CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 31 IANUARIE IN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 31 ianuarie în istoria noastră

106 e.n.: S-a terminat reconstrucția podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta.

Podul de peste Dunăre de la Drobeta a fost esențial pentru continuarea războiului dintre împăratul roman Traian și regele dacilor, Decebal. Construirea podului, era necesară pentru aprovizionarea legiunilor romane și a fost opera renumitul arhitect de origine greco-siriană, Apolodor din Damascși a fost inițiată în anul 101 e.n.Luat prin surprindere, Decebal, un mare strateg, a încercat sa opreasca înaintarea romanilor, demolând partea carosabila de lemn a podului, și incendiind restul, dupa cum arata bârnele arse de la fata locului. Din acest motiv Traian si-a trecut trupele în Dacia nu pe un pod de piatra ci pe unul de vase, dupa cum chiar Apollodor din Damasc (foto sus) arata pe Columna lui Traian.

Mai târziu armata romana a refacut vechiul pod de piatra a lui Burebista pentru a transporta prada luata de la populatia geto-dacă.Podul reconstruit era păzit de două castre romane, cel de la Pontes, din Serbia de azi, și cel de la Drobeta, de pe

teritoriul actual al României. Construcția avea o înălțime de 18 metri și îo lățime de 12 metri și i-a impresionat pe mulți autori antici, care au menționat această realizare inginerească în lucrările lor. Apolodor din Damasc a scris el însuși o carte despre acest pod. De asemenea, a scris despre pod și istoricul roman Dio Cassius .

Suprastructura de lemn a podului a fost distrusă și refăcută de mai multe ori, pentru a împiedica invazia triburilor barbare în sudul Dunării. Primul dintre împărații romani care a distrus parțial podul a fost succesorul lui Traian, Hadrian.

De la Cassius Dio aflăm că podul sau cel puţin structura de lemn de deasupra a fost distrusă la porunca împăratului roman Hadrian (117-138 d.Hr.), care se temea că „(…) barbarii vor birui străjile acestuia şi vor avea trecerea lesnicioasă spre Moesia; de aceea, distruse partea de deasupra”.

1418: A murit voievodul Mircea cel Batrân, domn al Țării Românești între anii 1386-1418, erou al luptei antiotomane.A domnit peste Valahia timp de 32 de ani și fost înmormântat la mănăstirea ctitorie a sa de la Cozia, la 4 februarie 1418, fiind urmat la domnie de fiul său Mihail I, pe care îl asociase la tron,  încă din 1408.

Născut in 1355 , „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius, Mircea cel Bătrîn , era fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386.

În actele oficiale, Mircea apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpînitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”.

Mircea Voievod a consolidat economia și, a sprijinit biserica țării, a centralizat conducerea țării, a emis monedă și a stimulat comerțul, în paralel cu acțiunile menite să dezvoltagricultura și mineritul .

În timpul domniei sale, ţara a cunoscut și o puternică întărire a armatei  şi o afirmare politică pe plan internaţional, îndeosebi în sud-estul Europei. A fost un remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat și a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova.

În timpul domniei sale, voievodul muntean a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind unul dintre cei mai activi exponenți ai luptei antiotomane din vremea sa. A reușit să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, rămânând în istorie drept o figură proeminentă a luptei creștinilor.A  domnit peste Valahia timp de 32 de ani.

 A încheiat spre sfârșitul domniei sale ( în 1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, în care turcii recunoșteau libertatea Țării Românești, în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să-și trimită la Constantinopol un fiu drept zălog.

In timpul domniei lui Mircea Țara Românească (harta sus), a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea Neagră în est.

Titlul princiar al lui Mircea, din 1406 până la sfârșitul domniei sale, mentiona:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

1834: S-a  deschis la București, Școala de muzică vocală, de declamațiune și literatură a „Societații Filarmonice”.

1844: Adunarea Obştească a Moldovei a votat, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi.În sprijinul dezrobirii au luptat mari personalități ale culturii românești, care încercau să înfrângă cerbicia boierilor conservatori: Alecu Russo, Gh.Asachi, (care a scris și prezentat public piesa de teatru Țiganii), poetul Vasile Alecsandri ( care a scris ”Istoria unui galbânVasile Porojan” și a fost printre primii boieri care și-au eliberat robii).

La 14 ianuarie 1844, țiganii robi ai statului au fost și ei eliberați.

1849: În Transilvania în Munții Apuseni, avut loc între trupele maghiare și armatele moților, prima confruntare de la Mărișel.
Anterior, în timpul celei de-a Treia Adunări de la Blaj (3/15–16/28 septembrie 1848), s-a hotărât înființarea Gărzii naționale române. Prin Proclamația conducătorului revoluției maghiare, Lajos Kossuth, s-a cerut românilor să depună armele și să se conformeze dispozițiilor guvernului din Pesta.

Între cele două tabere s-a ajuns la un conflict deschis, urmat de ofensiva trupelor maghiare conduse de generalul polonez Iosif Bem care, în perioada decembrie 1848–martie 1849, a ocupat aproape întregul teritoriu al Transilvaniei, cu excepția Munților Apuseni, apărați de moții conduși de Avram Iancu. Moții au obținut o importantă victorie la Mărișel, în ziua de 19/31 ianuarie, împotriva unui detașament de 600 de soldați unguri. În aceeași zi a fost ocupat Hălmagiul, după o ciocnire între trupa maiorului ungur Beke Jozsef compusă din 3.500 secui care dispunea de șase tunuri și lăncierii și pușcașii români conduși de Ioan Buteanu.

1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936; (m. 1941). A fost președintele primului congres de matematică desfășurat în România. Cercetările sale au avut ca obiectiv principal teoria funcțiilor eliptice.

A studiat la Paris cu o bursă, în perioada 1873–1879 și a urmat cursurile de matematici superioare la Facultatea de Științe și la École Pratique des Hautes Études.

În 1879 a luat doctoratul la Sorbona cu teza Étude des intégrales abéliennes de troisième espèce, devenind astfel al doilea român, după Spiru Haret, Doctor în Matematici la Sorbona.

A fost profesor la Catedra de Algebră și Geometrie Analitică la Facultatea de Științe din București, la Școala Specială de Artilerie și Geniu, la facultatea de Științe a Universității din București, unde a ținut primele cursuri de Teoria grupurilor și de Teoria lui Galois.

1885: Prin Decretul regal nr. 228/31 ianuarie 1885, Vasile Alecsandri  a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Paris.

1895 : S-a născut la Galați, soprana de talie internațională Margareta Metaxa; d.9 octombrie 1977, București.

A studiat muzica cu maestrul Teodor Teodorescu, dirijor al Corului Episcopiei (Corul Municipal al Galațiului) și cu Poplasky, un apreciat profesor de pian din Galați. A urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a avut-o profesoară pe Carlota Leria – admisă în 1915, a întrerupt studiile din cauza primului război mondial, continuându-le cu Elena Teodorini, Elena Drăgulinescu Stinghe și soprana rusă Lydia Lipowska, absolvind în 1923. A făcut o călătorie de studii în Italia, unde s-a pregătit cu Linda Brambilla și Paul Antonio (1927). A făcut parte din Corul Episcopiei Galați, condus de Teodor Teodorescu.

A fost solistă la renumitul cor Mitropolitan din Iași, fiind remarcată de Alexandru Mavrodi, director al Direcției Generale a Teatrelor, care a cooptat-o în grupul de artiști care punea la Iași bazele unei trupe de operă sub titulatura Societatea Română de Operă, sâmburele viitoarei Opere de Stat. A fost membră fondatoare și, ulterior, solistă a Operei Române.

A participat la concerte în folosul Crucii Roșii organizate la Galați și Brăila, împreună cu baritonul Grigore Maggiari (1918), a fost angajată la Societatea lirică Opera Română din București, a participat la manifestările muzicale ale Societății Cântarea României, a cântat în spectacolul de deschidere a stagiunii Operei Române, în opera „Walkiria” de Richard Wagner, în regia lui Max Haas (8 noiembrie 1923). A cântat la La Scala din Milano în rolul Gilda din Rigoletto, apoi la Treviso și Pisa, unde a avut un impresionant succes. Angajată ca soprană a Operei Române, a avut o carieră impresionantă până la pensionare (1929–1948). A primit Ordinul Meritul Cultural cl.I (1943).

1920: Se inaugurează la Cluj, prin decretul regal nr. 4.090/12 septembrie 1919Universitatea românească.

Drept urmare, Universitatea „Franz Joseph” a fost transformată în Universitatea „Regele Ferdinand I”, activitatea sa fiind deschisă de Consiliul Dirigent al Ardealului în prezența Regelui Ferdinand I al României unite și al Reginei Maria.Regele Ferdinand I a donat suma de 400.000 lei din propria avere pentru înființarea Institutului de Istorie Națională. .

1926: S-a născut Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg, traducător şi actor; soţul regizoarei Sorana Coroamă;(m. 1976).

1929: S-a născut prozatorul şi eseistul Constantin Mateescu.

  1937: S-a născut la Vărșand, Arad, poetul Mircea Micu, prozator şi publicist; (m. 2010).

A absolvit Institutul pedagogic din Timisoara, după care a lucrat ca redactor la Studioul de radioficare din Arad, profesor suplinitor la Scoala de surzi din Siria (1957-l967), functionar la Fondul Literar (1968-l972), apoi la Asociația Scriitorilor din București.

Debutează în Scrisul bănățean în 1955 și editorial cu volumul de poezii Izvorul (1962).

A fost autor a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie și dramaturgie al Asociației Scriitorilor din București și al Academiei Române și președintele Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civică „Mihai Eminescu”.

A scris si o piesa de teatru, ” Avram Iancu”reprezentata pe scena Teatrului National din Cluj-Napoca (1978) și a fost autorul volumului de poezii: Izvorul (1962), Frumusetile zilnice (1967), Noptile risipitorului (1969), Teama de oglinzi (1971), Vinatoarea de seara (1975), Murind pentru prima oara (1980), Cu inima in palma (1981), Poeme pentru Mama (1984), si al romanului Patima (1972), inclus alaturi de Umbra in Semnul sarpelui (1974). Proza in traditia slaviciana, cu o potentare a atmosferei si misterului.

1937: S-a născut la Bucurști, actorul român de teatru și film, Marin Moraru; (m.21 august 2016, București).

A jucat pe scenă la Teatrul Tineretului, Teatrul de Comedie, Teatrul „Bulandra”, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, a fost conferențiar universitar la IATC București. 

Din anul 2002 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București (1971–1974). A fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce, distins cu Premiul Gopo (2009) al Asociației pentru promovarea Filmului Românesc, pentru întreaga carieră, Premiul de Excelență al Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF 2015 pentru întreaga activitate.

1938 : S-a născut la Cluj, actrița de teatru și film  Lucia Mureșan; d.12 iulie 2010, Cluj.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1958, la secția Arta actorului, sub îndrumarea Irinei Răchițeanu. A fost repartizată împreună cu întreaga promoție la Teatrul tineretului de la Piatra Neamț.

A jucat și în producții de teatru televizat și radiofonic, fiind timp de mulți ani o voce inconfundabila a emisiunii Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română. A devenit Doctor în Teatru, cu teza Rolul cuvântului în realizarea imaginii scenice – orice glas ascultă glas

A jucat la Teatrul Național din Cluj, Teatrul „Nottara” din București. Cariera sa a însumat peste o sută de spectacole de teatru și înregistrări de teatru radiofonic și de televiziune și în jur de cincisprezece producții cinematografice.

Acestora se adaugă activitatea ca realizatoare de emisiuni radiofonice și televizate, de profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Hyperion, Universitatea Ecologică.

1953: S-a născut la Iași, muzicianul Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor, instrumentist (baterist) şi orchestrator. A fost parte din trupele „Roşu şi Negru” şi „Phoenix”, iar apoi şi-a creat propriile formaţii şi proiecte muzicale, abordând genuri muzicale diverse – de la rock la jazz, de la etno la balcano, de la pop la rock simfonic.

1955: S-a născut jucătoarea de tenis de câmp Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa.

Imagini pentru Virginia Ruzici,photos

A devenit jucătoare profesionistă în 1975. În cariera sa, a câștigat 14 titluri la simplu, incluzând unul de Grand Slam. 

În 1978, a învins-o la Roland Garros (Paris), pe câștigătoarea din 1977, Mima Jaušovec, cu scorul de 6-2, 6-2. În același turneu a câștigat și la dublu cu Mima Jaušovec. În 1979 s-a calificat din nou în finala turneului de dublu mixt de la Roland Garros, de data asta alături de Ion Țiriac, fiind învinși de Wendy Turnbull și Bob Hewitt. În anul următor, a ajuns pentru a doua oară în finala turneului de simplu de la Roland Garros, pierzând în fața americancei Chris Evert. S-a retras din cariera sportivă în anul 1987, fiind antrenoare de tenis și comentator sportiv. Până în 2022 a fost managerul jucătoarei Simona Halep și comentator sportiv la postul Eurosport.

1964: Guvernele român şi suedez au hotărât  ridicarea legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade. Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări fuseseră stabilite, la rang de legaţie, în data de 19 martie 1916.

1967: România și Republica Federala Germania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă, ţara noastră fiind, după URSS, primul stat din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu R. F. Germania.

1976: S-a născut la Craiova, pianista Ana Mirabela Dina, stabilită în Germania.

In septembrie 1999 Ana Mirabela Dina câstiga in Buenos Aires Premiul I la primul »Concurso internacional de piano Martha Argerich«.

Ana Mirabela Dina

A fost cadru universitar al „Hochschule für Musik und Tanz” din Köln (2007 – 2017).

Din octombrie 2017 a fost numită profesor de pian la Hochschule für Musik Würzburg, Bavaria.

1980: A murit la București, poetul Valeriu Bucuroiu, profesor, epigramist și traducător; (n. 17 iunie 1934, Cărpiniștea–Beceni, Buzău).

Valeriu bucuroiu. Cumpara ieftin, pret bun

  1985: A murit la București, Mihai Zavergiu, medic român cu o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin); (n.21 martie 1894, Oltina, Constanța).

AUTOMASAJ GIMNASTICA PRESOPUNCTURA-MIHAIL ZAVERGIU-THEODORU 1990

 1987: A decedat la București, prozatorul Nicolae Velea, redactor la Gazeta literară; (n.13 aprilie 1936, Cepari, Argeș).

1990: A murit la București, regizorul de film şi scenaristul Alexandru Tatos.

Alexandru (Sandu) Tatos, s-a născut pe 9.03.1937 la București. A absolvit Secția de Regie Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1969, la clasa prof. Radu Penciulescu, asistent Mihai Dimiu.În 1971 montează două piese de commedia dell arte, „Nebunia lui Pantalone” și „Farsa lui Pathelin”, ptr. „Televiziunea Română”.

Începand din 1973, se alătură de colegul și prietenul său, regizorul de film Dan Pița, cu care filmează primele 6 episoade din primul serial TV „August în Flăcări” (TV)(1974). 

Cel mai bun film al său este considerat „Secvențe”, din 1982, care se ocupă, în 3 episoade, cu viața unei echipe de filmare, dintre care regizorul este jucat de Tatos însuși, care anticipează parcă „noul film românesc”, ce avea sa vină peste 18 ani…

A reușit să facă 9 filme, dintre care ultimul, „Cine are Dreptate” (1990), pe un scenariu de Paul Everac, cu Oana Pellea, a ramas neterminat.

A ținut un jurnal, ceea ce era foarte periculos, la timpurile acelea, în care dezvăluie multe detalii din viața de zi cu zi, frica de a nu rata și față de concurența colegilor, („frustul minimalist” al lui Mircea Daneliuc, „oniricul” și „estetul” Dan Pița), lupta zilnică cu toate cele, dar și cu sistemul comunist, cu cenzura etc., publicat postum sub titlul „Pagini de Jurnal”, 1994, Editura „Albatros”.

A murit la 31 ianuarie 1990 la București, la 53 de ani, la numai o lună după „Revoluție”, după căderea sistemului atât de urât de el, schimbare ce și-a dorit-o în toți anii, răpus de o boală cruntă (abces pulmonar), care i-a curmat viața…

2003: A murit  scriitorul  și epigramistul român Nicolae Fulga; (n. 1935).

A scris printre multe alte epigrame, intre care pe aceasta:

“Echipa de dansuri a Poliţiei

Joacă bine, meritoriu,
Sună bine şi arcuşul.
Şi-au mărit şi repertoriu’
Cu… bătuta şi căluşul.”

2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999; (n. 1913).

2008: A murit teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu;  (n. 1927).

  2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui; (n. 1936).

  2009: A murit inginerul Virgiliu N. Constantinescu. A avut o bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de muncă de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; a fost membru titular al Academiei Române din 1991 şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998.

2011: A decedat Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maranuresului, ÎPS Bartolomeu Anania; (n. 18 martie 1921).

  Î.P.S. Bartolomeu (numele de mirean: Valeriu Anania), a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006)

Teolog, dramaturg, poet şi traducător de renume, a fost  membru de onoare al Academiei Române din 2010 ; (n. 1921).

2013: A murit filozoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996); (n. 1935).

Titus Raveica, primul preşedinte al CNA, a murit

 Strălucit profesor universitar, doctor la Catedra de Filosofie a Universităţii din Iaşi, important om de cultură, Raveica rămâne un reper important în istoria CNA”. S-a născut pe 29 august 1935, în satul Şcheia, comuna Grajduri, care aparţinea atunci de judeţul Vaslui (în prezent judeţul Iaşi), se arată pe site-ul Bibliotecii Judeţene din Vaslui.

A absolvit Şcoala Medie de Comerţ şi Cooperaţie din Vaslui (1949 – 1953), după care s-a orientat spre ştiinţele filosofice şi s-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. După terminarea facultăţii, în anul 1958, s-a întors la Universitatea ieşeană Alma Mater Iassiens, unde s-a afirmat, timp de 40 de ani, ca profesor.

A urcat toate treptele ierarhiei universitare, până la profesor universitar, doctor la Catedra de Filosofie, şef de catedră, secretar ştiinţific al Facultăţii de Filosofie. În perioada 1990 – 1992 a fost senator, pe listele FSN, funcţie din care a demisionat în 1992. Totodată, între anii 1992 şi 1996, Titus Raveica a fost preşedinte al CNA.

În anul 1997 a revenit la Catedra de la Facultatea de Filosofie din Iaşi.

Titus Raveica este autorul volumelor „Giordano Bruno” (1974), „Eseuri filosofice” (1975), „Istoria filosofiei moderne”, 2 vol. (1975), „Figuri şi crochiuri” (1975), „Memoria amfiteatrelor” (1994).l preşedinte al instituţiei (între anii 1992 şi 1996).

2014: A decedat soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea.

Născută la 5 mai 1929 la Bucureşti, a urmat Conservatorul din Bucureşti unde a avut profesori iluştri: Livia Vrăbiescu-Vaţianu (canto), Jean Rânzescu şi Jean Bobescu (operă), Ion Dumitrescu (armonie), Ioan D.Chirescu (teorie-solfegiu), Zeno Vancea (istoria muzicii).

Din 1959 până în 1969 a fost solista Operei Naţionale Bucureşti.

După 1969 şi-a desfăşurat activitatea în Germania şi Italia: Opera din Innsbruck, Teatrul de Stat din Saarbrücken, Teatrul de Stat Gärtnerplatz din München, Teatrul de Stat din Kassel, Şcoala de Canto Madrigaliste din Palermo.

Repertoriul său a cuprins roluri precum Medeea de Cherubini, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat de Mozart, La serva padrona de Pergolesi, Fidelio de Beethoven, Cavalleria rusticana de Mascagni, Dama de pică, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Boema, Tosca de Puccini, Olandezul zburător, Tannhauser, Lohengrin de Wagner, Cavalerul rozelor, Electra de Strauss.

2022: A decedat cunoscutul jurnalist român Teofil Octavian Cepraga, un apreciat  realizator de emisiuni la Departamentul de emisiuni informative al TVR; (n. 12 martie 1946, Brașov).

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com;
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Rador.ro;
  9. V. Cosma: Interpreţi din România, Lexicon, vol I, pag 247);
  10. Historia.ro.

Publicitate

31/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 29 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

29 IANUARIE  ÎN ISTORIA NOASTRĂ

1814 (29 ianuarie): Boierii pământeni din Basarabia, teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru cotropit în 1812 de Rusia, au adresat stăpânirii un protest generat de interminabilele abuzuri ale funcționarilor ruși din guvernul regional.

În jalba nobilimii Basarabiei se spunea: „Iată au trecut șaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căștig ocărmuitori, să tănguește sub giugul urmărilor celor răli și ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbașii ocărmuirii Basarabiei […]Însuși locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugețile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămăntești, precum și sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari știință întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiașit pentru cari este cuprindere și enstrucțioani ci s-au dat di cătră gubernatorul și poruncă ca să să silească spre înmulțime lăcuinții gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să așeze în Basarabia”.

 Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia în 1812

Nobilimea moldoveană, era profund indignată și extrem de îngrijorată de intențiile de introducere în Basarabia a legislației ruse și de a transforma regiunea într-o gubernie rusească.
Pentru a înlătura acest pericol, reprezentanții nobilimii locale au alcătuit cinci
jalobe (plângeri), adresate țarului Alexandru I, Comitetului de miniștri, Consiliului de Stat, președintelui Consiliului de Stat contelui Saltâkov și una separată adresată Exarhului și Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu rugămintea să transmită primele patru jalobe la Petersburg.
În jaloba din 29 ianuarie/12 februarie 1814 destinată țarului Alexandru I, boierii basarabeni dezmințeau afirmațiile din demersul generalului rus I. Harting, adresat la 10 decembrie 1813 ministrului Justiției A. Bolotnikov, potrivit căruia „moldovenii nu ar avea pravile ”și se menționa că boierii și neamurile „nu au fost osândiți cu pedeapsă trupescă în vremea giugului tiranicesc (jugul otoman – A. A.)”.

Prima cerință importantă a boierilor adresată țarului era: „…dăruiește-ne nestricarea obiceiurilor pravililor” noastre, „adăugire și întărire a pronomiilor (privilegiilor – A. A.) și a pravililor care au de patru veacuri acum”.

A doua importantă cerință era „ca mitropolitul arhipăstorul nostru, precum a fost
de la începutul Moldovei, să fie și acum, după cum capul legii (conducător al biserici – A. A.), asemenea și întâiul șezător și lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire și lege a Moldovei.”

A treia importantă cerință glăsuia ca „să se rânduiască și ocârmuitor politicesc ( adică civil ) a oblastii (a regiunii Basarabia ) pământean din moldoveni” devotat țarului, care
„să poată cunoaște persoanele, pronomiile (privilegiile), pravilile noastre și împrejurările de aici”, insistând ca la acest post să fie numit fostul mare boier al Moldovei, iar acum general-maior și cavaler Ilie Catargiu. Boierii mai afirmau că legile și obiceiurile locale, „înstrainându-se din zi în zi, izvodându-se cele neobișnuite, ne înspăimântează și pe noi și pe frații noștri”.

Evident, pravilele„neobișnuite izvodite”, de care se înspăimântau boierii pământeni basarabeni,făceau parte din legislația rusă introdusă în Basarabia.
Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.”

1854: S-a născut în localitatea Șercaia, în  Comitatul Făgăraș din Transilvania,  inventatorul şi publicistul român Alexandru N. Ciurcu.

A construit la Paris în 1886, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie brevetat în Europa şi în SUA, și a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889).

A fost director al ziarului „Timpul” (1890-1900); (d. 22 ianuarie 1922, București).

 1857: S-a născut în satul Sasca, județul Suceava, Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor, autorul primului tratat românesc de fiziologie animală.( d. 21 iulie 1921, Iași).

A fost profesor de fiziologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române.Este considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893.

 A editat în 1900 prima carte de fiziologie în limba română intitulată Curs de fiziologie generală animală, și tot în același an a elaborat o clasificare originală a regnului animal, publicată în Curs de zoologie descriptivă.

Foto: Leon C. Cosmovici (1857–1921)

Doctor în ştiinţe, titlu obţinut la Paris (Sorbona) în 1880, membru corespondent al Academiei Române (1893), membru al Societăţii de Zoologie din Franţa şi al Societăţii Franceze de Entomologie, profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a deţinut şi Catedra de zoologie, anatomie şi fiziologie, autor a numeroase studii şi cărţi de specialitate, fiind considerat şi fondator al învăţământului fiziologiei animale din România.

Familia Cosmovici este una dintre familiile moldave care a dat României importanţi oameni de cultură: George Enescu (a fost nepotul de soră al lui Leon Cosmovici), muzicologul Alexandru Cosmovici (cu studii la conservatoarele din Iaşi, Milano şi Paris), Andrei Cosmovici (profesor de psihologie la Universitatea ieşeană), pictorul şi criticul de artă Jean Leon Cosmovici (fost director al Pinacotecii din Iaşi), biologul Nicolae Cosmovici şi reputatul jurist Paul Mircea Cosmovici (membru al Academiei Române şi membru al Societăţii franceze de drept comparat).

În politică Leon Cosmovici a fost un militant al ideilor liberal-democratice, fiind un partizan al profesionalismului („destinele ţărei să fie conduse de tineretul liberal-democrat şi …diferitele ramuri administrative să se încredinţeze la specialişti”).

Primul mandat l-a obţinut în urma alegerilor generale din noiembrie 1895, cu 1.091 de voturi (sistemul de vot fiind cenzitar), reprezentând în Cameră Partidul Naţional Liberal. În afara studiilor cu caracter ştiinţific este şi autorul unor scrieri cu caracter moralizator şi social-politic:

„Morala şi religia. Încercare asupra principiilor ce cuprind şi aplicaţia lor în educaţia copiilor şi a masselor” (1914); „Un moment de înălţare sufletească: Regele Carol I” (1915), „Patria. Educaţia fizică, morală, intelectuală şi militarismul şcolar sau naţiunea armată (1906)”.

1873:  S-a născut chimistul Petru Bogdan, unul dintre fondatorii învăţământului de chimie-fizică din România.

Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înființat și condus, din 1913  prima catedră de chimie fizică din țară.Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari 1926.A fost directorul Fundatiei Regale Ferdinand I .

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei. A decedat la data de  28 martie 1944.

1874: A murit ( 10 februarie s.n./29 ianuarie s.v) Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric, scriitor și patriot român, membru al Academiei Române, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic; (n.29 septembrie 1812).

 Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), a fost ales in 1861  membru în dieta Bucovinei și Reichsratul austriac.

La 20 februarie 1873 a primit tilul de baron de la împaratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei.

Împreună cu frații săi, Eudoxiu va deveni una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești din Bucovina.

1880 (29 ianuarie/11 februarie 1880) : În România este promulgată Legea privind răscumpărarea și preluarea în patrimoniul statului român a căilor ferate aparținând concesionarilor străini, promulgată la 29 ianuarie/11 februarie 1880, care prevedea ca până la 1/14 mai 1880 răscumpărarea de către statul român de la concesionari a căilor ferate.

În virtutea acestei legi, român trebuia să preia administrarea și exploatarea a 1.377 km. de căi ferate aflate pe teritoriul său.

1893: S-a născut în satul Vorumloc, din Ardeal, în Austro-Ungaria (astăzi Valea Viilor din jud. Sibiu), muzicianul Marţian Negrea, unul dintre cei mai mari compozitori şi profesori români din secolul trecut ; (d. 13 iulie 1973, Bucureşti).

Și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.

Întors în ţară, Marţian Negrea a ocupat în perioada 1921-1941, mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj  şi la Conservatorul din Bucureşti (1941-1963), (unde a predat teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră).

În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.Filmografie Baia Mare, film documentar, 1952, muzică originală Prin Munții Apuseni, 1958, muzică originală Marin Pescarul, operă, versiune tv, TVR, regia Marianti Banu.

În anul 2003, la 30 de ani după moartea compozitorului Marțian Negrea, în localitatea sa natală Valea Viilor, a fost dezvelit în prezența a numeroase oficialități din județul Sibiu, un bust al ilustrului muzician.

1904: S-a născut la București, luptătorul anticomunist Vasile Marin, om politic și avocat, participant la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei lui Franco; (13 ianuarie 1937, Majadahonda, Spania).

A urmat Facultatea de Drept din București, obținând în 1927 licența cu teza Fascismul. A fost până în 1932 secretarul lui politicianului țărănist Ion Lugojeanu, devenind ulterior un membru proeminent al Gărzii de Fier.

În 1932 a susținut și a publicat parțial teza de doctorat, Fascismul. Organizarea constituțională a Statului Corporativ Italian. A lucrat ca avocat și gazetar, redactor la publicația Cuvântul editată de filosoful Nae Ionescu. În 1933 a fost arestat și reținut la Jilava timp de două săptămâni.

A participat ca voluntar la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei franchiste și împreună cu Ion Moța a căzut în luptele de la Majadahonda, aproape de Madrid, unde, pe 13 septembrie 1970, le-a fost ridicat un monument comemorativ.

Declarați eroi ai Mișcării Legionare, Marin și Moța au fost înmormântați la Casa Verde (sediul Mișcării Legionare).

1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din Romania (UGIR).

1926: S-a născut  în localitatea Anghelești, județul Vrancea, jurnalistul și omul de televiziune român Tudor Vornicu; (d. 2 aprilie 1989, București).

A fost, timp de mai mulți ani, director de programe al televiziunii publice.

Familia din partea mamei era de origine italiană, sosită în România în anul 1892. Bunicul său a fost administratorul moșiei prințului Mavrocordat, iar unul dintre unchi a fost proprietarul fabricii de sticlă Azuga. În anul 1930, familia s-a mutat în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala, la Galați, Tulcea, apoi București, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală. În anul 1950 devine absolvent al Academiei Comerciale.

În tinerețe a practicat rugby, la echipa bucureșteană Pandurii Tudor Vladimirescu, atletism – probe de viteză și obstacole – și tir. În anul 1948 devine reporter la ziarul „Sportul popular” – fiind coleg cu Max Bănuș și Emanuel Valeriu – unde lucrează până în anul 1956, în această perioadă fiind și colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, în anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1956 devine reporter la „Scânteia”.

În anul 1959 este numit atașat cultural la Ambasada României din Paris, iar un an mai târziu este corespondent la Paris pentru agenția de presă Agerpres. În 1961 este trimis special la faimosul „Proces Eichmann”, de la Ierusalim, a comentat Olimpiadele de la Roma din 1960 și Melbourne, în 1964 – acestea fiind subiectele a două cărți pe care le-a scris Vornicu -, a transmis, de la fața locului, momentul în care Charles de Gaulle devenea cel de-al 18-lea președinte francez, a relatat în direct despre vizita lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, la Paris și a intrat în contact cu mari nume ale lumii artistice și culturale occidentale.

În anul 1965, este rechemat de la Paris și este numit șef al redacției Actualități a Televiziunii Române, instituție în cadrul căreia a militat pentru un proces de modernizare, după model francez, mai ales prin introducerea unor emisiuni de divertisment de calitate.

În televiziune a fost, mai apoi, redactor-șef la redacția emisiunilor culturale, director de programe și director adjunct al TVR. Tudor Vornicu a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale și programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă, fiind și director coordonator al Festivalului Cerbul de Aur. 

A murit la 2 aprilie 1989, la București, la scurtă vreme după ce fusese marginalizat în televiziune. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime imensă de oameni care l-au prețuit. În anul 2008, a apărut, la Editura Terra din Focșani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, scris de Annie Muscă, lansarea având loc la 21 martie 2008, la Sala Radio din București, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune

A obținut Premiul special al juriului ACIN 1988, pentru întreaga activitate și pentru contribuția deosebită adusă la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune. De asemenea, a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”.

A fost redactor-șef pentru programele Televiziunii Române, dar și realizator al emisiunilor intitulate Studio N, De la A la … infinit, Mozaic duminical, Fotograme din realitate.

În ultimii ani de viață, marele om de cultură român a realizat o serie de scurte interviuri memorabile cu poetul Nichita Stănescu, care au fost difuzate la emisiunea Mozaic duminical.

1931: A încetat din viață la Paris, generalul francez Henri Mathias Berthelot fostul șef al Misiunii Militare Franceze în România în Primul Război Mondial ( n.7 decembrie 1861, Feurs, Franța).

Generalul Henri Mathias Berthelot a absolvit Academia Militară Saint-Cyr și a servit apoi în garnizoanele franceze din Algeria, apoi a ajuns la Tonkin și la Annam. Din anul 1907, el a fost transferat la Statul Major General, unde și-a câștigat reputația unui organizator deosebit de capabil.

În toamna anului 1916, în condițiile în care România intrase în război de partea Franței și Marii Britanii, generalul Henri Mathias Berthelot a fost numit comandant al Misiunii Militare Franceze în România.

Armata română se afla sub presiunea trupelor germane și austro-ungare care porniseră ofensiva peste Munții Carpați, și sub cea a trupelor bulgare, care atacau dinspre Dunăre și Marea Neagră. O mare parte a teritoriului românesc, inclusiv capitala București, a fost ocupată. Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu Guvernul, Parlamentul și Armata s-au retras în Moldova, unde au organizat rezistența, cu sprijinul trupelor Rusiei țariste.

Generalul Berthelot s-a implicat în reorganizarea Armatei Regale Române, care în anul 1917 a fost capabilă să reziste ofensivei armatelor germane, austro-ungare și bulgare și chiar să treacă la contraofensivă.

În această perioadă, generalul Henri Mathias Berthelot a devenit consilierul militar și prietenul Regelui Ferdinand I și a învățat să îi aprecieze și să îi iubească pe români.

În istoria armatei române au rămas de neuitat cuvintele generalului Berthelot din 11 noiembrie 1919, când la Paris era serbată încheierea războiului. Prin fața comandanților tocmai defila un detașament românesc, iar Henri Berthelot s-a întors către generalul Ferdinand Foch și i-a spus: ”Foch, saluez! C’est la famille!”.

După război, Henri Mathias Berthelot a primit cele mai importante distincții ale Regatului României. Pe lângă decorațiile militare, el a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar Parlamentul i-a acordat titlul de cetățean de onoare al României. Mai mult, pentru că pe frontul din Moldova, Regele Ferdinand I le promisese tuturor soldaților români că vor fi împroprietăriți cu teren după terminarea războiului, românul de onoare Henri Mathias Berthelot a primit, la rândul său, un teren și o locuință, situate în comuna Fărcădinu de Jos.

La moartea generalului Berthelot, în România a fost decretat doliu național. Azi, comuna românească din Hunedoara unde a locuit se numește General Berthelot.

1947: URSS a semnat Tratatul de pace cu România.

Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov, a semnat la Moscova în această zi Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda și Bulgaria. Pentru România, tratatul de pace a însemnat cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța către Uniunea Sovietică Rusiei și a sudului Dobrogei (Cadrilaterul), Bulgariei, deși acest stat fusese, la rândul său, aliat al Germaniei naziste.

De asemenea, România era obligată să plătească Rusiei imense despăgubiri de război. Singura clauză care atenua din pierderile dureroase suferite de România a fost aceea referitoare la revenirea la țara noastră a teritoriului Transilvaniei de Nord (care fusese anexat de Ungaria după Diktatul de la Viena din 1940) .

1956:  S-a născut la Rădăuți poetul și dramaturgul român Matei Vișniec.  Este  cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu

Între 1980 și 1987 a fost  profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași. Piesele sale scrise între 1977 și 1987 au fost cenzurate și circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate.

Între 1977 și 1987 scrie și cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte ale sale sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul a reușit însă să-și fotocopieze piesele în numeroase exemplare și să le pună în circulație în mediul teatral și literar, un bun exemplu de samizsdat literar.

În 1987 a fugit din România, cerând azil politic în Franța și  a obținut cetățenia franceză în 1993.

În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune.

În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara a organizat  un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, interpretate de către 12 trupe teatrale.

Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.

1962: S-a născut  actrița română de teatru și film, Oana Pellea.

Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a marelui actor român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

1974: S-a născut la București, cântăreața de muzică ușoară Mălina Olinescu.

Provenea dintr-o famile de artiști, mama sa fiind  cântăreața Doina Spătaru, rudă cu renumitul solist Dan Spătaru, iar tatăl său , Boris Olinescu ,un actor apreciat în anii 1960. 

Începând cu anul 1993  după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.

În1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară  Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.

În 1997 în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu premiul I la secțiunea Șlagăre, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a  Festivalului Cerbul de Aur.

În 1998  împreună cu  Adrian Romcescu a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham în Anglia. cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

S-a sinucis în noaptea de duminică spre luni 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri,

 1990: Simpatizanți ai Frontului Salvării Naționale au luat cu asalt sediile unor partide politice de opoziție din București și din alte orașe ale țării.

După manifestația din 28 ianuarie, organizată de partidele istorice și de alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Minerii au venit pentru prima oară la București convinși că apără ceea ce ei credeau că este democrația: impunerea unei singure voci, a celei asociate cu Revoluția – FSN.

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN, minerii au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație, aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Ceaușescu.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii FSN, unii dintre manifestanți au fost răniți. Masele de mineri manipulate s-au răzbunat pe opoziție, distrugând sediile partidelor istorice. Liderii acestora au fost salvați cu TAB-ul de furia gloatei.

1996: A murit la București, Marian Hudac, actor de comedie în teatru, film și televiziune;(n.20.09.1934, București).

2006: A încetat din viaţă tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române; (n. 13 mai 1938).

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional “George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF.

Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu, și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.Între hobyurile sale s-au regăsit vânătoarea, pescuitul, ping-pongul, gătitul și colecțonatul pipelor.

Ludovic Spiess are numeroase înregistrări la Electrecord dar și în străinătate la case de discuri precum: Decca, Philips, EMI, Intercord, RCA sau Ariola.Rolul său favorit a fost Rodolfo din Boema.
A murit după un  infarct suferit în timpul unei partide de vânătoare în județul Teleorman.

2008: A fost constituit la Sfântu Gheorghe, Partidul Civic Maghiar cu orientare politică de dreapta, provenit din Mișcarea Civică Maghiară, care milta pentru autonomia Ținutului Secuiesc, precum și pentru obținerea de drepturi mai mari pentru minoritățile naționale. Primul președinte al partidului a fost politicianul Zsolt Bíró.

2018 : După demisia guvernului Mihai Tudose, a venit la putere o alianță PSD-ALDE care susținea guvernul condus de primul ministru Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni și primul guvern din istoria României condus de o femeie.

2018 Mihai Tudose

Guvernul Mihai Tudose a fost un guvern PSD, cu 27 de mandate, dintre care 16 dintre miniștri preluați din guvernul Sorin Grindeanu, demis de propriul partid în parlament, în urma unui conflict între premier și Liviu Dragnea. A avut un mandat scurt, între 29 iunie 2017–29 ianuarie 2018.

A crescut contribuțiile la asigurările sociale care trebuiau plătite statului de către cei care derulau contracte de muncă, iar măsurile acestea au luat prin surprindere mediul de afaceri și au creat o situație de impredictibilitate a mediului fiscal. Premierul a intrat în conflict cu președintele PSD, Liviu Dragnea, ceea ce a dus la retragerea sprijinului partidului și la demisia lui în data de 16 ianuarie 2018, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern.

Guvernul Viorica Dăncilă, acondus țara în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni, iar unii dintre miniștri guvernului său au făcut parte și din guvernul anterior condus de Mihai Tudose.

2022: A decedat la Chișinău, academicianul Sveatoslav Moscalenco (născut pe 26 septembrie 1928, în Basarabia, satul Bravicea, raionul Călărași (astăzi R.Moldova). După absolvirea, în anul 1946, a școlii medii din or. Orhei, a fost admis la studii la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat din Moldova).

După absolvirea în 1951 cu menţiune a facultăţii, a devenit asistent la Catedra de Matematică a Institutului Agricol (astăzi – Universitatea Agrară de Stat din Moldova), iar apoi, între anii 1952 și 1956 – la Catedra de Fizică a aceluiaşi institut.

În anul 1956 a fost admis la doctorat în Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucrainene, susținând teza în anul 1960. După absolvirea doctoratului, Sveatoslav Moscalenco revine la Chişinău şi activează între anii 1960 și 1963 în calitate de cercetător ştiinţific stagiar al Institutului de Fizică şi Matematică al AŞM, iar din 1964, odată cu formarea Institutului de Fizică Aplicată şi până la sfârșitul vieții, a fost şef al Secţiei Teoria Semiconductorilor şi Electronica Cuantică, iar ulterior, al Laboratorului format în baza ei.

Titlul de doctor habilitat l-a obţinut în anul 1971, în consiliul ştiinţific specializat unit al Institutului de Fizică, Institutului de Fizică Teoretică, Institutului de Fizică a Semiconductorilor şi al Institutului Fizicii Metalelor ale AŞ a RSS Ucrainene. În anul 1989 îi este conferit titlul de membru corespondent, iar în 1992 – cel de membru titular al AŞM.

Acad. Sveatoslav Moscalenco a devenit celebru încă de la primele sale lucrări dedicate proprietăţilor colective ale excitonilor în semiconductori, în care au fost expuse un şir de idei şi modele noi, confirmate şi dezvoltate ulterior.

Încă în 1958, Sveatoslav Moscalenco a prezis posibilitatea existenţei unui tip deosebit de excitoni – biexcitoni, în care doi excitoni, similar unor atomi care se grupează în molecule, formează stări legate între doi electroni şi două goluri. Doar peste zece ani aceste teorii ale sale au găsit aplicaţii.

În anii 1970–1980, în perioada de maximă glorie a teoriilor comportării biexcitonilor în semiconductori, şcoala ştiinţifică fondată de acad. Sveatoslav Moscalenco devine renumită pe plan internaţional datorită studiilor sale profunde ale comportamentului biexcitonilor sub acţiunea radiaţiilor laser de intensitate înaltă. Au fost prezise şi, ulterior, confirmate experimental, diverse fenomene de interacţiune colectivă a excitoinlor cu lumina, cu purtători liberi de sarcină din cristale, ale interacţiunii biexcitonilor cu excitonii.

Un alt fenomen prezis de acad. Sveatoslav Moscalenco şi discipolii săi, încă în 1962, este cel al condensării Bose-Einstein a excitonilor şi biexcitonilor în semiconductori – un rezultat de interes deosebit, deoarece graţie fenomenului în cauză poate deveni reală propagarea fără disiparea energiei la distanţe mari.

Pentru realizările sale de pionierat academicianului i-au fost conferite cele mai înalte distincţii de stat şi titluri onorifice ale R.Moldova : Cavaler al „Ordinului Republicii”, „Om emerit”, Laureat al mai multor Premii de Stat, Medaliile AȘM „Dimitrie Cantemir” și „Meritul Științific”.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Historia.ro.

29/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 26 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 ianuarie în istoria noastră

1611: Armata principelui transilvănean Gabriel Bathory a încălcat tratatul încheiat cu Radu Șerban și a năvălit prin surprindere în Țara Românească,ocupând Târgovişte, capitala Munteniei, intitulându-se „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. 

Poarta otomană a refuzat să-l recunoască domn şi-l numeşte din noupe tronul țării pe Radu Mihnea. Gabriel Bathory se retrage din Valahia la 16 martie 1611. 

Gabriel Bathory (1589-1613), principe al Tranilvaniei (1608-1613) Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al Moldovei

Gábor Báthory (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea), a condus  Transilvania între 1608-1613. 

A fost ultimul principe din familia Báthory și nepotul fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory. A fost proclamat principe al Transilvaniei la vîrsta de 19 ani, în urma renunțării la tron a lui Sigismund Rákoczy, la 5 martie 1608. 

Contemporanii spuneau că Gabriel Báthory era afemeiat şi peste măsură de ambiţios. Cronicarii turci l-au numit „craiul cel nebun”, iar românii au relatat despre ororile comise de soldații acestuia care au invadat Muntenia. nd spre Târgoviște, jefuind și arzând satele. Domnitorul muntean a luat calea refugiului în Moldova.

Jafurile și atrocitățile comise de oastea lui Gabriel Bathory au fost descrise de mitropolitul Matei ai Mirenilor, care se afla în Mănăstirea Bistrița, jefuită de armata adusă din Ardeal: „Iar ușuratecul acesta de Bathory Gabor, căci așa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Și câte ticăloșii și vărsări de sânge și profanări de biserici și jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind și mai presus de orice măsură. […] Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor și-i înădușeau în fum și de oțeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase și spânzurau oamenii de mușchi. Iar capetele altora legându-le cu funia și căsnindu-i le scoteau ochii. Și unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viața” [Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în Analele Academiei Române, 1900].

În anul 1613 domnii din ţările române vecine Transilvaniei s-au coalizat pentru a-l înlătura pe Gabriel Báthory de la conducerea principatului. Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis „Ţiganul” datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara.

În acel an în Ardeal intră o armată turcească, alăturîndu-se armatelor moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe. Drept urmare, Gabriel Báthory a fost nevoit să se retragă la Oradea, unde , la data de 27 octombrie 1613, a fost ucis de proprii săi soldaţi

1699 : Ia sfârsit războiul dintre Imperiul Otoman şi Austria (1683-1697), incheindu-se Pacea de la Karlowitz (Sremski Karlovci), în care otomanii au fost învinși.

 Leopold I, împăratul Imperiului Habsburgic, a anexat toate teritoriile dobîndite în decursul celor 14 ani de război: cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs din 29 august 1526) și Slavonia, iar Podolia a revenit Poloniei. Simultan au renunțat la vasalitatea republicii Raguzane, care a fost transferată Veneției.

Au cedat de asemenea către Veneția teritorii Dalmațiene și peninsula Peloponez. Prin acest tratat, Principatul Transilvaniei a intrat sub stăpânirea Curții de la Viena, vasalitatea Transilvaniei fiind transferată Habsburgilor. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și aconsacrat monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală. Transilvania.

Istoricul român Andrei Oțetea considera Pacea de la Karlowitz ,,începutul dezmembrării Imperiului Otoman”, pe același făgaș fiind și opinia lui Constantin C. Giurescu care o vede ca pe un început al unei noi ere.

Importanța istorică a acestui tratat rezidă și în faptul că a marcat schimbarea raportului de forțe din sud-estul continentului european prin retrasarea granițelor în defavoarea Porții, câștigat şi impunerea Austriei ca mare putere europeană.

S-a deschis astfel drumul rezolvării așa numitei ”probleme orientale” care a impulsionat lupta de emancipare națională a popoarelor din Balcani și s-a aflat și în secolul următor pe masa dezbaterilor din cancelariile europene.

1865 : În România, pe fondul tensiunilor politice generate de opoziția marilor moșieri la legea rurală, guvernul condus de Mihail Kogălniceanu a demisionat.

Mihail Kogălniceanu și guvernul său a fost la conducerea Principatelor Unite în perioada 11/23 octombrie 1863–26 ianuarie/7 februarie 1865 . Atunci s-a început perioada marilor reforme ințiate în timpul domniei lui  Al.Ioan Cuza. A promovat legislația privind secularizarea averilor mănăstirești. De asemenea,în timpul guvernării sale la 2 mai 1864 a avut loc lovitura de stat și confirmarea prin plebiscit a Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris. Tot în această perioadă fost dopta reforma agrară din 1864;  Legea electorală din 1864; s-a înființat Universitatea din București și a fost adoptatată Legea instrucțiunii publice, a Legea pentru comunele urbane și rurale; a Legea de organizare a Armatei din 1864.

1865: După demisia guvernului cuzist condus de Mihail Kogălniceanu, a venit la putere guvernul de asemenea ”cuzist” al lui Constantin Bosianu (foto), care a condus Principatele Române unite, în perioada 26 ianuarie/7 februarie 1865–14/26 iunie 1865.

În această perioadă, s-a adoptat Legea pentru organizarea judecătorească din 1865 (au fost înființate judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați și Curtea de Casație, care era totodată și instanța de recurs); au fost promulgate Codul civil și Codul de procedură civilăCodul PenalCodul comercial.

1869: Fruntaşii politici ai românilor bănăţeni, adunaţi la Timişoara, au întemeiat Partidul Naţional Român din Banat şi Ungaria, au hotărât să participe „activ”, adică şi electoral, la viaţa politică, iar la 7 februarie 1869 a ales primul președinte al acestui partid în persoana militantului pentru drepturile românilor, Alexandru Mocioni (foto stânga).

S-a hotărât ca tactica adoptată si fie una de „pasivism”, aceasta însemnând ca partidul să se abţină de a participa la lupta electorală inegală din Austro-Ungaria, dar continuând lupta politică naţională.

În 23-24 februarie 1869, la Miercurea Sibiului s-a ţinut o conferinţă naţională a fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania, în cursul căreia s-a constituit Partidul Naţional Român din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu (foto dreapta).

S-a hotărât ca tactica adoptată si fie una de „pasivism”, aceasta însemnând ca partidul să se abţină de a participa la lupta electorală inegală din Austro-Ungaria, dar continuând lupta politică naţională.

După nici o lună de la înfiinţarea acestor partide, la 23 martie/3 aprilie 1869, autorităţile au interzis activitatea lor, pe motivul că nu pot exista „partide naţionale” (prima interdicţie a PNR). Câţiva ani mai târziu, la 30 aprilie-2 mai/12-14 mai 1881, cercurile electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, întrunite la Sibiu, au hotărât unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania într-un singur partid, sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania, care a proclamat ca tactică de luptă politică „activismul”. În zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntaşii Partidului Naţional Român (PNR) s-au întrunit într-o conferinţă extraordinară la Sibiu, alegând ca preşedinte al partidului pe doctor Ioan Raţiu.

1884 : S-a născut La Botoșani, generalul de armată român, Gheorghe Avramescu; d.3 martie 1945,la Jászberény, Ungaria.A participat la luptele celui de-al doilea război balcanic în 1913 și la Primul Război Mondial,fiind decorat în anul 1917 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară.

Al doilea război mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat la eliberarea Bucovinei în iunie 1941) fiind decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și Ordinul german Crucea de Fier. La sfârșitul anului 1943, generalul Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944.

La 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată Adjud–Focșani–Nămoloasa–Galați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului. A fost arestat în 1945 de autoritățile militare sovietice și există suspiciunea că a fost executat în secret de NKVD în Ungaria.

1897: A încetat din viață la Iași dr.Ștefan Stâncă, unul dintre pionierii medicinii preventive din România, membru post-mortem al Academiei Române(13 noiembrie 1865, Iași).

 A urmat Facultatea de Medicină în oraşul natal (1882-1885) şi Bucureşti (1885-1891).

A obţinut doctoratul în medicină în 1891, cu o teză care constituie, totodată, lucrarea sa fundamentală: „Mediul social ca factor patologic”. În această scriere clasică, el subliniază cauzele social-economice ale celor mai multe boli de mare răspândire, arătând necesitatea transformării mediului social generator de maladii în vederea ameliorării stării de sănătate a populaţiei şi a eradicării „bolilor sociale”.

A atras de asemenea atenţia, printre primii la noi, asupra primejdiei accidentelor de muncă şi a necesităţii prevenirii lor, ca şi a bolilor profesionale, fiind considerat un adevărat pionier al medicinii preventive. S-a preocupat, în paralel, de răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice în rândul populaţiei, desfăşurând o rodnică activitate publicistică, scriind numeroase articole în diverse periodice politice şi în reviste medicale.

Scrierile sale au tratat despre darwinism, despre istoria medicinii, au dezvăluit înapoierea economică şi starea sanitară precară a ţăranilor şi muncitorilor, au combătut şovinismul şi antisemitismul.

A murit la 11 ianuarie 1897, la Iaşi, la numai 32 de ani, răpus de tuberculoză, o boală ale cărei rădăcini sociale le-a denunţat în repetate rânduri.

 1902: A trecut la domnul mitropolitul Moldovei şi Sucevei Iosif (Ioan) Naniescu (n. 1820), căruia i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu. Din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi.

Pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente. A fost ales membru de onoare al Academiei Române din 1888.

A fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Hotărârea de canonizare a fost luată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.

 1918: Guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu.

Noua formulă guvernamentală sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile.

1918:  În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918, primele unități ale Armatei Române au intrat în Chișinău, sub conducerea generalului Ernest Broșteanu (foto).  Acțiunea s-a derulat în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale.

Orașul a fost eliberat fără luptă, fiind abandonat de trupele bolșevizate, care s-au retras spre Tighina/Bender. Comandantul unităților bolșevice din Chișinău, a expediat în aceeași zi o telegramă Sovietului soldaților și marinarilor din Odesa, în care a propus „lichidarea Sfatului Țării”.

În același timp, Divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolșevici și pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiții de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forțele bolșevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.

La 13/26 ianuarie 1918 guvernul sovietic a decis ruperea relațiilor diplomatice cu România și în aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Ruse a constatat starea de război între România și Rusia.

Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Ruse din 13/26 ianuarie menționa: „1. Toate relațiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legația românǎ și, în general, toți reprezentanții autoritǎților române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ […] 2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ își asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

La rândul său, în data de 23 ianuarie/5 februarie 1918 Comitetul Executiv Central al RUMCEROD s-a declarat în stare de război cu România.

RUMCEROD (acronimul rusesc pentru Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa), a fost un organ bolșevic revoluționar care s-a instalat provizoriu în sudul Ucrainei, și a acționat asupra teritoriului guberniilor Basarabia, Herson și Taurida, în contextul destrămării Imperiului Rus și a Războiului Civil Rus. A funcționat din mai 1917 până în mai 1918.

RumCerOdul s-a străduit să împiedice intențiile Sfatului Țării de a declara independența Basarabiei. A reușit să-și introducă grupurile armate, Front-Otdel, în Basarabia unde a contestat, violent, Sfatul Țării. Front-Otdel a preluat unitățile militare rusești, controlul telegrafului, poștei și gării din Chișinău, pentru ca în ianuarie 1918 să dizolve, de facto, Sfatul Țării arestând unii deputați, în timp ce alții sau ascuns ori au fugit la Iași.

În dorința de a obține retragerea trupelor române din Basarabia, a arestat o parte dintre românii refugiați la Odesa și a somat România să-și retragă armata din teritoriul fostei gubernii.În mai 1918, Rumcerod a fost dizolvat, iar președintele său, Vladimir Iudovski s-a mutat la Moscova.

 1918: S-a născut în localitatea Scornicești,Olt, politicianul comunist Nicolae Ceauşescu. După al doilea război mondial, sub controlul sovietic asupra României, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), ulterior devenind subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei în grad de general-maior (deși nu făcuse armata), membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), membru deplin al Biroului Politic al PMR, responsabil cu problemele de cadre.

În toamna lui 1956, aflându-se la Cluj, a avut un rol important în reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară. În 1957 a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate,ordonând personal deschiderea focului asupra țăranilor revoltați.

În 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, i-a suucedat în funcția de secretar general al PCR și șef de stat al RSR. În primii ani după instalarea sa la putere, a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internaţională.

Timp de 24 de ani, dictatura instituită de el s-a caracterizat prin cultul personalității, nepotism și opresiune dar, datorită politicii sale de relativă independență față de Uniunea Sovietică, a reușit să-și atragă sprijinul țărilor occidentale.

Din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României, care a determinat deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a țării și  nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989.

Dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat împreună cu soția sa Elena, în ziua de 25 decembrie 1989, la Tîrgoviște .

Răsturnarea regimului comunist ceaușist din România, în decembrie 1989, a însemnat sfîrșitul ultimului dictator stalinist din Europa de Est.

1920: S-a născut la Craiova, Marcel Aderca, traducător din literatura franceză.Era fiul scriitorului Felix Aderca, de la care a moștenit toată arhiva sa literară.

A dat admitere la Facultatea de Arhitectură și a urmat apoi doi ani de studii la Facultatea de Textile, până când a fost exmatriculat potrivit legilor rasiale din 1941. A urmat apoi Colegiul pentru studenții evrei (1941–1944) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a obținut licența în 1945. Ulterior a urmat cursuri la Institutul de Studii Politice și Administrative din București (1948–1949). 

A lucrat ca redactor la Editura Cartea Rusă, șef al serviciului publicații la Direcția Presei din Ministerul Afacerilor Externe, asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și redactor la Editura pentru Literatură Universală. Debutul său editorial a avut loc în 1966 cu traducerea romanului Husarul de pe acoperiș de Jean Giono. 

În afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi  dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.

A tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca; (m. 21 ianuarie 2008, București).

1921: S-a născut la Pitești, compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu; (m.1 august 2004 la București).

În creaţiile sale a folosit poezia de prim rang a literaturii noastre: Eminescu, Arghezi, Alecsandri, Ion Brad, Coşbuc, Nicolae Tautu, Eugen Frunză, Magda Isanos sau Elena Farago. 

De asemenea, compozitorul a  realizat cu succes opere inspirate din zbuciumata istorie a poporului nostru şi anume: în 1964, opera lirică Ecaterina Teodoroiu, continuată cu opera-baladă Peneş Curcanul, iar in anii ’80 compozitorul reuşeşte transpunerea muzicală a două dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei româneşti, D’ale carnavalului, de I.L. Caragiale, şi Steaua fără nume, de Mihail Sebastian.

1925 : S-a născut la Cluj eseistul Nicolae Balotă, critic literar, memorialist şi traducător român, licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1947) și Doctor în Literatură universală și comparată la universitatea clujeană. A decedat la 20 august 2014, la Nisa, în Franța.

A fost asistent universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1949), apoi cercetător la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950–1954). 

A fost arestat, prima dată în 1948, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, a fost demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare, a fost din nou arestat în 1956 din cauza unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist, elaborat împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu.

Deși patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie a ajuns la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat. Au urmat 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lătești; fiind eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ în 1981, ca refugiat politic, a colaborat în mod asiduu cu Securitatea semnând, sub numele conspirativ  Someșan, rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium.

1926: S-a născut  interpreta de muzică uşoară română Aida Moga; (m.01.08.2001).

 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române; (m. 2001).

A compus, în 35 de ani de carieră, peste 800 de piese de muzică uşoară, cele mai multe şlagăre, muzică de film şi corală.

1944 : A murit Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăți culturale, considerată educatoare a poporului.Este cunoscută și sub numele de Maica Smara, poreclă primită de la Veronica Micle; (n.05.10.1857).

Smaranda era nepoata lui Grigore Alexandrescu şi descendentă a familiilor  boiereşti Andronescu şi Vlădescu.Ea scris celebrele versuri: “Vine vine primăvara / Se aşterne-n toată ţara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”.

La sfârşitul secolului 19, Smaranda a condus un cenaclu frecventat şi de poetul Mihai Eminescu şi a fost prietenă cu Veronica Micle.A colaborat la cele mai importante ziare şi reviste ale vremii, între care “Convorbiri literare”, “Fântâna Blanduziei”, “Literatorul”, “Tribuna”, “Universul”, a fost membră a unor organizaţii culturale – “Dante Alighieri”, “Storia et Arte di Roma”, “Alianţa Universală a Femeilor” – şi a participat la diverse congrese internaţionale, ca reprezentantă a României.

Avea pasiunea calatoriilor si a străbătut România şi multe ţări din Europa şi din Asia, apoi a scris cărţi şi a ţinut conferinţe pentru a relata impresii din aceste călătorii.Cea mai interesantă călătorie a ei a fost în 1904, spre Capul Nord, urmând itinerarul Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord. La întoarcere, a vizitat oraşul Cristiania (în prezent Oslo), unde s-a întâlnit cu Henrik Ibsen.

Activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său cardinal de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

În parcul Mitropoliei din Târgovişte şi în parcul Cişmigiu din Bucureşti au fost ridicate monumente în amintirea Smarandei Gheorghiu.

1944: Dictatorul german Adolf Hitler a ordonat elaborarea unui plan de ocupare a României în cazul în care guvernul român ar fi decis să se predea Uniunii Sovietice și să schimbe frontul.

Înaltul Comandament german a început elaborarea planului Margarethe II – invazia germană nazistă asupra României de către forțele germane, coroborate cu cele ale Ungariei. După întrevederile Hitler–Antonescu (26–27 februarie 1944), Berlinul a decis contramandarea tuturor preparativelor de executare a operațiunii Margarethe II.

1947: S-a nascut Mircea Gheordunescu, fizician român. A îndeplinit funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în perioada 1997-2001 și apoi pe cea de consul general al României la Milano (2002-2007).

După ce între anii 1995-1996, a lucrat ca director general la Direcția Relații Internaționale a Primăriei Municipiului București, prof. Gheordunescu a îndeplinit în perioada 1 noiembrie 1996 – 11 martie 1997 funcția de președinte al Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice (ANCESIAC), cu rang de secretar de stat.

La data de 14 martie 1997, Mircea Gheordunescu a fost numit în funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații , cu rang de secretar de stat. A fost eliberat din funcție la data de 1 noiembrie 2001.

În această perioadă, a devenit membru în următoarele organizații: Consiliul de Conducere EUROPA 2000 ONG International cu Statut Participativ la Consiliul Europei și ONU – Bruxelles (din 1997), membru fondator al Centrului SECI București (1997), membru fondator al Autorității Naționale de Securitate (ANS) (1997), membru în Consiliul Director al ANS și responsabil al Cap. IV de Securitate al Planului Anual de Aderare la NATO (1998-2001), membru în Consiliul Consultativ al EULEC- Asociația Europeană a Organismelor de Aplicare a Legii- Bruxelles (din 1999) și promotor al ORNISS (2001).

 1948: S-a născut muzicianul Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 27.07. 1999).

1952 : În urma Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 147/26 ianuarie 1952 cu privire la efectuarea reformei bănești și la reducerile de prețuri, regiml comunist a pus în aplicare în RPR reforma monetară. În fapt, această”reformă”a reprezentat o nouă confiscare a masei monetare aflate în circulație (după stabilizarea din 1947).

1973: A murit în Statele Unite, la Los Angeles, California, actorul american de origine română, Edward G. Robinson; (n.12.12.1893, București).

A jucat în  numeroase filme sub bagheta unor regizori ca John Ford, John Huston, Frank Capra. Institutul American de Film l-a așezat printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea.

1976: La cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare.

România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare.

 1988 : Este  reînfiinţată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

 1994:Ministrul român al afacerilor externe Teodor Meleşcanu, a semnat  la Bruxelles Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul.

Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994.

1996: A murit la Iași, poetul Nicolae Ţaţomir, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor; (n. 2 februarie1914, la Hârlău).

A fost profesor universitar, șef de catedră și decan al Facultății de Drept din Iași și membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice.

2012: La această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia.

Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri.

 2014: A decedat scriitorul  Cicerone Ionițoiu, fost deținut politic în inchisorile comuniste din Romania; (n. 8 mai 1924, Craiova).

În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962.

Cicerone Ionițoiu a fost condamnat de regimul comunist la 26 de ani de închisoare, pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului National- Țăranesc. Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre comuniste  de exterminare.

În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valery Giscard D’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța.

După revoluția anticomunistă din 1989, a sprijinit renașterea PNȚCD și a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari ai terorii  comuniste.

Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismului  și a fost citată laudativ de către Fundatia Academia Civică, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul  Memorialului Sighet.

2016: A decedat actrița, graficiana și regizoarea română Elena Negreanu (n. 13 februarie 1918,Iași). A urmat cursuri de actorie la Institutul din București, la clasa profesoarei Beate Fredanov.

Din 1947 a jucat pe scenaTeatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București și a fost conferențiară la I.A.T.C. Din 1956 aactivat ca regizor artistic al Radiodifuziunii Române, realizând până în 1980 spectacole cu piese din repertoriul antic, clasic și modern.

În anii 2006 și 2008 Elena Negreanu a prezentat două expoziții de grafică personală în foaierul Sălii Radio.

2021: A decedat la Craiova, în urma unei infecţii cu COVID 19, Georgeta Luchian Tudor (n.6 septembrie 1934, Brăila ),actriță la Teatrul Național din Craiova și poetă, soția marelui rapsod Tudor Gheorghe.

Georgeta Luchian Tudor (numele de familie, Loch), a absolvit Institutul de Teatru în 1963, clasa profesor Ion Șahighian, asistenți David Esrig și Călin Florian.

A debutat la Naţionalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1963).

A jucat în spectacole regizate de cunoscuţi regizori: Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornişteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete şi alţii.

În spectacolul „Micul infern” a jucat alături de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani. Cândva, Tudor Gheorghe declara: „Au fost ani frumoşi, petrecuţi lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit şi mă susţine”.

Este autoarea volumului de poezii, “Uneori femeile surâd” (Ed. Scrisul românesc, 2011).

“Am fost întrebată de ce, uneori, femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. Dar, doamnelor, domnişoarelor, pentru că este ziua noastră, vă doresc să surâdeţi mai mult, chiar şi atunci când vă doare inima… Pentru că surâsul e un balsam.”, spunea artista.

A plecat, dar versurile sale, ca și amintirea unei actrițe depline, rămân.

Calendar creștin ortodox

26 ianuarie – Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache şi al soţiei sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ţinutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.

Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care I-a adus în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, unde se afla şi un vestit spital.

Acolo tânărul Ioan a învăţat ascultarea, smerenia, precum şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor aflaţi în suferinţă. După o vreme, cei doi au mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focşani, unde de asemenea funcţiona un spital. Plecând apoi la Buzău, a îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip, primind, de la marele episcop Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeşului.

Acelaşi Chesarie l-a hirotonit diacon şi l-a îndrumat la învăţătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din Bucureşti, având dascăli vestiţi, precum profesorul Ioanid, de la care a învăţat limba greacă, şi părintele Macarie ieromonahul, cunoscutul dascăl de psaltichie românească.

De la Macarie, Iosif a deprins meşteşugul cântării bisericeşti curate, întrucât avea un glas foarte plăcut şi el însuşi a alcătuit cântări psaltice.

Fiind hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, cu titulatura Iosif al Mirelor, urma cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae. în anul 1873 fost ales episcop al Argeşului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei, împlinindu-şi cu multă osârdie chemarea şi slujirea arhierească. împlinindu-şi făgăduinţa către fostul mitropolit Veniamin Costachi, făcută în vedenie pe când mergea către Iaşi ca nou ales mitropolit, Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane în anul 1886, începută de marele Veniamin; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a şi fost de faţă pe când era copil la Iaşi.

Asemeni şi Seminarul lui Veniamin de la Socola l-a mutat chiar în palatul domnitorului care îl surghiunise pe ierarhul Veniamin, iar bisericile Sfântul Nicolae Domnesc şi Sfinţii Trei Ierarhi le-a înnoit, căutând să urmeze întru toate marelui său înaintaş. Moaştele Cuvioasei Parascheva le-a mutat de la Mănăstirea Trei Ierarhi la Catedrala nouă a Mitropoliei, în anul 1889, punându-le în raclă nouă de argint, după ce văzuse racla veche cuprinsă de flăcări şi sfintele moaşte rămânând nearse, prin dumnezeiască minune.

Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau însă acestea două: sfinţenia vieţii şi milostenia. El se ruga şi citea mult, mânca puţin şi era foarte cumpătat, îşi drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte. Dumnezeiasca Liturghie o săvârşea totdeauna cu bucurie şi cu ochii umeziţi de lacrimi.

Era, de asemenea, un vorbitor priceput şi duhovnic înţelept, căutat de multă lume pentru blândeţea şi cuvintele lui. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul avea şi darul smereniei şi al ascultării desăvârşite, că toate le primea ca de la Dumnezeu.

Păstorind, deci, cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci şi şapte de ani, s-a mutat la cereştile lăcaşuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt şi Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinţilor, statornicind ca zi de pomenire a sa 26 ianuarie, când a trecut la cele veşnice.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. https://www.crestinortodox.ro
  5. Wikipedia.ro.;
  6. http://www.worldwideromania.com
  7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  9. Historia.ro

26/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: