CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În școlile din Ucraina denumirea limbii române s-a schimbat, la indicația autorităților, de 4 ori în decurs de 8 ani

romanii din Ucraina

Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), din care fac parte 20 de asociații național-culturale și organe de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, cere într-un apel către președintele, premierul și președintele Parlamentului Republicii Moldova schimbarea articolului 13 din Constituția R. Moldova prin care să se modifice sintagma “limbă de stat”, numind-o “limba română”, transmite Romanian Global News.

Discuțiile sterile și fără de sfârșit, privind denumirea corectă a limbii, afectează grav nu numai situația lingvistică din Republica Moldova, dar și stabilirea justă a denumirii firești a limbii materne a românilor din Ucraina, unii declarați moldoveni la recensămintele oficiale, în urma unei regretabile inerții cauzate de manipularea seculară a mentalului colectiv de către imperiile țarist și sovietic.

Fracturarea nu doar etnică, ci și lingvistică, a comunității noastre istorice, în general, dar mai cu seamă în regiunea Odesa, este exploatată cu rea-credință de autoritățile ucrainene. Este de-a dreptul incredibil cum s-a putut schimba, la indicația autorităților, de 4 ori în decurs de 8 ani, denumirea limbii de predare în școlile noastre din Bugeac: în 1992, din „moldovenească” în „română”, în 1998, din „română” în „română (moldovenească)”, în 1999, din „română (moldovenească)” în „moldovenească (română)”, iar în 2000 din „moldovenească (română)” în „moldovenească”, potrivit apelului CNRU, citat de Agenția BucPress din Cernăuți.


Atât Academia Română, cât și Academia de Științe a Republicii Moldova și-au spus clar și fără echivoc cuvântul. Vă rugăm ca și Domniile Voastre să aveți curajul să recunoașteți adevărul și să acționați ferm în vederea modificări grabnice a art.13 din Constituție”, potrivit apelului semnat de membrii comitetului coordonator CNRU.
De menționat că Academia de Științe a R.Moldova a lansat un apel în adresa președintei Maiei Sandu, prim-ministrei Natalia Gavrilița și președintelui parlamentului, Igor Grosu, prin care susține modificarea limbii de stat în Constituție, numind-o limba română.

Va ieși noua conducere a R. Moldova de sub ascultarea Moscovei și Berlinului care vor construirea unei “națiuni civice moldovenești” și vor sub ascultarea Moscovei așa cum le-o cere majoritatea românească din R. Moldova și românii din Ucraina?
Publicăm în continuare apelul CNRU.

Adio, educație în limba română în Ucraina

(Fragment din articolul apărut în publicația românilor ucraineni https://bucpress.eu/politica/adio-educatie-in-limba-romana-15608)

Elevii români din Ucraina, obligați să treacă la predarea în limba  ucraineană din 2023

Este oficial, ucrainenii au adoptat, iar România nu a prea reacționat. 

Controversata lege privind limba de stat din Ucraina a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională a Ucrainei în 14 iulie 2021. Pentru cei care nu sunt la curent cu importanța acestei decizii istorice pentru românii din Ucraina trebuie știut faptul că printr-un mănunchi de legi nou adoptate în ultimii 3 ani de către Ucraina, printre care și această nouă lege declarată constituțională, întregul sistem de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, a fost redus la un program de asimilare lingvistică aprobat prin inacțiune și de către România. 

Comunitatea istorică română din Ucraina este a treia ca pondere pe harta etnico-lingvistică din Ucraina, după cei care se declară etnici ucraineni și ruși, având un număr de peste 500.000 de persoane (și care până la adoptarea noilor modificări puteau să învețe în limba română în perioada fostei Uniuni Sovietice).

Date exacte cu privire la numărul etnicilor români (sau al copiilor etnici români care au fost realocați la școli cu predare exclusiv în limba ucraineană) nu avem, deoarece acest lucru nu a fost niciodată considerat o prioritate pentru MAE român (ce știm sigur fără să fie nevoie de vreun număr exact de la MAE este că românii din Ucraina pot spune adio educației în limba română așa cum au avut parte până la modificarea legilor din 2019, adoptate prin încălcarea Constituției Ucrainei și a Tratatului de bază dintre România și Ucraina și a celorlalte norme internaționale aplicabile în domeniul minorităților naționale).

Acum din fericire pentru MAE acest lucru nu o să mai reprezinte o problemă – au rezolvat-o ucrainenii așa cum au știut ei mai bine. Asimilezi subiectul și dispare problema. Nu ne putem totuși să nu ne întrebăm dacă alte încălcări ale tratatului ar fi tratate cu același dezinteres de către MAE si România, să zicem mutarea graniței 2 metri mai spre Constanța?

Greu de crezut, exemplul de mai sus ar fi agresiune teritorială, pe când cealaltă problemă este doar o încălcare a unor prevederi privind minoritatea română din Ucraina, adică o mică asimilare națională a unor cetățeni ucraineni etnici minoritari români care au avut nenorocul să se trezească în Uniunea Sovietică, iar acum in Ucraina.

O ignorare a datoriei morale și legal constituționale a României față de românii din comunitățile istorice, de la momentul apariției României Mari, până în prezent, este mai mult decât evidentă în ultima sută de ani.

O națiune are două dimensiuni, una juridică și una culturală. Națiunea română juridică este cea formată din toți cetățenii români, indiferent de etnie, limbă, cultură, rasă, etc.. Națiunea română culturală este cea formată din persoanele care pot fi sau nu cetățeni români, dar care se identifică etnic, lingvistic sau cultural cu națiunea română (comuniune lingvistică, datini, tradiții și obiceiuri, inclusiv apartenență etnică).

După cum putem observa națiunea culturală este mult mai cuprinzătoare și mai extinsă decât cea juridică. Națiunea culturală nu este limitată de vreun teritoriu sau documentație oficială emisă de vreo autoritate a vreunui stat – aceasta există prin simplul fapt al manifestării exterioare a limbii, valorilor, culturii și celorlalte elemente definitorii a ceea ce numim și considerăm a fi românesc.

Națiunea juridică deși este mult mai restrânsă are pârghiile legale de a organiza și contribui la dezvoltarea celor două dimensiuni a națiunii. De aceea atunci când interesele membrilor națiunii culturale pot fi afectate, națiunea juridică trebuie să intervină prin toate mijloacele legale pentru protecția acestora fiind singura în măsură de a interveni la un nivel internațional care contează, în calitate sa de subiect de drept internațional, ceea ce un individ nu poate să facă.

Acest lucru este consacrat într-o formă generică de către legiuitorul constituțional român prin art. 7 din Constituția României, dar și printr-un număr de alte legi interne privind românii de pretutindeni, din diaspora și comunitățile românești istorice.

Cu toate acestea această obligație în problema comunităților istorice este constant ignorată de către autorități, probabil pentru că destinatarii acestui drept constituțional nu au cetățenie română și prin urmare nu pot fi convinși să voteze într-un fel sau altul.

*Articolul 7 din Constituția României face referire la faptul că „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.”

Sursa https://bit.ly/3CElF8C 

Culmea este că și Constituția Ucrainei, menționează negru pe alb la Articolul 22 că: „Drepturile și libertățile omului și ale cetățenilor consacrate în această Constituție nu sunt exhaustive. Drepturile și libertățile constituționale sunt garantate și nu pot fi revocate. Atunci când se adoptă noi legi sau se modifică legile existente, nu este permisă restrângerea conținutului și sferei drepturilor și libertăților existente.”

Sursa: Rada Supremă a Ucrainei https://bit.ly/3iwfVpd

24/08/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Academicianul Nicolae Manolescu îi scrie președintelui Iohannis

Nicolae Manolescu. Al treilea ochi, cel critic - Contemporanul

NICOLAE MANOLESCU

Nicolae Manolescu către Iohannis: „Limba română este principalul bun național, începutul și sfârșitul a toate.

Scrisoare deschisă către Președintele României

V-am ascultat cu mare atenție zilele trecute vorbind despre proiectul România educată. Despre proiect, ne-ați informat cu oarece timp în urmă. Abia acum însă aflu care sunt ideile principale. E probabil vina mea.

Nu am nicio informație legată de cei cu care v-ați consultat, cu excepția, desigur, a ministrului Învățământului sau a altor înalți funcționari guvernamentali, indispensabili, firește, în dificilul și necesarul proces al reformei școlii românești.

N-am pretenția de a fi apelat la mine, deși m-am pensionat după 53 de ani de învățământ și am fost coautor de manuale de liceu. Am o vârstă la care nu-mi mai pot oferi ajutorul. Dar aș fi vrut să știu pe cine vă întemeiați când propuneți măsurile de reformă.

Diferitele instituții care au un rol în învățământ nu-mi inspiră încredere. M-am informat de curând cu privire la examenul de bacalaureat, ediția 2021, și am constatat grave deficiențe în alcătuirea subiectelor. E un exemplu.

V-aș putea oferi multe altele, îndeosebi instituționale. Cine se află în spatele acestor instituții n-am idee. Pe site-urile lor nu există niciun nume. Sunteți profesor ca și mine și sunt convins că știți că nu putem reforma instituțiile, dacă nu avem sprijinul oamenilor competenți. Problema oamenilor este esențială în toate reformele. N-am crezut niciodată în marxism, dar o întrebare a lui Marx mi-a rămas în minte: „Cine-i educă pe educatori?“

Ce încredere pot avea în anonimatul deplin al celor la experiența și competența cărora ați apelat? Mai ales când aflu că ați fost convins să propuneți, cu toată dubla dv. autoritate, ca dascăl și ca Președinte, destule măsuri care sunt, în cel mai bun caz, discutabile. Nu vreau să le enumăr, ca să nu abuzez de răbdarea dv., în cazul în care aceste rânduri vor avea șansa să vă ajungă la cunoștință. Mă voi mărgini la una singură, dar pe care o consider foarte importantă.

Aș porni chiar de la titlul proiectului: România educată. Domnule Președinte, ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. Educația fără instruire este rodul operei comuniste de spălare a creierului. Educarea tinerilor în spiritul valorilor naționale, occidentale, democratice n-are nicio șansă în lipsa cunoașterii profunde a acestor valori. Nu poți respecta ceea ce nu cunoști.

Un om neînvățat n-are nicio aplecare spre respectul acestor valori. Învățarea este primordială, educarea vine la rând. Păcatul originar al școlii românești actuale este moștenit din trecutul regim. Comuniștii n-aveau niciun interes să ne instruiască: interesul lor era să ne manipuleze intelectual și moral. Profitând de ignoranța noastră.

Susțin de mult această idee. Eram parlamentar când a fost adoptată prima reformă postdecembristă a școlii. Am atras atenția Senatului că a pune educația înaintea învățării constituie o gravă eroare. N-am fost ascultat. Ministerul de resort se numește și astăzi Ministerul Educației. Nu al Învățământului, cum l-aș fi botezat eu. Sau al Instrucțiunii Publice, ca înainte de război.

Consecințele se văd și astăzi în declinul care pare, vai, inexorabil, al școlii românești. Nu e vorba de un cuvânt sau altul: e vorba despre o concepție. l a vârsta mea, Domnule Președinte, nu mai cred în reforme-minune. Dar cred în oamenii pricepuți. Sunt un fan al competenței în orice domeniu. Aveți dreptate să puneți punctele pe i în multe privințe și nu, în ultimul rând, pe necesitatea finanțării cuvenite a școlii. Aveți dreptate să afirmați că ocazia oferită de PNRR nu trebuie ratată, cu miliardele ei de euro consacrate învățământului.

Vă implor, Domnule Președinte, să nu puneți carul înaintea boilor, cum spune vorba românească: oricât de importanți ar fi banii, oamenii sunt cei care contează cu adevărat. Școala românească duce lipsă de oameni devotați și pricepuți. N-am de gând să pun în aceeași oală toată dăscălimea, cum am numit-o totdeauna cu o tandrețe anti-caragialiană. Foarte mulți profesori mi-au fost studenți. Le-am coordonat lucrări de gradul I, teze de licență și de doctorat.

Nedumerirea mea se referă la acei funcționari care compun comitetele și comisiile ministeriale, inspectoratele școlare și care decid nu doar de programa școlară, dar și de subiectele de bacaulareat, de reforma pe care o doriți dv. înșivă din toată inima. Ați remarcat probabil faptul că unii dintre ei, consultați de presa scrisă și de media, își zic experți în educație, așadar nu profesori.

Atrag înalta dv. atenție asupra dezastrului (îmi măsor, ca de obicei, cu grijă cuvintele) instituțional din învățământul românesc. Se face tot mai puțină școală în România. Cam totul e de mântuială. E și o problemă de subfinanțare sau de infrastructură, desigur, dar problema cea mai gravă ține, în acest caz, ca și în altele, iertați-mă, de oamenii președintelui.

La figurat și la propriu. V-am ascultat, Domnule Președinte, și sunt sigur că ați vorbit dintr-o convingere profundă și dintr-un interes major față de soarta generațiilor viitoare, pe care le formează școala de astăzi. Îmi permit în încheiere o remarcă: n-ați menționat nici o dată în discursul dv. învățarea și educarea limbii române. Profesorul de limba și literatura română din mine nu vă iartă pentru această omisiune.

Limba română este principalul bun național, începutul și sfârșitul a toate.

Cu mult respect, Nicolae Manolescu

(Text apărut pe prima pagină a „României literare” nr. 30/ 2021)

NOTĂ

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013 ). A activat și ca politician după Revoluția din 1989.

A fost ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.

 În legislatura 1922-1966 a fost ales senator în județul Sibiu..

Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008  într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară.

În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

15/07/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

De cine depinde şansa de a scăpa definitiv de„limba moldovenească”și de pervertirea conştiinţei naţionale şi lingvistice a românilor basarabeni ?

Unioniștii cer Ucrainei să renunțe la glotonimul de limba moldovenească –  MediaNews – Știri Republica Moldova

Calea reformei stărilor rele trece prin restabilirea numelor
corecte pentru toate lucrurile, fiinţele şi acţiunile.

Confucius

Cine stăpâneşte trecutul, acela controlează viitorul.

G. Orwell

Alexandru BANTOŞ: Meandrele unui traiect lingvistic

Reflectând asupra evenimentelor produse în „istoricul an 1989”, cum era calificat două decenii în urmă acest segment al istoriei noastre, te întrebi: ce a însemnat respectiva perioadă pentru noi şi de ce pronosticurile mai mult decât optimiste lansate atunci par a fi astăzi simple şi ordinare exagerări?

Ce s-a întâmplat totuşi acum două decenii la Chişinău, în ce măsură evenimentele de atunci au alcătuit premisa derulării la alte turaţii şi la alţi parametri a destinului nostru?

Pentru a pătrunde esenţa lucrurilor, trebuie să vedem cum au interpretat atunci, dar şi mai târziu, acţiunile revendicative, ieşite din comun pentru fostul imperiu sovietic, participanţii şi organizatorii lor: Ion Hadârcă, Ion Druţă, Mircea Snegur, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Nicolae Mătcaş, Anatol Ciobanu, Valentin Mândâcanu, Leonida Lari…

Punctul culminant al protestelor populaţiei autohtone l-a constituit adoptarea Legislaţiei lingvistice în cadrul sesiunii sovietului suprem al R.S.S.M. de legislatura a treisprezecea. Cele trei legi – „Cu privire la statutul limbii de stat a R.S.S.M.”, „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S.M.” şi „Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină” – au format axa revirimentului general despre care peste doi ani, la 31 august 1992, profesorul Ion Dumeniuk (5 mai 1936 – 3 noiembrie 1992), autor şi promotor al noilor acte normative, director al Departamentului de stat al limbilor şi primul redactor-şef al revistei noastre, scria:

„Adoptarea Legislaţiei lingvistice reprezintă una dintre puţinele bătălii câştigate de românii basarabeni în lupta lor pentru a supravieţui ca neam. Să ne gândim numai cât face revenirea la alfabetul latin.

Prin el, în faţa rusificării s-a durat un adevărat zid chinezesc, pe care nu-l mai poate distruge nimeni. Evenimentul este de o importanţă istorică şi constituie o mare victorie a intelectualităţii noastre”. Era o afirmaţie categorică şi obiectivă.

Timpul, cu regret, nu a adus modificări acestor aserţiuni.

Iniţial implicat direct în mişcarea de renaştere naţională, Ion Druţă, scriitorul cu cea mai mare popularitate şi credibilitate în 1989, la tribuna Marii Adunări Naţionale, desfăşurate în preajma sesiunii amintite, rostea un discurs îndrăzneţ pentru acele vremuri, în care făcea o analiză exhaustivă, fără menajamente, a momentului.

Scriitorul formula metaforic motivele ce i-au determinat pe cetăţeni să se adune împreună, în număr impunător – cca 1.000.000 de persoane –, „la răscrucea destinului lor”: „Niciun popor nu poate accepta să fie dat afară din propria sa casă, dat afară din albia limbii sale materne, dat afară din matca srăvechilor datini şi obiceiuri.”

Mai mult decât atât: referindu-se la „jocul împrejurărilor istorice”, „care vine de aproape jumătate de secol oarecum de-a curmezişul neamului nostru”, autorul concretizează că „ne-am ridicat cu toţii în apărarea celor (valorilor – n. Al. B.) ce nu aparţin unei singure generaţii, ci neamului în totalitatea sa”: istoria, limba, pământul. Este de reţinut tonul necruţător, incisiv al declaraţiilor.

Apreciatul scriitor uită de cenzură, de realităţile regimului sovietic, existent şi rezistent încă, şi îi îndeamnă pe cei prezenţi să transforme „măreaţa Adunare” „într-o piatră de hotar a istoriei noastre moderne”.

Vorbeşte cu un curaj nemaiîntâlnit despre destinul vitreg al acestei palme de pământ: „Din nefericire, bătrâna noastră Basarabie figurează şi ea ca un ultim punct al acestor anexe, ca un acord final funebru al înţelegerii dintre Stalin şi Hitler.

Ca urmare a acestei înţelegeri, frumosul trup al vechii noastre aşezări a fost tăiat în trei bucăţi, tăiat rămâne până azi şi autorităţile superioare, care nu ostenesc a ne tot avertiza de primejdiile ce se nasc, în jumătate de secol nu au scos un singur cuvânt pentru a lămuri acestui blând popor pentru ce a fost el împărţit aşa şi nu altminteri.

Măcinarea şi dezrădăcinarea valorilor general umane ale acestui neam au mers atât de departe, încât astăzi chiar numele străvechii noastre aşezări a fost smuls cu rădăcini cu tot din limba scrisă şi vorbită, de parcă Basarabia nu ar fi fost numele maicii noastre nedreptăţite în văzul lumii, ci o poreclă”.

Asemenea afirmaţii, de o actualitate dezarmantă şi în prezent, nu mai fuseseră rostite la Chişinău timp de jumătate de secol. Scriitorul va reveni şi la tribuna sesiunii parlamentare asupra cauzelor ce ne-au smuls din letargia politică, opinând că adoptarea Legislaţiei lingvistice „va marca […] primul pas, începutul unui proces îndelungat şi anevoios de refacere spirituală”.

În eseul Troiţa de la răscruce, publicat în revista „Basarabia”, nr. 6, 1993, Ion Druţă încearcă să descifreze enigma şi sursa calamităţilor abătute peste noi, indicând asupra căilor ieşirii din impas. Or, cunoscutul romancier afirma: „Fierbinţeala marilor adunări naţionale nu a fost suficientă pentru a coace în cuptoare pâinea unui mare adevăr”.

Pierzania în care ne-am pomenit, credea autorul, vine de la vechea orânduire socială. „Comunismul, concluzionează Ion Druţă, a fost un blestem al omenirii, iar blestemurile, după cum se ştie, nu vin pentru o scurtă durată de timp. Ele când vin, apoi vin. Şi a scăpa de dânsele deseori nici o viaţă de om nu-i de ajuns”.

Autorul Poverii bunătăţii noastre notează în acelaşi eseu: „Comunismul a descompus temeliile general umane ale societăţii, bazate pe ideile creştine, şi, prin spărturile create, a ţâşnit sălbăticia, barbarismul, vandalismul”.

Ideea de mai sus este nuanţată şi într-un interviu difuzat la televiziunea naţională în seara de Crăciun a aceluiaşi an, 1993, în care Ion Druţă susţine că „rapănul comunist”, „care se poate îmtâmpla să fi pătruns şi în măduva oaselor”, „este o boală groaznică de care noi o să scăpăm greu, foarte greu. Poate cu timpul o să ne putem noi spăla de ciuma asta, care a trecut prin toate popoarele şi natural că a trecut şi prin poporul nostru”.

Legislaţia lingvistică, reper şi imbold pentru viitoarele şi atât de necesarele reforme economice, sociale, dar şi politice, a avut un impact puţin semnificativ totuşi pentru societatea moldovenească, întrucât, plătind tribut cadrului juridic sovietic, legile nu au reuşit să asigure ocrotirea, promovarea şi regenerarea limbii noastre ca expresie a identităţii neamului, nu i-au croit o altă soartă.

Adoptată în condiţiile unor tensiuni politice fără precedent, amplificate de grevele rusofonilor (la sfârşitul lunii august 1989, la acţiunile de protest contra limbii române participau 113 întreprinderi industriale întrunind cca 80.000 de muncitori), Legislaţia lingvistică nu a fixat denumirea corectă a limbii vorbite şi scrise în Republica Moldova – limba română –, nu a creat premisele pentru conştientizarea şi consolidarea spiritului naţional al românilor basarabeni.

LIMBA MOLDOVENEASCĂ

Războiul de la Nistru (1992), declanşat din motive „lingvistice”, apoi înjghebarea la comanda nostalgicilor vechiului regim a autonomiei transnistriene, tergiversarea şi neglijarea oportunităţii de a modifica legile în cauză în conformitate cu noul statut al Republicii Moldova, care, în 1991, scăpase de imperiul sovietic, dar nu şi de imperiul limbii ruse, fixarea în Constituţia Republicii Moldova (1994) a falsei denumiri a limbii, lichidarea Departamentului de stat al limbilor (primăvara anului 1994), ofensiva fără precedent a moldovenismului primitiv de sorginte stalinistă au amplificat procesul de degradare şi de rusificare a limbii oficiale.

Creşterea dependenţei Republicii Moldova, în special după 2001, faţă de Rusia şi extinderea influenţei acesteia între Prut şi Nistru prin manipularea diferendului transnistrian şi a pârghiilor economice de tot felul, vehicularea imaginarei primejdii ce ameninţă statalitatea Republicii Moldova dinspre Prut, deteriorarea fără precedent, premeditată, a relaţiilor cu România au distorsionat mesajul nostru identitar, au propulsat în prim-plan interesele populaţiei rusolingve, moldovenii împotmolindu-se în mlaştina unui complex de inferioritate tot mai evident, cu rădăcini la 1812.

Sunt în acest context, de o actualitate tulburătoare, concluziile trase acum un secol de către savantul rus N. N. Durnovo (1876-1937), membru corespondent al A.Ş.M. al U.R.S.S.: „Poporul din Basarabia, datorită rusificării silnice, e transformat într-o hoardă de robi muţi şi ignoranţi”.

Asemenea mentalitate au, se pare, o parte dintre alegătorii Republicii Moldova care votează politicieni compromişi şi ideologii expirate.

Oare nu astfel sunt receptaţi mulţi dintre concetăţenii noştri (cca 1.000.000) care muncesc de nevoie peste hotare?

O naţiune nu e decât o limbă, susţine un celebru cărturar francez. Suntem o naţiune?

Legile scoase cu cleştele din gura lupului au fost treptat date uitării, guvernanţii de toate culorile politice, fără excepţie, pe parcursul a două decenii, neglijându-le şi marginalizându-le.

Majoritatea celor aflaţi la cârma Republicii Moldova, fiind, în fond, nişte epigoni ai fostului regim de ocupaţie prorus, au continuat să pervertească nestingherit conştiinţa naţională şi cea lingvistică a românilor basarabeni.

Cele două decenii alcătuiesc un lanţ neîntrerupt de anihilare programată a identităţii noastre şi, în primul rând, a limbii materne.

Astfel, rămânând „pe linia de gravitaţie a Rusiei”, Republica Moldova nu are perspectiva supravieţuirii ca formaţiune statală suverană şi independentă, cu o economie edificată pe criterii şi principii naţionale, cu o populaţie ce trebuie să-şi păstreze, natural, identitatea etnolingvistică de sorginte romanică („venim din munţii latiniei”), ci nu una fabricată în laboratoarele puternicilor zilei.

Coborând în timp, suntem datori să reţinem avertismentul lui Eminescu: „Sute de ani, spune marele nostru înaintaş, românii au fost, cel puţin indirect, stăpâniţi de turci; niciodată însă în curgerea veacurilor turcii nu au pus în discuţiune limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă sau indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice”.

Cele două veacuri de „frăţie” slavă, inclusiv cele două decenii de „independenţă”, îi dau dreptate poetului. E un trecut pe care ni-l asumăm, deşi nu l-am stăpânit.

Ce ar trebui, în atare situaţii, să credem despre viitorul acestui pământ? Răspunsul, se pare, este simplu. Evenimentele vor fi altele, lucrurile se vor aşeza altfel cu o singură condiţie: frontiera Uniunii Europene să ajungă la Nistru.

Ce se va întâmpla în asemenea caz cu Transnistria, autonomie artificială, pseudoconsecinţă a oficializării limbii noastre?

Soarta acestui cap de pod al ruşilor spre Vest e ca şi hotărâtă.

Încă Petru cel Mare, în testamentul său, lăsa urmaşilor instrucţiunea pentru „a lor luare aminte”: una dintre condiţiile ce ar asigura dominaţia imperiului, nota ţarul, este de „a vârî”, sub orice motiv, în teritorii străine „oştile rosieneşti” şi „a le ţine (acolo) vremelniceşte până la prilejul de a rămâne acolo pentru totdeauna”.

E aşadar aproape imposibil să afirmi când şi cum îşi va retrage Rusia oştile din Transnistria. În schimb, este previzibilă şansa de a scăpa definitiv de ocupaţia armatei pe nume „limba moldovenească”.

Prăbuşirea acestui mit politic depinde de noi şi de capacitatea noastră de a reedita la alte dimensiuni „istoricul an 1989”.

03/04/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: