CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Sfaturile poetului român basarabean Alexei Mateevici, autorul înălțătorului imn „Limba noastră”, adresate participanților la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917


Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Alexei Mateevici -  Justitiarul - revista de investigatiiJustitiarul – revista de investigatii

                Foto: Alexei Mateevici (1888-1917), poet, preot militar, unionist convins

Marele poet român basarabean Alexei Mateevici s-a născut la 28 martie 1888 în satul Căinari, Tighina și provine dintr-o familie de preoți cu vechi tradiții românești. A urmat şcoala primară în satul Zaim,iar în 1897, s-a înscris la Şcoala Teologică din Chişinău, pe care o va absolvi în 1902 cu laude, după care urmează cursurile Seminarului Teologic din Chişinău, pe care îl termină în 1910. 

De la Alexei Mateevici ne-au rămas o seamă de poezii, din care ”Limba română” închide în ea tot zbuciumul neamului românesc. Toată lupta de dezrobire și de păstrare a românismului pentru ca să-l vadă în slava cuvenită. Deși a scris puține poezii, este poetul care rămâne mai mult ca oricare nu numai al românilor basarabeni, ci al tuturor românilor. Tocmai când poezia lui pornise năvalnic,  moartea i-a pus stavilă însuflețirii lui. Moare la 13 august 1917 ca un ostaș, ca un erou pe câmpul de luptă al frontului românesc, răpus de o boală cumplită din acea perioadă.

În istoria literară, Alexei Mateevici rămâne luptătorul pe tărâmul scrisului românesc și marele patriot, pe care îl poartă în sufletele lor toți românii care au auzit vreodată versurile poemului Limba noastră şi vibrează la profunda spiritualitate pe care versurile acestuia o transmite.

De ce Alexei Mateevici, autorul imnului „Limba noastră”, spunea că vorbim LIMBA ROMÂNĂ?

(Cinci porunci (sfaturi) expuse în Cuvântarea rostită la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917)

„Am venit să întâmpin şi eu această sfântă zi. Primiţi, fraţilor, felicitările mele călduroase, – ale unui om care a luptat şi el în trecut cu vorba şi cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiţi felicitările mele de moldovan şi rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt şi de mare. Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră, cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. 

MAI ÎNTÂI de toate să ştiţi că:

Unde-i unul, nu-i putere.
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

AL DOILEA SFAT e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe IDEI DREPTE. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii– cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie SĂ DAŢI POPORULUI IDEI ADEVĂRATE, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic ROMÂNI. AŞA TREBUIE SĂ FACEM ŞI NOI! Asta nu însemnează separatism, căci şi cei din Transilvania, şi cei din Bucovina şi cei din America se numesc tot români.

Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că SUNTEM ROMÂNI, STRĂNEPOŢI DE-AI ROMANILOR, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.

AL TREILEA SFAT pe care vi-l dau este: SĂ STAŢI CU MARE PUTERE LA STRAJĂ INTERESELOR NAŢIONALE. Să trăim bine şi cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.

Şi, în sfârşit, SFATUL CEL DIN URMĂ al meu e: SĂ NU UITĂM NORODUL, ŢĂRĂNIMEA care a suferit atâta până acum! SĂ-L LUMINĂM, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. SĂ-L ÎNDREPTĂM PE CALEA ADEVĂRULUI, CU FAPTE, IAR NU CU VORBE. MÂNTUIREA ŢĂRĂNIMII E ÎN NOI, ŞI A NOASTRĂ ÎN EA.
Rog pe bunul Dumnezeu şi sunt încredinţat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obştesc. El ne va trimite fericirea neamului şi a d-voastră.”

În cursul şedinţei a doua Al. Mateevici a mai avut o intervenţie:

N-AVEM DOUĂ LIMBI ŞI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAŞI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ŞTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA. Unii zic că limba românească e franţuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt şi în România unii rătăciţi în ce priveşte limba, dar trebuie să se ştie că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă şi în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

Sursa: Şcoala moldovenească, an. 1, nr. 2-4, iulie-septembrie, 1917, p. 55-57, 63-64 / Alexei Mateevici. Opere, vol. I, Chişinău: Ştiinţa, 1993, pag. 462-464 prin http://www.Timpul md.

Alexe Mateevici – Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pânii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

…………………………………

Limba noastră-s vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

04/09/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Românul Anastase Dragomir, un mare inventator puțin cunoscut lumii. VIDEO

Pe 14 Septembrie 2003, în cadrul mitingului aviatic din MOUNTAIN HOME AIR FORCE BASE, Idaho, căpitanul Christopher Stricklin s-a catapultat cu doar câteva secunde înainte ca avionul F-16 Falcon pe care îl conducea să se prăbușească.

Din fericire nu au existat victime, însă această fotografie extraordinară ne duce cu gândul la una dintre cele mai importante invenții românești pentru aviație și în special pentru aviația militară – scaunul ejectabil (ejection seat), scrie Bogdan Iosifaru în ziarul românilor americani din Chicago, https:// Tribuna us.

Așadar, să vorbim despre un nume care este prea puțin cunoscut lumii – românul Anastase Dragomir.

Imagini pentru anastase dragomir

Foto: Anastase Dragomir (n. 6 februarie 1896, la Brăila – d. 1 ianuarie 1966)

După terminarea școlii, fiind pasionat de aviație, a plecat la Paris unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. În această perioadă a conceput un prim sistem pentru salvarea piloților și a pasagerilor dintr-un avion, în caz de accident.

Astfel că pe 3 noiembrie 1928 depune cererea pentru primul brevet, intitulat: „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne” (Noul sistem pentru montarea parașutelor în dispozitive de locomoție aeriană) și obține brevetul abia doi ani mai târziu, în 1930.

Această invenție presupunea „un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permitea, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei“.

A experimentat invenţia în 28 august 1929 în apropierea Aeroportului Orly, Paris. În acest scop s-a amenajat, după indicaţiile inventatorului, un avion Farman, în care se instalase „cabina catapultabilă“. Experienţa a constituit o reuşită, confirmând utilitatea acestei invenţii. După demonstraţie, ziarele franceze au subliniat prioritatea mondială, deţinută de Anastase Dragomir în acest domeniu, precum şi importanţa invenţiei pentru aviaţie. Soluţia propusă de Anastase Dragomir pentru autostabilizarea cabinei în cădere prin utilizarea a două paraşute auxiliare se regăseşte în soluţiile actuale de paraşute şi cabine catapultabile.

După această reușită se întoarce în România și repetă experimentul pe Aeroportul Băneasa din București. Cu toate aceste date obținute își continuă cercetările și perfecționează soluția inițială. De exemplu, ține seama că la altitudini mai mari de 4.000 de metri aerul este rarefiat, că temperatura este mult sub zero grade Celsius și mai ţine seama că dacă avionul zboară cu o viteză de 1.000 km/oră, în momentul ieşirii pilotului din avion acesta este izbit de curentul de aer cu o forţă de trei tone.

Astfel că în 1950, obţine un nou brevet românesc pentru ceea ce se numea: „Celulă paraşutată“. Care într-o descriere completă reprezintă „folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus; folosirea unei cabine etanşe sau semi-etanşe, în funcţie de efectuarea zborului la anumite înălţimi şi folosirea pentru cabinele semi-etanşe a unui dispozitiv mecanic care să permită, în caz de nevoie, debitarea oxigenului şi aerului necesare vieţii“. Adică ceea ce astăzi  numim Scaunul Catapultabil (Eject Seat)

Anastase Dragomir devine precursorul scaunului ejectabil, brevetele fiind preluate de Armata Americană, care având putere financiară mult mai mare ca România, a dus invenția românului la un alt nivel și de ce nu, la un veritabil scaun ejectabil așa cum îl cunoaștem azi.

De menționat că în activitatea sa, Anastase Dragomir a fost ajutat și de un alt român, Tănase Dobrescu.

Surse: Wikipedia, Ziarul Adevărul, Gazeta de Sud, Mândru să fii român, Aviația Magazin

21/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , , | Un comentariu

Mihai Eminescu – Doina (varianta necenzurată)

Mihai Eminescu - Doina (varianta necenzurata) - Revista România Culturală

Doina, a fost compusă special de Poet pentru a fi recitată cu înflăcărarea-i caracteristică la momentul inaugurării statuii ecvestre a Domnitorului Ştefan cel Mare din faţa Palatului Ocârmuirii ( fosta Curte Domnească ) de la Iaşi, la care a asistat Curtea Regală a României, toată elita culturală şi o imensă mulţime de peste 150 de mii de participanţi din Iaşi, din împrejurimi, dar şi din Bucovina şi Basarabia (M. Caba; (https://ioncoja.ro/doina-varianta-ne-cenzurata).

Serbarea inaugurării a avut loc pe data de 5 iunie 1883, după un amplu program întocmit de Primăria oraşului Iaşi.

Din motive încă neelucidate (suficient!), Poetul, venit la Iaşi ca trimis al ziarului bucureştean „Timpul”, nu şi-a putut îndeplini „misia”, fiind „retras” din mulţime datorită unor prime… „semne de boală”.

A făcut-o însă spre seară în casa lui Iacob Negruzzi din Păcurari.

Poezia „Doina” a fost publicată ulterior, la 1 iulie 1883, în revista Junimii, Convorbiri literare şi în 1884 în volumul eminescian Poesii.

De-a lungul timpului Doina eminesciană a mai apărut în mai multe variante cenzurate şi chiar interzisă în regimuri de tristă amintire.

În 1947, fragmentul Doinei, turnat în bronz, aflat pe spatele statuii lui Mihai Eminescu de la Iaşi, inaugurată în 1929, a fost „şters” cu dalta şi ciocanul!


Doina exprimă durerea pe care Eminescu o avea faţă de colonizarea cu străini a pământurilor româneşti, care se desfășura în paralel cu persecutarea sistematică – religioasă, culturală, economică, politică, administrativă şi militară – a românilor. Preluarea conducerii politice, administrative, economice şi militare a României de către străini era încă în vremea lui Eminescu o realitate, pe care acesta o denunța fără ocolișuri, în ciuda încercărilor oficiale de mascare.

Se pare că de la această poezie i s-au tras vieții lui Mihai Eminescu toate relele ulterioare: primele semne ale bolii, „liniștirea” lui gazetărească, tratamentul îndelungat şi neadecvat şi, în final, regretata sa trecere prea timpurie, prea nedreaptă, în …Veșnicie.

Poezia Doina marchează momentul în care eliminarea politică a lui Mihai Eminescu a devenit iminentă.

Va fi arestat abuziv şi internat forţat, fără niciun temei legal sau medical, într-un ospiciu psihiatric destinat dizidenţilor.

Cea mai blândă formă a denigrării acestui mare român este închiderea lui în sintagme precum  poet nebun sau geniu nebun, prin care toată opera sa ştiinţifică – în primul rând cea istorică, etnologică şi politică – este aruncată la gunoi.



Acum observăm că, după scurgerea atâtor amar de ani de la apariţia poeziei Doina, situaţia pare să fi rămas exact aceeaşi.
Şi astăzi Eroii şi Sfinţii ne sunt batjocoriţi public. Şi astăzi numeroși așa ziși ”progresiști”(pe atunci Partidul Liberal, astăzi o gamă largă de politicieni și jurnaliști la care s-au adăugat neomarxiștii din USR) îi denigrează sau în cel mai bun caz îi foloseşte electoral.
Şi astăzi pământurile româneşti sunt colonizate masiv cu străini.

De la Nistru pân’ la Tisa există ţinuturi întregi în care Românii au devenit o minoritate, deseori o minoritate în pragul dispariţiei (precum în Vestul Crişanei sau Banatului, în Nordul Maramureşului, în Harghita şi Covasna, în Sudul Basarabiei etc.).
Şi astăzi Codrul, frate cu Românul, este ras – ce-i drept, cu drujbele sau cu utilaje masive, nu cu securea.

Această imagine cumplită a unei persecuţii anti-româneşti sistematice îl cutremura, acum peste un secol și pe marele scriitor francez Jules Verne, care prevestea, cu durere şi neputinţă, dispariţia acestei „ramuri a Romanităţii” sub apăsarea genocidară a ungurilor, austriecilor, ruşilor, germanilor etc.


Şi totuşi,
Românul nu piere!
Destinaţi dispariţiei de fanatismul rasist al vecinilor apropiaţi şi îndepărtaţi, rămânem, dăinuim şi ctitorim, noi biserici şi mânăstiri, noi poezii, noi cântece, noi opere literare, noi picturi, noi sculpturi, scrie https://mihaiandreialdea.org/doina-de-mihai-eminescu/.

Şi, cu darul lui Dumnezeu, putem infinit mai mult decât se aşteaptă duşmanii noștri.



DOINA
de Mihai Eminescu


De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;


Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată


De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!


Această variantă a Doinei , extrem de puţin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite in timpul vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.

Vasile Zărnescu

13/11/2020 Posted by | cultura | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: