ZIUA DE 3 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 3 iunie în istoria noastră

1267: Prima mențiune documentară a orașului transilvănean Mediaș.

Foto: Cetatea Mediaș

Conform tradiţiei, Mediaşul a fost întemeiat la 1146, fiind cel mai vechi oraş al Transilvaniei, dar alte surse contrazic această ipoteză şi consemneaza naşterea oraşului mai târziu.

De asemenea, tradiţia spune că la început a existat un nucleu de case în jurul unei biserici construite pe ruinele castrului roman şi că la 1200 ar fi trăit aici 100 de locuitori.

 

Stema „Scaunului Mediașului” (în germană Stuhl Mediasch sau Mediascher Stuhl), unitate administrativă a sașilor transilvăneni.

Mediașul a fost singura așezare din zonă care fusese denumită civitas încă din anul 1359, dar în cursul secolului XV, începând cu anul 1407, se va reveni la denumirile  oppidum și villa, devenite mult mai constante în mențiunile documentare.

Târgul Mediaș (în germană Markt Mediasch) a fost desemnat din 1359 sediu judecătoresc, dar abia după ce în 1552/1555 au fost finalizate zidurile sale de apărare, localitatea a fost ridicată la rang de oraș (în germană Stadt Mediasch) și desemnată ca sediu scăunal al Scaunului Mediaș (în latină Sedis Mediensis), o unitate administrativă în Marele Principat al Transilvaniei.

1428: Are loc bătălia de la Golubac, în Serbia. Oastea  Țării Românesti, condusa de voievodul Dan al II-lea, care participa la luptă alaturi de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei  si  suzeranul sau, a fost înfrânta de turci. 

A fost un conflict militar desfășurat în mai–iunie 1428 între alianța militară creștină maghiară–română–lituaniană și armata Imperiului Otoman.

Cetatea Golubăț, aflată pe malul drept al Dunării (Serbia) era ocupată de trupe otomane. Din partea română, au participat 6.000 de călăreți valahi ai domnitorului Dan al II-lea al Țării Românești și moldovenii trimiși de către Alexandru cel Bun.

Acest asediu a fost prima bătălie din istoria militară a Ungariei în care armata maghiară a folosit artileria. Cu toate acestea, alianța militară creștină, condusă de regele Sigismund de Luxemburg, nu a putut captura cetatea Golubăț și a fost învinsă de armata otomană condusă de sultanul Murad al II-lea.În retragere a căzut prizonier la turci și a fost executat condotierul polonez Zawisza Czarny.

După bătălie, armata otomană a cucerit cea mai mare parte a teritoriului Serbiei și Bosniei, iar domnul muntean Dan al II-lea a fost nevoit sa facă pace și să reia plata tributului către turci .

Video: Fortificațiile de la Golubac

1444: Se incheie un tratat de alianță, împotriva Imperiului Otoman, între Iancu de Hunedoara, din partea Ungariei și regele Bosniei, Ștefan Toma.

Tratatul va fi reînnoit la 11 noiembrie 1449.

1595: S-a încheiat un Tratat de alianță antiotomană în urma căruia Ștefan Răzvan, domnul Moldovei, a recunoscut suzeranitatea principelui transilvănean Sigismund Bathory și a aderat la alianța creștină antiotomană, Liga sfântă.

1830: S-a înființat, la Iași, în Principatul Moldova, Facultatea de Drept.

Prima facultate juridică moldoveană, și-a început existența la 3 iunie 1830 când, cu o solemnitate deosebită, se inaugura deschiderea primului curs de legi în limba română de catre jurisconsultul statului, Christian Flechtenmacher, în localul de la Trei Ierarhi, în cadrul căruia își începea cursurile viitoarea Academie ieșeană, până la găsirea unui sediu propriu. Actul oficial de constituire a facultății va fi adoptat la 6 octombrie 1855.

1841(22 mai s.n.): S-a născut la Iași, muzicianul Eduard Caudella ; (d.15 aprilie 1924, la Iași).

A fost un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic muzical, violonist la curtea  principelui Alexandru Ioan Cuza.

Eduard Caudella era descendentul unei familii de muzicieni. Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece româneşti.

Tatăl său, Franz Seraphim (Serafim) Caudella (28 decembrie 1812 – 26 decembrie 1868), muzician autodidact, a venit din Viena şi s-a stabilit la Iaşi, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză şi germană.

După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înfiinţatei şcoli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică şi declamaţiune.

Ca și tatăl său, Eduard Caudella a predat la Scoala de muzică, iar între 1892 și 1901 a fost rector al Conservatorului.

A fost  primul profesor de muzică al lui George Enescu, care, mai târziu, i-a dedicat magistrului E. Caudella lucrarea sa pentru vioară „Impresii din copilărie”.

În cadrul Conservatorului din Iasi, Eduard Caudella a înființat prima orchestra simfonica, al cărei dirijor a si fost.

Intre lucrarile sale se numară Harţă Răzeşul, Beizadea Epaminonda, Petru Rareş s.a.

1842: S-a născut în București, în familia domnitorului muntean Gheorghe Bibescu, care a refuzat să-i recunoască paternitatea, prințul Alexandru, om de litere, poet, lingvist, eseist și muzician.

Până la 31 de ani s-a numit Alexandru Mavrocordat, luând numele de familie al mamei sale. A locuit în Franța de tânăr, împreună cu cei 3 frați ai săi și a decedat la 11 august 1911, Aix-les-Bains, Ron-Alpi, Franța

A activat în domeniul lingvisticii, cunoscând, pe lângă limba română, limbile franceză, greacă, latină, germană, italiană și engleză. Era bibliofil, deținând peste 10 mii de cărți.

În 1874 a devenit membru al Societății Lingvistice din Paris, pe care a și prezidat-o în perioada anilor 1893–1894.

A fost căsătorit cu pianista Elena Costache-Epureanu, având 3 copii. În 1895 a fost decorat cu Legiunea de onoare.

1887: A decedat la București, în România, pictorul și graficianul maghiar din Transilvania,Carol Popp de Szathmári (n. 11 ianuarie 1812, Cluj, Imperiul Austriac). A fost primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa.

A vizitat prima dată București în anul 1831 unde, a desenat locuri, costume, tradiții, dar mai ales portrete. Din perioada acestui prim contact al artistului cu Țara Românească datează două portrete: o schiță a lui Franz Liszt concertând și portretul Marițicăi Văcărescu, cea care în anii ’40 a fost protagonista unui dublu divorț, cu consecințe politice, în care au trebuit să se implice nu doar Patriarhia Constantinopolului, ci și ambasadorii puterilor străine de la București, pentru că aceasta voia să se căsătorească cu Vodă Bibescu.

În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii la Paris, unde mergea aproape anual, a devenit familiar cu arta fotografică recent inventată și din 1848-1849 începe să experimenteze din ce în ce mai mult cu aparatul de fotografiat. Prima lui fotografie este o calotipie reprezentând un Amoraș din gips, fără brațe, calotipie inscripționată în germană: „Die aller erste Photographie die ich gemacht habe im Jahre 1848 November” („Această fotografie este prima pe care am făcut-o în noiembrie 1848”). Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, printre alții, cu Peter Fendi (1792-1842) și Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia. Din 1843 a activat la București.

În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii). În perioada 1860-1870 Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război. A deținut un atelier de fotografie pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar. Szathmari se înscrie încă de la început în această modă, înființând un atelier în Hanul Verde, unde execută fotografii până în jurul anului 1854.

Din această perioadă datează, de exemplu, seria de portrete ale actorului Matei Millo, cele mai multe cu actorul costumat și grimat pentru rolurile care l-au consacrat. Un episod relevant pentru cariera lui Szathmari este participarea sa ca fotoreporter la primele confruntări ruso-otomane din timpul Războiului Crimeii (1853-1856), când este acceptat atât în tabăra rusă, cât și în cea otomană unde imortalizează, printre altele, portrete de ofițeri ruși, otomani, englezi, francezi, o stație de carantină, o parte a taberei otomane etc. În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea al Franței și regele Spaniei.

În România nu există niciun exemplar al albumului, doar câteva fotografii disparate și nefixate pe suport de carton și găzduite de Biblioteca Academiei Române. După Unirea Principatelor Române (1859) devine oficial pictorul și fotograful Curții lui Alexandru Ioan Cuza., perioadă în care găsește noi utilizări pentru fotografie: studiu premergător pentru o litografie sau o acuarelă, studiu similar schiței în creion sau cărbune. În anul 1860 a contribuit la înființarea Bukuresti Magyar Közlöny, prima asociație culturală a maghiarilor din București.

1904: S-a născut Athanase Joja, filosof şi logician român, membru fondator si primul președinte al Asociatiei „România”, vicepresedinte al Comitetului Executiv al UNESCO, presedinte al Academiei Române (1966–1972); (m. 8 noiembrie 1972).

A fost din anul 1935 membru al Partidului Comunist din România.

A fost profesor de logică la Universitatea din Bucureşti, îndeplinind o serie de funcţii pe linie de stat şi de partid: în 1947 a fost secretarul general al Comisiei române de legăturã cu Comisia Aliatã de Control, secretar general şi apoi director în Ministerul Afacerilor Externe (1948-1955), reprezentant permanent la ONU (1955-1957), ministru al Învăţământului şi Culturii (1957-1960), iar din 25 ianuarie 1958 şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

Între anii 1955 şi 1969 a fost membru al CC al PCR, iar din 1961 membru al Consiliului de Stat (pânã în 1972).

 În mai 1961 a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România”.

1906: S-a născut la Burdujeni, Suceava, istoricul  literar Jean Livescu ; (m. 2 septembrie 1996, București).

A urmat cursurile Facultatii de Litere şi Filosofie a Universitatii „Al.I.Cuza”, secţia Limba şi literatura germană (pe care a absovit-o în 1937).

A continuat studiile  în Germania, la Universitatea din Marburg, apoi la cea din Berlin (unde a studiat limba germană, estetica şi istoria, între 1933-1937 ). Şi-a luat doctoratul în 1942 la Strasbourg .

Între 1939 şi 1942 a beneficiat de o bursă de cercetare Humboldt , pentru literatura germenă, la Friedrich-Wilhelm-Universität, Berlin, pe lângă profesorul Dr. Julius Petersen şi la Universitatea din Strasbourg, pe lângă Prof. Dr. Fr. Wentzlaff Eggebert.[1]

Mai târziu a revenit în Germania, între anii 1970 şi 1980, pentru stagii de specializare la Marbach, Bonn, Köln şi Leipzig.

A fost profesor titular de limba şi literatura germană la Facultatea de Litere din Iaşi (1946-1955), decan al facultăţii de filozofie al Universităţii din Iaşi (1947-1948).

A rector al Universitatii din Iaşi între 1949 şi 1955 . În paralel, a fost director al Institutului de Istorie şi Filologie din Iaşi, redactor responsabil al revistei Studii şi cercetări ştiinţifice, membru al Comitetului de direcţie al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”

În 1955 Jean Livescu s-a transferat la Universitatea Bucureşti ^,  unde a lucrat în perioada 1955-1976, şi a fost ales rector, în două mandate: 1959-1963 şi 1968-1972.Şi-a întrerupt primul mandat de rector deoarece în data de 20 aprilie 1963, Jean Livescu a fost numit în funcţia de Adjunct al Ministrului Învăţământului.

Din 1965 devine membru corespondent al Academiei Române.

A publicat numeroase lucrări, dintre care cităm:

Romanul evolutiv german (1943),Herder şi ideea de umanitate (1945), Franz Wefel şi umanismul (1945),Sensul şi valoarea istoriei literare (1947), Goethe, cercetător al naturii (1949), Consideraţii asupra romantismului german (1970).

De asemenea, a publicat, în colaborare, două volume de Limba germană (1963-1966), Antologie a literaturii germane (1972, în colaborare), Dicţionar germano-român (1974) etc.

Lui Jean Livescu i se datorează şi publicarea ediţiei critice a Poeziilor lui Goethe.
Profesorul Jean Livescu a fost membru al unor organisme de prestigiu:Societatea germaniştilor din România, Societatea română de ştiinţe filologice,Societatea „Goethe” din Germania,Societatea Lenau din Austria,Internationale Vereinigung für Germanische Sprach-und Literaturwissenschaft.

1915: S-a născut la Mioveni, Argeș cel mai longeviv general în viață al Armatei Române . A absolvit Școala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel. A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, ca ofițer al Armatei Române, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944.

A lucrat ca învățător, iar după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității din București, a devenit profesor de matematică și fizică. În 1977, s-a pensionat ca titular al catedrei la Școala Racoviță.

În 2022, a fost avansat de la gradul de general de brigadă la gradul de general-maior.

A înființat Muzeul Cula Racovița, de care a rămas foarte atașat și care în prezent îi poartă numele.

 1916: S-a născut în localitatea Daești, Valcea, inginerul agronom Mircea D. Moţoc, specialist în pedologie şi eroziunea solului,  membru titular al Academiei Române din 1990; (m. 23 octombrie 2006).  A absolvit Facultatea de Agronomie din București în 1941 și a început activitatea de cercetare în domeniul prevenirii și combaterii eroziunii solului. Este fondatorul disciplinei Combaterea eroziunii solului, organizatorul și promotorul cercetării științifice în acest domeniu, precum și al valorificării practice a rezultatelor cercetării prin proiectarea amenajărilor de combatere a eroziunii solului.A înființat Stațiunea de cercetări pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului – Perieni, Vaslui, care, în prezent îi poartă numele.

A întreprins lucrări de cartare și raionare a susceptibilității solurilor la eroziune, contribuind la alcătuirea hărților de sinteză a eroziunii solului pe plan național, a elaborat metode de protejare a solurilor cu aplicabilitate practică pe mari suprafețe. Ca profesor, a contribuit la formarea multor generații de specialiști și a îndrumat numeroase serii de cercetători, doctoranzi și specialiști agricoli.

1916: A decedat la București, Dimitrie C. Butculescu (n. 25 octombrie 1846, Roșiorii de Vede, Teleorman).

A fost arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist,deputat și filantrop, inițiatorul constituirii Societății Enciclopedice.

De asemenea, a fost președinte-fondator al Societății Filatelice Române.

1918: După Unirea cu România, în Basarabia s-au desfasurat lucrările primul Congres  al medicilor veterinari din aceasta provincie istorică.

1922: A încetat din viață la Agapia, Neamț scriitorul Duiliu Zamfirescu, magistrat la Hârșova și Târgoviște, avocat (n.30 octombrie 1858, Plăinești, pl. Râmnicul de Sus, Râmnicu-Sărat/Dumbrăveni, Vrancea)

A fost redactor la România liberă; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

1922: Poetul român Ion Vinea editeaza  la Bucuresti revista avangardista Contemporanul, care va aparea vreme de un deceniu și care promova sincronizarea literaturii naționale.

1922: Moare la Agapia, Neamț, scriitorul Duiliu Zamfirescu, autorul volumelor “Viața la țară”,”Tănase Scatiu”, “In razboi”. A fost membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.; (n. 30 octombrie 1858, Dumbrăveni, Vrancea).A fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu și al SultaneiMincu, sora arhitectului Ion Mincu.

A fost procuror supleant la tribunalul din Hârșova iar în 1881 procuror la Târgoviște, apoi avocat și redactor, din 1882, la România liberă, unde publică sub pseudonimul Don Padil. În 1885, intră prin concurs, funcționar (atașat de legație clasa I) la Ministerul Afacerilor Străine, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana.

S-a căsătorit acolo, în 1890 cu Henriette Allievi, fiica senatorului Antonio Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic. În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul Afacerilor Străine, iar în 1909, reprezentantul României în Comisia Europeană a Dunării, cu grad de ministru plenipotențiar. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială.

După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie – 13 iunie 1920). În domeniul politicii externe, a susținut încă înainte de a deveni ministru, crearea unui stat ucrainean : „Creațiunea unui stat ucrainean este o dogmă de politică externă românească. Orice s-ar întâmpla, în viitor, între ucraineni și noi, vom suporta izbitura lor, – pe când nu vom suporta pe a Rusiei reconstituite.”

Duiliu Zamfirescu a activat o vreme, în anul 1918 în Basarabia, fiind numit comisar general al guvernului român în Basarabia, după Unirea proclamată de Sfatul Țării la 27 martie 1918 și a activat până în iunie 1918, când această funcție a fost desființată și, în locul ei, a fost instituită funcția de guvernator militar al Basarabiei.

1934: S-a născut la Iași, dramaturgul Andi Andrieș, poet, editor și publicist, fost membru al Uniunii Scriitorilor din România; d. 2 septembrie 2010, Iași.

A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, între 1951–1955. 

A debutat publicistic cu versuri în ziarul Clopotul (1948) din Botoșani. A colaborat la: Ateneu, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Iașul literar, Luceafărul, Viața Românească, Literatura și arta (Chișinău) etc.

A fost redactor-șef la publicațiile Iașul literar și Convorbiri literare (1954–1971), redactor-șef adjunct la revista Cronica (1971–1978), director al Editurii Junimea (până în 1997), director la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1994–1996).

Din dramaturgia sa: Vecinii soarelui, Grădina cu trandafiri, Oaspetele fără nume, Neștiuta strălucire, Duet, Destinul – vioara a doua.

 1935 (3 – 4 iunie): Regele Carol al II- lea al României, însoţit de întreg guvernul ţării, s-a aflat în vizită de lucru la Chișinău.

1937: S-a născut la Cluj, compozitorul, cercetătorul şi profesorul Lucian Meţianu.

A urmat cursurile Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, unde a studiat compozitia cu profesorii Anatol Vieru, Tiberiu Olah si Aurel Stroe, si, in paralel, Facultatea de electronica in cadrul Institutului Politehnic din Bucuresti (Universitatea Politehnica de astazi).

Ca o incununare a pregatirii sale bidirectionale, Lucian Metianu s-a specializat in muzica electronica la Köln, prin intermediul unei burse DAAD.

In creatia sa ce cuprinde lucrari camerale, simfonice, vocal-simfonice si muzica de film, Lucian Metianu acorda un loc special muzicii electronice si utilizarii mijloacelor tehnice de producere a acesteia.

Desi s-a stabilit incepand cu anul 1984 in Elvetia unde are si o bogata activitatea didactica si publica, Lucian Metianu a ramas in contact cu lumea muzicala romaneasca, lucrarile sale fiind prezente in programul festivalurilor de muzica contemporana organizate la noi tara, el insusi  fiind rasplatit cu premii si distinctii importante cum sunt Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania pentru una dintre lucrarile sale camerale sau in 2007 cu Ordinul Meritul Cultural in grad de ofiter pentru intreaga sa activitate culturala.

1950: S-a născut artistul plastic Dan Constantinescu.

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în anul 1973, la clasa pictorului Corneliu Baba.

Între 1975-1977 a beneficiat de bursa de creaţie „Th. Aman”.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1976. A avut expoziţii de grup în Grecia, Elveţia, Germania, Belgia, Olanda.

În lucrările sale, a explorat iconografia medievală românească și universul veneţian.

1954: S-a născut criticul teatral Alice Georgescu, fost redactor la revista Teatrul azi, editor executiv la revista Scena, editor la Ziarul de Duminică, consultant artistic la Teatrul Național București.

A fost și director artistic al Festivalului Național de Teatru (1999–2000 și 2011–2013). Președintele Secției române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), membru al Comitetului Executiv al AICT, membru al Senatului Uniunii Teatrale din România (UNITER).

A fost câştigătoare a premiilor pentru critică teatrală în anul 1993 și în anul 2001. De asemenea,a primit Premiul UNITER pentru critică (1992, 2000) și Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2009).

1960: A încetat din viață Ana Pauker (Hana Rabinsohn; 13 decembrie 1893, Vaslui – 14 iunie 1960, București).

Politiciană comunistă ilegalistă, lideră a „grupării moscovite” a PCR și vicepremier și ministru de externe al României – cea mai înaltă funcție politică deținută până atunci de o femeie în istoria României, cât și din lume.

Supranumită „Stalin în fustă”, a fost părtașă la toate crimele regimului din epoca de început a regimului comunist obedient Moscovei în România.

A fost în secretariatul Partidului Comunist (sau Muncitoresc), Român și a condus Ministerul de Externe din România. Deși era cea mai temută femeie, venită în România cu mandat de la Moscova, a avut un sfârşit derizoriu, devenind victima propriei sale politici.

1972: S-a născut la Craiova,  interpretul de muzică ușoară, Aurelian Temișan,o personalitate a spectacolelor de revistă și de televiziune în România. 

A debutat în 1989 la Festivalul Mamaia și de atunci a urmat o carieră muzicală pentru care a renunțat la o carieră sportivă pe care, copil fiind, o începuse, mai întâi în handbal, apoi în box. În ultimul timp a renunțat să mai cânte, dedicându-se teatrului. Albume: Nu, nu, nu, Fortăreața, Dulce amăgire.

1973 : Sportivul român  Ilie Năstase a câștigat turneul de tenis de la Roland Garros.

El a reușit un parcurs excepțional la Turneul Roland Garros (21 mai–3 iunie), câștigând întrecerea de simplu fără a pierde măcar un set, performanță egalată doar de Bjorn Borg și Rafael Nadal.

În final, Năstase a câștigat disputa cu croatul Nikola Pilici, scorul fiind de 6-3, 6-3, 6-0.

1977: A încetat din viaţă la București, medicul Theodor Burghele, fondatorul Spitalului de urologie Panduri din Bucuresti.

S-a născut la 12 februarie 1905 în oraşul Iaşi, într-o veche familie de boieri moldoveni.

A urmat studii la Facultatea de Medicină din Iaşi (1922-1928), obţinând în anul 1929, la Iaşi, titlul  de doctor în medicină şi chirurgie, dupa care  a urmat cursuri de specializare la Clinica de urologie din Viena (1930-1931).

A fost membru titular al Academiei Române din 1963 si preşedinte al acestui for în perioada 1976 – 1977.

 Între anii 1972-1975, a deţinut funcţia de ministru al sănătăţii; a fost membru supleant al CC al PCR.

1987: A decedat la Iași, lingvistul Gheorghe Ivănescu, specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; (n. 2 noiembrie 1912 Vuțcani, Fălciu/Vaslui).

A fost profesor de lingvistică romanică si generală la Universitatea din Timișoara (1962-1969) si director al Sectorului de Lingvistica din cadrul Bazei de Cercetari stiintifice din Timisoara a Academiei Romane, al carei membru corespondent a fost din 1965.

2002: In perioada 3-9 iunie, s-a desfășurat  la Cluj prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor.

Au fost vizionate 43 de filme din 15 țări dintre care 11 în competiție. Fondat de către Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, TIFF a crescut de la an la an, devenind cel mai important eveniment cinematografic din România.

Festivalul se desfășoară anual în trei cinematografe din oraș, Republica, Arta și Victoria, însă la ediția din 2004 s-a realizat o premieră prin introducerea proiecțiilor în aer liber, în curtea Universității „Babeș-Bolyai”.

Altă premieră a avut loc în 2007 când festivalul s-a desfășurat în două orașe: Cluj-Napoca și Sibiu, pentru a onora anul când Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii.

2007: La Craiova s-a inaugurat prima fântână muzicală din România.

Fântâna are 350 de mp, iar jeturile sale de apă ajung la 20 de metri înălțime. Este echipată cu 350 de duze și 150 de becuri în toate culorile.

2009: Alpinistul Constantin Ticu Lăcătușu a urcat în premieră românească pe Gunnbjørn Fjeld, de 3.694 m, cel mai înalt vârf din Groenlanda și cel mai înalt din Arctica, aflat în masivul Watkins.

Constantin Lacatusu reuseste pentru a 5-a oara sa puna tricolorul pe un munte neurcat si sa scrie istorie romanesca in alpinismul mondial.

A botezat muntele pe care nu călcase nimeni pana la el Petra Peek, dupa numele fetitei sale mai mici, care  implinisede curind un an.

2018: A încetat din viață la Galați, interpretul român de muzică ușoară și de estradă, Alexandru Jula (n.24 iulie 1934, Șimleu Silvaniei, Sălaj).

A debutat în televiziune la 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963. La 1 octombrie 1954 a intrat în trupa Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați, secția estradă unde a debutat în spectacolul „Sugestii și reclamații”. Între 1965-1971 colaborează și la premierele Teatrului „Constantin Tănase” din București („Carnaval la Tănase”, „Aventurile unei umbrele”, „Al optulea magnific”, etc), numărându-se printre invitații permanenți ai spectacolelor Capitalei.

Din 1972, timp de 8 ani, este cooptat și în colectivul Teatrului „Fantasio” din Constanța, unde interpretează alături de Ionel Miron și de Ilona Moțica.Primul sau single a fost realizat în 1966 împreună cu Ionel Miron . De-a lungul timpului a participat la festivaluri naționale și internaționale unde a câștigat mai multe premii.

Este laureat al Concursului de creație și Interpretare „Melodii ’79” pentru interpretarea piesei „Am auzit de dragoste” (V. Veselovschi). În 1968 participă la Festivalul de la Berlin și în 1978 la Festivalul de la Poznan, Polonia. La Festivalul de muzica ușoară de la Mamaia participă în 1966 și în 1969. In anul 1998, la Constanța primește Diploma de Excelență la Festivalul Național al Teatrelor de Revistă.

În anul 2000 obține Premiul Național de Revistă. În 2002 primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare Românești „O zi printre stele” a Ministerului Culturii și Cultelor. Tot în anul 2002 este desemnat Cetățean de Onoare al municipiului Galați. După 2000 este prezentatorul emisiunii „Jula și prietenii”, difuzată la TV Galați, unde sunt prezenți invitați de seamă din lumea muzicii ușoare și populare.

2020: A încetat din viață la Chișinău, scriitoarea Valentina Tăzlăuanu,eseistă, jurnalistă și critic de teatru și cinema din Republica Moldova; (n.5 ianuarie 1950, Druța, Rîșcani, Moldova).

A fost redactor-șef al revistei Sud-Est Cultural.

2021: A decedat la București, graficianul Dan Erceanu; (n.29 august 1943, București).

A absolvit Institutul de Arte Plastice Bucureşti în 1969, clasa Vasile Kazar şi Ion State, și a devenit cadru didactic la Universitatea de Artă din București. A fost director al Bibliotecii Naționale a României (1997–2002 și 2005–2006).

Dan Erceanu a participat şi la Bienale internaţionale cu juriu: Florenţa, Ljubljana, Barcelona, Berlin, Bilbao, Veneţia, Friedrikstadt, Heildelberg, Cracovia.

A fost organizatorul primei expoziţii „Podul” a Atelierului de gravură al UAP – 1974 şi a realizat decoruri şi costume pentru spectacole de teatru.

Lucrările sale se află în muzee din ţară, precum şi în diverse colecţii private din ţară şi din străinătate – Germania, Statele Unite ale Americii.

A fost recompensat de-a lungul carierei cu numeroase premii naţionale şi internaţionale şi a avut 18 expoziţii personale la Bucureşti, Braşov, Iaşi, Munchen, Brehlolt, Wurzburg, Heidelberg, TeI-Aviv, Boston, New York.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie şi Sfânta Muceniță Paula Fecioara.

Sfinții Mucenici Luchilian și Paula, fecioara – Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia 

Sfantul Mucenic Luchilian a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idolesti pana la batrânete, când s-a convertit la crestinism.

Nevoind sa-si lepede credinta in Hristos, a fost bătut cu salbaticie, incat era tot numai o rana. Aruncat in temniță in acest chip, a intâlnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie si Claudie, închiși din acelasi motiv – nelepadarea de Hristos.

Aici i-a intarit pe tineri catre mucenicie, ca sa nu se infricoseze de chinurile si moartea pe care urmau sa le primească. Astfel, impreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se intăreau in Hristos.

Au fost aruncati in foc, dar au iesit nevătămați. In urma acestei minuni, tinerilor li s-au taiat capetele, iar Luchilian a fost rastignit, batandu-i-se piroane peste tot trupul.

Trupurile lor au fost ingropate de o fecioara, Paula, care a fost pedepsita pentru această faptă creștinească tăindu-i-se capul .

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/03/126226/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md.;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 2 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 iunie în istoria noastră

1247: Diploma cavalerilor ioaniţi consemnează existenţa formaţiunilor politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau.

Diploma Cavalerilor Ioaniţi este un act de donaţie al regelui Bela al IV lea al Ungariei în favoarea Cavalerilor Ioaniţi , emis la 2 iunie 1247,  în care se consfinţea dăruirea către acest ordin cavaleresc a unui întins teritoriu la sud de Carpaţi  si care mențina existența unor mici state feudale româneşti.

Acest document ne furnizează  date legate de viaţa economică, socială, politică şi militară a acestor formațiuni statale.

Regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270), acorda lui Rembald, preceptorul Ordinului cavalerilor ioaniţi, Banatul de Severin, impreuna  cu alte posesiuni.

Cu acest prilej, în diploma pe care a emis-o se semnala existenţa unor formaţiuni politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi cnejii Ioan şi Farcaş.

Banatul de Severin şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş urmau să se afle sub autoritatea Ordinului, în timp ce voievodatele conduse de Seneslau şi Litovoi rămâneau în stăpânirea românilor, în condiţiile pe care le avuseseră până atunci.

 In document se spune ca ”mânați de acest gând, după o îndelungă sfătuire cu fruntașii si baronii regatului nostru, ne-am oprit la aceasta hotărâre, luata dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele perceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim, din partile de dincolo de mare, cu privire la repopularea regatului, care prin năvălirea dusmanoasa a neamului numit tătari a indurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor cât și prin uciderea locuitorilor.”

1711: După ce, la 30 mai domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir a trimis o scrisoare prin care cerea sprijin militar rus, deoarece otomanii aflaseră că trecuse de partea țarului, trupele ruse au trecut Prutul la 1 iunie, iar a doua zi, la data de 2 iunie a intrat în Iași.

De asemenea, Dimitrie Cantemir lansase, la 1 iunie, o proclamație prin care le cerea supușilor săi să se prezinte, în număr cât mai mare, la oaste până la data de 15 iunie.

Foto: Dimitrie Cantemir și Țarul Petru I

Conform articolului 2 al Tratatului de la Luțk (26 aprilie 1711)- foto-, domnul Moldovei trebuia să se alăture cu armată oastei ruse, trupele moldovene urmând să fie întreținute pe cheltuiala vistieriei rusești.

La 27 mai, feldmareșalul rus Șeremetev a trimis de la Soroca o proclamație adresată locuitorilor Moldovei, prin care le cerea să se înroleze în armata rusă, urmând să primească soldă.

În sprijinul Moldovei, a fost trimis brigadierul Kropotov, cu un detașament de 3.000 de oameni.

La 1 iunie, detașamentul de cavalerie comandat de Kropotov, alături de un polc moldovenesc condus de Apostol Ghicheciu, a trecut Prutul, iar a doua zi, pe 2 iunie, a intrat în Iași.

1816: S-a născut Constantin A. Rosetti, om politic liberal, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848 în Muntenia și unul dintre conducătorii luptei pentru Unirea Principatelor Române; (d. 8 aprilie 1885).

A servit în armată, a intrat apoi în administrație, fiind șeful poliției din Pitești, în magistratură, procuror la Tribunalul civil din București, în paralel având preocupări literare. În 1844 a mers la Paris pentru studii, devenind prieten cu Ion C. Brătianu, pictorul Constantin Daniel Rosenthal, Scarlat Vîrnav. A participat la fondarea Societății studenților români din Paris, al cărei secretar a fost.

A avut un rol de seamă în Adunarea ad-hoc și în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. A fost unul dintre conducătorii Partidului Național Liberal, a susținut cu entuziasm proclamarea independenței țării și participarea României la războiul ruso-turc din 1877–1878.

A pus bazele Asociației lucrătorilor tipografi din București, al cărei președinte a fost, a fost co-fondator al Casei de ajutor reciproc a tipografilor din România, a fost în mai multe rânduri ministru și președinte al Camerei Deputaților.

A fost i un promotor al ziaristicii române  moderne, scriitor, director al Teatrului National din Bucuresti (1859-1860).

In calitate de  ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867), a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române (1866), care a devenit ulterior Academia Română, numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia.

1821: S-a născut Ion C. Brătianu, personalitate de frunte a vieţii politice româneşti ; (d. 4 mai 1891).

A luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti și alți politicieni proeminenți, la revoluția din 1848 din Țara Românească, fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu. După restaurarea rusească și otomană, a plecat în exil la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomiei principatelor dunărene.

A pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii şi a contribuit decisiv la aducerea în ţară a principelui Carol I de Hohenzollern.

A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza și la alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a fost ministru al Apărării, al Afacerilor Externe, de Finanțe în următorii patru ani. În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul ruso–româno-turc din 1877 care a dus la independența României, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme. Ion C. Brătianu fost și scriitor.

Pamfletele sale politice în franceză: Mémoire sur l’empire d’Autriche dans la question d’Orient, Réflexions sur la situation, Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris și La Question religieuse en Roumanie au fost bine primite la Paris.

Pe plan intern, a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic.

Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1885.

1848: La Mihalț a avut loc primul incident grav al revoluției din Transilvania.

La Mihalț era în derulare o veritabilă răscoală a țăranilor împotriva asupririi maghiare.Peste 100 de grăniceri secui au fost trimiși la fața locului pentru a restabili liniștea. Sătenii nu i-au lăsat să intre în localitate. Punctul culminat al tensiunilor a avut loc în 2 iunie când secuii au adresat un ultimatum celor peste 2.000 de țărani români înarmați cu furci, coase oblite, bâte, topoare. Aceștia au refuzat din nou să permită intrarea secuilor în sat, motiv pentru care s-a ordonat soldaților sǎ tragǎ fǎrǎ avertisment. S-au tras șapte salve în urma cǎrora au rămas 14 români morți și mai mult de 50 de rǎniți, dintre care mulți au decedat ulterior. Acest eveniment a atras atenția după ce a fost prezentat în ziarele vremii și a fost unul dintre motivele care l-au convins pe Avram Iancu să declanșeze ofensiva militară din Apuseni.

1867: Ștefan Gonata devine membru activ al Societății Literare Române (Academia Română). La 22 septembrie 1870 este ales membru de onoare al acestei Academii.

Ştefan Gonata s-a nascut la 1 februarie 1838, in localitatea Trifăneşti, judeţul Bălţi, pe mosia tatalui sau din Basarabia tarista si a decedat la 18 septembrie 1896, Chişinău.

A fost un agronom  si om politic român basarabean, prieten cu Mihail Kogălniceanu. 

A studiat  la Paris filosofia si viticultura.

Revenit în ţară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 – 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite judeţe.

A fost unul dintre acei care a adus şi a aclimatizat în Basarabia viţa-de-vie franceză. Tot aici a încercat să transplanteze viţa-de-vie americană şi a făcut cercetări pentru combaterea filoxerei, care ruina podgoriile basarabene.

A colaborat la mai multe publicaţii agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observaţiile sale ştiinţifice le împărtăşea cu savanţi din România şi din alte ţări europene.

La Zberoaia, in Basarabia, a deschis un spital şi a organizat un muzeu. 

1877: A murit la București, Ion C. Massimu lingvist, reprezentant al curentului latinist și membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867; (n. 1825, la Gropeni, Brăila).

Lingvistul Ion C. Massimu și August Treboniu Laurian

Din însărcinarea Academiei, lingvistul Ion C. Massimu împreună cu August Treboniu Laurian,a fost autorul primului dicționar complet al limbii române, general, istoric și etimologic, Dicționarulu limbei române.

Lucrarea a fost finanțată de aromânul Evangeliu Zappa, filantropul latifundiar din România, care a reînviat ideea Jocurilor Olimpice.

Una din criticile fundamentale aduse dicționarului lui Laurian și Massim este aceea că lista de cuvinte a lucrării a fost încărcată cu termeni preluați direct din dicționarele latine.

Cele două volume ale dicționarului cuprind un număr de aproximativ 43.000 de cuvinte-titlu, la care se mai adaugă circa 5.000 cuvinte pe care autorii le-au grupat în cadrul articolelor consacrate elementelor de compunere și de derivare (sufixe și prefixe). Împreună cu lista din Glosar, numărul de cuvinte-titlu din cele trei volume se ridică la circa 70.000. Ținând cont însă de numărul termenilor introduși forțat în vocabularul românesc, manifestare a tendinței latinizante, numărul cuvintelor reale se ridică la un total de 50.000 de cuvinte.

De asemenea, a întocmit, împreună cu Ion Heliade-Rădulescu și Alexandru Roman, proiectul ortografiei bazat pe principiul etimologic, adoptat în 1869 de Societatea Academică Română.

A fost și autorul unor manuale de gramatică: Elemente de gramatică elenică (1850), Gramatica macedo-românească (1862), Nou abecedar românesc (1868). În 1855 a publicat la București, la Tipografia Kolegiului, Elemente de Gramatică Română (ediția a doua).

1880: Guvernul SUA recunoaște independența de stat a României.

1881: S-a născut la Mârzești, Teleorman, politicianul român Stan Ghițescu, fost vicepreședinte al Camerei Deputaților (1926), ministru ; d.25 februarie 1952, închisoarea Sighet.

S-a afirmat de timpuriu în politică, intrând în Partidul Poporului condus de generalul Alexandru Averescu. Ajuns în conducerea acestui partid, a fost ales deputat, fiind deosebit de activ în Parlament, a fost ales și vicepreședinte al Camerei Deputaților în 1926.

A fost ministru al Cooperației, ministru al Muncii. După instaurarea regimului comunist a fost arestat împreună cu alți demnitari ai fostelor guverne interbelice și dus la închisoarea de la Sighetu Marmației, unde a și murit.

1882: S-a născut mareşalul Ion Antonescu, militar şi om politici român, fost prim ministru al României şi “Conducătorul Statului”,  în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – septembrie 1940 – august 1944.

 După mai bine de 60 de ani de la moartea sa, încă este un personaj controversat, iar Istoria Romaniei nu şi-a spus încă ultimul cuvant privitor la persoana sa.

Cert este că a rămas în inimile multor români ca un mare conducator, al carui patriotism nu poate fi contestat.

Ion Antonescu (foto) s-a născut la Piteşti la 2 iunie 1882, într-o familie de militari.

A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război.

 Din 4 septembrie 1940 pînă pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducător).

După cum ştim, Antonescu a luat decizia de intrare a României în cel de-al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.

Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-a adus porecla de “Cîinele roşu”. Între anii 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie.

După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al “Şcolii Superioare de Război” între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat Major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.

Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940).

La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice, iar fiul acestuia, Mihai a devenit noul rege.

 În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a căutat să facă o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici.

Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

 

Ion Antonescu şi Horia Sima

Antonescu s-a apropiat politic de Garda de Fier, oferindu-le mai multe portofolii guvernamentale.

El spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului.

Această perioadă de coabitare între General şi Gardă a făcut ca statul să fie decretat “Stat naţional-legionar”.

Până în cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de Antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941).

Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea legionară, (avînd aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingînd înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi modifice poziţia şi să ceară un armistiţiu.

De aceea, pe 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de principalele partide politice, a organizat o lovitură de stat, în urma căreia l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat.

După arestare, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, ţinut în arest timp de doi ani în U.R.S.S., a fost readus în ţară doar pentru a fi judecat “exemplar”.

Condamnat la moarte de instanţa “Tribunalului Poporului” la data de 17 mai 1946, a fost executat la inchisoarea Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie.

1882 (2/14): S-a născut la Tecuci, Ion Petrovici, filosof, scriitor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru).

In 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga.

În 1904 se licenţiază în Filozofie cu dizertaţia O problemă de filosofie iar un an mai târziu, în iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filozofie al unei universităţi româneşti cu teza Paralelismul psiho-fizic.

În anul universitar 1905-1906, timp de două semestre, frecventează cursuri de filozofie la Leipzig şi la Berlin.

În noiembrie 1906 a fost numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. În anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi.

La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la “Academia de Ştiinţe morale şi politice” din (Paris), unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi respectiv L’Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier.

La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române. În guvernul prezidat de Octavian Goga (1937-1938), Ion Petrovici devine Ministru al Educaţiei Naţionale.

În 1941 acceptă portofoliul de Ministru al Culturii Naţionale în guvernul lui Ion Antonescu. 

Printre lucrările sale cele mai importante se numara : Paralelismul psihofisic, Atelierele Grafice Socecu, Bucureşti, 1905; Cercetări filosofice, Tipografia Dacia Iliescu Grossu, Iaşi, 1907; Teoria noţiunilor. Studiu de logică, Tip. Dim. C. Ionescu, 1910; Introducere în metafizică, Bucureşti, 1924; Studii Istorico-Filosofice. H. Poincaré (ca filosof), Alfred Fouillée, H. Spencer şi problema cunoştinţei, Ed. a II-a completată, Bucureşti, 1929; Viaţa şi opera lui Kant. 12 lecţii universitare, Bucureşti, 1936; Spiritul filosofic în comparaţie cu spiritul ştiinţific, Editura Academiei, Bucureşti, 1972.

Postum: Douăsprezece lecţii universitare despre Immanuel Kant, Editura Agora, Iaşi, 1994); Schopenhauer. Viaţa şi opera, Garamond International, Bucureşti, 1995; Schopenhauer. Monografie istorico-filozofică, Eurosong & Book, Bucureşti, 1997; Din cronica filosofiei româneşti, Institutul European, Iaşi, 2005.

A fost membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941);

Dupa venirea comunismului la putere cu ajutorul armatei sovietice, este arestat şi condamnat la închisoare, petrecând 17 ani neîntrerupţi în temniţele regimului, până în 1964.

S-a stins din viață la Bucureşti,la data de 17 februarie 1972.

1882:  S-a constituit, sub direcţia lui Gregoriu Ştefănescu, Biroul Geologic,care avea drept scop principal  întocmirii unei hărţi geologice a României. Aceasta a fost realizată în 1898, la scara 1:200.000).

În sistemul de redactare a propus unificarea denumirilor subdiviziunilor timpului geologic și a culorilor folosite la întocmirea hărților geologice la Congresul de la Bologna.

Biroul Geologic a  funcţionat până în anul 1889, fiind urmat apoi de Serviciul de Mine şi Geologie, în perioada 1896 – 1906, iar din 1906, de Institutul Geologic al României.

Grigoriu Stefanescu (uneori Grigore, Gregoriu, n. 10 februarie 1836, Eliza Stoenesti, Ialomita – d. 20 februarie 1911, Bucuresti), a fost un geolog si paleontolog roman, explorator, membru titular (1876) al Societatii Academice Romane.

Impreuna cu Grigore Cobalcescu, a fost intemeietorul școlii române de știintele pământului (geologie, mineralogie, paleontologie).

A fost primul profesor in acest domeniu al Universitatii din Bucuresti, a condus lucrarile pentru elaborarea primei harti geologice a Romaniei si este descoperitorul unor rămășițe fosile de importanță deosebită.

A fost student al facultatii de stiinte de la Sorbona (1859-1862), iar dupa intoarcerea in Romania, a fost profesor de stiinte naturale la liceele Sf. Sava si Matei Basarab (1863). 

A scris primul manual de zoologie roman (1865).

In anul 1864, printr-un decret al principelui Alexandru Ioan Cuza, este infiintata Universitatea din Bucuresti unde Grigoriu Stefanescu este numit profesor la catedra de geologie, paleontologie si mineralogie in cadrul Facultatii de Stiinte (care avea in toamna lui 1864 sase profesori). Aici a organizat un muzeu de geologie si paleontologie cuprinzand exponate rare, unele aduse din calatoriile sale numeroase.

A publicat primul tratat român de geologie, Elemente de Geologie, in anul 1890. Pe masura ce Universitatea a crescut, din catedra sa s-au despartit o catedra de mineralogie, condusa de Ludovic Mrazec in anul 1894 si in anul 1905 o catedra de paleontologie, condusa de Sabba Stefanescu. Catedra de geologie a revenit in 1910, lui Sava Athanasiu.

A fost  pentru scurta vreme secretar general in Ministerul Instructiunii Publice si rector al Universitatii.

In timpul vietii lui s-a bucurat de o apreciere internationala deosebita, fiind membru al mai multor societati geologice straine.

1885: A decedat prințul Karl Anton Joachim Zephyrin Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 7 septembrie 1811, Krauchenwies, Baden-Württemberg, Germania – d. 2 iunie 1885, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania). A fost șef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministru al Prusiei în perioada 6 noiembrie 1858 – 12 martie 1862 și tată al primului rege al României, Carol I.

În 1866, fiul său  Carol a fost ales domn al Principatelor române. În februarie 1870 unui alt fiu al său, Leopold i s-a oferit tronul Spaniei însă încordarea relațiilor dintre Franța și Germania din acest motiv l-a determinat pe Prințul Leopold să decline această cinste în ciuda susținerii ei de către cancelarul Bismark.

Așa numita „candidatură Hohenzollern” la tronul Spaniei a fost unul dintre motivele izbucnirii Războiului franco-german sau Războiul franco-prusac (19 iulie 1870-10 mai 1871), finalizat cu victoria germană.

Karl Anton a jucat un rol covârșitor în întreaga carieră politică a viitorului rege Carol I al României. El i-a fost îndrumător fiului său chiar de la începutul domniei. L-a sfătuit pe Carol cum să gestioneze interesele marilor puteri ca Germania, Rusia, Imperiul otoman, Anglia. Parlamentul României l-a onorat pe Karl Anton cu titlul de cetățean onorific al României în ianuarie 1867.

1904: S-a născut în cartierul Freidorf din Timișoara, (pe atunci în Austro-Ungaria ),actorul si campionul olimpic de natatie Johnny Weissmüller (Peter Johann Weissmüller), interpretul popularului personaj “Tarzan”.

Părinții săi, șvabi bănățeni, au emigrat în SUA  împreună cu fiul lor pe cand acesta avea varsta de vârstă de șapte luni.

 Peter Johann – Johnny Weissmüller  a susținut ulterior că s-ar fi născut în localitatea Windber (Pennsylvania), probabil pentru a fi selectat în lotul național de natație al SUA. 

A fost  de cinci ori campion olimpic la înot , deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 de titluri naționale.

 S-a retras din competitii si apoi a semnat un contract cu studioul MGM, care l-a si distribuit in rolul vietii sale: ”Tarzan, omul maimuta” in 1932, ecranizări inspirate de romanele lui Edgar Rice Burroughs.

Se povestește că în timpul revoluției cubaneze, pe când Johny Weissmüller juca golf cu niște prieteni în Cuba  jucătorii s-au trezit înconjurați de revoluționari înarmați.

Fără să-și piardă cumpătul, Weissmüller a lansat celebrul strigăt al lui Tarzan, iar soldații, recunoscându-l, au fost foarte încântați să escorteze grupul într-o zonă sigură. A avut parte de bani, faima, insa nu si de mult noroc in dragoste.

A fost casatorit de sase ori, dar nici una dintre casniciile sale  nu a mers bine viata  sa  fiind presarata cu scandaluri.

A avut o biografie controversata, gasindu-si sfarsitul departe de celebritatea din timpul vietii, la Acapulco, in Mexic, la varsta de 80 de ani, la  20 ianuarie 1984.
Respectându-i-se dorința, la înmormântarea sa, coșciugul a fost coborât în groapă având ca fond sonor celebrul strigăt al lui Tarzan.

 1910: S-a născut (la Odessa, azi în Ucraina), dintr-un tată italian şi o mamă română,  Dan Petraşincu (pseudonimul lui Angelo Morretta), prozator,eseist, antropolog, scriitor şi traducător italiano-român. stabilit din 1951 la Roma , autor al romanului „Jungla”); (m. 1997). La vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia în România, unde a urmat liceul la Râmnicu Sărat și București. A fost redactor la Rampa, Adevărul, Reporter, Lumea românească, România literară. A scos, împreună cu Mihai Șerban și Ieronim Sârbu, revista Discobolul. A tradus din Victor Hugo, Gaston Baty, Wanda Wasilewska și alții.

Din scrierile sale: Sângele, Omul gol, Monstrul, Miracolul, Junglă, Edgar Poe, iluminatul, Cora și dragostea, Timpuri împlinite, Un mare poet al libertății: Alexandru Sergheevici Pușkin, La resa dei conti, Lo spirito dell’India/Spiritul Indiei, Gli dei dell’India/ Mituri indiene, Il Daimon e il superuomo/ Daimon și supraom, I miti delle antiche civilta messicane/Miturile vechilor civilizații mexicane, etc.

A lucrat ca redactor la „Rampa”, „Adevărul”, „Reporter”, „Lumea românească”, România Literară.

A scos împreună cu Mihai Şerban şi Ieronim Sârbu revista ”Discobolul” (1932-1933).

1915: S-a născut la Tiraspol, în Imperiul țarist, activistul comunist de etnie evreiască, Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg); d.16 aprilie 1992, București.

A fost un general, spion sovietic, care a desfășurat o activitate criminală ca șef al Securității regimului comunist din România.

A avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. Este cunoscut ca torționar al Securității în special prin măsurile dure adoptate împotriva deținuților politici anticomuniști.

A contribuit cu acordul Moscovei, la îndepărtarea grupului Anei Pauker de la conducerea Partidului Muncitoresc Român (comunist), și a ordonat arestarea și anchetarea lui Vasile Luca și a fostului ministru de interne, Teohari Georgescu.

A fost printre cei care s-au ocupat cu organizarea „Experimentului Pitești”, fiind recunoscut de mai mulți foști deținuți ca unul din cei care făcea vizite regulate în închisoarea Pitești, pentru a supraveghea desfășurarea „reeducării”.

1917: La Chișinău, în gubernia Basarabia, s-a constituit Societatea Culturală Moldovenească. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte – P. Gore, vicepreședinte – Vl. de Herța.

1930: S-a născut în localitatea Vânju Mare, Mehedinţi, baritonul român Dan Iordăchescu, profesor universitar, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1993); d.30 august 2015.

A absolvit Facultatea de Teatru din Iași, apoi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1952–1956), cu profesori Constantin Stroescu, Petre Ștefănescu Goangă, Jean Rânzescu, Panait V. Cottescu și Jean Bobescu.

A făcut studii complementare de canto la Salzburg, Paris și Roma. A debutat în 1949 la Teatrul CCS din București în rolul Chiaburul din opereta Cântec de viață nouă de Florin Comișel. Ca prim solist a debutat în decembrie 1956 la Teatrul de Operă și Balet din București.

A întreprins 262 de turnee internaționale în 61 de țări și în 331 de orașe ale lumii. În aproximativ 1100 spectacole de operă, pe care le-a susținut pe tot globul, a cântat 45 de roluri importante; de asemenea, a cântat peste 1500 de lieduri în aproape 1600 de recitaluri. Din 1979 a susținut cursuri de masterat în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Filipine, Grecia, Turcia (locuind 6 ani și jumătate la Istanbul) și România.

A fost profesor la Academia de Muzică din București. În 2007, la 77 de ani, era încă invitat pentru concerte și spectacole în România, Grecia și Spania. Cu cei 61 de ani de carieră neîntreruptă a devenit cel mai longeviv interpret în viață din lume. Înregistrări: Dama de pică de Ceaikovski, Integrala liedurilor lui G. Enescu, Integrala operei „Oedip” de G. Enescu Arii din opere (Mozart Verdi), Duete din Operete.

1930: S-a născut la Timişoara profesorul Sorin Bottez, luptător  anticomunist şi om politic liberal român; (d.31 iulie 2009).

La 8 februarie 1949 a fost arestat sub acuzația că face parte din organizația anticomunistă „Avram Iancu” și condamnat la 20 de ani de muncă silnică (din care a executat 15 ani, fiind grațiat la 11 noiembrie 1963).

În momentul arestării, Sorin-Mircea Bottez era elev în ultimul an la Liceul „Mihai Viteazul” din București.

La 22 decembrie 1989   s-a numarat printre inițiatorii  actiunii de  reînființare a Partidului Național Liberal.

A deținut funcția de vicepreședinte al PNL și șef al Departamentului de Relații Externe până în septembrie 1992.

Între septembrie 1992-1994 a activat ca ambasador în Republica  Africa de Sud .

În perioada 1997-1998 a făcut parte din Guvernul Ciorbea, fiind numit ministru al informațiilor publice.

1935: În timpul vizitei în orașul Bălți, in România Unita, regele Carol al II – lea al României a fost prezent la inaugurarea catedralei Sfinții Constantin și Elena din localitate.

Foto: Regele Carol al II-lea, principele Mihai şi demnitari în faţa catedralei din Bălţi

Tot în această zi, monarhul, prințul moștenitor și membrii guvernului au fost prezenți la punerea pietrii fundamentale a capelei Liceului de fete și la inaugurarea monumentului eroilor.

1937: S-a născut la Cluj, biologul Dan Munteanu, specialist în ornitologie,președintele fondator al Societății Ornitologice Române, membru corespondent al Academiei Române din 1999; m. 25 februarie 2017.

A absolvit Facultatea de Științe Naturale la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj.

A fost cercetător principal la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj Napoca (din 1973). În 1969 și-a susținut teza de doctorat în Biologie cu teza Avifauna bazinului montan al Bistriței moldovenești.

A efectuat studii despre avifauna, ornitogeografia, sistematica, ecologia, migrația și biologia păsărilor din România.

1937: A încetat din viaţă la Brașov, teoreticianul literar şi esteticianul Iosif Blaga, profesor, fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918; (n. 1 iulie 1864,în localitatea Lăncrăm).

Era unchiul marelui poet român Lucian Blaga.

1939: S-a născut la Oradea poetul,prozatorul și dramaturgul român Romulus Guga; (m.  18 octombrie 1983, la Târgu-Mureș).

 A debutat cu poezie în 1958, în revista „Tribuna” de la Cluj. A fost redactor-șef al revistei “Vatra”, apărută la Tîrgu-Mureș, de la înființarea acesteia, 1971, până în 1983. Din operele sale: Bărci părăsite, Nebunul și floarea, Paradisul pentru o mie de ani, Evul Mediu întâmplător.

1945: Poetul Radu Gyr rostește memorabilul  său „ultim cuvant” în fața Tribunalului Poporului.

În el arată, printre altele, și inconsistența acuzațiilor de antisemitism aduse Mișcării Legionare, el însuși fiind fondatorul teatrului Evreiesc de Stat.

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat:

«Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită».

Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați».
Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o.

Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.

Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

 1947: S-a născut la Buciumi, Sălaj , interpreta de muzică populară Sava Negran Brudașcu.

A debutat într-un cor sătesc, dirijat de un preot, care a participat la manifestări internaționale. Abia la 27 de ani a început o carieră solo.

În repertoriu are în special piese din zona Sălajului, fiind apreciată și pentru cântecele sale patriotice: Doamne ocrotește-i pe români, Noi suntem români, Mă cunosc că-s sălăjancă.

1949: A încetat din viaţă la închisoarea Văcărești, generalul român Radu R. Rosetti, fost istoric, director al Bibliotecii Academiei Române; (n. 20 martie/1 aprilie 1877 la Căiuți, Bacău)

A fost autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță; președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național; membru titular al Academiei Române.

1952: In RPR se constituie Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej, un consiliu de miniştri care a guvernat România în perioada 2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953. 

 

Foto: Gheorghiu- Dj si Ana Pauker „în mijlocul maselor”

Vicepreşedinti ai Consiliului de Miniştri au fost desemnati:  Ana Pauker (2 iunie – 24 noiembrie 1952), Chivu Stoica (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953), Iosif Chişinevschi (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953), Gheorghe Apostol (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953).

A fost urmat imediat de al doilea Guvern Gheorghe Gheorghiu-Dej, între 24 ianuarie 1953–4 octombrie 1955, cu prim-vicepreședinții Chivu Stoica, Iosif Chișinevschi, Alexandru Drăghici și Emil Bodnăraș. Realizările acestui guvern au fost adoptarea Constituției din 27 septembrie 1952; România a devenit membru fondator al Tratatului de la Varșovia (17 mai 1955). Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost direct implicat în aplicarea terorii comuniste în România. A legalizat lagărele de muncă, scopul acestora fiind „reeducarea elementelor ostile față de Republica Populară Română”, de fapt centre de exterminare a moșierilor, industriașilor, intelectualilor, preoților, etc.

1964: A decedat Dimitrie Caracostea, critic și istoric literar român, cu origini aromâne; (n. 10 martie 1879).

Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. 

 A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.

Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943).

Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.

  În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ.

In data de  5 mai 1950 in pofida vârstei sale înaintate a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat. 

1968: S-a născut la Piteşti, Teo Virginia Trandafir (Uță, înainte de căsătorie), producatoare de televiziune și radio, fost deputat PDL.

A urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, secția Arabă–Engleză. 

 1989: A murit interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim,  consacrat ca interpret de excepție la mandolină şi banjo; (n. 1913).

1992: In timpul razboiului secesionist din Transnistria, patriotii romani Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco si Petru Godiac, au fost arestati si aruncati in inchisoare, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilo Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), fiind acuzati  de “crime de razboi si actiuni de terorism”.

În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Procesul de judecată a fost considerat  neechitabil, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii „grupului Ilaşcu” fiind condamnati pentru „delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.), devenită stat independent din 1991. 

P. Godiac a ispășit doi ani de inchisoare. Ilie Ilaăcu a fost eliberat în mai 2001, sub presiunea comunităţii internaţionale, iar A. Leşco a fost eliberat , dupa executarea a 12 ani de inchisoare.

Dupa eliberarea sa, Ilie Ilașcu a intentat un proces, in urma caruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, la 8 iulie 2004, că guvernele R. Moldova și Federației Ruse  se fac vinovate de condamnarea si ținerea in detentie a acestor deținuti politici si a dispus eliberarea imediata si necondiționata a celor care mai erau in inchisoare.

Autoritatile separatiste de la Tiraspol nu s-au supus deciziei CEDO si insistentelor repetate ale diferitor structuri internationale.

  1997: A fost semnat, la Neptun, Tratatul privind relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina (de către preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima).

Foto: Semnatea tratatului de presedintii Constantinescu si Kucima

In data de 20 iunie a avut loc ratificarea acestui tratat  în Camera Deputaţilor, iar  la 7 iulie –  în Senatul României, astfel încât la 12 iulie Tratatul româno-ucrainean a fost promulgat de președintele Constantinescu.

Era în fapt, o penibilă, ruşinoasă recunoaştere, după 57 de ani, a anexării ilegale din  28 iunie 1940, de către URSS, a nordului Bucovinei, a Ţinutului Herţei, a sudului Basarabiei, a Braţului Chilia, a Insulei Şerpilor, prin notele ultimative şi anexele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, încheiat, la 23 august 1939, între Hitler şi Stalin, între nazism şi bolşevism.

Totul, prin acte de încălcare flagrantă a teritoriului românesc, rezultat după făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

1997 : A fost implantat primul defibrilator cardiac din țara noastră.

A fost o premieră medicală în România, realizată la Institutul de Cardiologie al Spitalului Clinic Fundeni.

1998: A decedat medicul Mihai Ioan Botez, specialist în neurologie şi neuropsihologie, considerat fondator al neuromuzicologiei.

In 1971 s-a stabilit  în Canada. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993;  (n. 1927).

2019: În timpul vizitei apostolice în România a Papei Francisc ( 31 mai–2 iunie) a avut loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ritul bizantin româ. Ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri s-a aflat în centrul agendei celei de-a treia și ultimei zile a călătoriei apostolice în România.

2020: A încetat din viață la Sibiu istoricul de artă, Alexandru Virgil Avram, muzeograf, cercetător ştiinţific și profesor universitar (n.7 decembrie 1943, Arad).

A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Sibiu.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceva s-a nascut in Trapezunt (Asia Mica), in jurul anului 1300. Sfantul Ioan isi castiga existenta facand negot impreuna cu tatal sau. Vindeau icoane, smirna, matasuri de provenienta bizantina si cumparau grau, vite, miere sau diverse roade ale pamantului.

Intr-una dintre calatoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat in contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfarsitul acestei calatorii, catolicul i-a spus conducatorului tatar al cetatii ca Ioan doreste sa devina musulman.

Dar in fata tatarului, Ioan marturiseste ca Hristos este singurul Dumnezeu. Dupa multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost tarat prin cetate de coada unui cal. In urma acestei pedespe Ioan se roaga lui Dumnezeu: „Iti multumesc, Stapane, Doamne, ca m-ai invrednicit pe mine, ticalosul, sa-mi spal pacatele cu insusi sangele meu si curat a ma face de faradelegile mele cele multe ce am savarsit inaintea Ta, din pricina neputintei omenesti”.

Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia si i-a taiat capul. Desi nu s-a permis ingroparea lui, acest lucru a fost posibil dupa ce prin minune, trei ingeri au tamaiat trupul sau.

Mai tarziu, Ioan i s-a aratat in vis unui preot, care i-a luat moastele si le-a asezat in altarul bisericii in care slujea. Acolo au stat pana cand sfintele sale moaste au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) si aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moastele sfantului Ioan cel Nou au fost asezate in biserica Mirautilor, pe atunci catedrala mitropolitana.

Amintim ca in anul 1950, la propunerea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe, intre sfintii cu moaste din Romania al caror cult a fost generalizat in toata Biserica, s-a aflat si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Data de praznuire a Sfantului Ioan cel Nou este 2 iunie, ziua martiriului. Credinciosii vin sa-l cinsteasca pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava si pe 24 iunie, de Sanziene, cand praznuim aducerea sfintelor sale moaste. Acest sfant este cinstit si ca ocrotitor al negustorilor.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/02/o-istorie-a-zilei-de-2-iunie-video-4/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md.
11. Cinemagia.ro.

 

ZIUA DE 1 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 iunie în istoria noastră

1431: Moare eroic în luptă cu turcii, în urma unei expediții eșuate care avea scopul de a recupera cetatea Chilia, voievodul Munteniei, Dan II-lea.

Pe tronul  Munteniei a urmat Alexandru Aldea (1431-1436), fiul lui Mircea cel Bătrîn, impus de boierii din ţară şi avînd sprijinul lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei.

1475: Prima mențiune documentară a orașului Craiova, într-un hrisov al domnului muntean  Laiotă Basarab, în care se aminteşte de jupan Neagoe de la Craiova.

Stema a Craiovei la 1903

Pe teritoriul actualului oraş au fost descoperite urme de locuire încă din epoca neolitică. Pelendava geto-dacă este prima formă de organizare socială descoperită pe actualul teritoriu al Craiovei, datând din anii 400 î. Hr. –102 d. Hr.

Pe o hartă din anul 225 d. Hr. apare trecută Pelendava romană.

In secolele VII şi VIII, conform mai multor inscripţii descoperite, localitatea era denumită Ponsiona. Numele Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Țării Românești Laiotă Basarab, când reședința banilor Olteniei se mută de la Strehaia la Craiova, amintind de „jupan Neagoe de la Craiova”.

1526: Prima atestare documentară a localității Drăgănești-Olt, într-un hrisov al lui Radu de la Afumați.

Cercetările arheologice au arătat că, în a doua jumătate a mileniului I era noastră, au existat pe vatra actuală a orașului Drăgănești-Olt mai multe așezări mici, ale populației autohtone, care de-a lungul evului mediu au format satele Peretu, Drăgănești și Comani.

Aceste sate erau așezate în poienile codrilor seculari aproape de izvoarele cișmelelor de astăzi.

1636: S-a născut cărturarul moldovean Nicolae Milescu – Spătarul.

Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636.

Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios.

Întorcandu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar.

După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara.

După mai mulţi ani de peregrinari  in Valahia, Istanbul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu, a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei.

În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi.

Din 1671 a trăit la Moscova pană la sfîrşitul vieţii, (m. 1708).

A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca “Aritmologhion”, “Povestirea despre sabile”, “Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale”, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi “Hrismologhion” sau cartea celor patru monarhii.

Un amestec de istorie şi legendă găsim în “Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol“.

Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum “Genealogia ţarilor ruşi”, “Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici”. 

Este autorul unui „Jurnal de călătorie în China”, primul memorial de călătorie scris de un român; tot el este primul român care a tradus „Vechiul Testament” (1667), lucrare care a stat la baza traducerii „Bibliei de la Bucureşti” (1688).

Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală.

De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.

  Multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci şi arhive europene.

1685:  Este semnat tratatul de “alianţă veşnică” dintre Transilvania şi Muntenia.

În condițiile campaniilor Imperiului Otoman în Vestul Europei și ale tendinței de expansiune a Imperiului Habsburgic în est, între principele Transilvaniei, Mihail Apafi I și domnitorul Țării Românești, Șerban Cantacuzino s-a încheiat la 1 iunie 1685 un tratat de „alianță veșnică”, îndreptat împotriva oricărui dușman, în care s-a intenționat să fie inclusă și Moldova.

1778: Apare la Sibiu, în Transilvania, primul periodic cunoscut pe teritoriul României de azi, publicaţia “Theatral Wochenblatt”.

Ziarul a fost tipărit la tipografia lui Martin Hochmeister împreună cu Samuel Sardi la Sibiu. Publicația a avut doar câteva numere, între 1 iunie–26 iulie 1778.

1812: S-a născut la Câmpulung Muscel, pictorul Ion Negulici, participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească ; d. 5 aprilie 1851, Istanbul.

Este considerat cel mai bun plastician român al primei jumătăți a secolului al XIX-lea.

Primele studii de pictură le-a urmat la o școală de zugrăvit icoane din Câmpulung. A studiat apoi la colegiul Sfântul Sava din București.

 S-a înscris la Școala de Arte decorative înființată de Ana Rosetti, apoi a studiat pictura la Iași, timp de 4 ani, cu Nicollo Livadatti.

A călătorit pentru studii la Atena și Paris cu bursă de la Eforia Școalelor.

La Viena a învățat litografia și l-a cunoscut pe pictorul, ulterior revoluționarul pașoptist, Constantin Daniel Rosenthal, pe care l-a convins să vină în Muntenia.

Reîntors în țară, a adus în Principate o nouă viziune asupra artei, a participat la acțiunile de culturalizare a maselor inițiate de Ion Heliade Rădulescu în ziarul Curierul românesc, scriind proză, teatru, poezie și efectuând traduceri ale unor opere străine. A alcătuit un Vocabular român pentru explicarea neologismelor.

Membru activ al societății Frăția, s-a dedicat cauzei revoluției; a fost desemnat de guvernul revoluționar organizator și conducător administrativ-politic al județului Prahova. Opera sa artistică, în principal desene, litografii și uleiuri, este formată în mare parte din portrete precum cele dedicate lui Cezar Bolliac, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, C.D. Aricescu, Dimitrie C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Niță Magheru, Alexandru Zanne, Cristian Tell, etc.

1829: A apărut  la Iaşi  “Albina Românească” – prima gazeta in limba româna din Moldova, avandu-l ca director, redactor si proprietar pe scriitorul  Gheorghe Asachi (n.1788 – d. 1869).

A fost o publicație  politico-literară editată bisăptămânal până la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837, la 2 ianuarie 1850. 

Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”.

După Courrier de Moldavie, tipărit in limba franceza la Iași, Albina Românească este primul ziar scris in limba română din Principatul Moldova care, alături de Curierul Românesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Tara Româneasca și de Gazeta de Transilvania  a lui G. Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei românesti. 

Curierul românesc,care a început  să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost,  la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu au început să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor  mișcarea literară din țară.

1836: A avut loc primul spectacol de operă în limba română.

Elevii Școlii de muzică vocală, de declamație și literatură a Societății Filarmonice din București au susținut în 1/13 iunie un spectacol de operă în limba română, cu Semiramida, de Gioacchino Rossini.

Printre eleve se afla și viitoarea actriță și cântăreață Eufrosina Popescu, cea care, sub pseudonimul de Marcolini, a cântat pe scenele unor teatre muzicale din Europa.

1838: S-a născut la Râmnicu Vâlcea, inginerul si scriitorul Gheorghe Lahovari, membru de onoare al Academiei Române din 1901; (m. 13 iunie 1909, București).

Foto: Gheorghe Lahovari

Ca director al Poştelor şi Telegrafelor (1871-1876), participat la primul Congres Internațional al Poștelor și Telegrafului și a încheiat o serie de convenții poștale cu mai multe state din Europa.

A introdus în cadrul serviciilor poștale românești mandatul poștal și cartea poștală, a organizat distribuirea corespondenței de la emitent la destinatar în timp foarte scurt.

Sub îndrumarea lui s-a întocmit și publicat prima statistică a Poștei Române. A inițiat împreună cu Alexandru Cantacuzino înființarea Societății Geografice Române, fiind susținut și încurajat de domnitorul Carol I care a participat la inaugurare.

Sub îngrijirea lui s-a editat Buletinul Societății Geografice Române, în care s-au publicat numeroase studii, articole, memorii și comunicări de specialitate care au fost folosite ulterior la alcătuirea unor dicționare geografice pentru diverse regiuni ale României.

Numit președinte la Înalta Curte de Conturi, a contribuit la elaborarea legilor, dintre care cea mai importantă Legea contabilității statului. Pentru răspândirea culturii în rândurile populației a înființat Societatea pentru Învățătura Poporului Român, al cărei președinte a fost.

S-a numărat printre fondatorii Societăţii Române de Geografie (1875).

În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc.

1865: S-a născut la Ciripcău, Soroca, în Basarabia țaristă, juristul, scriitorul, profesor universitar, Constantin Stere, fost gazetar și om politic țărănist, membru post-mortem (din 2010) al Academiei Române; d. 26 iunie 1936, Bucov, Prahova .

În tinerețe a fost condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886–1892) , pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă. La întoarcere, s-a stabilit la Iași și a urmat Facultatea de Drept. După ce și-a afirmat concepțiile și crezul politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, în 1897 a luat licența în Drept, iar din 1901 a început cariera de pedagog la catedra de Drept Administrativ și constituțional a Facultății de Drept din Iași, de la profesor suplinitor, în 1913 fiind ales rector.

La 1916 și-a dat demisia și a plecat la București. Timp de 40 ani a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă, find fondatorul și conducătorul revistei Viața românească. A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar fără a face o carieră politică. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal.

A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (aprilie–noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România. După articolele și schițele apărute în presă de-a lungul vremii, reunite în volumul În literatură, a publicat romanul fluviu În preajma revoluției (8 vol.)

1866: Apare la București, revista culturală și literară “Atheneul Roman”, condusă de C. Esarcu (foto).

Organ al Societății pentru construirea Ateneului Român, condusă de C. Esarcu, cu colaborarea lui V.A. Urechia, ocupându-se de medicină, sociologie, drept, lingvistică, agricultură, istorie, folcloristică, psihologie, filosofie, etc.

A apărut în perioada 1 iunie 1866–august 1869; din martie 1867, ca „revistă periodică” cu apariție neregulată; între ianuarie–august 1869, cu titlul și subtitlul Atheneulu romanu: revista litteraria, sciințifica și artistica.

A fost continuată apariția în perioada 1894–1895, de Ateneul român: sciințe-litere-arte: revistă mensuală sub direcția domnului T.G. Djuvara, editată de Societatea Ateneul Român. Noua revistă a menținut caracterul enciclopedic al revistei anterioare.

1873: La Blaj, în Transilvania,a avut loc între 1–5 iunie Congresul scolastic Arhidiecezan.

S-au emis hotărâri importante în scopul dezvoltării învățământului românesc, s-a cerut preoților, protopopilor și învățătorilor-cantori să muncească „zi și noapte”, pentru asigurarea bunei funcționări a școlilor confesionale, inclusiv acelor școli care au ajuns în proprietatea statului, pentru a nu „se pierde de neam”.

Protopopii erau numiți inspectori școlari, în protopiatul lor.

S-a cerut părinților să-și trimită, în mod regulat, copiii la școală, subliniindu-se că aceasta era o obligație atât față de Dumnezeu cât și față de națiunea română: „Știința luminează, ea deșteaptă, întărește și înavuțește pe popoare”.

1873: S-a născut la Vaisal, Gubernia rusă Basarabia,medic, pedagog și om politic Elena Romanescu Alistar. A fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis Unirea Basarabiei cu România; a decedat la 10 ianuarie 1955, Pucioasa, Dâmbovița.

A fost o luptătoare neobosită pentru cauza românismului în Basarabia. A urmat Școala Eparhială de la Chișinău, unde l-a cunoscut pe Dumitru Alistar cu care s-a căsătorit. Și-a urmat soțul, devenit preot, fiind învățătoare în Văleni, Roșu, Zărnești, Rezeni. După moartea prematură a soțului (1909), cu sprijinul lui Constantin Stere, a devenit studentă la Facultatea de Medicină din Iași (1909–1916).

A fost arestată pentru „activitate naționalistă” împreună cu membrii grupării lui Daniel Ciugureanu deoarece susținea eliberarea Basarabiei de sub stăpânirea rusă. În 1916 a fost mobilizată în armată ca medic militar. A profesat la Spitalul Costiujeni. lângă Chișinău. Membră a Partidului Național Moldovenesc, a fost aleasă deputat în Sfatul Țării, fiind singura femeie deputat care a luat parte activ la evenimentele politice care au condus la Unirea Basarabiei cu România și prima femeie din întreg teritoriul locuit de români, care a ajuns să facă politică la un asemenea nivel. A fondat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, a fost președinta Partidului Poporului, înființat de Mareșalul Averescu, a fondat în Basarabia Gruparea Femeilor Române, s-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino. A publicat articole în ziarul România nouă, fondat și condus de Onisifor Ghibu. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași a fost arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, unde a și decedat.

1875: S-a născut la Brașov, filologul și lingvistul român Constantin Lacea , membru de onoare (din 1939) al Academiei Române; d. 28 ianuarie 1950, Brașov.

În 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj .

A fost profesor la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj și unul dintre principalii realizatori ai Dicționarului limbii române (Dicționarul Academiei), la care a redactat în întregime primele trei litere.

A publicat studii de lingvistică, de istorie a literaturii române vechi și etimologii, cele mai multe în revista  Dacoromania.

1878: Între  1 iunie – 1 iulie 1878 s-a desfășurat  Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano încheiat de Rusia cu Turcia,care fusese încheiat de cele două imperii la sfârșitul războiului ruso-româno-turc, în lipsa reprezentanților României, care nu au fost acceptați de ruși .

 În imagine: Congresul de la Berlin, pictura de Anton von Werner

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la iniţiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, deoarece puterile occidentale erau nemulţumite de faptul că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influenţă prea mare în Europa de Est.

Prin tratatul ruso-turc se prevedea crearea unei Bulgarii autonome, ce era, de fapt, un avanpost al intereselor ruseşti în zona Strâmtorilor, precum şi dreptul ruşilor de a interveni în toate treburile creştinilor din Imperiul Otoman .

Puterile europene participante la Congres au fost Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. România a fost invitată şi ea, însă reprezentanţii sai au avut doar dreptul să facă o declaraţie în timpul lucrărilor.

Se recunoştea independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, străvechi teritorii românesti, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Izmail, care fusesera retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus, care era interesat de zona strategică a Gurilor Dunării.

Harta modificării  frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878.

Prevederi teritoriale

• România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente. Ca stat care se bucura de independenţa deplină, România putea să-şi înfăptuiască nestingherită politica externă şi internă;
• Erau recunoscute României: Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor;
• Se recunoştea independenţa Serbiei, Muntenegrului şi României (conform Tratatului de pace de la San Stefano), cu condiţia acordării drepturilor de cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decît cea creştină;
• Judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad erau încorporate din nou Rusiei Ţariste;
• Principatul autonom Bulgaria, conceput în granițe foarte mari în Tratatul de la San Stefano și plasat sub infruență rusă, era simţitor micşorat teritorial. Se constituia provincia autonomă Rumelia,condusa de un guvernator crestin, numit de Sublima Poartă;
• Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina;
• Anglia lua Insula Cipru, în urma unei înţelegeri cu Turcia.

1895: S-a născut la Mizil, Gheorghe Eminescu, militar și istoric, deținut politic al regimului comunist, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu); d. 6 iunie 1988, București.

Foto: Gherghe Eminescu (stânga ), nepotul poetului Mihai Eminescu (dreapta)

Fost deținut politic în timpul regimului comunist, Gheorghe Eminescu a urmat o carieră militară și a luptat voluntar în Primul Război Mondial, participând la Lupta de la Mărășești (1917). A avansat până la gradul de locotenent-colonel de grăniceri la Brăila. A fost căsătorit cu Elena Labunțeva, având o singură fiică, Yolanda Eminescu (1921 – 1998), juristă, profesoară universitară.

A fost profesor de Istorie militară, fiind autorul unei cărți, Napoleon Bonaparte. Manuscrisul i-a fost confiscat la arestare, dar i-a fost restituit după eliberare, cartea fiind publicată ulterior de Editura Academiei Republicii Socialiste România, în timp fiind reeditată cu revizuiri și adăugiri. Este una dintre puținele monografii istorice despre Napoleon Bonaparte, scrise de un autor român. Imediat după venirea comuniștilor la putere, a fost dat afarã din armată și s-a înscris chiar în acel an în Partidul Național Țărănesc.

A fost arestat în 1947 și condamnat la 7 ani închisoare, fiind deținut în penitenciarele Jilava, Aiud și lagărul de la Peninsula. A fost eliberat la 21 aprilie 1954, din penitenciarul Ocnele Mari. După eliberare, a revenit în București. A mai scris: Amintiri din primul război mondial.

1901 (1/14) : D. G. Kiriac a  înfiinţat la Bucureşti, Societatea corală „Carmen” (pentru răspândirea şi cultivarea muzicii în popor).

Concertul inaugural a avut loc la 18/31 decembrie 1901).

 1906: La Constanţa apărea, bilunar, şapirografiată, prima publicaţie în limba armeană, „Maro”, editată de Murat Kevorkian Vanigoglu, fondatorul bisericii şi şcolii armeneşti din oraş.

Pe frontispiciul publicaţiei se menţiona: „Primul ziar din România în limba armeană, etnografic şi istoric. Fondat la 1 iunie 1906, apare la fiecare 1 şi 16 ale lunii” (1/14)

 1908 (1/14): S-a înfiinţat Societatea anonimă pentru distribuirea produselor petroliere „Distribuţia” (cu participarea societăţilor „Steaua Română”, „Aurora”, „Româno-Americană”, „Columbia” etc.);

Societatea avea monopolul desfacerii în ţară a produselor, fiecare membru păstrându-şi, însă, deplina libertate atât în privinţa producţiei, cât şi a exportului.

1914: Are loc vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea și al familiei imperiale ruse, la Constanța, în România.

1918: În Basarabia, recent unită cu România, a fost introdusă prin lege instituția jandarmeriei.

După Marea Unire de la 1918 a avut loc extinderea legistației românești și îndeosebi a organizării instituțiilor de apărare din Regat pe teritoriul provinciilor care au intrat în componența României.

La 1 iunie 1918 s-a modificat Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale din anii 1908 și 1913, în baza căreia Corpul de Jandarmi și-a extins competența și în Basarabia prin înființarea Brigăzii a III-a de Jandarmi Chișinău.

1919: A murit la București, istoricul, lingvistul şi filologul Ioan Bogdan, unul dintre fondatorii slavisticii în România; n. 25 iulie 1864, Șcheii Brașovului, Imperiul Austriac.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1903 și vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919). 

1920: Au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de legaţie între România şi Vatican.

Primele tratative purtate de Statul român și Vatican, în vederea încheierii unui Concordat, au început în anul 1920, la solicitarea Vaticanului. La 12 iunie 1920, Dimitrie C. Penescu și-a prezentat scrisorile de acreditare ca trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Sfântul Scaun.

La 22 decembrie 1938, Legația României a fost ridicată la rangul de ambasadă, revenindu-se, în 1940, la statutul de Legație. La 7 iulie 1950, regimul comunist a întrerupt relațiile diplomatice cu Vaticanul, care au fost reluate la 15 mai 1990.

1923: In România unită, se editează pentru vorbitorii de limbă rusă din orașul Tighina, cotidianul social-politic și informațional Tighinskii listok.

Ziarul s-a tipărit pană la 4 octombrie 1924. Ultimele sale numere au avut începînd cu cel din 7 martie 1924, denumirea Nașe vremea. Pe lîngă Tighinskii listok, a apărut zilnic în limba română o publicație prescurtată cu titlul Foaia Tighinei.

1928: S-a născut  muzicologul Petre Brâncuşi, fost director al Direcţiei Muzicale a Societăţii Române de Radio şi Televiziune (1968-1972); (m. 1995)

La Târgu-Jiu este organizat anual Simpozionului Naţional „Petre Brâncuşi”, care ii este  dedicat.

1929: A fost înfiinţat, printr-o hotărâre a Ministerului Cultelor şi Artelor, primul muzeu în aer liber din România – Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului.

Parcul a funcționat oficial în baza Legii privitoare la organizarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi a Parcului Naţional din Cluj, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie 1932. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.

1930 : S-a născut la Râșnov, muzicianul  Erich Bergel, dirijor sas din Transilvania; d.la 3 mai 1998, Ruhpolding, Germania.

A studiat între 1950–1955 la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori și pe Antonin Ciolan și Liviu Comes. 

A fost închis pe motive politice, ca „propagarea muzicii religioase în biserici” și cântatul unor cântece în limba germană, declarate de autorități ca fiind „fasciste”, între 1958–octombrie 1962.

A fost dirijor al Filarmonicii din Cluj (1966–1971). A fugit în Germania în 1971, unde a fost susținut de către Herbert von Karajan. A condus Internationale Bayreuther Jugendfestspiele, a fost profesor pentru Orchesterleitung und –erziehung (dirijat și educație orchestrală) la Academia de arte din Berlinul de Vest.

A studiat între 1950–1955 la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori și pe Antonin Ciolan și Liviu Comes. A fost închis pe motive politice, ca „propagarea muzicii religioase în biserici” și cântatul unor cântece în limba germană, declarate de autorități ca fiind „fasciste”, între 1958–octombrie 1962. A fost dirijor al Filarmonicii din Cluj (1966–1971).

A fugit în Germania în 1971, unde a activat având susținerea lui Herbert von Karajan. A condus Internationale Bayreuther Jugendfestspiele, a fost profesor pentru Orchesterleitung und –erziehung (dirijat și educație orchestrală) la Academia de arte din Berlinul de Vest.

 1931: S-a născut la Brăila, matematicianul Petru T. Mocanu, autorul unor importante studii în domeniul teoriei geometrice a funcţiilor analitice; autor de lucrări didactice, monografii; membru titular al Academiei Române din 2009; (m. 28 martie 2016, Cluj Napoca).

A fost profesor vizitator la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea) și la Bowling Green State University, Ohio (SUA).

În perioada 1990–1992 a fost prorector al Universității „Babeș-Bolyai”, a fost șeful catedrei de Teoria Funcțiilor, decan al Facultății de Matematică și șef de catedră (prin cumul, 1961–1963 la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș. A fost membru și președinte (1996–2003) al Societății de Științe Matematice din România și membru al Societății Americane de Matematică (AMS)

. Pe parcursul carierei universitare a predat cursul de bază, Analiză complexă și alte cursuri speciale: Teoria geometrică a funcțiilor, Funcții univalente, Spații Hardy, Teoria măsurii, Subordonări diferențiale, Difeomorfisme în planul complex. A fost redactor șef al revistei Mathematica (Cluj) a Academiei Române. A publicat peste 180 articole științifice și 6 cărți: Analiză matematică (Funcții complexe) – cu P. Hamburg si N. Negoescu, Teoria geometrică a funcțiilor univalente – cu T.Bulboacă si Gr.Sălăgean, Differential Subordinations. Theory and Applications – cu S.S. Miller, Funcții complexe – cu Gh. Oros, Bevezetés az analitikus függvények geometriai elméletébe – cu T. Bulboacă, Capitole speciale de analiză complexă – cu G. Kohr.

 1935: Regele Carol al II- lea  al României a vizitat orasul Hotin  din Basarabia, unde a pus piatra de temelie a spitalului județean și a vizitat cetatea.

1937: În România este desființată Universitatea Națiunii Săsești(Sächsische Nationsuniversität), care  activa din 1876 ca fundație.

A fost un organism politic de autoadministrare al sașilor transilvăneni constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIX-lea (1486–1876) ca administrație autonomă iar de atunci până la desființarea sa definitivă, ca fundație.

Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „națiune politică” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

Universitatea săsească, îngloba cele şapte scaune ale Sibiului (Orăştie, Sebeş, Miercurea, Sighişoara, Nocrich, Cincu şi Rupea), Scaunul Şeica şi cel al Mediaşului, formate mai târziu, precum şi Districtul Braşov şi Districtul Bistriţei.

Ca urmare a constituirii sale in evul mediu, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „naţiune politică” alături de maghiari şi secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

Cuvântul „Universitate” nu are nici o legătură cu noţiunea de „învăţământ superior”. Prin „Naţiune” se desemna grupul etnic sau etnia germana saseasca. Prin urmare, în termenul „Nationsuniversität” este vorba de totalitatea unei naţiuni sau a unui grup etnic, in acest caz fiind vorba despre „totalitatea saşilor transilvăneni”, de pe teritoriul pe care s-au stabilit in Transilvania.

În 6 februarie 1486, Thomas Altemberger, care a fost primar al Sibiului între 1473-1490, a primit de la regele Matei Corvin diploma care întărea privilegiile Diplomei andreene pentru „toţi saşii trăitori în părţile ardelene ale regatului” (universorum Saxonum nostrorum partium regni nostri Transsilvanorum) şi le-a extins asupra întregului Pământ Crăiesc.

În felul acesta, Matei Corvin a creat Universitatea Naţiunii Săseşti, care a stabilit pentru câteva secole cadrul vieţii saşilor de pe teritoriile privilegiate, unindu-i într-o singură unitate juridică şi administrativă.

O dată cu creşterea tensiunilor între cele trei stări recunoscute şi cu slăbirea puterii regilor Ungariei, „die Nationsuniversität” s-a transformat într-un instrument de putere al saşilor, care a funcţionat până în secolul al XIX-lea.

Ea era „o reprezentanţă politică” a poporului sas, cu putere de negociere spre exterior iar spre interior, pe Pământul Crăiesc (înlatină Fundus Regius şi în germană Königsboden[2]), o garanţie a autonomiei „de facto” şi o instituţie de autoadministrare (în germană Eygenlandrecht şi în latină Statua)care a fost condusă iniţial de un jude regal, devenit mai târziu comite al saşilor.

Ulterior, acestei unităţi i-au fost încorporate şi sate româneşti ce purtau numele de „scaune-filială”

Între măsurile de reformă luate de împăratul Iosif al II-lea în anul 1781, se număra şi introducerea „concivilităţii”, care anula Constituţia stărilor şi dizolva Universitatea Naţională Săsească.

În 1821, sediul Universităţii Săseşti s-a instalat în Casa Hecht, cunoscută şi drept casa comesului, aflată în Piaţa Mare din Sibiu.

În contextul revoluţiei de la 1848, Universitatea Săsească a fost desfiinţată din nou şi nu a mai dobândit niciodată importanţa pe care o avea în trecut. După revoluţia de la 1848, saşii au pierdut, unul câte unul, din vechile drepturi

Prin legea din 1 iunie 1937, publicată în Monitorul Oficial nr. 124, din 1.VI.1937, fundaţia Universitatea Săsească a fost definitiv desfiinţată, iar întregul ei patrimoniu de bunuri a fost împărţit între Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, a saşilor din România şi Societatea culturală română „Aşezământul Cultural Mihai Viteazul”, care a fusese înfiinţat prin aceeaşi lege.

1938: A decedat Gustav Oswald Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului german bistriţean, cu cel luxemburghez, de unde concluzia emigrării saşilor din regiunea Mosela (Luxemburg) în Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1933; (n. 1889).

1938: În  România, este adoptată Legea pentru organizarea Consiliului economic superior (creat înca din  1936), care avea scopul de a dirija întreaga viaţă economică a ţării. 

1939: In România se desfasoara alegeri parlamentare,  în urma cărora Frontul Renașterii Naționale – care prezentase liste unice, fără contracandidați – obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat.

Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România.

Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat„, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți„.

Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului„.

Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.

În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.

Foto: Carol al II-lea

1945 : S-a înființat Universitatea „Bolyai” din Cluj

Prin decretul regal nr. 407/1945, s-a înființat ca universitate română de stat cu predare în limba maghiară și a funcționat în perioada 1945–1959. Avea patru facultăți: Litere și filosofie, Drept și economie politică, Științe, Medicină umană.

Această măsură a fost adoptată pentru a convinge Comisia Aliată de Control asupra Transilvaniei de Nord cu privire la intenția României de a asigura buna conviețuire a maghiarilor din România, în perspectiva Tratatului de Pace din 1947. Sediul central al universității a fost instalat în școala de fete a doamnei Antonina De Gerando.

1946: Dupa o detenție de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (fostul conducator al statului român), a fost trimis în România, judecat de un așa zis ”tribunal al poporului” înființat de comuniști, condamnat la moarte și executat  prin împușcare în incinta inchisorii Jilava, împreuna cu alți trei membri ai guvernului său, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”.

Foto: Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti – d. 1 iunie 1946, la închisoarea Jilava).

A fost un om de stat român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de război.

Din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944, a fost prim-ministru al României şi Conducător al Statului.

1946: A fost executat omul politic român Gheorghe Alexianu, profesor universitar, fost guvernator al Transnistriei ; (n. 1897).

1946: A fost executat Mihai Antonescu, avocat si  om politic  român, fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de mareșalul Ion Antonescu;  (n. 1904).

 

 1946: A fost executat generalul Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani), comandantul Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944).

1948: A apărut Decretul privind ratificarea de către Guvernul român a actelor constitutive ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – OMS, cu sediul la Geneva, semnate în 1946 (din 1948 OMS devine organizaţie specializată a ONU).

1949: A fost inaugurat Teatrul de Vest Reşiţa.

Prima stagiune a noului teatru a fost mai scurtă ca celelalte (1 – 16 iunie 1949), spectacolele cu cele trei premiere („Cumpăna”, „Confruntarea”, „O scrisoare pierdută”) fiind realizate de un colectiv venit de la București.

 1950: Este inaugurat oficial Palatul Pionierilor, în incinta Palatului Cotroceni din Bucuresti.

NOTĂ: Palatul Pionierilor a fost mutat, la 25 octombrie 1975, într-o clădire din Str. Sfinţii Apostoli, iar la 1 iunie 1986 s-a inaugurat oficial actualul Palat Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului.

 1952: A murit Gavril Rotică (pseudonimul lui Gavril Rotariu), poet (considerat un fel de Octavian Goga al Bucovinei) şi gazetar de marcă (cunoscut, în special, datorită campaniilor sale pentru reîntregirea ţării); a făcut parte din delegaţia la Congresul Naţional al Bucovinei (întrunit la 15/28 noiembrie 1918, în sala sinodală de la Cernăuţi), la care s-a hotărât unirea Bucovinei cu Ţara (n. 1881).

1956: S-a născut in București, scriitorul român Mircea Cărtărescu.

Cărțile sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară și alte limbi.

Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti. 

In aprilie 2015 i-a fost acordată una dintre cele mai prestigioase distincţii literare europene, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), pentru întreaga operă literară;

Potrivit academicianului francez de origine română Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar de mare tradiţie, decernat din 1965.

1957: S-a inființat in Bucuresti, Muzeul Literaturii Române,  fondat de către criticul si istoricul literar Perpessicius (Dumitru Panaitescu), care a fost si primul director al acestei instituții.

  Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale unor scriitori români precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, scluptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Clădirea în care îşi desfăşura activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost retrocedată în anul 2014, proprietarul  somând instituţia în privinţa întreruperii activităţii începând cu data de 15 iunie a aceluiaşi an; tezaurul MNLR a fost mutat în incinta Casei Presei din Bucureşti.

1957: Televiziunea Româna a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București.

1962: S-a născut politicianul roman Adriean Videanu, fost ministru în Guvernul României, fost primar general  al Bucureștiului.

1971: S-a născut  cântăreața de muzică uşoară și prezentatoare radio -tv, Monica Anghel.

A  câștigat Festivalului Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participant, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 1996 alături de formația Sincron și ediția din 2002, împreună cu  Marcel Pavel).

1972: S-a deschis la Constanţa, primul delfinariu public constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţara noastră şi prima din sud-estul Europei la acea dată.

1975: A murit Eugen Filotti, publicist şi traducător, diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor Unite între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea; (n. 1896).

 1982: A murit la București, actorul Constantin Neamţu-Ottonel; (n. 1885).

Actor la Teatrul Mic, cunoscut pentru rolurile pe scenă, în filme și la Teatrul Radiofonic.

Numeroase piese înregistrate au fost scoase la Electrecord, pe discuri de vinil: ”Despot Vodă”, de Vasile Alecsandri, ”Bălcescu”, de Camil Petrescu, ”Un Domn pribeag”, de Nicolae Iorga, ”Hanul Ancuței”, de Mihail Sadoveanu, ”Șoseaua Nordului”, de Eugen Barbu, ”Ion”, de Liviu Rebreanu.

A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române.

1992: Agenţia Naţională de Privatizare începea (conform Hotărârii de Guvern 154/1992),  acţiunea de distribuire a carnetelor cu certificatele de proprietate către toţi cetăţenii români.

1993: Se introduce în România taxa pe valoarea adăugată (TVA).

 Noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, a modificat major reglementările aplicabile până acum. Actul normativ a adus modificări importante tuturor zonelor importante ale fiscalităţii, inclusiv sistemului de cote de taxă pe valoarea adăugată (TVA).

Astfel, în acest an, cota standard de TVA scade de la 24% la 20%, urmând ca din 2017 aceasta să ajungă la 19%, în timp ce pentru anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii se va aplica o cotă de TVA redusă, de 9% sau chiar 5% în anumite cazuri.

Aşadar, pe tot parcursul anului 2016, cota standard de TVA, de 20%, se va aplica tuturor operaţiunilor de livrări de bunuri și prestări de servicii, cu excepția operațiunilor scutite de taxă și a operațiunilor pentru care sunt valabile cotele reduse.

1997: La ora 6:50, din Gara de Nord a plecat primul tren InterCity Express „Marea Neagră”, care asigura pe perioada sezonului estival, de trei ori pe zi, legătura între București și Constanța.

Odată cu introducerea acestui tren în circulație, s-au realizat și două premiere românești: apariția primului tren privat și depășirea plafonului de 100 km/h pentru o viteză comercială.

La exploatarea acestui tren, SNCFR participă cu 15% din acțiuni, Astra Vagoane Arad cu 10%, restul procentelor fiind asigurate de alte firme private.

 2004: A murit George Muntean, istoric şi critic literar, jurnalist, om politic; fost membru al Lojei masonice Bucovina; în anul 1996 a candidat la preşedinţia României din partea Partidului Pensionarilor; (n. 1932).

 2006: A murit Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990; (n. 1932).

 2018: A murit solista și textiera Roxana Popescu; (n. 1958).

A scris peste o mie de texte și nu s-a inspirat niciodată din viața ei personală sau a artistului, iar versurile cântecelor scrise de ea cucereau întotdeauna publicul de la prima auditie, asa cum s-a întamplat și în colaborarea noastră la piesa „Cea mai frumoasa stea” interpretata de Bianca Lixandru, piesa care a devenit repede cea mai cantata piesa in festivalurile naționale de muzicăușoară.

2019: A încetat din viață la București pictorul român Vasile Celmare (10 mai 1931, Breaza de Sus, Prahova ).

A fost profesor la catedra de Artă monumentală a Institutului „Nicolae Grigorescu“ din București și prodecan.

2020: A încetat din viață la București, pictorul și desenatorul român Vladimir Zamfirescu; (3 mai 1936, Ploiești), o personalitate marcantă a picturii românești și europene. Este respins de câteva ori la concursurile de admitere la facultate și se vede obligat să se angajeze ca muncitor drumar necalificat, apoi ca proiectant la Uzina 1 Mai Ploiești. În 1958 absolvă școala Tehnică de Arhitectură și Construcția orașelor din București, continuând să repete probele de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu unde, în 1960, când persecuțiile politice se mai atenuează, reușește, în sfârșit să treacă examenul de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu.

În 1966 absolvă Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, ca șef de promoție pe țară. Acolo marele artist plastic român Corneliu Baba îi apreciază și îndrumă talentul. Tot atunci începe să expună în toate saloanele mari din România. Doi ani mai târziu, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici și se căsătorește cu Maria Ivan, scriitoare, și strănepoata Episcopului Nicolae Ivan al Clujului, cel care a ridicat Catedrala Ortodoxă din Cluj. În 1991 devine profesor la Academia de Arte, București.

Toată ascensiunea creativă a lui Vladimir Mihai Zamfirescu este rezultatul unor eforturi și ambiții tenace, artistul luptându-se cu viziunile optuze și proletcultiste ale potentaților vremii de dictatură, motiv pentru care, câțiva ani la rând, a refuzat să expună în saloanele oficiale, ca răspuns discret la excluderea lucrărilor sale de pe simeze – de trei ori consecutiv -, acestea fiind acuzate de indecența nudului sau de misticism (pentru ca, în 1968, din iunie până la finele lui septembrie, pictase în frescă, singur, Biserica din Lunca Asaului, jud.Bacau).

Maestrul are tablouri în colecții particulare și în vestite muzee de artă din Franța, Anglia, („Tate Gallery” din Londra); Italia, Germania, Spania, Austria, Elveția, Olanda, Suedia, Norvegia, Portugalia, Grecia, Rusia – (Muzeul Pușkin ), Iran, Turcia, Polonia, S.U.A etc. De asemenea, domnia sa are tablouri în colecții regale, în mari pinacoteci și în colecțiile unor șefi de stat din Norvegia, Danemarca, Romania, Italia, China, Bulgaria și chiar în Colecția Muzeului de artă al Vaticanului. În anul 1968, din iunie până la finele lui septembrie, pictase în frescă, singur.

Sunt remarcabile creațiile sale : Compoziție în mozaic de la Palatul Administrativ din Ploiești, cele aflate în Colecția de artă a Reginei Sonia a Norvegiei, în Colecția de artă a Casei regale Suedeze și Colecția de artă a Reginei Margareta a Danemarcei,Colecția de artă a Reginei Margareta a Danemarcei și Colecția de artă a Regelui Mihai al României.

1 iunie – Ziua Copilului

Ziua Internationala a Copilului a fost stabilita la Conferinta Mondiala pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva din 1925.

Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.

Una dintre teorii spune  ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi  pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din  San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.

De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales intarile comuniste.

In vest, aceasta zi este sarbatorita in alte zile ale anului, dar nu i se acorda prea mare atentie.

Astfel, aceasta zi a fost interpretata ca fiind o sarbatoare comunista.

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite. In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie; Vesticii au date separate : Germania, partea de est, la 1 Iunie, Germania, partea vestica, la 20 Septembrie. India, la 14 Noiembrie Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai .

In  1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat  Conventia privind Drepturile Copilului , aceasta fiind  ratificata si de Parlamentul Romaniei,  devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in tara noastra.

Ziua Internationala a Copilului a fost stabilita la Conferinta Mondiala pentru Protejarea si Bunastarea Copiilor, organizata la Geneva din 1925.

Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilita ca fiind Ziua Internationala a Copilului.

Una dintre teorii spune  ca, un numar de copii orfani chinezi au fost stransi  pentru a sarbatori Festivalul Dragonului de consulul chinez din  San Francisco, chiar pe 1 iunie, data care a coincis cu Conferinta de la Geneva.

De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internationmala a Copilului, mai ales intarile comuniste. In vest, aceasta zi este sarbatorita in alte zile ale anului, dar nu i se acorda prea mare atentie.

Astfel, aceasta zi a fost interpretata ca fiind o sarbatoare comunista.

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite. In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie; Vesticii au date separate : Germania, partea de est, la 1 Iunie, Germania, partea vestica, la 20 Septembrie. India, la 14 Noiembrie Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai .

În 1989 , la 20 noiembrie, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat  Conventia privind Drepturile Copilului, aceasta fiind  ratificata si de Parlamentul României, devenind conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern in țara noastră.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Iustin Martirul si Filosoful

Sfântul Iustin Martirul si Filosoful s-a nascut in jurul anului 100 si a trait in vremea imparatilor romani Antonin cel Pios (138-161) si Marcus Aurelius (161-180). Parintii sai erau greci pagani. Devine crestin dupa ce-l intalneste pe un batran pe malul marii, care ii vorbeste de Hristos.

In urma acestei discutii marturiseste: „Iar mie mi s-a aprins deodata un foc in suflet si m-a cuprins o mare dragoste de profeti, ca si de barbatii aceia care au fost prietenii lui Hristos.

Si, gandindu-ma la cuvintele lui, gaseam ca aceasta este singura filosofie sigura si aducatoare de folos. In felul acesta si pentru aceasta sunt filosof“ (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130).

Plecand de la faptul ca termenul de “filosofie” se traduce prin iubire de intelepciune, filosoful crestin este cel iubitor de Hristos.Dupa convertire, pleaca la Efes, unde are loc dialogul cu iudeul Tryfon si apoi ajunge la Roma, unde va deschide prima scoala filosofica in care se va preda credinta crestina.

Prin deschiderea acestei scoli, filosoful cinic, Crescens, devine adversarul Sfantului Iustin, ajungand sa il denunte autoritatilor romane ca este crestin.

Precizam ca el deschide aceasta scoala in vremea persecutiilor, cand crestinii se ascundeau ca sa nu fie omorati.Cand a fost intrebat daca renunta la Hristos, Sfantul Iustin a raspuns:

“Nici un om in toate mintile nu abandoneaza Adevarul pentru eroare“.In anul 165, dupa denuntul lui Crescens, Sfantul Iustin primeste moartea martirica prin taierea capului, in ziua de 1 iunie.

Mentionam ca Sfantul Iustin a fost unul dintre aparatorii credintei crestine, trimitand doua apologii: una imparatului Antonin, iar cealalta senatului roman.

Moastele Sfantului Iustin se afla in Biserica “Sfantul Ioan Botezatorul“, din Sacrofano, la mică distanță de Roma.
Menționăm ca Sfântul Iustin a fost unul dintre apărătorii credinței crestine, trimițând doua apologii: una împăratului Antonin, iar cealaltă senatului roman.

Moaștele Sfântului Iustin se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, din localitatea Sacrofano, la mică distanță de Roma, în Italia.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. Cinemagia.ro.