ZIUA DE 29 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 mai în istoria noastră

 1329: Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).

Prin documentul din 29 mai 1329 regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat.

Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

De asemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urbei” cuvenite regelui.

1848: Se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la  30 mai proclama unirea Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand l-a sancționat la 10 iunie 1848.

Dieta din Cluj, Transilvania, a votat  fără a ține seama  de opoziția Adunării  românilor de la Blaj și a unor părţi importante ale saşilor şi maghiarilor ardeleni privitoare la anexarea Principatului Transilvania la Ungaria. Dieta maghiară nu a ținut cont nici de cererea Adunării de la Blaj (3/15–5/17 mai) și a ignorat realitatea etnică existentă, faptul că românii reprezentau două treimi din populație.

În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria.

Foto: Prima Adunare Națională de la Pesta din 1848

Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de liderii maghiarilor în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării,  prin omogenizarea forţată a etniilor diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale.

 Însuşi poetul maghiar Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia între cei 300 reprezentanţi se aflaseră numai 3 români și 24 de saşi, restul fiind unguri.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care se declara alipirea Ardealului la Ungaria și lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni și revoluționarii maghiari.

În scurt timp aveau să izbucnească ciocniri armate între românii conduși de Avram Iancu și armata revoluționară maghiară.

1889 (29 mai/ 10 iunie): Este adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur (va intra în vigoare la 17/29 martie 1890).

În Proiectul de lege pentru înființarea unui nou sistem monetar, se înlocuia definiția leului din Legea monetară din 1867, respectiv „cinci grame de argint cu titlul 835/1000 compun unitatea monetară a României sub denumirea de leu” cu o nouă definiție, care arată că „unitatea monetară a României este leul aur”.

Dezbătută și aprobată de Camera Deputaților și Senat, în martie 1889, prima variantă a acestei legi nu a fost promulgată din cauza lipsei de pregătire a mijloacelor necesare transformării monedelor de argint, aflate în circulație, în monede de aur, iar BNR nu stabilise posibilitățile tehnice de punere în aplicare, astfel încât a fost menținută vechea definiție a leului-aur dat de Legea Monetară din 1867 (a intrat în vigoare la 17/29martie 1890).

1890 : S-a născut la Botoșani, generalul și diplomatul român Ioan Aurelian Racovitză; d.24 iunie 1957, București,descendent al unei vechi familii boierești și domnești, luptător în cele două războaie mondiale.

A urmat Liceul Militar din Iași, Școala militară de Cavalerie la Târgoviște, absolvind în 1910 ca sublocotenent la Regimentul de Cavalerie 7 Roșiori „Cuza Vodă”, apoi Școala specială de Cavalerie, absolvind-o pe primul loc (1913). 

A participat la campania din Bulgaria (1913), unde s-a remarcat în misiuni de cercetare, fiind avansat la excepțional la gradul de locotenent și comandant de pluton în Regimentul 7 Roșiori. A fost ofițer adjutant de regiment, a lucrat la Biroul Mobilizări, iar la începutul primului război mondial, în Regimentul de Escortă Regală din București.

Detașat la Biroul de Operații al Comandamentului Diviziei 18 Infanterie la Călugăreni, a urmat și Școala Superioară de Război. A fost înaintat la gradul de căpitan (1916), maior (1917), iar după absolvirea Școlii Superioare de Război (1920) a fost ofițer la Marele Stat Major, comandantul Regimentului 11 Roșiori în Cernăuți, subșef de Stat Major, avansat locotenent-colonel de cavalerie, apoi atașat militar în Cehoslovacia, acreditat și în Austria.

A fost comandant al Școlii de Ofițeri de Cavalerie și a pregătit trupele la începerea celui de al doilea război mondial și a trecut în rezervă pe 31 august 1941, pe bază de demisie ân urma unor divergențe cu superiorii ierarhici legate de forțarea trecerii Prutului.  Bolnav de cancer s-a stins din viață in patul Spitalului CFR 2 la vârsta de numai 67 de ani. 

1893 (29 mai/ 10 iunie): A apărut Legea clerului mirean și a seminariilor, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, controlul administrativ şi disciplinar în biserică, limitarea numărului total al parohiilor, numirea și pregătirea clerului mirean.

Legea mai prevedeacă înființarea unei noi biserici era condiționată de garantarea de către ctitor a finanțării acesteia.

1895: S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România.

A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie; (m. 1960).

1899: S-a născut în satul Poieni, comuna Godineşti (azi, Parincea), judeţul Bacău, prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov; ( m. 16 aprilie 1984, la Bucureşti).

Numele său la naştere era Maria Jurgea-Negrilești, iar numele său de botez, Gherghina.
A fost soția politicianului și academicianului Mircea Cancicov (1884-1958).
Studii: Liceul internat „Victor Duruy” de la Mănăstirea Sacré-Coeur din Paris (1906-1925).

A debutat literar în 1936 cu culegerea de poeme Un vis (1936), continuând în anul 1938, cu romanele și culegerile de nuvele Poeni, Moldovenii, Dealul Perjilor, Pustiuri, Amurg, Călătorul, Îndrăgostitele și Din viața văilor.

A fost o femeie plăcută și inteligentă, care a pătruns în anturajul feminin al lui Ion Antonescu, reușind împreună cu soțul său, avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov, să intervină în favoarea Comunității evreilor obținând printre altele anularea ordinului de a se face ghetouri evreiești în Moldova.

1901: S-a născut la Târgoviște, Ionel Fernic; (d. 22 iulie 1938, la Stulpicani, Suceava).

A fost un compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

În ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară.

În scurt timp a  devenit autorul a peste patru sute de șlagăre, multe dintre compozițiile sale bucurându-se  de faimă în epocă până în ziua de astăzi.

În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic. Ionel Fernic plecat din viaţă în urma unui accident de aviaţie.

Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică Să nu te superi că te-njur.

În aer Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător.

Tot atunci s-a arătat interesat de parașutism.A executat primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa, dar mai târziu a trebuit să renunțe la parașutism din pricina unui accident la o aterizare.

A fost numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți și  va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

1910: S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu, autorul unor importante lucrări în domeniul chimiei organice, cu cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1989).

 În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. 

În 1965 a obținut titlul de Doctor Docent în Chimie. A început cariera didactică în Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București, a fost director al Secției de Biochimie a Institutului „Victor Babeș” din București.

De asemenea a fost șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București, profesor titular la Catedra de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975) și, în paralel, la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.

1912: A avut loc la Alba-Iulia, un Congres prezidat de Gh.Pop de Băsești, la care a participat peste 20.000 de reprezentanti ai populației române din întreaga Transilvanie.

Congresul a protestat împotriva proiectului de înființare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog.

Punerea în practică a proiectului era sinonimă cu transformarea Bisericii într-un instrument politic de deznaționalizare și de silnicie a românilor ardeleni.

De asemenea, a fost aleasă o comisie formată din 100 de persoane pentru redactarea proiectului de rezoluții și pregătirea hotărârilor acesteia, toate măsurile legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

Totodată, a fost adoptată o rezoluție de protest față de proiectul de inființare a episcopiei greco-catolice maghiare, care făcea din biserică un instrument politic de deznaționalizare a băstinașilor de etnie română și s-a hotărât totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare  pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

1922: S-a născut la Brăila, cunoscutul compozitor originar din România, Iannis Xenakis; d.4 februarie 2001, Paris.

 S-a născut într-o familie de greci din Brăila, iar mama lui, o bună pianistă, i-a deschis dragostea pentru muzică, dar a murit în 1927. În 1932 a plecat în Grecia, ulterior s-a stabilit la Atena, a fost admis la Institutul Politehnic, dar nu a mai apucat să înceapă școala, închisă după intrarea trupelor lui Mussolini în Grecia.

S-a implicat în mișcarea de rezistență, fiind închis de italieni și apoi de germani. Rănit grav de un obuz britanic (1945), odată ieșit din spital a continuat activitățile politice clandestine de stânga.

Urmărit de autoritățile din Grecia, a reușit să scape refugiindu-se in Franța, unde și-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea efectelor electronice și a teoriilor matematice, în Grecia fiind condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic.

Din 1947 a lucrat ca inginer la atelierul Le Corbusier. A înființat Centre d’études de mathématique et automatique musicales CÉMAMU (Centrul de studii de matematică și automatică muzicală), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică, folosind calculatorul pentru realizarea compozițiilor sale.

Printre compozițiile sale se remarcă : Métastasis, Nomos Alpha pentru violoncel, Jonchaies, Shaar, Akea, Waarg, Roaï.

1924: Este inaugurat la Bucuresti  Institutul Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania.

 Înființarea unui centru cultural francez la București a avut loc la inițiativa de Henry Focillon, critic de artă și teoretician francez, care a manifestat un interes special pentru România, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. Ceremonia de inaugurare a Institutului francez de înalte studii (Institut français des hautes études) a avut loc în 29 mai 1924, în prezența Regelui Carol al II lea și a Prințului Moștenitor.

Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez. Astăzi se numește Institutul Francez.

1925: S-a născut la Cluj, fizicianul american de origine română, Erwin Friedländer, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității bucureștene;(m. 2004, California, SUA).

A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1963, calitate retrasă după plecarea din țară, repus în drepturi în 1990).  În SUA a fost co-șef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California.

A cercetat radiația cosmică a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

1929: S-a născut la Piatra Neamț, istoricul  Șerban Rădulescu-Zoner; (d. 14 martie 2012, Moroeni, Dâmbovița).

De meserie a fost istoric, având un doctorat în istorie.

În perioada 1945-1947 a fost membru al Tineretului Liberal, participând la manifestațiile din 11 februarie și 8 noiembrie 1945 și la campania electorală din 1946, prin lipirea de afișe și distribuirea de manifeste.

Deținut politic între anii 1959 și 1962, pentru uneltire contra ordinei sociale, Rădulescu-Zoner a trecut prin penitenciarele Ploiești, Galați, Jilava și prin lagărele de muncă Salcia, Stoenești și Strâmba din Balta Brăilei.

El a fost grațiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în libertate, a refuzat categoric să colaboreze cu Securitatea.

În 1975 a fost exclus din Institutul de istorie „Nicolae Iorga” , în contextul „revoluției culturale” a lui Ceaușescu, fiind reîncadrat în 1990 unde a fost cercetător științific principal. 

Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia).După revoluția anticomunistă din 19189, fost ales deputat în legislaturile 1992-1996 (județul Dâmbovița) și 1996-2000. Șerban Constantin Rădulescu-Zoner a fost ales în legislatura 1992-1996 pe listele Partidului Alianța Civilă iar în legislatura 1996-2000 a fost ales pe listele PNL. Între anii 2001-2007 a fost președintele Alianței Civice.

În 1993 i s-a conferit premiul „Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.

Dintre scrierile sale: Scrieri politice 1900–2006, Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale, România și Tripla Alianță la începutul secolului XX.

1933: S-a născut Stan Velea, specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător.

S-a dedicat  aproape în exclusivitate studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri; (m. 2007).

1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1881).

1945: A murit într-un accident la București, Mihail Sebastian (nume la naştere Iosif Hechter), romancier, dramaturg şi eseist român, de origine evreiască; (n. 18 octombrie 1907, București). 

Romanele sale publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940), au fost influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi.

Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.

1947: Vizita Patriarhului Aleksei I al Moscovei în România.

Vizita în România a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Aleksei I (29 mai–12 iunie) avea scopul declarat al unor discuții cu înalții prelați români în vederea pregătirii Congresului Ortodoxiei, programat să se desfășoare în martie 1948, la Moscova.

Remarca lui Nicodim: „– Dar de ce la Moscova?“, i-a fost raportată de către agenții Siguranței care protejau delegația rusă, lui Emil Bodnăraș, care declara cu acest prilej apropiaților: „Lasă, Înalt Prea Sfinte, nu te teme, că nu mai ajungi să participi la acest Sinod, indiferent unde s-ar ține el”.

Legăturile legitime și tradiționale dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Română au fost înlocuite începând cu anul 1947, printr-o încercare de propagare a bolșevismului prin intermediul unor instituții religioase milenare, de pervertire a ideii de creștinism răsăritean. Pe 30 mai a ajuns în București, fiind cazat la Palatul Mogoșoaia, după care a vizitat toată țara.

1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti).

A fost membru onorific al Academiei Române din 1930; (n. 1861).

1956: S-a născut la Coșernița, Soroca, în R.Moldova, scriitorul  Teo Chiriac, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în 1979. A fost redactor la Radioul național, redactor și redactor-șef la Editura Literatura Artistică (ulterior, Hyperion) din Chișinău. 

A participat la Programul Internațional de Instruire Marshall plan for Moldova (1998-2004) și a făcut stagii în Cehia și Italia.

A fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România în Filiala Chișinău a acesteia.A fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de poezie Lucrare de control, Salonul 33 – prima carte de poezie apărută cu grafie latină în fosta RSSM, Critica irațiunii pure, Monstrul Sacru (Scările lui Teo).

Figurează printre cei 20 de autori ai antologiei Portret de grup (O altă imagine a poeziei basarabene). A fost distins cu Titlul onorific Maestru al Literaturii (2010). Versurile sale au fost publicate în reviste literare și antologii de poezie editate în România, Germania, Franța, Italia, Belgia, R. Macedonia de Nord, Bulgaria și Rusia.

1962: A murit executat la închisoarea Jilava din București, eroul luptei împotriva regimului comunist,  Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Munții Făgăraș.

Lt. Col. Gheorghe Arsenescu a format împreună cu cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, un grup numit Haiducii Muscelului, care a operat în sudul Munților Făgăraș.

Arsenescu a fost capturat de Securitate la 1 februarie 1960.

Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.

Prin sentința nr. 11/12 februarie 1962 a Tribunalului Militar al Regiunii Militare București, a fost condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă”.

A fost executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava, București.

1962: A murit actorul Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt).

Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele „La Moara cu noroc”(1955), Eruptia (1958) sau  Valurile Dunarii (1959).

1980: S-a născut la București actrița română Irina Cojar.

A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, promoția 2003. Joacă la Teatrul Național București, a avut roluri în Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Toți fiii mei de Arthur Miller, Ivan Turbincă după Ion Creangă,Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu, etc.

1980: La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1989: A murit la București, Adrian Petringenaru, un regizor de film care a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune; (n. 19 octombrie 1933, Bucuresti).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secţia istoria şi teoria artei (promoţia 1969).

În 1983 publică, la editura Meridiane, volumul „Imagine şi simbol la Brâncuşi”.

A regizat printre altele, filmele Tatăl risipitor (1974), Rug şi flacără (1979), Cireşarii (1984).

 1991: A murit la Bucuresti, pictorul Brăduţ Covaliu; (n. 1 aprilie 1924, Sinaia).

 Între 1942-1947 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi.

A avut mai multe expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Cluj, Budapesta, Atena, Calcuta, Bruxelles, Helsinki, Viena etc.

A lucrat ca redactor la revista „Arta plastică”, în 1963 a fost ales secretar al Uniunii Ariştilor Plastici din România, iar în 1968 a fost ales preşedinte al aceluiaşi for.

Din 1960 a desfăşurat activitate didactică la Institutul Pedagogic din Bucureşti apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A publicat volumele „Rugul de taină” (poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969) şi „Pe ţărmurile artei” (eseuri, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977).

A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Ordinul Meritul Cultural, cls. a II-a (1968), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România (1971), Marele Premiu al U.A.P. (1981), Grand premio internationale „Trionfo”, Premiul „Oamgio a Picasso”, Roma (1981) s.a.

1992: A decedat la București, regizorul de film documentar Ion Bostan; (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

Regizor de film documentar cu o filmografie de peste o sută de titluri, dintre care se impun cu precădere ciclurile dedicate Deltei Dunării, precum și filmele consacrate monumentelor de arhitectură religioasă din Bucovina.

A avut o contribuie hotărâtoare la evoluția documentarului științific în România.

Printre filmele documentare pentru care a fost  premiat se numară:

 Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964), Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968), Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969), Stârcul, pasăre – reptila (Rio de Janeiro, 1970), Pădurea scufundată (ACIN 1972), Pădurea scufundată (Teheran, 1973); Premiul pentru întreaga activitate (ACIN 1979), Glasuri în desişuri (ACIN 1988).

1995: A încetat din viață la București, muzicianul român Mircea Basarab, fost dirijor, compozitor și profesor universitar; (4 mai 1921, București ).

A fost dirijor al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București.

2000: A murit la București, inginerul Vlad Ionescu, specialist electro-energetician, membru corespondent al Academiei Române; (n.22 aprilie 1938, București).

2017: A încetat din viață regizorul român Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă și film și profesor universitar; (n.18 ianuarie 1957).

A debutat în cinematografie filmând alături de importanţi regizori români, printre care s-a aflat şi regretatul Sergiu Nicolaescu.

La Baia Mare, Gheorghe Dinu a fost cameraman pentru TVR, TVR Cluj şi Antena 1. A fost şi profesorla Facultatea de Jurnalism din cadrul Centrului Universitar Nord – Baia Mare.

2022: A decedat la Ploiești, cunoscutul fotbalist și antrenor de fotbal Virgil Dridea; (n.17 noiembrie 1940, la Ploiești).

Era cunoscut și sub numele de Dridea II sau Puiu Dridea, fiind fratele mai mic al lui Mircea Dridea, renumit de asemenea ca fotbalist și antrenor.

Virgil Dridea a jucat ca mijlocaș și atacant (extremă stânga) în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968. În 1968, Dridea II s-a transferat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, și-a început cariera de antrenor de fotbal, ca antrenor secund al lui Gheorghe Bărbulescu.

De-a lungul carierei sale a condus mai multe cluburi, precum Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Prahova Ploiești, Dacia Unirea Brăila, Midia Năvodari, Cimentul Fieni și Chindia Târgoviște. De asemenea, a antrenat în Angola și Siria, unde a condus Atlético Petróleos do Huambo⁠, Al-Jaish SC (Siria)⁠ și Echipa națională de fotbal a Siriei.

Spre finalul vieții, a fost oficial al AJF Prahova, dar și unul dintre fondatorii noului club Petrolul, începând cu 2016, când echipa a luat-o de jos, din Liga a IV-a, reușind, în 2022, revenirea în prima ligă a fotbalului din România.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfanta Teodosia s-a apropiat de creștinii inchisi in temnita pentru ca nu mai jertfeau idolilor si i-a intarit in mucenicia lor.

Din aceasta cauza, sfanta a fost dusa de soldatii care pazeau temnita inaintea judecatorului. Acesta auzind cele intamplate, a poruncit sa i se lege o piatra de gat si sa fie aruncata in mare. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, ingerii au adus-o la mal nevatamata.

Cand ea s-a infatisat inaintea judecatorului, purtand in maini piatra care fusese legata de grumajii ei, el a poruncit ca sa i se taie capul. In urmatoarea noapte, Teodosia s-a infatisat parintilor ei inconjurata de o lumina cereasca negraita, si de multe alte fecioare, si ele mantuite, si le-a zis: „Vedeti voi ce mare este slava si harul Hristosului meu, de care voiati sa ma lipsiti?”

Ea a rostit catre parintii ei aceste cuvinte, pentru ca acestia o oprisera sa-si marturiseasca pe fata credinta in Hristos si sa se faca mucenica.

Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Cuvioase Mucenite Teodosia din Constantinopol;
– Sfantului Cuvios Mucenic Olivian;
– Sfantului Cuvios Alexandru, papa al Alexandriei;
– Sfantului Mucenic Nan.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/29/o-istorie-a-zilei-de-29-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. agerpres.ro.

Publicitate

ZIUA DE 28 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 mai în istoria noastră

1621: A încetat din viață la Flămânda -Galicea, Vâlcea, logofătul muntean Teodosie Rudeanu; (n.cca. 1454-1574, Ruda–Budești, Vâlcea).

A fost un cărturar, cronicar, diplomat și strateg, unul dintre cei mai de seamă dregători ai lui Mihai Viteazul .

Teodosie Rudeanu rămâne în istoriografia muntenească prin cronica oficială scrisă la curtea domnească din Târgovişte. Este singurul istoriograf care a scris cu exactitate despre Mihai Viteazul şi faptele sale măreţe, de la începutul domniei până în anul 1597, lăsând posterităţii informaţii însemnate, neconsemnate de alte izvoare istorice.

Opera sa a fost sursă de inspiraţie pentru toate lucrările scrise despre marele domnitor al Ţării Româneşti.
Logofătul Teodosie Rudeanu își doarme somnul de veci la Fostul Schit Flămânda, biserica cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din satul Valea Râului (Galicea-Vâlcea), ctitoria logofătului.

1823: Țarul Rusiei, Alexandru I, emite un decret privind extinderea în Basarabia țaristă a prescripției asupra acțiunilor judiciare, termenul stabilit fiind de 10 ani.

 1830: S-a născut pianistul și compozitorul sas transilvănean Carl Filtsch; (m. 1845).

A fost una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea. A început cursurile de pian de la trei ani, cu tatăl său, Joseph Filtsch, pastor evanghelic. 

A fost prezentat în 1837 Curții Imperiale de la Viena și a debutat în public în februarie 1841 la Wiener Musikverein, cu un succes răsunător, continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu. A fost elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris; o vreme Chopin a fost suplinit de Franz Liszt, ambii impresionați de talentul tânărului Carl.

Din păcate, în scurt timp a fost obligat să anuleze turneele planificate în toată Europa, îmbolnăvindu-se de tuberculoză, care l-a răpus a numai 15 ani.

A compus: Choral, Impromptu in Ges-Dur, Lebewohl von Venedig, Piano Concertino in B minor, Etude op.8 in F-dur.

1864: A murit Simion Bărnuţiu, jurist, filosof om politic, istoric și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; (n. 28 iulie 1808).

A participat la Adunarea Națională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848  si la cea din mai 1848.

Este cel care a conceput  celebrul  manifest “Proclamația din 24-25 martie 1848″ , în care enunță  principiile  si  conceptiile   sale despre națiunea română și soarta românilor din Transilvania.

1879 : În Bulgaria, rămasă sub suzeranitatea Turciei,s-a înființat consulatul României la Rusciuk (Ruse). Primul consul român a fost Alexandru Stoianovici.

Trebuie evidențiat că, în ciuda statutului de vasalitate al Bulgariei față de Imperiul Otoman – autoritățile de la București au hotărât să înființeze reprezentanțe diplomatice în această țară, fără a solicita avizul (beratul) sultanului față de acest demers.

 1892 : Conducătorii Partidului Naţional Român, însoţiţi de 300 de intelectuali, meseriaşi şi muncitori din Transilvania, sosesc la Viena pentru a prezenta împăratului Memorandumul elaborat de Iuliu Coronianu şi semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), dr. Vasile Lucaciu (secretar general), Iuliu Coroianu (referent), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinte), Septimiu Albini (secretar), etc.

Memorandumul  dorea sa fie un  protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în  februarie 1867 .

Semnatarii Memorandumului :

Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, D. O. Barcianu, Gherasim Domide, Teodor Mihali, Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţia.
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după  Supplex Libellus Valachorum (1791)  şi  Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Împăratul a refuzat să primească delegaţia şi trimite Memorandumul guvernatorului ungar la Budapesta.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. 

După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar.

Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc.

Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR.

În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

 1896: A murit in Bucuresti, George Baronzi, poet, prozator, dramaturg şi traducător; (n.20 octombrie 1828, Braila).

In 1845 scria la „Curierul romanesc”, in 1848 era redactor al revistei „Romania”, iar in 1859 editeaza, impreuna cu Gh. Sion, foaia „Zioa”; este redactor la publicatiile „Mos Ion”, „Presa romana”, „Vocea Covurluiului”, aparute la Braila si Galati, conduce „Vocea poporului” (1870). Mai publica in „Patria”, „Concordia”, „Romanul”, „Nationalul”, „Dambovita”, „Unirea”, „Revista Carpatilor”, „Constitu­tionalul”, „Buciumul”, „Trompeta Carpatilor”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista literara” etc.

A tipărit peste 45 volume, din cele mai variante genuri: versuri, teatru, traduceri din limba franceză şi engleză şi de asemenea proză.

Cel mai cunoscut in epoca a fost  romanul lui, Misterele Bucurestilor (I-III, 1862-1864).

1898: A fost adoptată legea de organizare a Marinei Militare nr. 1973/28 mai/9 iunie 1898 . Denumirea de Flotilă a fost înlocuită cu cea de Marină Militară.

Pentru operaționalizarea exercitării conducerii, a administrației și a lucrărilor de mobilizare, Marina era împărțită în comandamente și corpuri: Comandamentul Marinei Militare a fost dislocat în garnizoana București; Divizia de Mare având comandamentul în garnizoana Constanța, cu Depozitul Echipajelor Marinei și Școala de Cadre, Școala de Aplicație a Sublocotenenților, Școala de Torpile (Apărarea Mobilă), Apărarea Porturilor Maritime și toate navele de mare și Divizia de Dunăre în garnizoana Galați, care cuprindea Apărarea Porturilor Fluviale, Școala de Torpile (Apărarea Fixă) și toate navele fluviale, Arsenalul Marinei cu depozitele sale, Depozitul de Muniții și Torpile, Atelierul și Depozitul de Îmbrăcăminte și trupele de apărare din porturile fluviale și toate bastioanele fluviale.

Foto: Vase de război la Galați

Navele celor două divizii au participat la manevrele executate la Dunăre și mare, precum și la alte forme de pregătire de luptă a echipajelor, iar în campaniile de vară ale anilor 1898 și 1899, și la efectuarea unor lucrări hidrografice pe coasta Mării Negre. În urma acestora, un grup de ofițeri români coordonat de locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu a întocmit prima hartă românească de navigație pe mare, intitulată Harta Mării Negre, coasta României.

1913: S-a născut  George Macovescu, publicist, prozator, diplomat și politician român comunist, fost ministru de externe; (d.2002).

 1917: Au  luat sfârsit la Chișinău, gubernia Basarabia,  lucrările Congresului  invățătorilor moldoveni din Basarabia, incepute pe 25   mai.

Au  fost luate hotarari importante privitoare la dezvoltarea învațămantului național in limba  natională  si răspândirea culturii in rândurile poporului.

Raportul despre organizarea instruirii în şcolile naţionale de toate nivelele, prezentat la acest congres, în faţa a 350 de delegaţi, de către Ştefan Ciobanu, „profesor la gimnaziul din Bolgrad şi bun cunoscător al limbii, literaturii şi istoriei neamului” , a fost susţinut cu multă bucurie.

Pe de altă parte, în cadrul forului respectiv, unii învăţători (Buciuşcan, Dimitriu ş.a.) s-au pronunţat împotriva limbii române, încercând, în fel şi chip, să minimalizeze importanţa ei şi să spună că-i săracă şi fără perspectivă.
„Limba moldovenească, – spunea, spre exemplu, învăţătorul Buciuşcan, – e atât de săracă, încât am putea spune că noi nu avem limbă.

Ne lipsesc cele mai multe cuvinte… De unde să le luăm? De la mocani ori de la franceji? Nicidecum! Să le luăm de la ruşi, căci cu ei avem de a face”

Acelaşi Ştefan Ciobanu le-a răspuns în felul următor celor alde Buciuşcan şi Dimitriu, care, deznaţionalizaţi fiind, îşi băteau joc de propria limbă fără să se refere la cauzele degradării ei: „Este o greşeală să se creadă că noi nu vom putea începe învăţătura în moldoveneşte din pricina sărăciei limbii.

Limba noastră nu este deloc săracă.

Dimpotrivă, chiar din Basarabia au ieşit mulţi scriitori români mari, care au avut o limbă bogată, ca A. Donici, I. Sârbu, C. Stamati, B.P. Hasdeu şi alţii.”
In cadrul acestui Congres al învăţătorilor din Basarabia, scriitorul Alexei Mateevici (autorul poeziei „Limba noastra”, devenita astazi imnul R.Moldova), polemizând (alături de Ştefan Ciobanu, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Iustin Frăţiman, Ion Codreanu ş.a.), cu învăţătorii deznaţionalizaţi, a rostit celebrele fraze:
„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania” şi „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”.

1921: S-a născut la Plopiș–Șișești, Maramureș, episcopul  Iustinian Chira ; d. 30 octombrie 2016, Baia Mare.

A fost membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1941 a intrat frate la Mănăstirea Rohia, peste un an fiind tuns în monahism, sub numele Iustinian; a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, a devenit stareț al mănăstirii (1944–1973), desfășurând o apreciabilă activitate gospodărească și pastorală. A devenit protosinghel, arhimandrit.

A studiat la Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj și apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a obținut licența.

În 1973 Sf. Sinod l-a ales episcop-vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titlul Maramureșanul, apoi în 1990, episcop eparhiot al reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului.

A înființat un seminar teologic în Baia Mare și a inițiat foaia eparhială Graiul Bisericii Noastre.

1948: Prin decretul guvernului comunist român Petru Groza, Regele MihaiI al României şi membrii familiei regale, sunt lipsiţi de cetăţenia română.

  
Pe data de 22 mai 1948, în ședința Consiliului de Miniștri, s-a decis retragerea naționalității române Regelui Mihai și Reginei Elena. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr 122  (partea 1 B), din 28 mai 1948.

Hotărârea a fost luata pe baza Legii privind dobandirea si pierderea cetateniei romane, care a fost promulgata la 19 ianuarie 1939 precum si a decretului-lege din 9 decembrie 1940 privind retragerea nationalitatii romane acelora care in strainatate au purtari potrivnice indatoririi de fidelitate fata de tara.

Ambele acte normative emise de autoritati erau insa neconstitutionale, dupa ce la 31 august 1944 a reintrat in vigoare Constitutia din 1923.

La 30 decembrie 1947  Palatul Regal a fost  înconjurat de trupe sovietice şi unităţi române fidele comuniştilor.

Sub şantaj şi ameninţarea cu pistolul din partea lui Petru Groza, Regele este nevoit să abdice. Comuniştii proclamă Republica Populară.

În ianuarie 1948, Regele Mihai părăseşte România cu trenul, alături de mama sa şi de caţiva apropiaţi.

El a declarat  la Londra că abdicarea sa a fost obţinută prin forţă şi în consecinţă este nulă.  

In toate cele cinci decenii de exil,regele Mihai I nu a cerut vreunei alte tari sau for oficial o alta cetatenie, pastrandu-si calitatea de cetatean roman.

FOTO: Regele Mihai al României

Decizia Consiliului de Ministri din mai 1948 a fost revocata prin Hotararea guvernului condus de Victor Ciorbea, din 21 februarie 1997, regele Mihai redevenind, “de jure”, cetatean roman.

Guvernul României hotărăşte:

HOTĂRÂRE 29 /1997

privind revocarea Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 797 din 22 mai 1948

ARTICOL UNIC

Se revoca Decizia Consiliului de Miniştri nr. 797 din 22 mai 1948, publicată în Monitorul Oficial (Partea I B) nr. 122 din 28 mai 1948.

PRIM-MINISTRU

VICTOR CIORBEA

1963: A murit Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române: “Popa Man”, “Domnişoara Ana”, “File din cartea naturii”; (n.12 septembrie 1882).

 

1968: A fost rejudecat „Procesul Pătrăşcanu”; Tribunalul Suprem i-a achitat pe toţi membrii „lotului Pătrăşcanu”, iar comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, executat in timpul regimului lui Gheorghiu – Dej, a fost reabilitat.

1970: A murit Iuliu Hossu, episcop unit român de Gherla, al cărui nume se leagă de Unirea de la Alba Iulia a Transilvaniei cu Tara Mama, Romania; (n. 30 ianuarie 1885).

   A  făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de unire a Transilvaniei cu România.

A desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român. 

A  fost episcop al Episcopiei romano-catolice de Cluj-Gherla, cardinal,   membru de onoare (din 1945 ) al Academiei Romane.

La  1 octombrie 1948 a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj,  a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lu Stalin si a comunistilor  din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți).

La 28 octombrie 1948   a fost arestat din reședința sa episcopală de la Cluj și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele , unde a fost ținut închis, sub pază, în foame și frigîmpreună cu ceilalți episcopi greco-catolici arestați.

Atât autoritățile comuniste cât și conducerea BOR  si  patriarhul  Iustinian Marina  personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei  , în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal.

Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Manastirea Caldarusani , iar în 1950  la penitenciarul din Sighet.

 În anul 1955 , a fost dus la Curtea de Arges, iar în anul 1956, la Manastirea Ciorogarla , apoi din nou la Caldarusani , unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții.

A fost  membru de onoare al Academiei Române.

 1974: S-a născut  cunoscutul  actor, cântăreţ şi compozitor de muzică ușoară, Tudor Chirilă.

1977: A fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani şi replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de un grup de specialişti români.

1985: A decedat la  București, marele fizician român, profesor universitar, Şerban Ţiţeica; (n. 14 martie (S.N. 27 martie 1908, București).

Este intemeietorul şcolii româneşti de fizică teoretică, si şi-a axat cercetările îndeosebi asupra termodinamicii, mecanicii cuantice, fizicii atomice şi particulelor elementare.

A fost membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi vicepreşedinte cu delegaţie de preşedinte (iunie 1975 – martie 1976) al acestui for.

1990: S-a constituit Federaţia Etnică a Romilor (FER) din România, condusă de un secretariat format din: Nicolae Gheorghe, Gheorghe Ivan, Vasile Ionescu, Vasile Burtea.

1997: România si Bulgaria au semnat Acordul privind notificarea reciproca a accidentelor nucleare. 

2004: A murit pictorul şi gravorul Ion Bănulescu; (n. 1935).

2010: A murit Mihai Drăgănescu, inginer electronist, creatorul şcolii române de informatică.

A fost membru titular al Academiei Române din 1990 şi preşedinte al acestui for (1990-1994); (n. 1929).

2011: A decedat poetul, ziaristul şi cantautorul Ion Zubaşcu; (n. 1948).

 Ion Zubaşcu s-a născut pe 18 iunie 1948, la Dragomireşti, Maramureş. A predat vreme de 15 ani limba şi literatura română în Maramureş.

A făcut parte din cenaclul „Flacăra”, condus de poetul Adrian Paunescu.

Din 1983 a locuit în Bucureşti, unde a lucrat ca ziarist la numeroase publicaţii, printre care se numără Evenimentul zilei şi România liberă. Şi-a încheiat cariera ca redactor la revista Viaţa Românească.

Ion Zubaşcu a publicat volumele de versuri „Gesturi şi personaje”, debutul său la editura Albatros, în 1982, „Copilării” (antologie de scriere creatoare) (1982), „Omul de Cuvânt” (1991), „Întoarcerea la Dumnezeu” (1995), „Omul disponibil (I)” (1999), „Omul disponibil (II)” (2009).

Ultima sa carte, „Moarte de om. O poveste de viaţă”, a apărut în 2010.

A publicat în majoritatea revistelor prestigioase de literatură din România. A primit numeroase premii pentru poezie, muzică şi jurnalism, iar recent a primit marele premiu al concursului „Cartea Anului 2010” organizat de Reţeaua literară.

2017: A încetat din viață pictorul Valerian (Val) Gheorghiu (n. 25 ianuarie 1934, Dorohoi), critic de artă, prozator și publicist.

A fost redactor şi desenator al ziarului Flacăra Iaşului (1957-1967), redactor artistic la revista Cronica (1967-1976), redactor la Editura Junimea (1976-1985). Debutul său ca pictor s-a făcut în 1961, de atunci având numeroase participări expoziţionale şi expoziţii personale atât în ţară, cât şi în străinătate (Berlin, Moscova, Ankara, Istanbul, New Delhi, Lublin, Buenos Aires, Roma, Paris, etc.)

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici (1968), i se publică în 1985 un volum monografic în seria „Maeştrii artei româneşti”, fiind considerat una dintre personalităţile reprezentative ale picturii româneşti contemporane. De celaltă parte, ca scriitor, debutul literar se face în presa ieşeană cu proză şi cronici de artă (1960). Publică proză scurtă (Arlechin în iarbă, 1972; Madona cu gâtul lung, 1987, şi un volum însemnat de intime, jurnal, reflecţii despre artă, ilustrat din pictura sa (Vieţile după Vaseri, 1980).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului

Sfantul Nichita Marturisitorul a ales din tinerețe sa urmeze calea vieții monahale, cea plina de nevointe sufletesti si trupesti. Pentru viata sa duhovniceasca imbunatatita, Sfântul Nichita Mărturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului.

In timpul slujirii arhierești, Sfântul Nichita s-a evidentiat mai ales prin virtutea milosteniei, hranind pe cei flamanzi, imbracand pe cei goi, primind si odihnind pe cei straini. In Sinaxar este pomenit ca „tata al sarmanilor, aparator al vaduvelor si izbavitor al celor napastuiti”.

De asemenea, Sfantul Nichita s-a remarcat ca aparator al sfintelor icoane in timpul prigoanei din vremea imparatului Leon Armeanul. Sfantul Nichita s-a aratat marturisitor al lui Hristos, vadind invataturile eretice ale iconoclastilor si popovaduind dreapta credinta cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane.

Din aceasta cauza a fost trimis in temnita, suferind numeroase chinuri. Dupa multi ani si dupa multe osteneli de marturisitor, s-a mutat la Domnul.

CITIȚI ȘI :

O ISTORIE A ZILEI DE 28 MAI. VIDEO

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. e.maramures.ro;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro;
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md.;
11. http://oanastanciulescu.ro/index. exclusiv-documentul-prin-care-regelui-mihai-i-s-a-retras-cetatenia-romana ;
12. CreștinOrtodox.ro.

Cine stă în spatele “operațiunii” de inventare a unei minorități etnice aromâne în România?

23 mai, „Ziua Națională a Armânilor”. Încercări de inventare în România a unei noi minorități etnice: Aromânii! Cine stă în spatele “operațiunii”?

Chestiunea declarării aromânilor drept minoritate în cadrul statului român, aparte din punct de vedere etnic, lingvistic și cultural, reprezintă un proiect asumat cu multă vervă încă de acum trei decenii, scrie Andrei Nicolae pe https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Faptul că păstrarea specificului identitar aromân se datorează prioritar statului român – care încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a sprijinit înființarea de școli și biserici la sud de Dunăre, asigurând insule de refugiu în fața campaniilor asimilaționiste elene – este pus între paranteze de către acești propagandiști ai ideii separatismului aromân-român.
Terenul de bătăie îl constituie în această perioadă data de 10, respectiv 23 mai ca punct de referință în istoria aromânilor. În fiecare an, în apropierea acestor zile, se redeschide tensionat dosarul chestiunii aromâne.
Din punct de vedere istoric, recunoașterea națiunii valahe/române din cadrul Imperiului Otoman publicată în Monitorul Oficial de la Istanbul în 10 mai 1905, a fost consecința unei campanii diplomatice de amploare susținută de către Regatul Român pentru recunoașterea macedo-românilor adică a românilor balcanici, vorbitori ai dialectului aromân sau megleno-român.

Accepțiunea certă a acestui act istoric, recunoscut ca atare atât de istoriografia românească, dar și de cea străină este de câțiva ani supus unei mistificări regretabile prin sărbătorirea acestui act (datorat în totalitate politicii de sprijin identitar-cultural a României pentru ramura sud-dunăreană a poporului român) într-o cheie diversionistă, aceea a Zilei Naționale a Aromânilor pe 23 mai.
Falsificarea unui eveniment istoric (Iradeaua sultanului Abdul Hamid al II-lea publicată în 10 mai 1905) și promovarea pe multiple canale a acestei denaturări, drept act fondator pentru recunoașterea unei minorități etnice poate avea urmări negative asupra stabilității regionale într-un context geopolitic dificil, putând fi speculată de factori externi interesați.
Conform unor criterii subiective, oricine se poate declara orice, însă pentru a fi și recunoscut în consecință astfel, trebuie să existe niște criterii obiective, demonstrabile științific.
Așa după cum poziția Academiei Române din 25 iulie 2018 iterează faptul că articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CCPMN), adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg, la data de 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu.

Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că din Paragraful 1 al numitului articol „nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective. Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului”.

Ideea unei minorități etnice aromâne e experimentată cu precădere în România, unde, din păcate beneficiază de un culoar favorabil pe fondul unor interese de grup atent cultivate într-un mediu politic prea puțin preocupat de proiectul de țară, interesul național etc. Nu trebuie omis din acest tablou nici rolul discret, dar eficient al UDMR-ului de sprijinire a acestui curent minoritar printre aromâni etc.
De altfel, reușita acestei inițiative ar însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, care să alimenteze orgoliul și așa proeminent al unor reprezentanți ai transilvanismului, bănățenismului etc.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea Cui prodest? ar trebui să țină cont și de aceste detalii semnificative în grad mare pentru felul în care se orchestrează acest tip de separatism. Miza finală a acestor inginerii identitare (a se vedea schizofreniile vlah/vlaș/român din Timocul sârbesc, moldoveni/români din Bucovina de nord, Basarabia de sud ori Republica Moldova) este dinamitarea coeziunii istorice românești de la nord ori ori de la sud de Dunăre.
Citiți și:
https://rgnpress.ro/2023/01/18/deputatul-aur-boris-volosatii-il-interpeleaza-pe-bogdan-aurescu-in-problema-recunoasterii-si-respectarii-drepturilor-persoanelor-apartinand-minoritatii-aromane-inrudite-din-republica-elena/

VIEO: IMNUL AROMÂNILOR