DEZVĂLUIRI: REBELIUNEA LEGIONARĂ ȘI IMPLICAREA ÎN EVENIMENTELE DIN 21-23 IANUARIE 1941 A COMUNIȘTILOR ROMÂNI ȘI A ALTOR AGENȚI AI SERVICIILOR SECRETE SOVIETICE

Regele Mihai, Regina Mamă – Elena, Generalul Ion Antonescu, Horia Sima și Ion Zelea Codreanu la manifestația din 8 noiembrie 1940 de la Iași. Foto: Arhivele Naționale / Historice.ro

În septembrie 1940 pierderile teritoriale ce au lovit ţara au provocat în România o gravă criză politică. După cedarea Basarabiei sovieticilor, a urmat Dictatul de la Viena care rupea Transilvania de patria mamă în favoarea Ungariei lui Horthy și cedarea Dobrogei de sud (Cadrilaterul) către Bulgaria. Pe fondul creşterii impresionante a popularităţii Mişcării Legionare, s-a format un guvern condus de generalul Ion Antonescu care a adus şi Garda de Fier a lui Horia Sima la putere, transformând astfel la 14 septembrie 1940 România în Stat Naţional Legionar.

Însă această conducere bicefală a țării nu putea avea o viaţă lungă. După doar câteva luni de guvernare comună pe 21 ianuarie 1941, legionarii și generalul Ion Antonescu, au intrat într-un conflict deschis, încercând să preia singuri întreaga puterea.

Au fost trei zile de grave violenţe între Legiune şi armată. În cele din urmă, mișcarea legionară a fost înfrântă, iar Legiunea a intrat într-un declin din care nu a mai ieşit niciodată.

Istoricul dr. Tiberiu Tănase, secretar al Diviziei de Istoria Științei din cadrul CRIFST al Academiei Române și autor a sute de studii de specialitate publicate de editura Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul și publicațiile SRI „Intelligence” și „Revista Română de Studii de Intelligence”, cât și revista rezerviștilor SRI, „Vitralii – Lumini și Umbre” sau Arhivele Totalitarismului a INST – Academia Română. (…). El s-a dedicat cercetării documentelor din arhivele secrete ale fostelor servicii speciale românești și a unor aspecte mai puțin cunoscute din istoria  Legiunii „Arhanghelul Mihail”.

Cercetând arhivele existente în România, de la cele ale SRI (CNSAS) la cele naționale (DANIC), ale MAPN și ale Academiei Române, istoricul a constatat că „a reieșit implicarea în evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 atât a unor comuniști români cât și a altor agenți ai serviciilor secrete sovietice”.

”Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în Corpul Muncitoresc Legionar. Deși, comandantul Mișcării legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Comuniștii s-ar fi înscris în cuiburile legionare pentru a-și satisface interesele importante: ascunderea scopului lor real, adică schimbarea orientării partidelor naționaliste, falsificarea rezultatelor, obținerea informațiilor din diferite compartimente ale vieții sociale și schimbarea în direcții favorabile intereselor URSS. Comuniștii ar fi exploatat slăbiciunile lui Horia Sima.”

În acest sens, autorul redă și concluzia unei Note a Direcțiunii Generale a Siguranței Statului (DGSS) din martie 1941, în care se arată că Legația Sovietică din București raporta că „în Mișcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulți dintre aceștia, cu ocazia rebeliunii, au ațâțat spiritele provocând dezordini și chiar participând la jafuri.”

Unul dintre cele mai interesante documente din volum este un raport transmis Internaționalei a III-a de PCdR, la 9 februarie 1941, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate”.

Raportul, suntem informați din cuprinsul lui, era însoțit de edificarea Kremlinului asupra succesului operațiunii printr-un reportaj filmat, pentru a se lămuri cu ochii lor și coordonatorii de la Moscova „asupra modului în care s-a desfășurat rebeliunea în Capitală și cele mai importante centre din țară”.

Nota Direcțiunii Generale a Poliției (DGP) conchidea: „În concluzie, PCR raporta că acțiunea de penetrație comunistă în cadrele mișcării legionare a dat rezultate neașteptate și că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluție în România”.

Analiza finală a expertului în informații este drastică: „Desfășurarea acțiunilor din timpul și după evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 a dovedit că legionarii nu au reușit să depisteze sau să elimine elementele comuniste care s-au infiltrat din ordinul Internaționalei a III-a și al serviciilor de informații sovietice.

Mai mult, comuniștii au reușit să imprime Mișcării Legionare acele directive ale Internaționalei a III-a care vizau socoaterea de sub influența ideologiei legionare a cât mai multor muncitori, chiar și a celor ce activaseră sau activau în CML. Aceștia urmau să fie folosiți de PCR ca „o forță de șoc” conform cu principiile broșurii „Revolta armată și războiul de stradă”, curs predat la școala de propagandă a Internaționalei Comuniste de la Moscova.”, fapt evidențiat în Evenimentul Istoric, Nr 25, Februarie – Martie 2020.

Istoricul Tiberiu Tănase a relatat pe larg operațiunea într-unul din numerele revistei Historia, de unde publicația https://www.activenews.ro. a reprodus mai multe date și documente revelatoare din care reiese că Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului.

Competiția s-a amplificat în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român a devenit „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”.

Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului”.

În acest context, și autoritățile au devenit din ce în ce mai preocupate de infiltrările elementelor comuniste în Mișcarea Legionară. Astfel, ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, recunoștea, în ședința Consiliului de Miniștri din 29 octombrie 1940, pătrunderea comuniștilor în Mișcarea Legionară, menționând că: „De multă vreme avem informația că se produce o penetrație de comuniști în Mișcarea Legionară”. De asemenea, generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mișcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniștilor”.

În memorandumul înaintat în aceeași zi Führer-ului, șeful statului român sublinia: „Elemente nepregătite sau trimise de comuniști poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat și pentru creșterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică”.

Instituțiile statului, cu ochii pe comuniști

Documente ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, ale Direcției Generale a Poliției și ale SSI-ului conțineau o serie de informații care atestau asemenea infiltrări ale comuniștilor în rândurile legionarilor, speculând toate lipsurile muncitorilor.

Astfel, Inspectoratul General al Jandarmeriei informa prin Ordinul de informațiuni nr.71/1940, din 1 noiembrie 1940, în legătură cu „preocuparea comuniștilor în elaborarea unui plan pentru introducerea în Mișcarea Legionară a unor agenți comuniști de încredere, conform instrucțiunilor primite de la Centru (Moscova), și care, printre altele, vor căuta să provoace sub egida legionară tulburări și manifestațiuni”.

Cauzele care au dus la pătrunderea elementelor comuniste în Mișcarea Legionară au fost sesizate și de Direcția Generală a Poliției în „Dările de seamă din lunile februarie și martie”, în care erau menționate: a) ușurința cu care era primit în Mișcarea Legionară orice solicitant fără vreun control serios; b) desființarea breslelor, care a condus la împingerea muncitorilor spre continuarea activității în cuiburile legionare sau alte organizații cu caracter politic.

În timpul rebeliunii legionare s-a strigat „Trăiască Rusia sovietică”!

În ceea ce privește aspectele legate de amestecul sovieticilor prin filiera PCd.R la acțiunile din timpul rebeliunii, a fost publicat un număr redus de documente. Din documentele studiate în arhive (Direcția Arhivelor Istorice Centrale, Arhivele Naționale București, Arhiva Serviciului Român de Informații și arhivele MApN) a reieșit însă implicarea în rebeliunea legionară atât a unor comuniști români – mulți agenți ai serviciilor secrete sovietice, cât și a altor agenți ai serviciilor secrete sovietice.

În acest sens, în unele documente sunt menționate nume ale unor comuniști infiltrați și identificați ca participanți la rebeliune. Astfel, în unele dintre documente se menționează următoarele: „Cu ocazia manifestațiilor din ziua de 21 ianuarie, la care au luat parte și un grup de muncitori ceferiști, s-a auzit strigând TRĂIASCĂ RUSIA SOVIETICĂ!

Adevărații legionari au părăsit pe manifestanți, văzând singuri greșeala ce au făcut-o când au primit pe acești muncitori în sânul Mișcării Legionare. Persoanele care au strigat și manifestat pentru URSS nu s-au putut identifica, majoritatea dintre ei fiind înarmați cu revolvere” (4). Privitor la participarea comuniștilor la acțiunile din timpul rebeliunii, în „Darea de seamă pe luna martie 1941″ a DGP se preciza că: „În timpul rebeliunii, între muncitorii încadrați în CML au fost identificați numeroși comuniști care au participat la demonstrații, furturi, jafuri, crime. Sentințele pronunțate de către tribunalele militare confirmă această afirmație”.

Muncitori comuniști cu rol de „agenți provocatori”

Unii muncitori, identificați ca participanți la rebeliunea legionară, sunt menționați într-o notă a DGP din aprilie 1941, și anume: „Vasiliu Iulius – strungar la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, comunist notoriu, înscris în cadrele Mișcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, la care a luat parte activă; Ionescu Nicolae (zis Dumitrache Nicolae), lăcătuș la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, cunoscut ca vechi comunist, se înscrisese în ultimul timp în cadrele Mișcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, când a fost văzut luând parte la acțiunile la care se dedau rebelii; Cojan Constantin, lucrător la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, comunist notoriu continuă a face propagandă în rândul lucrătorilor a făcut parte în ultimul timp din Mișcarea Legionară și a luat parte la rebeliune”.

De asemenea, a fost menționat și Lucrețiu Vâlceanu, „notoriu comunist și fost luptător în Brigăzile Internaționale Roșii din Spania, înscris ulterior în Mișcarea Legionară, în calitate de redactor al ziarului Biruința a difuzat zvonul fantezist că generalul Dragalina este de partea rebelilor”.

Demn de semnalat este și faptul că, într-un raport al Direcției Generale a Poliției, din 28 august 1941, rezulta că „după rebeliune s-a observat că un număr însemnat dintre foștii muncitori care aderaseră la Mișcarea Legionară s-au retras și au început să activeze în mișcarea comunistă din care făcuseră parte anterior. La Atelierele CFR Grivița, unde majoritatea elementelor comuniste trecuseră în tabăra legionarilor, astăzi se încadrează din nou în rândurile mișcării comuniste dând mîna cu foști tovarăși”.

Documentul demonstrează rolul de „agenți provocatori” pe care l-au îndeplinit „anumite elemente comuniste” infiltrate în Mișcarea Legionară. Activitatea „agenților provocatori comuniști” este confirmată și de SSI, care, urmărind permanent atât activitatea Mișcării Legionare, cât și activitatea comunistă, preciza în „Nota privind rolul agitatorilor comuniști introduși în Mișcarea Legionară”: „Cercurile legionare conducătoare cred că acești pseudo legionari (n.n. – comuniști) au fost introduși în mișcare numai pentru a agita și anarhiza țara, rămânând pe mai departe comuniști. Așa fiind – susțin cercurile menționate – nu poate fi cazul despre o încadrare a unor legionari în Partidul Comunist, ci despre o revenire a comuniștilor în cadrele partidului după ce și-au făcut datoria în cuiburile legionare”.

Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza

Dumitru Groza, şeful Corpului Muncitoresc Legionar din timpul rebeliunii legionare

Amestecul unor comuniști în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 este reluat și analizat pe o bază informațională mai largă de către SSI în „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie din același an. Dar, prin aprobarea dată de Horia Sima, reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) urma să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Groza, un „militant comunist de notorietate”.

Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. Comandantul Mișcării Legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, însă primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Și aceasta, pentru că, între comandantul Mișcării Legionare și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi.

După cum atestau date din Arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii, Dumitru Groza, unul dintre apropiații lui Horia Sima, era în realitate, „unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”. Prin Dumitru Groza s-ar fi menținut supremația CML asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apărarea.

Tot în „Darea de seamă asupra rebeliunii” întocmită de SSI se oferă și alte câteva exemple de intruziune comunistă. Astfel, serviciile de Siguranță și ale SSI se implicaseră în arestarea lui Boris Niconov din Basarabia, trimis de Soviete cu „misiunea de a se introduce la legionari”. Un alt exemplu făcea referire la cizmarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernăuți, care primise suma de 200.000 lei de la Ajutorul legionar, spre a se instala ca refugiat la Suceava. Alți comuniști legionari percheziționaseră sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executanții au fost Krevinski, Cervinski și Viskeron Alois, de asemenea identificați ca notorii comuniști infiltrați în Mișcarea Legionară.

Concluzia documentului SSI privind implicarea comuniștilor în rebeliune, în urma directivelor și intereselor sovietice, se impunea de la sine: „Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice”.

De altfel, și Legația Sovietică din București „era de acord cu faptul că în Mișcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulți dintre aceștia, cu ocazia rebeliunii, au ațâțat spiritele provocând dezordini și chiar participând la jafuri”. Mai mult, „Sovietele ar fi trimis în România mari sume de bani pentru a fi întrebuințate în propaganda legionară. Cu împărțirea lor s-ar fi ocupat conducătorii muncitorilor legionari”.

Interesul sporit al Moscovei față de situația din România este demonstrat și de un raport documentat transmis de PCdR la 9 februarie 1941 Internaționalei a III-a, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate la circa zece miliarde lei”. Raportul era însoțit de un reportaj filmat „asupra modului în care s-a desfășurat rebeliunea în Capitală și în cele mai importante centre din țară. În concluzie, PCdR raporta că acțiunea de penetrație comunistă în cadrele Mișcării Legionare a dat rezultate neașteptate și că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluție în România”.

Concluziile autorităților statului prezentate Președinției Consiliului de Miniștri subliniau că „jafurile, asasinatele și devastările au dat rebeliunii un caracter revoluționar comunist, explicabil, de altfel, prin primirea în Legiune a elementelor de stânga și a celor de la periferia Capitalei”.

Tiberiu Tănase / HISTORIA

Video ilustrativ de arhivă cu Horia Sima și Ion Antonescu.

Regele Mihai și Mișcarea Legionară

 

Așa cum e scrisă acum istoria, regele Mihai pare să fi plutit într-o zonă lipsită de orice fel de implicare politică până în august 1944 – ceea ce nu prea pare probabil.

Într-adevăr a fost marginalizat de Ion Antonescu și lipsit de pârghii de acțiune. Dar nici nu prea avea foarte multe șanse să se implice în viața publică după domnia dezastruoasă a lui Carol al II-lea.

Cuvântul de ordine al domniei regelui Mihai pare să fi fost păstrarea cu orice preț a monarhiei în România, indiferent de sacrificii. Regele Mihai inițial a acceptat de frica unei republici dominația lui Ion Antonescu (care a preluat și responsabilitatea pentru cele petrecute între 1940-1944), când i-a fost pus în pericol tronul de invazia sovietică în 1944 a luat parte la debarcarea lui Ion Antonescu în speranța că își va menține tronul, iar apoi a colaborat cu comuniștii cu aceeași speranță – până când a fost făcut pachet și trimis peste graniță.

Istoricul și jurnalistul George Damian a publicat în https://historice.ro. o serie de imagini în care regele Mihai apare la o manifestație legionară din 8 noiembrie 1940 de la Iași alături de regina mamă Elena, generalul Ion Antonescu și liderul Gărzii de Fier, Horia Sima.

Nu sunt foarte clare relațiile regelui Mihai cu Mișcarea Legionară la sfârșitul anului 1940, nu am văzut foarte multe scrise despre asta, poate fi un subiect care ar merita investigat mai atent.

Publicitate

85% dintre ucraineni consideră că nu este acceptabilă niciun fel de concesie teritorială către Rusia

Un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev (KIIS) în perioada 4-27 decembrie arată că 85% dintre ucraineni consideră că nu este acceptabilă niciun fel de concesie teritorială către Rusia, „chiar dacă din această cauză războiul ar putea dura mai mult”, relatează Kyiv Independent.

Doar 8% dintre respondenți cred că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei pentru „a obține pacea și a-și păstra independența”.

De asemenea, KIIS a precizat că limba vorbită de respondenți nu pare să aibă un impact asupra rezultatelor, întrucât 89% dintre respondenții vorbitori de ucraineană, 76% dintre cei vorbitori de rusă și 86% dintre cei bilingvi s-au opus concesiilor teritoriale către Rusia.

„După 10 luni de război epuizant și brutal, ucrainenii rămân fermi și resping narațiunea privind ”nevoia de concesii teritoriale pentru a liniști agresorul”, a declarat șeful adjunct al KIIS, Anton Hrushetskyi.

Sondajul a fost realizat în perioada 4-27 decembrie și a intervievat 2.005 locuitori din fiecare regiune ucraineană, cu excepția celor ocupate de Rusia.

Un sondaj realizat în perioada 7-13 septembrie de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev indica faptul că 87% dintre respondenți se opun unor concesii teritoriale ucrainene către Rusia.

De ce au dispărut culturile de cânepă industrială din țara noastră?

Cânepa industrială nu este doar o plantă agricolă.

În ’89, România era pe primul loc în Europa la producția de cânepa industrială și pe locul trei mondial.

Cânepa este azi o victimă a culturii de consum, care încurajează producția masivă și rapidă de materiale textile. Pe de altă parte, e victima incapacității autorităților române de a reglementa cultivarea sa și de a deosebi de marijuana. 

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2020 aveam 1.191 de hectare cu cânepă cultivată pentru fibră, în condițiile în care în 1990 suprafața era de vreo 15 ori mai mare. Înainte de Revoluție, România era pe locul al patrulea în topul exportatorilor de cânepă la nivel mondial, în condițiile în care suprafața cultivată era de aproximativ 55.000 de hectare.  

Am ajuns aici, pentru că geniile care conduc ţara n-au fost în stare să facă diferenţa între tipurile de cânepă.

Cea românească, folosită masiv în industria textilă pentru fibrele vegetale lungi, se numeşte canabis sativa şi, din păcate, la fel se numeşte şi planta cu care se droghează unii oameni.

Ca orice plantă, canabis sativa are mai multe soiuri, iar unele dintre acestea conţin mai mult THC (elementul psihoactiv din marijuana) ca altele.

La noi, au fost băgate toate în aceeaşi oală în legea combaterii traficului şi consumului de droguri.

Cânepa industrială e prinsă într-o încurcătură legislativă, în mare măsură din cauza controversatei sale rude, marijuana. Diferența majoră între cânepă și marijuana e dată de conținutul de THC, substanța psihoactivă cu efect euforic: marijuana are un conținut mare, în timp ce cânepa industrială — unul neglijabil.

  Legea din 2005 care stabilește „regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope” se referă la canabis în două feluri. Pe de-o parte e „vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica”, adică marijuana.

Pe rândul următor însă legea definește „planta canabis”, prin care înțelege „toate speciile din genul canabis”, deci inclusiv cânepa obișnuită. Un ordin al Ministerului Agriculturii, publicat tot în 2005, așază cânepa pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman. 

Asta este ca şi cum ai interzice oamenilor să aibă animale de casă, pentru că şi câinii, şi lupii au denumirea ştiinţifică de canis lupus.

DE CE AU dispărut culturile de cânepa?

1. Un hectar de cânepă produce la fel de mult oxigen cât 25 de hectare de pădure.
2. Un hectar de cânepă poate produce hârtie cât 4 hectare de lemn.
3. În timp ce cânepa poate fi transformată în hârtie de 8 ori, lemnul poate fi transformat în hârtie de 3 ori.
4. Canepa crește în 4 luni, copacul crește în 20-50 de ani.
5. Floarea de cânepă este o adevărată capcană de radiații.
6 Canepa poate fi cultivata oriunde in lume si necesita foarte puțină apă. Mai mult, pentru că se poate apăra împotriva insectelor, nu are nevoie de pesticide.
7. Dacă țesăturile de canabis se răspândesc, industria pesticidelor ar putea dispărea complet.
8 Primii blugi au fost făcuți din cânepă; chiar și cuvântul „KANVAS” este numele produselor din cânepă.
Canepa este, de asemenea, o plantă ideală pentru confecționarea frânghiilor, șireturilor, genților, pantofilor
9. Reduce efectele chimioterapiei și radiațiilor, în tratamentului , SIDA și cancerului; este utilizată în cel puțin 250 de boli precum cele de inimă, stomacale,epilepsie, astm, insomnie, psihice și boli ale coloanei vertebrale.
10. Valoarea proteică a semințelor de cânepă este foarte ridicată iar cei doi acizi grași conținuți în ea nu pot fi găsiți nicăieri altundeva.
11. Canepa este mai ieftină de produs chiar decât soia.
12. Animalele hrănite cu canabis nu au nevoie de înlocuiri hormonale.
13. Toate produsele din plastic pot fi fabricate din cânepă iar plasticul de cânepă poate foarte ușor fi redat în natură, fiind biodegradabil.
14. Caroseria unei mașini făcută din cânepă, va fi de 10 ori mai rezistentă decât oțelul.
15. Poate fi folosită și pentru izolarea clădirilor,materialele respective fiind durabile, accesibile ca preț și flexibile.
16 Săpunurile și cosmeticele pe bază de cânepă nu contaminează apa, deci sînt complet organice și ecologice.

Cel mai important dușman al cultivării cânepii a fost industrializarea: apariția materialelor industriale și accesibilizarea materialelor pentru confecționarea îmbrăcămintei au fost elementele principale.

Aceste materiale industriale — la început au fost bumbacul și inul — erau mult mai fine, mai ușoare, și mai ușor de folosit în comparație cu cânepa.

Acum, pădurile sunt tăiate pentru producția de hârtie și vedem cum otrăvirile și numărul bolilor provocate de pesticide este în creștere, iar lumea s-a umplut de deșeuri de plastic dăunătoare…

În Țara Noastră, DEȘI SOIUL DE CÂNEPA destinat PRODUCERII DE DROGURI NU SE CULTIVĂ, SUPRAFEȚELE DESTINATE SOIURILOR FOLOSITE ÎN INDUSTRIA TEXTILĂ S-AU RESTRÂNS ENORM !

Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi în general în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai multe cazuri 0,2-0,3%), iar această cânepă este cultivată şi utilizată special pentru producerea de fibre textile.

Important este faptul că pe teritoriul actual al României, culturile de cânepa au fost destinate întotdeauna obţinerii de fibre textile , iar această plantă nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru a fi folosită ca drog (nu există nici un document care să ateste acest lucru).

Se confundă cânepa cultivată pentru obținerea de droguri, cu cea pentru obţinerea de fibre textile de mare valoare economică şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS, denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale”.

Este grav că neprofesioniștii creează în legătură cu această temă situaţii de-a dreptul penibile.

Acţiunea narcotică a acestei plante este dată de substanţele secretate de perişorii aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa.

Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie.

Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe narcotice se găseşte în CÂNEPA INDIANĂ – Cannabis indica, și cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică.

Această specie de cânepă se găseşte cultivată şi necultivată în: India, Iran, Turcia, Siria, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu și se caracterizează prin talie scundă, 1-1,5 m, e puternic ramificată, are frunze cu foliole înguste şi seminţe mari.

SURSE:

https://basarabialiterara.com.md

https://www.revista-ferma.ro/articole/tehnologii-agricole/canepa-cannabis-sativa-l