24 IANUARIE : S-AU ÎMPLINIT 164 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE MOLDOVA ȘI MUNTENIA

Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă momentul astral în care s-a înfăptuit primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român, eveniment care a avut la acea vreme o importanță crucială pentru pentru viitorul poporul nostru și pentru statul său unitar, ROMÂNIA, care apărea pe harta Europei.

În această zi, a avut loc dubla alegere de cele două camere ale depuțatilor, mai intâi de cea de la Iași, iar apoi de cea de la București, a colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), în calitate de domn al Principatelor Române – Moldova și Țara Românească.

Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române, astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavârșindu-se șase decenii mai târziu, în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.Este însă de necontestat că fără unirea Moldovei cu Țara Românească, nu am fi putut să sărbătorim nici Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Măreața idee de unire a românilor în cadrul aceleiași țări a fost exprimată clar şi puternic înca din  timpul Revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, aceasta a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti, care a pus în mişcare toate paturile sociale.Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins neobosit ample acţiuni de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii în 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi înflăcăraţi, între care se distingeau: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a.

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană

In vara anului 1853 când a izbucnit războiul Crimeii declanșat de Rusia împotriva Imperiului Otoman, a trecut pe prim plan în politica internaţională așa numita chestiune orientală, și situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse în fața Congresului de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei de către puterile europene aliate (Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel de-al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei și a Imperiului Otoman).
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat  atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia ,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei; Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente, Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care  libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa  o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris  din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc  s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească, fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.

In Moldova însă, caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost  interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive printre persoanele bănuite de simpatii unioniste. De asemenea au fost falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti  a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, în urma cărora Turcia, presată de Franța și Marea Britanie, a fost silita să anuleze alegerile falsificate.

S-au organizat noi alegeri, care au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti.

Rezultate asemănătoare s-au obținut şi în Muntenia, unde principele Cuza, ales în Moldova cu puțin timp înainte, a fost votat în unanimitate.

Toate cele 64 de buletine de vot ale delegaților munteni purtau numele lui Cuza, unele dintre acestea având și urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”.

Dezbaterile au demonstrat forța mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București după dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești.

În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.

Alegerea domnului moldovean în ambele țări românești a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm.

“V-am zis ca ea va fi precum România o va dori si o va simți“, spunea principele Alexandru Ioan Cuza.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI DRAGI ROMÂNI, ORIUNDE V- AȚI AFLA !

Publicitate

România a convins Bruxellesul că Unirea cu R.Moldova e unica soluție pentru securizarea graniței UE în sud-estul Europei

În contextul războiului ruso-ucrainean, România a reușit să convinga Bruxelles-ul că Unirea cu R. Moldova este unica soluție pentru securizarea graniței UE în sud-estul Europei.

Maia Sandu a cerut la București unirea cu România deoarece R. Moldova se află într-o situație imposibilă, scrie https://timpul.md.

Inițial, Klaus Iohannis a refuzat cererea președintelui Republicii Moldova, însă în urma escaladării conflictului din Ucraina și vizitelor fulger ale liderilor UE la Chișinău și-a schimbat opinia.

Moldova se confruntă cu mai multe crize suprapuse: criza refugiaților, criza economică, criza de securitate și criza energetică. Bombardamentele rusești au lăsat Chișinăul, pentru a doua oară în ultimele două săptămâni, într-o pană de curent masivă.

Guvernul de la Chișinău se dovedește a fi lipsit de instrumentele necesare pentru contracararea acțiunilor dușmanilor externi.

Bruxelles-ul a înțeles la rândul său că singura soluție de securitate pentru Republica Moldova este unirea cu România.

UE nu poate finanța la veșnicie un stat fantomă fără perspective de redresare economică și supus influențelor nocive ale Federației Ruse.

Chiar dacă Bruxelles-ul aruncă cartoful fierbinte în mâinile Bucureștiului, acest lucru este o oportunitate unică pentru cele două state românești separate de ocupația sovietică, în urma pactului Ribentrop-Molotov.

În condițiile blackoutului energetic din Republica Moldova, este clar că doar România îi poate salva pe moldoveni de la o catastrofă umanitară.

La Chișinău oamenii vorbesc pe stradă că Unirea cu România e mai aproape ca niciodată în ultimii 30 ani, fiind în același timp singura soluție salvatoare pentru ieșirea din crizele suprapuse ce duc țara spre dezastru.

Maia Sandu: Singura cale este spre lumea liberă

„Nu putem avea încredere într-un regim care ne lasă pe întuneric și frig, care ucide intenționat oameni, din simpla dorință de a ține alte popoare în sărăcie și în umilință. Oricât de greu ar fi acum, singurul nostru drum, calea de viitor a Republicii Moldova, trebuie să rămână spre lumea liberă”, a afirmatpreședintele R.Moldova, Maia Sandu.

Foto: Maia Sandu si Ursula von der Leyen

Maia Sandu l-a primit oficial pe șeful Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, care a efectuat o vizită de lucru la Chișinău.

Maia Sandu și șeful Serviciului de Informații de la București au discutat despre transparentizarea activității Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, dezvoltarea unui mecanism de control parlamentar efectiv asupra domeniului securității naționale, creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile responsabile de securitatea spațiului informațional al țării și cooperarea regională și internațională eficientă.

Foto: Eduard Hellvig, directorul SRI și președintele R.Moldova, Maia Sandu

Partidele politice românești au făcut deja Unirea

Partidul Social Democrat a debarcat la Chișinău pentru a-și crea propria platformă politică în Republica Moldova. Fostul partid al oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc a fost rebotezat în Partidul Social Democrat European. Liderul PSD de la București a discutat și cu primarul Chișinăului, Ion Ceban, cunoscut ca un apropiat al lui Marcel Ciolacu.

La fel, USR pregătește transformarea partidului PAS în USR-ul de peste Prut. Deputatul unionist, Lilian Carp, s-a înscris în partidul Uniunea Salvați România.

Alianța pentru Unirea Românilor are deja o platformă politică cu același nume, care a și candidat la ultimele alegeri parlamentare. AUR are cinci parlamentari originari din Republica Moldova.

Maia Sandu are acceptul verbal al Bruxelles-ului pentru a demara procedurile pentru a reunifica Republica Moldova cu România.

Siegfried Mureșan, responsabilul UE pentru Republica Moldova, a anunțat că UE este pregătită pentru o extindere rapidă.

Unirea României cu Basarabia este idealul secular al neamului românesc.

Conform reputatului analist economic Petrișor Peiu, care estimează în analiza sa „Cât costă reUnirea R. Moldova cu România”, vedem că suma necesară s-ar ridica la aproximativ 9 miliarde de euro pe an, și va putea fi ușor suportată din bugetul României. 

Există estimări conform cărora , dacă Moscova va continua războiul în Europa (dincolo de 2023), situația R. Moldova va deveni imposibilă în toate domeniile – politic, energetic, financiar, economic – iar Unirea cu România în 2025 prin votul comun al celor două parlamente (Chișinău și București) râmâne singura soluție.

Să fim din nou mari, cum am mai fost!

ADDENDA:

 Marcela Tusca: R.Moldova – ca SPAȚIU DE MANEVRĂ rusesc – trebuie să dispară. Unirea, unica soluție.

Dintr-o perspectivă geografică și politică, ceea ce este astăzi statul R.Moldova (inclusiv ceea ce se cheamă Transnistria) nu a reprezentat și nu reprezintă altceva decît un spațiu de manevră rusesc, o modalitate, o posibilitate pentru Rusia de a exercita control și a-și urmări interesele în regiune.

Lucrurile se desfășoară pe hartă într-un mod grafic și vizibil: fîșii de pămînt, desprinse una din alta (deși eu am o opinie separată legată de soarta Transnistriei, acest lucru nu contrazice observația), reprezentînd un *leverage* rusesc, o pătrundere, o insinuare, o inflitrare, o breșă.

Care ar fi (fost) soluția? Cum să sustragi Rusiei modalitatea și posibilitatea de control? 

Geografia nu se schimbă, nu putem avea vreo influență asupra ei,dar pute(a)m schimba lucrurile politic: sustragi Rusiei modalitatea și posibilitatea de insinuare și control prin lichidarea acestui spațiu de manevră, prin anularea lui politică. Prin ÎNCHIDEREA SPAȚIULUI DE MANEVRĂ. A breșei.

Asta se poate face doar prin unire cu România, adică prin dispariția elementului politic de slăbiciune profitabil pentru interesele rusești – R.Moldova. 

R.Moldova – ca SPAȚIU DE MANEVRĂ rusesc – trebuie să dispară.

23 noiembrie 1710 – Prințul cărturar Dimitrie Cantemir a fost înscăunat pentru a doua oară domn al Moldovei

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 1723), domn al Principatului Moldovei (19 martie – 8 aprilie 1693 şi 23 noiembrie 1710 – 11 iulie 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

La 23 noiembrie 1710, la Iaşi, turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir pentru a II-a oară domn al Moldovei, dar domnul-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie -13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Rusia ţarului Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă,consemnează publicația online http://istoria.md.

În politica externă s-a orientat spre Rusia, afirmându-se chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina.

Viaţa şi cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

În perioada martie – aprilie 1693 , după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile.

Cu prilejul unui război turco-austriac, a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român.

Antioh, fratele lui mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie materială precară. Din 1695 a fost capuchehaie (agent diplomatic) la Poarta Otomană, la Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709 – 1744).

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă.

 În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

După numai un an de domnie (1710 – 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa.

A devenit consilier personal al țarului Petru I şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.

A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Dimitrie Cantemir – cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale

• Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
• Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
• Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.
• Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
• Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
• Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 – 1716), la cererea Academiei din Berlin, când trăia în exil Rusia.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:

1. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
2. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.
3. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.

Alte opere

• Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
• Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
• Sistema religiae mahomedane
• Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină.

Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant.

Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. 

Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).