CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GÂNDUL ZILEI. MIRCEA ELIADE DESPRE FRANCMASONERIE

 

 

 

 

 

 

”Din toate cărţile pe care le-am citit n-am înţeles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru că în realitate nici nu ai ce să înţelegi în cazul aşa-zisei doctrine a ei.

Nu ştiu ce vor de fapt aceşti oameni, cine le-a băgat în cap că-şi trag doctrinele de la Solomon şi de la Piramide şi de ce sunt atât de misterioşi cu „secretele” lor, pe care le publică totuşi în sute de cărţi de propagandă.

Dar un lucru am învăţat totuşi din comerţul meu cu literatura aceasta aiurită: am învăţat să cunosc mentalitatea francmasonică”.



 



– Mircea Eliade –





 

 





Mircea Eliade



 

 

 

 

 

 

 

Mircea Eliade (n. București la 28 februarie/ 13 martie 1907 – d. la Chicago, în ziua de 22 aprilie 1986), a fost unul din marii  filosofi și istorici ai religiilor, eseist, prozator și  profesor universitar.

În luna octombrie 1925 a început studiul filosofiei la Universitatea Bucureşti, încheindu-le în 1928 cu o teză despre filosoful italian Tomasso Campanella.

A studiat limba sanscrită şi filosofia indiană la Universitatea din  Calcutta (India) până în 1931, an în care a petrecut şase luni la Hardwar, la cîţiva kilometri de Rishikesh, pe celălalt mal al Gangelui, la Ashram.

Şi-a susţinut doctoratul în filozofie, la Bucureşti în 1933, cu teza intitulată Yoga, o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga.

Între anii 1933 -1940 a ţinut cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti.

În timpul războiului a fost ataşat cultural al ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945).

Din 1945  s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, până în anul 1948 la École Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona.

A fost invitat în S.U.A. unde după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures” (1956–1957), dupa care, a acceptat postul de  profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor, care din 1985  s-a  numit  Catedra „Mircea Eliade” a Universităţii din Chicago.

Este autorul unei vaste opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.



 

14/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

GHEORGHE GHIMPU: CONȘTIINȚA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR MOLDOVENI (II)

POPOR ROMÂNESC! DACĂ FIII TĂI AR FI FOST UNIŢI TOTDEAUNA, ATUNCI ŞI PĂMÂNTUL TĂU STRĂMOŞESC RĂMÂNEA UNUL ŞI NEDESPĂRŢIT

Mihai Eminescu

Uniunea Sovietică, la fel ca şi Rusia ţaristă, promova în Basarabia politica sa pseudoştiinţifică şi antiromânească a celor „două limbi” şi „două popoare”.
Pentru a argumenta această falsă teorie, istoriografia sovietică, inclusiv cea moldovenească, aservită Moscovei, afirma că, în urma simbiozei romano-slave, în secolele IX-X, la nord şi la sud de Dunăre s-a format o nouă comunitate etnică – comunitatea valahă – şi că valahii n-au fost propriu-zis români, ci au fost cei mai apropiaţi strămoşi ai popoarelor romanice de est”;

că procesul de formare a poporaţiei „moldoveneşti” a avut loc încă în decursul secolelor XII-XIV; că moldovenii au apărut drept rezultat al simbiozei valahilor cu slavii de est, pe când muntenii, ca etnie diferită de cea a moldovenilor, descind din simbioza valahilor cu slavii de sud;

că moldovenii au mai păstrat etnonimul vechi „valahi” în primele secole după formarea statului moldovenesc, adică în sec. XV-XVI;

că „valahi” este numele dat de popoarele vecine numai populaţiei Ţarii Româneşti (Munteniei) (până la mijlocul sec. al XIX-lea)15; că Basarabia în 1918 n-a ieşit de bună voie, prin hotărârea organului reprezentativ al întregului ţinut, Sfatul Ţării, din componenţa Rusiei, ci a fost smulsă de la aceasta prin forţă, sub presiunea guvernului român ş. a. m. d.

Reprezentanţii moldovenismului primitiv au preluat în zilele noastre tezele staliniste potrivit cărora moldovenii n-ar fi români; că numele de moldovean este mai vechi decât cel de român; că „limba „moldovenească” nu ar fi limba română; că moldovenii „au fost făcuţi  români”; că „unirea Moldovei de peste Prut cu Valahia şi crearea unui nou stat – România (1862) – a fost însoţită de marginalizarea pe toate căile a tot ce ţinea de spiritul multisecular original moldovenesc”; că moldovenii, în 1859, ar fi fost forţaţi de munteni să se unească într-un stat unitar – România -, ceea ce ar însemna că moldovenii nu s-au considerat niciodată români, că ei n-ar fi fost nicicând stăpâniţi de o conştiinţă naţională românească.

Un oarecare Petre P. Moldovan (P. P. M.) a publicat la Chişinău în 1993 cartea Moldovenii în istorie. Acesta vrea să demonstreze că termenul „moldovean – moldoveni” are conotaţie etnică şi că „numele etnic (!? – n. n.) moldovan, denumirea limba moldovenească, toponimul Moldova sunt tot atât de sfinte, scumpe şi dulci pentru populaţia băştinaşă majoritară din Republica Moldova ca şi numele etnic român, sintagma limba română, toponimul România – pentru populaţia băştinaşă majoritară din România”.

P. P. Moldovan îşi propune acest scop, de parcă cineva ar vrea să contrapună patriotismul particular, local celui general şi etnic; de parcă patriotismul unui sucevean, sorocean, chişinăuian, putnean sau braşovean ar fi contrapus sau ar fi minimalizat de patriotismul faţă de Moldova, Muntenia, Transilvania ori România în genere.

Artiom Lazarev, românofob înrăit, academician care afirmă că „limba moldovenească” diferă de cea română, în articolul său „La a cui moară toarnă apă cartea Academicieni din Basarabia şi Transnistria”, îi acuză pe autorii acestei lucrări – Ion Jarcuţchi şi Brighita Covarschi – că ei nu utilizează în cartea lor etnonimul „moldoveni” şi glotonimul „limba moldovenească”, ci folosesc termenii „români”, „români moldoveni”, „limba română”, care, chipurile, ar fi pentru moldoveni şi transnistreni străine şi insultătoare.

În felul acesta Lazarev insistă asupra terminologiei staliniste.
„Apărând”, chipurile, limba moldovenilor, inclusiv a acelora pe care el însuşi i-a deportat în Siberia, Lazarev scrie – în limba rusă – în foaia cu denumire românească „Glasul Moldovei” următoarele:

„Amintim aici că statul cu denumirea Moldova, cnezatul moldovenesc s-a format încă în anul 1359. Populaţia acestui stat s-a consolidat într-un
etnos specific – „moldoveni”, cu mult înainte de constituirea statului său, şi de aceea noul etnos, adică moldovenii, şi-a numit statul său Moldova, denumire generată de etnonimul „moldoveni”, iar mijlocul de comunicare între membrii etnosului moldovenesc l-au numicu un autoglotonim „limba moldovenească”.
În continuare Lazarev prin afirmaţia „În prezent Republica Moldova a devenit, de fapt, o succesoare cu drepturi depline şi a cnezatului Moldova” înaintează pretenţii teritoriale faţă de România (e vorba de partea Moldovei din dreapta Prutului).

Lăsăm la o parte faptul, în 1999 discutat pe larg în cercurile istoricilor noştri de bună credinţă, că statul feudal moldovenesc n-a fost format în 1359. Consemnăm aici că o aşa – zisă mişcare patriotică „Pro Moldova” (Moldova în sens de Moldova istorică, ceea ce înseamnă că această mişcare urmăreşte scopul de dezmembrare a României – n. n.) într-o declaraţie din 7 septembrie 1999 ajunge până la obrăznicia să-i numească pe moldovenii care declară că în sens etnic sunt români ca fiind „coloana a cincea românească”, care, adicătelea, îşi consolidează rândurile „în scopul ei perfid de a ne lipsi de identitate, de dreptul de a ne numi moldoveni şi de a ne numi graiul matern limba moldovenească”, că, chipurile, „se dezlănţuie o nouă teroare politico-istorico-filologică, care vine să stranguleze drepturile democratice ale moldovenilor, popor care a dat numele acestei ţări”, că, cică, „presa de dreapta, ba şi cea a guvernului, a declanşat o nouă campanie furibundă împotriva moldovenismului, adică împotriva sentimentului naţional al moldovenilor”.

Părinţii spirituali ai glotonimului „limba moldovenească” şi ai etnonimului „popor moldovenesc”, rădăcinile moldovenismului primitiv, nănăşeii susţinătorilor acestor false teorii antiromâneşti şi, în fond, antimoldoveneşti se află în centrele imperiale şi şovine de la Moscova, Kiev, Tiraspol, în ideologia comunistă şi în tabăra extremiştilor maghiari.

Ucraineanul Holoslenko, fost secretar al comitetului regional moldovenesc al Partidului Comunist al Bolşevicilor din Ucraina, în raportul său la Conferinţa a IV-a regională din 1927 a recunoscut deschis că ei, comuniştii, se ocupă de „construirea” unei noi naţiuni pe teritoriul R. A. S. S. M., numind această activitate proces de „moldovenizare”.

„Dar, spunea Holostenko, ocupându-ne aici, în teritoriul actual al Republicii Moldoveneşti (din stânga Nistrului – n. n.), de construcţia naţională, în nici un caz nu trebuie să uităm de acele perspective pe care noi le avem în Basarabia, deoarece frontiera noastră nu este pe Nistru, ci pe Prut. Din aceste motive toate eforturile noastre în acest domeniu trebuie să fie îndreptate în aşa mod, ca să nu ne mărginim la teritoriul pe care îl avem în prezent.

Trebuie să ţinem minte că, în viitor, munca de construcţie naţională se va efectua şi printre moldoveni şi alte naţionalităţi care populează Basarabia. Atunci când rezolvăm un şir întreg de probleme practice privind moldovenizarea (subl. n.), trebuie să ţinem minte toate acestea […] Trebuie să educăm tânăra intelectualitate moldovenească în baza culturii ruse şi a celei ucrainene, care constituie cultura proletariatului victorios şi care cresc şi se dezvoltă pe măsura construcţiei socialiste. Acelaşi lucru e şi cu grafia. Grafia latină este grea pentru moldovean, de aceea folosirea ei va frâna munca (de moldovenizare – n. n.).

Lucrarea de față are scopul de a contribui şi la combaterea teoriilor false privind numele etnic al locuitorilor Moldovei şi denumirea limbii vorbite de ei, privind originea naţională a românilor moldoveni, unitatea lor de neam şi de limbă cu românii munteni, transilvăneni, bucovineni, olteni ş. a. m. d.;

de a susţine, prin exemple, ideea că „român” şi „valah” sunt două nume etnice ale unuia şi aceluiaşi popor – poporul român – că moldovenii sunt aceiaşi români ca şi muntenii, ardelenii, dobrogenii, oltenii ş. a. m. d., că, în ciuda intereselor forţelor imperiale, în primul rând ale celor ruse (ţariste şi sovietice) de a schimba componenţa etnică a populaţiei din teritoriile româneşti, de a mutila conştiinţa naţională a moldovenilor, aceştia au fost şi sunt conştienţi de originea lor etnică daco-romanică;

sunt conştienţi de faptul că ei au fost, sunt şi nu pot fi decât români;

că Moldova este un centru conştient al românismului, iar Basarabia – o fortăreaţă a acestuia, precum şi de a susţine ideea de continuitate a elementului românesc nu numai în Moldova istorică, dar şi în  Transnistria.                                                                              
 

    Menţionăm numai că, deoarece teritoriul naţional al românilor rămâne dezmembrat şi-n teritoriile româneşti din afara României autohtonii mai sunt deznaţionalizaţi, asimilaţi şi supuşi represiunilor, accentul de bază în toată  lucrarea, dar mai ales în ultimele două capitole, se pune asupra manifestărilor de conştiinţă naţională a românilor moldoveni din Basarabia, nordul Bucovinei şi din Transnistria, care e de asemenea românească.

 

 

 

 

Sursa:

 

Dă clic pentru a accesa Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

26/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GHEORGHE GHIMPU: CONȘTIINȚA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR MOLDOVENI (I)

 

 

 

Imagini pentru constiinta naționala a romanilor moldoveni photos

 

 

POPOR ROMÂNESC! DACĂ FIII TĂI AR FI FOST UNIŢI TOTDEAUNA, ATUNCI ŞI PĂMÂNTUL TĂU STRĂMOŞESC RĂMÂNEA UNUL ŞI NEDESPĂRŢIT.

 

Mihai Eminescu

 

Fiind geografic situat la confluenţa intereselor geopolitice, economice şi militare ale unor puteri imperiale, aflându-se în calea marilor migraţii, poporul român a rezistat vicisitudinilor ca printr-un miracol.

Deşi românii au dat umanităţii multe valori materiale şi spirituale (printre ultimele Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Movilă cel Sfânt, Mihai Eminescu, Henry Coandă, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Nicolae Iorga şi alţii),  dezvoltarea lor a fost frânată permanent şi dureros.

Dintre imperiile care au dăunat cel mai mult românilor se deosebeşte în primul rând cel rus (ţarist şi sovietic).
Esenţa politicii coloniale, de jaf şi violenţă, de mutilare a conştiinţei naţionale şi de  deznaţionalizare a românilor, promovată de ruşi în Principatele Române, a fost exprimată în mod concis de Karl Marx care menţiona că „jugul turcilor a fost de lemn, pe când cel al  ruşilor e de fier”.

Pentru a ocupa şi a supune pământurile altor popoare, inclusiv pe ale românilor, ruşii, în ultimele trei secole, au recurs la diferite şiretlicuri, la minciuni, au născocit diferite pseudoteorii, pretexte şi lozinci imperiale.

Marile greutăţi pentru poporul român au început după anul 1711. În acest an Dimitrie Cantemir, dorind să elibereze Moldova de sub turci, dar uitând de porunca lui Ştefan cel Mare, lăsată cu limbă de moarte urmaşilor, de a închina Moldova, în caz de nevoie, mai degrabă turcilor decât ruşilor, a încheiat o alianţă cu ţarul acestora din urmă.

Şovinismul şi imperialismul rusesc au făcut ca bunele, dar naivele intenţii ale lui Cantemir, în cele din urmă, să devină o trădare a intereselor naţionale ale românilor în genere şi ale moldovenilor în parte.

După acest an Rusia, cu sau fără pretext, a căutat mereu să se amestece în treburile interne ale Principatelor Române, ba chiar şi să le ocupe.

Moldova istorică a fost ocupată de  ruşi de şapte ori, în total pentru 34 de ani, iar jumătatea ei de răsărit – Basarabia – pentru 164 ani (1812-1918,1940-1941 şi 1944-1991), Transnistria a fost  ocupată de Rusia circa 200 ani (1792-1991) şi Valahia, adică Muntenia, a fost ocupată de armatele ţariste de cinci ori, în total pentru 29 de ani.

Ecaterina II, împărăteasa Rusiei, având aliat pe Iosif II, împăratul Austriei, a înaintat, în 1782, planul ca între cele trei imperii – Rusia, Austria şi Turcia – să se creeze din Moldova, Valahia şi Basarabia un stat „independent'” cu numele Dacia, în care religia să fie ortodoxă (greacă), iar conducerea – rusească.

L. Kasso (1865-1914), originar din Basarabia, ministru al învăţământului public din Rusia, recunoştea că în 1806 planurile Rusiei erau „să ocupe fără război ambele Principate Române şi să formeze din ele patru cnezate ruseşti”.

În 1823 fondatorii „Societăţii slavilor uniţi” ( O6щeство coeдиненных cлaвян) îşi propuneau să creeze o „federaţie democratică puternică” a ţărilor slave.

În această federaţie urmau să intre Rusia, Polonia, Bohemia, Moravia, Ungaria, Transilvania, Serbia, Moldova, Valahia, Dalmaţia şi Croaţia, aceste trei țări române fiind considerate pe nedrept ca ţări slave.

Unul dintre diplomaţii ruşi din sec. al XIX-lea, F. P. Fonton, îi ura pe români pentru că aceştia, chipurile, îi împiedică pe slavi să se unească.

 

 

„Acest popor – românii -, spunea diplomatul rus, are trăsături bine deosebite şi nu pot să ascund că, privind harta, mă apucă mâhnirea că aceste opt milioane de neam străin slavilor s-au aşezat aici pe încântătoarea pantă a munţilor Carpaţi, creând parcă un clin între slavi, împiedicând unirea  lor”.

 Acaparând noi teritorii, cotropitorii ruşi declanşau deznaţionalizarea populaţiei băştinaşe  şi colonizarea teritoriului ocupat cu elemente etnice străine. După anexarea teritoriului dintre Nistru şi Bug de către Rusia în 1792, Transnistria „ …a început imediat să fie populată cu colonişti ruşi”.

Bolşevicii ruso-sovietici, dar şi sateliţii lor slavi, spre a-şi atinge scopurile imperiale de  cotropire a unor noi teritorii, au ajuns să născocească state, naţiuni, limbi şi popoare noi, program trasat de Rusia ţaristă în 1812, după anexarea Basarabiei.

Nu o singură dată  bulgarul Gh. Dimitrov, îndeplinind porunca Kremlinului sovietic, a declarat de la tribuna Internaţionalei Comuniste că România este un stat multinaţional, că moldovenii, muntenii, oltenii, ardelenii, bucovinenii ş. a. m. d. nu sunt români, ci sunt popoare de etnii diferite şi că, în baza dreptului la autodeterminare, îşi pot crea statele lor „naţionale”.

Teza greşită că  România este „un stat multinaţional tipic, creat pe baza sistemului tâlhăresc de la Versailles, a acaparării de teritorii străine şi a înrobirii unor popoare străine„ era susţinută şi de istoricul sovietic A. M. Lazarev.

La începutul sec. al XX-lea, ideologii naţionalismului ucrainean Mihail Gruşevski şi  Stepan Rudniţki declarau că Basarabia ar fi teritoriu ucrainean, iar românii moldoveni ar fi găzdaşi vremelnici.

Tot la începutul sec. al XX-lea, mai exact în 1924, Moscova şi Kievul au format  Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R. A. S. S. M.). Acest act politic urmărea scopul creării unei trambuline pentru exportul „revoluţiei” în Basarabia şi – prin acest teritoriu – în toată România, pentru o nouă anexare a Basarabiei şi pentru asigurarea condiţiilor expansiunii ruse şi sovietice spre vest.

Dovadă în acest sens ne serveşte Memoriul cu privire la necesitatea creării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (în stânga Nistrului – n. n.), adresat la 4 februarie 1924 de către un grup de bolşevici români şi străini din U. R. S. S. (G. Kotovski, A. L. Bădulescu, P. A. Tkacenko, Sol. Tinkelman (S. Timov), A. Nicolau, A. Zalik, Ion Dicescu-Dic, T. Diamandescu, T. Chioran şi V. Popovici) Comitetului Central al P.C. (bolşevic) din Rusia şi Comitetului Central al P C. (bolşevic) din Ucraina.

Principalul argument, numit de autorii Memoriului în favoarea creării în stânga Nistrului a unei republici moldoveneşti, era că această republică (în deosebi după ce avea să se unească cu Basarabia) urma să joace „rolul de factor politico-propagandistic” şi să servească „drept breşă strategică a U. R. S. S. faţă de Balcani (prin Dobrogea) şi faţă de Europa Centrală (prin Bucovina şi Galiţia), pe care U. R. S. S. le-ar putea folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice”.

Un alt argument folosit de autorii Memoriului era acela că în stânga Nistrului „locuiesc în masă compactă cel puţin 500.000-800.000 de moldoveni, iar conform afirmaţiilor românilor – până la 2.000.000 de moldoveni, care, recunoşteau autorii Memoriului, au modul lor specific naţional de trai şi vorbesc un dialect românesc – limba moldovenească”.

 

 

 

 

Imagini pentru harta teritoriilor romanesti

 

 

 

Cu toate că până la începutul sec. al XX-lea, mai bine zis până la anul formării R. A. S. S. Moldovenești, lumea întreagă, parţial şi Rusia, recunoştea că băştinaşii din teritoriile româneşti de la răsărit de Prut şi de peste Nistru sunt români şi vorbesc limba română, instituţiile guvernamentale şi istoriografia comunistă şi imperială, întâia de la Moscova şi Kiev, cealaltă de la Balta, Tiraspol şi Chişinău, spre a justifica anexarea de către Rusia ţaristă şi apoi de către cea sovietică a teritoriilor româneşti, recurgând la minciună, propovăduind românofobia, sfidând adevărul ştiinţific şi istoric, şi-au propus să inventeze o naţiune moldoveneascâ, un popor moldovenesc şi o limbă moldoveneascâ, diferite de cele româneşti.

Această politică a fost combătută chiar şi de unii comunişti. Bunăoară, Ion Dicescu-Dic (născut la Bucureşti în 1893, mort în 1935 în Rusia sovietică), revoluţionar şi publicist român, comunist inveterat, membru al Uniunii Socialiste din România, apoi al Partidului Bolşevic din Rusia, în 1918 secretar al Comitetului Militar-Revoluţionar Român din Odesa şi comisar al unuia dintre batalioanele de voluntari români, din 1922 profesor la diferite instituţii de învăţământ universitar din Moscova, unul dintre iniţiatorii creării în stânga Nistrului a R.A.S.S. Moldoveneşti, dezvăluia în scrisoarea sa din 8 ianuarie 1925, adresată conducerii de partid din Rusia sovietică, precum şi fiecărui lider în parte, în total patruzeci de adrese, planul antiştiinţific şi antiromânesc al comuniştilor.

Cităm (p.19): „Încă nu demult tovarăşii numiţi au fericit partidul cu noi descoperiri, cu o nouă teorie, că moldovenii şi românii ar fi două popoare diferite, aproximativ aşa cum sunt ucrainenii şi ruşii. Această teorie e suptă din deget. Nu ştim pe ce izvoare se bazează ei când afirmă
acest lucru.

Ceea ce n-au îndrăznit să spună la timpul lor contrarevoluţionarii inveteraţi şi revoluţionarii alde Kasso şi profesorul Florinski, care au scris despre Moldova, ceea ce n-a îndrăznit să spună în această problemă profesorul Berg, un imperialist şovin rus, şi nici  chiar însuşi Miliukov, îndrăznesc să spună cu o mină serioasă comuniştii în faţa organelor superioare de partid, inducându-le în eroare.

Noi îi întrebăm: pe ce se bazează ei înaintând această teorie ridicolă? Pe cine vor să ducă de nas? Lasă să ne indice măcar un singur izvor care ar confirma această teorie a lor”.

 

 

Va urma

 

 

 SURSA:

 

Dă clic pentru a accesa Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

 

 

 

In memoriam Gheorghe Ghimpu (1937 – 2000), autorul cărții ”CONȘTIINȚA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR MOLDOVENI”

Gheorghe Ghimpu, revoluţionar, profesor şi fondatorul mişcării de eliberare naţionale româneşti din R.S.S.M.

Gheorghe Ghimpu arborează Tricolorul pe clădirea Parlamentului R.S.S.M., 27 aprilie 1990, actualmente Preşedenţia R.Moldova

 

 

Gheorghe Ghimpu (n. 26 iulie 1937, în Colonița, jud.Lăpușna, România – d. 13 noiembrie 2000, Chișinău) a fost un revoluţionar, om de ştiinţă şi un adevărat român care a trăit şi activat în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) şi apoi în succesoarea acesteia – Republica Moldova.

Gh.Ghimpu a fost deținut politic în perioada sovietică pentru convingerile sale naţionale româneşti și pentru participarea la fondarea Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (1972).

A fost fondatorul Mișcării de Eliberare Națională, membrul al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990).

Gheorghe Ghimpu a studiat la Universitatea Pedagogică din Tiraspol și a absolvit în 1960 Facultatea de Fizică și Matematică. Face studii postuniversitare, doctorand la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Științe al Uniunii Sovietice la Moscova între anii 1970-1971. Activează în învățămîntul preuniversitar, la Strășeni, și în cel universitar, la Tiraspol și Chișinău, oraşe din cadrul R.S.S.Moldovenești.

Sergiu Miron, profesorul de matematică a lui Gheorghe Ghimpu își amintește că tînărul student se interesa nu doar de știința reală, dar și de istoria neamului. „Gheorghe Ghimpu era un student excelent, învăța foarte bine la toate obiectele. În particular discutam chestiunile din istoria neamului. Îmi povestea că aceasta îl interesează mai mult chiar decît propria teză de doctorat.”

Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (F.N.P.), înființat în ilegalitate după război, avea drept scopuri ieșirea R.S.S.M. din componența Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), formarea Republicii Populare Moldovenești, unificînd și celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Basarabia istorică, teritorii din stînga Nistrului) și unirea ulterioară cu România.

Drapelul Republicii Populare Moldovenești urma sa devină tricolorul, cu o panglică neagră în diagonală, pînă la realizarea Unirii. Un alt scop era organizarea de alegeri libere pentru organele de conducere ale statului. Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială.

Printre conducatorii F.N.P. din Basarabia erau Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur. În Bucovina de Nord, mișcarea era coordonata de Alexandru Șoltoianu. Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk.

La scurt timp sunt arestați și Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur și Alexandru Șoltoianu. După jumătate de an de anchetă, dosarul nr. 6648 privind lotul Usatiuc-Ghimpu-Graur este trimis la Curtea Supremă de Justiție a R.S.S.M.. Judecata durează trei zile.

Pe 13 iunie 1972, completul de judecată, format din judecătorii V. Florea (președintele completului), M. Marițoi şi L. Dubanjeu, la propunerea procurorului A. Poluektov, dă hotărîrea: de a-l condamna pe Gheorghe Ghimpu la șase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever.

Au început persecutiile celor bănuiți de a face parte din F.N.P.. O mulțime de moldoveni au fost dați afară de la lucru, în special, din învățămînt. O mulțime de elevi și studenți au fost eliminați din instituțiile de învățămînt. Mai mulți tineri au fost puși sub urmărire de către securitate.

Gheorghe Ghimpu și-a ispășit pedeapsa de șase ani în lagărele din Mordovia și regiunea Perm ale GULAG-ului sovietic. După ”eliberare” i s-a interzis orice activitate pe făgaș pedagogic.

Odată cu proclamarea restructurării, se încadrează activ în Mișcarea de Renaștere Națională și de democratizare a societății. La primul Congres al Frontului Popular din Republica Moldova este ales ca Executiv ale Frontului Popular.

În perioada 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Autor al proiectelor de lege privind reabilitarea victimelor regimului totalitar de ocupație și despre controlul de stat. A publicat în presa periodică din Republica Moldova și România numeroase articole politice și de atitudine civică.

La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al R.S.S.M. a aprobat tricolorul ca drapel de stat. Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălța tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Președenției Republicii Moldova.

Liderul Partidului Liberal din Republica Moldova – Mihai Ghimpu (fratele lui Gheorghe Ghimpu) și-a amintit că Gheorghe Ghimpu, cel care a arborat primul tricolor pe clădirea Parlamentului, a umblat cu drapelul mai multe zile, înfășurat de corp, așteptînd cu nerăbdare ziua cînd urma să-l arboreze.

Scriitorul și deputatul Ion Hadîrcă a comunicat ulterior că „atunci cînd a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce își risca viața ridicîndu–se la niște inălțimi amețitoare. Mai tîrziu am ințeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puțini în lumea celor drepți care ar fi trăit o asemenea clipă în viața lor”.

Doctor în filologie, Ion Melniciuc a redat emoțiile pe care le-a trăit în momentul în care a fost arborat tricolorul – „Am alergat pe jos cu soția de la Botanica pînă la sediul Parlamentului, cînd Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Îl vedeam de la Botanica. Am trăit emoții de nedescris, o stare sufletească nemaivazută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut–o Gheorghe Ghimpu. A fost un adevărat patriot”.

Gheorghe Ghimpu a fost președintele Asociației victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Național Român.

 

 

Piatra funerară Gheorghe Ghimpu, Cimitirul Central din strada Armeană, Chişinău, Republica Moldova

Piatra funerară Gheorghe Ghimpu, Cimitirul Central din strada Armeană, Chişinău, Republica Moldova

Gheorghe Ghimpu a decedat la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000.

Gheorghe Ghimpu și colegul său de asociație Ion Caftanat se deplasau în dimineața zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Tîrnova, jud. Edineț, Republica Moldova, unde urmau să se întîlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române.

După 3 ore de drum, la ora 6.30 mașina în care se aflau a fost lovită de un camion. În urma impactului Ion Caftanat a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu a fost transportat la spitalul din orașul Donduşeni, iar apoi la Spitalul de Urgență din Chișinău, unde a murit la 13 noiembrie 2000.

Mihai Ghimpu, a menționat în cadrul unui simpozion în memoria lui Gheorghe Ghimpu desfășurat la 27 iulie 2007 că, la vîrsta la care a plecat din viață, badea Gicu era încă foarte puternic.

 

Dacă nu s–ar fi organizat acel accident, astăzi la sigur era printre noi. Totuși, Gheorghe Ghimpu a lăsat în urma sa o comoara, și anume dragostea față de tot ce e românesc. Nu în zadar, cînd am ridicat piatra comemorativă la Colonița, am scris pe ea cuvintele lăsate de Gheorghe Ghimpu: Ne vom salva doar revenind la românism și realizînd reîntregirea neamului românesc”.

(http://istoria.md/articol/684/Gheorghe_Ghimpu,_biografie)

26/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: