ZIUA DE 8 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 8 mai în istoria noastră

1605: Ștefan Bocskay a fost recunoscut de către Dieta de la Târgu Mureș, principe al Transilvaniei.

În februarie, Dieta de la Miercurea Nirajului îl alesese pe Bocskay principe al Transilvaniei, iar în luna aprilie a fost ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs. 

În același an în data de 8 mai Dieta de la Târgu Mureș i-a recunoscut calitatea de principe al Transilvaniei .

După o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay a fost unanim ales principe la 14 septembrie, de către reprezentanții celor trei națiuni aliate transilvane, sași, secui, maghiari (românii majoritari neavând drepturi politice) și instaurat pe tronul princiar, de Dieta de la Mediaș,

În noiembrie, sprijinul otoman s-a concretizat în acordarea lui Bocskay a actului (berat) de numire ca principe al Transilvaniei și rege al pașalâcului turcesc, Ungaria. La încoronarea sa fost prezent marele vizir turc, fapt care a reprezentat aspectul particular și limita superioară a sprijinului politic otoman. 

 1653 (8 mai stil nou/28 aprilie 1653, stil vechi), înceteaza în Moldova, scurta domnie a lui Gheorghe Ştefan.

Venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu ieșise învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani recastigând  tronul Moldovei.

Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe voievodul Vasile Lupu, care îi servise aproape două decenii .

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

“Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Ţinut sub pază la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”.

Prin prestigiul sau pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu (foto) a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Tot o intervenţie a lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avant culturii bisericeşti.

„Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea, gândindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan.

Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi a lui Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile Lupu (n.1596 – d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653, a fugit peste Nistru la Cameniţa, de unde se va întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş, şi va iesi învingător la Popricani, dar nu se va mulţumi numai cu recaştigarea tronului, ci îl va urmări pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gandul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în inchisoarea  Şapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, iar în 1661 moare la Constantinopol.

1711: Domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir adresează o Proclamație către țară prin care îndemna locuitorii țării de a se ridica la luptă împotriva stăpânirii turcești.

În Proclamația dată se arăta că, în timp ce „păgânul cel necredincios și călcător de jurămînt […] a făcut atîtea năvăliri silnice asupra Moldovei, a dărîmat cetăți și întărituri, pe altele le-a luat în stăpînire ca Tighina, Chilia, Cetatea Albă, Galații, Renii, Soroca, Izmailul cu alte locuri lîngă Dunăre și tot ținutul Bugiacului, și el însuși sub cuvinte închipuite, a îngăduit adesea tătarilor să prade toată țara Moldovei, a luat în aspră robie pe locuitorii ei”…

1852 (8/20): La Iași a avut loc premiera comediei Chiriţa în provinție, de V. Alecsandri.

Piesa s-a jucat la Iași, cu Matei Millo în rolul titular. Comedia Chirița în provinție, este continuarea comediei Chirița în Iași, din care cauză fusese intitulată inițial, Înturnarea cucoanei Chirița. Piesa lui Alecsandri, cu muzica compozitorului Alexandru Flechtenmacher, oferă „un tablou inedit, încântător pentru ochiul de azi.

Amestecul de anteree și fracuri, de moldovenească grecizantă și jargon franco-român, de tabieturi patriarhale și de inovații de lux occidental, veselia nebună a cupletelor, învârtirea în danț a personajelor, ritmica în genere a acestor comedii dau naștere unei plăcute emoții arheologice” (George Călinescu: Istoria Literaturii Române).

1879: S-a născut Ion Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat, una din figurile  reprezentative ale  istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX, cu  contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; (m. 21 septembrie 1945).

In 1915, a fost ales membru corespondent al Academiei Române care i-a acordat prestigiosul său premiu Năsturel Herescu , în semn de recunoaștere a valorii monografiei sale ” Domniile Romāne  sub Regulamentul organic”, carte care a fost publicata  simultan în București (de Editura Socec), Leipzig (Otto Harrassowitz) și Viena (Carl Gerold).

De asemenea, în 1915,  Filitti si-a expus opiniile  cu privire la problema spinoasă a „Capitulațiilor”, contracte semnate de Principate (Țara Românească și Moldova), când au intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

Filitti avut o contributie importanta  la istoria socială, istoria juridică, in  genealogie și heraldică. A fost  membru al Partidului Conservator șiasistent al liderului său  Titu Maiorescu. 

 A fost un „germanofil” si opus în secret pactului dintre România și Puterile Antantei,optand  să rămână  pe teritoriul   ocupat de Puterile Centrale.

El a căzut în dizgrație pentru   colaboraționism dar a reusit sa scape de  sentința la moarte pentru trădare.  
Spre sfârșitul vieții sale, el a sprijinit regimul dictatorial cunoscut sub numele de Frontul Renașterii Naționale.

Revoluția română din 1989 a dus la o reconsiderare a operei lui  I. C. Filitti, atât ca cercetător cat și ca polemist.

Arhiva Filitti, păstrată de Manole Filitti, a fost împărțita în fonduri separate, între mai multe instituții:. Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale, colecția Palatul Cotroceni, si Muzeul Județean Ialomița Selecțiuni din jurnalele istoricului au fost publicate de istoricul Georgeta Filitti  în  Revista Istorică, la începutul anilor 1990.

1885: A avut loc primul spectacol în limba română al Trupei de operă a Teatrului Național din București.

Trupa română de operă a Teatrului Național din București, alcătuită din inițiativa și sub conducerea lui George Stephănescu, a dat primul spectacol în limba română în 8/20 mai cu opera Linda de Chamounix, de Gaetano Donizetti.

 1908: S-a născut Cristian Vasile celebrul cântăreţ de muzică uşoară (cu voce de tenor), din perioada interbelică; (m. 1974).

1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu; (m. 1985).

1921: A început la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România.Aripa de extremă stângă a PSdR, așa numiții maximaliști, conduși de Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Boris Ștefanov și Alecu Constantinescu, profitând de faptul că majoritatea liderilor socialiști erau în pușcărie și în incapacitate de a-și exercita funcțiile, au votat pentru transformarea partidului în Partidul Socialist–Comunist, redenumit apoi Partidul Comunist din România (PCdR).

A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova, in  Rusia sovietica.

Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

Istoricul  aparitiei P.C.R.

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

După discuţii îndelungate şi aprinse cu Zinoviev, Buharin şi chiar cu Lenin, primii patru membri ai delegaţiei au acceptat cele 21 de condiţii necesare pentru afilierea la Comintern, Flueraş fiind trimis înapoi în ţară, deoarece nu corespundea din punct de vedere ideologic.
Această acceptare a dus la scindarea Partidului Social-Democrat, în februarie 1921, scindare în urma căreia, la 8 mai al aceluiaşi an, a luat fiinţă Partidul Socialist Comunist ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

Pentru că primul Congres al Partidului a fost întrerupt de intervenţia poliţiei, la 12 mai 1921, lucrările sale au fost reluate la Ploieşti, la începutul lunii octombrie a anului 1922.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie a fost adoptat Statutul Partidului Comunist din România, denumire care se va menţine până în octombrie 1945. Partidul avea cca.1000 de membri si a avut o politica trădătoare şi antinaţională.

Primul punct al Statutului prevedea că: „Partidul Comunist din România este o secţiune a Internaţionalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaţionalei căreia îi aparţine”. La punctul al doilea se arăta că: „Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaţionalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale partidului comunist.”

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului român, susţinute public de către comunişti, şi eşecul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din martie-aprilie 1924, au condus la trecerea în ilegalitate a partidului la data de 11 aprilie 1924– pâna in august 1944.

Răspunsul Uniunii Sovietice nu s-a lăsat aşteptat prea mult, aceasta formând, în vara anului 1924, dincolo de Nistru, o Republică Sovietică Autonomă Moldovenească, iar în septembrie provocând revolta de la Tatar Bunar, sprijinită de comuniştii români, mai ales de cei din Basarabia.

Partidului Comunist din România, total subordonat Rusiei şi indeplinind planurile Rusie bolşevice, a fost condus de ne-români împotriva românilor şi a Statului Român.

Cu exeptia primului secretar, românul Gheorghe Cristescu, eliminat în 1924 tocmai sub acuzaţia de naţionalism, toşi ceilalţi secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944.

Cei mai de seamă lideri comunişti români ai anilor ’20 – ’50 au fost recrutaţi ori s-au pus la dispoziţia serviciilor secrete sovietice, remarcându-se după 23 august 1944 în acţiunea de sovietizare a României: Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi alţii.

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice -, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de aceasta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub psudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

1924: S-a născut la Baziaș, județul Caraș, marele scriitor român Petru Dumitriu, autorul romanului „Cronica de familie”.

 S-a stins din viaţă pe 6 aprilie 2002 la Metz, în Franţa. Sfârșitul l-a găsit lucrând la o trilogie intitulată „Non credo, oro”, în traducere „Nu cred, mă rog”.

Când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu și Henriette Yvonne Stahl, o scriitoare română de origine franceză, i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte.

În decursul carierei, Petru Dumitriu a scris eseuri, poezii, proză şi critică literară. Potrivit Wikipedia, este primul scriitor român care a definit în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene, numărându-se şi printre primii scriitori europeni care a înțeles marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii, numit astăzi globalizare.

1924: S-a născut la Craiova, Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România.

In 1943 s-a inscris la Facultatea de istorie, si la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, afirmandu-se ca lider al studentilor PNT-isti, partid in care se inscrie la varsta de 19 ani. 

Dupa ocuparea Tarii de catre sovietici se afla in primele randuri ale celor care lupta impotriva samavolniciilor ocupantului si a terorii comuniste. Este curand reperat si cunoaste primele arestari : iulie, septembrie si noiembrie 1945. Urmarit, intra in clandestinitate, se refugiaza un timp in munti si participa activ la campania electorala din toamna anului 1946.

Este din nou arestat si condamnat in iunie 1947 la un an si jumatate inchisoare. Dupa o scurta perioada de libertate este iarasi arestat si condamnat in « lotul TUNT – Tineretul Universitar National-Taranesc » la cinci ani pe care ii efectueaza in mare parte in lagarul Peninsula de la Canal. Eliberat in august 1954 va lucra pe diferite santiere din Tara fiind constant urmarit de Securitate care il rearesteaza in mai 1961.

A fost din nou condamnat in mai multe procese politice ; intre 1947 si iulie 1964, cand este eliberat, Cicerone Ionitoiu a fost condamnat in 6 procese penale la un total de peste 24 de ani de puscarie si munca silnica, din care a executat peste 10.

A fost printre ultimii detinuti politici eliberati din inchisoari, cand acestea s-au inchis, in urma presiunilor Occidentului, in vara lui 1964.

A fost printre putinii care au refuzat sa colaboreze cu regimul comunist sau sa faca macar o declaratie de recunoastere a unor imaginare merite ale acestuia. Aceeasi intransigenta si hotarare de a persevera in lupta impotriva comunismului l-a caracterizat si dupa iesirea din puscarie, pana in ultima clipa a vietii.

In 1979, a obtinut un pasaport pentru Franta, in urma interventiilor presedintelui Valéry Giscard d’Estaing. In FRanta a fost activ atat in PNT din exil cat si in cadrul Consiliului National Roman, recent infiintat ; a fost un colaborator apropiat a lui Nicolae Penescu, presedintele PNT in exil, cel care a luat initiativa constituirii CNR.

Exilul romanesc este insa profund divizat, in parte infiltrat si orgoliile si ambitiile nu permit o reala coagulare a acestuia. Dupa moartea lui N. Penescu in 1982, Ionitoiu devine presedintele PNT in exil, din care fac parte veterani ai inchisorilor comuniste : Alexandru Bratu, Nicolae Evolceanu, Dumitru Ionescu, Ovidiu Borcea, Alexandru Micle, etc.

După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti.

A decedat la 26 ianuarie 2014.

 1929: S-a născut la Brăila, renumitul interpret de muzică uşoară, Cezar Grigoriu, regizor de teatru şi televiziune, impreuna cu frații săi, George si Angel, al grupului muzical celebru in epoca ,”Trio Grigoriu”; (m. 1978).

Cezar Grigoriu a fost a căsătorit cu fiica cea mica a lui Gheorghiu Dej, iar mariajul a rezistat aproape un deceniu, însă cântărețul nu și-a intâlnit niciodată socrul.

1937: S-a nascut in comuna Crasna, judetul Gorj, scriitorul  Darie Novăceanu (numele la nastere: Aurel Mitutoiu), poet, traducator si eseist.

A urmat cursurile Facultatii de Limba si  si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti, sectia spaniola (1957-1962), la terminarea acesteia angajându-se ca referent la Ministerul Afacerilor Externe. Specialist pe spaţiul hispanic şi, mai ales, in  literatura spaniolă, fiind foarte activ în ceea ce priveşte traducerile din/în limba spaniolă.

Deşi angajat al M.A.E., a colaborat permanent înainte de Revoluţie la diferite publicaţii, fiind redactor la revistele „Secolul 20”, „Lumea”, „Gazeta Literară”, „Luceafărul”şi „România Literară”. A mai lucrat ca funcţionar la Uniunea Scriitorilor.

Debuteaza cu versuri in culegerea Oltenia literara (1955), si  editorial cu volumul de versuri Autobiografie (1962).

A fost redactor la revistele  Secolul 20 (1962-1964), Luceafarul (1964-1966), Gazeta literara (1966-1968), functionar la Ministerul Afacerilor Externe (1966), liber profesionist din 1968, si pensionar al Uniunii Scriitorilor.

Era un apropiat al grupului Roman din F.S.N. În momentele Revoluţiei din decembrie 1989 a fost solicitat de către noii lideri F.S.N. să gestioneze apariţia cotidianului„Adevărul” (în fapt, fostul ziar de partid „Scânteia”, care în tumultul Revoluţiei fusese rebotezat provizoriu şi „Scânteia Poporului”).

De altfel, articolul – program din primul număr al noului cotidian, „La început de drum. E timpul adevărului”, statuează adeziunea la programul general al F.S.N.

La 25 decembrie 1989, devine director – fondator al ziarului.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. Darie Novăceanu a condamnat în mai multe editoriale Golaniada, dintre care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.Este nevoit să plece la 29 martie 1991 de la conducerea ziarului , în urma unui conflict  cu Ion Iliescu si Petre Roman.

Asemenea multor protagonişti ai evenimentelor din anii 1989 –1990, Darie Novăceanu şi-a continuat cariera în diplomaţie. La nici jumătate de an după plecarea de la Adevărul (30 august 1991), a fost numit ambasador în Regatul Spaniei (rechemat la 24 decembrie 1996). 

  A publicat volumul de poezii (Pasari de lut, 1966; Tehnica umbrei, 1970; Peisaj in miscare, 1971; Exista nopti, 1973; intoarcerea gladiatorului, 1986; Lumina toamnei, 1987), eseuri pe teme culturale si politice (Noaptea, pe drumurile Italiei, 1968; Ora Americii Latine 1971; Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale, 1975; Efectul oglinzii, 1983); o monografie: Federico Garcia Lorca, 1974; texte insotitoare ale unor albume (Insulele Canare, 1981; Anotimpuri romanesti. loan Gh. Vrineantu, 1981).

Numeroase traduceri din autori de expresie spaniola, insotite de prezentari critice (J. M. Castillo-Navarro. E. Sabato, J. R. Jim6nez, J. L. Borges, F. Garcfa Lorca, H. Ziatas, G. Garcia Marquez, Luis de G6ngora, G. Torrente-Ballester, D. Samper, J. J. Armas Marcelo, antologii ale poeziei chiliene si cubaneze).

A tradus în spaniolă creația unor poeți români, Arghezi, Bacovia, Blaga s.a.

Urmare a primirii Premiului Național al Spaniei pentru ediția „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”, București, Ed. Univers, 1982 și a prieteniei cu regele Juan Carlos, Darie Novăceanu s-a stabilit la Madrid, unde scrie poezie românească și ține un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie (Fereastra lui Darie).

1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost aceea de ambasador al României în Republica Franceză; (m. 2011).

1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română.

1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe 5 ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS.

În baza acordului, aceste societăți mixte româno-sovietice, aveau scopul oficial de a gestiona plata datoriilor României față de Uniunea Sovietică, ele dovedindu-se o metodă de jefuire cruntă a economiei românești și a bogățiilor naturale ale țării de către sovietici.Sovrom-urile au funcționat până în 1956, când au fost dizolvate.

1956: S-a nascut la Mediaș, jud. Sibiu, politicianul român Ioan Ghişe.

In anul 1980 a absolvit Facultatea de Matematica la Universitatea din Brasov, iar in 1987 a absolvit Institutul de Educatie Fizica si Sport.

Tot la capitolul studii, Ghise se poate mandri cu un Masterat Managementul Proiectelor SNSPA, master obtinut in anul 2007.

In 1990-1991 a fost  Director al Colegiului National de Informatica Grigore Moisil  din Brasov.

Ioan Ghise este casatorit si are o fată

De-a lungul timpului, a fost membru al Partidul National Liberal si  primar al municipiului Brasov din 1996 pana in 2004, deputat si senator in Parlamentul Romaniei.

A declarat ca decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului pentru demiterea președintelui României din 2012 este neconstituțională si a organizat o continuare a protestelor din ianuarie 2012 contra revenirii la Cotroceni a lui Traian Băsescu.

A parasit PNL, motivandu-si decizia pe  faptul ca liderii liberali si-au asumat o serie de decizii prin care, in opinia sa, au tradat votul romanilor din 2012, privind demiterea presedintelui Basescu.

1956: S-a nascut fotbalistul  si antrenorul roman Victor Piţurcă.

Este actualul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României; a fost în alte două rânduri antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European.

1970: S-a născut, solista vocala şi actriţa Anca Ţurcaşiu.

 A obținut premii la festivaluri de muzica pop: Mamaia (1986, 1987, 1988), Amara (1986), Vilnius, Lituania (1992). Este interpretă pop în orchestra condusă de Petre Geambașu, din 2005.

A jucat în filmele: Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolului, Ho Ho Ho 2: O loterie de familie, Interpretul.

1972: A fost  inaugurat, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, Muzeul de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României) – primul director fiind Florian Georgescu. În prezent, se numește Muzeul Național de Istorie al României.

Expoziția de bază a fost chiar de la început împărțită pe secții: istorie medie, istorie modernă, Tezaurul Istoric, istorie antică, istorie contemporană. La subsol a fost amenajată expoziția Tezaurul Istoric, iar în curtea interioară a fost ridicată structura ușoară care avea să adăpostească lapidarium-ul și copia Columnei lui Traian.

1977: A încetat din viaţă la New York, în SUA, luptătorul anticomunist român Ion Cârjă, fost membru fondator al Consiliului Național Român (n.25 martie 1922 în localitatea Whitman, Virginia de Vest, SUA ). A efectuat ani grei de detenție în lagărele comuniste pentru participarea la rezistența anticomunistă din Munții Apuseni. A stat 10 ani de zile în închisori (Cluj, Gherla, Aiud, Canalul Dunărea-Marea Neagră) fiind eliberat în 1964 cu ocazia amnistiei generale. Fratele său mai mare, Nicolae Cârja, a fost și el exilat nouă ani în Siberia.

Având dublă cetățenie, i s-a permis, după multe încercări, să se reîntoarcă în Statele Unite ale Americii în mai 1965.

 În 1970 a luat inițiativa de a forma Consiliul Național Român al cărui organ de presă se va numi Acțiunea Românească și care începe să apară în 1971. A fost ales secretar general al acestui consiliu.

 1984: Uniunea Sovietică anunţă că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova. 

Jocurile au fost boicotate de URSS, iar Cuba si 14 tari est europene, mai putin România (semnatara a Pactului de la Varsovia) si  Iugoslavia, au ales sa nu participe la aceasta editie. 

Vedeta Jocurilor a fost românca Ecaterina Szabo cu cele mai multe medalii cucerite la gimnastică artistică, patru de aur și una de argint.

România a ocupat  locul 2 în clasamentul pe medalii, cea mai bună clasare din istoria participării la Jocuri.

1997: Presedintele R.Moldova, Petru Lucinschi și liderul transnistrean Igor Smirnov, au semnat la Moscova, cu medierea F. Ruse, Ucrainei și a lui Niels Helveg Petersen, reprezentat al OSCE, Memorandumul privind principiile normalizării relațiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

Importanță istorică a Memorandumului a survenit de la necestitea normalizării relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol, ca urmare a războiului din 1992 dintre R.Moldova și Transnistria.

În conformitate cu clauza finală a memorandumului, relațiile dintre Republica Moldova și Transnistria vor fi dezvoltate în cadrul unui stat comun, în interiorul granițelor fostei RSS Moldovenești, Federația Rusă și Ucraina, au declarat disponibilitatea de a deveni garanți ai respectării statutului Transnistriei, precum și a prevederilor Memorandumului.

Chișinăul și Tiraspolul au decis să susțină stabilirea raporturilor juridice și statale, comune: coordonarea deciziilor reciproce, în ceea ce privește inclusiv prerogativele delimitării frontierei, protejarea securității reciproce, participarea Transnistriei în procesul de realizare  politicii externe a R.Moldova.

De asemenea, Memorandumul a dat dreptul Transnistriei de a efectua în mod independent activități economice externe, deși mai târziu aceste prevederi ale Memorandumului au constituit ”mărul discordiei” între cele două părți.

2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia.

2007: A încetat din viaţă la Bucuresti, actorul şi regizorul Victor Moldovan: „Regina de Navara”, „Dona Diana”, „Bădăranii”, „Vecina de alături”, „Anul viitor la aceeaşi oră”; (n. 11 iunie 1926, Zlatna).

Pe parcursul carierei sale, a fost asistentul de regie al unor mari personalități ale teatrului românesc: Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Moni Ghelerter, Horea Popescu, Radu Beligan și Ion Cojar. A fost și regizor de teatru, punând în scenă spectacolele Regina de Navara, Heidelbergul de altădată, Dona Diana, Bădăranii, Vecina de alături și Anul viitor la aceeași oră.

In 1952 s-a căsătorit  cu cântăreața de muzică populară Angela Moldovan.

 A predat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, printre studenții săi numărându-se Florina Cercel, Ovidiu Moldovan și Mariella Petrescu.

A fost distinsă cu Medalia Meritul Cultural clasa I, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

2011: A decedat la Cluj, episcopul George Guțiu (n. 30 martie 1924, Vaideiu, Mureș).

A fost între 1990-2002 episcop al Episcopiei de Cluj-Gherla. În ultimii ani de viață a fost decanul de vârstă al episcopatului catolic din România.

2016: CSM București a câștigat trofeul Ligii Campionilor Europeni la Handbal Feminin

În finală, CSM, antrenată de danezul Kim Rasmussen a învins formația maghiară Győri Audi ETO (la loviturile de departajare) în finala desfășurată la Sala Sporturilor ”László Papp” din Budapesta.

Handball feminin Finala Ligii Campionilor. Aruncări de la 7 metri CSM București – Győr

2017: A încetat din viață Florica Duma (9 decembrie 1946, Cărănzel, Bihor – 9 mai 2017, Oradea).

Interpreta de muzică populară din zona Bihorului, culegătoare de folclor, este considerată una dintre cele mai mari interprete de muzică populară din Ardeal.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Apostol si Evanghelist loan

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 26 septembrie (ziua trecerii sale la cele vesnice) si pe 8 mai (pomenirea minunii ce se petrece la mormantul sau).

Sfantul Ioan a fost fiul lui Zevedei si al Salomeei, de meserie pescar si originar din Betsaida. Sfantul Ioan Evanghelistul era cel mai tanar dintre cei Doisprezece Apostoli. Ioan a fost unul din Apostolii cei mai apropiati ai Domnului Iisus. In Evanghelia sa, el se numeste „ucenicul pe care il iubea Iisus” (Ioan, 21, 20).

La Cina cea de Taina el s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a impartasit din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica. Dupa invierea lui Iisus, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormantul gol.

Dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Din porunca lui Domitian imparatul (81-96), „Apostolul dragostei” a fost surghiunit in insula Patmos si acolo a vietuit multa vreme. Tot acolo a scris si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei.

Traditia Bisericii aminteste ca Sfantul Apostol Ioan era in varsta de peste o suta de ani, cand a luat cu sine sapte ucenici, si iesind din cetatea Efesului, le-a poruncit acestora sa sape o groapa in forma de cruce. Apoi Sfantul Apostol s-a intins in acea groapa in forma de cruce si a poruncit sa fie acoperit cu pamant.

Dupa o vreme, cand credinciosii au deschis mormantul Sfantului loan, ei nu au mai gasit acolo trupul lui.

In ziua de 8 mai a fiecarui an, din acest mormânt se ridica o pulbere pe care locuitorii de acolo o numesc mana, ce vindeca pe cei bolnavi.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea: 

– Sfantului Arsenie cel Mare;

– Cuviosului Mil.

8 mai este :

Ziua Mondială a Crucii Roşii (azi și a Semilunii Roșii).

Ziua de naștere a fondatorului Mișcării Internaționale a Crucii Roșii, elvețianul Henry Dunant.

Din aceasta organizație face parte din data de 4 iulie 1876si România.

Ziua Partidului Comunist  din Romania.

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu – Gherea (fiul socialistului de origine evreiască Constantin Dobrogeanu-Gherea), Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului national român, susţinute public de către comunişti, au condus la scoaterea în ilegalitate a acestui partid, la data de 11 aprilie 1924 – până în august 1944.

CITIȚI ȘI :

O ISTORIE A ZILEI DE 8 MAI. VIDEO

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.;
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
9. Cinemagia.ro.;
10. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox.

Publicitate

ZIUA DE 18 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 18 aprilie în istoria noastră

1771: La Timișoara a apărut în limbile germană și română, primul ziar tipărit pe teritoriul actual al României.

Se numea „Temeswarer Nachrichten”si a fost primul ziar de limbă germană din estul Europei.

„Temeswarer Nachrichten” a fost infiinţat de jurnalistul german Mathias Joseph Heimerl și a avut o aparitie săptămanală, 4 pagini, 2 coloane pe pagină şi o data la doua saptamani cuprindea suplimentul „Anhang zu den Temeswarer Nachrichten”, de 2 până la 4 pagini. Prțul era de 2 creitari.

A început prin a fi publicat în limba română, apoi în germană de la 4 iulie 1799 pentru a da replica unei publicații rivale rivale, Temesvári Hírek.

Pe lânga extrasele din ziarele vieneze, ziarul cuprindea ştiri de importanță locală.

Ziarul și-a schimbat numele în The Timișoara Times în 1992. 

1806: S-a născut la Timişoara, Pavel Vasici-Ungureanu, medic și scriitor, întemeietorul  și redactorul  primei reviste românesti de medicină din  Transilvania , „Higiena și școala”,pe care a publicat-o iniţial la Timişoara (1876-1877), apoi la Gherla (1878-1880). A decedat la 3 iulie 1881, Timișoara, Austro-Ungaria).

În această publicaţie, el aborda problemele de educaţie si popularizarea noilor descoperiri din lumea ştiinţei. De asemenea a fost autorul unor manuale de igienă şi dietetică.

Pavel Vasici Ungureanu a activat şi ca pedagog: a fost mai întâi referent şcolar, apoi consilier al şcolilor ortodoxe române din Transilvania.

În 1843 a devenit membru al Societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi iar în 1847 membru al Societăţii literare din Bucureşti. Cea mai importantă recunoaştere a meritelor sale a venit în 1871, când a fost ales membru corespondent al Academiei Române. La 2 iulie 1879 a fost făcut membru titular.

 A tradus lucrarea lui Cristoph W. Hufeland Macrobiotica sau măestria de a lungi viața, apărută la Brașov, în 2 volume, completând textul cu propriile sale observații de medic: a adaugat date și statistici despre longevitatea românilor bănățeni și le-a corelat cu noxele întâlnite de aceștia în profesiile de tăbăcar, zidar, tipograf.

Totodată, a combătut șarlatanismul medical și exagerările hidroterapiei, așa cum era ea practicată la acea vreme și a făcut propagandă pentru vaccinarea antivariolică.

A fost membru al Academiei Române .

1840: Prin decret imperial rus, localitatea basarabeană Vîlcov din tinutul Chilia, era declarată târg.

Vâlcovul a fost întemeiat în 1746 de un grup de lipoveni veniți din Rusia în Imperiul Otoman, pe locul satului părăsit Gura Lupului. Turcii l-au recunoscut ca „localitate” în 1762. În 1812 orășelul a trecut în stăpânirea Rusiei, iar între 1856 și 1878 a făcut parte, în mod succesiv din principatul Moldovei, Principatele Unite și România, revenind apoi la Rusia ca urmare a Tratatului de la Berlin din 1878.

În perioada a dministrației românești din secolul al XX-lea (1918-1940 și 1941-1944) a făcut parte din județul Ismail, și era considerat drept „Veneția deltei”, după cum scria ziarista americană Dorothy Hosmer în revista National Geographic din 1940.

În 1944, România a pierdut localitatea odată cu întreaga Basarabie în favoarea Uniunii Sovietice. După destrămarea URSS, face parte din Ucraina, și are denumirea de  Вилковo (Vilkovo).

1846: S-a născut Nicolae Densuşianu, folclorist, jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române, care a rămas cunoscut mai ales prin lucrarea sa monumentală Dacia preistorică, la care a lucrat un sfert de secol și care a apărut postum, în 1913 ; (d.24 martie 1911).

Foto: Nicolae Densuşianu

A editat publicația Orientul Latin în Făgăraș, împreună cu fratele său, Aron și cu Teofil Frâncu.

Din 1878 a devenit bibliotecar-arhivar la Academia Română, efectuând o culegere de documente despre istoria României în 38 de volume manuscris cu peste 783 de documente despre Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan și 125 de documente din perioada 1290–1800.

Ca istoric, a publicat între 1887–1897 șase volume de documente referitoare la istoria românilor, o monografie intitulată Revoluția lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785 și studiile sale numeroase de istorie militară. Influențat de Școala Ardeleană, a fost un adept al curentului latinist.

 1848 (18 -30 aprilie): Are loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii (Adunarea din duminica Tomii), la care se hotărăşte convocarea pentru 3 mai 1848, stil vechi (15 mai 1848, stil nou) a Marii Adunari Naţionale de la Blaj a românilor ardeleni. 

Fruntașul ardelean Simion Bărnuțiu a redactat actele prin care era convocată această adunare și programul acesteia.

Printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian şi Ion Buteanu.

Adunarea , convocată pe Câmpia Libertății de la Blaj, nu primise aprobarea autorităților, care au adoptat măsuri severe de intimidare a locuitorilor satelor, guvernatorul fiind, totodată, preocupat de o posibilă participare a românilor de peste munți.

La cererea acestuia, comandantul militar de la Sibiu a deplasat în jurul Blajului unități militare suplimentare. 

Răspunsul românilor a fost pe măsură: „de ne-or frige, de ne-or fierbe, de-am ști că ne-om potopi cu toții acolo [afirmau de pildă țăranii din satul Bâia] tot om merge pe ziua pusă la Blaj, cu satul” (Istoria românilor – Constituirea României moderne, vol. II).

Pregătirea și organizarea adunării i se datorește în principal profesorului Aron Pumnul, iar printre fruntașii participanți la adunare s-au numărat Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian și Ion Buteanu. Au participat circa 4000 de oameni.

Cea mai importantă cuvântare a fost rostită de Alexandru Papiu-Ilarian, care a arătat hotărârea poporului român de a nu mai accepta iobăgia și dominația politică a altor națiuni, de a pretinde consultarea națiunii române, repunerea în drepturile ce i se cuvin, în calitatea sa de cea mai veche și mai numeroasă dintre națiunile Transilvaniei.

1861: S-a născut la Galați, juristul și omul politic conservator, Dimitrie S. Nenițescu: (d.28 ianuarie 1930, București).

A fost tatăl chimistului Costin D. Nenițescu. A urmat Școala militară din București (1879–1881).

După absolvire, a fost atașat ofițer topograf pe lângă Statul Major al Armatei. A demisionat în 1866, plecând să studieze la Bruxelles.

A obținut titlul de Doctor în Drept și Științe Politice la Universitatea Louvain. Din anul 1893 a practicat avocatura la București, și fost numit secretar general al Ministerului de Interne, director al Băncii Naționale a României. Fruntaș al Partidului Conservator, a fost deputat, a deținut de două ori funcția de ministru al Industriei și Comerțului, în timpul primului război mondial a fost ministru al Finanțelor și a condus ziarul Renașterea.

A fost autorul Legii din 27 ianuarie 1912 pentru organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești, numită și Legea Nenițescu, una dintre primele inițiative de legiferare a sistemului de asigurări sociale precum: „asigurarea contra boalei” și contra accidentelor sau „asigurările pensiei de bătrânețe și asigurările în contra invalidității de boală”. O altă lege imporantă a sa a fost Legea din 17 ianuarie 1912 de încurajare a industriei naționale, care a rămas valabilă până în 1938 și venea în special în sprijinul ramurilor industriale care foloseau ca materie primă produse agricole.

Când Regele Ferdinand și Guvernul s-au retras la Iaşi în fața înaintării armatelor germano-austro-ungare, l-au lăsat  pe el să predea ocupantului cheia Capitalei.Pentru această misiune l-au demobilizat şi l-au numit ministru de Război, ca să predea cheia Bucureştilor.

După război, a fost acuzat că a trădat şi a fost internat la Spitalul „Saint Vincent de Paul” din Bucureşti fiind practic arestat. A avut mari neplăceri, însă procesul a fost soluţionat în favoarea lui, pentru  că el primise un ordin.

1870 : În România guvernul condus de Alexandru G. Golescu și-a depus mandatul.

Consiliul de miniștri de nuanță moderată prezidat de Alexandru G. Golescu, care a guvernat în perioada 2 februarie–18 aprilie 1870. Cabinetul, a fost instalat când situația internă era dominată de instabilitate și atacuri permanente ale opoziției.

În timpul mandatului său s-au emis primele monede de aur cu efigia domnului Carol și inscripția „prinț al României”.

Constituirea cabinetului a nemulțumit întreaga clasă politică și nereușind să-și completeze cabinetul, primul ministru a demisionat.

Alexandru G. Golescu (n. 1819, București, Țara Românească – d. 15 august 1881, Rusănești, Olt, România) a fost un om politic liberal/conservator român din secolul al XIX-lea, membru fondator al Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.

A fost cunoscut și ca Arăpilă sau Negru, numele său fiind scris uneori Alexandru Golescu-Negru, pentru a-l deosebi de vărul său Alexandru C. Golescu, zis Albu.

1878: La Bucureşti, a fost încheiată o Convenţie comercială româno-elenă.

Aceasta era valabilă până în 1887 și prevedea drepturi reciproce egale pentru desfășurarea activităților comerciale și industriale pe teritoriul celeilalte țări și acordarea, în sistemul vamal, a clauzei națiunii celei mai favorizate.

A fost un impuls dat în primul rând întreprinzătorilor greci din România.

1880: A murit la Bucuresti, Costache Aristia, actor, traducător, poet, moralist, profesor de greacă şi franceză la colegiul „Sf. Sava”, precum şi de mimică şi declamaţie, la Şcoala Dramatică a Societăţii Filarmonice din Ţara Românească.

A fost trimis de domnița Ralu Caradja la școala din Paris a lui Joseph François Talma. Întors în țară, a întemeiat în 1833, împreună cu alți intelectuali  prima școală de artă dramatică.

Pregătind primele cadre profesionale de actori, el a pus bazele teatrului cult în Țara Românească. A tradus din Homer (publică la București, în 1837, prima traducere în românește a Iliadei), Alfieri, etc.

Era de origine grec.   A participat la răscoala din Tara Româneasca ca eterist, luptând alături de  Alexandru Ipsilanti la Drăgășani (1821). Ulterior a participat la revoluția din 1848.

Este ales comandant al Gărzii Naționale. Exilat după înfrângerea Revoluției, trăiește în Austria, Franța, Turcia și Grecia. În 1851 i se permite să se întoarcă în țară.

În 1853 întemeiază ziarul „Săteanul creștin”.Printre elevii lui Aristia s-au numărat Costache Caragiale și Eufrosina Popescu.

Împreuna cu Ion Heliade-Rădulescu și alții a fost cofondator al „Teatrul Național” în București (1852). Planificarea a început deja în anul 1836

1882: S-a născut la Vânju Mare, în Mehedinți, medicul chirurg și istoric al medicinei, Victor Gomoiu, fost Ministru al Sănătății și Ocrotirii Sociale, membru titular (din 1938) al Academiei de Științe din România; (d. 6 februarie 1960, București ).

Timp de mai bine de o jumătate de secol, a dominat mediile în care a lucrat ca medic chirurg, istoriograf medical, organizator sanitar ș.a. A excelat în știință, tehnică, asistență socială și artă. A fost unul din fondatorii studierii istoriei medicinii românești, prin publicarea în 1923 a cărții Din istoria medicinii și învățământului medical românesc, prin fondarea Societății Române de Istoria Medicinii Românești și organizarea la București a celui de-al IX-lea Congres al Societății Internaționale de Istoria Medicinei. (1932).

La 1 februarie 1936, Victor Gomoiu a fost ales președintele Societății Internaționale de Istoria Medicinii–Paris, fiind primul român ajuns în asemenea funcție, pe care a deținut-o până în 1958. A participat la ambele războaie mondiale, fiind decorat pentru fapte de eroism. A fondat și a condus Uniunea Ofițerilor de Rezervă și Retragere. A contribuit la fondarea unor spitale din București, Mangalia, Vânju Mare, Turnu Severin etc.

A fost membru a 17 academii de știință. A fost o personalitate culturală de excepție. Debutul său în ale literaturii s-a produs de timpuriu, în 1906 îl găsim membru în Comitetul de redacție al revistei poporaniste Șezătoarea săteanului, coleg cu George Coșbuc și G. Dumitrescu Bumbești-Jiu.

A fost ctitorul și directorul Spitalului Sfânta Elena, care acum îi poartă numele.

1893: S-a născut la Tulcea, Georges Boulanger (George Pantazi) renumit violonist, dirijor și compozitor de etnie romă, unul dintre primii interpreți ai muzicii de „café-concert-chantant” ; d.3 iunie 1958, Olivos, Buenos Aires, Argentina.

S-a născut într-o veche familie de lăutari. S-a înscris în 1905, cu bursă de studiu, la Conservatorul din București, iar între 1908–1910 a studiat cu Leopold Auer, la Dresda, care la finalul studiilor, i-a făcut cadou o vioară, la care avea să cânte pentru tot restul vieții.

 A cântat, împreună cu tatăl său, la Café Chantant în Sankt Petersburg (frecventată de aristocrația rusească). Aici și-a dezvoltat stilul unic de interpretare, care combină elemente ale muzicii țigănești cu elemente din folclorul balcanic și valsurile vieneze.

Acolo s-a căsătorit cu Ellionorr Paulson, tânără intelectuală estoniană, avocată și studentă la medicină. După revoluția din 1917 s-a întors în România.

A activat în cadrul forțelor armate, a predat muzică și compoziție, a fost violonist și șef de orchestră în restaurante din Tulcea, Sulina, Brăila, Cernăuți, Chișinău, București și Bazargic.

În 1924 s-a stabilit la Berlin, unde se bucura de mare succes în rândurile aristocraților ruși în exil, a cântat pentru prima dată la radio, a semnat un contract cu Bote & Bock pentru editarea a șapte dintre lucrările sale, printre care și Avant de mourir (My Prayer, editată ulterior cu versurile lui Kennedy), piesă clasată pe primul loc în topul difuzărilor radio din SUA, 21 de săptămâni consecutiv.

A susținut concerte la hotelurile Savoy and Claridge’s din Londra, iar după 1930, însoțit de orchestra sa, a susținut un turneu în cele mai importante orașe din Europa.

În 1948 a plecat în America de Sud, a cântat la Hotelul Copacabana Palace din Rio de Janeiro, Brazilia, apoi s-a stabilit în Argentina, unde a obținut primul contract la Radio Belgrano

1894: S-a născut la Buzău marele jurnalist român Pamfil Șeicaru; d. 21 octombrie 1980, München, RFG.

Este considerat cel mai mare gazetar interbelic. A făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. 

A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuți) și a participat la editarea revistei Gândirea.

În 1928 a înființat ziarul Curentul cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale, pe care l-a condus până în 1944.

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar care ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice.

Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). A fost condamnat de guvernanții comuniști la moarte în contumacie.

1898: S-a nascut la Brăila, sahistul argentinian de origine română Juan Iliesco (n. Ion sau Ioan Traian Iliescu, Braila, România)– d. 2 februarie 1968, Argentina). 

A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei (1931-1953).

În 1941 a câştigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetăţenie română la acea dată.

În 1944 (de acum, cetăţean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.

A participat la mai multe ediţii ale turneelor internaţionale de la Mar del Plata şi San Francisco, Argentina.

1909: În România este adoptată de un cabinet liberal Legea pentru darea în exploatare a zăcămintelor petroliere de pe proprietăţile statului, care a fost numită după numele inițiatorului său și Legea A. Djuvara, care avea în vedere în principal: evitarea monopolizării terenurilor statului; crearea unor rezerve pentru viitor; stăpânirea de către stat a mijloacelor de transport; loturile petrolifere ale statului se acordau, prin licitație publică, numai întreprinderilor posedând acțiuni nominale „rezervate exclusiv detentorilor români”; sporirea cuantumului redevențelor la 9–20% și limitarea lotului maxim de exploatare concesionabil la 30 ha etc.

1909 (18.IV/1.V): În România este înfiinţată Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti, care primeşte concesiunea transportului de călători.

Importanţa acordată de către Primărie acestui mijloc de transport în comun, ca şi rentabilitatea lui, vor determina pe primarul Bucureştiului, Vintilă I. Brătianu, să înainteze raportul nr. 9 149/1909 prin care cerea formarea unei societăţi comunale pentru construirea şi exploatarea de tramvaie în Bucureşti, pe termen de 40 ani, în care Comuna (Primăria) să intre cu cel puţin 1/4 şi cel mult 1/2 din capital.

Consiliul Primăriei l-a aprobat prin Decizia nr. 50/4 martie 1909, iar „Legea pentru înfiinţarea unei societăţi comunale pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti” a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 19 martie 1909, de Senat la 23 martie 1909 şi a fost promulgată cu Decretul Regal Nr. 1 308/14 aprilie 1909 („Monitorul Oficial”, nr. 15/18 aprilie 1909).

Pentru furnizarea de energie se construia la Grozăveşti o uzină electrică. Această uzină trebuia să mai asigure cu energie şi staţiunile de pompe de la Grozăveşti şi Bragadiru, Abatorul, precum şi alte instalaţii ale Primăriei.

Se considera că din totalul de 7 500 000 kwh furnizaţi de această uzină, tramvaiele electrice ar fi consumat numai aproximativ aproximativ 2 000 000 kwh, adică 26,7% (C. Buşilă, Chestiunea tramvaielor comunale, p. 86.).

Vintilă I. C. Brătianu a fost primar al Bucureștilor din iunie 1907 până la 10 februarie 1910. A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu, frații săi fiind Ionel Brătianu și Dinu Brătianu.

1918: S-a deschis la Iași, prima expoziție a grupării „Arta română” (înființată la 9 martie 1917, la Iași); au fost expuse lucrări de valoare a pictorilor fondatori ai societății; printre membrii acesteia se numărau pictorii Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu și Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ș.a.

1922: România a semnat, alături de alte state, o notă adresată Germaniei, prin care protesta împotriva incheierii cu Rusia sovietica a Tratatului de la Rapallo, din 16 aprilie 1922, care încălca prevederile Tratatului de la Versailles.

 Potrivit prevederilor acestui tratat,  Germania și Rusia, foștii adversari din timpul Primului Război Mondial,renunțau la pretențiile teritoriale și financiare stabilite în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk.

La prima vedere, nimic nu părea în neregulă cu această înțelegere amiabilă care parea ca  respecta spiritul Ligii Națiunilor.

În spatele ei se afla însă un acord secret care-i  permitea Germaniei să-și încalce obligațiile impuse prin tratatul de pace de la Versailles.

Era primul pas în drumul Germaniei spre remilitarizare ce se va sfârși cu un conflict și mai sângeros decât cel care tocmai se încheiase.

Potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, Rusia permitea germanilor să-și antreneze soldații pe teritoriul său. În schimb, Germania trimitea în Rusia ofițeri pentru instruirea Armatei Roșii. La prima vedere, Germania pare a fi partea mai avantajată de acest acord.

Însă Uniunea Sovietică a tras multe beneficii de pe seama înțelegerii secrete, profitând la maxim de expertiza oferită de ofițerii germani și specialiștii în industria de armament. Asta s-a văzut foarte clar în timpul celui de-Al doilea Război Mondial.

Dacă mulți dintre ofițerii sovietici formați sub specialiștii germani nu aveau să apuce războiul, pierind în timpul Marii Terori, progresul din industria de armament avea să-i pregătească pe sovietici pentru lupta împotriva fostului său Aliat.

Comisia Aliată de Control, care trebuia să se asigure că Germania nu încălca clauzele păcii, mai ales pe cele privind armata, nu avea cum să controleze ce făceau germanii pe teritoriul altui stat.

Teoretic, Armata germană era limitată la 100.000 de soldați. Pe hârtie, ea era formată din 24.000 de ofițeri, 38.000 gefreiter (fruntași) și 38.000 de soldați. Germanii au găsit însă modalitatea de a depăși limita impusă la Versailles.

Astfel, în Germania au fost înființate mai multe organizații paramilitare precum gărzile patriotice, organizațiile de tineret, patrule de graniță etc.  Aceste organizații nu puteau fi controlate de Comisia Aliată, așa că Germania a putut să antreneze ilegal zeci de mii de ofițeri.

Acestora li se adauga oamenii pregătiți în secret în Uniunea Sovietică.

Tratatul de la Rapallo a fost foarte important pentru Rusia, al cărei guvern comunist nu fusese recunoscut până atunci de niciun stat.

Prin semnarea tratatul, Germania recunoștea ca guvernul sovietic este conducerea de drept a Rusiei, scoțând astfel Uniunea Sovietică din izolarea diplomatică în care aceasta se afla din 1918.

1928: S-a născut la Turnu Magurele, Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”,  politician comunist, jurnalist, scriitor şi memorialist român.

A intrat în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia.

În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx).

În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. 
Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste. În 1981 devine rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea si instruirea cadrelor Partidului Comunist Român.

A  jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste.

La capătul vizitei sale în China și Coreea de Nord (1971), Ceaușescu s-a plâns de proasta documentație oferită de membrii delegației (între care, și Ion Iliescu); prin urmare, sarcina i-a revenit lui Popescu, acest moment fiind unul decisiv pentru relația dintre cei doi.

În discursurile sale, Popescu va aduce comparații între Ceaușescu și Pericle, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln. Poetul și jurnalistul Ioan T. Morar face o paralelă între influența exercitată de Popescu asupra imaginii publice a lui Ceaușescu și propaganda condusă de ministrul Joseph Goebbels în favoarea lui Adolf Hitler.

Cunoscându-l îndeaproape pe Ceaușescu, Popescu îl prezintă în interviurile acordate mai târziu ca pe un om care povestea puține despre sine, disprețuind „manierele de seducție, plasându-le în afara rigorilor politicii și a comportamentului militantului comunist. Miza pe autoritatea funcției sale, pe datoria subordonaților de a se conforma și pe împrejurarea că strategia sa era de natură să mobilizeze singură.”

Popescu amintește evoluția spectaculoasă a gândirii lui Ceaușescu de la nivelul educației modeste însușite, îndeosebi ca urmare a discuțiilor purtate cu persoane publice (șefi de stat, oameni de cultură). Totodată, este confirmată agravarea sănătății mintale a lui Ceaușescu în anii 1980, preschimbarea strategiilor sale în câteva obsesii și transferul unei părți însemnate a autorității proprii către soția sa, Elena Ceaușescu.

Porecla „Dumnezeu”, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive.

Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.

Popescu este pensionar și locuiește în București, într-un apartament din șoseaua Iancului, iar vara pleacă la casa lui de vacanță, aflată într-un sat din județul Teleorman.

1929: S-a născut Ion Voinescu, sportivul român considerat unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut fotbalul românesc.

Voinescu a câștigat campionatul României în 1951, 1952, 1953, 1956, 1959-60 și 1960-61, jucând în total aproximativ 400 de partide în Divizia A. A câștigat, de asemenea, Cupa României în anii 1950, 1951, 1952, 1955 și 1962si  a acumulat 22 de selecționări în Naționala României.

În 1952 a participat la Olimpiada de la Helsinki, prestație în urma căreia presa finlandeză l-a considerat „cel mai bun portar al lumii”!

În 1956 a fost solicitat să joace la Arsenal Londra, iar în 1961, la echipa Vasco da Gama, campioana Braziliei de atunci, transferurile neputându-se concretiza din cauza interdicției impuse de Securitate.

Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii cl. a II-a și Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincții.

1930: La 18 aprilie 1930, bisericuţa din Costeşti a ars din temelii în timpul Deniei Prohodului Domnului. Aproape toţi copiii satului, 116 la număr, se aflau înăuntru şi au ars de vii. Erau înghesuiţi în biserica de lemn, de doar 24 de metri pătraţi, veche de peste 200 de ani.Ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, „uşa” era reprezentată de o deschizătură lată de 60 de centimetri şi înaltă doar cât să treacă un singur om, cu capul plecat.În plus, se deschidea dinafară, spre interior ceea ce îngreuia și mai mult evacurea celor prezenți în caz de primejdie.

Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Înainte de slujbă, între săteni şi preot s-a iscat o mică gâlceavă. Primii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară, fiind că nu aveau cu toţii loc în biserică. Erau aproape 200 de oameni, iar lăcaşul, extrem de mic.

Înţelegerea finală a fost ca în biserică să stea numai copiii, 116 elevi de şcoală primară şi de liceu, iar adulţii să rămână afară. Dezastrul a pornit de la o lumânare aprinsă de dascăl. Flacăra a crescut până ce a ajuns să aprindă o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului.

Flacăra a crescut până ce a ajuns să aprindă o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului.

Cu propriile palme, dascălul s-a chinuit să stingă focul aprins, dar, fără să vrea, când strivea flăcările, a stârnit zeci de scântei. Una dintre ele s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi.Când au observat focul, încercând să intre să-şi salveze copiii, părinţii s-au îmbulzit la uşă.

În acelaşi timp, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza lor, fiindcă le blocau ieşirea. Au murit toţi, 116 copii, tot tineretul satului. Tot atunci şi-a găsit sfârşitul şi preotul paroh Dumitru Vişinescu, care a fost mistuit de flăcări împreună cu fiul său, în vârstă de 11 ani.

Deşi biserica a ars complet, Sfânta Evanghelie, scrisă pe hârtie, a rămas intactă, lucru considerat apoi o minune şi un semn.

Din cauza terenului accidentat, autospeciala Secţiei de Pompieri Piteşti a reuşit să se apropie doar la 200 de metri de biserica în flăcări. Cu ajutorul mai multor linii de furtun, incendiul a fost stins aproape de miezul nopţii. Până spre dimineaţă, pompierii militari au scos trupurile carbonizate ale victimelor.

Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii. Chiar şi Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi la Costeşti, iar doamna de onoare a Majestăţii Sale, Simone de Lahovary, s-a ocupat personal de starea unuia dintre copii, care a supravieţuit incendiului. Din dispoziţia Reginei, acesta a fost tratat la Paris, însă a mai trăit doar două luni, arsurile fiind extrem de grave.

1931: În România se formează un guvern de tehnicieni prezidat de Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la ministerul de Finanţe şi Interne).

Noul guvern a venit în urma demisiei guvernului naţional-ţărănesc condus de G.G. Mironescu.

 Fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu s-a bucurat nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului.

1943: S-a născut la Brașov, sculptorul și regizorul român Florin Codre, autorul primului film realizat din iniţiativă particulară, după 1989, intitulat „Şobolanii roşii”.

Florin Codre a conceput Statuia ecvestră a lui Carol I din București și a câștigat concursul pentru ridicarea unei statui a regelui Ferdinand, destinată a o înlocui pe cea înaltă de 18 m, realizată în 1937 de Ivan Meštrović, care era situată aproape de Piața Victoriei, lângă Biserica Mavrogheni, topită de comuniști.

Artistul a fost numit, prin hotărârea Senatului României, ca membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român, fiind desemnat de Partidul Social Democrat.

Florin Codre a fost distins cu Premiul Tineretului de sculptură (de două ori), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici, În baza H.C.L. nr. 113/18.04.2008,și a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Călărași.

Statuia ecvestră a lui Carol I din București, opera sculptorului Florin Codre

1945: A fost fondată   de baronul Francisc von Neuman, patronul Întreprinderii Textile Arad, la data de 18 aprilie 1945, echipa de fotbal UTA (acronim de la fosta Uzina Textilă Arad).

Supranumită Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, este una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România.

Câștigătoare de șase ori a Campionatului și de două ori a Cupei României, alături de C.S. Chinezul Timișoara, deține cele mai multe titluri dintre echipele de fotbal din provincie.

Culorile clubului (alb – roșu) au fost alese asemenea echipei de fotbal Arsenal Londra, baronul Neuman fiind un mare admirator al acestei echipe. 

Primul meci de fotbal al echipei nou înființate are loc la data de 27 mai 1945 în compania formației Banatul Sânnicolau Mic, scor 2-3. Componența primei echipe a fost: Tudor, Bocșa, Tamaș, Lingurar, Dvorszak, Szurdi, Găluț, Mărienuț, Haller, Coșniță, Brosovszky. Antrenori: Francisc Dvorszak, Joszef Szallay, Gheorghe Albu.

  La 1 septembrie 1946 cu ocazia meciului I.T.A. – Ciocanul, scor 1-0, are loc inaugurarea stadionului din Arad, actualul Stadion Francisc von Neuman. La acea vreme fiind considerat cel mai frumos stadion din țară

Clubul se înscrie în Campionatul Național de Fotbal, în ediția 1946/47, purtând numele I.T.A., inițialele întreprinderii. Prima participare, în primul eșalon fotbalistic, aduce și primul titlu de campioană, la o diferență de 11 puncte față de locul 2, ocupat de echipa Carmen Bucuresti.

Ladislau Bonyhadi a devenit golgheterul campionatului cu 26 de goluri înscrise.

În ediția 1947/48, I.T.A. câștigă al doilea titlu de campioană, cu un impresionant golaveraj de 129 – 21, record nedoborât până astăzi și la care Ladislau Bonyhadi a contribuit cu 49 de goluri, de asemenea, un record neegalat.

1946: S-a născut muzicianul, dirijorul şi pianistul român, Cristian Mandeal, director general al Filarmonicii „George Enescu” din 1991.

A început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi la Academia de Muzică din București (1965 – 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert von Karajan (1980), și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990).

În 1987, Cristian Mandeal  a câștigat concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București, devenind în 1991 prim-dirijor și Director General Muzical al Filarmonicii.

Datorită importantelor turnee în străinătate, orchestra Filarmonicii „George Enescu” își restabilește prestigiul internațional.

A concertat în multe țări din Europa, Asia, America de Nord și America Latină. A participat la numeroase festivaluri muzicale (Atena, Lisabona, Brescia-Bergamo, Bayreuth).

În anii 2001 și 2003 a fost director artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu” – București.

În anul 2002, la Festivalul din Edinburgh, Cristian Mandeal a condus, în compania orchestrei BBC Scottish, premiera britanică a operei Oedip de George Enescu, pentru ca în 2005 să dirijeze aceeași partitură, în premieră în Italia, la Cagliari.

Pe parcursul carierei, a primit numeroase premii și distincții, intre care citam : Premiul Uniunii Compozitorilor din România; Premiul Ionel Perlea; Medalia Academiei Române; Premiul de Excelență al Forumului Muzical Român pentru popularizarea operei Oedip de George Enescu.

1946: S-a adoptat în mod oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial

1947: Guvernul britanic a hotărât reluarea relaţiilor comerciale cu România, după incheierea celui de al doilea război mondial.

1952: S-a născut la București, actorul român de teatru și film, Eugen Cristea.

A urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București.

Din 1961 a început activitatea la radio, cu teatru radiofonic, emisiuni pentru copii “Salut voios de pioner”, “Clubul voioșiei”, a realizat de asemenea și recitaluri de poezie, cuplete muzicale, a prezentat emisiuni muzicale, emisiuni de SF si Parapsihologie.

Din 1961 are în televiziune o bogata activitate, unde a jucat teatru de televiziune, a fost prezentator si realizator al emisiunilor “Feriti-va de magarus!” între 1996-1999, “Ghici cine vine la mine?” intre 1998-1999, “Ceaiul de la ora 5” intre 1996-1999, “Kiki, Riki, Miki”, “Arca Marinei”, “Personalul de Costesti” in 2001.

Pe lânga cariera din televiziune, teatru si din radio este și compozitor, compunând ilustrația muzicală a pieselor “Autograf”, “Harababura”, “Campionul”, a realizat compoziții proprii pentru copii, caseta “Nu va feriți de magaruș”, “Soldat căzut din iubire”.

A avut și concerte cu propria trupă de folk-rock-blues “Atelier” la Terasa actorilor, Casa Eliad, Cercul militar, a avut apariții si la TVR 1, TVR 2, Tele7abc, Prima, Antena 1.

  În 2003 a publicat cartea “Vânzătorul de zâmbete”.

În 2008 a fost prezentator la Festivalul International de Circ.

 1955: S-a născut la Poienița Voinii, Hunedoara,cunoscutul solist vocal de folclor muzical românesc din Ardeal, Drăgan Muntean.

Drăgan Muntean a decedat in ziua de  20 aprilie 2002 la Târgu Mureș, în urma unui accident vascular cerebral.

1961: S-a născut Moscova sculptorul Nicolae Lupu.

Este un artist plastic – sculptor, profesor din 1995 la Liceul de Arta Ploieşti, Catedra de studiul volumului şi sculptura.   

Dupa terminarea studiilor liceale, la Liceul de Arta Ploieşti, în 1982 are prima expoziţie personala la Casa de Cultura Plopeni- Prahova.În 1990 se înscrie la Academia de Arta „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde absolva secţia de sculptura în anul 1996, şi obţine licenţa în Arte plastice. Student fiind, în 1996, are o a doua expoziţie personala în Casa Domneasca Brebu –Prahova.

În anii urmatori are mai multe expoziţii personale si de-a lungul carierei participa la diverse evenimente si concursuri artistice unde este foarte apreciat obtinand mai multe premii:

2002 Premiul special – sculptura in zapada Harbin – China; Cupa de merit – sculptura in gheata Harbin – China; 
2004 si 2005 Diploma de Excelenta pentru premiile I la Olimpiadele Nationale de Arte plastice ale Liceelor de Arta de la Timisoara si Iasi ; 
2006 – Distinctia de excelenta din partea Consiliului Judetean Prahova, Fundatia C-tin Stere si Fundatia Mihai Viteazul, pentru participarea la proiectul „ALEEA SCRIITORILOR” din Parcul C-tin Stere Bucov Prahova.  
Apreciat fiind penrtu talentul sau, autoritatile locale romane ii icredinteaza realizarea mai multor lucrari monumentale:

Nicolae Lupu: „GALA GALACTION”, 20041992 : Colaborare la realizarea intermediarei ecvestrei ‘’Mihai Viteazul’’ Ploiesti. 1993 : ‘’Apa vie , apa moarta’’ Compozitie monumentala Statia C.F.R. Pucioasa , jud. Dambovita. 
1996 : Bustul ‘’Capitan Pavel Zaganescu’’ Scoala Militara de subofiteri Boldesti , jud. Prahova. 
1997 : Colaborare la realizarea ecvestrei ‘’Mihai Viteazul’’ Ploiesti. 
2003 : ‘’ Soarele si luna’’ Casa de Cultura Busteni , jud. Prahova. 
2004 : Bustul lui „Gala Galaction” Parcul ‘’ C-tin Stere’’ Bucov , jud. Prahova. 
2004 : Bustul lui „Calistrat Hogas” Parcul ‘’ C-tin Stere’’ Bucov , jud. Prahova. 
2004 : Troita Biserica “ Sf. GHEORGHE –Vechi“ – Ploiesti. 
2006 : Bustul invatatorului „Anastasie Jan Stoicescu”, scoala Aricesti jud. Prahova, 
2007 : Busturile scriitorilor: Nichita Stanescu, I.L. Caragiale si N.Iorga in incinta Casei de Cultura Plopeni.

1989: Localitățile Aninoasa (Hunedoara), Fundulea și Lehliu Gară (Călărași), Mioveni (Argeș) și Valea lui Mihai (Bihor) au fost declarate orașe.

1991: Vizita oficială în România a președintelui Franței, François Mitterand, prima vizită a unui șef de stat occidental în România după decembrie 1989.

1994: În România a  fost adoptata Legea impozitului pe venitul agricol.

1996: Miniştrii Apărării ai României şi Ucrainei, Gheorghe Tinca şi Valeri Şmarov, au semnat un „Protocol privind dezvoltarea colaborării între Ministerul Apărării din România şi cel din Ucraina”.

1996: Senatul României a ratificat Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, prin care era reglementată procedura extrădării persoanelor care sînt căutate pentru acte de terorism.

2001: A încetat din viaţă pictorul şi graficianul român Eugen Crăciun.

S-a născut pe 28 februarie 1922 la Piatra Neamț, a urmat Academia de Arte Frumoase din Iași, la clasa profesorului Corneliu Baba și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, avându-i profesori, printre altii, pe maestrii Alexandru Ciucurencu și Octav Angheluţă.

2001: Camera Deputaţilor din Parlamentul României a adoptat textul legii privind accesul liber la informaţiile de interes public.

2003: Gimnastul Marian Drăgulescu a câștigat patru medalii de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Ljubljana, in Slovenia.

2003: A încetat din viața la Moscova, regizorul, scenaristul de film și scriitorul Emil Loteanu; (n. 6 noiembrie 1936, in localitatea Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița,in  Republica Moldova).

După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu  familia sa in Romania.

A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică.

În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat filmul artistic „Viața învinge”. A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins

În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova.i. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic “A.S.Pușkin” din Chișinău.

A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962).

El a debutat în cinematografie în anul doi de studenție, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj Hora mare (1959), Amintiri din copilărie (1960), Piatra, timpul, cântecul (1961).

După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 – 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. În anul 1968 a devenit membru al PCUS.

A participat la regizarea a două episoade a filmului Anna Pavlova (film distins cu Marele Premiu pentru cea mai înaltă contribuție în arta cinematografică, Marele Premiu pentru cea mai bună coproducție, premiul Pentru cea mai bună lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film străin), realizat în coproducție cu cineaști din Anglia, Franța, Cuba, RDG.

În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, el a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.

In RSS Moldovenească a  îndeplinit  în perioada 1987-1992 funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din R.Moldova

Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii.

Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986).

În anul 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul său film, intitulat Găoacea, în care are în distribuție numeroși interpreți din România: (Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu) etc.

A fost profesor onorific al Facultății de Arte Hyperion din București, al cărei decan este regizorul Geo Saizescu, interpret în ultimul film al cineastului basarabean.

Emil Loteanu s-a remarcat  și ca autor de cărți de poezie și proză scurtă. A  debutat cu versuri în paginile revistei Contemporanul din București (1949). A publicat apoi volumele de versuri Zbucium (1956), Versuri (Ed. Lumina, Chișinău, 1970), Sufletul ciocârliei (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974) și plachetele Chemarea stelelor (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962) și Ritmuri (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965).

De asemenea, a publicat și cărți de proză cum ar fi Vioara albă (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși.

Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor ’60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike.

De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.

Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova.

Este considerat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească.”

Vizionați

2004: A murit Cornelia Pillat, documentarist, muzeograf, scriitoare, istoric de artă si istoric literar „Eterna întoarcere”; (n.22.03.1921).

A fost soția cunoscutului scriitor, critic și istoric literar român, Dinu Pillat

2010: A decedat Emilia Comişel, etnomuzicolog şi profesor universitar.

A fost fiica dirijorului de cor Gheorghe Comișel, sora compozitorului Florin Comișel și mama muzicologei Irina Dragnea.

Emilia Comișel (n. 28 februarie 1913, Ploiești — d. 18 aprilie 2010)

A predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureștean. A fost cercetătoare la Institutul de Folclor din București și la Institutul de Studii Sud Est Europene din același oraș.

De-a lungul carierei a cules peste nouă mii de cântece folclorice și a publicat articole și cărți în scopul de a face cunoscută valoarea folclorului muzical românesc în țară și în străinătate.

A colaborat cu publicații importante de peste hotare și a fost membră a Societății Internaționale de Folclor.

A scris o biografie a lui Brăiloiu și a tradus și editat operele complete ale acestuia.

2012: A decedat, în ziua în care ar fi împlinit 87 de ani, ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru al CNA (2001-2008).

2014: A murit (în Franța) scriitoarea, poeta, eseista și scenarista Mioara Cremene (născută pe 6 septembrie 1923).

În Franţa, a realizat scenarii, filme de artă şi telefilme (Prietenul meu poetul, consacrat lui Miron Radu Paraschivescu, Metropoème, premiat la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, 1970), alături de soţul ei, cineastul Sergiu Huzum.  

Înscrisă la Conservator (la clasa lui Victor Ion Popa), a debutat editorial în 1951, cu piesa în versuri Mălina şi cei trei ursuleţi, prima dintr-o serie de aproape douăzeci de titluri de cărţi pentru copii.

A lansat în ţară, după cinci ani de interdicţie de publicare, mai multe volume de versuri, un roman, care a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor din România (Mărirea şi decăderea planetei Globus, 1968), o excelentă carte de memorialistică – La ce foloseşte Parisul? Evocări şi dileme din exil (în colaborare cu Mariana Sipoş, 2000) şi, în perioada 1993 – 1995, a tradus în colaborare cu fiul ei, Adrian Cremene, scrierile lui Heinrich von Kleist (Opere, două volume).  

Mioara Cremene a părăsit România în 1969, revenind în ţară după Revoluţia din 1989.

În 2009, a lansat antologia de versuri – Şoapte şi strigăte, la Editura Vinea.   

2018:  Se efectuează la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București primul  transplant pulmonar din România.

Echipa de medici a fost condusă de doctorul basarabean Igor Tudorache, şeful centrului de transplant pulmonar din Hanovra.

Spitalul Sfânta Maria a anunţat  că operaţia s-a desfăşurat de la ora 04.00 până la ora 11.00, cu o pauză de o oră şi jumătate între cei doi plămâni.

2020: A decedat filosoful Alexandru Boboc; (n.20 februarie 1930, Dumbrava, Mehedinți).

A fost profesor universitar la Universitatea București și membru titular (din 2012) al Academiei Române.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Cuvios loan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul.

Sfantul Cuvios loan a urmat încă de tânăr calea monahală fiind ucenic al Sfantului Grigorie Decapolitul. In timpul iconoclasmului, acestia umbland prin cetate, ii intareau pe crestini in dreapta credinta, pentru a nu cadea in erezie.

Din acest motiv imparatul Leon Armeanul i-a supus la numeroase torturi.

Dupa moartea Sfantului Grigorie Decapolitul, Cuviosul loan a devenit staret al Manastirii Decapole din Constantinopol. Sfantul Cuvios Ioan, s-a mutat la Domnul la anul 820.

Cuviosul losif, Scriitorul de Cântări, l-a ingropat cu cinste lângă mormântul Sfântului Grigorie.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/04/18/o-istorie-a-zilei-de-18-aprilie-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. ro.wikipedia.org.;
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.;
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro;
9. http://www.rador.ro/2019/04/18/calendarul-evenimentelor-18-aprilie ;
10. Cinemagia.ro.
11. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-cuvios-loan-ucenicul-sfantului-grigorie-decapolitul

ZIUA DE 5 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 5 aprilie în istoria noastră

1660 : A încetat din viață Mihnea al III-lea Radu (Mihail Radu;(n. secolul al XVII-lea – 5 aprilie 1660); A fost domn al Țării Românești între 1658–1659.

A dus o politică internă de consolidare a domniei, sprijinindu-se, împotriva marii boierimi, pe slujitorii militari (dorobanți), pe orășeni și pe țărani, cărora le-a îngăduit să se răscumpere, fără voia stăpânilor lor.

După încoronarea de la mănăstirea Radu-Vodă de către patriarhul Macarie al Antiohiei și-a schimbat titlul de „domn” cu cel de „ighemon” și numele de Mihnea cu cel de Mihail-Radu .
Coordonându-și acțiunile cu cele ale principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, a început acțiunile militare împotriva turcilor (1659). După câteva victorii obținute în sudul Dunării, atacat din spate de tătari și având împotrivă întreaga boierime, a fost nevoit să se retragă în Transilvania, unde a și murit.

1818: Gheorghe Lazăr este numit dascăl (profesor) de aritmetică, geometrie şi geografie la şcoala de la Sfîntul Sava din Bucuresti , unde inaugurează cursurile de limbă română.

 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) pictorul român Ion I. Negulici, traducător şi publicist, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească.

Foto: Ion Negulici (n.1812, Câmpulung Muscel ).

Pictor, traducător și publicist; participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, a primit din partea guvernului revoluționar, postul de organizator și conducător administrativ-politic al județului Prahova.

A fost autorul unui „Vocabular român” pentru  explicarea neologismelor (1848) (n. 1812).

Opera sa artistică, în principal desene, litografii și uleiuri, este formată în mare parte din portrete.

A fost exilat la Bursa și a murit departe de țară.

NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851.

1873: Legea din 5 aprilie 1873 privind creditul ipotecar, lege în care s-a prevăzut introducerea infrastructurii de bază pentru creditul ipotecar, prin înființarea Asociațiilor Mutuale ale Acționarilor.

1879:  A fost încheiat, la Bucureşti, primul Tratat de comerţ şi navigaţie româno-britanic.

1881: S-a născut la Curtea de Argeș, psihologul Florian Ştefănescu-Goangă, membru corespondent (din 1937) al Academiei Române, căruia i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; (m. 1958).

A studiat cu Wilhelm Wundt la Leipzig, între anii 1908–1911 și a devenit Doctor în Filosofie teza Experimentelle Untersuchungen zur Gefühlsbetonung der Farben (Studii experimentale asupra accentului asupra culorii). 

Profesor la Universitatea din Cluj, a înființat în anul 1922 Institutul de psihologie experimentală, comparată și aplicată, formând o echipă valoroasă de psihologi experimentaliști. A abordat probleme de psihologia muncii, psihologia copilului, psihologia deficienților, de orientare profesională, precum și de psihologie socială. A înființat și a condus Revista de psihologie (Cluj, 1938–1949).

În seara de 28 noiembrie 1938, în cadrul unei campanii mai ample de amenințare la adresa oamenilor politici, câțiva membri ai Mișcării Legionare au încercat să-l asasineze pe profesorul Florian Ștefănescu-Goangă, rector al Universității din Cluj.

Sub regimul comunist, a fost arestat în mai 1950 și închis la Sighet, pentru o perioadă de 24 luni. Pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni, fiind eliberat la 5 iulie 1955.

Principalele sale opere: Selecționarea capacităților și orientarea profesională, Măsurarea inteligenței.

1884: S-a născut la Razeni, judetul Chisinau, omul politic român basarabean Ion C. Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru in Guvernul  României, membru al Academiei Române; ( d.1940). 

 Foto: Ion C. Inculeţ (1884 – 1940), Preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democrate Moldoveneşti

La 21 noiembrie 1917  Ion C. Inculeţ a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării al guberniei Basarabia, provincie a Imperiului Rus, devenita ulterior Republica Democratică Moldovenească.

 La 24 ianuarie Sfatul Ţării, al cărei președinte era Ion Inculeț, a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu 86 de voturi din 146 Unirea cu România.

Detalii…  Ion Constantin Inculeţ, biografie,   Sfatul Ţării. 

1885 : S-a născut la Galați, compopzitorului  Dimitrie Cuclin ; d.7 februarie 1978, București.

A fost muzicolog, filosof, scriitor și traducător. Primele sale încercări componistice și literare, cum ar fi drama Ad majorem feminae gloriam, au apărut încă din perioada liceului. Una dintre aceste compoziții, un menuet pentru cvartet de coarde, trimisă lui Dumitru Kiriac-Georgescu, l-a determinat pe compozitor să încurajeze venirea lui Cuclin la București, cu scopul de a studia vioara. 

După trei ani de studiu la Academia Regală de Muzică, a mers cu o bursă la Paris, la Schola Cantorum a lui Vincent d’Indy, unde a studiat până în 1914. La Paris a devenit prieten cu George Enescu și Constantin Brâncuși.

Întors în țară, a fost mobilizat în război, pe care l-a trecut refugiat la Iași, cântând în orchestra lui George Enescu, iar din 1919 a fost titularizat profesor la Academia Regală de Muzică. În 1920 s-a căsătorit cu Zoe, pictoriță. Se cunoscuseră la Paris și au trăit o frumoasă poveste de dragoste și fidelitate timp de 53 de ani, până la moartea Zoei.

Cuplul de artiști a plecat în 1922 în America, unde Dimitrie Cuclin a devenit profesor de vioară și teoria muzicii la City Conservatory of Music și la Brooklin College of Music din New York. S-a întors în aulele Conservatorului bucureștean în perioada 1930–1948, fiind un foarte iubit profesor de armonie, contrapunct și compoziție. În perioada Statului Național–Legionar Cuclin a deținut funcția de Director al Conservatorului, fără a fi fost vreodată legionar.

După executarea, la vârsta de 65 de ani, a doi ani de muncă silnică la Canal, compozitorul a trăit retras o viață închinată creației, dedicându-se construcției unui sistem simfonic – 20 de simfonii, dintre care unele de proporții enorme, și rescriindu-și de mai multe ori sistemul, în întregime sau pe părți.

1894: S-a născut la Ploiești, naistul și șef de orchestră de etnie romă, Fănică Luca; (m. 25/26 octombrie 1968, București).

Naist virtuoz, vocalist și șef de orchestră de origine romă. Încă din copilărie, a fost atras de muzica lăutărească și, la insistențele sale, tatăl său, muzicant talentat, flautist și naist lăutar, i-a cumpărat un nai cu 12 țevi, la care l-a învățat să cânte.

În anul 1907, la doar 13 ani, a primit primul angajament – naist în taraful unui vestit lăutar, cântăreț și țambalagiu, Lache din Găești, alături de care a cântat la Olănești, în timpul verii și la Găești, în timpul iernii și la balurile sau nunțile unde erau solicitați.

 În anul 1937 a mers cu taraful lui Grigoraș Dinicu, la Expoziția Internațională de la Paris, naiul său având un succes excepțional. A fost decorat cu Ordinul Palmes al Academiei Franceze, în grad de ofițer, primind Diploma de Onoare Clasa I cu Medalia de Aur.

În plus, profesorul Gusti, comisarul general al Pavilionului Român al expoziției, i-a oferit un premiu de 10.000 franci francezi.

A fost considerat unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile, fiind apreciat de compozitorul George Enescu drept „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi”. Genurile pe care le-a abordat au fost muzica lăutărească (vocală), populară, café-concert și romanțe.

Între elevii care au studiat sub îndrumarea lui se numără naiști de mare talent, precum Damian Luca (nepotul său), Nicolae Pîrvu, Radu Simion, Gheorghe Zamfir.

Activitatea sa muzicală și pedagogică excepțională a fost recompensată cu numeroase titluri și distincții, printre care titlul de Artist emerit al RSR, în anii ’50, iar cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Ordinul Muncii clasa a II-a.

1894: S-a născut publicistul Pamfil Şeicaru, memorialist și prozator român, fondatorul în 1928 al influentului ziar bucureștean „Curentul”.

Marele jurnalist roman  se autocaracteriza astfel:

„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie… Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste.

În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca sef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici.

Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales presedinte al Sindicatului ziariștilor.

În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societati anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef… Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării…”

1904: In București a luat ființă Automobil Clubul  Regal, în prezent Automobil Clubul  Român (ACR). 

A fost o asociație sportivă de automobilism patronată de Casa Regală, cu sediul în București.

Reprezenta forul suprem al automobilismului din țara noastră și avea numeroase atribuții în domeniu: promova automobilismul, stabilea legături internaționale și semna convenții internaționale privind circulația automobilelor, semnalizarea șoselelor, eliberarea de permise auto internaționale, etc.

Președinte de onoare erau regele și regina, iar membrii se împărțeau în membri „activi” (cu drepturi depline) și „turiști” (cu drepturi restrânse).ACRR a mai patronat și Motoclubul Român, prin care promova motociclismul. Publica o revistă lunară, Auto-Sport. Primul președinte ACR a fost Prințul George Valentin Bibescu, la inițiativa și străduințele căruia s-a creat asociația, iar între anii 1924–1946, a fost Ion M. Mitilineu, fiul unuia dintre fondatorii Automobil Club Regal.

 Automobil Club Regal s-a înscris, între primele 10 cluburi din Europa și în primele 14 cluburi din întreaga lume, precursorul actualului Automobil Club Român, ACR.

Trăsura fără cai a intrat în istorie și printr-o cursă de 120 de km, o năprasnică întrecere, cum au denumit-o ziarele timpului.

1910: Conferința pe țară a Partidului Național Român.

Conferința s-a desfășurat la Sibiu și au participat 6.000 de țărani. A fost analizată situația politică, economică și socială a românilor din Transilvania.

George Pop de Băsești a fost reales președinte al PNR din Transilvania.

1912: S-a născut la Vulcan, Hunedoara, prozatorul jurnalistul și poetul român  Vasile Copilu-Cheatră; 7 decembrie 1997, Brașov.

A urmat Școala Normală de Învățători din Cluj (1929–1932), ajungând învățător în Albac, apoi Academia Pedagogică și Facultatea de Litere și Filosofie din București (1944–1946).

A fost subinspector și inspector școlar la Cluj. A debutat în 1926 cu proză la revista Patria condusă de Ion Agârbiceanu care i-a dat și supranumele Cheatră. Editorial a debutat în anul 1933 cu romanul Neamul nevoii. 

A contribuit la întemeierea revistelor Lanuri (Mediaș), alături de George Popa și Mihai Axinte, Crai nou (Cluj) și Detunata (Alba Iulia), pe care a și condus-o alături de Ioan Popa-Zlatna și I.V. Munteanu.

S-a afirmat în poezie încă în anii interbelici, făcând parte din generația tânără a poeților. În mai 1950 a fost arestat de către securitatea comunistă, pe motive politice, fiind încarcerat timp de aproape trei ani în lagărul morții de la Capul Midia. Acolo a scris Balada popândăului, pusă pe muzică de către compozitorul Dizmacec, pe care îl cântau deținuții.

Alături de el se aflau încarcerați prințul Sturza, generalul Leonard Mociulschi, Corneliu Coposu etc.

După eliberarea din lagăr i s-a interzis pentru multă vreme publicarea și a avut domiciliu forțat la Brașov fiind în permanență suspectat și supravegheat de către securitate. I s-a permis să publice doar culegeri de folclor, astfel publicând, fără înregistrări de carte, Cântece noi despre Avram Iancu, Cântece pentru Avram Iancu, Iancule, ce mândru ești.

1917: O delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu (foto), preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria.

Dat fiind faptul că o asemenea călătorie era imposibil de întreprins prin vest (zone stăpânite de Austro-Ungaria), membrii delegației au ales calea cea mai lungă, prin Rusia, Japonia și peste Pacifc, ajungând în Statele Unite ale Americii la 29 iunie 1917.

Trecând prin Kiev, membrii delegației au primit de la comandamentul corpului voluntarilor români un exemplar din celebra Declarație-Manifest de la Darnița, act care proclama dreptul românilor ardeleni de a se uni cu Regatul României.

A reușit să obțină sprijin și promisiuni din partea autorităților americane. A fost comunicat Guvernului României sprijinul pe care îl va acorda SUA la

Imediat după sosirea în SUA, delegația română a adresat  secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18).

1924: După diversiunea armata sovietica de la Tatar-Bunar, este  interzisa printr-o Ordonanță militară, activitatea Partidului Comunist Român, acuzat de „acțiuni anti-românești” . A rămas în ilegalitate până în 1944.

Partidul Comunist Român (PCR) a fost  creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolsevice  de extremă stânga a Partidului Socialist din Romania.

A fost o mică organizatie politică ilegală, subordonată Cominternului si URSS  care a susținut ideologic revolutia comunista.

Partidul comunist și-a început ascensiunea la putere în România după Actul de la 23 august 1944  la care a participat ca parte din Blocul National Democrat (BND).

Apoi, conform strategiei  stalinisteși cu sprijinul armatei sovietice de ocupatie, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I,a instaurat  Republica Populara Română.

Între 1947-1989   PCR a fost singurul partid politic oficial din România. În articolul 3 al Constitutiei Romaniei din 1965, PCR era numit “forța politică conducătoare a întregii societăți din Republica Socialistă România”.

Sub conducerea P.C.R. în România a fost instaurată  asa zisa”dictatura a proletariatului, în economie s-a instituit dirijismul, societatea civilă a fost practic distrusă de principiile dictatoriale ale P.C.R., iar cenzura a sufocat libertatea de gândire.

1928: S-a născut regizorul de film şi prozatorul Mircea Săucan, stabilit în Israel (filme: Când primăvara e fierbinte (1960), Ţărmul n–are sfârşit (1962), Alerta (1965), Meandre (1966), 100 de lei (1973), Le Retour (1996) ; lucrări publicate : Camera copiilor (1968), Manuscrisul de la Ciumati (1989), Izidor Manecuta (1990), David Rege (1991), Parastasul (1994), Funérailles ŕ Bucarest (2000); (m. 13 apr. 2003).

1929: Este aprobată legea privind contractele de muncă în România, prin care se reglementează relaţiile de muncă dintre patroni şi salariaţii din industrie şi comerţ precum şi  durata zilei de muncă, dreptul la concedii de odihnă, dreptul la preaviz în caz de concediere, etc.

Legea stabilește principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile.

1932: Era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor.

Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia (foto jos), a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale.

Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor.

Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale.

1932: S-a născut la Grădiștea de sus, Brăila, scriitorul român Fănuș Neagu; (d. 24 mai 2011, București ).

A fost un mare memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg, membru titular (din 2001) al Academiei Române. A urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu” (1951–1952), apoi Facultatea de Filologie din București (1954–1957), dar nefinalizată. A colaborat adeseori în cinematografie, ca scenarist sau creator de dialoguri. 

A fost director al Teatrului Național din București. În 1954 a debutat cu povestirea Dușman cu lumea, în revista Tânărul scriitor, iar în 1960 a avut debutul editorial, cu volumul de povestiri Ningea în Bărăgan, volum retipărit peste patru ani sub titlul Cantonul părăsit. A publicat în continuare Somn de la amiază, Dincolo de nisipuri, Vara buimacă, piesa Scoica de lemn, care peste ani se va juca la Teatrul „Nottara”.

În 1979 i-a apărut Cartea cu prieteni, apoi Insomnii de mătase (1981), A doua carte cu prieteni (1985). Tot atunci i s-au jucat piesele Echipa de zgomote la Teatrul Majestic și Olelie la Teatrul Național din București. A publicat volumul de publicistică Întâmplări aiurea și călătorii oranj (1987) și romanul Scaunul singurătății (1988) iar în 1993 i s-a jucat la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp.

1932: S-a născut în România, la Sângera Veche, azi în Republica Moldova, muzicianul Dumitru Goia.

A studiat la Conservatorul din Leningrad/Sankt Petersburg.

A fost dirijor al Orchestrei Teatrului de Operă și Balet din Chișinău, apoi prim-dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Chișinău și profesor de Dirijat orchestră, Citire partituri, Orchestrație, Analiza stilurilor orchestrale la Conservatorul „Mimar Sinan” din Istanbul. Din anul 1993 s-a stabilit la București, fiind conferențiar la Universitatea Națională de Muzică, dar și dirijor al orchestrei simfonice a instituției.

În afară de activitatea profesorală, a susținut numeroase concerte în România și peste hotarele ei.

Pentru merite deosebite în arta dirijorală, în 1983 i-a fost acordat titlul de Artist emerit, iar în 1988 cel de Artist al Poporului din R. Moldova.

1933: S-a născut la Oradea,poetul, prozatorul și traducătorul Romulus Vulpescu; (m.18 septembrie 2012, București). A tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a. și atradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale). A fost căsătorit cu scriitoarea Ileana Vulpescu.

A urmat Facultatea de Filologie, Secția Limba și Literatura Română a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1955. 

A fost redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura pentru Literatură Universală, la revista Luceafărul, secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea”, muzeolog la Muzeul Literaturii Române și în redacția Manuscriptum, secretar la Uniunea Scriitorilor din România, director la Teatrul Mic.

A publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963);

A colaborat la cele mai importante reviste literare din țară: Ateneu, Tomis, Transilvania, Gazeta literară, Luceafărul, Cinema, Săptămâna. A publicat: Poezii, Arte & meserie –Versuri vechi & noi, Armura noastră – cartea, Vechituri & novitale, Procesul Caragiale–Caion. Dosarul revizuirii.

1938:  În urma ocupării Austriei de către Germania, relaţiile diplomatice dintre România şi Austria au fost întrerupte.

1940: A decedat Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac, profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911.

A fost profesor și la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”.

Interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911); (n. 1861).

 1942: S-a născut inginerul și profesorul Dan Dascălu, fondator și director (între 1993 și 2011) al Institutului Național de Microtehnologie. A efectuat cercetări în domeniile micro- și nanoelectronicii și a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc).

A devenit membru titular al Academiei Române din 1993.

1943: A murit legendarul actor Tony Bulandra, societar al Teatrului Naţional Bucureşti; (n. 13 martie 1881).

1944: În timpul celui de- Al Doilea Război Mondial are loc bombardamentul masiv al aviaţiei americane asupra Ploieştilor si a regiunii petrolifere Valea Prahovei.

Bombardamentele au produs, cu prețul unor enorme pierderi provocate aviatiei americane de antiaeriana si eroica aviatie de vânatoare română,  mari distrugeri  orașului Ploiești, care era  considerat de generalul american N.F. Twining ,,unul din cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffei și Wehrmacht‑ului”.

„Bătălia aeriană a Ploieștiului”, a fost  denumită tot de N.F. Twining ,,una din cele mai mari epopei a celui de‑al doilea război mondial”.

1945: S-a născut Andrei Florea Sorel, pictor român, stabilit în Franța.

1946: S-a născut la Tecuci, George Arion, poet, prozator, eseist, scenarist, ziarist român, autor de romane mystery & thriller român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Este directorul Publicațiilor Flacăra din România, președinte al Fundației „Premiile Flacăra”, președinte al Romanian Crime Writers Club.

A fost caracterizat în momentul publicării primului său roman polițist, „Atac în bibliotecă”, drept „un Raymond Chandler român” de către criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, el însuși autor de paraliteratură.

Ziaristul și caricaturistul Octavian Andronic l-a numit „un San Antonio dâmbovițean”.

 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris; (n. 1903).

NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html scrie că data morţii a fost 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946.

1949:  S-a născut compozitorul şi realizatorul de emisiuni radio Şerban Georgescu. S-a afirmat pe scena muzicală românească prin zeci de şlagăre, în anii ‘80, interpretate de Carmen Rădulescu şi apoi de Mădălina Manole, care i-a devenit ulterior soţie.

Melodii ca „Întoarce-te”, „Fată dragă”, „Te-am văzut, mi-ai plăcut” au câştigat numeroase premii la festivalurile de la Mamaia sau la alte concursuri; (d. 4 martie 2007).

1950: S-a născut regizorul român de teatru și film Silviu Purcărete

1960: A murit   scriitorul român de naţionalitate maghiară, Asztalos Istvan.

1964: S-a născut Marius Lăcătuș, fotbalist și antrenor român.

 1973: La clinica chirurgicală nr.2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România.

1991: Ion Iliescu, preşedintele României, a semnat  la Moscova, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie dintre URSS şi România.

A fost singurul tratat incheiat de o fosta tara socialista  cu U.R.S.S., chiar inainte de destramarea imperiului sovietic si a fost considerat cel putin „neinspirat”.

Documentul surprinde fara nici un dubiu, fara interpretari personale, esenta relatiilor dintre Iliescu si Kremlin, si arata un regim care in 1991 isi vedea salvarea in mentinerea influentei Uniunii Sovietice in fostul lagar socialist si chiar pe plan mondial.
Evident,conditia pentru a te invirti pe orbita in jurul Kremlinului era incheierea unui nou tratat politic cu URSS, tratat pe care Adrian Nastase l-a parafat la Moscova, la 22 martie 1991, iar presedintii Iliescu si Gorbaciov l-au semnat la 5 aprilie, tot la Moscova.

Tratatul nu a fost ratificat de Parlamentul Romaniei. Petre Roman sustine ca s-a opus.

1994: Are loc vizita la București a președintelui Serbiei, Slobodan Miloșevici.

1997: S-a înființat Canalul România Muzical din cadrul Societății Române de Radiodifuziune.

2001: Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a fost ales președintele țării.

Foto: Vladimir Voronin (n. Vladimir Bujeniță, n. 25 mai 1941, Corjova, Județul Dubăsari, Guvernământul Transnistriei, Regatul României) este un politician din Republica Moldova, președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, fost președinte al Republicii Moldova, timp de 8 ani (între 5 aprilie 2001 – 11 septembrie 2009), deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2009.

Prin măsurile pe care le-a promovat în calitate de președinte al statului, el a compromis relațiile Republicii Moldova atât cu Uniunea Europeană, cu România ca țară membră a UE . La data de 9 aprilie 2009 mandatul i-a expirat. La 12 mai 2009 a fost ales președinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu votul a celor 60 de deputați PCRM.

2006: Ionel Haiduc este ales președinte al Academiei Române. Va fi instalat în funcție în 20 aprilie.

De profesie chimist, a fost profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Membru titular al Academiei Române, l-a înlocuit la conducerea Academiei pe Eugen Simion, care a condus această instituție timp de două mandate.

2006: A fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial.

La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România.

 2009: Alegeri parlamentare în Republica Moldova câștigate pentru a treia oară consecutiv de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) cu 49,48% din voturile exprimate, iar Partidul Liberal (PL) de opoziție, 13,13%.

După publicarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, reprezentanți ai societății civile au declarat ziua de 6 aprilie drept „Zi Națională de Doliu”. S-au răspândit rapid mesaje prin Internet și telefonie, pentru organizarea de proteste, care au adunat circa 15 mii de participanți.

La demonstrații s-au alăturat și liderii principalelor formațiuni de opoziție, care s-au solidarizat cu protestatarii, iar tinerii au scandat sloganuri ca „Alegeri repetate”, „Jos dictatura” sau „Nu fraudării alegerilor”. 

A doua zi, protestele au continuat, culminând cu devastarea clădirilor Președinției și Parlamentului, și cu ciocniri violente între manifestanți și reprezentanții forțelor de menținere a ordinii.

Președintele Parlamentului, Marian Lupu a acuzat o tentativă de lovitură de stat, sugerând că aceasta ar fi fost orchestrată din România. Liderii partidelor de opoziție s-au delimitat de violențe, acreditând ideea existenței unor provocatori în rândul protestatarilor.

Opoziția a început negocieri cu guvernul, în urma cărora însă, nu s-a ajuns la niciun acord, iar președintele Voronin a continuat, într-un comunicat în limba rusă, să acuze manifestanții de fascism și de tentativă de lovitură de stat.

Toate unitățile administrative au fost deconectate de la internet, astfel încât lucrătorii din ministere să fie „protejați de știrile despre proteste”.

Totodată, nicio pagină a presei on-line din Republica Moldova nu a putut fi accesată, iar rețeaua de telefonie mobilă a fost blocată în centrul Chișinăului.

În cursul nopții de 7 spre 8 aprilie poliția a făcut uz de arme cu gloanțe oarbe și a arestat 193 de studenți,sub acuzația de instigare la violențe.

Imediat după calmarea protestelor—în zilele imediat următoare jurnaliștii moldoveni au descoperit mai multe indicii suspecte: imagini video în care se vede clar cum persoanele care au arborat drapelul României și al UE pe clădirea Președinției au fost ajutate de polițiști în uniforme, retragerea prematură a forțelor de poliție din fața protestatarilor și pasivitatea pompierilor în stingerea incendiului de la Parlament.

 În legătură cu aceasta, opoziția de la Chișinău a remis câteva declarații de presă, acuzând puterea comunistă de provocarea dezordinilor din Moldova. Totodată, au apărut relatări despre agresarea mai multor jurnaliști , precum și sechestrarea unor cetățeni de către persoane în civil.

 2016: A decedat coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi, considerat creatorul variete-ului de televiziune din România; (n. 1944).

2017: A încetat din viață caiacistul Afanasie Sciotnic; (n.1 martie 1942, Tulcea, România).

A fost laureat cu bronz la Olimpiada de la Tokio din 1964 și cu cu argint la cea de la München 1972.

 

2019: A decedat la București, poetul și traducătorul Ion Horea (10 mai 1929, Petea de Câmpie, Mureș).

A fost unul dintre cei mai importanți poeți români postbelici și secretar al Uniunii Scriitorilor din România.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX    

SFINȚII MUCENICI AGATOPOD ȘI TEODUL; Sfânta Teodora din Tesalonic

Agatopod era diacon, iar Teodul era citet in Biserica din Tesalonic. Agatopod era impodobit cu batranetile cele cinstite, iar Teodul cu tineretea cea plina de intreaga intelepciune [fecioria trupeasca si sufleteasca].

In timpul prigoanelor lui Diocletian impotriva crestinilor acestia doi au fost chemati la curtea imparatului. Ei au raspuns cu bucurie si, tinandu-se de mana, au pasit impreuna la judecata si au strigat: “ Crestini suntem! ”.

Toate indemnurile judecatorilor sa se lepede de Hristos si sa se inchine la idoli au ramas zadarnice.

Dupa ce au fost aruncati in temniță si infometati lunga vreme, ei au fost osanditi la moarte prin inecarea in mare. Li s-au legat mainile la spate, li s-au legat pietre grele la gat, si au fost dusi la locul de unde aveau sa fie aruncati in mare.

Cand se pregateau sa îl arunce pe Agatopod in adancuri, acesta a strigat:

“Iata botezul nostru cel de al doilea, cel care spala toate pacatele noastre, asa incât curati sa ne infatisam noi inaintea Domnului nostru Iisus Hristos.” 

 La scurta vreme dupa uciderea mucenicilor, trupurile lor au fost duse de valuri la mal, iar credincioșii le-au luat si le-au ingropat cu cinste.

Sfantul Teodul le-a aparut cunoscutilor sai ca un inger de lumina imbracat in strai luminos, poruncindu-le sa imparta ce mai ramasese din averile sale saracilor.

Acesti slăviți și minunați ostasi ai lui Hristos au suferit mucenicia cu cinste in timpul imparatiei lui Dioclețian, în timp la Tesalonic stăpânea cezarul Faustin, în anul 303.

Sfânta Teodora din Tesalonic

Sfanta Teodora din Tesalonic

Sfanta Cuvioasa Teodora din Tesalonic este praznuita pe 5 aprilie. Sfanta Teodora a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.

După creşterea sa, a fost dată după bărbat şi a născut o fiică. După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos. După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa şi s-a tuns în rânduiala monahicească.Stareța manastirii in care vietuiau Teodora si fiica sa,  și-a dat seama că e vorba despre o ispită care putea să le amăgească pe cele două călugărițe, îndepărtându-le de chemarea monahală.

Astfel, într-o zi, pe când Teodora strângea hainele fiicei sale, stareța i-a zis pe un ton aspru: «Teodora, de ce te îngrijești atât de mult de fiica ta?». Și, amintindu-i de cuvintele Mântuitorului, Care a zis: «cel care își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Iar cel care își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine» (Mat. 10, 37), le-a interzis să mai vorbească una cu cealaltă. Timp de cincisprezece ani, Teodora și fiica ei nu și-au mai vorbit, păstrând cu sfințenie porunca stareței, deși continuau să trăiască în aceeași chilie, să lucreze și să mănânce împreună.

Mai târziu, atunci când Teodora s-a îmbolnăvit grav, stareța  a ridicat interdicția de a-si mai vorbi una alteia și atunci mama și fiica au constatat că nu mai simțeau vreo afecțiune deosebită una față de cealaltă, în sensul apropierii pe care le-o conferea rudenia de sânge, ci se considerau una pe alta surori în Hristos.

Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/05/o-istorie-a-zilei-de-5-aprilie-video-2/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. ro.wikipedia.org.
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. ww.rador.ro/2019/04/05/calendarul-evenimentelor-5-aprilie
10. Cinemagia.ro.;
11. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox.