CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ISTORIA NEȘTIUTĂ a tratamentelor barbare la care au fost supuși în timpul fostei Uniuni Sovietice marii invalizi de război

Citim în https://www.infoactual.ro., că dacă politicile de discriminare și exterminare a persoanelor cu dizabilități din Al Treilea Reich (Al Treilea Imperiu, Imperiul German 1933–1945) sunt bine cunoscute publicului larg, acestea fiind supuse deportărilor și unor tratamente de exterminare, istoria persoanelor cu dizabilități din Uniunea Sovietică, mai ales din perioada stalinismului, a rămas încă o necunoscută în ochii opiniei publice .

Valaam, gulagul celor cu handicap

Aproximativ jumătate de milion de soldați și ofițeri sovietici își pierduseră membrele pe câmpurile de luptă din Marele Război Patriotic (Al Doilea Război Mondial) în 1941–1945. Ulterior, s-au întors la viața civilă unde s-au trezit inutili nimănui și incapabili să obțină un loc de muncă. Au ajuns astfel să cerșească pe străzi, teatre și piețe, încercând să se întâlnească și să formeze un sindicat al lor.

Stalin considera că invalizii deranjează vizual

Departe de a le răsplăti jertfa pentru patrie, Iosif Stalin a ordonat ca acest public defectuos să fie scos din vedere pentru a nu mai distruge priveliștile orașului sovietic. Din Leningrad și alte orașe mari, veterani infirmi au fost răpiți, aruncați în camioane și conduși pe malul lacului Ladoga, în apropiere de granița cu Finlanda, iar de acolo cu barca până la insula Valaam.

Casa Invalizilor de Război și Muncă a fost înființată în clădirile unei foste mănăstiri celebre, în anul 1948. Veteranii fără membre au trăit în condiții grele de izolare precum cei mai răi criminali, deoarece erau infirmi și nu uciși într-o luptă cu inamicul, fapt care nu-i făcea suficient de onorabili în ochii noii propagande.

Cei care și-au pierdut toate membrele au fost porecți cinic „samovari” (pentru că fără picioare și brațe o persoană arată ca un samovar rus).

Samovarii în special au avut dificultăți. Erau înfășați încontinuu ca niște copii mici neputincioși, aflați până și în imposibilitatea de a-și face nevoile fiziologice singuri.

O viață fără noimă

Vara, erau scoși afară și așezați pe iarbă de lângă râu sau lac, astfel încât urina și excrementele lor picurau în căile navigabile. Unii s-ar rostogoli și ar încerca să se sinucidă înecându-se. Asistentele au avut, totuși, milă de ei și i-au pus să formeze coruri Samovar pentru a le da un sens vieții.

În primii câțiva ani, în clădiri nu exista electricitate sau încălzire sau, de altfel, o infirmerie. Mii de oameni au murit din cauza frigului și a bolilor netratate.

În acea perioadă, în Uniunea Sovietică au apărut și alte unități similare ca la Valaam, toate situate în locuri îndepărtate, reci și ascunse de obișnuința umană, cel mai adesea în mănăstiri părăsite: Kirillo-Belozersky, Alexander-Svirsky, Goritsky. Au găzduit între 100.000 și 200.000 de veterani infirmi.

Mame, soții, surori și-au căutat rudele infirme răpite de stat. Multe femei din perioada postbelică au scris petiții și telegrame la centrele pentru persoane cu dizabilități sau chiar au venit fizic să-i vadă pe cei internați, dar rareori au avut noroc. Unii infirmi au refuzat în mod deliberat să se prezinte în fața rudelor lor și și-au ascuns numele adevărate: nu au vrut să le arate celor dragi urâțenia și neputința lor.

Drept urmare, acești oameni s-au trezit șters din memoria istorică colectivă. Puțini istorici entuziaști, fără niciun sprijin din partea statului, încearcă să afle adevărul despre cei care și-au dus rămășițele vieții în internatele speciale pentru veterani de război. Unul dintre ei este istoricul-genealog Vitali Semyonov, care a publicat și un album foto de arhive despre centrele de veterani din perioada stalinistă și post-stalinistă.

Ignoranța prezentului

Vladimir Putin, care vine în mod regulat în Valaam, redevenită mănăstire între timp, în niciuna din rugăciunile sale publice nu a menționat veteranii de război infirmi care au fost forțați să trăiască și să moară în condiții inumane în arhipelag.

Perestroika lui Gorbaciov, de asemenea, nu a permis o analiză amănunțită a acestui subiect, considerat prea șocant într-o uniune socialistă tot mai slab menținută.

Am putea concluziona că Rusia este una dintre puținele țări care nu își învață niciodată propriile lecții de istorie și le repetă mereu.

Publicitate

26/07/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SFATUL TARII DIN BASARABIA SI UNIREA

Sfatul Ţării a fost Parlamentul guberniei tariste  Basarabia, iar după proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti  a fost organul legislativ al noii republici, care avea să proclame Unirea cu Regatul României în 1918.

 

 

 

Evenimentele care au precedat alegerile pentru Sfatul Ţării.

 

 

Revoluţia din Februarie şi încetarea ostilităţilor dintre Rusia şi Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări şi congrese ale reprezentanţilor diferitelor clase sociale sau organizaţii profesionale pentru discutarea viitorului ţării.

În perioada 6 – 7 februarie 1917 , a fost convocat un congres al reprezentanţilor locuitorilor de la sate, care a votat o moţiune care a cerut autonomia şi formarea unei adunări legislative. Au urmat alte congrese: ale clerului, învăţătorilor şi ale soldaţilor, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie.

În aprile 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pan Hallipa şi Onisifor Ghibu. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc, la apariţia căruia a avut o importantă contribuţie un număr de refugiaţi din Transilvania şi Bucovina.

Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostăşesc din Chişinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie naţională şi teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.

În acelaşi timp, Adunarea Naţională Ucrainiană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecţiei Guvernului provizoriu rus de la Petrograd.

În perioada 23 – 27 octombrie 1917, consiliul ostăşesc a proclamat autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării ca organ legislativ. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau români, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec.

 

Republica Democrată Moldovenească

 

 

1917 – 1918

Flag

Stemă

Steag

Stemă

Localizare a {{{nume_genitiv}}}

Basarabia

Capitală

Chişinău

Limbă/limbi

limba română

Formă de guvernare

Republică

Preşedinte

 1917 – 1918

Ion Inculeţ

Istorie

 – proclamarea republicii

2 decembrie 1917

 – unirea cu România

9 aprilie 1918

Prima sesiune a Sfatului Ţării a fost ţinută pe 21 noiembrie 1917. Preşedinte al forului legislativ a fost ales Ion Inculeţ. După îndelungi discuţii, pe 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Republica Democrată Moldovenească, Ion Inculeţ fiind ales în funcţia de preşedinte.

După victoria Revoluţiei din Octombrie, guvernatorul Basarabiei s-a retras din funcţie, lăsându-l în loc pe Constantin Mimi, numit Comisar Gubernial. Numai că Mimi nu a fost agreat de Congresul Ţăranilor, care l-a demis şi l-a înlocuit cu Inculeţ. Puterea exectivă a fost preluată de un nou organism prezitat de Pantelimon Erhan, Consiliul Director.

Revoluţia a adus haos în Rusia, iar unele bande de dezertori ruşi bolşevizaţi au încercat să impună revoluţia şi în Basarabia. Consiliul Director a trimis o misiune la Iaşi (oraş care îndeplinea temporar funcţia de capitală a României), în speranţa că Antanta va asigura un ajutor militar consistent împotriva bolşevicilor. Aliaţii europeni au încercat să trimită în zonă ceva trupe sârbe şi cehe, dar fără mare succes.

În schimb, în Basarabia au ajuns unităţile formate din foşti prizonieri austro-ungari de naţionalitat română (originari din Transilvania şi Bucovina), care se organizaseră pe teritoriul fostului Imperiu Rus să lupte împotriva imperiului bicefal. Transilvănenii şi bucovinenii ajunşi în Chişinău au intrat în luptă împotriva gărzilor bolşevice în gara oraşului.

Bolşevicii îşi urmau programul politic al teroarei împotriva burgheziei şi proprietarilor de pământ din Basarabia. Ei au reuşit pe 5 ianuarie 1918 să ocupe Chişinăul, deputaţii Sfatului Ţării şi membrii Conciliului Director au fost nevoiţi să fugă, unii dintre ei fiind însă prinşi, judecaţi sumar şi executaţi. Într-o întrunire secretă ţinută a doua zi, membrii Sfatului Ţării au decis să trimită încă o delegaţie la Iaşi, pentru a cere ajutorul României.

Guvernul român al premierului Ion I. C. Brătianu a decis să intervină în Basarabia, iar, pe 13 ianuarie 1918, Armata a 9-a Română, în frunte cu generalul Broşteanu, a intrat în Chişinău. Unităţile bolşevice s-au retras la Tighina şi, după o scurtă luptă, dincolo de Nistru.

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti. Consiuliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de Consiliul de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

Unirea

Până la şedinţa din 27 martie a Sfatului Ţării, comitetele ţinuturilor din Bălţi, Soroca şi Orhei au fost consultate în privinţa Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiţii:

1. Sfatul Ţării urma să ducă la bun sfârşit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecţiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Ţării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Ţării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor şi oraşelor şi avea să numească funcţionarii administraţiei locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale şi forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali;
6. Drepturile minorităţilor urmau să fie garantate prin lege şi respectate în statul român;
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputaţi proporţional cu populaţia regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret şi universal;
10. Noua Constituţie urma să garanteze libertatea cuvântului şi a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracţiuni politice în timpul revoluţiei.

Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”

După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Ţării a votat o moţiune prin care aproba unirea fără condiţii cu România , exprimându-şi încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecţie specială pentru Basarabia.

 

 

Wikipedia.ro, Istoria md.

21/04/2012 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Militarii americani din Haiti, sub tirul criticilor

Cei 20.000 de militari trimişi de administraţia de la Washington în Haiti sunt criticaţi dur pentru modul în care au organizat până acum operaţiunile umanitare pe teritoriul statului din Caraibe.

Criticile vin din mai multe părţi, însă cel mai vehement este şeful serviciului italian de protecţie civilă, Guido Bertolaso, scrie presa britanică.

„Ne lipseşte un lider, ne lipseşte o capacitate de coordonare care presupune mai mult decât disciplină militară. Americanii sunt extraordinari, dar, când ne confruntăm cu o situaţie haotică, au tendinţa să confunde intervenţia militară cu ajutorul de urgenţă”, explică Bertolaso.

Probleme de adaptare
Oficialul italian, care a coordonat cu succes eforturile umanitare după cutremurul din localitatea L’Aquilla, de anul trecut, deplânge faptul că soldaţii americani pierd, în general, contactul cu „teritoriul” şi cu organizaţiile internaţionale din Haiti.
 
„Numeroşi oameni sunt nerăbdători să arate că ţara lor este mare şi importantă”, adaugă Guido Bertolaso. Aceste aprecieri nu sunt însă împărtăşite de ministrul de externe italian, Franco Frattini, care s-a distanţat public de cele spuse de compatriotul său, aflat în Haiti de vineri.

 

Potrivit cotidianului american „Los Angeles Times”, majoritatea militarilor americani trimişi în statul caraibian sunt veterani ai războaielor din Irak şi Afganistan. Misiunea din Haiti este o noutate şi pentru ei, fiind acuzaţi, de multe ori, că nu fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta populaţia.

UE trimite peste 300 de jandarmi
Miniştrii de externe din statele membre UE au decis ieri, la Bruxelles, trimiterea unui contingent de aproximativ 300 de jandarmi în Haiti. Franţa şi Italia urmează să trimită fiecare câte 100 de jandarmi. Olanda ar putea trimite circa 60, Spania şi-a anunţat şi ea o contribuţie, iar Portugalia şi România s-ar putea asocia şi ele acestui demers, scrie AFP.

 

Apel

Preşedintele haitian, René Préval, i-a cerut comunităţii internaţionale să le aducă de urgenţă 200.000 de corturi pentru a proteja familiile care au rămas sub cerul liber în urma cutremurului devastator, scrie AFP.

Situaţia este tot mai critică în Haiti, ţinând cont că în câteva luni vin ploile. Sezonul precicipaţiilor începe în luna mai, însă furtuni s-ar putea înregistra chiar mai devreme.

Ploile ar putea provoca o adevărată catastrofă, a averizat ONU

Sursa : Ev.Z.ro

26/01/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: