CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Despre criptoromâni și cei 500000 de greco-catolici din Ungaria

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru românii si criptoromanii photos"

 

 

Foto: O familie de români de altădată

 

 

Criptoromânii

Degeaba veți căuta termenul din titlu în dicționarele limbii române.

Nu există deocamdată un cuvânt care să-i desemneze pe românii deznaționalizați complet sau în mare parte.

Cu toate că, existând realitatea, ar trebui să existe și un cuvânt care să o desemneze.

În limba română, dar și în alte limbi, există alți termeni din aceeași arie semantică: criptocreștini, criptoevrei, criptomusulmani.

Am format termenul Criproromâni după același model, folosind cele două morfeme: Cripto + Român. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune despre primul morfem următoarele: ”Cripto – Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos]”. Al doilea formant, Român, nu trebuie explicat.

Putem folosi termenul de Criptoromân, așa cum folosim, bunăoară, termenul de Pseudoromân.

Ca să rămânem pe zona analogiilor, vom arăta că Criprocreștini sunt considerați pomacii de limbă bulgară, bosniacii musulmani de limbă sârbo-croată, adjarii musulmani de limbă georgiană, albanezii musulmani, homșeții musulmani din Turcia numiți și criptoarmenipontiacii musulmani de limbă turcă, civenoburii musulmani din Turcia, lazii musulmani din Turcia vorbitori ai unui dialect izolat georgian, urumii musulmani de limbă turco-tătară din Ucraina numiți și criptoelinitorbeșii musulmani de limbă slavă macedoneană din Republica Macedonia, gadjalii musulmani din Bulgaria și Grecia numiți și criptogăgăuzigoranii musulmani de limbă sârbă din Kosovo, rafceanii musulmani de limbă sârbă din Albania, rușii musulmani din Rusia (15 000) și Kazahstan (50 000), meglenoromânii musulmani din Turcia și alții.

Cripromusulmani sunt considerați moriscoșii(moriscos – maurii mici, în traducere din spaniolă) catolici din Spania ziși și saracini/sarazinilinobambakii catolici din Cipru, iar criptoevrei – maranii catolici din Spania, falașii creștini din Etiopia, dar și persoanele care, rămânând evrei în taină, s-au convertit benevol sau formal la islam, creștinism ori alte religii, de cele mai multe ori schimbându-și numele de familie și prenumele sau adaptându-le piesajului etnocultural local.

Criptocreștinii, criptomusulmanii, criptoevreii, criptoelinii, criptoarmenii, criptoslavii etc. sunt rezultatul unor fenomene care s-au apărut produs ca urmare a

a) convertirii forțate la religia ocupantului sau a majoritarilor;

b) aculturației și asimilării lingvistice forțate și/sau naturale; c) prozelitismului religios; d) camelionismului personal.

Cine sunt criptoromâni și unde îi găsim?

Nu vom greși deloc dacă în categoria Criptoromânilor îi vom include  pe:

  • ortodocșii de limbă maghiară din Transilvania (cazul satului Dăboi este unul de trist renume);

  • o parte importantă numeric a secuilor catolici și reformați de limbă maghiară din Transilvania, altădată ortodocși de limbă română (așa-zișii români secuizați);

  • greco-catolicii de limbă maghiară din Ungaria, altădată ortodocși de limbă română, majoritari în vechime în toată Crișana de Apus, până la Tisa și dincolo de Tisa, cu iradieri până dincolo de actuala graniță austriacă;

  • valahii din Valahia Moravă (Valašsko) din Cehia și Slovacia (în Carpații Beschizi/Nordici sau Păduroși), care se identifică drept valahi și vorbesc un grai care nu este nici ceh, nici slovac, dar care păstrează un lexic rezidual românesc de peste 1000 de cuvinte, precum și toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;

  • goralii din sudul Poloniei, care, ca și valahii din Cehia și Slovacia, vorbesc un grai distinct cu un lexic rezidual românesc important și păstează toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;

  • o parte a ucrainenilor greco-catolici din Galiția și Transcarpatia, individualizați puternic în raport cu marea masă a ucrainenilor și care păstrează în graiurile lor un lexic rezidual românesc important. Aceștia, în Evul Mediu, au fost ortodocși și s-au condus de dreptul românesc (ius valachicum).

  • Numeroase documente istorice și toponimia/hidronimia dau mărturia criptoromânității lor;

  • populația din peste 200 de sate din Ucraina de astăzi atestate altădată ca românești, inclusiv în Hătmănie (Secea Zaporojeană). În Ucraina dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au funcționat 168 de școli rurale cu predare în ”limba moldovenească”, astăzi toate desființate, învățământul fiind exclusiv în limba ucraineană.

  • rusolingvii de origine ”moldovenească”/basarabeană (conform pașaportului sau declarați la recensăminte) din Federația Rusă, plecați în pribegie sau colonizați/strămutați/deportați și care și-au pierdut limba complet sau în cvazitotalitate;

  • Torlacii, ziși și Șopi, din localitățile altădată românești atestate documentar în spațiul dintre Dunăre și Munții Balcani, care trăiesc astăzi în Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, și fac geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un important lexic rezidual românesc și considerați a fi criptoromâni (români slavizați lingvistic cu secole în urmă).

  • valahii musulmani din Turcia, de viță meglenoromână;

  • sărăcăceanii din Grecia, de viță aromână;

  • caracaceanii din Bulgaria, de viță aromână;

  • aromânii de limbă greacă din Grecia, așa-zișii vlahi grecofoni;

  • populația din satele altădată istroromâne din peninsula Istria, astăzi în Croația și în mică parte în Slovenia, fapt certificat documentar sau prin toponimie/hidronimie.

Există și istorici care consideră că s-ar încadra în această categorie a Criprotomânilor și:

  • Populația de diverse limbi din țările balcanice și Austria care se identifică astăzi și se identificau în vechime drept valahi sau morlaci/mavrovlahi, adică vlahi/români negri/din nord, în vechime punctele cardinale fiind desemnate cromatic;

  • Huțulii, care păstrează un lexic rezidual românesc și un șir de particularități entografice comune/identice cu dacoromânii. Eminescu îi considera urmași ai dacilor liberi.

Dacă mi-au scăpat anumite grupuri de Criptoromâni, vă rog să mă completați.

Cred că merită să deschidem o dezbatere (istorică, culturală, entografică, lingvistică etc.) pe marginea acestui subiect nu doar interesant, ci și de mare sensibilitate.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru românii si criptoromanii photos"

 

Spațiul etnogenezei  românilor

 

 

Să începem cu cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria care sunt de fapt români!

Câteva cuvinte despre Proclamația de la Alba Iulia, pe care o pomenim atât de des și cu atâta venerație la fiecare aniversare a zilei de 1 Decembrie! Proclamație invocată în ultima vreme și de UDMR-iști, acuzându-i pe români că nu au aplicat-o niciodată! Că nu și-au respectat promisiunile făcute la 1 Decembrie 1918 prin Proclamația de la Alba Iulia!…

Această Proclamație conține un important capitol, vizionar, cu privire la viitorul minorităților naționale din România. Printre altele, li se recunoștea acestor minorități dreptul de a folosi limba maternă în școală, în justiție, în administrație, în biserică. Nimeni la 1 Decenbrie 1918 nu a avut de obiectat la aceste propuneri. Românii ardeleni, care au gândit această proclamație, au vrut să demonstreze astfel că nu au de gând să inverseze rolurile cu ungurii care până atunci nu recunoscuseră, în fosta Austro-Ungarie, decât un singur drept pentru români: dreptul de a se declara …unguri! Dreptul la deznaționalizare!

Mai trebuie amintit, spus și repetat la nesfârșit că la intrarea României în război, aliații ei, Franța și Anglia în mod deosebit, au promis României că la încheierea războiului viitoarea graniță de Vest a României va fi pe Tisa. Promisiune nerespectată la Conferința de Pace. La 1 Decembrie 1918 se știa deja că granița de Vest a României nu va fi cea promisă, cea dreaptă, cea corectă în fața justiției istorice! Se știa așadar că prin Granița nedreaptă de la Vest circa 500.000 de români rămâneau să trăiască mai departe sub administrația Budapestei, bine cunoscută ca abuzivă și samavolnică.

Mai mult chiar, printre cei 100.000 de participanți la Marea Adunare de la Alba Iulia se aflau și câteva mii dintre românii care rămâneau în afara noilor granițe ale României. Veniseă și ei să se bucure de izbânda justiției, chiar dacă ea nu era deplină. Veniseră la Alba Iulia cu o întrebare adresată fruntașilor Partidului Național: Pe noi cui ne lăsați?…

Pe noi cui ne lăsați?… O întrebare care răsună și azi, cu aceeași deznădejde!

E lucru sigur că autorii Proclamației de la Alba Iulia, atunci când au introdus în textul acesteia cel mai democrat și mai umanist program politic din lume și din istorie pentru minoritari – repet: cel mai democrat regim din lume pentru minoritari, s-au gândit nu numai la corectitudinea politică, la justiția divină care le impunea un asemenea program, ci s-au gândit și la cei 500.000 de români care rămâneau să suporte un regim politic pentru minoritari așa cum îl vor concepe liderii maghiari de la Budapesta. Liderii români din Ardeal au nutrit speranța că principiile enunțate solemn la Alba Iulia vor fi preluate și la Budapesta, pentru ca românii din Ungaria să se bucure de drepturile pe care le vor avea ungurii din România!… Această dorită reciprocitate nu s-a instaurat însă niciodată! Nici în zilele noastre! De la 1 Decembrie 1918 și până azi maghiarii din România s-au bucurat de drepturi și înlesniri pe care niciodată nu le-au avut românii din Ungaria! Și nici celelalte minorități naționale din aceeași Ungarie!

Principiile de la Alba Iulia reprezintă un model ideal, oferit întregii Europe, întregii omeniri! Un model de politică corectă față de minoritarii etnici! Ca orice model, și acesta rămâne greu accesibil, intangibil chiar. Dar este de datoria fiecărui stat să tindă spre acest model, să se apropie cât mai mult de el, chiar dacă asimptotic.

Îndrăznesc să spun – iar la nevoie să demonstrez, că România se numără printre cele 3-4 state europene care s-au apropiat cel mai mult de modelul de la Alba Iulia! Această reușită merită a fi subliniată mereu, cu fiecare ocazie! Ca români, trebuie să fim mândri că înaintașii noștri, părinții noștri au conceput modelul Alba Iulia. Putem fi mândri și pentru felul cum acest model a fost transpus în realitate de guvernanții români, de clasa politică din România, în frunte cu Parlamentul ei.

Atragem atenția în mod special asupra faptului a toate lămuritor privind deosebirea dintre guvernanții de la București și cei de la Budapesta:

La 1 decembrie 1918, în Ungaria trăiau 500.000 de români. Azi mai trăiesc 30-40.000… Au pierit, au dispărut aproape o jumătate de milion de români prin maghiarizare.

La 1 decembrie 1918, în România trăiau 1.500.000 de maghiari. La 1 decembrie 1989 trăiau în România 2.000.000 de maghiari!… Mai e nevoie de comentarii?!

…Să nu disperăm însă pentru dispariția a sute de mii de români din statisticile Budapestei! Slavă Domnului! În Ungaria trăiesc, înregistrați în toate statisticile oficiale, și o jumătate de milion de greco-catolici! Unguri greco-catolici?!… Maghiari greco-catolici?! Este o absurditate! Un non-sens!

Când s-a produs această trecere masivă a maghiarilor la Uniație?! Istoria nu consemnează un asemenea eveniment, un asemenea proces!

În realitate, cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria sunt de fapt români, români cărora le e teamă să se declare români! Ar avea multe de pierdut pe plan social și economic, în toate privințele, pe toate planurile, dacă s-ar declara români… Pentru acești români, cadrul pe care îl oferă Uniunea Europeană, reprezintă însă o șansă imensă de a se regăsi pe sine fiecare! De a-și afirma identitatea fără niciun risc. O șansă pe care n-o pot fructifica însă fără sprijinul decisiv al românilor din România, și în primul rând al guvernanților, al clasei politice din România.

Azi, numărul maghiarilor din România este mai mic decât în 1989! Mai mic este și numărul românilor din România de azi, față de România din 1989. În cifre relative însă, ca procent, numărul maghiarilor care au părăsit România după 1990 este mult mai mare decât al românilor care au părăsit România!

De unde această diferență?

Această diferență provine din faptul că foarte mulți maghiari – îndeosebi la tinerii maghiari mă refer!, au un motiv în plus să părăsească România, un motiv în plus să nu se simtă bine în țara, în statul în care s-au născut. Motivul este simplu și surprinzător: ei nu știu românește! De ce oare mulți, tot mai mulți tineri maghiari nu știu românește, în vreme ce toți ceilalți minoritari din România au învățat bine românește, nu au nicio problemă, nicio dificultate în a vorbi cursiv și corect românește?! Atât țiganii cât și evreii, tătarii sau sârbii, sașii sau rutenii, vorbesc la fel de bine românește ca și româno-fonii nativi! Numai maghiarii și secuii nu reușesc să-și însușească ca lumea dulcele nostru grai! De ce oare?

Răspunsul pune în evidență iresponsabilitatea liderilor udemeriști: maghiarii nu reușesc să devină buni vorbitori ai limbii oficiale, de stat, pentru că în interiorul comunității maghiare tinerii sunt supuși unei educații anti-românești, sunt manipulați – ca să nu zic că sunt constrânși, sunt încurajați să nu învețe bine românește! Să nu se simtă bine printre români, să nu simtă că România este patria lor!…

Discriminarea între cei ce știu limba oficială a unui  stat și cei ce nu o știu este o discriminare inevitabilă, care se impune de la sine, este naturală, firească, normală. Anormală este existența unor entități politice și culturale care funcționează în România pentru a săpa o prăpastie cât mai adâncă între maghiari și concetățenii lor. La ce le este utilă politicienilor maghiari o prăpastie, o falie cât mai adâncă între maghiari și restul societății românești? Le este utilă pentru a se asigura astfel, cu acest preț, de sprijinul acestei noi divinități care apare în orice democrație: electoratul! Măria Sa Electoratul!…

Prăpastia, la nevoie chiar vrăjmășia dintre maghiari și români, le asigură politicienilor maghiari un electorat constant, le asigură voturi! Și în felul acesta le asigură prezența în diverse funcții nemeritate, inclusiv prezența în  incinta Parlamentului României!

Aceasta este explicația comportamentului aberant al UDMR-ului. Una dintre explicații! Căci mai sunt și altele, printre care, cea mai importantă, este integrarea iresponsabilă a UDMR în politica Budapestei, o politică de subminare a României, a intereselor vitale românești, care constituie axa spirituală a existenței statului maghiar! Cât are de pierdut toată lumea de pe urma acestei schizofrenii, ridicată la rangul de politică de stat,  vom vedea cât de curând.

 

Surse:

https://cubreacov.wordpress.com

Ion Coja site personal

 

15/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOMNUL MIHAI EMINESCU DESPRE SITUAŢIA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA STĂPÂNITĂ DE AUSTRO_ UNGARIA

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi.

Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale – apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea,Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum ; (
Manega Miron – http://www.certitudinea.ro /situatia-romanilor-din-transilvania)

SITUATIA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA

 

,,Memorialul” comitetului ales de Conferenţa română din Sibiu ne descopere situaţia curioasă şi umilitoare ce li s-a creat românilor din monarhia habsburgică prin dualism şi prin măsurile guvernamentale ale maghiarilor.  

Popor străvechi pe teritoriul unei ţări autonome, care şi-a mănținut independenţa ei în curs de sute de ani atât faţă cu regii Ungariei, cât şi faţă cu turcii, românii, cari singuri formează două treimi a populațiunii ţării – pe când maghiarii şi germanii abia formează o a treia parte – sunt puşi cu totul în afară din viaţa publică prin fel de fel de măsuri machiavelice şi persecutaţi în toate ale lor, cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună.

Începând cu pseudoistoriografii cari contestau originea şi vechimea poporului nostru în munţii Ardealului şi sfârşind cu măsurile d-lui Trefort, maghiar de origine franceză, care introduce cu de-a sila limba maghiară în şcoalele rurale, vedem o lume întreagă, popor, diplomaţi, învăţaţi, conspirând pe întrecute în contra unui biet popor rustic din străvechime aşezat în acele locuri, viteaz la război, harnic şi liniştit în timp de pace, şi toate acestea – pentru ce? Ştim noi bine pentru ce! Pentru că n-are Dumnezeu de lucru, am zice.

În adevăr, nu s-ar crede şi cu toate acestea există până azi istoriografi cărora li se pare nimica toată a escamota un popor întreg de zece milioane de suflete din Dacia, a-l pune în Pind şi a-l face să vie de acolo îndărăt, prin suta a douăsprezecea, de peste Dunăre.

Această teorie, susţinută întâi de Rosler, se bucură şi de favoarea maghiarilor şi astfel, cu vorbe, cu deducţiuni hazardate, cu combinaţiuni asupra unor timpuri egal de fabuloase pentru toate elementele din ţară, ei ar vrea să tăgăduiască drepturile şi existenţa unui popor de trei milioane, a unui element aievea care trăieşte, vorbeşte limba lui proprie, are cultura şi istoria lui proprie, cu un cuvânt al unui popor radical deosebit de cel maghiar.

Ce curioasă idee vor fi având maghiarii despre natura oamenilor şi a lucrurilor când încearcă a face într-o zi ceea ce o mie de ani n-au putut face?

Ce copilărie e din partea lor de a-şi închipui că naţiunile pier de pe-o zi pe alta.

Bascii din Spania vorbesc până azi limba bască, sudul Franţei vorbeşte şi cultivă limba provensală, în Belgia, sub pătura subţire de cultură franceză, subzistă două naţionalităţi deosebite, după dispariţiunea Imperiului bizantin şi a celui turcesc, adecă după o mie cinci sute de ani, vedem încolţind, cu toată lunga dominaţiune străină, toate naţiunile vechi ale Peninsulei tracice: albaneji, români, bulgari, sârbi, greci, unele scăzute la număr, altele crescute; dar toate vii.

Ceea ce n-au putut face cultura bizantină sau cucerirea otomană vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare? În Rusia, dacă s-ar cutremura absolutismul ei actual, am vedea zeci de naţionalităţi deosebite răsărind intacte de sub pătura foarte subţire de predominaţiune moscovită .

Până la sfârşitul sutei XV-a românii sunt în Ardeal şi Ţara Ungurească unul din elementele cele mai considerabile în viaţă politică.

Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din ţările noastre, începută cu Mircea şi încheind cu Ştefan cel Mare, e o epoca de aur şi dincolo.

Români sunt atât de numeroşi în munţii Ardealului încât fragmente ale populațiunii Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Făgăraşului, Ţara Românească.

Cine vrea să-şi facă o idee de energia cu totul elementară a acelui popor să considere că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din colţul Ţării de Sus până-n Nistru şi la Cetatea Albă, Ţara Românească într-o sută de ani până în Dobrogea şi pe întreg malul drept al Dunării.

E o epocă aceasta care în Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum îi zic baladele române şi slave, pe Ioan Huniad Corvin.

Papa Piu II (Aeneas Silvius Piccolomini) născut pe la 1405, deci contimporan cu toată seria strălucită de eroi ai poporului românesc, zice despre Iancu ,,Ioannes Hunniades, cuius nomen caeteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, a quibus natus erat, gloriam auxit”.

Încă în suta a şaptesprezecea Miron Costin scrie regelui Poloniei că cel mai frumos şi mai corect dialect românesc, cel mai apropiat de graiul italic, se vorbeşte în Satmar, unde, cu toată emigrarea lui Dragoş, românii rămaşi acolo sub fratele lui, Voievodul Balc, sunt atât de numeroşi ca şi când n-ar fi ieşit nimenea din ţară.

E curios a auzi azi că, tocmai în acele clasice locuri, d-nii maghiari vor să înfiinţeze o episcopie maghiară de rit greco-catolic pentru români şi ruteni.

Şi când privim la munca seculară a acestui popor, la suma de putere musculară cheltuită, ne prinde mirarea. Ţinuturile în care locuiesc românii sunt răpite pustietăţii şi codrului. Fiece palmă de pământ de hrană e câştigată prin estirpare de codri seculari, prin curătură.

Pe când maghiarul şi-a câştigat şesurile patriei sale păscându-şi caii şi plimbându-se , îl vedem pe român cucerind palmă cu palmă pământul de sub puterile naturii, îl vedem curăţind rădăcinile codrilor seculari şi creându-şi patria lui muntoasă pas cu pas.

Cred oare ungurii că caracterul acestei munci grele şi statornice nu s-a imprimat în toată fiinţa poporului românesc, cred ei că această viaţă n-a lăsat adânci urme psicologice în acest popor, atât de liniştit în aparenţă, dar de o cumplită îndărătnicie în fundul sufletului său?

Românul nu uită nici binele, nici răul. N-a uitat fărâmăturile de graţie ce li s-a aruncat de cătră echitatea Casei de Austria; de aceea e unul din popoarele cele mai dinastice ale monarhiei; dar românul nu uită în veci nici răul ce i l-au făcut alţii.

Moştenirea de aversiune şi de iubire o păstrează intactă şi de aceea orice încercare de a-i contopi este zadarnică şi copilăroasă.

E zadarnică în Rusia, unde un colos de zeci de milioane apasă asupra a câteva sute de mii, unde limba se transmite numai prin viu grai din generaţie în generaţie; cu cât mai zadarnică va fi în Ungaria!

Între mijloacele de-a înlătura pe români de la viaţa publică, cea mai de căpetenie e legea electorală escepţională, mănținută ad-hoc pentru Transilvania.

Legea aceasta e făcută în favorul esclusiv al populaţiunilor orăşeneşti – şi românii sunt în cea mai mare parte ţărani – apoi în folosul nobililor – toţi maghiarii sunt nobili şi votează direct, fără cens, fără nimic – şi a secuilor, cari iar votează direct.

Astfel s-au creat o lege anume pentru Ardeal, care pune alegerile în mâna neromânilor, încât numărul de reprezentanţi pe cari l-ar putea obţine poporul în asemenea condiţiuni e cu totul ridicol.

Totodată guvernul se sileşte prin legi agrare a aduce pe român la sapă de lemn. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, deşi despăgubirea pentru pământurile ce s-au conferit e strălucită, totuşi, prin aşa numita comasare, i se iau locurile lui roditoare şi i se dau în schimb locuri rele, apoi i se iau curăturile şi li se dă în schimb pădure.

S-au restrâns dreptul de păşune, încât numărul vitelor de muncă a scăzut în proporţii enorme. Sate deposedate, familii aruncate pe uliţi, mii de locuitori ameninţaţi a fi alungaţi din vetrele strămoşeşti – iată justiţia, iată administraţia maghiară.

Pe de altă parte cârciumele constituie un privilegiu, evreii le arendează şi acolo – şi debitează băuturile lor nesănătoase; populaţiunea română descreşte şi degenerează.

Şi, deasupra acestei mizerii produse în mod artificial de cătră înţelepciunea de stat maghiară, mai vine mizeria morală, siluirea zilnică a limbei.

Un corespondent al ,,Gazetei generale” îşi propusese să descrie corupţia administraţiei maghiare. Dar omul mărturisi în fine că condeiul îi cade din mâna, că o carte, nu un articol de jurnal abia ar fi în stare a o descrie. Şi de ce nu scrie această carte?

„Pentru că simţim scârbă – zice el – de acest organism care putrezeşte înlăuntru şi care cu toate astea trăieşte, ba chiar se’ngraşă. Se înfioară cineva să arunce mai adânc privirea în rulajul acestei mașine şi nu e om care să crează că va putea funcţiona în mod durabil, că e capabilă a trăi.

Funcţionarii decretează dări fictive, care se încasează pe jumătate dacă cel lovit de ele ştie a se precupeţi – împrejurare ce dovedeşte că totul e o escrocherie; aci sunt case de economie cari refuză a înapoia capitalurile depuse; aci i se cer ţăranului taxe pentru orice înregistrare cadastrală şi, oriunde ar vrea să se informeze, i se’ntinde mâna goală. Judecătorului [î]i duci un râmător ori o butie cu vin şi eşti sigur să-ţi câştigi procesul – dacă partea adversă n-o aduce doi râmători. Prădăciuni şi omoruri chiar se fac muşama pentru mită; e o justiţie care ameninţă a se’năduşi în grăsimea ei”.

Iată regimul atrăgător de la care se pretinde să exercite asupra a trei milioane de români farmecul de-a-şi renega limba şi istoria lor şi de-a deveni maghiari.

Postulatul de căpetenie al memorialului e aşadar: autonomia Ardealului, căci autonom a fost în toţi timpii şi până acum şaisprezece ani, până la fuziunea făcută în contra voinţei esprese a românilor; în contra tractatelor din trecut, în contra dreptului şi bunului simț, poate chiar în contra voinţei Coroanei, căci s-a făcut nu sub influenţa unei necesităţi dinlăuntru, ci sub presiunea împrejurărilor create de războiul austro-italo-german, când emigranţi maghiari, ştiuţi pe atunci de contele Usedom, deci şi de principele de Bismarck, pregăteau insurecțiunea şi dezmembrarea monarhiei habsburgice.

Aci, sub presiunea unor împrejurări independente de voinţa sa şi contrarie intereselor dinastiei îndeosebi, a Imperiului în genere, mâna monarhului a putut fi siluită să iscălească un act nedrept pentru unul din popoarele cele mai credincioase ale monarhiei şi favorabil pentru schimbăcioşii maghiari.

Chiar în acest moment de cumpăna şi de silă, monarhul şi-a adus aminte de români; garantarea autonomiei lor bisericeşti şi şcolare au format cetatea îndărătul căreia naţiunea a mai putut lupta în contra cotropirii.

Dar tocmai de această autonomie miniştrii moderni ai Ungariei cearcă zilnic a se atinge şi vor cerca poate până în momentul în care îndelung răbdătorul popor românesc va îngropa în ruine şi sânge tentativele lor.

Ziarul TIMPUL, 4 noiembrie 1882 

19/09/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 30 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua de 30 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

 

1265: Prima menţiune documentară a Hunedoarei, atestată conform registrului de dijme papale sub numele Hungnod.

 Imagini pentru hunedoara

 În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruiește și înnobilează pentru faptele sale militare deosebite pe cneazul Voicu din Cincis, fiul lui Șorb, ca stăpânitor al cetății și domeniului regal Hunedoara.

 

1535: S-a terminat înălţarea Bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareş, domnul Moldovei; (1527-1538; 1541-1546).

 

 

 

Imagini pentru biserica sf. dumitru suceava photos

 

 

 

 

1698: A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească: “Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, de Dimitrie Cantemir.

 

 

 

  Prin numeroasele texte române şi străine existente în lucrare, poate fi socotită şi prima antologie din literatura română.

 

 

 

1848 (30 august/ 13 septembrie): S-a născut  diplomatul şi publicistul Gheorghe Bengescu; (m. 1921).

Se înrudea cu Titu Maiorescu şi Iacob Negruzzi prin Zoe – sora Mariei Negruzzi -, căsătorita cu Achile Bengescu, fratele său. De asemenea, era prieten apropiat cu Vasile Alecsandri.

 

 

 

 

 

Din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate, printre care cele din Belgia, Olanda si Franta (numit prim secretar al Legatiei din Paris, odata cu venirea lui Vasile Alecsandri ca ministru plenipotenţiar al României in Franţa, în 1885).

A fost delegat (ministru plenipotentiar) al României pe lângă Comisia Europeana a Dunării,şi  membru titular al Academiei Române din 1921.

Este cunoscut în lumea literara francofonă ca un specialist în opera lui Voltaire (studii, bibliografii, ediţii).

 

1849: În comuna Orlat, Sibiu, a avut loc o adunare de protest împotriva “unirii” Transilvaniei cu Ungaria.

În aceeaşi zi, în comuna Luna – Cluj, trupele maghiare deschid focul împotriva românilor  din satele din jur, adunaţi prentru a protesta împotriva “unirii” cu Ungaria.

 

1877: Are loc a treia bătălie de la Plevna, una din cele mai mari ale Războiului pentru Independenţă. La luptă participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1).

 După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi – în frunte cu lt. col. Sergiu Voinescu, mr. Candiono Popescu, cpt. Moise Grozea, cuceresc puternica reduta Griviţa 1.

 

La asalt  au participat şi două batalioane din Divizaia 5 Infanterie rusă.

În timpul luptelor au căzut eroic mr. Gheorghe Şonţu, cpt. Valter Mărăcineanu (1840-1877), lt. Leon Caracalia, lt. Chivu Stănescu, slt. Vasile Horcea şi aproape 800 de soldaţi.

1891: A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician român; (n. 1830).

 

 

 

A avut contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică si a fost  membru titular al Academiei Române din 1879.

 

1897: S-a născut in oraşul Bucureşti, Aurel Petrescu, regizor şi operator, pionier al filmului de animaţie românesc; (m. 30 aprilie 1948).

În anul 1920, Aurel Petrescu a realizat filmul de animație „Păcală în lună“ (la casa de producție Soarele a germanului Erich Pommer), care a fost prezentat în aprilie 1920, la Cinematograful militar din București. Filmul a fost prezentat de către autor ca fiind o „comedie bufă cu desene animate”.

 

 

Remember: 4 aprilie 1920 Premiera „Păcală în lună”, primul desen animat românesc

Succesul acestui film l-a determinat să continuie, realizând noi filme despre Păcală: „Păcală amorezat“ (1925) și apoi „Păcală și Tândală la București” (1926).

Apoi între anii 1923 și 1927, realizează un ciclu de desene animate umoristice grupate sub denumirea de „D’ale zilei“.

S-au stabilit un număr de circa 70 de pelicule de animație care-i aparțin.

În anul 1947 Aurel Petrescu s-a străduit să obțină sprijin oficial pentru realizarea unor filme de animație după basmele lui  Ion Creangă : „Punguța cu doi bani” și „Capra cu trei iezi”.

Din ultimul film s-au păstrat doar fragmente ale încercărilor sale (capra și iezii pe prispa casei, joaca iezilor).

 

 1899: S-a născut arheologul Dinu Rosetti, preocupat de cercetarea vestigiilor din Bucureşti; (m. 1979).

 

1910: S-a născut istoricul literar Augustin Z. N. Pop; în paralel cu contribuţiile la lămurirea unor probleme ale culturii şi literaturii vechi, şi-a consacrat eforturile în direcţia elucidării problemelor biografiei eminesciene; (m. 1988).

1913: S-a născut Vlad Voiculescu, medic neurolog, membru al Academiei Române, membru al Societăţii Britanice Regale de Medicină; (d.22 februarie 2001).

 

 

 

 

 

 

1914: Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa “Soţul ideal” de Oscar Wilde.

 

 

 

 

 

 

 

 

In distribuţie: Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Constantin Toneanu).

Compania se va numi ulterior „Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin” şi va funcţiona, cu o întrerupere de doi ani în timpul Primului Război Mondial, până în 1941, fiind unul dintre cele mai importante teatre ale Capitalei.

 

1929: A murit Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române din 1904;(n. 1854).

 

 

 

 

 

1940: Are loc „Dictatul de la Viena” prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 km2 şi 2.687.000 de locuitori, majoritate români) este smulsă României şi predată Ungariei hortyste.

 În cursul zilei de 30 august 1940, cei doi miniştri de Externe ai Axei, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, în prezenţa delegaţiei României, compusă din Mihail Manoilescu, V. Pop, cât şi a Ungariei, formată din Csaky Istvan şi Teleky Pall, comunică hotărârea lor, care obliga România  să cedeze Ungariei un teritoriu în suprafaţă de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.267.000 locuitori, din care peste 1.300.000 etnici români.

Aceasta a fost comunicată la ora 3.50 factorilor politici decizionali din România (Consiliul de Coroană, Consiliul de Miniştri), care au dezbătut  şi acceptat  hotărârea germano-italiană.

 Au votat “pentru”: Constantin Argentoianu, Alexandru Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Nicolae Păiş, IPS Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Victor Gomoiu, Gheorghe Tătărescu, Gheorghe Mihail, Ion Gigurtu.

Comunicatul Casei Regale evidenţia: “Conferinţa de la Viena determinată de iniţiativa Germaniei şi Italiei…s-a desfăşurat în condiţiile în care România trebuie să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena  (Wikipedia).

 

 

Textul arbitrajului de la Viena, (30 august 1940).

 

 

  1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

  2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

  3. Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într’un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într’un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într’un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

  4. Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într’un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

  5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

  6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

  7. În cazul în care dificultăți sau îndoieli s’ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într’o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

Noua linie de demarcaţie dintre cele două ţări trebuia fixată pe teren de către o comisie româno-ungară. Linia de demarcaţie între cele două state includea pentru Ungaria următoarele localităţi: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureş, Odorhei, Sfântu Gheorghe, urmând direcţia nord-vest, pe crestele Carpaţilor Orientali, până la 4,9 km sud de Izvoarele Mureşului.

Trupele române trebuiau să părăsească teritoriul cedat, pe etape, în decurs de 15 zile. Prin acest DIKTAT impus ţării noastre, românii care urmau să rămână în teritoriul dobândit de Ungaria, căpătau cetăţenia noului stat.

Într-un interval de 6 luni puteau să opteze pentru păstrarea cetăţeniei române dar în interval de 1 an erau obligaţi să treacă în România.

 

 

 

 

 

 

Despre acest eveniment tragic, istoricul Silviu Dragomir consemna: “…în forma sa actuală teritoriul Transilvaniei atribuit Ungariei prin Diktatul de la Viena are aspectul unui pumnal înfipt în inima României”.

 

 

 

 

 

 1941: S-a născut bas-baritonul George Emil Crăsnaru, stabilit în Germania.

A studiat la  Conservatorul de muzică Ciprian Porumbescu în 1968 si  a debutat la Opera bucureşteană în Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, în anul 1972.

A cucerit câteva premii internaţionale de mare renume: premiul I la ConcursulGeorge Enescu (1970), premiul al II-lea la s’Hertogenbosch (Olanda, 1972), premiul al II-lea  la concursul J. S. Bach de la Leipzig  (Germania,1972) şi Marele Premiu la Concursul de la Montreal ( Canada, 1973).

A părăsit definitiv ţara, în anul 1980.

In 1992 debutează la Scala din Milano în rolul preotului din Lady Macbeth din Mtsensk de Şostakovici, sub bagheta lui Myung-Whun Chung, în regia lui Andre Engel, un spectacol de excepţie, repetat şi la opera Bastille din Paris.

Din anul 1993 George Crăsnaru este numit profesor universitar la Academia de Muzică Robert Schumann din Dusseldorf, de unde iese la pensie în anul 2011.

 

 

 

 

 

1942: S-a născut la Falticeni, judetul Suceava, Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar; (m. 1994)

Absolva  Facultatea de Filologie a Universitatii  din Iasi (1960-l965).Intre 1965 si 1967, a fost asistent la institutul Pedagogic din Constanta; intre 1967 si 1974, redactor la revista Tomis, unde tine si cronica literara (1968-l972). Din 1974 s-a pensionat de boala.

Dintre cele mai importante scrieri ale sale se remarca : Exil imaginar, versuri, Bucuresti, 1968;Volumul si esenta, critica literara. Bucuresti, 1972; Romanul psihologic romanesc.Bucuresti, 1978.

 

 

 

 

 

1949: S-a născut la Brasov, Peter Maffay (Peter Alexander Makkay), cantautor român de origine săsească, stabilit în Germania impreuna cu familia, în anul 1963.

Este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți, autori, compozitori din Germania contemporană.

 

 

 

 

 

1944: România a rupt relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.

 

 

 

 

 

1944: Unităţi de avangardă ale Armatei Sovietice şi ale Diviziei “Tudor Vladimirescu” intră în capitala Romaniei, Bucureşti , unde orice ameninţare a trupelor germane fusese deja îndepărtată de Armata Română.

 

 

 

 

 

1948: Prin decret lege se înfiinţează şi organizează Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea) un organ de represiune comunist conceput după modelul poliţiei politice sovietice, menit sa inlocuiasca Direcţia Generala a Poliţiei de Siguranţă de pana atunci, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Conform actului menţionat, principala atribuţie era “apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare Române contra duşmanilor din interior şi exterior”.

 

 

 

 

1950: A murit (în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, unde era  deţinut politic) Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic liberal, specialist în istoria Evului Mediu.

Impreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Alexandru Lapedatu,

 

 

 

 

A fost ministru în mai multe rânduri, membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (n. 1876). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1954

 

 

 

 

 

1952: S-a născut (Bucuresti), Daniel Dăianu, economist, fost ministru de finanţe al României între 1997 şi 1998.

 

 

 

 

 

 

 

A fost ales eurodeputat, din partea PNL, la alegerile europarlamentare din 2007.

 

 

 

 

 

 

 

1955: Este difuzat Comunicatul Consiliului de miniştri al Republicii Populare Române, privind reducerea, începând cu 1 decembrie 1955, a efectivelor forţelor armate ale tarii cu 40.000 de militari.

 

 

 

 

 1964: A murit la Lisabona, Scarlat Lambrino, epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane; stabilit în Portugalia, din 1947; membru corespondent al Academiei Române din 1934; (n.16 august  1891, Bucuresti).

S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 și 1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București.

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos Scarlat LambrinoImagini pentru photos Scarlat Lambrino

 

 

 

 

 

A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 – 20 iulie 1940 a fost și director al Muzeului Național de Arheologie,  înainte de a fi numit director al  Accademia di Romania din Roma (1941-1947), inchisa in 1947 de  autoritățile comuniste de la București .

La solicitarea Universității din Lisabona,  profesorul Scarlat Lambrino, a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera.

 

 

 

 

 

1964: S-a născut A.G.Weinberger, compozitor şi interpret de muzică de jazz, promotor al blues-ului american în România, chitarist, producător şi realizator de emisiuni radio şi de televiziune.

 

 

 

 

 

 

1966: S-a născut (la Telciu, judeţul Bistriţa Năsăud) poetul şi scriitorul român  Gelu Vlaşin, considerat principalul reprezentant al curentului deprimismului în poezia românească şi creatorul platformei online Reţeaua literară.

 

 

 

 

 

 

 

A debutat literar în revista România literară 16/1999 cu o prezentare de Nicolae Manolescu.

Debutul său editorial a fost în 1999 cu volumul de versuri Tratat la Psihiatrie, publicat la Editura Vinea, Bucureşti, cu o prefaţă semnată de Nicolae Manolescu şi o postfaţă de Paul Cernat, volum premiat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti la secţiunea debut 1999 şi  nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România, 1999.

A obţinut câteva prestigioase premii naţionale şi internaţionale:

Diploma Forum Intercultural – Madrid, 2012; Diploma Forum Intercultural – Madrid, 2013; Premiul Tertulia Cerro Almodóvar – Madrid 2004, PremiulPuertas Abiertas – Madrid , 2002, Premiul acordat de Uniunea Scriitorilor din România – Colocviile Coşbuc – 2000,  Premiul Festivalului Internaţional Sighet – 2000, Marele Premiu Ion Vinea – 1999, Premiul Cristian Popescu – 1999, Premiul Saloanelor Liviu Rebreanu – 1999.

În luna ianuarie 2012, prin decretul nr.28 din 16/01/2012, Administraţia Prezidenţială a României, i-a  conferit Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

 

 

 

 

 

1982: S-a născut la Ploieşti, judoka română Alina Alexandru Dumitru, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008  la categoria 48 kg, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc.
Alina Alexandra Dumitru  a fost multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale.

În 9 august 2008, Dumitru devenea prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, învingând-o în semifinală pe dubla campioană olimpică en-titre Ryoko Tani (Japonia) și, în finală, pe Yanet Bermoy (Cuba) prin waza-ari și ippon, în doar 80 de secunde.

În aprilie 2011 a cucerit medalia de aur la Campionatul European de judo de la Istanbul.

 

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO:  http://youtu.be/S8gCtg4o1kM

 

 

 

 

 

 

1986: La ora 19: 23, se produce un  cutremur de pământ în Vrancea,  la o adancime de circa 131 km, magnitudinea sa  fiind de 6,9 spre 7,0 pe scara Richter.

A fost al treilea cutremur ca magnitudine din secolul 20.

 Cea mai puternica replica s-a produs in dimineatza zilei de 2 septembrie 1986, la ora 5h 00 min, la 143 km adancime, avand magnitudinea Ms=5,0 si resimtita la Bucuresti cu intensitate de circa III-IV grade pe scara Mercalli.

In total au fost consemnate 77 de replici cu magnitudinea peste 3,2 pe scara Richter, dar destul de putine (19, daca nu ma insel) au depasit valoarea de 4,0 ca magnitudine Ms pe scara Richter.
Cutremurul nu a cauzat pagube majore in Romania, totusi spre Moldova, pe directia Focsani-Iasi miscarea seismica a fost mai intensa.

In Basarabia cutremurul a avut, pe alocuri, efecte destul de severe. La Chisinau s-au prabusit 4 blocuri, consecintele fiind tragice (100 de morti).

 

 

 

 

 

1989: A murit Costin Murgescu, economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Costin Murgescu,

 

 

 

 

 

 

A desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1919).

 

 

 

 

 

2012: A murit Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator de televiziune; (n. 1935).

 

 

 

 

Imagini pentru Cornel Todea,

 

 

Regizorul Cornel Todea a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul national Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

 

 

 

 

2015: A murit baritonul Dan Iordăchescu, cântăreţ şi actor de operă, profesor ; (n. 1930).

 

 

 

 

 

 

 

 

2016: A decedat profesorul, dirijorul şi compozitorul Gheorghe Gomoiu; fondator şi dirijor, timp de 46 de ani, al Corului de Cameră „Ars Nova” de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti; contribuţie majoră la lansarea şi organizarea Festivalului Internaţional de Muzică Corală „D.G. Kiriac” ; (n. 1939).

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/30/o-istorie-a-zilei-de-30-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

Sfântul Alexandru; Sfântul Ierarh Varlaam; Cuviosul Ioan de la Rasca şi Secu.

 

 

 

 

 Sfântul Alexandru a fost episcop în Constantinopol în timpul împaratului Constantin cel Mare (313-337) şi a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un apărător al dreptei credinţe.

La acest sinod l-a combatut pe Arie, unul din preotii sai slujitori, care incepuse sa predice o invatatura neconforma cu traditia si credinta Bisericii.

La început  Alexandru a încercat sa rezolve noua tensiune in mod pasnic. Arie si adeptii sai refuza orice conciliere, motiv pentru care este chemat in fata unui sinod local (321).

Aici Arie va sustine ca Fiul nu este vesnic, ci a fost creat de Tatal.  Sinodul a pronuntat pe loc anatema!

In sprijinul apararii ortodoxiei a fost chemat si Osie, episcop de Cordova.

Criza s-a accentuat, determinandu-l pe imparatul Constantin cel Mare sa convoace primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325),care il excomunica pe Arie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inceputul propovăduirii eretice a lui Arie este pus intre anii 312 si 320. Este posibil ca doctrina eretica sa fi aparut in mintea sa ceva mai devreme de 320, dar a devenit o realitate in jurul acestui an. Claudio Moreschinni subliniaza aspectele esentiale ale ereziei ariene:

„Fiul, nefiind Dumnezeu adevarat, nu putea sa fie decat creatura, chiar daca cea mai perfecta dintre creaturi.

Ceea ce nu reprezinta un impediment pentru ca Tatal sa fie Tata, doar ca acesta este parinte pentru o fiinta diferita de El. Este adevarat ca Fiul este numit Dumnezeu, dar numai intr-un sens impropriu: El este bun si intelept, se bucura de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, in vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul.

In schimb, existenta sa nu se identifica nicidecum cu realitatea divina:

El este pentru totdeauna contingent. (…) Mantuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu consta intr-o innoire a naturii lor, savarsita gratie inaltarii, prin Hristos, a aceleiasi naturi umane, ci in oferirea unui model de viata si in revelarea credintei adevarate” (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii vechi, grecesti si latine, vol. II/1, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 37).

Sfantul Alexandru a trecut la cele vesnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

 

 

 

Sfântul Ierarh Varlaam  

 

 

 

 

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei - Cazania

 

 

 

Sfântul Ierarh Varlaam este praznuit în Biserica Ortodoxa pe 30 august. A fost trecut în rândul sfinţilor de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 12 februarie 2007.

Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu, locul unde a fost ingropat si unde se afla osemintele acestuia.

Desi sunt mai multe ipoteze cu privire la locul nasterii Sfantului Varlaam, cea mai plauzibila este aceea ca ar fi originar din partile Neamtului, din satul Borcesti.

Primul contact cu lumea monahala a fost la “Schitul lui Zosin”.Sfantul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei intre anii 1632 si 1653.

Dintre realizarile sale ca mitropolit amintim:

– dreptul preotilor de a fi judecati numai de instantele bisericesti;

– a zidit la Iasi biserica Sfintii Trei Ierarhi, in care a asezat in anul 1641 moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, daruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol;

– sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640;

– s-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului;

– a tiparit Cazania sau Carte româneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643)

– prima carte româneasca tiparită în Moldova;

Amintim ca Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, printre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Sfântul Varlaam a trecut la cele veşnice spre sfârsitul anului 1657.

 

 

Sfântul Ioan de la Rasca şi Secu

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Ioan de la manastirile Rasca si Secu este cinstit pe 30 august. Este un sfant roman care a trait in secolul al XVII-lea, in vremea Sfintilor mitropoliti Varlaam si Dosoftei ai Moldovei.

Cel dintai care l-a facut cunoscut si l-a cinstit ca sfant pe Cuviosul Ioan de la Rasca  a fost Sfantul mitropolit Dosoftei al Moldovei.

In anul 1667, Sfantul Ioan este randuit episcop, fiind hirotonit pe seama Episcopiei de Husi. Vreme de sapte ani, intampinand multe greutati, Sfantul Ierarh Ioan a slujit cu toata puterea pe cei pastoriti, facand milostenii si mangaind pe cei bolnavi. In aceasta perioada, el s-a imprietenit cu Sfantul Dosoftei al Moldovei, aflat pe atunci in scaunul episcopal din Roman.

Incepand cu anul 1674, Sfantul Ierarh Ioan va fi randuit ca episcop de Roman, unde va sluji pana in anul 1685, cand adoarme in Domnul. Episcopul de Roman era unul dintre cei mai de seama ai Moldovei, adesea el fiind numit „arhiepiscop”.

Episcop fiind, Sfantul Ioan s-a ingrijit pe cat a putut sa zideasca Manastirea Mera, aflata in regiunea sa natala, la numai 12 kilometri de orasul Odobesti si la aproape 25 de kilometri de municipiul Focsani. Un ajutor de seama in aceasta privinta avea sa-l primeasca de la vornicul Motoc din Odobesti, o ruda de-a sa.

La mica distanta se afla Manastirea Varzaresti, parasita la acea vreme; in aceasta avea sa aseze cateva maici, pana la terminarea noii manastiri. Intre maicile aduse la Manastirea Varzaresti s-a numarat si Cuvioasa Teodora, viitoarea pustnica de la Sihla.

Sfantul ierarh Ioan, de la Rasca si Secu, a adormit in Domnul in anul 1685.

Cel care a condus soborul si slujba de inmormantare a sfântului a fost Sfantul Dosoftei, pe atunci deja mitropolit al Moldovei. Sfantul Ioan va fi inmormântat la Mănăstirea Secu, lângă mormântul Sfantului Varlaam.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/30/o-istorie-a-zilei-de-30-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.

  9. istoriculzilei.blogspot.ro

 

30/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: