ZIUA DE 31 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

31 decembrie în istoria noastră

1659: A murit la Cluj, János Apáczai Csere, cărturar umanist maghiar ardelean cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică, personalitate emblematică a învățământului maghiar, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic; (n. 10 iunie 1625, la Apața, în Transilvania).

1842: S-a născut  la Trifeşti,  în judeţul Iaşi, scriitorul şi profesorul universitar român Iacob Negruzzi, fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi; (d.6 ianuarie 1932).

Iacob Negruzzi a fost  secretarul “Junimii” şi redactorul revistei “Convorbirilor literare”, membru titular (din 1881), președinte ( 1910–1913; 1923–1926) și secretar general (1915–1925) al Academiei Române. Din anul 1859 a studiat Dreptul în Germania, obținând Doctoratul în 1863. 1842-1932.Revenit în țară, a fost profesor de Drept comercial la Universitatea din Iași, apoi la Facultatea de Drept a Universității din București, unde a profesat până la pensie (1897).

În 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, a pus bazele societății culturale Junimea și ale revistei sale, Convorbiri literare, pe care a condus-o timp de 28 de ani, atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.

Ca scriitor, a debutat în 1866, în Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina. A scris poezii lirice, balade, idile, satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921). Ca membru al Partidului Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași.

1852: Este inaugurat solemn Teatrul cel Mare (Teatrul Naţional) din Bucureşti, Muntenia, cu piesa Zoe, sau Amor românesc, un vodevil franţuzesc, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry).

Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali.

Prin proporţiile şi amenajările interioare acest teatru era, la acea dată, al treilea din Europa.

În 1864, Teatrul cel Mare din Bucureşti, devine instituţie publică de cultură cînd, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărît să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională ”. Prima reprezentație a avut loc la 31 decembrie 1852 cu piesa Zoe sau Amantul împrumutat, vodevil cu cântece, piesă tradusă de Aron Bobescu, cu muzică de Eduard Wachman, având ca actori principali pe Nina Valery și Costache Caragiale  (care a fost și primul director-concesionar al teatrului).

Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) și Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru.

Foto: Vechiul Teatru Naţional din Bucureşti (1851-1944).

În anii 1916 – 1918, în timpul Primului Război Mondial, Trupa Teatrului Naţional s-a refugiat la Iaşi.

La data de 24 august 1944, clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei a fost  distrusă în timpul bombardamentelor aviatiei germane.

1866: Avocatul român Ioan Raţiu a prezentat  la Viena împăratului Austriei, o petiţie  (redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români), în care exprima protestul împotriva votării de către Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria.

La 31 decembrie 1866, avocatul dr. Ioan Rațiu (foto) a prezentat împăratului Austriei la Viena, petiția în care exprima protestul împotriva votării de către Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria: „contopirea acestui Mare principat (Transilvania) cu regatul Ungariei ar fi tocmai pe atâta de fatală pentru monarhie, pe cât ar fi ea de ruinătoare pentru pururi credincioasa națiune românească”. Ziarele săsești au comentat pozitiv petiția, la fel ca cele din Boemia, Austria etc. 

1869: S-a nascut Henri Matisse, pictor impresionist , sculptor şi desenator francez, maestru al ilustraţiei de carte, iniţiatorul fovismului; este autorul celebrului tablou “Ie românească” (d.3 noiembrie 1954).

  Fiu al unui negustor de grâne, Matisse  s-a născut in localitatea Chateu-Cambresis, şi şi-a descoperit pasiunea pentru desen la varsta de 20 de ani, astfel că s-a înscris la Academia Julian din Paris, chiar daca iniţial se gândea sa studieze Dreptul.

S-a perfecţionat  la Şcoala de Arte Frumoase, unde l-a avut ca dascăl pe pictorul Gustave Moreau.

Foto: Henri Matisse și faimosul său tablou ”La blouse roumaine”(Ia românească)

 In 1905 işi expune lucrările la Salonul de Toamna de la Paris, alături de Andre Derain, Maurice de Vlaminck, Albert Marquet, reuşind să scandalizeze criticii din cauza stilului abordat.

 Louis Vauxcelles, unul dintre critici, a denumit sala în care au fost expuse tablourile “cuşca fiarelor sălbatice” (“la cage aux fauves”), care a dat şi numele curentului iniţiat de pictori: fauvism.

Prietenia care l-a legat de artistul roman Theodor Pallady i-a inspirat lucrarea “Bluza românească”, care infaţişează o tânară îmbrăcată cu o  ie.

Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, a continuat sa experimenteze noi stiluri şi, chiar dacă era slăbit din cauza bolii, a lucrat pâna în ultimele clipe de viata.A murit în toamna anului 1954 în urma unui atac de cord.

1889: S-a stins din viaţă  la Iaşi, marele scriitor român Ion Creangă.

A fost  foarte popular  datorită măiestriei cu care a scris basmele și povestirile sale si mai ales opera  sa autobiografica  Amintiri din copilărie.

Este considerat unul dintre clasicii literaturii române.

  Ion Creangă  s-a născut la 1 martie 1837 la Humuleşti, jud.Neamţ, în  principatul Moldova si a fost primul copil al lui Stefan a Petrei Ciubotariu si al Smarandei Creangă. , Conform altor surse, s-ar fi născut în  ziua de 10 iunie 1839 (1 martie 1837).

 Dupa ce a absolvit scoala primara, in 1854 s-a inscris la Seminarul teologic de la Socola – Iasi, iar cinci ani mai tarziu a devenit diacon, insa, in paralel, a fost si invatator.

In 1871, a fost raspopit din cauza unui conflict cu autoritatea bisericeasca si, tot atunci, a inceput sa scrie la insistentele prietenul sau Mihai Eminescu, care l-a si introdus in societatea „Junimea”.

Experienta de la catedra l-a determinat sa scrie o serie de manuale scolare si povestiri didactice, pentru ca incepand din 1876 sa isi publice lucrarile care l-au consacrat. Starea sanatatii sale s-a deteriorat brusc in 1885, iar scriitorul s-a retras la Ticau, in Iasi, unde s-a si stins din viata.

1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (vezi Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882.

Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890.

Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cel mai în vârstă era soţia.

1894: S-a născut  Alexandru Marcu, profesor român, savant italienist, traducător, membru corespondent (1940) al Academiei Române, subsecretar de Stat în Ministerul Propagandei, în Guvernul condus de Ion Antonescu.

A murit dupa arestarea sa de catre Securitatea comunista în închisoarea de la Văcăresti; (d.27.02.1955).

1903: S-a nascut  Ilarie Voronca, poet avangardist (“Ulise”, “Zodiac”, “Act de prezenţă”); (d.5 aprilie 1946).

1913: În România, guvernul condus de Titu Maiorescu demisionează.

1925: În România, Consiliul de coroană a ratificat renunţarea prinţului Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai.

La 12 decembrie 1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman

1930: Este promulgată în România Legea pentru reducerea lefurilor salariaţilor publici în valoare de circa 10%, aplicată începând din ianuarie 1931. Legea este cunoscută ca “prima curbă de sacrificiu“.

1946: Era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza, la ordinul ocupanţilor sovietici)

Primul tractor 100% românesc s-a numit IAR 22 și a copiat modelul german Hanomag, un fost constructor nemțesc de automobile și tractoare.

Tractorul cu nr. 1000 a ieşit pe portile uzinei la începutul lui 1949.

„Uzina Tractorul” a intrat, după 1990, într-un lent proces de privatizare incetandu-si definitiv activitatea în 2007.

1956: S-a difuzat prima emisiune de televiziune din România.

A fost prima transmisiune alb-negru  a Televiziunii Române (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună).

Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri.

Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială.

1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără; (n. 1887).

 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1894).

1981: A murit  Constantin Rădulescu, fotbalist și antrenor de fotbal român, care a antrenat Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1930, 1934 și 1938.

 A avut un rol important în cadrul Federației Române de Fotbal între anii 1923 și 1938; (n. 5.10.1896).

1985: A decedat compozitorul român Nicolae Kirculescu (n. 1903)

1988: A murit Arnold Hauser, scriitor german originar din România; (n. 1929).

1989: Un comitet de iniţiaivă format din membri PCR, a lansat un apel catre toti românii care au avut “carnet rosu”, să sprijine convocarea unui congres extraordinar care să hotarască autodizolvarea acestei formaţiuni politice şi predarea patrimoniului acesteia.

1989: A fost abolită pedeapsa cu moartea in România.

 În discursul de Anul Nou de acum 29 de ani (1989), preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România.

1989: A fost emis Decretul-lege nr. 8, privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti in Romania; De asemenea a fost emis Decretul-lege nr. 10, privind constituirea, organizarea si functionarea Guvernului Romaniei.

1989: Este constituită, la Bucureşti, prima organizație a societății civile din România constituită legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului.

Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.

2001: A decedat istoricul de teatru Ion Zamfirescu, personalitate de frunte a culturii române, („Istoria universală a teatrului”, „Teatrul european în secolului european în secolul luminilor”); (n.07 august 1907).

2008: Televiziunea Română, lansează oficial pe 31 decembrie, este lansat canalul de informație „TVR Info”. Ulterior, formatul programului este schimbat într-unul de știri, intrând, astfel, în concurență cu canalele particulare din domeniu, mult contestate din punct de vedere deontologic și în materie de obiectivitate.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Cuvioasa Melania Romana

Sfânta Cuvioasa Melania Romana s-a nascut la Roma intr-o familie de nobili,  în a doua jumatate a secolului  al  IV-lea.  A fost silita  de catre părinții săi  să se căsătorească cu un tânăr nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii. Dupa nasterea celui de-al doilea copil, Melania și Alpinian au hotarât sa stea  impreuna doar ca frate si soră.  Dupa o vreme, cei doi copii ai lor s-au mutat la Domnul. Atunci au hotărât sa imparta averea  saracilor, bisericilor si manastirilor.  Au calatorit in multe tari si cetati, facand pretutindeni danii.  I-au vizitat pe parintii din pustia egipteana, invatand mult si zidindu-se sufleteste din convorbirile cu ei. Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea randuiala de rugaciune si citea mereu in intregime toate Sfintele Scripturi.  Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvantarea  Sfantului  Chiril. Dupa aceea,  au calatorit la Ierusalim si s-au stabilit la Muntele Maslinilor. Acolo Cuvioasa Melania  a trait  intr-o peșteră  vreme de paisprezece ani.  A intemeiat o manastire de barbati si o alta de femei.

La chemarea unei rude de-a ei, cuvioasa  a calatorit la Constantinopol si l-a convertit la credinta crestina pe senatorul păgân Volusian.  S-a intors la Muntele Maslinilor, unde a trecut la Domnul in anul 439.

Tot astazi facem pomenirea:

Sfantului Zotic, hranitorul de orfani;

Sfantului Ghelasie;

Sfintelor zece fecioare cele din Nicomidia.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/31/o-istorie-a-zilei-de-31-decembrie-video

ZIUA DE 30 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

30 decembrie în istoria noastră

1792 : S-a născut la Craiova, Zoe Golescu (Zoe Farfara), militantă în Revoluția de la 1848, soția lui Dinicu Golescu; d. 1879, București.

S-a măritat la 13 ani cu Dinicu Golescu, mare boier al vremii, cu care a avut patru fii, Ștefan, Nicolae, Radu, Alexandru și o fiică, Ana. A scris texte în franceză și în greaca veche și a frecventat saloanele bucureștene, de unde a aflat despre scrierile revoluționare publicate în Vest. 

După înfrângerea revoluției din Țara Românească, revoluționarii au fost obligați la exil, astfel că doi dintre fii ei au ajuns la Semlin, iar ceilalți au fost internați la Brussa. Scrisorile trimise acestora, redactate în limba franceză, dovedesc, pe lângă realul talent epistolar, și cunoștințe temeinice de istorie sau educație civică. Zoe Golescu însăși a cunoscut vitregia exilului, întâi la Sibiu, apoi în Imperiul Otoman, unde a încercat să înduplece autoritățile otomane să-i elibereze fiii.

La finele anului 1849 s-a întors la București, dar a fost obligată de reprezentantul Rusiei să plece din capitală și să rămână la moșia de la Golești. Aici s-a preocupat de cultivarea ideilor despre modernizare și înnoire, folosindu-se mai ales de redeschiderea „școlii slobode obștești”, ctitorie a socrului său, banul Radu Golescu. A luptat pentru emanciparea socială și intelectuală a populației românești, indiferentă la prețul pe care l-a plătit pentru aceasta.

1796: S-a născut la Jibou, Sălaj, politicianul liberal ungur din Ardeal, Miklós Wesselényi, lider al opoziției din Ungaria și Ardeal, membru al Academiei Ungare de Științe ; d.21 aprilie 1850, Pesta, Imperiul Austriac.

A militat pentru eliberarea iobagilor, oferind un exemplu personal în această direcție, eliberând din iobăgie țăranii de pe domeniile sale, deși legea nu-l obliga la un asemenea act.

În 1843, baronul Miklós Wesselényi, scria despre români:

”Așa cum spuneam și cu o altă ocazie, cea mai mare parte a populației Ungariei de astăzi nu este formată din unguri, adică din urmașii lui Arpad, cel care a venit în Europa în secolul IX, ci din români, slavi, germani și alte neamuri maghiarizate, care și-au pierdut identitatea.… Simt cu ardoare că un neam de aproape 7 milioane, care își are o origine a sa, o limbă a sa, ba chiar aceleași datini și fel de a fi, și care locuiește o porțiune de pământ a Europei, ce-i drept politicește împărțită în mai multe părți, dar geograficește unitară, mare ca întindere și înzestrată de natură cu cele mai mari bogății, poate avea viitor și se vede a fi chemat la existență națională […]  
Planurile și speranțele lor sunt unirea în viitor, într-o națiune și o țară, a tuturor populațiilor valahe de origine și limbă comună. Ei vor să contopească nu numai cele două Principate, ci pretențiile lor se extind și asupra numeroșilor locuitori ai Bucovinei și Basarabiei, adică asupra înseși acestor provincii, dintre care prima a fost ruptă de Moldova cu 50 de ani înainte, iar a doua numai în anul 1812.
Dar la fel se întind pretențiile lor și asupra Transilvaniei și a părților Ungariei locuite de valahi […]”  Miklós Wesselényi, Szózat a’ magyar és szláv nemzetiség’ ügyében („Un cuvânt despre naționalitatea maghiară și slavă”), Lipcsében, 1843.  

1826 : S-a născut la Iași, scriitorul, diplomat și traducător, Iancu Alecsandri, fratele mai mic al marelui poet Vasile Alecsandri; d. 15 mai 1884, Paris.

A fost elev al pensionului lui Victor Cuenim și al Academiei Mihăilene din Iași. A început o carieră miitară, iar în anul 1846 se afla la Paris, alăturându-se generaţiei de luptători români pentru Unirea Principatelor.  A luat parte la revoluția de la 1848, sprijinind apoi intens emigrația română. A fost unul dintre fruntașii unioniștilor din Moldova, iar după înscăunarea lui Cuza pe tronul Principatelor Române Unite a ajuns locotenent-colonel, aghiotant al domnitorului și agent diplomatic al României. Primele sale activități diplomatice au avut loc la Paris, unde a militat pentru interesele românilor. Din 1859 a fost „corespondent al guvernului Moldovei la Paris şi la Londra”, înfiinţându-se astfel o agenţie a României a Paris ca urmare a recunoaşterii puterilor garante a dublei alegeri a principelui Alexandru Ioan Cuza. În această calitate, a susținut, cu o desăvârșită abilitate, politica lui Cuza, menţinând permanent, timp de cinci ani, dialogurile franco-române la rang de încredere reciprocă. Demisionat după lovitura de stat din februarie 1866, a rămas la Paris, unde își întemeiase o familie. Păstrând permanent legătura cu țara, a trimis presei vremii numeroase corespondențe pariziene (1879–1881). Opera sa literară: Odă la Unirea românilor, Dor de morți, Morunul, Note zilnice.

1832: S-a născut la Iași, ziaristul român Alexandru Beldiman; d. 17 februarie 1898.

Era fiul boierului moldovean Vasile Beldiman, care l-a trimis de mic în Elveția, apoi la Paris, pentru studii, chiar în timpul mișcărilor revoluționare. După ce s-a întors în țară, s-a căsătorit cu principesa Smaranda (Emma) Kalimaki, fiica fostului Domnitor al Moldovei. A fost un fervent activist împotriva domnitorilor străini și susținător al Unirii Principatelor sub un domn pământean. Ca atare, a făcut propagandă pentru alegerea lui Cuza, iar după alegerea lui Cuza, s-a mutat la București și a primit funcția de prefect de Ilfov, apoi prefect de poliție la București. Lovitura de stat din 11 februarie 1866, care l-a obligat pe domnitorul Al. Ioan Cuza să abdice și să părăsească țara, l-a determinat pe Beldiman să se retragă la Iași. Aici a înființat ziarul Adeverulu (1871), în paginile căruia a pornit o campanie împotriva domnitorilor străini și a Hohenzollernilor în special. Ziarul a fost suspendat după 13 numere, Beldiman fiind în repetate rânduri amendat și judecat pentru lezarea imaginii regale. Într-un astfel de proces, după ce a fost ținut în detenție mai multe luni, a fost achitat de un juriu în componența căruia s-a aflat și Vasile Alecsandri.. Victoria sa a fost răsunătoare, însă Adeverulu nu a mai putut fi publicat, din cauza amenzilor care grevau bugetul. Până în 1884 s-a retras din viața publică, după care s-a întors la București și a început să scrie la Războiul, cu pseudonimul Un Moldovean, campania fiind orientată împotriva Regelui Carol I. Din 15 august 1888, Beldiman a publicat din nou, la București, ziarul Adevĕrul.

1860 (18/30): S-a născut la iași, Tenorul Giovanni Dimitresco (Ion Dumitrescu); a decedat la 4 martie 1913, la Londra, când probabil s-a sinucis. Dimitresco nu a făcut niciodată înregistrări.

A studiat canto la Iași și apoi cu Giuseppe Cima la București, iar în 1885 a debutat la Opera Națională din București în rolul principal din Ernani de Verdi. După studii de perfecționare la Milano,a cântat cu mare succes la Teatro Filodrammatico. În stagiunea 1888–1889 a efectuat un turneu australian în calitate de membru al Companiei Italiene de Operă.

În 1890 și 1892 a avut un mare succes la Covent Garden Opera din Londra; aici repertoriul său a inclus Don Ottavio în Don Giovanni, Enzo în Gioconda, Radames în Aida și José în Carmen. Între anii 1890–1892 a fost membru al Companiei de Operă „Carl Rosa”, care a făcut turnee cu oaspeți prin Anglia. Mai tarziu a avut apariții la Barcelona, Zurich, Varșovia, Kiev, Moscova și Sankt-Petersburg. Interpretarea lui Vasco în L’Africaine și Raoul în Huguenots a fost considerată de neegalat. S-a retras din scenă în 1912.

1863: S-a născut la Roșia Montană, comitatul Alba de Jos, scriitorul Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător din Kant, Goethe, Strindberg, Dumas, Karl May; (m. 30 martie 1929, București).

A fost fiul lui Iosif Hodoș, vicecomite al Zarandului, membru al Academiei Române, și al Anei, fiica lui Simion Balint, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost fratele scriitorului Enea Hodoș și al bibliografului Nerva Hodoș. A urmat liceul la Brașov și Sibiu în perioada 1876 – 1880, apoi urmează doi ani de zile cursurile Facultății de Medicină, după care se retrage și merge la Litere, unde obține licența în 1888.

Se înscrie și la Facultatea de Drept, dar o abandonează. Lucrează în redacția revistei liberale Națiunea.A debutat cu versuri în Convorbiri literare sub pseudonimul Castor în anul 1889. Debutul său editorial a avut loc în anul 1901 cu volumul Câteva versuri.

În anii 1893 – 1894 a fost secretar de redacție la Vieața și la Povestea vorbei în 1896 – 1897. Conduce revista Viața nouă și a fost redactor la Românul din Arad. Editează revistele Pagini literare cu Artur Stavri, în 1899 – 1900, Viața literară și artistică cu George Coșbuc, între 1906 și 1908, Revista noastră cu Constanța Hodoș, Războiul popoarelor între 1914 – 1916, Astra între anii 1915 – 1918. Mai colaborează la Sămănătorul, Vatra, Fântâna Blanduziei etc. 

 1894: A murit la București, poetul Ion Păun Pincio (numele la naştere: Ion Păun).După o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său numele grădinii publice din Roma, Pincio; (n. 17 august 1868, Mihăileni, Dorohoi).Poetul dispărut la doar 26 de ani,a fost un precursor al semănătorismului și poporanismului, prevestitor al poemelor bacoviene. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române în 1948.

Ion Păun-Pincio s-a născut într-o familie relativ înstărită (tatăl său, Alexandru Păun, era subprefect, iar mama, Maria Cozmiţă, se trăgea dintr-o familie de intelectuali bucovineni). Viitorul poet a urmat liceul la Pomârla, Botoşani şi Iaşi şi a intenționat apoi studieze la Iași, la Conservatorul de artă dramatică.

În decembrie 1894, poetul s-a îmbolnăvit: un abces al buzei inferioare pe care l-a tratat singur a dus la infectarea cu bacilul antraxului, care i-a provocat moartea pe 30 decembrie. Medicii de la Spitalul Colțea l-au diagnosticat cu “septicemie cărbunoasă”, dar nu au reușit să-i salveze viața. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001)indică data morţii sale ziua de 31 decembrie 1894.

1902: S-a născut Vasile Mârza, medic şi biolog; cercetări în domeniile histochimiei şi histofiziologiei; a fost unul dintre promotorii studiilor de histobiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 1995).

 1904: S-a născut istoricul Vasile Maciu, specialist în istoria modernă a României; membru corespondent al Academiei Române din 1963;(m. 1981).

 1905: S-a născut inginerul chimist Şerban Solacolu; i se datorează cercetări de pionierat în chimia fizică a silicaţilor tehnici; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1980).

1923: A avut loc premiera filmului „Ţigăncuşa de la iatac”, prima co-producţie din istoria filmului românesc (cu Germania) şi prima realizare notabilă în domeniul filmului de ficţiune.

1933: În România, se instituie printr-o ordonanţă ministerială starea de asediu în localităţile principale, precum şi cenzura presei şi a tuturor publicaţiilor din întreaga ţară.

1939:  S-a născut jucătoarea română de tenis de masă Maria Alexandru.

1939: S-a născut actorul Mircea Andreescu, actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, cunoscut mai ales din filmul ” A fost sau n-a fost” din 2006.

1940: S-a născut Maria Vodă Căpuşan, teoretician şi critic literar, teatrolog român.

1947:  În România, a fost abolită monarhia, fiind instaurată „republica populară”.

Regele Mihai a fost forţat de comunişti, la ordinul ocupanţilor sovietici, să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale, să abdice şi să părăsească ţara.

A doua zi a plecat la Sinaia, unde a rămas până la 4 ianuarie 1948, când a părăsit România.

După  înlăturarea de la putere a regelui Mihai, România a intrat pe deplin în mâna comuniştilor, marionetele Moscovei.  Tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclama Republica Populară Română (prin Legea 363).

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947)

In 1947, România rămăsese singurul stat monarhic din zonă, astfel incât spre sfârşitul anului, liderii comunişti au încercat pe toate căile sa-l înlăture pe regele Mihai.

Prilejul a venit in noiembrie, cand regele a plecat la Londra pentru a participa la căsătoria prinţesei Elisabeta (viitoare regina Elisabeta a II-a) cu prinţul Philip de Grecia. Mihai a împuternicit guvernul să conduca ţara in lipsa sa, fapt ce a lasat cale libera comuniştilor.

 Pe timpul şederii in Anglia, monarhul a avut mai multe intrevederi cu premierul Winston Churchill, ambasadorul SUA in Londra, Clemente Atlee, in ideea de a obtine sprijin pentru Romania.

Chiar daca multi l-au sfatuit sa nu revina in tara, Mihai s-a reintors in Bucuresti pe 21 decembrie. Strategia pentru inlaturarea sa era deja pregatita, astfel ca pe 30 decembrie s-a produs inevitabilul.

Petru Groza si Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au prezentat in audiență la rege și i-au cerut acestuia sa abdice imediat, pentru ca, la cateva ore dupa discutii, atat Guvernul, cat si Parlamentul sa fie informate de abolirea monarhiei. Romania a fost proclamata republica, iar in fruntea statului a fost instalat un prezidiu compus din Mihail Sadoveanu, Constantin I. Parhon, Gheorghe Stere, Ion Niculi si Stefan Voitec – coordonat din umbra de slugile sovieticilor  Partidul Comunist Roman.

1950: A murit (în închisoarea de la Sighet) Mihail Manoilescu, inginer, economist şi om politic, unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România, ministru în mai multe rânduri; (n. 1891).

Ca ca ministru de externe (iulie-septembrie 1940), a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (din 30 august 1940); arestat de autorităţile comuniste între anii 1944 şi 1945 şi din 1948 .

1957: Avea loc, la Bucureşti, premiera filmului „Erupţia”, filmul de debut al marelui regizor Liviu Ciulei (1923 – 2011).

Rolurile principale au fost rezervate actorilor Eva Christian, Lucia Mara Dabija și „legendarei” Lica Gheorghiu, fiică a dictatorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.

1957: S-a înființat la Bucureşti, Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (A.C.A.R.), constituită ca organizaţie obştească, şi recunoscută oficial în 1958. A.C.A.R. a cunoscut o dezvoltare rapidă şi remarcabilă în perioada următoare.

În anul 1958, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a aderat la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Apicultură – APIMONDIA

1962: S-a născut pictorul Dacian Andoni, doctor în arte vizuale şi conferenţiar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte Plastice.

1976: Se constituie societatea româno-franceză pentru construcţia de automobile, Oltcit.

1981: S-a născut la Alba Iulia, compozitorul român de muzică uşoară Marius Moga.

1991: In Raportul Comisiei ONU pentru drepturile omului, comisie întrunită la Geneva în cea de-a 43-a sesiune, s-a apreciat că în 1991 situaţia din România s-a ameliorat, mai ales în ceea ce priveşte legislaţia, însă nu acelaşi lucru s-a precizat despre relaţia dintre români si maghiari, caracterizată ca destul de tensionata.

1997: Premierul Victor Ciorbea a anunţat că a acceptat demisia ministrului Transporturilor, Traian Băsescu, survenită ca urmare a declaraţiilor critice pe care acesta le-a formulat la adresa Executivului. Demisia lui Băsescu a dus la căderea Cabinetului.

2016: A decedat muziciana Camelia Dăscălescu, compozitoare de muzică uşoară,de teatru, film şi spectacole de revistă; producător muzical şi pedagog; (n. 1921).

2018: A murit inginerul agronom Constantin Vasilică, personalitate marcantă a învățământului superior agronomic din România a cărui viaţă şi activitate profesională s-a confundat timp de șase decenii cu istoria Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”; (n. 1926).

2020: A decedat la Baia Mare, cântărețul de muzică populară Nicolae Sabău, folclorist și muzician ; (n. 7 decembrie 1929, Cicârlău, Maramureș, România). În perioada 2004-2008 a fost primar din partea PSD.

Nicolae Sabău face parte din spița nobilă a renumiților interpreți de muzică populară din Transilvania. A urcat pe scenă pentru prima oară la 16 ani şi emoţionează publicul cu piesele „Arză-te focul Gutâi” şi „Când am zis daina, daina” și a participat la primul concurs de folclor în 1956 unde s-a remarcat prin substanța și timbrul original.

În anul următor, 1957, Studioul Teritorial de Radio Cluj îl invită pe adolescentul Nicolae Sabău să realizeze primele înregistrări cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj, iar un an mai târziu, la Radio București, cu Orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de Victor Predescu.

În anul 1959 ia ființă Ansamblul de cântece și dansuri al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, instituție profesionistă de folclor, care îl promovează pe tânărul interpret Nicolae Sabău în spectacolul “Baia Mare în cântec și joc”.A participat la mai multe turnee în ţară şi în afara graniţelor în Cehia, Polonia, Ungaria, Grecia, Algeria, Egipt, Sudan, Mongolia, China etc.

Nicolae Sabău a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj şi are peste 200 de cântece culese şi publicate în 1981 în volumul “Din repertoriul cântăreţului maramureşean Nicolae Sabău.”

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/31/o-istorie-a-zilei-de-30-decembrie-video

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Anisia

Sfânta Muceniţă Anisia este cinstită pe 30 decembrie. S-a născut și a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), la Tesalonic, din parinti nobili si bogati, care au crescut-o cu mare evlavie pentru credinta crestina.

Dupa moartea parintilor, s-a inchinat pe sine cu totul rugaciunii si cugetarilor dumnezeiesti in propria ei casa.

Din dragoste pentru Hristos, marturisea adesea: „O, cât de mincinoasa este viata tinereții, intru care fie te smintesti, fie smintesti pe altii! Cu cat mai buna este batranetea! Iar sufletul meu se umple de tristețe vazand cât trebuie sa astept pana ce voi urca la Domnul.

” Ea si-a vandut toate averile, a impartit venitul saracilor, si a trait dupa aceea numai din munca mainilor ei. In acea perioada imparatul Maximian a decretat ca oricine poate sa ucida în voie creștini oriunde îi va afla, fara nici o judecata si nici o sentinta. Pentru ca a marturisit ca este crestina, Sfânta Muceniță a fost ucisă, de catre un soldat, in timp ce mergea spre biserica. Moastele ei sunt prezente la Tesalonic, in Biserica „Sfantul Dimitrie”.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. Istoriculzilei.blogspot.ro.;
10. CreștinOrtodox.ro.

ZIUA DE 29 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

29  decembrie în istoria noastră

1392: Localitatea Săcălaz din județul Timiș, a fost pentru prima dată menționată documentar într-o diplomă din 29 decembrie 1392, care delimita hotarul satului Zakalhaza, denumire pe care a păstrat-o până în anul 1520. Satele aparținătoare însă, au fost atestate încă din 1332.

1606: A decedat la Cașovia (azi Košice, în Slovacia), nobilul Ștefan Bocskai (Bocskay István; n.1 ianuarie 1557, Cluj ), fost Principe al Transilvaniei în perioada 21 februarie 1605–29 decembrie1606; Principe al Ungariei (aprilie 1605–noiembrie 1605) și rege al Ungariei (noiembrie 1605).

Era înrudit cu principele ungur al Ardealului, Sigismund Báthory, fiindu-i acestuia unchi după mamă. Ştefan Bocskay a fost conducătorul celei de-a doua ridicări a nemeşilor maghiari din Ardeal împotriva austriecilor, în timpul evenimentelor tulburi care au urmat în anii de după moartea lui Mihai Viteazul.

Ş. Bocskay i-a înfrânt pe imperialii austrieci în lupta de la Almosd, pe data de 4 octombrie 1604. În urma acestei înfrângeri şi a generalizării răscoalei în Ardeal, austriecii au fost siliţi să se retragă.

În acest context Ş. Bocskay este proclamat principe al Ardealului, cu sprijinul răsculaţilor ce se aflau pribegi la turci. Recunoaşterea proclamării sale ca principe al Transilvaniei vine din partea turcilor la 19 noiembrie 1604, Dieta transilvană de la Târgu Mureş îl recunoaşte la 8 mai 1605, iar la 10 noiembrie 1606 este încoronat ca rege al Ungariei, de către turci.

Bocskay se mulţumeşte însă a fi doar principe al Ardealului, reuşind să obţină confirmarea împăratului austriac în acest sens, obţinând pe deasupra şi libertăţi constituţionale şi religioase pentru protestanţii din Ungaria. Prin intermediul lui Bocskay s-a încheiat pacea de la Zsitvatorok dintre turci şi austrieci. În cei doi ani de guvernare ai Ardealului, a reuşit să îndrepte o parte din problemele create de predecesorul său, Giorgio Basta. Ştefan Bocskay a murit la 29 decembrie 1606, la vârsta de 59 ani, după părerea unora el fiind otrăvit de inamici. La 22 februarie 1607 trupul lui Ştefan Bockay este înmormântat la Alba Iulia.

1610: Începe campania lui Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei, împotriva lui Radu Şerban, domnul  Munteniei.

Foto: Radu Șerban și Gabriel Bathory

Oastea transilvăneană a pătruns prin pasul Bran în Muntenia şi a înaintat spre Tîrgovişte, prăpădind şi arzînd localitățile străbătute. Radu Şerban s-a refugiat în Moldova.

Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory.

Timpul domniei sale a fost caracterizat de instabilitate permanentă. Prin modul său agresiv de guvernare şi atitudinea sa imorală şi-a făcut mulţi duşmani în rîndul nobilimii ardelene.

Odată cu ocuparea oraşului liber Sibiu şi-a atras şi împotrivirea saşilor. Din cauza războaielor pornite împotriva Munteniei a stîrnit mînia Porţii Otomane. Gabriel Bethlen l-a susţinut la început şi l-a ajutat în obţinerea domniei.

Văzând însă caracterul lui Gabriel Báthory şi influenţa sa negativă asupra ţării, Gabriel Bethlen a pornit cu ajutor turc şi muntenesc împotriva lui Gabriel Báthory.

Pentru a-şi salva tronul, Gabriel Báthory era gata să predea Oradea turcilor, dar a fost asasinat.

1791 (29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792): S-a semnat la Iași, Tratatul de pace dintre delegațiile Rusiei și Porții Otomane,care a pus capăt sângerosului război dintre Imperiul țarist și Imperiul Otoman (1787–1792), desfășurat în mare parte, pe teritoriul Moldovei și Țării Românești, în afară de cele de pe frontul nord caucazian). Tratatul a fost semnat de către marele vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației rusești, după moartea acestuia, confirmând creșterea puterii rusești în zona Mării Negre. Tratatul a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul Rus, și a transferat Yedisanul acestei țări, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa. Frontiera asiatică pe râul Kuban a rămas neschimbată.

1819: Ţarul Alexandru I a emis un decret (țarskaia gramota),  prin care acorda coloniştilor bulgari din Basarabia anexată de Imperiul Rus, drepturi şi privilegii deosebite.

În funcţia de membru superior al Oficiului coloniştilor străini din Basarabia a fost  numit, prin decret imperial, epitropul coloniştilor bulgari, rotmistrul D.Vatikoti.Politica de colonizare a Rusiei țariste față de imigranții străini urma în primul rând, prin necesitatea ca pe seama lor trebuia să fie constituită baza socială, loială imperiului, și în al treilea rând, Rusia a vrut să-și întărească pozițiile pe arena internațională și mai ales în Balcani. I.N. Inzov (1768–1845) a fost numit de împărat la 7 martie 1818 șef curator al coloniștilor bulgari, În raportul său către împăratul Alexandru I el scria: „Coloniștii bulgari merită pe deplin înalta protecție pentru hărnicia lor, buna purtare și activitatea lor în acest loc”.

1839: S-a născut Theodor Şerbănescu, poet şi traducător din cercul societăţii literare „Junimea”, membru corespondent al Academiei Române din 1894; (m. 1901).

1843: A murit Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german stabilit în Transilvania, autor al primului conspect critic, redactat în limba latină, al florei din Transilvania.; (n. 7 aprilie 1765).

1843: S-a născut  în castelul Monrepos din Neuwied, pe Rin, viitoarea regină Elisabeta a României (prințesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied ), soţia regelui Carol I al României. Era fiica prințului Hermann de Wied.

În 1869 Principesa Elisabeta de Wied s-a casatorit  cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel în 1881 prima regină a României în urma recunoașterii țării drept regat atât de Poarta Otomană cât și de marile Puteri Europene, după Războiul de Independenţă a României de la 1877.

A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice.

Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu  lui Eminescu în care  îi transmitea  poetului că la curtea de la Castelul Peleș doamnele de curte și regina însăși au învățat deja poeziile sale pe de rost!

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”. Maiestatea Sa se fotografia în fața mașinii de scris și este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial, pentru o companie producătoare de mașini de scris, apărea chiar regina României.

Casa regală a României, nefiind prea bogată, își completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reședința ei preferată era Castelul Peleș, unde își ținea și biblioteca.

L-a ajutat pe George Enescu în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peles  a unei săli de concerte special concepută pentru el și prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier  italian Amati.

In 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc.

Regina Carmen Sylva  și-a devotat întreaga ei viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română. Cunoștea la perfecție limba latină și limba greacă.

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Cosbuc,Mite Kremnitz sau Adrian Maniu.

S-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba română  a unui poem scris în limba germană de poeta regina Carmen Sylva.

Regina Elisabeta a murit la 18 februarie 1916, cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei. Mormântul Maiestății Sale se găsește la Mănăstirea Argeş, unde sunt îngropați toți regii și reginele României.

1873: S-a născut la Făgăraș, lingvistul român Ovid Densuşianu, poet, folclorist şi istoric literar, membru al Academiei Române din 1918, autor al celei dintâi istorii ştiinţifice a limbii române, “Histoire de la langue roumaine”; (m. 9 iunie 1938, București).A fost fiul lui Aron Densușianu, poet și critic literar, profesor de limba latină și literatură română la Universitatea din Iași și al Elenei, născută Circa, de origine aromână. Ovid Densusianu a avut o întreagă descendență de cărturari, făcând parte din familia Densușianu.

S-a înscris în 1890 la Facultatea de Litere din Iași, avându-i profesori pe Alexandru Philippide și A.D. Xenopol, luându-și licența cu calificativul Magna cum laude, în 1892. În 1893, a fost lucrat ca profesor la un liceu din Focșani, iar în perioada următoare a mers la Berlin, în vederea aprofundării studiilor pe care le-a continuat la Paris la École des Hautes Etudes (1894–1896); a obținut diploma și ulterior, sub îndrumarea profesorului Gaston Paris și-a luat Doctoratul. Reîntors în țară, a fost numit provizoriu la catedra de Istoria limbii și literaturii române de la Universitatea din București, si în scurt timp a devenit titularul catedrei de Filologie romanică, din 1901 până la sfârșitul vieții sale. 

În 1901 i-a fost publicată la Paris opera fundamentală Histoire de la langue roumaine (vol.I), Les origines, în care aerau reunite informații vaste asupra formării și evoluției limbii române. A înființat la București Societatea de Filologie (1905), a întemeiat și a condus revistele Viața nouă, Grai și suflet. A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia. A fost creatorul școlii lingvistice de la București. A fost ales membru de onoare al Societății de Etnografie, al Societății de Lingvistică de la Paris. În 1905 este distins cu Premiul „Bibesco” al Societății de Lingvistică din Paris. Împreună cu I.-A. Candrea, publică Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea). În 1913 întemeiază Institutul de Filologie și Folclor.  În 1918 devine membru activ al Academiei Române. Între anii 1921-1922 se află la Praga. 1923 este ales membru de onoare al Societății de Etnografie iar un an mai târziu devine membru al Societății de Lingvistică de la Paris. Înființează o nouă revistă, „Grai și suflet” (1923-1928), publicație a Institutului de Filologie și Folclor. În 1925 inițiază convocarea unui Congres al filologilor români. Se stinge din viață la 8 iunie 1938, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

1893: Se oficiază la Sigmaringen, în Germania, căsătoria dintre Principele Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor  al tronului României, cu principesa Maria (fiica ducelui Alfred de Edinburgh–Coburg şi a marii ducese Maria a Rusiei).

1907: S-a născut în comuna Frumușani, judetul Călărași cântăreţul român Ion Luican; (d. 1 septembrie 1992 la Frumușani, județul Călărași). Numele artistului este indisolubil legat de „șlagărul” M-a făcut mama oltean.

 În perioada adolescenței a urmat cursurile unui seminar teologic după care a absolvit în 1934 Academia Regală de Muzică din București (unde i-a avut profesori pe Constantin Brăiloiu, Ion Chirescu), în 1943 Școala de cântări bisericești (aflată sub patronatul Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei și Arhiepiscopiei Bucureștilor), iar în 1945 termină studiile liceale la Liceul „Matei Basarab” din București. Absolvă în 1956 Institutul Teologic de Grad Universitar din București.Debutează la Radio în 1933. În același an câștigă la un concurs organizat de casa de discuri Odeon și devine angajat al firmei. Imprimă pe plăci de gramofon în Berlin și debutează cu piesele: „Mi-e dor de-acasă” de Elly Roman și „Să-ți cânt, samovare” de Max Halm în 1937.

În această perioadă, a anilor ’30-’40, cântă cu orchestrele: Petrică Moțoi (cu care a și debutat la Radio), Vasile Julea, Frații Stănescu, Elly Roman, Ernst Hönigsberg, George Corologos. Din 1948 începe să abandoneze genul de muzică ușoară, în favoarea folclorului muzical românesc și a romanței.
     În numeroasele turnee întreprinse cântă cu orchestrele „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, „Doina Argeșului” din Pitești; cu orchestrele de muzică populară ale filarmonicilor: „Banatul” (din Timișoara), Cluj și Ploiești; cu orchestrele: Ansamblului „Perinița”, Sfatului Popular al Capitalei, Teatrului de estradă „Ion Vasilescu”.
     I-au fost colegi de scenă: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Gică Petrescu, Petre Gusti, Emil Gavriș, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Lucreția Ciobanu etc.I se decernează, în 1968, Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a. Este desemnat cetățean de onoare al municipiului București.

1910: Guvernului liberal prezidat de Ionel I.C.Brătianu demisionează. Se formează un nou guvern conservator în frunte cu Petre Carp.

Consiliu de miniștri conservator prezidat de Petre P. Carp, a condus țara între 29 decembrie 1910–28 martie 1912, promovând o „susținută și eficientă inițiativă”. În această perioadă, a pus în aplicare o serie de reforme revoluționare în beneficiul țării: Legea privind organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești; măsuri împotriva prețurilor de monopol la produsele de consum de bază; un pachet de legi pentru ieftinirea traiului prin scutiri de taxe și impozite; Legea încurajării industriei naționale din 1912.

1919: Parlamentul votează Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei; era primul Parlament al României reîntregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români. Marea Unire a românilor a reprezentat un proces istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, și s-a datorat următorilor factori principali: acțiunii politice decisive a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul primului război mondial; prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus; afirmarea principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional.

1919: S-a născut la Cernauţi, în Bucovina, compozitorul, pianistul și muzicologul român de notorietate internaţională, naturalizat in Italia, Roman Vlad, preşedinte de onoare al Festivalului Internaţional “George Enescu”, ediţia 2001.

În 1938 imigrează în Italia,  unde primește cetățenia italiană în anul 1951. A continuat studiile la Accademia nazionale di Santa Cecilia din Roma cu Alfredo Casella unde obține diploma în anul 1942. În același an obține Premiul George Enescu pentru una dintre compozițiile sale.

După al doilea razboi mondial, Roman Vlad, își continuă activitatea de pianist concertist și compozitor, în paralel devenind unul din cei mai apreciați muzicologi, susținând conferințe și cursuri de muzicologie în toată Europa, in SUA si Japonia.

Roman Vlad este o personalitate importantă în lumea muzicală italiană și nu numai: director artistic al Academia Filarmonica Romana între anii 1955-1958 și 1966-1969, co-director al secțiunii muzicale din Enciclopedia dello Spettacolo (1958-1962), Președinte al Societății Italiene de Muzică Contemporană (1960), director artistic al Maggio Musicale în 1964 și al Teatrului Comunal din Florența (1968-1972), a fost Președinte al Società Aquilana dei Concerti (1973-1992), superintendent al Operei din Roma și director artistic la Scala din Milano, Președintele CISAC (Confédération Internationale des Auteurs et Compositeurs), iar din 1987 până în 1993 a fost Președinte al SIAE (Società Italiana degli Autori ed Editori).

A compus coloana sonoră a peste 20 de filme, în 1950 primind premiul Nastro d’Argento pentru partiturile sale cinematografice.

Pe parcursul lungii sale cariere a primit numeroase recunoașteri oficiale printre care: Doctor Honoris Causa al National University of Ireland (1974), membru al Koninlijke Academie voor Wetenschappen, Letteren en SchoneKunsten din Belgia, Commandeur des Art et des Lettres al Académie des Arts et des Lettres în Franta

A decedat in  data de 21 septembrie 2013, la Roma.

1930: Are loc primul recensământ al populației României reintregite. A fost organizat și desfășurat conform cerințelor științifice moderne  ale acelei perioade. Pentru prima data  în România datele s-au prelucrat cu ajutorul echipamentelor de calcul (mecanografice).

Numărul total al locuitorilor ţării  a fost de 18.052.896, din care 8.870.778 (49,1%) bărbaţi şi 9.182.118 (50,9%) femei.

România se situa  astfel pe locul 8 în Europa, după numărul populaţiei, şi pe locul 10 după suprafaţa teritorială 295.049 km².

Potrivit structurii etnice a populaţiei, situaţia era următoarea: români – 71,9%; unguri, inclusiv secui – 7,9%; germani (saşi din Transilvania, şvabi din Banat şi Crişana, precum şi grupurile de germani din Bucovina şi Basarabia) – 4,1%; evrei – 4%; ucraineni, ruteni – 3,2%; ruşi – 2,3%; bulgari – 2%; ţigani 1,5%; turci – 0,9%; găgăuzi – 0,6%; cehi, slovaci – 0,3%; albanezi, armeni, huţani – sub 0,1%; alte neamuri – 0,3%; neidentificaţi – sub 0,1%.

1933: A încetat din viaţă I.G.Duca, prim-ministru al guvernului României, asasinat de către un comando legionar pe peronul gării din Sinaia; (n. 26 decembrie 1879).

1937: A murit fizicianul Constantin I. Miculescu.

Principala sa contribuţie la domeniul fizicii poate fi regăsită chiar în lucrarea sa de doctorat, unde a prezentat o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei;(n. 1863).

1970: Conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor fruntaşului  ţărănist Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, şi reînhumarea lor în satul Bădăcin, judeţul Sălaj.

De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat şi reînhumarea lor în comuna Topoloveni, judeţul Argeş.

1975: A murit matematicianul Tiberiu Popoviciu, fondatorul şcolii române de analiză numerică, membru titular al Academiei Române din 1963.

A înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice;  (n. 1906).

1978: A murit Franyó Zoltán, publicist şi traducător maghiar din România; (n. 1887).

1989: Are loc ședința primului guvern al României format după căderea comunismului.

Petre Roman a fost numit, Prim Ministru al Guvernului Provizoriu de Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), formațiune condusă de Ion Iliescu.

După alegerile din mai 1990, a fost desemnat și votat de Parlament ca Prim Ministru al României.

Primul guvern al României de după căderea comunismului s-a întrunit în prima sa şedinţă la 29 decembrie 1989.

Din 31 de miniștri, 23 ocupaseră înainte de 1989 posturi de responsabilitate în structurile de partid sau în statul comunist.

1989: Prin Decretul CFSN (nr.33) a fost desfiinţat Departamentul Securităţii Statului (odioasa  politie secretă comunistă).

1989: A apărut primul număr al publicației Vestitorul Ortodoxiei Românești, denumirea inițială a periodicului Patriarhiei Române.

Din colegiul redacțional de la acea dată au făcut parte: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme protosinghel și consilier în cadrul Departamentului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic” al Administrației patriarhale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, pe atunci, arhimandrit și inspector patriarhal pentru învățământul teologic, vrednicul de pomenire Episcop-vicar Roman Ialomițeanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Teodor Baconski, care era doctorand și redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

2000: A decedat istoricul literar Angela Ion, specialistă în limba şi literatura franceză, coordonatoarea unor  lucrări de sinteză precum dicţionarul „Scriitori francezi” (1978) şi a „Dicţionarului istoric şi critic al literaturii franceze” (1982).

S-a născut la 27 noiembrie 1928, în localitatea Băișești, Suceavaîn familia , învățătorilor Gheorghe Preluca si a Ilenei (n. Sibechi).

Absolventă a Facultății de Filologie a Universității din București în 1951, a urmat o carieră didactică universitară până la profesor și șef al catedrei de Limba și Literatura Franceză a Universității București. devenit doctor în științe filologice în 1969. A debutat editorial cu volumul Balzac (1973), publicat în limba franceză, reluat sub titlul Honore de Balzac (1974). Introducerile ce preceda romanele si povestirile „sint alimentate de o stiinta balzaciana remarcabil de intinsa” (P.-G. Castex), propunind o lectura moderna a marelui scriitor francez.

Îngrijirea volumului Corespondența balzaciană și ediția critică a Comediei umane, în care ansamblul romanesc este publicat pentru prima dată în țara noastră în ordinea stabilită de Balzac, sunt piese mari ale unui cuprinzător program de studiu.

A publicat studii și prefață referitoare la scriitorii francezi din secolul al XlX-lea. A coordonat lucrări de sinteză, precum dicționarul Scriitori francezi, Histoire de la litterature francaise (I-III).

A coordonat ediția critică a operelor lui Balzac în traducere românească. A fost vicepreședintă a Societății de Științe Filologice din România (din 1977), membră (din 1970) a Groupe ď Etudes Romantiques.

2012: A murit organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner. A înfiinţat în 1954 clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani; stabilit în Germania din 1974; (n. 1927).

A fost preocupat de domenii precum: istoria medie a României, demografia istorică, istoria instituțiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Țării Românești, istoria relațiilor internaționale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României; membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 1929).

2022: A murit la București, pictorul și graficianul Sorin Adam; (n. 22 august 1968, Ploiești).

A absolvit Academia de Arte „Luceafărul” din Bucureşti (academie particulară) – Secţia pictură, promoţia 1996, şi a fost licenţiat al Academiei de Artă Bucureşti în acelaşi an. Între anii 1998 şi 2002 a fost preparator universitar la Academia de Arte „Luceafărul„.

A devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1997.

Începând cu 1990, Sorin Adam a participat la numeroase expoziţii de grup, saloane şi târguri naţionale şi internaţionale, bienale, din România şi Italia, având, în acelaşi timp, şi expoziţii personale în Bucureşti şi multe oraşe ale ţări

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod

Potrivit relatărilor biblice si Sfintei Tradiții, Irod a fost foarte supărat la aflarea veștii ca in regatul sau se va naște un împarat caruia i se vor inchina toate popoarele. Astfel, Irod a poruncit celor trei magi sa-l anunte unde se afla Hristos, Imparatul Care S-a nascut: „Si trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma închin Lui” (Mt. 2, 8)

Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc.  La porunca ingerului  acestia s-au intors in tara lor urmand alta cale.  Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat.  S-a implinit astfel prorocia:  „Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18). Irod credea ca daca ii va ucide pe toti pruncii, Il va ucide si pe Imparatul Hristos, ignorand insa, ca Imparatia Mantuitorului nu este din lumea aceasta.

Crima aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a scapat de mania imparatului.

Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod,  Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim.  Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.

Tot in acesta zi facem pomenirea:

Cuviosului Marcel, staretul Manastirii Achimitilor;

Cuviosului Parintelui nostru Tadeu Marturisitorul.

Sfintirii bisericii sfintilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alaturi de Halcotetrapilu.

Cuviosului Parintele nostru Veniamin;

Cuviosului Parintele nostru Antinodor;

Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei;

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. Istoriculzilei.blogspot.ro.;
10. CreștinOrtodox.ro.