REPERE ISTORICE: TRATATUL CU UCRAINA ȘI ISTORIA UNEI TRĂDĂRI NAŢIONALE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1997, pentru prima data de la constituirea Romaniei Mari, un guvern român a cedat parti ale teritoriului na­tional, fără a fi amenințat cu agresiunea (ca in 1940) sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca in 1944 si 1947).

Opinia publica românească nu a perceput dimensiunea dramatica a evenimentului. 

Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvaluie gravele erori savarsite de factorii decizionali ai tarii, in desfasurarea negocierilor si in redactarea Tratatului, precum si de parlamen­tarii chemati sa-l ratifice. 

Romanii trebuie sa cunoasca adevarul intr-o problema capitala, in care cenzura, manipularile, propaganda si presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor si al Tratatului.

 

– Academician, Florin Constantiniu –

 

 

 

 

 

ISTORIA UNEI TRĂDĂRI NAŢIONALE – TRATATUL CU UCRAINA

(Fragmente, pg. 104-105) redate în https://www.cuvantul-liber.ro/ Istoria-unei-tradari-nationale-Tratatul-cu-Ucraina).

 

 

 

La 12 octombrie 1924 în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, pe teritoriul din stânga Nistrului, aproximativ în zona unde astăzi se află aşa-zisa Republică Nistreană , lua fiinţă o entitate teritorială „autonomă” numită Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, creată de autoritățile sovietice în componența Ucrainei sovietice,un minuscul, dar esenţial, nucleu de cristalizare viitoarei R.S.S. Moldoveneşti de după 1940 şi, deocamdată, rapel că imperialismul ruso-ucrainean nu a uitat și nu  uită Moldova: „Hotarul statalităţii moldoveneşti va fi râul Prut”.

În 1936, R.S.S. Ucraineană, care are deja nucleul viitoarei Moldove Sovietice în componenţa sa, îşi adjudecă dreptul de a controla și în particular de a sustrage autonomiei, orice parte din teritoriul prezent sau viitor al acesteia.

Astfel, se aduce Constituţiei R.S.S. Ucrainene un amendament care prevedea că „stabilirea frontierelor R.A.S.S. Moldoveneşti este de resortul exclusiv al Congresului Sovietelor din Ucraina”.

R.S.S. Ucraineană s-a pregătit  legislativ pentru pradă.

În aşteptarea viitorului moment prielnic independenţei, naţionalismul ucrainean se repliază – întărindu-se economic şi militar, precum şi prin expansiune teritorială – în cadrul Uniunii.

În 1991, destrămarea Uniunii Sovietice va găsi Ucraina putere nucleară, cu ieşire strategică la Marea Neagră şi cu teritoriul substanţial mărit faţă de 1922 (în dauna României, Poloniei, Cehoslovaciei şi Rusiei).

Prima expansiune survine imediat după semnarea pactului Molotov – Ribbentrop.

După ce, la 1 septembrie 1939, Germania invadase Polonia, la 17 septembrie, Armata Roşie pătrundea în Polonia pe toată frontiera de est, iar graniţele unionale ale R.S.S. Ucrainene au fost extinse spre vest până la Vistula.

A doua expansiune a fost  în dauna României şi era o urmare directă a pactului Ribbentrop – Molotov. Prin agresiunea  din iunie 1940 asupra României, Uniunea Sovietică ocupa  Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.

Nordul Bucovinei, nordul şi sudul Basarabiei şi ţinutul Herţa au fost înglobate R.S.S. Ucrainene,  restul Basarabiei, împreună cu o parte din R.A.S.S. Moldovenească (transnistreană) urmând să formeze în scurt timp  Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.

Al treilea moment de expansiune a Ucrainei a fost după cel de-Al Doilea Război Mondial, când părţi din Cehoslovacia antebelică, ocupate în 1939 de Ungaria,au fost anexate de Uniunea Sovietică şi incluse în graniţele R.S.S. Ucrainene.

În sfârşit, în 1954, ucraineanul Nikita Sergheevici Hruşciov, în calitatea sa de prim-secretar al Partidului Comunist a Uniunii Sovietice, cesionează Crimeea R.S.S. Ucrainene, cu satisfacţie dată naţionalismului ucrainean la 300 ani de la Vossoedinenie (unirea cu Rusia, decisă la 18 ianuarie 1654 de către Rada de la Pereiaslav).

E normal – şi nu e rău – ca Ucraina să aibă „serioase temeri legate de capacitatea ei de a supravieţui, de a se legitima ca stat şi defini ca identitate”, când ea înglobează teritorii care au aparţinut României, Poloniei, Cehoslovaciei şi Rusiei, când expansiunea ei teritorială este urmarea unui şir de agresiuni şi rapturi teritoriale ale Uniunii Sovietice, la care şi R.S.S. Ucraineană luase parte.

Nu în ultimul rând, cadoul făcut de către Nikita Sergheevici R. S. S. Ucrainene, din teritoriile Rusiei istorice – Crimeea, perla Rusiei şi a Mării Negre – se dovedeşte a fi un dar otrăvit pentru Ucraina independentă.

Ucraina constată că nu are titluri de suveranitate sau are titluri contestabile, asupra unora dintre teritoriile pe care e deţine. Pe de o parte, pentru că aceste teritorii au fost obţinute prin rapt şi nu prin transfer legal de suveranitate.

Pe de altă parte, din cauza lipsei de acoperire în dreptul internaţional a  împărţirilor arbitrare ale Uniunii Sovietice. Astăzi, Ucraina înglobează de facto teritorii pe care nu le deţine de jure, iar ceea ce nu era o problemă în cadrul Uniunii Sovietice devine o sursă de nelinişte pentru Ucraina independentă.

Nu e de mirare că Ucraina a devenit „un stat anxios” (sintagma aparţine Gildei Lazăr).

De mirare este că Adrian Severin şi Emil Constantinescu nu puteau dormi de grija anxietăţilor ei. 

 

 

 

“Limba surjik”, limbă oficială a Ucrainei ?

 

 

“Limba surjik”, propusă drept limbă oficială a Ucrainei. Ucraina, amenintata de razboiul lingvistic ruso-ucrainean. 

 

 

 

In Ucraina capătă tot mai multă susținere ideea de acordare a statutului de limbă de stat pentru surjik – un amestec din limba rusă și cea ucraineană, pe care îl vorbește majoritatea populației din Ucraina. Ultima propunere de acest gen a fost făcută de deputatul Partidului Regiunilor, Oleg Țarev.

„Va fi cel mai bine ca să scăpăm de problema lingvistică în Ucraina, să alegem limba în care vorbește majoritatea populației și să o facem limbă de stat. În ucraina această limbă este surjik”, a declarat reprezentantul partidului de guvernământ.

Țarev a mers până acolo că a declarat limbile rusă și ucraineană ca fiind „dialecte din surjik”.

El a propus ca limbilor rusă și ucraineană să li se acorde un statut special la nivel de stat.

Razboiul datelor statistice

Totuși, Țarev nu a specificat pe care date statistice s-a bazat cand a declarat că majoritatea populației din Ucraina vorbește în surjik. Datele oficiale arată cu o totul altă realitate, potrivit expertilor ucraineni citati de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Astfel, conform datelor Institutului Internațional de Sociologie din Kiev, publicate la sfârșitul anului trecut, acest amestec de rusă și ucraineană este folosit de 10% din populatia ucraineana.

În mare parte, surjikul este utilizat în regiunile centrale ale Ucrainei, dar și acolo procentul nu depășește 21 %, iar în vestul țării acest procent este total nesemnificativ, fiind de circa 2 %.

 

Melanj lingvistic

 

Denumirea de surjik provine de la cuvântul rusesc „surjik”, ceea ce înseamnă un tip de pâine din amestec de făini, de exemplu grâu și secară. Această „creație” lingvistică mai este utilizată și în regiunile vecine cu Ucraina ale Federatiei Ruse și Republicii Moldova.

Specific pentru surjik este amestecul dintre gramatica unei limbi și lexicul alteia.
Totuși răspândirea surjikului a creat îngrijorări în mediul academic din Ucraina. Deși conform datelor Institutului Iinternațional de Sociologie din Kiev (IISK) mai mult de jumătate din populația Ucrainei consideră limba maternă ca fiind ucraineana, marea majoritate a lor preferă să utilizeze, în viața cotidiană, limba rusă, sau surjikul.

„Dacă analizăm datele despre limba de comunicare atunci limba rusă este cu mult mai utilizată decât ucraineana. Iar situația este la fel și cu surjikul.

Surjikul apare din cauză că oamenii comunică acasă într-o limbă, iar la locul de studii sau de muncă, în altă limbă. Iar din cauză că aceste limbi sunt apropiate, devine greu de deosebit ce fel de cuvânt este acesta, ucrainean sau rusesc”, a remarcat direcorul IISK, Vladimir Paniotto, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS.