CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Despre criptoromâni și cei 500000 de greco-catolici din Ungaria

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru românii si criptoromanii photos"

 

 

Foto: O familie de români de altădată

 

 

Criptoromânii

Degeaba veți căuta termenul din titlu în dicționarele limbii române.

Nu există deocamdată un cuvânt care să-i desemneze pe românii deznaționalizați complet sau în mare parte.

Cu toate că, existând realitatea, ar trebui să existe și un cuvânt care să o desemneze.

În limba română, dar și în alte limbi, există alți termeni din aceeași arie semantică: criptocreștini, criptoevrei, criptomusulmani.

Am format termenul Criproromâni după același model, folosind cele două morfeme: Cripto + Român. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune despre primul morfem următoarele: ”Cripto – Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos]”. Al doilea formant, Român, nu trebuie explicat.

Putem folosi termenul de Criptoromân, așa cum folosim, bunăoară, termenul de Pseudoromân.

Ca să rămânem pe zona analogiilor, vom arăta că Criprocreștini sunt considerați pomacii de limbă bulgară, bosniacii musulmani de limbă sârbo-croată, adjarii musulmani de limbă georgiană, albanezii musulmani, homșeții musulmani din Turcia numiți și criptoarmenipontiacii musulmani de limbă turcă, civenoburii musulmani din Turcia, lazii musulmani din Turcia vorbitori ai unui dialect izolat georgian, urumii musulmani de limbă turco-tătară din Ucraina numiți și criptoelinitorbeșii musulmani de limbă slavă macedoneană din Republica Macedonia, gadjalii musulmani din Bulgaria și Grecia numiți și criptogăgăuzigoranii musulmani de limbă sârbă din Kosovo, rafceanii musulmani de limbă sârbă din Albania, rușii musulmani din Rusia (15 000) și Kazahstan (50 000), meglenoromânii musulmani din Turcia și alții.

Cripromusulmani sunt considerați moriscoșii(moriscos – maurii mici, în traducere din spaniolă) catolici din Spania ziși și saracini/sarazinilinobambakii catolici din Cipru, iar criptoevrei – maranii catolici din Spania, falașii creștini din Etiopia, dar și persoanele care, rămânând evrei în taină, s-au convertit benevol sau formal la islam, creștinism ori alte religii, de cele mai multe ori schimbându-și numele de familie și prenumele sau adaptându-le piesajului etnocultural local.

Criptocreștinii, criptomusulmanii, criptoevreii, criptoelinii, criptoarmenii, criptoslavii etc. sunt rezultatul unor fenomene care s-au apărut produs ca urmare a

a) convertirii forțate la religia ocupantului sau a majoritarilor;

b) aculturației și asimilării lingvistice forțate și/sau naturale; c) prozelitismului religios; d) camelionismului personal.

Cine sunt criptoromâni și unde îi găsim?

Nu vom greși deloc dacă în categoria Criptoromânilor îi vom include  pe:

  • ortodocșii de limbă maghiară din Transilvania (cazul satului Dăboi este unul de trist renume);

  • o parte importantă numeric a secuilor catolici și reformați de limbă maghiară din Transilvania, altădată ortodocși de limbă română (așa-zișii români secuizați);

  • greco-catolicii de limbă maghiară din Ungaria, altădată ortodocși de limbă română, majoritari în vechime în toată Crișana de Apus, până la Tisa și dincolo de Tisa, cu iradieri până dincolo de actuala graniță austriacă;

  • valahii din Valahia Moravă (Valašsko) din Cehia și Slovacia (în Carpații Beschizi/Nordici sau Păduroși), care se identifică drept valahi și vorbesc un grai care nu este nici ceh, nici slovac, dar care păstrează un lexic rezidual românesc de peste 1000 de cuvinte, precum și toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;

  • goralii din sudul Poloniei, care, ca și valahii din Cehia și Slovacia, vorbesc un grai distinct cu un lexic rezidual românesc important și păstează toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;

  • o parte a ucrainenilor greco-catolici din Galiția și Transcarpatia, individualizați puternic în raport cu marea masă a ucrainenilor și care păstrează în graiurile lor un lexic rezidual românesc important. Aceștia, în Evul Mediu, au fost ortodocși și s-au condus de dreptul românesc (ius valachicum).

  • Numeroase documente istorice și toponimia/hidronimia dau mărturia criptoromânității lor;

  • populația din peste 200 de sate din Ucraina de astăzi atestate altădată ca românești, inclusiv în Hătmănie (Secea Zaporojeană). În Ucraina dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au funcționat 168 de școli rurale cu predare în ”limba moldovenească”, astăzi toate desființate, învățământul fiind exclusiv în limba ucraineană.

  • rusolingvii de origine ”moldovenească”/basarabeană (conform pașaportului sau declarați la recensăminte) din Federația Rusă, plecați în pribegie sau colonizați/strămutați/deportați și care și-au pierdut limba complet sau în cvazitotalitate;

  • Torlacii, ziși și Șopi, din localitățile altădată românești atestate documentar în spațiul dintre Dunăre și Munții Balcani, care trăiesc astăzi în Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo, un grup etnic misterios, de limbă slavă (nici bulgară, nici sârbă), având un șir de elemente etnografice comune cu dacoromânii, aromânii și meglenoromânii, și fac geografic legătura între blocurile dacoromân și aromân-meglenoromân, dar și cu cel albanez, păstrând un important lexic rezidual românesc și considerați a fi criptoromâni (români slavizați lingvistic cu secole în urmă).

  • valahii musulmani din Turcia, de viță meglenoromână;

  • sărăcăceanii din Grecia, de viță aromână;

  • caracaceanii din Bulgaria, de viță aromână;

  • aromânii de limbă greacă din Grecia, așa-zișii vlahi grecofoni;

  • populația din satele altădată istroromâne din peninsula Istria, astăzi în Croația și în mică parte în Slovenia, fapt certificat documentar sau prin toponimie/hidronimie.

Există și istorici care consideră că s-ar încadra în această categorie a Criprotomânilor și:

  • Populația de diverse limbi din țările balcanice și Austria care se identifică astăzi și se identificau în vechime drept valahi sau morlaci/mavrovlahi, adică vlahi/români negri/din nord, în vechime punctele cardinale fiind desemnate cromatic;

  • Huțulii, care păstrează un lexic rezidual românesc și un șir de particularități entografice comune/identice cu dacoromânii. Eminescu îi considera urmași ai dacilor liberi.

Dacă mi-au scăpat anumite grupuri de Criptoromâni, vă rog să mă completați.

Cred că merită să deschidem o dezbatere (istorică, culturală, entografică, lingvistică etc.) pe marginea acestui subiect nu doar interesant, ci și de mare sensibilitate.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru românii si criptoromanii photos"

 

Spațiul etnogenezei  românilor

 

 

Să începem cu cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria care sunt de fapt români!

Câteva cuvinte despre Proclamația de la Alba Iulia, pe care o pomenim atât de des și cu atâta venerație la fiecare aniversare a zilei de 1 Decembrie! Proclamație invocată în ultima vreme și de UDMR-iști, acuzându-i pe români că nu au aplicat-o niciodată! Că nu și-au respectat promisiunile făcute la 1 Decembrie 1918 prin Proclamația de la Alba Iulia!…

Această Proclamație conține un important capitol, vizionar, cu privire la viitorul minorităților naționale din România. Printre altele, li se recunoștea acestor minorități dreptul de a folosi limba maternă în școală, în justiție, în administrație, în biserică. Nimeni la 1 Decenbrie 1918 nu a avut de obiectat la aceste propuneri. Românii ardeleni, care au gândit această proclamație, au vrut să demonstreze astfel că nu au de gând să inverseze rolurile cu ungurii care până atunci nu recunoscuseră, în fosta Austro-Ungarie, decât un singur drept pentru români: dreptul de a se declara …unguri! Dreptul la deznaționalizare!

Mai trebuie amintit, spus și repetat la nesfârșit că la intrarea României în război, aliații ei, Franța și Anglia în mod deosebit, au promis României că la încheierea războiului viitoarea graniță de Vest a României va fi pe Tisa. Promisiune nerespectată la Conferința de Pace. La 1 Decembrie 1918 se știa deja că granița de Vest a României nu va fi cea promisă, cea dreaptă, cea corectă în fața justiției istorice! Se știa așadar că prin Granița nedreaptă de la Vest circa 500.000 de români rămâneau să trăiască mai departe sub administrația Budapestei, bine cunoscută ca abuzivă și samavolnică.

Mai mult chiar, printre cei 100.000 de participanți la Marea Adunare de la Alba Iulia se aflau și câteva mii dintre românii care rămâneau în afara noilor granițe ale României. Veniseă și ei să se bucure de izbânda justiției, chiar dacă ea nu era deplină. Veniseră la Alba Iulia cu o întrebare adresată fruntașilor Partidului Național: Pe noi cui ne lăsați?…

Pe noi cui ne lăsați?… O întrebare care răsună și azi, cu aceeași deznădejde!

E lucru sigur că autorii Proclamației de la Alba Iulia, atunci când au introdus în textul acesteia cel mai democrat și mai umanist program politic din lume și din istorie pentru minoritari – repet: cel mai democrat regim din lume pentru minoritari, s-au gândit nu numai la corectitudinea politică, la justiția divină care le impunea un asemenea program, ci s-au gândit și la cei 500.000 de români care rămâneau să suporte un regim politic pentru minoritari așa cum îl vor concepe liderii maghiari de la Budapesta. Liderii români din Ardeal au nutrit speranța că principiile enunțate solemn la Alba Iulia vor fi preluate și la Budapesta, pentru ca românii din Ungaria să se bucure de drepturile pe care le vor avea ungurii din România!… Această dorită reciprocitate nu s-a instaurat însă niciodată! Nici în zilele noastre! De la 1 Decembrie 1918 și până azi maghiarii din România s-au bucurat de drepturi și înlesniri pe care niciodată nu le-au avut românii din Ungaria! Și nici celelalte minorități naționale din aceeași Ungarie!

Principiile de la Alba Iulia reprezintă un model ideal, oferit întregii Europe, întregii omeniri! Un model de politică corectă față de minoritarii etnici! Ca orice model, și acesta rămâne greu accesibil, intangibil chiar. Dar este de datoria fiecărui stat să tindă spre acest model, să se apropie cât mai mult de el, chiar dacă asimptotic.

Îndrăznesc să spun – iar la nevoie să demonstrez, că România se numără printre cele 3-4 state europene care s-au apropiat cel mai mult de modelul de la Alba Iulia! Această reușită merită a fi subliniată mereu, cu fiecare ocazie! Ca români, trebuie să fim mândri că înaintașii noștri, părinții noștri au conceput modelul Alba Iulia. Putem fi mândri și pentru felul cum acest model a fost transpus în realitate de guvernanții români, de clasa politică din România, în frunte cu Parlamentul ei.

Atragem atenția în mod special asupra faptului a toate lămuritor privind deosebirea dintre guvernanții de la București și cei de la Budapesta:

La 1 decembrie 1918, în Ungaria trăiau 500.000 de români. Azi mai trăiesc 30-40.000… Au pierit, au dispărut aproape o jumătate de milion de români prin maghiarizare.

La 1 decembrie 1918, în România trăiau 1.500.000 de maghiari. La 1 decembrie 1989 trăiau în România 2.000.000 de maghiari!… Mai e nevoie de comentarii?!

…Să nu disperăm însă pentru dispariția a sute de mii de români din statisticile Budapestei! Slavă Domnului! În Ungaria trăiesc, înregistrați în toate statisticile oficiale, și o jumătate de milion de greco-catolici! Unguri greco-catolici?!… Maghiari greco-catolici?! Este o absurditate! Un non-sens!

Când s-a produs această trecere masivă a maghiarilor la Uniație?! Istoria nu consemnează un asemenea eveniment, un asemenea proces!

În realitate, cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria sunt de fapt români, români cărora le e teamă să se declare români! Ar avea multe de pierdut pe plan social și economic, în toate privințele, pe toate planurile, dacă s-ar declara români… Pentru acești români, cadrul pe care îl oferă Uniunea Europeană, reprezintă însă o șansă imensă de a se regăsi pe sine fiecare! De a-și afirma identitatea fără niciun risc. O șansă pe care n-o pot fructifica însă fără sprijinul decisiv al românilor din România, și în primul rând al guvernanților, al clasei politice din România.

Azi, numărul maghiarilor din România este mai mic decât în 1989! Mai mic este și numărul românilor din România de azi, față de România din 1989. În cifre relative însă, ca procent, numărul maghiarilor care au părăsit România după 1990 este mult mai mare decât al românilor care au părăsit România!

De unde această diferență?

Această diferență provine din faptul că foarte mulți maghiari – îndeosebi la tinerii maghiari mă refer!, au un motiv în plus să părăsească România, un motiv în plus să nu se simtă bine în țara, în statul în care s-au născut. Motivul este simplu și surprinzător: ei nu știu românește! De ce oare mulți, tot mai mulți tineri maghiari nu știu românește, în vreme ce toți ceilalți minoritari din România au învățat bine românește, nu au nicio problemă, nicio dificultate în a vorbi cursiv și corect românește?! Atât țiganii cât și evreii, tătarii sau sârbii, sașii sau rutenii, vorbesc la fel de bine românește ca și româno-fonii nativi! Numai maghiarii și secuii nu reușesc să-și însușească ca lumea dulcele nostru grai! De ce oare?

Răspunsul pune în evidență iresponsabilitatea liderilor udemeriști: maghiarii nu reușesc să devină buni vorbitori ai limbii oficiale, de stat, pentru că în interiorul comunității maghiare tinerii sunt supuși unei educații anti-românești, sunt manipulați – ca să nu zic că sunt constrânși, sunt încurajați să nu învețe bine românește! Să nu se simtă bine printre români, să nu simtă că România este patria lor!…

Discriminarea între cei ce știu limba oficială a unui  stat și cei ce nu o știu este o discriminare inevitabilă, care se impune de la sine, este naturală, firească, normală. Anormală este existența unor entități politice și culturale care funcționează în România pentru a săpa o prăpastie cât mai adâncă între maghiari și concetățenii lor. La ce le este utilă politicienilor maghiari o prăpastie, o falie cât mai adâncă între maghiari și restul societății românești? Le este utilă pentru a se asigura astfel, cu acest preț, de sprijinul acestei noi divinități care apare în orice democrație: electoratul! Măria Sa Electoratul!…

Prăpastia, la nevoie chiar vrăjmășia dintre maghiari și români, le asigură politicienilor maghiari un electorat constant, le asigură voturi! Și în felul acesta le asigură prezența în diverse funcții nemeritate, inclusiv prezența în  incinta Parlamentului României!

Aceasta este explicația comportamentului aberant al UDMR-ului. Una dintre explicații! Căci mai sunt și altele, printre care, cea mai importantă, este integrarea iresponsabilă a UDMR în politica Budapestei, o politică de subminare a României, a intereselor vitale românești, care constituie axa spirituală a existenței statului maghiar! Cât are de pierdut toată lumea de pe urma acestei schizofrenii, ridicată la rangul de politică de stat,  vom vedea cât de curând.

 

Surse:

https://cubreacov.wordpress.com

Ion Coja site personal

 

15/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acolo unde nu trăiesc doar români. VIDEO

 

 

 

Aflată de milenii la răspântii de drumuri, de granițe și interese geo-strategice, România a fost dintotdeauna un loc destul de bun pentru minoritățile care și-au găsit aici acea bucată de inimă pe care o numesc acum acasă.

Împreună, aici, pe pământ românesc trăiesc pe lîngă maghiari și germani, alte 18 minorități pe care le numim astăzi naționale.

Sunt cetățeni europeni și români ca noi toți, ceilalți, dar pentru care româna este a o doua limbă maternă, în care rostesc ca și noi cuvinte ca pâine, durere, mamă, patrie, vise.

 

 

 

 

 

01/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Opinii: Alternativa Republicii Moldova – unirea cu România sau realipirea la Rusia

 

 

01_petru_bogatu

 

Petru Bogatu: Alternativa Republicii Moldova – Unirea cu România sau realipirea la Rusia.

 

 

 

Nu polemizez cu antiunioniștii autohtoni (din R.Moldova),care de cele mai multe ori sunt niște sociopați deghizați, care îmbracă forma unor românofobi ordinari.

Ei au nevoie întotdeauna de niște dușmani, de niște persoane pe care să le poată demoniza.

Orice discuție cu aceștia este deci inutilă, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

 

Cusută cu ață albă

 

Igor Boțan, care își dedică ultimul său articol partidelor unioniste de la Chișinău https://cotidianul.md/2019/09/02/igor-botan-drumetii-si-foaia-de-parcurs/, face excepție de la regula generală.

El caută să comenteze detașat, echidistant și obiectivist situația și rostul formațiunilor politice care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Autorul pornește în analiza sa de la un fapt statistic. El citează datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), din noiembrie 2018, potrivit cărora aproximativ 49% dintre cetățeni regretă disoluția URSS, iar 40 la sută ar vota o eventuală refacere a imperiului sovietic, față de doar 27% care s-ar opune unei asemenea perspective.

În baza sondajelor de opinie, Igor Boțan trage concluzia că numărul cetățenilor care s-ar împotrivi refacerii URSS s-ar corela cu numărul celor ce ar opta pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Cu alte, cuvinte, doar unioniștii ar lupta cu resovietizarea, restul cetățenilor ori ar sprijini restabilirea imperiului rus, ori s-ar împăca tacit cu realipirea la fosta metropolă.

Pornind de la aceste premise corecte, autorul face niște afirmații eronate sau chiar răuvoitoare.

Unele dintre aserțiunile sale, date ca fiind adevăruri argumentate, sunt trase de păr, arătând că toată povestea sa aparent imparțială este cusută cu ață albă. S-o luăm însă de la capăt.

Dreptul la Unire

Igor Boțan susține că ar exista bariere insurmontabile în calea Unirii. Una dintre acestea ar fi decizia Curții Constituționale care le cere înalților demnitari loialitate față de Republica Moldova.

De aceea, ei ar fi nu doar îndreptățiți, ci și obligați de Legea Supremă „să se opună realizării idealului Unirii”.

Potrivit preopinentului nostru, înalții funcționari ai statului se află sub jurământul de a contribui la consolidarea independenței și suveranității Republicii Moldova, ceea ce le-ar limita posibilitatea de a promova deschis unionismul.

Fals! Boțan trece sub tăcere faptul că, potrivit Declarației de Independență din 1991, parte integrantă a Legii Supreme, de altfel, populația preponderent românească a Republicii Moldova are dreptul „să revină în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Fondatorii statului considerau că independența proclamată la 27 august 1997 nu-i decât o etapă în calea Unirii.

În plus, unirea unui stat cu altul pe cale legală și pașnică nu este un derapaj anticonstituțional, după cum consideră Boțan. Dreptul internațional oferă această posibilitate cetățenilor în condițiile respectării legislației interne și externe.

Impedimente în calea Unirii?

Preopinentul nostru mai afirmă că rolul națiunii civice moldovenești ar fi fost consacrat de Curtea Constituțională, ceea ce ar constitui de asemenea un obstacol în calea Unirii.

Potrivit lui, acest fapt „subminează în mod direct ideea despre Republica Moldova – cel de al doilea stat românesc”.

De bună seamă, Înalta Curte a statuat anterior că Legea Supremă reprezintă un contract social, iar „sursa Constituției este comunitatea națională, națiunea civică însăși”.

Asta deloc nu înseamnă că astfel ar fi fost abolit caracterul românesc al statului Republica Moldova, după cum susține Boțan.

Că elementul românesc nu mai este subiectul principal al „contractului social”. „Comunitatea națională”, la care se referă Curtea Constituțională, este eminamente românească, fapt scos în evidență în textul Declarației de Independență.

Nimeni nu poate contesta adevărul indubitabil că „poporul Republicii Moldova”, căruia îi „aparține suveranitatea națională”, după cum stipulează articolul 2 al Legii Supreme, își are originile preponderent în etnia românească.

Națiunea civică, despre care vorbește Boțan, ca s-o spunem pe șleau, este o invenție teoretică fără nicio legătură cu practica. Avem de a face cu un enunț abstract și postmodernist al unor cercuri progresiste sau neomarxiste care urmăresc crearea unei utopii cosmopolite și supranaționale debarasate de tradiție și originile creștine ale civilizației occidentale.

Națiune, popor, ethnos

Deși este utilizat în discuțiile politice, termenul „națiune civică” lasă loc de multiple interpretări în toată lumea. Unele state, precum Spania, Italia sau Grecia fac diferența între națiune și popor.

Altele, ca Polonia și Slovacia, de exemplu, deși au specificat în Constituție că emană de la națiunea civică, sunt de fapt construite cu precădere pe elementul etnocultural.

Mai pe scurt, „națiune civică”, oricum ai întoarce-o, nu există în realitate. RFG acceptă ideea de „popor” care poate locui nu doar în interiorul granițelor Germaniei, ci și în afara lor, ignorând sintagma „națiune civică”. La fel stau lucrurile în Austria și chiar în Elveția, unde, în pofida pluralismului lingvistic, există mitul destinului comun al helveților ca ethnos distinct. „Națiunea civică” strălucește prin absență până și în Franța.

Deși Parisul conferă un rol esențial cetățeniei în Constituție, aceasta țară este la ora actuală o națiune modernă, cu o puternică identitate culturală, etnică și istorică franceză.

Idea implementării națiunii civice ca liant al unității naționale a eșuat lamentabil în Belgia. Țara a ajuns în ultimul timp să fie divizată în regiuni lingvistice, zone culturale și circumscripții electorale separate pentru flamanzi, valoni sau germanofoni.

Tot mai mulți autori recunosc astăzi în Occident că națiunea politică modernă este un popor generat de o etnie. De unde și concluzia că utilizarea termenului de „națiune civică” nu are cum să anuleze realitatea a două state și a unui singur popor românesc.

Întreg eșafodajul lui Igor Boțan în jurul acestui subiect este pură speculație fără nicio legătură cu viața reală.

Statalismul ca nostalgie după URSS

Până și premisa corectă, bazată pe sondaje, pe care Boțan își construiește argumentele, dă peste cap concluziile sale. Dacă împotriva refacerii imperiului de altădată ar lupta doar circa o treime dintre cetățenii Republicii Moldova, cu precădere adepți ai Unirii cu România, iar restul de două treimi ar saluta resovietizarea sau s-ar resemna fără a crâcni cu o nouă ocupație rusească, acest fapt nu lasă piatră pe piatră din povestea „națiunii civice”.

Datele Barometrului de Opinie Publică, dacă e să le dăm crezare, arată că societatea dintre Prut și Nistru e profund divizată. Cea mai mare parte a populației rătăcește în istorie de pe urma deznaționalizării, fiind privată de repere identitare.

Boțan uită să spună că, potrivit sondajelor, tocmai cele două treimi care ar saluta sau ar accepta refacerea imperiului sovietic pledează totodată pentru statalitatea Republicii Moldova, bazată pe moldovenismul primitiv de sorginte țaristă și stalinistă.

De unde și impresia că lupta cu unionismul românesc pentru o statalitate fantomatică moldovenească ascunde de fapt nostalgia după URSS și Maica Rusia.

Visul urât al Maicii Rusia

La o privire obiectivă, cele 27 la sută de unioniști, pe care Boțan îi recunoaște drept singurii luptători temerari cu revanșa rusească, reprezintă o parte a poporului român care și-au recăpătat conștiința de sine națională.

Ceilalți, indiferent de originea lor etnică (români, ucraineni, ruși etc.), nu s-au deșteptat deocamdată din somnul rațiunii.

Or „conștiința de sine colectivă” și „identitatea” există doar într-o națiune modernă. Cei care umblă după potcoavele de cai morți ai colonialismului țarist sau sovietic sunt încremeniți în istorie. Ei trebuie încă treziți, pentru că somnul rațiunii naște monștri, vorba lui Francisco de Goya. Pocitaniile românofobe, ciudățeniile „națiunii civice” ca alternativă poporului român, hidoșeniile statalismului moldovenesc că paravan pentru revanșa Kremlinului sunt din aceeași operă. Din visul urât al Maicii Rusia.

Dacă „națiunea civică” este constituită exclusiv din nostalgicii după imperiul rus, aceasta nu-i decât un coșmar pe care este silit să trăiască populația acestui stat.

Deșteptați-vă! Sondajele de opinie, pe care le prezintă Igor Boțan, demonstrează fără putință de tăgadă că Republica Moldova sau revine la normalitate, sau cade din istorie.

Cu alte cuvinte, ori se unește cu România, ori va fi realipită la Rusia. 

Tertium non datur : O a treia (solutie) nu există.

08/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: