CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La două secole după ce Rusia ţaristă a cotropit Basarabia, continuă să circule foarte multe minciuni care prezintă această anexiune drept o „eliberare”

Războiul Ruso-Turc din 1806-1812, Pacea de la Bucureşti din 1812 si  consecinţele lor nefaste asupra Tarilor Romane. | CER SI PAMANT ROMANESC

Care era Basarabia de la 1812?

La 200 de ani după ce Rusia ţaristă a ocupat Basarabia, mai circulă încă foarte multe minciuni care încearcă să prezinte acest eveniment drept o „eliberare”, scrie reputatul jurnalist și istoric George Damian în publicația Timpul md. de la Chișinău.

Această formulare însăşi merită mai multă atenţie. Prin susţinerea faptului că Rusia a „eliberat” anumite teritorii se creează impresia că acţiunea a fost una justă, îndreptăţită. O eliberare nu are cum să fie altceva decât o faptă generoasă.

Nişte oameni sufereau sub jugul turcesc, iar Rusia a purces la eliberarea acestor oameni fără niciun alt interes ascuns, decât din dragoste faţă de acei oameni.

Acelaşi raţionament se aplică şi pentru anii 1940 şi 1944: Uniunea Sovietică a eliberat, i-a scăpat pe oameni de un regim opresiv. Natural, dreptatea nu poate fi decât de partea eliberatorului!

Procesul ocupării Basarabiei de Rusia ţaristă a fost unul complex şi cu legături în marea politică europeană. Pe 2 decembrie 1805, Napoleon Bonaparte zdrobea la Austerlitz armata aliată a ruşilor şi austriecilor, Austria fiind silită să accepte dominaţia franceză.

În 1806, Imperiul Otoman, încurajat de înfrângerea ruşilor, îi schimbă pe voievozii din Ţara Românească şi Moldova, consideraţi a fi rusofili. Rusia ţaristă a răspuns imediat cu invadarea celor două principate – însă nu din dorinţa de „eliberare”, ci pentru a preîntâmpina un eventual atac franco-turc pornit din Dalmaţia şi sudul Dunării. Culoarul dintre Carpaţi şi Dunăre ar fi permis un atac devastator în sudul imperiului ţarist.

Cu flancul sudic asigurat prin ocuparea Moldovei şi a Ţării Româneşti, ruşii au pornit o nouă campanie împotriva lui Napoleon, alături de Prusia, Suedia şi Marea Britanie. Noua campanie rusă din 1807 s-a terminat cu înfrângerile de la Eylau şi Friedland, iar pe 7 iulie 1807 s-a încheiat pacea de la Tilsit dintre Napoleon şi ţarul Alexandru al II-lea. Prin această pace, Alexandru I se angaja să se retragă din Ţara Românească şi Moldova.

În august 1807, cancelaria ţarului Alexandru I a ajuns la concluzia că retragerea trupelor ruse din Ţara Românească şi Moldova ar fi dezavantajoasă, astfel că ţarul a sistat orice fel de retragere.

Pe 26 septembrie 1807, ţarul Alexandru I îi trimitea ambasadorului rus la Paris o serie de instrucţiuni cu privire la relaţiile dintre cele două imperii. În această scrisoare apare definiţia „Basarabiei”, aşa cum o înţelegea ţarul rus în 1807: „toată regiunea numită Basarabia, cu cetăţile Bender, Ackerman, Chilia şi Ismail”.

Ţarul îşi dorea să pună mâna pe fortăreţele turceşti de la Dunăre şi Nistru – aceasta era cerinţa lui minimă.

Dorinţa maximă a ţarului era să îşi împingă graniţa cu Imperiul Otoman până la Dunăre, respectiv să ocupe Ţara Românească şi Moldova.

Decizia de răpire a Basarabiei a fost luată în primăvara anului 1812, când ţarul Alexandru I s-a confruntat cu iminenţa atacului lui Napoleon.

În acest moment, diplomaţii ruşi au extins denumirea de Basarabia de la fâşia cetăţilor de la nord de Delta Dunării la jumătate din principatul Moldovei. Toţi diplomaţii ruşi, în frunte cu ţarul, ştiau că acest lucru este o minciună.

Nici vorbă de eliberare – motivele acţiunilor ţariste erau pur militare. Pe scurt: a fost vorba de o cucerire. 

07/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

“MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”

La prestigioasa Editură TipoMoldova din Iași, condusă de Aurel Ștefanachi, unul dintre cei dintâi revoluționari autentici din România, au intrat sub tipar primele trei volume ale lucrării coordonate de jurnalistul Victor Roncea despre evenimentele sângeroase din 1989, publicată sub titlul “MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”.

Prefață

ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA ȘI DECEMBRIE 1989

General maior aviator veteran de razboi
Radu Theodoru





 Momentul referențial cheie cu explozie intarziată – lovitura de stat din România și asasinarea rituală a președintelui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu -, este situată geografic de Victor Roncea în Malta, unde se repetă tejghetăria și croitoria politică a celor “mari”, care încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe langă problemele militare de ordin secund au stabilit împărțirea sferelor de influență postbelice. Cu deosebire că Stalin a fost vedeta, occidentalii având nevoie de ajutorul Armatei Roșii, chiar de ei dotată cu tehnică de luptă și bună parte din logistica necesară; pe când la Malta vedeta a fost Bush, Gorbaciov acceptând să dea față umană dictaturii comuniste, democratizand-o și, implicit, să restrângă sfera de influență sovietică în Europa de Est și, probabil, nu numai, după doctrina guvernului din umbră al Statelor Unite: “să nu câștigăm războiul cu comunismul, nici să nu-l pierdem, să-l umanizăm”.

Acest moment referențial este bine documentat de Victor Roncea, care în mod cu totul lăudabil introduce în temă papalitatea, reprezentată atunci de un papă cu totul original, făcând un joc pe muchie de cuțit între Oculta care l-a papalizat, doctrina New Age travestită în ecumenism și catolicismul pe care l-a subminat la Conciliul Vatican II, dar numai până la un punct de la care n-a mai cedat, intrând în pierdere de viteză, apoi scos din joc.
Pentru a înțelege mai bine momentul Malta, cu rădăcinile lui în politica Ocultei prin Roosevelt, ar fi fost interesant să se citeze din scrisoarea acestuia către Stalin, intermediar fiind marele rabin Zabruski, prin care i s-a promis dictatorului roșu ieșire la Mediterana. Citez din textul scrisorii:

“Casa Albă, Washington, 20.02.’43.
Draga Domnule Zabruski,
Cum am avut plăcerea de a vă spune, ca și dlui Weis, sunt profund emoționat pentru că Congresul Național al tânărului stat Israel a avut extrema bunătate de a mă propune mediator pe lângă prietenul nostru comun Stalin… Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt dispuse fără nici o restricție mentală – să dea URSS-ului paritate absolută și drept de vot în reorganizarea viitoare a lumii de după război… În egalitate cu Anglia și Statele Unite ea va fi membră a înaltului tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele dintre națiuni și ea [URSS – n.n.] va interveni la fel, identic în selecția, prepararea, înarmarea și comandamentul forțelor internaționale, care sub ordinele Consiliului continental, vor veghea în interiorul fiecărui stat la menținerea păcii în spiritul demnei Societăți a Națiunilor. Astfel, aceste entități instituite și armatele lor anexe își vor putea impune deciziile și să se facă ascultate… [Atenție]… Noi acordăm URSS-ului un acces la Mediterana, noi suntem de acord cu dorințele sale referitor la Finlanda și Baltica și vom cere Poloniei o atitudine judicioasă de înțelegere și compromis. [N.B de două ori atențiune] Stalin va conserva un câmp vast de expansiune în inconștientele mici țări din Estul european – totuși ținând cont de drepturile care se datoresc fidelității Iugoslaviei și Cehoslovaciei [Atenție] și el va recupera în totalitate teritoriile care au fost smulse temporar Marii Rusii”.

Printre ele Basarabia, nordul Bucovinei și Herța. Consider citatul din scrisoare lămuritor atât pentru destinul pe care l-a hotărât „inconștientei mici țări România”, teritoriilor ei istorice, croitoria politică sub forma dictatului având urmări tragice în spațiul Est-european cadorisit lui Stalin cu filotimia paranoică a unui proprietar galanton.

Ecourile filotimiei la Malta: zisele revoluții de catifea și sângeroasa lovitură de stat de la București! Cum cei doi “mari” de la Malta au făcut hagialâc la Vatican, cu acuratețe semnalat de Victor Roncea, consider necesar un spor de informare în ceea ce îl privește pe papa Wojtyla, care nu întâmplător se numea și Katz.

O SCURTĂ PARANTEZĂ PAPALĂ, care lărgește perspectiva acestui excelent volum documentar. Mesager al curentului New Age pe toate continentele, de la triburile din Borneo la cele ale rămășițelor indienilor din Canada, pufăind din pipa păcii ecumeniste, vajnicul papă Wojtyla s-a implicat financiar și paraduhovnicește de partea catolicilor în războiul civil care a destrămat Iugoslavia și tot el se află în culisele protectoare ale celor trei țări catolice care, la Vișegrad, și-au adjudecat regim preferențial față de cele ortodoxe din fostul lagăr socialist.
– 1991, 17 august. Papa se întâlnește la Pecs cu cardinalii unguri. Din declarațiile papei: Vă asigur că împărtășesc aspirațiile voastre și voi veni să vă văd în Croația [n.n. – care nu este Ungaria… Și, atenție…] catolicismul se oprește pe Carpați.
– 1993, 21 iunie. Gazeta „Liberation”: „Prin presiunile lor în favoarea independenței Croației și Bosniei, responsabilitățile Germaniei și Vaticanului în accelerarea crizei sunt, în mod evident, zdrobitoare.”
– 1993, Jacques Merlino, redactor-șef adjunct al Televiziunii Naționale Franceze pentru canalul FRANCE 2 în volumul LES VERITES YOUGOSLAVES NE SONT PAS TOUTES BONNES A DIRE, Editura Albin Michel, Paris,  1993, volum prefațat de generalul M. Gallois, pagina 84: „Banca Vaticanului varsă 1.988.300 dolari prin intermediul Institutului Pentru Răspândirea Religiei pentru cumpărarea de arme din Beirut și oferirea acestora Croației.”
– 1993, 6 martie, papa Ioan Paul al II-lea, Wajtyla Kats îi scrie lui Boutros Ghali (O.N.U). Scrisoarea începe așa: „Dumnezeul meu, ce-am făcut.”
Iezuitismul este viu și încheie această paranteză care se leagă nemijlocit de Malta semnalând că în jocul de putere post Războiul Rece americanii sunt cei care păstrează inițiativa geostrategică.

Conceput ca o operă documentară, volumul semnat de Victor Roncea ne dezvăluie tendințele centrifuge ale statelor cedate de S.U.A și Anglia lui Stalin concretizate violent în R.D.G, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia în România luând aspectul unei politici de stat etapizată în acte politice interne și externe vizând eliberarea succesivă de dictatul Moscovei, restabilirea legăturilor economice și politice internaționale indiferent de orânduire politică, eliberarea de dogmele leninist-staliniste, în economie, deosebit în cultură prin restabilirea legică a legăturii cu cea interbelică, accent puternic pus pe istorie, atât de incomod încât a condus la conclavuri ideologice sovieto-române și în final la dialogul Brejnev-Ceaușescu pe temă.

Având susținerea Chinei atât ideologică cât și politică, evoluând în prim plan al diplomației mondiale, Ceaușescu în totală contradicție cu evoluția politicii celor două superputeri, S.U.A și U.R.S.S, s-a grăbit să pună pe agenda lui diplomatică problema de maximă dificultate atât pentru Uniunea Sovietică cât și pentru S.U.A cerând anularea tuturor tratatelor încheiate cu Germania hitleristă, în principal vizând tratatul Ribbentrop-Molotov cu consecința firească, realipirea Bucovinei de Nord și a Basarabiei atât de ușor cedate de Roosevelt lui Stalin.

Lovitură politică punând în discuție cea mai fierbinte problemă a Sovietelor. Pastrarea unității Tratatului de la Varșovia. De aici și replica-sentință a lui Gorbaciov la ultima întâlnire de la Moscova: „Veți mai trăi până în ianuarie” sau cam așa ceva.

Ce mi se pare deosebit de subliniat în ansamblul de intercondiționări Malta-Europa de Est – România și lovitura de stat cu asasinarea rituală a soților Ceaușescu este sinteza algoritmului folosit de serviciile speciale sovietice pentru a realiza perestroika lui Gorbaciov: cosmetizarea „democratică” a regimurilor totalitare într-un comunism cu față umană, operație excelent documentată de gazetarul Victor Roncea. Din a cărui sinteză se desprinde limpede că „politicul” sovietic a fost mai puțin realist decât concluziile KGB-ului, cazul exemplar este Republica Democrată Germană și că, atât „revoluțiile de catifea” cât și lovitura de stat din România au fost pregătite minuțios cu mult timp înainte de declanșarea lor „spontană”, după un scenariu șablon cu mici retușuri și adaptări locale; doar scenariul din România fiind îmbogățit substanțial.

După Victor Roncea scenariul „revoluțiilor de catifea” ar avea următorul desen:
– O sinteză a situației interne,
– Stabilirea opozanților din interiorul conducerii de partid la secretarul general și susținătorii lui. Ocrotirea acestora – pentru a fi folosiți la momentul oportun,
– Stabilirea și menajarea factorilor de influență opozanți din partid,
– Introducerea clandestină de diversioniști profesioniști ai KGB-ului și ai trupelor SPETNAZ,
– Asocierea conducătorilor instituțiilor de forță ale statului țintă,
– Producerea unor manifestații de stradă revendicative care să motiveze o plenară de urgență a conducerii partidului,
– La plenară, opozantul sugerat de KGB și ales de Gorbaciov să ceară demisia șefului de partid, cerere documentată cu argumente ale opoziției interne de partid și susținută de revendicările străzii.

Acolo unde lucrurile erau mai lâncede, au intervenit animatori în chip de turiști, în cazul RDG-ului și al României, bunăvoința oportună și substanțială a Ungariei, pionul de manevră sovietic în cadrul tratatului de la Varșovia.

 ÎN LOC DE CONCLUZIE: Cu toată lipsa de documentare a decembriadei bine orchestrată de autorități spre a i se păstra imaginea de „revoluție” încropită nedibaci și scălâmb de Ion Iliescu și complicii lui, scotocind în arhive, confruntând declarațiile unor actori de prim plan implicați în evenimente adunate de Asociația Civic Media cu opiniile unor istorici de prestigiu din țară și de peste hotare, publicând stenogramele ciuntite ale ședințelor conducerii de partid, intervențiile președintelui Ceaușescu aici și la Moscova, statisticile invaziei de turiști sovietici, de cetățeni români trecuți granița în Ungaria și returnați în chip de diversioniști, nemaipomenind de războiul electronic declanșat de sovietici și unguri, Victor Roncea încheagă imaginea veridică a decembriadei, punând semnul întrebării pe declarațiile martorilor și, esențial, demonstrând argumentele de fond care au declanșat intervenția sângeroasă din România: spaima dezintegrării Tratatului de la Varșovia și punerea în discuție a Tratatului Ribbentrop-Molotov, idee politică respinsă vehement de ambii turiști maltezi.

Las cititorilor curiozitatea de a descrifra adevărul despre România și decembrie 1989 din vastul documentar semnat de Victor Roncea.

Grădiștea pe Argeș, 2020

NOTĂ: Pentru elaborarea lucrării s-au folosit documente din: Arhiva Comisiei Senatoriale Decembrie 1989, Direcția Control Juridic și Securitate Internă, Serviciul Protecție Informații Clasificate, Registratură și Arhive a Senatului României, Arhiva Serviciului Român de Informații (SRI), Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Arhivele Naționale ale României (ANIC), Arhive ale instanțelor civile și militare, Note și Rapoarte ale Departamentului Securității Statului (DSS) către președintele României Nicolae Ceaușescu, Arhiva CIA, Mărturii.

20/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

REPERE ISTORICE: TRATATUL CU UCRAINA ȘI ISTORIA UNEI TRĂDĂRI NAŢIONALE

 

 

 

 
 

 

 

 

 

 

 

 

În 1997, pentru prima data de la constituirea Romaniei Mari, un guvern român a cedat parti ale teritoriului na­tional, fără a fi amenințat cu agresiunea (ca in 1940) sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca in 1944 si 1947).

Opinia publica românească nu a perceput dimensiunea dramatica a evenimentului. 

Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvaluie gravele erori savarsite de factorii decizionali ai tarii, in desfasurarea negocierilor si in redactarea Tratatului, precum si de parlamen­tarii chemati sa-l ratifice. 

Romanii trebuie sa cunoasca adevarul intr-o problema capitala, in care cenzura, manipularile, propaganda si presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor si al Tratatului.

 

– Academician, Florin Constantiniu –

 

 

 

 

 

ISTORIA UNEI TRĂDĂRI NAŢIONALE – TRATATUL CU UCRAINA

(Fragmente, pg. 104-105) redate în https://www.cuvantul-liber.ro/ Istoria-unei-tradari-nationale-Tratatul-cu-Ucraina).

 

 

 

La 12 octombrie 1924 în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, pe teritoriul din stânga Nistrului, aproximativ în zona unde astăzi se află aşa-zisa Republică Nistreană , lua fiinţă o entitate teritorială „autonomă” numită Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, creată de autoritățile sovietice în componența Ucrainei sovietice,un minuscul, dar esenţial, nucleu de cristalizare viitoarei R.S.S. Moldoveneşti de după 1940 şi, deocamdată, rapel că imperialismul ruso-ucrainean nu a uitat și nu  uită Moldova: „Hotarul statalităţii moldoveneşti va fi râul Prut”.

În 1936, R.S.S. Ucraineană, care are deja nucleul viitoarei Moldove Sovietice în componenţa sa, îşi adjudecă dreptul de a controla și în particular de a sustrage autonomiei, orice parte din teritoriul prezent sau viitor al acesteia.

Astfel, se aduce Constituţiei R.S.S. Ucrainene un amendament care prevedea că „stabilirea frontierelor R.A.S.S. Moldoveneşti este de resortul exclusiv al Congresului Sovietelor din Ucraina”.

R.S.S. Ucraineană s-a pregătit  legislativ pentru pradă.

În aşteptarea viitorului moment prielnic independenţei, naţionalismul ucrainean se repliază – întărindu-se economic şi militar, precum şi prin expansiune teritorială – în cadrul Uniunii.

În 1991, destrămarea Uniunii Sovietice va găsi Ucraina putere nucleară, cu ieşire strategică la Marea Neagră şi cu teritoriul substanţial mărit faţă de 1922 (în dauna României, Poloniei, Cehoslovaciei şi Rusiei).

Prima expansiune survine imediat după semnarea pactului Molotov – Ribbentrop.

După ce, la 1 septembrie 1939, Germania invadase Polonia, la 17 septembrie, Armata Roşie pătrundea în Polonia pe toată frontiera de est, iar graniţele unionale ale R.S.S. Ucrainene au fost extinse spre vest până la Vistula.

A doua expansiune a fost  în dauna României şi era o urmare directă a pactului Ribbentrop – Molotov. Prin agresiunea  din iunie 1940 asupra României, Uniunea Sovietică ocupa  Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.

Nordul Bucovinei, nordul şi sudul Basarabiei şi ţinutul Herţa au fost înglobate R.S.S. Ucrainene,  restul Basarabiei, împreună cu o parte din R.A.S.S. Moldovenească (transnistreană) urmând să formeze în scurt timp  Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.

Al treilea moment de expansiune a Ucrainei a fost după cel de-Al Doilea Război Mondial, când părţi din Cehoslovacia antebelică, ocupate în 1939 de Ungaria,au fost anexate de Uniunea Sovietică şi incluse în graniţele R.S.S. Ucrainene.

În sfârşit, în 1954, ucraineanul Nikita Sergheevici Hruşciov, în calitatea sa de prim-secretar al Partidului Comunist a Uniunii Sovietice, cesionează Crimeea R.S.S. Ucrainene, cu satisfacţie dată naţionalismului ucrainean la 300 ani de la Vossoedinenie (unirea cu Rusia, decisă la 18 ianuarie 1654 de către Rada de la Pereiaslav).

E normal – şi nu e rău – ca Ucraina să aibă „serioase temeri legate de capacitatea ei de a supravieţui, de a se legitima ca stat şi defini ca identitate”, când ea înglobează teritorii care au aparţinut României, Poloniei, Cehoslovaciei şi Rusiei, când expansiunea ei teritorială este urmarea unui şir de agresiuni şi rapturi teritoriale ale Uniunii Sovietice, la care şi R.S.S. Ucraineană luase parte.

Nu în ultimul rând, cadoul făcut de către Nikita Sergheevici R. S. S. Ucrainene, din teritoriile Rusiei istorice – Crimeea, perla Rusiei şi a Mării Negre – se dovedeşte a fi un dar otrăvit pentru Ucraina independentă.

Ucraina constată că nu are titluri de suveranitate sau are titluri contestabile, asupra unora dintre teritoriile pe care e deţine. Pe de o parte, pentru că aceste teritorii au fost obţinute prin rapt şi nu prin transfer legal de suveranitate.

Pe de altă parte, din cauza lipsei de acoperire în dreptul internaţional a  împărţirilor arbitrare ale Uniunii Sovietice. Astăzi, Ucraina înglobează de facto teritorii pe care nu le deţine de jure, iar ceea ce nu era o problemă în cadrul Uniunii Sovietice devine o sursă de nelinişte pentru Ucraina independentă.

Nu e de mirare că Ucraina a devenit „un stat anxios” (sintagma aparţine Gildei Lazăr).

De mirare este că Adrian Severin şi Emil Constantinescu nu puteau dormi de grija anxietăţilor ei. 

 

 

 

13/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: