RADU Gyr, poetul care L-a adus pe Iisus în celulă

Citiți articolul integral accesând https://manastirea.petru-voda.ro/2015/04/29/radu-gyr-29-aprilie-1975-biografie

 Radu Gyr (2 martie 1905- 29 Aprilie 1975)

„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginaţia). Un număr de necuprins de deţinuţi au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puţin lucru este acesta?” (Aspazia Oţel Petrescu).

Radu Gyr, pe adevăratul său nume Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunţă „gir”.

Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demetrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botoşăneană, cu origini germane.

Cel care L-a adus pe Iisus în celulă

În toamna anului 1946, în spitalul penitenciarului Văcăreşti, Radu Gyr compune celebra poezie Azi-noapte Iisus, poezie ce avea să ridice moral şi spiritual sute de mii de deţinuţi. Atanasie Berzescu povesteşte despre miracolul pe care îl făcea această poezie: „În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina de libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze. E greu de înţeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temniţa comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Iată ce rol major poate avea poezia în inima omului”.

Deţinuţii au murit cu sutele, cu miile, dar n-au renunţat la visele lor, ştiind prea bine, cum spune Radu Gyr, că „adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”. Deţinuţii din puşcăriile comuniste, care şi-au susţinut până la capăt crezul lor ortodox, au dăruit pământului ţării sânge sfinţit şi oseminte de martiri.

La sfârşitul anului 1955, cu puţin înainte de expirarea celor 12 ani de condamnare, e eliberat. Până în 1954 Radu Gyr compune în temniţă 200 de poezii pe care le trimite afară prin prietenul său de detenţie, Dumitru Cristea, care, la ieşirea din temniţă, le aşterne pe hârtie în trei caiete, în octombrie 1954.

În 1955 cruntul Gheorghiu Dej, înduplecat de preşedintele Indiei, la care a mijlocit prietenul de afară a lui Gyr, Mircea Eliade, îl eliberează. Această perioadă de libertate a durat aproximativ până prin luna februarie 1958, când a fost din nou arestat.

Înscenare mârşavă a procesului din 1958

De data aceasta oculta comunistă l-a introdus pe Radu Gyr într-o înscenare judiciară mârşavă şi i-a aplicat un regim de exterminare lentă plină de sadism. Mai întâi securiştii au operat toate mutaţiile, au înfăptuit toate manipulările „multe inimaginabile „abia apoi au trecut la arestări. Aşa relatează Gheorghe Andreica evenimentele de atunci:

Puiu Atanasiu a aflat „într-o bună zi „că poetul Radu Gyr trăia în crunte lipsuri materiale. A mai aflat că, făcându-i-se rău într-o staţie de tramvai, a căzut leşinat pe peron. Acest lucru nu l-a lăsat indiferent. Cu orice preţ trebuia să-i sară în ajutor. Îl cunoştea bine pe doctorul Aurel Marin. Îi cunoştea temperamentul şi şcoala la care îşi făcuse educaţia. Chiar dacă doctorul a părăsit Legiunea, soarta unui om de talia poetului Radu Gyr nu putea să-l lase nepăsător Şi surd la „geamătul” de disperare.

Acest act de jertfă avea să provoace începerea unui nou mandat de reţineri, percheziţii, sechestru şi arestări, într-un celebru dosar, în care erau implicaţi: Radu Demetrescu Gyr, Puiu Atanasiu, Ibrăileanu, Lecuta, Rică Zamfiroiu, Aurel Marin. Dar ca să le poată da pedeapsa maximă a condamnării la moarte, trebuia să însceneze existenţa unor arme. Ori securiştii n-au reuşit să dovedească nici măcar existenţa unor pistoale cu dopuri sau cu apă. Au rezolvat şi această „spinoasă” problemă: L-au bătut pe bietul inginer Lucuta până ce acesta a recunoscut că are un depozit de armament la marginea satului unde s-a născut.

Procesul s-a judecat şi toţi acuzaţii au fost condamnaţi la moarte, mai puţin Aurel Marin care primeşte 25 de ani de muncă silnică.

Recursul

La recurs toate condamnările la moarte au fost comutate în muncă silnică pe viaţă. Rezultatul recursului n-a fost comunicat condamnaţilor, decât peste un an de zile. Aceştia au fost ţinuţi „în continuare „în camerele osândiţilor la moarte care aveau un regim special: „condamnaţii erau legaţi cu lanţuri grele la picioare; s-a aplicat un crunt regim de batjocură şi teroare din partea gardienilor. Gardienii care-i păzeau au fost special selecţionaţi din rândurile celor mai proşti şi fără suflet. Securitatea „care-i dirija pe gardieni „urmărea din umbră efectul distructiv şi de uzură a forţelor psihice ale deţinuţilor. Situaţia aceasta de spaimă, că la fiecare răsucire a cheii în broască ar fi momentul decisiv al execuţiei, a durat un an de zile „În continuare, Radu Demetrescu Gyr a fost ţinut într-un crunt regim ce alterna între viaţă si moarte.

Când administraţia constata că este aproape de moarte, poetul era dus la spitalul închisorii Aiud pentru revigorare. După ce se mai întrema puţin era din nou supus regimului de exterminare. Iată cum „experienta Piteşti” o aplicau acum mişeii într-o nouă variantă, de lungă durată, la închisoarea Aiud. Aşa a durat teroarea împotriva poetului cu tot felul de „şocuri” tip „Macarenco” până în anul 1962, când i-a pregătit ultima lovitură: „Dacă nu cedează şi nu se leapădă de trecutul său legionar, îi vor aresta soţia si fiica”. Marele poet păstra pentru soţia şi fiica sa Monica (Luminita) un adevărat cult plin de duioşie şi dragoste familială. Ultima lovitură bine calculată şi îndelung dospită în minţile satanice ale mişeilor „a avut un efect maxim: Poetul a cedat!

„Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi”.

Iată cum explică Ioan Ianolide cedarea Poetului: Lui Radu Gyr i s-a spus: „Dacă nu cedaţi, dacă nu vă supuneţi, dacă nu capitulaţi fără condiţii, vă exterminăm pe toţi. Ai o mare înrâurire asupra tuturor. Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi. Noi nu ne jucăm cu puterea cum aţi făcut voi. Ori, ori. Alege între viaţă şi moarte. Nu acceptăm amânări, acum te decizi. Trebuie să renegi public tot ce ai crezut, tot ce ai scris viaţa întreagă, ca să moară mitul credinţei voastre. Tu poate eşti gata să mori, dar gândeşte-te la miile de oameni care vor pieri din cauza nebuniei tale. Te asigurăm că ne vom ţine de cuvânt: dacă te lepezi de credinţa ta, vă vom da libertate tuturor deţinuţilor, dar dacă nu, vă ies gărgăunii şi nu sunteţi în stare să coborâţi şi voi pe pământ şi să vedeţi realitatea, atunci vă vom trimite urgent în cer. Nu avem nevoie de bandiţi. Nu eşti atât de inconştient încât să bagi în mormânt zeci de mii de oameni. Vă vom oferi locuri în câmpul muncii. O să fiţi şi voi productivi. Bă, lumea este în mâna noastră şi nu o scăpăm. Nu te uita că voi sunteţi mai mult morţi, căci avem toate mijloacele ştiinţifice să vă punem pe roate. Noi nu te minţim, nici tu să nu ne minţi. De altfel, nici nu mai puteţi face nimic. Poporul e gata să vă sfâşie. Nu mai aveţi viitor, dar depinde de tine dacă veţi mai trăi sau veţi fi exterminaţi.

Radu Gyr zăcea pe o targă, bolnav, epuizat, distrus, dar sufletul şi mintea îi erau nevătămate.

„I-am privit cu dispreţ şi milă, mi-a mărturisit el mai târziu, dar şi conştient că nu glumeau. Purtam în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii, ale celor mai buni dintre noi, şi în ultimă instanţă vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de aceşti exponenţi ai neantului. Viaţa abia licărea în mine. Ar fi fost o uşurare să mor! Era o dramă dilema în care mă găseam. Ştiam bine ce suflete curate şi sfinte zac între ziduri, pândite de moarte. Nu aveam dreptul să îi las să moară.

Dar puteam să ucid sufletul acestor oameni şi al lumii întregi? Simţeam că se revoltă toate elanurile sfinte pe care le-am trăit şi le-am cântat. Am greşit uneori, dar întotdeauna am năzuit spre ideal şi nu ne-am preţuit nici familiile, nici sănătatea, nici viaţa. Dar vremurile ne-au fost potrivnice! Visul nostru este mai sus, dar mai departe. Acum, aici, ei sunt stăpâni.

Am văzut atunci alte hecatombe de morţi, iar pe ei râzând în hohote. Ce să fac? Ce să aleg? Torturat sufleteşte, am acceptat să dau o declaraţie publică, prin care să-mi reneg trecutul şi opera. A trebuit să scriu în termenii dictaţi de securişti. Îmi rupeam din suflet. Şi am simţit că totuşi sunt slab, că am atins limitele rezistenţei, că sunt umilit şi batjocorit, dar că nu puteam face altfel. Cred că am contribuit la salvarea multor vieţi „viaţă fără pată?! „Sufletul a fost totuşi salvat.

Deşi torturaţi, noi credem mai mult! E nevoie de lacrimi de pocăinţă. Am învăţat pe viu ce înseamnă să fii cu adevărat creştin. Chinul meu nu a încetat. Îmi iubesc opera, aşa cum am trăit-o şi am scris-o. Compromisul nu a alungat dragostea de curăţie şi de adevăr. Am fost urâţi şi prigoniţi cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade, dar în lumea întreagă se simte un vânt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricând. Am ţinut să-ţi mărturisesc aceste lucruri, poate că se ascunde o taină în întâlnirea noastră atât de neaşteptată!

VOI N-AŢI FOST CU NOI ÎN CELULE

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e via ţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.
Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava şi binele ţării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harfele vieţii.
Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.
Voi nu ştiţi în crunta închisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.
Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candelă-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obraji ca pământul şi vineţi,
gustăm din osândă şi spaimă.
Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

Fericitul sfârşit al lui Radu Gyr, Apostolul poet al închisorilor româneşti

Geniu al literaturii româneşti, mărturisitor şi rugător de valoare al Bisericii Ortodoxe Româneşti, Radu Gyr nu găseşte sprijin şi recunoştinţă nici de la Biserica Mamă, dar nici din partea literaţilor vremii, care, ca şi cei de astăzi, nu ştiau cum să ascundă mai bine valoarea de netăgăduit a operei sale. Opera sa de geniu, plămădită în lacrimi şi suferinţe greu de imaginat cu mintea omenească, avea să zacă în rafturi şi in beciuri multă vreme. Tristeţea poetului care atârna de inima sa, i se citea, spun prietenii, pe faţa, care nu cu mult timp în urmă, nu putea schiţa decât seninătate şi zâmbet. Şi nu pentru că marele Radu Gyr, cel care a înfruntat atâtea prigoniri şi poate atâtea morţi, avea nevoie de vreo abilitare sau recunoştinţă din partea cuiva, ci pentru că simţea inutilitatea muncii sale de o viaţă – şi ce viaţă! -, durerea că rodul operei sale nu putea fi fructificat, nu putea ajunge la nici un cititor, operă de care această lume nepăsătoare nu era vrednică. Tristeţile şi durerile poetului, pe care le încuia în inima sa, sunt bine surprinse de prietenul şi camaradul său, Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Iată ce găsim într-o declaraţie de proces, un proces de reabilitare a poetului, deschis de rude în anul 2009, reabilitare care nu a fost câştigată nici de această dată.

„Gyr era cu soţia şi mă chemase cu un scop foarte concret: profitând de prietenia mea cu Arghezi, îmi cerea să mă duc la acesta cu o întreită rugăminte: să intervină la Primărie pentru o locuinţă, să vorbească cu preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Mihai Beniuc, pentru o pensie de la Uniune şi să aranjeze cu un editor republicarea unei plachete cu versuri pentru copii.

Prea mult n-a putut face Arghezi pentru Gyr. Acesta s-a pomenit într-adevăr, într-o bună zi, în camera lui de la Geriatrie, cu un personaj de la Sfatul Popular, care i-a luat nişte date în legătură cu o eventuală locuinţă, dar lucrurile s-au încurcat pe undeva prin labirintul birocraţiei socialiste. Bietul Gyr a trebuit să părăsească sanatoriul şi să se mute în camera în care mai locuiau – după cum am amintit mai sus – soţia şi fiica lui, împreună cu o cumnată. Nici cu pensia nu s-a făcut mare lucru. Un manuscris de versuri s-a înfundat prin sertarele Editurii Tineretului. Poetul, după câteva luni de spitalizare, pentru nişte operaţii, se simţea oarecum întremat fiziceşte, dar continua să trăiască greu.

Ceva mai mult a făcut patriarhul pentru el, aşa cum se putea, la modul conspirativ. Nu o dată, mai ales înainte de marile Sărbători, am ieşit din cămara patriarhului cu impresionante cantităţi de carne, ouă, brânzeturi şi vin, pe care i le trimiteam poetului prin mijlocirea fiicei sale, discret, seara, la colţul străzii, întrebându-se din ochi dacă şoferul ar putea fi un agent sau informator al Securităţii; cu toate precauţiile, până la urmă rămâneam tot în mila Domnului.

Vorbindu-i odată patriarhului de promiscuitatea în care era obligat să trăiască poetul Radu Gyr (pe un spaţiu mai restrâns decât al unei celule de puşcărie), acesta şi-a adus aminte că la o casă parohială din Bucureşti se eliberaseră două camere, cu bucătărie şi baie, prin mutarea unor locuitori şi m-a autorizat să întocmesc formalităţile necesare, prin Arhiepiscopie, pentru ca acea locuinţă să-i fie repartizată poetului şi familiei sale. M-am dus la preotul respectiv cu ordinul scris al Arhiepiscopiei, dar m-am izbit de o rezistenţă înverşunată, dar şi de furibunde ameninţări cu Securitatea când s-a aflat identitatea „solicitantului”. Patriarhul a trebuit să dea înapoi; a rămas să aşteptăm până la o nouă posibilitate în cadrul proprietăţilor bisericeşti, o posibilitate care n-a mai venit.

Gyr se ferea să-şi mărturisească mâhnirea de a nu se vedea publicat, dar aceasta i se putea citi pe faţă şi printre cuvinte ori de câte ori punea mâna pe o carte nouă. Vorbea uneori cu umor negru despre soarta poeziilor lui.

La un moment dat, în anul 1957, în presa românească au apărut nişte vehemente proteste împotriva capitolului despre literatura română semnat de Virgil Ierunca în acea Histoire des Literatures apărută atunci în colecţia Pleiade. Autorului i se reproşa că trecuse sub tăcere sau minimalizase scriitori valoroşi ca Zaharia Stancu, Mihai Beniuc şi alţii din catalogul „realismului socialist”, în timp ce accentuase importanţa unor scriitori minori şi „reacţionari” ca Nichifor Crainic, N. Davidescu, Herescu, Gregorian şi alţii.

Gyr nu-şi văzuse numele în lista celor stigmatizaţi de presa oficială şi se întreba dacă figurează sau nu în capitolul lui Ierunca. Poetul îmi mărturisea că ar vrea să tragă o concluzie politică: dacă numele lui este în „Istoria” lui Ierunca, dar a fost omis în referinţele presei bucureştene, înseamnă că oficialii vor să-l menajeze, iar aceasta ar putea fi o indicaţie că nu au de gând să-l aresteze din nou (re-arestarea e coşmarul oricărui ins pus în libertate după un mare număr de ani).

M-a întrebat dacă aş putea face rost de un exemplar al acestei „Istorii”, prin relaţiile pe care le am cu bibliotecarii Academiei. N-a fost nevoie să apelez la aceştia; am găsit cele două volume pe biroul criticului Radu Popescu şi i-am cerut să mi le împrumute pe două-trei zile. Radu Gyr nu exista în capitolul lui Ierunca! Când am văzut prin fereastră că poetul se îndreaptă spre uşa mea, am ascuns repede cartea şi l-am minţit, spunându-i că n-o aflasem. Ştiam – eram sigur – că inexistenţa lui într-o istorie literară care apăruse în „lumea liberă” îl va durea mult mai mult decât prezumţia că ar putea fi din nou arestat. Erau cincisprezece ani de când nu-i mai apăruse nici o carte şi de când numele lui era universal prohibit.

Aveam să-l mai văd doar peste mulţi ani, în 1972, la Bucureşti, în apartamentul său de pa strada Nikos Belloianis, fostă Atena. Era liber, în mijlocul familiei, dar manuscrisele lui literare erau captive încă, grămădite pe o poliţă, în cartoanele pe care nimeni nu îndrăznea să le deschidă”.

Îşi prevede sfârşitul

Era săptămâna Mare a Postului anului 1975. Gyr îşi dedica timpul meditaţiei interioare şi rugăciunilor din cadrul Bisericii. Cu 6 zile înainte de trecerea la Domnul, pe 23 aprilie, de ziua Marelui Mucenic Gheorghe, după ce s-a întors dintr-o vizită de la unchiul mamei care se chema Gheorghe, el a cerut o hârtie şi un toc şi s-a aşezat la masă. Şi a scris direct, fără să stea pe gânduri, această poezie profetică. Ea se cheamă Piramida:

Severă piramidă de granit,
am feţe mohorâte şi rigide,
un monstru care tainele-şi închide,
în cosmică tăcere-ncremenit.

Sub soarele pustiilor toride,
îmi arde vârfu-nfipt în infinit
şi, ca un lung şi glacial cuţit,
străpunge luna pietrele-mi aride.

Solemn şi hâd şi rece monument,
claustru templu dur de lespezi terne,
eu dorm adânc, acestei lumi absent

Dar, dincolo de somnul ce se-aşterne,
în greu-mi sarcofag incandescent
străfulgeră podoabele eterne.

Ginerele său, Demostene Popa, cu care poetul obişnuia să se mai ia în discuţii, povesteşte momentul sfârşitului fericit al lui Radu Gyr: „Trecerea la cele veşnice a fost foarte uşoară pentru el, grea pentru noi. Pentru că a fost neaşteptată. El a fost până în ultima zi perfect. S-a plimbat cu Radu (nepoţelul său). Marţi dimineaţa, pe la 4. 30 sună telefonul. Era micuţul. „Mamă. Vino urgent, Bubu nu se scoală!”. Era în comă. Ne-am dus, era în comă profundă. A venit tot un doctor de detenţie, a venit salvarea şi a constatat că e în comă. Dimineaţa i-a făcut o puncţie în coloană, şi a zis că e o invazie totală în sânge şi este şi congestie cerebrală”.

La 70 de ani, în Marţea Patimilor, s-a stins Poetul Pătimirilor, Radu Gyr, spre a se întâlni cu Cel pe care L-a văzut în celulă şi i-a stres rănile, şi cu toţi ceilalţi camarazi de suferinţă, care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul românesc. Înmormântarea, povesteşte familia poetului, a fost oficiată de 3 preoţi, printre care şi tatăl lui Demostene Popa.

Patriarhul Iustinian a trimis corala Patriarhiei în semn de adânc respect şi preţuire. Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania a trimis o frumoasă coroană de flori. „Uniunea scriitorilor nu a venit, „mărturiseşte domnul Demostene, securiştii erau destui şi prin stânga şi prin dreapta. Era cam mică capela şi afară nu ştiu dacă mai stăteau că ploua torenţial. Când l-a prohodit Romulus Vulpescu, cu care am venit eu la cimitir, i-a citit ultimul poem Piramidă „sonet, pe care l-a scris de Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie. Ploua torenţial. Când l-a scos din biserică să îl ducem să îl înmormântăm a ieşit un soare fantastic. Şi a durat până l-am îngropat. Şi apoi iar a început o ploaie torenţială fantastică vreo 20 de minute”.

Din păcate nu s-a găsit un mormânt ortodox în sânul acestui neam, pe care l-a slujit cu preţul vieţii sale, şi astfel a fost înmormântat în Belul catolic, unde familia avea rămas un loc de cimitir al unui cumnat catolic.

Chiar dacă locul său de veci se află într-un cimitir catolic, Radu Gyr a fost şi va fi pururi ortodox.

Radu Gyr/ Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Şi cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Şi-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…

Ne simțim mândri că suntem români ?

A fi român, sau a fi mândru că eşti român, este un sentiment profund ce ţine de conştientizarea rădăcinilor de neam, la fel cum sunt conştientizate cele de familie.

De ce iubim România? Este o întrebare care ar trebui sa fie prezenta macar o data in mintea fiecarui român. O iubim pentru că niciun alt loc din lume nu este pentru noi acasă, pentru că nicăieri în lume nu este la fel de gustoasă pâinea și pentru că frumusețile acestei țări sunt fără egal.

Ne simțim mândri că suntem români, pentru că ne curge prin vine sânge de oameni curajoși și demni.

Deși probabil credeam că în acest moment cunoaștem multe despre România, nu vom fi surprinși niciodată să mai aflăm câteva lucruri mai puțin știute despre țara noastră și despre oamenii ei.

• Cea mai înaltă biserică de lemn din lume

Biserica are o înălțime de 78 de metri, fiind realizată din lemn. Este vorba despre biserica Mănăstirii Săpânța-Peri care se află pe malul Tisei și a fost construită între anii 1998-2003.

• Cea mai mică bancnotă din lume

Cea mai mică bancnotă din lume este o bancnotă românească de 10 bani pusă în circulație în 1917. Dimensiunile acesteia erau de doar 2,75 x 3,80 cm.

• Cel mai scump ziar din lume

Primul ziar de orientare unionistă, Zimbrul ș Vulturul, o gazetă bisăptămânală politică și literală a apărut în iulie 1850, la Iași. Este foarte interesant faptul că un exemplar al acestui ziar din 1859 a fost achiziționat în 2007 de către colecționarul londonez Joseph Hackmey pentru suma de 830.000 euro.  Trebuie să știi că ziarul are aplicate pe prima pagină opt dintre cele mai valoroase timbre din lume.

• Religia născută pe teritoriul României

În prezent, credincioșii unitarienii sunt răspândiți în special în Ungaria, România, Scoția, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii. Dar, la mijlocul secolului al XVI-lea, sub influența medicului italian Giorgio Biandrata și sub conducerea lui Francis David, a avut loc în Transilvania, pentru prima dată în lume, ca religie recunoscută oficial.

• Canalul Dunăre-Marea Neagră este pe locul al treilea în lume, în topul celor mai lungi căi de navigație create de mâna omului

Acest canal navigabil are o  lungime totală de 95,6 km și este format din ramura principală, cu lungimea de 64,4 km și ramura de nord cu lungimea de 31,2 km.

• Strada Sforii din Brașov este cea de-a treia cea mai îngustă stradă din Europa.
• Cele mai vechi fosile de homo sapiens din Europa au fost găsite în sud-vestul României.
• Cea mai înaltă sculptură din Europa se află în România, este lucrată într-o stâncă de la Cazanele Dunării și reprezintă chipul regelui dac Decebal.
• Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume.
• Muzeul Astra din Sibiu este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din Europa.
• Cea mai lungă poezie de dragoste din lume este Luceafărul scris de Mihai Eminescu.
• Amfetaminele au fost descoperite de către chimistul român Lazăr Edeleanu.
• Omul de știință român, Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie 1869, București – d. 19 iulie 1931, București), medic fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, a descoperit pancreina, hormonul pancreatic antidiabetic care avea să fie numit mai târziu insulină.
• Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informațiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!!
• Turnul Eiffel a fost realizat după o tehnologie inventată în România de inginerul român Gheorghe Pănculescu.
• În România se află singurul muzeu al aurului din Europa.
• Chipul celebrei statui a lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia, a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida.

Ne putem imagina această lume fără români și fără ROMÂNIA ?

Români GENIALI “UITAŢI”, sau despre care se vorbește prea puțin

 

Români geniali

Publicația online Anonimus. ro. scrie că pe internet a circulat multă vreme o listă a inteligenţei şi inventivităţii româneşti contemporane și consideră că este NORMAL să afle cât mai mulţi patrioţi despre aceşti oameni care fac cinste neamului, adevărate valori naţionale care reprezintă un motiv de mândrie pentru toţi românii!

Ne uitam la televizor la toate nulităţile, dar dăm uitării geniile care s-au ridicat din rândurile acestui popor. O idee propagată destul de puternic în societatea româneasca de astăzi este că, mândria naţională ţine doar de domeniul trecutului și că România noastră ar fi… o „ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu „codaşa Europei”.

Pentru a contracara astfel de teorii menite să-i ţină pe români „la locul lor”, depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc, teorii promovate de dușmanii românității, este necesar să nu dăm uitării marile realizări ale geniului românesc din vremurile noastre :

Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obișnuit.

Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informațiile ar putea rezista… 5.000 de ani!

 In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania. Dar forurile din Romania intarzie la nesfarşit formalitatile. Tehnologia Hyper CD-ROM a castigat medalia de aur la a 48-a Expozitie Internationala de Inovatii, Cercetari si Noi Tehnologii ‘Eureka’ – Brussels, iar capacitatea sa de stocare este de 15.000 de ori mai mare ca a unui CD de 700 MB!

Inventatorul român Constantin Pascu a conceput în anul 2000, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind „ca în salină sau pe litoralul marin”.

Acesta are la bază o tehnică inovatoare prin care microparticulele de sare sunt eliberate în încăpere, reproducând aerul pe care îl regăsim în salinele tradiționale, la mare căutare pentru beneficiile pe care le aduc sănătății.Dispozitivul a fost recunoscut la nivel internațional, în cadrul a numeroase congrese de inventatori – de la Bruxelles și de la Geneva. De asemenea, dispozitivele Salin au unele dintre cele mai exigente certificări medicale: certificate medicale CE clasa 1, pentru tot spațiul UE, iar inhalatorul SaltMed este certificat medical CE clasa II-a, Bureau Veritas din Italia.

La salonul invențiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I în privința numărului de premii obținute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenții prezentate, fiind apreciată pentru toate cele 62 de invenții prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)! Delegaţia română s-a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegațiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru – invenția „Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţionala în promovarea invențiilor.

Ing. Petrache Teleman a obținut medalia de aur şi medalia de argint şi încă patru premii la salonul de inventica «EUREKA» de la Bruxelles din 2003, dar invențiile sale nu au fost valorificate de țara noastră nici în ziua de astăzi.

ing. Petrache Teleman

Inventatorul marcilor Ecopierra si Mopatel, Petrache Teleman, a lucrat in Romania ca sef de serviciu – planificari de santiere de constructii la Centrul de Calcul Bucuresti pâna in 1971, cand s-a stabilit in Belgia. In 1976 a obtinut un brevet mondial pentru o inventie referitoare la protectia structurilor metalice prin irigatie continua, brevet ce a fost aplicat in Belgia. Pentru „serviciile eminente aduse progresului umanitatii” a primit Crucea de ofiter al Ordinului de Belgia pentru Inventii. Produsul Mopatel a primit medalia de aur a Salonului de Inventii EUREKA 2003, iar produsul Ecopierra, medalia de argint. 

Acad. prof. dr. Ştefania Cory Calomfirescu , membru al Ligii Scriitorilor, a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice.

A publicat 27 de lucrări de specialitate și peste 550 de studii și articole științifice

A făcut parte din organisme importante de specialitate, fiind distinsă cu premii și medalii:

Posesoare a doua certificate de inovator în recuperarea tulburărilor de limbaj, autoare a 8 tratate de neurologie, Ștefania Calomfirescu-Kory este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul roman a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita şi in conducerea acestei unitati.

Dr. Maria Georgescu, eleva profesorului Ana Aslan şi director al institutului cu același nume, a avut o serie de pacienți celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F. Kennedy, Charles de Gaulle, președinții Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), prinţul Agacan (cu soţia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

Privitor la brand-ul Ana Aslan, dr.Maria Georgescu a precizat că acesta era unul extrem de cunoscut înainte de 1989.

„Atunci situaţia era diferită. Profesoara Ana Aslan, pentru prima dată în lume, în 1954, a afirmat că „bătrâneţea se poate trata, iar îmbătrânirea poate fi oprită” – poate că era mult spus „oprită”, cu certitudine, se poate încetini. Această afirmaţie a fost făcută în timpul unor comunicări ştiinţifice la o sesiune ştiinţifică, în cadrul Academiei Medicale Române şi în timpul unui congres în Germania.

O afirmaţie de mare curaj, la acea dată, afirmaţie care a înflăcărat minţile oamenilor de ştiinţă. Urmările se cunosc. La noi în ţară, profesoara Ana Aslan a elaborat medicamentele Geroavital şi Aslavital, care în scurt timp au devenit brand-uri de ţară. Atunci, în lume, când se rostea România, străinul din faţa ta răspundea: „Gerovital, Aslan”, a explicat dr.Maria Georgescu.

Tinerii români Ștefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizați, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de instituții din SUA! Primul a fost student la Economie, ulterior, a plecat în SUA cu o bursă acordată de către Fundaţia «SOROS» și deţine două atestate obţinute de la Cambridge. Ceilalți doi participa la programe în colaborare cu NASA.

La olimpiada internaționala de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obținut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei erau din Galați, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiade internaționale de matematică și fizică: 500 de elevi din 83 de ţări. Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galați ) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaționale şi Balcaniadă. Fireşte, el a fost „racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown

Succesele au continuat, iar în 2023 elevii olimpici care s-au întors din Japonia cu cinci medalii de aur și una de argint de la Olimpiada Internațională de Matematică.

România este pe primele locuri în lume la exportul de inteligenţă. De exemplu, la «Microsoft», a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiștii de prim rang sunt tot români!

Nicolae Bălaşa, un inginer mecanic din Dolj, socotește mental mai rapid decât calculatorul (înmulțiri, împărţiri, ecuații de gradul II, radicali de ordinul III si IV). Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Bălaşa a fost mult timp şomer !

Sandu Popescu din Oradea a fost primul fizician din lume care a reușit teleportarea unei particule. 

O aplicație a acestei invenții: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme «Hewlett Packard». Pe vremea lui Ceaușescu, Sandu Popescu a reușit „performanţa” de a fi şomer în Romania!

Ioan Davidoni, un bănăţean sărac material, dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare avere: inteligenţa şi inventivitatea.

Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenții şi inovații, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să-şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi apoi a fost reangajat ca muncitor „din milă”!

Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenții de excepție: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistres ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani. Prima invenție valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat-o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii, cât si americanii i-au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s-au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari! În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenție, cu adevărat de miliarde!

 Carol Przybilla (foto) a fost un mare savant, absolvent a două universități germane, un inventator cu o inteligență uluitoare, de pe urma căruia statul român a făcut bani mulți.. Minte inventivă, acesta a brevetat o grămadă de dispozitive pentru curent alternativ și continuu.

Eminentul om de știință a mai realizat și alte invenții deosebite: avionul cu reacție prin arderea gazelor (1932), turbina cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei și folosită la celebrele motociclete japoneze), arma defensivă antitanc (anii `90; secret de stat).

Și totuși, același stat român a făcut tot posibilul ca numele lui Przybilla să dispară din orice document oficial. Carol Przybilla a fost „omul de aur” al noii ordini socialiste. A fost prieten cu Albert Einstein, căruia i-a și împărtășit marea lui idee de a inventa un aparat pentru tratamente biologice.

Deasupra tuturor invențiilor sale este un aparat pentru tratamente biologice pe care a reușit să-l înregistreze la OSIM abia după căderea regimului comunist, în anul 1991, fiind construit la Institutul de Tehnologie Avansată al S.R.I.. În 1993, aparatul a primit Medalia de aur la Târgul de Inventică și Inovații de la Nurenberg.

Justin Capră este un inventator român celebru din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autoritățile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invențiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur și simplu furate…

În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capră a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor.

După 7 ani în care „semidocţii ” l-au tratat cu dispreț pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat invenția din România, au lansat-o în fabricaţia de serie… si au folosit-o mai apoi de cosmonauti pentru deplasarile intercapsulare.

In fine, de abia in anul 2002 americanii au recunoscut oficial ca ideea i-a apartinut inventatorului nostru.

Rucsacul zburator

În 1958, Justin Capră a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din București.

Rezultatul: invenţia a fost i-a fost furată și brevetată în 1962 în SUA. Mai mult, a fost arestat și anchetat la Securitate sub acuzația că ar fi dorit să fuga din ţară cu aparatul său!

Justin Capra a construit si o sumedenie de masini nepoluante, unele fara volan si fara pedalier, cu comenzi ce porneau de la un buton de pe carcasa fotoliului, dar si prototipuri de motorete, mai toate alimentate de acumulatori.

El este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, «Soleta», care consumă doar 0,5l/100 km şi al unei motorete, unică în lume, ce funcționează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, și 80 km autonomie cu o încărcare).

„Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu“, spunea Justin Capră.

Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc, dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forțele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în … ianuarie 2001.

A fost șicanat de Securitatea pentru refuzul de a cesiona invenția statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la «Mercedes» (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenției… Motorul său se bazează, ca principiu de funcționare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenție folosita încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor.

Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depășesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Ruşeţel” folosește drept combustibil doar apa şi are dimensiunile unui motor de automobil, sursa de energie inițială fiind o banală baterie de mașină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310.

Ion Scripcaru, strungar și lăcătuș mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găsește 15.000 USD pentru a-și realiza invenția epocală (până la proba practică): motorul care nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcționeze pe baza gravitației, fiind în fapt „instalație mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forța statică gravitațională în lucru mecanic”. „S-ar închide toate centralele nucleare” , spune el.  Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) a refuzat să-i breveteze invenția în lipsa unei machete funcționale, doar pe baza schițelor, iar Ministerul Cercetării și Tehnologiei l-a tratat cu indiferență…

Tot el a realizat o instalatie care poate sa producă energie din orice apa curgătoare cu o viteza mai mare de 0,5 metri pe secunda. Iar partea cea mai importanta este ca inventia sa nu necesita lac de acumulare cu baraj, iar costurile investitiei sunt de zece ori mai mici fata de modul clasic. Sistemul sau se instaleaza pe stalpi metalici mari sau pe flotoare, si este ancorat in rau sau fluviu asemeni unei platforme petroliere. Electricitatea este produsa prin actionarea de catre apa a unei „șenile” cu pale.

„Acest tip de microhidrocentrala nu necesita lac de acumulare (baraj) si in acelasi timp nu polueaza si nu dauneaza florei si faunei: nu inunda locuri din jurul amplasamentului, nu altereaza habitatele de apa, nu intrerupe caile de migrare a pestilor si nu impiedica navigatia. in cazul in care este construit pe apele navigabile”, se arata in prezentarea proiectului sau, extrasa din documentatia proiectului general. Spre deosebire de hidrocentralele clasice, care folosesc energia potentiala cu ajutorul turbinelor si a unei caderi de apa, sistemul sau utilizeaza energia cinetica a râului.

După cum am spus avem prea multe genii într-o tara cu un stat meschin,ipocrit ,egoist si în care mișună la nivel de decizie infractori. Este un sistem care promoveaza doar viitorii infractori in fruntea tarii, mai precis propiile familii, nicidecum pe „tine ,pe potentialii artisti ori savanti cu abilitati remarcabile ce au nevoie de sprijin.Asta este motivul pentru mare parte din oamenii de valoare din Romania pleaca resemnați. Sunt si alti savanti uitati de lume si chiar ignorati cu brutalitate in aceasta tara unde daca nu „danseaza pe manele la televizor, nu sunt un exemplu bun pentru aceasta socetate distrusa si condusa de infractori”