CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Inamicul spaniol al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 635x0_samoi.jpg

Cum a afectat pandemia de gripă spaniolă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Mărturii istorice inedite.

Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 s-a desfăşurat în plină pandemie de gripă spaniolă, boala care a omorât în perioada 1918 – 1919 peste 50 de milioane de oameni în întreaga lume.

Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a efectuat o cercetare inedită despre un subiect foarte puțin abordat până acum: modul în care s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, în plină epidemie de gripă spaniolă.

Documentul a fost inclus şi în volumul ”1 Decembrie 1918”, publicat de acesta în 2020.

Gripa spaniolă este considerată cea mai letală pandemie din istoria umanităţii, după Moartea neagră, din secolul al XIV-lea. Caracteristica neobişnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulţi (20 – 40 de ani) decât oricare altă gripă. Se estimează că cel puţin 10% dintre cei îmbolnăviţi au decedat. Gripa s-a extins rapid după întoarcerea soldaţilor de pe front.

Cercetătorii cred că sistemul imunitar ale soldaţilor era slăbit datorită tensiunii luptelor, atacurilor chimice, mărind astfel probabilitatea de a se contracta boala. Cauza bolii nefiind încă cunoscută, mijloacele de tratament au fost reduse, de cele mai multe ori tradiţionale: chinină, aspirină, ceaiuri, tonice cardiace (camfor) etc.

ROMÂNII SIMPLI SE APĂRAU CU MĂRGELE DIN CĂŢEI DE USTUROI

În octombrie – noiembrie 1918, în România şi în Transilvania, era perioada maximă de răspândire a epidemiei, la fel ca şi în restul Europei. În aceste condiţii epidemice cu totul deosebite a trebuit organizat evenimentul de la Alba Iulia, care a adunat peste 100.000 de români. Autorităţile au pregătit patru puncte de prim ajutor unde cei care aveau nevoie primeau tratament medical.

În urmă cu 102 ani au existat puţine măsuri de protecţie, masca fiind la momentul respectiv o mare necunoscută pentru locuitorii Transilvaniei.

”Măsurile profilactice trebuie contextualizate, fireşte, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul faţă de statele apusene, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măşti de protecţie la izolarea celor afectaţi, e vizibil.

În spaţiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 Decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căţei de usturoi, în speranţa prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

”Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, percepute ca facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut fac deplasarea, fizic vorbind. Dorinţa de a lua parte la Adunarea Naţională a pierdut, în numeroase cazuri, în faţa incapacităţii fizice generate de boală”, afirmă istoricul.

DELEGAŢI BLOCAŢI ACASĂ DE PANDEMIE

Cu boala spaniolă ”pretutindeni”, organizarea Adunării Naţionale a avut de suferit. Mai mulţi delegaţi ce trebuiau să reprezinte naţiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanţi ai naţiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) şi data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

”Foarte posibil ca un anumit segment de deputaţi să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înştiinţat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunţau lipsa unor deputaţi, să se fi pierdut. De asemenea, unii dintre cei care îşi anunţau lipsa nici nu apar în credenţionale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiţi, ori de supleanţi, ori de alte persoane, iar credenţionalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia”, completează istoricul de la Muzeul Unirii. Telegramele sau scrisorile păstrate conţin de obicei următoarele informaţii: anunţă regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menţionând adesea şi că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

TEORIA GAZELOR DIN RĂZBOI

Ca şi în prezent, cu referire la pandemia de COVID-19, şi în urmă cu 102 ani existau multe teorii cu privire la originea bolii. Una dintre acestea susţinea că gripa era provocată de gazele de la front.

„Epidemia spaniolă – după părerea unui fisiolog german, nu e causată de baccili, ci de gazele veninoase, întrebuinţate pe câmpul răsboaielor ani de-a rândul, ca mijloace de luptă, cari apoi s-au estins şi au saturat în o măsură oarecare întreaga pătură de aer ce înveleşte globul pământesc. Cazurile de boală spaniolă au în adevăr aspectul otrăvirilor cu masse. Oricât de îndrăsneaţă şi aventurioasă nu s-ar părea teoria fisiologului, nu se poate chiema absurdă, dacă ne cugetăm câte milioane de mc de gaze rărite, toate ceva mai grele decât aerul, au fost răspândite de vânturi în întreaga atmosferă. E deci probabil că şi în starea de azi a lor foarte rărită sunt otrăvitoare. (…) teoria gazelor, dacă se dovedeşte de adevărată, va arunca o lumină nouă asupra barbariilor împreunate cu răsboiul”, scria în 1918 ziarul Românul.

Inamicul spaniol al Unirii

de TUDOR ROȘU

Principalul dușman al participării la Adunarea Naţională de la Alba Iulia a fost gripa spaniolă.

Majoritatea celor care au absentat de la adunarea din 1 decembrie au dat vina pe această molimă teribilă, despre care se crede că a provocat undeva între 50 și 100 de milioane de decese în cursul anilor 1918-1919, oricum, cel puțin dublu față de numărul total de victime produse de Primul Război Mondial, cu militari și populație civilă la un loc.

Sociologul și filosoful Max Weber, pictorul Gustav Klimt, scriitorul Guillaume Apollinaire, prințul Eric al Danemarcei, dar și, probabil, Eremia Grigorescu sunt printre personalitățile cu faimă care au sfârșit de gripă spaniolă.

Caracteristica neobișnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulți (20-40 de ani) decât oricare altă gripă.

Se estimează că cel puțin 10% dintre cei îmbolnăviți au decedat. În ciuda numelui de “gripă spaniolă” e improbabil să fi pornit din Spania; cercetări mai recente îi găsesc originatul în China (1).

Luna octombrie 1918 a reprezentat, la nivel mondial, climaxul pandemiei, “luna de groază”(2). În capitala de atunci a transilvănenilor, Budapesta, o treime din populație se îmbolnăvise, iar 50-100 de oameni mureau zilnic.

Dar și lunile noiembrie-decembrie 1918 și primele luni din 1919 au produs cifre dezastruoase.

Ziarul Alba Iulia nota, în ajunul Crăciunului din 1918: “Boala spaniolă bântuie pe mai departe și la sate și la orașe. În Pesta, într-o singură zi, s-au îmbolnăvit 413 și au murit 54” (3).

Boala s-a manifestat puternic și în tot în spațiul românesc. Chiar Regina Maria a fost foarte afectată de boală, cu un climax la o săptămână după 1 decembrie.

Regina a lăsat şi o descriere plastică a modului de manifestare a bolii:

“Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neașteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate și m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine.

M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, așa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră și stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir și insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minți. Deci așa arată faimoasa gripă spaniolă! […] Văzându-i pe alții murind în jurul meu, toată lumea tremura pentru mine”.

“Cu boala spaniolă pretutindeni”(4), organizarea Adunării Naționale a avut de suferit. Mai mulți delegați ce trebuiau să reprezinte națiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanți ai națiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) și data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

Măsurile profilactice trebuie contextualizate, firește, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul față de statele apusene e vizibil, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măști de protecție la izolarea celor afectați.

În spațiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

Exemplul octogenarului Gheorghe Pop de Băsești, care a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, a fost perceput ca unul vecin cu eroismul. El a ajuns în orașul unirii în 30 noiembrie, “dar oboseala drumului l-a doborât la pat. Cu toată febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit să prezideze Adunarea Națională și să-i binecuvânteze rostul fericit” (5).

Și Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român, deci cel mai important om al Transilvaniei la acel moment, era departe de deplinătatea forțelor sale fizice, căci medicii îi interziseseră să părăsească patul și îl considerau grav bolnav, dar, își amintea el cu mândrie, “boala nu m-a putut opri” (6).

Ştefan Cicio Pop fusese bolnav de mai devreme din noiembrie, aducând gripa de la Budapesta (7).

Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut face deplasarea, fizic vorbind.

Dorința de a lua parte la Adunarea Națională a pierdut, în numeroase cazuri, în fața incapacității fizice generate de boală. “Gripa spaniolă, care abia cu șase săptămâni în urmă mi-a răpit soția, s-a înstăpânit și asupra mea, trântindu-mă la pat.

Cuprins de patru zile de ferbințeli, zadarnic caut leacul care să mă pună în picioare, ca să pot și eu să merg la Alba Iulia pentru a mă achita de îndatorirea mea ca român cinstit și ca delegat al bisericii mele naționale”, se confesa un delegat, căutând resurse pentru a face deplasarea (8).

Foarte posibil ca un anumit segment de deputați să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înștiințat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunțau lipsa unor deputați, să se fi pierdut.

De asemenea, unii dintre cei care își anunțau lipsa nici nu apar în credenționale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiți, ori de supleanți, ori de alte persoane, iar credenționalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Aceste telegrame sau scrisori conțin de obicei următoarele informații: anunță regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menționând adesea și că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

Spicuim în continuare din aceste documente:

  • “din cause sanitare nu pot participa trupește la cel mai strălucit act istoric al poporului român”, se arăta în scrisoarea protopopului Ioachim Muntean din Agnita;
  • Protopopul Iovian Andreiu din Gârbou (Sălaj): “Regret că din causă de morb nu pot participa la marea serbare”;
    “reținut prin morb de la participare”, anunță protopopul Dobre;
  • “țintuit la pat de tot, regret absența”; “morbos fiind”;
  • “împiedicat din cauza morbului ce domnește în familia mea…”;
  • “În urmarea morbului spaniol de peste trei săptămâni și a urmărilor ulterioare ale acestuia, cu adâncă părere de rău…”;
  • “Zac în boală spaniolă cu aprindere la plumâni […] sufletește însă sunt cu voi iubiți frați români și cu tot focul și căldura sufletului […] aderez la hotărârea Constituantei”, anunța Ioan Sociu din Sibiu;
  • “Regretăm căci din cauza morbului ce ne stăpânește nu putem lua parte personale la marea adunare națională română, cu sufletul suntem însă între d-voastre”, transmiteau preotul Nemeș și învățătorul Chintoanu din Satu Nou al Bârsei;
  • “Regret mult, că bolnav fiind, nu pot lua parte personal… Vă asigur însă că sunt cu sufletul în mijlocul fraților mei…Întreaga mea ființă este stăpânită de idealul…”, anunța Vasile Stan din Sibiu;
  • La fel, au anunțat boala: președintele Reuniunii meseriașilor sibieni, Victor Tordășianu, apoi protopopul Tămaș din Popești (Bihor), Coriolan Papp din Oradea, Petruțiu din Chișinău-Criș (“bolnav, legat de pat”), avocatul Grozda din Buteni, Arad (“bolnav [de gripă] spaniolă, plâng că nu pot fi de față”), Romul Cândea din Cisnădie (“din cauza unui morb îndelungat”) (9).

Chiar și fără cei blocați la pat, Adunarea Națională de la Alba Iulia s-a ținut și a avut participanți chiar mai numeroși de cât era estimat, cel puțin 120.000.

Pe Câmpul lui Horea, unde a stat mulțimea, au funcționat pe parcursul Adunării și 3 sau 4 puncte sanitare, organizate de medicii orașului. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Note:

1 Mark Osborne Humphries, The Last Plague: Spanish Influenza and the Politics of Public Health in Canada, Toronto University Press, 2013, p. 71-72.
2 Emil Pop, “Suflet și adevăr”, în Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 30 (și Emil Pop a fost pus la pat de gripă).
3 Alba Iulia, an I, nr. 3, 24 decembrie 1918, p. 4.
4 Libertatea, Orăștie, XV, 4, 22 nov./ 5 dec. 1918.
5 Silviu Dragomir, “Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei”, în Marea Unire a românilor în izvoare narative, ediție de Stelian Neagoe, București, Ed. Eminescu, 1984, p. 278.
6 Ștefan Cicio Pop, “Zile istorice, zile de glorie”, în Idem, p. 557.
7 Ani Cicio Pop Birtolon, “Noaptea și fulgerul”, în Din lunga timpului bătaie…, p. 237-238.
8 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii, Documentele Unirii, tom IV, p. 11 – scrisoarea protopopului Adrian Deșeanul.
9 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Documentele Unirii, în volumele IV și VI.

Surse:

https://www.timpul.md/articol/cum-a-afectat-pandemia-de-gripa-spaniola-marea-unire-de-la-1-decembrie-1918–marturii-istorice-inedites-161464.html.

https://www.g4media.ro/inedit-cum-s-a-desfasurat-marea-adunare-nationala-de-la-1-decembrie-1918-in-plina-epidemie-de-gripa-spaniola

02/12/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În timpul celei mai tragice Pandemii din istorie, românii nu au stat acasă, s-au dus la Alba Iulia să-și recâștige țara !

 

 

 

 

 

 

 

 

Gripa spaniolă și Marea Unire! Românii s-au adunat la Alba Iulia în timpul celei mai tragice Pandemii din istorie. Nu au stat acasă!
  
S-au împlinit 100 de ani de la încetarea pandemiei de gripă spaniolă, considerată cea mai tragică din istorie.

Conform informațiilor oficiale, această pandemie (declanșată în 1918) a infectat aproximativ 500 de milioane de oameni în întreaga lume (o treime din populația planetei) și se estimează că a provocat moartea a 50-100 de milioane de oameni scrie jurnalistul Miron Manega în http://www.certitudinea.ro. 

Printr-o stranie coincidență, tocmai în anul acesta, care marchează și centenarul Tratatului de la Trianon, a izbucnit o altă pandemie, ale cărei consecințe finale nu le cunoaștem: pandemia de COVID 19.

Primele focare ale Gripei Spaniole au apărut în Europa, Statele Unite și în anumite părți din Asia, iar virusul s-a răspândit rapid pe toată planeta. În România a produs 100.000 de victime.

Merită menționat un detaliu cu semnificații istorice: Marea Adunare de la Alba Iulia, când s-a semnat actul Marii Uniri, s-a desfășurat sub spectrul acestui flagel îngrozitor.

Putem aprecia cât de mare a fost determinarea românilor de a împlini acest vis milenar, dacă au putut sfida instinctul de conservare și pericolul morții, numai pentru a fi prezenți la acest eveniment.

De altfel, majoritatea celor care au absentat de la Adunarea Naţională au dat vina pe molima aceasta teribilă, căreia i-au căzut victime sociologul și filosoful Max Weber, pictorul Gustav Klimt, scriitorul Guillaume Apollinaire, fiica afaceristului american William Randolph Hearst, prințul Eric al Danemarcei.

Pe Câmpul lui Horea unde a stat mulțimea, au funcționat  pe parcursul Adunării patru puncte sanitare, organizate de medicii orașului.

Boala aceasta, care nu a făcut discriminări de clasă socială, s-a manifestat puternic și în spațiul românesc: 100.000 de victime, printre care și generalul Eremia Grigorescu (a fost răpus de gripă spaniolă, la 19 iulie 1919).

Regina Maria a fost și ea printre românii care au contractat boala, dar a supraviețuit.

„Am fost bolnavă, foarte bolnavă – a povestit ea, ulterior.
Pe neașteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate și m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine. M-am îmbolnăvit oribil, dureros, așa cum n-am mai fost niciodată.
Au fost zile chinuitoare de febră și stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir și insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minți. Deci așa arată faimoasa gripă spaniolă! […] Văzându-i pe alții murind în jurul meu, toată lumea tremura pentru mine”.

Marea Adunare de pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 n-a fost doar o binemeritată festivitate a împlinirii unui vis milenar.

A fost ea însăși o luptă, o confruntare, o înfruntare a unui dușman teribil și nevăzut, care făcuse deja mii de victime: gripa spaniolă.

La 1 Decembrie 1918, românii „n-au stat acasă”. S-au dus la Alba Iulia, să-și recâștige țara !

 
 
 

05/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

Cea mai mare catastrofă epidemică din istoria României

 

 

 

 

Tifosul exantematic este responsabil de cea mai mare catastrofă epidemică din România.

  Tifosul, o boală infecţioasă, transmisă de păduchi, a cărei denumire vine din grecescul „typhos” (ameţit), termen care descrie felul în care ajungeau să se simtă cei cuprinşi de molimă, mai este cunoscută ca şi „boala tranşeelor“, pentru faptul că a fost asociată zonelor de conflict armat.

Soldaţii români care au luptat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) au avut de suferit de pe urma acestei boli. La fel şi ostaşii noştri din Primul Război Mondial. Cruntul an 1916, când armata română a fost  nevoită să se retragă în Moldova s-a încheiat cu mii de morţi, din caza penuriei de hrană, apă potabilă şi medicamente, care a dus declanşarea epidemiei de tifos şi a febrei recurente.

Acum 100 de ani, cea mai gravă epidemie din istoria României: 300.000 de oameni au murit de tifos exantematic

Epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 din Europa de Est și Uniunea Sovietică a reprezentat pentru România cea mai mare epidemie din istoria sa. Valul îmbolnăvirilor a pornit din Regatul Serbiei în 1914, a ajuns în Europa de Est și pe teritoriul fostului Imperiu Rus până în 1922, lăsând în urmă, numai în Rusia, între 2,5 și 3 milioane de morți.

Epidemia a ucis în Regatul României 300.000 de oameni. Numărului i se alătură victimele din Basarabia, Bucovina și Transilvania. Printre cei răpuși de tifos exantematic pe câmpul de luptă în perioada de evoluție a epidemiei se numără aproape 350 de medici, adică o cincime din corpul medical și 1.000 de sanitari români, 4 medici francezi și un număr mare de infirmiere din Misiunea Militară Franceză.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în București au fost semnalate cazuri de tifos chiar înainte de Războiul de Independență mai ales în penitenciare, unde reprezenta principala boală.

În timpul asediului Vidinului, a izbucnit prima epidemie de tifos, principalii transmițători ai bolii fiind refugiații bulgari și prizonierii turci.

Cazurile au continuat să apară printre cei care trăiau în mizerie sau munceau în condiții insalubre – vagabonzii, nomazii, servitorii din Oltenia aflați în serviciul precupeților, vizitiii angajați de serviciului municipal de curățire a străzilor.

 

 

Doctorul Ioan Cantacuzino

 

 

În 1906 tifosul a fost evidențiat doar în București și împrejurimi, dar în 1911 a apărut în patru județe, dintre care trei din Muntenia și unul din sudul Moldovei.

În 1915 deja în patru județe din Moldova au fost semnalate cazuri, precum și în patru județe din Oltenia și unul din Muntenia, alături de cele două județe din Cadrilater.

Conform doctorului Ioan Cantacuzino, un prim focar de tifos cu 5 cazuri a apărut în cadrul aceleiași familii dintr-un sat dobrogean, posibil aflat în relație cu trupele ruse din zonă sau cu afluxul de bulgari veniți pe ascuns de peste graniță. Odată cu evacuarea militară a capului de pod de la Silistra, s-a luat decizia de a fi retrași și ostaticii bulgari și turci, iar membrii populației turco-bulgare au continuat să fie evacuați ca suspecți, din Dobrogea.

La începutul lunii septembrie 1916 au fost semnalate cazuri de tifos la Galați printre răniții ruși și sârbi.

Pe 19 septembrie 1916 au apărut primele cazuri ale bolii în rândurile trupelor militare din Galați și, curând, au apărut cazuri și în rândurile militarilor care luptau în Dobrogea, iar după 28 septembrie și în rândul civililor.

În timp de război când stresul, lipsa de igienă, alimentația deficitară și imposibilitatea de a schimba hainele, extinderea bolii a fost greu de evitat.

Epuizate, prost hrănite și prost îmbrăcate, retrăgându-se prin frig, cu condiții de cantonament extem de dificile, care nu permiteau îngrijirea corporală, lipsa posibilităților de aprovizionare, lipsa în cadrul populațieie civile a medicilor, precum și imposibilitatea izolării bolnavilor au constituit un mediu propice pentru răspândirea bolii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Epidemia a intrat în faza acută începând cu ianuarie 1917, după finalizarea retragerii armatei și a refugiaților în Moldova, iar faza de maxima virulență s-a suprapus primelor luni ale anului 1917.

În prima jumătate a lunii ianuarie 1917, în registrele infirmeriilor regimentare au apărut din ce în ce mai des diagnostice precum „gripă infecțioasă” sau „stare tifică gravă”, în realitate fiind cazuri de tifos exantematic. De abia în a doua jumătate a lunii ianuarie, existența epidemiei a fost recunoscută oficial.

 

 

 

 

 

 

 

Vârful epidemiei a fost atins în cursul lunii martie 1917, când mortalitatea a fost peste 30%. La sfârșitul lunii mai 1917 morbiditatea și mortalitatea scăzuseră semnificativ, astfel că doctorul Ioan Cantacuzino a declarat că epidemia fusese practic stinsă, fiind semnalate numai câteva cazuri izolate în luna iulie.

Combaterea bolii și îngrijirea bolnavilor au beneficiat de patronajul moral, material și personal al Reginei Maria care, fără a cunoaște „teama și scârba de molimă”, după cum consemna Constantin Argetoianu, și „cu un dispreț desăvârșit de pericol” nu s-a temut să se arate exact acolo unde epidemia era mai violentă.

Sacrificiul sanitarilor militari români în lupta pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic din primele luni ale anului 1917 a fost răsplătit de societatea românească interbelică, pe 9 iunie 1932 când la București a fost dezvelit un monument închinat „Eroilor sanitari”, iar pentru activitatea sa desfășurată la conducerea Directoratului Sănătății Publice, Iuliu Hațieganu l-a denumit pe doctorul Ioan Cantacuzino „medicul curant al întregii națiuni române, consemnează http://dosaresecrete.blogspot.com/2020/02/acum-100-de-ani-cea-mai-grava-epidemie  

 

 

 

 

 

01/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: