CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PROPAGANDA RUSIEI ”DENAZIFICĂ” ÎN CEL MAI PUR STIL STALINIST CULTURA ROMÂNIEI ETICHETÂND OBRAZNIC CA ”FASCIȘTI” SAU ”CRIMINALI DE RĂZBOI” MARI PERSONALITĂȚI ALE CULTURII NOASTRE

Putin și Ambasada Rusiei ”denazifică” stalinist cultura românească: Gyr, Vulcănescu și Goga,sunt taxați ca fasciști, naziști sau criminali de război

 

Jurnalistul Eugen Cișmașu scrie în publicația online https://podul.ro că agentura de spionaj rusă camuflată sub titulatura diplomatică de ”Ambasada Federației Ruse în România” comite un nou atac la memoria națională a românilor.

Publicând, pe pagina sa de facebook, trimiterea către raportul Ministerului Rus de Externe privind ”glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată”, Ambasada amplifică retorica acuzatoare a Rusiei în privința acelor elemente de referință memorialistică și social – culturală pe care ideologia bolșevic – comunistă le-ar dori pentru totdeauna rescrise conform istoriei mistificate, predate de decenii, în laboratoarele Kremlinului. 

”Experții” lui Putin acuză faptul că ”numele tovarășului de arme al lui Hitler, Mareșalul Ion Antonescu” dă și acum numele unor străzi din așezările Beket (jud. Dolj), 1 Decembrie (jud. Ilfov), Rimnicu Sarat (judetul Buzau), Marasesti (judetul Vrancea), iar portretul Mareșalului încă nu a fost dat jos de pe pereții bisericilor bucureștene, în special de pe pereții ”Bisericii Sfinții Constantin și Elena”, acolo unde ”complicele Führerului este înfățișat într-o imagine pozitivă a unui ctitor”, imaginea sa aflându-se și în prezent în biserica Mănăstirii Mihai Vodă, ”printre regii și ierarhii bisericești deosebit de venerati ai României”. 

”Din ce în ce mai mult se încearcă trecerea sub tăcere a caracterul criminal al actelor complicilor români ai Germaniei naziste, scoțând în evidență „celelalte realizări” ale acestora în domeniul culturii și științei”, spune raportul Ministerului Rus de Externe, amintând faptul că, la data de 1 aprilie 2021, la inițiativa Primăriei din Iași, ”a fost dezvelit un bust al fostului premier (1937-1938), poet și dramaturg O. Goga. Guvernul său, care a inclus principalul ideolog al fascismului românesc A.C. Cuza, a urmat un curs naționalist pro-fascist, cu accent pe Germania nazistă în politica externă, iar sub O. Goga s-a dat un decret prin care români îi privau pe evrei de cetățenie”.

Isterizant pentru propaganda rusă, care mistifică după bunul plac realitatea, este și faptul că, în ianuarie 2020, ”revista Tribuna, finanțată de Consiliul Județean Cluj, a publicat un articol laudativ despre Radu Gyr – Demetrescu (foto stânga), prezentându-l ca „martir al temnițelor comuniste” dar fără a menționa și trecutul său și faptul că a fost recunoscut ca și criminal de război”.

Moscova acuză, de asemenea, faptul că România prezentă încearcă ”să-l văruiască pe Mircea Vulcănescu (foto ultimul din dreapta) ca filosof remarcabil”, în condițiile existenței, vezi Doamne, a unui verdict al instanțelor comuniste din 1946, care îl considerau pe marele om de cultură și martir al neamului un veritabil ”criminal de război”.

La rândul lui, ziaristul și omul politic din Republica Moldova, Alecu Reniță scrie în https://podul.ro că ambasadorul Rusiei la București, V.Kuzmin, urmașul ideologului stalinist Andrei Jdanov, intră iarăși cu cizmele murdare, în patrimoniul cultural și spiritual al României, dând indicații, ca în anii terorii roșii și proletcultismului, pe cine ar trebui românii să-i scoată definitiv din istoria culturii și civilizației românești.

Vechea etichetă de fasciști, lipită după 23 august 1944 de marionetele Moscovei (de la Ana Pauker la Iosif Kișinevschi), elitelor românești, pentru a le închide și extermina, utilizată și în secolul XXI, de reprezentanții lui Putler.

Ei, care ucid populația pașnică a Ucrainei, ei, care întruchipează nazismul, fascismul și șovinismul velicorus, ne acuză de toate păcatele, crimele și bolile lor.

Cum ar spune Ion Creangă, pe care încă, mă mir, nu ne cere Lavrov și Kuzmin să renunțăm la el – deci, cum s-ar adresa clasicul vouă – bre, ticăloșilor și mangosiților, dacă ați uitat vă amintim! Stalin s-a înfrățit primul cu Hitler, mai înainte, dar oficial la 23 august 1939.

Vedeți presa de atunci: nu Bucureștiul îl elogia pe Hitler, ci Moscova. Nu Bucureștiul îl elogia pe Stalin, ci Berlinul. Voi ați bătut palma în Kremlin la 23 august 1939, să împărțiți banditește Europa, să jefuiți și să înrobiți popoarele libere. La braț, împreună, ați năvălit în Polonia și ați sfâșiat-o ca pe o pradă. Ați trecut apoi la statele baltice. Cu acordul fratelui său Hitler, la 28 iunie 1940, Stalin ocupă Estul României și declanșează un genocid împotriva a peste trei milioane de români. Rețineți: dacă nu atacați România în iunie 1940, în vecii vecilor armata română nu intra în război împotriva voastră. A făcut-o pentru a-și reîntoarce pământurile ei legitime și istorice – Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

Stalin, Molotov, Beria împreună cu toată banda lui Hitler au declanșat cel de-al doilea război mondial, ei fac parte din primul și cel mai monstruos grup de criminali de război. Acești doi odioși criminali ai umanității au ucis zeci de milioane de oameni și au distrus soarta unor popoare întregi.

Putin este urmașul cel mai fidel al tandemului Hitler-Stalin, iar indivizi ca vechiul KGB-ist/FSB-ist, „ambasadorul” V.Kuzmin (foto) s-ar înscrie perfect în categoria propagandiștilor lui Goebbels, care promovează în spațiul românesc șovinismul velicorus în amestec cu nazismul, încurajând lepădăturile populiste și cominterniste de pe ambele maluri ale Prutului.

„Ambasadorului” restanțier V.Kuzmin, care a făcut foarte mult rău la Chișinău și a luat cu el propaganda mincinoasă și otrăvită la București, îl îndemn să rețină următorul adevăr: în prezent, singurul cuib de fasciști, naziști, șovini și xenofobi din Europa aflați la putere se găsesc la Moscova, în Kremlin.

La viitorul tribunal al criminalilor de război, nu voi o să mai faceți listele pentru exterminarea elitelor altor popoare, ci Kievul o să vă aducă pe toți pe banca acuzaților pentru crimele voastre oribile comise în Ucraina. Acolo vom prezenta și dosarul Basarabiei răstignite în anii ocupației rusești. Iar în listă, la sigur, cu probele de rigoare, vor figura și propagandiștii, care ațâță ura între popoare, întrețin războiul și dictează popoarelor libere pe cine să-l excludă sau să-l păstreze în istoria, memoria și cultura lor națională.

Și nu ne mai fluturați din deget, fiindcă mâna și înfățișarea vă este pătată de sângele copiilor ucraineni!

Voi, staliniști, hitleriști și putiniști, trebuie să fiți condamnați pentru vecie, nu patrioții și martirii neamului românesc. Destul că ați falsificat toată istoria Basarabiei românești, destul că ați exterminat fizic elitele din stânga Prutului, destul că ați îndoctrinat milioane de români și i-ați terorizat să se transforme în moldoveni și să urască România.

Nu ne mai dați indicații pe cine să-i scoatem din istoria și cultura noastră, și să-i ponegrim. Timpul vostru în România se sfârșește, chiar dacă mai aveți cozi de topor și partide care vă servesc!

08/09/2022 Posted by | antiromanism | , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

STATUL POLIȚIENESC RUS ȘI ISTORIA DESPRE CARE SE VORBEȘTE PREA PUȚIN

Rusia este o tara cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.

– Proverb sovietic

O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice

„Rusia este o țară fara granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevarata identitate centrala. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se intinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeana Kaliningrad pana la Stramtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska.

Daca ne mai gândim si ca multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populatia este izolata, toate acestea ne ajuta sa explicam de ce mentinerea controlului central a fost o adevarata provocare si de ce pierderea acestui control asupra tarii i-a obsedat pe conducatorii ei.

Am intâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: „Am crezut intotdeauna ca e vorba despre totul sau nimic: fie tinem tara cu pumn de fier, fie se va destrăma”.

Presupun ca predecesorii lui, de la ofiterii taristi la primii cneji medivali, aveau cam aceleasi ingrijorari – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicatiilor moderne, le au cu siguranta in ziua de azi.”

– MARK GALEOTTI

Istoria ne dezvaluie povestea complexa a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra înca se intinde peste o parte din lume si de ai carui demoni inca nu ne-am exorcizat.

Publicului i s-a spus o poveste simplificată a felului in care cruzimea, cooperarea si compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a carui umbra inca se intinde peste o parte din lume si de ai cărui demoni inca nu ne-am exorcizat…

De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toata inima și au tras foloasele de pe urma lui.

Se dezvaluie din ce în ce mai mult rolul si activitatile politiei secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale și în privința realitatilor complexe din spatele unui sistem represiv de lunga durata.

Băile de sânge organizate de CEKA, sub directa îndrumare a lui Lenin, încă din perioda puciului prezentat drept ”revoluție” și apoi de-a lungul Războiului Civil și a terorii leniniste, moment în care dictatura proletariatului și-a arătat adevărata față genocidară.

O mare parte a informatiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90.

Sa nu uitam ca multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

Sunt încă multe lucruri ascunse populatiei ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerata de unii istorici similar unui „genocid secret”.

Urgia foametei crâncene care lovit Ucraina înainte de războiul mondial a fost o incercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, incercările poporului ucrainean de obtinere a independenței naționale, o perspectivă care „irita” autoritatile sovietice.

In Ucraina, perioada de infometare in masa este cunoscută sub numele de Holodomor (exterminare prin infometare)… Este greu de stiut exact câti oameni au murit in Holodomor, dar estimarile mai noi sugerează ca numarul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane erau ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau in Ucraina. Numarul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizarii a fost mai mare decat al oricarei alte nationalitati din URSS.” (Martyn Whittock).

 Crimele în masă pe care poliția secretă a Kremlinului le-a săvârșit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihopatul Beria numărându-se printre principalii satrapi – abominabila hecatombă consumată la Katyn sunt acum în mare parte cunoscute și întoarse pe toate fațetele, laolaltă cu masacrele pe care securiștii sovietici le comiteau printre combatanții Armatei Roșii suspectați de colaboraționism, spionaj, lașitate ș.a.m.d..

Pentru a ințelege modul foarte complicat si ascuns in care a funcționat puterea sovietica în tot acest timp destul de indelungat, 1917-1991, trebuie să avem în vedere că istoria omenirii a trecut prin catastrofe, momente de ruptura si reconfigurare care au dus la lumea de astazi. Fără intelegerea contextului în care s-au desfășurat evenimentele secolului trecut, nu avem nicio sansa sa pricepem acest secol din care, iata, au trecut deja primele decenii.

Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste si comuniste, sfârsitul Razboiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrala si de Est – toate si-au lasat amprenta asupra prezentului extrem de complex in care intreaga lume evolueaza.

Cu toate că KGB-ul a luptat cu toate armele pentru supraviețuirea Uniunii Sovietice, el nu i-a putut controla implozia din 1989. Singura variantă a fost asigurarea propriei supraviețuiri. Denumirile s-au schimbat, însă metehnele nu. Puterea a fost transferată de la sovietici la oligarhi, iar șef al statului a devenit un fost locotenent-colonel KGB. „Cekiștii” sunt (încă) eroi, ba chiar 20 decembrie, data înființării CEKA în 1917, este „Ziua membrilor serviciilor de securitate”:

„În 2017, la centenarul de la înființarea CEKA, Putin a lăudat public organele de securitate pentru «demnitatea și onestitatea» lor, membrii ei «fiind întotdeauna adevărați slujitori ai statului și patrioți». Cuvântul «întotdeauna» subliniază continuitatea din timpurile sovietice. Făcând aceasta, «paravanul de protecție» între imagine și realitate a primit o şi mai mare validare oficială și încă un strat de izolație”.  

Secreta sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem sa-l prefiguram, dar nicidata nu vom sti dinainte ce se va intampla. ”Cine ar fi bănuit, la sfarsitul anului 2019, ca in numai cateva luni lumea se va trezi intr-o criza pandemica al carei precedent il gasim in gripa spaniola de acum o suta de ani, de la sfarsitul Primului Razboi Mondial? Ne-am intors, dupa un veac, intr-o situatie similara, dar in alte circumstante, evident. Nu inseamna ca istoria se repeta, dar nici ca nu trebuie sa fim atenti la lecțiile ei!” , a spus Ion M Ionita, redactor-sef al revistei Historia

Pătrunzând în hățișul Rusiei contemporane, care oscilează între statutul privilegiat în politica mondială și poziția sa profund amenințătoare, se cer analizate atent previziunile diferite privind obiectivele lui Putin: „Unii sugerează că președintele rus și-a propus să reconstruiască Rusia imperială ca un stat autoritar, cvasisovietic, care nu se va lăsa până când nu va deveni puterea dominantă în Europa și dincolo de aceasta. Pentru alții, Putin, cu atitudinea lui belicoasă și agresivă, este doar personajul negativ, născocit de elitele occidentale dintr-o pantomimă. Regimul Putin continuă tradiția de legături strânse între organele de securitate (ai căror membri domină acum multe zone ale statului), elita politică și mafia rusă.

Asemeni lui Stalin, înaintaşul venerat,  Preşedintele Federaţiei Ruse de azi  îmbracă mantia unui ales al destinului.  Invazia din Ucraina este doar un capitol din marea luptă de veacuri a ruşilor pentru reunirea pământurilor lor. Contemplat în oglinda istoriei ruse, putinismul apare drept succesorul natural al  expansionismului autocratic. Despotismul intern este  acompaniat de agresivitatea externă : nimic nou în această strategie ce tinde să sufoce libertatea, în numele consolidării puterii. Imperiul este raţiunea de a fi a statului rus, iată ceea ce  reafirmă  comentariile lui Putin cel Mare. Agresivitatea criminală deschide calea spre triumful  Rusiei eterne .

„Rusia este o ghicitoare învelită într-un mister, înăuntrul unei enigme”, spunea celebrul lider britanic din cel de-al doilea război mondial, Winston Churchill.

17/07/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Lumea rusă” în toată splendoarea minciunii și a mistificării, dezvăluită de scriitorul rus Oleg Panfilov în volumul ,,ISTORII ANTISOVIETICE”

Volumul ,,ISTORII ANTISOVIETICE”: „lumea rusă” în toată splendoarea minciunii și a mistificării, dezvăluită de Oleg Panfilov

,,Istoria de până la Petru cel Mare este un parastas neîntrerupt, iar cea de după Petru cel Mare – un dosar penal neîntrerupt” (…) ,,o istorie falsă [care] a educat oameni falși, ce trăiesc într-o lume falsă.

Oleg Panfilov

Scriitorul și analistul politic Mihai COPEȚCHI – KOPECKY , vorbește în publicația online romaniabreakingnews.ro despre cartea , tradusă din limba rusă [ii]ISTORII ANTISOVIETICE[i] a prof. dr. Oleg Panfilov, din Georgia (cunoscută în istorie și ca Gruzia ), – lansată în septembrie 2021, în premieră, la Chișinău, de către Editura Cartier Istoric .

D-l Oleg Panfilov, născut în 1957 – în Tadjikistan, într-o familie de ruși autentici -, dar, ulterior, trăitor la Tbilisi, este un cunoscut jurnalist, militant pentru drepturile omului, publicist, istoric, profesor, prezentator de programe la Radio Libertatea și la canalul TV de limbă rusă PIC, din Republica Georgia.

Este autor de scenarii de film, a publicat mii de articole în ziare și reviste din Rusia, SUA, Germania, Polonia, Cehia, Bulgaria, Suedia, Israel, Iran, Pakistan, laureat al multor premii internaționale, autor și coautor al câtorva zeci de cărți.

Este Cavaler al Ordinului de Onoare al Republicii Georgia.

Autorul, Oleg Panfilov, renegat fiind în ,,patria istorică” natală, Rusia, este convins că ,,odată cu trecerea timpului nimeni nu va mai avea nevoie nici de manualele scrise pe acolo sau voluminoasele enciclopedii care glorificau ,,măreața și eroica Uniune Sovietică”.”

Până la un punct, sunt de acord că trebuie să-i înțelegem drama personală a autorului – un pária în țara de origine, Rusia -, dar, pentru cei ce au trăit, mai pe lîngă ,,fratele mai mare de la răsărit”, cunoașterea realității intrinseci, ne-a plasat, de multe ori, într-o sumă de dileme, provocate de dubiile privind credibilitatea surselor rusești/sovietice – istorici, scriitori, memorialiști, jurnaliști, etc. ce ne-au parvenit pe căi legale sau mai pe ,,ocolite”, despre ,,închisoarea popoarelor”.

Sintagma aparține scriitorului și călătorului Astolphe de Custine (1790-1857), care, în cartea sa ,,Rusia în 1839”, îl numea, la figurat, pe țarul Nicolae I, drept ,,temnicerul unei treimi a globului pământesc”, consacrând și definiția: ,,Rusia este o închisoare a popoarelor”.[iii]

  De altfel, poetul politic rus, Fiodor Tiutcev (1803-1873), a rezumat extrem de concis situația expusă mai sus:

,,Istoria de până la Petru cel Mare este un parastas neîntrerupt, iar cea de după Petru cel Mare – un dosar penal neîntrerupt.

Pe acest fond, se cuvine să redăm concluzia morală, a d-nei Thérèse Obrecht, jurnalist și istoric elvețian, fost corespondent la Moscova, în perioada turbulentă de după destrămarea URSS, pe care a publicat-o în anul 2008, într-o carte-anchetă, de excepție [iv]:

,,Nimeni nu a fost condamnat vreodată pentru acele crime, nu am tras învățăminte din această tragedie, și răul continuă să fie un pericol pentru Rusia și pentru lumea întreagă. Altfel spus, societatea rusă nu înțelege oroarea acestui trecut și nici nu se teme de vreo repetiție, fiindcă nu s-au găsit niciodată vinovați. […] Victimele au fost reabilitate, dar, în niciun moment nu s-a dovedit culpabilitatea comunismului, fie măcar simbolic, […] … rușii s-au distrus ei însuși. Sentimentul rușinii, nu toți îl resimt, în fiecare an, când ,,marea victorie patriotică” inundă Rusia ca un val uriaș.”

Cartea lui Oleg Panfilov – o lucrare de peste 400 de pagini, compusă fiind din două părți: ,,Istorii antirusești” și ,,Istorii antisovietice” -, elimină multe dileme, fiind mai mult decât credibilă, ba chiar, în privința multora dintre aspectele narate, … aproape incredibilă!

Confirmă astfel, și completează, multe generații de scriitori ruși, de fapt, adevărurile mai puțin comode, din scrierile lor, despre ,,patria [lor] istorică, URSS”: Al. Soljenițîn, Victor Suvorov, Mark Solonin, Svetlana Alexeeva, Anna Politkovskaia, Viktor Astafiev, Iuri Felștinski, Alexandr Litvinenko, Lev Lepuhovsky, Boris Kavalercik, etc. …. precum și pe mulți autori occidentali preocupați de acest subiect: Rodric Braitwaite, Jonatan Haslam, Keith Lowe, Martin Sixsmith, Antony Beevor, Victor Sebestyen, Anne Applebaum, Steven L. Meyers, Robert Kaplan și alții, ….. lista nefiind exhaustivă.

În acest context, pasajele extrase, selectate –  cele mai relevante, din „Istorii Antisovietice” (pe care le voi reproduce în continuare – n.a.) -,vor încerca să surprindă, pentru cititorul din România, ceea ce în viziunea autorului reprezintă scopul și intenția cărții:

  • … ,,de a relata fapte necunoscute sau puțin cunoscute din istoria imperiului țarist rus și a Uniunii Sovietice, precum și a teritoriului care se pretinde a fi ca și mai înainte, un ,,imperiu”, și se numește acum ,,Federația Rusă”. [care se consideră continuatoarea legitimă și istorică a fostei URSS – n.a.].

Deși, multe legende s-au prăbușit după dezmembrarea URSS, dezamăgindu-i pe mulți dintre cei care credeau în ele, în mod incredibil, unii le cred și acum. Aceleași probleme sunt și cu istoria, ,,o istorie falsă [care] a educat oameni falși, ce trăiesc într-o lume falsă.”

Făcând un tur al cuprinsului cărții, descoperim o suită de circa 80 de narațiuni – mai scurte sau mai extinse, în funcție de complexitatea subiectului tratat -, care se întind cronologic, de la începuturile hegemonice ale imperiului țarist și până la prăbușirea imperiului sovietic, cu momentele lor specifice, de ,,război și pace”, de extaz și agonie ideologică.

Nu este omisă nici actuală epocă, a delirului ideologic al ultimului ,,țar” rus în viață, ce și-a asigurat domnia veșnică și-un loc în zidul Kremlinului, sprijinit fără crâcnire de același popor ,,obișnuit să trăiască cu minciuna de odinioară, fără să-și dorească câtuși de puțin să trăiască altfel – așa le e comod, fără griji și fără vreo responsabilitate -, […] la ordin să poată să meargă să lupte contra oricui, și să moară, [așa] cum au murit pentru Patrie, pentru Stalin,…”.

Și apropo de război, autorul – d-l prof. Dr. Oleg Panfilov -, specifică în cartea sa un aspect reprezentativ pentru apetitul belicos al bolșevicilor:

,,Războiul a devenit distracția principală a comuniștilor, care visau ,,să provoace un incendiu mondial” și să instaureze socialismul în toată lumea.

 Lui Stalin nu-i era suficientă a șasea parte a uscatului de pe Terra, el voia să fie tatăl tuturor pământenilor. Pentru Rusia ,,viitorul luminos” îl reprezintă războiul, iar bunăstarea poporului constă în dragostea nelimitată pentru conducător.”  Iar misiunea propagandei era de a ,,orna” cu epitete frumoase loviturile de stat pro-sovietice.

,,În linii mari, fiecare dintre aceste imperii – cel țarist și cel sovietic, la fel ca și actuala formațiune ,,democratică” -, se continuă reciproc. Imperiul a fost înființat inițial din contul teritoriilor străine și al populației cotropite.

Chiar și procesul era ca atare asemănător – erau introduse trupe sub diverse justificări, despre faptul că era ,,rusesc” de când lumea, apoi începea asimilarea sau deportarea populației, locuitorii rămași își pierdeau cu timpul identitatea etnică și limba, transformându-se într-un fel de accesoriu al imperiului, desemnat cu adjectivul ,,rus””, ne atrage atenția autorul chiar de la început, din prefața cărții.

Dar, pentru a lămuri ,,situația”, mai întâi trebuie înțeles că, indiferent cine ,,domnea” la Moscova, viitoarea țară cu denumirea din greceasca bizantină de ,,Rusia” – ,,țara Rus[vii] , scopul era același: ,,adunarea pământurilor rusești”, iar cuvântul ,,rusesc/rusești” nu indică un etnonim, ci doar faptul că-i aparține ocupantului. În mod paradoxal, abia acum savanții ruși recunosc cuvântul ca fiind un etnonim, ….

,,Această carte, așadar, tratează modul în care a fost deformată istoria enormului teritoriu numit ,,Statul Rus”, despre compunerea istoriei oficiale care de-a lungul multor secole îi minte pe locuitorii Rusiei.

Propaganda bolșevică nu-și propunea sarcina de a glorifica direct faptele eroice de luptă, ci de a scorni povești despre ,,viitorul luminos”, despre internaționalism și ,,îndeplinirea datoriei internaționale”, precum și despre conducătorii săi, care, deși, unii aveau numai studii elementare, erau cei mai deștepți, și chiar geniali, indicându-le lingviștilor și geneticienilor cum să-și efectueze cercetările”.

,,Istoria Uniunii Sovietice a devenit de mult timp o parte inalienabilă a ideologiei: politicienii din partidul de guvernământ stabileau ce îi e avantajos populației și să știe ce nu-i era avantajos. Manualele de istorie sovietice reglementau strict ,,cantitatea și calitatea cunoștiințelor livrate poporului”.

Iată că, și acum, în Rusia știința istoriei suportă coliziuni stranii și uneori teribile: în timp ce istoricii oficiali execută comanda ,,partidului și guvernului”, cercetând, de exemplu, arborele genealogic a lui Vladimir Putin, conturând o genealogie ce nu a existat, în paralel foarte mulți istorici ,,amatori” elaborează studii despre foste teritorii, precum ,,Georgia – Rusia montană”, sau despre modul în care rușii au cucerit imperiul chinez în mileniul I din-naintea erei noastre, etc.”

,,Cei care s-au născut în Uniunea Sovietică și au învățat în școala sovietică țin minte că în manualele de istorie despre, aproape, toate teritoriile URSS era scris că ele ,,au aderat benevol la Rusia”. Același lucru era scris și despre popoarele din Rusia contemporană, precum și despre inexplicabila atitudine fraternă a populației din fostele republici sovietice.”

Iată o temă de dezbatere, mai interesantă decât, deja, (e)ternul ,,Pact Hitler – Stalin”: ce ,,chimie” s-a produs în timp ,,de-au fraternizat” românii din Basarabia și Bucovina de Nord, ,,aderând benevol”, la ,,spiritul rusesc”, de la 1812 încoace, fără nicio-mpotrivire reală?

,,Istoria sovietică afirma că ,,toate popoarele visau să trăiască în fericitul Imperiu Rus”.

Încercând să deslușim acest sublim deziderat existențial, pentru orice individ, grup, nație sau popoare – ,,unite prin diversitate” -, constatăm că ,,istoria adevărată [în URSS] era tăinuită cu multă meticulozitate.

Era practic imposibil să ai acces la arhivele sovietice – și mai înainte, cu atât mai mult acum -, când erau păzite ca niște depozite militare și nu se putea pătrunde în ele fără permisiunea KGB-ului.

În paralel, în decursul câtorva secole în Rusia s-a constituit o atitudine uimitoare față de noțiunea de ,,ocupație”. Este fără dubiu faptul că, cotropirea sau acapararea unui teritoriu străin este o agresiune – este o crimă -, dar pentru partea ruso-sovieto-rusească era important să fie înlocuite cât mai repede posibil cuvintele ,,furt” sau ,,ocupație” cu alte definiții sau năstrușnicii semantice, ca de exemplu, cea de … ,,alipire benevolă”!

Adică, ,,ați fost ocupați, prădați, dar e ca și cum nu ați avut nimic împotrivă”. Interpretarea arbitrară a evenimentelor este o altă proprietate a ,,spiritului rusesc”.

În Rusia/URSS, de exemplu, când se vorbea, uneori și oficial, despre țările din sud-estul marelui imperiu, despre țările baltice, Basarabia și Bucovina de Nord, sau mai nou despre Crimeea, ,,se invocă acea parte a istoriei care e (mai) convenabilă.”

O altă mare problemă stringentă, abordată de Oleg Panfilov, este cea a semnificației lingvistice a expresiei ,,a fi rus”, explicitată la comandă, evident, atât de antropologi cât și de ideologii sistemului sovietic de propagandă (a se întelege: comisari, politruci, etc – n.a.).

Geopoliticianul mistic Aleksandr Dughin și ,,năbădăiosul” Dimitri Rogozin, sunt printre cele mai reprezentative personaje care în decursul anilor, de după căderea URSS, îi instigă pe ruși, cât și pe ne-ruși, perorând despre măreția Rusiei și despre necesitatea de a restabili dacă nu ,,Imperiul Sovietic”, cel puțin ceva de genul ,,Imperiului Rus”, sau măcar al unei entități teritoriale care le-au permis să se consolideze în eternul lor bocet slav după ,,spiritul rus”, ,,visul rus”, ,,lumea rusă”, ,,misionarismul rus”, ș.a.m.d..

Acești corifei ai misionarismului de tip nou, au vorbit și vorbesc atât de mult, și atât de des, despre aceste aspecte, încât începi să faci ochii roată în căutarea măcar a unui singur ins care să nu fie rus, … oriunde te-ai afla!

În realitate însă, exista o gradație strictă, care îi împărțea pe oameni în națiuni ,,titulare” și ,,ne-titulare”. O altă invenție politică deosebită, apărută în perioada sovietică, e cuvântul ,,națmen” – abrevierea cuvintelor ,,naționalnoe menșinstvo” – minoritate națională.

În URSS naționalismul cotidian prospera în pofida politicii sovietice ,,internaționaliste” și a numărului enorm de lozinci/bannere despre ,,familia strâns unită a popoarelor”.

Adică, în Uniunea Sovietică, acolo unde trăiau peste 100 de popoare și etnii, acolo unde ,,minoritățile naționale erau în minoritate”, iar poporul fundamental, era, binențeles, cel rus.” […]

,,Epoca sovietică era tare ciudată. În Uniunea Sovietică ,,incitarea la dezbinarea interetnică” era interzisă în mod oficial. Țara era condusă de reprezentanții diferitelor naționalități, care ordonau să fie deportați reprezentanții altor naționalități, dar fără să evite să-i reprime și pe reprezentanții propriei naționalități. Asta nu avea nimic de a face cu legea și moralitatea, în schimb avea de a face, cu vârf și îndesat, cu înfricoșarea populației.

Conform codului de legi al imperiului țarist populația țării se împărțea în ,,supuși naturali” (adică ruși) și ,,inorodeți” (persoane de altă origine), fiind stabilite opt categorii de persoane de altă origine.”[…]

,,În imperiul rus exista o formă specifică de atitudine față de popoarele cotropite, dar, acum este denumită, de regulă, prin termenul de ,,fascism”.”

Oleg Panfilov ne oferă și un ,,regal” cultural narând cu o oarecare undă de umor, despre … ,,izvoarele fascismului rusesc”, aducându-ne la cunoștiință niște fapte incredibile. Astfel, Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat un proiect de lege care interzice ,,propagarea sau etalarea în public a simbolurilor organizațiilor care au colaborat cu fasciștii precum și ale celor care nu recunosc rezultatele tribunalului de la Nürnberg”.

Se pare că este primul caz din istoria modernă a Rusiei, când puterea decide să se autopedepsească pentru afișarea propriului ,,fost simbol de stat”.

Dacă e să considerăm zvastica ,,simbol fascist”, atunci e cazul să aducem aminte tuturor, că din anul 1918 ea era plasată pe galoanele ofițerilor și ostașilor din Armata Roșie, de pe frontul de sud-est, ba chiar apăruse și pe ruble – banii de hârtie tipăriți.

Apoi, până și pe documente ale Sovietului Deputaților din Moscova era aplicată o ștampilă oficială cu svastica. Explicația unor oficiali de ,,vârf” era că utilizarea svasticii poate fi considerată ca o modalitate de susținere a unor ,,organizații contrarevoluționare germane”. Mai încolo a apărut și un ,,Partid Fascist Rus” – redenumit ,,Uniunea Fascistă Rusă”, din 1937 -, înființat de emigranții ruși din Manciuria, care aveau și un steag cu vulturul bicefal rus cu svastica sub el.

Exista din 1934 și ,,Abecedarul Fascistului” – autor K. Rodzaevski, unul din liderii partidului fascist -, iar în Rusia lui Putin se va tipări o culegerea de cărți și articole ale autorului rus fascist, denumită ,,Testamentul unui fascist rus”.

Dar, ca să nu existe dubii, în privința apartenenței ideologice, și-au ,,tras” și un imn, cum altfel decît, pe melodia faimosului ,,Horst Wessel Lied[viii], cu textul semnificativ de identic: ,,Camarazi ne așteaptă patria natală. / Toți sub drapel, căci patria ne cheamă … / Liderul nostru urăște frica și trădarea, / La eroism pe noi, fasciștii, ne îndeamnă, /…”. Ultimele versuri nu lasă nici o urmă de îndoială în privința obiectivelor partidului fascist rusesc: ,, … / Și svastika va lumina peste Kremlin, / Coloanele negre prin Moscova vor trece.”…

Pentru cei curioși, pe youtube se poate audia în original imnul german, probabil și varianta rusească – pentru comparație -, iar similitudinea va fi, probabi, șocantă. (n.a.)

,,U. F. R. a fost desființată în 1943, de către către ocupanții japonezi din Manciuria, iar liderul ei a plecat în URSS, unde a fost arestat, judecat, condamnat și executat, discret și urgent.”

Fascismul rus, însă, a început să renască, poate, nu chiar, surprinzător, la sfârșitul anilor ’80.

Așa a apărut, prin 1980, o organizație care propaga naționalismul rus, antisemitismul și restaurarea monarhiei, denumită ,,Pameat” (Memoria), dar ceea ce este greu de imaginat, este faptul că ar fi apărut fără să fie controlată de KGB. Unii generali kgb-iști au confirmat discreția legăturii, dar și faptul că au mai apărut și alte organizații similare în Rusia.

Spre deosebire de vechii fasciști ruși, naționaliștii actuali evitau cuvântul ,,fascism”, realizând că societatea sovietică nu era pregătită să-l accepte. Ulterior, va apărea organizația ,,Unitatea Națională Rusă”, cu același discret și dezinteresat ajutor al KGB-ului, luând decizia de a-și alege în calitate de simbol … o svastică, mai ,,șmecheră” – kolovrat-ul[ix] -, o variantă mai rusească, așa … pentru ,,deruta inamicilor”.

În cei peste 30 de ani de la prăbușirea URSS-ului și a comunismului bolșevic, experții nu se dumiresc și se pierd în presupuneri cum de reușesc naționaliștii rușii să activeze liberi și nestingheriți într-o țară care se consideră – în mod oficial -, ,,învingătoarea fascismului”.

Stupiditatea situației mai constă și în faptul că la Kremlin se marchează cu plăcere ziua de 9 mai – ,,ziua victoriei asupra nazismului”, sau victoria finală a ,,Marelui Război pentru Apărarea Patriei” -, în timp ce își susține ,,voalat” grupările fasciste și ideologia lor.

Despre ,,al II-lea război mondial și secretele arhivelor rusești”, Oleg Panfilov, își începe narațiunea prin a-și cere scuze pentru acest titlu patetic, dar ne lămurește imediat cu argumentul (de bun simț – n.a.), că ,,nu este destinat cercetătorilor, ci oamenilor de rând, care se află acum în căutarea adevărului despre cel de-al doilea război mondial.”

Chiar un istoric rus mai curajos – ne spune autorul -, a declarat, așa din întâmplare, despre factul că ,,noi nu vom cunoaște adevărul despre război atâta timp cât vom judeca despre el pe baza memoriilor nu a documentelor.”

În decursul întregii epoci sovietice, propaganda se străduia să ascundă documentele ,,neplăcute” și să treacă sub tăcere tot ceea ce ar fi generat multe întrebări.

,,În timpul celui de al doilea război mondial, propaganda militară a fost deja bine pusă pe bandă rulantă. Principalul în propagandă era să convingă populația sovietică de faptul că suferințele și subnutriția ei sunt în folosul țării sovietice și personal al tovarășului Stalin. Despre faptul că din batalioanele ,,disciplinare” (de sacrificiu – n.a.) cădeau în luptă 99% dintre soldați – niciun cuvânt.

Despre lagărele de concentrare pe care administrația sovietică le înființa în locul celor germane – niciun cuvânt.

Nimeni nu se întreba de ce pierderile Germaniei erau de patru ori mai mici decât ale Armatei Roșii, sau, … unde au dispărut după 1945 câteva milioane de invalizi de război”, etc..”

Oleg Panfilov pentru a afla cât mai mult despre aceste ,,grozăvii”, dacă termenul este potrivit, s-a documentat stând de vorbă și cu mulți veterani de război, ce au trăit în direct, pe viu, viața de front, determinându-l să caute cu osârdie ,,adevărul despre război” și răspunsul la multe întrebări.

A încercat să afle, de ce în filme și la televiziune ,,nemții apăreau ca niște idioți, sau clovni, iar oamenii sovietici săvârșeau clipă de clipă acte de eroism, etc.”, sau … despre faptul că ,,puțini oameni erau curioși să afle de unde avea bunicul atîtea ceasuri de aur, pe care le vindea periodic la talcioc, sau de unde a luat bunica atât de multe covoare scumpe – cu cerbi, porumbițe, îngeri și lacuri alpine -, pe care, și ea, le vindea periodic la talcioc.

,,Toată țara se mândrea cu victoria împotriva nazismului, cu medaliile și ordinele prinse pe pieptul veteranilor, onorându-i și stimându-i pe aceștia odată pe an – pe 9 mai, ziua victoriei -, … după care, binențeles, uitam toți de ei. […] Dar, informația începuse să circule, iar poporul ajunsese să se întrebe, ca-ntr-unu banc celebru, de circulație publică, prin anii 60-70: ,,De ce învingătorii trăiesc mai rău decât învinșii?””

,,Propaganda zămislea valorile din minciună. La fel ca și acum, când această tradiție este perpetuată cu ,,vitejie” în Rusia.

Iată de ce rușii, fără să stea deloc pe gânduri, îi numesc ,,fasciști” … pe toți cei iubitori de libertate, care își apără glia. […] Propaganda cultiva patrioții care nu aveau (ne)voie să gândească cu capetele lor, în locul lor gândea CC al PCUS. Minciuna sovietică se răspândea în multe direcții.

Au fost născocite o sumedenie de ,,fapte eroice”, iar menirea lor a fost de a menține spiritul combativ al oamenilor sovietici. Uniunii Sovietice îi plăcea foarte mult să lupte!

Minciuna militară consta din numeroase ,,fapte eroice” inventate atât de militari, cât și de jurnaliști, scriitori, poeți, pictori, cineaști.

 Pentru ca oamenii să nu pună la îndoială minciuna, cinematografia sovietică lansa în fiecare an zeci de filme documentare și de ficțiune pe tema războiului. Tradiția este păstrată și de actuala televiziune rusă, … dușmani găsindu-se, oriunde și oricum.” […]

Căci, să nu uităm: ,,Ura este o [veche] armă rusească. Sunt multe metode prin care oamenii nu trebuie să uite … pe cine trebuie să urască.”

,,Doar străinii nu pot nicidecum să priceapă – de unde au oamenii sovietici pasiunea pentru minciună, pentru elogierea propriei incompetențe, intoleranța față de opinia altora și lipsa de dorință de a discuta în contradictoriu.

În cei șaptezeci și ceva de ani de putere sovietică și cei peste douzeci de ani de de putere postsovietică, a fost creată o națiune ipocrită, la care s-au format câteva trăsături de caracter dezgustătoare: ,,mitocănia, înfumurarea și aroganța, aversiunea pentru tot ce e de neînțeles, intoleranța față de limbile străine și culturile străine, lăudăroșenia cu victorii și performanțe inexistente, dorința de a soluționa conflictele doar cu forța, negarea compromisurilor, aspirația de a pune mâna pe ceva străin al ei ,,din moși-strămoși”. Binențeles, această națiune are și propria limbă – înjurătura și argoul -, iar teritoriul său este ,,lumea rusă”, deși nu e vorba de ruși”.”

,,Puterea sovietică plăsmuia cu obstinație o nomenclatură culturală, constituindu-se chiar o ierarhie a nomenclaturii, iar apoi, la fel ca toți bolșevicii, oamenii de cultură avea grade, aproape identice cu ale militarilor: ,,artiști ai poporului”, ,,artiști emeriți”, etc. astfel că toate persoanele selectate pentru aceste titluri nu erau aleși de popor, ci de funcționarii de partid și de stat care trimiteau candidaturile la organele superioare de partid. Intelectualitatea nomenclaturistă rusă inventase și ,,titlurile onorifice” alcătuite din 37 de categorii, dar, în fapt majoritatea purtătorilor de titluri onorifice erau cetățeni recunoscători față de putere, gata oricând să îndreptățească și să susțină orice agresiune a Kremlinului și orice ocupație a unei țări străine. Foarte puțini intelectuali și-au păstrat calitățile care le-au fost întotdeauna proprii oamenilor care gândesc.”

Dar, cea mai mai nostimă narațiune din cartea lui Oleg Panfilov este cea intitulată ,,Istoria nerusească a ,,lumii ruse”, despre ,,pățania” unui senator al Consiliului Federației al F.R., care, cu prilejul unei sărbători creștine, importante pentru opinia publică și imaginea noii nomenclaturi, a declarat, destul de neinspirat, că:

,,Stările de spirit antirusești sunt puternice, de exemplu, unii încearcă să ne demonstreze că Ecaterina a II-a a fost nemțoaică.”

Pentru orice cititor curios, pe Wikipedia – enciclopedie liberă, online, la care poate participa oricine -, este trecut, clar, concis, negru pe alb, fără nicio undă de antirusism, că:

,,Este de înțeles, necunoașterea istoriei Rusiei, de către unul din senatorii ruși contemporani, căci ,,pohta” lui Vladimir Putin este de a rescrie istoria lăsând [doar – n.a.] toate evenimentele și numele plăcute. E puțin probabil să reușescă, deoarece, istoria există dincolo de dorințele dictatorilor. Și apoi, istoria monarhismului în Rusia este lucrul cel mai neplăcut pentru ideologii ,,lumii ruse”.”

Un amănunt, mai picant, și greu de digerat, … până la dinastia Romanovilor, mai toți țarii Rusiei se distingeau, înainte de toate, prin diversitatea etnică.!

,,E greu de priceput cum ar fi evoluat Rusia dacă în istoria ei n-ar fi existat bolșevicii” – conchide Oleg Panfilov, autorul ,,Istoriilor antisovietice”.

La români, ca și la alte popoare vecine, ocupate de ,,eliberatori”, pentru câteva zeci de ani, și acum persistă întrebarea: ,,Cum ar fi fost, dacă … ”!?

P.S. (n.a.) – Așa cum am menționat de la începutul acestei semi- recenzii, am redat o suită de pasaje selectate din cele circa 80 de narațiuni – cuprinse în volumul de ,,Istorii antisovietice”, a lui Oleg Panfilov -, în speranța că vor suscita interesul, nu numai al istoricilor, ci și al tuturor celor interesați să afle câte ceva despre o ,,altfel de istorie”, văzută din interiorul ,,imperiului răului”, care a marcat destinele câtorva generații de oameni, zeci de ani.

Departe de mine gândul că am epuizat tema, dar, această carte, mai întâi trebuie citită și de abia apoi, subiectul ei principal – Istorii Antisovietice -, ar putea genera dezbateri publice.

Este, întradevăr, o carte binevenită și o lectură necesară, căci ne poate fi utilă tuturor – pentru a înțelege adevărurile istorice, indiferent cât de incomode sau dureroase ar fi -, ajutându-ne să găsim o punte de legătură spre o reconciliere firească și necesară, cu un trecut tragic, pentru a suporta mai ușor prezentul nesigur și a privi cu încredere spre un viitor incert.

NOTE:

[i]  Publicată la Chișinău, de Editura CARTIER (2020), tradusă în românește de Vsevolod Ciornei.

[ii] Traducătorul de limbă rusă, Vsevolod Ciornei, este un scriitor român, născut în satul Lipnic, raionul Ocnița, la nordul Republicii Moldova (fosta Basarabia), la granița cu Ucraina. Absolvent de jurnalistică la Chișinău, în 1981, a fost redactor la mai multe reviste din fosta Moldovă sovietică și socialistă – ulterior independentă și democratică -, și colaborator la diverse posturi de radio și TV.  A debutat cu articole critice, a publicat câteva cărți și a semnat traducerea unor cărți și volume de nuvele ale unor scriitori consacrați, pe ambele maluri ale Prutului.

[iii] Definiția va fi preluată și folosită de scriitorul austriac Robert Musil, la adresa muribundului imperiu austro-ungar – ,,Kakania” -, dar își va găsi consacrarea și va atinge apogeul, tot în Rusia, atât în perioada stalinistă (1925-1953), cât și după destrămărea URSS-ului și prăbușirea comunismului.

[iv] ,,Rusia sau legea puterii – anchetă la o parodie democratică”, Editura Minerva – Politice, 2008.

[v] ,,Sovietologie” – este un termen care se referă la istoriografia Uniunii Sovietice, și în general, la toate analizele și studiile despre acest regim. Într-adevăr, contextul Războiului Rece a cântărit foarte mult pe studiile occidentale despre URSS și în special pe sovietologia anglo-saxonă. Sovietologia, a fost străbătută de mai multe curente și ,,școli” – franceză, anglo-saxonă, germană, etc. -, în funcție de țară, cel puțin până în 1989. Un curent derivat din sovietologie, pe la sfârșitul anilor ’40, este ,,kremlinologia”, denumire ironică dată de către oponenții sovietologiei din cauza principalului său domeniu de investigație, Kremlinul – reședința tuturor țarilor ruși, de-a pururi. Dificultatea de a accesa arhivele sovietice a îngreunat și mai mult munca cercetătorilor, de oriunde ar fi. Potrivit istoricului francez Nicolas Werth, deschiderea (parțială) a arhivelor sovietice a desființat sovietologia: „[…] astăzi, istoria URSS a încetat definitiv să fie apanajul sovietologilor, pentru a deveni un domeniu de studiu – ca celelalte – ale istoricilor contemporani”.

[vi] Acronimul pentru ,,Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică”, o asociație al cărei scop declarat era cunoașterea reciprocă și promovarea legăturilor de prietenie româno – sovietice, având și o secțiune numită ,,Cartea Rusă”. A funcționat în perioada 1944-1964.

[vii] Numele ,,Rusia” este derivat din Rus, numele unui stat medieval, de negustori și războinici suezi – tradus în românește ca Rutenia -, populat în mare parte de către slavii răsăriteni.

[viii] Horst Wessel Lied – sau ,,Die Fahne hoch!” (Sus drapelul!) -, a fost imnul oficial al NSDAP – partidul nazist  german, între 1930-1945. Ca urmare a sentințelor pronunțate în procesele de la Nürnberg, interpretarea publică a acestui imn – atât melodia cât și textul – au fost interzise în Germania, în baza art. 86 a din Codul Penal (Strafgesetzbuch) și în Austria, în baza art. 3 din legea Verbotsgesetz (1947), privind denazificarea Austriei, întrucât textul, cât și melodia (chiar folosind alt text), sunt considerate ca simboluri ale unei organizații anticonstituționale. Autorul versurilor a fost un comandant SA (Sturmabteilung – Batalioanele de asalt – ,,Cămășile brune”), care și-a pierdut viața din cauza rănilor suferite în urma unei ,,răfuieli” ideologice cu un membru al Partidului Comunist German. Versurile au fost plagiate – și „adaptate” pentru SA -, având la bază poemul unui poet comunist, care și-a compus versiunea originală pentru organizația paramilitară a Partidului Comunist German. În cotidianul partidului nazist NSDAP, Völkischer Beobachter, s-a menționat că poemul – pus pe melodia cântecului popular „Der Abenteurer” (Aventurierul) -, este imn oficial, iar în timpul celui de al Treilea Reich era interpretat obligatoriu înaintea tuturor concertelor de muzică clasică.

[ix] Kolovrat – „roată-spițe“ -, este simbolul Dumnezeului suprem în credința slavă nativă, (prin Rod și manifestările sale – Svarog, Perun, Svetovit și toți ceilalți zei).  Kolo înseamnă „roată”, iar vrat – „spițe”, care se învârt. Este un simbol al puterii spirituale și, prin urmare, seculare. Simbolul kolovrat reprezintă ciclul nesfârșit al nașterii și morții, timpul, soarele și focul, puterea și demnitatea. Fiecare rotire este un ciclu de viață în lumea noastră. Simbolul este o simplă modificare a zvasticii și a apărut mai puțin de-a lungul istoriei decât este atribuit în prezent, câștigând importanță doar în ultimele decenii ale secolului al XX-lea datorită ,,unor încercări de reconstrucție a păgânismului slav, ca un simbol imaginar al mișcării”. În prezent, este utilizat pe scară largă și de grupările extremiste – și campaniile lor de marketing -, care au propria lor interpretare a trecutului. Întregul fenomen dovedește ignoranța acestor grupări față de cercetarea oficială în căutarea adevăratelor origini, în timp ce se vine cu ,,alternative la cultura de masă, extremism sporit și sincretismul ideilor religioase în societatea postmodernă”. Acest simbol, semi-plagiat, este argumentat ca fiind ,,o versiune slavă a svasticii”.

[x] Juna ,,Sophie cea nurlie” a fost adusă la curtea imperială rusă, în 1744, unde se dedică ,,trup și suflet” limbii și culturii ruse, convertindu-se și la ortodoxie, sub numele de Ecaterina Alexeevna.

14/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: