CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 6 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 februarie în  istoria noastră

Anul 131: Este atestată documentar localitatea Rosia Montană, una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa.A fost înființată de romani cu coloniști aduși din Iliria, în timpul domniei împăratului Traian ca oraș minier. Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior.

Primul document în care s-a specificat acest toponim este o tabliță din ceară care datează din ziua de 6 februarie 131.

Foto: Tăblițe cerate triptice = trei tăblițe de lemn prinse între ele, acoperite cu ceară de albine, pe care în antichitate se scriau diverse texte, mesaje, socoteli… și care se închideau ca o carte

Tripticele au fost semnalate prima oară în anul 1835, la München, ca fiind găsite  în minele de aur de la Roșia. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii în minele Larnic, unde, pe lângă tăblițe, s-a găsit și un stil pe care oamenii din zona îl numesc condei și pe care astăzi îl folosesc ca instrument pentru a încondeia ouăle de Paști; în minele din Letea, unde, lângă triptice a fost găsit și cadavrul unui bărbat cu barba lungă, cu vârsta apreciată la 40 de ani; într-o mină din Cârnicul Mare, într-o odaie subterană care era mobilată cu o masă și mai multe scaune, având și o vatră (11 triptice); lângă Roșia Abrudului, în mina numită Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, unde au fost găsite cele mai multe triptice, împreună cu obiecte casnice.

Povestea tăblițelor descoperite  în minele Letea s-a păstrat  în detaliu. În anul 1788, un băieș căruia nu i s-a păstrat numele a găsit trei triptice într-una din minele de aur restaurate de Societatea Sf. Iosif, al cărei magister era Paul Laurențiu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte două nu se mai știe nimic. Kovacs a dăruit tripticul cumnatului său, Ștefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i că s-a găsit împreună cu o mulțime de alte obiecte casnice. Ștefan Lazar, cunoscând valoarea tripticului, l-a dăruit la rândul său Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a păstrat ca o curiozitate până la 1811, când Ștefan Lazar a murit.

Fiul său, Samuel, colecționar de antichități, l-a cerut înapoi și i-a fost returnat, după care l-a vândut în 1834 librarului anticar Samuel Nemeș. Se pare că tot la acest anticar au ajuns și unele tăblițe în limba greacă, pe care a încercat să le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul Național din Pesta, care a achiziționat exemplarul cu suma de 1000 de florini.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de tăblițe de ceară.

Tăbliţele cerate de la Alburnus Maior oferă informaţii precise asupra realităţilor economice, a sistemului de habitat, a vieţii religioase şi a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră din Transilvania.

În afară de aspectul legat de istoria provinciei Dacia, tăbliţele cerate de la Alburnus Maior se reliefează ca fiind o categorie de izvoare cu un impact major asupra studiilor dreptului roman, raportate la scara întregului Imperiu, la loc de cinste între Fontes Iuris Romani Antiqui.

1696: A apărut, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagovului „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată de către Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.

Imagini pentru tipăritura  „orânduiala slujbei sfinţilor constantin şi elena”.foto

Este scrisă în limba slavonă şi română și cuprinde rânduiala Vecerniei, Utreniei şi Sfintei Liturghii din ziua de 21 mai, precum şi Paraclisul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi un canon de rugăciune către aceştia.

Rugăciunile sunt în limba slavonă, iar prefaţa, tipicul, Paremiile, Apostolul, Evanghelia şi Sinaxarul sunt în româneşte.

Această carte reprezintă un bine meritat omagiu adus domnitorului Constantin  Brâncoveanu, purtătorul numelui Sfântului Constantin, dar avea ca scop şi întărirea în popor a cinstirii sfinţilor, în care unii datorită influenţei calviniste, nu mai credeau.

1803: S-a născut la Țichindeal, Sibiu, cărturarul român Teodor Aaron (sau Aron), cleric, pedagog și profesor; (d. 25 martie 1859, Lugoj, județul Timiș) După studii de filosofie și teologie, începând din 1828 a deținut importante funcții în ierarhia bisericească și în cea administrativă.

A fost director al gimnaziului din Beiuș și rector al seminarului român leopoldin din Oradea. A trecut și printr-o experiență diplomatică, ca translator și jurnalist la Gazeta de Transilvania. Ca discipol al lui Petru Maior și latinist înfocat, a susținut ideea continuității românilor în Dacia Traiana. Lucrările sale („Cuvântări bisericești”, 1847; „Adnotări din istoria eclesiastică”, 1850) se remarcă prin notele polemice și acuratețea stilistică

A fost profesor și director al gimnaziului din Beiuș, paroh și protopop în Galșa (comitatul Arad), canonic onorariu, rector al seminarului român leopoldin din Oradea, cenzor și revizor al cărții românești tipărite la Buda, la Tipografia Universității, preot în Delani (Bihor), translator pentru limba română la Foaia Legilor din Pesta, apoi pe lângă Locotenența Imperială din Buda.

1857: A apărut la București, publicația unionistă liberal-radicală săptămânală Concordia, fondată de Constantin A. Rosetti. 1857: Apare la Bucureşti, în  Muntenia, jurnalul politic şi literar ”Concordia”, sub redacţia lui C.A.Rosetti.

Asemenea tuturor tipăriturilor vremii, folosea un alfabet de tranziție, întrebuințându-se în paralel alfabetul chirilic român și alfabetul latin. Din echipa de redacție au făcut parte Constantin D. Aricescu, administrator și Eugeniu Carada, secretar de redacție.

Devenită din 1859 cotidian, și-a schimbat în același an, la 9 august, denumirea în Românul.

1863: S-a născut la Țițești, Argeș , tenorul român Ion Băjenaru ; d.5 noiembrie 1921, Dej.

S-a afirmat în perioada de început a operei în România.

După absolvirea Conservatorului din București, a primit angajamente imediate din partea diferitelor companii de operetă, unde, datorită calităților sale vocale excepționale și talentului pe scena artistică, s-a bucurat de un mare succes.

A plecat în Italia, pentru a completa studiile teoretice și tehnica vocală, a obținut un angajament la La Scala din Milano, a cântat la San Carlo din Napoli, dar mai ales la Opera de Stat din Viena.

A înființat o trupă de operetă cu care a realizat turnee prin țară.

1866:  B.P Hașdeu editează la București revista săptămânală umoristică „Satyrul”.

Prezentat în format de ziar, ”Satyrul”a fost o publicație de mare fantezie și de profundă analiză critică, în domeniile litera-artistic și social-politic.

Era editată săptămânal, în perioada 6 februarie – 6 iulie 1866.

1867: S-a născut la Focșani, biologul Dimitrie Voinov, zoolog, histolog și citolog, profesor universitar, fondatorul școlii românești de citologie; d.7 iulie 1951, București.

A absolvit Liceul Internat din Iași, unde a fost coleg cu viitorii savanți Grigore Antipa și Emil Racoviță. La Științe naturale l-a avut profesor pe Grigore Cobălcescu, care i-a stimulat pasiunea pentru biologie.

După bacalaureat, a plecat la Paris pentru studii în domeniul biologiei, alǎturi de Emil Racoviță, Paul Bujor și Ion Cantacuzino. La Universitatea din Paris s-a specializat în zoologie.

În 1891, după susținerea examenului de licență și doi ani de specializare, a revenit în țară, unde a ocupat catedra de Zoologie și Morfologie animală a Facultății de Știinte din București, pe care a deținut-o până în 1937. Este autorul unor importante cercetări de histologie şi citologie și  a avut meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană. 

A militat pentru dezvoltarea mișcării științifice în România, în cadrul Societății române de științe, fiind vicepreședinte al secției de știinte naturale și, ulterior, devenind președinte al acestei instituții. Lucrări: Principii de microscopieProblema biologică a diferențierii sexelor. A fost membru titular (din 1927) al Academiei Române.

1881: S-a născut la Chiojdeanca, Prahova, generalul român Ștefan Ionescu; (d.1955?).

A urmat Școala Fiilor de Militari de la Iași (1900–1902), Școala Militară de Infanterie și Școala Superioară de Război din București, fiind înaintat la gradul de locotenent (1907).

A participat la campania militară din Bulgaria (23 iunie–31 august 1913), la Războiul de Întregire (1916–1918), a fost numit în funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1937–1939).

 Poate fi considerat unul dintre organizatorii sistemului militar de apărare al României în perioada interbelică. Împreună cu generalii Samsonovici și Sichitiu a avut răspunderea organizării apărării strategice a României în perioada 1936–1938, a publicat lucrarea Considerațiuni asupra Regulamentului întrebuințării tactice a marilor unități.

La cererea sa a plecat de la Marele Stat Major, la 15 februarie 1939 (înlocuit de generalul Florea Țenescu), la comanda Corpului Armată Iași și apoi, din septembrie 1939, a preluat și funcția de comandă a Armatei a 3-a (până la 9 decembrie 1939). Datorită divergențelor de opinii cu generalul Motaș, comandantul Grupului 1 de Armate, la data de 19 februarie 1940 a fost trecut la Marele Stat Major, în calitate de Subșef al Marelui Stat Major și apoi trecut în rezervă la 17 septembrie 1940, fiind pus la dispoziția Cercului Teritorial București.

Generalul de divizie în rezervă Ștefan Ionescu a fost numit pe 2 decembrie 1941 în funcția de prefect al județului Roman.

La data de 11 mai 1945 a fost înaintat în gradul de general de corp de armată. A fost arestat în anul 1953, fiind eliberat în 1955, an în care ar fi decedat.

1885: Matematicianul Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor.

Spiru Haret

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armeneană, renumit pentru eficiența cu care a organizat și modernizat învățământul românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

1889: S-a născut la Constanța, în Regatul României, Krikor H. Zambaccian, mare colecţionar de artă, eseist şi critic de artă de etnie armeană; (m. 18 septembrie 1962, București).

A studat la Institutul Superior de Comerț de la Anvers și a fost membru corespondent al Academiei Române. A scris monografiile lui Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, precum și volumele de eseuri „Pagini de artă”, „Însemnările unui amator de artă”, etc.

Sprijinitor al multor artiști de seamă, Zambaccian a adunat o valoroasă și bogată colecție de tablouri, care se regăsește în Muzeul Zambaccian. Mai mult decât atât, Krikor Zambaccian a inventat conceptul de consignație de artă dupăa cel de-al doilea Război Mondial, deschizând primul magazin de acest tip pe Calea Victoriei, în București, denumit Romarta (Arta Românească).

Imagine similară

Foto: Pictură de Ciucurencu –  portretul lui Krikor Zambaccian 

În 1947, impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o  statului român, deschizând la 19 mai în acelaşi an în Bucureşti, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă.

fost  membru corespondent al Academiei Române din 1948.

  1891: S-a născut la București, scriitorul și publicistul Adrian Maniu, poet, dramaturg și traducător. A fost fratele pictoriței Rodica Maniu și cumnatul pictorului Samuel Mutzner.

A inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, prestigiosul program „Universitatea Radio”, pe care l-a condus până în 1933. A debutat ca poet simbolist cu volumul Figurile de ceară (1912), urmate de alte volume: SalomeeaLângă pământLupii de aramăDrumul spre steleCântece de dragoste și moarte.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1933; (m.20 aprilie 1968, București).

A fost redactor  publicațiile  Chemarea, Universul, Dimineața și Adevărul, Adrian Maniu, a  făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic.

Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Colaborează de-a lungul timpului la revistele „Insula” (1911), „Simbolul” (1911), „Seara” (1913-1914), „Noua revista română” (1914). A debutat ca poet simbolist cu volumul „Figurile de ceară” (1912).

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: 

  • Figurile de ceară, (1912), debut editorial
  • Lângă pământ, Ed. Cultura Națională,  
  • Drumul spre stele, Ed. Cartea Romaneasca, 
  • Cartea țării, Ed. Fundațiilor Culturale Regele Carol I
  • Cântece de dragoste și moarte, Ed. Cultura Națională 

Teatru 

  • Lupii de aramă, (1929), republicat la Editura Dacia, Cluj-Napoca, 230 pagini, 1975.

Traduceri : Cântecul Nibelungilor repovestit de Adrian Maniu, 462 pagini, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958.

 1897: S-a născut la Bârlad, medicul Constantin T. Nicolau, om de știință care şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne, fost membru corespondent (din 1963) al Academiei Române; d. 27 noiembrie1973, la București.

A participat ca sublocotenent aviator la campania din 1917 în cadrul corpului de observatori aviatori care au dirijat eficient artileria noastră, contribuind la marile victorii din vara acelui an.

A absolvit Facultatea de Medicină din București, și a devenit doctor în științe medicale (1926). S-a specializat la Viena, Berlin și Paris.

A fost numit șeful Laboratorului de Hematologie de la Spitalul CFR din București.

În 1932 a obținut titlul de Doctor docent și a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină din București.

A fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă.

A fost membru al Societății Internaționale de Transfuzie și al Societății Internaționale de Hematologie.

Din lucrările sale: Icter sifilitic secundarHistopathologie de la cellule végétative dans la pellagreHematologie.

A pus bazele unei rețele de centre de conservare și transfuzie (1953).

1898: A avut loc, la Paris, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne, premiera “Poemei române” compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică a lui Enescu , la vârsta de 16 ani, în calitate de compozitor.

„Poema Română” a fost publicată cu o dedicație făcută de tânărul compozitor reginei Elisabeta, soția regelui Carol I: ,,Omagiu respectuos M.S. Regina României”.

În timpul regimului comunist din 1947 până în anul 1990, Poema Română nu s-a putut cânta în țara noastră.

În anul 1990, lucrarea a fost inclusă într-un concert, la Ateneul Român, de către maestrul Horia Andreescu, însă Radioul și Televiziunea Națională nu au fost lăsate de autorități să înregistreze concertul.

La 10 iunie 2008, cu ocazia Nunții de Diamant a Regelui Mihai și a Reginei Ana, maestrul Horia Andreescu, din nou la pupitrul Filarmonicii George Enescu, a interpretat Poema Română, urmărită cu emoție pe micile ecrane de sute de mii de români. O variantă a lucrării a fost înregistrată de Electrecord, în anii 1990, cu aceeași orchestră și cu același dirijor.

 1908: S-a născut la Blejoi, Prahova, scriitorul român Geo Bogza, ziarist de stânga, considerat părinte al reportajului românesc modern. A fost membru titular (din 1955) al Academiei Române.

Imagini pentru Geo Bogza,

A fost un teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii: UrmuzExasperarea creatoareReabilitarea visului, poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotriviriiPagini contemporanePaznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe, (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

A creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran; (m. 14 septembrie 1993).

1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) într-o familie de origine armeană, Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist); (m. 1978).

În perioada 1931 – 1933 a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki.

În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.

În 1939 a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.

A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii.

În perioada 1941 – 1945  a  înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO.

A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.

În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant. Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea…

Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă. E de la sine înţeles de ce, după încarecerarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat vehement pe Calea Victoriei.

Malagamba a reintrat apoi destul de dificil în viaţa artistică, în anul 1945 dirijând opereta Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatsky, între 1945 şi 1948 a fost baterist şi dirijor la N. Stroe, Teatrul „Elly Roman” şi al Ateneului Român din Bucureşti, iar din 1947 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. 

În anul 1950 a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti cu Alfred Mendelsohn, în cadrul unor cursuri organizate de Uniunea Compozitorilor, o perioadă în care a cochetat şi cu studii de violoncel.

În perioada 1950 – 1955 a fost percuţionist la timpane în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, apoi, între anii 1955-1974 a fost dirijor la Teatrul Constantin Tănase, o perioadă în care, timp de doi ani (1965 – 1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă.

În anii ‘60 a instruit noi toboşari, viitori exponenţi ai muzicii rock, între ei, bateristul Ştefan Mihăescu de la formaţia Sideral.

A întreprins nenumărate turnee peste hotare, cum sunt cele din Egipt, Sudan, Polonia (1960, 1962, 1965), R.D. Germană, URSS (1965), Italia (1966) şi Israel.

A fost și un strălucit compozitor, printre creaţiile sale muzicale aflându-se „De ziua ta”, versuri George Mihalache, „Perechea mea eşti tu”, versuri Constantin Cârjan, „Azi e mai frumos ca ieri”, versuri Aurel Felea, „Iţi mulţumesc, dragul meu”, versuri Mircea Block, „Noapte bună, vioară”, versuri Aurel Felea, sau „În aşteptarea ta”, pe versurile aceluiaşi Aurel Felea.

Totodată, a semnat numeroase prelucrări şi reorchestrări după piese celebre ale lui Duke Ellington, Manuel de Falla, Gherase Dendrino sau Grigoraş Dinicu.

„Serghei” a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori chiar şi pe scena Olympia din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, din anul 1965.

A obţinut şi câteva premii şi distincţii importante cum sunt Ordinul Muncii clasa a III-a în anul 1963 şi menţiune la Concursul naţional de muzică uşoară de la Mamaia 1969.

Sergiu Malagamba a trecut la cele veşnice la 15 aprilie 1978, la Bucureşti.

  1916: S-a născut omul politic țărănist Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor , membru de onoare al Academiei Române din 1993.

A încetat din viaţă în locuința sa din București, la 12 aprilie 2012, în vârstă de vârsta de 96 de ani.

Gabriel Ţepelea s-a născut la Borod, în judeţul Bihor. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1926-1933) şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj (1933-1937).

A făcut stagii de specializare în Franţa (1937-1938), ulterior fiind elev la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti (1939-1940).

Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1933, Gabriel Țepelea a desfăşurat o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor clasei ţărăneşti.A fost membru al Comitetului de redacție al publicației Ardealul, care apărea la București, în vremea ocupației hothyste a Transilvaniei de Nord, și al revistei Tribuna Transilvaniei.

Devenit în 1945 secretar general al Organizaţiei Tineretului Ţărănist din Transilvania, a conferenţiat în anii următori pe teme de doctrină politică. La alegerile din 1946 a candidat pe listele partidului.

Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, a stat în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţie, a fost nevoit să lucreze un timp ca muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar.

Ulterior a fost lector de limba franceză și istoria limbii române la Facultatea de filologie de la Timișoara, apoi lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde a îndeplinit și funcția de decan (1971–1974).

Şi-a reluat cu greu colaborarea în revistele de specialitate, cu recenzii şi succinte contribuţii de istorie literară.

Reintegrat în învăţământul secundar (1958-1960), după doi ani de şomaj a predat la institutele pedagogice din Timişoara (până în 1964) şi Piteşti, unde în 1969 a pus bazele unei secţii de limbi străine, fiind şi decan al Facultăţii de Filologie în perioada 1971-1974.

Până la pensionare, în 1981, a publicat manuale şi cursuri privind istoria limbii române literare, stilistica limbii franceze, literatura franceză. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a intrat în prim-planul vieţii politice.Astfel, a luat parte, alături de Corneliu Coposu, la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte.

A fost  Doctor honoris causa al mai multor universităţi (Oradea, Arad, Piteşti), a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată de Republica Franceză (2001). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (1937), va deveni, peste ani, şi membru al Uniunii Scriitorilor. De asemenea a fost  Preşedinte al Societăţii de ştiinţe istorice şi filologice; membru de onoare al Academiei Române din 13 noiembrie 1993.

1918: A fost dată publicității în ziarul  România nouă de la Chișinău, Declarația românilor din toate provinciile istorice românești, elaborată la 24 ianuarie 1918 de un grup de unioniști format din 24 militanți provenind din toate teritoriile locuite de români. Plecând de la ideea că „nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor, în care noi suntem cei mai vechi locuitori” în Declarație se sublinia că „numai rătăciții și vânduții nu vor să înțeleagă aceasta și stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămâie și de aici încolo pe mâna străinilor […] Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singură țară”. Declarația se încheia printr-o vibrantă chemare adresată tuturor românilor de a-și intensifica eforturile, stăruințele și străduințele până la jertfirea de sine pentru înfăptuirea Marii Uniri, „în această credință ei [autorii Declarației], se adresează tuturor românilor […] ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor și să facă tot ce este omenește cu putință pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-și dea seama că mântuirea noastră este numai într-o Românie a tuturor românilor. Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri dacă va fi nevoie”.

1924: În România este promulgată o Lege a persoanelor juridice, elaborată de ministrul justiţiei Gheorghe Gh. Mârzescu, care preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație pentru a obține calitatea de persoană juridică.Gheorghe Gh. Mârzescu, (n. 4 iulie 1876, Iași, România – d. 12 mai 1926, Iași, România), a fost un om politic și jurist român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași în perioada 1914-1916 și care,de asemenea, a deținut funcția de ministru în mai multe guverne liberale.

Imagini pentru Gheorghe Gh. Mârzescu photos

Legea persoanelor juridice, prin care s-a autorizat, de facto, desființarea partidelor și organizațiilor extremiste, a fost adoptată la 6 februarie 1924.

Prin această lege, s-a creat  în România cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale, inclusiv Partidul Comunist, obedient față de Rusia Sovietica.

În baza Legii Mârzescu, Partidul Comunist Român a fost trecut în afara legii la data de 6 aprilie 1924.

De asemenea, Gheorghe Gh. Mârzescu a fost inițiatorul Legii privind dobândirea și pierderea naționalității române (24 februarie 1924), precum și a Legii pentru reprimarea unor infracțiuni contra liniștii publice (18 decembrie 1924), care îi pedepsea pe toți acei care, singuri sau în tovărășie cu alții, pregăteau sau executau crime contra persoanelor sau proprietății.

1927: S-a născut  fotbalistul roman Alexandru Apolzan, considerat unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului românesc. Era considerat un inventator al fotbalului modern.; (d.23 decembrie 1982).

Imagini pentru al apolzan photos

A debutat în anul 1941 în echipa Șoimii Sibiu, iar după al doilea război mondial s-a transferat la CFR București și apoi, între 1949–1962 a jucat pentru CCA București. A strâns 22 de selecții în naționala României, într-o perioadă în care aceasta juca de regulă mai puțin de cinci meciuri pe an.

1933: S-a născut la Iași, poetul Sorin Holban, prozator, dramaturg şi publicist; (m.11 ianuarie 2004).

A fost licentiat al Facultății de Limbă si Literatura Română a Universității din Bucuresti, poet, prozator și jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor.

A lucrat în presa din anul 1950; redactor la ziarul Informatia Bucurestiului, in paginile caruia semna reportaje, anchete si comentarii.

 A fost redactor la ziarul Informația Bucureștiului, în paginile căruia a semnat reportaje, anchete și comentarii.

Este autor al volumului de nuvele Te urăsc, iubita mea (1976), urmat de volumul de versuri Cu tango înainte (1982) și de romanul Iarna când au murit cangurii (1984). 

1935: S-a născut la București, muzicianul  Dan Iagnov (Dan Ion Marcu),compozitor de muzică pop, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România;19 februarie 2012, București.

Compozitor de muzică pop romantică, musicaluri, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A absolvit Facultatea de Construcții Civile și Industriale, promoția 1958/1959, apoi programe de specializare în informatică.

 Încă din copilărie a manifestat talent muzical, a luat lecții de pian de la 5 ani și a debutat ca pianist în București în anul 1980.

A început să scrie muzică la începutul anilor ’80, colaborând cu foarte mulți interpreți, printre care: Angela Similea, Aura Urziceanu, Adrian Daminescu etc.

Principalii orchestratori ai cântecelor sale au fost George Natsis și Ionel Tudor. A compus peste 300 de cântece. a realizat muzicalul „Adio femei!” scris în colaborare cu Dan V. Dumitriu pentru Angela Similea și Ștefan Iordache, muzical care s-a jucat timp de 4 ani, (1990 – 1994), cu săli pline.

1941: În România, Decretul-lege nr. 131/ 20 ianuarie 1941, adoptat în urma rebliunii legionare a fost aprobat prin Legea nr. 80/6 februarie 1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31/6 februarie 1941.

Legea prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei care: „Posedă sau poartă arme, munițiuni, explozibile fără autorizațiune legală; Jefuiesc în bande, oricare ar fi numărul, membrilor lor, depozite publice de materiale, mărfuri, munițiuni, armament, explozibile ori casele publice de bani sau valori; Sustrag munițiuni, arme de orice fel, din cazărmi, depozite, fabrici aparținând Statului sau particularilor, sau din orice local al armatei ori al autorităților care au sarcina menținerii ordinei; Îndeamnă prin viu graiu sau prin orice mijloace la manifestațiuni sau acțiuni cu caracter de uneltire împotriva ordinei politice sau sociale existente în Stat, împărțirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de clasă; Trag cu armele din clădiri, ori adăposturi sau de oriunde, asupra membrilor guvernului, organelor autorității publice sau armatei, indiferent de rezultatul obținut; Ocupă fără drept legal edificiile publice; Distrug instalațiile de utilitate publică; Tipăresc, scriu, desemnează sau multiplică în orice mod, ori împart, manuscrise, manifeste, schițe, desene ce ar conține un îndemn la săvârșirea unui act, sau manifestarea unei idei care constitue o uneltire împotriva ordinei existente în Stat”.

1945: A intrat în vigoare în România, Decretul-lege nr. 309/6 februarie 1945 al Ministerului Naționalităților Minoritare privind statutul naţionalităţilor (devenit Legea nr. 86/1945 pentru Statutul Naționalităților Minoritare), potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie.

Legea prevedea pedepsirea manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului. La art. 2 se menționa: „Se interzice cercetarea originei etnice a cetățenilor români, în vederea stabilirii situațiunii lor juridice”.

Iar la art. 5: „Fiecare cetățean român este singurul îndreptățit a-și stabili limba maternă sau naționalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorități în această privință este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicația cetățeanului respectiv”.

1948: La Campionatul Mondial de tenis de masăde la Londra, echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit locul al treilea .

Din echipă a făcut parte Angelica Adelstein-Rozeanu (foto), care a câștigat și Locul 3 la simplu femei și Locul 4 la dublu mixt (cu Richard Bergmann).

1949: S-a născut soprana și profesoara Mioara Cortez, stabilită în Canada.

Mioara Cortez este sora mai mică a a mezzo-sopranei Viorica Cortez și a profesoarei de pian Ștefania Șerban.

Imagini pentru Mioara Cortez, foto

Mioara Cortez a fost prim-solistă a Operei Naționale Române din Iași și profesoară de canto la Universitatea de Arte „George Enescu”.  

 

1955: A încetat din viață omul politic liberal Constantin Argetoianu (n.3/15 martie 1871, Craiova – d.6 februarie 1952 sau 1955, închisoarea Sighet).

Jurist, medic, diplomat, de mai multe de ori ministru, prim-ministru, Constantin Aegetoianu a fost un sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea.

 1979: S-a născut la Chișinău, muzicianul Dan Bălan, interpret, compozitor, producător, instrumentist, textier din Republica Moldova.

Dan Balan este fiul vedetei de televiziune Ludmila Balan și al lui Mihai Balan, diplomat, fost ambasador al Republicii Moldova în Israel, iar în perioada 2012 – 2017, șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Are o soră, prezentatoarea de televiziune Sanda Balan (n. 1984). Bunicul lui Dan Balan de pe linia maternă – Boris Vasiliev, în copilărie a fost deportat în Siberia.

A câștigat numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards.

Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, este autorul și producătorul hitului mondial Dragostea din Tei, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul.

Autor și interpret a hiturilor internaționale „Chica Bomb”, „Justify Sex”, „Freedom”.

1984: A murit inginerul Remus Răduleţ, personalitate a științei românești care a avut contribuţii importante în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei, fost coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume). A devenit membru titular al Academiei Române din 1963 și  vicepreşedinte al acestui for (1966-1974); (n. 1904).

1984: A murit la București, compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban; (n. 1927, Caracal).

A debutat în 1950 cu melodia Lină Cătălină. Intră în Uniunea Compozitorilor la doar 23 de ani, în 1950. A fost membru în Biroul secției de muzică ușoară a Uniunii (1964-68), în secretariatul Uniunii, al Comitetului de conducere a Uniunii din 1968.

A abordat genuri muzicale diverse: muzică de scenă, musical, repertoriu coral, film de scurt și lung metraj, o lucrare didactică asupra principiilor de orchestrație,  muzică ușoară, peste o sută de piese.

Un fapt remarcabil: în plină expansiune a modei folk, cu priză majoră la public, mai ales cel tânăr, Radu Șerban scrie melodia SEARA, lansată de Anda Călugăreanu, care distanța creația academică de orice meandru al oricărei reprezentări a divertismentului. Era un  lied de mare popularitate. Iar Prieten drag, cântată de Pompilia Stoian a intrat în repertoriul multor vedete internaționle, care au ales-o din caietul de piese propus pentru interpretare la Festivalul Cerbul de aur.

Succesele compozitorului au fost notabile și peste hotare, în calitate de participant-concurent la Festivalurile de la Rio de Janeiro și Tokyo (Premiul firmei Sony la Festivalul internațional al cântecului pentru Iubire absurdă, creație interpretativă remarcabilă a Margaretei Pâslaru).

Ca membru în jurii la festivaluri de muzică ușoară a fost solicitat la Helsinki, Belgrad, Bratislava, Sopot, Mamaia.

1990: Frontul Salvării Naţionale  din România s-a înregistrat oficial, ca formaţiune politică prin Decizia nr. 27/6.II.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti . La 7 februarie va fi dată publicităţii platforma-program a acestei  noii formaţiuni politice, al cărei președinte a devenit fostul nomenclaturist comunist,  Ion Iliescu.

Imagini pentru iliescu photos

1990: A avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numărau: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale va acorda avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România va dobândi şi personalitate juridică.

1991: Ministerul de Externe al  României a dat o declaraţie prin care s-a pronunţat pentru desfiinţarea, până la jumătatea anului 1991, a structurilor militare ale Tratatului de la Varşovia. Toate statele membre ale acestei alianţe militare (URSS ultima, după o îndelungată perioadă de deliberare), s-au pronunţat în favoarea desfiinţării alianţei.

1992: A decedat  Caius Iacob, matematician român, membru al Academiei Române și al Societății Matematice Franceze; (n. 1912).

1993: A încetat din viaţă la Munchen, Germania, George Ciorănescu, poet, traducător şi prozator. În 1947 s-a  expatriat la Paris, iar în 1954  a devenit deputat în primul Parlament European; (n. 19 martie 1918, Moroeni, judeţul Dâmboviţa, într-o familie de învățători).

Imagini pentru CGeorge Ciorănescu

Licenţiat în ştiinţe politice la Facultatea de Drept din Bucureşti în 1941, Ciorănescu a profesat timp de opt ani avocatura, înscris în Baroul din Capitală. Îşi trece doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din Cluj, în 1946, cu teza Românii şi ideea federalistă, publicată postum, în 1996. Tot în 1946, obţine bursa de studii sociologice şi juridice „Dimitrie Gusti” a Academiei Române şi îşi pregăteşte licenţa în filosofie la Universitatea din Bucureşti, licenţă susţinută în 1947, an în care funcţionează şi ca asistent pe lângă Catedra de economie politică a Şcolii Politehnice din Bucureşti.

La începutul anului 1948, cu sprijinul fratelui său Alexandru Ciorănescu, aflat la Paris, pleacă definitiv din ţară, sub motivul aprofundării studiilor universitare în străinătate, şi se stabileşte în Franţa. Diplomat al Institutului de înalte Studii Internaţionale de la Paris (1949), Ciorănescu se integrează, sub oblăduirea lui Constantin Vişoianu şi a celorlalţi membri activi ai Partidul Naţional Ţărănesc din exil, în suita manifestărilor federaliste la nivel european, ca reprezentant al tineretului ţărănist, în rândurile căruia intrase încă din perioada studiilor universitare.

Secretar, între 1951 şi 1953, al Fundaţiei Regale Universitare „Carol I” din Paris şi, după o întrerupere de aproape doi ani (timp în care a activat ca redactor al postului de radio Europa Liberă, la Munchen), secretar general al aceleiaşi instituţii (1955-1957), Ciorănescu îşi definitivează prestaţia de redactor radiofonic la Munchen din 1958 până în 1965, când este numit director adjunct al Departamentului românesc la Europa Liberă (1965-1970).

Și-a început colaborarea la presa anticomunistă din exil cu un comentariu despre Sovietizarea culturii româneşti (semnat cu pseudonimul Iosif Moldoveanu), în revista „Luceafărul” din Paris (1948), a continuat cu o serie de comentarii sociologice şi federaliste în paginile „României viitoare” (1951-1952) şi ale unei publicaţii precum „Revue des etudes roumaines” (1953-1954). Colaborează cu poezie la revista „Anotimpuri” (1955), al cărei cenaclu îl frecventează de asemenea la Paris, acolo unde – începând din 1950 – încredinţează tiparului şi primele sale plachete de versuri: Ystud (1950), Codicil (1952), Poeme fără răspuns (1952) şi Poeme prea târzii (1954).

 A avut contribuţii și în planul ştiinţelor istorice. A  scris şi a publicat, în 1985, o interesantă carte despre Basarabia și a adunat şi a pregătit pentru tipar, până în ultima clipă a vieţii, material documentar pentru o monografie referitoare la Iuliu Maniu.

1993: A murit la München, în Germania (unde plecase în anul 1980), Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român, fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiică a unui preot ortodox memorandist); (n. 10 august 1921, Cluj).

În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în ziarul local, „Națiunea română”. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării.

 A devenit, ca și alți studenți ai lui Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean Viața, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu.

Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism („trebuie să li se înscrie patriotismul cu biciul pe coșul pieptului”, scria ziarul Țara). Ion Negoițescu a fost redactor al Revistei Cercului literar, pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeți români.

Arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România). 

În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu dizidentul anticomunist Paul Goma.

Autoritățile comuniste, de teama unui scandal internațional, nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să-l atace pentru homosexualitatea sa  manifestă: „Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student” (Straja dragonilor).  

 A fost căsătorit de trei ori: cu Octavia Noghia, profesoară, cu Aurelia Ionescu și cu Ileana Vidrașcu, fiica unui fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia și, beneficiind de diverse invitații și burse, și-a petrecut mai mulți ani în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în țară și s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G.Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. 

 În ultimii ani de viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârșit. „Singurul eșec care mă mai poate aștepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia”. 

 A lăsat posterității un jurnal scris în maniera lui Gide care, potrivit afirmațiilor legatarului său testamentar, poetul și publicistul Emil Hurezeanu, reprezintă opera sa fundamentală, dar care nu va putea fi publicat decât după 30 de ani de la moartea scriitorului.

1995: A încetat din viaţă academicianul Nicolae Simionescu, fondator şi organizator, împreună cu academicianul Maya Simionescu a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; (n. 27 iunie 1926).

20 de ani de la dispariția unui mare om de știință: Acad. Nicolae Simionescu

Este unul dintre cei mai citați cercetători români în lucrările din Statele Unite ale Americii. A avut o carieră remarcabilă în domeniul cercetării științifice, fiind profesor și conferențiar la peste 40 de universități și institute de cercetare din lume. ”Mai presus de toate, a fost un vizionar, un erou și un patriot”, a declarat dr. Ileanu Mânduțeanu, membru al Academiei de Științe Medicale.

1996: Plenul Senatului  României a decis că Serviciul de Informaţii Externe (SIE) va fi controlat de o comisie specială a Parlamentului, compusă din cinci membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Totodata Senatul a hotărât că persoanele persecutate în ţara de origine, din considerente de rasă, naţionalitate, religie sau politice, vor putea primi azil în România.

2001: Parlamentul României au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998.

2008: Jurnalistul român de etnie evreiască Max Bănuş a decedat. A fost unul dintre cei mai remarcabili ziarişti de la Radio Europa Liberă. În anii dictaturii comuniste, Max Bănuş şi-a început cariera jurnalistică la  ziarul Sportul românesc din Bucuresti; (n. 23 martie 1926).

2012: Primul ministru al guvernului României, Emil Boc, şi-a anunţat demisia.

Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, la acea dată  şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet.   

Imagini pentru Emil Boc,

2018: A murit publicistul Radion Cucereanu, profesor de biologie, autor de manuale și autor al trilogiei „Lacrimile românilor basarabeni; (n. 1927).

 Radion Cucereanu, a explicat alegerea titlului acestei lucrări prin faptul că “Poporul nostru, pe parcursul a 200 de ani, în afară de lacrimi, nu a avut nimic. Lacrimile Românilor Basarabeni” sunt un strigăt al sufletului meu”. 

Imagini pentru Radion Cucereanu,

 Radion Cucereanu, a explicat alegerea titlului prin faptul că “poporul nostru, pe parcursul a 200 de ani, în afară de lacrimi, nu a avut nimic”. “Lacrimile Românilor Basarabeni” sunt un strigăt al sufletului meu. 

2019: A decedat la București, romncierul Ion Brad, poet și eseist, fost diplomat (n.8 noiembrie 1929, Pănade–Sâncel, Târnava-Mare).

Între 1948-1952 a urmat cursurile Facultății de Filologie din Cluj. După absolvirea facultății a rămas până în 1955 la Cluj, unde a fost,secretar al Uniunii Scriitorilor..A fost unul din exponenții realismului socialist (mai ales în poezie) în anii 1950 și 1960, dar devenit ulterior un scriitor de orientare din ce în ce mai diferită.

În 1955 s-a mutat la București, unde a devenit redactor șef al revistei pentru copii și preadolescenți, purtători ai cravatei de pionier, Cravata roșie. În 1958 a devenit redactor șef al revistei Luceafărul. Între 1973-1982 a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena. În perioada 1965-1989 Ion Brad a fost deputat în Marea Adunare Națională.

Ion Brad a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1974, până la căderea regimului comunist în 1989. Între 1984-1990 a fost directorul Teatrului Nottara din București. După anul 1990 s-a remarcat prin numărul mare de volume memorialistice publicate, în special despre perioada în care a fost ambasadorul României în Grecia (șase volume), dar și despre oamenii, situațiile și momentele pe care generația sa le-a parcurs în perioada comunistă.

2021: A încetat din viață la București, pictorul român Zamfir Dumitrescu (n. 15 aprilie 1946, București), fost politician, membru al Parlamentului României în legislatura 2004-2008.

A pictat portretele monarhilor Suediei şi Norvegiei, dar şi pe cele ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.

A fost ales deputat pe listele PSD dar a devenit deputat neafiliat din martie 2006. Zamfir Dumitrescu a fost profesor universitar la Universitatea de Arte din București și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

În anul 2002, pentru întreaga sa activitate, președintele României i-a acordat Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/06/o-istorie-a-zilei-de-6-februarie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Istoriculzilei blogspot.com;
  4. Istoria md.;
  5. Wikipedia  
  6. Mediafax.ro
  7. http://www.worldwideromania.com
  8. Rador.ro;
  9. Historia.ro.
  10. http://www.worldwideromania.com

Publicitate

06/02/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 2 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

  1529: A fost ucis  Radu de la Afumați, domnul Țării Românești, fiul lui Radu al IV-lea cel Mare.

Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529.

A fost căsătorit cu Ruxandra, fiica domnitorului Neagoe Basarab (la 21 ianuarie 1526).

Spre sfârșitul anului 1528, o grupare de boieri, în frunte cu Neagoe vornicul și Drăgan postelnicul, s-a ridicat împotriva domnului, surprinzându-l fără oastea care l-ar fi putut apăra. Radu a fost nevoit sa fugă în graba în apusul țării, unde spera ca va gasi ajutorul boierilor Craiovești, dar dușmanii l-au ajuns din urmă la Râmnicu Valcea și, nerespectând nici macar lăcașul sfânt în care Radul de la Afumați se refugiase, îl ucid în biserica de pe dealul Cetățuii, sub ochii ingroziti ai preotului, la data de 2 ianuarie 1529.

Tot în acea zi  a fost ucis si fiul sau, Vlad.

Trupul lui Radu a fost dus la mănăstirea din Curtea de Arges, desupra mormântului sau fiind așezată o lespede frumoasa de marmura, pe care viteazul voievod este infățișat călare, cu buzduganul în mână și cu mantia fluturând.

Pe înscriptia aflată pe piatra de mormânt a viteazului domn muntean  Radu de la Afumați,  care a purtat douazeci de razboaie în numai trei ani de domnie din cei aproape opt în care s-a aflat  la cârma Țării Românesti , a rămas scris pentru posteritate: 

“Sa va fie stiute razboaiele… pe care le-am facut eu: cel dintâi război cu agarenii, al doilea de la Gubavi, al treilea la satul Stefeni, lângă Neajlov, al patrulea la Clejani, al cincilea la Ciocanesti…, al nouasprezecelea la satul Rucar, al douazecelea la Didrih”.

  Cu siguranță că  soarta Țarii Româneștiar fi fost una mult mai sumbră, dacă Radu, cel din Afumați, nu s-ar fi incrâncenat  să nu-și  lase țara în mâinile vrajmașilor străini.

Desi scurtă si mereu intrerupta de luptele cu cei ce pretindeau tronul sprijiniți de  Poarta Otomană domnia sa a reprezentat una dintre cele mai glorioase  lecții de rezistență prin luptă, împotriva  Imperiului Otoman, una dintre marile puteri ale lumii la acea dată, care cotropise și transformase deja în pașalâcuri  Grecia, Bulgaria și Serbia.

1784: La Sibiu apare în atelierul tipografului Martin Hochmeister, Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.Tirajul inițial al publicației a fost de 200 de exemplare.

Imagini pentru Siebenbürger Zeitung, 1784 photos

După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr și a fost editata  săptămânal până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung.
De trei ori pe an apărea cu suplimentul gratuit Siebenbürgische Provinzialblätter.
Între 1788-1791 s-a numit Hermannstädter Kriegsbote („Curierul sibian de război”), apoi Siebenbürger Bote. Zeitschrift für vaterländische Interessen, Geschichte und Landeskunde, Weltchronik.

1816 : S-a născut la Mușata–Berezeni, Vaslui, medicul si botanistul român Anastasie Fătu, membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române în perioada 1872 – 1876 ; (d. 3 martie 1886, Iași). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1816.

A creat prima secţie de pediatrie în Principatul Moldova si  pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856).

A studiat cu o bursă la Viena, între 1834–1842, Facultatea de Drept, devenind Doctor în Drept în 1842. În același timp, a urmat și cursurile Școlii de Medicină, a plecat în Franța pentru a-și întregi studiile medicale, pe care le-a terminat în 1847, și a obținut la facultatea din Paris, diploma de Doctor în Medicină. 

Întors în țară în 1852, a fost numit Administrator și profesor de nașteri la Institutul pe care-l înființase domnitorul Grigore Ghica, pentru a primi copiii părăsiți și femeile sărace înainte de naștere. În timpul lucrărilor de organizare a acestei noi instituții, el a scris un manual despre nașteri în limba română, pentru moașele care urmau cursurile sale.

În 1855, a obținut de la guvern autorizația de a înființa o societate cu scopul de a sprijini elevii români, care terminîndu-și studiile în școlile naționale, nu aveau mijloacele necesare de a-și continua pregătirea la o facultate în stăinătate. A donat fundației suma de 1.000 ducați (11.750 franci), exemplul său generos fiind urmat și de alții. Mulți dintre acești studenți, au revenit în țară și au ocupat funcții înalte în administrație.

În 1856 a cumpărat, tot din banii săi, un teren mlăștinos și insalubru situat la una din periferiile Iașului și l-a transformat într-o Grădină Botanică cu cheltuieli bănești care nu au fost mai mici de 50.000 de galbeni. Guvernul și Camera Deputățiilor i-au alocat drept subvenție, dar mai ales drept recompensă pentru acțiunea sa patriotică, o sumă anuală de 2.400 franci și în același timp au declarat Grădina sa, instituție de utilitate publică. În 1859 a fost însărcinat de către Consiliul de Miniștri să studieze reglementările sanitare din străinătate, precum și pe cele din Moldova și Țara Românească, cu scopul de a le unifica și de a crea un proiect de ordine sanitară și de igienă publică; lucrarea a fost tipărită și terminată în 1863.

A fost numit medic șef al Spitalului Sf. Spiridon din Iași, a făcut parte din aproape toate comisiile constituite la nivel de ministere de autoritățile municipale ale acestui oraș, precum și din toate Asociațiile create în țară, atât pentru încurajarea industriei si comerțului, cît și pentru răspîndirea învățăturii în popor.

1853: Se înfiinţeaza  in Bucureşti, în Muntenia, “Şcoala de mică chirurgie” de la spitalul Filantropia.

 Înaintea acesteia, în 1842, se înființase Școala de chirurgie„cea mică”la Spitalul Colțea, condusa de Nicolae Kretzulescu, primul „valah” doctor in medicina de la Paris, care însă nu a rezistat decât câțiva ani.

În 1850, s-a deschis la Spitalul Oștirii din Bucuresti, Școala militara de mica chirurgie.
O lege din 1853 a domnitorului Barbu Stirbei intitulată „Intinderea asezamintelor sanitare si imbunatatirea serviciului medical” prevedea functionarea in fiecare judet a cate unui chirurg si cel putin a unui felcer.

În Bucuresti, in fiecare din cele 5 „vapsele” practica un magistru in chirurgie si un mamaos. Peste tot, sefii trebuiau sa fie medici.
Sosirea lui Carol Davila in Tara Românească, in 1853, reprezinta punctul de plecare al unui sir de reforme care nu vor mai fi abandonate. Tot ceea ce a realizat Carol Davila poarta pecetea durabilității.

Foto: Spitalul Colțea din București

Scoala de mica chirurgie de la Colțea s-a redeschis in 1853, sub conducerea doctorului Gheorghe Polizu, la Filantropia. In acelasi timp, o scoala similara militara funtioneaza pe podul Calitei. Domnitorul Barbu Stirbei aproba propunerea doctorului Kretzulescu de a se uni cele 2 scoli de mica chirurgie si la 4 decembrie 1855 se deschide la Spitalul Ostirii de la Mihai Voda o noua scoala de mica chirurgie, sub conducerea lui Carol Davila. Scoala de Chirurgie se transforma in Scoala Nationala de Medicina si Farmacie, cu o durata de 8 ani (5 de studii si 3 de practica).
Primul professor de chirurgie la Bucuresti a fost dr.Nicolae Turnescu; el a fost si primul decan al Facultatii de Medicina si primul titular al serviciului de chirurgie de la Coltea.

1866: S-a născut la Brașov, criticul și istoricul literar, biograf, traducător, om politic, Gheorghe Bogdan-Duică; (d.21 septembrie 1934, Brașov).

1866-1934 Gheorghe Bogdan-duică

Critic și istoric literar, biograf, traducător, om politic; membru titular (din 1919) al Academiei Române.

A urmat studii universitare la Budapesta (1885), Jena (1886) și Viena (1887–1888), fiind licențiat în istorie al Universității din București (1897). A fost profesor de Limba română la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, la Focșani, Galați, Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” și Liceul „Mihai Viteazul” din București.

În 1919, chemat de Sextil Pușcariu, a devenit profesor de Istoria literaturii române moderne la Universitatea Daciei Superioare din Cluj, apoi primul decan al Facultății de Litere a Universității din Cluj. A debutat în Gazeta Transilvaniei (Brașov, 1881), a colaborat la Tribuna (Cluj), Convorbiri literare (Iași), România jună (București), Societatea de mâine (Cluj).

A condus Gazeta Bucovinei (Cernăuți), a editat, împreună cu Virgil Arion și Vasile Pârvan Românismul, care apăra politica națională a românilor ardeleni. În 1916 a fost deportat la Săveni și Troian în Bulgaria.

Din lucrările sale: Petru MaiorBucovina – Notițe politice asupra situațieiProcesul episcopului Ioan Inochentie ClainDespre „Țiganiada” lui Budai-Deleanu. Înrâuririle germaneTitu Liviu MaiorescuIstoria țărănismului. Vol 1: Vieața și opera întâiului țărănist român – Ion Ionescu dela Brad (1818-1891)Vasile Alecsandri. Admiratori și detractoriIstoria literaturii române moderne. Întâii poeți munteniViața și ideile lui Simion BărnuțiuVieața și opera lui Gheorghe LazărDespre „Luceafărul” lui Mihail EminescuVasile Alecsandri. Povestea unei viețiIoan BaracEftimie MurguMihai Eminescu, etc. A primit Premiul Național de critică și istorie literară (1925).

1882: S-a născut la Ianca, Brăila, artistul plastic român Ion Teodorescu-Sion; (d. Ianca, jud.Brăila).

1882-1939 Ion Teodorescu Sion. Autoportret

Pictorul și desenatorul Ion Teodorescu-Sion a urmat cursurile Școlii de Belle Arte din București, avându-i ca profesori pe George Demetrescu Mirea, Ipolit Strâmbescu și Ion Georgescu, iar între anii 1904–1907 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Paris, unde a ajuns cu o bursă acordată de Ministerul de Război.

În capitala Franței i-a avut profesori pe Jean-Paul Laurens și Luc Olivier Merson. 

În 1909, a venit și prima recunoaștere a talentelor sale artistice, pictorul primind Premiul al II-lea la Ateneul Român, iar cinci ani mai târziu a vernisat prima sa expoziție personală. A făcut călătorii de studii în Anglia, Belgia, Algeria, Olanda, Italia, Franța etc. A publicat și desene satirice în revistele FurnicaZaveraNea Ghiță.

A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București și a făcut parte din comitetul de constituire al Societății Artiștilor Plastici. A luat parte la luptele din timpul Primului Război Mondial, fiind unul dintre artiștii mobilizați de Marele Cartier General pentru a crea opere cu subiecte din război, pentru a contribui la înființarea unui Muzeu Național, fiind, totodată, și membru fondator al Asociației Arta Română din Iași.

A făcut parte din grupul artiștilor care au decorat interiorul Palatului Regal, care actualmente este sediul Muzeului Național de Artă al României. Lucrările sale au fost expuse la Saloanele Oficiale, la manifestările Societății Tinerimea artistică, Asociației Arta Română și în sălile Ateneului, UniversulDalles, etc. A fost distins cu Ordinul Coroana României cu grad de Ofițer, primind și medalia Bene Merenti

1891: S-a născut în satul Haşag din fostul judeţ Târnava Mare, poetul, jurnalistul şi traducătorul roman Aron Cotruş; Din 1939 până în 1956, a trăit în Spania, iar în 1957 a solicitat autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (1 noiembrie 1961).

A intrat la Arad in redactia ziarului Românul (1913) si a Gazetei de Transilvania (1915).

Inrolat in armata austro-ungara (1916), e trimis pe frontul italian; trece la italieni si se inroleaza in Legiunea romana; membru in Comisia Interaliata de Propaganda impotriva Puterilor Centrale, cu sediul la Padova, redactând aici gazeta saptamânala de front Neamul românesc (1918).

In urma armistitiului, Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). In 1920 se stabileste la Arad si Timisoara, redacteaza revista Banatul si conduce  publicatia ,.Samanatorul”.

A fost membru al Soc. Scriitorilor Romani (1920); presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat (1928); diurnist in Ministerul Afacerilor Straine (1929); atasat de presa la Milano (1930) si Varsovia (1930-1937); atasat de presa in Ministerul din Bucuresti (1937-1940); consilier de presa la Madrid si Lisabona (1940-1945). Desfasoara, in Polonia, Spania si Portugalia, o intensa activitate de propagare a valorilor literare romanesti (in 1931, publica in lb. polona antologia Te-maty rumunskie – Teme romanesti, in care figureaza cei mai reprezentativi poeti romani moderni).

Din 1945 este director al ziarului Carpatii si presedinte al Asociatiei Romanilor din Spania.

Debuteaza in revista Luceafărul  (1908) si editorial cu voi. Poezii (1911). Poezie austera, cu accente expresioniste, inspirata din realitatea violenta a razboiului in Sarbatoarea mortii (1915); energetism si revolta sociala in Neguri albe (1920), Versuri (1924), In robia lor (1926), Cuvinte catre taran (1928), Maine (1928), Printre oameni in mers (1933). Perspectiva eroica, inceputa cu poemul Horia (1935), se accentueaza in Peste prapastii de potrivnicie (1938) si Rapsodie valalia (1940).

A primit Premiul Societatii Scriitorilor Romani (1926; 1943). Viforos si teluric, versul lui COTRUS e dezordonat, inform, premeditat anticalofil. Stabilit in Spania (1945-1956), publica aici voi. in limba spaniola Poemas de Montserrat (1951) si Cantos a Raman Lull (1952);

In limba română: Drumuri in furtună (1951), intre Volga si Mississippi (1956). In 1957 se stabileste in SUA, unde, tot mai bolnav, izolat, moare intr-un spital din Long Beach in data de 1 noiembrie 1961.

1897: La Chişinău, in gubernia Basarabia din  Imperiul Rus, este întemeiată o secţie a Societăţii Imperiale Ortodoxe Palestiniene.

 

1913 : S–a născut la București, medicul chirurg Ioan Jak Rene Juvara, membru de onoare al Academiei Române din 1992; (m.18 februarie 1996, București).

 În 1964 a primit titlul de Doctor Docent, fiind apoi profesor titular, profesor consultant la clinica chirurgicală a Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”, unde a depus o muncă intensă în direcția construirii unei noi aripi a spitalului, cu o secție de terapie intensivă, bloc operator cu trei săli de operații, laboratoare și paturi), a dotării clinicii cu aparatură chirurgicală și punerii la punct a investigației radiologice intraoperatorii pentru chirurgia biliară, etc. A fost un distins și apreciat membru, titular, al mai multor societăți și academii naționale și internaționale. Recunoscut drept creator al unei prestigioase școli de chirurgie, autor al unui număr de 14 tehnici chirurgicale originale, a lăsat o prodigioasă operă științifică, materializată în aproximativ 250 lucrări comunicate și publicate, atât în țară cât și peste hotare.

Pe lângă cele trei certificate de inovator, lucrările sale cu privire la Tratamentul chirurgical al hipertireozelor, Chirurgia pancreasului, Chistul hidatic pulmonar etc., au fost foarte apreciate de specialiști. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sanitar clasa a II-a (1970) și cu Ordinul Muncii clasa a II-a (1972)

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, din aceasta familie faceau parte  conducători ai revoluției macedonene contra dominației turcești, care, dupa infrangerea revoltei  s-au refugiat în România.  Membrii ramurii din Moldova se iscăleau Juvara, in timp ce in Muntenia  se iscăleau Djuvara.

1918: S-a constituit la Odessa Comitetul Național al românilor emigranți din Austro-Ungaria.

O contribuție importantă în inițierea și înfăptuirea marilor acte politice care aveau să pregătească unirea Basarabiei cu România.

1919:  Consiliul Dirigent al Transilvaniei trece la reorganizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe şi numeşte prefecţii pentru toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii marilor oraşe  Arad, Cluj şi Sibiu.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuţii legislative, executive şi administrative limitate, al Transilvaniei, care a activat în perioada 2 decembrie 1918 şi 4 aprilie 1920. 

La data de 2 decembrie 1918, la ora 9, în sala tribunalului din Alba Iulia a avut loc o şedinţă a Marelui Sfat Naţional în care, printre altele, s-a decis componenţa conducerii acestui organism, componenţa delegaţiei care urmau să prezinte regelui şi guvernului României hotărârile Adunării Naţionale şi s-a luat decizia înfiinţării a unui comitet executiv din rândurile sale  cu activitate permanentă, care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei. 

Fotografie a Consiliului Dirigent al Transilvaniei din 1 decembrie 1918:

Rândul întâi în picioare de la stânga la dreapta: Ion Bordea, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Ioan Suciu, Victor Bontescu, Solomon Halița, Laurențiu Oanea, Aurel Lazăr, Emil Hațieganu, Ion Flueraș, rând doi așezați: Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad.

 Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu. 

1925: S-a născut la București, artista, istoricul de artă și profesoara Yvonne Hasan, membră fondatoare a Uniunii Artiștilor Plastici; (d.10 august 2016, București).

1925-2016 Yvonne Hasan

Artistă, istoric de artă și profesoară; membră fondatoare a Uniunii Artiștilor Plastici. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București, specialitatea Estetică, Istoria artei. Și-a susținut doctoratul la aceeași instituție de învățământ. A studiat cu M.H. Maxy și, ulterior și cu marele pictor Alexandru Ciucurencu.

A fost profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Catedra de Istorie a artei, autoare de cursuri, studii, articole de istoria artei. A publicat la Editura Meridiane, volumul Paul Klee și artă modernă. A avut nouă expoziții personale la București (1956, 1962, 1968, 1975, 1979, 1984, 1992, 2000 și 2009), una la Tel Aviv (1985) și a participat la numeroase expoziții de grup, după 1945.

1928: S-a născut la Arpad/Arpășel,compozitorul, muzicologul şi profesorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah („Constelaţia omului”, „Metamorphose”); (m. 2 octombrie 2002, Tg.Mureș).

În 1946 și-a început studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj, a continuat la Conservatorul din Moscova (1949–1954). Din 1958 a fost lector, apoi profesor la Conservatorul din București.

A primit bursă de documentare și cercetare la DAAD. A susținut conferințe, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare; a realizat emisiuni de radio și televiziune și a publicat studii, articole, interviuri, cronici în MuzicaStudii de MuzicologieContemporanulRomânia LiterarăMelos (Mainz), etc.

A compus muzică vocal-simfonică: Cantata pentru cor de femei, două flaute, instrumente de coarde și percuție, Prind visele aripi – cantată pentru cor mixt și orchestră, Constelația omului – oratoriu pentru recitator, voce înaltă, cor mixt și orchestră; muzică simfonică: Mica suităSimfonia IColoana infinită – poem simfonic pentru orchestră mare, Poarta sărutului – poem pentru orchestră mare, Spațiu și ritm; muzică de teatru: Tragedia omuluiMiorița; muzică de film: AvalanșaComoara din Vadul VechiRăscoalaMeandreLuchianLumini și umbre – serial TV, Atunci i-am condamnat pe toți la moarteMihai Viteazul.

1933: S-a nascut  Ion Băieşu, prozator, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa” (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie); (d. 21 septembrie 1992).

A scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio şi televiziune.

1933-1992 Ion Băieșu

A urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, apoi Facultatea de Filosofie și Facultatea de Filologie ale Universității din București, pe care le-a absolvit în 1961.

În 1952 s-a angajat redactor la revista Albina, apoi la revista Scînteia tineretului, unde a înaintat mai târziu până la funcția de redactor-șef adjunct. A debutat în 1956 cu volumul Necazuri și bucurii. În 1966 a înființat revista Amfiteatru, iar în 1967 a publicat volumul Iubirea e un lucru foarte mare. Câteva minunate povestiri despre Tanța și Costel. La cererea Televiziunii române a scris și scenariul, după care s-a turnat serialul Tanța și Costel, consacrat de cuplul de actori Octavian Cotescu–Coca Andronescu.

În 1969 a fost înlăturat de la conducerea revistei Amfiteatru, moment din care a refuzat orice funcții oficiale, alegând să se susțină financiar din scris. În 1985 a publicat romanul Balanța, într-o variantă cenzurată, versiunea integrală a cărții apărând abia în 1990. A scris schițe și foiletoane umoristice: PreșulUmorul la domiciliu; piese de teatru: AlibiCine sapa groapa altuiaExperimentulTanța și CostelReclamațieFantomiadaBoul și vițeii; scenarii de film: Astă seară dansăm în familieBalanțaDe ce are vulpea coadă?Grăbește-te încetMaiorul și moarteaCamera albă, etc.

VIDEO:

1956: S-a născut interpretul şi compozitorul de muzică uşoară Adrian Romcescu.

A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București. În 1973, la numai 17 ani, a câștigat Premiul I la interpretare, la Festivalul de la Mamaia, cu melodia Chemarea dragostei.

În 1983 s-a stabilit în Danemarca, căsătorindu-se cu Gitte, odată cu el plecând și fratele său, Mircea Romcescu și soția acestuia, Olimpia Panciu.

În anul 2013 s-a întors în România.

1970: S-a născut la Târgu Mureș interpreta de muzică uşoară Sanda Ladoşi.

Imagini pentru sanda ladosi photos

Încă din copilărie a cântat în diverse coruri și a învățat pianul și chitara de la 10 ani. În anul 1988, a participat la Festivalul de muzică ușoară Mamaia cu melodiile Te iubesc și Mă rog, obținând locul II, iar în 1993 casa de discuri. Electrecord i-a editat albumul Când vinea seara. A urmat o carieră de succes, cu participări frecvente la Festivalul de muzică ușoară Mamaia, înregistări, turnee, apariții TV. În timp, a dezvoltat și o nouă pasiune, devenind acrobat la circ. În 2017 a devenit director adjunct al Circului Metropolitan din București. De asemenea, a apărut ca invitată în multe piese de teatru la Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

1990: A decedat diplomatul român Corneliu Bogdan (n. Grumberg 1921). A a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Washington, SUA, între 1967-1976.
În tinerețe a fost unul din liderii comuniști ai „Uniunii Naționale a Studenților din România”.
A fost unul dintre artizanii vizitei a președintelui Richard M. Nixon, la București in august 1969, cand Nicolae Ceaușescu și-a consolidat poziția cu Statele Unite și in ceea ce privește comerțul cu SUA, avand statutul națiunii celei mai favorizate.

Imagini pentru photos   Corneliu Bogdan

În 1988 până la început de 1989, a fost in arest la domiciliu ca adversar al sistemului corupt și falimentar comunist.
În anul 1989 a fost cercetător invitat (visiting scholar) la „Centrul Woodrow Wilson” al „Smithonian Institution” din Washington.

În 1989 s-a intors acasa în decembrie și s-a ascuns de Securitate, numele lui fiind pe o lista de persoane care urmau să fie impușcate.
A fost ministru secretar de stat la Ministerul de Externe post-revoluționar (28 decembrie 1989- 2 ianuarie 1990).

Corneliu Bogdan a scris în colaborare cu Eugen Preda „Spheres of Influence”(Columbia University Press), carte tradusă parțial și în limba română.
Potrivit afirmației pe care Ioan Talpeș i-a făcut-o istoricului american Larry L. Watts (2009) Corneliu Bogdan ar fi avut relații cu KGB.
A murit in urma unui anevrism al aortei, și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

1990: In România eliberată de comunism ia ființă Asociatia Foștilor Deținuți Politici (AFDP).

Asociația foștilor deținuți politici, a anticomuniștilor, deportaților, prizonierilor și urmașilor acestora, este membră a Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Comunismului, INTER ASSO, cu sediul central în Berlin.

Foto: Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu, (n. 27 mai 1928, Ciumați, Prahova – d. 5 decembrie 2008, București )

Inițiatorul acestei uniuni și președintele ei până în 1998 a fost luptatorul anticomunist Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008. În prezent această funcţie este ocupată de inginerul Octav Bjoza.

În anul 1998, AFDPR mai avea 700 de membri.

1991: Andrei Pleşu, ministrul culturii in guvernul Petre Roman, şi-a anunţat demisia in urma interdictiei date de Guvern vizitei Regelui Mihai in Romania.

El a considerat că în comunicatul Guvernului emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.

Imagini pentru Andrei Pleşu,photos

Andrei Pleşu,  a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune că şi-a înaintat demisia către primul ministru si ca gestul său fusese provocat de refuzul autorităţilor de a-i acorda viză de intrare fostului rege Mihai şi familiei sale, care şi-au manifestat intenţia de a face Crăciunul în ţară.

Din punct de vedere legal, ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, s-a „acoperit” cu decretul emis de guvernul Groza în 1948, prin care lui Mihai I i se retrăsese cetăţenia română.

Însă Bogdan Baltazar, membru al Executivului, a întins discursul antimonarhist la maxim, făcând o declaraţie publică în care relua unele teze ale regimului comunist privind „parazitismul” Coroanei asupra României, în perioada regalităţii.
Escaladarea tensiunilor pe tema interdicţiei pe a intra în ţară pentru regele Mihai a determinat guvernul să discute, în prima sa şedinţă din 1991, cazul demisiei lui Andrei Pleşu.

Primul ministru Petre Roman a făcut apel la stabilitate şi unitate, susţinând că, în timp, se va reglementa statutul fostului suveran.
Ministrul Culturii nu a insistat cu demisia, decizând în cele din urmă să contribuie la „stabilitatea guvernului” clamată de Roman.

În conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de guvern, Andrei Pleşu a declarat:
„În urma unei şedinţe, unice, prin lungimea ei, în orice caz, şi prin intensitatea discuţiilor pe care le-a cuprins, am putut constata, pe de o parte, că guvernul a luat unele măsuri pentru lămurirea cetăţeniei române a lui Mihai de Hohenzollern, urmând, ca urmare a dobândirii acestei cetăţenii, ca el să nu mai aibă nevoie de viză de intrare în ţară.

Am constatat, de asemenea, cu satisfacţie, să s-a decis ca, de aici încolo, activitatea guvernamentală să fie mai solidară şi mai atentă la consensul general asupra fiecărei decizii.
De asemenea, domnul Baltazar a acceptat – şi o va face probabil şi în comunicatul pe care îl pregăteşte – că aprecierile de ordin istoric pe care le-a făcut în comunicatul domniei-sale privind familia regală nu reprezintă punctul de vedere al plenului executiv.

Aceste lucruri întâmplându-se, am avut temei suficient să-mi retrag demisia”.

2004 :A încetat din viață la Policoro, Basilicata, Italia, arheologul italian originar din România, Dinu Adameșteanu (n.25 martie 1913, Toporu, Vlașca/Giurgiu).

A fost profesor la Universitatea din Lecce (Italia) și director al Școlii de specializare în Arheologie Clasică și Medievală la aceași universitate; membru de onoare al Academiei Române.

2013: A decedat la București, Alexei Rudeanu ( n.12 aprilie 1939, Chișinău, România/Moldova), scriitor și ziarist; redactor la ziare din Botoșani și Suceava. A făcut studii primare și liceale la Zalău, Cluj, Aiud, terminate în 1957 la Arad, apoi la Institutul Pedagogic din Suceava în anii 1968-1969.

A lucrat ca redactor la diverse ziare din Botoșani și Suceava. A debutat în suplimentul literar al ziarului sucevean „Zori noi” în 1957, continuând să publice reportaje, schițe și povestiri în presa locală. Între anii 1977 și 1986 s-a retras în munți, pentru a se dedica scrisului.În 1992 a fondat „Liga Legendelor Lumii – Gnomes’ Land”, pentru promovarea copiilor talentați, iar în 2000 a înființat „Cetatea literară. Revista scriitorilor români de pretutindeni”.

2018 : A încetat din viață la Constanța, omul de știință român de naționalitate armeană, Garabet Kumbetlian ( n.11 martie 1936, Constanța).

A fost un cunoscut inginer specialist în mașini termice, cercetător, profesor universitar, membru al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR), al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), etc.

Într-o lucrare despre holocaustul armenilor, Garabet Kümbetlian explica cum s-a schimbat numele armenilor refugiați din Turcia. Familia sa paternă provenea din localitatea Konya.Părinții vorbeau între ei româna, cu bunicii paterni, turca,iar când tatăl său se întâlnea cu prietenii în oraș, discutau între ei în armeană.

„ Părăsind Turcia, armenii înlocuiau în numele lor de familie sufixul turcesc «oglu» cu echivalentul armenesc «ian», care are aproximativ aceeași semnificație și care s-ar traduce în limba română cu «alde». Spre exemplu, numele de Kümbetlian vine de la Kümbet, care înseamnă «movilă» sau «deal» în limba turcă. În Turcia, numele nostru era Kümbetlioglu, având particula «li» care are semnificația românescului «de la» și sufixul «oglu» care se traduce prin «fiul lui». Adică «fiul celui de la deal».

Plecând din Turcia, numele nostru a devenit Kümbetlian. Mulți armeni și-au schimbat și rădăcina turcă a numelui, cu cea echivalentă armeană, ca în cazul celor din familia Altunoglu (fiul aurarului sau al bijutierului), înlocuind turcescul «altun», care înseamnă „aur», cu echivalentul armean «vosghi», devenind astfel Vosganian ”

— Garabet Kümbetlian, Adevărul, 3 ianuarie 2018

2023: A decedat la București, scriitorul, prozatorul, dramaturgul și scenaristul de film, Dumitru Radu Popescu, membru titular al Academiei Române. S-a născut la data de 19 august 1935 în localitatea Nojorid din jud.Bihor, România.

Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968 și deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino.

Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați.

Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor2-ianuarie-selectiuni-4
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

02/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 decembrie 1989: REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ CONTINUĂ

In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat distrugerile și schimburile de focuri și a crescut numărul morților și răniților. Armata, Securitatea și Miliția trecuseră de partea Revoluției.

În fața fenomenului terorist, revoluţionarii au format patrule care controlau trecătorii la Metrou şi pe străzi, cei suspecti fiind reţinuţi.

 La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale,  prin care se reafirma victoria Revoluţiei si totodata, erau prezentate masurile excepționale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase.

La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării

S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).

Primul conducător al acestui partid după reînfiinţarea sa a fost ing. Sergiu Cunescu.

24/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: