CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 20 septembrie în istoria noastră 

1347: Cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei (1342-1382) a emis prima diplomă privilegială a oraşului Baia Mare, acordată la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), în urma faptului că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabileau hotarele oraşului şi se acordau locuitorilor săi numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

Deasemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urburei” cuvenite regelui.

Toate acestea denotă faptul că, la mijlocul secolului XIV, Baia Mare era un oraş structurat şi bine organizat, cu libertăţi specifice unui oraş liber regal care beneficia de o autonomie ridicată în raport cu instituţia comitatului de la Satu Mare.

Imagine similară

Orașul a fost atestat documentar pentru prima data în anul 1329  sub numele  Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou și s-a dezvoltat ca un centru aurifer în secolele 14-15.

Actul eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou   la data de 20 septembrie 1347, reprezenta una dintre  cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare)  si  cuprinde o serie de privilegii acordate centrelor  miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal.

In 1446 orașul a devenit proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), acesta a fost fortificat.

1444: S-a declanşat Campania anti-otomană în timpul căreia oştile creştine conduse de Iancu de Hunedoara au asediat cetatea Varna.

  În ofensiva spre Constantinopol, armata regelui Vladislav, comandată efectiv de către Iancu de Hunedoara, însumând circa 15.000 oameni, a pătruns pe teritoriul Imperiului Otoman pe la Orşova, în marşul de-a lungul Dunării au fost obţinute câteva victorii uşoare la Cladova, Vidin şi Nicopol.

Traseul era mai lung, dar evita trecătorile din Munţii Balcani, care puteau fi apărate uşor de forţele otomane.

La 16 octombrie, oastea Ţării Româneşti comandată de voievodul Vlad Dracul s-a adăugat armatei lui Iancu. Astfel, efectivele au sporit la circa 20.000 de oameni. Armata cruciată a continuat înaintarea spre ţărmul Mării Negre, pentru a parcurge drumul de pe litoral spre Constantinopol.

La 9 noiembrie, ea a ajuns la Varna, unde a intrat în contact cu armata otomană, care sosise acolo chiar în noaptea precedentă.

Bătălia de la Varna reprezentată într-o cronică poloneză de la 1564

Armata lui Murad II, care a ocupat poziţii la vest de Varna a putut atinge un efectiv foarte mare, estimat între 80.000 şi 100.000 de oameni, deoarece au putut fi transbordate trupele din Asia.

Atacul crestin a fost respins cu uşurinţa, regele Ungaro-Polon (Vladislav III Jagello pentru polonezi și Vladislav I pentru unguri), fiind  ucis,  trupele cruciate din centrul dispozitivului retragandu-se  în fugă spre nord. Bătălia a fost pierdută pentru că planul pus la cale de voievodul Transilvaniei a fost compromis de acţiunea necugetată a lui Vladislav. Iancu de Hunedoara a reuşit să scape. Rămăşiţele armatei cruciate s-au retras în Dobrogea, de unde au trecut în Ţara Românească.

1459: Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462; 1476).

Foto: Vlad Țepeș

In acest hrisov dat „în cetatea Bucureşti”, în limba slavonă, limba oficială de cancelarie a Ţării Româneşti, Vlad Tepes  întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”.

document

Foto: Primul  document cunoscut în care se face referire la  București

Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur, insa conform altei variante mai probabile, Bucuresti a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsit de secol XIV.

Pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica.

Pana in 1800 i. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitati in zonele Dudesti, Lacul Tei si  Bucurestii- Noi de astazi.

Sapaturile arheologice arata trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului si pana in anul 100 i. Hr., in timpul caruia zonele Herastrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci).

Primele locuinte dupa retragerea aureliana din 273 d. Hr. sunt atestate in secolele III – XIII, pana in Evul Mediu.

Asezarea este atestata documentar la 20 septembrie 1459 intr-un act emis de Vlad Tepes, domn al Tarii Romanesti, prin care se intareste o mosie unor boieri.

Bucuresti, secolul al XVII- lea (Bucharest, woodcut, published in Leipzig in 1717) foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

Bucuresti, secolul al XVII- lea (publicat la Leipzig in 1717)

foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

 Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugarul, Mihnea cel Rău.

In timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrăditi cu lemne mari ( trunchiuri ) de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului.

„Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălat şi legate împreună prin grinzi de-a curmezișul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.

 Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa supravegheze drumul ce mergea de la Targsor la Giurgiu, in ultima asezare aflandu-se o garnizoana otomana.

In scurt timp, Bucurestiul se afirma, fiind ales la 14 octombrie 1465 de catre Radu cel Frumos ca resedință domnească.

In anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta ramanand pana astazi cel mai vechi lacas de cult din oras pastrat in forma sa initiala.

In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Țării Românesti, moment in care se trece la modernizarea acestuia.

Apar primele drumuri pavate cu piatra de rau (1661), se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca (1694) si este construit Palatul Mogosoaiei (Constantin Brancoveanu, 1702), edificiu in care astazi se afla Muzeul de Arta Feudala Brancoveneasca.

In 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Coltea, care a fost avariat ulterior intr-un incendiu si un cutremur si reconstruit in 1888.

In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic; se remarca cresterea numarului mestesugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor s.a). Odata cu acestea continua modernizarea orasului.

Sunt create primele manufacturi, cismele publice, iar populatia se mareste continuu prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indica 30.030 de locuitori, in timp ce cea din 1831 numara 10.000 de case si 60.587 de locuitori).

Incet-incet apar o serie de institutii de interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Cimitirul Serban Voda, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica din Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica din Bucuresti, Ateneul Roman, Banca Nationala, cinematografe) si inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Bucuresti este astazi cel mai mare oras, centru industrial si comercial al tarii.

Populatia de peste doua milioane de locuitori face ca Bucurestiul sa fie a șasea capitală dupa marime din Uniunea Europeană.

Bucurestiul are un statut special in tara, fiind singurul oraș care nu apartine nici unui judet.

Totuşi, populaţia sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.

1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, eveniment mentionat  in  pisania din foișorul de pe latura de răsărit a acestuia.

 

Prima expoziţie a Atelierelor publice de pictură din curtea Palatelor  Brâncoveneşti

Palatul Mogoșoaia, situat în apropiere de București, pe malul lacului Mogoșoaia, este un complex construit în stil arhitectural brâncovenesc,  de domnul  Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și a fost unul dintre locurile cele mai dragi acestuia.

Nu se cunoaște data începerii construcției Palatului din Mogoșoaia, ci doar data terminării ei — anul 1702, conform pisaniei existente în foișorul de pe latura sa de răsărit. Istoricii cred că denumirea Palatului este dată de numele văduvei boierului Mogoș, proprietara pământului pe care imobilul a fost ridicat.

Palatul a aparținut lui Constantin Brâncoveanu și descendenților săi timp de 120 de ani. După execuția lui Brâncoveanu, în 1714, palatul a fost transformat în han. Ștefan Cantacuzino a răscumpărat apoi proprietatea de la Mogoșoaia, care a revenit ulterior marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, ai cărui urmași au stăpânit complexul de clădiri până la începutul secolului al XIX-lea.

Ultimul proprietar în linie directă din familia Brâncoveanu care a stăpânit Palatul de la Mogoșoaia a fost Grigore Brâncoveanu (1767—1832).

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a fost devastat în mai multe rânduri, precum în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 și în vremea Revoluției din 1821, dar a rezistat de-a lungul vremurilor, având ziduri puternice.

Din 1832, palatul a trecut în proprietatea familiei Bibescu, prin căsătoria lui Zoe Mavrocordat (fiica adoptivă a lui Grigore Brâncoveanu) cu domnitorul Gheorghe Bibescu.

Palatul va rămâne în proprietatea familiei Bibescu până în 1947, timp în care imobilul a fost supus mai multor lucrări de renovare, inițiate de Nicolae Bibescu și continuate de Martha Bibescu, care a început în 1912 lucrările de restaurare a  sa, apelând la o echipă de meșteri italieni, condusă de arhitectul venețian Domenico Rupolo. De la Veneția au fost aduse și materialele necesare decorării interioarelor palatului.

Lucrările de restaurare au fost întrerupte în timpul Primului Război Mondial, iar în noiembrie 1916 palatul a fost bombardat de aviația germană.

În 1920, Martha Bibescu a reluat lucrările de restaurare, sub conducerea aceluiași arhitect venețian Rupolo, apoi sub conducerea arhitectului George M. Cantacuzino. Lucrările de amenajare a interioarelor au continuat și între 1930-1935, sub conducerea lui George M. Cantacuzino. Martha Bibescu a strâns în încăperile palatului obiecte de artă dintre cele mai valoroase legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat.

Domeniul de la Mogoșoaia a fost naționalizat de comuniști în anul 1949.

1850: A apărut la Paris, “Româniea viitore”, o revistă politică redactata de un  grup de exilaţi români printre care se numarau Nicolae Balcescu, Vasile Alexandri și Alecu Russo, care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să se refugieze în Franţa.

1850 România Viitoare

A apărut un singur număr, la 8/20 septembrie 1850, având printre colaboratori pe N. Bălcescu, D. Bolintineanu, C.A. Rosetti etc, In acest prim numar este publicat Manifestul Poporului Român, în care erau formulate scopul si programul de luptă a viitoarei revoluții române, sub deviza „Dreptate, Frăție, Unitate”.

Tot atunci, a fost publicat celebrul poem Cântarea României, de Alecu Russo.

1859: S-a născut la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, poetul Dumitru Theodor Neculuţă; (m. 1904).

De profesie a fost cizmar. Autodidact, s-a format ca poet sub influenţa folclorului, a lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc.

S-a legat de mişcarea muncitorească şi s-a alăturat lui I.C. Frimu la refacerea Partidului social-democrat al muncitorilor.

Imagini pentru photos Dumitru Theodor Neculuta

În versurile sale abordează teme sociale, înfăţişează viaţa grea a ţărănimii. A publicat în diverse reviste ale vremii, precum „România muncitoare” sau „Adevărul ilustrat”.

A decedat în 17 octombrie 1904, la Bucuresti. Poeziile sale au fost editate postum, în 1907, în volumul „Spre ţărmul dreptăţii”.

În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind considerat primul poet-muncitor român.

1862: La Bucureşti, în Principatele Române unite, s-au inaugurat cursurile Şcolii Militare, într-o clădire nouă de pe Uliţa Târgoviştei (în prezent Calea Griviţei, în imobilul unde astăzi functionează Universitatea Natională de Arte si în căminele ASE cu intrarea din Str. Mihail Moxa).  

La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a spus:

“Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure şcoli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov”.

1862: S-au inaugurat cursurile Școlii Militare de la București

Pe baza Regulamentului Școlii militare din București, la 3 august 1860 la București au fuzionat, școlile militare de la București și Iași, cu o durata a studiilor de cinci ani, cursurile fiind deschise oficial în toamna anului 1862. La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea: „Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure școli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace și de dincolo de Milcov”.

1866: S-a născut la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi localitatea Coșbuc, marele  poet român George Coşbuc, al șaptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu; (d. 9 mai 1918).

A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română.

George Coșbuc (d. 9 mai 1918, București), a fost  membru titular al Academiei Române din anul 1916.

1880: S-a născut în localitatea Marsilieni, Ialomița,omul politic Aurelian Pană, specialist în agricultură ,ucis în vremea prigoanei comuniste la 4 mai 1951 închisoarea Gherla.

1880-1951 Aurelian Pană

A urmat studii superioare la Facultatea de Științe Sorbona din Paris, unde a obținut 3 licențe: Botanică (1900), Zoologie (1901) și Geologie (1904).

A fost membru al Societății de Științe din București, președinte al Institutului Național de Export, delegat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pe lângă Direcția Porturilor în vederea construcțiilor de silozuri, membru în Consiliul Permanent al Agriculturii, membru al Institutului de Științe Sociale al României, secțiile agrară și a cooperație, președinte al Academiei de Agricultură și președinte al Sindicatului Agricol Ialomița, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, ministru al Agriculturii în guvernul Mareșalului Ion Antonescu.

Pentru activitatea sa la Ministerul Agriculturii, de unde a plecat prin demisie, nu a primit nici măcar un salariu, sumele care i s-ar fi cuvenit fiind donate ca ajutoare pentru funcționarii ministerului. După instaurarea regimului totalitar, a fost arestat și judecat alături de ceilalți membri ai guvernului antonescian. A fost condamnat la 10 ani de închisoare, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, încarcerat la Jilava, Cernavodă și Gherla, torturat până la moarte.

1883: A murit la Iaşi, Alexandru Lambrior, filolog şi folclorist, primul cercetător care a emis ideea întocmirii unei antologii a literaturii populare române.

A terminat cursurile secundare la Colegiul Național, instituție de învățământ continuatoare a Academiei Mihăilene, fiind șef de promoție alături de Calistrat Hogaș, dupa care a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din Iași și, între anii 1869–1872.

A adus contributii importante la studiul folclorului român și al limbii române, publicând studii de fonetică, de ortografie și gramatică istorică și descriptivă.  Studiul Gramatica română. Fonetica și morfologia a fost publicat abia postum, în 1892, într-o ediție îngrijită de Gheorghe Ghibănescu.

A colaborat cu articole la revistele România, Convorbiri literare, Revista pentru istorie, arheologie și filologie.

Face parte din grupul Junimii si a fost sprijinit de Titu Maiorescu, sa plece între anii 1875-1878 pentru studii la École des Hautes Etudes de la Paris ca bursier al statului român.

Este interesat de lingvistică și publică studii de specialitate, devenind membru al Societății Franceze de Lingvistică. Reîntors la Iași ocupă posturi de profesor la Liceul Militar și Liceul Național.

S-a stins din viață la numai 38 de ani, în 1883 la Iași, și a fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

A fost membru al societăţii literare „Junimea” (în anul 1882) si  membru corespondent al Academiei Române; (n. 12 ianuarie 1845, Falticeni).

1896: S-a născut poetul, dramaturgul şi ziaristul  român Scarlat Callimachi, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi, neam ce a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.

SERIAL Boieri mari, Episodul 10: Familia Callimachi. Scarlat, sânge de boier, minte de comunist

Callimachi numără printre strămoşii săi câteva personalităţi  care au jucat un rol im­portant în istoria Moldovei, patru dintre acestea ocupând chiar tronul ţării: Grigore, Ioan, Alexandru şi Scarlat, acesta din urmă fiind creatorul Codului Callimachi, tipărit în 1812 şi rămas în vigoare, ca lege fundamentală, până la Unirea Principatelor Române.

Bunicul scriitorului, Theodor, era văr cu Al I.  Cuza şi a fost învestit cu diferite demnităţi de către domnitor.

Tatăl său, Alexandru, cărturar şi om politic, bun prieten cu N. Iorga, se retrage la moşia Stânceşti-Botoşani, loc în care îşi petrece copilăria şi Callimachi, sub atenta supraveghere a bunicii  sale Zenaida.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept la Paris. Revenit în ţară, devine pasionat de gazetărie şi politică, colaborează la ziarele „Facla” şi „Chemarea”, editate de N.D. Cocea  şi se înscrie în rândurile Partidului Naţional Ţărănist Democrat, condus de N. Lupu şi  director al „revistei de artă constructivistă” „Punct” (1924-1925), în paginile căreia semnau Şt. Roll, F. Brunea-Fox, F. Aderca, Marcel Iancu, I. Vinea şi Ilarie Voronca.

Obiectivul declarat al publicaţiei viza găsirea unor forme noi de exprimare artistică şi contestarea literaturii conservator-paseiste.

Împreună cu B. Fundoianu, Armând Pascal şi Sandu Elias, Callimachi întemeiază gruparea de teatru modern Insula, printre susţinători numărându-se şi soţia sa, actriţa Dida Solomon. 

Ulterior  se alătură revistei „Contimporanul”, editată de Ion Vinea.

În anii ’30 a devenit membru al Partidului Comunist, activând apoi în cadrul „Comitetului Naţional Antifascist din România” (membru fondator, 1933) şi al Asociaţiei Amicii U.R.S.S. (1934), făcând din publicaţiile pe care le-a condus o tribună de luptă antifascistă şi atacând  guvernanţii .

Ca susţinător al  mişcării comuniste, are o contribuţie importantă în apărarea muncitorilor arestaţi după greva de la Atelierele CFR „Griviţa Roşie”.

Aduce avocaţi celebri din Franţa pentru a-i apăra în instanţă pe fruntaşii greviştilor.

De atunci, i s-a spus „Prinţul Roşu”, poreclă romantică pentru unii, ironică pentru alţii.

Pentru pamfletul Căderea Babilonului, publicat în paginile publicaţiei Clopotul  botoşănean (1933), a făcut  un an de detenţie (în 1934 a fost judecat şi condamnat de Tribunalul din Botoşani, iar în martie 1935 a fost achitat de Curtea de Apel din Iaşi).  

Între anii 1937-1939 a făcut parte din „Comitetul mondial împotriva războiului şi fascismului”, întemeiat în Franţa de H. Barbusse şi P. Vayllant-Coutourier.

Întors în ţară, este internat în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi Târgu Jiu (1940-1941).

I s-a fixat domiciliu obligatoriu la locuinţa din Bucureşti. Participă la al Doilea Război Mondial pe frontul rusesc, ca ofiţer de cavalerie în Regimentul Trei Călăraşi (1941-1944).

După 1944 a lucrat ca redactor la Victoria, în conducerea Radioului, a sindicatului ziariştilor (oct. 1944), secretar la secţia de presă în cadrul A.R.L.U.S. (dec. 1944) şi la Ministerul Propagandei (1945).

Între anii 1948 – 1963 a îndeplinit funcţia de director al Muzeului Româno-Rus, o instituţie creată pentru  amplificarea legăturilor culturale dintre România şi Uniunea Sovietică, până în 1963, când acest muzeu a fost desfiinţat, ca urmare a distanţării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influenţa URSS.

Prinţul Roşu a fost căsătorit cu Dida Solomon, importantă actriţă a teatrului românesc, celebră pentru frumuseţea şi talentul său. Au avut un singur copil, Dimitrie Callimachi.

A decedat pe 2 iunie 1975 şi a fost  inmormântat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

„La răscruce de vremuri„,  romanul publicat postum al Prinţului Roşu Scarlat Callimachi, este o frescă a societăţii româneşti  din zona Moldovei, în anii tulburi de dinainte şi de după cel de-al doilea război mondial.

Avand multe nuanţe autobiografice, acesta este si povestea unui aristocrat moldovean sedus şi dezamăgit de credinţele comuniste.

1896: A avut loc  la Blaj, premiera operei „La seceriș” de Tiberiu Brediceanu.

1896: S-a născut la Sibiu, diplomatul român Virgil Viorel Tilea, descendent al vechii familii Raţiu de Noslac, atestată în Transilvania din secolul al XIV-lea si înobilată in secolul al XVII-lea de principii Transilvaniei.

Din aceeaşi familie se trage şi omul politic naţional-ţărănist român, Ion Raţiu, nepotul său.

Pe lânga activitatea politica şi diplomatică  Viorel  Tilea a fost si scriitor si junalist.

A fost om politic national taranist si diplomat. In 1938 este numit ambasador extraordinar si plenipotential al Romaniei in Regatul Unit al Marii Britanii, la Londra.

A câştigat un mare renume după implicarea sa intr-o acţiune  diplomatica intrată în istorie  sub numele de „incidentul Tilea”, după ce a stăruit pe lângă primul ministru al Marii Britanii, atenţionandu-l asupra pericolului iminent al dezmembrării României de către Germania nazistă.

In urma acestui incident, Marea Britanie şi Franţa vor renunta la politica lor reconcilianta fata de Germania iar in urma invadarii Poloniei vor declara război acestui stat.

În septembrie 1940 Tilea a fost rechemat în ţară, dar a refuzat şi a solicitat azil politic în Anglia. Demis din post, a pierdut cetăţenia română şi toate proprietăţile din România.

 Ulterior, la 17 decembrie 1941, a fost şters din evidenţele ofiţerilor de rezervă ai Armatei Române, cu pierderea gradului de căpitan de rezervă, „ca unuia care în străinătate a avut purtări potrivnice îndatoririi de fidelitate faţă de ţară”.  

 A fost distins cu decoraţia Commander of the Most Excellent Order of the British Empire (CBE).

La Londra a fondat Mişcarea Română Liberă.

  Imaginea lui nu va fi reabilitata nici de regimul comunist (care în 1948 îi va retrage din nou cetăţenia pentru criticile sale continue la adresa guvernanţilor).

După război va călători mult în încercarea de a coalgula exilul anticomunist românesc.

Va rămâne până la moarte în capitala engleză.  

A decedat la Londra în data de 20 octombrie 1972. 

1909: A încetat din viaţă poetul Gheorghe din Moldova (George Kernbach), a făcut parte din grupul de literaţi apropiaţi lui B.P. Haşdeu care a început redactarea primului dicţionar etimologic al limbii române; (n. 10 ianuarie 1863, Botoşani).

GALERIA CU POEȚI: Gheorghe din Moldova, sentimentalul si ironicul - Despre  Botosaniul interzis

Între anii 1873-1978 a fost elev al Liceului Laurian din Botoşani, iar ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în anul 1884.

În anul 1893 a urmat cursuri de statistică la Universitatea din Roma, în Italia.

A lucrat în magistratură şi a avut şi o notabilă activitate politică, îndeplinind funcţia de prefect în judeţele Iaşi şi Botoşani.

În anul 1881, editează la Tipografia “Concurenţa”, împreună cu Gheorghe Velea revista “Albina”, publicaţie bilunară, care din anul 1882 îşi va schimba numele în “Albina Botoşanilor”, în anul 1889 se numără printre personalităţile care au înfiinţat filiala botoşăneană a Ateneului Român, iar în anul 1904, ca prefect al judeţului Botoşani, pune bazele a două edificii monumentale : Palatul Administrativ şi Tribunalul Botoşani.

Activitatea sa literară, marcată de publicarea unui însemnat număr de poezii, dar şi a unor articole cu tematică diversă şi proză, o găsim răspândită în publicaţii care au apărut la Bucureşti, Iaşi sau Botoşani, între care „Emanciparea”, editată de Cercul Socialist din Bucureşti în anul 1884, din al cărei colectiv redacţional a făcut parte, „Contemporanul”, „Lupta”, „Curierul de Iaşi”, „Fântâna Blanduziei”, „Adevărul Ilustrat”, „Lumea Ilustrată”, „Lectorul Român”, „Curierul Român” (Botoşani) „Viaţa Românească” etc. şi în două volume de versuri “Poezii”, apărut la Bucureşti în anul 1894 şi “Versuri şi proză”, editat în anul 1912 la Iaşi.

1913: A avut loc primul meci oficial de rugby din România.

Jocul de rugby a fost introdus în România de studenți reveniți de la studii făcute la Paris, care au înființat cluburi cum au fost Stadiul Român, începând cu anul 1913.

La aceasta dată s–a întâmplat primul meci de rugby în care Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club. Intâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3), astfel incat cele două echipe s–au întâlnit din nou, în 13 octombrie.

De data aceasta Tennis Clubul Român a învins cu 6–0, cu 2 încercări. Punctajul acelor vremuri acorda 4 puncte pentru un drop–gol şi 3 puncte pentru o încercare sau transformarea unei lovituri de pedeapsă. Transformarea unei încercări era 2 puncte.

Meciurile s–au desfăşurat pe un teren aflat pe Şoseaua Bonaparte (astazi Iancu de Hunedoara).

Ulterior, s-au înființat 17 alte echipe în București.

În 1919, Comitetul Olimpic Român solicită Comitetului Olimpic Internațional reintroducerea rugbyului ca probă olimpică. Această propunere este într-un final adoptată, C.O.R. fiind anunțat printr-o adresă din data de 21 noiembrie 1919. Dar, din lipsa fondurilor, sportivii români nu au putut participa la ediția de la Anvers a Jocurilor Olimpice.

Primul meci internațional de rugby al jucatorilor români (supranumiti  „Stejarii”), s-a jucat în 1919, împotriva SUA.

România a fost una dintre cele trei echipe participante la Jocurile Olimpice de vară din 1924, pierzând ambele meciuri jucate, împotriva Franței (cu 59-3) și a SUA (cu 39-0). România a terminat astfel pe locul 3, obținând medalia de bronz, prima din istoria participării sportivilor români la Jocurile Olimpice. Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931, iar în anul 1939 s-a înființat la Brașov, la fabrica de avioane, prima echipă de club din afara Bucureștiului.

1915: A încetat din viaţă omul de cultură şi teologul Ioan Micu Moldovan, membru al Academiei Române.

Canonicul Ioan Micu Moldovan, un erudit al Bisericii Greco-Catolice", |  Episcopia Greco Catolica - Oradea

A desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind unul dintre autorii “Delclaraţiei”de la Blaj ; (n. 13 iunie 1833).

1918 (20.09/3.10) : S-a constituit  la Paris, “Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti”, organ reprezentativ al României, care va desfăşura o intensă activitate în străinătate în favoarea idealurilor de unitate naţională (preşedinte – Take Ionescu; vicepreşedinţi – Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu).

Consiliul va fi recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român.

1923: S-a înfiinţat la Bucureşti, „Liga sportiva – liga de hipism” constituita pentru a apara adevaratii sustinatori ai sportului hipic de lacomia organizatorilor de pariuri.

1934:  S-a nascut actorul român de comedie Marian Hudac ; (teatru: „Ondine”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa”) ; (d.29.01.1996).

 

1940: A început evacuarea populației române din Cadrilater, teritoriul sud dobrogean cedat Bulgariei, în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940.

Harta Cadrilaterului

Foto: Septembrie 1940 – Evacuarea populaţiei române din Cadrilater

1946: A reapărut, la Bucureşti săptămânalul politic, social şi cultural, “Contemporanul”.

Deşi s-a dorit prin titlu şi program o continuatoare a tradiţiei lansate în 1881 de revista lui Constantin Dobrogeanu Gherea, noua publicaţie nu a fost, până în anii ’60, decât o copie mai puţin reuşită a celorlalte reviste, deoarece aparea ca tribuna oficială a comunismului, promovând literatura şi arta „nouă” în spirit proletcultist.

Imagini pentru revista “Contemporanul” photos

Revista a apărut ca săptămânal al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la Bucureşti, între 1946-1989. Până în anul 1972 a avut subtitlul „Săptămânal politic, social, cultural”. De-a lungul anilor, “Contemporanul” bucureştean i-a avut ca directori pe G. Călinescu (1962-1964), G. Ivaşcu (1964-1966), acesta deţinând şi funcţia de redactor-şef între anii 1957-1964, şi 1966-1971.

1946: S-a născut în satul Costişa, comuna Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, renumita cantareaţă de muzică populară Laura Lavric.

laura lavric biografie blog vedete

A avut o prestatie frumoasa  la Festivalul National al Cooperativelor Mestesugaresti la Targu-Mures, unde a castigat primul premiu important din cariera.

A urmat   in 1967 „Dialog la distanta”, cel mai mare festival national televizat in vremea aceea , la care Laura a luat numai note de 10 – i-a batut pe toti la sectiunea folclor.

Incepe inregistrari la  Electrecord, iar apoi urmeaza aparitii la televiziunea TVR, fiind invitata adesea si la populara emisiune Tezaur focloric a Marioarei Murarescu. 

Succesul castigat atrage dupa sine si primul disc, realizat cu George Sarbu din Suceava, alaturi de Ansamblul “Ciprian Porumbescu”.

Dupa acesta, Laura Lavric lansează numeroase albume: “Zi-i un cantec de pahar”, 1997, “Hai la sarba moldoveni”, 2000 RBA Records, “Dragu-mi-i la veselie”, 2002 RBA Records, “Tare-mi place sa joc”, 2003, “S-o dat o veste asara”, 2005, “Buna vreme, bun gasit”, 2010.

Albumele semnate Laura Lavric au fost inregistrate fie impreuna cu Orchestra Ciprian Porumbescu din Suceava, fie cu  ansamblul Rapsozii Botosanilor.

 1946: A decedat economistul român Mitiţă Constantinescu (nume oficial Dumitru Constantinescu), politician liberal, fost ministru de finanţe al României între anii 1939-1940 şi guvernator al Băncii Naţionale a României, în perioada 23 septembrie 1935 – 17 septembrie 1940 ; (n 20 octombrie 1890, Bucureşti).

1952: S-a născut la Gubaucea–Vela, Dolj, cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete; d.14 martie 2017, București.

Interpreta de muzică populară din zona Olteniei a înregistrat în întreaga ei carieră 30 de discuri și a fost premiată în România cu 3 discuri de aur și un disc de platină, iar în Serbia cu 1 disc de aur.

1959: A murit actorul Velimir Maximilian, interpretul unor  roluri de operetă, comedie şi dramă, fost codirector la Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”; (n. 1882).

Actorul Velimir Maximilian – iMAGO Romaniae

A scris cartea „Teatru, actor și public” (1913)  si un volum de amintiri.

1964: A decedat (la New York) Sabin Manuilă, medic, demograf, statistician, editor şi publicist stabilit în SUA (1948).

Imagini pentru Sabin Manuilă,photos

Dr. Sabin Manuilă. Foto: Wikipedia.ro

Inainte de a emigra, a deţinut o serie de funcţii de conducere, printre care cea de director al Institutului Central de Statistică, în cadrul căruia a înfiinţat un serviciu de demografie.

A fost colaborator al lui Dimitrie Gusti în re­dactarea lucrării de mare anvergură Recensământul populației României (1930, în 9 volume). Printre cele mai cunoscute studii demografice ale sale se numără „Populația României” (1937)  și „Structura evoluției populației rurale”. Sabin Manuilă este considerat a fi organizatorul statisticii științifice în România.

Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva raporturilor cu populația maghiară sunt un model de cercetare științifică statistică. El a sesizat tendința de creștere a ponderii populației românești, ca o consecință directă a fertilității mai ridicate decât cea a minoritarilor, maghiari și germani. De asemenea, procesul de românizare a centrelor urbane.

A făcut parte din delegația română la Conferința de la Turnu Severin, pentru tratative cu reprezentanții guvernului ungar în chestiunea Transilvaniei și apoi din delegația participantă la „arbitrajul” de la Viena. El este cel care a propus un schimb de populație cu ajustarea corespunzătoare a frontierei.

A urmat arbitrajul de la Viena, acceptat de regele Carol al II-lea și de guvern, în urma căruia, România a pierdut aproape jumătate din Transilvania, împreună cu o numeroasă populație românească. Referindu-se la Transilvania, Sabin Manuilă spunea :
„ Minoritatea maghiară din Transilvania este revendicată (de Ungaria) pe temeiul unor drepturi etnice. Dar aceste drepturi etnice nu pot fi valorificate fără a se călca în picioare drepturile etnice mult mai mari ale românilor. Nici un județ nu poate fi luat din Transilvania fără a se lua cu el populație românească care constituie majoritate absolută, oriunde s-ar încerca o astfel de operațiune.”

 Un  studiu important al lui Sabin Manuilă intitulat Evoluția numerică regională a populației evreiești din România, publicat in colaborare cu Dr. Wilhelm Filderman,  fostul lider al Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului,  și președinte al Comitetului Reunit de Distribuție, acoperă perioada dintre anul 1930 și sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Studiul a fost prezentat pentru prima dată la Congresul Mondial al Institutului Internațional de Statistică de la Stockholm, în 1957. Ulterior, a fost publicat la Roma și New York.

El este cu atât mai remarcabil cu cât cei doi autori erau cei mai calificați pentru a se pronunța asupra subiectului demografiei populației evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Concluzia generala: „In nici o tara dominata de nazisti, n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti”.

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1937 si membru titular din 1941; (n. 19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad 1894).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 noiembrie 1964.

1972: S-a născut la Bucureşti, juristul  şi  politicianul social-democrat român Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru al Guvernului României.

A fost deputat de Gorj, prim-ministru al României din 7 mai 2012,  preşedinte al PSD (din februarie 2010), copreşedinte, alături de Crin Antonescu (PNL)  al Uniunii Social Liberale (februarie 2011 – februarie 2014),  preşedinte al TSD (noiembrie  2003 – noiembrie  2006),  ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Boc (decembrie 2008 – septembrie  2009),  ministru delegat, în Cabinetul Năstase, pentru controlul implementării programelor de finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar (martie – decembrie 2004); deputat (din 2004).

Victor Ponta a fondat împreună cu Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu partidul PRO România în anul 2017. Oficial, partidul a primit personalitate juridică pe 20 februarie 2018 și a fost lansat oficial pe 28 mai 2018.Victor Ponta a spus, cu ocazia lansării programului politic, că PRO România este un ”start-up party” de stânga, social-democrat și progresist, de centru-stânga.

În urma congresului partidului din octombrie 2018, Victor Ponta a fost ales președinte al formațiunii cu 871 de voturi pozitive din 876, fiind singurul candidat la această funcție.

1974: A murit, în Engelberg, Elveţia, profesorul de teologie şi istoricul Gheorghe Moisescu; a publicat lucrări de istoria bisericii şi a culturii române; (n. 1906).

1974: A avut loc în prezența lui Nicolae Ceaușescu inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, o magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine din ţară – 2 045 metri –  care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m).

Transfagarasan

1986: A încetat din viaţă  la Bucuresti, marele lingvist şi filolog român Iorgu Iordan, membru titular și vicepreședinte  al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi;  (n. 29 septembrie/11 octombrie 1888, Tecuci).

Imagini pentru photos Iorgu_Iordan

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași dupa care s-a specializat   la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. Devine profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962).

A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»” (1934-1945). A devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945, iar intre anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova.

A fost director al Institutului de Lingvistică din București, până în 1962, doctor honoris causa al Universității Humboldt din Berlin, precum și al universităților din Montpellier, Gand și Roma.

A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și al celei romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR).

A îngrijit și editat Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.

A fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).

1998: A decedat la București actorul român Ion Marinescu (n 22 nov. 1930, Craiova ). A studiat la Conservatorul Cornetti din Craiova, sub îndrumarea lui Costel Rădulescu.

A debutat (la 17 ani) pe scena Teatrului Național din Craiova în rolul Prezentatorul din „Școala femeilor” de Molière. A jucat la teatrele din Ploiești și Reșita (1951-1952; 1952-1953), Craiova (1953-1956), Oradea (1957), la Teatrul B.Ștefănescu Delavrancea, Teatrul Mic și Teatrul Național I.L.Caragiale din București.

Pe scena craioveană s-a impus prin rolurile: Mircea Basarab (Vlaicu-Vodă); Trufaldino (Slugă la doi stăpâni); Jacques Melancolicul (Cum vă place?), Mișu Felecan (Nota zero la purtare), Richard Dudgeon (Discipolul diavolului) etc.

A fost căsătorit cu actrița Oana Diamandi, și după divorțul de aceasta cu actrița Anda Caropol. Nu a avut copii.

A scris versuri. A fost solicitat frecvent la radio, televiziune și în cinematografie.

2011: A fost înfiinţat Ministerul Fondurilor Europene. A fost numit initial Ministerul Afacerilor Europene, denumirea actuală dândui-se în decembrie 2012 şi are ca scop principal accelerarea absorbţiei de fonduri europene.

În cadrul ministerului funcționează Agentul Guvernului României pentru Curtea de Justiție și Tribunalul UE.

2012: A decedat inginerul Gheorghe Buzdugan, cercetător în domeniul rezistenţei materialelor, profesor universitar şi membru titular al Academiei Române din 1990.

Imagini pentru inginerul Gheorghe Buzdugan,photos

După 1989 a înfiinţat şi condus, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de Documentare pentru Problemele Învăţământului Superior; (n. 1916).

ASTĂZI ESTE ZIUA BUCUREŞTIULUI

Ziua Bucureştiului a fost hotărâta în şedinţa solemnă a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, din 21 septembrie 1990.

Bucuresti - Piata Universitatii in perioada interbelica - foto: ro.pinterest.com

București  – Piața Universității în perioada interbelică 

In 1459, domnitorul muntean Vlad Ţepes pomenea pentru prima oară într-un document ajuns până la noi, numele de Bucureşti, într-un hrisov redactat în slavonă, limba de cancelarie a acelor timpuri.

Ziua Bucureştiului a fost hotărâta în ședința solemna a Consiliului Local al Municipiului București, din 21.09.1990.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Eustatie și soţia sa, Teopista, cu cei doi fii: Agapie si Teopist

Sfantul Eustatie  a fost general al armatei romane din vremea imparatului Traian (98-117). Inainte de a primi botezul se numea Placid. Din viata sa aflam ca intr-o zi, aflandu-se la vanatoare, a gonit un cerb.

Prin descoperire dumnezeiască, vede intre coarnele cerbului cinstita Cruce a Mantuitorului si aude un glas de la Cruce: “Placide, pentru ce Ma prigonesti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Il cinstesti fara sa stii, prin lucrarile tale cele bune“.

La putin timp dupa aceasta minune, Placid impreuna cu sotia si copiii sai, s-au botezat. La botez au primit numele de Eustatie, sotia lui – Teopista, iar cei doi copii: Agapie si Teopist.

Dupa botez, a mers la locul unde i s-a descoperit Dumnezeu pentru a-I multumi si aude din nou glasul Domnului care ii vesteste ca va lua moarte muceniceasca.

Se retrage din armată pentru o vreme, dar revine la insistentele imparatului Traian. Acesta dorea sa iasa invingator din lupta cu barbarii.

Armata romana iese invingătoare avându-l conducător pe Eustatie.

Intre timp împaratul Traian a murit, iar noul împarat Adrian, i-a cerut sa aducă jertfe idolilor.

Pentru ca a refuzat, a fost aruncat la fiare impreună cu familia sa. Pentru că fiarele nu le-au facut niciun rău, au fost aruncati într-un cazan de aramă incins.

In a treia zi, trupurile lor au fost scoase întregi și nearse.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/20/o-istorie-a-zilei-de-20-septembrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

20/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 18 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

ZIUA DE 18 septembrie în istoria noastră

 53: S-a născut împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus); (d.9 august 117).

Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într – o încăpere din soclul Columnei care îi poartă numele de la  Roma, devenită astfel şi mormântul cuceritorului Daciei.

Trajan Marcus Ulpius Nerva Traianus Roman emperor

În timpul domniei lui Traian (98 – 117 d. Hr.), Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale teritoriale.

 A  fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați bunia Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

1538: S-a încheiat prima domnie în Moldova a voievodului Petru Rareş, fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric.

Petru Rareş | ISTORII REGĂSITE

Petru al IV-lea Rareș (n. 1483- d. 1546) a fost voievod al Moldovei de două ori: 20 ianuarie  1527-18 septembrie  1538  și 19 februarie  1541 – 3 septembrie 1546.

A urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său.

Domnia lui Petru Rareș a reprezentat o epocă însemnată din istoria Moldovei, cu lumini și umbre, cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit întru totul, cât și față de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin.

 Sultanul otoman Soliman I Magnificul (1520–1566) a hotărât să-l detroneze pe voievodul moldovean și în 1538 a început campania otomană împotriva lui Petru Rareș, denumită oficial în documentele turcești Gazây-i Kara Boğdan (războiul sfânt pentru Moldova), condusă de însuși Soliman I Magnificul.

Din sudul Dobrogei, Soliman i-a trimis o scrisoare ultimativă lui Petru, cerându-i să vină și să presteze personal omagiul de credință. Deși sfătuit de boierii săi să cedeze, Petru Rareș a refuzat și a decis să opună rezistență. Oastea turcească (200.000 de oameni, printre care și 3.000 de oșteni din Țara Românească, trimiși de voievodul Radu Paisie) a înaintat în Moldova, făcând joncțiunea cu tătarii hanului Sahib Ghiray în apropriere de Iași.

Petru s-a pregătit de luptă alegând o poziție strategică între dealurile împădurite de la Drăcșani, lângă Botoșani, dar bătălia decisivă nu a mai avut loc, deoarece marii boieri au trădat. Petru Rareș a fost nevoit să fugă în Transilvania, în Cetatea Ciceului.

La 17 septembrie, sultanul a intrat în Suceava, unde a pus mâna pe tezaurul lui Petru (inclusiv spada lui Ștefan cel Mare, a ocupat apoi întreaga Moldovă și l-a numit domn pe Ștefan Lăcustă. Pentru prima dată în istoria Moldovei domnul era impus printr-o decizie unilaterală a sultanului, fără consultarea Sfatului Domnesc, (contrar tratatului din 1511), iar condițiile păcii nu erau incluse într-un tratat, ca până atunci, ci într-un act al sultanului (berat), act care marca supunerea efectivă a Moldovei față de Imperiul Otoman.

Beratul mai prevedea: dublarea tributului (la 30.000 de galbeni); cedarea Tighinei, împreună cu 18 sate din jurul acesteia, unde turcii au înființat raiaua Bender.

Petru Rareș a murit la 3 septembrie 1546.

Cronicarul Grigore Ureche scria:

„Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tatâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara și moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. Almintrilea de stat era om cuvios și la toate lucrurile îndrăznețu și la cuvântu gata, de-l cunoștea toți că ieste harnic să domnească țara.” 

1591: A început a doua domnie a voievodului Aron Tiranul în Moldova.

Aron Tiranul (Aron Emanoil, Aron cel Cumplit)

Aron Vodă (Aron Emanoil, Aron cel Cumplit; sec. al XVI-lea – 1597), fiul lui Alexandru Lăpușneanu, a fost domn al Moldovei de două ori (22 septembrie 1591–iunie 1592 și 18 septembrie 1592–24 aprilie 1595). Săturat de jafurile turcilor și îndemnat de papă, Aron a fost convins de Mihai Viteazul să se alăture alianței creștine la 5 noiembrie 1594. La această ligă sfântă, în centrul căruia se afla împăratul Rudolf al II-lea, aderase și principele Transilvaniei, Sigismund Báthory. În august 1594 Aron a recunoscut suzeranitatea lui Sigismund Báthory, ceea ce a deschis drumul uniunii personale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească. În noiembrie 1594, mișcarea împotriva turcilor a început în aceeași zi și la Iași și la București. Creditorii evrei levantini au fost chemați de cei doi domni sub pretextul de a fi plătiți, după care au fost uciși. Aron Vodă a participat la atacul asupra cetăților de la Dunăre, luând și Dobrogea în 1595. Cu toate că făcea parte din coaliția antiotomană și și-a îndeplinit sarcinile în acest sens, Sigismund Báthory neîncrezător, a pus la cale un complot împotriva lui,  l-a atras în Transilvania și l-a înlocuit pe tronul Moldovei cu Ștefan Răzvan.

1600: Bătălia de la Mirăslău.

Mihai Viteazul a fost înfrânt de armata generalului austriac  Basta, unită cu trupe  ungureşti.

Batalia de la Miraslau

Bătălia a avut loc dupa ce în Dieta de la Turda, convocată de Ştefan Csáki (care dorea el însuşi să devină principe al Transilvaniei), s-a hotărât la 23 august/2 septembrie 1599, recunoaşterea autorităţii împăratului german Rudolf al II- lea  (1576 – 1612), considerându-se stăpânirea lui Mihai în Transilvania ca nelegitimă.

Nobilii maghiari au cerut  ajutorul generalului Giorgio Basta, care răspunde prompt chemării. de asemenea,oraşele săseşti şi-au declarat sprijinul faţă de răsculaţi. Cavaleria şi trupele maghiare îl părăsesc pe Mihai şi trec în tabăra nobilimii.

Ajutoarele venite din Muntenia sunt oprite de braşoveni la 2/12 septembrie şi 4/14 septembrie 1599.
În timp ce Mihai Viteazul dispunea de cca. 10.000 – 12.000 de oameni („oaste de strânsură”), armata nobilimii, aliată cu cea a lui Basta, era formată din  aprox. 18.000 de oameni (din care 6.000 de cavaleri germani şi flamanzi, purtători de cuirase, şi muschetari valoni şi francezi).

Infrângerea este catastrofală, 4.000 dintre oamenii săi au murit, iar domnul Mihai, pentru a se salva, trece Mureşul, pornind spre Alba Iulia.

Cu ajutor muntean reuşeşte să recupereze  tezaurul din capitala Transilvaniei şi, în contextul pătrunderii oştilor polone în Moldova şi Ţara Românească, trece munţii pentru a-şi apăra ţara.

1739: În urma Pacii de la Belgrad, Imperiul Habsburgic restituie Oltenia, care este  reîncorporată Ţării Româneşti.

Pacea  punea capăt conflictului care durase timp de 2 ani (1737-1739), în care  habsburgii  aliati cu Rusia au luptatt împotriva Imperiului Otoman.

Prin acest tratat, habsburgii cedau  Serbia de Nord si Belgradul , iar Oltenia ocupată în 1718 in urma  Tratatului de la Passarowitz,  era retrocedata Tarii Romanesti (controlată de otomani ), stabilindu-se  linia de demarcație intre cele doua imperii de-a lungul râurilor  Sava si Dunare.

Harta teritoriilor cedate de otomani  in urma Tratatului de la Passarowitz, semnat în 21 iulie 1718. Oltenia si Banatul treceau sub stăpânire habsburgică.

1831: A murit poetul român  Vasile Cârlova (“Înserare”, “Ruinurile Târgovistii”); (n. 4 februarie 1809, Buzau).

VASILE CÂRLOVA | EDUCAȚIA, încotro!?

Deşi a trăit doar 22 de ani şi i se cunosc doar cinci poezii, el a intrat în istoria literaturii române drept cel care a deschis calea poeziei moderne româneşti, cale desăvârşită câteva decenii mai târziu, prin opera lui Mihai Eminescu.

Toate poeziile sale au fost publicate de Ion Heliade-Rădulescu în „Curierul românesc”.

Prima „Păstorul întristat”, scrisă la 18 ani şi publicată apărând la 8 mai 1830, a fost  pusă şi pe muzică, două decenii mai târziu, de Anton Pann.

Au urmat  „Ruinurile Târgoviştei”, o romantică meditaţie cu accente patriotice asupra gloriei de altădată a neamului românesc în contextual trecerii devastatoare a timpului. „Înserarea”, „Rugăciune” şi „Marşul oştirii române” vor completa mica dar expresiva lui operă. 

În 1830, după înfiinţarea Miliţiei Naţionale, punctul de pornire al viitoarei armate române, Cârlova se înrolează voluntar.
Din păcate, un an mai târziu, la 18 septembrie 1831, se stinge din viaţă în tabăra militară de la Craiova, în urma unei boli infecţioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu din Bănie.

1848 : La Cernăuți, în Bucovina anexată de Austria, s-a introdus în școli studiul limbii române.

România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de  demult şi-a celor de mai apoi E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã  vie. Barbu Ştefãnescu Delavrancea Bucovina – pământ românesc În 28  noiembrie s-a aniversat 97 de ani de la ...

Sub presiunea Revoluției Române din 1848, prin decizia Consistoriului din 18 septembrie, la Liceul Latino-German din Cernăuți s-a înființat catedra de limbă și literatură română, încredințată lui Aron Pumnul – fost profesor de filosofie la Blaj. Eugenie Hacman, Episcopul Bucovinei, a introdus din proprie inițiativă limba română ca limbă de învățământ în locul latinei la Institutul Teologic din Cernăuți, dar s-a opus introducerii alfabetului latin. De asemenea, a luat ființă și o școală normală românească la Cernăuți, având misiunea de a pregăti învățători pentru școlile din Bucovina.

1883: S-a inaugurat  la Bucureşti,  “Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu produse meşteşugăreşti autohtone.

1886: S-a născut în Transilvania la Galțiu, comitatul Alba de Jos, Regatul Ungariei, fotograful român  Samoilă Mârza;d.19 decembrie 1967, Alba Iulia.

A făcut ucenicie la fotograful sibian Iainek.

A fotografiat sfințirea primului steag tricolor al Consiliului Național Român Militar (14 noiembrie 1918).

În dimineața zilei de 1 decembrie a executat trei fotografii cu consătenii săi, în Galțiu, a ajuns la Alba Iulia împreună cu sătenii, reușind să realizeze cinci fotografii cu aspecte de la Marea Adunare Națională a românilor din Transilvania care a hotărât Unirea cu Patria Mamă, România. Deoarece nu avea permis de intrare (credențional), nu a fost admis în sala unirii.

1886b Samoilă Mârza - Fotografia Unirii

La începutul anului 1919, a publicat fotografiile într-un album intitulat Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri, menționat și în ziarul Alba Iulia din 10 martie, album prezentat de delegația română și la Conferința de pace de la Versailles, alte exemplare fiind trimise regelui Ferdinand I,primului ministru Ion C. Brătianu, președintelui Consiliului Dirigent Iuliu Maniu, generalului francez Henri Mathias Berthelot și altor personalități ale vremii.

1888: A fost inaugurată la Iaşi monumentul din bronz închinat cronicarului moldovean Miron Costin (1633-1691), realizat de sculptorul de origine polonă Wladimir (Wladyslav) C. Hegel .

  Monumentul a fost inaugurat în prezenţa a 10.000 de participanţi, printre care şi membrii a două delegaţii de studenţi din Bucovina şi Polonia, sărbătorindu-se evenimentul sub sintagma „Naţiunea română este recunoscătoare”.

Cu prilejul dezvelirii monumentului, compozitorul Gavril Muzicescu a compus un marş închinat lui Miron Costin, iar printre cei care au evocat personalitatea marelui cronicar în contextul culturii europene au fost Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia şi Vasile Pogor (18/30)

1896: A murit la Chişinău, Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române; (n. 1 februarie, Trifanești, jud.Bălți, în Basarabia țaristă). 

Imagini pentru Ştefan Gonata, agronom photos

Studiază la Odesa, la colegiul „Richelieu”, pe care-l părăseşte din anul III şi isi  continuă studiile la Paris, unde urmează filozofia şi viticultura.

Revenit în ţară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 – 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite judeţe.

La Zberoaia a deschis un spital şi a organizat un muzeu.

Era prieten cu Mihail Kogălniceanu, cu care întreţinea corespondenţa.

La numai 29 de ani, în 1867, participă la fondarea Societăţii Academice Române şi din 1870 este ales membru de onoare al Academiei Române

1903: S-au desfăşurat primele curse de motociclism din ţara noastră,  când în București, pe velodromul la Șosea s-au organizat ”mari alergări de biciclete și motoare”; (18.09/1.10).
Pentru inceput cei care se aflau în șa erau piloți străini pentru că primele motociclete au fost aduse în România în 1906. Prima cursă de amploare în adevăratul sens al cuvântului a avut loc în 1913 pe traseul București-Sinaia-București.
În 1922 apare Moto Clubul Român și activitatea competițională post belică începe să ia amploare.

1903: A decedat la Cernăuți, în Bucovina,  preotul, pedagogul, folcloristul, compozitorul și scriitorul Isidor Vorobchievici ; (n. 18 mai 1836, Cernăuți). A trăit și activat în timpul stăpânirii austriece si a scris în limbile ucraineană, română și germană, aducând  contribuții însemnate la cultura muzicală românească.

Poetul și omul politic patriot  ucrainean din Galiția, Ivan Franko, il caracteriza  drept „cea dintâi ciocârlie a Renașterii ucrainene”.

Imagini pentru Isidor Vorobchievici photos

Vorobchievici a fost primul autor al unui manual de armonie muzicală în limba română.

A avut contribuții substanțiale în afirmarea cântării corale polifonice din Bucovina.

Tot el este acela care i-a îndrumat pe Ciprian Porumbescu, Eusebie Mandicevschi, Ilarion Verenca, Dimitrie Gherasim, Constantin Șandru, Constantin Procopovici, Dimitrie Cernăuțeanu, Tudor Flondor, George V. Mandicevschi, Gheorghe Chindiu, Ecaterina Mandicevschi, Mihai Ursuleac, Constantin Buchental s.a.

Lucrările sale au circulat în manuscris, tipărite, litografiate sau copiate.

1904: A apărut  la Bucureşti, săptămânalul umoristic “Furnica” (va fi editat până în 1930).

Imagini pentru săptămânalul umoristic “Furnica”photos

Autorii articolelor au fost, în mare parte, cei doi fondatori ai revistei : George Ranetti şi N.D. Ţăranu, care îşi semnau adesea scrierile sub pseudonim, iar alteori chiar cu numele real.

1909: A încetat din viaţă savantul român Grigore Tocilescu, eminent  istoric, arheolog, folclorist, acadamician, profesor de istorie antică şi de epigrafie la Universitatea din Bucureşti.

Tocilescu a fost  unul dintre primii istorici care s-a ocupat de studiul civilizaţiilor de pe teritoriul fostei Dacii si a fost membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte al acestui for (1896-1898; 1907-1909); (n. 1850).

1911: Are loc premiera filmului „Amor fatal” (dramă sentimentală aranjată pentru cinematograf), un film românesc în regia lui Grigore Brezeanu, în care acesta a fost totodată și scenarist și actor.

Presa vremii a catalogat producția drept „cinematografierea uneia dintre cele mai celebre piese din repertoriul Teatrului Național”, însă  cu toate acestea, nu a putut fi identificată nici până astăzi.

Neamțu-Ottonel, unul dintre actorii filmului, susține că filmul ar fi fost pur și simplu filmarea unui spectacol, într-o grădină de vară, care adunase mult public.

  Istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consideră că ar putea fi vorba despre „Un amor fatal”, scrisă de Marc Fournier.

Protagoniști  au fost Tony Bulandra și Lucia Sturdza.

Presa vremii consemna:

„Unii dintre cei mai buni actori ai noștri au jucat pentru cinematograf și un film în care ei figurează și se reprezintă. Acest film e interesant numai fiindcă figurează în el actorii noștri, nu și prin felul în care ei joacă. Dacă acești artiști — am spus doar că sunt printre cei mai buni pe care-i avem — au totdeauna succes când apar pe scenă, nu tot așa se întâmplă și când e vorba de performanța lor cinematografică.” ( Ziarul L’Independence Roumaine – 7/20 octombrie 1911).

1914: S-a semnat  Convenţia ruso-română, prin care Rusia se angaja să garanteze şi să apere integritatea teritorială a României şi recunoaştea drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul unei neutralităţi binevoitoare a României („Acordul Sazonov-Diamandi”).

Specialiştii consideră această convenţie ca un prim  pas serios al României spre viitoarea alianţa a tarii noastre cu Antanta.

1923: S-a născut, la Paris, Principesa Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, devenită Regina Ana a României prin căsătoria cu Regele Mihai, la 10 iunie 1948.

A decedat la  1 august 2016, la Morges, in  Elveția si a fost inmormantata in ziua de 13 august 2016 in România, la Manastirea Curtea de Argeș.

Foto: Principesa Ana de Bourbon-Parma si regele Mihai I.

1931: S-a născut în localitatea Bujoreni, jud.Vâlcea,  poetul şi dramaturgul Valeriu Sârbu,  autor de scenarii radiofonice, unele preluate de radiodifuziuni din Roma, Munchen, Koln, Helsinki, Sarajevo, Belgrad, Bratislava; distins (în anii 1971, 1973 şi 1978) cu Premiul Radiodifuziunii Române; (m. 4 decembrie 2009, Bucuresti).

A  urmat şcoala primară şi cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad şi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia Limba şi literatura română.

Din motive de dosar şi datorită unui denunţ privind participarea sa la întâlniri cu grupul unor poeţi care erau autori de versuri nonconformiste (Dimitrie Stelaru, Tudor George, Ludovic Antal), a fost exmatriculat, fiind nevoit să întrerupă pentru un an facultatea.

A fost reporter la revista „La Roumanie nouvelle” şi, în acelaşi timp, profesor. A debutat cu versuri în 1966, în „Povestea vorbei”, supliment al revistei „Ramuri” din Craiova, editat de Miron Radu Paraschivescu. 

Sirbu Valeriu

Fiul ofiţerului Sîrbu şi al Tomiţei (n. Budeanu), Valeriu a absolvit  Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia limba si literatura română (1950-l955).

DA debutat cu versuri în suplimentul revistei Ramuri, „Povestea vorbei”, initiat si editat de M. R. Paraschivescu (nr. 3, iun. 1966).

Editorial, debuteaza cu volumul Poeme banale (1969). A mai publicat: volumul de poezie Ora translucidă (1974), Pregatirea pentru echinox (1977), Amfora de rezerva (1979), Destainuirile vulcanilor stinsi (1985) si Antinomii (1986).

Colaboreaza cu revistele Flacăra,Ramuri, Tribuna, Contemporanul, Luceafărul, România literară, Steaua, Astra, Albina s. a.

Valeriu Sîrbu face o figură aparte în literatura contemporană. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), artă poetică scrisă cu amărăciune şi autoironie de un literat care crede încă în valorile spiritului 

Prima sa piesă de teatru, Balerina portocalie, a fost difuzată în 10 august 1968 pe fostul program III al Radiodifuziunii Romane. Din distribuţie făceau parte Olga Turdorache, Valeria Seciu, Valentin Plătăreanu, regia artistică îi aparţinea Elenei Negreanu, muzica lui Adrian Ciceu.

Piesa reprezenta la data aceea o noutate prin problematică dar mai ales prin modernitatea limbajului, putând trece drept o creaţie de avangardă (motiv pentru care premiera fusese difuzată pe programul III, ca experiment şi reprogramată pe programul I abia în anul următor, după ce a fost premiată la Concursul Internaţional „Prix Italia” de la Roma).

1935: S-a născut sculptorul de origine aromână Dumitru Pasima.

1938: A fost inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti.

Mausoleul-Marasesti-eroi-Primul-Razboi-Mondial

Aici  se află osemintele a 5.073 de eroi din Primul Razboi Mondial (3.000 de ostaşi neidentificaţi, 1974 de ostaşi identificaţi, 97 de ofiţeri şi 2 preoţi).

1947: Se inaugureaza  Teatrul  “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti cu piesa “Insula” de Mihail Sebastian (regia lui Mihai Şeptilici, distribuţia: Jules Cazaban, Beate Fredanov, Ion Lucian şi Nicolae Sireteanu

1948:  S-a născut  la Bucureşti, Andrei Oişteanu, scriitor, publicist, istoric al religiilor.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este images

A studiat la  Universitatea din București si  Universitatea Central-Europeană.
Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara:  Narcotice in cultura romana: Istorie, religie si literatura (editia a II-a) (Romanian Edition), “Imaginea evreului în cultura română.

Studiu de imagologie în context est-central european” – Marele premiu al asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, 2001)

Este membru fondator și cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Romane și membru în Consiliul științific al Institutului.

Este de asemenea profesor asociat la Centrul de Studii Ebraice, Universitatea Bucuresti , fiind membru în Consiliul științific al Centrului si  președintele Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor.

1952: S-a născut la Bogâltin–Cornereva, regiunea Severin/Caraș-Severin, cântăreața de muzică populară și culegătoarea de folclor, Mariana Drăghicescu; d.3 aprilie 1997, la Toronto, în Canada.

Mariana Drăghicescu - De la valea Cernii-n sus şi Bine-i stă jocului mare -  YouTube

A debutat alături de Orchestra de muzică populară „Lazăr Cernescu” din Caransebeș,cu piesa Duce-m-aș și m-aș tot duce (La măicuța mea, la cruce), imprimată la Radio Timișoara în 1972.

În ciuda succesului radiofonic, cântecul a fost cenzurat de către autoritățile comuniste. A studiat canto popular la Școala Populară de Artă, s-a specializat în repertoriul bănățean. A continuat să colaboreze cu orchestra „Lazăr Cernescu”, apoi s-a alăturat orchestrei Banatul din Timișoara.

A fost în numeroase turnee naționale, a imprimat numeroase piese muzicale la Radio Timișoara și București și la casa de discuri Electrecord, a participat în festivaluri și concursuri de muzică populară, fiind recompensată cu mai multe premii.

Cunoscutul cântăreț Tiberiu Ceia o numea„Privighetoarea Banatului”.

Numele ei îl poartă o asociație culturală care organizează un festival – concurs național de interpretare vocală omonim. Concursul se adresează soliștilor cu vârste între 16 și 30 de ani. Preselecția și concursul propriu-zis au loc în județul Timiș, iar laureații susțin un spectacol omagial la Bogâltin – Cornereva. Prima ediție a festivalului a avut loc în 1998.

1954: A fost înfiinţată Compania TAROM, după  încetarea activităţii TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice).

În decurs de 6 ani compania a reușit să se conecteze la principalele capitale europene.

tarom-logo- – Uniunea Camerelor de Comert Bilaterale din Romania

Încă 6 ani au trebuit până la primul zbor transatlantic, iar din 1974 TAROM a organizat zboruri către New York si Australia, iar în 1969 îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50.000 de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor.

1959: A murit istoricul şi medievistul Barbu Câmpina.

Si-a axat preocupările pe câteva din problemele importante ale istoriei medievale a României: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă, acordand atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare; (n. 1923).

1962: A decedat Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de arta de etnie armeana, membru al Academiei Române ; (n.6 februarie 1889).

Imagini pentru muzeul zambaccian

Foto: Muzeul Zambaccian

Colecţionar, critic de artă şi un adevărat Mecena al vremurilor sale, Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit de-a lungul întregii sale vieţi una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de artă din România – cuprinzând pictură, sculptură, grafică şi mobilier – pe care a dăruit-o statului român în trei etape succesive: în 1947, în 1957 şi ultima parte în 1962.

Actul sau de donaţie a inclus şi casa în care a locuit colecţionarul, construită după planurile arhitectului C.D. Galin pentru a servi atât ca locuinţă, dar şi ca spaţiu de expunere a operelor de artă.

Colecţia era deschisă pentru amatorii de artă o zi pe săptămână încă din 1942, an în care casa a fost terminată.

1974: A fost inaugurat, la Sf. Gheorghe, in Jud.Covasna, Monumentul Ostaşului Român, creaţie a sculptorului Balogh Péter.

Când încep lucrările de restaurare a monumentului Ostașului Român din Sfântu  Gheorghe

1990: Este înfiinţat de profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Corul  de copii şi tineret „Symbol“ al Patriarhiei Române.

Imagini pentru Corul „Symbol”photos

Corul „Symbol” a cântat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, a Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară.

De remarcat şi faptul ca Filarmonica „George Enescu” include în fiecare stagiune a sa, cel puţin un concert al corului „Symbol”.

 2003: A murit compozitorul Sergiu Sarchizov; între anii 1953 şi 1956 a fostul şef al Serviciului de creaţie muzicală din cadrul  Radiodifuziunii Române; (n. 1924).

2010: A murit muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă. În anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (n. 1949)

2011: A murit B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar şi prozator, fost director al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română); (n. 1927).

 2011: A murit pianista de origine română Lorry Wallfish, stabilită în SUA; (n. 1922).

2012: A decedat la Bucuresti poetul, prozatorul si traducatorul român, Romulus Vulpescu; (n.5 aprilie 1933, la Oradea).

A fost soţul scriitoarei Ileana Vulpescu

Imagini pentru romulus vulpescu photos

Foto: Romulus Vulpescu şi soţia sa, Ileana 

Excelent cunoscator al limbii franceze, a  tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a. si a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963).

A  lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista „Luceafărul” (1964-1965), ca secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române și în redacția „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor din România (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991).

A fost colaborator al celor mai importante reviste literare din țară; „Ateneu ” „ Tomis”, „ Transilvania”, „Gazeta literara”, „Luceafarul”, „Cinema”, „Săptămâna”.

În 1970, i se conferă distincția franceză „Laurii academici” (Les Palmes academiques) în gradul de ofițer, distincție care îi este înmânată abia în 1996. Romulus Vulpescu a îngrijit ed. din scrierile lui C. Sirbu, I. Barbu, G. Bacovia.

A publicat „Antologia poeziei latino- americane” (1961) și „Antologia poeziei chineze” (1963).

A fost senator din partea Frontului Salvării Naționale în Legislatura 1990-1992, când a fost membru în grupurile de prietenie cu statul Israel, Franța și Ungaria , apoi a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului între 1994 și 1998.

A fost membru al Partidului România Mare.

2012: A murit la București, interpretul român de muzică ușoară și romanțe,Nicolae Niţescu , primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963); (n. 19 noiembrie 1930, Galați).

Şlagărul său „Of, inimioară!”,  a stărnit o furtună de aplauze pe scena prestigiosului Friedrichstadtpalast din Berlin.

2019: A decedat la București,regizorul și actorul Ducu darie (Alexandru Darie-Maximciuc); n.15 iunie 1959, București.

Ducu Darie, fiul lui Iurie Darie, a murit la 60 de ani. Creațiile sale  legendare - Stirileprotv.ro

A fost director al prestigiosului Teatru „Bulandra” din București și președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, cu sediul la Paris.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/18/o-istorie-a-zilei-de-18-septembrie-video-3/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Eumenie, episcopul Gortinei

Sfantul Eumenie, episcopul Gortinei

Sfântul Eumenie a viețuit în secolul al VI lea.  

Atât de mult s-a umplut de harul Duhului Sfânt, incât, a strălucit cu o lumină care nu putea fi ascunsă. Era asemeni versetului “Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei V, 14).

Si-a impărțit averea săracilor si s-a călugărit.

Datorită vieții pe care a dus-o a fost ales episcopul Gortinei și a propovaduit Evanghelia la Roma și în Tebaida Egiptului.

Sfântul Eumenie a fost tatăl sărmanilor, bogăția nevoiașilor, mângâierea intristațlor, vindecătorul bolnavilor și făcător de minuni. A îmbânzit un șarpe veninos, a scos afară demoni din oameni,  a vindecat mulțime de bolnavi.

A trecut la cele veșnice în Tebaida.

Moaștele sale au ajuns in Grecia, la Raxos, locul sau de naștere.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

18/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 17 SEPTEMBRIE ÎN ISORIA ROMÂNILOR

Ziua de 17 septembrie în istoria noastră

1620: A început în Moldova,pe malurile Prutului, bătălia de la Țuțora, între armata Uniunii statale polono-lituaniane (sprijinită de un corp de oaste al Moldovei) și cea a Imperiului Otoman, (sprijinit de Hanatul tătar al Crimeii). Confruntarea a avut loc între 17 septembrie – 7 octombrie 1620 și s-a încheiat cu victoria otomanilor.

Hatmanul Żólkiewski a fost ucis în timpul luptelor, și mulți alți conducători precum Koniecpolski, Samuel Korecki, Mikolaj Struś, Mikołaj Potocki, Jan Żółkiewski, Łukasz Żołkiewski, Stanisław „Rewera” Potocki și Bogdan Hmelnițki au fost luați prizonieri.

Capul lui Żółkiewski a fost înfipt într-o țepușă și a fost trimis sultanului. Samuel Korecki, care se amestecase de multe ori în treburile Modovei, a fost executat la Istanbul. Osman al II-lea a schimbat voievodul din Moldova, înscăunându-l pe Alexandru Iliaș, iar răsculatul Graziani a fost ucis pe 29 septembrie, în timp ce încerca să fugă.

1862: S-a întemeiat Asociația națională arădană pentru cultura și conservarea poporului român

Asociație regională din Crișana și Banat pentru promovarea culturii românilor, apărută după modelul Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român din Sibiu (ASTRA), pe fondul unei conjuncturi politice favorabile, epoca liberalismului în Imperiul Habsburgic. În toamna anului 1861, fruntașii românilor din Arad au pregătit statutul asociației, la 2/14 ianuarie 1862 au elaborat un lung memoriu justificativ pe marginea observațiilor primite de la Consiliul Locumtențial Ungar, iar în cele din urmă, statutul a primit consacrarea oficială, aprobată prin rezoluția imperială din 5/17 septembrie 1862, iar din partea Consiliului Locumtențial Ungar în februarie 1863.

1773: S-a născut la Viena, în Austria, medicul, tipograful şi editorul român Constantin Caracaş,fondator al spitalului „Filantropia” din Capitală , care functioneaza neintrerupt de peste două secole. Este cel care a introdus şi generalizat vaccinarea antivariolică în Ţara Românească; (m.1828).

S-a întâmplat în 17 septembrie 1773

„Către anul 1800 – scria el -, când m-am întors în acest oraş al Bucureştilor, după ce am învăţat medicina la Universitatea din Viena, am început fără întârziere vaccinarea, fără opunere din partea locuitorilor; încât la 1802, vaccinarea era generală în tot oraşul, cum şi în alte târguri”.

A înfiinţat la Bucureşti în 1817 prima tipografie laică din Ţara Românească.

De asemenea, a scris „Topografia Ţării Româneşti”, publicată postum de soţia sa în  în limba greacă.

Lucrarea interesează până în zilele noastre atât specialiştii (istorici, medici, neoelenisti), cât si publicul larg, datorita atât stilului său savuros cat şi descrierii amanunţite a vieţii, obiceiurilor şi preocupărilor locuitorilor Munteniei şi ai capitalei Bucureşti, în primele decenii ale secolului 19.

       Autorul a făcut o radiografie a Principatului Munteniei, în care trece în revistă cele mai diverse faţete, de la descrierea geografică  la istorie, de la aspecte sanitare sau observaţii meteo la obiceiuri şi moravuri, cartea reconstituie minuţios tabloul vieţii cotidiene în„Dacia” de la hotarul dintre secolele 18 şi 19 (doctorul mărturiseşte că a urmărit vreme de 25 de ani fenomenele legate de climă).

A fost preocupat de faună, de alimentaţia oamenilor, de produsele care fac din ţară una dintre cele mai bogate din Europa.

        Topografia sa merge în adâncime, pe judeţele existente la acea vreme. „Aptitudinea naturală ce are acest neam spre a primi cultura dă speranţe sigure că un guvern potrivit şi generos poate în scurt timp să-i consolideze fericirea şi prosperitatea şi să-l facă demn de strămoşii săi…

În raport cu constituţiunea lor fizică, formată prin influenţa climei, locuitorii sunt blânzi, răbdători, primitori de cultură şi cu caracter solid, modelat în societatea bună prin învăţătură şi exemple bune…Acest popor, cu inteligenţa lui naturală, foarte lesne poate să-şi cultive moravurile, să progreseze în ştiinţe şi arte şi să trăiască fericit”.

1812: Începutul celei de-a treia domnii a lui Scarlat Callimachi în Moldova.

Scarlat Callimachi  (n. 1773 în Constantinopol; d. 12 decembrie 1821), a fost domnul  Moldovei între 24 august 1806 – 26 octombrie 1806, 4 august 1807- 13 iunie 1810  şi 17 septembrie 1812 – iunie 1819, și al Ţării Româneşti între lunile februarie şi iunie 1821.

Protector al culturii, a acordat atenție Academiei Domnești din Iaşi şi celei teologice de la Socola.

În 1813, odată cu deschiderea Cursului de inginerie şi hotarnică în limba romană, de catre Gheorghe Asachi, se puneau bazele învațămîntului academic în limba romană.

Din inițiativa lui Asachi a fost pusă în scena şi prima piesă de teatru în limba romană, „Mirtil şi Hloe”, prelucrată dupa poetul Florian.

Lui Callimachi i se datorează elaborarea primului cod de legi din Moldova – Codicele Callimachi, publicat în 1817 în limba greacă.

In ianuarie 1821 a fost numit domn al Valahiei, dar izbucnirea mișcării lui Tudor Vladimirescu l-a împiedicat să-şi ocupe tronul.

  Îi scutește pe boieri de dări și le dă și un număr de oameni (poslușnici).

A luat măsuri împotriva ciumei si este cel care a  introdus cultura  cartofilor în Moldova.

A fost mazilit pentru că era considerat omul rușilor. Scarlat a fost dus la  Constantinopol  unde a scapat de execuție numai datorită nebuniei care l-a lovit.

Moare otrăvit în 1821, pentru că era bănuit că este de partea revoluției grecești.

1823: A încetat din viaţă la Avrig in Transilvania, Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; (n. 5 iunie 1779, la Avrig).

A fost un pedagog,teolog, traducător și inginer român, care a intemeiat învățământul  în limba română din Țara Românească.

 A fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, “Şcoala de la Sfântul Sava” – 1818 din Bucuresti .

 1844: S-a născut la Bucuresti, Constantin I. Brătianu, general român, geodez şi cartograf, fiul lui Dimitrie Brătianu și al Victoriei Brătianu.

S-a numărat, alături de Constantin Barozzi ş.a., printre întemeietorii revistei „România militară” (1864). A fost fiul lui Dimitrie Brătianu.

Imagini pentru photos Constantin_I._Brătianu_(general)

În anul 1900 este numit director superior al Institutului Geografic al Armatei şi subsecretar de stat major general în Statul Major General al Armatei.În anul 1905, când la conducerea Statului Major General al Armatei a fost numit un general mai nou în grad decât generalul Bratianu, prin Înaltul Decret nr. 2495 din 30 aprilie, Institutul Geografic al Armatei a fost subordonat direct Ministerului de Război.

       În anul 1906 Constantin Bratianu a prezentat la Conferinţa Internaţională de la Budapesta şi la lucrările Comisiei Italiene de Geodezie o serie de probleme tehnice şi ştiinţifice referitoare la determinarea diferenţei de longitudine astronomică dintre Bucureşti şi Paris, la rezultatele obţinute în urma măsurării a patru baze geodezice cu rigle bimetalice şi la legarea nivelmentului ţării la nivelul „zero Marea Neagra”, lucrări executate cu o mare precizie de măsurare.

     Pe plan intern, generalul Bratianu a devenit la 23 martie 1907 preşedintele Secţiei de Geografie Militara din cadrul Societăţii Regale Române de Geografie.

Rămâne în funcţia de director superior al Institutului Geografic al Armatei până în primăvara anului 1907, când a fost trecut în rezervă si „însumat” în aceasta calitate la Corpul I Armata.La 1 aprilie 1907, Constantin I. Bratianu demisionează din functie. Cu aceasta ocazie este trecut în rezervă şi avansat la gradul de general de divizie. S-a stins din viaţă la 6 ianuarie 1910, la 76 de ani.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1899; (d. 6 ianuarie 1910, București).

1856: S-a născut în Bucureşti,  Moses Gaster, fost rabin în România şi Anglia, care s-a distins ca filolog, istoric literar şi folclorist, în mod deosebit în domeniul limbii şi culturii române şi al studiilor iudaice, a fost membru de onoare al Academiei Române; (d. 5 martie 1939 în localitatea Appleton, Berkshire din Marea Britanie).

Moses Gaster

A fost fiul lui Abraham Emanuel Gaster, secretar, consul si insarcinat cu afaceri al Olandei la Bucureşti, şi al Finei Judith (n. Rubinstein), din familia pianistului american Arthur Rubinstein.
 Studii superioare în Germania (din 1873), la Breslau, la Jiidisch theologisches Seminar (Ib. semitice si teologie) si la Universitatea din oraş,  Iimbi romanice .

A fost Doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig cu o teza de fonetica româneasca. A obţinut Diploma de rabin şi predicator (1881).

A debutat în revista Columna lui Traian şi a susţinut prelegeri de literatura română si mitologie comparata la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucuresti (188l-1885), la care asistă T. Maiorescu si B. P. Hasdeu.

  Activitatea intensă a lui Moses Gaster pentru emanciparea coreligionarilor săi, va avea un rol hotărâtor în decizia de  expulzare a sa din ţară (1885).

Se va stabili la Londra, sperând în revocarea decretului de expulzare, dar va rămâne pentru intreaga viata in Capitala britanică, unde a fost numit în 1887 rabin-sef al comunitatii evreiesti de rit spaniol (sefard).

A ţinut prelegeri la Universitatea din Oxford (1886; 1894), a fost membru în consiliu (din 1889), presedinte (1907-1908), apoi vicepresedinte perpetuu la The Folklore Society din Londra şi a devenit vicepreşedinte la The Royal Asiatic Society (1926), membru în The Royal Society of Literature (1930); preşedinte al Societăţii Quest (1931) etc.

A fost distins în România cu Medalia Bene Merenti clasa II (1881) si clasa I (1891; 1924) şi devine membru al Ordinului Coroana României, cu gradul de Comandor (1921) si Mare Ofiţer al Coroanei României (1930). 

A colaborat la zeci de publicaţii din tara si strainatate. Bibliografia operei sale cuprinde aproape trei sute de titluri, ilustrind toate domeniile in care a activat: cultura ebraica veche, lingvisticasi filologie, literatura romana veche, literatura populara.

Pentru cultura română Moses Gaster este, mai presus de toate, un erudit istoric literar, care s-a lansat  in teorii folclorice indraznete .

Dincolo de importanta lor teoretica si metodologica, lucrarile sale au contribuit la popularizarea in strainatate a literaturii si folclorului romanesc.

Tot perioadei engleze ii aparţine lucrarea  Chrestomatie romana (I-lI, 1891), considerata a fi opera sa de capetenie.

Moses Gaster a pregatit-o timp de aproape zece ani,pe vremea cind inca mai lucra la Literatura popularei romana.

Academia Româna a respins-o insă de la premiere, din cauza contributiei personale reduse a autorului, cum aprecia raportorul N. lonescu, nesocotind dificultatea intocmirii unei asemenea lucrari, precum si importanta sa practica nemijlocita.

Cativa ani mai tirziu. Moses Gaster publica Geschichte der rumanischen Literatur (1901), de o utilitate covirsitoare pe acea vreme in a oferi strainatatii o imagine mai exacta a literaturii si folclorului romanesc.  

Savantul Moses Gaster a fost autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu .

Ca lingvist, a susținut documentat romanitatea poporului român și latinitatea limbii române în lucrări ca Stratificarea elementului latin în limba română sau Die Nichtlateinischen Elemente im Rumänischen.

Ca istoric literar a fost preocupat de vechimea și periodizarea limbii române, de locul și importanța literaturii române și a îngrijit cea mai bună ediție din Povestea vorbei a lui Anton Pann.

1875: S-a născut Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor; fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română “Camille Flammarion”.

VICTOR ANESTIN - Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău

A întemeiat Societatea astronomică română, societatea Prietenii Științei,împreună cu savantul Gh.Țițeica, Universitatea Populară din București (împreună cu chimistul Constantin I. Istrati, în 1918), Societatea Prietenii Științei ( ).

A publicat numeroase articole în ziarele vremii, și peste 100 de broșuri, dintre care: Cucerirea aeruluiPlaneta MarteEclipseleRomanul ceruluiViața și invențiile lui Edison.

A editat ziarul Știinta tuturor și a condus Ziarul călătoriilor și științelor populare.

A scris romane științifico-fantastice: În anul 4000 sau O călătorie la VenusO tragedie cereascăPoveste astronomicăPuterea științei, sau Cum a fost omorât Răsboiul EuropeanPoveste fantastică, a tradus lucrări științifice sau SF.

1876:  S-a născut la București, compozitorul roman Alexis Catargi; (m. 20 august 1923, Sinaia).    

Studiile muzicale le-a început la Bucureşti cu Robert Klenck (vioară), continuându-le la Viena, Roma şi Paris, cu Andre Gedalge (armonie, contrapunct), Van Dyck (canto), Vincent d’Indy (compoziţie) şi Camille Chevillard (compoziţie, dirijat). A luat lecţii particulare cu George Enescu (vioară, compoziţie).

A fost ataşat cultural şi secretar de legaţie la Paris (1914-1918). A scris cronici muzicale, articole şi eseuri si  a dirijat diverse formaţii orchestrale şi trupe lirico-dramatice.

1877: S-a născut la Bucureşti, Iosif Paschill, compozitor, pianist, organist, dirijor de cor şi pedagog român, de naţionalitate germană, unul dintre primii compozitori si interpreţi de muzica de orgă în România; (m. 29 martie 1966, Bucureşti).

 S-a distins și în compoziție ca autor al unor romanțe care au rămas în patrimoniul de aur al muzicii ușoare românești, ca de exemplu „Sub vișinul înflorit” „,În rariștea de lângă vii”, „Ce vrei?” (cuvinte de I.Dorianu), „Ochii tăi frumoși și limpezi”.

Iosif Paschill a compus piese muzicale pentru orgă, muzică corală, pentru fanfară, opera Mărioara pe un libret de regina Elisabeta (Carmen Sylva), o cantată de Crăciun, o fantezie rapsodică, „Ave Maria”, un pot-pourri de muzică populară românească „Floarea României”, muzică liturgică catolică.

A compus chiar și muzică sinagogală, ca de exemplu lucrarea„Maggen Avot” (1919), pe care a dedicat-o cantorului evreu Arnold Wecker, în amintirea colaborării dintre cei doi la Templul coral din București.

1881: S-a născut (S.V. pe 4 septembrie) la Bacau, George Bacovia, poet român de excepţie format la școala simbolismului literar francez; ( d.22 mai 1957, Bucureşti).

Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe de la marii lirici moderni francezi pe care-i admira.

La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

1884: S-a născut basul George Folescu; (m. 1939).

Destinul tragic al unei legende a Operei Române. George Folescu, interpretul care şi-a tras un glonţ în cap în plină glorie

A fost unul dintre marii artisti ai începuturilor operei în ţara noastră.

In ciuda succesului fulminant de pe scena Operei Române, viaţa privată a lui Gheorghe Folescu a fost una plină de zbuciumări.

După două căsnicii ratate, Folescu s-a închis în sine şi s-a adâncit într-o suferinţă iremediabilă. Se transformă într-un om extrem de complicat şi contradictoriu.

În noaptea ploioasă de 17 noiembrie 1939, acesta s-a împuşcat în cap folosind un revolver. Cadavrul a fost găsit în baia apartamentului în care acesta locuia.

Astăzi,Gheorghe Folescu este amintit printr-o stradă din Bucureşti care-i poartă numele, Primăria Slobozia acordându-i în anul 2003 numele de cetăţean de onoare.

1888 (17/29 septembrie): A decedat la Bucureşti, poeta română de limbă franceză Iulia Haşdeu, fiica savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu.

A  publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (n. 14 noiembrie 1869).

Unele surse  dau ca dată a morţii sale ziua de 23 septembrie 1888.

Imagini pentru Iulia Hasdeu,photos

Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, în vârstă de doar 18 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea iubitei sale fiice, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

Se spune că atât castelul de la Câmpina cât și cavoul Iuliei de la Cimitirul Bellu au fost construite după directivele riguroase ale spiritului defunctei transmise în cadrul unor ședințe de spiritism.

În prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, Sic cogito, Hasdeu se confesează:

„Cum? nu știu, nu știu, nu știu, dar fără ca s-o știu, mâna mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem.

Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu).

Era scris și iscălit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte.”

1901: S-a născut Alexandru Cosmovici, compozitor şi muzicolog; (m. 1995.

1916: (16/29 – 20.IX/3.X):  Se desfăşoară Bătălia de la Praid-Sovata, ultima acţiune ofensivă a Armatei române pe frontul din Transilvania în campania din anii 1916-1917.

Bătălia de la Praid-Sovata au reprezentat  acțiuni militară de nivel tactic, în perioada 16/29 septembrie – 20 septembrie/3 octombrie 1916 și a avut ca rezultat victoria forțelor române, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 7 Infanterie, Divizia 8 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 39 Honvezi ungară, Divizia 72 Infanterie austro-ungară și Brigada 1 Landsturm ungară.

A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în bătălia dintre Olt și Mureș.

La 14 (27) septembrie înaintarea Diviziei 14 Infanterie a fost oprită şi s-a organizat apărarea pe aliniamentul atins.

1919: Se înfiinţează la Cluj Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, în prezent Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, purtând numele primului director – compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima.

1922: S-a născut violoncelistul Radu Aldulescu, stabilit în Italia din 1969; (m. 2006).

1935: România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional, interpretat  ca un merit al lui Titulescu, ales preşedinte al acestei organizaţii în 1930.

1939: Intre 17 şi 18 septembrie, în urma ocupării Poloniei de către nazişti (la 1 septembrie) si sovietici ( 16 septembrie), membrii Guvernului acestei ţări s-au refugiat în România

1944: Al doilea război mondial: Armata a IV-a Română poartă lupte grele pentru forţarea Mureşului în centrul Transilvaniei, în zona Oarba de Mureş – Dealul Sângiorgiu – Iernut, zdrobind rezistenţa înverşunată şi bine organizată a armatelor germano-ungare.

Bătălia de la Oarba de Mureş este considerată cea mai grea bătălie purtată pe teritoriul românesc în cel de-al doilea război mondial, aproximativ 11 000 mii de militari români, aflaţi sub comandament sovietic, pierzându-şi viaţa în intervalul 17.09- 6.10.1944.

1946: A murit Ion Ionescu (Bizeţ), inginer constructor şi matematician, care  a contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din ţara noastră.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-24.jpeg

A fost unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică” si membru corespondent al Academiei Române din 1919; (n. 1870).

A fost profesor la Școala politehnică din București.

A condus lucrările de construcție a numeroase poduri, printre care podul peste Borcea (prima porțiune a podului peste Dunăre), podul de la Bobolia pe Valea Prahovei, podul metalic curb de cale ferată și șosea peste bazinul de la Giurgiu (1905 – 1906), a elaborat proiectul pentru Șantierul naval de la Turnu-Severin, etc.

Este autorul unui studiu de deviere spre Prut a apelor Siretului în vederea construcției unei centrale hidorelectrice și a transformării Prutului într-un canal navigabil între Galați și Iași si  a excutat harta hidrografică a bazinului Dunării.

1953: S-a născut actorul român Valentin Teodosiu.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este valentin-teodosiu-666534l-214x0-wtm-231e8a42.jpg

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1978 si a debutat pe scena Teatrului Nottara in 1977, cu rolul principal din spectacolul Peer Gynt de Henric Ibsen, si a jucat până in anul 2000 in zeci de spectacole.

Din anul 2002 este actor al Teatrului de Comedie si a  apărut la televiziune in numeroase spectacole de teatru, in emisiuni, reclame, precum si in spectacole de teatru radiofonic.

Pe marele ecran a debutat in 1977, cu un rol in filmul Aurel Vlaicu.

Cea mai recentă peliculă in care a fost distribuit se numește Umilința, lansată in 2011.

1963: Premiera primei coproducţii franco-române, filmul “Codin”, ecranizare a romanului lui Panait Istrati, în regia francezului Henri Colpi.

Imagini pentru filmul codin poster
Imagini pentru filmul codin poster

Scenariul: Dumitru Carabăţ şi Henri Colpi; în distribuţie: Mihai Fotino, Virgil Platon, Françoise Brion; prima coproducţie cinematografică româno-franceză, filmul a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes.

1973: S-a înfiinţat sub conducerea poetului Adrian Păunescu, Cenaclul „Flacăra”,

Această manifestare, interzisă de autorităţile comuniste la 16.VI.1985) a fost o adevărată rampă de lansare pentru numeroşi interpreţi ai muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori.

na la sistarea sa, a totalizat 1.615 de spectacole de muzică şi poezie în toată ţara.

(w640) Marcela Sa

Adrian Paunescu si Marcela Saftiuc în 1981, la Cenaclul „Flacăra”

Între anii 1979 – 1985, manifestările aferente erau consemnate săptămânal în emisiunea „Radiocenaclul Flacăra – valori ale muzicii tinere”, la Radio România .

1989: A murit  la Craiova, Ion Desideriu Sîrbu (numele la naştere: Sîrbu Desideriu), prozator, dramaturg, scenarist şi eseist, autor în special de literatură de sertar,  membru fondator al Cercului literar de la Sibiu (1945); (n. 28 iunie 1919, Petrila, județul interbelic Hunedoara).

Imagini pentru scriitor Ion D. Sîrbu photos

A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu si a fost redactor în București, la revista Teatru iar apoi la Revista de pedagogie.

În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă și datorită unei presupuse colaborări cu „reacționarii” maghiari în perioada Revoluției  anticomuniste din Budapesta 1956, a fost arestat și condamnat politic, întâi la un an, iar apoi pedeapsa a crescut la șapte ani.

A fost arestat în septembrie 1957 pentru omisiune de denunţ împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat  şi condamnat la şapte ani de închisoare.

După eliberarea din închisoare, a lucrat câteva luni în mină, după care, din 1964, i se stabilește domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reușește, în cele din urmă, să se angajeze la Teatrul Național din Craiova ca secretar literar.

Rămâne sub supravegherea Securității locale si centrale, ofițerul de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o ironie a sorții, va deveni la rândul său scriitor după demisia din Securitate.

Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, pare a fi modelat în parte după I.D. Sîrbu.

I.D. Sîrbu, mărturisea că a rămas în România „ca să moară cu sistemul de gât”.

De curând a apărut la editura Curtea Veche volumul „Zidul de sticlă. Ion D.  Sîrbu în arhivele Securităţii „, scris de cercetătoarea Clara Mareş, carte ce prezintă impresionantul dosar de urmărire al lui I.D. Sîrbu, un fel de „roman” al vieţii sale scris de organele securităţii statului.

Lucrarea prezintă cei nu mai puţin de 32 de ani în care filosoful, publicistul şi scriitorul I.D. Sîrbu a fost controlat pas cu pas de ochiul „vigilent” al principalului organ de represiune din România comunistă.

1991: Parlamentul  R.Moldova  a adoptat „Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice”.

1997: A murit la Bucuresti, Arşavir Nazaret Acterian, fost avocat, jurnalist, scriitor şi memorialist român de origine armeană; (n.18 septembrie 1907, Constanța).

A urmat cursurile Facultăților de Litere și Drept din București si a devenit redactor-șef al revistei Vremea.

Imagini pentru photos Arşavir Acterian

A colaborat la revistele Ideea Europeană, Fapta, Discobol. Coleg și prieten apropiat cu Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Barbu Brezianu.

 Face parte dintr-o renumită familie de armeni ce a dat culturii române pe Jeni Acterian (regizoare și memorialistă) și Haig Acterian (critic teatral, regizor, director al Teatrului Național București).

A făcut închisoare politică între 1949-1953 și 1959-1964, trecînd prin închisorile comuniste de la Jilava, Aiud și Canal.

 După eliberare, a lucrat ca mozaicar la Fabrica de cerneluri și la Fabrica de construcții, ca anticar și ca funcționar la Institutul de Hematologie. 

A intemeiat în 1991, al Fundația Arhiva Culturală Română, alături de Fabian Anton.

1996: Aeroportul din Cluj–Napoca a fost deschis traficului internațional de călători și mărfuri, în baza Hotărârii nr. 791/12 septembrie 1996 în vigoare de la 17 septembrie 1996.

Aeroportul din Cluj-Napoca a fost tranzitat de peste 2,9 milioane de  pasageri în 2019.


2000: S-a stins din viață la București, în urma unui infarct, Dem Rădulescu, unul dintre marii actori români de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori, la 21 septembrie 1931. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de box  de amatori, la Râmnicu Vâlcea la categoria mijlocie.

A debutat ca amator la vârsta de 17 ani.

În 1956 a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de regizorul Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.

A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoarea pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu și Ciulei însuși. Liviu Ciulei l-a numit „Un actor de geniu”. A fost casatorit cu actrita Paula Radulescu, de care mai apoi a divorțat, căsătorindu-se cu eleva sa de la I.A.T.C., actrița Adriana Șchiopu, urmașa lor fiind Irina Radulescu.

 A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

De asemenea, a fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

  În 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, Dem Rădulescu a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

2006: A încetat din viaţă la București, în urma unui cancer cu multiple metastaze, cunoscutul realizator de televiziune Aristide Buhoiu; (n. 4 aprilie 1938, Lugoj).

Imagini pentru aristide buhoiu

A fost absolvent al facultății de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, promoția 1962.

Emigrat în  1984 în SUA, a rămas în memoria telespectatorilor români ca realizator al emisiunilor de televiziune „Drumuri printre amintiri” si „Drumuri europene”, difuzate in perioada 1976-1983, Buhoiu a fost redactor, operator, sunetist, dar si editor al unei publicatii saptamanale destinate romanilor din SUA, Universul.

A fost laureat al cinci premii nationale pentru televiziune, si  a fost decorat de presedintele Ion Iliescu, în 2004, cu ordinul „Meritul Cultural in grad de ofiter”.

A condus timp de sapte ani  Academia de Radio si Televiziune din Bucuresti si a fost ales presedintele Uniunii pentru Societatea Civila.

2015: S-a stins din viata tenorul Cornel Stavru, unul dintre cei mai îndrăgiţi tenori pe care i-a avut Opera Naţională Bucureşti din 1958 timp de mai bine de două decenii.

În 2014 trecuse pragul celor 85 de ani, Cornel Stavru fiind născut la Constanţa, la 31 august 1929.

Tot într-un 31 august al anului 1984, Cornel Stavru părăsea prima scenă lirică a ţării după mai bine de un sfert de veac de activitate artistică.

A fost initial  inginer, absolvent al Facultăţii de Poduri şi Tuneluri, în anul 1952. In anul 1953 a cucerit Premiul al III-lea la Concursul Naţional al Tinerilor Interpreţi şi la Festivalul Internaţional al Tineretului din Bucureşti, iar un an mai târziu, a fost angajat ca solist la Ansamblul Armatei, unde va primi primele lecţii serioase de canto de la Alexandru Colfescu, continuate la clasa baritonului Alexandru Costescu-Duca.

După ce cucereşte premiul al II-lea la Concursul Internaţional de canto de la Moscova (1957), unde Preşedintele juriului era însuşi legendarul tenor Tito Schipa, în aprilie 1958 debutează la Operă, în rolul Manrico din Trubadurul de Verdi.

De-a lungul carierei, Cornel Stavru a întreprins turnee individual şi cu ansamblul Operei bucureştene în: Rusia, China, Ungaria, Bulgaria, Egipt, Belgia, Cuba, Grecia şi Franţa.” Vocea sa a fost una dintre cele mai frumos timbrate din câte au răsunat pe scena Operei Naţionale şi nu numai. Puternică, strălucitoare, egală în toate registrele şi mai ales expresivă. ” Astfel l-a portretizat critica, astfel a rămas în memoria acelora care au avut privilegiul să-l asculte pe viu. (romania-muzical.ro)

2015: A încetat din viață tenorul Cornel Stavru (31 august 1929, Constanța).

S-a stins din viata tenorul Cornel Stavru - Radio România Muzical

A fost unul dintre cei mai îndrăgiţi tenori pe care i-a avut Opera Naţională Bucureşti timp de mai bine de două decenii.

 A fost de formație inginer, absolvent al Facultăţii de Poduri şi Tuneluri, în anul 1952. In anul 1953 a cucerit Premiul al III-lea la Concursul Naţional al Tinerilor Interpreţi şi la Festivalul Internaţional al Tineretului din Bucureşti, iar un an mai târziu, a fost angajat ca solist la Ansamblul Armatei, unde va primi primele lecţii serioase de canto de la Alexandru Colfescu, continuate la clasa baritonului Alexandru Costescu-Duca.

După ce cucereşte premiul al II-lea la Concursul Internaţional de canto de la Moscova (1957), unde Preşedintele juriului era însuşi legendarul tenor Tito Schipa, în aprilie 1958 debutează la Operă, în rolul Manrico din Trubadurul de Verdi. De-a lungul carierei, Cornel Stavru a întreprins turnee individual şi cu ansamblul Operei bucureştene în: Rusia, China, Ungaria, Bulgaria, Egipt, Belgia, Cuba, Grecia şi Franţa.

2017: A murit Lascăr Pană, fost handbalist şi antrenor al echipei naţionale masculine de handbal a României; (n. 1934).

Imagini pentru Lascăr Pană,photos

A fost handbalist şi antrenor al echipei primului club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare pe care l-a înființat, dar şi al echipei naţionale masculine de handbal.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/17/o-istorie-a-zilei-de-17-septembrie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis.

Sofia, Elpis, Pistia si Agapis

Sfânta Mucenita Sofia si fiicele sale, Pistis, Elpis si Agapis sunt praznuite pe 17 septembrie. Au vietuit in Italia si au patimit in timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, inseamna intelepciune.

Ea a avut trei fiice pe care si le-a botezat cu numele celor trei virtuti teologice: Pistis – credinta, Elpis – nadejde si Agapis – dragoste.Prefectul provinciei, Antioh, le-a denuntat imparatului Adrian ca sunt crestine. Imparatul le-a poruncit sa aduca jertfa zeitei Artemis.

Pentru ca au refuzat, imparatul a poruncit sa fie omorate doar fiicele, ca mama sa sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci si pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate in anul 137.

Cand au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani si Agapis noua ani.Sofia a luat trupurile celor trei fiice si le-a ingropat pe un deal, in afara cetatii. Dupa trei zile de rugaciune la mormantul acestora, si-a dat duhul in mainile Domnului.

Mormintele Sfintei Sofia si a fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica “Sfantul Mucenic Pangratie“.

Din anul 1992, Sfanta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

17/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: