CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un element de bază al RĂZBOIULUI HIBRID dus de Rusia în spațiul românesc – Moldovenismul stalinist

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Avertismentul unui jurnalist privind  obiectivele agenților GRU și FSB din Basarabia.  

 

 

Jurnalistul basarabean Alecu Reniță explică pe larg, într-un editorial publicat recent de Timpul.md, adevăratele mize și chipuri hibride ale moldovenismului stalinist și antiromânesc – vechea marotă a Kremlinului susținută de agenții GRU și FSB  din Basarabia, laolaltă cu personaje politice direct interesate, promovate și impuse de Moscova, dar și de o liotă de idioți utili.

”Arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic”, avertizează jurnalistul, tratând punctual cele mai importante etape ale acestora.

  Iată concluziile lui Alecu Reniță redate de https://www.podul.ro/moldovenismul-stalinist-element-al-razboiului-hibrid-in-spatiul-romanesc :

Istoricii cunosc foarte bine conceperea, naşterea şi evoluţia conceptelor moldovenism, homo moldovanus şi poporul moldovenesc.

Abordarea mea nu va fi strict istorică, ci mai degrabă una jurnalistică, adusă în actualitate și raportată la procesele complexe care se derulează în regiune şi în R. Moldova. 

Moldovenismul reprezintă esența confruntărilor dintre cetățenii de ieri și de azi din R. Moldova. În perioada de ocupație sovietică, moldovenismul, fabricat în laboratoarele staliniste și cominterniste, constituia un mijloc camuflat de a desprinde în mod accelerat peste trei milioane de români de la blocul unitar românesc, de la cultura și spiritualitatea românească și de a-i îmbrăca într-o haină locală, cu denumire geografică de moldoveni.

Condiția de bază a fost ruperea totală de România și de românism, precum și îmbrățișarea necondiționată a moldovenismului de tip stalinist, adică moldovenism antiromânesc.

Operele artistice și literare, lingvistica, istoria, cultura, învățământul, manualele școlare – toate erau îmbibate de ideologia comunistă, de contribuția marelui popor rus la ajutorarea republicilor unionale înapoiate și, în Basarabia, suplimentar, de îmbibarea cu moldovenism antiromânesc.

Practic, generațiile postbelice din Moldova Sovietică au cunoscut o otrăvire în masă cu moldovenism stalinist, fapt care împiedica enorm procesele de trezire a conștiinței și demnității naționale în perioada de deșteptare, 1986-1988. 

Din aceste motive, scriitorii, jurnaliștii, istoricii, oamenii de creație care se aflau în fruntea Mișcării de Eliberare Națională au înaintat, la începutul proceselor de transparență și recuperare a valorilor perene din trecut, revendicări pentru salvarea “naturii”, pentru revenirea la alfabetul latin și limba “moldovenească”.

Victoriile obținute – reîntoarcerea acasă a Limbii române, a Alfabetului latin, a Tricolorului, a Suveranității și a Independenței față de Rusia imperială – cuprindeau implicit și reîntoarcerea identității românești. Moldovenismul antiromânesc își pierduse dominația în anii de renaștere națională, iar masele deşteptate reveneau la varianta naturală, normală – la moldovenismul românesc.

Declaraţia de Independenţă faţă de Rusia constituie un document magistral de demascare atât a ideologiei ţariste bazate pe ocuparea teritoriilor străine şi pe rusificarea populaţiilor încorporate, cât, mai ales, a ideologiei sovietice de fabricare a unor naţiuni noi, bazate, în cazul românilor din Basarabia, pe un fals istoric – acela că moldovenii ar fi un popor total diferit de cel românesc şi ar vorbi o altă limbă decât cea română.

 Alineatul de bază din Declaraţia de Independenţă stabileşte clar, fără nici un echivoc, că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Evident că „spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” are un nume foarte concret – România. Războiul declanșat de Rusia împotriva Independenței Moldovei în 1992 a oprit procesele de Unire a Basarabiei cu România și a readus în prim-plan moldovenismul rusesc, de sorginte stalinistă.

În fond, guvernările care s-au succedat la Chișinău după Primul Parlament (1990-1994) au ajuns la putere prin transformarea moldovenismului antiromânesc în ideologia de stat a R. Moldova (a se vedea Concepţia naţională din 2003).

Toți președinții de stat și primii miniștri ai Republicii Moldova au fost fie moldovenişti înrăiţi, cu un program de guvernare prorusesc şi antiromânesc, fie moldovenişti camuflaţi, care își ascundeau ura faţă de propriul neam şi neputinţa de a da rezultate prin slogane false de tip „şi cu Estul şi cu Vestul” – dar, în realitate, tot cu Moscova. 

În consecință, după mai mult de un sfert de veac, R. Moldova a ajuns printre cele mai sărace țări din această parte a lumii, iar societatea ei este puternic divizată și nu are capacități semnificative de a coopera și de a se uni.

Aş mai atrage atenţia că, în această perioadă de pretinsă independenţă şi democraţie, arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic, de sărăcire şi compromitere a intelectualităţii naţionale, de promovare a marionetelor, a clanurilor oligarhice şi corupte în conducerea instituţiilor de bază ale statului moldovenesc, de distrugere a oricăror forme de securizare a spaţiului informaţional şi de apariţie a unei mass-media independente, de parodiere şi caricaturizare a justiţiei şi statului de drept; se testează astfel, prin aceste scenarii, capacităţile de rezistenţă a coloanei a cincea, a „cârtiţelor” din vechile servicii speciale, a enclavelor separatiste de la Tiraspol şi Comrat, se încearcă promovarea unei Constituţii noi pentru federalizarea R. Moldova și a unor modele de conducere şi administrare hibridă tip „Alianţa Kozak”, a unor modele de creare a naţiunii civile “moldoveneşti”, de instalare a unor figurine de paie în fruntea Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului etc.

Mai trebuie menţionat de asemenea că, în cele câteva instituţii mass-media independente de la Chişinău, moldovenismul antiromânesc este prezentat în mod corect, obiectiv, ca un produs rusesc bazat pe falsuri istorice şi interese de dominaţie, însă impactul acestor mesaje asupra opiniei publice este unul foarte modest.

Propaganda moscovită care pretinde că moldovenii nu sunt români, că au limba şi istoria lor, diferită de cea a românilor, prinde la categoriile cele mai analfabete şi împarte românimea din R. Moldova în două tabere mari, aproximativ egale, care se confruntă deschis sau camuflat de la Independenţă (27 august 1991) încoace.

Agresivitatea şi intoleranţa la orice altă interpretare decât cea rusească privind etnogeneza şi originea moldovenilor vin din tabăra comunizată şi mai puţin cultă, care a rămas la stadiul manualelor şcolare din perioada sovietică, are nostalgia imperiului dispărut şi se alimentează non-stop din propaganda putinistă de la o sumedenie de posturi de radio şi televiziune din Federaţia Rusă, care sunt difuzate fără nici o restricţie din partea autorităţilor moldoveneşti. Cca jumătate din populaţia R. Moldova este informată, educată şi modelată de mass-media din Federaţia Rusă. 

Această jumătate, de regulă, este bine organizată, participă activ la alegeri şi furnizează conduceri servile, rusofile din patru în patru ani. Vocea intelectualilor şi a istoricilor oneşti de la Chişinău este bruiată de grupările gălăgioase plătite de serviciile ruseşti, precum și de partidele socialist şi comunist, care se schimbă la guvernare pentru a crea electoratului iluzia că ar reprezenta formaţiuni diferite. Orice analiză obiectivă a evoluţiei societăţii moldoveneşti după Declaraţia de Independenţă ar demonstra că frâna principală în democratizarea şi modernizarea R. Moldova o reprezintă Federaţia Rusă, care alimentează şi utilizează moldovenismul, sub toate formele antiromâneşti, ca instrument de bază în formarea, la Chişinău, a conducerilor servile Kremlinului.

Merită să acordăm o atenţie deosebită modelelor înşelătoare, de ultimă generaţie, lansate din laboratoarele războiului hibrid pentru a anticipa un şir de procese şi a slăbi vigilenţa opiniei publice.

Este deja evident că nu poţi înainta în mileniul trei cu cel mai odios criminal din istorie, cu Stalin şi teoriile sale aberante. În această ordine de idei, reprezentanţii moldovenismului antiromânesc anticipează procesele de înstrăinare a sute de mii de moldoveni de ideologia falsă, de românofobie şi propun ca această otravă stalinistă să-şi schimbe forma în secolul al XXI-lea şi să aibă acelaşi conţinut, dar cu un nume nou – naţiunea civică moldovenească.

În R. Moldova, ideologii şi reprezentanţii moldovenismului rusesc s-au dizolvat în toate partidele şi în diferite organizaţii neguvernamentale şi instituţii de expertiză. Bunăoară, în anul 2012, cu bani europeni, aceștia au lansat primul studiu – “Integrarea grupurilor etnice şi consolidarea naţiunii civice în RM”, iar în decembrie 2017 cam aceiaşi ideologi plătiţi de Germania au prezentat al doilea studio, “Consolidarea coeziunii sociale şi a unei identităţi comune în RM”.

Dincolo de pretinsele abordări moderne, din ambele studii se developează destul de clar stafia lui Stalin cu teoria sa despre cele două popoare diferite – român şi moldovenesc, cu etnogeneză diferită şi fără legătură genetică, istorică, lingvistică sau culturală între ele.

Ambele studii văd salvarea în renunţarea benevolă a băştinaşilor la identitatea lor românească şi în dizolvarea tuturor într-un cazan multietnic, din care va ieşi o societate nouă, plină de virtuţi şi fără nici o caracteristică etnică sau istorică.

Nu contează că românii constituie 85% din totalul populaţiei, iar ruşii nu ajung nici la 5%. Inclusiv pentru naivi a devenit clar că minoritatea rusă nu va renunţa niciodată la a-și menține caracteristicile etnice şi legăturile cu patria istorică.

Noua formulă ideologică (națiunea civică moldovenească) este o păcăleală uriaşă, o nouă capcană care li se întinde moldovenilor (similare celor din anii de ocupaţie rusească), cărora li se propune paşnic să se transforme în altă „specie”, mai evoluată, mai modernă, polietnică.

De fapt, ei, ideologii moldovenismului stalinist cu papion european la gât, ne arată direcţia şi viitorul luminos – “de la identitatea etnică la una civică” (extras esenţial din studiu). Pentru cei care şi-au trăit o parte din viaţă în Uniunea Sovietică şi au văzut cum se fabrică homo sovieticus, mutanţii şi mancurţii – cam nimic nou şi original.

Suntem departe de a formula concluzii sau sugestii. Evoluţia statului R. Moldova timp de aproape trei decenii reprezintă un studiu de caz pentru spaţiul post-sovietic şi pentru ţările Uniunii Europene, care fac aici investiţii mari, dar fără rezultate esenţiale. Nici Europa, nici România nu au înţeles ce reprezintă cu adevărat moştenirea rusească şi sovietică lăsată în R. Moldova.

 Transformările reale şi îmbrăţişarea valorilor democratice şi europene de către cetăţenii moldoveni nu sunt posibile atâta timp cât acest teritoriu va rămâne un poligon experimental al Federaţiei Ruse pentru diversele tehnici şi forme ale războiului hibrid.

Serviciile de intelligence ale lui Putin au făcut o mişcare cu bătaie lungă când au transferat în secolul al XXI-lea moldovenismul antiromânesc. Ei l-au cosmetizat, modernizat şi chiar „europenizat”, fără să-i schimbe esenţa. Dacă le reuşeşte, „politrucii” imperiali vor trece Prutul pentru a făuri “naţiunea civică ardeleană, bănăţeană, dobrogeană” etc. (să nu-şi facă nimeni iluzii că acest scenariu este lipsit de fundament).

Fără pic de ruşine, în stil ipocrit şi dezgustător, statul moldovenesc cere bani de la europeni, români şi americani, dar îşi coordonează politicile naţionale, regionale şi internaţionale cu Kremlinul. 

Propaganda rusească reprezintă elementul de bază în modelarea mentalităţilor colective ale moldovenilor și a deciziilor lor electorale.

Instituţiile statului nu au nici o strategie de a combate invazia nemilitară rusească sau de a rezista acesteia.

Nu există nici în interiorul societăţii civile şi academice a R. Moldova grupuri de experţi care ar cunoaşte sau ar studia în detaliu tehnicile războiului hibrid şi metodele paşnice prin care Moscova stăpâneşte instituţiile statului, minţile şi deciziile moldovenilor.

O analiză mai profundă a stării generale din R. Moldova ar demonstra că ea este foarte departe de suveranitatea statală, iar statutul ei real este de gubernie rusească întreţinută cu bani din România, UE şi SUA.

Această reușită a serviciilor ruseşti se datorează faptului că modelele lor de război hibrid sunt elaborate şi dezvoltate pe matricea moldovenismului antiromânesc, fiind totodată şi o dovadă că Moscova îşi va perfecţiona politicile pentru acest teritoriu, dar şi pentru întreg spaţiul românesc, schimbând, reinventând şi remodelând teoria stalinistă, care ţine până în prezent dezmembrată naţiunea română.

Doar demontarea moldovenismului antiromânesc ar deschide drumul spre “deşteptarea” R. Moldova şi integrarea ei definitivă şi ireversibilă în cadrul României europene.

 

 

 

 

 

 

09/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CĂLĂII LUI STALIN

 

 

 


 

                                                  Foto: Călăii lui Stalin

 

 

Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU asasinii lui Stalin

  

 

 

La mai bine de șapte decenii de la primul val al deportărilor, comemorăm zecile de mii de victime care au căzut pradă teroarei comuniste, făcând publice numele câtorva din cei care au răpit, pe nedrept, viețile condamnaților și s-au scăldat în sângele lor nevinovat. 

 

Cum chinuiau oamenii călăii nemiloși ai lui Stalin

Piotr Maggo: „Când împuști, îi dai un șut în fund, pentru ca sângele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși”.

Adepții lui Stalin păstrează secretul asupra unui tip aparte de „stahanoviști”, asasinii NKVD- ului.

Printre ei se numără adevărații recordmeni: Generalul Vasilii Blohin, care a împușcat nu mai puțin de 20 de mii de oameni sau Piotr Maggo – 10 mii.   

Majoritatea călăilor au murit de moarte bună, au fost îngropați cu onoruri și până în prezent se bucură de aprecierea urmașilor lor din forțele de securitate ruse.

Vorbind despre represiunile staliniste, oficialitățile amintesc doar Gulagul, cu toate că el a reprezentat doar o parte a represiunii comuniste, într-o vreme în care sute de mii de oameni nici nu ajungeau până în lagărele din Gulag, fiind împușcați fără judecată.

 

Dimensiunile acestui sistem represiv uimește și astăzi. În timpul Marii terori din 1937, au fost uciși 353.074 de oameni, aproximativ câte o mie de persoane pe zi, iar în anul 1938 – 328.618 de persoane.

În următorii ani, numărul celor împușcați a scăzut : 1936 – 2552, 1940 – 1649, 1950- 1609, dar în tot acest timp  călăii erau ocupați să ucidă zeci de mii de ofițeri polonezi la Katyn, sau executau fugarii din timpul deportărilor.

 

 

 

 

 

                                            Echipă de executori NKVD 

 

 

 

 

 

 

Blohin, călăul care a răpit peste 20 mii de vieți

 

 

Mai mult de jumătate din execuții se hotărau la Moscova, după câteva interogări organizate de „troika” și de aceea, stahanoviștii NKVD, se găseau în principiu în capitală.

Cercul acestora era destul de restrâns – în toată Moscova, doar 10-15 persoane.

Numărul mic al călăilor, nu era din cauza că nu s-ar fi găsit oameni care să efectueze aceste execuții, dar, pentru că un „adevărat” călău trebuie să fie un meșter desăvârșit: să aibă un psihic puternic, abilități profesionale, păstrarea securității (nici chiar rudele călăilor nu cunoșteau cu ce se ocupă, de fapt, aceștia în NKVD) și devotament.
Unul dintre acești „meșteri” care a bătut toate recordurile este Vasilii Blohin.

În cariera lui, generalul Blohin a împușcat personal, aproximativ 20 mii de oameni. Iar alți doi: P. Maggo și S. N. Nadaraia – câte 10 mii de oameni fiecare.

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                    Foto: Vasilii Blohin

 

 

 

 

Vasilii Blohin s-a născut în 1895, în regiunea Vladimir, într-o familie de țărani săraci. La 15 ani a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer, iar din anul 1921 – în Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului.

 La vârsta de 15 ani, a început să lucreze ca zidar la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit subofițer. Din 1921 – în Ceka.

Ajunge comandant al OGPU-NKVD-MGB – din 1926, și comandant permanent al execuțiilor până la pensionarea sa în 1953.

 În 1933 a absolvit la locul de muncă Institutul de Arhitectură și Inginerie Civilă din Moscova.

Serviciul lui Blohin era greu: practic el a fost  unicul executor din cei 15, care a ajuns la pensie teafăr. Poate din cauza că, întotdeauna a respectat regulile de siguranță și nu a băut la lucru.
Apropo, Blokhin a fost cel care a condus execuțiile în masă ale polonezilor de la Katyn și a filmat personal acolo aproximativ 700 de asasinate.

Emelianov, unul dintre călăi,  își aduce aminte:

„ Beam vodcă până la pierderea cunoștinței. Orice ați spune, acesta era unul dintre cele mai dificile servicii.

Oboseam atât de tare, încât nu ne puteam ține pe picioare. Ne spălam până la brâu cu apa de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de sânge și praf de pușcă. Chiar și câinii simțeau acest lucru și ne lătrau de departe”.

 

 

Executorii își ieșeau din minți

 

 

Nici nu e de mirare că executorii decedau la o vârstă fragedă sau își ieșeau din minți.

Mulți s-au concediat ori s-au pensionat din cauza schizofreniei – cum este în cazul lui Emelianov, sau boli nervoase și psihice – în cazul lui Maci.

În foaia de concediere a lui Emelianov scria:

„Tovarășul Emilianov se pensionează, deoarece suferă de schizofrenie, care are legătură cu activitatea sa operațională pe termen lung în rândul organelor de drept”.

Piotr Maggo a avut un adevărat acces de furie, într-o bună zi, după ce a împușcat 20 de oameni,

A început să țipe la șeful Departamentului Special Popov, confundându-l cu încă o jertfă: „Tu ce stai aici? Dezbracă-te, chiar acum! Că te împușc pe loc!”, a strigat călăul, speriindu-l de moarte pe NKVD-ist.

Odată Maggo a fost mustrat de către superiorul său I. D. Berg.

Acesta a menționat într-un raport, că mulți condamnați mureau cu cuvintele: „Trăiască Stalin!”

Hotărârea conducerii a fost următoarea: „Este necesară realizarea lucrărilor educaționale printre condamnați, pentru ca aceștia să nu ponegrească numele șefului în cel mai nepotrivit moment!”.

Astfel, înainte de moarte condamnaților li se făcea morală. 

   NKVD-ul (ulterior MGB) a pus la punct un sistem de execuții care funcționa ca o mașinărie bine unsă.

Majoritatea covârșitoare a execuțiilor (până la 60%) au fost efectuate la Moscova, după scurte interogatorii în închisoarea Lubyanka și iminenta sentință extrajudiciară a „troicii”. 
  
Filmarile execuțiilor erau privite ca un fel de artă. Peter Maggo  îi învăța  pe călăii fără experiență în acest fel:

„Persoana pe care o împușcați va avea mâinile legate în urmă cu sârmă. Îi porunci să urmeze înainte, iar el, cu o armă în mână, îl urmărește. Dacă este necesar, comandați „dreapta”, „stânga” până când ajungeți la locul unde este pregătit rumeguș sau nisip. 

Acolo a suflat în spatele capului și trrrah! Și în același timp, dai o lovitură puternică în fund. „Pentru ca sângele să nu stropească tunica și ca soția să nu mai fie nevoită să o spele.”

 

Responsabilul masacrului de la Katyn

 

În 1991 la interogatoriul Procuraturii Militare Generale URSS, unul din membrii echipei de executare, fostul șef al NKVD-ului din regiunea Kalinin, Tocarev, povestea: „Prizonierii polonezi au fost împușcați cu pistoale germane „Walter”. Știu exact, deoarece, a fost adusă o valiză întreagă.

Operațiunea era condusă chiar de Blohin. Ne împărțea pistoalele, iar când operațiunea se termina, tot el le strângea înapoi”.

 

Iată ce povestește Tocarev despre executarea ofițerilor polonezi în regiunea Kalinin, de la 5 aprilie 1940:

„Blohin ne-a făcut semn spunând: „ Să mergem, e timpul să începem”. Blohin și-a pus haina specială: o pălărie cafenie din piele, pardesiu negru din piele, mănuși din piele până la cot.

Pentru mine a fost un moment impresionant – am văzut un călău.

Oamenii erau aduși câte unul, pe un coridor lung de către Blohin și Rubanov, apoi, acesta era condus într-o cameră roșie, plină de placate propagandistice și o statuie a lui Lenin.

Era o cameră nu prea mare, de circa cinci metri pătrați. Aici, pentru ultima dată era verificată identitatea prizonierului. Îl întrebau numele și data nașterii, pentru a exclude orice greșeală.

După care, ofițerilor sau polițiștilor polonezi li se îmbrăcau cătușe și erau duși în „Camera de executare”. Aici lua sfârșit viața prizonierului.

Călăii cu experiență împușcau în gât, ținând pistolul oblic în sus. În acest caz, probabilitatea ca glonțul să străpungă ochiul sau cavitatea bucală, era destul de mare.

Astfel, sânge era mai puțin decât în cazul, când prizonierul era împușcat în cap. Ucideau câte 250 de oameni pe zi.

Corpurile neînsuflețite erau scoase în curte, pe ușa din spate. Acolo deja era pregătit camionul.

Mașina era spălată în fiecare zi de sângele și fragmentele de creier care rămâneau acolo.

Corpurile erau acoperite cu o prelată și apoi arse într-o pădure nu departe de Mednoe.
Atunci, când toți prizonierii din Ostankovo au fost lichidați, Blohin a organizat o libație de adio, pentru aceia care au ucis mai mult de 6000 de oameni.

Blohin a primit ca premiu – salariul lunar, iar alții au primit biciclete ori patefoane”.

 

500 de execuții într-o singură noapte

 

După moartea lui Stalin, represiunea care a urmat nu i-a atins pe călăi.

Unul dintre aceștia, Nadaraia, un specialist ”multilateral” care conducea personal anchete și împușca personal,a fost ridicat în grad până la șeful securității lui L. P. Beria. 

 

 

 

 

 

 

                                            Foto: Călăii Sarikov și Nadaraia

 

 

 

Se deosebea printr-o productivitate înaltă, efectuând până la 500 de execuții într-o singură noapte.

În anul 1955, a fost condamnat la zece ani de gulag. A ieșit în 1965, după care și-a petrecut liniștit viața în Georgia.

Însă  călăii care au ucis până la câteva sute de oameni, sfârșeau adesea prin a fi împușcați.

Semnificativă este soarta NKVD-iștilor care au participat la execuțiile în masă a circa 2000 de persoane la închisoarea Solovețk, din pădurea Sandormoh, în octombrie 1937.
Execuțiile  au început la 27 octombrie, apoi activitatea a fost stopată pentru patru zile, din cauza că un prizonier a fugit (în scurt timp prizonierul a fost prins și împușcat).

Execuțiile au reînceput de la 1 noiembrie și s-au terminat la 4 noiembrie.

La sfârșitul operațiunii unor călăi le-au fost acordate premii, iar alții, o lună mai târziu, au fost arestați.

 

Unii călăi au sfârșit executați

 

Majoritatea personalului sau cei care au avut o oarecare legătură cu masacrul de la Solovețk, au fost arestați și duși la Moscova.

Aceștia au fost: șeful celui de-al zecelea departament al Direcţiei Generale a Securităţii Statului, NKVD al URSS de la Moscova,   Nicolai Antonov-Grisiuk; colonelul Veinștoc Iacov ,Krukovschii Vsevolod și procurorul din Leningrad Pozern B.P.

Toți aceștia, au fost învinuiți că ar fi fost spioni și executați de către fostul coleg de serviciu, Vasilii Blohin.

Cu toate acestea, toți acești foști călăi NKVD-iști executați  au fost reabilitați post-mortem în decursul anilor următori .
Principalul executor al crimelor de la închisoarea Solovețk din pădurea Sandormoh, Matveev a fost arestat peste un an și jumătate, în martie 1939.

Soarta lui Matveev, în comparație cu alți călăi, a fost una destul de bună.

A  fost condamnat la zece ani de închisoare, dar cazul său a fost revizuit de către Divizia Militară a Curții Supreme de Justiție și pedeapsa i-a fost redusă până la trei ani.

Nici de medalii nu a fost deposedat. În afară de aceasta, Matveev a fost eliberat înainte de termen.

În timpul războiului, el deja deținea funcția de șef al unei închisori, iar în afară de medaliile pe care le deținea, a mai fost decorat cu ordinul Lenin. Câteodată, acesta se reîntorcea la vechea funcție – executa prizonierii.

A murit de moarte bună, pe timpul când la conducere era Brejnev.

Călăul Garin, care a ucis aproximativ 400 de persoane, în primăvara lui 1938 a fost transferat ca șef în lagărul din Karelia, în 1940 a decedat de un atac de cord și a fost îngropat la Moscova.

Călăul Raevskii, care a împușcat circa 300 de oameni, a fost arestat cu aprobarea lui L.P. Beria ca „unul din conducătorii organizației rebele antirevoluționare, care a existat printre prizonierii lagărului pe insula Solovki”.

După ce și-a ispășit pedeapsa, a redobândit gradul de locotenent-colonel.

În prezent, toți acești asasini executori, sunt considerați „Jertfe ale represiunilor lui Stalin”. Câțiva s-au regăsit chiar pe panourile de onoare ale FSB-ului.

 


   

Vasili Ivanovici Blohin a fost înmormântat în 1955 la cimitirul Novodevici. În același loc, în alte locuri de onoare, au fost înmormântați alți călăi staliniști.

După arestarea șefului NKVD-ului, odiosul criminal  Beria, Blohin a fost lipsit de gradul de general maior și de 8 ordine pe care le primise, precum și de pensia de 3.150 de ruble (salariul mediu în țară era atunci de 700 de ruble).

Călăul nu a putut suporta această „represiune” și a murit în urma unui atac de cord.La sfârșitul anilor 1960, a fost reabilitat, iar  rangurile și ordinele primite i-au fost returnate postum.






                                                                 

 

                      Foto: Mormântul asasinului veteran Vasili Blohin



 

Și asasinul fruntaș Maggo este înmormântat în cimitirul Novodevici , Din când în când cineva scrie pe mormântul său inscripția – „călău”.






 

 

 

 

 

 


Surse:

http://ttolk.ru/articles/stalinskie_palachi-rekordsmenyi prin
https://www.timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin

Traducere de Stela Televca

27/05/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Panslavismul și slavofilia vs.ortodoxia română

 

 

 

 

       Imagini pentru stema imperiului rus photos

 

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

 

Nichifor Crainic – Ortodoxia română ca funcţiune europeană, Ziarul Gândirea, anul XXIII, nr.1, Ianuarie 1944

 

Neamul nostru, iubiţi studenţi, nu e nici un neam fricos şi nici un neam fatalist, cum îl socotesc unii cari nu-l cunosc. Priviţi istoria lui de uriaşe încercări! Dacă ar fi fost fricos, astăzi n’ar mai exista.

Dacă ar fi fost fatalist, s’ar fi supus vrăjmăşiilor ce l-au asaltat din toate părţile şi astăzi ar fi una cu pământul. Ameninţat de blocurile gigantice a trei împărăţii: — împărăţia mahomedană delà sud, împărăţia austro-ungară delà nord-vest şi împărăţia moscovită delà răsărit, — el ar fi fost de
mult strivit, dacă n’ar fi ştiut să reziste creştineşte — adică înfruntând bărbăteşte primejdiile din afară cu credinţa fierbinte şi statornică în ajutorul şi în dreptatea proniei dumnezeeşti. ( … )

Marele curent filosofic şi literar, numit slavofilism, care în veacul al XIX-lea a făurit doctrina mesianismului rus, e animat de cu totul alte sentimente decât ale noastre faţă de formele confesionale ale creştinismului occidental. La slavofili, cari reprezintă aspectul cel mai caracteristic al ortodoxiei ruseşti de odinioară, nu se poate vorbi în niciun caz de o dragoste interconfesională.

Slavofilismul e pătruns de dispreţ şi de ură fanatică faţă de creştinismul occidental. Sprijinindu-se pe proporţia numerică, şi deci pe elementul cantitativ, slavofilii identificau ortodoxia cu rasa slavă, făcând o oarecare concesie numai Grecilor, pentru vechea contribuţie a Bizanţului.

Numele Românilor nu există aproape niciodată pomenit în scrierile slavofile. Ortodoxia, după această doctrină, aparţine exclusiv rasei slave. Şi cum ortodoxia reprezintă adevărata formă a credinţei creştine, poporul rus, care o deţine, are misiunea de a o impune occidentului întreg, desfiinţând celelalte forme ale vieţii creştine, declarate ca fiind degenerate.

Nu e, fireşte, rolul nostru să apărăm sau să justificăm aceste forme ale creştinismului occidental, care pentru noi sunt pur şi simplu realităţi existente, deosebite de ortodoxie, după cum prea bine ştim. Ceeace vrem să subliniem e atitudinea de totală negaţie a lor din partea slavofilismului, pentru a putea afirma cu mai. multă tărie rolul mesianic al Rusiei. Rolul mesianic al Rusiei e să cucerească occidentul cu sabia ca să-l regenereze, încreştinându-l după modul pravoslavnic.
Dacă adăugăm lucrul ştiut şi răsştiut că sub acest mesianism religios nici măcar nu putea să se ascundă imperialismul ţarist, care se dorea stăpânul întregei Europe, înţelegem mai bine sentimentul de ură agresivă şi distructivă, ce stă la temelia slavofilismului. ( … )

Departe de a fi o funcţiune europeană, ortodoxia rusă era numai un pretext al imperialismului moscovit împotriva Europei, cum e azi comunismul şi cum vrea să fie din nou simulacrul religios al diavolului, care se preface că bate mătănii pe mormântul Bisericii care a fost. ( … ) Acuzaţia că noi Românii am fi fost vreodată, am fi astăzi sau am putea fi mâine instrumente ale panslavismului e atât de neserioasă, ca şi cum ai spune că vrem să dăm tot concursul celorce caută să ne ucidă cu tot dinadinsul. ( … )

Atracţia culturii occidentale, dimpotrivă, se exercită atât de puternic asupra noastră încât e nevoie de oarecare frână. Grija de a disciplina cât de cât disponibilitatea spiritului românesc către cultura europeană şi de a-i selecţiona elementele asimilabile nu se numeşte obscurantism, ci reacţiune faţă de un exces dăunător liberei desvoltări şi propriei afirmaţii a personalităţii etnice.
Un popor, cum e cel german, e astăzi cel mai gelos de desvoltarea personalităţii sale etnice în domeniul culturii şi, aplicându-i o asemenea acuzaţie, ar însemna să-l calificăm pentru aceasta drept cel mai obscurantist popor din Europa. Iată, în rezumat, la ce nimicuri se reduc faimoasele acuzaţii, aplicate pe numele ortodoxiei româneşti ca nişte fulgi de zăpadă pe fierul înroşit în foc!
Dacă filosofii naţionalismului rus au căutat să monopolizeze ortodoxia pe seama slavismului, să facă un orgoliu de rasă din puritatea şi eminenţa dogmei ecumenice faţă de celelalte confesiuni şi s’o transforme într’un instrument al imperialismului moscovit împotriva Europei occidentale, noi avem cele mai puternice motive să nu ne solidarizăm cu această atitudine.

Noi, Românii, nu aparţinem rasei slave ca să ne lăsăm amăgiţi de acest orgoliu nejustificat. Pentru că numărul credincioşilor, oricât de mare, nu dă dreptul nimănui să facă din esenţa supranaturală a dogmei ecumenice o proprietate a rasei.

Dogma ecumenică nu e proprietatea noastră, ci a lui Dumnezeu; la rândul nostru noi putem deveni proprietatea ei în măsura în care ne făurim o viaţă, fie individuală, fie naţională, cât mai asemănătoare cu ea. În ce priveşte cultura ortodoxă desvoltată sub imperiul dogmei ecumenice, această cultură nu e slavă, ci bizantină. Cultura bizantină constituie un bun comun, pe care şi-l-au însuşit pe rând toate popoarele ortodoxe, la fel Ruşii ca şi Românii.

Niciun popor slav n’a adăugat acestei glorioase culturi bizantine un spor atât de însemnat, încât el să devină un bun comun pentru celelalte popoare de aceeaşi credinţă. Mândria slavilor e un alfabet chirilic.
Aportul nostru e “Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă, devenită o carte normativă, de circulaţie ecumenică. În cultura religioasă, noi nu suntem întru nimic tributari slavismului, dar suntem întru totul tributari Bizanţului, precum sunt la fel cu noi şi Slavii.

Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentrucă atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceeace ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. ( … )

Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturgiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi.
Tot astfel, pentru noi, Românii, ideea de a face din ortodoxie un instrument al imperialismului slav sau al panslavismului, e o idee inadmisibilă. Pentru că, în afară de motivele arătate, panslavismul e negaţia fiinţei noastre etnice, de altă provenienţă decât cea slavă.
E astăzi un adevăr recunoscut că, în ce priveşte viaţa creştină, fiecare individ o realizează după modul său personal, deosebit de modurile altor persoane, conform legii varietăţii însuşirilor naturale, puse de Dumnezeu în făptură, şi conform darurilor supranaturale revărsate de Duhul Sfânt după varietatea acestor însuşiri naturale.

Acelaş lucru se poate spune despre rase şi neamuri, care, în raport cu doctrina creştină, înfăţişează diferite moduri de a o realiza. Doctrina ortodoxă, grefată pe rasa slavă, prezintă o serie de deviaţiuni istorice, care au fărâmiţat forma vieţii realizate într’o pusderie de secte, ce au culminat, în cele din urmă, în fanatismul barbar al ateismului bolşevic.

Istoria religioasă a Rusiei ne oferă un creştinism improvizat, faţă de care rasa slavă e o temelie naturală dintre cele mai nesigure şi mai nestatornice, balansând necontenit între extreme, fără să-şi fi găsit încă un centru de gravitate, in jurul căruia să poată cristaliza o viaţă creştină echilibrată.

Delà patetismul teatral al pravoslavnicilor până la demonismul bolşevic e o distanţă imensă, în care se rânduiesc cele peste 150 de secte, ca tot atâtea încercări şi forme neisbutite de realizare a creştinismului.
Saltul mortal al regimului actual din Rusia, delà ortodoxie la ateism şi de la ateism la ortodoxie, e cu totul caracteristic pentru această nestabilitate funciară a rasei slave sub raportul religios.

Dacă religia e actul cel mai esenţial al sufletului omenesc, pentru acest popor ea capătă din nenorocire aspectul grotesc al unei haine, ce se îmbracă şi se desbracă după oportunitatea împrejurărilor.

Doctrina ortodoxă, grefată pe fondul latin al neamului nostru, ne înfăţişează o afinitate de structură între natural şi supranatural, din care rezultă o viaţă creştină echilibrată, adâncă şi statornică, ce nu are, în desvoltarea ei istorică, nimic din zigzagurile catastrofale ale ortodoxiei ruse.

Din aceeaşi dogmă ecumenică s’au realizat două forme de viaţă cu totul deosebite. În comparaţie cu patetismul delirant al Ruşilor, sobrietatea şi seninătatea noastră religioasă revelează un fond substanţial de autenticitate creştină.
Istoria Bisericii noastre nu e desfigurată de nicio deviaţie delà dreapta credinţă. Suntem poporul ortodox din sânul căruia nu s’a iscat nicio sectă propriu zisă, fiindcă inochentismul sau tudorismul sunt apariţii infinitezimale, fără durată şi fără repercusiuni istorice.

Etnicitatea noastră e pătrunsă de duhul ortodox până la fuziunea intimă a corpului cu sufletul de care este impregnat.

Noi n’am asimilat ortodoxia în moduri capricioase şi schimbătoare, ci ne-am asimilat ortodoxiei ecumenice ca un fragment de umanitate într’un întreg spiritual universal. De aceea n’am căzut în aberaţia de a face un monopol românesc din ortodoxie şi de a construi pe iluzia acestui monopol vreun mesianism agresiv faţă de popoarele de altă credinţă.

În raport cu ele, noi ne apărăm ortodoxia, în care suntem integraţi, cu conştiinţa că aparţinem unei sfere spirituale din ce în ce mai largi, până la spiritualitatea generală a creştinătăţii.
Cu condiţia respectului pentru credinţa noastră, noi, Românii, tolerăm celelalte forme de viaţă creştină, cu îngăduiala evanghelică a omului, care ştie că nu el e chemat să le judece, ci singur Dumnezeu, judecătorul nostru al tuturor.

De aceea, cu sufletul acesta, pe care îl avem din moşi-strămoşi, în timp ce Stalin îşi pune mătănii pe mâinile plin de sânge creştin şi dă asalturi să civilizeze după modul său diabolic occidentul, noi ne găsim în tabăra marei solidarităţi a creştinătăţii europene. ( … )

Marii noştri voievozi ortodocşi, cari au dus luptele dramatice împotriva mahomedanismului năvălitor, aveau conştiinţa lucidă a acestei solidarităţi atât cu lumea ortodoxă cât şi cu lumea creştină apuseană.

Psihologia lor de atleţi mărginaşi ai lui Hristos îi făcea să se simtă una cu marea comunitate de cruce a continentului, chiar atunci când sentimentele lor sublime nu primeau niciun răspuns din partea cealaltă. Cazul nostru, cari îi continuăm, e similar cu al lor când, făcând din această energie ortodoxă pavăză Occidentului, ne găsim defăimaţi de unii ca instrumente ale duşmanilor Europei.
Această Europă, iubiţi studenţi, îşi trage fiinţa spirituală delà cele două cetăţi imperiale, Roma şi Bizanţul, centrele politice, culturale şi religioase ale aceleiaşi împărăţii continentale.

Ele luminează din adâncul istoriei lumii noastre ca două focare, fără de care nu se poate imagina cultură, civilizaţie şi spiritualitate europeană. Viaţa noastră românească e sinteza vie a spiritului acestor două cetăţi.

Suntem, prin sângele nostru, moştenitorii Romei, care a fost faţa apuseană a imperiului roman; suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaş imperiu roman.

Suntem unicul popor de rasă latină şi de credinţă ortodoxă. Lamura europană nu se găseşte la nici un alt neam depe continent mai deplină decât în această sinteză, vie de două mii de ani, a Romei şi a Bizanţului, încarnată în fiinţa noastră românească.

Fie că ne dăm seama, fie că nu ne dăm seama, aderenţa noastră la comunitatea europeană, prezentă efectiv în toată existenţa noastră ca neam, emană din adâncimile acestei fusiuni în noi a celor mai nobile elemente din istoria Europei. “Luptăm pentru ţară şi pentru creştinătate”, — zicea ţăranul, care s’a dus cu această credinţă să se jertfească la marginea de răsărit a continentului.

Prin gura lui vorbeşte instinctiv sinteza din adâncul fiinţei noastre. Şi el nu e decât un simbol al unui popor, care a făcut din energia şi din credinţa lui funcţiune europeană.

 

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/7106/1/BCUCLUJ_FP_279479_1944_023_001.pdf

Publicat de 

18/03/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: