Generalul Ernest Broșteanu și misiunea care a făcut posibilă unirea Basarabiei cu România

Foto: Generalul de divizie Ernest Broşteanu comandantul diviziilor române trimise pentru restabilirea ordinii din Basarabia, grav afectată de crime, jafuri şi incendieri, puse la cale de elemente bolșevizate răzvrătite.

Cine a fost generalul Broşteanu, pacificatorul de bolşevici. Misiunea care a făcut posibilă unirea Basarabiei cu România

Prăbuşirea Imperiului ţarist a creat condiţiile ca popoarele din cuprinsul său să spere la forme de guvernare proprii, aici fiind vorba şi despre străvechiul pământ românesc dintre Prut şi Nistru, scrie publicația de la Chișinău, https://timpul.md.

În Basarabia, „paşii“ în acest sens s-au succedat repede. Proclamarea autonomiei Republicii Moldoveneşti a fost pe 2 decembrie 1917, iar independenţa decisă de către Sfatul Ţării pe 24 ianuarie 1918.

Apoi, la 27 martie 1918 era votată, de către acelaşi for reprezentativ, moţiunea ce stipula că „Republica Moldovenească în hotarele dinspre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România“.

Pentru unire au votat 86 de deputaţi, trei au fost contra, iar 36 s-au abţinut (ucraineni, evrei, bulgari şi germani). Numai că, evenimentele gândite de o seamă de români patrioţi nu erau pe placul multora. În 1917 şi începutul anului 1918 au loc în Basarabia crime, jafuri şi incendieri la Hotin, Ismail, Bolgrad, Cetatea Albă, Tighina, Bălţi sau în capitala ţinutului.

În ianuarie 1918, bolşevicii îşi fac apariţia la Chişinău, şedinţele Sfatului ţării sunt suspendate, iar mai mulţi deputaţi sunt arestaţi şi condamnaţi la moarte. Comisia interaliată pentru aprovizionarea frontului român e de asemenea arestată, iar fondurile ei, în valoare de 2.000.000 ruble, sunt confiscate.

În aceste condiţii, membrii Sfatului ţării, care formau Blocul moldovenesc, au trimis o delegaţie la Iaşi, ca să ceară ajutorul Armatei române, pentru restabilirea ordinii.

„ARMATA NOASTRĂ ARE PORUNCĂ SĂ ÎMPIEDICE HOŢIILE, OMORURILE ŞI FĂRĂDELEGILE“

În scurt timp au fost trimise peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, acesta fiind momentul în care „intră în istorie“ generalul Ernest Broşteanu, născut la 27 decembrie 1869 în judeţul Neamţ, la Roman, cel care va comanda Armata română din Basarabia.

Până atunci luptase pe frontul dobrogean şi la Mărăşeşti. Despre rolul şi acţiunile generalului în Basarabia scrie profesorul Gheorghe Radu, în cartea „Un veac de la marea unire. Contribuţia judeţului Neamţ la reîntregirea neamului“.

La 13 ianuarie 1918, ofiţerul şi Statul major al Diviziei a XI-a au intrat în Chişinău, iar unităţile bolşevice, la care se raliaseră „revoluţionari“ găgăuzi, bulgari, tătari, lipoveni înteţind dezordinea, distrugerile şi panica, s-au retras la Tighina, pe Nistru, fără să opună rezistenţă.

„În acelaşi timp, în sudul Basarabiei Divizia a XIII-a a trecut Prutul, de la Oancea la Cahul, pacificând regiunea grav tulburată de elemente răzvrătite, haotice, pe care armata rusă de pe Dunăre nu le mai putea ţine sub control. Soldaţii îşi alungau ori îşi arestau ofiţerii“, se arată în cartea profesorului Radu.
Apoi, forţele bolşevice, retrase la Tighina, au fost anihilate la 7 februarie 1918, fiindu-le imposibil să mai tracă Nistrul.

Dincolo de misiunea militară, generalul explica basarabenilor care este scopul venirii Armatei române şi să combată zvonurile diversioniste:

„Noi n-am venit ca să vă împiedicăm ca voi să ajungeţi la drepturile voastre, pe care nimeni nu vi le poate lua, ci am venit să vă ajutăm să vă căpătaţi linişte şi bună rânduială, la adăpostul cărora să aveţi răgaz şi să puteţi aşeza şi păzi, cu sprijinul ocârmuitorilor voştri, ţara voastră, după cum veţi crede
înşivă că e mai bine pentru voi. Armata română nu vrea să se amestece în treburile de până acum şi de acum înainte, dintre proprietari şi ţărani. Armata noastră are însă poruncă să împiedice hoţiile, omorurile şi fărădelegile ce vi s-ar mai face de acum înainte de către acei care nu-şi iubesc ţara, neamul şi rânduiala!“.

„AŢI FĂCUT OPERĂ NU NUMAI DE DISTINS MILITAR, DAR ŞI DE MARE ROMÂN“

Meritele ofiţerului român au fost remarcate după cum reiese din valul de scrisori şi telegrame de mulţumiri adresate lui de către Clubul Nobilimii Basarabene, Societăţii Culturale a Românilor din Basarabia, Ligii Culturale, Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român din Iaşi şi altele.

„Domnule general, în timpurile neasemănat de grele prin care a trecut ţara, când Basarabia era ameninţată să piară sub anarhia duşmanului din năuntru, aţi venit cu Divizia XI şi graţie tactului, energiei şi spiritului Domniei Voastre, călăuzit numai de sentimentul dragostei de neam, în scurtă vreme aţi adus pacea acolo unde mai înainte era anarhie şi duşmănie. Aţi făcut operă nu numai de distins militar, dar şi de mare român. Pentru aceasta, recunoştinţa unanimă a întregii populaţiuni basarabene va fi veşnic legată de numele Domniei Voastre, intrat acum în domeniul istoriei Basarabiei“.

Membrii Clubului Nobilimii Basarabene i-a făcut cadou generalui un album dar şi o sumă de bani ce trebuia dată Reginei Maria, pentru ajutorarea văduvelor şi orfanilor de război:

„Vă rugăm să primiţi acest album, asigurându-vă că, plecând din mijlocul nostru, duceţi împreună cu Domnia Voastră recunoştinţă şi inimile noastre calde de buni români. În dorinţa de a ne exprima profundul nostru sentiment de recunoştinţă către vitezele trupe ale Diviziei XI, venite spre a pune ordine şi salva neamul românesc din Basarabia, vă rugăm să primiţi din partea noastră suma de 20.000 lei cu rugăciunea să o înmânaţi Majestăţii Sale Regina României, spre a fi distribuită numai văduvelor şi orfanilor rămaşi pe urma vitejilor militari din Divizia XI, morţi pe câmpul de onoare în Basarabia. Cu stimă… (urmează zeci de semnături)“.

Documentele aflate în fondul personal „General Ernest Brosteanu“, aflate la Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale Bucureşti, arată că ofiţerul a primit numeroase distincţii Ordinul Militar Mihai Viteazu, cel al Legiunii de Onoare, cel al Stavroforilor Ortodocşi al Sfântului Mormânt sau Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele Carpaţi şi Mărăşeşti 1918.

Din păcate, ce a hărăzit soarta acestui străvechi pământ românesc în timpul şi după al Doilea Război Mondial, se ştie.

Primul imn al R. Moldova independente

 

 

 

 

 

 

Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, acesta  a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998. La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania.

A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Deşteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

  La data de 11 martie 1907, ziarul ”Basarabia” din Chișinău, editată de patriotul Alexis Nour cu litere românești,  a îndrăznit să publice cântecului ”Deșteaptă-te, române!”. Drept  urmare, la nici un an de la fondare, ziarul a fost interzis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi de autoritățile rusești.

Desteapta-te, române!”, imnul national de astăzi al României, a fost pentru o vreme primul imn al  Republicii Democratice Moldovenesti (1917 – 1918) şi al Republicii Moldova (1991 – 1994), odată cu adoptarea tricolorului albastru, galben, roșu, ca drapel de stat.

Cu melodia „Deșteaptă-te, române” s-au deschis, în 21 noiembrie 1917, lucrările Sfatului Țării, iar când, în decembrie același an, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, „Deșteaptă- te, române”, a devenit imn de stat.

 

 

 

 

 

Și la Odesa, încă la 1 mai 1917, la marea manifestaţie a moldovenilor veniţi de pe toate fronturile s-a cântat imnul bardului ardelean Andrei Mureşanu, „Deşteaptă‑te, române!”, pe piepturi  cu tricolorul românesc.

 La ”Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului” (Tiraspol, 17-18 decembrie 1917) prezidat de Ștefan Bulat (tânăr învățător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea), Tricolorul a fost arborat de profesorul Georghe Mare pe clădirea unde se desfășura . 

Această situație a durat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România și, desigur, s-a adoptat Imnul regal.

Mai târziu, după cum se știe, moldovenii transnistrieni au rămas în 1918 între frontierele URSS-ului. 

„Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist în România, timp de aproape o jumătate de secol.

A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

În același an, în 1991, la 27 august, „Deşteaptă-te române!” devenea  primul imn al Republicii Moldova independente, fiind aprobat cu entuziasm, odată cu votarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, la cererea participanţilor la cea de-a III-a Mari Adunări  Naţionale, din aceeaşi zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La mai puţin de trei ani de la acel eveniment, lucrurile au încept să o ia razna odată cu constituirea în Parlamentul de la Chişinău a grupării majoritare agrariano-socialiste, în urma alegerilor din februarie 1994. Odată ajunşi la putere, aceştia au început revizuirea a tot ce s-a obţinut în anii de renaştere naţională şi consfinţit pe 27 august 1991.

Liderul lor, Petru Lucinschi, imediat după alegeri a declarat că intenţionează să anunţe un concurs pentru un nou imn de stat, își amintește jurnalistul basarabean Valeriu Saharneanu. 

Inițial, la 7 iunie, Parlamentul a înlocuit „Deşteaptă-te, române!” cu câteva strofe din poezia „Limba noastră”, iar la 16 iunie a fost constituită o comisie pentru scrierea noului imn de stat.

Societatea civilă a protestat chiar de la primele aluzii privind  schimbarea imnului. Încă la 10 martie 1994, poetul patriot basarbean Grigore Vieru avea să remarce:

„Dreptatea istorică va blestema poetul şi compozitorul care vor îndrăzni să ridice mâna asupra imnului «Deşteaptă-te, române!», cocoţându-se ei în locul strălucirii şi dureroasei lui necesităţi“.

Protestele societăţii civile însă nu au fost luate în seama. Burduhoşii şi şaşlâcarii – cum îi numea regretata poetă Lidia Istrati pe agronomii şi preşedinţii de colhoz ajunşi peste noapte reprezentanţii nostrii în Parlament – erau dispuşi să accepte orice imn, numai nu o piesă în care să apară cuvântul ROMÂN , scrie  Deschide.MD.

Concursul a fost sabotat de intelectualitatea de creaţie şi a eşuat. Mai bine de un an s-au chinuit parlamentarii să găsească ceva potrivit, ca la 22 iulie 1995 să aprobe strofele 1, 2, 5, 8 şi 12 ale poeziei „Limba noastră” drept imn de stat şi oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

18/19 iulie 1959 – Au fost executaţi partizanii anticomuniști din grupul Arnăuţoiu.VIDEO

Despre partizanii anticomunişti din munţi s-au scris cărţi întregi şi s-a vorbit mult, ai crede că s-a zis tot.

Ei au fost nebunii aceia care au pus mâna pe arme şi au plecat în munţi să-şi apere ţara de comunişti şi de nedreptate. Au fost ani, zeci de ani, luptători înverşunaţi şi demni, hăituiți de trupele de securitate, până au fost eliminaţi, pe rând, până la ultimul. Ai crede că s-a spus totul despre aceşti formidabili voinici de codru.

Din 1945 şi până în 1959, în munţii României s-au ascuns aproape 1.196 de grupuri de luptători, în 19 centre de rezistenţă.

S-au adăpostit în munți cu nădejdea că noua orânduire sovietică va fi stârpită de trupele anglo-americane, iar ei trebuiau să fie acolo, să lupte cu opresorii.

Istoricii i-au numit „partizani“ şi au reunit acţiunile lor sub numele generic „Mişcarea de rezistenţă“, iar ei şi-au spus „haiduci“, însă, indiferent cum le-am spune, toţi aveau un singur scop: să răstoarne regimul de ocupaţie slujit de trădătorii de neam și țară comuniști.

Cei mai mulţi au fost simpli ţărani, care au simţit direct nedreptăţile comunismului, căci reformele agrare ce au culminat cu colectivizarea le-au luat tot şi i-au făcut clăcaşi pe pământurile lor.

Lumea satului a devenit duşmanul comuniştilor, iar comuniştii – duşmanii ţăranilor scrie https://www.historia.ro/tragica-epopee-a-lui-toma-arnautoiu-eroul.

Primele grupuri de luptători patrioți s-au format imediat după 23 august 1944. În programul lor aveau ca obiectiv principal lupta armată în pentru răsturnarea regimului comunist. Unul dintre punctele   nevralgice ale acestei mișcări profund patriotice, a fost lipsa de coordonare.

Grupul Arnăuțoiu s-a format în primăvara anului 1949.  În luna martie 1949, în momentul plecării în munți, acesta era format din 16 membri, printre care patru femei și era  sprijinit de mai mult de 100 de persoane (printre care 30 de femei) , țărani, ciobani, preoți, învățători, muncitori forestieri.

Totuşi, mişcarea de rezistenţă care a populat Carpaţii anilor ’40, ’50 şi ’60 este aproape absentă din discuţiile confortabile despre trecutul recent, prea recent al României. 

În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, trupurile a 16 eroi ai luptei anticomuniste executați la închisoarea Jilava, au fost aruncate în gropi comune fără însemne.

Sentinţele fuseseră date de Tribunalul Militar Bucureşti, Regiunea a II-a, care condamnase la diferite perioade de detenţie peste 100 de persoane, scrie https:// buciumul.ro/ executati-la-jilava.

 

 TOMA ARNĂUŢOIU (ofiţer)                                          PETRE ARNĂUŢOIU (ţăran)

 TITU JUBLEANU (ţăran)                                               CONSTANTIN POPESCU (ţăran)
 ION SĂNDOIU (ţăran)                                                     NICOLAE ANDREESCU (preot)

 ION CONSTANTINESCU (preot)                                     NICOLAE SORESCU (cioban)

 NICOLAE BĂŞOIU (ţăran)                                             GHEORGHE TOMECI (proprietar)

 ALEXANDRU MOLDOVEANU (învăţător)                      ION MICA (învățător)                           

GHEORGHE POPESCU (învăţător)                                   ION DRĂGOI (preot)

 BENONE MILEA (ţăran)                                                NIŢU NICOLAE (proprietar)

 

 În acea noapte, începând cu orele 21, au fost duși pe rând la intervale de 15 minute cu lanţuri la mâini şi  picioare, în faţa plutonului de execuţie.

Erau legați la ochi, ca să nu-şi vadă asasinii şi moartea, dar stăteau mândri şi drepți, căci brazii se frâng, dar nu se îndoiesc.

Primul dintre ei a fost Toma Arnăuțoiu locotenent de cavalerie, conducătorul grupului de rezistență anti-comunistă de la Nucșoara.

 

 

 

 

Foto: Toma Arnăuțoiu, (n. 14 februarie 1921, Nucșoara, județul Muscel, în prezent județul Argeș – d. 18 iulie 1959) conducătorul grupului „Haiducii Muscelului”de la Nucşoara, organizatorul celei mai îndelungate rezistenţe armate anticomuniste din Europa. 

Când i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt, afcesta a strigat: „Trăiască Armata Română!“.

La comanda dată de comandantul penitenciarului Jilava, cei trei miliţieni din plutonul de execuție au tras, dar Toma  nu a murit imediat.

L-au aruncat așa în groapă şi au pus var şi pământ peste el. Avea 38 de ani.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți eroii noștri!