MApN a șters de pe Facebook clipul video al unei melodii excepțional interpretate de un student militar, pentru că autorul versurilor acesteia este Radu Gyr

Noua securitate pune în genunchi Ministerul Apărării!

Faptul că Ministerul Apărării Naționale nu are pic de demnitate și este pus în genunchi de noua securitate neomarxistă este un semn că degradarea morală a ajuns și acolo unde speram că mai există o scânteie de patriotism, transmite Romanian Global News.

În cursul zilei de 11 iunie aceștia au publicat un clip video cu formația ”Band of Brothers and Sisters” în care aceștia interpretau o melodie pe versurile poeziei „Ne vom întoarce într-o zi” a lui Radu Gyr la festivitatea de absolvire a studenților Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Postarea a avut un impact mare, clipul video având peste 24.000 de vizualizări înainte de a fi șters fără nici un fel de explicații de administratorii paginii de Facebook a MapN, scrie https://www.rostonline.ro.

Zero coloană vertebrală, zero demnitate, zero curaj, zero onoare la slugile noii securități din MapN.

Pentru că trăim într-o perioadă în care corectitudinea politică a devenit religie, în care totul este controlat și dirijat din umbră de o cabală progresistă care vrea ștergerea oricăror urme de apartenență la o cultură și o tradiție naționale.

Radu Gyr este un mare poet al României, un poet care a compus unele din cele mai frumoase și mai sensibile poezii scrise vreodată, poezii care au intrat de mult în zestrea culturală a țării. Una dintre aceste poezii se intitulează „Ne vom întoarce într-o zi” și este o capodoperă:

Vedeți interpretarea excepțională a studentului militar pe siteul Rostonline.ro

Poetul român Radu Gyr (foto) s-a născut în 1905 la Câmpulung Muscel.Talentat, și a început să scrie versuri de la vârsta de 10 ani., iar la 14 ani dă publicității poemul dramatic ”În munți”. A fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti și a semnat valoroase volume de poezii, studii critice, recenzii şi eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine.

A publicat mai multe volume, precum Cerbul de lumină, Cununi uscate, Corabia cu tufănici, Poeme de război, Balade.
A pătimit aproape 20 de ani de detenţie politică pentru că a făcut parte din Mişcarea Legionară, ca fel ca şi alte mari personalităţi: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea, Nichifor Crainic.
În 1945 începe groaznicul lanț al închisorilor. Încadrat în ”lotul ziariștilor”, a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi este eliberat în 1956.

În 1958, acuzat ca ”dușman al poporului”, este condamnat la moarte, pedeapsă comutată ulterior la muncă silnică pe viață. În 1963 a fost grațiat.

Sechelele pușcăriei comuniste i-au scurtat viața. S-a stins în ziua de 29 aprilie 1975, ca urmare a unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese măcinat de hemofilie, ulcer duodenal, leziuni pulmonare.

Din 1963 și până la moarte, a fost permanent urmărit de Securitate, mereu pus să dea declarații privind activitatea sa oră cu oră!
În anii de detenție, în celule, compune sute de poezii, majoritatea salvate prin alfabetul Morse. Poezia lui Radu Gyr, poezia în lanțuri, a fost suportul deținuților!

Când recitau ”Iisus în celulă”, parcă uitau de foame, parcă uitau de durere. (…)
Gheorghe Penciu,în cartea sa „Candidați pentru eternitate” îl descrie astfel pe Radu Gyr:
„În cei 14 ani de detenție, dintre care 8 executați la Aiud, asumându-mi riscurile de a fi descoperit și pedepsit de temniceri, am învățat – printre altele – și cincizeci-șaizeci de poezii concepute în ”Zarcă”, sau pe celular de prințul neîncoronat al metaforei, poetul Radu Demetrescu – Gyr.

El a creat, cu migala unui șlefuitor de diamante, poezii de o incontestabilă frumusețe lirică și etică. Majoritatea le-am învățat prin pereții celulelor.
Nemaiavând ce pierde (decât lanțurile), în ceasuri de restriște, deținuții politici au obligat zidurile să li se supună și zidurile li s-au supus, devenind cu timpul, prietenii și sprijinitorii lor.
Scrise pe câte un crâmpei de geam, pe o plăcuță de lemn prețuită ca un tezaur, sau pe curelele pantalonilor, peste care se aplica cu studiată pricepere un strat de săpun, poeziile bardului craiovean au fost memorate de mii de osândiți și purtate ca o flacără olimpică din pușcărie în pușcărie.
Poeziile lui erau vânate cu precădere. Nu există vreo arestare, în care victima să nu fie întrebată de călăi: ”Unde ai ascuns poeziile lui Radu Gyr? Și câte poezii ai învățat de la el ?”

Așa cum bine observați călăii lui Radu Gyr au urmași…. Noua securitate! Dar au și slugi: țuțării din Ministerul Apărării care au scos clipul video cu poezia poetului! Rușine!

Dar să revenim la noii cominterniști. Eu i-aș întreba ce ne facem cu Mihai Eminescu, cu Octavian Goga, cu Adrian Păunescu etc? Îi excludem din cultura română pentru că nu le convine unora? Pentru că se revoltă progresiștii? Neomarxiștii? Globaliștii?

Oare știu cominterniștii că legionarul Radu Gryr este cel ce a înființat în 1940, după ce a devenit director general al teatrelor, Teatrul Barașeum, cel care s-a transformat după 1945 în Teatrul Evreiesc de Stat?

Oare știu noii cominterniști că Radu Gyr a făcut pușcărie pentru convingerile sale în timpul a trei dictaturi? Cea regală a lui Carol al II-lea, cea antonesciană și cea comunistă?

Oare știu cominterniștii că Radu Gyr a fost condamnat la moarte de către comuniști pentru compunerea unei alte capodopere a culturii române?

Este vorba de poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” care a fost considerată de comuniști ca un îndemn la revoltă și un grav atentat la ordinea socială.

Iată mai jos versurile:

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pun pariu că habar n-au. Ei sunt educați la școala neomarxistă globalist-progresistă.

4 iunie 1945: S-a încheiat unul dintre primele procese politice înscenate marilor oameni de cultură ai României în timpul ocupației sovietice

4 iunie 1945. Sentința în Procesul Ziariștilor. 12 oameni de cultură condamnați la pedepse grele

Început la 30 mai 1945, la București, procesul ziariștilor „criminali de război și vinovați de dezastrul țării”, cum a fost intitulat de autoritățile comuniste, a reprezentat unul din primele procese politice înscenate de ocupția sovietică, prin guvernul comunist instaurat de aceasta la 6 martie 1945.

Printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Sentința va fi pronunțată la 4 iunie 1945.

Printre cei 12 acuzați , alături de Radu Gyr și Nichifor Crainic și Pamfil Șeicaru, s-au mai aflat jurnaliștii Stelian Popescu, Ilie Rădulescu, Pan Vizirescu, Dragoș Protopopescu și mulți alții, consemnează https://www.buciumul.ro/4-iunie-1945-sentinta-in-procesul-ziaristilor.

Aceștia erau acuzați că susţinuseră propaganda regimului Ion Antonescu, instigând la ură rasială, la declanşarea războiului în răsărit și contribuind la dezvoltarea fascismului în România.

În fapt, acest proces se înscria în amplul proces de lichidare a elitelor intelectuale și adversarilor comunismului, inițiat de ocupația sovietică prin puterea politică instaurată de aceasta. Procesul a fost judecat de un așa numit Tribunal al Poporului.

În realitate, aceste tribunale ale poporului reprezentau o formă hibridă de justiție, ilegitimă, înființată de ocupantul sovietic cu încălcarea celor mai elementare principii ale dreptului, Constituției Regatului României și legilor acestuia, cu scopul evident de eliminare a opozanților politici.

Acuzatorii publici au fost Constantin Vicol, Alexandra Sidorovici (soţia agentului sovietic Silviu Brucan, născut Saul Brukner, care în același timp susținea în oficiosul comunist Scânteia o atmosferă de presiune, cerând condamnarea celor inculpați), Ion D. Ioan şi Avram Bunaciu. Desfășurat după modelul proceselor politice sovietice, procesul ziariștilor a fost însoțit de demonstrații ale „oamenilor muncii” din Bucureşti, muncitori aduși din întreprinderi, care cereau condamnarea la moarte a acuzaților.

S-au remarcat cu acest prilej, prin lașitate și oportunism, scriitorii N. D. Cocea, Eugen Jebeleanu și Cezar Petrescu, care alături de alți reprezentanți ai Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, anunțau că au “luat act cu satisfacţie de trimiterea în judecata Tribunalului Poporului a primului lot de ziarişti trădători ai intereselor populare şi de stat”.

Foto: [1] Ziaristul, director al ziarului „Curentul” Pamfil Șeicaru , (2) Poetul, dramaturgul, eseistul și gazetarul Radu Demetrescu (pseudonimul literar Radu Gyr), fost comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Mișcării Legionare și al altor lucrări dedicate mișcării, fost director general al teatrelor în timpul scurtei coabitări legionaro-antonesciene, perioadă în care a fost înființat (la București) teatrul evreiesc „Barașeum”… A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 și 1939) al „Societății Scriitorilor Români”, al Institutului pentru Literatură și al Academiei Române. (3) Teologul, scriitorul, poetul și filosoful (creator al curentului gândirist), Ion Nichifor Crainic (pseudonimul lui Ion Dobre).

Procesul s-a încheiat la 4 iunie 1945, cu sentințe cumplite: Pamfil Şeicaru şi Grigore Manoilescu, fugiţi din ţară, au primit în contumacie pedeapsa cu moartea, Nichifor Crainic (dispărut la acel moment) şi Stelian Popescu au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, iar ceilalţi au primit condamnări între 12 şi 20 de ani.

Poetul Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică. După o detenție dură la închisoarea Aiud, a revenit acasă în 1956, în urma unui decret de grațiere. Avea să fie arestat din nou, în cadrul unui alt mare val de arestări, în 1958, și condamnat de această dată la moarte pentru presupusa participare la reorganizarea Mișcării Legionare și pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” șiconsiderată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

După comutarea pedepsei la 25 de ani de detenție, Radu Gyr a executat 6 ani de temniță grea, până la eliberarea generală a deținuților politici din 1964, ca urmare a presiunilor Occidentului asupra României comuniste.

Operele acestor oameni au fost interzise prin câteva decrete succesive începând cu 1945, interdicția persistând până în 1989. După 1990 într-un climat de progresivă democratizare, creațiile lor au fost din nou tipărite și apreciate.

Însă începând cu anul 2015, prin Legea 217, redactată de conducerea Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel”, susținută de toată clasa politică românească în urma presiunilor exercitate din SUA și Israel, lege care practic reabilitează aberantele sentințe ale tribunalelor poporului din anii 1945-1946, memoria acestor personalități ale culturii române a început din nou să fie din nou prigonită.

Cel mai recent incident a avut loc în anul 2020, când o intervenție intempestivă a Institutului Elie Wiesel în activitatea Teatrului Național din Iași, a anulat un program de poezie din temnițele comuniste, printre autorii contestați figurând și Radu Gyr și Nichifor Crainic.

114 ani de la nașterea lui Radu Gyr, poetul suferințelor și eroismului din temnițele comuniste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor.

Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă.

Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)

Radu a debutat la 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului Carol I din Craiova, al cărui elev a fost. Devine student la Litere şi Filosofie în Bucureşti, debutează editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri, cu un ton elegiac. A fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi al Academiei Române.

Doctor în litere, a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană ş.a., precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

Membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Cunoscându-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înţeles sporul nou pe care-l aducea în viaţa politică românească, punând problema transformării interioare a omului, a prefacerii sufleteşti – lucrul cel mai greu de realizat – şi încercând în mijlocul societăţii româneşti ajunsă într-o stare avansată de descompunere morală, să aşeze la loc de cinste virtutea şi credinţa.

El a compus versurile nemuritorul cântec „Sfântă tinereţe legionară, / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfrânat de primăvară, / Cu fruntea ca un iezer carpatin…”.

De asemenea, este autorul versurilor cântecelor Imnul Moţa-Marin (scris după moartea celor doi în Spania), Imnul Muncitorilor etc.

În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc din București.

Va suferi însă ani lungi şi grei de închisoare sub cele trei regimuri dictatoriale: al lui Carol II (lagărele Tismana şi Miercurea Ciuc), Antonescu (lagărul Târgu Jiu) şi sub comunişti.

După „rebeliunea” din ianuarie 1941 putea să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în ţară, suportând astfel un proces împreună cu alţi 86 de intelectuali, fiind condamnat la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de incitare „la rebeliune”.

Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, a fost  trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului,  de fapt batalioane de exterminare a legionarilor.

  Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puţinii supravieţuitori.

A fost însoţit acasă de un soldat ca escortă, căruia regimul Antonescu i-a dat ordin să prindă ocazia că vrea să „fugă” şi să-l împuşte pe la spate. Tânărul soldat însă, nu s-a pretat la o asemenea mârşăvie.

Deşi la 23 august 1944 era în convalescenţă, autorităţile nu-l cruţă: arestat şi judecat în al doilea mare proces al „criminalilor de război” – lotul ziariştilor şi al scriitorilor – primeşte o nouă condamnare, în 1945: 12 ani muncă silnică.

Este eliberat în 1956 la intervenţia către Gheorghiu Dej a preşedintelui Indiei, la care intervenise Mircea Eliade aflat în exil.

După doi ani, prin februarie 1958, este din nou arestat şi condamnat la moarte pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! (titlul iniţial: Manifest), considerată de regim un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor împotriva regimului bolşevic. În acelaşi lot mai erau condamnaţi la moarte viteazul Puiu Atanasiu, profesorul Grigore Zamfiroiu – viitorul preot –, Ibrăileanu şi Lucuţa.

Pedeapsa li se comută la 25 ani muncă silnică, dar ei nu află aceasta decât după 11 luni, perioadă de exterminare psihică. Poetul va executa 16 ani de detenţie comunistă până la amnistia din 1964. I se aplică un regim de exterminare lentă plină de sadism în închisoarea Aiud, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. A slăbit îngrozitor iar pielea-i atârna pe oase solzoasă şi tare ca o piele de şarpe.

Toţi credeau că nu va mai supravieţui. El a crezut însă şi a biruit moartea.

A lăsat o operă poetică de valoare unică, inestimabilă. A scris despre foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, cere răzbunare, ca în final să ajungă la o linişte sufletească şi la o credinţă adâncă înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă. „Crezul” său devine crezul unei întregi generaţii aruncate de comunişti în „toiul beznelor adânci”.

El este poetul pătimirii româneşti, al tuturor celor înrobiţi pentru dreptate şi adevăr.

Poezia lui Radu Gyr poartă stigmatele unor cumplite suferinţe, dar este inundată şi de lumina lină a harului. E o mărturie că sufletul poate ieşi biruitor asupra unui trup de carne vie, răstignit pe crucea nevoinţelor.

„Prin lacrimi punem pod genunii, / din lacrimi înviem mereu, / si împletind din lacrimi funii / ne priponim de Dumnezeu”. (Lacrimi). Suferinţa este calea care duce la mântuire, la dobândirea harului. Însuşi Hristos Se coboară în celula rece şi mucegăită, cum scrie poetul în mirabila sa  creaţie Iisus în celulă.

 

 

 

 

 

 

 

Să scrii poezii în temniţă nu era un lucru uşor. Simpla deţinere a unui creion sau a unei bucăţi de hârtie atrăgea bătăi cumplite şi izolare la Neagra (celulă neîncălzită de 1/3m din beton, cu apă pe jos, fără pat şi scaun). Deţinuţii foloseau bucăţi de săpun sau de sticlă pe care se sufla praful destinat deratizării pe care se scrijelea cu o aşchie.

Altă metodă de „a scrie” era înnodarea aţei, poezii întregi fiind „înşirate” pe aţe smulse din zeghe sau din pături. Talpa de bocanc, căptuşeala hainelor, obloanele sau pereţii celulelor au servit ca suport pentru scris. Câţi deţinuţi n-au fost salvaţi de la moarte, din deznădejde şi de la iad, ascultând poeziile sale!

Auzind poeziile din gura unora cu memorie bună şi transmise din gură în gură, scrise sau prin morse, ele au făcut adevărate minuni. Din cei 3-4.000.000 de deţinuţi de la noi, peste 800.000 şi-au lăsat oasele acolo. Poezia sa, ca şi a celorlalţi, a fost un balsam pentru toată această masă, cu speranţa că „ne vom întoarce într-o zi”, cum sună un vers al său. Versurile, ca şi credinţa în Dumnezeu i-au ţinut treji, le-au dat puterea să reziste tuturor persecuţiilor.

Apoteoza creaţiei poetice a lui Gyr o constituie baladele. Frumuseţea versurilor întrece orice închipuire, iar ideea centrală a lor este nobleţea şi spiritul de jertfă. Sunt câteva idei forţă: muzicalitatea, claritatea şi spiritul de jertfă. Cine a stat cu el în celulă, în special în Zarca Aiudului, a rămas cu impresia că poetul a suferit ca un zeu înlănţuit. Nici un scâncet, nici un oftat, deşi stătea mereu pe scândura rece.

Trupul îi era o mână de oase ţinută de un kilogram de piele roasă pe care comandantul Gh. Crăciun îl revigora puţin când simţea că moare, ca apoi să revină la regimul dinainte. Obligat să-şi renege trecutul, dă o declaraţie – vestită în epocă – prin care spune că îngroapă ce a fost. Aceasta i-a fost smulsă la limita dintre viaţă şi moarte, apoi mai mult muribund, eliberat puţin mai devreme ca ceilalţi deţinuţi. Însă crezul său a rămas acelaşi, deţinuţii n-au putut fi dezarmaţi prin acele cuvinte căci ştiau prea bine condiţiile „umane” în care le-a spus.

Nici după eliberare nu va cunoaşte liniştea. Securitatea îl urmăreşte pas cu pas. În 1968 e ameninţat cu închisoarea dacă nu acceptă să dea note informative, dar Gyr refuză categoric. Mai mult, pentru a încerca să-l compromită, securitatea îl obligă să colaboreze la o gazetă comunistă, Glasul Patriei. În realitate, articolele erau scrise de securitate şi poetul obligat să le semneze. A trecut în veşnicie după o viaţă de chin, în anul 1975 (28 sau 29 aprilie). Înmormântat în Vinerea Mare, pe 2 mai.

Opere reprezentative: Linişti de schituri (poeme), 1924; Plânge Strâmbă-Lemne (poezii), Craiova, 1927; Cerbul de lumină (poezii), Bucureşti, 1928; Stele pentru leagăn (poezii), Râmnicu Vâlcea, 1936; Studenţimea şi idealul spiritual (studiu); Cununi uscate (versuri), 1938; Corabia cu tufănici, Bucureşti, 1939; Poezii de război, Bucureşti, 1942; Balade, Bucureşti, 1943. Postume: Poezii din închisori, 1982, Canada,; Sângele temniţei – Balade, 1993, Timişoara.

După 1989 opera sa a fost introdusă în manualele şcolare. Sensibilitatea şi frumuseţea poeziei sale a fost pusă şi mai mult în evidenţă pe muzica vestitului rapsod Tudor Gheorghe, al cărui tată – Ilie Tudor – a fost camarad de suferinţă al poetului la Aiud.

Prin concertul Cu Iisus în celulă – poezia în închisori 1941-1964 Tudor Gheorghe aduce în conştiinţa generaţiei de azi una din cele mai cumplite suferinţe ale omenirii întregi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni, chiuind pe tăpşane,

o claie de zări şi-o căciulă de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

si zarzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies înainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce’nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
– Doamne, de unde vii, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S’a aşezat lângă mine pe rogojină:
– Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…

Când m-am trezit din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Era noapte şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins braţele, nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul: nici un răspuns!

Doar razele reci, ascuţite’n unghere,
cu suliţa lor m’au străpuns…

– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

 

 

 

 

Radu Gyr ne-a lăsat un îndemn de luptă, poate cel mai potrivit din câte s-au scris, intitulat chiar aşa:

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele braţe slute

care să lupte nu mai vor.

Atunci când inima ta cântă,

ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,

ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,

când te ridici c-un steag mai sfânt?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri

şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,

cele mai crâncene înfrângeri

sunt renunţările la vis

 

 

 

 

 (din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche), preluat de https://www.buciumul.ro/2019/03/02/radu-gyr-114-ani-de-la-nastere/