CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LA 80 DE ANI DE LA SEMNARE, RUSIA LUI PUTIN A PUBLICAT ANEXA SECRETĂ A PACTULUI RIBBENTROP- MOLOTOV

Molotov éppen aláír, Ribbentrop és Sztálin balról figyel. Az 1939. augusztus 23-án létrejött Molotov-Ribbentrop paktummal eldőlt a balti régió sorsa is. #moszkvater

Foto: 23 august 19139 – Semnarea Pactului Ribbentrop- Molotov

 

 

Moscova a publicat recent protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov, la 80 de ani de la semnarea acestuia. Evenimentul a sporit diviziunile între ruşii care cred că URSS nu avea la acea vreme altă alternativă decât să încheie acest pact cu Germania nazistă şi cei care consideră că el i-a dat aripi lui Hitler să invadeze Polonia şi să declanşeze al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Documentul, cunoscut şi ca ”Pactul Communazi” (asociere a termenilor ”comunism” şi ”nazism”), cuprinde trei clauze, respectiv împărţirea Finlandei şi a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), o clauză privind Polonia, ce prevede inclusiv posibila ei dispariţie ca stat independent, şi una privind Basarabia.

Conform surselor istorice, Germania şi-a declarat totalul dezinteres faţă de teritoriul Basarabiei, dorit de sovietici, şi astfel nu a avut obiecţii faţă de eventuale modificări ale graniţei aici în favoarea Uniunii Sovietice, scrie EFE.

Vladimir Putin s-a implicat şi el în controversă, asigurând că Stalin s-a văzut obligat să încheie pactul cu diavolul, adică cu Hitler, după ce Anglia şi Franţa au refuzat să formeze o coaliţie antinazistă.

Conform acestei versiuni, URSS a semnat pactul pentru a-şi garanta securitatea, întrucât nu era pregătită să facă faţă armatei germane, astfel că prin decizia sa ar fi căutat doar să câştige timp.

Aceasta este şi poziţia susţinută de istoriografia oficială rusă, care acuză de revizionism pe oricine pune la îndoială intenţiile lui Stalin, în pofida faptului că, după ce Germania a invadat Polonia pe 2 septembrie, Armata Roşie a făcut acelaşi lucru două săptămâni mai târziu.

Conform versiunii sovieticilor, războiul a început oficial odată cu invazia germană din 22 iunie 1941, deşi URSS s-a folosit de pactul Ribbentrop-Molotov pentru a invada Finlanda în noiembrie 1939, pentru a ocupa Basarabia şi a instala guverne marionetă în statele baltice.

Istorici occidentali, inclusiv germani, condamnă pactul estimând că Stalin, disperat fiind să evite un război, i-a dat aripi celui de-al Treilea Reich să transforme în realitate visul de a-şi extinde ”spaţiul vital”.

 

 

 

DE CE A PUBLICAT RUSIA LUI PUTIN, ANEXELE SECRETE ALE PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV, LA 80 DE ANI DE LA SEMNARE!

 

Până în 1989, existenţa anexei secrete a pactului nu a fost recunoscută de URSS, considerând-o propagandă imperialistă a statelor capitaliste.

Despre pact și consecințele sale nefaste pentru estul Europei,serviciile secrete occidentale au aflat a doua zi după semnare, atunci când ambasadorul german de la Moscova a lăsat intenționat pe masa de lucru copia pactului pentru a o vedea secretarul său, despre  care știa că este în contact cu un diplomat britanic.

După război, Aliații au găsit în arhivele naziste copia pactului în limba germană şi au publicat- o. 

Paradoxal, pusă în faţa evidenţei, Moscova nu l-a recunoscut, pretinzând că ar fi un fals .

Abia în 1989, Gorbaciov a recunoscut existenţa clauzelor secrete ale pactului și consecințele sale nefaste pentru pacea Europei.

Imediat, Ceaușescu i-a cerut public să dea înapoi Basarabia.

Pactul Ribbentrop-Molotov a împărțit Europa de est între Hitler și Stalin în cel mai cinic mod.

Și unul și altul dintre dictatori au avut nevoie de pact: Hitler pentru a avea pace în spatele frontului în ofensiva din Occident spre zdrobirea Franței, iar Stalin a câștigat timp pentru a pune Armata Roșie pe picior de război.

Felul cum s-a semnat pactul a semănat cu înțelegerea între doi gangsteri.

Paradoxal Stalin i-a întins o mână lui Hitler la Congresul al XVIII -lea al PCUS din martie 1939, când nu a mai atacat Germania nazistă și a criticat antifascismul de paradă.

Hitler a înțeles semnalul că dictatorul Stalin poate să-l înțeleagă la împărțeala Europei.

Stalin a cerut Franței și Angliei accesul Armatei Roșii prin Polonia și România pentru a apăra Cehoslovacia de invazia germană, de fapt un pretext să cucerească centrul Europei.

Bineînțeles că Londra și Parisul nu au fost de acord pentru că respectau suveranitatea Poloniei și României, care refuzau trupe sovietice pe teritoriul lor.

Pe de altă parte, Hitler cerea de la polonezi portul Gdansk, dar a fost refuzat de Varșovia.

La rândul lor Aliații nu puteau să negocieze peste voința Poloniei.

Hitler și Stalin au înțeles repede că Londra și Parisul, care respectă democrația și suveranitatea Poloniei și României, vor temporiza şi îi vor purta cu vorba .

Anglia și Franța nu puteau anula sistemul de pace de la Versailles, pe care Germania și Rusia sovietică nu doreau să-l respecte, așa că înțelegerea s-a făcut repede, ca între doi bătăuși de cartier.

Hitler i-a trimis pe 19 august 1939 din reședința sa de vară din Bavaria, o scrisoare personală  lui Stalin, în care îi cerea să-l primească pe ministrul de externe Ribbentrop la Moscova înainte de 26 august.

Hitler se grăbea pentru că dorea să atace Polonia, iar Stalin a acceptat oferta și i-a răspuns prietenește lui Hitler.

Imediat  ministrul german de externe Ribbentrop a zburat la Moscova cu avionul personal al lui Hitler, fiind imediat primit de Stalin şi după ce au băut carafe de vodcă o zi întreagă noaptea pe la ora două au semnat pactul cu clauza secretă, la Kremlin.

Celebrele fotografii de la semnare făcute de un fotograf german îi arată pe Stalin, Molotov și Ribbentrop beți turtă și cu țigări în mâini.

Prin acest pact fără să se respecte nicio normă de drept internațional s-a reîmpărțit Polonia, s-au lichidat statele baltice care deveneau sovietice, iar România trebuia să piardă Basarabia, fapt care nu-i interesa pe nemți.

După pact a urmat un acord comercial care a fost respectat până la invazia germană din 22 iunie 1941.

În urma pactului, Germania a invadat în Polonia, dar nu s-a așteptat la riposta eroică a armatei poloneze. Stalin i-a dat o mână de ajutor lui Hitler și a cotropit la rândul său Polonia în data 17 septembrie 1939.

 

Imagini pentru pact ribbentrop photos

 

Atacată, pe două fronturi, Polonia  nu a mai rezistat. A urmat masacrul de la Katyn, unde mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici.

În februarie 1941, Armata Roșie a invadat țările baltice, iar în iunie 1940 prin ultimatumul lui Molotov, comisarul  sovietic pentru  afaceri externe, i se cerea României să renunțe la Basarabia.

Fără sprijinul în petrol și resurse al lui Stalin, armata germană nu avea cum să zdrobească armatele franco-britanice în lunile mai-iunie 1940.

Cine spune că pactul a fost un act de autoapărare a URSS, minte cu nerușinare, încalcă adevărul istoric și contestă  în fapt principiile de drept internațional, care consfinţesc dreptul popoarelor la suveranitate.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost un act de agresiune asupra popoarelor suverane ale Europei și o acțiune împotriva păcii și dreptului internațional.

De ce publică abia acum Putin  copia în limba rusă a pactului?

Vrea cumva să dea  un semnal Germaniei că în condițiile actuale, când Trump le strică socotelile, Moscova și Berlinul pot  să- şi împartă , conform intereselor lor Europa de est,  aşa cum au făcut în 1939  ?

Ca și atunci, Germania este legată economic ombilical   de Rusia, iar războiul comercial al SUA cu China și Rusia lovește în UE.

E  pe scena de șah a politicii o mutare care pare că îndeamnă Germania să-şi  schimbe traiectoria diplomatică și comercială.

Înțelegeri germano-ruse  care prind  România la mijlocul intereselor marilor puteri, ca în 23 august 1939 au mai fost în Europa,  iar viziunea agresivă de o parte sau alta nu ne face bine pe termen lung.

Prioritatea noastră zero pentru păstrarea identității și suveranității este unirea cu Republica Moldova, pentru a putea contracara frontul de fărâmițare a statelor est-europene cu binecuvântarea Moscovei și Berlinului?

Apropo, pe 24 august 1944, Basarabia nu a fost eliberată de URSS, aşa cum susţine propaganda şi istoria măsluită rusească, ea a fost pur şi simplu cotropită de trupele sovietice.

Cineva trebuie să-i spună asta preşedintelui- slugă rusească  la Chişinău,  Igor Dodon, care face declarații antiromânești și în neconcordanță cu adevărul istoric, dar se bucură de subvențiile generoase puse de România la dispoziţia R. Moldova .

Ionuț Țene

Napocanews.ro

 

 

 

30/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istorici occidentali susţin în baza unor documente descoperite recent, că propaganda ruso-sovietică a falsificat istoria şi că la Kursk a avut loc una dintre cele mai oribile înfrângeri ale Armatei Roșii din istoria războiului. Rusia protestează …vehement

 

german-panzers-at-kursk

Bătălia de la Kursk. Cea mai mare confruntare de tancuri din istorie

 

 

La Kursk, Armata germană a încercat să închidă forțele sovietice într-o capcană și să distrugă Armata rusă prinsă la mijloc, întorcând decisiv războiul din Est din nou în favoarea Germaniei după dezastrul de la Stalingrad 

Operațiunea „Citadela” cunoscută și ca Bătălia de la Kursk, era programată în prima parte a lunii mai, dar Hitler a dat ordin de atac în primele ore ale zilei de 5 iulie. 

Noile tancuri germane Panther, un răspuns la devastatoarele tancuri sovietice T-34, împreună cu tancurile Tiger, își demonstrează rapid superioritatea.

 

 

 

 

(w670)

 

 

Tunul de mare viteză, blindajul înclinat și gros, mobilitatea,  puterea lor de foc, toate acestea erau avantaje enorme şi au putut fi verificate pentru prima dată la Kursk, când tancurile Panther au  avut parte de acțiune .

Pe lângă linia de apărare, la Kursk, rușii aveau superioritatea în trupe, tunuri și tancuri, într-o proporție de 3 la 1.  

 

 

 

După 6 zile de la începutul operațiunii, pe 11 iulie 1943, armata mareșalului Erich von Manstein a distrus sute de tancuri rusești cu puține pierderi. Nemții erau euforici.  

La 12 iulie 1943 are loc cea mai mare luptă cu tancuri pe un singur câmp, aproape de orașul Prohorovka. Tancurile germane au fost depășite numeric de peste trei ori  de tancurile sovietice iar pierderile rușilor sunt cumplite.

Pierd aproape 200 de tancuri într-o singură zi, în timp ce nemții pierd doar cinci.

În iulie 1943, forțele britanice și americane debarcau în Sicilia şi exista pericolul ca Italia, aliata Germaniei, să fie copleșită și învinsă.

Hitler a fost forțat să ia o decizie strategică radicală  și să retragă mari unități din est.

Mareșalul Erich von Manstein era conștient că o asemenea decizie periclita succesul la Kursk, dar decizia Fuhrerului a fost definitivă, considerând invadarea Italiei de către Aliaţi un pericol strategic mult mai mare pentru Germania.

În fond, Sicilia era mult mai aproape de Berlin decât îndepărtatul Kursk.

 

 

 

tancuri in lupta

Operațiunea „Citadela” a fost anulată. 

La Kursk, germanii au pierdut aproape 57.000 de soldați, față de aproape 178.000 cât au pierdut rușii.  

Mareșalul Erich von Manstein a fost demis de Hitler martie 1944, şi după război a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru crime de război, dar a fost eliberat după patru ani. Avea să moară în 1973.

Bătălia de la Kursk a fost martora unui război total și devastator.

Cu toată superioritatea tehnologică, germanii au fost copleșiți de numărul uriaș al efectivelor sovietice și de decizia lui Stalin de a sacrifica oricât ar fi fost necesar pentru a-i opri.

Germania nazistă nu va mai avansa niciodată în Est, scrie National Geographic preluat de publicaţia https://www.defenseromania.ro/batalia-de-la-kursk.

După aproape un veac de la acest eveniment, istorici occidentali neagă victoria sovietică de la Kursk, iar Rusia se va plâge la ONU, după ce un articol publicat în Die Welt a negat această ”mare victorie” militară a armatei roșii.

Camera Publica a Rusiei va depune o plângere la Consiliul de Securitate al ONU, în legătură cu propunerea făcută într-un articol al publicației germane Die Welt de a se demola ”Monumentul Victoriei” de la Prohorovka, unde, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ar fi avut loc ”marea bătălie a tancurilor de la Kursk”.

Președintele comisiei Camerei pentru dezvoltarea diplomației publice, cooperării umanitare și conservării valorilor tradiționale, Elena Sutormina, a explicat că plângerea este „pe simplul fapt al falsificării istoriei”.

În opinia lui Sutormina, comunitatea internațională ar trebui să dea „o evaluare dură și fără compromis” unei asemenea declarații.

În același timp, la 12 iulie, centrul de presă al agenției de știri ”Russia Today” a anunțat o masă rotundă intitulată „Bătălia de la Prohorovka, un nou câmp al războiului informațional cu Rusia”. Masa rotunda fi prezidata de aceeasi Sutormina.

Anterior, ziarul german Die Welt a publicat un articol analitic care sustine că bătălia de lângă Prohorovka, regiunea Belgorod, care conform versiunii oficiale este considerată cea mai mare lupta de tancuri din timpul celui de-al Doilea război mondial, cu greu poate fi denumită „bătălie” și cu atât mai putin „victorioasă” pentru URSS.

Bazându-se pe fotografii ale recunoașterii aeriene a Wehrmachtului, descoperite de istoricii germani și britanici, publicatia susține că Prohorovka a fost în fapt una dintre cele mai oribile înfrângeri ale Armatei Roșii de-a lungul întregului război.

„Judecând după cele mai recente cercetări bazate pe fotografii reale ale acelor vremuri, nu a existat nicio victorie sovietică, niciun fel de bătălie majoră a tancurilor sub Prohorovka”, scrie Die Welt.

„În realitate, circa 200 de tancuri ale celui de-al 29-lea corp de armata al URSS au efectuat la Prohorovka un atac inutil suicidal în stil kamikaze.

În conformitate cu versiunea sovieto-rusă, la bătălia frontala ar fi participat 850 tancuri sovietice și 800 germane. Tot conform propagandei sovietice, au fost distruse aproximativ 400 de tancuri germane. În fapt, 672 de tancuri sovietice au întâlnit pe câmpul de lupta doar 186 de tancuri germane.

Până pe 12 iulie, Armata Roșie a pierdut 235 de vehicule, în timp ce germanii doar 5. Și acest lucru s-a întâmplat pe un câmp de numai câțiva kilometri pătrați”.

În acest sens, autorul materialului din Die Welt susţine că autoritățile ruse ar trebui, de fapt, să demoleze clădirile memoriale de la Prohorovka, deoarece bătălia s-a încheiat cu un dezastru pentru partea sovietică.

Articolul din Die Welt a provocat indignare profunda printre reprezentanții autorităților ruse.

În special, Franz Klințevici, membru al Comitetului pentru Apărare și Securitate al Consiliului Federației, i-a dorit autorul materialului să „ardă în iad”.

 

CITIŢI ŞI:

http://www.historynet.com/battle-of-kursk-germanys-lost-victory-in-world-war-ii.htm

 

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/un-mit-al-propagandei-sovietice-kursk-1943-cea-mai-mare-b-t-lie-tancuri

23/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din respect pentru memoria celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile zilei de 23 august 1944

 

 

 

 

 

Imagini pentru 23 august 1944 foto

23 AUGUST 1944 – LOVITURA DE STAT

 

 

 

Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole. (C.W. Forester).

 

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns cu destula abilitate poporului român unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru țara noastră.

S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racoviță, săvârsită în strânsa legatură cu Casa Regală si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, inițiate încă de la sfârșitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora.

Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului său s.a

Pe 23 august 1944, pentru a evita un război pe teritoriul României, Regele Mihai a lansat lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Rezultatul a fost scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de oameni.

A permis totodată creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie și a dat Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană.

Dar în absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Acesta a fost semnat 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a dus practic la capitularea necondiționată în fața Aliaților.

La putere a fost înscăunat un guvern format de noua coaliție, Blocul Național Democratic, din care făceau parte țărăniștii, liberalii, social-democrații și comuniștii.

 

 

 

           Regele Mihai                            Ion Antonescu

23 august 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările știute. Ceea ce însă puțină lume știe, este că la 23 august 1944 regele Mihai a mințit cu bună știință.

 

 

 

 

 

 

 

 

În „Proclamația către țară”, redactată, se pare, de Lucrețiu Pătrășcanu și difuzată în seara acelei zile, suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile.

Acest lucru nu este adevărat. Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion Antonescu și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS.

Mihai Antonescu (ministrul afacerilor străine) tratase la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona pentru ieșirea României din război.

De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul său sovietic, Alexandra Kollontai, la Stockholm.

Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimiși fiind de Iuliu Maniu, cu știrea și acordul șefului statului.

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943.

În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri.

Astfel, este numit Cretzianu la Ankara, George Caranfil-la Helsinki si Fred Nanu-la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discuțiile si negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiții precise de armistițiu și nu de capitulare necondiționată, cum ceruse Roosevelt la Cairo.

Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României.

În forma sa finală, proiectul de armistițiu cu URSS de la Stockholm conținea urmatoarele conditți:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rușilor, fie vor ataca trupele germane. Rușii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;

2. Rușii acceptau ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea rămâne neutră;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revenea la patria-mama în totalitate;

4. Rușii se mulțumeau numai cu o fâșie de trecere în nordul țării, iar guvernul român putea să-și exercite functiile într-o parte a țării neocupată de armatele sovietice.

Condițiile de armistițiu negociate la Stockholm cu rușii, deși mult mai avantajoase pentru România, față de cele de la Cairo, implicau recunoașterea reanexării Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Rusia.
În paralel cu negocierile de armistițiu de la Stockholm și Cairo și cu complotul regal privitor la armistițiu, prin trimisii regelui, se duceau tratative  de scoatere a României din războiul antisovietic și de către Partidul Comunist.

Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în desfășurarea ulterioară a evenimentelor declanșate la 23 august 1944.

Regele Mihai însă, deși știa toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu, care a însemnat de fapt, o capitulare. El nu a tratat nimic.

Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă Armata Română, aflată în calea bolșevicilor, asupra întârzierii și prevederilor reale ale actului, gest care a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a cca. 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia.

După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”.Tot drept răsplată, l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara se angajase cu ajutorul lui.

Se spune că la discuțiile privind armistițiul, purtate între delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, și cea sovietică, având în frunte pe odiosul comisar al poporului Viaceslav Molotov, Pătrășcanu l-ar fi întrebat pe oficialul sovietic care e motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menționate anterior).

Cu duritatea-i recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu lasă loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.

 

 

 

Imagini pentru 23 august 1944 photos

 

 

 

 

Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ieși la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”.

După război, 23 august a devenit ziua națională a României, fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an. Cu toate că nu au avut forța necesară să joace un rol important în actul de la 23 august 1944, comuniștii l-au folosit în propriul interes.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evenimentul a fost numit pe rând „insurecție armată” și „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, iar regimul comunist și-a arogat timp de 45 de ani paternitatea actului istoric.

În ultimii ani ai regimului, manifestațiile de 23 august au servit cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta devenind principală figura a momentului. Stadioanele erau pline cu oameni aduși din fabrici, televiziunea transmitea programe speciale, defilări megalomane și petreceri populare. Așa sărbătoreau românii înainte de revoluție 23 august muncitoresc.

Dacă pentru tinerii născuți după 1989, ziua de 23 august nu înseamnă mare lucru, pentru generațiile educate anterior ea avea o serioasă încărcătură emoțională și simbolistică.

Ziua Națională, situată avantajos din punct de vedere calendaristic, începea cu defilarea de rigoare, după care toată lumea ieșea la iarbă verde. Parcurile și lizierele pădurilor de la marginea marilor orașe erau înțesate de oameni, mititeii și berea erau la ordinea zilei, iar fanfarele, tarafurile și grupurile folclorice asudau din greu. Cu alte cuvinte, tot românul se simțea bine.

Din punct de vedere istoric, evenimentele au avut o semnificație deosebită. Trecerea României în ultimul moment de partea Națiunilor Unite, a salvat țara de la un dezastru, prefigurat, de altfel, încă din 1942, după pierderea marilor bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului.

De altfel, încă de pe atunci, toți factorii politici din țară au sesizat acest lucru, declanșând urgent negocierile pentru ieșirea României din război.

Din nefericire, cei 3 ani de război împotriva Uniunii Sovietice și „râvna” depusă de Armata Română în unele bătălii, nu ne-au fost iertate. Deși se știa încă din primăvara anului 1944 că zilele României sunt numărate, negocierile de armistițiu s-au desfășurat greoi, fie din pricina ezitărilor mareșalului Antonescu, fie pentru că aliații urmăreau să pedepsească exemplar România.

Uriașa concentrare de forțe sovietice pe frontul Iași-Chișinău, finalizată în luna martie, crea perspective sumbre pentru Armata Română, ce putea fi spulberată în câteva săptămâni.

În acest context, afirmația că ieșirea României a scurtat războiul cu o jumătate de an nu are nicio acoperire. Lovitura de stat de la 23 august nu a fost decât un act disperat.

În acele împrejurări, comunicatul dat în seara acelei zile, prin care se anunța trecerea României de partea Națiunilor Unite, a fost pur și simplul ignorat de sovietici.

Armata Română a fost tratată ca inamic, continuându-se ofensiva de cucerire a țării.

Starea de confuzie creată, degringolada în care se intrase, evidențiază clar neputința mareșalului Antonescu, depășit total de împrejurări.

Întoarcerea pe front în seara zilei de 23 august nu i-ar fi asigurat decât un sfârșit tragic, care ar fi încununat o carieră militară de excepție. Ezitările sale, faptul că nu a adus suficiente forțe din interior care să întărească apărarea în Carpații Meridionali și pe mult lăudata linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, au dus trupele Armatelor 3 și 4, care apărau Moldova, în prag de catastrofă.

Pe majoritatea frontului Iași-Chișinău raporturile de forțe erau de 20/1 în favoarea sovieticilor, în condițiile în care aceștia erau susținuți și de mii de tancuri, iar Armata Română nu avea niciunul. Această realitate crudă ridiculizează unele legende ce mai circulă și astăzi referitoare la invincibilitatea lui Antonescu.

După 23 august a început calvarul Armatei Române.

În condițiile în care armistițiul româno-sovietic a fost semnat abia peste 3 săptămâni (la 13 septembrie), în toată această perioadă, marile unități care se acoperiseră de glorie în cei 3 ani de lupte grele au fost în mod dezonorant dezarmate de noii aliați, sovieticii. Martori oculari au relatat cum, în Gara Pașcani, sute de ostași români dezarmați erau îndrumați spre vagoanele pe care scria cu cretă Pitești, Craiova, Ploiești etc.

Bucuroși că se vor întoarce acasă, aceștia urcau în grabă. Înțesate bine cu oameni, garniturile plecau apoi în Siberia. Au fost peste 120.000 de ostași luați prizonieri și trimiși în Siberia. Dintre aceștia, mai mult de jumătate nu s-au mai întors acasă.

În concluzie, România a fost tratată ca un stat învins. Consecințele s-au văzut la Conferința de Pace de la Paris și ulterior, când în țară s-a instalat guvernul comunist.

Totuși, lovitura de stat de la 23 august a cam încurcat planurile rușilor.

Aceștia erau pregătiți ca, o dată cu intrarea în București (planificată pe 26 august), să instaleze un guvern comunist marionetă, condus de Ana Pauker.

Așa, agonia a mai durat 3 ani, până ce regele Mihai, artizanul loviturii de stat de la 23 august, a fost alungat din țară.

În memoria părinților și bunicilor noștri, a celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile acestei zile.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

 http://romaniatotalitara.wordpress.com/2008/08/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-sau-tradare-nationala?fb_comment_id 

http://frumoasaverde.blogspot.com/search/label/Regii%20Rom%C3%A2niei

09/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: