CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 12 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Ziua de 12  martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

1510: Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea cel Rău, este asasinat la Sibiu, de rivalul său boierul Danciu şi de sârbul Dimitrie Iacsici.

 

Fișier:Mihnea cel Rau.jpg

 

 

 

Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509).

A fost fiul natural al lui Vlad Ţepeş, conceput înainte de căsătoria cu o rudă a regelui maghiar Matei Corvin si  a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni.

A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”.

În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre, lăsându-si  averile pradă furiei domnului.

Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg Mihaloglu, sangeacbeiul de Nicopole,  să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Acesta le pune la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn.

Sesizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea.

S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510.

Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat.

 

 

1821: În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu, care au atacat şi prădat nişte boieri la Beneşti.

Execuţia s-a făcut din ordinul lui Tudor Vladimirescu.

 

 

 

 

1835: Impăratul Rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

 

 

1838: Din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, apare la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, cu rol important în lupta de eliberare naţională.

 

 

 

Imagine similarăImagini pentru George Bariţiu, Gazeta de Transilvania 1838 ,photos

Foto: George Bariţiu

 

 

 

Primele ediţii ale Gazetei au fost scrise şi pregătite integral de George Bariţiu.

Tot el a susţinut şi apariţia „Foii pentru Literatură” care avea sa devina ulterior „Foaia pentru minte, inimă si literatură”.

În scurt timp, i s-au alăturat membrii familiei Mureşenilor. Ziarul a fost editat, apoi si tipărit, în casa acestora.

Aurel Mureşianu a fost primul ziarist profesionist din Transilvania iar soţia sa, Elena, prima femeie manager de ziar.

  Prestigioasa publicatie şi-a încetat activitatea în 1946 in urma presiunilor noului regim comunist. 

 

 

 

1848: Patriotul ardelean  Simion Bărnuţiu a lansat Proclamaţia prin care cerea românilor din Transilvania să se ridice la luptă pentru drepturile lor naționale, recunoaşterea  lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei.

 

 

 

Imagini pentru Simion Bărnuţiu Photos

 

 

 

Foto: Simion Bărnuţiu (n. 21 iulie 1808, Bocşa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almaşului), om politic român, istoric, filozof, şi profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Transilvania.

 

 

 

 1863: Este înfiinţată la Belgrad, prima agenţie diplomatică având caracter oficial înfiinţată de România.

Agenţia a avut un caracter oficial recunoscut atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte puteri care aveau reprezentanţe diplomatice la Belgrad.

Primul său titular a fost Theodor Callimachi.

 

 

 

 

 

 

1878: S-a născut  (n. 12/24 martie 1878, Iași), matematicianul si astronomul  român, membru de onoare al Academiei Române, Constantin C. Popovici ; (d. 26 noiembrie 1956, București).

 

 

 

A înfiinţat  Observatorul Astronomic (1913) de la Iaşi şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943).

 

 

 

 

1882:  Iosif  Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, scris de Emilia Lungu.

 

 

Lungu

 

 

 Emilia Lungu – Puhallo a fost  prima româncă învăţătoare din Banat, şi  o foarte apreciată scriitoare și publicistă.

A fondat  prima reuniune a femeilor din Banat,  și prima şcoală de fete din zona Banatului. 

Emilia Lungu a publicat un număr mare de poezii în revista „Familia” din Oradea, condusă de Iosif Vulcan. A scris 24 de nuvele publicate în: „Familia”, „Amicul familiei”, „Noua bibliotecă română”, „Dreptatea”, „Dreptatea poporului”, „Drapelul” (Lugoj), „Drapelul” (Chicago-S.U.A.), precum și „Duminica” – studiu social, care e premiat, „Fiica învăţătorului” – nuvelă istorică cu subiect din anul 1848, „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Vagabondul”, „O pildă” – nuvelă care urmărea combaterea alcoolismului, „Călătoria prin Bosnia-Hertzegovina”, „Istoria şcoalelor româneşti din Timişoara”, „Istoria primei şcoale româneşti de fete din Banat” și încă altele.

Se pare că cea mai profundă scriere literară a Emiliei Lungu este nuvela „Nicolae Ţârcovnicu”, în care descrie viaţa zbuciumată a scriitorului Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”, care era literatul ei preferat.  

Romanul „Elmira”, care a făcut senzaţie în epocă,a fost  publicat ca foileton în revista „Familia”. Numele ei a apărut în toate revistele ardelene mai însemnate ale vremii.

Chiar Regina Elisabeta a României s-a interesat îndeaproape de prima femeie româncă care s-a încumetat să scrie un roman.

Pentru activitatea ei, în anul 1904, Emilia Lungu – Puhallo a fost decorată cu ordinul „Steaua României” de către însăși Regina Elisabeta.

 

 

 

 

1899: S-a născut Mansi Barberis (pe numele său adevărat Clemansa Barberis-Plăcințeanu), compozitoare, violonistă şi dirijoare; (m. 1986).

 

 

Este considerată prima femeie compozitor de muzică de operă din România.

A compus şi muzică de teatru, muzică vocal-simfonică şi muzică de cameră.

 

 

 

 

1907: În contextul situatiei grave in care se afla tara , ca urmare a extinderii rascoalei taranesti din Moldova in Muntenia si Oltenia, guvernul conservator Gh. Gr. Cantacuzino demisionează si se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).

 

 

 1909: S-a născut soprana Valentina Creţoiu;(m. 2003).

 

 

 

 

1910: S-a născut  compozitorul si dirijorul român Dumitru Eremia; (d. 1976).

 

 

 

 

1914: Constantin Brâncuși are prima expoziție personală, la New York, în cadrul Photo Secession Gallery ; (12 martie – 1 aprilie).

 

 

Imagini pentru Constantin Brâncuşi expozitie new york photos

Foto: Constantin Brâncuşi, născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, judetul Gorj – d. 16 martie 1957, Paris).

Expoziţia a fost organizată de Alfred Stieglitz şi Edward Steichen, fiind expuse opt opere de artă lucrate în marmură, lemn şi bronz

 

 

 

1912: S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz.

Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal.

În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in  în 1939 licența în științe agricole.

S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participând la războiul împotriva AXEI.

 

 

 

irving-layton-01

Încă din anii ’40 a fost catalogat  drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959.

Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian.

A decedat la 4 ianuarie 2006.

 

 

 

 

1925:  S-a născut in comuna Ibăneşti, judeţul Vaslui, scriitorul şi scenaristul Constantin Chiriţă.

 

 

Imagini pentru scriitor constantin chiriţă photos

  A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti.Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.

  In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista.
In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”.
Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor).
Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Oţelul” (1960), din seria „Cireşarilor” a aparut „Drum bun, Cireşari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Cireşarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc.
In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor.
In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Cireşarii”: „Cavalerii florii de cireş”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Cireşari!”.
Doi ani mai tarziu a publicat „Adâncimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”.
Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor.
In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania.

La data de 14 noiembrie 1991 a decedat la Bonn-Konigswinter, în Germania.

A fost adus în ţară şi înmormântat la Poiana Ţapului.

 

 

 

1927: S-a născut Dumitru Dobrescu, farmacist, medic şi profesor; Este autorul unor concepte originale precum farmacotoxicologia (1977), farmacoepidemiologia (1981) şi farmacologia ecologică (1993) şi autorul primului tratat de farmacologie homeopată din lume (2007) şi fondatorul unei noi ştiinţe medicale cu acest nume.

De asemenea, a fost fondatorul şi şeful primului Serviciu Clinic de Farmacologie din România (1981-1992) şi membru corespondent al Academiei Române din 1992.

 

 

 

 

1929: S-a născut Nicolae Tertulian (numele la naştere: Nathan Veinsrein), estetician, eseist şi critic literar, stabilit la Paris din anii ‘80.

 

 

 1932: S-a născut muzicologul Radu Gheciu; fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română; (m. 2003).

 

 

 1934: S-a născut lingvista Maria Manoliu-Manea, specialistă în romanistică; stabilită în SUA (din 1979); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993.

 

 

 

 

 1933: Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România.

Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

 

 1934: S-a nascut  la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.

  S-a remarcat prin  prestigioase titularizari la diverse institutii romane si  americane  :

Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al  Academiei Române  din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al  American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988).

Afost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright  la University of Chicago (1972-1974).

 

1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar şi eseist român, stabilit din 1977 în SUA.

 

 

 

 

 

A lucrat mai întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București.

Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).”

În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite.

A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord. Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj.

Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.
A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989).

A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

 

 

1941: S-a născut  istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent  cercetător literar, critic literar, filolog,  paleograf și pedagog român.

In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu.

Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar  după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română.

În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

 

1948: S-a născut Andrei Nicolae Pippidi, istoric român, fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga , specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident. Este editor al operei bunicului său.

 Este  autor de eseuri polemice pe teme istorice şi civice;  membru corespondent, din 2012, al Academiei Române

 

Imagini pentru Andrei Nicolae Pippidi,photos

 

În calitate de publicist, Pippidi a scris din 1990 în Revista 22. În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995),iar  din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.

Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

 

 

1950: S-a născut la Ploiesti, compozitorul și solistul vocal nevăzător, George Nicolescu.

 

 

Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”.

Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze.

În 1973, a fost lansat primul său hit intitulat  „Eternitate”.

 

 

 

 

 

În luna decembrie a anului 2007, ii apare albumul „Muzică ușoară…lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.

Cea mai nouă melodie a sa e lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift.

 

 

 

 

1951: A murit (în închisoarea de la Sighet) economistul Gheorghe Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); membru corespondent al Academiei Române din 1926; deţinut politic din 1950; (n. 1875).

 

 

1965: Se stinge din viaţă  criticul, istoricul literar şi scriitorul român, George Călinescu ( nume de familie, Gheorghe Vişan),

George Călinescu (Gheorghe Vișan), critic, istoric, scriitor român

George Călinescu (Gheorghe Vișan), scriitor român

A fost o mare personalitate a culturii romanesti, avand  după unii critici, o orientare clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semna întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu.

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români(Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.).

Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini).

Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului.

A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965.

Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc,Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului.

A mai scris versuri,Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Intelectual cu idei de stînga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu a aderat, după abdicarea regelului Mihai și instaurarea comunismului, în 1947 la noua ideologie, surîzîndu-i, bineînțeles, avantajele practice obținute de pe urma acestei adeziuni.

A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă (Am fost în China nouă, 1953) , publicîndu-și impresiile de călătorie în aceste două volume.

În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în viața literarã printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămînalul culturalContemporanul.

Începînd cu anii 1955-1956 și pînă la moarte (12 martie 1965), el va fi ”reabilitat” și se vor formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa civică, activitatea sa de intelectual democrat din perioada interbelică.

Își retipărește aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.

În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

 

 

1966: A murit Victor Brauner, pictor suprarealist evreu  de origine română; (n. 1903).

 

 

1973: La Radiodifuziunea Română a debutat Programul 3 pentru tineret (pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49 metri).

După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet.

 

 

1990: În cadrul unei manifestații populare desfășurate în Piața Operei, a fost adoptată Proclamația de la Timișoara,

 

1992: A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul  român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

 

 

1995: A murit Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric; autor de romane istorice şi de biografii romanţate.

A iniţiat, în 1967, şi a condus, ca redactor-şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971; (n. 1908).

 

 

2008: A  decedat in Bucureşti,actorul român de teatru și film Ovidiu Iuliu Moldovan; (n. 1 ianuarie 1942, sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul interbelic Cluj, astăzi în județul Mureș).

 

 

 

Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii:

Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004);
medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”;
Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”;
IDe asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/12/o-istorie-a-zilei-de-12-martie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Andrei Eşanu, Cultură şi civilizaţie medievală românească, Editura Arc, 1996.

  3. Istoria md.

  4. Wikipedia.ro

  5. Enciclopedia Romaniei.ro

  6. worldwideromania.com

  7. http://www.rador.ro/2019/03/12/218114/

Reclame

12/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 11 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

Ziua de 11 martie în istoria noastră

 

 

1291: La aceasta data  localitatea  Făgăraş este menţionata pentru prima data oficial, sub numele Fogros, într-un act  emis de regele Andrei al III-lea al Ungariei, care a consacrat  întoarcerea domeniilor de la Făgăraş şi Sâmbăta în stăpânirea nobilului ungur Ugrinus.

A fost eliminată astfel ultima autonomie românească din Transilvania. 

Traducerea documentului din limba latină dezvăluie amănunte puţin ştiute de publicul larg:

Noi Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, aducem la cunoștința tuturor cărora se cuvine că, atunci când am ținut împreună cu toți nobilii, Sașii, Secuii și Românii din părțile Transilvaniei o adunare la Alba Iulia, pentru îndreptarea stării acestora, cu sfatul tuturor prelaților și baronilor regatului nostru, care se aflau cu noi în acea vreme, magistrul Ugrinus, iubitul și credinciosul nostru, ridicându-se în acea adunare a noastră, a cerut să i se înapoieze și restituie prin noi niște moșii ale sale numite Făgăraș (Fogros) și Sâmbăta (Zumbothel) aflătoare lângă râul Olt (Olth), zicând că i-au fost înstrăinate pe nedrept și a înfățișat actele și privilegiile sale cu privire la aceasta.

Iar noi, voind să ne lămurim mai bine asupra pricinei numitelor moșii, adică dacă ele au fost sau nu ale numitului magistru Ugrinus, am pus să se cerceteze cu luare aminte printre numiții nobili, printre Sași, Secui și Români (Olachis), dacă se știe că numitele moșii aparțin de drept și legiuit numitului magistru Ugrinus. Aceștia toți și fiecare în parte au declarat că pomenitele moșii numite Făgăraș și Sâmbăta au fost și sunt ale magistrului Ugrinus și ale înaintașilor săi.

Așadar noi, deoarece am văzut și am aflat că acele moșii aparțin de drept și legiuit acestui magistru Ugrinus, i le-am înapoiat și restituit împreună cu toate folosințele și tot ce ține de ele, numitului magistru Ugrinus și prin el moștenitorilor săi și urmașilor acestor moștenitori, ca să le stăpânească pe veci și nestrămutat, în același fel și cu aceeași deplinătate cu care au fost stăpânite și ținute aceste moșii de către înaintașii lui Ugrinus.

Dat în Alba-Iulia, în dumineca Invocavit, în anul Domnului o mie două sute nouăzeci și unu.

 

 

 

Document Alba Iulia 1291-03-11

 

 

 

Andrei al III-lea „Venețianul’ (n.cca. 1265, Veneţia – d.14 ianuarie 1301, Buda, Ungaria), a fost rege al Ungariei între anii 1290-1301, fiind  ultimul membru pe linie paternă al dinastiei Árpád.

La 10 iulie 1290, regele Ladislau al IV-lea a fost asasinat de propriii săi adepți cumani  si  astfel, ramura principală a dinastiei Arpad s-a stins.

Andrei, informat de moartea regelui,  s-a dus la Strigoniu,  unde archiepiscopul Lodomer l-a încoronat la 23 iulie 1290.

După încoronare legitimitatea domniei  sale a fost pusă imediat la îndoială, întrucât tatăl său fusese declarat bastard de frații săi; astfel, noul rege a avut de contracarat alți pretendenți la tron.
La începutul lui 1291, Andrei al III-lea a vizitat părțile estice ale regatului, unde adunările nobilimii locale din Oradea și Alba Iulia i-au acceptat domnia.

 

 

 

Foto: Cetatea medievala Făgăraş

 

 

1642: Sinodul de la Iaşi, Moldova, recunoaşte ca validă, cartea „Mărturisirea ortodoxă” a mitropolitului Petru Movilă.

Petru Movilă (Petru Moghilă), (n.1596-d.1647), cărturar român, mitropolit al Kievului şi Haliciului
Petru Movilă (Petru Moghilă), (n.1596 – d.1647), cărturar român, mitropolit al Kievului şi Haliciului.

 

 Hotărârea Sinodului, publicată la Iaşi, este prima tipăritură din Moldova (11/21.III. – 9/19.XII)

Anterior, în 1640, aceeaşi carte a fost oficial adoptată şi la sinodul de la Kiev.

După acceptarea Mărturisirii Ortodoxe în sinodul Moldovei, lucrarea va fi publicată la Iaşi şi consituie cea dintîi tipăritură din Ţara Moldovei.

In acele timpuri , cand se intemeiase Biserica unita greco-romana din Ucraina, iar protestantii, prin principii din Transilvania, raspindisera scrieri calvine in principatele romanesti,

Petru Movila scrie catehismul sau, numit, in prima versiune, Expositio Fidei Ecclesiæ Russiæ Minoris.

Aceasta lucrare a fost perfectata la microsinoadele de la Kiev (1640) si de la Iasi (1642). La microsinodul de la Iasi, desfasurat sub obladuirea domnitorului Vasile Lupu, au participat reprezentanti ai ortodoxiei grecesti (teologi ai Patriarhiei din Constantinopol), reprezentanti ai ortodoxiei slave (invatati ucraineni trimisi de Petru Movila) si, fara indoiala, reprezentanti ai ortodoxiei romanesti (ierarhi moldoveni convocati de Vasile Lupu).

Obiectul acestui sinod era discutarea lucrarii mitropolitului Petru Movila, numita Marturisirea ortodoxa , scrisa in limba latina, in vederea tiparirii si propagarii ei in lumea crestina divizata de polemicile aprinse dintre catolici si protestanti.

Punctele controversate referitoare la Purgatoriu si la Euharistie, lasate in suspensie la Sinodul de la Kiev (1640), au fost revizuite la Iasi, in spirit ortodox, in sensul ca nu exista, in lumea de dincolo, un loc intermediar de purificare, iar momentul prefacerii Darurilor, in timpul Euharistiei, este simultan cu invocarea Sfintului Duh.

Dupa definitivarea acestei controverse, manuscrisul latin al lui Petru Movila a fost tradus, in limba neogreaca populara, de invatatul Meletios Syrigos.

Ambele versiuni, latina si greaca, au fost trimise la Constantinopol, la 30 octombrie 1642, si patriarhul Partenie I, impreuna cu ceilalti patriarhi apostolici din Rasarit au confirmat aceasta lucrare. Aprobarea de la Patriarhie a sosit la Iasi in luna martie 1648. Acest catehism urma sa fie tiparit ca un indreptar al credintei panortodoxe.

Tiparirea acestei Marturisiri ortodoxe a intirziat neasteptat de mult (prima editie a textului grec apare in 1662, iar prima editie a textului latin in 1927), dar cópii in manuscris au circulat indata dupa confirmarea Patriarhiei de la Constantinopol, una dintre acestea aflindu-se astazi la Biblioteca Nationala din Paris.

Mărturisirea ortodoxă (Pravoslavnica Mărturisire) a fost tradusă în limbile latină (sub titlul „Expositio fidei Ecclesiaae Rusiae minoris), greacă, rusă şi română (1691). Lucrareacuprinde 261 de întrebări şi răspunsuri, conform celor trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea.Petru Movilă (Petru Moghilă) este un reprezentant de seama al culturii româneşti din prima jumătate a secolului XVII.

Petru a fost  feciorul domnitorului Munteniei şi ulterior al Moldovei Simion Movilă. Petru Movilă este unul din ultimii reprezentanţi ai literaturii de limbă slavonă din ţările române, mare cărturar şi teolog ortodox.

Cărturarul poseda mai multe limbi precum slavona, greaca, latina, polona şi ucraineana si  fost arhimandrit al celebrei mănăstiri Lavra Pecerska din Kiev (din 1627), apoi şi mitropolit al Kievului şi Haliciului (din 1633).

A fost întemeietorul Academiei Duhovnicești din Kiev, o instituție de învățământ teologic bazată pe principiile organizării seminariilor teologice și universităților occidentale: predarea se făcea în principal în limba latină și, secundar, în limbile greacă și rusă, iar studenții primeau o dublă formație teologică și științifică.

Petru a cârmuit Biserica Ortodoxă din Ucraina într-o perioadă în care aceasta se găsea sub dominația poloneză. Lui i se datorează în primul rând renașterea ortodoxă de aici, după vremurile grele ale Unirii de la Brest-Litovsk (1596), când o mare parte a ortodocșilor de aici a acceptat supremația Papei de la Roma și unirea cu Biserica Romano-Catolică.

Foarte preocupat de soarta Bisericii Ortodoxe, Petru s-a dedicat întăririi poziției ortodocșilor care rămăseseră independenți de Roma. În ciuda unor puternice presiuni politice și sociale, devenite uneori chiar violente, el a reușit să recupereze pentru Biserica Ortodoxă și să restaureze un mare număr de biserici, între care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev.

Petru Movilă a întemeiat prima şcoală superioară de la Kiev – Colegiul Kievlean sau Academia Kievo-Movileană. A întemeiat tipografiile de la Kiev, Cîmpulung (1635) şi Iaşi (1642).

Prin înţelegerea cu mitropolitul Varlaam al Moldovei şi domnului Moldovei Vasile Lupu, mitropolitul Petru Movilă  trimite la Iaşi un grup de dascăli cu multă carte latinească în frunte cu  Sofronie Pociaţki, care în 1640 au pus bazele învăţămîntului superior în Moldova, avînd ca model colegiul de la Kiev.

Este vorba de Colegiul vasilian din Iaşi în care teologia, retorica, filozofia şi alte discipline erau predate ca şi la Kiev în limbile latină, slavonă şi greacă.

A trecut la Domnul pe 22 decembrie 1646, la Kiev.

Este cinstit ca sfânt de Bisericile Ucrainei, României și Poloniei. Prăznuirea lui se face pe 22 decembrie în Biserica Ortodoxă Română (începând din anul 1997) și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, împreună cu ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.

 

 

 

1871: Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu (marea guvernare conservatoare, până în 4 aprilie 1876).

Confruntat cu  continuarea manifestărilor antigermane, Carol I convoacă in data de 10 martie guvernul şi anunta  hotărîrea sa de a părăsi ţara, chiar a doua zi.

Va renunta  la ideea abdicării, cu condiţia constituirii unui guvern care să obţină votarea bugetului şi să rezolve problema concesionării căilor ferate. Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisionează.

Lascăr Catargiu şi-a luat răspunderea formarii noului guvern conservator pe 11 martie 1871, fiind alcătuit primul Consiliu de miniştri conservator care reuşea să guverneze, pentru prima dată în istoria română ,pe întreg parcursul celor patru ani legitimi, până pe 31 martie 1876.

 

 

 

Imagini pentru Lascăr Catargiu photos

 

 

Foto: Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.

 

 

 

 

1871: S-a născut Emanoil Davidescu, matematician român, membru fondator al Gazetei matematice, (revistă lunară de specialitate în limba română; seria I a apărut între anii 1895 şi 1949; după acest an s-au succedat alte două serii);(m. 1905).

 

 

 

 

 

1878: Se semneaza la Roma a Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-italiană. Convenţia va intra în vigoare la 1 aprilie 1878.

 

 

  1884: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Ion Croitoru; (m. 1972).

 

 

1902: Se dă sentința în procesul Caion-Caragiale.

 

 

Foto: Caragiale, în timpul procesului din 1902 şi Barbu Stefanescu Delavrancea  

 

 

 

Caion (n. Constantin Alexandru Ionescu), un jurnalist şi poet mediocru, este condamnat la 3 luni închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Caragiale, pentru calomnie, după ce afirmase că drama acestuia,Năpasta, ar fi un plagiat.

Avocatul lui Caragiale în acest proces, a fost scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea.

 

 

 

1906: S-a născut Barbu Zaharescu, economist (a întocmit cel dintâi manual de economie politică din România, în 1945) şi diplomat. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 2000).

 

 

 

 

1929: S-a născut George Bălan, muzicolog, filosof şi aforist; s-a autoexilat în Germania din 1977, unde a înfiinţat „Musicosophia-Schule”, şcoală pentru formarea ascultătorului de muzică, o fundaţie şi o editură cu acelaşi nume.

 

 

 

 1929: S-a născut Constantin Th. Botez, istoric, eseist şi cercetător al arhivelor (m. 1992).

 

1931: S-a născut  actorul român de teatru și film Ion Besoiu.

 

 

 

 

 

 

 

1932: S-a născut in Bucuresti, dramaturgul român Iosif Naghiu; (d.2003).

 

 

 

 

 

Fiul lui Iosif Naghiu, tamplar, si al Amaliei (n. Baroti), a urmat scoala primara si Liceul „Sfantul Andrei” la Bucuresti, unde urmeaza, de asemenea, cursuri de grafica si arta decorativa. in 1959 este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti.

Baschetbalist la „Flamura Rosie”, „Steaua” si „Progresul” (1948-l958), apoi grafician (1959-l968) la inln prinderea „Decorativa” din capitala.
Debuteaza in Luceafarul (1959). Debut editorial cu volum de poezii Teama de pasari (1968).

Colaboreaza la Luceafarul, Gazeta literara. Romania literara, Teatrul, Tribuna, Contemporanul, Vatra, Astra etc. A scris peste 20 de piese de teatru care au cunoscut montări scenice în țară și în străinătate si care au fost distinse cu numeroase premii, a scris scenarii de film (Luchian) și de televiziune (Capul de zimbru, după Vasile Voiculescu).

În urmă unui articol de o pagină în ziarul Scînteia, semnat de redactorul șef de atunci Nicolae Dragoș, în care Iosif Naghiu era criticat vehement, „Gluga pe ochi” a fost interzisă, iar pentru tânărul dramaturg a început calvarul izolării.

Din 1971 până în 1990, doar trei piese i-au mai fost puse în scenă, iar autorul, care a refuzat să între în partid, nu s-a mai putut angaja la nici o redacție și la nici o editură.

Iosif Naghiu a trebuit să aștepte tot 10 ani până când a inceput sa fie publicat din nou.

 

 

 

 

1953: S-a născut la Târgu Mureş, renumitul fotbalist Ladislau Bölöni.

 

 

 

Imagini pentru Ladislau Bölöni.photos

 

 

Timp de 14 ani, între 1970 și 1984, a făcut parte din echipa ASA Târgu Mureș, fiind transferat apoi la Steaua București.

În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României.

A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri.

A fost de 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României.

Din anul 2000 și până în 2001 a fost antrenor al acestei echipe, cu un bilanț de 13 meciuri jucate, dintre care 8 câștigate, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.

Între 2001 și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona.

 Între 2003 și 2006 a antrenat echipa franceză Rennes. In 2006 conduce AS Monaco, iar pe data de 6 aprilie 2007 a semnat un contract pe un an și jumǎtate cu echipa Al-Jazeera (EAU), pe care a antrenat-o până în mai 2008.

Pe data de 9 iunie 2008 a semnat un contract cu echipa belgiană Standard Liège. Pe 24 mai 2009 a câștigat Campionatul Belgiei. „Aventura” sa la Standard s-a încheiat în februarie 2010.

În mai 2010 a revenit în Emiratele Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al-Wahda, echipă din Abu Dhabi

În ianuarie 2011 a preluat conducerea echipei din Ligue 1 RC Lens, a patra echipă din Franța din cariera sa.

 

 

 

 

1954: Prin HCM nr. 337, in Republica Populara Româna se desființează coloniile de muncă. Deținuții, cu excepția celor care „au slujit interesele burgheziei”, fiind eliberați.

 

 1957: S-a născut Ion Bogdan Lefter, poet, critic şi istoric literar, analist cultural şi politic, realizator de emisiuni de radio şi televiziune, profesor; fondator al revistelor „Contrapunct” (1990-1992), „Observator cultural” (2000-2005) şi „aLtitudini” (2006); membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (1993).

 

 

 

 

1975: A decedat  fizicianul român Eugen Bădărău.

 

 

 

 

 Gălăţeni care au uimit lumea - Eugen Bădărău

Considerat fondator al şcolii româneşti de fizica plasmei, Eugen Bădărău s-a născut la Folteşti,Galati, pe 19 septembrie 1887.

A urmat şcoala primară la Galaţi, iar liceul l-a absolvit la Ismail, în 1905. Atras de inginerie, a plecat în Austria, unde s-a înscris la Colegiul Tehnic din Graz.

După doi ani, s-a decis să se specializeze în fizică şi şi-a continuat studiile la Universitatea din Pisa, unde şi-a obţinut licenţa în 1911, iar doctoratul un an mai târziu.

În următorii doi ani, a lucrat ca asistent la Pisa, iar în 1914 a plecat în Rusia, unde a întreprins cercetări în domeniul opticii. Rezultatele obţinute la Petrograd i-au adus, în 1918, titlul de doctor docent.

A revenit în ţară în 1921, la Universitatea din Cernăuţi, unde a predat fizică teoretică şi experimentală. În perioada petrecută în Bucovina a studiat fizica descărcărilor în gaze, cercetări pentru care este considerat fondator al şcolii româneşti de fizica plasmei.

Din 1934 s-a transferat la Bucureşti, unde a predat fizică moleculară până în anul 1956. În continuare, până în 1970, a fost director al Institutului de Fizică din Bucureşti.

Cercetările sale au acoperit o gamă foarte largă de domenii ale fizicii, de la descărcările electrice în gaze şi fizica plasmei la acustică, spectroscopie, controlul materialelor de construcţie sau stimularea germinaţiei plantelor cu ajutorul ultrasunetelor.

Inedite şi spectaculoase sunt aplicaţiile descărcărilor în gaze pentru obţinerea de parfumuri, pornind de la metan amestecat cu brom.

În afara preocupărilor ştiinţifice, a cântat la vioară într-un cvartet, iar între 1940 şi 1944 a fost director tehnic al Radiodifuziunii.

S-a bucurat de multe dovezi de recunoaştere, fiind fondator al Academiei de Ştiinţe (1935) şi membru titular al Academiei Române (1948)

 

 

1990: A fost adoptată „Proclamaţia de la Timişoara”, manifest programatic al Revoluţiei anticomuniste, prin care timişorenii transmiteau ţării ceea ce au dorit ei atunci când au ieşit, în decembrie 1989, în stradă.

Punctul 8 al Proclamaţiei îşi propunea să fie embrionul legii lustraţiei în România postcomunistă

Punctul 8 al acesteia cerea interzicerea prin Legea electorală, pentru primele trei legislaturi consecutive, a dreptului la candidatură al foştilor lideri comunişti sau a ofiţerilor de Securitate.

Era  un document programatic care anunţa că idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 au fost trădate şi că revoluţia trebuia să continue pe cale paşnică.

Mai ales Punctul 8 al proclamaţiei interzicea, prin lege electorală, dreptul de a candida la funcţii în stat tuturor foştilor activişti şi securişti, timp de trei legislaturi.

În special „preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism”. Tot Proclamaţia mai preciza că simpla calitate de membru de partid nu era nicidecum considerată o vină.

Proclamatia venea in urma cele de-a doua incursiuni a minerilor la Bucureşti, cand la Timişoara a avut  loc în data de 22 februarie 1990 un miting de protest la care George Şerban propunea redactarea unei Proclamaţii a Timişoarei către ţară.

În 27 februarie, membrii Societăţii „Timişoara” au analizat şi aprobat textul Proclamaţiei propus de George Şerban. Societatea „Europa” adoptă şi ea textul la 1 martie.

La 2 martie textul a prezentat Consiliului Municipal Timişoara, care a solicitat un răgaz de o săptămână pentru a lua o decizie (va adera în şedinţa din 9 martie cu 45 de voturi pentru şi 3 abţineri).

În 8 martie, George Şerban citeşte textul Proclamaţiei în faţa Biroului executiv al CPUN – Timiş, care refuză să adere datorită punctului 8. Între timp apar zvonuri despre pretinse revendicări de autonomie a Banatului din partea organizatorilor, zvonuri puternic infirmate ca „aberante şi răuvoitoare”.

Încep organizările pentru o mare adunare populară care avea să aibă loc duminică, 11 martie 1990, în Piaţa Operei.

În data de 10 martie, la simpozionul „Europa – Casa Comună” de la Komarno, în Cehoslovacia, Florian Mihalcea, reprezentantul societăţii „Timişoara”, citeşte textul Proclamaţiei pentru publicul european. În aceeaşi zi textul este tradus în mai multe limbi şi difuzat agenţiilor de presă din ţară şi străinătate şi este citit la postul de radio „Europa liberă”.

În ziua de 11 martie în Piaţa Operei din Timişoara a avut loc Marea Adunare Populară la care au participat peste 15.000 de timişoreni. Cu această ocazie, George Şerban a lansat de la balconul Operei „Proclamaţia de la Timişoara”.

La 20 mai au avut loc primele alegeri din România post-comunistă, rezultat cu preluarea puterii de către FSN şi a preşedinţiei de către Ion Iliescu, ales cu 85% din voturi.

Prevederile Proclamatiei nu au fost niciodata aplicate de guvernarile FSN-iste si post FSN-iste.

 

1993: A murit Dan Simonescu, bibliolog, istoric și critic al literaturii române vechi, membru de onoare (din 1992) al Academiei Române; (n. 10 decembrie 1902, Campulung).

Între 1953-1968 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

Actitivatea lui se circumscrie domeniilor istoriei culturii, bibliografiei, bibliologiei și textologiei. Este responsabil pentru ediții critice de cronici românești, pentru studii privitoare la literatura românească veche (atât cronicărească, cât și populară) și pentru contribuții la istoria cărții și a tiparului românesc.

 

1999: A murit Vlaicu Bârna, poet şi prozator (autor de romane istorice pentru tineret); (n. 1913).

  2000: A murit geograful Victor Tufescu; preocupări în domeniul geografiei aplicate; de numele său se leagă înfiinţarea Colectivului de cercetări geografice al Academiei Române, integrat apoi Institutului de Geologie-Geografie (1958); membru titular al Academiei Române din 1992 ; (n. 1908).

 

 

2001: A murit Zahu Pană, poet și ziarist român de origine  aromână.

 

 

 

ZAHU PANA

 

 

 

Zahu Pana s-a nascut la 20 august 1921 in comuna Beala de Sus din fosta Macedonie iugoslava. Aroman de origina, el a fot crescut si educat in spiritul dreptatii si a dragostei de neam.
       In 1925, familia a fost colonizata in Cadrilater, in comuna Cocina din judetul Durostor, unde Zahu a urmat scoala primara si apoi scoala comerciala din Silistra. In toamna anului 1940 si refugieaza din Cadrilater la Bucuresti, unde  termina liceul comercial si apoi Academia Comercială.
       Debutează la varsta de 14 in revista liceului comercial din Silistra “Lumina”, cu poezia “Vijelie”.
       Arestat de doua ori sub regim communist, pentru convingerile sale nationaliste, a fost eliberat prin decretul de gratiere din vara anului 1964.
       Dupa casatoria cu Marica Caramihai, in 1965, are sansa sa emigreze in SUA stabilindu-se la New York in 1976.
       Colaboreaza la “Cuvantul Romanesc” din Canada cu rubrica “Efemeride” si la pagina “Fara Armaneasca”.

 

 

 

Poezii din inchisori

 

 

 

 In 1982 publica la Editura “Cuvântul Românesc”, monumentala lucrare “Poezii din inchisori”, o culegere antologica din opera lirica a peste 50 de poeti cunoscuti si anonimi, iar in 1989, cartea lui de poezii originale, “Cu acul pe sapun”.

 

 

 

Cu Acul pe Sapun

 

 

 

       In toata aceasta perioada a activat in rândul comunităţii românesti din Nord America, prin conferinte, intâlniri culturale, simpozioane, remarcându-se ca un exponent a celor care au fost siliţsă-si paraseasca tara, in cautarea libertatii.
       Ultima dată prezent în mijlocul celor dragi, in luna iulie 2000 la Saptamana Campului Romanesc din Hamilton.

Înzestrat cu un dar oratoric aparte, fiind si moderatorul acestui mare eveniment cultural, a captivat auditoriul cu tema“Amintiri despre Radu Gyr”, ca un semn de bun ramas.
S-a sfârşit din viaţă în data de 11 martie 2001 la New York.

 

 

 

 

2004: Explozii simultane la oră de vârf în patru trenuri madrilene omoară 191 de oameni, printre care 16 cetățeni români şi rănesc alte 1.824 persoane.

 

 

 

 

Pistele anchetei indicau drept organizatori ai acestor atentate, membri ai retelei teroriste radicale islamiste al-Qaida.

Au fost  cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria Spaniei, soldate cu 191 de morţi şi 1.824 de răniţi.

 

 

 

 2009: A murit lingvista Matilda Caragiu Marioţeanu, autoarea unor valoroase contribuţii în domeniul dialectologiei generale şi  a celei române – nord şi sud-dunărene (aromână, în special).

A publicat (în colaborare) trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini, utilizate în lumea întreagăşi a fost membru corespondent al Academiei Române din 2004; (n. 1927,în localitatea Hrupista/Grecia).

 

 

2016: A decedat Iolanda Balaş, dubla campioană olimpica la atletism, in 1960 si 1964, şi dublă campioană europeană, în 1959 si 1962.

Ne-a părăsit  la vârsta de 79 de ani, dupa o lungă suferinţă.

S-a nascut  12 decembrie 1936  la Timișoara, intr-o familie mixta româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară) şi  a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu.

Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul său mai intră și două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954.

După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru.

Din 1988 pînă în 2005 a fost președintele Federației Române de Atletism (FRA).

În anul 2010 Iolanda Balaș a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I al României, în cadrul ceremoniei desfășurate la Palatul Elisabeta din București, decorația regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc, pentru modul în care a condus Federația Română de Atletism și pentru promovarea excelenței în sportul românesc, precum și a tinerilor sportivi.

 

 

 

 

Iolanda Balas

 

 

 Datorită performanţei sale de a depăşi  recordul mondial la săritura în înălţime de 14 ori, de la 1.75m la 1.91 m, Iolanda Balaş rămâne un personaj istoric unic  în lumea atletismului.

 

 

 

 

2018: A murit Georgeta Caragiu Gheorghiță, sculptoriţă şi profesoară; sora cea mică a actorului Toma Caragiu şi soţia sculptorului Alexandru Gheorghiţă; (n. 1929, la Sarsînlar/Bulgaria, într-o familie de aromâni).

 2018: A murit istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu,cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului.

A fost din 1990 director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa; (n. 1954).

 

 

 

 

 CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/11/o-istorie-a-zilei-de-11-martie-video-3/

 

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Andrei Eşanu, Cultură şi civilizaţie medievală românească, Editura Arc, 1996.

  3. Istoria md.

  4. Wikipedia.ro

  5. Enciclopedia Romaniei.ro

  6. worldwideromania.com

 

 

11/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 10 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

Ziua de 10 martie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

1291: Românii din Transilvania sunt menţionaţi pentru prima dată ca participanţi la Dieta specială convocată de regele Ungariei, Andrei al III-lea (1290-1301), care a convocat la Alba-Iulia o adunare „cu toți prelații, baronii, nobilii, secuii, sașii, românii din toate părțile Transilvaniei“ … „pentru îndreptarea stării acestora“.

Andrei al III-lea „Venețianul’ (n.cca. 1265, Venetia – d.14 ianuarie 1301, Buda, Ungaria), a fost rege al Ungariei intre anii 1290-1301, fiind  ultimul membru pe linie paternă al dinastiei Árpád.

La 10 iulie 1290, regele Ladislau al IV-lea a fost asasinat de propriii săi adepți cumani  si  astfel, ramura principală a dinastiei Arpad s-a stins.

Andrei, informat de moartea regelui,  s-a dus la Strigoniu,  unde archiepiscopul Lodomer l-a încoronat la 23 iulie 1290.

După încoronare legitimitatea domniei  sale a fost pusă imediat la îndoială, întrucât tatăl său fusese declarat bastard de frații săi; astfel, noul rege a avut de contracarat alți pretendenți la tron.
La începutul lui 1291, Andrei al III-lea a vizitat părțile estice ale regatului, unde adunările nobilimii locale din Oradea și Alba Iulia i-au acceptat domnia.

 

 

 

 

 

 

1482: Voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, ocupă cetatea Crăciuna de pe Milcov.

În Letopiseţul de la Putna nr. I stă scris că „În anul 6990 [1482], martie 10, a luat Ştefan voievod cetatea Crăciuna.”

Cetatea Crăciuna din Ţara Vrancei a fost construită de Radu cel Frumos şi până la 1482 a fost teritoriu al Munteniei.

După ce Ştefan cel Mare l-a învins pe Basarab al IV-lea cel Tânăr (Ţepeluş) şi a alipit cetatea Crăciuna, hotarul Moldovei a fost mutat pe Milcov.

1833: S-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României.

 

 

 

Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu (n.1833-d.1914), academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României
Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu (n.1833-d.1914), academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României

 

La 10 martie 1833 la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, Moldova, s-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim-ministru al României (între anii 1895-1909), preşedintele Academiei Române (1882-1884).

A  jucat un rol important în afacerile interne ale României începînd din perioada de preunificare a principatelor Moldovei şi Valahiei pînă la Răscoala ţărănească din 1907.

Descendentul unei mari familii boiereşti din Moldova, Sturza, a participat în anii 1857-1858 la în calitate de secretar la organizarea divanului ad-hoc în Moldova şi apoi al căimăcămiei în trei, pregătind fundalul pentru unificarea principatelor Moldovei şi Valahiei. 

Deşi după Unire domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl alege ca secretar personal al său, în scurt timp Sturdza îi va deveni adversar. În 1866 a făcut parte din monstruoasa coaliţie înlăturîndu-l de la putere pe Alexandru Ioan Cuza şi instalîdu-l ulterior pe Carol de Hohenzollern-Singmaringen, primul rege al României.

În cabinetele Ion Ghica şi Ion Brătianu a deţinut cîteva ministere precum ministerul de externe în 1883, semnînd tratatul secret între Austro-Ungaria şi Germania. Din 1892 a fost preşedintele Partidului Liberal din România fiind prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1908.

Ultimul său mandat de prim-ministru a fost marcat de Răscoala ţărănească din 1907, soldată cu o mare cruzime şi mii de vieţi omeneşti. Mulţi ani consecuv, Dimitrie Alexandru Sturdza a fost secretar general al Academiei Române şi a publicat numeroase studii de istorie.

Dimitrie Alexandru Sturdza s-a stins din viaţă la 21 octombrie 1914 (8 octombrie 1914, stil vechi) la Bucureşti, România, la vîrsta de 81 ani.

 

 

 

 1835: Ia ființă la Scăieni, Prahova, pe moşia lui Emanoil (Manolache) Bălăceanu, din iniţiativa socialistului utopic Teodor Diamant, primul  falanster de tip fourierist din România, (complex de locuințe în comun, ateliere, biblioteci, cantine etc., destinat construirii unei societăți preconizate de socialistul Fourier),  intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi.

Societatea a fost desființată  un an mai târziu.

Înainte de desființare, avea aproximativ 100 de membri si a eșuat după mai puțin de un an, „soții agronomi” părăsind-o, nemulțumiți de rezultate, de condițiile de muncă și de lipsa interesului lui Bălăceanu față de proiect.

 

 

 

 

Cartea lui Th.Diamant „Scrieri economice”, a apărut postum, la Editura Științifică, în 1958, în timpul regimului comunist care identificase în el un precursor și care îl folosea pentru a se autolegitima.

 

În același context a apărut în 1979 filmul Falansterul, în regia lui Savel Stiopul, inspirat din experimentul lui Teodor Diamant.

 

 

 

 

 1847: Sunt stabilite drepturile mazililor şi ruptașilor (care deţineau în proprietate loturi de pământ cu dreptul de proprietate ereditară) in Basarabia ţaristă, cărora le-au fost acordate unele privilegii.

Mazilii erau descendenţii vechilor boieri destituiţi din funcţiile lor si constituiau, după originea şi tradiţiile lor, adevărata nobilime moldovenească.

Ei au păstrat din cele mai vechi timpuri privilegiile şi organizarea clasei lor, avându-şi propriul căpitan, iar ruşii, după anexarea Basarabiei, nu au putut decât să confirme aceste privilegii în anii 1818 şi 1847. Mazilii au conservat vechile statorniciri ale voievozilor moldoveni.

Nimeni din lumea satelor nu ştia mai bine decât ei să relateze diferitele legende şi episoade din viaţa marilor voievozi moldoveni, în special din viaţa şi faptele lui Ştefan cel Mare.

Ei au păstrat mai bine decât orice altă clasă socială conştiinţa naţională şi orgoliul naţional. Astfel, ei nu îşi căsătoreau niciodată fetele sau feciorii cu oameni de origine străină,  nemoldoveni, şi mai ales nu cu ruşi, considerând aceasta ca o pângărire a demnităţii lor naţionale.

Până în 1905 ruşii au încercat să restrângă drepturile organizaţiei mazililor, tinzând să le impună organizarea ţărănească comună, dar în anii aceia de frământări, 1905-1906, satele de mazili din volostele Corneşti, Chişcăreni sau Teleneşti s-au ridicat ca un singur om impotriva acestor tentative.

Poliţia locală şi jandarmii regionali nu au fost capabili să restabilească ordinea, ba chiar au fost făcuţi prizonieri de răsculaţi.

A fost necesar ca însuşi guvernatorul Basarabiei, Haruzin, să trimită un regiment de dragoni, care să procedeze după toate regulile strategiei de război, pentru a învinge.

Represiunea a fost cruntă: instigatorii şi liderii mazililor au fost condamnaţi la muncă forţată şi deportaţi în Siberia. Abia după multe proteste şi intervenţii, drepturile mazililor au fost totuşi restabilite.

RUPTAŞII (рупташь) – erau o categorie socială privilegiată; descendenţi din familii de preoţi, protoierei şi diaconi . Nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără decizia unui judecator, plăteau un impozit numit dajdie, câte 15 lei de la fiecare familie şi achitau plata pentru prestaţii deopotrivă cu mazilii.

Ruptaşii se împărţeau în trei grupuri: ruptaşi (descendenţi ai clerului), ruptaşi de vistierie şi ruptaşi de cămară. Pentru a li se recunoaşte apartenenţa la categoria respectivă de contribuabili, ruptaşii din Basarabia, la fel ca şi mazilii, au prezentat actele doveditoare instituţiilor autorizate atât în 1816, cât şi în 1834.

Din alte surse aflăm că ruptaşii constituiau ultima categorie privilegiată a populaţiei din Basarabia. Această categorie era  inferioară ca cea a mazililor.

Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, ei „…proveneau din rândurile preoţimii…, nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească…, achitau în folosul statului impozitul numit dajdia, iar la îndeplinirea prestaţiilor locale participau de rând cu mazilii. Desetina era încasată de la ei cu anumite facilităţi, în bază dispoziţiilor guvernului moldovenesc; cât priveşte încasarea goştinii, vădrăritului şi pogonăritului, ruptaşii erau egalaţi cu ţăranii”.

Statistica cu referire la ruptaşi atestă că ei nu constituiau o categorie socială destul de  numeroasă: în 1823 – 667 familii, în 1824 – 669, în 1825 – 1226, în 1826 – 1226, în 1827 – 1140, în 1828 – 1126, în 1829 – 1071, în 1830 – 1078, în 1831 – 1079, în 1832 – 1084, în 1833 – 1103, în 1834 – 1156 şi în 1835 – 1159 familii . Majoritatea ruptaşilor erau concentraţi în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. Spre exemplu, în 1826 în ţinutul Orhei erau atestate 596 (48,6%) familii de ruptaşi, în ţinutul Iaşi – 466 (38%), în ţinutul Hotin – 105 (8,6%), în ţinutul Bender – 35 (2,9%), în ţinutul Ismail – 22 (1,8%) şi în ţinutul Akkerman – 6 familii (0,5%).

Ruptaşii, ca şi mazilii, plăteau în vistieria statului dajdia, ce constituia 9 rub. 35 kop.[6]

De la 10 februarie 1847, descendenţi din familii de clerici devin odnodvorţi razesi , împreună cu mazilii.

 

 

 

1855: Se inaugurează linia telegrafică Bucureşti – Giurgiu.

 

 

 

1857: Apare la Paris, apoi la București, sub direcția lui Cezar Bolliac, săptămânalul Buciumul.

 

 

 

1871: Confruntat cu  continuarea manifestărilor antigermane, Carol I convoacă guvernul şi anunţă  hotărîrea sa de a părăsi ţara, chiar a doua zi.

Va renunta  la ideea abdicării, cu condiţia constituirii unui guvern care să obţină votarea bugetului şi să rezolve problema concesionării căilor ferate.

Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisionează.

Lascăr Catargiu îşi ia răspunderea formarii  noului guvern conservator.

Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României în patru mandate.

 

 

 

1879: S-a născut la Slatina, Dimitrie Caracostea, critic şi istoric literar, folclorist, membru al Academiei Române; (m. 2 iunie 1964).

 

 

 

 

 

Dumitru CARACOSTEA - poza (imagine) portret

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu.

În 1909 obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke.

A susținut două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică.

Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 a devenit  membru titular .

Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost Ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (4 – 14 septembrie 1940).

În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.

Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisti ai literaturii române.

În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ.

Pe 5 mai 1950, in pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat, ca detinut politic.

 

1901: A decedat la Bucureşti, publicistul, istoricul, scriitorul, avocatul  şi deputatul, Vasile Maniu (n. 24 decembrie 1824, Lugoj, Imperiul Austriac).

În timpul Revoluţiei de la 1848, Maniu s-a implicat în activitatea cercurilor revoluţionare şi a fost în contact direct cu societăţile secrete bucureştene.

A îndeplinit chiar rolul de om de legătură între Eftimie Murgu şi Nicolae Bălcescu. Alături de alţi intelectuali bănăţeni precum Andrei Mocioni, Ioan Mocioni sau Iulian Dobran, luptă pentru cauza Banatului.

A făcut parte din Comitetul Naţional Român de la Sibiu, ocupând funcţia de notar districtual al Făgăraşului.

La momentul înfrângerii revoluţiei în Banat îl regăsim pe post de comisar districtual al Maidanului, post pe care îl menţine până în 1851.

Apoi a avut sarcina de „împuternicit” pe lângă tribunalul de la Oraviţa.

 

 

Vasile Maniu.jpg

Convins că ideile revoluţionare trebuiau puse în practică şi constatând că situaţia din Principate era mai favorabilă decât cea din Banat sau Transilvania, la 8 noiembrie 1858 Vasile Maniu a părăsit Banatul pentru a se stabili definitiv la Bucureşti. În 1859 a depus cerere de cetăţenie, discutată la Adunarea Electivă în 1864 şi eliberată în 1869.

Pe plan publicistic a fost deosebit de activ, colaborând la numeroase ziare ale vremii: „Buciumul român”, „Românul”, „Columna lui Traian”, „Trompeta Carpaţilor” etc.
În anul 1876 Vasile Maniu a fost ales membru al Parlamentului ca deputat în colegiul IV Ialomiţa.

În acelaşi an era ales membru titular al Academiei Române, secretar al secţiei de istorie. A fost apoi senator în colegiul II Brăila. A funcţionat în Parlament neîntrerupt până în 1888.

1920: S-a născut Traian Lalescu, poet  simbolist, fiul matematicianului Traian Lalescu;

A decedat la  15 octombrie 1976.

1920: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca în Ziua Înalțării Domnului să se oficieze slujba parastasului și pomenirea eroilor în toată țara. Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948.

1921: S-a născut soprana română Arta Florescu ; (d. 1998, Bucureşti).

A activat ca solistă la Societatea Corală „România” din Bucureşti (1937 – 1942), solistă (1942 – 1945) şi prim solistă (1945 – 1968) la Opera Română din capitală, conferenţiar, profesor şi şef al Catedrei de Canto de la Conservatorul din Bucureşti, între 1950 – 1980, şi profesor invitat la Opera din Istanbul (1976).

A interpretat de-a lungul carierei solistice peste 70 de roluri, în Lucia di Lammermoor, de G. Donizetti,Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, Ifigenia în Aulida, de Christoph Willibald Gluck, Wilhelm Tell, de Gioachino Rossini, Trubadurul, Traviata,Aida, Rigoletto, Forţa destinului, Don Carlos, Othello, de Giuseppe Verdi ş.a.

A cântat pe scenele teatrelor „Balşoi” din Moscova, „Staatsoper” din Berlin, «Royal de La Monnaie» din Bruxelles, „Municipal” din Rio de Janeiro, „Staatsoper” din Leipzig, «Champs Élysées» din Paris, „Kirov” din Sankt-Petersburg etc.

A întreprins zeci de turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia.

 

 

 

 

 

 Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu.

1927: A fost înfiinţată Societatea de Chimie. Până la această dată, aceasta funcţionase ca secţie a Societăţii Române de Ştiinţă.

 1929: Se constituie la Bucureşti, România, Partidul Liga Agrară, din iniţiativa marilor proprietari pe pămînt şi a unei părţi a intelectualităţii, legate de cercurile agrare.

Preşedinte este ales Constantin Garoflid. Partidul editează ziarul „Agricultorul ” (1929-1941) şi îşi încetează activitatea la 30 martie 1938.

1930: S-a născut la Coroisânmărtin, judeţul Târnava Mică, filologul şi istoricul literar român Octavian Şchiau,  fost profesor la universităţile din Cluj, Alba Iulia, Leipzig şi Tübingen; ( d. 22 noiembrie 2013, Cluj-Napoca).

1936: A încetat din viaţă la Bucuresti, criticul, istoricul şi teoreticianul literar, Garabet Ibrăileanu ; (n. 23 mai 1871, Targu Frumos).

 

 

 

 

 

A colaborat sub directia lui Al. Philippide, la Dicţionarul limbii române.Publica (1901), în Noua revista română, articolul  „Cu prilejul foiletoanelor d-lui Caragiale si studiul Curentul Eminescu”, iar în 1905 ii intâlnim numele în  publicaţia Curentul nou din Galaţi.

Impreuna cu C. Stere, Ion si C. Botez si Mihai Carp scoate, în 1906, revista  Viaţa românească., und deţine functia modesta de secretar de redacţie. Publică cronici literare si articole de orientare.
In 1908 este numit profesor suplinitor la Universitatea din Iaşi. Apare (in 1909) Spiritul critic in cultura romaneasca. Tot acum, Scriitori si curente. In Viitorul (decembrie 1909 — ian. 1910) publica o serie de scrisori deschise catre Gherea, incercind sa justifice trecerea intelectualilor („generosilor”) in partidul liberal.
Sub initialele T.P. îi apar (in 1910) insemnari pe teme diverse, revelindu-se un fin moralist (Din carnetul unui om de ieri. Barbatii uriti si amorul etc).

Susţine doctoratul cu teza : Opera literară a d-lui Vlahuţă (3 iunie 1912), fiind, apoi, numit titular al Catedrei de literatura romana, in defaarea lui E. Lovinescu, concurent si el pe acest post. Introducerea la teza de doctorat (Literatura si societatea), publicata ulterior in Viata romaneasca, sistematizeaza ideile estetice ale lui G. Ibraileanu.

Editează, în 1918, Momentul (nr. i, 4 aprilie), iar în 1919, cu M. Sadoveanu si G. Topirceanu, revista Insemnari literare (nr. 1, 2 februarie). Cezar Vraja publica, aici, aforisme (Privind viata) si articole de orientare literara, grupate, apoi, in lumul Dupa razboi (1921). Prevede dezltarea romanului social, „touffu”, „plin de probleme”

Reapare, in 1920, Viata româneasca (revista isi incetase aparitia in iunie 1916). Apare lumul Note si impresii (1920).
Dintre contributiile lui G. Ibraileanu se detaseaza, in acesti ani, studiul despre Caracterul specific national in literatura romana (1922) si un altul, cu opinii radicale, despre Poezia noua.

Polemica, in 1924-l925, cu E. Lovinescu pe tema istoriei civilizatiei romane moderne. Alta, mai directa, izbucneste in 1929 si are ca subiect editarea poeziilor lui Eminescu.

Interventiile lui Ibraileanu sint : Editiile lui Eminescu — Editia d-lui E. Lovinescu (Viata romaneasca, nr. 5—6/1929) si D-l E. Lovinescu este vesel (Idem, nr. 1l-l2/1929). Mai inainte (in 1928), intervine in polemica M. Ralea—Paul Zarifopol, luind apararea criticii sociologice si psihologice (Greutatile criticii estetice. Idem, nr. 1).

Tipareste in 1931 volumul Studii literare, care se deschide cu eseul Creatie ti analiza. In 1933 apare romanul Adela. Moare la 10 martie 1936.

 

  În noaptea de 10 spre 11 martie 1936 , Ibrăileanu a părăsit lumea celor vii la sanatoriul “Casa Diaconeselor” din Bucureşti.
La 12 martie corpul sau  a fost incinerat şi timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 „Pastorala” de Ludwig van Beethoven.
Urna conţinând cenuşa dispărutului a fost depusă la cimitirul „Eternitatea” din Iasi.

În 1948, Garabet Ibrăileanu e proclamat membru post-mortem al Academiei Române.

 

 

 

 

1941: S-a născut omul politic român Teodor Meleșcanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1955: S-a născut Mihaela Miroiu, teoreticiană și militantă feministă din România.

Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe.

 

 

 

 

 

 

 

 

A inițiat primul program doctoral de Științe Politice din România în 2000 si a  inițiat primele cursuri de teorii feministe: în 1994, cursul de filosofie feministă la Universitatea București, Facultatea de Filosofie și a primului masterat de Studii de gen din România în 1998. În 2001 a inițiat și a coordonat prima colecție de Studii de gen din țară, la Editura Polirom.

Interesele sale de cercetare vizează teorii politice, cu accent asupra teoriilor politice feministe, Etică politică, ideologii politice actuale și politici de gen. 

 

 

 

 

 

1969: A murit  la Bucureşti, compozitorul Emil Scarlat Skeletti; (n.28 septembrie 1888, Galaţi). 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1974: Echipa de handbal masculin a României a câştigat campionatul mondial, după ce a învins în finală echipa RDG-ului cu scorul de 14 – 12 şi a devenit pentru a patra oară campioană mondială.

Câștigând al patrulea titlu,echipa României a ajuns după a opta ediție a Campionatului 1974_Romania handbalMondial, să fie câștigătoarea a jumătate din turneele disputate.

Competiția a fost găzduită de Germania de Est (RDG), a cărei echipă  România a învins-o în finală, cu 14-12.

Lotul nostru a fost format din Ștefan Birtalan (golgeterul turneului, cu 43 de goluri), Liviu Bota, Adrian Cosman, Marin Dan, Alexandru Dincă, Cristian Gaţu, Mircea Grabovschi, Roland Guneš, Gavril Kicsid, Ghiţă Licu, Ștefan Orban, Cornel Penu, Mircea Stef, Werner Stöckl, Constantin Tudosie și Radu Voina.

 

 

 

 

 

1993: Regizorului român Dan Piţa i-a fost decernată de către guvernul francez distincţia „Officier de l’ordre des arts et des lettres”, pentru merite în domeniul culturii.

 

 

 

 

 

 

 

 

2004 : A încetat din viaţă poetul Mihai Ursachi, un adversar declarat al regimului totalitarist din România;  (n.17 februarie 1941, Băile Strunga, județul Iași).

S-a născut la 17 februarie 1941, în comuna Strunga din judeţul Iaşi. După absolvirea prestigiosului liceu „August Treboniu Laurian” din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

 

 

 

 

 

 

 

În 1961 a fost arestat pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă Porțile de Fier şi condamnat la patru ani de temniţă grea.

În 1964, pe baza unui decret de amnistie, a părăsit închisoarea Jilava.

Între 1965-1970 a urmat  cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o, ca şef de promoţie.

 Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil.

Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iași, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri și traduceri din limba germană.

A tradus în limba română creațiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller și Paul Celan.

În Statele Unite a intrat în viața universitară, fiind  pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand și lector la Universitatea Statului California.

A revenit în România după Revoluție, când a obținut și primul său contract de muncă în țara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iași.

După ce în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puțini prieteni.

În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie și lumină. Autorul locuia în Iași, România, unde preda la universitate și era secretar al Uniunii Scriitorilor.

A facut  eforturi să recupereze casa părintească din Ţicău, confiscată de autorităţile româneşti după expatrierea sa, dar nu reuşeşte. Îşi construieşte o casă în zona numită „La doi peri”, cu intenţia de-a o lăsa Uniunii Scriitorilor.

Moare în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.

 

 

 

 

 

2007: Miliardarul român Ion Ţiriac a devenit primul român aflat în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume.

 

 

 

 

El a figurat pe locul 840 în clasamentul pe 2007, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari.

 

 

 

 

2010: A încetat din viaţă părintele profesor Dumitru Popescu,  membru de onoare al Academiei Române (din 2001); (n.29 iunie 1929, Calugareni).

 

 

 

 

 

 

 

A studiat la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ din București (1940-1948).
A satisfacut stagiul militar, timp de trei ani, la Șinca-Veche, în jud. Brașov, într-un detașament de muncă forțată.
Continua studiul la  cursurile Institutului Teologic Universitar din București (1959-1962).
În anul 1972 devine doctor în teologie dogmatică ortodoxă prin susținerea tezei de doctorat cu titlul Eclesiologia romano-catolică după cel de-al doilea Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporană.
Rector al Institutului Teologic din București (1972-1980; 1988-1992) și decan (1992-1996).
Din 1980 devine director de studii în cadrul Conferinței Bisericilor Europene (KEK), cu sediul la Geneva.
A avut o bogată activitate didactică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București.
Din 1998 a ținut cursuri de dogmatică ortodoxă la Institutul Ecumenic și Patristic din Bari, de pe lângă Universitatea San Tomaso din Roma.
A fost membru de onoare al Academiei Române și doctor honoris causa al mai multor universități.

 

 

CITITI SI :

 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/10/o-istorie-a-zilei-de-10-martie-video-3/

 

 

 

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/570095/Dimitrie-Alexandru-Sturdza.

  4. Istoria md.

  5. Wikipedia.ro

  6. Enciclopedia Romaniei.ro

  7.  referatele.com/garabet ibraileanu

 

10/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: