CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOUĂ POSIBILE SCENARII ÎN CAZUL UNUI RĂZBOI ÎN TRANSNISTRIA

ANALIZĂ: Ce ar însemna pentru România un război în Transnistria ?

Zilele acestea, tensiunile din regiunea separatistă Transnistria au atins cote alarmante. După o serie de explozii despre care președintele R. Moldova, Maia Sandu, a spus că au fost provocate de forțe pro-război din interiorul regiunii transnistrene, acum așa-zisul minister al Apărării de la Tiraspol a convocat mobilizarea tuturor bărbaţilor cu vârste cuprinde între 18 și 55 de ani. Totul pare a fi o operațiune sub steag fals.

 Agențiile de presă ucrainene apreciază că Rusia ar putea pregăti o ofensivă înspre Odesa, din Transnistria. Dezghețarea conflictului din Transnistria ar pune România într-o situație complicată în plan regional.

Importanța strategică a Transnistriei

Transnistria reprezintă în bună măsură o creație artificială. În 1945, Romania a pierdut Basarabia și nordul Bucovinei, ambele teritorii fiind anexate de Uniunea Sovietică. Odată cu trecerea Basarabiei la URSS, teritoriul va face parte din RSS Moldovenească.

În perspectiva căderii comunismului peste tot în Europa în 1989, iar Uniunea Sovietică se clătina, autoritățile de la Moscova au încercat să prevină o eventuală unire între România și R. Moldova. Comuniștii radicali de la Moscova au creat un pol alternativ de putere la Tiraspol profitând și de faptul că Transnistria are o populație rusă numeroasă.

Ulterior conflictul dintre Transnistria și R. Moldova a fost exploatat de Rusia pentru a menține un control asupra R. Moldova. Din cauza acestui conflict înghețat dezvoltarea economică și politică a R. Moldova a fost îngreunată.

Acum, în perspectiva conflictului din Ucraina, Transnistria poate juca un rol strategic chiar mai avansat pentru Rusia. Ofensiva rusă în sudul Ucrainei a întâmpinat o rezistență acerbă. Odesa, ultimul port strategic liber al Ucrainei la Marea Neagră nu a putut fi cucerită de armata rusă.

Lucrurile s-ar putea schimba însă dacă Rusia ar încerca un atac concentric asupra Odesei din două direcții – de la Est, dinspre Crimeea și de la Vest dinspre Transnistria, acolo unde rușii staționează forțe militare.

Mișcarea de clește asupra Odesei ar putea duce la căderea orașului și la eliminarea ultimului port liber ucrainean la Marea Neagră.

Pe de altă parte, un astfel de scenariu ar putea duce apoi și la proclamarea independenței Transnistriei pe modelul republicilor separatiste Donețk și Luhansk din Ucraina.

Lucrul acesta ar putea reprezenta o recompensă dată de Putin forțelor separatiste transnistrene. Dar în acest caz, lucrurile ar putea lua o turnură abruptă în R. Moldova.

România, două scenarii în cazul unui conflict în Transnistria.

Prelungirea conflictului din Ucraina prin deschiderea unui nou front în R. Moldova ar complica serios lucrurile pentru România.

În acest scenariu am avea nu unul, ci două conflicte majore la granițele noastre.

Mai mult decât atât, din cauza culturii, limbii și istoriei comune, un conflict militar între Chișinău și Tiraspol ar determina România să facă o alegere aproape imposibilă: să sprijine sau să ignore conflictul?

Forțele unioniste ar cere implicarea României, invocând aceste elemente culturale comune.

Problema principală e că România este stat membru NATO în timp ce R. Moldova nu. Ori atragerea unui stat membru NATO într-un conflict de genul acesta ar risca să degenereze într-o confruntare mai largă între Rusia și NATO.

Din acest motiv, așa cum a preciza și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, România nu ar putea să se amestece în conflict.

Cu alte cuvinte, din perspectiva României, problema majoră în cazul declanșării unui conflict în Transnistria, ar fi legată de modul în care autoritățile de la București ar trebui să răspundă. Ajutorul umanitar ar veni aproape sigur imediat.

Dar un ajutor militar ar fi problematic pentru că ar putea implica România, ca stat membru NATO, într-o confruntare militară, fie cu forțe sprijinite mai mult sau mai puțin direct de către Rusia, fie chiar cu forțe militare ruse.

Legătura specială dintre R. Moldova și România ar reprezenta în acest caz o adevărată piatră de moară pentru autoritățile de la București care nu vor putea privi pasive confruntarea fără să nu sufere costuri politice semnificative.

30/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria enclavei controlate de Rusia în R.Moldova. AU TRECUT 30 de ani de la războiul Moscovei din Transnistria

Copii se joacă lângă monumentul generalului rus Suvorov în timpul Zilei Independenței în centrul orașului Tiraspol, la 78 km est de Chișinău, 02 septembrie 2013.
©EPA/STRINGER  |   Monumentul generalului rus Suvorov în timpul ”Zilei Independenței transnistriei” în centrul orașului Tiraspol, la 78 km est de Chișinău.

30 de ani de la Războiul din Transnistria. Istoria enclavei controlate de Moscova pe teritoriul R. Moldova.

Transnistria, regiunea transnistreană, stânga Nistrului, republica autoproclamată, Republica Moldovenească Nistreană (RMN), este o fâșie de pământ de-a lungul malului estic al râului Nistru, între Republica Moldova și Ucraina, controlată de facto de Rusia, considerată și un fel de Kaliningrad de Sud, care ține în șah atât Republica Moldova, cât și Ucraina.

O atracție pentru turiștii și jurnaliștii care vor să vadă cum era în perioada sovietică, pentru contrabandiști, inclusiv traficanți de arme, iar, mai nou, și pentru fermele de criptomonede. Transnistria a fost, totodată, și scena unuia din războaiele prin care Rusia post-sovietică a încercat să își mențină controlul asupra spațiului sovietic.

Rețete similare au fost aplicate de Moscova și în Georgia și Ucraina; acolo rușii au mers, însă, mult mai departe decât în Republica Moldova, constată https://www.veridica.ro.

O istorie politizată

Ca orice este legat de Transnistria, și istoria sa este interpretată ambiguu. Istoriografia oficială de la Tiraspol pune accent pe multiculturalismul regiunii încă din cele mai vechi timpuri, prezentând populația regiunii ca o urmașă a sciților, cimerienilor,  hunilor.

În Evul Mediu regiunea  a fost divizată între tătari și poloni, apoi între Imperiul Otoman și cel Țarist. Istoria prezentată de cei de la Tiraspol ignoră orice legătură între Transnistria și populația autohtonă din dreapta Nistrului și glorifică perioadele în care regiunea s-a aflat sub controlul Imperiului Țarist și în componența URSS.

Chiar și cetatea Tighina, construită încă din secolul al XII-lea de genovezi și întărită în pe timpul lui Ștefan cel Mare, Tiraspolul o prezintă drept o cetate construită de turci în secolul al XVI-lea.

Pe de altă parte, istoriografia moldovenească prezintă regiunea ca pe o parte a lumii geto-dace, apoi latine, pentru care Nistrul nu a fost niciodată un hotar, așa cum nu a fost nici Prutul, contactele dintre populațiile de pe cele două maluri ale Nistrului fiind continue și intense. În sec XVIII-XIX, Imperiul Țarist a atras în această regiune oameni din principatele române, în special din Moldova, așa cum a făcut mai târziu cu găgăuzii și bulgarii pe care i-a adus în Sudul Basarabiei.

După revoluția bolșevică din 1917, regiunea a rămas parțial necontrolată. Au avut loc acțiuni în favoarea unirii cu Basarabia (România), dar bolșevicii erau și ei prezenți și, în cele din urmă, au avut câștig de cauză. Transnistria a fost înglobată în URSS, iar Moscova a început să-și facă planuri de exportare a comunismului, inclusiv prin intermediul micuței regiuni.

„Statalitatea” transnistreană

Regiunea cunoscută astăzi ca Transnistria a obținut prima oară un statut „oficial” pe 12 octombrie 1924, când în cadrul RSS Ucraineană a fost creată Republica Autonomă Socialistă Moldovenească. S-a întâmplat „datorită” unui memoriu depus de un grup de inițiativă în frunte cu Grigori Kotovski, considerat un erou al Uniunii Sovietice, originar din Hâncești, localitate situată în apropiere de malul drept al Prutului.

De la bun început, inițiatorii au recunoscut că scopul formării acestei entități era acela de a crea un cap de pod (sau mai degrabă de propagandă) pentru populația din dreapta Nistrului, adică din Basarabia, care în 1918 a decis unirea cu România; ulterior, a fost vizată chiar și populația dreapta Prutului.

RASSM  avea inițial un teritoriu de 8,1 mii de km pătrați, la care au mai fost adăugate ulterior câteva localități. Aceasta cuprindea teritoriul regiunii separatiste transnsitrene de astăzi, de-a lungul Nistrului, plus mai multe raioane spre est, având capitala la Balta, un oraș cu o populație ucraineană în proporție de aproximativ 95% și doar 2,5% români (pentru care însă era impus termenul de moldoveni, care venea și în sprijinul tezelor, lansate tot în acea perioadă, privind limba și poporul moldovenesc). În 1929, capitala a fost mutată la Tiraspol, unde ponderea românilor era de ceva mai mult de un sfert.

Doar o treime din locuitorii republicii „moldovenești” erau moldoveni, majoritatea fiind formată din ucraineni. În administrația regiunii, numărul moldovenilor era, de asemenea, redus.

De fapt, RASSM urma să joace același rol care i se atribuise Republicii Karelia pentru Finlanda, sau Belarusului pentru Polonia – adică să exporte revoluția bolșevică spre Vest. Structura a fost creată la scurt timp după eșuarea tratativelor româno-sovietice de la Viena (martie-aprilie 1924), în care partea română a solicitat, iar cea sovietică a refuzat, recunoașterea unirii Basarabiei cu România.

Până în 1941 RASSM a funcționat în cadrul Ucrainei sovietice. Atunci a avut loc colectivizarea forțată, s-au făcut primele eforturi de a impune noțiunea de limbă „moldovenească” distinctă de cea română, s-a trecut de la alfabetul chirilic la cel latin, apoi invers, au avut loc foametea din 1933 și represiunile din 1937-1938.

„Gramatica moldovneascî” editată în 1930 de Leonid Madan, șeful secției lingvistică a Comitetului științific moldovenesc, este un exemplu concludent al modului în care Stalin vedea dezvoltarea omului sovietic și ruperea de la „rădăcinile burghezo-moșierești”. „Cultura și limba romîneascî di azi, fiind mînuitî di clasu burjuaznic, sî orienteazî spri Franțîia. Deatîta az în România domnești o limbî amestecatî cari nu-i priceputî plugariului moldovan”, explica Pavel Chior în „Dispri orfografia linghii moldovinești”, citat de Marian Voicu în culegerea „Vin rușii”.

Noua gramatică a inclus cuvinte din limba rusă sau care, așa cum remarcă Marian Voicu, amintesc de noulimba lui Orwell – gâtlegău pentru cravată, mâncătoare (sufragerie), nasnic (nazal), nicăfacere (trândăveală), sîngurzburător (aeroplan), amuvremnic (contemporan). De altfel, multe din aceste cuvinte au fost folosite aproape un secol mai târziu de Vasile Stati  pentru a demonstra existența celor două limbi distincte în „Dicționarul moldovenesc-român”

De la RASS Moldovenească la RSS Moldova

După 28 iunie 1940, atunci când URSS a anexat Basarabia, RASSM ar fi trebuit, în sfârșit, să-și îndeplinească misiunea pentru care a fost creată și să aducă „flacăra luminoasă” a socialismului în dreapta Nistrului. Doar că sovieticii avea alte planuri, astfel că doar 6 din cele 14 raioane ale RASSM au intrat în componența noii Republici Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), având capitala la Chișinău, căreia în schimb îi sunt rupte două județe din sud și unul la nord, care sunt transmise Ucrainei sovietice. Astfel, doar jumătate din teritoriul care reprezenta „leagănul moldoveanului sovietic” făcea parte din noua republică unională, constituită la 2 august 1940. De notat, în paranteză, că istoriografia de la Tiraspol interpretează crearea RSSM ca o alipire a Basarabiei la RASSM.

Pentru scurt timp, în 1941-1944, întreaga regiune dintre Nistru și Bug, inclusiv fosta RASSM a fost administrată de România în cel de-al doilea Război Mondial.

Oficial, raioanele din stânga Nistrului nu au avut un statut special în cadrul RSSM, însă această regiune a fost cea mai industrializată, urbanizată și rusificată parte a noii republici unionale.

Ponderea moldovenilor (românilor) a scăzut de la 44,5% în 1940 la 40,4% în 1989, cea a ucrainenilor a rămas aproximativ constantă (29% în 1940 și 28% în 1989), în timp ce proporția rușilor aproape că s-a dublat – de la 13,4% în 1940, la 25% în 1989. În 1989 mai bine de un sfert din toți rușii din RSSM erau concentrați în stânga Nistrului, care reprezenta ceva mai mult de 10% din teritoriul și populația RSS Moldovenească.

Tot aici s-au concentrat și investițiile industriale, de asemenea disproporționate în raport cu dreapta Nistrului. Potrivit istoricilor, raioanele din stânga Nistrului beneficiau de aproximativ 30% din investițiile în industrie și asigurau 40% din producția industrială a RSSM și mai bine de o treime din PIB-ul republicii unionale. Regiunea avea cea mai înaltă rată a populației urbane, iar aici erau concentrate jumătate din fabricile de conserve, cea mai mare livadă din Moldova sovietică și „partea leului” din alte industrii. 80% din necesarul de energie electrică al republicii era furnizat de Transnistria.

Și ponderea transnistrenilor în elita politică a RSSM a fost disproporționată în raport cu cea deținută  de moldovenii din dreapta Nistrului. De exemplu, primul basarabean numit în funcția de prim-secretar al Partidului Comunist al Moldovei a fost Simion Grossu (1980-1989), dar și acesta provenea din județele din Sud, cedate Ucrainei în 1940.

Motivul invocat de Tiraspol în 1990 pentru proclamarea independenței, pe fundalul destrămării URSS, a fost „pericolul” unirii cu România, subminarea minorităților naționale și a limbii ruse. În realitate, mai mulți istorici consideră că de fapt, aceasta a fost o reacție a elitelor politice și economice din stânga Nistrului, clientelare Moscovei, în încercarea de a-și menține statutul și privilegiile pe care și le creaseră în perioada sovietică. Separatismul transnistrean „nu a fost o revoltă a minorităților, dar a elitelor politice și economice”, consideră istoricul american Charles King.

De la livadă înfloritoare, la „gaură neagră”

Situația continuă și astăzi. Regiunea este condusă, de facto de câțiva oameni de afaceri, sub paravanul concernului „Sheriff” (care deține și echipa de fotbal cu aceeași denumire, care a făcut senzație în toamna anului trecut în Liga Campionilor, inclusiv cu o victorie împotriva Real Madrid).

Transnistria este deja cunoscută ca „gaura neagră a Europei” din cauza rețelelor de contrabandă din și spre Uniunea Europeană.

Se spune că și guvernările de la Chișinău pe parcursul celor 30 de ani au avut de câștigat din „afaceri”, la fel ca unii reprezentanți din cercurile influente de la Kremlin și, nemaivorbind, de baronii locali. Rețeta perfectă ca acest conflict să perpetueze încă mult timp.

Bibliografie:

O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri, până în prezent, Civitas, Chișinău, 2007.

200 de ani din istoria românilor dintre Prut și Nistru, Editura Litera, Fundația Culturală Magazin Istoric, București, 2012

Vin rușii!, Humanitas, București, 2018

Martioșka mincinoșilor. Fake News, manipulare, populism, Marian Voicu, Humanitas, București 2018T 

30/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VA FI INVADATĂ DE RUSIA ȘI R.MOLDOVA?


Harta lui LUKAȘENKO și planurile de invazie rusești în Ucraina și R.Moldova

 

Sluga lui Putin, Alexander Lukașenko, preşedintele – dictator din Belarus, a avut recent o intervenţie televizată care a surprins pe toată lumea, în care a prezentat planuri secrete de luptă, care includeau invadarea regiunii separatiste Transnistria din Republica Moldova, notează express.co.uk.

Lukașenko s-a adresat Consiliului de securitate din Belarus şi a prezentat o hartă în care Ucraina apărea împărţită în patru regiuni. Printre aceste patru regiuni se numără şi regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova.

Pe acea hartă care includea teritoriile Belarusului, Ucrainei și Rusiei și Republcii Moldova și care părea să fie una tactică de război, erau conturate săgeți de culoare roșie, majoritatea pe teritoriul Ucrainei, care coincideau cu direcțiile de invaze ale Rusiei cu ajutorul Belarusului. Una dintre săgeți indica o direcție spre regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă acum, între războiul de acum 30 de ani din Transnistria și cel din Ucraina, pot fi evidențiate atât asemănări cât și deosebiri majore a declarat Viorel Cibotaru, expert în securitate și fost ministru moldovean al apărării, într-un interviu acordat postului de radio german Deutsche Welle.

”În primul rând noi vedem același element comun – dorința de a păstra Uniunea Sovietică sau refacerea imperiului rus. Este absolut evident că unul din pilonii ideologici este restaurarea a ceea ce a fost cândva. Motivația poate să fie diferită. Nomenclaturiștii de acolo își doreau o anumită autonomie și nu voiau să depindă de Chișinău, atât ideologic cât și financiar. Pe urmă a apărut acea motivație anti-unionistă, care a apărut ca o diversiune ideologică, ca un fake-news.

Cam aceleași metode s-au folosit în teritoriile ucrainene Luhansk și Donețk în perioada când a fost lansat separatismul. Același model a fost aplicat în Osetia de Sud și Abhazia, care s-a păstrat și până în ziua de astăzi. De exemplu, operațiunea din Kiev de astăzi este asemănătoare cu ceea ce au făcut sovieticii în Kabul, când au făcut acea incursiune a detașamentului Alfa și au ocupat Palatul prezidențial.

Această operațiune este în manualele serviciilor secrete și cu siguranță i-a venit lui Putin în cap, ca un element de schimbare radicală în Ucraina.”

Transnistria (oficial numit Republica Moldovenească Nistreană (RMN), a fost întotdeauna, în formula care există acum ca republică nerecunoscută, un impediment în respectarea statalității R. Moldova.

Pentru cei din dreapta Nistrului, este permanent o stare defectuoasă la nivelul organizării economiei, indiferent de vectorul de dezvoltare care este ales. Această regiune a alimentat permanent sentimentul de incertitudine, de divizare a societății și de împărțire a țării.

Mai mulți analiști susțin că în războiul din Ucraina ar putea lua parte și trupe ruse din Transnistria. Acum e o situație specială de război, când în Transnistria lejer pot să ajungă avioane care să desanteze un număr suficient de forțe militare, care să finalizeze o operațiune de ocupare a Hersonului, Nikolaev și Odesa, parte a noii entități Novorusia.

Aceasta nu este o ipoteză și nici o prezicere. Este expunerea unor concepte pe care noi le-am întâlnit în multiple discursuri ale diferitor oficiali din Federația Rusă.

Nu doar cred, dar sunt absolut sigur că în viitorul cel mai apropiat se vor crea condiții în care noi foarte ușor vom găsi soluții ca să rezolvăm această problemă.

Odată cu înfrângerea lui Putin și retragerea extrem de rapidă a trupelor Federației Ruse, care staționează în stânga Nistrului, a schimbării tonalității liderilor transnistreni, care nu vor mai avea suportul regimului lui Putin, noi vom găsi înțelegeri pe toate problemele.

Cât de mari sunt riscurile pentru R. Moldova și România?

La rândul său, profesorul basarabean Vladimir Solonari de la University of Central Florida din SUA crede că dacă Odessa va ajunge în mâinile rușilor, Republica Moldova ar putea cădea la rândul ei.

Vladimir Solonari predă istoria Rusiei și a regiunii Est-Europene la University of Central Florida. Anul trecut i-a apărut și în limba română volumul Imperiul-Satelit. Guvernarea românească în Transnistria, 1941-1944 (Humanitas, 2021, traducere de Andrei Pogăciaș).

El spune într-un interviu pentru DW că ministrul rus de Externe Lavrov e un fel de Ribbentrop, că Hitler n-ar fi ezitat să folosească armele nucleare, dacă le-ar fi avut, și că Putin se află în aceeași situație. Vladimir Solonari vorbește și despre eventualitatea extinderii conflictului, despre riscurile la care sunt expuse România și R. Moldova.

Cât va rezista Putin? Profesorul Solonari se teme că totul ar putea fi de durată și dă exemplele Coreei de Nord și Cubei, țări care sunt „paradoxuri ale istoriei”.

Din punct de vedere rațional, acest război nu are niciun sens, nu poate fi câștigat de Rusia și de Putin, dar e o mare tragedie pentru Ucraina. E greu să facem previziuni, fiindcă nimeni nu știe ce zace în capul lui Putin. După ce a amenințat cu arma nucleară, unii spun că el e un maniac nuclear. Ucraina luptă acum pentru întreaga lume, pentru că succesul ei e de importanță vitală pentru viitorul continentului european. Ucraina trebuie susținută prin toate modalitățile posibile.

Eu cred că până la urmă, dacă acest nebun, care a devenit Vladimir Putin, va dori să folosească arma nucleară, cineva, totuși, îl va opri. Acestea sunt, însă, doar speranțe, pentru că anturajul lui Putin este impenetrabil. E imposibil să avem un pronostic, putem doar spera că până la urmă nu va avea loc al Treilea Război Mondial, dar nu putem fi siguri. Acum toți liderii militari europeni și americani se gândesc cum se poate răspunde unui atac nuclear tactic, nu strategic, care ar putea avea loc în statele baltice sau în Polonia.

Dacă e adevărat că Putin e obsedat de restabilirea vechilor granițe ale Uniunii Sovietice, atunci după Ucraina, ar putea urma statele baltice, Georgia. Dacă Putin este acum cum era Hitler în ultima etapă, atunci Țările Baltice reprezintă ținta lui.

Orice e posibil, dar există și o certitudine: armata rusească nu vrea să lupte, nu prea înțelege ce se întâmplă, soldații fug de pe câmpul de luptă, poate că le e și rușine pentru ceea ce se întâmplă, iar unele unități par să fie în pragul descompunerii. În cercul elitei din apropierea lui Putin au apărut nemulțumiri, surprinderi și chiar un anumit șoc în fața pierderilor mari suferite de armata rusă. E și în acest sens o speranță, fiindcă dacă armata refuză să lupte, războiul se termină.

Ministrul de externe al Rusiei, Lavrov, spune ceea ce-i zice Putin, ambii sunt porniți spre un război de tip final. Nu cred că trebuie să ne concentrăm asupra spuselor lui Lavrov. E lipsit de conștiință și de rațiune. Cu toate că la suprafață pare serios și are prestanță, el e de fapt un fel de Ribbentrop (ministrul de Externe al lui Hitler- n.n.). Este marioneta lui Putin, nu-l sfătuiește pe președinte, ci doar răspunde la comenzile lui.

Se spune că șeful Statului Major General, Valery Gerasimov, nu voia să înceapă războiul și că îl sfătuia pe Putin să nu deschidă un front în Ucraina, în schimb ministrul Apărării, Serghei Șoigu, este și el lipsit de moralitate și conștiință. De altfel, Șoigu e mai mult un birocrat, decât un militar de carieră. Mi se pare că generalii înțeleg că această campanie nu are nicio șansă de reușită fiindcă Armata nu vrea să lupte.

Chiar dacă ar fi sondaje, ele nu sunt credibile, pentru că oamenilor le este frică, nu sunt informați, nu înțeleg ce se întâmplă.

În diferitele părți ale Rusiei, situațiile sunt total diferite: în orașele mari, unde populația este mai educată și mai bine informată, oamenii parcă ar fi împotriva războiului și a lui Putin, dar în orașele mici și în sate, e greu de înțeles ce se întâmplă. Cenzura a devenit tot mai strictă și propaganda atât de mincinoasă, că lumea e dezorientată, dar cât va dura această dezorientare? Au început să apară sicrie cu soldații uciși, apar informații cu prizonieri, apoi, și sancțiunile economice sunt foarte dure. Ar fi bine ca sancțiunile să fie și mai dure, de exemplu, să fie impus embargou asupra produselor energetice rusești. Aceasta ar fi o măsură foarte puternică, dar înseamnă costuri importante și pentru statele europene, iar lumea din Occident nu e încă mobilizată destul. Simpatiile sunt îndreptate spre Ucraina, dar nu e clar până unde ar merge vesticii cu sacrificiile pentru a pune capăt acestui război, ar accepta să renunțe la gazul rusesc? Aceste sacrificii ar putea ajuta la evitarea unui război nuclear.

Lovitura economică asupra Rusiei trebuie să fie atât de puternică încât populația să se trezească și să înțeleagă spre ce catastrofă se îndreaptă Rusia. Există șansa doborârii acestui regim cu ajutorul sancțiunilor. Fără sacrificii nu se poate. Nu prea înțeleg nici ce s-a întâmplat cu avioanele promise de statele estice Ucrainei.

Nu înțeleg de ce aceste țări nu vor să ajute Ucraina. Pericolul extinderii războiului devine cu atât mai scăzut cu cât conflictul se scurtează.

În cazul prelungirii războiului, riscul pentru România și pentru Republica Moldova este foarte mare. Dacă va cădea Odessa, armata moldovenească nu poate să reziste în fața rușilor deloc. Și atunci ce să facă România: să privească la felul în care este ocupată R. Moldova de trupele rusești? Să se uite cum Chișinăul e bombardat?

Înainte să se ajungă aici, Ucraina trebuie ajutată, pentru că ea luptă pentru toată Europa. Mai înainte eram în favoarea diplomației, dar după ce Putin a atacat Ucraina, situația s-a schimbat radical. Nu putem accepta așa ceva. Cu cât mai repede se trezește lumea, cu atât mai bine. Suntem în fața unui pericol existențial, devreme ce avem de-a face cu cineva care amenință că distruge toată lumea.

Acum, după ce Transnistria a cerut din nou recunoașterea independenței într-un mesaj adresat Chișinăului, în care face referire la „existența pașnică” și la „buna vecinătate”, profesorul Solonari spune că nu crede că R. Moldova poate accepta așa ceva.

”Nu știu dacă cei de la Tiraspol au primit un ordin de la Moscova în acest sens, pentru o viitoare integrare în Rusia, cum s-a întâmplat cu Donbas și Lugansk. Ar putea fi un pas preliminar: au cerut ieșirea din R. Moldova și fiindcă n-au primit niciun răspuns, ar putea solicita unirea cu Rusia. Aceasta este adevărata primejdie. Regimul din Transnistria controlează  nu doar teritoriile de la Est de Nistru, ci orașul Tighina sau cum mai e cunoscut ăn prezent, Bender. Dacă trupele rusești ocupă Odessa, vor ajunge foarte repede la Tiraspol. Sunt doar 100 de kilometri, iar de la Tiraspol la Tighina sunt 15 kilometri. În Transnistria rușii ar intra fără nicio luptă.În Transnistria rușii ar intra fără nicio luptă

Să ne amintim că sudul Basarabiei aparține acum Ucrainei și dacă rușii intră în Odessa, sigur că vor ocupa și Basarabia de Sud, dar ar putea intra și pe teritoriul Republicii Moldova. Dacă rușii vor ocupa toată Ucraina, de ce să nu ocupe și Republica Moldova? Vor găsi un pretext sau vor intra, pur și simplu, fără niciun pretext. Ce va face în acest caz România

Dacă eu aș fi fost un politician la Chișinău, aș fi cerut imediat unirea, ca salvare. În acest caz, ar putea fi apărată de NATO. Nu cred că România ar putea să-i refuze pe moldoveni. Așa că nu înțeleg de ce statele estice nu vor să le dea ucrainenilor MIG-urile de care au nevoie pentru a se apăra.E o miopie politică. L-am văzut pe secretarul general NATO vorbind prea accentuat despre un posibil accident, dar el și liderii occidentali nu înțeleg că nu se vor putea feri de acel accident, dacă Rusia chiar îl vrea. Ucraina a fost atacată fără niciun pretext. Cred că noi în Occident trebuie să mergem mai energic în ajutorarea Ucrainei. Trebuie să acceptăm și sacrificiile, pentru a impune Rusiei un cost enorm, în așa fel încât economia rusească să se prăbușească imediat, nu după jumătate de an, ca ei să nu poată să lupte în această jumătate de an și să omoare oameni nevinovați.

Ați spus mai devreme că dacă ați fi politician la Chișinău ați cere unirea cu România, dar acesta e un proces care ia timp și are nevoie probabil de acceptul NATO și al Uniunii Europene.

Înainte nu eram în favoarea unirii, din mai multe motive, dar în acest moment, mi-aș dori-o foarte mult, ca o formă de siguranță. Altfel e posibil ca moldovenii să nimerească din nou sub stăpânirea rusească, după toți acești ani de independență și atâtea greutăți.

Foto: Profesorul Vladimir Solonari

Cartea lui Vladimir Solonari despre Transnistria

Sunt mulți în R. Moldova care nu consideră că ocupația rusească ar fi o nenorocire, dar pentru mine e inacceptabil. Nu sunt român, m-am născut în Chișinău și multă vreme am fost pro-rus, dar acum nu mai sunt. Guvernul de la Chișinău cred că este un guvern sănătos și rațional și că se află în tratative cu Bucureștiul, că tatonează această posibilitate.

Îmi dau seama că lucrurile acestea nu pot fi declarate deschis, dar cred că ei trebuie să fie gata pentru o asemenea eventualitate. Există un raționament puternic: prin unire se obține apărarea din partea NATO. Dacă cele două state decid să se unească și fac toate formalitățile necesare, nu cred că NATO zice nu.

Nici nu trebuie să fie ceva public, ar fi o provocare pentru ruși și pentru transnistreni, s-ar provoca o criză. În același timp, Republica Moldova și România ar trebui să fie gata pentru un astfel de pas, care să se facă la momentul oportun. Eu personal n-am niciun interes în ceea ce se întâmplă, locuiesc în Statele Unite, am cetățenie dublă, moldovenească și americană, deci îmi spun pur și simplu părerea mea de istoric, fără să am vreo responsabilitate politică.

Eu cred că cele două părți examinează această posibilitate și trebuie să fie gata cu acest plan, dacă va cădea Odessa, pentru că în acest caz trupele rusești ar ajunge imediat la Tiraspol, unde ar fi întâmpinate cu pâine și sare, cu brațele deschise. Chișinăul știe probabil că se află sub amenințarea Rusiei, mai ales dacă va cădea Odessa. Republica Moldova va fi fără nicio posibilitate de apărare. Armata moldovenească este un fel de glumă, să nu ne facem iluzii. Nu cred că vor putea opune vreo rezistență.

În continuarea interviului acordat de prof. Vladimir Solonari pentru https://www.dw.com/ro/riscurile-pentru-r-moldova spune:

Rușii trec cu tancurile peste orice neutralitate: fără vorbe, ca naziștii lui Hitler, fără frică de nimic.

DW: În ultima dvs. carte apărută în limba română, Imperiul-satelit. Guvernarea românească în Transnistria, ați explicat că înainte de ocupația românească a spațiului dintre Nistru și Bugul de Sud, zonă care includea și Odessa, nu exista Transnistria, ca entitate administrativ-teritorială. E o ironie a istoriei că acum această regiune este un cap de pod pentru armata rusească în coasta României?

Nu e același teritoriul. Ceea ce românii numesc Transnistria, rușii numesc Pridnestrovia. Nu este același cuvânt. În limba română, Transnistria înseamnă la Est de Nistru, iar Pridnestrovia înseamnă de-a lungul Nistrului și este mult mai mică decât regiunea ocupată de români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care includea nu doar Odessa, ci și o parte din regiunea Nikolaev

DW: Vorbiți în cartea dvs. și despre o legătură istorică uitată: în 1941 după ce ocupă teritoriul până dincolo de Odessa, pe care, după cum ați explicat, românii îl numeau Transnistria, Antonescu declară că nu va anexa această regiune cu prețul pierderii Transilvaniei. În conversații private, unii oficiali români continuă să păstreze într-un fel această legătură și exprimă temerea că dacă România se va uni cu Republica Moldova, ar fi în pericol să piardă Transilvania. De ce credeți că persistă această obsesie?

Atunci era un calcul diplomatic. Cred că românii aveau perfectă dreptate să gândească așa, pornind de la faptul că Hitler avea o simpatie declarată față de unguri, poate și fiindcă ei au luptat în Primul Război Mondial alături de Germania. Bucureștiul suspecta că ungurii și germanii vor prezenta anexarea Transnistriei (cu tot cu Odessa) ca o compensare pentru pierderea Transilvaniei. Opinia publică românească privea Transilvania ca ceva mult mai important decât acest teritoriu din Est. Transilvania era prezentată de guvernul Antonescu drept „leagănul românismului”. Să spui acum că unirea cu R. Moldova ar duce la pierderea Transilvaniei, este o rupere a contextului istoric. Atunci, Nordul Transilvaniei fusese cedat Ungariei, dar acum suntem într-o situație mult mai fericită. Unirea R. Moldova cu România, dacă se va face, se va face prin consens, dar n-ar putea exista niciun fel de consens pentru cedarea Transilvaniei. E o discuție inutilă, chiar dacă unii naționaliști de la Budapesta ar putea invoca așa ceva. Nici NATO, nici alte instituții internaționale nu ar putea accepta ruperea Transilvaniei de România.

DW: Cât credeți că mai poate rezista Vladimir Putin, în circumstanțele izolării internaționale? A mai fost pusă vreodată Rusia în istoria ei într-o situație atât de dificilă?

Niciodată, deși, poate, în primii ani ai existenței Uniunii Sovietice, dar atunci situația era alta, Occidentul era epuizat și divizat după Primul Război Mondial. Acum, însă, Occidentul este unit. Eu ca istoric nu cred că a existat vreodată o situație atât de neprielnică pentru Rusia.

Eu cred că nu vor rezista prea mult, dar exemplul Coreei de Nord sugerează că n-ar trebui să ne grăbim cu asemenea concluzii. Coreea de Nord și Cuba n-ar trebui să existe, sunt paradoxuri ale istoriei. Nu știm ce se va întâmpla, dar Putin are putere aproape absolută în Rusia și această țară, cu tot cu armele ei nucleare, se află în mâinile acestui om care a înnebunit.

Dacă Hitler ar fi avut arme nucleare, le-ar fi folosit, fără doar și poate, împotriva Marii Britanii în primul rând. Nu putem exclude că Putin le-ar folosi. Trebuie să fim pregătiți pentru acest scenariu.

10/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: