CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1881: Adoptarea legii de constituire a Regatului României

Proclamarea Regatului României (14 martie 1881) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului ruso-româno- turc din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”.

În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României).

Ideea constituirii Regatului României aparținuse oamenilor politici de la Bucureşti, încă de când din țara noastră îşi cucerise cu enorme sacrificii materiale şi umane, independenţa în Războiul din 1877-1878, însă puterile europene nu se grăbeau să trateze România ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale datorită faptului că statul nu avea statutul de regat și nu avea o monarhie care putea să aibă relații cu marile case regale din Europa.

Pentru pregătirea actului pe plan extern, marele om politic liberal român IC Brătianu a întreprins călătorii la Viena și la Berlin, iar pe plan intern a început negocierile cu liderii Partidului Conservator.

În acest sens, Brătianu l-a contactat pe P.P. Carp pentru constituirea unui guvern la care să participe și câțiva conservatori.

La 13 martie 1881, în Camera Deputaților au avut loc dezbateri furtunoase, hotărându-se, atât de guvern, cât și majoritatea liberală, proclamarea Regatului.

L-a rândul său, într-o interpelare a guvernului, conservatorul Titu Maiorescu a cerut măsuri pentru a consolida „ordinea monarhică”. A doua zi, generalul Lecca, președintele Camerei, prezenta moțiunea de proclamare a Regatului, care a fost votată de toți cei prezenți. În Senat, moțiunea de proclamare a Regatului a fost susținută de prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, Vasile Alecsandri și Lascăr Catargiu și a fost de asemenea votată de toți senatorii prezenți.

În cadrul şedinţei Consiliului de miniştri întrunite la data de 14 martie 1881, corpurile legislative reunite au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România se transforma în Regat.

Referindu-se la acest moment, principele Carol I nota în jurnalul său:

”Ora 11 1/2 au venit toți miniștrii la mine să declare că nu mai pot fi oprite Camerele Parlamentului să proclame regatul. Ședința de ieri, în care opoziția a atacat puternic guvernul, a scos din fire majoritatea în așa hal, încât nu mai dorește să aștepte nici o zi. Eu am avut doar o singură rezervă, că împăratul Alexandru nu a fost încă înmormântat. Miniștrii merg direct la Cameră, unde moțiunea este depusă de generalul Lecca. Pe baza acesteia este făcută de îndată legea, care e votată în unanimitate. La Senat este depusă aceeași moțiune și legea e votată și acolo. La ora 5 vine Brătianu la mine. Totul este gata.

Întreg Senatul vine pe jos la Palat, noi îl salutăm de la fereastră. La ora 6 ambele Camere sunt reunite în sala tronului, însă fără fracuri, vin direct de la sala de ședințe. D. Ghica citește legea, cu câteva cuvinte introductive. Eu răspund, discursul meu este salutat cu entuziasm. După aceea proclamăm legea, care are două articole, în prezența Camerelor. Facem cerc, pe toate fețele bucurie și emoție. Apoi ieșim cu președinții la balcon, unde lumea ne aclamă, muzică etc. La 6 1/2 se termină. Regatul României e proclamat și sancționat prin lege”.

Actul de consacrare a monarhiei constituționale a fost impus în principal de imperativul consolidării statului român modern.

Let's recap Romania's history as it celebrates its Centennial on December  1st - True Romania

Harta Regatului România la 1881

Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881, Carol I devenind primul rege din istoria României, iar această zi nu a fost aleasă întâmplător, ea reprezentând o data importantă pentru viitorul rege Carol I și anume, era ziua când acesta a intrat pentru prima dată în capitala României unite, București, în aclamațiile a peste 30.000 de români.

Turcia a fost prima țară care a recunoscut Regatul României. Au urmat Anglia, Franța, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

Răspunzând la felicitările Parlamentului şi ale membrilor Guvernului, Carol I preciza că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea ţării”, iar acest lucru s-a văzut destul de repede, deoarece după acest important eveniment, prestigiul Regatului României pe plan internaţional a crescut simțitor și a făcut ca țara noastră să reprezinte un element de o reală stabilitate în zona sud-est europeană.

26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României.  ,,Regele de Oțel'' care a transformat țara într-un regat independent |  Ziarul Unirea

Al. Vârnav-Liteanu, reprezentantul României la Berlin, îi scria la 7 aprilie 1881 lui Ion C. Brătianu: „Prin actul ce ai îndeplinit, România s-a mărit, nu într-un mod material, nu adăugând ceva la pământul ei, dar întinzând hotarele influenței și prestigiului național”.

Tot el preciza că  Bismarck, cancelarul Germaniei, a declarat tuturor ambasadorilor a doua zi după proclamarea Regatului României, prin Ministerul Afacerilor Străine, că nu are nicio obiecțiune de făcut în contra noii transformării a României, dar că el așteaptă, date fiind legăturile de familie ce unesc pe Împăratul Germaniei cu Suveranul de la Dunăre, „ca celelalte puteri să binevoiască a lua inițiativa spre recunoaștere”.

Pe plan intern, proclamarea Regatului avea să contribuie la consolidarea dinastiei în țară și la asigurarea unei stabilități politice mai mari a României.

02/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

La 24 iulie 1772 elitele din Moldova și Țara Românească au cerut Unirea Principatelor

 

 

 

24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor Române – Slănic Moldova

 

 

 

1772:  Moldova și Țara Românească au cearut Unirea Principatelor
 
 
 
O pagină mai puțin cunoscută din istoria neamului românesc: la 24 iulie 1772 au început congresele de pace de la Focșani și București. În timpul acestor tratative de pace, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

Istovite de războaiele ruso-turce și austro-turce care în multe cazuri foloseau Muntenia și Moldova pe post de câmpuri de bătălie, Principatele Române au realizat încă din 1772 că unica lor salvare în fața unor agresiuni constante din exterior o reprezenta doar unirea celor două țări românești.

Astfel, în cadrul congreselor de pace ruso-otomane de la Focşani şi Bucureşti, delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența de fapt, sub garanția colectivă a Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.

La 24 iulie 1772, elitele din Moldova și Muntenia trimise la aceste tratative de pace, cereau pe același glas prin intermediul unor memorii, domnii pământene, recunoașterea de către marile puteri creștine europene a independenței și a Unirii celor două țări românești.

“Odată cu înfrângerile militare ale otomanilor, boierimea din Principatele române şi-a expus „programul” politic în memorii înaintate puterilor europene. În cel din 24 iulie 1772 se cerea unirea Principatelor sub „un prinţ bun” şi sub protecţia imperiilor Habsburgic şi Rus.

În acest memoriu, înaintat de boierii din Ţara Românească reprezentantului Vienei la congresul de pace de la Focşani (1772), se exprima dorinţa recunoaşterii vechilor libertăţi şi drepturi ale Principatelor române, a revenirii la domniile pământene şi la o „stare de neatârnare””, scrie Revista de Istorie Militară, publicație editată de Ministerul Apărării

Până și boierii turcofili, precum Ienăchiţă Văcărescu, le cereau turcilor în 1772 respectarea vechilor “tractate” și revenirea la domniile pământene.

Pentru delegații marilor puteri europene era deja un semnal “periculos” din partea boierilor munteni și moldoveni, care-și doreau încă de pe atunci un domn pământean comun pentru Moldova și Țara Românească.

Aceste tratate de pace dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, cel de la Focșani (din anul 1772) și apoi mai târziu, cel de la Kuciuk Kainargi ( din anul 1774), au constituit bază de discuție cu privire la organizarea, precum și statutul internațional al Principatelor Române.

Slăbirea suzeranității otomane asupra Moldovei și a Țării Românești a deschis drumul către independența și Unirea Principatelor Române, iar prin intermediul elitelor școlite în vestul Europei, s-a deschis atunci o fereastră foarte prielnică și pentru modernizarea celor două țări românești, lucru pus însă puternic în umbră de mărirea pericolului rusesc la adresa intereselor identitare și teritoriale românești, spațiul etnic românesc fiind de la acel moment într-un continuu pericol, atât din partea Rusiei cât și a Austriei, care au recurs fiecare la mai multe rapturi teritoriale românești, ocupații samavolnice ale unor teritorii strămoșești ce s-au întins din păcate pentru români timp de secole de-a rândul.

 Împărăteasa  Ecaterina a Rusiei , probabil influenţată de marii filosofi ai vremii, printre care Voltaire şi Diderot, hotărâse să unească Valahia şi Moldova, refăcând o parte din regatul dac. Noul stat urma să devină unul tampon între Austria şi Rusia. Ideea nu era nouă, existând deja câteva tentative nereuşite în trecut. Artizanul planului pare să fi fost prinţul Potemkin, unul dintre favoriţii împărătesei. Potemkin comandase forţele ruse în cea mai mare parte din timpul conflictelor cu Imperiul Otoman, în perioada domniei Ecaterinei.

Primul răspuns încurajator îl primeşte de la Viena. Ambasadorul austriac Cobenzl, scriindu-i lui Iosif spre sfârşitul anului 1782, spunea:

„Aderarea Majestăţii Voastre la proiectul regatului dac şi restabilirea titlului de împărat grec în persoana prinţului Constantin… au manifestat gratitudinea [împărătesei]” Mai mult, tratatul austro-rus din 1795 avea stipulată o clauză secretă care lega ambele părţi de documentul de bază al proiectului:scrisoarea trimisă de Ecaterina lui Iosif în 10/21 septembrie 1782.

Din nefericire, nu ambii monarhi habsburgi acceptau ideea distrugerii Imperiului Otoman. Încă din 1777, într-un memorandum adresat contelui Mercy, Maria Teresa respingea cu indignare ideea de împărţire a Imperiului Otoman:„ Împărțirea Imperiului Otoman ar fi, după toate întreprinderile, nesăbuită şi extrem de periculoasă. Ce ar trebui să obţinem dacă ne extindem cuceririle dincolo de zidurile Constantinopolului? Insalubre, necultivate provincii, nelocuite ori locuite de grecii pe care nu te poţi baza, care nu ar fi un plus pentru forţele monarhiei, ci mai degrabă le-ar epuiza. Asta ar fi mai critic decât împărţirea Poloniei… Nu-mi voi pune mâna niciodată pe împărţirea Porţii, şi sper ca nepoţii mei să vadă turcii în Europa.”

Iosif, deşi ezitant, dă un răspuns pozitiv Ecaterinei în scrisoarea din 13 noiembrie 1782:

„Crearea unui regat ereditar al Daciei pentru un prinţ de religie greacă, stabilirea nepotului dumneavoastră, Constantin, ca suveran şi împărat grec la Constantinopol, doar soarta războiului poate decide… În cazul în care şansele sunt propice, nu vei avea niciodată o dificultate din partea mea pentru satisfacerea tuturor dorinţelor tale, dacă acestea sunt comune cu cele potrivite mie[…] Doar următoarele frontiere sunt agreabile pentru monarhia austriacă:oraşul Hotin, cu mici teritorii de lângă el, care poate servi drept cap de pod între Bucovina şi Galiţia, o parte din Valahia, până la Nicopole, inclusiv […] comerţ liber pentru supuşii mei, oraşele:Vidin, Orşova şi Belgrad, sevind drept capete de pod pentru Ungaria […]” .

 

Iosif al II-lea a susţinut destul de timid proiectul. Influenţat de mama sa, Maria Teresa, va amâna aplicarea acestuia.

În cele din urmă, la moartea sa, în 1790, totul a rămas la stadiul de discuţii. Relaţia celor doi monarhi a fost una amicală, ei reuşind să se înţeleagă pe tot parcursul vieţii. Iosif a însoţit-o pe Ecaterina atunci când aceasta a vizitat Crimeea în 1787.

Opoziţia Mariei Teresa faţă de proiect şi de influenţa Rusiei în Balcani, la acestea adăugându-se faptul că Iosif nu a deţinut o putere reală asupra Austriei până la moartea mamei sale, în 1780, au făcut ca ideile ţarinei să nu fie niciodată puse în practică. În acelaşi timp, Frederick cel Mare cerea tot mai insistent oprirea războaielor împotriva turcilor de teamă ca nu cumva habsburgii şi ruşii să-şi împartă zona balcanică.

„Proiectul grec” al Ecaterinei s-a dovedit a fi o utopie, ea nereuşind să convingă suveranii vremii să o susţină. O altă tentivă asemănătoare de refacere a Daciei va exista şi în timpul domnitorului  Constantin Ipsilanti din Muntenia. 

Dezideratul UNIRII principatelor române avea să se înfăptuiască în 1859.

 

 

Surse:

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ecaterina-cea-mare-proiectul-grec-si-romanii

Glasul.info -agresiunea-constanta-a-rusiei-austriei-si-a-imperiului-otoman 

 

31/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ERDOGAN ȘI OBRĂZNICIA OTOMANĂ: „Creștinii să fie mulțumiți că le păstrăm Patriarhia la Istanbul!”.

Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului rămâne din ce în ce mai ...

 

Sfânta Sofia a fost construită de creștini pentru creștini. Sute de ani a reprezentat unul dintre simbolurile creștinismului. A funcționat ca biserică 916 ani iar alți 481 ca moschee.

Decizia lui Mustafa Kemal zis și Attaturk (tatăl turcilor) de a o transforma în muzeu a fost una inspirată.

Ea a venit pe fondul reconstrucției Turciei după model european, comentează https://ortodoxinfo.ro erdogan-crestinii-sa-fie-multumiti-ca-le-pastram-patriarhia-la-istanbul.

Azi, când pentru Ankara relația cu Europa este încordată (nu se mai discută despre o Turcie europeană, viziunile în privința Balcanilor și a Orientului Mijlociu se văd diferit de la Ankara față de Bruxelles, criza emigranților, etc), președintele turc își permite să-și asume această decizie fără întoarcere, conștient că transformarea în moschee va crea o mare dezamăgire în lumea creștină.

Azi, o echipă de arhitecți turci discută cum să mascheze mozaicul reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul în brațe care a rezistat timpurilor.

Islam & creștinism

Pentru a înțelege această decizie ne vom apleca asupra trecutului președintelui turc. Acesta nu și-a ascuns niciodată dorința de a transforma Turcia după modelul Imperiului Otoman.

Pentru el, Imperiul Otoman a reprezentat cea mai frumoasă perioadă din istoria turcilor.

Le-a oferit măreție, control, putere și mai mult, turcii au fost cei care stabileau regulile jocului.

Atât în Imperiu cât și în zona sa de influență. Gândirea lor este evidentă și în deciziile de azi: am câștigat Constantinopolul, putem face ce vrem cu el, doar este al nostru! Dacă Fatih Sultan Mehmet a transformat Sfânta Sofia în moschee, cine suntem noi să nu-i menținem decizia?

Pentru Ankara, revolta creștinilor nu contează! Să-și vadă de treabă în zona lor! Eventual, să fie mulțumiți că le păstrăm Patriarhia la Istanbul!

Este o perioadă definitorie în viața lui Recep Tayyip Erdoğan care se confundă în ultimele decenii cu cea a Turciei. Devenit primar al Istanbulului în 1994, peste trei ani declara:  

„Moscheile sunt barăcile noastre, cupolele sunt căștile de protecție, minaretele sunt săbiile, iar credincioșii sunt armata noastră”.

Această declarație pe cât de deranjantă în occident s-a dovedit cheia consolidării puterii sale în interiorul Turciei. Iar pentru președintele turc contează mai mult ce vor turcii lui decât ce vor creștinii.

În discursul său de la 20:53 (a ales intenționat ora pentru a aminti de anul cuceririi) a punctat:

– să putem să ne rugăm aici (Sfânta Sofia) până când vine apocalipsa.

– prima dată cânt Fatih Sultan Mehmet a intrat în Sfânta Sofia s-a uitat după direcția spre Mecca, pentru a-și putea face rugăciunea.

– se va ridica taxa de intrare (era 100 lire)

– pe 24 iulie 2020 se va deschide ca Moschee (1 februarie 1935 a fost deschisă ca muzeu)

– În Turcia sunt 435 de biserici și sinagogi (cu alte cuvinte vedeți că suntem toleranți!)

– Bayazid al II-lea i-a consolidat minaretele.

– Dacă Vatican s-ar transforma în Muzeu, ce ar zice lume creștină?

– Moscheea din Granada a fost transformată în Biserică de spanioli și așa a rămas.

– Said Nursî (Üstad) și-a dorit redeschiderea Sfintei Sofia ca moschee. Și cel mai important istoric al nostru, Halil İnalcık și-a dorit asta.

– este una dintre cele mai fericite zile ale noastre.

– Putem considera că este a doua cucerire!

Președintele turc nu și-a ascuns niciodată dorința de a transforma Turcia într-o mare putere. În multe dintre discursurile sale găsim idei prin care se compară cu Marile Puteri ale lumii.

Acesta și-a dorit încă de pe când era primar să facă istorie. A fost mândru de religia sa și de moștenirea imperiului otoman. Planul său de a construi moschei în lume nu este nou.

A reușit să construiască moschei în 15 state: Statele Unite, Haiti, Federația Rusă, Belarus, Palestina, Filipine, Kazakhstan, Crimeea, Marea Britanie, Bosnia-Herzegovina, Albania, Macedonia, Cipru de Nord, Djibuti și Kirgistan. (până în 2017). Nu le mai enumerăm pe cele din Turcia. După cum bine se știe s-a încercat să se construiască o moschee și în București.

Cei care își închipuie că decizia transformării Sfintei Sofia a fost o decizie peste noapte a președintelui turc se înșală.

Ținând cont de caracteristicile societății turce, de atașamentul față de valorile kemalismului, tânărului Erdoğan îi era imposibil să-și expună ideile după care să mai rămână în politică.

La fel cum Mustafa Kemal a adoptat o strategie de adormire a vigilenței ofițerilor atașați de valorile islamice și de Califat, la fel a procedat și Recep Tayyip Erdoğan azi. Evident cu alte metode!

În primele sale mandate de premier Turcia a avut o creștere a economiei în jur de 15%. I-a adormit pe europeni cu declararea și hotărârea Turciei de a accede la Uniunea Europeană. Naivi, aceștia au crezut atunci cum au crezut și azi când, după logica lor, era imposibil de conceput ca Sfânta Sofia să se transforme în moschee!

Mai mult, cunoscând apetitul turcilor pentru istorie, prin industria cinematografică, președintele turc a susținut multe producții care au redat gloria de altădată a Imperiului.

Scopul a fost de a le arăta tuturor cine sunt turcii, cum s-au constituit și ce au reprezentat în istoria lumii acest popor viteaz!

Cheia planului său a fost și încă este de a arăta la scara istoriei cât de nesemnificativ a fost Mustafa Kemal în comparație cu Imperiul Otoman.

De aceea, azi când întemeietorul Turciei moderne nu se mai găsește la loc de seamă nici pe pereții noului Palat Prezidențial, strategia lui Erdoğan, prin aceste decizii este de a le oferi turcilor măreția cuceririi, a cuceririlor din trecut. Iar Sfânta Sofia este simbolul cuceririlor!

Schimbările politico-militare din proximitatea turcă i-au oferit lui Erdoğan prilejul de a-și pune în aplicare planul într-o perioadă scurtă dar eficientă.

Cu cât relațiile internaționale și influența Marilor Puteri în zona de influență a Turciei sunt mai dezacordate cu atât mai bine își joacă președintele turc cărțile.

Problemele lumii creștine sunt dezvăluite brutal de către Turcia.

Istoric, simbolul creștinismului a căzut în mâinile islamului odată cu cucerirea Constantinopolului.

Gândirea de ev mediu (nici nu-i putem pretinde o altfel de gândire) a tânărului Fatih Sultan Mehmet a considerat că simbolul creștinismului trebuie transformat în moschee în 1453.

Cu alte cuvinte, Sfânta Sofia a devenit prima moschee din Constantinopol.

Cum Imperiul Otoman, ca orice imperiu pune accent pe cuceriri, turcii nu și-au mai pus problema dacă este moral, dacă au creștinii drepturi ci prin propriile legi ”i-au tolerat” în interiorul său pe creștini și evrei.

Pentru turci, în special pentru latura conservatoare cât și pentru partidele politice decizia președintelui Erdoğan este binevenită!

Chiar dacă pentru islam, Sfânta Sofia nu este unul dintre locurile sale simbolice, în planul imaginii este imaginea cuceririi!

Ce a vrut să demonstreze Erdoğan?

Calculele politice sunt din ce în ce mai simplu de deslușit. Pe arena relațiilor internaționale, președintele turc și-a concentrat atenția pe Orientul Mijlociu și zona balcanică. Aici, trecutul, mentalitatea islamică cât și cooperarea benefică din primele mandate ale președintelui turc constituie argumente clare pentru politica turcă, adeptă și nostalgică a otomanismului.

Într-o Europă cu o Franța potrivnică politicii externe turce, cu Marea Britanie care a schimbat strategic și cu o Germanie care constituie mai mereu motive de dispute și din cauza minorității turce l-au făcut pe președintele turc să construiască punți pe zona menționată. Mai ales de când și-a revitalizat relațiile cu Statele Unite și Federația Rusă.

Pentru el cât și pentru turci ce este rău în a-și dori măreția de altădată? Dacă Statele Unite, Franța sau Marea Britanie au influență la nivel mondial, Turcia de ce nu ar avea? Pe când Imperiul Otoman conducea lumea, Statele Unite nici că se formaseră!

Că va reuși sau nu este o altă problemă. Cel puțin încearcă.

P.S. Am așteptat să văd reacția oficialităților române pe acest subiect. Din ceea ce știm România este un stat în care procentul creștinilor depășește 90%. M-am gândit că Secretariatul de Stat pentru culte, reprezentat de celebrul tânăr Victor Opaschi poate veni cu o poziție în numele statului român. Sau poate Muftiul român, în spiritul toleranței religioase să se exprime pe acest subiect. Văzând această tăcere mi-am dat seama cât de simplu îi este președintelui turc să-și îndeplinească obiectivele.

P.S.1. La Ierusalim au apărut voci care consideră că președintele turc poate face ce vrea cu Sfânta Sofia, ei de ce să nu facă ce vor cu moscheea Al-Aqsa?

P.S.2. Imamul care a oficializat prima slujbă în Ayasofia a avut tot timpul în mână o sabie pe care se sprijinea! Pe sabia ținută în mână de cel care a oficializat rugăciunea, Ali Erbaș scria primul verset din sura Fetih: 48.1. Noi ți-am dăruit o biruință strălucitoare. Printre altele s-a rugat să rămână moschee până la Apocalipsă pentru că ei cred că sunt pe drumul cel bun iar apoi și-a exprimat speranța că va urma o nouă reînviere a islamului.

După încheierea rugăciunii, președintele turc s-a deplasat la moscheea Fatih Sultan, în apropiere pentru a face o vizită la mormântul cuceritorului Constantinopolului.

Acest eveniment de o importanță mondială s-a consumat azi. După ce Turcia a mutat vom aștepta să vedem reacții. Evident, România nu a avut până în acest moment un punct de vedere.

Ne comportăm ca un stat scos din context, cu teama de a ne spune părerea, de a avea una și păstrăm teama ca nu cumva să deranjăm pe cineva. Nici măcar pe turci. Pentru că azi în România avem o problemă: Covid.

Restul sunt detalii!

27/07/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: