CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

9 octombrie 1621 – Polonia restituie Moldovei ţinutul şi cetatea Hotinului

 

 

Sultanul Osman II Paşa (1618-1622)Radu Mihnea, domn al Valahiei, participant la Războiul Otomano-Polon (1621)

Marele Hatman al Poloniei, Jan Karol Chodkiewicz (n.1560 – d.24 sept. 1621)

Sultanul Osman II Paşa (1618-1622)

Radu Mihnea, domn al Valahiei, participant la Războiul Otomano-Polon (1621)

 

Spre sfîrşitul secolului XVI, Moldova era integrată în sistemul politic al Republicii Nobiliare Polone. Intervenţiile militare polone aduc la domnia Moldovei pe Ieremia Movilă (1595-1606), instaurînd dinastia Movileştilor, care nu avea legături de sânge cu vechea dinastie care a stăpânit această ţară.  

În Moldova a urmat o perioadă de instabilitate şi dese schimbări de domnii în urma  intervenţiilor Otomanilor şi Poloniei.

În acelaşi timp, relaţiile dintre Poartă şi Polonia s-au deteriorat, iar neînţelegere s-au înteţit şi datorită atacurilor frecvente ale cazacilor zaporojeni şi tătarilor.

În urma unei expediţii otomane împotriva cazacilor, în fruntea căreia s-a aflat Iskander Paşa, s-a  încheiat Pacea de la Jarucha (Busza) 1917, prin care urma să fie sistată ingerinţa militară poloneză în arealul dunăreano-pontic.

Poarta s-a pregătit să atace pentru prima dată în istorie Polonia.

Gaspar Graziani (cca 1575 – 1620)

Noul domn al Moldovei, Gaspar Graţiani (1619-1620), un maurovlah din Dalmaţia, a fost numit de Poartă din dorinţa de a calma spiritele nemulţumite din cauza întăririi infruenţei otomane în principatele române .

Cunoscând planurile Porţii şi dorind să le zădărnicească, Graţiani le-a comunicat boierilor pentru a le putea zădărnici,dar nu a fost ascultat nici măcar de raumura filopoloneză a boierimii din Moldova.

Principele transilvănean Gabriel Bethlen (1613-1629) l-a denunţat pe Graţiani Porţii Otomane care intenţiona să-l mazilească pe acesta.

 Graţiani a încercat să se retragă cu oastea spre Polonia în direcţia Mohylow, unde în noaptea de 6/7 octombrie 1620, trupele moldo- polone reunite au suferit o  înfrângere zdrobitoare, în urma ciocnirii cu cele otomano-tătare  comandate de Iskander Paşa.

Atât hatmanul polonez  cât şi domnul Moldovei şi-au pierdut în luptă viaţa.

A fost prima confruntare directă armată între oştile otomane şi cele polone.

Victoria de la Mohylow (Mohilău) l-a încurajat pe sultanul Osman II-lea să întreprindă personal o masivă campanie împotriva Republicii Nobiliare Polone împreună cu tătarii, şi oştile domnului Valahiei – Radu Mihnea şi noului domn al Moldovei – Alexandru Iliaş.

Efectivul otoman număra 100 000 oameni, trupe combinate, din care 12 000 ieniceri, spahii, cuirasaţi, tunari, la care se adăugau 80000 tătari, în frunte cu hanul Djanibek Ghirai şi 6 000 ostaşi a domnului Valahiei – Radu Mihnea.

Obiectivul principal al sultanului era cucerirea Poloniei şi transformarea acesteia într-o bază de atac împotriva Imperiului Habsburgic.

Oastea polonă număra 30 000 ostaşi conduşi de marele hatman al Coroanei, Jan Karol Chodkiewicz. Aceştia urmau să facă pe Nistru joncţiunea cu 20 000 de cazaci şi au intrat  în Moldova prădând până la Iaşi totul în cale, după care s-au retras la Hotin.

În oastea polonă se afla şi feciorul lui Simion MovilăPetru Movilăpretendent la domnia Moldovei, care mai tîrziu avea să devină mitropolit la Kiev.

 

 Cetatea Hotin

 

 

Otomanii au asediat fără răgaz  oastea polonă la Hotin, între 24 august / 3 septembrie şi 19/29 septembrie 1621.

Neînţelegerile dintre paşale, precum şi nesupunerea unor mari detaşamente de ieniceri jigniţi de comportamentul sultanului, au diminuat efectele asediului asupra  Hotinului.

Deşi sultanul a obţinut un succes militar, acesta nu a putut fi fructificat prin pacea încheiată ulterior, pentru că ambele părţi nu vor respecta tratatul respectiv.

Domnul Valahiei, Radu Mihnea, îl convinge pe sultan să nu ierneze în Moldova şi îl convinge să semneze tratatul de pace cu Polonia. 

Prevederile Tratatului de pace de la Hotin (9 octombrie 1621), ca şi cele ale păcii de la Jaruha (1617), interziceau orice intervenţie polonă în Ţările Române.

Pentru că ambele părţi au interpretat tratatul în mod diferit, acest act va fi considerat ulterior a fi fost în fapt un armistiţiu.

În urma Păcii de la Hotin, această regiune este restituită de polonezi Moldovei, iar influenţa Poloniei în principatele române a fost slăbită, fapt care a permis întărirea dominaţiei  otomane în Moldova şi Valahia,  care s-a manifestat şi prin pătrunderea a numeroase elemente greco-levantine în conducerea lor.

Cu ocazia acestei campanii a Turciei împotriva Poloniei, otomanii au ocupat samavolnic localitatea moldovenească Reni şi câteva sate care ţineau de ocolul Galaţilor.

 

 

SURSA: Istoria md.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/09/o-istorie-a-zilei-de-9-octombrie-video-4/

Reclame

09/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 5 octombrie 1455, sultanul turc Mahomed al II-lea îi adresează domnului Moldovei Petru al III-lea Aron un ultimatum prin care i-a cerut plata unui tribut de 2 000 galbeni

Imagini pentru petru al III lea aron

Petru al III-lea Aron 

După unii istorici, Petru al III-lea Aron  era fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută. După alţii, era fratele lui Alexandru cel Bun.  

A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria şi care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din judeţul Suceava.

A ocupat de trei ori tronul Moldovei după cum urmează:

Prima domnie:  octombrie 1451 – februarie 14

A doua domnie:  august 1454 – februarie 1455

A treia domnie: mai 1455 şi aprilie 1457

A fost în relaţii foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susţinut la luarea tronului.

El s-ar fi înțeles cu Alexăndrel (Alexandru al II-lea), un alt pretendent la tronul Moldovei, să-l înlăture pe Bogdan și să domnească împreună.

 

Imagini pentru Petru al III-lea Aron

 

Bogdan al II-lea Muşat, domn al Moldovei (1409 – 1451)

 Domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451

Într-o noapte de octombrie, din anul 1451 pe când Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, se afla „într-un sat al unui unchi al aceluiași Petru, și era amețit de vin, sosind spre sfîrșit de noapte numai cu 200 de moldoveni (Petru) a înșelat străjile lui Bogdan și prinzînd pe Bogdan i-a tăiat capul”.

Această crimă odioasă s-a petrecut la Reuseni, însă nu a adus țării pacea, ci doar un mormânt domnesc în plus în biserica satului Secuieni, în apropiere de Reuseni. 

Apoi, Petru Aron a intrat în luptă cu Alexandru al II-lea, pe care l-a învins  în martie 1455 în bătălia de la Mohile (probabil Movileni, jud. Iasi), silindu-l să se retragă la Cetatea Albă, unde acesta îşi va pierde viaţa.

În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. 

La 5 octombrie 1455, sultanul otoman Mahomed II-lea  a adresat  lui  Petru III-lea Aron un ultimatum, cerând plata unui tribut de 2 000 galbeni.

În 1456, Petru Aron se învoieşte să plătească turcilor  tributul de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul unei invazii a acestora.

Cronica scrie că  „au izvodit întăi și au început a da dajdea turcilor” după cererea lu Mahomed al II-lea, sultanul care cucerind Constantinopolul desființase în 1453 Imperiul Bizantin.

Domnitorul a luat această hotărîre împreună cu un sfat larg de boieri care au fost de acord „să dea acest bir pentru nevioa noastră, (…) pentru pacea noastră.

Primul tribut, de două mii de galbeni a fost dat Porții spre sfîrșitul anului 1456 sau la începutul celui următor. Acesta era prețul cu care Ţara Moldovei trebuia să își cumpere an de an pacea, din partea Imperiului otoman.

Petru Aron a fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

În urma bătăliei de la Doljeşti, pe  pârâul Hresca, afluent al Siretului, a fost silit să plece în exil. Grigore Ureche infaţişează episodul în felul următor:

Dupa doi ani a domniei lui Petru Aron, ridicatu-s`au de la tera Munteneasca Stefan Voda, cu multime de oste munteneasca, si den tera adunati, si au intrat aici in tera; si silind spre scaunul Sucevei, i-ai esit inainte Petru Voda Aron, la sat la Ioldesci, pre Siret, la Tina, si si-au dat rasboiu in diua de Joi Mari, aprilie 12, si au infrant Stefan Voda pre Petru Voda Aron“.

 Cronica moldo-germană arată că „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.

A doua zi, pe câmpul de la „Direptate”, de lângă Suceava, Adunarea Ţării îl aclama pe Ştefan, iar mitropolitul Teoctist îl ungea domn al Moldovei.

În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei.  

Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, provocând ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, regele Ungariei.

După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron a fost prins şi  executat de Ştefan cel Mare, în timpul unei expediţii militare a acestuia în Transilvania, în 1468 sau 1469 .

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/05/ziua-de-5-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.istoria.md/articol/634/5_octombrie,_istoricul_zilei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Aron

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Dolje%C5%9Fti_(12_aprilie_1457)

05/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Document. De ce mareșalul ION ANTONESCU nu s-a oprit la Nistru

 

La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primea de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!“

Un moment înălțător, care despărțea două tragedii naţionale: pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 şi ocuparea României de către Armata Roşie în 1944.

Mulți i-au imputat Mareșalului faptul că nu s-a oprit la Nistru, ceea ce a dus la dezastrul care a urmat. Iată răspunsul lui Ion Antonescu la aceste reproșuri:

“Istoria se scrie cu spada! Anul trecut ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, şi aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii Neamului Românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – şi am pierdut graniţele Neamului Românesc pentru că am fost filoenglezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre!

Noi, filofrancezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nu i-a văzut nici în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filoromâni şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele. În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne puteam sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi.

Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii?

Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi.

Mareşalul Ion Antonescu scria, într-o scrisoare adresată, în august 1943, liderului liberal Dinu Brătianu, cu referire la decizia de înaintare a trupelor române dincolo de Nistru, următoarele:

“L-am trecut din proprie voinţă, fiindcă aşa îmi impuneau atât teama de consecinţele politice care ar fi putut decurge din oprirea la Nistru, cât şi interesele de ordin economic şi militar” .  

Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi după ce le-am luat, cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt:

Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi  : Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici? (…) Ar însemna să dezonorez şi Armata, şi poporul român, pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: la revedere! (…) Se înşeală cine crede că ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii”.

Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina.

Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut.”

(Extras din „Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, Vol. IV, (iulie – septembrie 1941)”, publicat de Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2000)

 

 

Sursa: bilunarul CERTITUDINEA 

01/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: