CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 1 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

45 î.Hr.: Intră în vigoare calendarul iulian, calendarul civil al Imperiului Roman care a stabilit ca primă zi a noului an, data de 1 ianuarie.

Introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. (sau 709 ab urbe condita), acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigene din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic.

Calendarul iulian are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile și a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe.

Cu acest calendar ar fi trebuit adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic, care eramai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, aceasta ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani.

S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus de Sosigene, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră.

Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582 reforma calendarului.

Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian. Acesta făcea reglarea funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște).

Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.

1 ianuarie 1432 : Se stinge din viaţă Alexandru cel Bun, domnul Moldovei.

Foto: Alexandru cel Bun, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa.

Alexandru era fiul lui Roman I (domn al Moldovei între anii 1391-1394) și al soției acestuia, Anastasia. Făcea deci parte din dinastia Mușatinilor, primii doi voievozi din această dinastie fiind frații Petru Mușat și Roman I. Lui Roman I i-a succedat la tron fiul său cel mai mare, Ștefan I (1394-1399), apoi alt fiu, Iuga Ologul (1399-1400), ambii dintr-o căsătorie cu o prințesă de origine lituaniană, fiind frați vitregi ai lui Alexandru.

A fost Domn al Moldovei între anii 1400-1432. A rămas vestit în istorie pentru remarcabila sa operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei.

A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Constantinopolului. Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

A fost și un important ctitor de mănăstiri și biserici. În documentele oficiale emise în vremea sa, Alexandru cel Bun (numit astfel de urmaşi) se intitula: „Io Alexandru Voievod, autocrat al întregii Moldovlahii și al părților de lângă mare”.

Dimitrie Cantemir scria despre el că a fost „acela care cel dintâi a făcut cunoscut străinilor numele până atunci puțin știut al moldovenilor”.

1558: A murit cronicarul Macarie.

A scris în limba slavonă, din porunca domnitorului moldovean Petru Rareş (1527-1538, 1542-1546), o „Cronică” a istoriei Moldovei între anii 1504 şi 1551, în continuarea vechiului „Letopiseţ” alcătuit la curtea lui Ştefan cel Mare.

Foto: Tiparituri Romanesti – WordPress.com

A fost egumen al Mănăstirii Neamţ (1523-1531) şi episcop de Roman (din 1531 până la moarte, cu o întrerupere între 1550 şi 1551); a fondat Mănăstirea Râşca (1542) (n. sfârşitul sec. al XV-lea )

1766: In Moldova este introdusă, prin așezămîntul agrar al domnului Grigore al III-lea Ghica, norma zilnică de lucru (nartul).

Acest așezămînt a limitat abuzurile marilor boieri prin stabilirea numărului de zile de clacă la 12 (înainte erau 24).

Foto: Grigore al III-lea Ghica, sau Grigore al III-lea Alexandru Ghica (n. 1724– d. 12 octombrie 1779, Iași, Moldova), a fost domn al Moldovei de două ori: 18 martie 1764 – 23 ianuarie 1767 și septembrie 1774 – 1 octombrie 1777 și al Țării Românești: 17 octombrie 1768 – 5 noiembrie 1769.

Contrar dorinței boierilor, la 1 aprilie 1777, domnul moldovean întărea printr-un nou hrisov așezămîntul din 1766.

1787: S-a născut Neofit al II-lea (Neofit Gianoglu; 1 ianuarie 1787, București – 14 ianuarie 1850, București).

1787-1850 Neofit Al Ii-lea

Mitropolit al Țării Românești, remarcat mai ales prin participarea sa la Revoluția de la 1848. A fost ierodiacon, ieromonah și arhimandrit, apoi episcop al Râmnicului, locțiitor de mitropolit. 

A devenit membru al conducerii provizorii a Mitropoliei (1834–1840), apoi Mitropolit al Țării Românești (1840–1849). Ca mitropolit, a înființat patru seminarii teologice în Țara Românească, și a sprijinit trimiterea de tineri cu burse în Grecia și Rusia.

În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu. După înăbușirea Revoluției a solicitat (ca mitropolit), restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor care se implicaseră în acțiuni revoluționare, ceea ce l-a făcut să fie considerat o personalitate controversată. La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit, cu puțin inainte de decesul său

1809: S-a născut Andrei Șaguna (20 decembrie 1808/1 ianuarie 1909, Miskolc, Ungaria – 28 iunie 1873, Sibiu).

1809-1873 Andrei Șaguna

Mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, membru de onoare (din 1871) al Academiei Române, cel care, prin întreaga sa activitate, a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta și între 1826–1829, a urmat Filozofia și Dreptul la Universitatea din Pesta. În 1829 a urmat Teologia la Vârșeț, în 1833 s-a călugărit luând numele Andrei, intrând în Ordinul Sfantul Vasile.

 La 15/27 iunie 1846 a fost numit vicar general la Sibiu. A deschis la Sibiu o tipografie eparhială din banii săi, unde s-au tipărit abecedare, cărți și istorioare biblice, a întemeiat Telegraful Român, a reorganizat învățământul teologic din Sibiu sub forma unui institut de teologie și pedagogie care, astăzi, îi poartă numele, Seminarul Andreian. Începând cu 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale; sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului, Colegiul Național „Andrei Șaguna”.

În 1861, mitropoliții Andrei Șaguna (ortodox) și Alexandru Sterca-Șuluțiu (greco-catolic), la Conferința națională de la Sibiu, au declarat națiunea română liberă și i-au afurisit pe cei care vor mai îndrăzni să strice legătura dintre frații de același sânge. A sprijinit ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa ASTRA, fiind ales primul ei președinte. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 29 octombrie 2011, cu zi de prăznuire la 30 noiembrie.

1830: S-a născut Vasile Boerescu, jurist (membru în Adunarea Constituantă care a dezbătut şi adoptat Constituţia de la 1866), publicist (a fondat ziarul „Naţionalul”, în 1857) şi om politic liberal (de mai multe ori ministru în guvernele post-unionale, între anii 1860 şi 1864: ministru al justiţiei, al afacerilor străine, al culturii şi instrucţiunii); (m. 1883).

Numele lui Vasile Boerescu nu poate lipsi din nicio discuție serioasă despre Unirea Principatelor fiindcă această mare realizare a istoriei noastre s-a petrecut, într-o bună măsură, și datorită lui.

  • Juristul și politicianul Vasile Boerescu este cel care a propus și a susținut, la București, dubla alegere a lui Cuza, pentru Unirea Principatelor.
  • Vasile Boerescu este și unul dintre părinţii Constituţiei de la 1866, care a consacrat utilizarea numelui oficial de România în locul celui de Principatele Unite.
  • Tot el este cel care l-a provocat pe Kogălniceanu să vorbească fără rețineri despre independența de facto a României în 1877, moment urmat de proclamarea Independenței.

1831: În Basarabia ţaristă este introdusă structura  ghildelor.

După aplicarea, începând cu 1 ianuarie 1831, a Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830,se ajunge la stratificarea tuturor comercianţilor în diferite categorii şi la impunerea de a declara capitalul comercial pentru înscrierea în ghildele comerciale, ceea ce a constituit o lovitură puternică dată tradiţiilor autohtone seculare moldovenesti, care acordau tuturor categoriilor de negustori libertatea şi egalitatea deplină de a se încadra în comerţ.

1832 : În Moldova a fost adoptat Regulamentul Organic

1832 Regulamentul Organic în Moldova

Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (care a încheiat războiul ruso-otoman din 1828–1829), Rusia a devenit putere protectoare a Principatelor Române, fiind limitată suzeranitatea otomană, manifestată prin plata tributului și confirmarea domnitorilor și s-a propus adoptarea unor reglementări interne (legi fundamentale) pentru cele două țări.

Între anii 1828–1834, Principatele Române s-au aflat sub ocupație militară rusă. Țarul Nicolae a însărcinat să transpună în practică în Țările Române prevederile tratatului de la Adrianopol pe Contele Pavel Kiseleff, care a preluat această funcție în noiembrie 1829, la București. Cea mai importantă realizare a sa a fost, prin coordonarea celor două comisii boierești, elaborarea, pentru Țara Românească și Moldova, a primelor legi fundamentale cu rol de Constituție, Regulamentele Organice.

Acestea au fost rezultatul srânsei colaborări dintre autoritățile rusești și boierii români. În Țara Românească, programul a fost redactat de doi mari boieri, Grigore Brâncoveanu și Alexandru Villara.Deși au un pronunțat caracter modern, în conformitate cu spiritul vremii în care au fost elaborate, Regulamentele Organice au prezentat și tare, stipulând o serie de prevederi anacronice. Printre acestea, cea mai notabilă a fost scutirea totală de dări a boierilor și a unei părți a clerului, fiind compatibilă mai degrabă cu principiile feudalismului decât cu ideile moderne de factură occidentală. Rusia a recurs la o serie de mijloace „tot atât de simple pe atât de dibace” [A.D. Xenopol], prin includerea în textul Regulamentelor a actului adițional prin care își asigura arbitrajul în Principate. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separației puterilor și a favorizat dezvoltarea noilor relații economice. Regulamentul organic a fost adoptat în două versiuni similare (diferențele erau legate doar de buget și restricțiile privind forțele militare) la 1/13 iulie 1831 în Țara Românească și 1/13 ianuarie 1832 în Moldova.

1832: S-au înființat, la Iași, Arhivele Statului din Moldova

Dezvoltarea instituțiilor care aveau să contribuie la înscrierea Principatelor Române și apoi a României pe căile civilizației moderne a determinat înființarea, la 1 mai 1831, în Țara Românească, și la 1 ianuarie 1832, în Moldova, în baza Regulamentului Organic și sub oblăduirea Departamentului Trebilor din Lăuntru, a Arhivelor Statului.

La 1 ianuarie 1838 până la 25 iunie 1838 apare la Braşov, in  Transilvania, publicaţia „Foaie literară „, supliment al „Gazetei de Transilvania ”.

A fost o revistă românească cu caracter cultural, un supliment al Gazetei de Transilvania, apărută la Braşov între 2 iulie 1835 şi 24 februarie 1865.

Titlul iniţial a fost de ‘Foaie literară’, începând din 1 ianuarie 1838, însă în data de 2 iulie în acelaşi an a fost redenumită în ‘Foaie pentru minte, inimă şi literatură’. Revista a fost condusă de George Bariţiu până în 1850.

Aceste reviste au un element aparte, la fel ca şi ‘Foaie pentru minte, inimă şi literatură’: începând cu momentul apariţiei lor, au o platformă-program foarte clar definită, au reguli foarte clar definite, direcţia pe care o urmează aceste reviste se constituie în momente de reorganizare culturală pe care poporul român urma să meargă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Sunt reviste deschizătoare de drumuri, care au dat tonul culturii române.

1841: S-a născut Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general al armatei române; conducătorul mişcării antidinastice din 20 august 1870, când a fost proclamată aşa-numita „republică” de la Ploieşti (mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile.

În acele împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii); Al. Candiano-Popescu s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877; a devenit, zece ani mai târziu, în 1880, aghiotant al regelui Carol I (m. 1901) – 175 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 27.I.1841.

1847: Compozitorul maghiar Franz Liszt, unul dintre cei mai renumiti pianisti ai tuturor timpurilor,  susține la București al treilea concert, invitat de domnitorul muntean Gh.Bibescu. 

În timpul călătoriei sale prin Transilvania spre Muntenia, Liszt, care, în fiecare seară, în locurile unde a poposit, a fost întâmpinat de lăutari, şi-a notat doinele, horele, baladele, cântecele de petrecere şi de jale. Ajuns la Bucureşti la 16 decembrie 1846, a fost întâmpinat de călăreţi purtători de făclii, îmbrăcaţi în costume de gală, care l-au însoţit până la palatul banului Mihail Dimitrie Ghica.

Îmbrăcat în straie turceşti şi împodobit cu bijuterii, banul îl invită să se aşeze lângă el pe divanul turcesc acoperit cu covoare scumpe. Iniţial, Liszt trebuia să dea un singur concert la Bucureşti, la 22 decembrie 1846. Acesta s-a desfăşurat în sala Momolo, care putea primi 300 de spectatori, dar sala s-a dovedit neîncăpătoare, deşi un bilet costa două monezi de aur.

În program au figurat fantezii după melodii de opere cunoscute, piese de Chopin şi Weber, şi variaţiuni pe melodii ungureşti. Succesul a fost atât de răsunător, încât domnitorul Gheorghe Bibescu l-a rugat să mai ţină un concert pentru curtea domnească. Acesta a avut loc la 31 decembrie 1846, la palatul domnitorului.

În afara programului susţinut la primul concert, Liszt a prezentat şi variaţiuni pe două melodii româneşti. A mai dat şi un al treilea concert, după ce, în „Curierul românesc”, Cezar Bolliac a amintit că biletele au fost prea scumpe şi la concert n-au putut veni decât cei bogaţi. Liszt a dat ascultare cererii publicului şi a mai cântat la un concert unde intrarea a fost gratuită.

De la Bucureşti, compozitorul a plecat la Iaşi. Aici a fost întâmpinat şi găzduit de Alecu Balş, boier amator de literatură şi artă, cu un salon literar. Liszt a făcut cunoştinţă cu intelectualii de frunte ai Moldovei, în primul rând cu Gheorghe Asachi şi Costache Negri. Succesul a fost imens.

Domnitorul Dimitrie Sturdza a bătut o monedă de aur comemorativă în cinstea evenimentului. Legenda spune că Liszt l-ar fi cunoscut şi pe Vasile Alecsandri, care l-ar fi invitat pe moşia lui de la Mirceşti. Aici ar fi petrecut mai multe zile, s-ar fi întâlnit cu Barbu Lăutaru, căruia i-a spus că este un artist pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu un mare talent.

Cercetările de mai târziu, au indicat faptul că Liszt l-a cunoscut pe Barbu Lăutaru în timpul turneului său din Iasi, iar pe Vasile Alecsandri, care în ianuarie 1847 se afla în Italia, abia în primăvara lui 1847, când a revenit la Iaşi, întorcându-se din Ucraina.

În urma contactului sau cu muzica populară românească, Franz Liszt a compus si  o Rapsodie română.

1848: Intră în vigoare Convenția dintre principatele romane Moldova si Muntenia, privind desființarea vămii dintre cele două țări, excepție făcând sarea.

Astfel se va forma o singură piață, protejată de un singur cordon vamal, după ce în 1846, convenția vamală dintre Principate din 1835 a fost înlocuită cu una nouă care, sancționată la București în decembrie 1846 și la Iași în ianuarie 1847, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848. Convenția desființa taxele vamale dintre cele două țări.

În afară de sare, toate celelalte produse circulau liber dintr-o țară într-alta. Mărfurile indigene în tranzit plăteau vama la granița țării din care ieșeau. Mărfurile străine plăteau o singură dată vama, la granița țării în care intrau. Moldova și Țara Românească formau o singură piață, apărată de un cordon vamal unic. Vămile unificate erau arendate aceleiași persoane, iar produsul net era împărțit în trei, din care două părți erau atribuite Țării Românești, iar una Moldovei. În felul acesta s-a făcut un pasimportant spre realizarea unității naționale.

La 1 / 13 ianuarie 1855 – 3 / 15 decembrie, apare săptămînal la Iaşi, in Moldova, revista ştiinţifică, istorică şi literară „România literară ”, editată de poetul Vasile Alecsandri.

Săptămânalul „România literară”, este considerat continuatorul direct al programului „Daciei literare” (1840) şi al „Propăşirii” (1844). În paginile acestei  reviste, Alecu Russo a publicat (în versiune proprie), poemul „Cîntarea României ”.


1860
: La 1/13 ianuarie 1860 au fost înființate birouri de corespondență cu străinătatea pe lângă Ministerele de Externe de la București și Iași. Totodată, a luat ființă la Paris Biroul Central de Corespondență și Redacție, al cărui titular a fost A. Ubicini, vechi prieten al poporului român și care va publica articole favorabile cauzei române.

1861:  Conferinţa naţională a fruntaşilor români din Transilvania, întrunită la Sibiu, adopta două rezoluţii prin care se cerea recunoaşterea românilor „ca naţiune politică şi independentă faţă cu celelalte naţiuni”, precum şi folosirea în viaţa publică a limbii române ca limbă egal îndreptăţită, alături de limbile maghiară şi germană.

1865: Intra  în vigoare Legea pentru adoptarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți în România promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe 15 septembrie 1864.

  Pe plan naţional, principalele repere în dezvoltarea metrologiei au fost: 1883 (România a devenit stat membru al Convenţiei Internaţionale a Metrului), 1889 (a fost înfiinţat Serviciul Central de Măsuri şi Greutăţi, primul organ al statului în domeniul metrologiei legale din România), 1951 (înfiinţarea Institutului Naţional de Metrologie), 1961 (proclamarea în ţara noastră a Sistemului Internaţional de Unităţi, singurul sistem de unităţi legale şi obligatorii) şi 1994 (înfiinţarea Biroului Român de Metrologie Legală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale).

Guvernul României a adoptat la data de 6 septembrie 2001 Hotărârea nr. 879 privind declararea celei de-a doua duminici din luna septembrie „Ziua metrologiei” (textul actului a fost publicat în M.Of. nr. 572/13 sep. 2001) (1/13)

1865: A avut loc la Cernăuți prima adunare a Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina

1865 Gheorghe Hurmuzachi

În 1865, Reuniunea pentru Leptură, înființată la Cernăuți la 1 mai 1862, și-a schimbat denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina.

La 25 mai 1863, Alexandru Hurmuzachi a propus ca Societatea să se numească Societatea Bucovineană pentru Literatura și Cultura Poporului Român, dar s-a aprobat de către autoritățile habsburgice numele de Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina.

Noul statut și noua denumire au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865. Tot atunci s-a ales, vicepreședinte, apoi președinte, Gheorghe Hurmuzachi, care a condus strălucit Societatea până în 1882.

Limba „oficială” a Reuniunii, folosită atât între membrii ei, cât și în corespondența cu autoritățile statului, a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină.

1868: S-a nascut scriitorul român Ioan Alexandru Brătescu-Voinești; (d. 1946).

A fost membru titular al Academiei Române din 1918 si  vicepreşedinte al acestui for (1919-1922; 1923-1926).

1868: S-a născut (la Veria, azi în Grecia) George Murnu, scriitor, istoric cu preocupări pentru arheologie şi istorie veche si  traducător de origine aromână, caruia îi revine meritul de a fi transpus în limba română epopeile homerice „Iliada” şi „Odiseea” ; membru titular al Academiei Române din 1923; (m. 1957, București).

1868-1957 George Murnu

A fost frate mai mare al artistului plastic Ary Murnu (1881 – 1971). A studiat la Veria, Bitolia, Budapesta, București, München. 

A fost un excepțional traducător al literaturii române și de asemenea un prestigios scriitor aromân modern, genial traducător al lui Homer, apoi și al altor mari scriitori elini vechi precum Pindar, Sofocle, Euripide. Iliada și Odiseea în interpretarea Murnu sunt niște capodopere.

A scris lucrări istorice: Vlahia Mare (aromânii în Evul Mediu)Monumente antice din RomaArheologie clasicăAtena și ruinele eiAromânii în primejdiePentru românii din Peninsula Balcanică; poezie în română: Gânduri și viseAltareRitmuri pentru tineTropare și în aromână: Ritmuri macedoneneSalbă de cântec aromânescChita și Bură etc.

1868:  Apare la Braşov (1868-1881) şi apoi la Sibiu (1881-1945) revista „Transilvania”, organ al „Asociaţiunii transilvănene pentru literatură română şi cultura poporului român”.

Revista a fost condusă între anii 1868-1893 de George Bariţiu.

 1873: Se deschide la Bucureşti, in  România, prima expoziţie de pictură şi sculptură organizată de nou înfiinţata „Societate a amicilor bele-artelor ”.

 Participarea lui Nicolae Grigorescu cu 144 de lucrări are un ecou considerabil în epocă.

1874: Se înființează la București de către Jacob Marmorosch și Mauriciu Blank, Banca Marmorosch Blank, cu un capital de 172.000 lei, care avea exclusiv activități de instituție de credit.

De-a lungul timpului, sediul central al băncii s-a mutat din zona Lipscani pe Strada Doamnei, într-un imobil construit de celebrul inginer Anghel Saligny.

1875: A luat fiinţă „Societatea Studenţilor Medicinişti din Bucureşti” (condusă de C. Stăuceanu, C. I. Istrati şi Gh. Manicea), la şase ani după întemeierea Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi la optsprezece ani după prima societate ştiinţifică a medicilor din Bucureşti (Societatea Medicală Ştiinţifică – 1857), din necesitatea şi dorinţa studenţilor de a se sprijini reciproc, de a se manifesta ştiinţific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării ştiinţifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat şi cea a Facultăţii de Medicină nu posedau cărţile şi revistele medicale necesare viitorilor medici.

Promotorul acestei idei a fost Nicolae Manolescu (1850 – 1910), atunci student, ulterior ilustru profesor de oftalmologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Compusă la 1/13 ianuarie 1875, inițial din zece membri fondatori: Nicolae Manolescu, Constantin Istrati, Sterie Argeșeanu, Alexandru Boicescu, Constantin Steuceanu, George Pastia și Vasile Vasiliu Bejan, plus alți nouă membri înscriși ulterior, a ținut prima ședință publică la 16 februarie, sub președinția provizorie a lui Alexandru Boicescu.

1875: Apărea (până în decembrie 1882, lunar şi apoi de două ori pe lună), la Budapesta şi Oradea, revista „Şezătoarea”, sub conducerea lui Iosif Vulcan, prima revistă românească de folclor.

 1878: Apare la Sibiu, Transilvania, ziarul „Observatorul ”, ziar social și literar bisăptămânal, sub conducerea lui George Bariţiu. Ziarul va apărea pînă la 27 iunie 1885.

La această publicație au scris: Maria Flechtenmacher (directoare), P. Scorțeanu, secretar de redacție, V. Alecsandri, C. Bacalbașa, Al. Macedonski, Barbu Delavrancea, Ronetti-Roman, Ion Vulcan etc.

 1888: Apare lunar la Blaj revista muzicală şi literară „Muza română”, editată de Iacob Mureşanu. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1888 – 31 decembrie 1889; seria II – 1 ianuarie 1894 – septembrie 1895; seria III – 1 martie 1906 – 14 martie 1907.

1888: S-a născut Theodor Davila (n.1 ianuarie 1888, București – d.11 iulie 1941, Odessa), fotbalist, unul dintre pionerii fotbalului românesc în perioada antebelică. A fost primul reprezentant al firmei Ford în România.

1888-1941 Theodor Davila, Olympia

La nici 18 ani se număra printre fondatorii clubului Olympia București, primul club de fotbal din capitala țării și câștigatoare a primelor două ediții de campionat național (1910 și 1911).

Din 1914 a devenit antrenor, iar în anii ’30, căutător de talente. Colonel în Armata Română în cel de al doilea război mondiall, a murit pe Frontul de Est, la Odessa.

1889: S-a născut diplomatul și omul politic român Basil Stoica (Vasile Stoica – n. 1 ianuarie 1889, Avrig – d. 27 iulie 1959, închisoarea Jilava).

1889-1959 Basil Stoica

Diplomat, publicist, om politic, analist politic. A studiat la Facultatea de Litere de la Budapesta (1909–1913), cu specializări la Paris și București. Interesul său pentru politică s-a manifestat de timpuriu, devenind membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria încă din 1909, iar în 1913 era președinte al organizației culturale „Petru Maior” a studenților români din Budapesta. A fost profesor la Școala de fete ASTRA din Sibiu, redactor la cotidianul Românul (Arad) și, o dată cu începerea primului război mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară gradul de sublocotenent, de unde, datorită orientării sale pro-antantiste, a plecat în România. Cunoscător a 14 limbi străine, a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari. A redactat Proclamațiile către Țară și Armată lansate de Regele Ferdinand I cu prilejul intrării României în primul război mondial. A participat ca voluntar în război, fiind rănit de două ori și fiind decorat cu Virtutea Militară. În 1917 a fost trimis, împreună cu președintele Ligii Culturale, Vasile Lucaciu și preotul Ioan Moța în SUA, pentru prezentarea motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial, pentru înrolarea voluntarilor transilvăneni într-o legiune sub drapel american (peste 15.000 de oameni), pentru frontul din Franța. A fost colaborator al cotidienelor americane The New York TimesThe Washington PostThe New York Herald TribuneThe New RepublicThe Literary Digest și a cooperat cu membrii emigrației române din SUA pentru cauza națională. A fost primit de șeful Departamentului de Stat al SUA, Robert Lansing și de titularul Apărării, N. Baker, pentru ca la sfârșitul anului 1917, cu prilejul unor conferințe, să-l întâlnească pe Theodore Roosevelt. A urmat o activitate diplomatică importantă începând din anul 1918, a stabilit raporturi strânse cu viitori lideri ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei: Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici, cu care a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă din 20 septembrie 1918, cu Woodrow Wilson, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial. A fost cofondator al Ligii Naționale a Românilor din America, fiind ales președinte. Liga a fuzionat cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina fondat în aprilie 1918, la Paris, sub președinția lui Traian Vuia. În februarie 1919 a participat, ca ofițer de legătură între delegațiile engleză și americană, la Conferința de Pace de la Paris, la propunerea lui Ion I.C. Brătianu. Din 1921 a lucrat în Ministerul Afacerilor Străine din București, fiind ministru plenipotențiar la Tirana și Sofia, ambasador în Țările Baltice, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. În 1946, dr. Petru Groza l-a trimis la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară cobeligerantă. O dată cu instaurarea comunismului în România, a refuzat să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, a fost deținut timp de șapte ani (1948–1954), arestat din nou în 1957 și condamnat la 10 ani de închisoare la închisoarea Jilava, unde și-a aflat sfârșitul.

1893: Apare la Iaşi, România, „Revista critic-literară ”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.

 1894: Apare bilunar la Bucureşti, România, revista literară „Vatra”,  („Foaie ilustrată pentru familie”); directori: Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc. Din punct de vedere al istoriei literare, „Vatra” este o avanpremieră a curentului sămănătorist. În 1971 la Târgu-Mureş a fost reluată,publicarea revistei, sub conducerea scriitorului Romulus Guga.

1897: S-a nascut  medicul român  Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; (m. 1988).

În anul 1952 a preparat vitamina H3, Gerovital, produs geriatric brevetat în peste 30 de țări, iar în 1980 a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, un nou produs geriatric.

A fost membră a Academiei de Științe din New York, a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială, membră de onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, membră în Consiliul de Conducere al Asociației Internaționale de Gerontologie, a Societății Naționale de Gerontologie din Chile, președintă a Societății Române de Gerontologie.

A fost distinsă cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei (1952), Ordinul Meritul Științific cl.I (1967), Ordinul Meritul Sanitar cl.I (1970), titlul de Erou al Muncii Socialiste (1971), medalia de aur Secera și ciocanul (1971), Merito della Republica (Italia), Cavaler al Ordinului Palmes académiques (Franța) etc.

A evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă (tratamentele cu „Gerovital”); membru titular al Academiei Române din 1974.

1897: S-a născut  filosoful Vasile Băncilă (n.1 ianuarie 1897, Brăila – d.10 iunie 1979).

1897-1979 Vasile Băncilă

Filosof, eseist, publicist, profesor. A studiat la Liceul „Nicolae-Bălcescu” din Brăila, luând bacalaureatul în 1916. A participat ca voluntar la război, alegându-se cu răni grave și o invaliditate pe viață; pentru meritele sale, a devenit sublocotenent în rezervă și i s-au conferit înalte medalii.

Cu un an înainte de a-și lua licența cu Magna cum laude în Filosofie la Universitatea din București (1922), își începuse deja activitatea didactică, la Liceul Evanghelic din București; din 1923, profesor titular la Școala Normală de Băieți din Brăila, pentru disciplinele Filosofie și Logică. 

S-a specializat la Paris, la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses (1925–1927 și 1929–1930), cu îndrumările și susținerea materială a lui Nae Ionescu. A fost revizor școlar pentru județele Brăila, Covurlui, Tecuci și Bacău, profesor la Liceul „Mihai Viteazul” din București, unde a ținut orele de Filosofie și la Clasa Palatină a Regelui Mihai I, a profesat apoi în Brăila.

În al doilea război mondial a fost mobilizat abuziv la Tecuci, iar în 1945, după ce a cunoscut rigorile detenției, a fost îndepărtat de la catedră de autoritățile comuniste, care l-au și interzis, pentru că, pe timpul guvernării legionare a fost director al învățământului secundar, dar a contat mult mai mult inflexibilitatea sa față de orânduirea bolșevică și sloganurile sale. A publicat în Ideea europeanăGândireaGând românescRevista de filosofieRevista Generală a Învățământului, revista ArhivaRânduialaFântâna DarurilorUniversul literarSatul și școalaCultura Românească etc. Din operele sale: Duhul sărbătoriiFilosofia vârstelorLucian Blaga energie româneascăAforisme și ParaoforismeSpațiul Bărăganului.

1904: Apare lunar, la Cernăuţi şi Suceava, revista literară şi ştiinţifică  „Junimea literară”, sub conducerea lui I.Nistor. Revista va apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1904 – 1914; seria II – 1923-1939.

 1907: Apare bilunar la Bucureşti, in România, revista literară „Convorbiri ”, sub conducerea lui Mihail Dragomirescu. După un an revista va fi redenumită „Convorbiri critice” şi va apărea pînă la 25 decembrie 1910 şi în 1935.

1907: Este editată la Bucureşti, lunar, apoi săptămînal, revista „Floarea darurilor ”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. „Floarea darurilor ” a fost prima revistă românească de popularizare a literaturii străine. Revista a apărut pînă la 30 decembrie 1907.

1913: S-a născut inginerul constructor Ştefan Bălan; (m. 1991).

   A fost profesor universitar la Bucureşti, membru titular al Academiei Române din 1963. A avut contribuţii importante în domenile mecanicii teoretice, calculului construcţiilor, teoriei plasticită­ţii. De asemenea, a elaborat metoda de modelare cromoplastică, a stabilit criterii de echivalenţa dinamică în cazul seismelor,a calculat structuri mari şi a iniţiat noi metode de calcul.Este autorul unor lucrări de istoria ştiinţei şi tehnicii care a participat la proiectarea şi construirea unor importante edificii din Bucureşti (Casa Presei Libere, Stadionul Naţional ş.a.).

1913:A început cel de-al patrulea recensământ în România

Prima înregistrare a populației în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, au fost consemnate recensăminte în vechiul Regat român în: decembrie 1859–martie 1860; decembrie 1899; 19 decembrie 1912/1 ianuarie 1913; 29 decembrie 1930 (singurul care a avut loc în România Mare). În continuare: 6 aprilie 1941; 25 ianuarie 1948; 21 februarie 1956; 15 martie 1966; 5 ianuarie 1977; 7–14 ianuarie 1992, 18–27 martie 2002 și 20–31 octombrie 2011. Recensământul din 19 decembrie 1912/1 ianuarie 1913 s-a soldat cu înregistrarea a 7.248.061 de locuitori.

1914: A apărut la Chișinău primul număr al ziarului Cuvânt moldovenesc

1914 Cuvânt Moldovenesc

Proprietarul revistei și al ziarului a fost Vasile Stroiescu, iar primul său redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la 2 aprilie 1917 de către Pantelimon Halippa.Printre colaboratorii ziarului au fost: Nicolae Alexandri, Pantelimon Halippa, Simion Murafa, Alexei Mateevici, Daniel Ciugureanu, Gheorghe Stârcea, Ion Pelivan, Onisifor Ghibu etc. A devenit o piesă centrală în mișcarea pentru trezirea conștiinței naționale a moldovenilor. A apărut între 1 ianuarie 1914–7 ianuarie 1919. Din aprilie 1917, ziarul a devenit oficiosul Partidului Național Moldovenesc.

 1923: În România recent unită sunt lichidate zemstvele de voloste (de plasă) existente  în Basarabia ca ramașițe ale vechii administrații imperiale rusești.

Zemstva gubernială din Basarabia, Sursa: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău

Foto: Zemstva gubernială din Basarabia

Sistemul administrativ zemstvial a fost extins asupra Basarabiei în anul 1869. Aria activității lor era restrânsă la problemele administrative şi gospodăreşti de importanță locală.

În Basarabia, ca și în alte gubernii ale Imperiului Rus, organul suprem de conducere era Zemstva gubernială, cu sediul la Chișinău, căreia i se subordonau zemstvele județene (uezd) și de voloste (plase). Structura Zemstvei era identică pentru toate nivelele și era alcătuită din Adunarea Zemstvei (organul electiv) și Uprava (organul executiv) sau Consiliul Zemstvei. Adunarea Zemstvei se compunea din reprezentanții celor trei colegii electorale, aleși de către delegații Adunării ținutale în baza censului de avere.

Numărul consilierilor era stabilit în corelație cu numărul populației, suprafața guberniei și gradul de fertilitate a solului care varia de la nord la sud. Uprava avea un președinte și cel puțin doi membri care, înainte de a intra în funcție, depuneau jurământ sau o declarație solemnă.

Zemstvele, cu toate că se aflau sub tutela şi controlul total al funcționarilor şi instituțiilor de stat, nu erau finanțate de către stat.

Pentru a – şi acoperi cheltuielile, zemstva era abilitată să colecteze taxe şi impozite locale.

Veniturile acestora erau formate din impozitarea veniturilor intreprinderilor industriale şi comerciale precum şi din taxele percepute pentru averea mobilăşi imobilă.

Practic, majoritatea cheltuielilor zemstvei erau suportate de țărani, pământul cărora era împovărat cu plăți în folosul zemstvei de două ori mai mari ca moşiile nobilimii.

Chiar şi în condițiile unui control strict din partea autorităților de stat, zemstvele au a reuşit să obțină realizări importante, vitalitatea lor fiind asigurată de cele două principii esențiale în baza cărora fuseseră constituite şi activau: autoadministrarea şi autofinanțarea.

La momentul Unirii, zemstvele din Basarabia se conduceau în activitatea lor de o lege din 12 iunie 1890, cu modificările din 9 iunie 1917. Zemstvele de voloste funcționau în baza unui regulament din 12 mai 1917.

După Unire, sistemul rusesc de autoadministrare urma să fie înlocuit cu cel românesc.

Unificarea administrativă a provinciilor care se alipiseră României era una dintre cele mai importante probleme a acelei perioade. În acest context, problema menținerii sau a lichidării zemstvelor a focalizat atenția politicienilor, funcționarilor din administrație cât şi a teoreticienilor din domeniul dreptului administrativ şi a ştiinței administrației din țara noastră.Inițial s-a procedat la naționalizarea și românizarea Zemstvei, apoi a avut loc abolirea ei definitivă.

1923 : S-a născut celebrul luptător anticomunist român Ion Gavrilă Ogoranu (n.1 ianuarie 1923, Gura Văii–Recea, Brașov –d. 1 mai 2006, Galțiu–Sântimbru, Alba)

1923-2006 Ion Gavrilă Ogoranu

A fost un luptător împotriva comunismului, care a acționat cu arma în mână pe versantul nordic al Munților Făgăraș. A urmat cursurile Facultății de Agronomie din Cluj și a făcut parte din Mișcarea Legionară, Frăția de Cruce Negoiul, fiind un militant al acestei organizații. 

A fost un anticomunist încă din facultate, la Cluj și a condus timp de șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan.

Pentru lupta sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, organele securității nu au putut să-l captureze.

Prins în 1976, a fost salvat de la execuție cu ajutorul soției sale Ana Gavrilă Ogoranu, care a cerut în scris intervenția directă a președintelui american, Nixon. Din scrierile sale: Din scrierile sale: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (vol. I-VII), Întâmplări din lumea lui DumnezeuAmintiri din copilărieIuda.

1925: Se inființează în  Albania Legaţia diplomatică română de la Tirana .

1927: România ratifică Convenţia de la Berna, Elveţia, pentru protecţia operelor literare şi artistice. Această convenţie a fost completată şi revizuită în mai multe rînduri.

1928: A murit Valeriu Branişte, publicist şi om politic, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); unul dintre fondatorii Universităţii româneşti din Cluj (1919); membru de onoare al Academiei Române din 1919;(n. 10/22 ianuarie1869).

Valeriu Braniște a făcut școala primară la Cincu Mare, Sighișoara și Săliște, studii gimnaziale la Brașov și Sibiu și universitare (Facultatea de litere și filozofie) la Budapesta și Viena (1887-1891).

Este licențiat în limba și literatura maghiară și limba germană. A susținut doctoratul în filozofie la Budapesta în anul 1891, cu o teză despre Andrei Mureșanu, în limba maghiară, intitulată Mureșianu Andráș.

În prealabil, în iunie 1891 a obținut „absolutorium” (licența) cu teza în limba și literatură maghiară: „Traducătorii maghiari ai lui Schiller”. În primii ani (1891-1893) este profesor la Gimnaziul Superior Ortodox Român din Brașov, unde predă limba maghiară (obligatorie în liceele românești din Transilvania).

În anul 1892 și-a dat ultimul examen, cel de pedagogie, necesar pentru obținerea diplomei de profesor. În același an a organizat prima întrunire a „solidarității românilor gimnaziali” la Blaj. A debutat cu articole științifice în Revista filologică maghiară. În august 1893 este citat în vederea executării pedepsei de 8 zile în temnița de la Seghedin, pedeapsă primită din cauza duelului cu Cornel Scurtu, redactor la gazeta Tribuna din Sibiu.

A fost redactor la următoarele publicații ale vremii: Tribuna din Sibiu, din 17/29 august 1893, Dreptatea la Timișoara (1894-1895), acesta din urmă fiind înființat împreună cu dr. C. Diaconovich, de asemenea Drapelul la Lugoj (1901-1919), Patria (1897-1900, în Bucovina). La ziarul Dreptatea a fost redactor responsabil și, de la 1 noiembrie 1894, și director, până la intrarea sa în închisoare (1895). Se ocupă și de ziarul Römanische Jahrbücher. Într-o serie de articole sfidează codul penal maghiar, pentru a susține cauza națională a românilor.

Din aceste motive a fost târât prin numeroase procese de presă, iar în martie 1895 a fost condamnat pentru „agitații”, în nu mai puțin de 24 de procese, la 2 ani de închisoare și 1300 florini amendă. Procesul de la Timișoara a început în 28 decembrie 1894, Braniște fiind acuzat pentru cele 72 de articole apărute în „Dreptatea”, în care era atacat guvernul de la Budapesta. Procurorul în proces a fost Gozsdu Elek (romancier maghiar, citește Gojdu), iar apărarea a fost asigurată de Coriolan Brediceanu și de avocatul slovac Stefanovits, din Pojon. Așa cum s-a menționat mai sus verdictul a fost 2 ani închisoare și amendă. A fost deținut în închisorile de la Seghedin (1893; 1918) și Vaț până în iulie 1896, când va fi amnistiat, după 15 luni de detenție, dar cu condiția să nu se mai întoarcă la Timișoara.

În anul 1918, la 3/16 februarie a fost arestat și întemnițat la Seghedin sub acuzația de spionaj în favoarea României și în detrimentul armatei austro-ungare, însă a fost eliberat la 1 octombrie 1918, sub presiunea evenimentelor. Pe când erau deținuți la închisoarea din Vaț, fraților Valeriu și Victor Braniște li s-a interzis de către directorul închisorii să vorbească între ei românește, atunci când erau scoși afară.

George Moroianu afirmă: „Cazul de la Vacz al fraților Braniște l-am povestit într-un articol din La Justice din 4 iunie 1895, pe prima pagină alături de articolul directorului ziarului Georges Clemenceau” (Citat din Drăghicescu Dumitru, op. cit.) În temnița din Seghedin, în anul 1918 scrie „Amintiri din închisoare”, cea mai importantă scriere memorialistică a sa, care a fost publicată postum. În temnița din Seghedin îl cunoaște pe omul politic, scriitor, jurnalist și critic literar slovac Svetozár Hurban-Vajanský (1847-1916) căruia îi consacră numeroase pagini în „Amintiri…”

În iunie 1897 este invitat de Gheorghe Popovici (istoric) (poetul Teodor Robeanu) să preia redacția ziarului „Gazeta Bucovinei”. Pleacă în Bucovina, unde realizează o activitate în interesul luptei românilor pentru drepturi naționale. Înființează la Cernăuți gazeta Patria (Gazeta Bucovinei fiind în declin), în urma semnării unui contract de editare cu Modest Grigorcea – președinte delegat al comitetului de redacție al gazetei. Gazeta va apărea de trei ori pe săptămână, până în 1900.

La Cernăuți, tactica sa se schimbă: nu mai apare în gazetă nici ca director, nici ca editor sau redactor, pentru a nu atrage suspiciunile autorităților. În realitate, el este cel care o conduce, o redactează propriu-zis, dar sub pseudonim. Concret, Valeriu Braniște „semna” editorialele sale cu un asterisc, foiletoanele cu „vbr” sau „b-a-z”, iar articolele cu caracter politic mai moderat cu numele său complet.

Duce o campanie intensă împotriva politicii guvernului de la Viena. Acest fapt are drept consecință închiderea gazetei Patria și expulzarea lui Braniște din Bucovina de autoritățile austro-ungare, începând cu data de 18/30 iulie 1899. Cu toate acestea, el refuză să plece și se ascunde la moșia lui Iancu Flondor, până când va fi rechemat în Banat. Părăsește, deghizat, Bucovina, „travestit în vizitiu și cu caii și căruța lui Iancu Flondor”.

La Cernăuți o cunoaște pe Aglaia, sora lui Eminescu și familia acesteia și obține mai multe documente pe care le publică în Convorbiri literare, în 1926: Izvodul de zestre al mamei lui Eminescu, Certificatele lui Eminescu, Scrisori de la Eminescu. La 1900 i s-a încredințat conducerea ziarului bisăptămânal Drapelul, scos la Lugoj de niște intelectuali români din Banat, ziar pe care îl conduce 18 ani.

Ziarul a fost stipendiat din vechea Românie de mai multe instituții: Banca Națională a României, Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul de Război. În ziarele pe care le conduce a publicat, în afară de articolele cu caracter politic, o serie de monografii, comentarii istorice, descrieri de călătorie, schițe, evocări, amintiri. Dintre monografii sunt de reținut cele consacrate lui Ciprian Porumbescu, Alexandru Mocioni, Octavian Smigelschi și G. A. Petculescu.

Comentariile și studiile literare sunt consacrate culturii și literaturii din Transilvania, ca de exemplu prezentarea unor poezii necunoscute ale lui Andrei Mureșianu, a unor aspecte din creația populară și a unor probleme de limbă. În vara anului 1900 se căsătorește cu Maria (1872-1963), văduva profesorului de muzică Nicolae Popovici, de la Brașov. În anul 1908 este numit director provizoriu al școalelor populare ortodoxe din Episcopia Caransebeșului și a contribuit la construirea școlii superioare civile de fete. A fost membru marcant al Partidului Național Radical Român (1897). În anul 1910 este ales membru al comitetului național al Partidului Național Român .

La invitația prim-ministrului conte Karoly Khuen Héderváry, ca membru al comitetului a susținut tratative pentru un pact electoral la alegerile din 1910, atât singur cât și însoțit de T. Mihali și Iuliu Maniu, tratative care însă au eșuat. În anul 1907 și-a depus candidatura în cercul electoral Bocșa, fără rezultat pozitiv, datorită violențelor administrative.

În 3 noiembrie 1918 ia ființă Consiliul Național Român al comitatului Caraș-Severin, având în frunte pe Valeriu Braniște. George Dobrin și alții. A fost membru al Marelui Sfat Național Român, ales în Adunarea Națională de la Alba Iulia, care l-a desemnat în Consiliul Dirigent. Între 1918-1920 a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu.

A fost mai întâi (din 2 decembrie 1918) ministru fără portofoliu, iar din 1919 ministru al cultelor și instrucțiunii publice în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, în locul lui Vasile Goldiș, după plecarea acestuia la București. În calitate de ministru înființează mai multe școli românești secundare în diverse orașe ardelene. Cel mai mare merit al său a fost înființarea Universității românești din Cluj la 31 ianuarie 1920. După dizolvarea Consiliului Dirigent pe 4 aprilie 1920, s-a întors la Lugoj.

La 7 iunie 1919 este proclamat membru de onoare al Academiei Române. Este ales senator în circumscripția Marghita-Bihor, dar nu s-a prezentat la Senat. În 1920 a plecat în misiune la Londra ca membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris.

1931: În România s-a aplicat prima curbă de sacrificiu

Legea salariaților publici din decembrie 1930 prevedea reducerea lefurilor salariaților publici cu o valoare de circa 10%, începînd cu 1 ianuarie 1931, intrând în istorie ca „prima curbă de sacrificiu”. Următoarele s-au succedat în septembrie 1932 și februarie 1933 cu tăieri succesive de salariu, între 10 și 30 la sută, dar și creșteri ale taxelor și impozitelor.

 1936: Apare bilunar la Iaşi,  revista „Însemnări ieşene” (pînă la 1 octombrie 1940), sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu şi Grigore T.Popa.

1936: Este  publicata  la Bucureşti, revista „Preocupări literare„, sub direcţia lui P.Haneş. Revista va apărea pînă în aprilie 1943.

1937: Intră în vigoare Codul penal şi Codul de procedură penală din România.

 1939: Se publica la Iaşi, sub conducerea criticului literar George Călinescu „Jurnalul literar”. Publicaţia va apărea din 1 ianuarie la 31 ianuarie 1939 şi a doua serie la Bucureşti în 1947-1948.

  Potrivit fondatorului, revista a fost conceputa ca o „gazetă de critică şi informaţie literară”, care-şi propunea să ofere „o icoană integrală a literaturii noastre”, în genul revistei franceze „Les Nouvelles Litteraires”.

 1939: Legaţiile României din Belgrad, Ankara şi Atena sunt ridicate la rangul de ambasadă.

1949: În contextul existenţei unui însemnat număr de muzicieni şi a unui conservator de muzică, ca şi a unei îndelungate tradiţii în domeniul interpretării simfonice şi de operă, la 1 ianuarie 1949 a luat fiinţă Filarmonica de Stat din Sibiu, instituţie profesionistă de spectacole şi concerte care de-a lungul celor peste 6 decenii de ani de existenţă ca instituţie de stat, a prezentat mii de concerte simfonice şi de muzică de operă, asimilând un vast repertoriu simfonic şi liric.

1949: A fost înfiinţat la Bucureşti, Institutul de Lingvistică, avandu-l ca prim director pe acad. Iorgu Iordan. În 1994 a primit numele acestuia, devenind Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. În 1961 a luat naştere Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectale (anterior, sector/secţie în cadrul Institutului de Lingvistică), devenit, în 1990, Institutul de Fonetică şi Dialectologie, iar în 1992 Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Alexandru Rosetti”, după numele întemeietorului său. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a rezultat din „comasarea prin fuziune”, la 25 ianuarie 2002, a acestor două institute, ca efect al Hotărârii Guvernului României nr. 1366 din 27 decembrie 2001

1955: S-a născut istoricul Ioan-Aurel Pop; rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (din 2012); membru titular al Academiei Române din 2010 si președinte al acestui important for din 2018.

1956 :Înființarea Operei de Stat din Iași

1956 Opera De Stat Din Iaşi

La 1 ianuarie 1956 Opera de Stat din Iași,s-a înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2.998/30 decembrie 1955.Primul director al Operei a fost muzicianul și profesorul Ioan Goia, care a condus-o în perioada 1956–1965. Prima stagiune a debutat în 3 noiembrie, cu spectacolul Tosca de Puccini, sub bagheta dirijorului Radu Botez.

1966: Apariţia revistei studenţeşti „Amfiteatru”. Publicaţia a fost înfiinţată la Bucureşti la 1 ianuarie 1966 si a apărut lunar, cu menţiunea Revistă literară şi artistică editată de Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti din Republica Socialistă România, fiind organul de presă al cenaclului „Junimea”, condus de George Ivaşcu.

Cea mai prestigioasă perioadă a revistei a fost între anii 1966 şi 1968, când la conducere se afla Ion Băieşu, secondat de Adrian Păunescu şi Fănuş Neagu.

După evenimentele din Cehoslovacia, din 1968, care au pus capăt Primăverii de la Praga, revista a fost reorganizată, deoarece se considera că revista nu şi-a atins scopul educativ, conform voinţei ideologilor.

La conducerea revistei a fost numit Gheorghe Achiţei, şi, chiar de la primul număr din 1969, se precizează Opţiunile fundamentale: Amfiteatru „îşi propune să devină, mai mult decât până acum, o revistă de atitudine marxistă în problemele de cultură din ţara noastră”.

De la numărul 1/1974 devine Revistă literară şi artistică editată de Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România.

2003: A murit intr-un accident de automobil,  publicistul Dumitru Tinu, directorul ziarului „Adevărul” şi preşedinte al Clubului Român de Presă; (n. 21 octombrie 1940).

Rezultatele anchetei morții sale au fost contestate, existând voci care au afirmat că “a fost omorât într-un alt loc”.

2007: România și Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene.

România a fost prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii cu Comunitatea Europeană, în anul 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, urmat de un acord cu privire la produsele industriale, semnat în 1980.
În 1990 s-au stabilit, prin semnarea unui acord de Comerţ şi Cooperare, relaţii diplomatice cu Uniunea Europeană, iar în 1993 s-a semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană.
În vara anului 1995 România a depus cererea de aderare la Uniune, care a fost urmată de decizia Consiliului European de la Helsinki, în 1999, pentru deschiderea negocierilor de aderare a României şi de lansare oficială, în februarie 2000, a procesului de negociere.
După parcurgerea a numeroase etape ale procesului de aderare, în luna decembrie a anului 2003, Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a României şi Bulgariei astfel: finalizarea negocierilor în 2004 şi semnarea, în 2005, a Tratatului de Aderare, iar la 1 ianuarie 2007 să aibă loc aderarea efectivă.
La 25 aprilie 2005 a avut loc la Luxemburg  semnarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.


Au urmat apoi ratificările Tratatului de către parlamentele celor 25 de ţări membre ale Uniunii Europene, până la sfârşitul lunii noiembrie 2006.
Începând cu 1 ianuarie 2007, în cel de-al şaselea val de extindere a Uniunii, România şi Bulgaria, două ţări vecine, dăinuind de milenii în acelaşi
spaţiu istorico-geografic, vor deveni membri cu drepturi depline în cadrul Uniunii Europene.

2007: Sibiu a împărțit cu Luxemburg pentru un an de zile titlul de capitală europeană a culturii.

2007 Sibiu Capitală Europeană A Culturii

Sibiul a fost desemnat, în urma votului final al Consiliului de Miniștri ai Culturii din Uniunea Europeană, în mai 2004, ca să fie, alături de Luxembourg, Capitală Culturală Europeană pentru anul 2007.

Sibiu a fost prima capitală culturală europeană din România. Tema aleasă de Sibiu/Hermannstadt pentru programul Sibiu 2007 a fost prezentarea specificului multicultural al acestui oraș, vechi de opt secole. Deviza programului a fost „City of Culture – City of Cultures”.

  2011: A decedat marele muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român, Marin Constantin ; (n. 27 februarie 1925).

A  pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră Madrigal (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, al carei  fondator si dirijor a fost  – până în 1999 – şi director pe viaţă).

A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi muzica tradiţională românească.

2019 : A încetat din viață Tudorel Dima (Teodor Dima; 5 noiembrie 1939, Brăila – 1 ianuarie 2019, Iași),filosof și logician, membru titular al Academiei Române.

2020: A încetat din viață Patricia Grigoriu (25 aprilie 1962, Argeșelu, Mărăcineni, Argeș – 1 ianuarie 2020, București)

Actriță de teatru și film; fiica renumitului compozitor George Grigoriu.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
  3. Istoria md.
  4. https://ro.wikipedia.org/wiki/1_ianuarie

Publicitate

01/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 decembrie 1989: REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ CONTINUĂ

In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat distrugerile și schimburile de focuri și a crescut numărul morților și răniților. Armata, Securitatea și Miliția trecuseră de partea Revoluției.

În fața fenomenului terorist, revoluţionarii au format patrule care controlau trecătorii la Metrou şi pe străzi, cei suspecti fiind reţinuţi.

 La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale,  prin care se reafirma victoria Revoluţiei si totodata, erau prezentate masurile excepționale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase.

La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării

S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).

Primul conducător al acestui partid după reînfiinţarea sa a fost ing. Sergiu Cunescu.

24/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 23 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 23 iulie în istoria noastră

1456: Armata voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a respins atacul otoman asupra Belgradului.

Asediul turcilor asupra cetății Belgrad început în data de 4 iulie, după ce sultanul Mehmed a inordonat un intens bombardament de artilerie, asupra zidurilor la data de 29 iunie.

Asediul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie, iar asaltul decisiv a început la 21 iulie, transformându-se într-o bătălie de mare importanță, la al cărei final Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei a condus un contraatac fulminant care a învăluit tabăra turcească.

Asediul Belgradului s-a încheiat cu strălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate.

S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. Această victorie a oprit înaintarea turcilor spre centrul Europei, după ce cuceriseră Constantinopole, cu trei ani în urmă.

În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos”.

1601: Domnitorul Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere, prima autobiografie din literatura româna.

Imagine similară

Foto: https://tiparituriromanesti.wordpress.com

1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care domnul Moldovei, Constantin Movilă, a fost înfrânt de tătari.

1684: S-a născut la Constantinopol, Ioan A. Mavrocordat ( d. 23 noiembrie  1719 la București).

A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și frate cu domnul Moldovei Nicolae Mavrocordat si a  devenit caimacam în Moldova, după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, intre 7 octombrie 1711 – 16 noiembrie 1711 și domnitor în Muntenia, în perioada  2 decembrie 1716 – 6 martie 1719.

A obţinut tronul  Ţarii Româneşti în locul fratelui său, care a fost prins de austrieci.

În timpul războiului turco-austriac (1716 – 1718), cei mai mulţi dintre boierii munteni fugiseră în Transilvania şi cereau împăratului austriac alipirea ţării la Austria şi numirea lui Gheorghe, fiul lui Şerban Cantacuzino, ca domn.

Ioan Mavrocordat, văzând succesele austriece, a început tratative secrete cu aceștia, cărora le oferea Oltenia și un tribut anual.

Aceste tratative l-au ferit de multe neplăceri în timpul războiului, însă, în timpul Păcii de la Passarowitz din 1718, ca mijlocitor între cele două părți, și-a îndreptat din nou politica împotriva Austriei, câștigând astfel simpatia turcilor și menținându-și domnia. A murit la scurt timp, în 1719.

1711: A fost încheiat Tratatul de pace turco-rus , campania rusă de la Prut din 1711, după  înfrângerea de către oastea otomană comandată de de marele vizir Baltadji Mehmed Paşa, în bătălia de la Stănileşti, a armatelor aliate ruso-moldovene. 

petru_cel_mare

 Foto: Țarul Rusiei Petru cel Mare (1672-1725)

Rusia s-a văzut obligată să încheie cu Turcia Pacea de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), care îi permitea ţarului Petru I al Rusiei să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele.

dimitrie_cantemir_-_foto01

Foto: Dimitrie Cantemir (1673-1723), Domn al Țării Moldovei în anii 1710-1711.

La rândul său, Domnitorul Dimitrie Cantemir a pierdut tronul Moldovei şi  a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Cronicarul Ion Neculce arăta că ruşii şi moldovenii erau „de toată oastea ca 50.000. Şi ave şi 52 de puşci [tunuri, n.n.]. Şi cât şi era oaste, mai mult era bolnavă, flămândă şi obosită. Iar turcii era cu veziriul 400 000, fără poiedia tătarâlor, şi ave 400 de puşci. Oaste hrănită şi grijită bine”.

În realitate, turcii aveau cam 120 000 de oameni, împreună cu trupele tătărăşti venite să-i sprijine.

Pe 11/22 iulie, marele vizir a acceptat, în mod surprinzător, propunerea de pace prezentată de mesagerul ţarului, P.P. Şafirov, fie deoarece nu a conştientizat situaţia reală a ruşilor, fie pentru că a fost mituit cu şase-şapte care pline cu bani (800 de pungi, fiecare în valoare de 500 de taleri), după cum  relatau unele izvoare, confirmate de soarta ulterioară a vizirului, care a fost mazilit.

Avântul Rusiei spre sud-estul Europei a fost stopat, aceasta acceptând să cedeze şi cetatea Azov şi alte teritorii nord-pontice.

Consecinţele Bătăliei de la Stănileşti au fost importante pentru Moldova şi Ţara Românească, Poarta luând măsuri ferme de consolidare a controlului asupra acestora.

Astfel, în acelaşi an, în Moldova era instaurat regimul fanariot, măsură luată şi în Ţara Românească, în 1716.

constantin_brancoveanu_0_0

Constantin Brîncoveanu (1654-1714), Domn al Țării Românești în anii 1688-1714

Ca urmare imediată, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit, deoarece nu acordase ajutor turcilor, ci stătuse în expectativă, aşteptând să vadă de partea cui este victoria.

Ulterior, va fi executat împreună cu cei patru fii şi cu ginerele său, Ianache Văcărescu.

1812: Amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, in  Valahia, „Regulamentul privind instituirea administrației provizorii rusești pe teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru” document pe care îl remite boierului moldovean Scarlat Sturdza – primul guvernator civil al Basarabiei țariste, după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812.

Scarlat Sturdza provenea  dintr-o familie de boieri moldoveni cu vechi tradiții de cultură, a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917) și a fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh.

Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813, sursă:bessarabia.altervista.org

Foto: Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei țariste 1812-1813

Documentul va intra în vigoare la 2 februarie 1813.

Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei, proaspăt anexată Imperiului rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812). 

Prin actul său, Ciciagov  a „conferit” fără nici un temei regiunii dintre rîurile Prut și Nistru, care au aparținut Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni. la acel moment raia turcească respectiv numele de Basarabia.

Conform acestui document, teritoriilor moldave recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor le-a fost permisa utilizarea în continuare a legilor locale.

Harta Basarabiei ţariste 1826-1878 - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Harta Basarabiei ţariste 1826-1878

A fost organizat un guvern provizoriu din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza).

Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt.

A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală.

Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti.

Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici.

E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917).

Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă.

1848 (23 iulie/ 4 august): Peste 40.000 de oameni întruniţi pe Câmpia Libertăţii (Filaret) din Bucureşti, proclamă „Locotenenţa domnească a Ţării Româneşti” (formată din şase membri ai Guvernului provizoriu).

1848 Locotenența Domnească

Atât partea otomană, cât și autoritățile revoluționare de la București s-au arătat dispuse la tratative și cedări. La 23 iulie, o proclamație a guvernului provizoriu anunța depunerea puterii acestuia „în mâinile poporului”, astfel încât acesta din urmă era rugat „să aleagă îndată alt guvern, căruia îi va da numele de „Locotenența domnească a Țării Românești” și carele, după regulă, va fi recunoscut de către Înalta Poartă”.

Peste 40.000 de oameni întruniți pe Câmpia Libertății din București au proclamat Locotenența domnească a Țării Românești, formată din șase membri, apoi, la solicitarea expresă a comisarului otoman, din trei membri: liberalii moderați Nicolae Golescu, IUon Heliade Rădulescu și Christian Tell, foști membri ai guvernului.

A doua zi, Locotenența a fost recunoscută de comisarul Porții Otomane drept guvern legitim al Țării Românești.

1851: A murit la Pesta, Imperiul Austriac, Constantin Daniel Rosenthal, pictor şi revoluţionar paşoptist român de etnie evreiască ; (n. 1820, la Pesta).

PICTORUL REVOLUTIONAR C. D. ROSENTHAL 1820 - 1851
 Constantin Daniel Rosenthal (1820 1851) şi România rupându şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii

Foto: C. Rosenthal: România rupându-şi lanțurile pe Câmpia Libertăţii.

Toate sursele menționează faptul că pictorul ar fi sosit la București în anul 1842. Argumentul care validează informația sunt portretele făcute de artist unor personaje din protipendada Bucureștiului, unele dintre ele purtând anul 1842 ca datare de execuție – cum ar fi portretul doamnei Filipescu considerat a fi primul tablou realizat la venirea sa în Muntenia.

Există presupunerea că Rosenthal ar fi fost trimis la București de o organizație francmasonică de la Budapesta.

1857:  Franța, Rusia, Prusia si Regatul Sardiniei, au rupt legaturile diplomatice cu Poarta otomană, care refuzase să anuleze alegerile falsificate de caimacamul Vogoride (locţiitor la conducerea Moldovei între 1857 – 1858) , în încercarea de a impiedica Unirea cu Valahia (Muntenia).

Foto: Trădătorul Nicolae Vogoride sau Vogoridis sau Bogoridi, (n. 1820, Iaşi, Principatul Moldovei – d. 12 aprilie 1863, Bucureşti, Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti).

1859: A apărut la Bucureşti, (până la 3 decembrie 1859), prima publicaţie a Armatei Române, “Observatorul militar, diariu, politicu şi scientificu” ; (din 22 iulie 1994 acesta a apărut în serie nouă).

Ziua presei militare - Cluj AM

1862: In Principatele Române unite, serviciul de poştă a intrat în administraţia statului.

 Drept urmare a fost înfiinţată la Bucureşti,  în baza Decretului 527(din 23 iulie), privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, Direcţia Centrală a Poştelor, măsură pusă în aplicare începând cu 1 august 1862.

În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia.

Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de „Lege telegrafo-poştală” a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu.

1869:  S-a născut Gheorghe Adamescu, membru al Academiei Române (din 1921), istoric literar, bibliograf şi publicist, autor al unei lucrări   de pionierat, unice în felul ei, „Contribuţiune la bibliografia românească” (volumele I-III, 1921-1928);(d. 04.04.1942).

 A urmat Facultatea de litere și Filozofie din cadrul Universității din București. 

1869-1942 Gheorghe Adamescu

A făcut specializări la Geneva și Paris (École des Hautes ÉtudesÉcole de Chartres).

A predat la Școala Gimnazială din Galați, la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul Sfântul Sava din București, a fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice, secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie.

Este autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică; a scris: O istorie a literaturii române de la origini până în 1910Contribuții la bibliografia românească.

1875: S-a născut la Iași  pictorul și graficianul Arthur Segal (Aron Sigalu; d.23 iunie 1944, Londra).

1875-1944 Arthur Segal. Autoportret

A studiat la Academia de artă din Berlin cu realistul Eugen Bracht, orientându-se apoi spre Academia Julian, școala particulară de pictură a lui Ludwig Schmid-Reutte, atelierul lui Friedrich Fehr și colonia artistică de la Dachau.

În 1900 s-a încris la Academia regală de artă din München, unde a studiat la clasa profesorului Karl von Marr. După terminarea studiilor s-a apropiat de Secesiunea berlineză, participând anual cu lucrări la expozițiile acestei grupări, s-a implicat în formarea Noii secesiuni berlineze, grupare care promova noile idei expresioniste, desprinse din arta lui Edvard Munch, cu un program teoretic inspirat de scrierile lui Freud și Nietzsche. Între 1910–1912 a expus alături de grupul format din Max Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner, Max Liebermann, Hans Arp, Paul Klee, Egon Adler, Rudolf Hellwag în Germania, Elveția și Ungaria. A înființat o școală de artă, Novembergruppe în Berlin.

A rămas în istoria artei (și a psihanalizei) datorită descoperirilor făcute în ultima parte a vieții, cu sprijinul psihanalistului Sigmund Freud: terapia prin artă, metodă încă folosită în psihanaliză la scară largă. Pe tot parcursul vieții, a menținut legătura cu spațiul românesc.

Deși nu era cetățean român (evreilor li s-a dat dreptul la cetățenie abia prin constituția din 1923) în 1910 a trimis lucrări la salonul Tinerimea Artistică și a deschis o expoziție personală la Ateneul Român. A susținut demersurile avangardiștilor de la București, fără să se implice vreodată activ în mișcarea artistică românească.

1876: A demisionat Guvernul Emanoil Costache Epureanu (2).

1876 Manolache Costache Epureanu

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Emanoil Costache Epureanu, care a fost la guvernare în perioada 27 aprilie 1876–23 iulie 1876.

După alegeri, noua Cameră dominată de liberali a trimis în judecată 11 miniștri din fostul guvern conservator sub acuzații de încălcare a Constituției și abuz în serviciu, acuzații care vor fi retrase anul următor.

Conservator dizident, fost membru în cabinetul Catargiu, primul ministru a demisionat din guvern și din partidul liberal în scurt timp, motivându-și decizia prin faptul că a fost nemulțumit de acuzele aduse de liberali foștilor colegi conservatori.

1912: S-a născut în   oraşul Moineşti, judeţul Bacău, Moses Rosen (David Moşe Rozen), fost şef al Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în perioada iunie 1948 – mai 1994.

A urmat cursurile Institutului de Studii Rabinice, dar părăseşte Austria imediat după Anschluss. Studiază în paralel cu rabinul Alter Dorf, obţinând în 1938 titlul de doctor în știinţe ebraice (teologie mozaică).

Întors în ţară în 1938 a fost învestit rabin la sinagoga Mahala din Fălticeni (1938-1940), apoi la diverse temple din Bucureşti, precum Reşit Daat şi Beth El (1940-1945), fiind totodată şi profesor de religie şi de limbă ebraică la câteva şcoli şi licee din aceste oraşe.

A fost fondator (1956) al „Revistei cultului mozaic din România”.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1992 ; (d. 6 mai 1994).

Încă din adolescenţă a intrat în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate.

Înainte de instaurarea dictaturii antonesciene a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Caracal (iulie-septembrie 1940), fiind considerat periculos din cauza simpatiilor sale comuniste. După 23 august 1944 a activat din nou în cadrul PSD, făcând parte din gruparea pro-comunistă.

In iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef  Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948.

Din 1957 a fost ales mereu deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989.

A colaborat sistematic cu regimul comunist, susţinând politica internă şi externă a partidului, propaganda şi diplomaţia comunistă, inclusiv emigrarea masivă a etnicilor evrei (practic, vânzarea lor pe mărfuri sau valută, astfel că în 1990 mai rămăseseră în ţară vreo 3% din cei cca. 400.000).

A tolerat sau chiar a negociat uneori demolarea a 63 de temple şi sinagogi bucureştene (de exemplu, Templul Mic Spaniol, sinagogile Reşit DaatBeth ElAizic Ilie, Adat IeşurunGaster, SpilmanCaritateaHirschMalbimZissu), în cadrul politicii guvernamentale de sistematizare din anii ’80 ! A fost un propagandist major al minciunilor regimului comunist privind situaţia religioasă.

A sprijinit acţiunile Securităţii de dezinformare a Occidentului în toate contactele sale oficiale cu străinii. A conlucrat la conceperea şi aplicarea strategiei Securităţii pentru  distrugerea reputaţiei preotului ortodox Valerian Trifa, participant la rebeliune ca lider al tineretului legionar, care era în America liderul ortodocşilor români ce refuzau vehement să intre sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Române, deteminând grăbirea demascării şi expulzării din SUA a acestuia şi, implicit, slăbirea exilului românesc şi a rezistenţei sale faţă de BOR şi de regimul Ceauşescu.

A cerut vehement şi obţinut interzicerea publicării articolelor antievreiesti ale lui Mihai Eminescu şi retragerea din tipografii a vol. IX de Opere, cuprinzând publicistica eminesciană, editat de Academia Română !

A fost cel care a declarat deschis pentru prima oară că România a participat la Holocaust, precizând în premieră cifra de 400.000 de evrei victime pe teritoriul ei !

Moses Rosen a încurajat propriul cult al personalităţii în cadrul comunităţii iudaice, participând fără ruşine în acelaşi timp la alimentarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu cu aproape orice prilej.

A primit numeroase medalii şi distincţii în ţară şi peste hotare, printre care şi pe cea de membru de onoare al Academiei Române în 1992.

Iată si un citat dintr-un text prin care Moses Rosen, supranumit si „rabinul roşu” îl adula pe liderul comunist Nicolae Ceauşescu:

“…adresându-vă tradiţionala urare „la mulţi ani”, cu sănătate şi fericire, împreună cu stimata dumneavoastră tovarăşă de viaţă, academician doctor inginer Elena Ceauşescu, proeminent om de ştiinţă şi remarcabilă personalitate politică. Vă încredinţăm, mult stimate şi iubite domnule preşedinte, că ne vom strădui din toată inima şi din toate puterile şi ne vom aduce contribuţia şi în viitor la prosperitatea României socialiste, ca demni urmaşi ai acelor ce de peste şase veacuri şi-au împletit durerile şi bucuriile cu cele ale şării în care s-au născut şi pe care au slujit-o cu devotament. Vom căuta să fim vrednici de măreaţa operă ce o înfăptuiţi pentru patrie, pentru biruinţa dreptăţii şi a păcii în întreaga lume.” – Rabin-Şef Moses Rosen

1913: S-a născut Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet, prozator, eseist şi   teoretician al suprarealismului evreu de origine, care a trăit şi activat în România şi Franţa. A fost frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. A scris mai ales în limba franceză.

În România  Luca a aderat de foarte tânăr la mişcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge(1930, 1933).

În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, s-a alăturat grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Heroldfondator, împreună cu Gellu Naum, al „Grupului suprarealist român” (1940). 

In 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris (m. 9 februarie  1994, s-a sinucis).

 1918: S-a născut la Chişinău pictoriţa Lidia Nancuischi; (m. 2003).

S-a refugiat la Bucureşti după cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. În anul 1940, a urmat Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, secţia de artă murală, la clasa lui Samuel Mützner.S-a numărat printre primii membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în ţară şi peste hotare, dar după 1990 a intrat, asemenea multor artişti din generaţia ei, într-un nemeritat con de umbră.

1920: A murit la Fălticeni, judeţul Suceava, Teodor Ştefanelli (numele la naştere: Teodor V. Ştefaniuc), scriitor şi istoric, preocupat de  cunoaşterea istoriei Bucovinei .

A fost deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918; (n.18 august  1849 in localitatea  Siret, judeţul Suceava).

A urmat liceul la Cernăuţi (1861-1869), unde l-a avut coleg în clasa a II-a pe Eminescu şi a urmat studii juridice la Universitatea din Viena (1869-1873), obţinând titlul de doctor în drept  (1875).

A debutat, 1868, in Foaia Societatii pentru Cultura si Literatura Romana, cu o traducere.Primele lucrari le-a semnat T. St., T. V. Stefaniu, Truta, T. V. St. Cele mai multe scrieri ale sale  au ramas in periodice. In volum a publicat povestirea prelucrata Loango (1886), lucrarile stiintifice Istoricul luptei pentru drept in tinutul Cimpulungului Moldovenesc (1911) si Documente din vechiul ocol al Cimpulungului Moldovenesc (1915), si Amintiri despre Eminescu (1914).

Opera sa poetica este modesta si  consta din cateva poezii originale, inclusiv imnul Societatii „Arboroasa”, pe o melodie de Ciprian Porumbescu, si mai multe traduceri, indeosebi din H. Heine .

Si lucrarile sale dramatice , si-au epuizat interesul. In schimb, proza, reprezentata de  snoave, povestiri, evocari memorialistice, este  mai bogata valoric.

A profesat  in magistratura si administratie la Cimpulung Moldovenesc, Suceava, Lvov, ajungind inainte de pensionare (1910), consilier aulic la inalta Curte de Casatie si Justitie din Viena.

A fost deputat in dieta Bucovinei din partea Partidului National Roman si participant activ la unirea cu Romania din  1918.

A fost membru al Societatii „Romania Juna” din Viena, numarindu-se printre organizatorii Serbarii de la Puma (1871), al „Societatii  pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina”, al „Arboroasei” si al .Junimii” din Cernauti, al Societatii  „Scoala Romana” din Suceava, sub patronajul careia a infiintat „Biblioteca de petrecere si invatatura”.

De asemenea a fost membru corespondent (1898) si membru plin (1910) al Academiei  Romane.

1921: A fost semnată de Belgia, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor şi Cehoslovacia, Convenţia de la Paris.

Convenţia stabilea statutul definitiv al Dunării: navigaţia pe Dunăre era liberă şi deschisă tuturor pavilioanelor, în condiţii de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului şi pe toată reţeaua internaţionalizată.

 1943: S-a născut sculptoriţa Liana (Cornelia) Axinte, artistă stabilită (din 1982) în Germania.

 1949: S-a născut inginerul electronist Petre Stoica, creator al şcolii româneşti de identificare a sistemelor, membru al Academiei Europene de Științe, membru al Academiei Regale Suedeze şi membru de onoare al Academiei Române din 1999.

1950: Răscoală în judeţul Vrancea.

Peste 30 de sate și comune din Vrancea, „de la cascada Putnei și până pe malul Siretului” s-au ridicat împotriva regimului comunist.

Revolta a fost condusă de frații Paragină, Ion, Cristea și Costică și de frații Ionel și Octavian Voinea.

 Un personaj foarte important care s-a alăturat grupului a fost părintele Filimon Tudosie, părintele stareț de la Mânăstirea Brazi. 

Declanșarea răscoalei a fost cauzată de faptul că sătenii auziseră că autoritățile comuniste doreau să pună mâna pe pe „Hrisoavele lui Ștefan cel Mare”, prin care domnitorul lăsa munții și cămpiile din Țara Vrancei moștenire către feciorii vrânceni. Revolta a izbucnit în satul Bârseşti (unde s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestaţi miliţienii, activiştii PMR şi UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliţiei şi poştei).

Mihai Timaru

Cristea Paragină, Gheorghiță Bălan și colonelul Strâmbei vor declanșa răscoala celor peste 30 de sate din Vrancea,

500-600 de oameni înarmaţi au atacat şi ocupat Sfatul popular, Miliţia şi Poşta din mai multe localitati.

  Autorităţile au intervenit rapid, cu o extremă duritate. Ion Paragină, Mihai Timaru (fost ofiter al armatei romane), au fost încercuiți și arestați. Trupe impresionante de securiști și militari au fost trimise pentru a-i prinde si anihila pe rasculati.
Mai mulţi ţărani au fost executaţi pe loc (Ilie şi Toader Posmagiu, tată şi fiu din Bârseşti, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane. Ţăranii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galaţi şi Stalin [Braşov], între iunie şi noiembrie 1951, fiind pronunţate şi multe condamnări la moarte.

Mihai Timaru a fost condamnat la închisoare pe viață și a trecut prin infamul proces de-reeducare.

A executat 15 ani de pedeapsă, fiind eliberat în 1964, in urma unui decret semnat de Gheorghiu-Dej.

Cristea Paragină, Gheorghiţă Bălan prinsi si ei, au fost  condamnati la moarte şi executați.

 100 de ţărani au scăpat fugind în munţi.

Revolta ţăranilor din Vrancea împotriva colectivizării, 23/24 iulie 1950 - foto preluat de pe www.memorialsighet.ro

Represaliile au continuat, autoritatile comuniste arestand şi condamnand  la ani grei de temniţă  800 de persoane.

1950 Revolta țăranilor Din Vrancea împotriva Colectivizării - Reprimată

Forțele de represiune erau conduse de un anume general-maior, numit Nicolae Ceaușescu, cel care avea sa ajunga președintele comunist al Romaniei, după moartea lui Gheorghiu Dej.

1990: O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional a sosit în România, marcând reluarea relaţiilor cu această instituţie, întrerupte practic cu  trei ani înainte de regimul Ceauşescu.

1998: Guvernul României a aprobat strategia de privatizare a Băncii Române pentru dezvoltare (BRD). În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat şi strategia de privatizare a Bankpost.

 1991: Banca Naţională a României a emis norme privind înfiinţarea şi funcţionarea caselor de schimb valutar.

2003: A încetat din viață profesorul universitar Lascăr Buruiană, autorul unor importante cercetări în domeniul biochimiei medicale veterinare; (n. 1904, Cernavodă).

Personalități - AGMV

În anul 1923 devenea student la Facultatea de Chimie a Universității din București și obținea diploma de chimist în anul 1926. În același an (1926) a absolvit și cursurile Institutului de Chimie Industrială, obținând diploma de inginer chimist.

După finalizarea studiilor universitare, devenea preparator și apoi asistent (1926–1927) la catedra de Chimie a Facultății de Medicină Veterinară din București, condusă de Profesorul Radu Vlădescu.

În anul 1930 începea cercetările pentru teza sa de doctorat sub conducerea profesorului Aurel Crăifăleanu (care, la rândul său, își efectuase teza de doctorat sub îndrumarea renumitului chimist german Emil Ficher, laureat al Premiului Nobel). După susținerea publică a tezei de doctorat (anul 1935),va parcurge treptat toate treptele ierarhiei universitare si va deveni profesor în anul 1948.

Ca profesor a predat cursul de Biochimie la Facultatea de Medicină Veterinară din Arad, iar în 1955 revine la Facultatea de Medicină Veterinară din București unde ocupă postul de profesor la catedra de Biochimie devenit vacant prin pensionarea Acad. Radu Vlădescu.

A susținut mi mulți ani cursuri de biochimie și la Facultatea de Zootehnie din București.

Va onora această poziție universitară până în anul 1972, data pensionării sale și apoi în calitate de profesor consultant – conducător de doctoranzi.

Prof. Buruiană este autor a 428 lucrări științifice publicate în țară și în străinătate sau susținute la numeroase manifestări științifice. Dintre acestea se detașează lucrările sale referitoare la biochimia laptelui, domeniu în care a avut contribuții originale  recunoscute ca priorități în literatura de specialitate.

Astfel, metoda elaborată de el pentru dozarea proteinelor din lapte bazată pe utilizarea acidului azotic este unanim recunoscută ca „Reacția Buruiană”.

Tot în domeniul biochimiei laptelui a elaborat o metodă originală pentru aprecierea calității igienice a laptelui (determinarea titrului coli). El este și inițiatorul cercetărilor de spermiologie din țara noastră, domeniu în care a adus contribuții originale.

 A fost autorul unor manuale de referință de nivel universitar: Curs de chimie biologică (1961), Lucrări practice de chimie analitică și de chimie biologică (1961).

A decedat  în ziua de 23 iulie 2003, la vârsta de 99 de ani și a fost înmormântat în București, la Cimitirul Armenesc.

2006: A murit la București regizorul și scenaristul de fime documentare, Titus Mesaroș; (10 iulie 1925, Baciu, Cluj).

Aarc.ro - Cineast -Titus Mesaros

A regizat peste 100 de filme documentare.

2009: A încetat din viață la București, medicul chirurg Dan Setlacec (2 octombrie 1921, București ).

A fost directorul clinicii de chirurgie generală al Spitalului Fundeni și profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din București.

2014 : A decedat din viață Oana Orlea (Maria-Ioana Cantacuzino; 21 aprilie 1936, Fălticeni – 23 iulie 2014, Maignelay-Montigny, Franța).

Scriitoarea Oana Orlea, o Cantacuzino in Picardia - Elle.ro

Scriitoare și fostă deținută politică; în exil, în Franța, a publicat cărți care dezvăluiau tratamentul aplicat deținuților politici în lagărul comunist.

Astăzi, 23 iulie, în România  se sărbătorește  Ziua Presei Militare.

La 23 iulie 1859, pe timpul  domnitorului Cuza, s-a infiintat prima publicatie militara din România, “Observatorul militar”. 

Era, la vremea respectiva, primul periodic militar din Principatele Romane si una dintre primele publicatii militare de opinie din Europa si din lume.

Pe frontispiciul primului sau numar avea sa apara, pe randul de sus: denumirea tarii emitente – „Principatele Unite”, anul de aparitie a ziarului, „1859”, data de tiparire a primului numar – „ joi 23 iulie”, titulatura ziarului – „Observatorul Militar” si respectiv continutul publicatiei, in urmatoarea formulare „Diariu Politicu si scientifice” (ziar politic si stiintific). 

Despre scopul publicatiei, se arata in „Prospectul” aparut in prima pagina a acestui numar al ziarului, semnat de colonelul Ion Voiculescu:

„Simtind trebuinta unui ziar stiintific militar, am luat aceasta grea sarcina asupra-ne, crezand de datoria a dezvolta camarazilor nostri de arme constintele cele intinse ale artei militare, care s-au dezvoltat asa de mult in celelalte state ale Europei… Scopul nostru va fi de a ne face trebuinciosi tuturor ofiterilor in general, cadetilor din scoala militara si chiar subofiterilor, dandu-le prin acest ziar cele mai principale obiective ale artei militare la care se exerseaza in toate zilele…”.

Carol Popp de Szathmary poate fi considerat primul fotoreporter de razboi, fiind autorul primului reportaj fotografic de razboi din lume in timpul Razboiului Crimeii (1853-1856).

Problematica militară a constituit o preocupare încă dinainte de apariţia publicaţiilor cu caracter militar. Astfel, în 1789, doctorul Ioan Piuariu Molnar, distins intelectual transilvănean, a avut iniţiativa apariţiei unui săptămânal cu titlul ”Foaie română pentru econom”, în care una dintre rubrici era dedicată ştirilor militare.

Proiectul nu s-a materializat, însă interesul pentru acest domeniu s-a concretizat în apariţia unor broşuri, precum ”Întâmplările războiului francezilor” sau ”Scurtă arătare despre luarea Parisului”, urmate de relatările din ”Curierul românesc”, ”Albina românească”, ”România” sau ”Propăşirea”, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

Prima publicaţie dedicată exclusiv fenomenului militar românesc a fost ”Observatorul militar”, seria nouă a acestuia apărând din anul 1994. În 2004, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţarea primei publicaţii militare româneşti, săptămânalul ”Observatorul militar” a fost decorat cu Ordinul ”Meritul Cultural” în gradul de Cavaler, pentru standardele euroatlantice ale mediatizării fenomenului militar.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Foca

Sfantul Mucenic Foca a trait in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida.

Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca!

Mucenicul intelegand ca i s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si i-a ospatat din belsug.

La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru ca este crestin! Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile voastre.

In acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus in gradina, a mangaiat pentru ultima data florile si-a sapat apoi mormantul, a impartit haine si mancare saracilor, s-a rugat, iar dimineata cand ostasii l-au intrebat unde este Foca, le-a raspuns: Eu sunt! Cutremurati, acestia, desi nu le venea sa creada, au implinit porunca dregatorului pagan.

Sfantul Foca este cinstit in fiecare an, pe 22 septembrie.

Pe 23 iulie facem pomenirea mutarii moastelor Sfantului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, in anul 403.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/23/o-istorie-a-zilei-de-23-iulie-video

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. Istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox;
  12. Cinemagia.ro.

23/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: