ZIUA DE 30 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 30 mai în istoria noastră

1492: A inceput construcția Bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău, unul dintre primele monumente moldovenești, cu pictura exterioară datând din vremea lui Petru Rareș.

Biserica “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău (foto), a fost înălțată în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă in următorul text:

„Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492)

1507: S-a născut la Brașov, compozitorul transilvănean renascentist celebru în epocă, Valentin Bakfarc, un virtuoz al lăutei; d.15/22 august 1579, Padova, Italia.

A studiat muzica la curtea viitorului rege ungar, Janos Zapolya. A fost muzician de curte la Buda, a cântat la lăută la curtea Regelui Poloniei și Mare Duce al Lituaniei Sigismund al II-lea August la Vilna (Vilnius), compozițile sale fiind un exemplu de rafinament. A fost unul dintre puținii muzicieni transilvăneni ai sec.XVI a căror creație s-a perpetuat în timp. A călătorit în Europa la Koenigsberg, Danzig, Augsburg, Lyon, Roma, Veneția . A publicat la Lyon un volum de compoziții (1552). În 1559 a cumpărat o casă în Vilna. În anii 1560, s-a descoperit că Backfark a spionat și a raportat situația de la curtea regală poloneză, ducelui Albert al Prusiei. A pierdut încrederea și patronajul regelui, casa i-a fost demolată, iar el a fugit la Poznań și apoi la Viena. O vreme a fost muzician la curtea imperială din Viena, apoi s-a întors în Transilvania, după care s-a stabilit la Veneția.

A murit de ciumă în timpul unei călătorii la Padova.

 1598 (30 mai/ 9 iunie): Prin Tratatul încheiat la Mănăstirea Dealu între împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, împăratul Austriei şi Mihai Viteazul, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei sale.

 Documentul diplomatic se fundamenta pe alianța celor două state în lupta contra turcilor definită de Liga Creștină, inițiată chiar de împăratul Imperiului Habsburgic, dar și pe victoriile antiotomane obținute de Mihai, în luptele din anii 1594–1595 de la Târgoviște, București, Călugăreni și Giurgiu. 

Totodată, împăratul Rudolf al II-lea recunoștea caracterul ereditar al domniei lui Mihai:

„Țara Românească zace de peste 100 de ani sub jugul turcesc și este supusă unei grele șerbii, noi îngrețoșați de această lungă șerbie […] am hotărât […] să trecem și să ne supunem și noi și provincia noastră sub ocrotirea […] și sub suzeranitatea împăratului Rudolf al II-lea și să cerem ajutorul și ocrotirea majestății sale imperiale (…) și după ce ne-am înțeles asupra formei jurământului […] noi ne vom strădui din toate puterile ca în orice prilej să îndepărtăm pe turci și pe alți dușmani, din Transilvania, Țara Românescă și din părțile Ungariei […] pentru ca să putem da acest ajutor […] majestatea sa ne-a dat nouă și prea înaltului său fiu Țara Românească, cu toate veniturile și cu hotarele sale, ca să obținem și o stăpânim pe vecie […] fără să fim datori să plătim vreun tribut sau vreo dare […] cât privește religia, majestatea sa dă încredințare slobodei țineri a legii noastre”.

1827: Inventatorull român, Petrache Poenaru, obţinea în Franţa brevetul de invenţie (nr. 3208) pentru „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală”, primul toc rezervor din lume, precursorul stiloului de astăzi.

Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit și în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și propunea soluții pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală precum și posibilitatea înlocuirii unor piese.

1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878, căzut în luptele duse contra turcilor; (m.30.08 1877, la Griviţa).

Nicolae Valter Mărăcineanu a fost un ofițer român, căzut eroic în timpul atacul din 30 august 1877, la reduta Grivița, în timp ce înălța pe parapetul redutei turcești Grivița drapelul Regimentului 8 linie.

„A intrat în armată ca sergent voluntar la 1858, a fost înaintat sub-locotenent la 1861 și căpitan la 1868. În timpul rezbelului Independenței face parte din reg. 8 de linie, comandant al batalionului I și în capul soldaților săi, strigând: După mine, copii!, se repede la asaltul redutei Grivița. El cade în șanțuri, pătruns de gloanțe […]. Turcii din redută, în urma primei retrageri a ostașilor români, luară corpul căpitanului Mărăcineanu și al maiorului Șonțu și le înfipseră ca trofee pe parapetul redutei” [Rosetti Dim. R, Dicționarul Contemporanilor].

1860: În Principatele Române Unite, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie medalia “Pro Virtute Militari”.

 

Iniţiatorul ideii de a se institui această decoraţie se pare că ar fi fost căpitanul Pavel Zăgănescu, el însuşi participant la luptele din Dealul Spirei în anul 1848.

Mihail Kogalniceanu  a susţinut această idee şi a ridicat problema în Parlament, astfel că legea privind instituirea medaliei „Pro Virtute Militari”a fost  publicată în Monitorul Oastei nr. 20 din 30 mai 1860.

Distinctia ar fi trebuit decernată militarilor distinşi în lupta de la Dealul Spirii, dar  avea să fie înmânată pentru prima dată de Locotenenţa Domnească, care a condus ţara între abdicarea lui Cuza şi domnia lui Carol I.

Medaliile s-au înmânat veteranilor luptelor din 1848 de pe Dealul Spirii doar în anul  1866 la 23 aprilie,  când s-au desfăşurat festivităţi la care a participat un număr mare de persoane. În timpul festivităţilor au fost decoraţi cu medalia „Pro Virtute Militari” 17 veterani ai luptelor din Dealul Spirii din anul 1848.

Regele va relua, în 1872, ideea lui Cuza, instituind “Virtutea Militară”, iar forma primului Ordin românesc, “Steaua României”, de la 10 Mai 1877, va fi inspirată din “Ordinul Unirii”, bătut de Alexandru Ioan Cuza la Paris.

1878: Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului rus de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei, aflat în componența României, de către Imperiul ţarist.

1901: S-a născut la București, Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV). A fost licențiată în Drept și Litere la Universitatea din București, după care a urmat trei stagii de pregătire la Paris. Lucrarea de doctorat, Quelques aspects inconnus de la Préréforme française, coordonată de Nicolae Iorga, a fost susținută în 1939. S-a specializat în paleografie latină și limba textelor la École des Chartes din Paris.

A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină și franceză și a tradus cântece populare românești și poeți români, în limba franceză, precum și străini, în limba română. Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort.

Alături de un colectiv din cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, a avut un aport esențial în editarea seriei Călători străini despre țările române, o colecție de mărturii traduse și adnotate, însoțite de studii introductive, adresată cercetătorilor istorici, a fost de asemenea asociată cu seria C privitoare la Transilvania a colecției Documente privind istoria României.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1990;  (m. 18 martie 1991, București).

1906: A încetat din viață la Rodna, Comitatul Bistrița-Năsăud, botanistul Florian Porcius; (n.16/28 august 1816, Rodna, Districtul Năsăud ).

A fost unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românești și membru titular al Academiei Române.În 1848 a făcut parte din delegația care a mers la Viena pentru a susține drepturile naționale ale românilor transilvăneni.

 1918: In Jurnalul Consiliului de Miniștri român se  publica schema de organizare a  poliției  din Basarabia, recent unificată cu România.

 1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa făcea trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo); (n. 1887).

1928: A avut loc   la „Opera Română” din Bucureşti premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi.

Libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor

1929: S-a născut la Brașov, dizidenta anticomunistă română Doina Cornea.
A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În 1980 a realizat primul volum „samizdat” (distribuit prin rețele de prieteni),intitulat „Încercarea labirintului”.
Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”.

În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări.

Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov revoltați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).

În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.

Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat , sub gloanțe,la manifestația anticomunistă de la Cluj din 21 decembrie 1989.

  După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia.

A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR).

Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria.

A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.).

A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

A decedat în ziua de 4 mai 2018, la Cluj- Napoca. 

1929: S-a născut la Comani, Drăgănești-Olt, cântăreața de muzică populară  Ileana Constantinescu; ( d. 24 mai 2018 ).

În 1951 o echipă de specialiști de la Institutul de Folclor din București, care urmărea să identifice noi talente artistice din mediul rural pentru concursurile inter-comunale, inter-raionale și inter-regionale, a remarcat-o pe Ileana Constantinescu.

Interpreta a câștigat premiul I pe Regiunea Teleorman și premiul al II-lea pe țară. A efectuat primele înregistrări la radio (1952): Busuioc, floare cătată, Dunăre, Dunăre, I-auzi, mândro, pițigoiul, Marioară de la munte, Plin e codrul de voinici, acompaniată de orchestra condusă de Ionel Banu.

Melodiile au fost difuzate pentru prima dată pe 3 august 1952 – debutul său radiofonic. A înregistrat în scurt timp (1951–1956) peste 200 de cântece la Institutul de Folclor.

A urmat Liceul de Muzică din București (1954–1958), la clasa de canto popular, având profesoare pe Elisabeta Moldoveanu și Maria Tănase și colegi ca Victoria Darvai, Natalia Șerbănescu, Natalia Gliga și Benone Sinulescu.

A efectuat numeroase turnee în țară, a colaborat cu orchestrele și ansamblurile: Taraful Gorjului, Doina Argeșului, Doina Olteniei, Doina Ilfovului, Brâulețul, Rapsodia Română, Flacăra Prahovei. A fost distinsă cu Medalia Națională Serviciul Credincios, clasa a III-a (2002), Ordinul Meritul Cultural, grad de Cavaler (2004).

1945: După ce la 14 mai 1945 regimul comunist declanşase procesul primului lot de aşa numiţi “criminali de război”, in Romania a  inceput procesul ziariștilor acuzați ca s-au pus “in slujba propagandei fasciste” și făcuți “vinovați de dezastrul țării”.

Sentința a dus la condamnarea poetului Radu Gyr, a ziaristului Pamfil Șeicaru și a scriitorului Nichifor Crainic.

1947: Are loc vizita in Romania a patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei, care a dorit  sa discute cu inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in vederea pregatirii Congresului Ortodoxiei, programat sa se desfasoare in martie 1948, la Moscova.

 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923; (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia).

1955: Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS și a depus la 3 iunie 1955 instrumentul de ratificare la Varșovia, guvernului polonez care era depozitarul documentului.

În 10 iunie 1955, ambasada Poloniei la București a informat Ministerul român al afacerilor externe că Tratatul de la Varșovia a intrat în vigoare la data de 4 iunie 1955.

1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948; (n. 1882).

1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România; (n. 1897).

 1968: A decedat Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1900).

1969: Pentru prima dată în istoria sportului românesc, între 30 mai–8 iunie, România a fost gazda Campionatelor europene de box.

Sportivul român Ion Alexe a obținut medalia de aur, Ion Covaci, medalia de bronz, iar Constantin Ciucă, Aurel Dumitrescu și Calistrat Cuțov își adjudecau medalia de aur. A fost cea mai strălucită participare a echipei românești la un campionat european.

1975: A fost fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii. În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999.

Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe.

Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi.

 1980: A murit la  Bucuresti, compozitorul  şi dirijorul cu origini armene, Matei Socor. 

A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1927-1929), avându-i ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi şi Constantin Brăiloiu. Urmează apoi studii de perfecţionare la Conservatorul din Leipzig, cu maeştri ai compoziţiei şi dirijatului de orchestră (1930-1933).

 

Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog şi dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din Bucureşti. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.

S-a apropiat din tinereţe de mişcarea muncitorească, devenind membru activ al Partidului Comunist Roman încă din ilegalitate.

După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcţia de preşedinte al Comitetului de Radiodifuziune 1945 – 1952, preşedinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954) şi  distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat.

În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influenţelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste şi militat pentru eliminarea formalismului şi cosmopolitismului în arta muzicală.

Tot în revista Muzica, în anul 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor şi Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului şi ploconirii în faţa artei decadente burgheze.

Compoziţiile sale inspirate din propaganda socialistă , se încadrau în muzica proletcultistă.

Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătuşe (imn naţional între anii 1948 şi 1953, pe versuri de Aurel Baranga ) şi Te slăvim, Românie ! (imn naţional între anii 1953 şi 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1952; (n. 1908, la Iași).

1990:  În Vrancea s-a produs un cutremur de pământ cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter.

Practic, în 1990 in Vrancea  au avut loc la data de 30/31 mai, 3 cutremure consecutive, la o adâncime de 89 km.

Ele au creat pagube importante în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina.

Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter , s-a produs la ora 10:40:06 (GMT), pe data de 30 mai.

 Undele seismice plecate din munţii Vrancei  au zguduit vreme de aproape 50 de secunde toată jumătatea estică a României.

În urmatoarele 17 ore, au avut loc 80 de replici. La ora 3:18 (GMT), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. 

După 3 secunde, s-a produs şi al treilea seism (6,1 Mw).

În România, 8 persoane au murit și 362 au fost rănite. Din acestea, 100 au fost rănite serios, iar 262 au suferit leziuni ușoare. În RSS Moldovenească, 4 oameni au murit și zeci au fost rănite, iar în nordul Bulgariei, o persoană a decedat în urma unui atac de cord.

1992: Guvernul României a recunoscut independenta fostului teritoriu iugoslav Republica Bosnia si Hertegovina.

1992: In România a avut loc al III-lea Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL).

Omul politic țărănist, Ion Raţiu, a fost ales preşedinte al acestei organizații.

 1995: A decedat Ştefana Velisar Teodoreanu, soţia scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; (n. 1897, la Remiremont, in Franţa).

Era fiica Mariei (născută Mazurier), de origine franceză, şi a lui Ştefan Lupaşcu, jurist şi diplomat.

Învaţă, cu dese întreruperi, la şcoala particulară a Mariei Delavrancea, sora tatălui ei şi soţia lui Barbu Delavrancea, apoi, până în 1916, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, aflată tot sub direcţia acesteia.

În 1918, la Iaşi, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, îl cunoaşte pe Ionel Teodoreanu, cu care se căsătoreşte în 1920.

A început să publice în 1929, la „Bilete de papagal”, mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar.

Sub acelaşi pseudonim debutează şi editorial cu romanul Calendar vechi, în 1939 (Premiul Societăţii Intelectualilor Români).

A mai colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Acţiunea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Familia” etc.

A fost o traducătoare neobosită din literatura rusă (F.M. Dostoievski, Maxim Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev etc.).

2005: A fost înființată Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne.

Creată prin Legea nr. 161/30 mai 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a fost concepută ca o structură de poliție judiciară, specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.

  2005: A murit la New York, SUA, Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist, primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, fost ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n.16 ianuarie 1942, în comuna Buda,Lăpușna, azi în R. Moldova).

2013: A decedat la București, compozitorul român Radu Paladi, apreciat pianist și dirijor; (n.16 ianuarie 1927, Storojineț, Bucovina, Romania/Ucraina).

A compus muzică cultă de scenă, de film, corală, vocală, de cameră, simfonică, vocal-simfonică și concertantă.

2016: A fost inaugurat Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute; din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce.

Inţiativa construirii acestui monument creat de sculptorul Mihai Buculei a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003.

2017: A decedat pugilistul și consilierul de lupte Paul Fister, actor și cascador; (n.7 septembrie 1944, Brașov).

A participat la realizarea filmelor ”Felix şi Otilia”, ”Un comisar acuză”, ”Nemuritorii, ”Pintea”, ”Burebista”, Colierul de turcoaze”, ”Mircea”, ”Şobolanii roşii”. 

În 2016, cascadorul Paul Fister a fost distins cu Premiul special al Galei Gopo. El a mulţumit tuturor celor care au considerat meritorie întreaga sa carieră şi care l-au propus pentru această distincţie. ”Prin nominalizarea mea, colegii mei cascadori au fost asimilaţi în marea breaslă a cinematografiei”, a declarat el pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București.

2020: A murit la București,istoricul şi criticul de artă Dorana-Maria Coşoveanu ; (n.9 iunie 1934).

Absolventă în 1966 a Facultății de istoria și teoria artei, a lucrat de la absolvire în Muzeul Național de Artă al României, unde în perioada 1990-1994 a fost director adjunct. Ulterior a fost consilierul ministrului culturii Ion Caramitru (1997-2000).

A publicat printre altele: Peisajul olandez în gravura secolului al XVII-lea (1975, Meridiane), Gravura franceză în secolul al XVII-lea (1978, Meridiane), Octav Grigorescu (1985, Meridiane), Sever Frenţiu (2000, Meridiane), Camilian Demetrescu (2000, Monitorul Oficial), Reabilitarea: din scrisorile lui Silviu Crăciunaş adresate Doranei Coşoveanu, Editura Vremea, 2000; Urme pierdute de Silviu Craciunas, Sînziana Dragoş (trad.), Gheorghe Dragoş (trad.), Salvador de Madariaga (pref.), Dorana Coşoveanu (postf.), Editura Enciclopedică, 2000; Cela Neamţu (2002, Monitorul Oficial), Rodica Lazăr (2006, Humanitas), Iacob Lazăr (2006, Humanitas).

A fost membră a Alianței Civice și membră fondatoare a Fundației Academia Civică, a colaborat la proiectul muzeografic al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfantul Cuvios Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaților, la Constantinopol 

Sfântul Isaachie a trait în secolul al IV-lea. Pentru ca împăratul Valens Arianul (364-378) prigonea Ortodoxia, pustnicul Isaachie vine în Constantinopol spre a-i intări pe crestini si a cere imparatului, bisericile ortodoxe date arienilor.

Este supus la multe chinuri si ii proroceste imparatului moartea pentru ca nu a înapoiat ortodocsilor bisericile luate si date arienilor. Imparatul Valens va muri în lupta cu barbarii.

Sfantul Isaachie este rugat de imparatul Teodosie cel Mare sa ramana in Constantinopol. Aristocratul Saturnin a zidit o sfanta manastire pentru Avva Isaachie, unde a viețuit până la moartea sa, săvârșind multe minuni.

Inaintea mortii lui, Sfântul Isaachie l-a numit stareț în locul său, pe ucenicul său, Dalmatus.

De la numele noului staret, mănăstirea a luat mai târziu numele de Mănăstirea Dalmaților.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintei Macrina cea Batrana si Sfantului Vasilie;
– Sfantului Mucenic Natalie;
– Sfantului Cuvios Varlaam;
– Sfintilor Mucenici Romano si Teletie;
– Sfantului Mucenic Evplu.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/30/o-istorie-a-zilei-de-30-mai-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. Cinemagia.ro;
12. CreștinOrtodox .

Publicitate

ZIUA DE 29 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 mai în istoria noastră

 1329: Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).

Prin documentul din 29 mai 1329 regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat.

Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

De asemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urbei” cuvenite regelui.

1848: Se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la  30 mai proclama unirea Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand l-a sancționat la 10 iunie 1848.

Dieta din Cluj, Transilvania, a votat  fără a ține seama  de opoziția Adunării  românilor de la Blaj și a unor părţi importante ale saşilor şi maghiarilor ardeleni privitoare la anexarea Principatului Transilvania la Ungaria. Dieta maghiară nu a ținut cont nici de cererea Adunării de la Blaj (3/15–5/17 mai) și a ignorat realitatea etnică existentă, faptul că românii reprezentau două treimi din populație.

În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria.

Foto: Prima Adunare Națională de la Pesta din 1848

Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de liderii maghiarilor în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării,  prin omogenizarea forţată a etniilor diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale.

 Însuşi poetul maghiar Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia între cei 300 reprezentanţi se aflaseră numai 3 români și 24 de saşi, restul fiind unguri.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care se declara alipirea Ardealului la Ungaria și lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni și revoluționarii maghiari.

În scurt timp aveau să izbucnească ciocniri armate între românii conduși de Avram Iancu și armata revoluționară maghiară.

1889 (29 mai/ 10 iunie): Este adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur (va intra în vigoare la 17/29 martie 1890).

În Proiectul de lege pentru înființarea unui nou sistem monetar, se înlocuia definiția leului din Legea monetară din 1867, respectiv „cinci grame de argint cu titlul 835/1000 compun unitatea monetară a României sub denumirea de leu” cu o nouă definiție, care arată că „unitatea monetară a României este leul aur”.

Dezbătută și aprobată de Camera Deputaților și Senat, în martie 1889, prima variantă a acestei legi nu a fost promulgată din cauza lipsei de pregătire a mijloacelor necesare transformării monedelor de argint, aflate în circulație, în monede de aur, iar BNR nu stabilise posibilitățile tehnice de punere în aplicare, astfel încât a fost menținută vechea definiție a leului-aur dat de Legea Monetară din 1867 (a intrat în vigoare la 17/29martie 1890).

1890 : S-a născut la Botoșani, generalul și diplomatul român Ioan Aurelian Racovitză; d.24 iunie 1957, București,descendent al unei vechi familii boierești și domnești, luptător în cele două războaie mondiale.

A urmat Liceul Militar din Iași, Școala militară de Cavalerie la Târgoviște, absolvind în 1910 ca sublocotenent la Regimentul de Cavalerie 7 Roșiori „Cuza Vodă”, apoi Școala specială de Cavalerie, absolvind-o pe primul loc (1913). 

A participat la campania din Bulgaria (1913), unde s-a remarcat în misiuni de cercetare, fiind avansat la excepțional la gradul de locotenent și comandant de pluton în Regimentul 7 Roșiori. A fost ofițer adjutant de regiment, a lucrat la Biroul Mobilizări, iar la începutul primului război mondial, în Regimentul de Escortă Regală din București.

Detașat la Biroul de Operații al Comandamentului Diviziei 18 Infanterie la Călugăreni, a urmat și Școala Superioară de Război. A fost înaintat la gradul de căpitan (1916), maior (1917), iar după absolvirea Școlii Superioare de Război (1920) a fost ofițer la Marele Stat Major, comandantul Regimentului 11 Roșiori în Cernăuți, subșef de Stat Major, avansat locotenent-colonel de cavalerie, apoi atașat militar în Cehoslovacia, acreditat și în Austria.

A fost comandant al Școlii de Ofițeri de Cavalerie și a pregătit trupele la începerea celui de al doilea război mondial și a trecut în rezervă pe 31 august 1941, pe bază de demisie ân urma unor divergențe cu superiorii ierarhici legate de forțarea trecerii Prutului.  Bolnav de cancer s-a stins din viață in patul Spitalului CFR 2 la vârsta de numai 67 de ani. 

1893 (29 mai/ 10 iunie): A apărut Legea clerului mirean și a seminariilor, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, controlul administrativ şi disciplinar în biserică, limitarea numărului total al parohiilor, numirea și pregătirea clerului mirean.

Legea mai prevedeacă înființarea unei noi biserici era condiționată de garantarea de către ctitor a finanțării acesteia.

1895: S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România.

A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie; (m. 1960).

1899: S-a născut în satul Poieni, comuna Godineşti (azi, Parincea), judeţul Bacău, prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov; ( m. 16 aprilie 1984, la Bucureşti).

Numele său la naştere era Maria Jurgea-Negrilești, iar numele său de botez, Gherghina.
A fost soția politicianului și academicianului Mircea Cancicov (1884-1958).
Studii: Liceul internat „Victor Duruy” de la Mănăstirea Sacré-Coeur din Paris (1906-1925).

A debutat literar în 1936 cu culegerea de poeme Un vis (1936), continuând în anul 1938, cu romanele și culegerile de nuvele Poeni, Moldovenii, Dealul Perjilor, Pustiuri, Amurg, Călătorul, Îndrăgostitele și Din viața văilor.

A fost o femeie plăcută și inteligentă, care a pătruns în anturajul feminin al lui Ion Antonescu, reușind împreună cu soțul său, avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov, să intervină în favoarea Comunității evreilor obținând printre altele anularea ordinului de a se face ghetouri evreiești în Moldova.

1901: S-a născut la Târgoviște, Ionel Fernic; (d. 22 iulie 1938, la Stulpicani, Suceava).

A fost un compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

În ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară.

În scurt timp a  devenit autorul a peste patru sute de șlagăre, multe dintre compozițiile sale bucurându-se  de faimă în epocă până în ziua de astăzi.

În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic. Ionel Fernic plecat din viaţă în urma unui accident de aviaţie.

Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică Să nu te superi că te-njur.

În aer Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător.

Tot atunci s-a arătat interesat de parașutism.A executat primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa, dar mai târziu a trebuit să renunțe la parașutism din pricina unui accident la o aterizare.

A fost numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți și  va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

1910: S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu, autorul unor importante lucrări în domeniul chimiei organice, cu cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1989).

 În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. 

În 1965 a obținut titlul de Doctor Docent în Chimie. A început cariera didactică în Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București, a fost director al Secției de Biochimie a Institutului „Victor Babeș” din București.

De asemenea a fost șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București, profesor titular la Catedra de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975) și, în paralel, la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.

1912: A avut loc la Alba-Iulia, un Congres prezidat de Gh.Pop de Băsești, la care a participat peste 20.000 de reprezentanti ai populației române din întreaga Transilvanie.

Congresul a protestat împotriva proiectului de înființare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog.

Punerea în practică a proiectului era sinonimă cu transformarea Bisericii într-un instrument politic de deznaționalizare și de silnicie a românilor ardeleni.

De asemenea, a fost aleasă o comisie formată din 100 de persoane pentru redactarea proiectului de rezoluții și pregătirea hotărârilor acesteia, toate măsurile legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

Totodată, a fost adoptată o rezoluție de protest față de proiectul de inființare a episcopiei greco-catolice maghiare, care făcea din biserică un instrument politic de deznaționalizare a băstinașilor de etnie română și s-a hotărât totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare  pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

1922: S-a născut la Brăila, cunoscutul compozitor originar din România, Iannis Xenakis; d.4 februarie 2001, Paris.

 S-a născut într-o familie de greci din Brăila, iar mama lui, o bună pianistă, i-a deschis dragostea pentru muzică, dar a murit în 1927. În 1932 a plecat în Grecia, ulterior s-a stabilit la Atena, a fost admis la Institutul Politehnic, dar nu a mai apucat să înceapă școala, închisă după intrarea trupelor lui Mussolini în Grecia.

S-a implicat în mișcarea de rezistență, fiind închis de italieni și apoi de germani. Rănit grav de un obuz britanic (1945), odată ieșit din spital a continuat activitățile politice clandestine de stânga.

Urmărit de autoritățile din Grecia, a reușit să scape refugiindu-se in Franța, unde și-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea efectelor electronice și a teoriilor matematice, în Grecia fiind condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic.

Din 1947 a lucrat ca inginer la atelierul Le Corbusier. A înființat Centre d’études de mathématique et automatique musicales CÉMAMU (Centrul de studii de matematică și automatică muzicală), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică, folosind calculatorul pentru realizarea compozițiilor sale.

Printre compozițiile sale se remarcă : Métastasis, Nomos Alpha pentru violoncel, Jonchaies, Shaar, Akea, Waarg, Roaï.

1924: Este inaugurat la Bucuresti  Institutul Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania.

 Înființarea unui centru cultural francez la București a avut loc la inițiativa de Henry Focillon, critic de artă și teoretician francez, care a manifestat un interes special pentru România, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. Ceremonia de inaugurare a Institutului francez de înalte studii (Institut français des hautes études) a avut loc în 29 mai 1924, în prezența Regelui Carol al II lea și a Prințului Moștenitor.

Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez. Astăzi se numește Institutul Francez.

1925: S-a născut la Cluj, fizicianul american de origine română, Erwin Friedländer, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității bucureștene;(m. 2004, California, SUA).

A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1963, calitate retrasă după plecarea din țară, repus în drepturi în 1990).  În SUA a fost co-șef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California.

A cercetat radiația cosmică a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

1929: S-a născut la Piatra Neamț, istoricul  Șerban Rădulescu-Zoner; (d. 14 martie 2012, Moroeni, Dâmbovița).

De meserie a fost istoric, având un doctorat în istorie.

În perioada 1945-1947 a fost membru al Tineretului Liberal, participând la manifestațiile din 11 februarie și 8 noiembrie 1945 și la campania electorală din 1946, prin lipirea de afișe și distribuirea de manifeste.

Deținut politic între anii 1959 și 1962, pentru uneltire contra ordinei sociale, Rădulescu-Zoner a trecut prin penitenciarele Ploiești, Galați, Jilava și prin lagărele de muncă Salcia, Stoenești și Strâmba din Balta Brăilei.

El a fost grațiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în libertate, a refuzat categoric să colaboreze cu Securitatea.

În 1975 a fost exclus din Institutul de istorie „Nicolae Iorga” , în contextul „revoluției culturale” a lui Ceaușescu, fiind reîncadrat în 1990 unde a fost cercetător științific principal. 

Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia).După revoluția anticomunistă din 19189, fost ales deputat în legislaturile 1992-1996 (județul Dâmbovița) și 1996-2000. Șerban Constantin Rădulescu-Zoner a fost ales în legislatura 1992-1996 pe listele Partidului Alianța Civilă iar în legislatura 1996-2000 a fost ales pe listele PNL. Între anii 2001-2007 a fost președintele Alianței Civice.

În 1993 i s-a conferit premiul „Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.

Dintre scrierile sale: Scrieri politice 1900–2006, Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale, România și Tripla Alianță la începutul secolului XX.

1933: S-a născut Stan Velea, specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător.

S-a dedicat  aproape în exclusivitate studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri; (m. 2007).

1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1881).

1945: A murit într-un accident la București, Mihail Sebastian (nume la naştere Iosif Hechter), romancier, dramaturg şi eseist român, de origine evreiască; (n. 18 octombrie 1907, București). 

Romanele sale publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940), au fost influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi.

Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.

1947: Vizita Patriarhului Aleksei I al Moscovei în România.

Vizita în România a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Aleksei I (29 mai–12 iunie) avea scopul declarat al unor discuții cu înalții prelați români în vederea pregătirii Congresului Ortodoxiei, programat să se desfășoare în martie 1948, la Moscova.

Remarca lui Nicodim: „– Dar de ce la Moscova?“, i-a fost raportată de către agenții Siguranței care protejau delegația rusă, lui Emil Bodnăraș, care declara cu acest prilej apropiaților: „Lasă, Înalt Prea Sfinte, nu te teme, că nu mai ajungi să participi la acest Sinod, indiferent unde s-ar ține el”.

Legăturile legitime și tradiționale dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Română au fost înlocuite începând cu anul 1947, printr-o încercare de propagare a bolșevismului prin intermediul unor instituții religioase milenare, de pervertire a ideii de creștinism răsăritean. Pe 30 mai a ajuns în București, fiind cazat la Palatul Mogoșoaia, după care a vizitat toată țara.

1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti).

A fost membru onorific al Academiei Române din 1930; (n. 1861).

1956: S-a născut la Coșernița, Soroca, în R.Moldova, scriitorul  Teo Chiriac, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în 1979. A fost redactor la Radioul național, redactor și redactor-șef la Editura Literatura Artistică (ulterior, Hyperion) din Chișinău. 

A participat la Programul Internațional de Instruire Marshall plan for Moldova (1998-2004) și a făcut stagii în Cehia și Italia.

A fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România în Filiala Chișinău a acesteia.A fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de poezie Lucrare de control, Salonul 33 – prima carte de poezie apărută cu grafie latină în fosta RSSM, Critica irațiunii pure, Monstrul Sacru (Scările lui Teo).

Figurează printre cei 20 de autori ai antologiei Portret de grup (O altă imagine a poeziei basarabene). A fost distins cu Titlul onorific Maestru al Literaturii (2010). Versurile sale au fost publicate în reviste literare și antologii de poezie editate în România, Germania, Franța, Italia, Belgia, R. Macedonia de Nord, Bulgaria și Rusia.

1962: A murit executat la închisoarea Jilava din București, eroul luptei împotriva regimului comunist,  Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Munții Făgăraș.

Lt. Col. Gheorghe Arsenescu a format împreună cu cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, un grup numit Haiducii Muscelului, care a operat în sudul Munților Făgăraș.

Arsenescu a fost capturat de Securitate la 1 februarie 1960.

Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.

Prin sentința nr. 11/12 februarie 1962 a Tribunalului Militar al Regiunii Militare București, a fost condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă”.

A fost executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava, București.

1962: A murit actorul Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt).

Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele „La Moara cu noroc”(1955), Eruptia (1958) sau  Valurile Dunarii (1959).

1980: S-a născut la București actrița română Irina Cojar.

A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, promoția 2003. Joacă la Teatrul Național București, a avut roluri în Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Toți fiii mei de Arthur Miller, Ivan Turbincă după Ion Creangă,Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu, etc.

1980: La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1989: A murit la București, Adrian Petringenaru, un regizor de film care a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune; (n. 19 octombrie 1933, Bucuresti).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secţia istoria şi teoria artei (promoţia 1969).

În 1983 publică, la editura Meridiane, volumul „Imagine şi simbol la Brâncuşi”.

A regizat printre altele, filmele Tatăl risipitor (1974), Rug şi flacără (1979), Cireşarii (1984).

 1991: A murit la Bucuresti, pictorul Brăduţ Covaliu; (n. 1 aprilie 1924, Sinaia).

 Între 1942-1947 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi.

A avut mai multe expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Cluj, Budapesta, Atena, Calcuta, Bruxelles, Helsinki, Viena etc.

A lucrat ca redactor la revista „Arta plastică”, în 1963 a fost ales secretar al Uniunii Ariştilor Plastici din România, iar în 1968 a fost ales preşedinte al aceluiaşi for.

Din 1960 a desfăşurat activitate didactică la Institutul Pedagogic din Bucureşti apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A publicat volumele „Rugul de taină” (poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969) şi „Pe ţărmurile artei” (eseuri, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977).

A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Ordinul Meritul Cultural, cls. a II-a (1968), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România (1971), Marele Premiu al U.A.P. (1981), Grand premio internationale „Trionfo”, Premiul „Oamgio a Picasso”, Roma (1981) s.a.

1992: A decedat la București, regizorul de film documentar Ion Bostan; (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

Regizor de film documentar cu o filmografie de peste o sută de titluri, dintre care se impun cu precădere ciclurile dedicate Deltei Dunării, precum și filmele consacrate monumentelor de arhitectură religioasă din Bucovina.

A avut o contribuie hotărâtoare la evoluția documentarului științific în România.

Printre filmele documentare pentru care a fost  premiat se numară:

 Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964), Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968), Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969), Stârcul, pasăre – reptila (Rio de Janeiro, 1970), Pădurea scufundată (ACIN 1972), Pădurea scufundată (Teheran, 1973); Premiul pentru întreaga activitate (ACIN 1979), Glasuri în desişuri (ACIN 1988).

1995: A încetat din viață la București, muzicianul român Mircea Basarab, fost dirijor, compozitor și profesor universitar; (4 mai 1921, București ).

A fost dirijor al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București.

2000: A murit la București, inginerul Vlad Ionescu, specialist electro-energetician, membru corespondent al Academiei Române; (n.22 aprilie 1938, București).

2017: A încetat din viață regizorul român Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă și film și profesor universitar; (n.18 ianuarie 1957).

A debutat în cinematografie filmând alături de importanţi regizori români, printre care s-a aflat şi regretatul Sergiu Nicolaescu.

La Baia Mare, Gheorghe Dinu a fost cameraman pentru TVR, TVR Cluj şi Antena 1. A fost şi profesorla Facultatea de Jurnalism din cadrul Centrului Universitar Nord – Baia Mare.

2022: A decedat la Ploiești, cunoscutul fotbalist și antrenor de fotbal Virgil Dridea; (n.17 noiembrie 1940, la Ploiești).

Era cunoscut și sub numele de Dridea II sau Puiu Dridea, fiind fratele mai mic al lui Mircea Dridea, renumit de asemenea ca fotbalist și antrenor.

Virgil Dridea a jucat ca mijlocaș și atacant (extremă stânga) în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968. În 1968, Dridea II s-a transferat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, și-a început cariera de antrenor de fotbal, ca antrenor secund al lui Gheorghe Bărbulescu.

De-a lungul carierei sale a condus mai multe cluburi, precum Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Prahova Ploiești, Dacia Unirea Brăila, Midia Năvodari, Cimentul Fieni și Chindia Târgoviște. De asemenea, a antrenat în Angola și Siria, unde a condus Atlético Petróleos do Huambo⁠, Al-Jaish SC (Siria)⁠ și Echipa națională de fotbal a Siriei.

Spre finalul vieții, a fost oficial al AJF Prahova, dar și unul dintre fondatorii noului club Petrolul, începând cu 2016, când echipa a luat-o de jos, din Liga a IV-a, reușind, în 2022, revenirea în prima ligă a fotbalului din România.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfanta Teodosia s-a apropiat de creștinii inchisi in temnita pentru ca nu mai jertfeau idolilor si i-a intarit in mucenicia lor.

Din aceasta cauza, sfanta a fost dusa de soldatii care pazeau temnita inaintea judecatorului. Acesta auzind cele intamplate, a poruncit sa i se lege o piatra de gat si sa fie aruncata in mare. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, ingerii au adus-o la mal nevatamata.

Cand ea s-a infatisat inaintea judecatorului, purtand in maini piatra care fusese legata de grumajii ei, el a poruncit ca sa i se taie capul. In urmatoarea noapte, Teodosia s-a infatisat parintilor ei inconjurata de o lumina cereasca negraita, si de multe alte fecioare, si ele mantuite, si le-a zis: „Vedeti voi ce mare este slava si harul Hristosului meu, de care voiati sa ma lipsiti?”

Ea a rostit catre parintii ei aceste cuvinte, pentru ca acestia o oprisera sa-si marturiseasca pe fata credinta in Hristos si sa se faca mucenica.

Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Cuvioase Mucenite Teodosia din Constantinopol;
– Sfantului Cuvios Mucenic Olivian;
– Sfantului Cuvios Alexandru, papa al Alexandriei;
– Sfantului Mucenic Nan.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/29/o-istorie-a-zilei-de-29-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. agerpres.ro.

ZIUA DE 26 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 mai în istoria noastră

1488: Începe construirea bisericii „Sf.Gheorghe” de la Voroneţ, ctitorie a domnlui Moldovei  Ştefan cel Mare și Sfânt.

Legenda spune că Ştefan cel Mare, în timpul unui război cu turcii, a venit la calugarul Daniel, la schitul său din Voroneţ şi i-a cerut sfatul.

Câştigând bătălia împotriva turcilor, domnul Moldovei şi-a păstrat promisiunea făcută călugărului şi a construit o nouă biserică închinată Sfântului Gheorghe. La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț, care îl aveau ca egumen pe Misail, o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”.

În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe.

Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești. Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi.

Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni.

În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești.

Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi .

1554: S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț, ctitorie a voievodul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu.

La construirea Mănăstirii Bistrița au contribuit patru voievozi mușatini: Alexandru cel Bun (a zidit-o în anul 1406), Ștefan cel Mare (a construit clopotnița și biserica din zidul mănăstirii), Petru Rareș (a renovat-o între anii 1541–1546) și Alexandru Lăpușneanu:

„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistrița, unde este hramul Adormirii Precistei și Prea Binecuvantatei Stăpanei noastre, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul șapte mii 62 [1554], luna mai în 26 zile”.

Este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița.

1591: A început construirea Bisericii Mihai Vodă din București, cu Hramul Sfântul Nicolae, o ctitorie a boierului Mihai, pe atunci mare postelnic, după ce fusese deja ban de Mehedinți și mare stolnic, urcând scara demnităților până la rangul de mare ban al Craiovei și devenind apoi domn al țării.

Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591, întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli.

Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos.

În ianuarie 1985 biserica a fost propusă pentru demolare și la scurt timp propunerea a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate și nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat.

Datorită protestelor și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii (printre care Constantin Noica, Geo Bogza, Mihail Șora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Răzvan Theodorescu, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu și Peter Derer) către mai multe instituții (Patriarhie, Consiliul pentru Cultură din Comitetul Central etc.), Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate.

Pentru a face loc simbolului comunismului din România, Casa Poporului, dar și pentru a-i mulțumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis și anume mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazul. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanță de 289 m și coborâtă pe verticală cu 6,2 m, a avut loc în anul 1985.

Operațiune în sine de translatare a edificiului, de pe Dealul Mihai Vodă, fosta stradă a Arhivelor nr.2 și până în locul în care se află și astăzi, Strada Sapienței nr.4, în apropierea malului Dâmboviței, a fost considerată la vremea respectivă o performanță deosebită. „Translatarea coordonată de inginerul Eugeniu I. Iordăchescu a fost, la timpul respectiv, considerată o performanță deosebită prin: lungimea traseului, unghiul de pantă și greutatea obiectivului”.

Unele din osemintele aflate în curtea mănăstirii au fost împachetate în grabă și au putut fi salvate și transportate în noua locație, altele nu au mai putut fi recuperate.

1679: Şerban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678–1688),a început construirea ansamblului arhitectural Mânăstirea Cotroceni din Bucuresti.

Foto: Biserica Mănăstirii Cotroceni

Construcţia a fost terminată în mai 1680, pictura iniţială aparţinând lui Pârvu Mutu.

De-a lungul existenţei sale, biserica a suferit mai multe stricăciuni de pe urma cutremurelor, incendiilor, răscoalelor sau războaielor, dar de fiecare dată a fost refăcută.

Istoria Cotroceniului începe acum patru secole și mai bine pe când era înconjurată de vestiții codri ai Vlăsiei.

În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări denumit Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului.Satul si moșia sunt atestate documentar pentru prima oară într-un hrisov domnesc din 27 noiembrie 1614 sub forma Cotroceni.

Ele au existat cu siguranță și înainte de 1600, deoarece primii proprietari pe care-i menționează documentele – Stoica, Preda și Istfan – susțin că înainte de a fi devenit proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul ei au stăpânit Cotrocenii”.

Domnul Șerban Cantacuzino a înzestrat-o cu numeroase moșii, mulți oameni și obiecte de cult. Mănăstirea a fost complet terminată în anul 1682 și împodobită de domnitor și de membrii familiei sale cu icoane, candele, diverse obiecte liturgice, veșminte preoțești și tot acum biserica a primit și icoana hramului „Adormirea Maicii Domnului“, care a fost adusă de la Muntele Athos, socotită făcătoare de minuni.

Biserica mânăstirii a fost demolată în 1984,din ordinul dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, reconstrucția ei începând în 2003. La 11 octombrie 2009, biserica a fost sfințită ca lăcaș de cult.

1716: Ștefan Cantacuzino, domnul Țării Românesti în perioada 1714-1716 si tatal sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, au fost torturați si uciși la Istanbul, din porunca marelui vizir Ali Pașa.

Ștefan Cantacuzino (n. cca. 1675 – d. 7 iunie 1716) a fost ultimul conducător pământean al Munteniei, înainte de instituirea domniilor fanariote. Făcea parte din familia Cantacuzino, care își disputase în a doua jumătate a secolului al XVII-lea cu familia Băleanu predominanța în politica Țării Românești, ieșind în cele din urmă câștigătoare. Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino.

Ștefan (foto) era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist român educat în Italia, iar prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, mama lui Constantin Brâncoveanu.

Domnind într-o perioadă instabilă, a luptei dintre Imperiul Austriac și Poarta Otomană, a încurajat plângerile la Constantinopol împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor corespondența acestuia cu nemții și a confiscat averile prietenilor lui Brâncoveanu.

 În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia, iar Ștefan a luat partea habsburgilor, comunicându-le știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Aflându-se la Constantinopol, Ștefan Cantacuzino a fost mazilit și ridicat din București, împreună cu tatăl său, cărturarul și stolnicul Constantin Cantacuzino, de un capugiu trimis de Poartă în 21 ianuarie 1716, fiind înlocuit cu Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere.

Au fost uciși la în noaptea dintre 25–26 mai/6–7 iunie 1716, la Constantinopol,corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali.

La câteva zile distanță, spătarul Mihai Cantacuzino și Radu Dudescu au fost duși sub pază puternică la Adrianopol și sugrumați.

  Foto: Tablou votiv la Manastirea dintr-un lemn-Biserica Nasterea Maicii Domnului – având al II- lea ctitor, pe domnitorul Stefan Cantacuzino și soția sa.

 Ambasadorul englez la Constantinopol scrisese deja la 9 ianuarie către secretarul de stat că mazilirea acestuia avea ca motiv pizma marelui vizir turc și că Ștefan a fost înlocuit pe tronul muntean cu fanariotul grec Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere, familia acestuia din Constantinopol fiind chezășie.

1824: La Ismail, în Basarabia ţaristă, a fost deschisă o şcoală lancasteriană.

Sistemul de învăţământ lancasterian poartă numele pedagogului englez Joseph Lancaster (1771-1838), care învăţa fără plată copiii săraci.

În Basarabia, şcolile lancasteriene au fost introduse la iniţiativa şi la dorinţa imparatului Alexandru I, care, în urma vizitei sale din 1818 în noua provincie, a dispus, prin secretatul său de stat contele I.A. Capo d’Istria, să se facă toate pregătirile necesare pentru a institui în Basarabia şcoli de învăţământ reciproc.Dorinţa împăratului nu a putut fi realizată decât în anul 1824 în special din lipsa învăţătorilor specializaţi în această metodă de instruire şi a materialului didactic necesar.

  Sistemul de învăţământ lancasterian care a căpătat o largă răspândire în Europa in sec. al XIX-lea, era original prin faptul că metodele de instruire nu poartă un caracter pur religios. Predarea religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii, iar în şcoli erau primiţi elevi de diferite confesiuni religioase.

Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, pregătiţi in prealabil pentru acest lucru. Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, preventiv pentru acest lucru. Administrarea  directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şcolile din Chişinău şi Bender, care erau sub supravegherea directă a a Administraţiei Eparhiale.

La început, în Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar mai târziu în Bender şi Hotin, aceste şcoli se bazau pe sistemul învăţământului reciproc.

Administrarea directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şcolile din Chişinău şi din Bender, care erau sub supravegherea directă a Administraţiei Eparhiale.

În aceste şcoli erau primiţi copii din toate categoriile sociale. Ei învăţau să citească şi să scrie şi primele 4 reguli aritmetice, în baza dispoziţiei editate în 1823 de Departamentul Învăţământului Public. Elevii claselor superiore studiau o data în săptămână Katehizisul.

Scolile lancasteriene n-au prins rădăcini în Basarabia, iar încercările de a înfiinţa şcoli lancasteriene la sate n-au dat nici un rezultat.

După cum constată V.M. Neaga, la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu, o parte din şcoli, cu excepţia celei din Chişinău, se transformă în clase pregătitoare pe lângă gimnaziile ţinutale care au început să ia fiinţă, iar altele s-au contopit cu noile şcoli parohiale care au apărut în Basarabia în urma decretării Regulamentului despre şcolile parohiale din 1836.

1877: La Bucureşti, apare ziarul “Socialistul”, prima gazetă socialistă din România. Ziarul a fost editat de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu.
Dupa apariţia a trei numere, în urma unui avertisment al autorităţilor, ziarul şi-a schimbat numele în “Cuvîntul”, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern.

1885: In grădina publică din Chişinău este inaugurat bustul poetului rus Aleksandr Sergheevici Puşkin, exilat un timp în gubernia Basarabia.

În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Sergheevici Pușkin, unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autoritățile din timpul întunecatei domnii a țarului Alexandru I. Pușkin avea deja notorietate în țară și a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul țarului, intitulată Odă a Libertății, practic un protest împotriva despotismului și robiei.

Reacția autorităților a fost pe măsură, hotărând expulzarea sa în Siberia, dar intervenția istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu exilul la Chișinău, în Basarabia teritoriu aparținând Moldovei care fusese cotropit de Rusia în 1812. Aici poetul a locuit timp de trei ani și casa in care a stat este astăzi muzeu.

Bustul poetului s-a păstrat pană în zilele noastre la Chișinău pe vechiul amplasament.

1897: Scriitorul irlandez Bram Stoker publicat la Londra romanul Dracula avându-l ca personaj principal pe contele Dracula (Graf Dracula), devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură.

Romanul lui Stoker a fost inspirat de cronicile medievale săsești, adevărate bestseller-uri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad Țepeș drept un personaj sângeros, de o cruzime ieșită din comun, ca răzbunare a sașilor împotriva Domnului care nu le acorda avantaje comerciale și îi pedepsea adesea cu mare asprime.

Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus), numit și vampir.

1910: Nicolae Iorga a devenit membru titular al Academiei Române.

A fost unul dintre cei mai mari istorici ai României, ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1897 și președinte al Secțiunii istorice (1924–1927).

A susținut discursul de recepție cu tema Două concepții istorice.

1911: S-a născut la Ploiești, istoricul literar Gheorghe Constantin Nicolescu; (m. 1967, noiembrie, București).

Licențiat în Litere (1931) și în Drept (1932) al Universității București, a absolvit în 1932 și Seminarul Pedagogic al aceleiași universități (1932). A urcat toate treptele unei cariere universitare la Universitatea din București: asistent, conferențiar, profesor titular de Literatura română și decan al Facultății de Limba și Literatura Română (1966).

A debutat editorial cu volumul Ideologia literara poporanistă (1937), distins de Academia Română cu premiul „Năsturel” (1938).

A obținut în 1944 titlul de Doctor în Litere cu teza Duiliu Zamfirescu. A colaborat la Universul literar, Desrobirea, Gândul nostru, Frontul plugarilor, Chemarea vremii, etc. Adept al rigorii documentare și al obiectivității cercetarii științifice, deținător al unei metode și perspective eficace, G.C. Nicolescu s-a impus prin exegeze profunde, comprehensive și exigente totodată, închinate unor scriitori (Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Viața lui Vasile Alecsandri), periodizării literaturii române sau curentelor literare (Curentul literar de la Contemporanul). A fost distins cu Premiul „C. . Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române pe 1962.

1916: S-a născut la București, scriitorul român Vintilă Corbul; (d. 30 ianuarie 2008).

Numele sau complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu.

Provenea dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane, motiv pentru care vizitele în Statele Unite ale Americii erau pentru el experiențe curente. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, cu grad de general în armată, provenea dintr-o mică, dar înstărită familie boierească. Poseda multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani, un grajd cu cai de curse și chiar proprietăți în Bulgaria.

 Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat, profesie pe care o practică timp de 7 ani. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie, secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul este angajat judecător.

          Fiind un răzvrătit, se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor, împotriva voinței părinților, tatăl său spunând răspicat: „În familia noastră bărbații nu se căsătoresc decât cu femei de aceeași condiție!”.

            În al II-lea Război Mondial, Vintilă Corbul a fost locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, după ce urmează o școală de pilotaj aviatic, pilotul comandantului forțelor aeriene române.

          După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate, tatăl lui, Constantin Popescu Corbul, ajungând din general vânzător de lozuri și mai apoi să fie arestat și să moară în închisoare, în 1961. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, cu patru camere locuite de alte patru familii, imobil care aparținuse familiei sale.

Diplomele sale nu mai sunt „valabile” și este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier , dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni.

Deși era licențiat în istorie și lucrase ca magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde lucrează aproape 5 ani. La scurt timp primește o altă lovitură: Ana Stoenescu, nemulțumită de sărăcia în care ajunsese soțul ei, divorțează de el și fuge cu un evreu bogat, regizor de film, în Los Angeles.

Intre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara : „Moarte și portocale la Palermo”, scrisă împreun cu prietenul său de o viață, Eugen Burada; „Cenușă și orhidee la New York”. Căderea Constantinopolelui” (carte tipărită doar în primul tiraj în 192.000 de exemplare), care îl va lansa definitiv.

Tot impreuna cu prietenul sau de o viata, Eugen Burada, a scris scenariile pentru filmele regizate de Sergiu Nicolaescu ” Un comisar acuză”, 1973; „Revanșa”, 1978; „Nea Mărin miliardar” (inițial piesă de teatru), 1978; „Duelul”, 1981.Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin Miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.Vintila CorbulVintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutați de fostul ministru de externe Ștefan Andrei și de soția acestuia, cunoscuta actriță Violeta Andrei.

  În plină glorie, Vintilă Corbul părăsește ilegal România în 1979, împreună cu Eugen Burada, fugind în Franța, dând încă o lovitură sistemului comunist, ajutați – conștient sau nu – de Ștefan Andrei (ministru de externe), cu care se împrieteniseră prin actrița Violeta Andrei, soția acestuia.

  Ajunși acolo, se mută într-un mic orășel lângă Paris (Rocquencourt), iar Vintilă Corbul locuiește până la moarte în același loc în care s-a stabilit atunci. Multe dintre titlurile sale au fost traduse în limbile franceză, poloneză, rusă, arabă.   A murit, aproape sărac, la 30 ianuarie 2008 (91 de ani), la Paris.

Celebra sintagmă „Ciuma roșie”, folosită atât de mult după Revoluție în conflictele unei părți a presei și „străzii” cu partidul Social-Democrat, se pare că vine de la ultimul roman neterminat, și evident nepublicat, care se numește chiar așa, „Ciuma Roșie”. Ca o ironie a sorții, Vintilă Corbul a fost decorat de președintele Ion Iliescu, în 12 martie 2004, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofițer.

Opera lui Vintilă Corbul, deși a rămas unul dintre cei mai mari scriitori de roman istoric, nu este studiată în școală.

1917: S-a născut (la Budapesta, (unde părinţii săi originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului), prozatoarea Mariana Şora, eseistă şi traducătoare; (m. 2011).

 A studiat la Universitatea din București, finalizând cu două licențe, în Filosofie și Filologie (Germană–Franceză), având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și  Mircea Eliade.

S-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora; au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. A obținut o diplomă în Limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române, ca Eugene Ionesco și soția sa, Rodica, sau Emil Cioran.  Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în 1948, Mihai Șora nu s-a mai putut întoarce în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat pentru a-i fi alături.

A fost asistentă la Catedra de Germană a Facultății de Litere și Filozofie din București, fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A lucrat ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, din germană, franceză și maghiară în limba română și din maghiară în germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese.

A debutat ca publicistă în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare și a colaborat cu articole în Viața românească, Secolul 20, Manuscriptum, România literară, etc. A scris volume de eseistică, memorialistică și critică literară Heinrich Mann.Omul și opera, Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, etc.

În 1977 s-a stabilit în Germania, colaborând la BBC și la ziarul Curentul. A publicat la Paris, volumul Cioran jadis et naguère. A mai publicat în România două romane: Rătăcire, Mărturisirile unui neisprăvit, proză scurtă de factură psihologică: Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, jurnale și memorii: O viață în bucăți, Cenușa zilelor. Jurnal, Două jurnale față în față.

1920: Constantin Brâncuşi a participat, la Paris, la „Festivalul Dada”, împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”.

Printre lucrările trimise de Brâncuși, se număra și lucrarea Domnișoara Pogany II.

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) este un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.

Genialul sculptor a fost ales postum membru al Academiei Române.

1921: În România a fost adoptată Legea asociaţiilor profesionale prin care s-a dat pentru prima dată un cadru juridic mişcării sindicale, recunoscând existenţa sindicatelor, dar instituind importante limitări în activitatea lor.

A fost promulgată de MS Regele la 24 mai și publicată în Monitorul Oficial nr. 41/26 mai 1921.

 1926: A murit (la Paris) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (n. 1887, la Chişinău, azi în R. Moldova).

1928: S-a născut (la Odessa, în Ucraina) violoncelistul Vladimir Orlov, stabilit în Canada din 1977; d. 1 aprilie 2019.

A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. 

S-a remarcat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, la București, Varșovia și Geneva.

A fost profesor la Conservatorul din București. Între 1957–1964 a avut multe turnee în România, Europa de Est și China. În perioada 1964–1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena și profesor la Academia din Viena.

A fost solist al prestigioaselor orchestre Philharmonia din Montreal, Bournemouth Simphony Orchestra, New Philharmonia din Londra și ORTF din Paris, a concertat la Festivalul Bach din Anglia în 1969. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto.

A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord. În 1991 s-a întors în România, unde și-a așternut pe hârtie memoriile, Variațiuni rococo în patru țări.

1929: S-a născut istoriograful şi muzicologul Ion V. Florian; (m. 2002).

1933: S-a născut chimistul Petre T. Frangopol, membru de onoare al Academiei Române din 2012.

 1941: S-a născut operatorul şi regizorul de film Iosif Demian; din 1985 lucrează în Australia.

1944: În România se realizează o înţelegere de colaborare politică în lupta antihitleristă între Partidul Comunist Român şi gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărăscu.

1952 (26–27 mai) : S-a desfășurat Plenara Comitetului Central a Partidului Muncitoresc Român.

În contextul intențiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a scăpa de „concurență”, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au fost acuzați de „deviere de dreapta” și simpatie față de Partidul Național Țărănesc. În plus, celor mai apropiați colaboratori ai lui Vasile Luca li s-au imputat „activități dușmănoase” și de „sabotaj”. Vasile Luca a fost exclus din partid.

1984: Inaugurarea oficială de către Nicolae Ceaușescu a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie reiniţiată în 1973).

Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul Dunăre–Marea Neagră se înscrie în rândul canalelor interioare care respectă cele mai înalte exigențe internaționale. Din punct de vedere tehnic, proiectul este comparabil cu obiective precum canalele Panama și Suez.

Necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a).

Incercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa), au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice.

La data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama); are o lungime de 64,2 km, două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă), trei porturi fluviale (la Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) şi portul maritim Constanţa-Sud.

Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu aproximativ 400 km.

 1992: A decedat comozitorul și violonistul Constantin Bobescu ; (n. 21 mai 1899 la Reni, în Basarabia țaristă).

   A studiat vioara la conservatoarele din Iaşi şi Craiova, apoi cu G. Enescu. A urmat compoziţia la Paris, la Schola Cantorum.

A început prin a se face cunoscut ca violonist concertist şi apoi ca dirijor.

A fost dirijor permanent al Orchestrei Simfonice Radio. Printre compoziţiile sale mai importante figurează: două Rapsodii române pentru orchestră, Poemul simfonic Zobail, opera Trandafirii roşii, piesele Povestea din pădure şi Povestea din câmpie, pentru solişti cor de copii şi orchestră, Povestea simfonică Mânzul năzdrăvan, Suita de dansuri româneşti, Concertul pentru vioară şi orchestră, etc.

1994: A murit poetul român Tiberiu Utan.

S-a născut la 21 martie 1930,la Văleni, Maramureș, în familia Mariei Utan (născută Gherghel) şi al lui Teodor Utan, învăţători, şi frate cu gazetarul Sever luliu Utan. 

După terminarea liceului se înscrie la Institutul Maxim Gorki din Moscova. Revenit în țară, lucrează la diferite redacții ale revistelor actuale, este redactor șef la Gazeta literară, iar ulterior funcționează în cadrul Editurii tineretului.

A debutat în 1948, cu poezii, în suplimentul literar al ziarului „Lupta Ardealului” (unde lucrează şi ca redactor în 1948-1949), iar editorial în 1955 cu placheta Chemări, urmată în 1961 de Versuri (Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române).

A scris foarte multe poeme proletcultiste, ode dedicate Partidului Comunist sau celor doi conducători, Elena și Nicolae Ceaușescu, dar și texte pentru melodii de muzică ușoară.

A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

1995: A murit la București, marele actor român de teatru și film Ştefan Bănică senior; (n. 11 noiembrie 1933, la Călărași).S-a remarcat și ca un bun cântăreț. Studii la IATC (promoția 1955).De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Ștefan Bănică a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

1997: A murit la București, poetul Cezar Baltag, eseist și traducător modern, (n. 26 iulie 1939, Mălinești, județul Hotin, azi Cernăuți, Ucraina), fiul preotului Porfirie Baltag și al Margaretei Baltag (n. Alexandrescu).

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1960, reușind, abia după trei ani, să se angajeze întâi corector și apoi redactor la „Gazeta literară”, după care ajunge redactor-șef adjunct la revista „Luceafărul” și, după 1990, redactor-șef la „Viața românească”.

A fost un militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu ș.a. „Decada de aur” a volumelor sale de versuri cuprinde:“Vis planetar”, “Unicorn în oglindă”, “Ochii tăcerii”.

1996: A încetat din viață la București, istoricul și criticul literar, Ovidiu Papadima, Eseist, folclorist; (23 iunie 1909, Sinoe–Mihai Viteazu, Constanța).

A fost deținut politic între anii 1952–1955.

1997: A încetat din viață la București, Cezar Baltag (n.26 iulie 1937, la Mălinești, Cernăuți, azi în Ucraina).

Poet, eseist și tălmăcitor modern; strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului; unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului.

1998: A fost votată Legea nr. 99/26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României.

În vigoare de la 28 mai 1998, a consacrat ziua de 29 iulie Ziua imnului național al României – Deșteaptă-te, române.

2002: A murit balerina Irinel Liciu, soţia poetului Ştefan Augustin Doinaş; (n. 22 februarie 1928).

Foto : Stefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu.

La 26 mai 2002 o veste trista a facut inconjurul lumii…Irinel Liciu,fosta mare balerina a Operei Romane, s-a sinucis cu o supradoza de somnifere, la cateva ore dupa ce sotul ei, marele poet Stefan Augustin Doinas, incetase din viata din cauza unui stop cardiac, în noaptea de 24 spre 25 mai 2002.
Fusesera nedespartiti timp de 42 de ani. Ea avea 74 de ani (n. 22 februarie 1928), iar soțul, 80.

Pe numele său adevărat Silvia Lia Voicu, a studiat baletul la Cluj-Napoca cu mătuşa sa, Elena Penescu Liciu, specializându-se la Moscova şi Leningrad. A debutat în 1948 cu piesa Faust.
Între 1950 si 1970 a fost prim-solistă a baletului Operei Române din Bucureşti.

A interpretat majoritatea rolurilor principale din baletele clasice, iar spre sfârşitul carierei a abordat şi dansul contemporan.După fiecare spectacol primea coşuri cu flori şi sticle cu şampanie de la potentatii vremii.

In culise era aşteptată chiar si de Tanţi şi Lica Gheorghiu, fetele dictatorului comunist.A susţinut spectacole în mai multe state europene, printre care Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, precum şi pe alte continente America, Asia sau Australia, alături de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu.

Rolurile din Lacul Lebedelor şi Romeo şi Julieta au fost foarte bine primite de critici. Cu Lacul Lebedelor a înregistrat un uriaş succes la Moscova, unde a refuzat să rămână definitiv, pentru a dansa.
Sotul ei, poetul Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002), a fost condamnat in 1957 la un an de inchisoare pentru “omitere de denunț”.

In 1958,când a iesit din închisoare acesta s-a casatorit cu Irinel Liciu, prima balerină a operei din Bucuresti, pe care a iubit-o până la trecerea sa la cele veșnice.

2007: Filmul românesc “California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câştigat marele premiu al secţiunii „Un Certain Regard”, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes.

Regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic, nascut pe 31 martie 1979, fiul Ericai Nemescu, si decedat la numai 27 de ani intr-un groaznic accident de masina pe 24 august 2006 alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu (28 de ani)si si taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).
Cristian Nemescu a terminat Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 2003.

In putinii sai ani de viata, Cristian Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York( pentru Poveste la scara C), Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. Filmul „California Dreamin” a primit in mai 2007 premiul „Un certain regard ” la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.
La 28 mai 2007, președintele României i-a acordat regizorului, post mortem  Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești”.

2010: A decedat la vârsta de 81 de ani, în locuința sa de la Constanța, actorul Jean Constantin (Constantin Cornel Jean) (născut in 1927, dupa unele surse în 1928, la Techirghiol, jud. Constanța).

 A debutat pe scenă la Teatrul de Stat Fantasio, din Constanța, în 1957.
Actorul a jucat în circa 80 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei” (1960), „Răzbunarea haiducilor”(1968), „Zile de vară” (1968), „Prea mic pentru un război atăt de mare” (1969), devenind celebru în anii ’70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)”, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Iurie Darie, dar și „Nea Marin miliardar” (1979), unde i-a avut colegi Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu și Ștefan Bănică.

Totodată, Jean Constantin este foarte cunoscut și pentru rolul lui Ismail din filmul „Toate pânzele sus”, de Mircea Mureșan.A locuit in Constanta, al carei cetatean de  onoare este. 

Cunoscutul actor a jucat și pe scena Teatrului Național București, fiind distribuit printre altele în spectacolul „O scrisoare pierdută”, de Radu Beligan.  Jean Constantin a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo din 2008 și premiul special pentru teatru de revistă, acordat de UNITER, în 2003.

Totodată, Consiliul Director al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România i-a acordat, în 2003, o clachetă de aur și o medalie jubiliară „Magna cum Laudae”.

În semn de recunoaștere a talentului actorului, Jean Badea, fost secretar al literar al Teatrului de revistă Fantasio, i-a dedicat biografia artistică „Omul care aduce hazul”, publicată în 1998.

Jean Constantin a fost investit Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, in cadrul unui ceremonial desfasurat intr-o sala a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava.

2018: A încetat din viață la Paris, filosoful și geopolitologul francez de origine română Pierre Hassner ( n.31 ianuarie 1933, București ).

A fost un apreciat expert în relații internaționale și analist al situațiilor de conflict, război și totalitarism; profesor universitar.

2019: S-au desfășurat în România Alegerile pentru Parlamentul European. Simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, la inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis. a avut loc un referendum consultativ pe tema justiției.

La alegerile europarlamentare din România clasamentul partidelor politice aflate în competiție a fost următorul: PNL – 27,00%, PSD – 22,51%, Alianța USR-PLUS – 22,36%, PRO România – 6,44%, PMP – 5,76%, UDMR – 5,26%, ALDE – 4,11%; prezența la vot a fost de 49,02%.

La Referendumul pe tema justiției, 80,9% au votat „Da” la prima întrebare și 81,1% au votat „Da” la a doua întrebare; prezența la vot a fost de 41,28%.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI 70 DE APOSTOLI

Sfantul Apostol Carp a fost unul din cei 70 de apostoli, urmator si slujitor al Sfantului Apostol Pavel, fiindca ducea scrisorile acestuia la destinatari.

A fost hirotonit episcop de Sfantul Apostol Pavel pentru Veria Traciei.

Sfantul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia si in Creta, unde l-a primit pe Sfantul Dionisie Areopagitul in casa sa.

Sfantul Dionisie marturiseste ca Apostolul Carp era un om de o mare curatie a mintii, foarte bland, nevinovat si smerit; ca lui insusi Domnul i S-a infatisat inainte, înconjurat deîngerii Lui; si ca el niciodata nu incepea sa slujeasca Sfânta Liturghie pana ce nu era incredintat mai intai de o vedere de sus.Sfantul Carp a convertit multi pagani la crestinism.

Asemenea, pe iudei, mustrandu-i, i-a invățat sa creada ca Hristos Cel răstignit de ei, este Dumnezeu adevarat și făcătorul tuturor.

A fost ucis cu salbaticie de ceilalti iudei ce nu crezusera.

Prin cinstitele lui moaste se dau multe tamaduiri bolnavilor, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/26/o-istorie-a-zilei-de-26-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Istoria md;
3. Bunicuțavirtuală.com.
4. Wikipedia org;
5. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
6. mediafax.ro;
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10. https://jurnaluldedrajna.ro/tiberiu-utan-poet-si-traducator;
11. Cinemagia.ro;
12. CreștinOrtodox.ro;

Partajea