CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 25 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

Ziua de 25 martie în istoria noastră

 

 

101 e.n.: Împăratul Traian părăseşte Roma şi  începe campania  de cotropire a Daciei.

 

 

 

Imparatul Traian 

        Traian                                  Decebal

                  

 

Traian traversează Dunarea in fruntea legiunilor romane pe poduri de vase, la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova), pătrunzîand prin Banat în Dacia.

In vara anului 101, Decebal, regele Daciei,  încearcă să oprească înaintarea romană, in batalia de la Tapae.

Crancena şi îndelungata luptă se încheie cu victoria romanilor, dar spre sfîrşitul anului 101, importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal.

Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se prabuşeşte însă după înfrangerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi), initiativa militară trecand definitiv în tabăra romană.

 

 

 

Imagini pentru Imagini de pe Columna lui Traian de la Roma photos

Imagine din razboiul romanilor cu dacii de pe Columna lui Traian de la Roma  

 

În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea , pace inţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu.

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă un durabil pod peste Dunăre, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105,  pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea si ultimul  Război dacic, in urma caruia o mare parte din dacia .

 

1245: Intr-o scrisoare a papei Inocenţiu al IV-lea, sunt menţionaţi românii care traiau  în spaţiul danubiano-pontic,în apropierea Dunării şi Mării Negre.

 

1646: Se incheie Tratatul de alianţă dintre principatele Transilvaniei, Gh. Rackoczi I şi domnul Moldovei, Vasile Lupu;  (1634 – 1653)

1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul, editată de Cezar Bolliac, arhimandritul Snagoveanu şi Constantin Bălcescu.

 

1849: In timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania incepe asediul cetăţii Alba Iulia,  un conflict militar între armata austriacă şi armata revoluţionară maghiară.

Garnizoana cetăţii Alba Iulia era formată din 1.500 până la 2.500 soldaţi din armata austriacă. Cifra diferă în funcţie de sursa de informare, dar ea nu a depăşit maximul de 2.500 combatanţi.

Aceştia făceau parte din mai multe regimente şi erau majoritatea de origine română, recrutaţi din Transilvania. Unităţile militare cărora le aparţineau apărătorii cetăţii erau Regimentele I şi II grăniceri valahi, Regimentul „Carl Ferdinand”, Regimentul contele Leiningen, Regimentul baron Bianchi, Regimentul de grăniceri bănăţeni, nou formatul Batalion de vânători transilvăneni (toate de infanterie) şi Regimentul Ferdinand Max, cavalerie uşoară.

Lor li s-a adăugat un număr de combatanţi din garda naţională a oraşului Orăştie şi un număr de civili români care au cerut să fie înrolaţi în armată. Temporar, în timpul asediului se va adăuga pentru scurt timp batalionul de Landsturm condus de prefectul Axente Sever.

Cetatea era apărată de 70 până la 100 piese de artilerie (tunuri de cetate, tunuri de câmp şi mortiere) şi câteva baterii de rachete, absolut insuficiente ca număr. Garnizoana era de asemenea inferioară numeric faţă de nevoile reale de apărare.

Militarii austrieci erau echipaţi cu uniformele specifice fiecărui regiment. Oamenii din miliţii erau îmbrăcaţi în hainele proprii.

Aprovizionarea cu hrană şi muniţie era corespunzătoare şi exista un sistem sanitar organizat. Ca armament de infanterie soldaţii din infanterie erau înarmaţi cu puşti militare cu baionetă, iar cei din cavalerie cu armamentul corespunzător specialităţii lor. Tunurile erau deservite de artilerişti profesionişti.

Corpul de asediu maghiar era format din cca 8.000 combatanţi, dar cifra a oscilat mult pe durata asediului. Era format atât din militari profesionişti din armata maghiară, cât şi din miliţii maghiare recrutate din diverse părţi ale Ungariei sau Transilvaniei. Avea în dotare artilerie de asediu, de câmp, mortiere şi baterii de rachete incendiare.

Comandanţii corpului maghiar de asediu au fost succesiv generalul Bem, baronul colonel Kemeny Farkas şi colonelul Stein.

Asediul a durat timp de mai multe luni, fiind ridicat la 26 iulie 1849, în urma intrării în Transilvania a trupelor austro-ruse dinspre Muntenia şi Moldova.

Pierderile garnizoanei austriece pe durata asediului au fost de 354 soldaţi morţi de scorbut, tifos şi holeră, 18 morţi în luptă şi 40 răniţi.

1857: S-a născut la Craiova,  soprana Elena Teodorini, prima artistă lirică româna care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano; (d.27 februarie  1926, Bucuresti).

 Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu și Raluca Stavrescu și verișoara primară a Aristizzei Romanescu.

A început studiul muzicii și al pianului la vârsta de șase ani în orașul natal si la 14 ani a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto și de pian, unde a studiat cu pianistul și compozitorul italian Adolfo Fumagalli.

În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo.

In urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. Î

Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.

1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la Bucuresti  sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol.

Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.

Foto: Calinic Miclescu (n. 16 aprilie 1822, Suceava – d. 14 august 1886, București),cleric român,  mitropolit al Moldovei (1865-1875) și apoi mitropolit-primat al  Ungro-Vlahiei (1875-1886).

 

1887: S-a născut la Nasaud, Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român; (d. 1 decembrie 1968, Cluj).

Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“ pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria.

A  studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj.

 

A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.

Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: „Golem”, care a avut premiera în Elveția, în 1990, „Arald”, „Eroii de la Rovine” și o operă în trei acte: „Horia”.

 

 

1902: S-a născut la Iaşi  poetul şi traducătorul român George Lesnea; (d. 6 iulie 1979, Iaşi).

Era fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească”. Ulterior a lucrat ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la revista ” „Iaşul literar”.

 

 

 

Debutează în revista ieşean㠄Gândul nostru”si colaborează la „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Pagini moldovene”, „Cuvântul liber”, „Gândirea”, „Bilete de papagal”, „Însemnări ieşene”, „Contemporanul”, „Iaşul literar”, „Gazeta literară”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară” etc.

Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi” al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte.

Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.

 1907: In România, este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Română.

1913: S-a născut la Toporu, jud.Galaţi , Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române; (d. 21 ianuarie 2004, Italia).

A absolvit cursurile Seminarului Central, ale Liceului Sfântul Sava şi ale Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Intre 1942-1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Între 1946-1949 a reorganizat Institutul Arheologic German din Roma.

Între 1949-1950 a condus publicaţia „Fasti archaelogici”.

A fost fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma.

În 1971 a devenit doctor docent şi profesor la Universitatea din Lecce din Italia. A fost director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia.

A fost membru al Institutului Italian de Studii Etrusce, al Institutului Italian de Pre- şi Protoistorie, al Academiei Britanice din Roma, al Institutului German de Arheologie, al Societăţii de Studii Latine din Paris.

A fost doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti.

A fost ales membru de onoare străin al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

 

1920: S-a născut la Bucureşti, Henri Mălineanu, renumitul compozitor   de muzică ușoară, muzică de film și teatru, român de origine evreiasca ; (d. 12 noiembrie 2000, Bucuresti).


A studiat la Conservatorul Regal de Muzica  din București.

A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).

În preajma războiului (1938-39) este admis în Societatea Compozitorilor Români, având piese înregistrate sub contract cu Columbia și Electrecord (numele adoptat de Cristal dupărebranduirea din 1938). În aceeași perioadă îl cunoaște pe Eugen Mirea (textier și autor de librete), cu care va colabora aproape 40 de ani.

Este fondator  împreună cu Jack Fulga, Puiu Maximilian și Maria Tănase al Teatrului de Estradă, (ulterior Teatrul de Revistă), al cărui director muzical devine între 1950-1958.

 Printre cele mai populare melodii de muzică ușoară pe care le-a compus amintim: „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Nicio dragoste“ – Margareta Pâslaru, „Iubito“ – Luigi Ionescu etc.

 

 

 

 

 

 

A fost distins cu numeroase  premii:   Laureat al Premiului de Stat (1953), Artist Emerit (1962),Premiul Uniunii Compozitorilor și al Muzicologilor din România (1971, 1977, 1978), Premiul Uniunii Compozitorilor la Festivalul „Crizantema de Aur” (1981)

 

  1926 : S-a nascut în  comuna Asan-Aga, județul Teleorman, politicianul comunist Ion Coman , fost general-colonel degradat prin hotărare judecătorească în 1991, care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1974-1976), ministru al apărării naționale (1976-1980) și secretar al C.C. al P.C.R.

În decembrie 1989,după începerea evenimentelor de la Timișoara, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Comitetului Politic Executiv al PCR, în care toți demnitarii comuniști prezenți au fost de acord ca demonstrațiile să fie înăbușite cu arme de foc.

La data de 17 decembrie 1989, orele 15,30, a fost trimisă la Timișoara o delegație de generali din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, formată din generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Constantin Nuță, Mihalea Velicu și coloneii Filip Teodorescu și Gabriel Anastasiu. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara.

În seara zilei de 17 decembrie 1989, trupele Ministerului Apărării Naționale au tras cu arme de foc la Timișoara, murind peste 50 de oameni și fiind operate câteva sute de arestări, între care și minori.

La 22 decembrie 1989, generalul Coman a fost arestat și judecat pentru faptele sale, apoi condamnat și ulterior grațiat.

 1930: Are loc în sala Societăţii Tinerimea Română din Bucureşti, „întrunirea de alarmă pentru stârpirea comunismului”, una dintre manifestările anticomuniste de amploare iniţiate de  Corneliu Zelea Codreanu. 

 1940: La 24 si 25 martie s-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

1942: S-a nascut la Timişoara, poeta şi luptătoarea pentru libertate anticomunistă, Otilia Valeria Coman (pseudonim Ana Blandiana).

Ana Blandiana, poetă română

            Ana Blandiana

Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj

Înainte de revoluția din 1989, a fost o cunoscuta disidentă și apărătoare a drepturilor omului, avand curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.

Ana Blandiana a fost distinsa cu numeroase premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.

1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România comunistă, prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici

1954: A decedat  la Cluj, poetul  român Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj), membru corespondent al Academiei Române din 2 noiembrie 1948.

A urmat studiile liceale la Cluj şi Năsăud, iar pe cele universitare la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj.

A fost şef al biroului de presă din cadrul Consiliului Naţional din Transilvania, inspector al artelor pentru Transilvania şi profesor de estetică la Şcoala de Belle Arte din Cluj. A făcut parte din mişcarea simbolistă românească din Transilvania.

A debutat în publicaţia maghiară din Cluj Elenyek cu un articol despre Vasile Alecsandri, apoi au urmat câteva poezii apărute în Kolozsvári Fris Ujság şi Familia.

A colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, „Sămănătorul” etc.

1958: A decedat la Cluj, Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român, membru corepondent al Academiei Române; (n.24 aprilie 1886).

Stefan BEZDECHI - poza (imagine) portret

Provenea  dintr-o familie de mici meseriaşi de origine aromână.

A absolvit Facultatatea  de Litere din Bucuresti (1911), fiind unul dintre elevii preferati ai lui V.Pârvan. 

La recomandarea acestuia pleacă la Berlin (1915-1916) pentru specializare în studiile clasice.

In timpul primului razboi mondial se refugiaza in Danemarca; invata daneza, norvegiana si suedeza, limbi  din care va si traduce, semnand, uneori, cu pseudonimul Tiberiu Boldur, folosit si in unele articole.

Reintors in tara, este numit agregat stagiar (1919) la Univ. din Cluj. In 1923 si 1924 face o calatorie de studii la Roma.

Din 1926 devine profesor titular la catedra de limba si literatura greaca a Universitatii clujene.

A obtinut titlul de doctor al Universitatii din Bucuresti, cu teza De Demosthenis in Philippum oratione, quarta. Debuteaza editorial cu Aristofan si contemporanii sai (1922). Director al Seminarului de Filologie Clasica si decan al Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj (1932-1933); director al Institutului de Studii Clasice (1932-1934).

Activitatea sa stiintifica cuprinde lucrari in limba  romana, latina, franceza si germana in revistele  Dacoromania, Anuarul Institutului de Studii Clasice, Ephemeris Dacoromana, Propilee literare, Transilvania, Gand romanesc, Luceafarul, Symposion, Acropole (Paris), Societatea de maine etc. Este laureat al Premiului Academiei (1930) pentru traducerea Tristelor lui Ovidiu.

Reprezentant de seama al stiintei filologice romanesti, BEZDECHI a desfasurat o munca de adevarat pionierat, imbogatind literatura si cultura noastra cu marile valori ale clasicismului antic. A mai tradus (în volume separate, în antologii sau în periodice) din Hesiod, Platon, Aristofan, Euripide, Homer, Xenofon s.a.

1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

1999: A murit  diplomatul și cărturarul român Valentin Lipatti; (n. 1923).

Era fratele celebrului pianist roman Dinu Lipatti.

A fost tentat de teatru (chiar a urmat doi ani la Conservatorul din Paris),dar a frecventat  cursurile Facultăţii  de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1942-1945) şi a ales cariera academică şi pedagogică, devenind cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice (1947-1964).

 

Preocupările didactice ale lui Lipatti s-au concretizat  într-un interesant „Cours de litterature francaise” (1967), revizuit şi adăugit pentru reeditarea din 1976, intitulat „Dix-huitieme siecle francais”, consacrat relaţiilor româno-franceze în secolul Luminilor.

Elaborează de asemenea manuale de limba franceză, contribuţii critice şi istorico-literare şi două volume intitulate „Valori franceze” (1959-1968).

Ulterior, funcţionează în  cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1964-1984), fiind numit reprezentant al României la UNESCO (1965-1971).

În această calitate, continuă activitatea  iluştrilor săi predecesori, Tudor Vianu şi Andrei Oţetea, fiind ales ca membru al Consiliului Executiv al acestei organizaţii.

Conduce în două rânduri Direcţia culturală (1972-1973, 1978-1980) şi pe aceea a Direcţiei de relaţii cu Europa din Ministerul Afacerilor Externe.

În perioada 1972-1977, Valentin Lipatti  va activa în calitate de conducător al delegaţiei României la Conferinţa de securitate şi cooperare de la Helsinki şi Geneva.

Este etapa cea mai prodigioasa a carierei lui diplomatice, în care îşi va demonstra calităţile de negociator, aducând o contribuţie reală la redactarea actului final al acestei 

Conferinţe, mai ales în ceea ce priveşte principiile nerecurgerii la forţă, a rezolvării pe cale paşnică a disputelor între state pe baza egalităţii, a suveranităţii fiecăruia.

Din 1978 are atribuţii de ambasador până în 1984, când  se retrage din activitatea diplomatică,   pentru că urmează o perioadă în care această activitate este tot mai mult subordonată „directivelor” lui Nicolae Ceauşescu.

Prin activitatea sa, Lipatti s-a înscris în tradiţia iluştrilor săi predecesori, Titulescu şi Gafencu care, la vremea lor, nu ezitaseră să-i înfrunte pe diplomaţii sovietici în ceea ce priveşte impunerea principiilor de cooperare între statele europene în condiţiile Războiului Rece.

Tocmai de aceea publicaţia „Time Marsh Clark“ consemna: „Când vorbeşte Lipatti, delegaţii asculta“, iar potrivit altor opinii, el a fost „cel mai bun negociator”, un „analist redutabil” şi „un spirit dinamic”.

Recunoaşterea meritelor acestui personaj de stânga, cum singur s-a intitulat şi în perioada de după 1989, nu a întârziat, concretizându-se în acordarea a numeroase ordine şi medalii, ca şi în alegerea sa în diferite instituţii internaţionale cum este Academia Europeană de Arte, Ştiinţe şi Literatură.

2002: A avut loc (25-26 martie) la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi), care a adus în discuţie extinderea Alianţei către Estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre.

2006: Pugilistul român Lucian Bute a înregistrat prima sa victorie la puncte după trecerea la profesionism, învingându-l pe sportivul sud-african Andre Thysse, într-un meci pentru titlul continental american la categoria supermijlocie, versiunea WBC

 

 

2010: A decedat cercetătorul şi exploratorul Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord; (n. 27 septembrie 1946).

Imagini pentru exploratorul Teodor Negoiţă,photos

A fost director al Institutului Roman de Cercetari Polare si presedinte al Fundatiei Antarctica Romana.

Teodor Negoita a fost primul roman care a atins Polul Nord (1995), a organizat si condus numeroase expeditii in Arctica si Antarctica, a reprezentat Romania la sedintele Tratatului Antarctic si a fost membru extrem de activ al Comitetului pentru Protectia Mediului in Antarctica.

In anul 2006, Teodor Gheorghe Negoita a pus bazele primei si singurei statii de cercetari polare romanesti in Antarctica, Law-Racovita.

Baza de cercetare Law-Racoviță se află la o distanță – în linie dreaptă – de 13.352 km față de București și este „prima și singura statie românească permanentă de cercetare din Antarctica, donată de guvernul Australian României, prin eforturile Insitutului Român de Cercetări Polare”. Detalii aici.

Exploratorul Dr. ing. Teodor Negoiță a publicat în limbile engleză și română peste 100 de lucrări științifice în domeniul cercetărilor arctice şi antarctice, volumele „Arctic and Antarctic Research”, „Știință pe gheață – cu chinezii în Antarctica” (2004) și „Ambasada României în Antarctica – Stația Law-Racoviță” (2006).

Ca membru activ al Consortiului Polar European si al Consortiului European pentru proiectul „Aurora Borealis Icebreaker”, a contribuit în mod semnificativ la acţiunile acestor proiecte în ultimii ani.

De-a lungul carierei sale, a publicat peste 30 de lucrari stiintifice, in reviste cu mare impact in lumea stiintifica internationala si a contribuit la popularizarea rezultatelor cercetarilor sale prin numeroase intalniri, simpozioane si sesiuni de comunicari in tara si strainatate.

Teodor Gheorghe Negoita a fost decorat de presedintele Emil Constantinescu cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Ofiter si a primit din partea presedintelui Traian Basescu, la propunerea si recomandarea Academiei Romane, Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Comandor.

A fost  înmormântat  în localitatea natală, Sascut Sat, din judetul Bacău.

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

BUNAVESTIRE

 

 

 

Imagini pentru blagoveştenia photos

 

În fiecare an, la 25 martie, prăznuim prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, Buna Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire).

Este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sf. Fecioare ca va naste pe Mesia (Luca I,  26-38). Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la 25 martie.

Data acestei sarbatori a variat la inceput: unii o praznuiau pe 5 ianuarie, in ajunul Bobotezei, iar altii pe 18 decembrie. In Rasarit, data de 25 martie a fost acceptata, dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea).

Aceasta sarbatoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea. Incepand cu secolul al IX-lea, sarbatoarea a inceput sa fie praznuita pe 25 martie in toata lumea catolica.

La armeni, Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu sarbatoarea Nasterii Domnului,  pe care ei o celebreaza la 6 ianuarie.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/25/o-istorie-a-zilei-de-25-martie-video-2/

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

  4. Wikipedia.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

Reclame

25/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 24 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

Ziua de 24 martie în istoria noastră

 

 

 

 

1562: Diaconul  Coresi a început la Brasov, tipărirea lucrării bisericeşti cunoscută sub numele de Tetraevangheliarul slavon.

Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.

Coresi a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgovişte; (d. 1583, Brașov).

 

 

 

Diaconul CORESI - poza (imagine) portret

 

A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare.

Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov între 1556 și 1583 sub influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină, răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească, importante și prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema introducerii limbii românești în cultul religios.

Tipăriturile lui Coresi utilizau graiul din Țara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare importanță pentru evoluția și unificarea limbii române si  au stat la baza formării limbii române literare.

 

 

 

1714: Constantin Brâncoveanu  domnitorul Munteniei este mazilit, în urma conflictului cu boierii Cantacuzini, care l-au reclamat la Inalta Poarta. 

Ştefan, feciorul stolnicului Constantin Cantacuzino, urca pe tronul Munteniei la la 23 aprilie/4 mai 1714,până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote.

 

 

 

Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)
Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)

 

 

 

Constantin Brîncoveanu  fusese adus la tronul Munteniei de marea boierime, si era nepotul domnitorului Șerban Cantacuzino.

A întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane. Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.

Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă șovăitoare, adoptand  o atitudine de expectativă în timpul războiului ruso-turc din 1710-1711.  

Învinuit de trădare de către turci, a fost executat  la Constantinopol în 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.

 

 

1818: Au fost deschise cursurile Scolii romanesti de la Sf. Sava din Bucuresti, condusa de  Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească.

 

 

 

 

Gheorghe Lazar

 

Acesta a înfiinţat  la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească, o şcoală în limba română, profilată pe cursuri începătoare, medii şi superioare, în cadrul căreia a funcţionat şi o grupă specială pentru ingineri hotarnici.

A fost prima şcoală în limba română  şi se numea: Şcoala Academicească pentru ştiinţele filosoficeşti şi matematiceşti.

 

 

 

 

1848: Poarta i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Ghica în Valahia.

 Domnia efectivă a lui Mihai Sturdza a început-o în luna iulie.

 

 

 

Fișier:Mihail Sturdza.jpg

 

Mihail Sturdza, domn al Moldovei   (1834-1849)

 

 

Pe parcursul celor 15 ani de domnie M. Sturdza a desfăşurat o activitate prodigioasă, realizînd o frumoasă operă de reformare a ţării.

A fost reorganizată administraţia ţinutală, reglementată activitatea ispravnicilor, reorganizată miliţia, înfiinţate cazărmi şi şcoli elementare pentru efectivul inferior de comandă, tipărindu-se şi manuale destinate soldaţilor. Cadeţilor li s-a permis să urmeze instrucţia în Prusia şi Imperiul Rus.

Din dorinţa de a stimula interesul sătenilor pentru producţia agricolă, Mihail Sturdza a căutat să-i protejeze pe ţărani de abuzurile administraţiei locale şi de exploatarea excesivă a marilor proprietari. Aceasta trebuia să asigure capacitatea contribuabilă a ţăranilor şi să garanteze veniturile stabile ale statului.

Dezrobirea ţiganilor mănăstireşti şi ai statului a avut importante efecte de ordin economic, social şi politic.

Reformarea sistemului judiciar, separarea puterii judiciare de cea administrativă şi legislativă a fost însoţită de înlăturarea ingerinţelor administraţiei în procesele judiciare.

Au fost instituite judecătorii judeţene (ţinutale), rurale, tribunale de apel, de comerţ la Galaţi şi corecţional la Iaşi.

În Moldova a fost retipărită, în 1838, condica criminală, a fost tradus, în 1840, codul criminal francez. În 1847 a fost instituită şi şi-a început activitatea Comisia însărcinată cu alcătuirea unui singur cod al legilor din Moldova, care şi-a desfăşurat activitatea sub conducerea nemijlocită a domnului.

A fost totodata adoptat un şir întreg de măsuri, menite să lichideze numărul enorm de procese neterminate.

In timpul domniei sale a fost  iniţiat un amplu program de lucrări publice, fiind construite aproximativ 400 de km de şosele moderne (pentru acel timp), aproape 400 de poduri cu preponderenţă din piatră, care au rezistat în timp.

Prin acordarea unor burse, donaţii se urmărea încurajarea înscrierii tinerilor la şcolile din ţară şi la cele de peste hotare.

 La 16 iunie 1835, în casele lui Petrache Cazimir a fost inaugurată Academia Mihăileană. Ea avea iniţial două clase gimnaziale, două umaniste şi una de filozofie.

Academiei i-a fost donat instrumentar  ştiinţific şi o bibliotecă, din care 600 de cărţi au fost dăruite de M. Sturdza. 

In timpul domniei sale  dezideratul Unirii continuă să preocupe în mod constant Partida Naţională din cele două ţări române.

Huber, consulul Franţei la Iaşi, relata superiorilor săi că la Bucureşti adepţii unirii celor două principate aveau o părere înaltă despre capacităţile domnului Moldovei şi-l doreau în fruntea viitorului stat unitar român, preferându-l oricărui străin .

Aceste opinii erau confirmate şi de Ion Ghica, pe atunci profesor la Academia Mihăileană de la Iaşi, care menţiona că în 1841 “toată lumea dorea cu înflăcărare unirea” în frunte cu M. Sturdza, în ciuda faptului că anumite calităţi de caracter al acestuia nu erau agreate de partizanii unităţii naţionale româneşti.

În condiţiile când detronarea lui Alexandru Ghica în Valahia devenea iminentă şi când intenţia de a-i acorda indigenatul generalului rus P. Kiselev putea să conducă la instalarea acestuia pe tronul de la Bucureşti, liderii partidei naţionale muntene (I. Câmpineanu, Al. Villara, Filipescu-Vulpe, I. Ghica) i-au adresat o scrisoare lui M. Sturdza, remisă prin intermediul aceluiaşi I. Ghica, propunându-i domnia Ţării Româneşti şi realizarea dezideratului dorit de toţi românii – Unirea Principatelor.

Domnul moldovean s-a arătat vădit măgulit de această ofertă, dar s-a văzut nevoit să decline propunerea, deoarece o considera imposibil de realizat din cauza atitudinii negative a puterii protectoare.

În epoca Regulamentului Organic societatea românească a  înregistrat schimbări  cu caracter modernizator care au pregătit terenul pentru realizarea dezideratelor supreme naţionale – unificarea ţărilor române şi independenţa politică.

Meritul incontestabil în realizarea acestei opere inovatoare l-a avut generaţia de la 1848, care a crescut şi a acţionat în epoca regulamentară cu pasiune şi înalt patriotism, actiunile sale fiind favorizate  din plin de domnia luminata   a lui M. Sturdza.

In iunie 1849 M. Sturdza a abdicat si  s-a retras la Paris, întreţinând relaţii intense cu diferite personalităţi europene. A murit la 8 mai 1884, fiind înmormântat în capela familiei de la Baden-Baden.

 

 

 

 

La 12-24 martie 1848 Simion Bărnuţiu redactează la Sibiu o proclamaţie răspîndită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care cheamă pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru desfiinţarea iobăgiei.

 

 

 

 

Imagini pentru Simion Bărnuţiu photos

 

 

 

 

1874: Se înfiinţează Agenţia diplomatică româna de la St. Petersburg, capitala Rusiei ţariste.

 

 

1880: Se semnează la Bucureşti, în România, Tratatul de comerţ şi de navigaţie româno-englez.

 

 

 

1885: S-a născut compozitorul, filosoful şi folcloristul  român Dimitrie Cuclin (d. 1978).

 

 

 

 

 

1909: S-a născut Richard Wurmbrand, misionar creștin român de etnie evreiască, deţinut politic în regimul comunist; (d.17 febr. 2001).

 

 

 

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2012/03/rw09.jpg?w=232&h=300

In tinereţe a fost atras de mișcarea comunistă și de promisiunile ei. După ce a urmat studiile politice la Moscova, la întoarcerea clandestină în țară, Wurmbrand este urmărit de serviciile secrete, arestat, condamnat și închis la Doftana. Mai târziu, a primit, sub o altă identitate din partea PCR, și misiunea de a organiza filiala județeană Deva.

După terminarea războiului, în 1945, Wurmbrand intră în conflict deschis cu autoritățile comuniste.

Astfel, în cadrul congresului cultelor (convocat în palatul Parlamentului și prezidat de prim-ministrul Petru Groza) în care liderii diverselor denominații creștine se arătau dispuși să susțină Partidul Comunist, Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în fața unui guvern totalitar, spălînd în, acest fel, „rușinea de pe obrazul lui Christos”, cu riscul propriei vieți.

Wurmbrand este urmărit de autoritățile comuniste atee instalate la putere, datorită activităților sale religioase. În 29 februarie 1948, zi de duminică, este arestat, în București, în timp ce se îndrepta spre biserica pe care o păstorea pentru slujba de dimineață. La scurtă vreme, în celula sa este închis și liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu.

Urmează ani de temniță grea, în care Richard Wurmbrand este închis singur în celule subterane obscure, torturat bestial sau purtat prin diverse închisori: Rahova, Jilava, Târgu Ocna, etc.

În perioada de izolare totală, alcătuiește serii de predici proferate în fața unui public imaginar, pentru a-și proteja mintea.

După terminarea regimului de izolare totală, care a durat trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de diverse confesiuni, dar și cu oameni simpli.

Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefter, Tertulian Langa, pastorul Viski Ferencz sau Valeriu Gafencu (despre care se spune ca i-ar fi salvat viața)

După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv, 1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000 USD.

În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sînt supuși creștinii din țările comuniste.

Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său.

În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsand să se vadă optsprezece răni produse de tortură.

După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torționarilor săi.

Moare în Torrance, California, SUA.

 

1911: A încetat din viaţă la Bucureşti,  juristul şi istoricul român, Nicolae Densuşianu, membru corespondent al Academiei Române.

A rămas cunoscut mai ales prin lucrarea “Dacia preistorica”; ( n.18 aprilie 1846, Densuş, judeţul Hunedoara).

 

 

Nicolae Densusianu.jpg

 

A urmat cursurile  Rechtsakademie din Sibiu Facultatea Juridică. Pe parcursul studiilor la această facultate este premiat de mai multe ori cu clasa prima cu distincţiune.

În anul 1870 Nicolae lucrează ca notar al magistratului oraşului Făgăraş. Tot în acest an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatură, iar în 1872 primeşte dreptul de avocatură din partea curţii de Apel din Mureş şi totodată depune jurământul de avocat în faţa aceleiaşi curţi.

În Făgăraş reuşeşte să scoată publicaţia “Orientul Latin”,  împreună cu fratele său Aron şi Teof. Frâncu.
În 16 martie 1878 N. Densuşianu este ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei.
Din 1878 N. Densuşianu devine Bibliotecar-arhivar la Academia Română şi este însărcinat să efectueze o culegere de documente despre istoria României.

În urma acestei misiuni atribuite de Academia Română, N. Densuşianu a adunat în 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi 125 de documente din perioada 1290 – 1800. In raportul care a urmat cercetării întreprinse  N. Densuşianu scria:
„ … cel mai preţios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în arhivele cancelariei aulice şi în arhiva comisiuni Jancoviciane.

Actele descoperite aici ne dezvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferinţele şi faptele părinţilor noştri; ele răstoarnă în mod deciziv rătăcirile scriitorilor străini, ce apucase literatura modernă se îmbrace costumul verităţii istorice”

În 10 martie 1884, Ion Brătianu îl numeşte pe N. Densuşianu translator pe lângă Marele Stat Major.
În anul 1885 Academia Română îl premiază pe N. Densuşianu pentru lucrarea „Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria “.
În anul 1895 este rugat de Ministerul de Război să întocmească o lucrare despre căpitanii armatei române.

Densuşianu scrie lucrarea şi îi dă titlul “Domnii glorioşi şi Căpitanii celebri ai ţerilor române”, in care afirma ca :
„Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”

 

1912: Este adoptată legea învăţământului superior din România. Legea a suferit modificări în 1925 şi 1928.

 

 

 

 

 

 

La 24-28 martie 1918 la Chişinău, la scurt timp după proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, concertează Orchestra simfonică română sub bagheta lui George Enescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

În zilele de 27 şi 28 martie, George Enescu a evoluat în concerte de vioara, la pupitrul dirijoral  fiind Jean Bobescu.

 

 

 

 

1925: S-a născut in București, actorul şi poetul român Dinu Ianculescu.

 

 

 

 

 

A jucat pe scena Teatrului Național, la Teatrul Tineretului si Teatrul Mic și în filme timp de 40 de ani;  colaborează cu Televiziunea Română la emisiunea „Teleenciclopedia”, fiind personificat in randurile publicului larg ca „vocea de sâmbătă seara”.

S-a stabilit din 1985 în Germania.

 

 

 

 

 

1940: A avut loc prima Adunare Generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, în România încă unită.

 

 

 

 

1944: S-a născut Mihai I. Spăriosu, eseist, critic literar, traducător român.

 

 

 

 

 

Photo of Dr. Mihai Spariosu

 

 

 

 A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti, unde a şi predat un timp. După ce s-a stabilit în Statele Unite, a obţinut masteratul la Tulane University şi doctoratul la Stanford University.

A predat literatură comparată la universităţi din America şi Europa. Printre lucrările sale ştiintifice, se numără Dionysus Reborn (1989) (traducere românească: Resurecţia lui Dionysos, Editura Univers, Bucureşti, 1997), God of Many Names (1991), The Wreath of Wild Olive (1996), Global Intelligence and Human Development (2005) şiRemapping Knowledge (2006).

În România, a mai publicat traduceri din engleză (dintre care amintim Panciatantra[1970], repovestită pentru copii).

 MIHAI I. SPĂRIOSU este actualmente Distinguished Research Professor la University of Georgia, Athens din Statele Unite. 

 

 

 

1946: A murit omul politic Barbu A. Ştirbey; preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de interne şi ad-interim la Finanţe şi la Externe (în 1927); a fost desemnat, în 1944, să poarte tratative de armistiţiu, la Cairo, cu anglo-americanii; în septembrie 1944, a făcut parte din delegaţia română trimisă la Moscova pentru încheierea armistiţiului.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1929; (n. 1872).

 

 

1948: Debutul literar al prozatorului Marin Preda, cu volumul de nuvele “Intalnirea din pamanturi”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1949: S-a născut în localitatea  Lăpușata, județul Vâlcea, prozatorul, dramaturgul și publicistul Constantin Zărnescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat studiile liceale la Horezu (jud. Vâlcea) si studiile universitare la Cluj. Începând cu 1972 a lucrat la redacția revistei culturale clujene Tribuna, la care debutase ca student în 1971.

 I s-a decernat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România in 1975.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj si  cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

  În 1997 Prefectura județului Gorj i-a decernat premiul pentru întreaga activitate brâncușiologică.

 

 

 

 

1965: Chivu Stoica, membru de frunte al Partidului Comunist Roman, preia functia de preşedinte al Consiliului de Stat, în urma decesului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.

 

 

 

 

Imagini pentru Chivu Stoica,photos

 

 

 

 

 

1990: S-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI) la organizarea căruia a contribuit Virgil Măgureanu, primul director al instituţiei.

 

 

 

Imagini pentru Virgil Măgureanu,photos

Foto: Virgil Măgureanu

 

 

 

 

1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, cunoscută cu numele„Deșteaptă-te, române!”, a devenit imnul național al României post – comuniste.

Imagini pentru Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu,photos

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

Pentru o vreme, Deșteaptă-te, române! a fost de asemenea imnul național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).

Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.

 

 

 

 

1997 : A început să emită Radio România Muzical (16 ore pe zi), fiind unicul post de radio românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz şi primul post de radio românesc cu acest specific care emitea online.

2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă, din cadrul Muzeului Național de Artă al României.

Revolutia din decembrie 1989 a fost nimicitoare  pentru patrimoniul Muzeului National, si pentru cladirea care il adapostea. 

In decembrie 1989 fusesera distruse 12 picturi, iar alte 37 de picturi si 4 sculpturi fusesera grav deteriorate. Acestea au fost restaurate in atelierele muzeului. Lor li s-au adaugat insa multe alte lucrari care si-au regasit stralucirea initiala prin stradania restauratorilor.

 

 

 

 

2002: Circa 20.000 de oameni au pichetat cladirea Presedinţiei din Chişinău, în semn de protest faţă de  dispariţia deputatului crestin-democrat, Vlad Cubreacov, despre care se zvonea că ar fi fost răpit sau asasinat de agenţii Moscovei.

Deputatul crestin-democrat unionist Vlad Cubreacov „s-a facut nevăzut pe fundalul unei monstruoase isterii antiromânesti, antioccidentale si antidemocratice pe care puterea o aţâţa cu buna stiinta”, scria ziarul „Ţara”, de la Chişinău.

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Vlad Cubreacov, deputatul crestin-democrat de la Chisinau, disparut fara urma din fata casei sale la 21 martie a.c., a reaparut. In noaptea de vineri spre sambata, in jurul orelor 1,30-2,00, potrivit Ministerului de Interne, un echipaj de politie l-a găsit în zona localităţii Coşniţa, de pe malul stâng al Nistrului

Primele declaratii ale sale nu au oferit lamuririle asteptate in legatura cu rapitorii sai, cu locul de detentie (la Chişinau circula si zvonul ca ar fi fost sechestrat intr-un buncar antiatomic situat sub Nistru), cu tratamentul ce i-a fost aplicat, cu interogatoriile la care a fost supus si cu imprejurarile in care a fost eliberat.

Cubreacov a declarat ca, in momentul rapirii sale, a fost molestat, dar ca apoi, in cursul detentiei, n-a mai fost supus la agresari fizice.

Pe intreg parcursul retinerii sale, Cubreacov nu a auzit decat „vorba ruseasca”, utilizata fara nici un accent strain, semn ca aceasta era limba maternă a răpitorilor lui.
 

2003: A încetat din viaţă inginerul Constantin Aramă; (n.  29 septembrie 1919, Iasi), membru titular al Academiei Române.

A absolvit Şcoala Politehnică din Bucureşti în anul 1942, după care a activat la Întreprinderea de Locomotive din Craiova, Întreprinderea „Timpuri Noi” din Bucureşti, Întreprinderea de Automobile „ARO” din Câmpulung, Uzinele „Dacia” din Piteşti şi altele.

Din 1951 a fost profesor la Institutul Politehnic din Bucureşti.

A fost preşedinte al Comisiei de Termotehnică a Academiei Române, membru titular al Institutului de Ingineri Mecanici din Marea Britanie şi preşedinte al Fundaţiei MASTER (Maşini Termice).

 

 

Fișier:Constantin I. ARAMA (1919 – 2003).jpg

 

 

 

 

Constantin Arama a desfasurat si bogata activitate de cercetare concretizata în numeroase lucrari din care amintim: Combustibili lubrifianti pentru motoare; Cercetarea în domeniul constructiilor de masini; Economia de combustibili pentru automobile; Poluarea aerului de catre motoarele cu ardere interna: Reducerea poluarii si economicitate; Termotehnica.

A devenit membru corespondent al Academiei Române la 21 martie 1963 şi membru titular al acestui for, la 18 decembrie 1991, membru titular al Institutului de Ingineri mecanici din Marea Britanie si presedinte al Fundatiei Master.

 

 

 

2005: A murit compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu, autor de lieduri, muzică de cameră, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de scenă; (n. 1938).

 

 

 

 

 

 

2009: A decedat sculptorul Péter Jecza, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti contemporani din vestul ţării; (n. 1939).

 

 

 

Imagini pentru sculptorul Péter Jecza,photos

 

 

 

 

2014: A încetat din viaţă  Gheorghe Oprea, etnomuzicolog, folclorist, dirijor şi profesor; (n. 1942).

 

 

 

 

 

Născut în 1 ianuarie 1942, profesorul Gh.Oprea a absolvit Conservatorul din Bucureşti, actuala Universitate Naţională de Muzică, unde a devenit apoi profesor de folclor.

A fost de asemenea  dirijor al Corului Gaudeamus al instituţiei amintite şi împreună cu tinerii corişti a realizat turnee în Germania, Polonia, Spania, Anglia, Statele Unite ale Americii.

Ca etnomuzicolog, Gheorghe Oprea a cules 3000 de melodii populare în România şi Republica Moldova şi a publicat studii de folclor – între care şi un volum de folclor muzical românesc, suportul cursului ţinut la Universitatea bucureşteană de muzică.

Pentru activitatea sa, profesorul şi etnomuzicologul Gheorghe Oprea a fost distins cu premii internaţionale, în ţări cum sunt Germania, Polonia, Grecia sau Spania, iar în 1993 a obţinut titlul de doctor în muzicologie al Universităţii Naţionale de Muzică din Capitală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/24/o-istorie-a-zilei-de-24-martie-video-2/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

  4. Wikipedia.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia României.ro

  9. http://www.rador.ro/2019/03/24/calendarul-evenimentelor-24-martie- 

 

 

 

24/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 23 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

Ziua de 23 martie în istoria noastră

 

 

 

 

 

1813: S-a născut la  Bucuresti Cezar Boliac, unul dintre fruntaşii revoluţiei din 1848, poet liric şi gazetar patriot român; (25 februarie 1881).

Tatal sau era  doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine greco-italiană, iar mama sa , Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creșterea și educarea viitorului poet.

 

 

 

Cezar Bolliac, pictura de Th.Aman

 

 

 

 

După ce a învățat carte în casă cu învățatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse și cu Gr. Alexandrescu.

În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliția pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu și pe Marin Serghiescu Naționalu, viitori fruntași ai revoluției de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că își descoperă veleitățile literare.

Mai târziu, la bătrânețe, scriitorul se va auto-caracteriza: „Am lăsat școala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică”.

Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înființată de Ioan Câmpineanu, I.H. Rădulescu și C. Aristia.

  A editat împreună cu Constantin G. Filipescu, revista „Curiosul” („gazetă de literatură, industrie, agricultură și noutăți” – București, 1836).

Publicația a fost însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică „câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare” (I.G. Valentineanu, „Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic”, Paris, 1859), și își încetează definitiv apariția în ianuarie 1837.

Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat și închis cu ocazia conspirației din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Între 1840 și 1843 activează în Loja Frăția (înființată la 1843), iar din 1859, în Loja Steaua Dunării, ambele în București.

În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă și literatură articolul  „Către scriitorii noștri în care îi îndeamnă pe literații română la angajare civică”:

„A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeți! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda șarităței cei adevărate și care ne lipsește cu totul. (…) Formați societăți, declarați, scriți, lăudați, satirați, puneți în lucrare toate restorturile intelectuale și morale, și robia cade, căci e căzută pe jumătate, și domneavoastră veți fi binecuvântați de generațiile viitoare ca niște adevărați apostoli ai misiei cerești, ai frăției și ai libertății”.

Este unul dintre fruntașii revoluției de la 1848, participând la toate acțiunile ei importante: este prezent la citirea proclamației revoluționare; este însărcinat „să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, „Scrisori”); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor.

După înfrângerea revoluționarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu „Dreptate, Frăție”.

În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri). Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului 1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați.

În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 și revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.
După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean.

Cu acestă ocazie publică în ziarul „Secolul” un fel de program politic rezumat: „De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor.

Mă voi lupta totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină”.

În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.

Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, al carei director este.

Este editat volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.
 

 

 

1821: Revoluţia de la 1821. Tudor Vladimirescu încheie  un acord cu boierii ramași  in București (juramantul reciproc de credinţa).

In virtutea acestui acord, Tudor Vladimirescu recunoaștevremelnica stăpânire a țării, alcatuită din boierii “patrioţi”, acceptând să conducă țara împreună cu ei.

Boierii declară la randul lor ca “pornirea slugerului Tudor nu este rea”, fiind  astfel legitimate  acţiunile lui Tudor de către clasa politică.

1847: Un uriaș incendiu devasteaza orașul București, distrugând aproape un sfert din Capitală.

Era Duminică, ziua de Paști. În toiul sărbătorii, un accident care-ar fi putut fi  evitat a dus la aprinderea unui foc în inima orașului.

De acolo, flăcările s-au răspândit cu viteza vântului – căci ghinionul a făcut ca în ziua respectivă să bată un vânt puternic, iar un sfert din capitală le-a căzut victimă.

La originea incendiului a stat un obicei vechi, potrivit căruia ziua de Paști trebuia sărbătorită cu descărcări de pistoale și puști.

Peste tot în oraș, în ziua de Paști se auzeau zgomotul armelor.

De data aceasta însă, ceva a mers prost: fiul cluceresei Drugăneasca n-a fost atent când și-a descărcat arma, iar scândurile vechi ale streașinei casei au luat foc.

Întregul acoperiș s-a aprins în doar câteva minute și, din cauza vântului puternic, s-a răspândit la casele din jur.

Casa de la care a pornit focul, notează istoricul George Potra, se afla aproape de Hanul Constantin Vodă (viitorul Palat al Poștelor) și peste drum de biserica Sf. Dumitru. Era chiar centrul orașului, o zonă cu străzi înguste, case și magazine multe. Una după cealaltă, clădirile au luat foc.

 Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de  flăcări. Ardeau turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai rămăseseră doar zidurile.

Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu.

Focul a distrus 12 biserici cu mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, Curtea Veche (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“, „Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii, Delea Nouă şi Hagiului.

 

 

Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“: „Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulului francez că, ” acest nou pârjol , dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“.

„Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Despre incendiul din 1847, Dan Falcan spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“. De ce? Au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar 15 persoane.

„La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi decât 2681 de persoane“.

Pagubele materiale au depăşit suma de 100 de milioane de lei. „Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6.000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării.

Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile“, spune în studiul său Florian Georgescu. Potrivit acestuia, „Mitropolia cu episcopiile sale“ a dat 500.000 lei, iar mănăstirile închinate, 700.000 lei.

„Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor.

Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Şina, Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate.

Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la ajutorarea celor loviţi atât de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceea avea să devină capitală a ţării unite“.

 După acest dezastru, în București a fost înființat, în sfârșit, un serviciu specializat de pompieri, inexistent până atunci.

 

 

 

 

1872, 23.III./4.IV: S-a născut istoricul de artă şi profesorul român Alexandru Tzigara-Samurcaş, specialist în artă veche românească şi artă populară, fondator şi director al Muzeului de Etnografie şi Artă Naţională (1906-1951), devenit, din anul 1912, Muzeul de Artă Naţională.

 

 

 

Imagini pentru Alexandru Tzigara-Samurcaş,photos

 

 

 

 

În anul 1903 a întemeiat, împreună cu Ludovic Mrazec, Grigore Antipa, Simion Mehedinţi, Gh. Munteanu-Murgoci şi Alexandru Vlahuţă, Societatea Turiştilor Români, prima asociaţie de acest gen din România.

Din anul 1938 a devenit membru corespondent al Academiei Române; (m. 1952).

 

 

 

 

La 23 martie 1847 (după altă versiune la 24 martie 1847), s-a născut la Iaşi, în Principatul Moldova, Alexandru Dimitrie Xenopol – academician, economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român.

Alexandru Dimitrie Xenopol (n.1847-d.1920), economist, filosof, istoric, pegagog şi scriitor român

 

Alexandru Dimitrie Xenopol (n.1847-d.1920), economist, filosof, istoric, pegagog şi scriitor român

Alexandru Dimitrie Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor, Istoria românilor din Dacia Traiană, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atît de Mihail Kogălniceanu cât şi de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea cînd aceste idei erau parte esenţială a programului viitoarei revoluţii de la 1848.

Xenopol este considerat cel mai mare istoric român după Nicolae Iorga.

În plan educaţional, ca profesor universitar, şi ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea şi modelarea a multor generaţii de profesori de istorie şi istorici români.

Simultan cu obligaţiile didactice a desfăşurat şi o susţinută şi bogată activitate ştiinţifică, atît ca autor, publicînd numeroase lucrări şi studii în presa ştiinţifică a vremii, cît şi ca editor, redactor şi director al Revistei „Arhiva„, apărută la Iaşi.

1880: A decedat la Bucureşti, Gheorghe Magheru, general şi om politic român, unul dintre conducatorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească; (n. 1804, Bârzeiul de Gilort, judeţul Dolj}

 Fișier:Gheorghe Magheru desen.png

Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu.

A fost un haiduc celebru din zona Băileștiului, comandant militar în armata lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluţiei de la 1821,

S-a înrolat apoi în armata rusă şi a participat la luptele împotriva turcilor între anii 1828-1829.

În timpul acestei campanii s-a evidenţiat în luptele de la Siseşti, Băileşti, Covei, Catane, Golenţi, Breasta şi Maglavit, fiind decorat cu Ordinul rusesc „Sfânta Ana” , în grad de comandor.
După Pacea de la Adrianopol a intrat în magistratură şi a devenit preşedinte de tribunal, iar în 1846 a fost numit prefect de Romanaţi.

In 1848 a fost unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, şi comisar general în Oltenia.

A primit misiunea de a organiza o armată revoluţionară, obiectiv întrerupt de intrarea turcilor în Bucureşti. Ca urmare, a trecut munţii în Transilvania şi de aici a plecat la Viena. 

S-a întors în ţară în 1857, făcând parte din Divanul ad-hoc ca deputat de Gorj şi a fost unul dintre cei mai înfocaţi susţinători a Unirii Principatelor.

În 1860 a fost ales deputat. În 1864 a devenit comisar special pentru Oltenia. Între 1868-1877 a fost deputat liberal de Târgu Jiu.

 

 

 

1885: S-a născut la Calafat arhitectul și urbanistul român Duiliu Marcu, membru titular (din 1955) al Academiei Române, președinte de onoare a Uniunii arhitecților din România; (d. 9 martie 1966, București).

A studiat la Școala de Arte Frumoase din Paris. A participat la construcția Universității din București, alături de arhitecul Nicolae Ghica-Budești (1912 – 1913).

A elaborat o serie de studii de sistematizare, precum cel pentru Piața Victoriei din București. A fost profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu”.

1888: În România vine la guvernare guvernul junimist care va activa pană la 29 martie 1889.

 

 

 

1894: A murit la Iași, Theodor Codrescu, editor, traducător și prozator român, membru corepondent al Academiei Române; (n. 1 aprilie 1819, Iași).

A înființat tipografia Buciumul român, prin intermediul căreia a sprijinit Unirea Principatelor Române si a fost redactor la multe ziare, tipărind, în ziarul Buciumul român, pentru prima oară, epopeea Țiganiada de Ion Budai-Deleanu.

A scris drama istorică „Plăieșul Logofăt mare”, 1846.

A fost o vreme cenzor al publicațiilor din Moldova și apoi director al Arhivelor Statului din Iași (1856).

A redactat o Mică gramatică franceză pentru învățătura tinerimii moldo-române (1841), a tradus alte gramatici franceze, a alcătuit un dicționar francez-român și un altul german-român. Împreună cu D. Gusti a tipărit un abecedar, un catehism, o carte de citire, o istorie a românilor – toate, manuale frecvent folosite la vremea lor.

Din 1872, a condus (o vreme împreună cu I.S. Bădescu) „Noul curier român”.

Ca traducător, meritul său principal este de a fi dat, în 1853, cea dintâi versiune românească a romanului „Coliba lui Moșu Toma sau Viața negrilor din sudul Statelor Unite din America (I-II)”, de Harriet Beecher Stowe, sprijinind astfel mișcarea de emancipare socială din Principate.

Pentru Teatrul Național din Iași, Codrescu a tălmăcit un mare număr de piese, cu deosebire vodeviluri, care au fost jucate mai bine de un deceniu.

Ca scriitor, Codrescu a început cu prelucrări și a continuat, în linia „Daciei literare”, cu destul de izbutite povestiri despre Pepelea – snoave extrase din folclor.

În 1844, îi apare volumul O călătorie la Constantinopoli. În 1846 oferă Teatrului Național din Iași vodevilul propriu Soldatul prujitor.

Bazată pe quiproquo, intriga este derulată cu îndemânare, fără însă a fi susținută și de un limbaj nimerit.

1898: A fost adoptată „Legea Spiru Haret”, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care reglementa invăţământul  în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale si  organizând  mai temeinic învățământul superior; (23.III/4.IV).

 

 

 

1912: S-a născut la Piatra Neamț, renumitul actor român de teatru și film Geo Barton; (decedat: 10.06.1982).

 

 

 

 

A absolvit în 1941 Conservatorul de Arta Dramatică din București şi de la început a fost distribuit în roluri de june-prim în comedii şi operete, a participat la numeroase turnee in tara, a jucat la Teatrul Constantin Nottara din Satu Mare in Păianjenul de A. DE Herz, la Teatrul Giulesti si Municipal (Bulandra), stabilindu-se apoi la Teatrul National.

Printre rolurile interpretate se numara Vronski din Anna Karenina de Tolstoi, Grigore Marza din Intalnire cu îngerul de Sidonia Draguşanu, Profesorul din Un fluture pe lampă de Paul Everac, Fred din Mașina de scris de Jean Cocteau, Georges din Părinți teribili de Jean Cocteau, Moșierul Butu din Marele soldat de Dan Tărchilă, Nichita din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Ministrul din Zoo (Asasinul filantrop) de Jean Vercors Bruller, etc.
A debutat pe marele ecran in 1949 cu filmul Răsună Valea şi peste un an avea să joace în La Moara cu Noroc, în rolul lui Lica Sămădaul, care îl consacră.
Geo Barton a murit la 10 iunie 1982, în București.

1914: S-a născut la Topliţa, compozitorul şi criticul muzical  George Sbârcea (alias Claude Romano).

A fost  pianist, compozitor, muzicolog, istoric muzical, jurnalist , scriitor, traducător, diplomat.
A fost arestat de mai multe ori, prima data de contrainformatiile maghiare, mai târziu de Siguranta statului, apoi de Securitatea româna.

A decedat  la 27 iulie 2005 in Bucuresti.

Imagini pentru George Sbârcea

George Sbârcea

A scris tangouri melodioase şi romantice, pentru care a fost apreciat şi premiat în anii interbelici.

  • 1931. Studentina este cea mai populară piesă în centrele universitare din România

  • 1934. Nenita este decalarat Cel mai frumos tango al anului de către editura pariziană Julio Garzon

  • 1935. Primul laureat al concursului organizat de presa austriacă pentru cel mai iubit cântec vienez

  • 1936. Artistul este promovat într-un concurs pe ţară a revistei Realitatea ilustrată, pe vremea când era compozitor secund la Teatrul Alhambra Bucureşti.

  • 1937. Cel mai mare succes la Teatrul Alhambra Bucureşti a fost Ionel-Ionelule ,  slagarul nemuritor cantat pentru prima data de  Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes al epocii.

Unele piese de succes semnate de George Sbârcea / Claude Romano (Un tango de adio, Dar-ar naiba-n tine dragosteInimioară inimioară) au depăşit  graniţele timpului, devenind foarte populare pana in zilele noastre.

Hitul său  Ionel, Ionelule au fost traduse în franceză, germană, engleză şi spaniolă.

În anii 60, George Sbârcea  a fost foarte  apreciat ca muzicolog şi critic de artă in randurile publicului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: In contextul retragerii in Moldova a armatei si administratiei române, în timpul Primului Razboi Mondial, a fost emisă Proclamaţia Regelui Ferdinand I, prin care acesta promitea  pământ ţăranilor şi introducerea votului universal.

Promisiunile cuprinse în această proclamaţie sunt reluate de rege la 23 aprilie – 6 mai 1917.

1920: S-a născut  la Galaţi, eseistul și traducătorul român Radu Lupan.

A  primit la naştere prenumele Raymond, este fiul Esterei (născută Vigder) şi al functionarului Josef Lupan.

Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, lucrează ca redactor la „Contemporanul”, lector la Catedra de limba şi literatura engleză a Universităţii din Bucureşti, redactor-şef la Redacţia publicaţiilor pentru străinătate şi la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, şef de secţie la Uniunea Scriitorilor (1959-1983).

A predat la Universitatea din Huli (Marea Britanie).

După 1960 a fost unul dintre cei mai activi traducători din limba engleză. Numărându-se printre puţinii eseişti cărora li se publicau articole despre literatura occidentală contemporană.

Are meritul de a fi semnat versiuni româneşti din scrierile lui Emest Hemingway, John Dos Passos, John Updike, William Faulkner şi James Joyce.

Bibliografia sa de traducător îi mai cuprinde pe William Somerset Maugham, Thornton Wilder, Richard Aldington, Terence Rattigan, Saul Bellow etc.

 

 

 

 

 1929: Criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu) a inaugurat la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica literară”.

 

 

1932: S-a născut în comuna Pui, judeţul Hunedoara, muzicologul  român Casiu Valeriu Barbu.

S-a specializat între anii (1971-1972) la Conservatorul P.I. Ceaikovski, din Moscova, cu prof. Dimitri Ţîganov. A susţinut teza de doctorat în muzicologie la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, cu teza Arta nuanţării discursului muzical enescian.

A fost violonist (1950-1964) şi concert-maestru (1964-1965) în orchestra Conservatorului Bucureşti, asistent (1965-1971), lector (1971-1975) şi conferenţiar (1975-1992), prof. univ. (1992-2000) la Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima  din Cluj.

Între anii 1975-1982 a fost dirijor al Orchestrei de camerăDinu Lipatti din Cluj-Napoca.

A întreprins turnee artistice în Anglia (1977), R.F. Germania (1980). A fost distins cu medalia de argint a oraşului Egloffstein – R.F. Germania (1980) şi cu Premiul pentru Cronici muzicale al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din R.S.R. (1981).

Este Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, membru fondator al Fundaţiei Gheorghe Dima, membru fondator al Fundaţiei Sigismund Toduţă.

1936: S-a născut economistul  și jurnalistul român Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

 Este  coordonatorul strategiei de comunicare a Băncii Naționale a României si coordonatorul  colecției „Fascinația economiei“, care apare sub patronajul Editurii Minerva.

De asemenea este autorul cartii „Cum să mușcăm azi din pâinea zilei de mâine’ (Ed. Minerva, 2006).

1939: Este semnat Acordul economic româno-german,intitulat ” Tratat asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German”, care deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii Germaniei naziste. 

Tratatul a fost negociat din partea germana de Helmut Wohlthat, născut pe 4 octombrie 1893, ofiţer în Primul Război Mondial, a studiat economia la Koln şi ştiinţe politice la Columbia University din New York. Din 1933 acesta a lucrat pentru Ministerul Economiei de la Berlin, ajungând în 1938 să fie mâna dreaptă a lui Hermann Goring în chestiuni economice.

Pe 23 martie a semnat cu Guvernul României acest tratat care subordona economia românească în favoarea celei germane.

Marele industrias roman  Nicolae Malaxa se temea că prin acest tratat va fi blocată dezvoltarea industriei româneşti.

1945: Guvernul predominant comunist al dr. Petru Groza a initiat o lege de reforma agrara, prin care au fost expropriate proprietatile mai mari de 50 ha, fiind improprietarite peste 900.000 de familii de tarani.

Dupa numai cativa ani, ţărănimea româna avea sa fie supusă unor presiuni extraordinare în procesul de colectivizare şi de desfiinţare a proprietăţii asupra pământului, ca parte a politicii comuniştilor de comunizare a ţării.

1946: A decedat la Sibiu, compozitorul și pedagogul  român Alexandru Zirra; (n. 14 iulie 1883, Roman).

Dupa studiile de la Conservatorul de Muzică din Iași unde i-a avut profesori pe Sofia Teodoreanu, Gavriil Musicescu și Titus Cerne, s-a perfecționat la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano (1905-1907; 1909—1911), sub îndrumarea lui Carlo Gatti (armonie, contrapunct, compoziție).

A fost profesor și director la Conservatorul din Iași între anii 1907 – 1925 și 1935 – 1940, iar in perioada 1935 – 1940 a plecat la Cernăuți unde a înființat și a condus Institutul de Muzică și Teatru.

În 1940 s-a mutat la București, fiind numit director al Operei Române din București în perioada 1940 – 1941.

În 1928 a publicat un Tratat de armonie, necesar procesului de învățămînt muzical. Alături de munca la catedră, el a desfășurat o bogată activitate componistică, abordând, practic, toate genurile (lucrari corale si instrumentale, opere, poeme simfonice).

În 1944 a fost distins cu premiul „G. Hamangiu” al Academiei Române.

1949: S-a născut cântăreţul  de muzică  folk român, Mircea Vintila.

Mircea Vintilă este un interpret român de muzică folk, cu o activitate discografică și concertistică bogată. A urmat Școala de Muzică (clasa violă). A terminat „Liceul Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții în anul 1974.

A cântat alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureștene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenților”din Bucuresti și în Cenaclul Flacăra.

La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștiga „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John”.

Cu piesa „Bade Ioane” câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt Frumos” caștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În 1990 primește Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia.

În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfășurînd o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (SUA, Canada, Germania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1961: A murit la Madrid,  diplomatul, istoricul, eseistul, poetull şi traducătorul românAlexandru Busuioceanu; (n. 1896).

A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1923-1925.

 

 

 

 

 

  Începând cu anul 1942 a trăit în Spania, de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial și până la moartea sa.

A fost atașat cultural al României în Spania,unde a avut o activitate neobosită de cercetare și promovare culturală a valorilor românești.

A înființat o Catedră de limbă și literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înființat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obținut introducerea obligatorie a studierii limbii și literaturii române în șapte universități spaniole și publicarea traducerilor din mari scriitori români, așa cum ar fi de pildă Liviu Rebreanu .

S-a dedicat integral promovării și receptării limbii și culturii române în arealul spaniol publicând numeroase articole, ținând conferințe, efetuând traduceri.

 

 

1969: A murit  prozatorul si  publicistul român Tudor Teodorescu Braniște; (n. 12 aprilie 1899, Pitesti).

A urmat  cursurile Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti, fiind in paralel copist si redactor la ziarele Izbinda, Avintul si Cuvintul liber.

Din 1920 devine colaborator la Viata Romaneasca, Adevarul, Dimineata si Chemarea.

In 1921 isi ia licenta in drept si se inscrie la Baroul de Ilfov.

A debutat in 1915 in Rampa cu cronici literare semnate cu pseudonimul Andrei Braniste. Debut editorial in 1920 cu volum de schite si nuvele Suflet de femeie.

Atras de miscarea socialista din tinerete, Tudor Braniste Teodorescu a avut o activitate publicistica sustinuta: Cronica, Gazeta, Solia, Scena, Aurora, Facla, Tara.

Intre 1933 si 1936 conduce ziarul Cuvintul liber, iar in 1939 scoate Jurnalul, ziar de stinga, suprimat in . in anii dictaturii se retrage din gazetarie, pentru a reveni in 1944 ca director al Jurnalului de dimineata.

A publicat volum de proza scurta (Sovairi, 1921), publicistica (Oameni si carti, 1923; Doctrina bitei, 1936; Oameni de ieri, 1938; Oameni si paiate, 1967) si romane (Fundatura cimitirului nr. 13, 1932; Domnul Negoita sau individul impotriva statului, 1932; Baiatul popii, 1933; Printul, 1944; Scandal, 1945).

A tradus din Andre Maurois, Leopold Stern, Benjamin Constant.

A fost dintre cei mai reprezentativi, mai curajoşi, mai demni ziarişti români ai secolului XX, 

A trăit modest, ca un ziarist independent. Către sfârşitul vieţii spunea cu umor că are la activul său cel mai mare număr de interziceri ale publicaţiilor pe care le-a întemeiat sau le-a condus: ”Cuvântul liber”, ”Adevărul”, ”Jurnalul” înainte de 6 septembrie 1940 şi în 1947 ”Jurnalul de dimineaţă”.

A fost victima tuturor dictaturilor, iar  în 1940  s-a retras din viata publica şi patru ani de zile numele său nu a mai apărut în paginile presei noastre.

Tudor Braniste Teodorescu

”Jurnalul de dimineaţă”, pe care l-a înfiinţat şi l-a condus Tudor Teodorescu-Branişte ,  s-a afirmat ca un adevărat ziar al opoziţiei faţă de asaltul pe care Partidul Comunist l-a dat din toamna lui 1944 pentru cucerirea puterii, pe care o va obţine la 6 martie 1945.

Nimic din ce susţinea ziaristul independent Tudor Teodorescu-Branişte nu era în concordanţă cu imperativele noii pu­teri comuniste.

Dacă la început ziarele oficiale ”Scânteia”, ”România liberă” au păstrat o tăcere impusă de statutul moral şi ideologic al lui Teodores­cu-Branişte, căruia nu i se putea reproşa nimic din trecutul apropiat sau depărtat, atacurile comunistilor  n-au întârziat să vină. 

In pragul vârstei de cincizeci de ani, mai precis în anul 1947, i s-a luat dreptul de a mai publica, odată cu interzicerea „Jurnalului de dimineaţă”, cotidianul de largă răspândire şi de înaltă ţinută.

Democratul convins, cel de numele căruia se leagă câteva din marile înfruntări duse în numele libertăţii, al drepturilor tuturor oamenilor, s-a văzut atunci, în 1947, azvârlit în cea mai neagră mizerie care i-a agravat boala şi i-a creat o stare de deprimare morală.

S-a salvat moral din această condiţie înjositoare scriind romane ca: „Primăvara apele vin mari” sau cel apărut postum la Editura Mihai Eminescu „Pavilionul de vânătoare”.

In ziua de 10 iunie 1947, pe temeiul unor învinuiri de-a dreptul ridicole, de atitudine anti-sovietica,  „Jurnalului de dimineaţă” a fost interzis.

Imagini pentru Jurnalului de dimineaţă” PHOTOS

Suprimarea ”Jurnalului de dimineaţă”se incadreaza în contextul epocii, relevând un fapt care nu trebuie uitat, anume ca ziarul  lui Tudor Teodores­cu-Branişte a fost  interzis cu patru zile înainte de înscenarea de la Tămădău, care avea să ducă la dizolvarea Partidului Naţional-Ţărănesc, la arestarea conducătorilor acestuia, în frunte cu Iuliu Maniu. La prăbuşirea pentru câteva decenii a democraţiei în România.

Timp de 12 ani numele lui Tudor Teodores­cu-Branişte dispare din presa românească. Nu mai putea să fie nici cel puţin citat. A îndurat o mi­zerie înspăimântătoare.

Un sprijin la greu s-a dovedit a fi pentru el  scriitorul Demostene Botez, unul dintre colaboratorii sai de la Cuvântul liber,

care, prin 1956 -1957, atunci când gazetarul traversa vremuri cumplite, neavând niciun venit, s-a oferit să intervină pe lângă Mihail Sadoveanu pentru ca Uniunea Scriitorilor să-i acorde o pensie. La scurt timp, Consiliul Uniunii aproba „un ajutor de 500 de lei lunar prin Fondul Literar”.

Doar Aurel Baranga s-a opus, susținând că „nu e cazul să se acorde ajutoare celor care nu scriu”, însă Dumitru Corbea a amintit că Braniște avea două romane în manuscris, unul depus la Editura Tineretului (era vorba de romanul Primăvara apele vin mari), dar care nu i se publicau.

Și Zaharia Stancu, un alt confrate aflat pe baricadele presei , dar nu atât de apropiat de Braniște, a fost alături de publicistul urgisit. Din postul de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, în anii 60, așa cum a făcut pentru mulți alți scriitori în vârstă, cei mai mulți lipsiți de mijloace materiale, a dispus acordarea unei pensii.

 

2001: Pictorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura Română.

Imagini pentru Ion Irimescu PHOTOS

Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, comuna Preutești – d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.

În anul 1928, la absolvirea Academiei, debuteaza la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden.

 În 1930, obține o bursă de studii a școlii române din Fontenay-aux-Roses si pleacă la Paris unde  se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, lucrand sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard.

În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.

La Salonul de toamnă de la Paris din același an participă cu lucrarea Portret de fată. Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.

În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.

Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare.

În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se inființează Colecția „Ion Irimescu”. Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989.

Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării.

Spre surprinderea sa, Ceaușescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piața Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Și astfel, Stalin modelat de Dumitru Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu.

La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. 

La 27 februarie 2003, Academia Română l-a sărbătorit  cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

La 28 octombrie 2005, marele sculptor moare și este îmmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni  (Falticeni).

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/23/o-istorie-a-zilei-de-23-martie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.

  4. Wikipedia.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

  9. http://www.rador.ro/2019/03/23/calendarul-evenimentelor-23-martie-

 

 

 

 

 

23/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: