CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1916 şi jertfele făcute de România în războiul mondial

Image result for romania in primul razboi mondial photos

 

 

Nerespectarea promisiunilor făcute României în 1916 de către aliaţi

 Salvarea situaţiei militare a aliaţilor prin jertfa României

România a intrat in razboiul mondial la 27 august 1916 (stil nou) nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii nostri, ci pentru a elibera ţinuturi românesti, locuite in majoritate absoluta de romani, tinuturi aflate sub locuire romaneasca istorica, dar care, prin capriciile istoriei, au fost supuse monarhiei Austro-Ungare, sau a celei ruseşti.

Acele doua imperii stăpanitoare aveau ca singur scop deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea sau rusificarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare sau ruseşti.

România avea de ales spre ce parte sa se indrepte in conditiile razboiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele parti, dar pana la urma, regele Ferdinand a calcat peste legaturile sale de neam si de familie si a decis sa fie credincios cerintelor poporului sau, care dorea reintregirea cu Transilvania.

Pentru aceasta decizie, Ferdinand a fost supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis sa meargă alături de poporul său pe o cale presarată cu spini, chiar impotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut si format.

Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul pe care era chemat sa-l conducă. Alipirea Basarabiei şi a Bucovinei urma să o decida istoria viitoare deoarece cele doua provincii se aflau in tabere militare diferite şi opuse.

România a intrat in razboi pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără sa ştie ca acestia ii pregăteau de la început pierzarea. S-a spus ca momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii erau cei ce presau mai mult ca oricand România să intre in razboi.

„Acum ori niciodata” s-a spus de cateva ori, iar România a crezut în promisiunile aliatilor, mai cu seama in cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu armata sa în efortul militar comun. Tratatul incheiat de România cu puterile aliate prevedeau si noile granite de dupa victorie, dar nici acestea nu au fost pe de-a intregul respectate, mai cu seama in problema Banatului, din care o treime ii va reveni Serbiei la Conferinta de Pace de la Paris, desi aceasta nu a stapanit niciodata acest teritoriu populat majoritar de catre romani.

Romaniei i s-a promis ca la începerea operaţiunilor sale militare in Transilvania, va beneficia de intreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est, în Galitia, ofensiva lui Brusilov va reincepe mult mai energic, în timp ce la sud, generalul Sarrail va incepe propria ofensiva. Era vorba de un complex de masuri militare care sa faciliteze avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurta de front, in centrul Transilvaniei, undeva pe valea Muresului.

Astfel, noua linie a frontului se dorea mai dreaptă şi mai usor de controlat. Pâna la urma s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov a stagnat din lipsa de forţe (mai mult, prin oprirea ofensivei a fost amenintata dreapta avansata a armatei romane de nord ce patrunsese in Transilvania), iar în sud, generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona ca nu are resurse nici macar pentru defensiva, cu atât mai putin pentru a prelua ofensiva promisa de Aliati, pentru blocarea armatei bulgare.

Romania a fost mintita si pacalita pentru a servi ca front cu trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, a intrat in razboi si a inaintat in Transilvania. Cu aceasta miscare sinucigasa a salvat nu numai armata generalului Sarrail si pe a lui Brusilov, dar a slabit si presiunea pe frontul francez de la Verdun.

Marea victorie franceza de la Verdun i se datoreaza indirect armatei romane, lucru uitat cu desavarsire dupa razboi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate in Transilvania, impotriva romanilor, prin aceasta comandamentul german renuntand definitiv la cucerirea Verdun-ului in acel an.

Mai mult, trupele bulgare intarite cu cele germane au renuntat la atacul impotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate impotriva romanilor in Cadrilater si mai departe in Dobrogea. O suta de mii de oameni contra a treizeci de mii de aparatori. A urmat apoi dezastrul de la Turtucaia si pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvata. Promisiunile rusilor conform carora bulgarii nu vor intra in lupta impotriva noastra si a lor, la fel ca si promisiunile de ajutor ale trupelor ruse in Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de mincinoase.

Tunurile si armamentul comandat si platit cu ani in urma catre Franta, Statele Unite si Japonia statea inca in decembrie 1916 prin garile rusesti, la Chisinau, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci si din cauza unei rele vointe a Rusiei faţă de România la cele mai inalte nivele, ulterior dovedindu-se ca insuşi ministrul de razboi rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.

Pentru rusi, era de preferat o Românie invinsă

In majoritatea bataliilor, inclusiv in Dobrogea sau, mai ales, in batalia de pe Arges-Neajlov pentru Bucuresti, rusii au refuzat sa ne acorde cel mai mic sprijin, o intreaga armata stand in asteptare, cu arma la picior, cand românii le-au cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la cativa kilometri de tabara rusească.

La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român ca aici doreau să ne aducă, ei propunand de la inceputul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureşti. Ce fel de aliat era acesta care propunea  de la inceputul campaniei abandonarea capitalei şi a doua treimi din teritoriul national roman?

Privind logica imperiala ruseasca, era normal, deoarece pentru ei nu era de dorit o armata romana victorioasa, care mai tarziu ar fi putut ridica pretentii asupra Basarabiei romanesti. Era de preferat o Romanie invinsa, scapata mai apoi de catre rusi, care ar fi putut anexa la incheierea pacii fara probleme inca o bucata zdravana din teritoriul romanesc.

Doar la fel procedasera rusii si in 1878, cand au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care ii salvase in timpul campaniei impotriva Turciei, in razboiul 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales in artilerie, cu toata perfidia si tradarea ruseasca recunoscuta si de aliatii occidentali, romanii s-au batut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1.300 km (identica cu intreaga lungime a frontului rusesc si cu mult mai mult decat intreg frontul de vest care avea doar 800 km), luptand unul contra cinci, contra celor mai bune trupe germane si austro-ungare, la care se adaugau cele bulgare si turcesti, au produs pierderi mari atacatorilor.

De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a cazut la datorie generalul Dragalina, o singura divizie romaneasca a rezistat fara sa fie schimbata timp de 80 de zile in fata celor trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareza) a fost complet nimicita.

Iar exemplele au continuat în anul următor, anul marilor victorii de la Maraşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădari din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai Regatului României.

Sursa: Vladimir Roşulescu – http://www.clipa.com/a18133-Tradarea-Rom226-niei-238-n-1916.aspx

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Image result for romania mare map

 

Harta: România întregită la  1 decembrie 1918 – răsplata pentru jertfele poporului român în Primul Război Mondial.

Primul Război Mondial este cel care a desființat putredul Imperiu Austro-Ungar și a permis formarea României Mari prin Unirea Basarabiei şi Bucovinei, și apoi la 1 decembrie 1918,  a Transilvaniei la Patria Mamă…

În această conflagrație mondială românii au pierdut pe fronturile războiului, peste 500.000 de militari , distingându-se prin vitejie, mai ales în sângeroasele încleştări de la Mărăși, Mărășești și Oituz.

În acei ani, Tezaurul României a ajuns pe mâna bolșevicilor ruși. 

În 1918, bolșevicii fac mai mult decât să confişte tezaurul, dar la intrarea trupelor române în Basarabia îl arestează pe ministrul român Diamandi de la Petrograd, dar acesta este eliberat la intervenția insistentă a celorlalți ambasadori aliați.

Bolșevicii nu mai respectau nici imunitatea diplomatică a ambasadorilor ! O radiogramă a lui Troțki anunța confiscarea tezaurului, ruperea relațiilor cu România și expulzarea diplomaților, când de fapt ei au fost arestați, la fel cum s-a întâmplat cu generalul Coandă și ai lui la Odessa.

La 1 mai, Lenin va da României un ultimatum, ca în trei zile să fie evacuată Basarabia și Bucovina (pe care nu o stăpâniseră niciodată).

La Conferința de Pace de la Paris, rușii, în fapt reprezentanți ai vechii Rusii, ai țarismului (deoarece bolșevicii nu erau recunoscuți ca reprezentanți legitimi ai Rusiei), au încercat să conteste prin toate mijloacele valabilitatea Unirii, dar fără succes.

De aici s-a putut vedea convergența de păreri și aspirații ale țarismului și comunismului, ambele înclinate spre expansiune și dominație teritorială, chiar globală, inclusiv prin intermediul ideologiei.

La Paris, rușii albgardiști au încercat fără succes să acrediteze ideea anexării Basarabiei de către România, a jugul sub care zăcea poporul basarabean sub ocupația românească și multe altele.

S-a mers până acolo că au fost aduşi chiar și câțiva „țărani basarabeni„, dovediți ulterior ca ucraineni, care să se plângă de ocupația românească.

Rușii albi îi aveau în frunte pe A.N. Krupenski (dintr-o familie de polonezi moldovenizați în secolul XVII, apoi rusificați în secolul XIX, fost mareșal provincial al nobilimii din Basarabia până în 1918), pe A.K. Schmidt (evreu de origine germană, fost primar al Chișinăului) și pe Vladimir N. Țiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, s-a abținut de la votarea unirii).

Lor li s-a opus delegația basarabeană, de pe lângă delegația românească la negocieri , formată din patrioţii români basarabeni Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli.

Ei au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusească prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Bolșevicii nu au recunoscut noile granițe ale României Mari, dar acestea au fost recunoscute de aliați. Nu au recunoscut unirea Basarabiei, deși la 1920, în preajma și timpul războiului sovieto-polonez, când aveau nevoie de neutralitatea României erau gata să o facă, doar pentru această neutralitate. Ar fi sacrificat Basarabia pentru asta, dar de fapt nu este așa.

Românii care au participat la luptele din Siberia în cursul războiului civil dintre albi și roșii spuneau că încheiau acorduri de încetare a focului cu bolșevicii, pentru ca a doua zi să fie atacați de aceștia spunând că nu recunosc nicio înțelegere cu burjuii.

La fel au procedat rușii și mai aproape de zilele noastre, în anii 90, în timpul conflictelor din Georgia și Transnistria.

U.R.S.S. a recunoscut granițele Ţărilor Baltice, ale Poloniei și ale Finlandei. Au împiedicat-o cu ceva aceste tratate să le ocupe, pe unele total, pe unele parțial, începând cu 1939?

L-a împiedicat pe Stalin să cotropească teritorii pe care rușii nu le-au stăpânit niciodată, cum ar fi Rutenia subcarpatică, Bucovia de nord sau ținutul Herța?

Pe Stalin, care spunea că tratatele nu valoarează nici măcar cât bucata de hârtie pe care sunt scrise?

În concluzie, chiar dacă U.R.S.S. și Stalin ar fi recunoscut unirea Basarabiei și granițele României Mari, asta nu i-ar fi împiedicat să le cotropească, atunci când momentul le-ar fi fost favorabil.

Și asta, indiferent dacă este vorba de Stalin, Brejnev sau Gorbaciov, dacă este vorba de U.R.S.S., sau de  Rusia țaristă şi cea postcomunistă.

Ce dovadă mai bună decât faptul că Rusia nu lasă nici astăzi Republica Moldova pe drumul ei, ba mai mult și-a amplasat și trupele sale  într-o regiune smulsă din teritoriul R.Moldova recunoscut de O.N.U.?

Rusia nu s-a mulțumit cu nerecunoașterea Unirii, ci a încercat să o reocupe prin forță, în același timp în care făcea același lucru de-a lungul fostului imperiu al țarilor: Siberia, Ucraina, Georgia, Armenia și multe altele. Atunci, de ce nu și Basarabia?

Dar ambițiile sovietice erau mai mari. Cu ajutorul bolșevicilor unguri, urmăreau întreaga Europă centrală. Un atac masiv, concomitent, din două părți, de la est prin Basarabia de către bolșevicii ruși, și de la vest, prin Transilvania, de bolșevicii unguri, ar fi avut drept rezultat dezmembrarea României, noua graniță între bolșevicii unguri și cei ruși devenind Carpații Orientali.

Schimbul de telegrame între Lenin și bolşevicul maghiar Bela Kuhn, tovarăşul său, este edificator, numai că românii au rezolvat problema comunismului unguresc după războiului din 1919, ocupând Budapesta şi salvând Ungaria de bolşevism, pentru aproape trei decenii …

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/04/30/razboi-informational-ungaria-a-infiintat-departamentul-special-de-propaganda-trianon-100-pentru-combaterea-sarbatoririi-centenarului-marii-uniri-a-transilvaniei-cu-romania/

19/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O dispută veche: Ungaria vs. România. VIDEO

 

 

S-a întrebat oare cineva de ce noi, românii,  nu avem niciun fel de legendă despre un loc care să fi  fost patria noastră străveche, aşa cum au alte popoare vecine?

Nu cumva noi, românii, trăim aici pe pământurile carpato-dunărene de la începuturile istoriei şi tocmai de aceea nu avem o legendă a originilor neamului nostru, pentru că noi … nu am venit de aiurea ca alţii?

Iată o întrebare la care nu prea ne gândim…

Ştim însă, că după ce au cotropit o sumedenie de teritorii slave, românesti şi chiar germane, pe care le-au declarat abuziv moştenire de la „Szent Istvan”, ungurii s-au trezit minoritari într-un stat himeric numit ,,Ungaria Sfântului Ştefan”.

 

 

 

Image result for iredentism maghiar photos

Foto: Harta Ungariei mari – Nagymagyarorszg – a cărei renaştere o visează de o sută de ani încoace iredentiştii unguri

 

 

Drept urmare, instinctul lor tenace de supravieţuirire prin cucerire i-a facut sa treacă rapid la o politică oficială şi ,,ştiintifică” de deznaţionalizare meticulos programată, a neungurilor, în scopul confecţionării unei naţiuni „omogene”.

Astfel conducătorii şi propaganda Ungariei au decis sa nu mai vorbească despre existenţa unor popoare în cuprinsul statului lor ci despre un singur popor, asa cum ruşii, preluându-le exemplul, aveau să treacă, ulterior, de la ,,popoarele sovietice” din vremea lui Stalin la ,,poporul sovietic”, în timpul lui Brejnev.

Numai că ungurii nu au folosit un termen abstract pentru a defini poporul ,,unic” ci unul concret, extras din propria istorie.
Prin ,,legile de maghiarizare” de după 1867, indeosebi prin aceea din decembrie 1871, a fost dezgropat numele de ,,maghiar” şi au proclamat de asemenea că în Ungaria dualistă nu mai existau unguri, slovaci, germani, croati, sloveni, romani, evrei, tigani ci …maghiari, maghiarii fiind ,,fiii patriei”, unguri, slavi, romani etc, care acceptau să înveţe limba, să-şi schimbe numele şi credinţa şi recunoşteau hotarele aşa zise ale Sfântului rege Ştefan ( Szent Istvan).

 Ar fi ca si cum noi, românii, am fi proclamat pe 2 decembrie 1918, imeediat după Unire, că în România Mare nu mai existau români, unguri, ţigani, secui şi alţii ci TRACI, tracii fiind fiii patriei care vorbeau limba tracă, adica româna şi recunoşteau hotarele din vremea regelui Burebista.

Bizar este faptul că, în deceniul pregatitor al revoluţiilor ,,spontane” din Est, au aparut şi la bulgari şi la ucraineni şi la noi astfel de teorii aberante.

 

Dar iată ce scria în urmă cu ceva timp Miodrag Stanojevic, un sârb din Vojvodina, profesor de istorie în oraşul Novi Sad, pe scurt şi foarte clar despre unguri:


Fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie – Ce s-ar fi întâmplat dacă:
– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
– un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Miloş Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.
La Meciul Steaua – Ujpest de acum câţiva ani, la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat pe un banner pe care scria: românii = ţigani.

 

Acelaşi scenariu:

– ce s-ar fi întâmplat dacă echipa Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie? Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”?

Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina?

Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”.

Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie.

Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.

Pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere.

Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi).

De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?

 

 

 

 

Image result for iredentism maghiar photos

 

Foto: Transivania de Nord după Diktatul de la Viena 

 

 

În 1940, în urma Diktatului de la Viena, o parte a Transilvaniei era cedată în urma presiunilor Germaniei lui Hitler, Ungariei.

Până în 1944, când acest teritoriu a redevenit românesc, ce au făcut ungurii în Transilvania?

Ce ştiau mai bine: au ucis valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei.

În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste.

La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.

În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară.

Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles), considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta.

Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una… Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă!

Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”

Surse: http://istorie-adevarata.blogspot.ro/2009/05/unguri-secui-romani-maghiari.html

 

 

 

 

 

17/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 1 comentariu

Ziua de 10 mai şi trei momente astrale din istoria ţării noastre

Imagini pentru regele carol I photos

 

Foto: Majestatea Sa Carol I, rege al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 8/20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie, 1914, Sinaia).

 

 Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria ţării noastre: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al României. 

 10 Mai a fost vreme de 80 de ani Ziua Naţională a României şi a fost una dintre cele mai faste zile din istoria noastră naţională. 

După exilarea domnitorului și întemeietorului României moderne, Alexandru Ioan Cuza, țara era în plin haos.

Tânărul Carol, reprezentant al familiei princiare prusace Hohenzollern, chemat să ocupe tronul României, a trebuit să călătorească incognito din cauza războiului austro-prusac, spre România, cu pașaport străin pe numele lui numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf – Bonn – Freiburg – Zürich – Viena – Budapesta – Turnu Severin.

Cancelarul prusac Bismarck l-a avertizat mai mult sau mai puțin amical pe prinţul Carol, că va fi nevoit să pupe „papucul Sultanului„, fapt pe care însă acesta l-a ocolit.

După ce a pășit prima dată pe pamânt românesc la Turnu-Severin, traseul său prin țară până la București, a cuprins localităţile Horezu, Râmnicu-Vîlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Tîrgoviște, vechiul drum al țării, păstrat mai tîrziu în memorie drept „Drumul lui Carol”.

La 10 mai 1866 prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, intra în București, fiind încoronat domnitor al României.

Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria noastră. Este şi perioada în care ziua de 10 Mai  intra  în conştiinţa românilor ca Zi Naţională şi ca Zi a Dinastiei.

Tânărul prinţ a rostit jurământul în limba franceză:

Jur de a fi credincios legilor țării, de a păstra religiunea României precum și întegritatea teritoriului ei, și de a domni ca domn constituțional

La începutul domniei sale, România era un stat mic, cu o suprafaţă de 121.000 km2 şi cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine.

11 ani mai târziu, pe 10 mai 1877, după secole de stăpânire otomană, domnitorul Carol I proclama Independenţa României.

Devenit domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, Carol, a deţinut acest titlu până în 26 martie 1881, când a fost încoronat şi a devenit primul rege al României.

A fost primul monarh român aparţinând  dinastiei germane  Hohenzollern-Sigmaringen.

Începând cu Regele Ferdinand I, numele dinastiei de regi români a devenit Casa Regală de România şi  va conduce țara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

Cea de-a doua semnificație a datei de 10 Mai este legată de proclamarea independenței în anul 1877.

 Foarte multă vreme, generaţii întregi de români au fost învățate la școală că independența României a fost proclamată pe data de 9 mai.

A fost o minciună  folosită de regimul comunist tocmai pentru a se disocia momentul proclamării Independenței de data de 10 Mai, Ziua Dinastiei și Ziua Națională a României.

Istoria consemnează că în ziua de 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte, pe 9 mai Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, domnitorul Carol I a proclamat solemn  independenţa de stat a României.

Aşadar, intrarea în vigoare a declaraţiei de independenţă a Parlamentului s-a produs după ce, pe 10 mai, domnitorul Carol I a proclamat starea de independenţă ca stare de fapt.

Prin urmare, din punct de vedere legal, ziua independenţei  este legată de ziua de 10 mai.

Tot la 10 mai 1877 s-a instituit şi  prima decorație românească – Steaua României.

Din 1866 şi până în 1948, 10 mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.

După 1947, regimul comunist a încercat să înlăture urmele monarhiei din istoria ţării noastre şi a  mutat Ziua Independenţei României pe 9 mai. Polemica dintre susţinătorii zilei de 9 mai şi cei ai zilei de 10 mai nu este o dispută istorică, ci una politică.

Începând cu anul 1948, regimul comunist a insistat voit pe declaraţia lui Kogălniceanu din 9 mai, tocmai pentru a-l scoate din istorie pe Regele Carol I şi pentru a trece sub tăcere ziua de 10 mai, care era ziua României regale.

La 10 mai 1881, când s-au împlinit 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivități prilejuite de proclamarea Regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României.

Evenimentul încoronării a fost anunțat prin 21 de salve de tun. Coroana regelui Carol I și cea a reginei Elisabeta au fost confecţionate din oțelul unui tun capturat de la turci în timpul războiului  de independenţă din 1877.

„(…) Cu mândrie dar primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României !” aprecia cu acel prilej primul rege al României, Carol I,  devenit suveran al Regatului României, recunoscut ca atare pe plan international.

Proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi în prezent  Ziua Naţională a României ar trebui să fie serbată pe 10 Mai.

 Astăzi, 10 Mai sărbătorim Ziua Regelui şi potrivit Legii nr. 103/2015, publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015, această dată a devenit începând cu anul 2016, zi de sărbătoare națională.

 Intr-unul din poemele sale, care a făcut parte, multă vreme, din tezaurul spiritual al României şi al naţiunii române, Vasile Alecsandri scria:

„Să trăiască România/ Ura! pentru 10 Mai!”   

Prin povestea pe care o spune, acest poem cântă o parte a istoriei noastre. Pus pe muzică, textul lui Alecsandri era cântat cu înflăcărare (şi) la deschiderea fiecărui an şcolar.

Din 1947 şi până în zilele noastre, acesta nu a mai fost cântat şi nu este nici măcar amintit în programele şi în manualele şcolare.

Povestea poemului acoperă o perioadă de 81 de ani din istoria României, din 1866 şi până în 1947. De atunci, din 1947 şi până astăzi, au trecut abia 7 decenii…

Măcar din acest motiv şi tot ar trebui să ştim că poemul şi istoria glorioasă pe care ne-o spune au existat.

 

 

 

10 Mai – de Vasile Alecsandri

 

A venit din munți un vultur
Și ne-a zis: — „Români Eroi,
Știu un prinț viteaz și tânăr
Ce-ar veni cu drag la voi.
Dacă-l vreți vi-l dau ca Vodă”.
Noi cu toții: — „Să ni-l dai”.
Și ne-a dat pe Vodă CAROL,
Într-o zi de 10 Mai.

Și-a venit vulturul iară,
Și ne-a zis: — „Popor Român,
Ești viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobește-ți
Mândra țară care-o ai”.
Și noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.

Vulturul venit-a iarăși
Și ne-a spus: „Popor Român,
Ați luptat cumplit la Plevna
Duși în foc de-al vostru Domn.
Vrednic e să-l faceți Rege,
Într-o țară ca în rai”.
Și noi rege îl făcurăm
Tot în zi de 10 Mai.

Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic țării noastre
Libertate și Regat.
Ridicați cu toții glasul
De prin șesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai!

 

 

 

 

surse: agerpres; http://www.mediafax.ro/cultura-media/10-mai-istoria-unui-poem-  realitatea.net; http://istoria.md/10 mai,istoricul zilei 

11/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: