ZIUA DE 4 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 4 iunie în istoria noastră 

105: Împăratul Traian a părăsit Roma pentru a incepe al doilea război impotriva dacilor (105-106).

                                 

Foto: Decebal și Traian

Al doilea război Daco-Roman a avut loc între 105–106, motivul invocat de romani fiind acela că regele dac Decebal a încălcat tratatul de pace încheiat cu împăratul roman Traian după primul război Daco-Roman. 

Trupele romane au părăsit Roma, îmbarcându-se la Brundisium (azi Brindisi).

În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin Banat până spre Valea Mureșului ; dinspre sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan și apoi, pe valea Oltului.

1812:  S-a născut George Bariţiu, om politic, publicist şi istoric român, participant la Revoluţia română de la 1848 din Transilvania; (d. 2 mai 1893).

 Este considerat întemeietorul presei românești din Transilvania. În anul 1838 a întemeiat la Brașov „Gazeta de Transilvania”, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea „Foii pentru minte, inimă și literatură”, primul ziar literar românesc din toate timpurile.

1876(4/16): La Bucureşti a fost creată “Societatea Naţională de Cruce Roşie a României”, cu scopul de a contribui la apărarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor şi la aplicarea principiilor rezultate din convenţiile internaţionale ale Crucii Roşii.

1890:  S-a născut la Brăila, filosoful şi publicistul român Nae Ionescu. (“Roza vânturilor”, “Curs de metafizică”, “Curs de istoria logicii”); (m. 15 martie 1940).

A fost unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, un curent de gândire filosofică românească interbelică.

NOTĂ: Unele surse dau ca data de naştere a sa ziua de  16 iunie 1890.

1893:  S-a născut omul politic român Armand Călinescu, fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc.

După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea   îl numește în funcția de președinte al Consiliului de miniștri (prim-ministru) al Românie, pe care a exercitat-o  din martie 1939 – septembrie 1939 .  

În această calitate, Armand Călinescu a continuat politica externă tradițională, apropiată de Franta si Marea Britanie.

În septembrie 1939, a permis refugiul prin România al guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei  de către Germania nazista, precum și evacuarea prin România a tezaurului polonez.

Adversarii sai legionari au vorbit existența unui plan secret al lui Călinescu, aprobat de Marea Britanie, de a distruge câmpurile petrolifere din Prahova, în cazul unui atac german asupra României.

A fost asasinat în București la data de 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul prahovean Miti Dumitrescu,unul dintre primii care a decis pe cont propriu să răzbune asasinarea Căpitanului.

Și-a format o echipă de încredere, care a început să studieze traseul zilnic al lui Armand Călinescu, din februarie până în iulie 1939, fără ca autoritățile să bănuiască nimic.

1914: S-a născut Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist.

A fost unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale; (m. 1987).

1918: A decedat actriţa Aristizza Romanescu, una dintre marile personalităţi  ale  artei dramatice româneşti.

Aristizza Romanescu a jucat roluri memorabile  pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi a celui din Iaşi, în piese de Vasile Alecsandri,  I.L. Caragiale,  W. Shakespeare,  Molière; (n. decembrie 1854).

1920: A fost semnat Tratatul de la Trianon, Franţa, care a stabilit frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor şi Slovenilor (stat redenumit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria, dupa Primul Razboi Mondial.

Palatul Marele Trianon de la Versailles, Franţa

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.

Tratatul a fost semnat în Franţa la Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de altă parte.

Conţinutul tratatului

Tratatul este divizat în patru părţi. Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei.

Frontiera româno-ungară este descrisă în sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România şi Ungaria).

În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei, Sloveniei şi Voivodinei în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78) intitulata “Clauze politice pentru Europa”, conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa, dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulată “Interesele Ungariei în afara Europei” conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.

Tratatul de la Trianon a schimbat nu numai harta Europei, dar si soarta unor naţiuni, inclusiv a naţiunii române.

Aplicarea dispoziţiilor tratatului

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat au fost delimitate în anii imediat următori.

Singura excepţie a fost oraşul Sopron (în limba germana Odenburg) din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămînă parte a Ungariei.

Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

Impactul tratatului

Tratatul de la Trianon a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent, trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populatie, aceasta din urmă în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.

Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conştiinţa populaţiei statelor succesoare; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii) şi a consfinţit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor).

Harta destrămării Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

1922 (4-7 iunie): Are loc, la Sibiu, Congresul general al sindicatelor din România, la care se hotărắște  unificarea şi centralizarea mişcării sindicale, se alege Consiliul General al Uniunii Sindicatelor din România, cu sediul la Bucureşti şi se adoptă statutul sindicatelor.

1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978); (m. 2017).

1925: A încetat din viaţă la Cluj, compozitorul român Gheorghe Dima; (n. 28 septembrie/10 octombrie 1847, Scheii Braşovului).

Urmează cursuri de canto la Baden, cu Heinrich Giehne, şi la Viena, cu Otto Ufmann. Continuă la Graz studiile de armonie şi contrapunct cu Ferdinand Thieriot. Între anii 1872-1874 este student la Conservatorul din Leipzig.

În tinereţe a cântat la operele din Klagenfurt şi Zürich.

După întoarcerea în oraşul natal, a practicat ca profesor de muzică şi dirijor, fiind director al Şcolii de Gimnastică şi Cântări (1875 – 1879; 1899 – 1914) şi cel dintâi director al Conservatorului din Cluj.

Din compoziţiile sale, amintim: „Cucule cu peana sură”, „Mama lui Ştefan cel Mare” şi „Ştefan Vodă şi codrul” .

A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

1927: Cade guvernul Averescu, fiind inlocuit cu cel condus de prințul Barbu Stirbey (pâna la data de 20 iunie 1927).

Este succedat din data de 21 iunie 1927 de guvernul condus de Ion I.C. Brătianu, care a condus România pâna la 24 noiembrie 1927.

1928: S-a născut Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor; (m. 1995).

1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978); (m. 2017).

1939: S-a născut la Dolhasca, renumitul  actor român de teatru şi film, Alexandru Arşinel.

S-a inscris la Facultatea de Teatru din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1962.

Este director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti.

1941: S-a născut în localitatea Vinerea din jud.Alba, cunoscutul actor  român de teatru şi film,Valentin Uritescu.

A absolvit în 1963 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din Bucureşti, la clasa profesorului Constantin Moruzan

A fost distins cu Premiul ACIN 1986 pentru rolurile din „Noi cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica”, Premiul UCIN 1991 „Momentul Adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii”, Premiul pentru interpretare masculină (1986) pentru rolul Sergentul Şaptefraţi din „Lumini şi umbre”, regia Andrei Blaier.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Valentin Uritescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

1945: S-au pronunțat sentințele în procesul înscenat la 30 mai unui număr de 12 oameni de cultură și jurnaliști acuzați că ar fi fost „criminali de război” și vinovați de „dezastrul țării”. Printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic.

Acuzator public a fost Alexandra Sidorovici, cea care avea să-i devină soţie unui dintre creierele loviturii de stat din ‘89, Silviu Brucan, redactor-şef la „Scânteia“ şi presupus agent KGB. Despre această Alexandra Sidorovici se ştie că a ajuns ulterior adjunct-şef de catedră la Catedra de marxism-leninism de la Institutul Politehnic din Bucureşti, dar a mai ocupat şi funcţiile de secretar general al Ministerului Minelor şi Petrolului (1948-1958) sau, culmea, secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948.

Foto: 1.Pamfil Șeicaru; 2.Radu Gyr; 3.Nichifor Crainic

Acuzații au fost condamnați la pedepse deosebit de grele, după cum urmează:

1. PAMFIL ŞEICARU, pentru că a părăsit ţara natală şi s-a pus în slujba inamicilor României, a atacat prin viu grai aliaţii ţării, pedeapsa cu moartea, iar pentru faptul de crimă pentru dezastrul ţării, se pedepseşte cu detenţiune grea pe viaţă, iar conform art 1. din Codul penal, se aplică pedeapsa cea mai grea. Osebit, mai este condamnat la confiscarea întregii averi, afară de cea provenită din succesiuni. 2. IONEL DUMITRESCU, pentru crimă de dezastrul ţării, fiindcă s-a pus în slujba hitlerismului şi fascismului, la detenţiune grea pe timp de 20 de ani, degradare civică zece ani şi confiscarea averii soţiei şi descendenţilor 3. ROMULUS DIANU, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării şi instigare la crime de război, la 20 de ani detenţiune grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii. 4. ROMULUS SEIŞANU, pentru aceleaşi vini, la detenţiune pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii. 5. ILIE RĂDULESCU, condamnat cu majoritate de şapte voturi pentru instigare la crime de război, la muncă silnică pe viaţă şi zece ani degradare civică, iar pentru contribuţie la dezastrul ţării, condamnat în unanimitate la detenţiune grea pe viaţă, aplicându-i-se conform Codului penal, pedeapsa cea mai grea; condamnat deasemeni la confiscarea averii, aflată atât pe numele său, al soţiei şi descendenţilor, afară de cea provenită din succesiuni. 6. ILIE POPESCU PRUNDENI, pentru crimă de dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă şi confiscarea averii. 7. AL. HODOŞ, pentru crima de contribuţie la dezastrul ţării, la 20 de ani detenţiune, zece ani degradare civică şi confiscarea averii. 8. RADU DEMETRESCU-GYR, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la 12 ani detenţiune riguroasă, cinci ani degradare civică şi confiscarea averii. 9. GRIGORE MANOILESCU, pentru că a părăsit ţara natală şi s-a pus în slujba inamicilor României, ca ministru al propagandei în guvernul Horia Sima, la pedeapsa cu moartea, iar pentru contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă şi confiscarea averii. I se va aplica pedeapsa cea mai grea. 10. GABRIEL BĂLĂNESCU, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, degradare civică pe zece ani şi confiscarea averii. 11. PAN VIZIRESCU, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării la detenţiune grea pe viaţă, degradare civică pe zece ani şi confiscarea averii. 12. AUREL COSMA, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii. 13. ION DOBRE, zis NICHIFOR CRAINIC, pentru crimă de dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii. 14. STELIAN POPESCU, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii personale, a soţiei, şi descendenţilor, afară de cea provenită din succesiuni“.

1947: S-a născut actriţa Rodica Mureşan.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București in anul 1978. Încă din timpul studiilor a jucat la Teatrul de Stat Arad, in spectacole ca Viața e ca un vagon de Paul Everac, Cerere în căsătorie de A.P. Cehov s.a.

A debutat la televiziune in 1977, cu filmul serial Războiul de independență, regizat de Sergiu Nicolaescu, in care interpreta rolul reginei Elisabeta.

Peste 2 ani apărea in alt serial Tv, Lumini și umbre, cu regia realizata de Andrei Blaier, Mihai Constantinescu și Mircea Mureșan.

A mai jucat in Profesionistul, in regia lui Horea Popescu, Vassa Jeleznova, in regia lui Ion Cojar.

1961: A murit in Bucuresti  profesoara universitară, scriitoarea, eseista și traducătoarea Alice Voinescu.

S-a nascut la 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali (tatăl său era avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca Poenaru, – era o descendentă a lui Petrache Poenaru).

A studiat la Facultatea de Litere și Filozofie de la București unde audiază cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru- este nepoata acestuia -, Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, etc. În 1908 își ia licența în filozofie cu Maiorescu, iar la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat.

A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata școala filozofică neo-kantiană de la Marburg.

I se propune o catedră la o universitate din SUA și un post de lector la Paris pe care le refuză, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915.

În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la  Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. 

În 1948 a fost pensionată de la catedră și a petrecut un an și șapte luni de închisoare la Jilava și la Ghence, apentru participarea (din 1949) la conferinţele organizate de P. Manoliu în cadrul unei „mişcări de rezistenţă”.

 La intervențiile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora (care își pierduse și el catedra de la Conservator), Perpessicius, F. Muzicescu, C. Petrescu, V. Eftimiu sau M. Voiculescu, precum și la intervenția lui Petru Groza, este eliberată, trăind cu o pensie modestă și din traduceri (din limbile engleză și germană-Kleist, Mann etc.). Continuă să își ajute apropiații și câțiva tineri discipoli, fie financiar, fie prin scris. 

In 1951 copiile rămase de la studiul Eschil, sunt distruse de comuniști.

După detenție, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costești de lângă Târgu Frumos până în 1954.

 A publicat cărți de filosofie, estetică și teatru. Postum îi apare și masivul Jurnal care acoperă perioada interbelică și cea comunistă.

În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui N. Iorga de către legionari.

A afirmat că O țară care își reneagă trecutul, nu are viitor.

S-a stins din viata  în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961.

   Andrei Pleșu scria :

„Îmi dau foarte bine seama ce om de calitate trebuie să fi fost Alice Voinescu […]. Alice Voinescu reprezintă un tip uman dispărut astăzi, produs de o lume de asemena dispărută […].

Mare cititoare și comentatoare harnică a lecturilor sale, angajată patetic în traseele labirintice ale credinței, Alice Voinescu e unul dintre acele personaje benigne, cultivate, civilizate, pe care România interbelică le producea, adesea, și pe care răzătoarea comunistă le-a lichidat nemilos, dezlănțuit, fără altă motivație decât utopia grosolană și resentimentul. O grațioasă școală de fete intrată pe mâna unor plutonieri.”

(în Dilema veche, nr. 268, 3 aprilie, 2009).

1967: A decedat agronomul  român Gheorghe Ionescu-Siseşti; (n. 1885).

În 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice.

De asemenea, a fost membru al mai multor academii de științe agricole: membru și vicepreședinte (1949) al Academiei de Agricultură din România, membru corespondent (1926) și ulterior membru de onoare (1938) al Academiei Cehoslovace de Agricultură, membru corespondent al Academiei Unionale de Științe Agricole „V.I. Lenin” din Moscova (1957).

A fost  doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania si  membru al Academiei Române.

1968: La sediul ONU din New York are loc ceremonia de transmitere a tapiseriei „Cântare omului” (operă a artistului plastic Ion Nicodim, realizată în 1963), oferită de Guvernul României ONU; tapiseria este expusă pe peretele vestic al principalului hol al delegaţiilor de la etajul 1 al clădirii Adunării Generale a ONU.

Foto: Pictorul Ion Nicodim

Sub tapiserie este fixată o placă conţinând traducerea în limba engleză a unui fragment din poezia „Cântare omului” de Tudor Arghezi.

1983: Atleta română Anișoara Cușmir a realizat un nou record mondial la săritura în lungime cu 7,43 m.

Anișoara Cușmir a bătut de 6 ori recordul mondial, după sute de salturi și mii de kilometri alergați.

Acest record a fost realizat la Internaționalele României, care s-au desfășurat pe fostul stadion 23 August.

1992: Sunt sfințite crucea de marmură și monumentul care au fost ridicate în memoria mareșalului Ion Antonescu, în apropiere de închisoarea Jilava, pe locul unde a fost executat, la 1 iunie 1946.

2002: A încetat din viaţă actriţa română de teatru şi film, Ninetta Gusti; (n. 27 noiembrie 1913).

Foto: Ninetta Gusti

2003: Ministrul Afacerilor Externe a inaugurat Consulatul General al României de la Barcelona.

2003: S-a născut la Râșnov, Brașov, alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene; (m. 2017, în Munții Retezat).

Tânără alpinistă, deținătoare a opt recorduri mondiale, dar și europene, care a intrat în cartea recordurilor. 

Pe 4 decembrie 2016, Dor Geta Popescu devenea cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat vârful Giluwe (4.367 m), din Papua-Noua Guinee, cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania.

Pentru ea era al șaselea din cei șapte vulcani cei mai înalți de pe fiecare continent ai Circuitului 7 Volcanoes.

Tot în 2016, Dor Geta Popescu a doborât recorduri mondiale de vârstă pe Aconcagua, cel mai înalt munte din afara Asiei, Pico de Orizaba, cel mai înalt vulcan din America de Nord, Denali/McKinley, gigantul Americii de Nord. Și-a pierdut viața într-o avalanșă în Masivul Retezat.

2004: A fost inaugurat „Water Park”, cel mai mare parc acvatic din România (lângă Aeroportul Otopeni).

2005: Consiliul Naţional al PRM a decis alegerea lui Corneliu Vadim Tudor în funcția de preşedinte al PRM, ratificând astfel decizia Biroului Permanent din 2 iunie, privind revenirea acestuia la conducerea formaţiunii.

Totodată, Consiliul Naţional a decis anularea modificărilor din statutul PRM făcute la plenara Consiliului Naţional din 12 martie, hotărându-se astfel revenirea la titulatura Partidul România Mare şi la sigla PRM.

Totodată, Consiliul Naţional a decis anularea modificărilor din statutul PRM făcute la plenara Consiliului Naţional din 12 martie, hotărându-se astfel revenirea la titulatura Partidul România Mare şi la sigla PRM.

 2007: A murit inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică, autorul unor valoroase contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice, membru titular al Academiei Române din 1999; (n. 1925).

2021 : A decedat fizicianul Eugeniu Ivanov, cercetător științific specialist în în fizică nucleară la înființarea Institutului de Fizică Atomică din București-Măgurele( n.4 decembrie 1933, Dorobanțu, Constanța).

 A avut contribuţii importante în ingineria nucleară. A descoperit noi izomeri nucleari din domeniul microsecundei şi milisecundei.

Incepând cu anul 1977, Dr. Ivanov a condus un program amplu de reprofilare a ciclotronului pentru cercetări aplicative (precum controlul uzurii și cercetări tribotehnice asociate, caracterizarea materialelor prin metode analitice bazate pe fascicule de ioni accelerați,producerea de fluxuri intense de neutroni rapizi pentru studii de medicină și biologie).
După 1990, savantul român s-a implicat în studii și cercetări aplicative cu acceleratorul ciclotron în domeniul fizicii suprafeței și a interfeței (în premieră în țara noastră) – bazate pe spectrometria de electroni Auger, pulverizare ionică, retro-împrăștierea particulelor alfa.

Și mai recent, a colaborat la realizarea unor lucrări experimentale valoroase în domeniul fizicii positronium-ului (sistem legat format dintr-un electron și un pozitron).
A dezvoltat o serie de colaborări științifice foarte fructuoase cu laboratoare cu preocupăriștiințifice similare din străinătate.

In 1968 a fost bursier al Agenției pentru Energie Atomică de la Viena în Laboratorul de Fizică Nucleară Aplicată de la Casaccia (Roma), iar in 1973-1974 a fost profesor invitat la Institutul Mahn-Meitner din Berlin (Vest).

După 1990 a pus bazele unui proiect de colaborare tehnico-științifică cu Universitatea Konstanz (Germania).

A fost membru corespondent al Academiei Române.

4 iunie :


Astăzi se comemorează în România 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (1920 – 2020).
* În toate bisericile din Patriarhia Română, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului pentru eroi, vor fi pomeniţi eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional, între anii 1916-1918, şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920
* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României şi Institutul Cultural Român, prezintă publiculu o expoziţie şi, totodată, un proiect online, „Trianon 100. România la Conferinţa de Pace de la Paris”.
Expoziţia va fi disponibilă online pe pagina www.mvu.ro, în cadrul secţiunii „Trianon 100”. Ea este un proiect complex, ce cuprinde sute de documente şi fotografii de epocă, rod al cercetării în cadrul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi al unui parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Pogorarea Duhului Sfant – Rusaliile – Cincizecimea

Duminica 4 iunie 2023, Biserica Ortodoxa praznuieste Pogorarea Duhului Sfant, care are loc la 50 de zile de la Invierea Domnului. De aici si denumirea de Cincizecime. Aceasta zi este cunoscuta si sub numele de Duminica mare sau Rusalii. Despre aceasta sarbatoare fac mentiuni Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) si Sf. Luca (Fapte 20, 16). Pana la inceputul secolului al V lea, Cincizecimea era praznuita impreuna cu Inaltarea Domnului.

In Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferintele evreilor in pustiu, precum si de necazurile prin care au trecut, pana sa ajunga in pamantul fagaduintei, unde s-au indulcit de roade, de grau si de vin. De aceea, la aceasta sarbatoare se multumea lui Dumnezeu si pentru secerisul nou.

In Noul Testament, Cincizecimea aminteste de venirea Duhului Sfant in chip de limbi ca de foc peste Apostoli. Scopul acestei pogorari este sfintirea lor, ca ei sa poata sa inceapa propovaduirea in Ierusalim si apoi in toata lumea. Se pogoara in acest chip, pentru a ne arata legatura cu Cuvantul vesnic. Limbile ca de foc sunt limbi dumnezeiesti si din acest motive ele nu transmit o invatatura omeneasca, ci una dumnezeiasca. Cincizecimea sau Rusaliile este sarbatoarea zilei de nastere a Bisericii. In aceasta zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism aproximativ 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu. Este ziua in care are loc trecerea lucrararii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni, prin Duhul Sfant.

Preafericitul Patriarh Daniel marturisea intr-o predica inchinata praznicului Pogorarii Sfantului Duh: „Indata ce s-au umplut de Duhul Sfant, ucenicii vorbeau despre faptele minunate ale lui Dumnezeu si evreii si prozelitii care se aflau la Ierusalim auzeau fiecare in limba lui ce propovaduiau Apostolii; auzeau in limba in care s-au nascut, spune cartea Faptele apostolilor, in capitolul al doilea. Erau acolo oameni care reprezentau toate semintiile de sub cer – parti, mezi, oameni din Mesopotamia, din Iudea, din Egipt, din Libia, Capadocia, Pamfilia – acestia auzeau fiecare in limba lui vorbindu-se despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca Biserica lui Hristos nu desfiinteaza identitatea persoanei si nici identitatea popoarelor, ci le aduna in comuniunea de iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Duhul Sfant nu se coboara peste Apostoli sub forma unei paturi de foc, ca o invelitoare deasupra lor care i-ar fi uniformizat, ci sub forma de limbi ca de foc deasupra capului fiecarui ucenic care va deveni Apostol. Aceasta inseamna ca Duhul Sfant nu colectivizeaza, nu uniformizeaza pe oameni, ci cultiva identitatea fiecarei persoane umane, distincte de celelalte persoane, o lumineaza, o imbogateste si o face sa comunice cu celelalte persoane in iubirea Preasfintei Treimi. Duhul Sfant nu este nivelator de identitati personale sau etnice, ci el face sa creasca fiecare persoana duhovniceste, fiecare popor”.

In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei.
La cincizeci de zile dupa Pasti, ne relateaza cartea Faptele Apostolilor, ucenicii lui Hristos erau adunati „toti in acelasi loc”.

Este important sa retinem acest lucru, pentru a intelege ca Duhul Sfant vine doar acolo unde este unitate, comuniune si asezare launtrica. Pogorarea Duhului Sfant a fost precedata de un vuiet din cer, care s-a facut auzit ca o ‘suflare de vant ce vine repede’ (Fap. 2, 2). Experienta auditiva a Duhului Sfant de catre Apostoli a fost acompaniata si de una vizuala: ‘Li s-au aratat impartite limbi ca de foc si au vazut pe fiecare dintre ei’ (Faptele Apostolilor 2, 3).

La finalul Sfintei Liturghii din ziua praznicului Pogorarii Sfantului Duh este oficiata Vecernia Rusaliilor si sunt binecuvantate frunzele de nuc sau tei – simbol al limbilor ca de foc ce au stat deasupra capetelor Sfintilor Apostoli.

Sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel

Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel (jud.Tulcea) fac parte din grupul de 36 de mucenici care au patimit pe pamantul tarii noastre, in vechiul Noviodunum, Isaccea de astazi, in perioada 319-324, cand domnea imparatul Liciniu.

Potrivit altor cercetatori, Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel au patimit fie in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363), fie in jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric. 

Trupurile acestor mucenici au fost depuse intr-o cripta din Niculitel. Peste aceasta cripta s-a zidit in timp o biserica din piatra.

Din cauza razboaielor, biserica a fost distrusa, iar cripta a fost acoperita de moloz.In vara anului 1971, cu ocazia unor surpari de teren datorate unor ploi abundente, s-a descoperit cripta martirilor.

In interiorul criptei s-a gasit un sicriu cu osemintele a patru barbati. Deasupra sicriului, pe pereti, s-au descoperit doua inscriptii grecesti.

Prima a fost tradusa prin: “Martirii lui Hristos“, iar a doua “Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“.

Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunarii de Jos, Antim Nica, a dat binecuvantare ca aceste moaste sa fie duse la Manastirea Cocos, spre a fi venerate de credinciosi. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constanteanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Ramnicului, si preotul consilier Dumitru Capaciurea din Macin.

Moaștele celor patru sfinti mucenici sunt prezente si astăzi în biserica mănăstirii Cocosu, din jud. Tulcea.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/04/o-istorie-a-zilei-de-4-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md.;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 3 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 3 iunie în istoria noastră

1267: Prima mențiune documentară a orașului transilvănean Mediaș.

Foto: Cetatea Mediaș

Conform tradiţiei, Mediaşul a fost întemeiat la 1146, fiind cel mai vechi oraş al Transilvaniei, dar alte surse contrazic această ipoteză şi consemneaza naşterea oraşului mai târziu.

De asemenea, tradiţia spune că la început a existat un nucleu de case în jurul unei biserici construite pe ruinele castrului roman şi că la 1200 ar fi trăit aici 100 de locuitori.

 

Stema „Scaunului Mediașului” (în germană Stuhl Mediasch sau Mediascher Stuhl), unitate administrativă a sașilor transilvăneni.

Mediașul a fost singura așezare din zonă care fusese denumită civitas încă din anul 1359, dar în cursul secolului XV, începând cu anul 1407, se va reveni la denumirile  oppidum și villa, devenite mult mai constante în mențiunile documentare.

Târgul Mediaș (în germană Markt Mediasch) a fost desemnat din 1359 sediu judecătoresc, dar abia după ce în 1552/1555 au fost finalizate zidurile sale de apărare, localitatea a fost ridicată la rang de oraș (în germană Stadt Mediasch) și desemnată ca sediu scăunal al Scaunului Mediaș (în latină Sedis Mediensis), o unitate administrativă în Marele Principat al Transilvaniei.

1428: Are loc bătălia de la Golubac, în Serbia. Oastea  Țării Românesti, condusa de voievodul Dan al II-lea, care participa la luptă alaturi de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei  si  suzeranul sau, a fost înfrânta de turci. 

A fost un conflict militar desfășurat în mai–iunie 1428 între alianța militară creștină maghiară–română–lituaniană și armata Imperiului Otoman.

Cetatea Golubăț, aflată pe malul drept al Dunării (Serbia) era ocupată de trupe otomane. Din partea română, au participat 6.000 de călăreți valahi ai domnitorului Dan al II-lea al Țării Românești și moldovenii trimiși de către Alexandru cel Bun.

Acest asediu a fost prima bătălie din istoria militară a Ungariei în care armata maghiară a folosit artileria. Cu toate acestea, alianța militară creștină, condusă de regele Sigismund de Luxemburg, nu a putut captura cetatea Golubăț și a fost învinsă de armata otomană condusă de sultanul Murad al II-lea.În retragere a căzut prizonier la turci și a fost executat condotierul polonez Zawisza Czarny.

După bătălie, armata otomană a cucerit cea mai mare parte a teritoriului Serbiei și Bosniei, iar domnul muntean Dan al II-lea a fost nevoit sa facă pace și să reia plata tributului către turci .

Video: Fortificațiile de la Golubac

1444: Se incheie un tratat de alianță, împotriva Imperiului Otoman, între Iancu de Hunedoara, din partea Ungariei și regele Bosniei, Ștefan Toma.

Tratatul va fi reînnoit la 11 noiembrie 1449.

1595: S-a încheiat un Tratat de alianță antiotomană în urma căruia Ștefan Răzvan, domnul Moldovei, a recunoscut suzeranitatea principelui transilvănean Sigismund Bathory și a aderat la alianța creștină antiotomană, Liga sfântă.

1830: S-a înființat, la Iași, în Principatul Moldova, Facultatea de Drept.

Prima facultate juridică moldoveană, și-a început existența la 3 iunie 1830 când, cu o solemnitate deosebită, se inaugura deschiderea primului curs de legi în limba română de catre jurisconsultul statului, Christian Flechtenmacher, în localul de la Trei Ierarhi, în cadrul căruia își începea cursurile viitoarea Academie ieșeană, până la găsirea unui sediu propriu. Actul oficial de constituire a facultății va fi adoptat la 6 octombrie 1855.

1841 (22 mai s.n.): S-a născut la Iași, muzicianul Eduard Caudella ; (d.15 aprilie 1924, la Iași).

A fost un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic muzical, violonist la curtea  principelui Alexandru Ioan Cuza.

Eduard Caudella era descendentul unei familii de muzicieni. Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece româneşti.

Tatăl său, Franz Seraphim (Serafim) Caudella (28 decembrie 1812 – 26 decembrie 1868), muzician autodidact, a venit din Viena şi s-a stabilit la Iaşi, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză şi germană.

După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înfiinţatei şcoli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică şi declamaţiune.

Ca și tatăl său, Eduard Caudella a predat la Scoala de muzică, iar între 1892 și 1901 a fost rector al Conservatorului.

A fost  primul profesor de muzică al lui George Enescu, care, mai târziu, i-a dedicat magistrului E. Caudella lucrarea sa pentru vioară „Impresii din copilărie”.

În cadrul Conservatorului din Iasi, Eduard Caudella a înființat prima orchestra simfonica, al cărei dirijor a si fost.

Intre lucrarile sale se numară Harţă Răzeşul, Beizadea Epaminonda, Petru Rareş s.a.

1842: S-a născut în București, în familia domnitorului muntean Gheorghe Bibescu, care a refuzat să-i recunoască paternitatea, prințul Alexandru, om de litere, poet, lingvist, eseist și muzician.

Până la 31 de ani s-a numit Alexandru Mavrocordat, luând numele de familie al mamei sale. A locuit în Franța de tânăr, împreună cu cei 3 frați ai săi și a decedat la 11 august 1911, Aix-les-Bains, Ron-Alpi, Franța.

A activat în domeniul lingvisticii, cunoscând, pe lângă limba română, limbile franceză, greacă, latină, germană, italiană și engleză. Era bibliofil, deținând peste 10 mii de cărți.

În 1874 a devenit membru al Societății Lingvistice din Paris, pe care a și prezidat-o în perioada anilor 1893–1894.

A fost căsătorit cu pianista Elena Costache-Epureanu, având 3 copii. În 1895 a fost decorat cu Legiunea de onoare.

1887: A decedat la București, în România, pictorul și graficianul maghiar din Transilvania,Carol Popp de Szathmári (n. 11 ianuarie 1812, Cluj, Imperiul Austriac). A fost primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa.

A vizitat prima dată București în anul 1831 unde, a desenat locuri, costume, tradiții, dar mai ales portrete. Din perioada acestui prim contact al artistului cu Țara Românească datează două portrete: o schiță a lui Franz Liszt concertând și portretul Marițicăi Văcărescu, cea care în anii ’40 a fost protagonista unui dublu divorț, cu consecințe politice, în care au trebuit să se implice nu doar Patriarhia Constantinopolului, ci și ambasadorii puterilor străine de la București, pentru că aceasta voia să se căsătorească cu Vodă Bibescu.

În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii la Paris, unde mergea aproape anual, a devenit familiar cu arta fotografică recent inventată și din 1848-1849 începe să experimenteze din ce în ce mai mult cu aparatul de fotografiat.

Prima lui fotografie este o calotipie reprezentând un Amoraș din gips, fără brațe, calotipie inscripționată în germană: „Die aller erste Photographie die ich gemacht habe im Jahre 1848 November” („Această fotografie este prima pe care am făcut-o în noiembrie 1848”). Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, printre alții, cu Peter Fendi (1792-1842) și Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia. Din 1843 a activat la București.

În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii). În perioada 1860-1870 Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război. A deținut un atelier de fotografie pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar. Szathmari se înscrie încă de la început în această modă, înființând un atelier în Hanul Verde, unde execută fotografii până în jurul anului 1854.

Din această perioadă datează, de exemplu, seria de portrete ale actorului Matei Millo, cele mai multe cu actorul costumat și grimat pentru rolurile care l-au consacrat. Un episod relevant pentru cariera lui Szathmari este participarea sa ca fotoreporter la primele confruntări ruso-otomane din timpul Războiului Crimeii (1853-1856), când este acceptat atât în tabăra rusă, cât și în cea otomană unde imortalizează, printre altele, portrete de ofițeri ruși, otomani, englezi, francezi, o stație de carantină, o parte a taberei otomane etc. În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea al Franței și regele Spaniei.

În România nu există niciun exemplar al albumului, doar câteva fotografii disparate și nefixate pe suport de carton și găzduite de Biblioteca Academiei Române. După Unirea Principatelor Române (1859) devine oficial pictorul și fotograful Curții lui Alexandru Ioan Cuza., perioadă în care găsește noi utilizări pentru fotografie: studiu premergător pentru o litografie sau o acuarelă, studiu similar schiței în creion sau cărbune. În anul 1860 a contribuit la înființarea Bukuresti Magyar Közlöny, prima asociație culturală a maghiarilor din București.

1904: S-a născut Athanase Joja, filosof şi logician român, membru fondator si primul președinte al Asociatiei „România”, vicepresedinte al Comitetului Executiv al UNESCO, presedinte al Academiei Române (1966–1972); (m. 8 noiembrie 1972).

A fost din anul 1935 membru al Partidului Comunist din România.

A fost profesor de logică la Universitatea din Bucureşti, îndeplinind o serie de funcţii pe linie de stat şi de partid: în 1947 a fost secretarul general al Comisiei române de legăturã cu Comisia Aliatã de Control, secretar general şi apoi director în Ministerul Afacerilor Externe (1948-1955), reprezentant permanent la ONU (1955-1957), ministru al Învăţământului şi Culturii (1957-1960), iar din 25 ianuarie 1958 şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

Între anii 1955 şi 1969 a fost membru al CC al PCR, iar din 1961 membru al Consiliului de Stat (pânã în 1972).

 În mai 1961 a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România”.

1906: S-a născut la Burdujeni, Suceava, istoricul  literar Jean Livescu ; (m. 2 septembrie 1996, București).

A urmat cursurile Facultatii de Litere şi Filosofie a Universitatii „Al.I.Cuza”, secţia Limba şi literatura germană (pe care a absovit-o în 1937).

A continuat studiile  în Germania, la Universitatea din Marburg, apoi la cea din Berlin (unde a studiat limba germană, estetica şi istoria, între 1933-1937 ). Şi-a luat doctoratul în 1942 la Strasbourg .

Între 1939 şi 1942 a beneficiat de o bursă de cercetare Humboldt , pentru literatura germenă, la Friedrich-Wilhelm-Universität, Berlin, pe lângă profesorul Dr. Julius Petersen şi la Universitatea din Strasbourg, pe lângă Prof. Dr. Fr. Wentzlaff Eggebert.[1]

Mai târziu a revenit în Germania, între anii 1970 şi 1980, pentru stagii de specializare la Marbach, Bonn, Köln şi Leipzig.

A fost profesor titular de limba şi literatura germană la Facultatea de Litere din Iaşi (1946-1955), decan al facultăţii de filozofie al Universităţii din Iaşi (1947-1948).

A rector al Universitatii din Iaşi între 1949 şi 1955 . În paralel, a fost director al Institutului de Istorie şi Filologie din Iaşi, redactor responsabil al revistei Studii şi cercetări ştiinţifice, membru al Comitetului de direcţie al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”

În 1955 Jean Livescu s-a transferat la Universitatea Bucureşti ^,  unde a lucrat în perioada 1955-1976, şi a fost ales rector, în două mandate: 1959-1963 şi 1968-1972.Şi-a întrerupt primul mandat de rector deoarece în data de 20 aprilie 1963, Jean Livescu a fost numit în funcţia de Adjunct al Ministrului Învăţământului.

Din 1965 devine membru corespondent al Academiei Române.

A publicat numeroase lucrări, dintre care cităm:

Romanul evolutiv german (1943),Herder şi ideea de umanitate (1945), Franz Wefel şi umanismul (1945),Sensul şi valoarea istoriei literare (1947), Goethe, cercetător al naturii (1949), Consideraţii asupra romantismului german (1970).

De asemenea, a publicat, în colaborare, două volume de Limba germană (1963-1966), Antologie a literaturii germane (1972, în colaborare), Dicţionar germano-român (1974) etc.

Lui Jean Livescu i se datorează şi publicarea ediţiei critice a Poeziilor lui Goethe.
Profesorul Jean Livescu a fost membru al unor organisme de prestigiu:Societatea germaniştilor din România, Societatea română de ştiinţe filologice,Societatea „Goethe” din Germania,Societatea Lenau din Austria,Internationale Vereinigung für Germanische Sprach-und Literaturwissenschaft.

1915: S-a născut la Mioveni, Argeș, cel mai longeviv general în viață al Armatei Române . A absolvit Școala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel. A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, ca ofițer al Armatei Române, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944.

A lucrat ca învățător, iar după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității din București, a devenit profesor de matematică și fizică. În 1977, s-a pensionat ca titular al catedrei la Școala Racoviță.

În 2022, a fost avansat de la gradul de general de brigadă la gradul de general-maior.

A înființat Muzeul Cula Racovița, de care a rămas foarte atașat și care în prezent îi poartă numele.

 1916: S-a născut în localitatea Daești, Valcea, inginerul agronom Mircea D. Moţoc, specialist în pedologie şi eroziunea solului,  membru titular al Academiei Române din 1990; (m. 23 octombrie 2006).  A absolvit Facultatea de Agronomie din București în 1941 și a început activitatea de cercetare în domeniul prevenirii și combaterii eroziunii solului. Este fondatorul disciplinei Combaterea eroziunii solului, organizatorul și promotorul cercetării științifice în acest domeniu, precum și al valorificării practice a rezultatelor cercetării prin proiectarea amenajărilor de combatere a eroziunii solului.A înființat Stațiunea de cercetări pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului – Perieni, Vaslui, care, în prezent îi poartă numele.

A întreprins lucrări de cartare și raionare a susceptibilității solurilor la eroziune, contribuind la alcătuirea hărților de sinteză a eroziunii solului pe plan național, a elaborat metode de protejare a solurilor cu aplicabilitate practică pe mari suprafețe. Ca profesor, a contribuit la formarea multor generații de specialiști și a îndrumat numeroase serii de cercetători, doctoranzi și specialiști agricoli.

1916: A decedat la București, Dimitrie C. Butculescu (n. 25 octombrie 1846, Roșiorii de Vede, Teleorman).

A fost arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist,deputat și filantrop, inițiatorul constituirii Societății Enciclopedice.

De asemenea, a fost președinte-fondator al Societății Filatelice Române.

1918: După Unirea cu România, în Basarabia s-au desfasurat lucrările primul Congres  al medicilor veterinari din aceasta provincie istorică.

1922: A încetat din viață la Agapia, Neamț scriitorul Duiliu Zamfirescu, magistrat la Hârșova și Târgoviște, avocat (n.30 octombrie 1858, Plăinești, pl. Râmnicul de Sus, Râmnicu-Sărat/Dumbrăveni, Vrancea)

A fost redactor la România liberă; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

1922: Poetul român Ion Vinea editeaza  la Bucuresti revista avangardista Contemporanul, care va aparea vreme de un deceniu și care promova sincronizarea literaturii naționale.

1922: Moare la Agapia, Neamț, scriitorul Duiliu Zamfirescu, autorul volumelor “Viața la țară”,”Tănase Scatiu”, “In razboi”. A fost membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.; (n. 30 octombrie 1858, Dumbrăveni, Vrancea).A fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu și al SultaneiMincu, sora arhitectului Ion Mincu.

A fost procuror supleant la tribunalul din Hârșova iar în 1881 procuror la Târgoviște, apoi avocat și redactor, din 1882, la România liberă, unde publică sub pseudonimul Don Padil. În 1885, intră prin concurs, funcționar (atașat de legație clasa I) la Ministerul Afacerilor Străine, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana.

S-a căsătorit acolo, în 1890 cu Henriette Allievi, fiica senatorului Antonio Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic. În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul Afacerilor Străine, iar în 1909, reprezentantul României în Comisia Europeană a Dunării, cu grad de ministru plenipotențiar. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială.

După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie – 13 iunie 1920). În domeniul politicii externe, a susținut încă înainte de a deveni ministru, crearea unui stat ucrainean : „Creațiunea unui stat ucrainean este o dogmă de politică externă românească. Orice s-ar întâmpla, în viitor, între ucraineni și noi, vom suporta izbitura lor, – pe când nu vom suporta pe a Rusiei reconstituite.”

Duiliu Zamfirescu a activat o vreme, în anul 1918 în Basarabia, fiind numit comisar general al guvernului român în Basarabia, după Unirea proclamată de Sfatul Țării la 27 martie 1918 și a activat până în iunie 1918, când această funcție a fost desființată și, în locul ei, a fost instituită funcția de guvernator militar al Basarabiei.

1934: S-a născut la Iași, dramaturgul Andi Andrieș, poet, editor și publicist, fost membru al Uniunii Scriitorilor din România; d. 2 septembrie 2010, Iași.

A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, între 1951–1955. 

A debutat publicistic cu versuri în ziarul Clopotul (1948) din Botoșani și a colaborat la publicațiile:  Ateneu, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Iașul literar, Luceafărul, Viața Românească, Literatura și arta (Chișinău) etc. A fost redactor-șef la publicațiile Iașul literar și Convorbiri literare (1954–1971), redactor-șef adjunct la revista Cronica (1971–1978), director al Editurii Junimea (până în 1997), director la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1994–1996).

În dramaturgia sa se remarcă: Vecinii soarelui, Grădina cu trandafiri, Oaspetele fără nume, Neștiuta strălucire, Duet, Destinul – vioara a doua.

 1935 (3 – 4 iunie): Regele Carol al II- lea al României, însoţit de întreg guvernul ţării, s-a aflat în vizită de lucru la Chișinău.

1937: S-a născut la Cluj, compozitorul, cercetătorul şi profesorul Lucian Meţianu.

A urmat cursurile Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, unde a studiat compozitia cu profesorii Anatol Vieru, Tiberiu Olah si Aurel Stroe, si, in paralel, Facultatea de electronica in cadrul Institutului Politehnic din Bucuresti (Universitatea Politehnica de astazi).

Ca o incununare a pregatirii sale bidirectionale, Lucian Metianu s-a specializat in muzica electronica la Köln, prin intermediul unei burse DAAD.

In creatia sa ce cuprinde lucrari camerale, simfonice, vocal-simfonice si muzica de film, Lucian Metianu acorda un loc special muzicii electronice si utilizarii mijloacelor tehnice de producere a acesteia.

Desi s-a stabilit incepand cu anul 1984 in Elvetia unde are si o bogata activitatea didactica si publica, Lucian Metianu a ramas in contact cu lumea muzicala romaneasca, lucrarile sale fiind prezente in programul festivalurilor de muzica contemporana organizate la noi tara, el insusi  fiind rasplatit cu premii si distinctii importante cum sunt Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania pentru una dintre lucrarile sale camerale sau in 2007 cu Ordinul Meritul Cultural in grad de ofiter pentru intreaga sa activitate culturala.

1950: S-a născut artistul plastic Dan Constantinescu.

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în anul 1973, la clasa pictorului Corneliu Baba.

Între 1975-1977 a beneficiat de bursa de creaţie „Th. Aman”.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1976. A avut expoziţii de grup în Grecia, Elveţia, Germania, Belgia, Olanda.

În lucrările sale, a explorat iconografia medievală românească și universul veneţian.

1954: S-a născut criticul teatral Alice Georgescu, fost redactor la revista Teatrul azi, editor executiv la revista Scena, editor la Ziarul de Duminică, consultant artistic la Teatrul Național București.

A fost și director artistic al Festivalului Național de Teatru (1999–2000 și 2011–2013). Președintele Secției române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), membru al Comitetului Executiv al AICT, membru al Senatului Uniunii Teatrale din România (UNITER).

A fost câştigătoare a premiilor pentru critică teatrală în anul 1993 și în anul 2001. De asemenea,a primit Premiul UNITER pentru critică (1992, 2000) și Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2009).

1960: A încetat din viață Ana Pauker (Hana Rabinsohn; 13 decembrie 1893, Vaslui – 14 iunie 1960, București).

Politiciană comunistă ilegalistă, lideră a „grupării moscovite” a PCR și vicepremier și ministru de externe al României – cea mai înaltă funcție politică deținută până atunci de o femeie în istoria României, cât și din lume.

Supranumită „Stalin în fustă”, a fost părtașă la toate crimele regimului din epoca de început a regimului comunist obedient Moscovei în România.

A fost în secretariatul Partidului Comunist (sau Muncitoresc), Român și a condus Ministerul de Externe din România. Deși era cea mai temută femeie, venită în România cu mandat de la Moscova, a avut un sfârşit derizoriu, devenind victima propriei sale politici.

1972: S-a născut la Craiova,  interpretul de muzică ușoară, Aurelian Temișan,o personalitate a spectacolelor de revistă și de televiziune în România. 

A debutat în 1989 la Festivalul Mamaia și de atunci a urmat o carieră muzicală pentru care a renunțat la o carieră sportivă pe care, copil fiind, o începuse, mai întâi în handbal, apoi în box. În ultimul timp a renunțat să mai cânte, dedicându-se teatrului. Albume: Nu, nu, nu, Fortăreața, Dulce amăgire.

1973: Sportivul român  Ilie Năstase a câștigat turneul de tenis de la Roland Garros.

El a reușit un parcurs excepțional la Turneul Roland Garros (21 mai–3 iunie), câștigând întrecerea de simplu fără a pierde măcar un set, performanță egalată doar de Bjorn Borg și Rafael Nadal.

În final, Năstase a câștigat disputa cu croatul Nikola Pilici, scorul fiind de 6-3, 6-3, 6-0.

1977: A încetat din viaţă la București, medicul Theodor Burghele, fondatorul Spitalului de urologie Panduri din Bucuresti.

S-a născut la 12 februarie 1905 în oraşul Iaşi, într-o veche familie de boieri moldoveni.

A urmat studii la Facultatea de Medicină din Iaşi (1922-1928), obţinând în anul 1929, la Iaşi, titlul  de doctor în medicină şi chirurgie, dupa care  a urmat cursuri de specializare la Clinica de urologie din Viena (1930-1931).

A fost membru titular al Academiei Române din 1963 si preşedinte al acestui for în perioada 1976 – 1977.

 Între anii 1972-1975, a deţinut funcţia de ministru al sănătăţii; a fost membru supleant al CC al PCR.

1987: A decedat la Iași, lingvistul Gheorghe Ivănescu, specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; (n. 2 noiembrie 1912 Vuțcani, Fălciu/Vaslui).

A fost profesor de lingvistică romanică si generală la Universitatea din Timișoara (1962-1969) si director al Sectorului de Lingvistica din cadrul Bazei de Cercetari stiintifice din Timisoara a Academiei Romane, al carei membru corespondent a fost din 1965.

2002: In perioada 3-9 iunie, s-a desfășurat  la Cluj prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor.

Au fost vizionate 43 de filme din 15 țări dintre care 11 în competiție. Fondat de către Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, TIFF a crescut de la an la an, devenind cel mai important eveniment cinematografic din România.

Festivalul se desfășoară anual în trei cinematografe din oraș, Republica, Arta și Victoria, însă la ediția din 2004 s-a realizat o premieră prin introducerea proiecțiilor în aer liber, în curtea Universității „Babeș-Bolyai”.

Altă premieră a avut loc în 2007 când festivalul s-a desfășurat în două orașe: Cluj-Napoca și Sibiu, pentru a onora anul când Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii.

2007: La Craiova s-a inaugurat prima fântână muzicală din România.

Fântâna are 350 de mp, iar jeturile sale de apă ajung la 20 de metri înălțime. Este echipată cu 350 de duze și 150 de becuri în toate culorile.

2009: Alpinistul Constantin Ticu Lăcătușu a urcat în premieră românească pe Gunnbjørn Fjeld, de 3.694 m, cel mai înalt vârf din Groenlanda și cel mai înalt din Arctica, aflat în masivul Watkins.

Constantin Lacatusu reuseste pentru a 5-a oara sa puna tricolorul pe un munte neurcat si sa scrie istorie romanesca in alpinismul mondial.

A botezat muntele pe care nu călcase nimeni pana la el Petra Peek, dupa numele fetitei sale mai mici, care  implinisede curind un an.

2018: A încetat din viață la Galați, interpretul român de muzică ușoară și de estradă, Alexandru Jula (n.24 iulie 1934, Șimleu Silvaniei, Sălaj).

A debutat în televiziune la 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963. La 1 octombrie 1954 a intrat în trupa Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați, secția estradă unde a debutat în spectacolul „Sugestii și reclamații”. Între 1965-1971 colaborează și la premierele Teatrului „Constantin Tănase” din București („Carnaval la Tănase”, „Aventurile unei umbrele”, „Al optulea magnific”, etc), numărându-se printre invitații permanenți ai spectacolelor Capitalei.

Din 1972, timp de 8 ani, este cooptat și în colectivul Teatrului „Fantasio” din Constanța, unde interpretează alături de Ionel Miron și de Ilona Moțica.Primul sau single a fost realizat în 1966 împreună cu Ionel Miron . De-a lungul timpului a participat la festivaluri naționale și internaționale unde a câștigat mai multe premii.

Este laureat al Concursului de creație și Interpretare „Melodii ’79” pentru interpretarea piesei „Am auzit de dragoste” (V. Veselovschi). În 1968 participă la Festivalul de la Berlin și în 1978 la Festivalul de la Poznan, Polonia. La Festivalul de muzica ușoară de la Mamaia participă în 1966 și în 1969. In anul 1998, la Constanța primește Diploma de Excelență la Festivalul Național al Teatrelor de Revistă.

În anul 2000 obține Premiul Național de Revistă. În 2002 primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare Românești „O zi printre stele” a Ministerului Culturii și Cultelor. Tot în anul 2002 este desemnat Cetățean de Onoare al municipiului Galați. După 2000 este prezentatorul emisiunii „Jula și prietenii”, difuzată la TV Galați, unde sunt prezenți invitați de seamă din lumea muzicii ușoare și populare.

2020: A încetat din viață la Chișinău, scriitoarea Valentina Tăzlăuanu,eseistă, jurnalistă și critic de teatru și cinema din Republica Moldova; (n.5 ianuarie 1950, Druța, Rîșcani, Moldova).

A fost redactor-șef al revistei Sud-Est Cultural.

2021: A decedat la București, graficianul Dan Erceanu; (n.29 august 1943, București).

A absolvit Institutul de Arte Plastice Bucureşti în 1969, clasa Vasile Kazar şi Ion State, și a devenit cadru didactic la Universitatea de Artă din București. A fost director al Bibliotecii Naționale a României (1997–2002 și 2005–2006).

Dan Erceanu a participat şi la Bienale internaţionale cu juriu: Florenţa, Ljubljana, Barcelona, Berlin, Bilbao, Veneţia, Friedrikstadt, Heildelberg, Cracovia.

A fost organizatorul primei expoziţii „Podul” a Atelierului de gravură al UAP – 1974 şi a realizat decoruri şi costume pentru spectacole de teatru.

Lucrările sale se află în muzee din ţară, precum şi în diverse colecţii private din ţară şi din străinătate – Germania, Statele Unite ale Americii.

A fost recompensat de-a lungul carierei cu numeroase premii naţionale şi internaţionale şi a avut 18 expoziţii personale la Bucureşti, Braşov, Iaşi, Munchen, Brehlolt, Wurzburg, Heidelberg, TeI-Aviv, Boston, New York.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie şi Sfânta Muceniță Paula Fecioara.

Sfinții Mucenici Luchilian și Paula, fecioara – Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia 

Sfantul Mucenic Luchilian a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idolesti pana la batrânete, când s-a convertit la crestinism.

Nevoind sa-si lepede credinta in Hristos, a fost bătut cu salbaticie, incat era tot numai o rana. Aruncat in temniță in acest chip, a intâlnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie si Claudie, închiși din acelasi motiv – nelepadarea de Hristos.

Aici i-a intarit pe tineri catre mucenicie, ca sa nu se infricoseze de chinurile si moartea pe care urmau sa le primească. Astfel, impreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se intăreau in Hristos.

Au fost aruncati in foc, dar au iesit nevătămați. In urma acestei minuni, tinerilor li s-au taiat capetele, iar Luchilian a fost rastignit, batandu-i-se piroane peste tot trupul.

Trupurile lor au fost ingropate de o fecioara, Paula, care a fost pedepsita pentru această faptă creștinească tăindu-i-se capul .

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/03/126226/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md.;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 2 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 iunie în istoria noastră

1247: Diploma cavalerilor ioaniţi consemnează existenţa formaţiunilor politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau.

Diploma Cavalerilor Ioaniţi este un act de donaţie al regelui Bela al IV lea al Ungariei în favoarea Cavalerilor Ioaniţi , emis la 2 iunie 1247,  în care se consfinţea dăruirea către acest ordin cavaleresc a unui întins teritoriu la sud de Carpaţi  si care mențina existența unor mici state feudale româneşti.

Acest document ne furnizează  date legate de viaţa economică, socială, politică şi militară a acestor formațiuni statale.

Regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270), acorda lui Rembald, preceptorul Ordinului cavalerilor ioaniţi, Banatul de Severin, impreuna  cu alte posesiuni.

Cu acest prilej, în diploma pe care a emis-o se semnala existenţa unor formaţiuni politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi cnejii Ioan şi Farcaş.

Banatul de Severin şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş urmau să se afle sub autoritatea Ordinului, în timp ce voievodatele conduse de Seneslau şi Litovoi rămâneau în stăpânirea românilor, în condiţiile pe care le avuseseră până atunci.

 In document se spune ca ”mânați de acest gând, după o îndelungă sfătuire cu fruntașii si baronii regatului nostru, ne-am oprit la aceasta hotărâre, luata dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele perceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim, din partile de dincolo de mare, cu privire la repopularea regatului, care prin năvălirea dusmanoasa a neamului numit tătari a indurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor cât și prin uciderea locuitorilor.”

1711: După ce, la 30 mai domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir a trimis o scrisoare prin care cerea sprijin militar rus, deoarece otomanii aflaseră că trecuse de partea țarului, trupele ruse au trecut Prutul la 1 iunie, iar a doua zi, la data de 2 iunie a intrat în Iași.

De asemenea, Dimitrie Cantemir lansase, la 1 iunie, o proclamație prin care le cerea supușilor săi să se prezinte, în număr cât mai mare, la oaste până la data de 15 iunie.

Foto: Dimitrie Cantemir și Țarul Petru I

Conform articolului 2 al Tratatului de la Luțk (26 aprilie 1711)- foto-, domnul Moldovei trebuia să se alăture cu armată oastei ruse, trupele moldovene urmând să fie întreținute pe cheltuiala vistieriei rusești.

La 27 mai, feldmareșalul rus Șeremetev a trimis de la Soroca o proclamație adresată locuitorilor Moldovei, prin care le cerea să se înroleze în armata rusă, urmând să primească soldă.

În sprijinul Moldovei, a fost trimis brigadierul Kropotov, cu un detașament de 3.000 de oameni.

La 1 iunie, detașamentul de cavalerie comandat de Kropotov, alături de un polc moldovenesc condus de Apostol Ghicheciu, a trecut Prutul, iar a doua zi, pe 2 iunie, a intrat în Iași.

1816: S-a născut Constantin A. Rosetti, om politic liberal, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848 în Muntenia și unul dintre conducătorii luptei pentru Unirea Principatelor Române; (d. 8 aprilie 1885).

A servit în armată, a intrat apoi în administrație, fiind șeful poliției din Pitești, în magistratură, procuror la Tribunalul civil din București, în paralel având preocupări literare. În 1844 a mers la Paris pentru studii, devenind prieten cu Ion C. Brătianu, pictorul Constantin Daniel Rosenthal, Scarlat Vîrnav. A participat la fondarea Societății studenților români din Paris, al cărei secretar a fost.

A avut un rol de seamă în Adunarea ad-hoc și în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. A fost unul dintre conducătorii Partidului Național Liberal, a susținut cu entuziasm proclamarea independenței țării și participarea României la războiul ruso-turc din 1877–1878.

A pus bazele Asociației lucrătorilor tipografi din București, al cărei președinte a fost, a fost co-fondator al Casei de ajutor reciproc a tipografilor din România, a fost în mai multe rânduri ministru și președinte al Camerei Deputaților.

A fost i un promotor al ziaristicii române  moderne, scriitor, director al Teatrului National din Bucuresti (1859-1860).

In calitate de  ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (1860, 1866-1867), a propus şi susţinut înfiinţarea Societăţii Academice Române (1866), care a devenit ulterior Academia Română, numărându-se printre membrii fondatori ai acesteia.

1821: S-a născut Ion C. Brătianu, personalitate de frunte a vieţii politice româneşti ; (d. 4 mai 1891).

A luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti și alți politicieni proeminenți, la revoluția din 1848 din Țara Românească, fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu. După restaurarea rusească și otomană, a plecat în exil la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomiei principatelor dunărene.

A pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii şi a contribuit decisiv la aducerea în ţară a principelui Carol I de Hohenzollern.

A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza și la alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a fost ministru al Apărării, al Afacerilor Externe, de Finanțe în următorii patru ani. În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul ruso–româno-turc din 1877 care a dus la independența României, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme. Ion C. Brătianu fost și scriitor.

Pamfletele sale politice în franceză: Mémoire sur l’empire d’Autriche dans la question d’Orient, Réflexions sur la situation, Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris și La Question religieuse en Roumanie au fost bine primite la Paris.

Pe plan intern, a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic.

Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1885.

1848: La Mihalț a avut loc primul incident grav al revoluției din Transilvania.

La Mihalț era în derulare o veritabilă răscoală a țăranilor împotriva asupririi maghiare.Peste 100 de grăniceri secui au fost trimiși la fața locului pentru a restabili liniștea. Sătenii nu i-au lăsat să intre în localitate. Punctul culminat al tensiunilor a avut loc în 2 iunie când secuii au adresat un ultimatum celor peste 2.000 de țărani români înarmați cu furci, coase oblite, bâte, topoare. Aceștia au refuzat din nou să permită intrarea secuilor în sat, motiv pentru care s-a ordonat soldaților sǎ tragǎ fǎrǎ avertisment. S-au tras șapte salve în urma cǎrora au rămas 14 români morți și mai mult de 50 de rǎniți, dintre care mulți au decedat ulterior. Acest eveniment a atras atenția după ce a fost prezentat în ziarele vremii și a fost unul dintre motivele care l-au convins pe Avram Iancu să declanșeze ofensiva militară din Apuseni.

1867: Ștefan Gonata devine membru activ al Societății Literare Române (Academia Română). La 22 septembrie 1870 este ales membru de onoare al acestei Academii.

Ştefan Gonata s-a nascut la 1 februarie 1838, in localitatea Trifăneşti, judeţul Bălţi, pe mosia tatalui sau din Basarabia tarista si a decedat la 18 septembrie 1896, Chişinău.

A fost un agronom  si om politic român basarabean, prieten cu Mihail Kogălniceanu. 

A studiat  la Paris filosofia si viticultura.

Revenit în ţară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 – 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite judeţe.

A fost unul dintre acei care a adus şi a aclimatizat în Basarabia viţa-de-vie franceză. Tot aici a încercat să transplanteze viţa-de-vie americană şi a făcut cercetări pentru combaterea filoxerei, care ruina podgoriile basarabene.

A colaborat la mai multe publicaţii agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observaţiile sale ştiinţifice le împărtăşea cu savanţi din România şi din alte ţări europene.

La Zberoaia, in Basarabia, a deschis un spital şi a organizat un muzeu. 

1877: A murit la București, Ion C. Massimu lingvist, reprezentant al curentului latinist și membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867; (n. 1825, la Gropeni, Brăila).

Lingvistul Ion C. Massimu și August Treboniu Laurian

Din însărcinarea Academiei, lingvistul Ion C. Massimu împreună cu August Treboniu Laurian,a fost autorul primului dicționar complet al limbii române, general, istoric și etimologic, Dicționarulu limbei române.

Lucrarea a fost finanțată de aromânul Evangeliu Zappa, filantropul latifundiar din România, care a reînviat ideea Jocurilor Olimpice.

Una din criticile fundamentale aduse dicționarului lui Laurian și Massim este aceea că lista de cuvinte a lucrării a fost încărcată cu termeni preluați direct din dicționarele latine.

Cele două volume ale dicționarului cuprind un număr de aproximativ 43.000 de cuvinte-titlu, la care se mai adaugă circa 5.000 cuvinte pe care autorii le-au grupat în cadrul articolelor consacrate elementelor de compunere și de derivare (sufixe și prefixe). Împreună cu lista din Glosar, numărul de cuvinte-titlu din cele trei volume se ridică la circa 70.000. Ținând cont însă de numărul termenilor introduși forțat în vocabularul românesc, manifestare a tendinței latinizante, numărul cuvintelor reale se ridică la un total de 50.000 de cuvinte.

De asemenea, a întocmit, împreună cu Ion Heliade-Rădulescu și Alexandru Roman, proiectul ortografiei bazat pe principiul etimologic, adoptat în 1869 de Societatea Academică Română.

A fost și autorul unor manuale de gramatică: Elemente de gramatică elenică (1850), Gramatica macedo-românească (1862), Nou abecedar românesc (1868). În 1855 a publicat la București, la Tipografia Kolegiului, Elemente de Gramatică Română (ediția a doua).

1880: Guvernul SUA recunoaște independența de stat a României.

1881: S-a născut la Mârzești, Teleorman, politicianul român Stan Ghițescu, fost vicepreședinte al Camerei Deputaților (1926), ministru ; d.25 februarie 1952, închisoarea Sighet.

S-a afirmat de timpuriu în politică, intrând în Partidul Poporului condus de generalul Alexandru Averescu. Ajuns în conducerea acestui partid, a fost ales deputat, fiind deosebit de activ în Parlament, a fost ales și vicepreședinte al Camerei Deputaților în 1926.

A fost ministru al Cooperației, ministru al Muncii. După instaurarea regimului comunist a fost arestat împreună cu alți demnitari ai fostelor guverne interbelice și dus la închisoarea de la Sighetu Marmației, unde a și murit.

1882: S-a născut mareşalul Ion Antonescu, militar şi om politici român, fost prim ministru al României şi “Conducătorul Statului”,  în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – septembrie 1940 – august 1944.

 După mai bine de 60 de ani de la moartea sa, încă este un personaj controversat, iar Istoria Romaniei nu şi-a spus încă ultimul cuvant privitor la persoana sa.

Cert este că a rămas în inimile multor români ca un mare conducator, al carui patriotism nu poate fi contestat.

Ion Antonescu (foto) s-a născut la Piteşti la 2 iunie 1882, într-o familie de militari.

A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război.

 Din 4 septembrie 1940 pînă pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducător).

După cum ştim, Antonescu a luat decizia de intrare a României în cel de-al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.

Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-a adus porecla de “Cîinele roşu”. Între anii 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie.

După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al “Şcolii Superioare de Război” între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat Major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.

Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940).

La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice, iar fiul acestuia, Mihai a devenit noul rege.

 În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a căutat să facă o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici.

Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

 

Ion Antonescu şi Horia Sima

Antonescu s-a apropiat politic de Garda de Fier, oferindu-le mai multe portofolii guvernamentale.

El spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului.

Această perioadă de coabitare între General şi Gardă a făcut ca statul să fie decretat “Stat naţional-legionar”.

Până în cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de Antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941).

Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea legionară, (avînd aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingînd înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi modifice poziţia şi să ceară un armistiţiu.

De aceea, pe 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de principalele partide politice, a organizat o lovitură de stat, în urma căreia l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat.

După arestare, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, ţinut în arest timp de doi ani în U.R.S.S., a fost readus în ţară doar pentru a fi judecat “exemplar”.

Condamnat la moarte de instanţa “Tribunalului Poporului” la data de 17 mai 1946, a fost executat la inchisoarea Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie.

1882 (2/14): S-a născut la Tecuci, Ion Petrovici, filosof, scriitor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru).

In 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga.

În 1904 se licenţiază în Filozofie cu dizertaţia O problemă de filosofie iar un an mai târziu, în iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filozofie al unei universităţi româneşti cu teza Paralelismul psiho-fizic.

În anul universitar 1905-1906, timp de două semestre, frecventează cursuri de filozofie la Leipzig şi la Berlin.

În noiembrie 1906 a fost numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. În anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi.

La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la “Academia de Ştiinţe morale şi politice” din (Paris), unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi respectiv L’Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier.

La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române. În guvernul prezidat de Octavian Goga (1937-1938), Ion Petrovici devine Ministru al Educaţiei Naţionale.

În 1941 acceptă portofoliul de Ministru al Culturii Naţionale în guvernul lui Ion Antonescu. 

Printre lucrările sale cele mai importante se numara : Paralelismul psihofisic, Atelierele Grafice Socecu, Bucureşti, 1905; Cercetări filosofice, Tipografia Dacia Iliescu Grossu, Iaşi, 1907; Teoria noţiunilor. Studiu de logică, Tip. Dim. C. Ionescu, 1910; Introducere în metafizică, Bucureşti, 1924; Studii Istorico-Filosofice. H. Poincaré (ca filosof), Alfred Fouillée, H. Spencer şi problema cunoştinţei, Ed. a II-a completată, Bucureşti, 1929; Viaţa şi opera lui Kant. 12 lecţii universitare, Bucureşti, 1936; Spiritul filosofic în comparaţie cu spiritul ştiinţific, Editura Academiei, Bucureşti, 1972.

Postum: Douăsprezece lecţii universitare despre Immanuel Kant, Editura Agora, Iaşi, 1994); Schopenhauer. Viaţa şi opera, Garamond International, Bucureşti, 1995; Schopenhauer. Monografie istorico-filozofică, Eurosong & Book, Bucureşti, 1997; Din cronica filosofiei româneşti, Institutul European, Iaşi, 2005.

A fost membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941);

Dupa venirea comunismului la putere cu ajutorul armatei sovietice, este arestat şi condamnat la închisoare, petrecând 17 ani neîntrerupţi în temniţele regimului, până în 1964.

S-a stins din viață la Bucureşti,la data de 17 februarie 1972.

1882:  S-a constituit, sub direcţia lui Gregoriu Ştefănescu, Biroul Geologic,care avea drept scop principal  întocmirii unei hărţi geologice a României. Aceasta a fost realizată în 1898, la scara 1:200.000).

În sistemul de redactare a propus unificarea denumirilor subdiviziunilor timpului geologic și a culorilor folosite la întocmirea hărților geologice la Congresul de la Bologna.

Biroul Geologic a  funcţionat până în anul 1889, fiind urmat apoi de Serviciul de Mine şi Geologie, în perioada 1896 – 1906, iar din 1906, de Institutul Geologic al României.

Grigoriu Stefanescu (uneori Grigore, Gregoriu, n. 10 februarie 1836, Eliza Stoenesti, Ialomita – d. 20 februarie 1911, Bucuresti), a fost un geolog si paleontolog roman, explorator, membru titular (1876) al Societatii Academice Romane.

Impreuna cu Grigore Cobalcescu, a fost intemeietorul școlii române de știintele pământului (geologie, mineralogie, paleontologie).

A fost primul profesor in acest domeniu al Universitatii din Bucuresti, a condus lucrarile pentru elaborarea primei harti geologice a Romaniei si este descoperitorul unor rămășițe fosile de importanță deosebită.

A fost student al facultatii de stiinte de la Sorbona (1859-1862), iar dupa intoarcerea in Romania, a fost profesor de stiinte naturale la liceele Sf. Sava si Matei Basarab (1863). 

A scris primul manual de zoologie roman (1865).

In anul 1864, printr-un decret al principelui Alexandru Ioan Cuza, este infiintata Universitatea din Bucuresti unde Grigoriu Stefanescu este numit profesor la catedra de geologie, paleontologie si mineralogie in cadrul Facultatii de Stiinte (care avea in toamna lui 1864 sase profesori). Aici a organizat un muzeu de geologie si paleontologie cuprinzand exponate rare, unele aduse din calatoriile sale numeroase.

A publicat primul tratat român de geologie, Elemente de Geologie, in anul 1890. Pe masura ce Universitatea a crescut, din catedra sa s-au despartit o catedra de mineralogie, condusa de Ludovic Mrazec in anul 1894 si in anul 1905 o catedra de paleontologie, condusa de Sabba Stefanescu. Catedra de geologie a revenit in 1910, lui Sava Athanasiu.

A fost  pentru scurta vreme secretar general in Ministerul Instructiunii Publice si rector al Universitatii.

In timpul vietii lui s-a bucurat de o apreciere internationala deosebita, fiind membru al mai multor societati geologice straine.

1885: A decedat prințul Karl Anton Joachim Zephyrin Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 7 septembrie 1811, Krauchenwies, Baden-Württemberg, Germania – d. 2 iunie 1885, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania). A fost șef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministru al Prusiei în perioada 6 noiembrie 1858 – 12 martie 1862 și tată al primului rege al României, Carol I.

În 1866, fiul său  Carol a fost ales domn al Principatelor române. În februarie 1870 unui alt fiu al său, Leopold i s-a oferit tronul Spaniei însă încordarea relațiilor dintre Franța și Germania din acest motiv l-a determinat pe Prințul Leopold să decline această cinste în ciuda susținerii ei de către cancelarul Bismark.

Așa numita „candidatură Hohenzollern” la tronul Spaniei a fost unul dintre motivele izbucnirii Războiului franco-german sau Războiul franco-prusac (19 iulie 1870-10 mai 1871), finalizat cu victoria germană.

Karl Anton a jucat un rol covârșitor în întreaga carieră politică a viitorului rege Carol I al României. El i-a fost îndrumător fiului său chiar de la începutul domniei. L-a sfătuit pe Carol cum să gestioneze interesele marilor puteri ca Germania, Rusia, Imperiul otoman, Anglia. Parlamentul României l-a onorat pe Karl Anton cu titlul de cetățean onorific al României în ianuarie 1867.

1904: S-a născut în cartierul Freidorf din Timișoara, (pe atunci în Austro-Ungaria ),actorul si campionul olimpic de natatie Johnny Weissmüller (Peter Johann Weissmüller), interpretul popularului personaj “Tarzan”.

Părinții săi, șvabi bănățeni, au emigrat în SUA  împreună cu fiul lor pe cand acesta avea varsta de vârstă de șapte luni.

 Peter Johann – Johnny Weissmüller  a susținut ulterior că s-ar fi născut în localitatea Windber (Pennsylvania), probabil pentru a fi selectat în lotul național de natație al SUA. 

A fost  de cinci ori campion olimpic la înot , deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 de titluri naționale.

 S-a retras din competitii si apoi a semnat un contract cu studioul MGM, care l-a si distribuit in rolul vietii sale: ”Tarzan, omul maimuta” in 1932, ecranizări inspirate de romanele lui Edgar Rice Burroughs.

Se povestește că în timpul revoluției cubaneze, pe când Johny Weissmüller juca golf cu niște prieteni în Cuba  jucătorii s-au trezit înconjurați de revoluționari înarmați.

Fără să-și piardă cumpătul, Weissmüller a lansat celebrul strigăt al lui Tarzan, iar soldații, recunoscându-l, au fost foarte încântați să escorteze grupul într-o zonă sigură. A avut parte de bani, faima, insa nu si de mult noroc in dragoste.

A fost casatorit de sase ori, dar nici una dintre casniciile sale  nu a mers bine viata  sa  fiind presarata cu scandaluri.

A avut o biografie controversata, gasindu-si sfarsitul departe de celebritatea din timpul vietii, la Acapulco, in Mexic, la varsta de 80 de ani, la  20 ianuarie 1984.
Respectându-i-se dorința, la înmormântarea sa, coșciugul a fost coborât în groapă având ca fond sonor celebrul strigăt al lui Tarzan.

 1910: S-a născut (la Odessa, azi în Ucraina), dintr-un tată italian şi o mamă română,  Dan Petraşincu (pseudonimul lui Angelo Morretta), prozator,eseist, antropolog, scriitor şi traducător italiano-român. stabilit din 1951 la Roma , autor al romanului „Jungla”); (m. 1997). La vârsta de 10 ani s-a mutat cu familia în România, unde a urmat liceul la Râmnicu Sărat și București. A fost redactor la Rampa, Adevărul, Reporter, Lumea românească, România literară. A scos, împreună cu Mihai Șerban și Ieronim Sârbu, revista Discobolul. A tradus din Victor Hugo, Gaston Baty, Wanda Wasilewska și alții.

Din scrierile sale: Sângele, Omul gol, Monstrul, Miracolul, Junglă, Edgar Poe, iluminatul, Cora și dragostea, Timpuri împlinite, Un mare poet al libertății: Alexandru Sergheevici Pușkin, La resa dei conti, Lo spirito dell’India/Spiritul Indiei, Gli dei dell’India/ Mituri indiene, Il Daimon e il superuomo/ Daimon și supraom, I miti delle antiche civilta messicane/Miturile vechilor civilizații mexicane, etc.

A lucrat ca redactor la „Rampa”, „Adevărul”, „Reporter”, „Lumea românească”, România Literară.

A scos împreună cu Mihai Şerban şi Ieronim Sârbu revista ”Discobolul” (1932-1933).

1915: S-a născut la Tiraspol, în Imperiul țarist, activistul comunist de etnie evreiască, Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg); d.16 aprilie 1992, București.

A fost un general, spion sovietic, care a desfășurat o activitate criminală ca șef al Securității regimului comunist din România.

A avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. Este cunoscut ca torționar al Securității în special prin măsurile dure adoptate împotriva deținuților politici anticomuniști.

A contribuit cu acordul Moscovei, la îndepărtarea grupului Anei Pauker de la conducerea Partidului Muncitoresc Român (comunist), și a ordonat arestarea și anchetarea lui Vasile Luca și a fostului ministru de interne, Teohari Georgescu.

A fost printre cei care s-au ocupat cu organizarea „Experimentului Pitești”, fiind recunoscut de mai mulți foști deținuți ca unul din cei care făcea vizite regulate în închisoarea Pitești, pentru a supraveghea desfășurarea „reeducării”.

1917: La Chișinău, în gubernia Basarabia, s-a constituit Societatea Culturală Moldovenească. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte – P. Gore, vicepreședinte – Vl. de Herța.

1930: S-a născut în localitatea Vânju Mare, Mehedinţi, baritonul român Dan Iordăchescu, profesor universitar, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1993); d.30 august 2015.

A absolvit Facultatea de Teatru din Iași, apoi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1952–1956), cu profesori Constantin Stroescu, Petre Ștefănescu Goangă, Jean Rânzescu, Panait V. Cottescu și Jean Bobescu.

A făcut studii complementare de canto la Salzburg, Paris și Roma. A debutat în 1949 la Teatrul CCS din București în rolul Chiaburul din opereta Cântec de viață nouă de Florin Comișel. Ca prim solist a debutat în decembrie 1956 la Teatrul de Operă și Balet din București.

A întreprins 262 de turnee internaționale în 61 de țări și în 331 de orașe ale lumii. În aproximativ 1100 spectacole de operă, pe care le-a susținut pe tot globul, a cântat 45 de roluri importante; de asemenea, a cântat peste 1500 de lieduri în aproape 1600 de recitaluri. Din 1979 a susținut cursuri de masterat în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Filipine, Grecia, Turcia (locuind 6 ani și jumătate la Istanbul) și România.

A fost profesor la Academia de Muzică din București. În 2007, la 77 de ani, era încă invitat pentru concerte și spectacole în România, Grecia și Spania. Cu cei 61 de ani de carieră neîntreruptă a devenit cel mai longeviv interpret în viață din lume. Înregistrări: Dama de pică de Ceaikovski, Integrala liedurilor lui G. Enescu, Integrala operei „Oedip” de G. Enescu Arii din opere (Mozart Verdi), Duete din Operete.

1930: S-a născut la Timişoara profesorul Sorin Bottez, luptător  anticomunist şi om politic liberal român; (d.31 iulie 2009).

La 8 februarie 1949 a fost arestat sub acuzația că face parte din organizația anticomunistă „Avram Iancu” și condamnat la 20 de ani de muncă silnică (din care a executat 15 ani, fiind grațiat la 11 noiembrie 1963).

În momentul arestării, Sorin-Mircea Bottez era elev în ultimul an la Liceul „Mihai Viteazul” din București.

La 22 decembrie 1989   s-a numarat printre inițiatorii  actiunii de  reînființare a Partidului Național Liberal.

A deținut funcția de vicepreședinte al PNL și șef al Departamentului de Relații Externe până în septembrie 1992.

Între septembrie 1992-1994 a activat ca ambasador în Republica  Africa de Sud .

În perioada 1997-1998 a făcut parte din Guvernul Ciorbea, fiind numit ministru al informațiilor publice.

1935: În timpul vizitei în orașul Bălți, in România Unita, regele Carol al II – lea al României a fost prezent la inaugurarea catedralei Sfinții Constantin și Elena din localitate.

Foto: Regele Carol al II-lea, principele Mihai şi demnitari în faţa catedralei din Bălţi

Tot în această zi, monarhul, prințul moștenitor și membrii guvernului au fost prezenți la punerea pietrii fundamentale a capelei Liceului de fete și la inaugurarea monumentului eroilor.

1937: S-a născut la Cluj, biologul Dan Munteanu, specialist în ornitologie,președintele fondator al Societății Ornitologice Române, membru corespondent al Academiei Române din 1999; m. 25 februarie 2017.

A absolvit Facultatea de Științe Naturale la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj.

A fost cercetător principal la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj Napoca (din 1973). În 1969 și-a susținut teza de doctorat în Biologie cu teza Avifauna bazinului montan al Bistriței moldovenești.

A efectuat studii despre avifauna, ornitogeografia, sistematica, ecologia, migrația și biologia păsărilor din România.

1937: A încetat din viaţă la Brașov, teoreticianul literar şi esteticianul Iosif Blaga, profesor, fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918; (n. 1 iulie 1864,în localitatea Lăncrăm).

Era unchiul marelui poet român Lucian Blaga.

1939: S-a născut la Oradea poetul,prozatorul și dramaturgul român Romulus Guga; (m.  18 octombrie 1983, la Târgu-Mureș).

 A debutat cu poezie în 1958, în revista „Tribuna” de la Cluj. A fost redactor-șef al revistei “Vatra”, apărută la Tîrgu-Mureș, de la înființarea acesteia, 1971, până în 1983. Din operele sale: Bărci părăsite, Nebunul și floarea, Paradisul pentru o mie de ani, Evul Mediu întâmplător.

1945: Poetul Radu Gyr rostește memorabilul  său „ultim cuvant” în fața Tribunalului Poporului.

În el arată, printre altele, și inconsistența acuzațiilor de antisemitism aduse Mișcării Legionare, el însuși fiind fondatorul teatrului Evreiesc de Stat.

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat:

«Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită».

Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați».
Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o.

Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.

Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

 1947: S-a născut la Buciumi, Sălaj , interpreta de muzică populară Sava Negran Brudașcu.

A debutat într-un cor sătesc, dirijat de un preot, care a participat la manifestări internaționale. Abia la 27 de ani a început o carieră solo.

În repertoriu are în special piese din zona Sălajului, fiind apreciată și pentru cântecele sale patriotice: Doamne ocrotește-i pe români, Noi suntem români, Mă cunosc că-s sălăjancă.

1949: A încetat din viaţă la închisoarea Văcărești, generalul român Radu R. Rosetti, fost istoric, director al Bibliotecii Academiei Române; (n. 20 martie/1 aprilie 1877 la Căiuți, Bacău)

A fost autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță; președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național; membru titular al Academiei Române.

1952: In RPR se constituie Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej, un consiliu de miniştri care a guvernat România în perioada 2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953. 

 

Foto: Gheorghiu- Dj si Ana Pauker „în mijlocul maselor”

Vicepreşedinti ai Consiliului de Miniştri au fost desemnati:  Ana Pauker (2 iunie – 24 noiembrie 1952), Chivu Stoica (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953), Iosif Chişinevschi (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953), Gheorghe Apostol (2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953).

A fost urmat imediat de al doilea Guvern Gheorghe Gheorghiu-Dej, între 24 ianuarie 1953–4 octombrie 1955, cu prim-vicepreședinții Chivu Stoica, Iosif Chișinevschi, Alexandru Drăghici și Emil Bodnăraș. Realizările acestui guvern au fost adoptarea Constituției din 27 septembrie 1952; România a devenit membru fondator al Tratatului de la Varșovia (17 mai 1955). Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost direct implicat în aplicarea terorii comuniste în România. A legalizat lagărele de muncă, scopul acestora fiind „reeducarea elementelor ostile față de Republica Populară Română”, de fapt centre de exterminare a moșierilor, industriașilor, intelectualilor, preoților, etc.

1964: A decedat Dimitrie Caracostea, critic și istoric literar român, cu origini aromâne; (n. 10 martie 1879).

Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. 

 A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.

Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943).

Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.

  În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ.

In data de  5 mai 1950 in pofida vârstei sale înaintate a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat. 

1968: S-a născut la Piteşti, Teo Virginia Trandafir (Uță, înainte de căsătorie), producatoare de televiziune și radio, fost deputat PDL.

A urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, secția Arabă–Engleză. 

 1989: A murit interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim,  consacrat ca interpret de excepție la mandolină şi banjo; (n. 1913).

1992: In timpul razboiului secesionist din Transnistria, patriotii romani Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco si Petru Godiac, au fost arestati si aruncati in inchisoare, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilo Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), fiind acuzati  de “crime de razboi si actiuni de terorism”.

În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Procesul de judecată a fost considerat  neechitabil, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii „grupului Ilaşcu” fiind condamnati pentru „delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.), devenită stat independent din 1991. 

P. Godiac a ispășit doi ani de inchisoare. Ilie Ilaăcu a fost eliberat în mai 2001, sub presiunea comunităţii internaţionale, iar A. Leşco a fost eliberat , dupa executarea a 12 ani de inchisoare.

Dupa eliberarea sa, Ilie Ilașcu a intentat un proces, in urma caruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, la 8 iulie 2004, că guvernele R. Moldova și Federației Ruse  se fac vinovate de condamnarea si ținerea in detentie a acestor deținuti politici si a dispus eliberarea imediata si necondiționata a celor care mai erau in inchisoare.

Autoritatile separatiste de la Tiraspol nu s-au supus deciziei CEDO si insistentelor repetate ale diferitor structuri internationale.

  1997: A fost semnat, la Neptun, Tratatul privind relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina (de către preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima).

Foto: Semnatea tratatului de presedintii Constantinescu si Kucima

In data de 20 iunie a avut loc ratificarea acestui tratat  în Camera Deputaţilor, iar  la 7 iulie –  în Senatul României, astfel încât la 12 iulie Tratatul româno-ucrainean a fost promulgat de președintele Constantinescu.

Era în fapt, o penibilă, ruşinoasă recunoaştere, după 57 de ani, a anexării ilegale din  28 iunie 1940, de către URSS, a nordului Bucovinei, a Ţinutului Herţei, a sudului Basarabiei, a Braţului Chilia, a Insulei Şerpilor, prin notele ultimative şi anexele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, încheiat, la 23 august 1939, între Hitler şi Stalin, între nazism şi bolşevism.

Totul, prin acte de încălcare flagrantă a teritoriului românesc, rezultat după făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

1997 : A fost implantat primul defibrilator cardiac din țara noastră.

A fost o premieră medicală în România, realizată la Institutul de Cardiologie al Spitalului Clinic Fundeni.

1998: A decedat medicul Mihai Ioan Botez, specialist în neurologie şi neuropsihologie, considerat fondator al neuromuzicologiei.

In 1971 s-a stabilit  în Canada. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993;  (n. 1927).

2019: În timpul vizitei apostolice în România a Papei Francisc ( 31 mai–2 iunie) a avut loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ritul bizantin româ. Ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri s-a aflat în centrul agendei celei de-a treia și ultimei zile a călătoriei apostolice în România.

2020: A încetat din viață la Sibiu istoricul de artă, Alexandru Virgil Avram, muzeograf, cercetător ştiinţific și profesor universitar (n.7 decembrie 1943, Arad).

A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Sibiu.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceva s-a nascut in Trapezunt (Asia Mica), in jurul anului 1300. Sfantul Ioan isi castiga existenta facand negot impreuna cu tatal sau. Vindeau icoane, smirna, matasuri de provenienta bizantina si cumparau grau, vite, miere sau diverse roade ale pamantului.

Intr-una dintre calatoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat in contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfarsitul acestei calatorii, catolicul i-a spus conducatorului tatar al cetatii ca Ioan doreste sa devina musulman.

Dar in fata tatarului, Ioan marturiseste ca Hristos este singurul Dumnezeu. Dupa multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost tarat prin cetate de coada unui cal. In urma acestei pedespe Ioan se roaga lui Dumnezeu: „Iti multumesc, Stapane, Doamne, ca m-ai invrednicit pe mine, ticalosul, sa-mi spal pacatele cu insusi sangele meu si curat a ma face de faradelegile mele cele multe ce am savarsit inaintea Ta, din pricina neputintei omenesti”.

Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia si i-a taiat capul. Desi nu s-a permis ingroparea lui, acest lucru a fost posibil dupa ce prin minune, trei ingeri au tamaiat trupul sau.

Mai tarziu, Ioan i s-a aratat in vis unui preot, care i-a luat moastele si le-a asezat in altarul bisericii in care slujea. Acolo au stat pana cand sfintele sale moaste au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) si aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moastele sfantului Ioan cel Nou au fost asezate in biserica Mirautilor, pe atunci catedrala mitropolitana.

Amintim ca in anul 1950, la propunerea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe, intre sfintii cu moaste din Romania al caror cult a fost generalizat in toata Biserica, s-a aflat si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Data de praznuire a Sfantului Ioan cel Nou este 2 iunie, ziua martiriului. Credinciosii vin sa-l cinsteasca pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava si pe 24 iunie, de Sanziene, cand praznuim aducerea sfintelor sale moaste. Acest sfant este cinstit si ca ocrotitor al negustorilor.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/02/o-istorie-a-zilei-de-2-iunie-video-4/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md.
11. Cinemagia.ro.