CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1 APRILIE – Zi Naţională în memoria românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi din alte zone, ale deportărilor şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie

Foto: infoprut.ro

 

Fântâna Albă locul în care mii de români nevinovaţi au fost masacraţi de barbarii sovietici

La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică.

Începând cu această dată a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti [deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei (28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) şi foametea organizată din Basarabia (1946-1947)].

Unul dintre cele mai cumplite masacre pe care le-a cunoscut istoria României, s-a petrecut la Fântâna Albă, în Bucovina de Nord cotropită de sovietici, acolo unde aproximativ 3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în ţara-mamă România la 1 aprilie 1941, dar au fost măcelăriţi de grănicerii sovietici.

La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică, un teritoriu pe care se aflau 3 milioane de locuitori.  

Începând cu această dată a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti [deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei (28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) şi foametea organizată din Basarabia (1946-1947)].

 Potrivit rapoartelor oficiale sovietice, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zonele Hliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ, într-o zonă patrulată de grănicierii sovietici.

După primul an de ocupaţie sovietică, rapoartele oficiale din Ucraina arătau că un număr de peste 7.000 de oameni se refugiaseră clandestin  în România.

La 1 aprilie 1941, după ce NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulţi români să treacă graniţa în România, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloană paşnică de peste 3000 de persoane,  îndreptându-se spre graniţa sovieto-română.

Oamenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase – icoane, prapuri şi cruci din cetină. Grănicierii sovietici, ascunşi în pădure, au tras în ei din plin în poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa cu România. 

Cei care au supravieţuit, au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu săbiile.

Masacrul nu s-a încheiat aici… Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, unii dintre ei fiind conform unor documente şi mărturii din acea vreme, îngropaţi de vii.

Bătrâni, femei, copii, nu a contat pentru criminalii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi.

Alţii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata), iar după ce au îndurat torturi, au fost şi ei aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreiesc al oraşului, pentru a li se pierde urma.

Peste cadavrele din acea groapă s-a turnat  var stins… Documente şi declaraţii ale martorilor locali spun că au fost peste 2000 de victime, care au fost asasinate cu foc de mitraliere,  spintecate cu săbiile sau chiar aruncate şi îngropate de vii în gropile comune.

Autorităţile din Rusia nu recunosc nici până în ziua de azi genocidul de la Fântâna Albă.

Moscova a lansat varianta mincinoasă şi strigătoare la cer, că doar un grup de 20 de persoane au vrut să treacă fraudulos frontiera.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, autoritățile sovietice și cele ucrainene interzicând comemorările şi orice referiri la acest masacru.Troita-pentru-victime-fantana-alba-ridicata la Putna in 2011

Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în patria lor, România.

În România, după ani de ignorare şi uitare, după tentativa ruşinoasă a Institutului condus de Tismăneanu de a bloca alegerea unei zile de comemorare a românilor masacraţi de haitele ocupanţilor sovietici, s-a făcut în sfârşit dreptate memoriei celor ucişi în timpul barbariei comuniste sovietice.

În 2011, Parlamentul a votat o lege care stabileşte ziua de 1 APRILIE drept Ziua Natională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan.

 

 

Imagini pentru masacre rusesti fantana alba photos

În pădurea Varniţa din Bucovina de Nord, pulbere aşezată peste durere. Putem uita? Putem ierta?

 

 Dumnezeu sa-i odihnească pe  martirii  neamului românesc !

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

  1. Mircea Dogaru, Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor, Ed. PHOBOS, București, 2005, pp. 77.

  2. Istoria md.

  3. Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianța sovieto-nazistă, Fundația Academia Civică, 2009, pp. 89-90.

  4. Arh. SRI, Fond ”d”, dosar nr. 6209, filele 37-54; dosa, nr. 3706, filele 88-89 in Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 117.

  5. Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 118.

      6. Historia.ro

Reclame

01/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Un teritoriu de etnogeneză al poporului român – Zaporojia

zaporojia

 

 

 

Zaporojia- teritoriu de etnogeneza a poporului român 

Teritoriul Vozia e azi cunoscută ca Transnistria; i se mai spunea şi „satele hăneşti”, pentru că după secolul XV se împărţise autoritatea asupra ţinutului între Moldova şi Hanatul Crimeii.

Partea de sud a ţinutului chiar a făcut parte din Hanatul tătar, sub numele de Edisan. Numele ţinutului este legat de Cetatea Vozia, cunoscută astăzi sub numele de Oceacov.

În secolul XVII domnitorii Moldovei erau şi stăpânitori ai Zaporojiei.

Locuitorii Zaporojiei din acea vreme erau numiţi de polonezi şi daci sau moldoveni sau moldovlahi. Se considerau fraţi cu moldovenii, numeau Moldova „Ţara” şi nobleţea era dată de înrudirea sau nu cu boierii moldoveni.

Au fost deznaţionalizaţi începând cu sfârşitul sec. XVIII de către cotropitorii ruşi şi propagandiştii chieveni. Ucraina era pe atunci un ţinut în jurul Chievului (Kiev).

Teritoriu aflat între Bug şi Marea Azov, de la vest la est şi între Peninsula Crimeea şi vechiul teritoriu al Kievului de la sud la nord.

În antichitate a fost locuit de triburi traco-scitice şi germanice. Din sec. III-IV va cunoaşte o serie de migraţii care nu se vor termina până prin sec. XVIII. Ultimii veniţi în zonă sunt ruşii.

Revenind la antichitate, trebuie precizat că principalii locuitori ai acestui teritoriu au fost tirageţii şi cimerienii. Mai târziu, în partea de nord, va cunoaşte influenţa slavo-varegă.

Mai multe triburi slave păgâne vor trece către apus prin anumite zone ale Zaporojiei în sec. V-XI.

Între timp însă, deja creştinismul fusese propovăduit în partea sudică a acestui teritoriu, ca şi în Crimeea, sudul Moldovei, Dobrogea etc de către Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii acestuia, încă în a doua jumătate a sec. I. Activitatea acestora a dus la formarea primelor comunităţi creştine în zonă. Teritoriul era în acea vreme sub stăpânire romană, limba latină fiind limba Bisericii creştine în aceste locuri până la începutul sec. VII.

Conform studiilor lui Nicolae Iorga, I. Nistor, Dumitru Stăniloaie acest teritoriu face parte din teritoriul de etnogeneză al românilor ca popor. De altfel populaţia creştină romanică străveche din aceste zone va fi atestată şi de izvoarele bizantine din secolele VIII-IX.

În antichitate foarte importante au fost pentru Zaporojia cetăţile-colonie greceşti Tyras (de la gura Nistrului), Olbia (de la gura Bugului) şi Herson (de la gura Niprului, în amonte de Olbia). Prin intermediul lor se desfăşurau şi legăturile comerciale cu ţinuturile slave din regiunea Moscovei de astăzi şi cu teritoriile baltice.

Partea de sud a Zaporojiei, din zona pragurilor Niprului până la Marea Neagră va face parte în sec. XII-XIII din Statul berladnicilor, întins de la Carpaţi până dincolo de Nipru şi având capitala la Bârlad. Cu acest stat aveau legături şi principatul de Suzdali, şi Statul kievean – care a avut de altfel unele conflicte cu berladnicii.

În sec. XIII teritoriul va intra sub dominaţie tătară, iar mai târziu sub cea lituaniană şi implicit polonieză. Cu toate acestea îşi va păstra un caracter distinct, un mare rol avându-l cazacii de pe Nipru, cazacii zaporojeni, numiţi de mai multe ori în izvoarele lituaniene şi poloneze „dacii de la Nipru”. Aceştia au fost în permanenţă foarte legaţi de Moldova, familiile de frunte ale zaporojenilor fiind înrudite cu cele boiereşti din Moldova iar domnitorii Moldovei fiind de multe ori şi protectori sau conducători ai Zaporojiei. Capitala Zaporojiei, nerecunoscută de Polonia, a fost în general la Cremenciug.

Nu se cunoaşte exact dacă autoritatea domnitorilor munteni (Basarabii) se întindea şi dincolo de Nistru sau nu (a se vedea Basarabia). 

Cert este că după preluarea terioriului deţinut de Basarabi la nord de Dunărea de Jos, domnitorii Moldovei vor avea autoritate şi dincolo de Nistru, în teritoriul numit astăzi Transnistria (deşi nu în hotarele mult micşorate de astăzi) iar în trecut „Satele hăneşti” (adică dinspre Hanatul Crimeii) sau „Vozia” (după revista din Chişinău Literatura şi arta).

În 1455 moldovenii vor pune stăpânire pe castelul pe care, fără autorizaţia domnitorilor Moldovei, îl ridicaseră fraţii Senarega la Lerici, la gura Niprului. Încercările făcute sub Petru Aron, Bogdan şi iar Petru Aron de fraţii Senarega de a recupera castelul fură zadarnice, el rămânând sub stăpânirea Moldovei.

Mai târziu, în apropiere se va forma oraşul Oceacov, descris în sec. XVI-XVII de către diplomaţii polonezi ca „cel mai mare târg al Moldovei” sau „cel mai mare târg moldovenesc”.

În sec. XVIII teritoriul va intra sub dominaţie rusească. Recensământul făcut în sudul provinciei, în această perioadă, în regiunea Hersonului istoric va arăta că populaţia creştină era în imensă majoritate românească.

Această situaţie demografică va fi schimbată de cololnizările organizate de Rusia, astfel încât în 1900 românii reprezentau doar un procent aflat între 10 şi 25 % (după sursă) din populaţia regiunii. De altfel, ei în general nu apar în izvoarele ruseşti ţariste sub numele de români, ci de „moldoveni” sau „latinofoni”.

Propaganda kieveană din secolul XIX va avea un rol fundamental în ucrainizarea zaporojenilor, ca şi a altor populaţii ne-ucraineene din Podolia, Carpaţi şi alte regiuni.

În sec. XX teritoriul va fi atribuit de Moscova Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, de care ţine până astăzi.

Sursa: https://foaienationala.ro/zaporojia-teritoriu-de-etnogeneza-a-poporului-roman.html

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/12/ucraina-tinutul-romanesc-de-la-margine-si-cazacii-romani/

 

29/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 27 martie 1889 a fost înfiinţată prima agenţie de presă ”românească, naţională şi autonomă”având numele de Agenţia Telegrafică a României, sau Agenţia Română

 

În urmă cu 129 de ani , în ziua de 27 martie 1889, ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. 

Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”.

Documentele oficiale care au stat la baza înfiinţării primei agenţii naţionale de presă datează din zilele de 15/27 şi 16/28 martie 1889, ambele conţinând în mare aceleaşi înscrisuri. Această instituţie de presă avea datoria ”să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze ”un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”.

Practic, Agenţia Telegrafică a României şi-a început activitatea la 30 martie/11 aprilie 1889, când a expediat la Viena ”prima telegramă”. Primul director al Agenţiei a fost M. Brăneanu.

Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial, în condiţiile ofensivei germane,când a fost evacuată din Palatul Poştelor.

Oficial, Ministerul de Externe anunţa, la 2 noiembrie 1917, legaţia de la Paris că ”Agenţia Română nu mai funcţionează”.

La 16 iunie 1921, a fost constituită agenţia de presă ”Orient Radio-RADOR”, continuatoarea activităţii Agenţiei Române. În 1926, Parlamentul României a aprobat Legea pentru reorganizarea şi funcţionarea societăţii ”Orient-Radio” (RADOR) pentru informaţiuni telegrafice, publicitate şi informaţiuni comerciale şi economice.

Rador, sau „Agenţia Orient-Radio”, societate de informaţii telegrafice, a fost înfiinţată ca societate anonimă pe acţiuni şi  la început a fost proprietate a Băncii Chrissoveloni, dar în martie 1925 ea a fost cumpărată de Ministerul de Externe.

În consecinţă, în martie 1926 a fost adoptată o lege prin care Rador a devenit agenţia oficială a guvernului.

În 1947 a fost reorganizată,iar în data de 20 mai 1949, prin  Decretul 217 al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat  AGERPRES , fiind totodată abrogată legea privind funcţionarea RADOR.

Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi înceta activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres.

Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea:

„În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”.

Agenția Națională de Presă a revenit la numele de AGERPRES în iulie 2008, în urma modificării legii nr. 19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă ROMPRES.

Astăzi, Rador este o agenţie de presă ce aparţine Societăţii Române de Radiodifuziune, înfiinţată în 1921. Agenţia dispune de fluxuri de ştiri complete, preluări de informaţii din 15 limbi străine, buletine tematice documentate, calendare zilnice săptămânale şi trimestriale detaliate şi oferă vizitatorilor sitului posibilitatea de a publica propriile ştiri în cadrul rubricii Ştirile tale.

Clienţii au posibilitatea de a accesa fluxurile Rador cu nume de utilizator şi parolă, dar şi de a efectua căutări în arhivă, pe bază de abonament.

Situl conţine o parte de conţinut disponibilă oricărui vizitator, dar există şi o parte rezervată doar clienţilor agenţiei.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/03/27/ziua-de-27-martie-in-istoria-romanilor/

 

Surse:

http://www.rador.ro/2018/03/27/calendarul-evenimentelor-27-martie-selectiuni-4/

http://www.caleaeuropeana.ro/agentia-nationala-de-presa-agerpres-aniverseaza-128-de-ani-de-la-infiintare/

27/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: