CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De la stânga la dreapta, statul și națiunea română sunt ca sarea în ochii unora

statul roman - Cuvântul Ortodox

“Infratirea toxica” a “occidentalistilor” si “rusofililor” in sustinerea tezei antiromanesti a STATULUI SI NATIUNII ROMÂNE ARTIFICIALE

URSS a combatut propagandistic Romania Mare emitand teze despre caracterul artificial, imperialist si colonizator al statului roman. De asemenea, a inventat existenta unui “popor moldovean” si a unei “limbi moldovenesti”, pentru a crea, din topor, o naratiune legitimanta a ocuparii Basarabiei. Aceste teze sunt reșapate, astăzi, de grupările “moldoveniste” din Basarabia, pregătite de Rusia pentru contracararea apropierii de Romania, care cer crearea unei Moldovei Mari.

Unul din siteurile cele mai agresiv antiromanesti ce apartine acestor grupari, care militeaza pentru o a “cincea republica de la Chisinau”, este graiesc.md.

Printre materialele cu care se face propaganda antiromaneasca se afla, la mare cinste, evidentiat chiar in mod special in partea de jos a siteului, extrase din cartea istoricului Lucian Boia, De ce este Romania altfel:

Boia este istoricul producator pe banda rulanta de best-seller-uri istorice bine marketate, care sunt foarte pe placul si folosul “agendei subversive” rusești de la Chisinau.

Sa fie aceasta o intamplare? Nu chiar. Sa ne amintim si demersul Romania medievala al lui T. Baconschi, un proiect sustinut de ICR-ul lui Patapievici:

România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii”.

De curând, ca sa revenim la Boia, acesta a perseverat și pe tema Transilvaniei, aratand ca romanii nu aveau “niciun drept istoric” asupra provinciei. Ocazie pentru un alt mare om de “dreapta”, Aligica, sa scoata un text de arhiva oportun despre cât de nociva ar fi fost pentru Ardealul “occidental” unirea cu Romania sudista “fanariota”.

A da de pământ cu miturile nationale, a face zob legitimitatea unirii provinciilor istorice romanesti, a nega orice fel de fundament substantial al natiunii romane – asta da program de elita culturala “de dreapta”..

Culmea e ca unii din acestia impartasesc ideea neoliberala a necesitatii existentei miturilor ca mijloc de pastrare a coeziunii sociale si nationale si a necesitatii abordarii temelor nationale

Cum vor sa faca acest lucru aruncand si copilul odata cu apa din copaie nu e limpede.

Nici stanga nu a stat degeaba. Vasile Ernu explica de zor ca “România şi Republica Moldova sunt state artificiale”. Ca om de stanga, e cam bizara critica sa indreptata prioritar asupra statului. Artificial sau nu, statul romanesc exista acum si desfiintarea sa ar fi si o tragedie sociala.

Cam multe voci care spun acelasi lucru si care se suprapun la perfecție cu propaganda moscovită.

 De la stânga la dreapta, de la Occident la Răsărit, statul si națiunea română sunt ca sarea – dar nu în bucate, ci in ochii unora si altora.

Oricine încearcă astăzi să repună, public, în discuţie anumite evenimente istorice, dintr-o perspectivă care să nu jignească anumite sensibilităţi naţionale, este numai bun de pus la stâlpul infamiei, constată George Radulescu: Dubioşii

Însă cu cât arunci mai dihai cu lături în istoria ţării tale, cu atât „te califici” să fii băgat în seamă, să ţi se ceară părerea. Cu alte cuvinte, devii „conform”, agreat, încadrabil. Desigur, pe un anumit palier. Pentru a urca în „organigramă” trebuie să prestezi cu zel, să mânjeşti cât mai multe clanţe, astfel încât imberbii care cutează să le apese nu numai să-şi năclăiască mâinile, dar să mai şi duhnească.

Agresivitatea celor care abordează, unilateral, teme istorice seamănă cu ceea ce se întâmpla în România anilor ’50, atunci când se striga cu înflăcărare: „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” Ironia sorţii este că acea specie kominternistă din urmă cu 60 de ani s-a perpetuat biologic până în zilele noastre. Tot ea dă „certificate”, „validează” teorii şi perspective asupra istoriei recente. Istorie pe care înaintaşii ei în linie directă au scris-o într-un fel detestat acum de propriile progenituri. Mai grav, specia în cauză face prozeliţi de ocazie, „specialişti” dornici să se legitimeze cumva oploşindu-se în proximitatea voinicilor clipei. Ei, laolaltă, împart „indulgenţe” politico-istorice şi tot ei le retrag.

„Primul pas spre lichidarea unui popor, spunea istoricul ceh Milan Hubl, este să-i ştergi memoria. Îi distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva îi scrie alte cărţi, îi dă o altă cultură, îi inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede”.

Sigur, în vremurile pe care le trăim nimeni nu-ţi mai înfige mâna în beregată, nu te mai scoate din casă în viul nopţii şi nici nu te mai duce în beciurile vreunei clădiri cenuşii cu gratii la geamuri. Astăzi, metodele de a le închide gura „neconformilor” sunt mult mai subtile decât în anii ’50. De pildă, nu le dai spaţiu de exprimare, le tai din resurse, le pui în cârcă apartenenţe dubioase şi cochetării condamnabile. Pe scurt, îi prăfuieşti bine!

Aşa le arăţi şi ălora, mai fragezi, pe care i-ar putea duce mintea la te-miri-ce, că „gura bate fundul”, că mătrăşirea din „lumea bună” are consecinţe directe asupra „standingului”, asupra stării materiale. Adică, nu poţi să prosperi, mon cher, împiedicându-te de „prinţipuri”, întrebându-te cât de corect este „political correctness”-ul altora. Îţi asumi şi gata! Repede, cu mâna la ochi şi cu pantalonii în vine. Un hap ş-poi… numai desfătări!

Omul cu ritm liturgic al lui Mircea Vulcănescu şi al generaţiei sale a devenit subversiv, de nedorit în preajmă, pentru că are „prostul obicei” de a rosti adevăruri.

Şi mai are un cusur: e greu de privit în ochi.

“Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria”

Oricine încearcă astăzi să repună public în discuţie anumite evenimente istorice, dintr-o perspectivă care să nu jignească anumite sensibilităţi naţionale, este numai bun de pus la stâlpul infamiei, constată articolul Dubioşii semnat de George Radulescu.

Însă cu cât arunci mai dihai cu lături în istoria ţării tale, cu atât „te califici” să fii băgat în seamă, să ţi se ceară părerea. Cu alte cuvinte, devii „conform”, agreat, încadrabil. Desigur, pe un anumit palier. 

Pentru a urca în „organigramă” trebuie să prestezi cu zel, să mânjeşti cât mai multe clanţe, astfel încât imberbii care cutează să le apese nu numai să-şi năclăiască mâinile, dar să mai şi duhnească.

Agresivitatea celor care abordează, unilateral, teme istorice seamănă cu ceea ce se întâmpla în România anilor ’50, atunci când se striga cu înflăcărare: „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” 

Ironia sorţii este că acea specie kominternistă din urmă cu 60 de ani s-a perpetuat biologic până în zilele noastre. Tot ea dă „certificate”, „validează” teorii şi perspective asupra istoriei recente. Istorie pe care înaintaşii ei în linie directă au scris-o într-un fel detestat acum de propriile progenituri.

Mai grav, specia în cauză face prozeliţi de ocazie, „specialişti” dornici să se legitimeze cumva oploşindu-se în proximitatea voinicilor clipei. Ei, laolaltă, împart „indulgenţe” politico-istorice şi tot ei le retrag.

„Primul pas spre lichidarea unui popor, spunea istoricul ceh Milan Hubl, este să-i ştergi memoria. Îi distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva îi scrie alte cărţi, îi dă o altă cultură, îi inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede”.

Sigur, în vremurile pe care le trăim nimeni nu-ţi mai înfige mâna în beregată, nu te mai scoate din casă în viul nopţii şi nici nu te mai duce în beciurile vreunei clădiri cenuşii cu gratii la geamuri. Astăzi, metodele de a le închide gura „neconformilor” sunt mult mai subtile decât în anii ’50. De pildă, nu le dai spaţiu de exprimare, le tai din resurse, le pui în cârcă apartenenţe dubioase şi cochetării condamnabile. Pe scurt, îi prăfuieşti bine!

Aşa le arăţi şi ălora, mai fragezi, pe care i-ar putea duce mintea la te-miri-ce, căgura bate fundul”, că mătrăşirea din „lumea bună” are consecinţe directe asupra „standingului”, asupra stării materiale.

 Adică, nu poţi să prosperi, mon cher, împiedicându-te de „prinţipuri”, întrebându-te cât de corect este „political correctness”-ul altora. Îţi asumi şi gata! Repede, cu mâna la ochi şi cu pantalonii în vine. Un hap ş-poi… numai desfătări!

Omul cu ritm liturgic al lui Mircea Vulcănescu şi al generaţiei sale a devenit subversiv, de nedorit în preajmă, pentru că are „prostul obicei” de a rosti adevăruri.

Şi mai are un cusur: e greu de privit în ochi.

20/10/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

22 septembrie 1002 – Prima atestare documentară a Cetății Hotin

Cetatea Hotin - Cetățile Moldovei

Cronicarul moldovean Miron Costin scria în “Cronica Polonă” că cetatea Hotin ar fi fost construită de daci, lucru verosimil, dacă avem în vedere că dacii au locuit în Podolia și au avut acolo fortificații, între care – Petridava (Kameneț-Podolskul de astăzi), la doar 17 km de Hotin, și a fost “sora de peste Nistru”, timp de secole.

Citim în publicația https://www.bucpress.eu/ de la Cernăuți că numele oraşului Hotin ar deriva de la Cotiso, un rege din sec. al III- lea al dacilor liberi de prin aceste locuri.

Prima sa atestare documentară datează de la 22 septembrie 1002, când aparţinea Rusiei Kievene.

Fortificaţiile din lemn au fost distruse şi reconstruite de câteva ori, astfel că paternitatea cetăţii din piatră – construită în anul 1325 – este disputată între unguri, polonezi, moldoveni şi genovezi, aceştia din urmă stabilindu-se aici în sec. XIII.

De altfel, în hrisovul din 8 octombrie 1408 prin care Cernăuţiul a fost atestat documentar, este menţionat şi Hotinul ca punct vamal: „Iar cine va duce cai sau iepe la Cameniţa va da… la Hotin ce ar fi avut să dea la Cernăuţi… de fiecare cal câte doi groşi”.

Cert este că pe la 1340 era stăpânită de voievodul maramureşean Dragoş, iar pe la 1375 a intrat în posesia domnitorilor moldoveni, dar stăpânirea acestora avea să cunoască în timp dese perioade de întrerupere.

Astfel, Iliaş, fiul lui Alexandru cel Bun, predă cetatea polonezilor în anul1436; Petru Aron o redobândeşte în 1455, dar polonezii o preiau la scurt timp, potrivit amfostacolo.ro 

Ştefan cel Mare a asediat timp de doi ani de zile Cetatea Hotinului, obligându-i, în cele din urmă, pe polonezi, la data de 4 aprilie 1459, să încheie un tratat de pace în urma căruia cetatea a reintrat în posesia moldovenilor. Redobîndind cetatea, voievodul Ştefan cel Mare (1459-1504) dispune extinderea considerabilă a zidurilor, înălţate la 40 m, cu o lăţime de 5-6 m la vest, îngustate şi lipsite de metereze spre apă, adăugînd încă trei turnuri: două cilindrice şi unul rectangular la sud, cu poartă la care se ajunge pe un pod cu piloni, de felul celui întîlnit la Cetatea Neamţ şi Cetatea de Scaun din Suceava, turnul masiv de nord, presupus a fi vechiul donjon şi turnul de est fiind anterioare.

Reşedinţa princiară sau Palatul domnesc, desfăşurat pe două etaje înalte, paraclisul de tip naval, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, şi clopotniţa, cu un parament de piatră făţuită şi cărămidă aparentă, dispuse ritmic, completează ornamentele exterioare marcate de semnul crucii, deasupra celor patru şiruri de figuri geometrice înscrise una într-alta şi întrerupte bizar de o pată neagră.

Orașul a devenit un târg important pentru Moldova, contribuind anual cu 10000 de monede de aur la vistieria țării. Aici avea loc un mare iarmaroc, la care veneau negustori de pe întreg continentul European, potrivit doarromania.ro. (În Germania, dupa multe încercari, a ajuns Tetravanghelul lui Ștefan cel Mare, capodoperă ce a aparținut citadelei, scrisă pe pergament în anul 1493 de diaconul Teodor Mărișescu. Cartea – 266 de file, cu titlurile si initialele ornate în aur si culori – are în final inscriptia de pomenire scrisa de Stefan cel Mare, în care se spune ca a fost “daruit-a întru ruga sieși, în biserica cetății Hotinului, unde este casa (hramul) Adormirii preasfintei stapînei noastre, născătoare de Dumnezeu, în anul 7001 (1493)”.)

În 1538, Hotinul este cucerit de polonezi, care, de această data, aruncă în aer o parte din zid și trei dintre turnuri. Trei ani mai tîrziu Petru Rareș recucerește cetatea și-i reface zidurile și turnurile, însă peripețiile fortăreței erau abia la început. In curînd, cetatea este preluată de turci. Otomanii o extind, dar nu pot s-o păstreze nici ei prea mult.

De acum şi pînă în secolul al XVII-lea, sub directa administrare a pîrcălabilor moldoveni, devine prin contribuţiile aduse în vistieria ţării unul din cele mai mari tîrguri din vestul şi estul Europei şi punct strategic de prim ordin, servind ca adăpost unor boieri sau domnitori, cum este cazul lui Ieremia Movilă şi Sigismund Bathory, refugiaţi aici sub protecţia polonă după 1600.

Pe timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu se imprimă o pecete a reședinței domnești din cetatea Hotin. În urma Tratatului de la Karlowitz din 1699, cetatea va fi transferată Principatului Moldovei, însă va fi preluată de Imperiul Otoman, ce obţine controlul asupra graniţei polono-lituaniene şi anexează întreaga regiune, între 1711-1812, transformînd-o  în centru al raialei şi garnizoană.

Forma modernă, cu băi turceşti şi o moschee, va fi revendicată în secolul al XVIII-lea de Imperiul Ţarist, fiind asediată şi cucerită în 1739, 1769, 1788 şi 1807.

Prin tratatul de pace semnat la 16/28 mai 1812, în Bucureşti, ca urmare a încheierii Războiul ruso-turc din 1806-1812, regiunea este alăturată Basarabiei, transformată în gubernie cu zece ţinuturi: Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea-Albă, capitala fiind stabilită la Chişinău. Hotinul şi-a păstrat statutul de raia până în anul 1812, când Basarabia a fost atribuită Rusiei. În timpul ocupaţiei ruseşti cetatea îşi pierde importanţa militară dar, în schimb, se dezvoltă oraşul, în care se stabilesc evrei, ucraineni şi ruşi…

După Primul Război Mondial, Hotinul a fost ocupat de cinci state: Rusia, Ucraina, Republica Democratică Moldovenească, Austro-Ungaria și România. Dar odată cu colapsul Imperiului Rus, Basarabia s-a proclamat independentă de Rusia în anul 1917 și s-a unit cu România la 27 martie/9 aprilie 1918. Din 1918 până în 1940, orașul Hotin a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a județului Hotin. Acest oraș a fost cel mai nordic al României mari, fiind situat la 293 de kilometri de Chișinău și la 554 de București, fiind oraș de graniță. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța, au fost alipite RSS Ucrainiene. Pe 7 august 1944 a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia, conform organizării teritoriale făcute de Stalin în 1940…

În anii 1990 cetatea Hotin este declarată monument istoric și restaurată, fiind refăcute integral structura zidăriei și acoperișul bisericii lui Ștefan cel Mare, turnurile de veghe și podurile de acces. În interior încă se află o micuță biserică construită de Ștefan cel Mare și pictată ulterior de Petru Rareș. 

Cetatea are o suprafaţă de aprox. 870 mp şi 5 turnuri, din care 3 ridicate în timpul lui Ştefan cel Mare, inclusiv cel rectangular de la intrare, la care se accede pe un pod asemănător celor de la cetăţile Neamţului şi Sucevei. În cetate poate fi vizitat paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului, reşedinţa domnească – pentru că domnul moldovean Bogdan Lăpuşneanu a stat mai mult aici decât la Suceava – cazarma, fântâna, expoziţia de arme, armuri şi costume de epocă iar pe coridoare este o galerie întreagă de tablouri cu personalităţi care au avut, de-a lungul timpului, vre-o legătură cu cetatea – între care Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu şi Mihai Viteazu. Desigur, la subsol este nelipsita expoziţie cu instrumente de tortură, mult mai multe decât la Cetatea Albă, însoţite de ilustraţii şi de explicaţii în ucraineană şi engleză, potrivit surse citate.

Cetatea Hotin a fost consemnată din anul 2000 ca importantă rezervaţie istorico-arhitecturală şi declarată în 2007 drept a şaptea minune a Ucrainei.

25/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Au trecut 29 de ani de când trupele ruse au intrat în Moldova, 13 ani în Georgia și 7 ani în Donbas. Și mai este și Crimeea…

George Kent speaks bitter truth about Ukrainian prosecutors, oligarchs,  internet trolls | KyivPost - Ukraine's Global Voice

Rusia nu este pregătită să-și îndeplinească obligațiunile asumate cu privire la retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană a R. Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, George Kent într-un interviu acordat pentru postul de radio Europa Liberă.

Potrivit diplomatului american, Rusia este un stat agresor. „Rușii au început războiul în Ucraina și nu este un conflict – este chiar un război. Rusia are datoria să pună capăt acestui război, și nu Ucraina. Pentru că este un război în Ucraina, dar nu războiul Ucrainei. 100% este războiul Rusiei”, a remarcat oficialul.

În context, George Kent s-a referit și la relația Rusiei cu statele din regiune care au conflicte „înghețate” pe teritoriile lor – Republica Moldova și Georgia.

„Am fost în regiunea transnistreană cu o lună în urmă. Reprezint America în acest proces – în procesul de negocieri 5+2 din Transnistria. Și este clar că Rusia pur și simplu nu este pregătită să își îndeplinească obligațiile. Președintele rus Boris Elțin a promis în timpul unei reuniuni OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) de la Istanbul, în urmă cu 22 de ani, că toate trupele ruse vor fi retrase din Moldova până la sfârșitul anului 2001. Deci, anul acesta este a 20-a aniversare a promisiunii neîmplinite a președintelui Rusiei. Și este clar că au existat promisiuni similare ale lui Putin către președintele francez Nicolas Sarkozy în 2008 cu privire la situația din Abhazia, când Putin ar fi spus că va fi un război scurt. Așadar, au trecut 29 de ani în Moldova, 13 ani în Georgia și 7 ani acum în Donbas. Și mai este Crimeea”, a declarat George Kent..

Amintim că asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, George Kent, a vizitat Republica Moldova în perioada 11-12 iulie, pentru a participa la discuțiile în formatul 3+2 privind reglementarea conflictului transnistrean sub egida OSCE și pentru a discuta cu liderii de la Chișinău și Tiraspol.

În opinia înaltului diplomat de la Washington, comunitatea internațională trebuie să exercite presiuni mai mari asupra regimului de la Moscova :


Cred că noi, împreună, toate țările – Ucraina, Statele Unite, Germania, Franța și altele – trebuie să facem presiuni asupra Rusiei. Și trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca Ucraina să fie o țară de succes, astfel încât cetățenii ucraineni care trăiesc încă în teritorii ocupate temporar din Donbas și Crimeea să știe că într-adevăr guvernul Ucrainei crede că ei sunt, într-adevăr, cetățeni ai Ucrainei.”

25/08/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: