CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 8 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 8 mai în istoria noastră

1605: Ștefan Bocskay a fost recunoscut de către Dieta de la Târgu Mureș principe al Transilvaniei.

Ștefan Bocskay (1605)

În februarie, Dieta de la Miercurea Nirajului l-a ales pe Bocskay principe al Transilvaniei. În luna aprilie a fost ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs

Dieta de la Târgu Mureș l-a recunoscut în același an principe al Transilvaniei, în data de 8 mai. La 14 septembrie, după o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay a fost unanim ales principe de către reprezentanții celor trei națiuni aliate transilvane, sași, secui, maghiari (românii majoritari neavând drepturi politice) de Dieta de la Mediaș, și instaurat pe tronul princiar.

În noiembrie, sprijinul otoman s-a concretizat în acordarea lui Bocskay a actului (berat) de numire ca principe al Transilvaniei și rege al pașalâcului turcesc, Ungaria. La încoronarea sa fost prezent marele vizir turc, fapt care a reprezentat aspectul particular și limita superioară a sprijinului politic otoman. 

 1653 (8 mai stil nou/28 aprilie 1653, stil vechi), inceteaza scurta domnie a lui Gheorghe Ştefan în Moldova.

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și recastiga  tronul Moldovei.

Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Ţinut sub pază la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”.

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653 - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Vasile Lupu (n.1596 – d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

Prin prestigiul sau pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avant culturii bisericeşti.

Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea, gandindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan.

Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi a lui Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile Lupu a fugit peste Nistru la Cameniţa, de unde se va întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş, şi va iesi învingător la Popricani, dar nu se va mulţumi numai cu recaştigarea tronului, ci îl va urmări pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gandul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în inchisoarea  Şapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, iar în 1661 moare la Constantinopol.

1711: Domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir adresează o Proclamație către țară prin care îndemna locuitorii țării de a se ridica la luptă împotriva stăpânirii turcești.

Dimitrie Cantemir (1711)

În Proclamația dată se arăta că, în timp ce „păgânul cel necredincios și călcător de jurămînt […] a făcut atîtea năvăliri silnice asupra Moldovei, a dărîmat cetăți și întărituri, pe altele le-a luat în stăpînire ca Tighina, Chilia, Cetatea Albă, Galații, Renii, Soroca, Izmailul cu alte locuri lîngă Dunăre și tot ținutul Bugiacului, și el însuși sub cuvinte închipuite, a îngăduit adesea tătarilor să prade toată țara Moldovei, a luat în aspră robie pe locuitorii ei”…

1852 (8/20): La Iași a avut loc premiera comediei Chiriţa în provinție, de V. Alecsandri.

Piesa s-a jucat la Iași, cu Matei Millo în rolul titular. Comedia Chirița în provinție, este continuarea comediei Chirița în Iași, din care cauză fusese intitulată inițial, Înturnarea cucoanei Chirița. Piesa lui Alecsandri, cu muzica compozitorului Alexandru Flechtenmacher, oferă „un tablou inedit, încântător pentru ochiul de azi.

Amestecul de anteree și fracuri, de moldovenească grecizantă și jargon franco-român, de tabieturi patriarhale și de inovații de lux occidental, veselia nebună a cupletelor, învârtirea în danț a personajelor, ritmica în genere a acestor comedii dau naștere unei plăcute emoții arheologice” (George Călinescu: Istoria Literaturii Române).

1879: S-a născut Ion Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat, una din figurile  reprezentative ale  istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX, cu  contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; (m. 21 septembrie 1945).

In 1915, a fost ales membru corespondent al Academiei Române care i-a acordat prestigiosul său premiu Năsturel Herescu , în semn de recunoaștere a valorii monografiei sale ” Domniile Romāne  sub Regulamentul organic”, carte care a fost publicata  simultan în București (de Editura Socec), Leipzig (Otto Harrassowitz) și Viena (Carl Gerold).

De asemenea, în 1915,  Filitti si-a expus opiniile  cu privire la problema spinoasă a „Capitulațiilor”, contracte semnate de Principate (Țara Românească și Moldova), când au intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

Filitti avut o contributie importanta  la istoria socială, istoria juridică, in  genealogie și heraldică. A fost  membru al Partidului Conservator șiasistent al liderului său  Titu Maiorescu. 

Ioan Constantin Filitti (1879-1945)

 A fost un „germanofil” si opus în secret pactului dintre România și Puterile Antantei,optand  să rămână  pe teritoriul   ocupat de Puterile Centrale.

El a căzut în dizgrație pentru   colaboraționism dar a reusit sa scape de  sentința la moarte pentru trădare.  
Spre sfârșitul vieții sale, el a sprijinit regimul dictatorial cunoscut sub numele de Frontul Renașterii Naționale.

Revoluția română din 1989 a dus la o reconsiderare a operei lui  I. C. Filitti, atât ca cercetător cat și ca polemist.

Arhiva Filitti, păstrată de Manole Filitti, a fost împărțita în fonduri separate, între mai multe instituții:. Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale, colecția Palatul Cotroceni, si Muzeul Județean Ialomița Selecțiuni din jurnalele istoricului au fost publicate de istoricul Georgeta Filitti  în  Revista Istorică, la începutul anilor 1990.

1885: A avut loc primul spectacol în limba română al Trupei de operă a Teatrului Național din București.

George Stephănescu (1885)

Trupa română de operă a Teatrului Național din București, alcătuită din inițiativa și sub conducerea lui George Stephănescu, a dat primul spectacol în limba română în 8/20 mai cu opera Linda de Chamounix, de Gaetano Donizetti.

 1908: S-a născut Cristian Vasile cântăreţ de muzică uşoară (cu voce de tenor), din perioada interbelică; (m. 1974).

1918: S-a născut compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu; (m. 1985).

1921: Începe, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România.Aripa de extremă stângă a PSdR, așa numiții maximaliști, conduși de Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Boris Ștefanov și Alecu Constantinescu, profitând de faptul că majoritatea liderilor socialiști erau în pușcărie și în incapacitate de a-și exercita funcțiile, au votat pentru transformarea partidului în Partidul Socialist–Comunist, redenumit apoi Partidul Comunist din România (PCdR).

A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova, in  Rusia sovietica.

Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

Istoricul  aparitiei P.C.R.

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

După discuţii îndelungate şi aprinse cu Zinoviev, Buharin şi chiar cu Lenin, primii patru membri ai delegaţiei au acceptat cele 21 de condiţii necesare pentru afilierea la Comintern, Flueraş fiind trimis înapoi în ţară, deoarece nu corespundea din punct de vedere ideologic.
Această acceptare a dus la scindarea Partidului Social-Democrat, în februarie 1921, scindare în urma căreia, la 8 mai al aceluiaşi an, a luat fiinţă Partidul Socialist Comunist ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

Pentru că primul Congres al Partidului a fost întrerupt de intervenţia poliţiei, la 12 mai 1921, lucrările sale au fost reluate la Ploieşti, la începutul lunii octombrie a anului 1922.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie a fost adoptat Statutul Partidului Comunist din România, denumire care se va menţine până în octombrie 1945. Partidul avea cca.1000 de membri si a avut o politica trădătoare şi antinaţională.

Primul congres al Partidului Comunist Român (1921)

Foto: Participanți la primul congres

Primul punct al Statutului prevedea că: „Partidul Comunist din România este o secţiune a Internaţionalei Comuniste. El nu are alte scopuri decât acelea ale Internaţionalei căreia îi aparţine”. La punctul al doilea se arăta că: „Tezele şi hotărârile de orice fel ale Internaţionalei a III-a Comuniste sunt obligatorii pentru toţi membrii şi toate comitetele, comisiunile, grupele etc. ale partidului comunist.”

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului român, susţinute public de către comunişti, şi eşecul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din martie-aprilie 1924, au condus la trecerea în ilegalitate a partidului la data de 11 aprilie 1924– pâna in august 1944.

Răspunsul Uniunii Sovietice nu s-a lăsat aşteptat prea mult, aceasta formând, în vara anului 1924, dincolo de Nistru, o Republică Sovietică Autonomă Moldovenească, iar în septembrie provocând revolta de la Tatar Bunar, sprijinită de comuniştii români, mai ales de cei din Basarabia.

Partidului Comunist din România, total subordonat Rusiei şi indeplinind planurile Rusie bolşevice, a fost condus de ne-români împotriva românilor şi a Statului Român.

Cu exeptia primului secretar, românul Gheorghe Cristescu, eliminat în 1924 tocmai sub acuzaţia de naţionalism, toşi ceilalţi secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944.

Cei mai de seamă lideri comunişti români ai anilor ’20 – ’50 au fost recrutaţi ori s-au pus la dispoziţia serviciilor secrete sovietice, remarcându-se după 23 august 1944 în acţiunea de sovietizare a României: Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi alţii.

1919 – 1944: Rusia finanţează terorismul împotriva României

Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului – acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice -, comuniştii români a trebuit să fie plătiţi de aceasta până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.

Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble.

De asemenea, raportul pe luna iunie 1920 al Biroului Sud consemna plecarea în misiune în România a tovarăşilor Goldenberg, Rozenkranţ, Brigodirenko, Stăncescu şi Panaitescu, cu toţii dotaţi cu geamantane cu fund dublu şi cu materiale de propagandă.

Sumele plătite erau: pentru Stăncescu, 12.000 de ruble sovietice şi 10.000 de ruble Romanov, pentru Goldenberg, 14.000 de ruble sovietice, 7.000 de ruble Romanov şi 3.000 de lei, iar pentru ceilalţi, 5.000 de ruble sovietice şi 7.000 de ruble Romanov.

Tot în acest sens, trebuie să arătăm că reprezentantul Grupului comunist român, care a început să funcţioneze la Odesa imediat după terminarea primului război mondial, cunoscut sub psudonimul „Baronul”, a semnat de-a lungul anului 1919 zeci de chitanţe ce probau că primise de la delegatul Moscovei, un anume tovarăş Zalik, ajutoare însumând cu mult peste 500.000 de ruble sovietice, 30.000 de ruble ucrainiene, 4.800 de lei, 680 de leva şi 4.000 de coroane cehe.

Ceva mai târziu, un anume activist Cosma emitea chitanţe atestând încasarea unor sume variabile pentru întreţinerea membrilor Partidului Comunist din România, anume 965 de dolari americani la 4 iunie 1925, 5.500.000 de coroane cehe la o dată neprecizată şi alte 360.000 la 1 iulie 1925.

Răsplătirea comuniştilor români de către Moscova a continuat, aşa cum spuneam, până în 1944, în luna mai a acelui an F. Rabinovici primind 120 de ruble, M. Grinberg 180 de ruble, Vasile Luca 180 de ruble, M. Manole 225 de ruble şi aşa mai departe.

Această subordonare faţă de interese străine a impus comuniştilor români metode şi mijloace de acţiune conspirative şi ilegale, chiar şi atunci când partidul lor s-a aflat în legalitate, precum şi adoptarea a numeroase pseudonime, ceea ce îngreunează foarte mult munca cercetătorului în acest domeniu.

1924: S-a născut la Baziaș, județul Caraș, marele scriitor român Petru Dumitriu, autorul romanului „Cronica de familie”.

 S-a stins din viaţă pe 6 aprilie 2002 la Metz, în Franţa. Sfârșitul l-a găsit lucrând la o trilogie intitulată „Non credo, oro”, în traducere „Nu cred, mă rog”.

Când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu și Henriette Yvonne Stahl, o scriitoare română de origine franceză, i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte.

În decursul carierei, Petru Dumitriu a scris eseuri, poezii, proză şi critică literară. Potrivit Wikipedia, este primul scriitor român care a definit în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene, numărându-se şi printre primii scriitori europeni care a înțeles marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii, numit astăzi globalizare.

1924: S-a născut la Craiova, Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România.

In 1943 s-a inscris la Facultatea de istorie, si la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, afirmandu-se ca lider al studentilor PNT-isti, partid in care se inscrie la varsta de 19 ani. 

Dupa ocuparea Tarii de catre sovietici se afla in primele randuri ale celor care lupta impotriva samavolniciilor ocupantului si a terorii comuniste. Este curand reperat si cunoaste primele arestari : iulie, septembrie si noiembrie 1945. Urmarit, intra in clandestinitate, se refugiaza un timp in munti si participa activ la campania electorala din toamna anului 1946.

Este din nou arestat si condamnat in iunie 1947 la un an si jumatate inchisoare. Dupa o scurta perioada de libertate este iarasi arestat si condamnat in « lotul TUNT – Tineretul Universitar National-Taranesc » la cinci ani pe care ii efectueaza in mare parte in lagarul Peninsula de la Canal. Eliberat in august 1954 va lucra pe diferite santiere din Tara fiind constant urmarit de Securitate care il rearesteaza in mai 1961. A fost din nou condamnat in mai multe procese politice ; intre 1947 si iulie 1964, cand este eliberat, Cicerone Ionitoiu a fost condamnat in 6 procese penale la un total de peste 24 de ani de puscarie si munca silnica, din care a executat peste 10.

A fost printre ultimii detinuti politici eliberati din inchisoari, cand acestea s-au inchis, in urma presiunilor Occidentului, in vara lui 1964.

A fost printre putinii care au refuzat sa colaboreze cu regimul comunist sau sa faca macar o declaratie de recunoastere a unor imaginare merite ale acestuia. Aceeasi intransigenta si hotarare de a persevera in lupta impotriva comunismului l-a caracterizat si dupa iesirea din puscarie, pana in ultima clipa a vietii.

In 1979, a obtinut un pasaport pentru Franta, in urma interventiilor presedintelui Valéry Giscard d’Estaing. In FRanta a fost activ atat in PNT din exil cat si in cadrul Consiliului National Roman, recent infiintat ; a fost un colaborator apropiat a lui Nicolae Penescu, presedintele PNT in exil, cel care a luat initiativa constituirii CNR.

Exilul romanesc este insa profund divizat, in parte infiltrat si orgoliile si ambitiile nu permit o reala coagulare a acestuia. Dupa moartea lui N. Penescu in 1982, Ionitoiu devine presedintele PNT in exil, din care fac parte veterani ai inchisorilor comuniste : Alexandru Bratu, Nicolae Evolceanu, Dumitru Ionescu, Ovidiu Borcea, Alexandru Micle, etc.

După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti.

A decedat la 26 ianuarie 2014.

 1929: S-a născut la Brăila,  Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune, membru al grupului muzical celebru in epoca ,”Trio Grigoriu”, impreuna cu frații săi George si Angel; (m. 1978).

Imagini pentru cezar grigoriu photos

Cezar Grigoriu a fost a casatorit cu fiica cea mica a lui Gheorghiu Dej. Mariajul a rezistat aproape un deceniu, însă cântărețul nu și-a intâlnit niciodată socrul.

1937: S-a nascut in comuna Crasna, judetul Gorj, scriitorul  Darie Novăceanu (numele la nastere: Aurel Mitutoiu), poet, traducator si eseist.

A urmat cursurile Facultatii de Limba si  si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti, sectia spaniola (1957-1962), la terminarea acesteia angajându-se ca referent la Ministerul Afacerilor Externe. Specialist pe spaţiul hispanic şi, mai ales, in  literatura spaniolă, fiind foarte activ în ceea ce priveşte traducerile din/în limba spaniolă. Deşi angajat al M.A.E., a colaborat permanent înainte de Revoluţie la diferite publicaţii, fiind redactor la revistele „Secolul 20”, „Lumea”, „Gazeta Literară”, „Luceafărul”şi „România Literară”. A mai lucrat ca funcţionar la Uniunea Scriitorilor.

Debuteaza cu versuri in culegerea Oltenia literara (1955), si  editorial cu volumul de versuri Autobiografie (1962).

A fost redactor la revistele  Secolul 20 (1962-1964), Luceafarul (1964-1966), Gazeta literara (1966-1968), functionar la Ministerul Afacerilor Externe (1966), liber profesionist din 1968, si pensionar al Uniunii Scriitorilor.

A fost un apropiat al grupului Roman din F.S.N. Oricum, în momentele Revoluţiei din decembrie 1989 a fost solicitat de către noii lideri F.S.N. să gestioneze apariţia cotidianului„Adevărul” (în fapt, fostul ziar de partid „Scânteia”, care în tumultul Revoluţiei fusese rebotezat provizoriu şi „Scânteia Poporului”).

De altfel, articolul – program din primul număr al noului cotidian, „La început de drum. E timpul adevărului”, statuează adeziunea la programul general al F.S.N.

 La 25 decembrie 1989, devine director – fondator al ziarului.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. Darie Novăceanu a condamnat în mai multe editoriale Golaniada, dintre care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.Este nevoit să plece la 29 martie 1991 de la conducerea ziarului , în urma unui conflict  cu Ion Iliescu si Petre Roman.

Asemenea multor protagonişti ai evenimentelor din anii 1989 –1990, Darie Novăceanu şi-a continuat cariera în diplomaţie. La nici jumătate de an după plecarea de la Adevărul (30 august 1991), a fost numit ambasador în Regatul Spaniei (rechemat la 24 decembrie 1996). 

  A publicat volumul de poezii (Pasari de lut, 1966; Tehnica umbrei, 1970; Peisaj in miscare, 1971; Exista nopti, 1973; intoarcerea gladiatorului, 1986; Lumina toamnei, 1987), eseuri pe teme culturale si politice (Noaptea, pe drumurile Italiei, 1968; Ora Americii Latine 1971; Precolumbia. Teritoriul miturilor astrale, 1975; Efectul oglinzii, 1983); o monografie: Federico Garcia Lorca, 1974; texte insotitoare ale unor albume (Insulele Canare, 1981; Anotimpuri romanesti. loan Gh. Vrineantu, 1981).

Numeroase traduceri din autori de expresie spaniola, insotite de prezentari critice (J. M. Castillo-Navarro. E. Sabato, J. R. Jim6nez, J. L. Borges, F. Garcfa Lorca, H. Ziatas, G. Garcia Marquez, Luis de G6ngora, G. Torrente-Ballester, D. Samper, J. J. Armas Marcelo, antologii ale poeziei chiliene si cubaneze).

A tradus în spaniolă creația unor poeți români, Arghezi, Bacovia, Blaga s.a.

Urmare a primirii Premiului Național al Spaniei pentru ediția „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”, București, Ed. Univers, 1982 și a prieteniei cu regele Juan Carlos, Darie Novăceanu s-a stabilit la Madrid, unde scrie poezie românească și ține un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie (Fereastra lui Darie).

1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost aceea de ambasador al României în Republica Franceză; (m. 2011).

1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română

1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe 5 ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele” sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS.

Sovrom (1945)

În baza acordului, aceste societăți mixte româno-sovietice, aveau scopul oficial de a gestiona plata datoriilor României față de Uniunea Sovietică ,ele dovedindu-se o metodă de jefuire cruntă a economiei românești și a bogățiilor naturale ale țării de către sovietici.Sovrom-urile au funcționat până în 1956, când au fost dizolvate.

1956: S-a nascut la Mediaș, jud. Sibiu, politicianul român Ioan Ghişe.

In anul 1980 a absolvit Facultatea de Matematica la Universitatea din Brasov, iar in 1987 a absolvit Institutul de Educatie Fizica si Sport.

Tot la capitolul studii, Ghise se poate mandri cu un Masterat Managementul Proiectelor SNSPA, master obtinut in anul 2007.

In 1990-1991 a fost  Director al Colegiului National de Informatica Grigore Moisil  din Brasov.

Ioan Ghise este casatorit si are o fată

De-a lungul timpului, a fost membru al Partidul National Liberal si  primar al municipiului Brasov din 1996 pana in 2004, deputat si senator in Parlamentul Romaniei.

A declarat ca decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului pentru demiterea președintelui României din 2012 este neconstituțională si a organizat o continuare a protestelor din ianuarie 2012 contra revenirii la Cotroceni a lui Traian Băsescu.

A parasit PNL, motivandu-si decizia pe  faptul ca liderii liberali si-au asumat o serie de decizii prin care, in opinia sa, au tradat votul romanilor din 2012, privind demiterea presedintelui Basescu.

1956: S-a nascut fotbalistul  si antrenorul roman Victor Piţurcă.

Este actualul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României; a fost în alte două rânduri antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit să o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

1970: S-a născut, solista vocala şi actriţa Anca Ţurcaşiu.

 A obținut premii la festivaluri de muzica pop: Mamaia (1986, 1987, 1988), Amara (1986), Vilnius, Lituania (1992). Este interpretă pop în orchestra condusă de Petre Geambașu, din 2005.

A jucat în filmele: Miss LitoralA doua cădere a ConstantinopoluluiHo Ho Ho 2: O loterie de familieInterpretul.

 

1972: A fost  inaugurat, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, Muzeul de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României) – primul director fiind Florian Georgescu. În prezent, se numește Muzeul Național de Istorie al României.

Imagini pentru muzeul de istorie bucuresti photos

Expoziția de bază a fost chiar de la început împărțită pe secții: istorie medie, istorie modernă, Tezaurul Istoric, istorie antică, istorie contemporană. La subsol a fost amenajată expoziția Tezaurul Istoric, iar în curtea interioară a fost ridicată structura ușoară care avea să adăpostească lapidarium-ul și copia Columnei lui Traian.

1977: A încetat din viaţă la New York, în SUA, luptătorul anticomunist român Ion Cârjă, fost membru fondator al Consiliului Național Român (n.25 martie 1922 în localitatea Whitman, Virginia de Vest, SUA ). A efectuat ani grei de detenție în lagărele comuniste pentru participarea la rezistența anticomunistă din Munții Apuseni. A stat 10 ani de zile în închisori (Cluj, Gherla, Aiud, Canalul Dunărea-Marea Neagră) fiind eliberat în 1964 cu ocazia amnistiei generale. Fratele său mai mare, Nicolae Cârja, a fost și el exilat nouă ani în Siberia.

Având dublă cetățenie, i s-a permis, după multe încercări, să se reîntoarcă în Statele Unite ale Americii în mai 1965.

Ion Carja wwwalternativaonlinecaimagesIonCarjaECjpg

 În 1970 a luat inițiativa de a forma Consiliul Național Român al cărui organ de presă se va numi Acțiunea Românească și care începe să apară în 1971. A fost ales secretar general al acestui consiliu.

 1984: Uniunea Sovietică anunţă că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova. 

Jocurile au fost boicotate de URSS, iar Cuba si 14 tari est europene, mai putin România (semnatara a Pactului de la Varsovia) si  Iugoslavia, au ales sa nu participe la aceasta editie. 

Vedeta Jocurilor a fost românca Ecaterina Szabo cu cele mai multe medalii cucerite la gimnastică artistică, patru de aur și una de argint.

România a ocupat  locul 2 în clasamentul pe medalii, cea mai bună clasare din istoria participării la Jocuri.

1997: Presedintele R.Moldova, Petru Lucinschi și liderul transnistrean Igor Smirnov, au semnat la Moscova, cu medierea F. Ruse, Ucrainei și a lui Niels Helveg Petersen, reprezentat al OSCE, Memorandumul privind principiile normalizării relațiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

Importanță istorică a Memorandumului a survenit de la necestitea normalizării relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol, ca urmare a războiului din 1992 dintre R.Moldova și Transnistria.

În conformitate cu clauza finală a memorandumului, relațiile dintre Republica Moldova și Transnistria vor fi dezvoltate în cadrul unui stat comun, în interiorul granițelor fostei RSS Moldovenești, Federația Rusă și Ucraina, au declarat disponibilitatea de a deveni garanți ai respectării statutului Transnistriei, precum și a prevederilor Memorandumului.

Chișinăul și Tiraspolul au decis să susțină stabilirea raporturilor juridice și statale, comune: coordonarea deciziilor reciproce, în ceea ce privește inclusiv prerogativele delimitării frontierei, protejarea securității reciproce, participarea Transnistriei în procesul de realizare  politicii externe a R.Moldova.

De asemenea, Memorandumul a dat dreptul Transnistriei de a efectua în mod independent activități economice externe, deși mai târziu aceste prevederi ale Memorandumului au constituit ”mărul discordiei” între cele două părți.

2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia.

2007: A încetat din viaţă la Bucuresti, actorul şi regizorul Victor Moldovan: „Regina de Navara”, „Dona Diana”, „Bădăranii”, „Vecina de alături”, „Anul viitor la aceeaşi oră”; (n. 11 iunie 1926, Zlatna).

Pe parcursul carierei sale, a fost asistentul de regie al unor mari personalități ale teatrului românesc: Sică Alexandrescu, Alexandru Finți, Moni Ghelerter, Horea Popescu, Radu Beligan și Ion Cojar. A fost și regizor de teatru, punând în scenă spectacolele Regina de Navara, Heidelbergul de altădată, Dona Diana, Bădăranii, Vecina de alături și Anul viitor la aceeași oră.

A murit actorul Victor Moldovan

In 1952 s-a căsătorit  cu cântăreața de muzică populară Angela Moldovan.

 A predat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, printre studenții săi numărându-se Florina Cercel, Ovidiu Moldovan și Mariella Petrescu.

A fost distins cu Medalia Meritul Cultural clasa I, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”

2011: A decedat la Cluj, episcopul George Guțiu (n. 30 martie 1924, Vaideiu, Mureș).

A fost între 1990-2002 episcop al Episcopiei de Cluj-Gherla. În ultimii ani de viață a fost decanul de vârstă al episcopatului catolic din România.

IPS George Guţiu a trecut la cele veşnice – Gherla INFO – CLUJ

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Apostol si Evanghelist loan

Sfantul Apostol si Evanghelist loan

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 26 septembrie (ziua trecerii sale la cele vesnice) si pe 8 mai (pomenirea minunii ce se petrece la mormantul sau).

Sfantul Ioan a fost fiul lui Zevedei si al Salomeei, de meserie pescar si originar din Betsaida. Sfantul Ioan Evanghelistul era cel mai tanar dintre cei Doisprezece Apostoli. Ioan a fost unul din Apostolii cei mai apropiati ai Domnului Iisus. In Evanghelia sa, el se numeste „ucenicul pe care il iubea Iisus” (Ioan, 21, 20).

La Cina cea de Taina el s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a impartasit din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica. Dupa invierea lui Iisus, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormantul gol.

Dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Din porunca lui Domitian imparatul (81-96), „Apostolul dragostei” a fost surghiunit in insula Patmos si acolo a vietuit multa vreme. Tot acolo a scris si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei.

Traditia Bisericii aminteste ca Sfantul Apostol Ioan era in varsta de peste o suta de ani, cand a luat cu sine sapte ucenici, si iesind din cetatea Efesului, le-a poruncit acestora sa sape o groapa in forma de cruce. Apoi Sfantul Apostol s-a intins in acea groapa in forma de cruce si a poruncit sa fie acoperit cu pamant.

Dupa o vreme, cand credinciosii au deschis mormantul Sfantului loan, ei nu au mai gasit acolo trupul lui.

In ziua de 8 mai a fiecarui an, din acest mormant se ridica o pulbere pe care locuitorii de acolo o numesc mana, ce vindeca pe cei bolnavi.

8 mai este :

Ziua Mondială a Crucii Roşii (azi si a Semilunii Rosii).

Ziua de naștere a fondatorului Mișcării Internaționale a Crucii Roșii, elvețianul Henry Dunant.

Din aceasta organizație face parte si România, din data de 4 iulie 1876.

Ziua Partidului Comunist  din Romania.

Simbolurile si partidele comuniste ar putea fi interzise in Romania

Istoria apariției P.C.R

Pentru a-şi întemeia un partid propriu, comuniştii români au avut nevoie expresă de aprobarea Moscovei, fapt pentru care au trimis în Rusia, în toamna lui 1920, o delegaţie alcătuită din Gh. Cristescu, Constantin Popovici, Al. Dobrogeanu – Gherea ( fiul socialistului de origine evreiască Constantin Dobrogeanu-Gherea), Eugen Rozvani, Ioan Flueraş şi David Fabian.

Acceptarea tezelor Cominternului cu privire la dezmembrarea statului national român, susţinute public de către comunişti, au condus la scoaterea în ilegalitate a acestui partid, la data de 11 aprilie 1924 – pana in august 1944.

CITIȚI ȘI :

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. ro.wikipedia.org.;
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor; Cinemagia.ro.

08/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 3 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 3 aprilie în istoria noastră

1596:  Moare generalul turc Sinan Pașa, adversarul  lui Mihai Viteazul în batalia de la Călugareni.

S-a născut în data de 3 aprilie 1520 şi era de origine albaneză (Sinan Pasha Topojani).

În 1569 a fost numit guvernator al Egiptului şi a condus luptele pentru cucerirea Yemenului, iar in 1574 a condus marea expediție otomana împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole.

În  1580, Sinan a fost comandantul armatei turce în războiul împotriva Persiei şi in  același an a fost numit Mare Vizir. 

A fost demis și exilat în anul următor, dar  a devenit în cele din urmă guvernator  al Damascului pentru ca în 1589,după marea revoltă a ienicerilor, sa fie  numit Mare Vizir pentru a doua oară.

O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară aceasta importanta funcție.

În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei.

În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a sultanului Mehmet al III-lea,  fiind exilat la Malghara.

În luna august al aceluiași an, a fost rechemat  pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul  în Ţara Românească.

Rezultatele dezastruase ale campaniei si  în special înfrângerea suferită în Batalia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgrație, fiind destituit din funcția de mare vizir.

Moartea neașteptată a succesorului său, vizirul Lala Mohammed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată.

A murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596, lăsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor.

1646: S-a terminat construcția și a fost sfințită Mănăstirea Plătărești.

Frescă la Mănăstirea Plătăreşti (din 1646)

Ctitorie a lui Matei Basarab, marele domn al Țării Românești și a soției sale Elina, în anul 1632, biserica de piatră a mănăstirii fiind construită între anii 1642–1646.

Mănăstirea este situată în partea de sud a localității Plătărești din județul Călărași, pe o terasă a râului Dâmbovița.Sunt două legende privind începuturile mănăstirii. Conform primei variante, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii, care îl sprijineau pe Radu Iliaș, la preluarea domniei de către Matei Basarab, în 1632.

O altă variantă spune că Matei Basarab a ridicat mănăstirea în amintirea victoriei obținute asupra lui Vasile Lupu la Nenișori în octombrie 1639. Este posibil ca ambele variante să fie adevărate, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab a înființat mănăstirea, iar după victoria din 1639 a construit biserica de piatră a mănăstirii.

1653: S-a incheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653).

Acest domnitor a dus o politicã de sustinere a ortodoxiei în Peninsula Balcanicã, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iasi, a întemeiat Academia Vasilianã si a sprijinit activitatea tipograficã în Moldova.

Fișier:Vasile Lupu.png

 

Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care il slujise aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a  întoars în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și invinge in lupta de la Popricani.

Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Stefan  si  în Valahia, cu gândul de a se răzbuna si  pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab.

Este însă învins în bătălia de la Finta in 17 mai și isi pierde definitiv tronul.

Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemnitat  în incisoarea Șapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol in 1661.

Ulterior,osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

1821, 3/15: S-a născut Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (m. 1906). NOTĂ: Enciclopedia României „Cugetarea” (1999) dă ca dată a morţii sale anul 1909.

1844: Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.

Fișier:Biserica din Ruginoasa4.jpg

Doamna Elena si  principele Cuza (pictura din Biserica Domneasca de la Ruginoasa).

 1850: Printr-un Ofis domnesc, dprinţul Grigore Alexandru Ghica domn al Moldovei (domn al Moldovei în perioadele 1849-1853 şi 1854-1856), a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, prin care  s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

Bogat, iubit de femei, dar nefericit, Grigore Ghica s-a sinucis la Paris

Foto: Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857), cunoscut şi sub numele Grigore al V-lea Ghica,  ultimul domn al Principatului Moldovei.

Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe).

In fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi).

În total, au fost constituite 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri.

Totodată, prin această lege se stabilea Jandarmeriei următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor.

În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor.

De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile.

1853: S-a născut la Focșani, chimistul român Alfons Oscar Saligny, fratele renumitului inginer Anghel Saligny.

A fost iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1897; (d.4 mai 1903, București).

Alfons Oscar Saligny (1853-1903)

A urmat studiile secundare împreună cu fratele său Anghel și sora lor Sofia, la Potsdam, în Prusia.

După studiile secundare, Alfons a urmat studii de chimie la Berlin, cu renumitul profesor Hofmann, și a obținut titlul de Doctor în Chimie în baza unei teme de chimie organică. 

A fost chimist la laboratorul Eforiei, de la Spitalul Colțea și profesor de mineralogie la Școala de Poduri și Șosele, apoi la catedra de chimie generală și aplicată, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții.

A deținut, în paralel, funcția de șef al laboratorului Monetăriei Statului, apoi pe cea de sub-șef de serviciu la Căile Ferate Române.

Alfons Saligny a înființat în București primul laborator de încercări pe materialele de construcții din România, a cărui experiență și competență au fost folosite de fratele său, Anghel Saligny, pentru a da girul calității și rezistenței materialelor de construcții și structurilor metalice folosite la ridicarea podului „Carol I” peste Dunăre și a viaductelor care traversează Lunca Dunării.

1859: S-a născut la Jabăr, județul Timiș, avocatul și omul politic bănățean Ștefan Petrovici ; d. 31 iulie 1922, Caransebeș.

Ştefan Petrovici (1859-1922)

A urmat studii superioare juridice la Viena și la Budapesta, unde a obținut și diploma de doctor în drept și licența de avocat. După terminarea studiilor s-a întors în Banat, s-a stabilit la Lugoj și a deschis un birou de avocatură.

A devenit cunoscut în scurt timp, ca apărător al marelui publicist Aurel C. Popovici în procesul intentat de autoritățile maghiare ca urmare a Replicei scrisă de acesta, un protest vehement la adresa politicii de maghiarizare din Transilvania și Banat.

A fost apoi referent la procesul memorandiștilor. S-a înscris în Partidul Național Român și s-a implicat activ în cauza românilor din Ungaria. În 1893 era referent la adunarea de la Sibiu, în 1895 s-a aflat printre organizatorii congresului naționalităților, în 1905 a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, unde, în ședința din 6 iulie 1906 a rostit un discurs fulminant prin care combătea politica de maghiarizare a guvernului, având apoi și alte interpelări cu privire la situația școlilor și a abuzurilor din județul Caraș-Severin.

Preocupat de promovarea drepturilor românilor bănățeni, a scris numeroase articole în evidentă contradicție cu politica autorităților maghiare, mai ales pentru ziarul Dreptatea din Lugoj.

În 1907 i-a fost intentat proces penal de presă cu acuza de „agitație” la adresa Statului maghiar, procesul fiind doar o înscenare oportun folosită cu ocazia alegerilor generale care aveau loc în acel an. A fost condamnat la 6 luni de închisoare, în Seghedin.

A dezvoltat și o activitate intensă în interesul bisericii, fiind ales deputat sinodal al adunării eparhiale din Caransebeș. A fost membru al ASTREI și membru al Societății pentru fondul de teatru român.

1869 : Au fost interzise de autoritîțile de la Budapesta, Partidul Național Român din Banat și Ungaria și Partidul Național Român din Transilvania.

La nici o lună de la înființare (23 martie/3 aprilie), autoritățile au interzis activitatea celor două partide, pe motiv că nu pot exista „partide naționale” (prima interdicție a PNR).

1880: S-a născut printul  George Valentin Bibescu, pilot român şi pionier al aviaţiei .

NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii sale la 22 martie 1880.

 

DOCUMENTAR/ Nemaipomenitele aventuri ale printului Bibescu

 

Avea brevetul international de pilot-aviator cu numarul 20, deci era cel de-al douazecelea aviator din lume, obtinut la Şcoala de pilotaj din Paris condusa de Louis Bleriot.

De asemenea, s-a numarat printre primii automobilisti europeni, devansându-l cu un an pe George Assan, considerat primul din România.

Este considerat iniţiatorul turismului automobilistic european şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (care a luat naştere pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa).

A ramas in istoria automobilistica, dar ca francez, printre pionierii rally-ului.

  In anul 1900, intovaraşit de mecanicul Keller si, de la Viena, de cumnatul sau Nicolae Cantacuzino, realizeaza un proiect ambitios, fara precedent la acea data: parcurgerea distantei de 1827 de kilometri – cât desparte Geneva de Bucuresti – in 73 de ore si 45 de minute!

Suntem, sa nu se ignore, la 1900, când automobilul era numit inca trasura! Spre lamurire, spicuim din jurnalul de bord: „A II-a zi. De la Basel la Stuttgart, 238 km. – 11 ore de drum; 9 ore de mers, 2 ore oprire. La Stuttgart am dus trăsura in atelierele Daimler, unde fusese construită, ca sa o inspecteze cu scrupul…”.

Trebuie sa mai adaugam ca, la acea data, soselele nu erau pregatite sa faca fata noului mijloc de transport.

A fost fondatorul Automobil Clubului Român în 1904 si a înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Naționala  Aeriana  în 1912.

In 1908 intra in Masonerie, unde ajunge rapid in Consiliul Suprem si Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925.

In octombrie 1909 il invită pe Bleriot care, in faţa unei mulţimi imense, venita din toate colturile Vechiului Regat, va face o demonstratie de măiestrie pe Hipodromul Baneasa.

Pâna la declansarea primului Razboi Mondial, acest miting aviatic a fost evenimentul monden nr. 1 din România.

Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. A infiintat in 1912 Scoala de pilotaj de la Cotroceni.

La initiativa sa a luat fiinta „escadrila de recunoastere”, prima care a decolat vreodata in lume pe timp de razboi, condusa de el personal in razboiul balcanic.

„România inainte de toate, iar România inseamna noi, românii. Credeti-ma, avem pentru ce ne jertfi!” obisnuia sa le spuna elevilor sai. 

Aflate sub comanda printului Bibescu, cele doua escadrile de recunoaştere ale fortelor aeriene române au efectuat raid dupa raid asupra pozitiilor germane, in conditii extrem de vitrege, pentru care motiv ofiterii francezi din misiunea generalului Berthelot i-au poreclit pe români „veselii maniaci ai sinuciderii”!

După război, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.

In 1929, George Valentin Bibescu este primul om care traverseaza Sahara cu automobilul, plecând de la Dakkar, cu punctul terminus Oran.

Inaugureaza astfel un rally celebru care, exceptând anii razboiului, a fost organizat anual.

   În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice.

George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa).

A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.

 

1889: S-a născut muzicianul Grigoraș Dinicu, violonist român (d. 28 martie 1949 la București).

A fost un virtuoz cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato.

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2012/04/grigoras_dinicu.jpg?w=249&h=350

Violonistul Jascha Heifetz spunea despre el că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.

1893: S-a născut la Dobrotinet–Curtișoara, Olt, prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru Dincă ); în scrierile sale predomină prezentarea vieţii monahale, ecleziastice în general; (m. 8 iulie 1956, București).

Damian Stănoiu (1893-1956)

A fost călugăr și preot paroh, prozator prolific, traducător. În 1917, i s-au tipărit primele versuri în mai multe reviste bisericești: Duminica ortodoxăApostolulGlasul monahilor.

A debutat editorial cu placheta de versuri Deșertăciunea deșertăciunilor (1918). A alcătuit ghidul intitulat Pentru vizitatorii mănăstirilor (1924) și monografii dedicate mănăstirilor Căldărușani (1924), Pasărea, Samurcănești, Țigănești (1926).

A colaborat la Viața româneascăGândireaAdevărul literar și artistic, etc. Nuvelele și romanele sale, consacrate lumii mănăstirești, Călugări și ispiteNecazurile părintelui GhedeonDuhovnicul maicilorAlegere de starețăO zi din viața unui mitropolit, etc., evidențiază cu umor contrastul flagrant dintre viața monahală reală, lipsită de trăiri spirituale și supusă tentațiilor lumești, și exigențele de austeritate și pioasă reculegere impusă de morala religioasă.

Remarcabilă la Stănoiu este savoarea stilistică datorită parodierii subtile a limbajului arhaic și bisericesc, precum și a comportării fățarnic-pocăite a personajelor. Alte romane sunt inspirate din mediul citadin: Fete și văduveCamere mobilateParada norocului, etc.

1905: A decedat pedagogul, prozatorul, publicistul Ion Pop-Reteganul,   (n. 10 iunie 1853 in localitatea Reteag, districtul Năsăud),un folclorist român reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Muslea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.”

Timp de douăzeci de ani a activat ca învățător în localități din mai multe districte și comitate ale Transilvaniei (1873-1892), fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone.

În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan „Șezătoarea. Foaia poporului român” (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulțumitoare˝, – o încercare de versificare a poveștii ˝Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța˝, pe care o va introduce în volumul „Povești ardelenești din popor adunate”, partea 1 ( editat în cinci părți), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate.

Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă placere”, îndemnându-l să continue „prețioasa culegere și publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care își iubește neamul”.

A fost redactor la publicațiile: „Cărțile săteanului român” (Blaj, 1886), „Dreptatea” (Timișoara, 1893-1894), „Deșteptarea” (Cernăuți, 1897) „Revista ilustrată” (Reteag, Șoimuș, 1898-1899), „Tribuna” și „Foaia poporului” (Sibiu, 1899-1901), „Gazeta de duminecă” (Șimleu, 1904-1905), tipărind și o parte din textele sale folclorice.

A desfășurat și o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii și cercetării folclorului în paginile revistei ieșene „Contemporanul”, în „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Gutinul” (Rodna) ș.a.; a scris și articole legate de istoria învățământului.

La Sâncel, împreună cu publicistul Petre Stoica, a editat revista „Convorbiri pedagogice” (1886-1887).

A fost secretar secund al „Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA) la Sibiu (1893-1896).

A fost apreciat elogios de cei mai prestigioși cărturari ai timpului: Vasile Alecsandri, B.P. Hașdeu, Ion Bianu, Jan Urban Jarnik, Gustav Weigand, Nicolae Iorga.

A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită.

1917: Guvernul Rusiei aprobă ca 30. 000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară, să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută împotriva armatei germano-austro-ungare.

Acest corp de voluntari soseşte la Iaşi în 27 mai 1917.

1918 (3/16) : La Iaşi, în România, a luat fiinţă formaţiunea politică Liga poporului în frunte cu generalul Alexandru Averescu şi Constantin Argetoianu.

Aceasta va fi transformată în aprilie 1920 în Partidul Poporului,, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională .

Foto: generalul Averescu

1918: Sfatul Ţării Republicii Democratice Moldoveneşti, de curând unită cu patria mamă România, a validat lista cu componenţa noului Consiliu al Directorilor:

  • preşedinte al Consiliului Directorilor Generali – D.Ciugureanu;
  • director general de finanţe – dr. P.Cazacu, director;
  • director general al agriculturii – E.Catelli;
  • director general al lucrărilor publice – N.Bosie-Codreanu;
  • director general al învăţămîntului – Şt.Ciobanu;
  • director general de interne – I.Costin;
  • director general la justiţie – Grigore Grosu;
  • director general la industrie şi comerţ – Vlad Chiorăscu;
  • director general al controlului de stat – Isac Gherman;
  • director general al minorităţilor – Arcadie Osmolovski.

1920: Prin decretul regelui României Ferdinand I, sunt desfiinţate Directoratele din Basarabia.

1927: S-a născut la Pâncești, Bacău, popularul cântăreț român de muzică uşoară Luigi Ionescu ; (d. 4 octombrie 1994, București).

Luigi Ionescu - Iubito! - YouTube

A început să cânte încă din timpul liceului, la Bacău. Numele lui a rămas legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi Marina, Marina.

Din 1946 a participat la concursuri pentru tineret.

A fost remarcat de marii compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman, Henry Mălineanu care au compus pentru el. Gelu Solomonescu, redutabil pianist și șef de formație, l-a îndrumat către Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

În urma audiției susținute în 1951 a fost angajat, desfășurându-și apoi întreaga carieră, de o uimitoare longevitate, în cadrul teatrului, până în 1987 când s-a retras din viața artistică.

Piesa de referință a carierei sale a rămas hitul Lalele, melodie compusă de Temistocle Popa.

1928: S-a născut disidentul anticomunist român Vasile Paraschiv.

În luna noiembrie 1968, la alegerile de partid din Combinatul Petrochimic de la Brazi, Vasile Paraschiv a anunţat în cadrul adunării generale că a hotărât să se retragă din P.C.R., al cărui membru era din 1946.

În urma anunţului s-au exercitat numeroase presiuni asupra lui să revină asupra deciziei, însă fără succes. La 28 iulie 1969 a fost arestat pentru prima dată, ilegal, fiind internat cu forţa la Spitalul de psihiatrie de la  Urlaţi. A fost eliberat după 5 zile.

La 3 martie 1971, Vasile Paraschiv a trimis către Comitetul Central al P.C.R. şi către Uniunea Generală a Sindicatelor din România o scrisoare cu 11 propuneri care să fie puse în discuţie la Congresul Sindicatelor ce urma să aibă loc în aprilie.

Răspunsul a fost o nouă arestare şi o nouă internare într-un spital de psihiatrie.

La 1 decembrie 1976 Securitatea a descoperit o copie a unei scrisori pe care o trimisese către postul de radio  Europa liberă.

A fost arestat din nou şi dus la Spitalul nr. 9 din Bucureşti pentru a fi internat. Doctorul de gardă a refuzat internarea, drept pentru care Paraschiv a fost internat la Spitalul Voila, din Câmpina.

În februarie 1977, Vasile Paraschiv a aflat de acţiunea scriitorului dizident Paul Goma pentru apărarea drepturilor omului în România şi a decis să îl sprijine.     

La locul său de muncă, în faţa muncitorilor, a dat citire unei declaraţii de înfiinţare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), gest care avea să provoace alte acţiuni de intimidare la adresa sa.

La 28 mai 1979 a avut loc prima sa răpire de către ofiţeri de Securitate

A fost urcat cu forţa într-o maşină şi dus în pădurea Păuleşti, lângă Ploieşti.

Acolo a fost torturat şi bătut cu bestialitate de patru ofiţeri dsecurişti. A reuşit cu greu să ajungă la Spitalul judeţean Ploieşti.  

Activitătile de intimidare au continuat, şi la 19, 27 martie şi 1 aprilie 1979 a fost atacat pe stradă şi lovit pe la spate.

Vasile Paraschiv – muncitorul internat la psihiatrie pentru că a criticat  regimul comunist

Întrucât continua să reziste diverselor forme de intimidare din partea Securităţii, a fost pus la punct un plan prin care se viza neutralizarea şi reducerea sa la tăcere. La 14 mai 1987, la orele 6:30, Vasile Paraschiv a fost răpit pentru a doua oară.

A fost adormit cu o substanţă narcotică, încătuşat şi transportat într-o locaţie conspirativă unde a fost ţinut legat, interogat şi torturat de cei patru securişti timp de 4 zile. Ulterior a reuşit să afle că respectiva locaţie era cabana „Florei” situată în pădure, într-un vârf de munte, dincolo de barajul „Paltinul” de lângă Câmpina.

După 4 zile de tortură,a acceptat cererile ofiţerilor care i-au impus redactarea unor angajamente şi scrisori prin care îşi manifesta ataşamentul şi loialitatea faţă de Securitate şi P.C.R.

Eliberat şi întors acasă, după câteva zile a redactat un document prin care retracta toate scrisorile şi angajamentele pe care le-a scris şi înregistrat sub ameninţare în cele patru zile de la cabană.

A fost urmărit permanent de un ofiţer care purta numele conspirativ „Nicolae”, care răspundea personal de el. I-au fost urmărite telefoanele şi i s-au făcut vizite inopinate la domiciliu.

La 22 martie 1989 a fost răpit pentru a treia oară în plină stradă de către ofiţeri de Securitate.   Acţiunea a fost orchestrată de organele de Miliţie fiind preluat ulterior de 3 ofiţeri de Securitate şi transportat în aceeaşi locaţie secretă – cabana „Florei” – unde a fost bătut, torturat şi maltratat timp de 7 zile.

În timpul anchetelor la care a fost supus, Vasile Paraschiv a fost torturat, bătut cu sălbăticie, iradiat şi ameninţat cu moartea, scopul principal fiind acela de a-l determina să renunţe la atitudinea ostilă faţă de regim şi la revendicările sale.

 

Convins că după căderea comunismului cei vinovaţi vor putea fi traşi la răspundere, la 8 iulie 2008 prin intermediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România a depus la Parchetul General o plângerea penală împotriva mai multor ofiţeri ai fostei Securităţi, ai Miliţiei, precum şi pe numele unor procurori şi psihiatri, implicaţi în acţiunile represive împotriva sa.

În noiembrie 2008, procurorii au dat neînceperea urmăririi penale pentru toţi cei vizaţi. Singurul audiat în acest caz a fost chiar Vasile Paraschiv.

Într-un proces intentat statului român, Vasile Paraschiv a cerut despăgubiri pentru suferinţele îndurate. I s-a dat câştig de cauză, însă în urma recursului, magistraţii de la Curtea Supremă au dat decizie de respingere definitivă, prin urmare nu a primit nici o despăgubire.

Este celebru episodul în care a refuzat  în 2008 distincţia Steaua României în grad de cavaler, pe care i-o înmânase preşedintele Traian Băsescu, menţionând că refuză primirea acesteia „de la un comunist la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie“.

A publicat câteva volume memorialistice:

A încetat din viaţă la Ploieşti, la 4 februarie 2011 şi a fost înmormântat la Cimitirul Viişoara din acest oraş.

1933: La Bucureşti, a fost inaugurat “Institutul de Cultură Italiană.”

1940: S-a născut la Cartojani Vlașca, jurnalistul, scriitorul și  diplomatul român Neagu Udroiu.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 2-1_c6c.JPG

Jurnalist, publicist și scriitor, diplomat. A urmat Institutul Politehnic București, Facultatea de Metalurgie (1959–1964). A lucrat la Uzinele Vulcan din București, fiind succesiv elev, lăcătuș, inginer.

A lucrat în presa scrisă (1966–1974; 1978–1979): șef secție la Scînteia tineretului, publicist comentator la Scînteia, având colaborări permanente la România liberăFlacăraViața studențeascăLumeaCotidianulJurnalul naționalTimpul în 7 zile; la radio și televiziune: redactor-șef la Radioteleviziunea națională, consilier la PRO TV; La agenții: secretar general de agenție la Agerpres, director general la Rompres, șef departament la Editura Niculescu, etc.

A lucrat în diplomație: ambasador extraordinar și plenipotențiar în Finlanda și Estonia (2001–2006). A scris reportaje din țară: Sita lui EratosteneZăpezi din MiazăziPieton prin sate și orașe româneștiLa apa Dâmbovnicului; din străinătate: Reporter pe MississippiPieton prin orașele lumii (3 vol.), Mâine, în secolul următorTerra, casa în care locuimAmerica, un loc sub soareRomâni la Nord și la Sud de EcuatorCoreea de Sud și veacul Pacificului, etc.; eseuri: Gutenberg sau Marconi?Tehnologia în tranșeele informațieiRegatul meu pe-o știre!Cavalerii Ordinului GutenbergPiloții de formula unu.

1944: A decedat in Bucuresti, pictorul Octav Băncilă (n. 27 ianuarie 1872, Comuna Corni, Botosani).

Dinspre mama se tragea dintr-un neam de răzeși scăpătați, înrudită cu cea a cronicarului Ion Neculce

Octav Bancila – Autoportret

Rămas orfan la vîrsta de patru ani, și-a petrecut copilăria în casa surorii mai mari, Sofia, căsătorită la Iași cu Ioan Nădejde, unul dintre fondatorii revistei cu orientare de stanga,Contemporanul.

In 1887, s-a înscris la „Școala de Arte Frumoase” din Iași, iar intre 1894–1898, și-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din München. În Germania a avut ocazia să lucreze în atelierele pictorilor Haschbe și Franz von Lenbach, realizînd și expoziții personale cu lucrările create în acea perioadă. Apoi se duce în Italia, unde studiază operele lăsate de Renașterea italiană.

Octav Băncilă a fost profesor de desen și caligrafie , iar în perioada 1916-1937 a fost numit profesor la „Școala de Belle Arte” din Iași.

În perioada 1908-1935 și-a prezentat lucrările în cadrul unor expoziții deschise la Iași și București, singur sau alături de alți mari artiști ai vremii.

În anul 1942 a participat la expoziția colectivă a Salonului Moldovei, unde a primit Premiul Național.

A fost un adept al  ideilor soicialiste si a participat la alegerile legislative din anul 1920 pe poziția a patra, pe lista Partidului Socialist la Iași.

Lista partidului era condusă de Leon Ghelerter și din ea  mai făcea parte și Gheorghe Grigorovici.

Foto: Afiș electoral cu lista de candidați ai Partidului Socialist pentru alegerile legislative din 1920.

  Octav Băncilă a fondat în anul 1919 împreună cu Constantin Ion Parhon și cu Paul Bujor, Partidul Muncitor de orientare socialistă.

Partidul Muncitor a avut o viață scurtă deoarece a funzionat în scurt timp cu Partidul Țărănesc. În întreaga sa viață, Băncilă a rămas critic la toate evoluțiile politice și sociale din România.

A susținut acțiunile muncitorești din Valea Jiului și a folosit arta pentru a ataca tendințele antisemite din societatea românească.

Spre sfârșitul vieții sale el a simpatizat cu comunismul dar nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist din România.

Imagini pentru 1907 octav bancila tablou photos

Răscoala țăranească de la 1907 i-a inspirat mai multe  lucrări, printre care si acest faimos tablou.

 De asemenea, el a consacrat temei țărănești numeroase tablouri. 

Liceul de artă din Iași poartă numele de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” si Scoala Gimnaziala „Octav Băncilă” Corni, judetul Botosani.

1946: A murit la București, matematicianul Gheorghe Nichifor, fost profesor la Universitatea din Cluj și la Școala Politehnică din București, autorul unor manuale de geometrie descriptivă, precum și al unor lucrări de matematică elementară și de popularizare a științei, prin care a contribuit la ridicarea nivelului învățământului matematic din România. (n. 21 august 1886, București).

Gheorghe Nichifor

A înființat, împreună cu Gheorghe Țițeica, Ion Ionescu, A. Ioachimescu și V. Cristescu, revista Gazeta matematică și, împreună cu G. G. Longinescu, revista de popularizare a științei Natura. Gheorghe Nichifor este tatăl medicului și muzicianului Ermil Nichifor și bunicul compozitorului Șerban Nichifor.

1948: La Mănăstirea Agapia, din  România, s-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, Mitropolit al Moldovei. 

 Ioan Mihălcescu, P.S.Irineu (n.1874-d.1948)  

1956 (3-12 aprilie): A avut loc Ședința Biroului Politic al CC al PMR.

Gheorghe Gheorghiu-Dej (1956)

La ședința respectivă a fost demonstată supremația lui Gheorghiu-Dej în partid și înfrângerea liniei Iosif Chișinevski–Miron Constantinescu. 

Executarea politică a celor doi lideri ai partidului a fost pregătită amănunțit de Gheorghiu-Dej și de apropiații lui.

Disidența” lui Miron Constantinescu și a lui Iosif Chișinevschi data de peste un an, ei manifestându-se prima oară la Plenara din martie 1956.

Însă atunci nu era încă momentul pentru „răfuială”.

Abia după excluderea „grupului antipartinic” Malenkov–Molotov–Kaganovici din Biroul Politic al PCUS, s-a socotit că sosise momentul atacului final.

Comuniștii români s-au folosit de această epurare, pentru a arăta că mergeau pe „linia” Moscovei.

1967: S-a născut  în Bucureşti regizorul și scenaristul român Cristi Puiu.
A făcut pictură de la 10 ani. În 1990, după căderea regimului comunist, a participat la o expoziție în Lausanne, Elvetia, împreună cu alți tineri artiști români.

Doi ani mai târziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d’Arts Visuels din Geneva, departamentul de Pictură. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeași scoală pe care a absolvit-o în 1996.

Imagini pentru regizorul și scenaristul român Cristi Puiu photos

A debutat ca regizor în 2001 cu filmul „Marfa și banii”, film care a obținut  mai multe premii internaționale.

Criticii consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie.

A continuat cu un film de scurt-metraj, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea în 2004, film de asemenea, premiat.

Al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu, 2005, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale.

A mai regizat, în 2010, lung-metrajul de ficțiune Aurora, în care a interpretat personajul principal (Viorel).

În anul 2004 a fondat cu Anca Puiu, sotia sa, și Alex Munteanu, Casa de producție cinematografică Mandragora.

1968: Au fost instituite comitetele de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat

Prin Hotărârea nr. 719/3 aprilie 1968 cu privire la comitetele de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, s-a stabilit aplicarea în acest domeniu a principiului conducerii colective.

Comitetul de direcție conduce întreaga activitate a întreprinderii, asigură organizarea producției și a muncii, administrarea și gospodărirea mijloacelor materiale și financiare, în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan”.

1968: S-a înființat prin Decretul nr. 295/3 aprilie 1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, intrat în vigoare de la 4 aprilie 1968, Consiliul Securității Statului din RSR.

Decretul prevede ca principală atribuție a Consiliului Securității Statului aceea de a apăra securitatea statului, în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva orînduirii sociale și de stat, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român.

1973: S-a născut la Buzău, muzicianul Constantin Sava, cunoscut sub numele de DJ Sava.

A început să mixeze muzică în 1990, fiind rezident al localului No Limit din orașul natal.

DJ Sava (n. 1973)

După ce a lucrat în cluburi pe litoralul românesc, a semnat un contract de management cu o companie locală, care a promovat primele sale discuri single: Gone Away și Remember.

Primul album de studio al muzicianului poartă numele Love Drops , a fost lansat la finele anului 2007 și conține colaborări cu interpretul Connect-R, atingând cele mai înalte poziții din clasamentele de specialitate.

A colaborat cu interpreta de muzică dance-house Raluka, realizând single-uri: SeptemberI Like (The Trumpet) și Love You.

A fost invitat să mixeze în deschiderea concertului susținut de Tiësto în Chișinău, a primit o serie de nominalizări și premii în cadrul unor gale muzicale.

1992: A murit ars de viu plutonierul Andrei Izbas (n.19 august 1959), erou român moldovean căzut in luptele împotriva separatiștilor  din Transnistria sprijiniti militar de Moscova.

Imagini pentru plutonierul Andrei Izbas photos

La 3 aprilie 1992, în satul Gâsca, raionul Căuşeni, grupul de luptă din care făcea parte Andrei Izbaş a căzut într-o cursă întinsă de bandiţii separatiști, în urma căreia bravii poliţişti au ars de vii în maşina incendiată.

Plutonierul de poliţie Andrei Izbaş, la vârsta de 41 de ani, având stagiul în serviciu de şaisprezece ani şi opt luni, a căzut cu moarte de erou în numele independenţei şi integrităţii Republicii Moldova.

Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 188 din 24.08.1992 a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”.

Azi o strada din Chişinau îi poarta numele.

 1992: România a stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu Ucraina independenta, fostă republică sovietică.

1997: A decedat la Toronto, în Canada, cântăreață română de muzică populară banaţeană Mariana Drăghicescu (n. 18 septembrie 1952, satul Bogâltin, comuna Cornereva, regiunea Severin [actualul județ Caraș-Severin].

Cunoscutul interpret de muzica populara Tiberiu Ceia o numea „Privighetoarea Banatului”.

Numele ei îl poartă o asociație culturală care organizează un festival – concurs național de interpretare vocală omonim.

Concursul se adresează soliștilor cu vârste între 16 și 30 de ani.

Preselecția și concursul propriu-zis au loc în județul Timiș, iar laureații susțin un spectacol omagial la Bogâltin – Cornereva. Prima ediție a festivalului a avut loc în 1998.

2005: Politicianul Adriean Videanu (membru al PDL) este ales din primul tur, primar general al Bucureștiului, cu 53,01% din voturi, urmat de Marian Vanghelie (PSD), cu 29,55%.

Imagini pentru Adriean Videanu foto

2006: Reprezentanţi ai unor regiuni din Ungaria, România, Republica Moldova şi Ucraina, au semnat, în Ungaria, o declaraţie de intenţie privind construcţia unei şosele rapide pe traseul Nyiregyhaza (Ungaria) – Odessa (Ucraina) prin Suceava şi Chişinău, drum care se va conecta cu coridorul pan european V.

2015: A decedat la Buciumeni, jud.Dambovita, jurnalistul și scriitorul român, cunoscut realizator de emisiuni la postul public Radio România, Paul Grigoriu; (n. 6 martie 1945, Bacău )
Absolvent al Facultății de limbi romanice, clasice și orientale din Universitatea București (secția franceză-spaniolă), a lucrat la Radiodifuziunea Română, Redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția franceză începând cu 1969.

După 1990 a devenit realizator al emisiunii „Matinal” de la Radio România Actualități.

A fost redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret) și – din 1992 – director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Între octombrie 1994 – septembrie 1995 a fost director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune.

A fost director general adjunct (șef al canalelor naționale) până în anul 2002, când demisionează din funcție.

Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu a fost marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța – până în 1989 – și de radioprograme precum „Noapte albastră”.

A fost realizator de emisiuni, profesionist de excepție și moderator al cotidianului program „Sfertul academic”.

Succesul de public – nemaiîntâlnit până la el – i l-a adus populara emisiune „Matinal”, al cărei inițiator a fost după 1990.
Personalitate de prim-plan a Radiodifuziunii Române (pentru mulți chiar o emblemă vie a acesteia), Paul Grigoriu a marcat prin prestația sa inspirată secțiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc.

A avut și o activitate literară, debutând cu poezie în 1967, în revista Amfiteatru.

Prima sa carte apărută a fost Anatomia unei străzi (1992), urmată de Vară franceză (Un romantic la Paris) (1998), Moștenirea tinichigiului (2000) și Radiografii. 1969-1989 (apărută tot în anul 2000).

În 2013 Paul Grigoriu a lansat volumul G de la Gugiumeni. Falsă monografie, la Editura Casa Radio.

A primit din partea Președinției României două importante distincții: Ordinul Meritul Cultural și Ordinul Național „Serviciul Credincios”.

2015: A murit La București, scriitorul român Petre Anghel, profesor universitar și conducător de doctorat; (n.3 februarie 1944, Băilești, Dolj).

Citesc lucrarea domnului profesor Petre Anghel – Istoria politica a  literaturii postbelice. Iadul prin care au trecut intelectualii Romaniei:  Aiud, Jilava, Pitesti, Canalul, Sighet… – Veghe Patriei

A susținut două doctorate, în litere și în teologie, și a afirmat de multe ori că a cunoscut trei personalități care l-au marcat benefic.

Este vorba de Constantin Noica, Petre Țuțea și, evident, Marin Preda, sub egida căruia a debutat la editura Cartea Românească în anii șaptezeci.

„Fratele nostru Emanuel” și „Duhul pământului”, prima de proză, a doua de poezie.

2018: A decedat la Madrid, în Spania, Darie Novăceanu, traducător de limba spaniolă, scriitor și eseist român; (n. 8 mai 1937 la Crasna, Gorj, România).

A fost angajat ca referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966). A colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968).

A mai lucrat ca funcționar la Uniunea Scriitorilor din România.

adevarul | Istoria Cotidiană

În primele zile ale Revoluției din decembrie 1989, cu sprijinul lui Petre Roman și Silviu Brucan, a fost numit director al ziarului Adevărul, înființat prin redenumirea fostului oficios al Partidului Comunist, cotidianul Scînteia, notează Wikipedia.

În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. A condamnat în mai multe editoriale Golaniada, între care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.

În martie 1991, Novăceanu a fost îndepărtat de la conducerea ziarului, iar în 29 noiembrie 1991 a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a deținut-o până la 24 decembrie 1996, fiind totodată numit și reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Mondială a Turismului, cu sediul la Madrid.

A fost membru al Academiei Regale Spaniole şi a fost recompensat cu Premiul Național al Spaniei pentru volumul „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”.

În ultimii ani ai vieții s-a stabilit la Madrid, unde a scris poezie românească și a ținut un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie (Fereastra lui Darie).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL NICHITA MĂRTURISITORUL

Sfantul Nichita Marturisitorul; Denia Acatistului Bunei Vestiri

Sfantul Nichita s-a născut în Bitinia şi a trăit în vremea luptei impotriva sfintelor icoane. Dupa finalizarea studiilor, Sfantul Nichita a intrat in Mănăstirea Midichia, unde starețul Nichifor l-a tuns monah. Dupa șase ani de nevoințe, a fost hirotonit preot. Este ales egumen al manastirii, dupa moartea starețului.

In timpul prigoanei declansate de luptatorii impotriva icoanelor, Sfantul Nichita a fost intemnitat si torturat, fara insa a putea fi clintit din Sfanta Ortodoxie.

Dupa moartea imparatului Leon Armeanul, Sfantul Nichita a fost eliberat si s-a retras intr-un loc pustiu de langa Constantinopol, unde a petrecut ultimele sale zile in rugaciune. Dupa adormirea sa, trupul lui a fost adus in manastirea pe care a păstorit-o.

In timpul slujbei de ingropare, multi bolnavi au ajuns si s-au atins de trupul lui, capatand vindecare. Sfintele sale moaste au fost asezate langa cele ale parintelui lui duhovnicesc, sfantul patriarh Nichifor, si langa ale fratelui sau intru nevointe, sfantul Atanasie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/03/o-istorie-a-zilei-de-3-aprilie-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  4. ro.wikipedia.org.
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md.
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro
  9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Paraschiv
  10. Rador.ro – Calendarul evenimentelor 
  11. Cinemagia.ro.

03/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA SE 2 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 aprilie în istoria noastră

1711(2/13) : A fost încheiat Tratatul secret de la Luțk ( 2/13 aprilie), între domnul moldovean Dimitrie Cantemir şi ţarul rus Petru cel Mare, prin care Rusia se angaja să acorde Moldovei sprijin în lupta antiotomană şi recunoștea  domnia ereditară în familia Cantemireștilor, precum și autoritatea absolută a domnului moldovean.

 Tratatul descria şi frontierele istorice ale Moldovei.

Fişier:Dimitrie cantemir.jpg

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723), domn al Moldovei (martie – aprilie 1693 şi 1710 – 1711).

In fapt, au existat două tratate. Unul a fost scris de către contele Gavriil Golovkin la 2/ 13 aprilie 1711, iar al doilea a fost expus de către Ion Neculce în “Letopiseţul Ţării Moldovei” (Bucureşti, 1980, p. 188-202).Conform condițiilor stipulate în acest tratat ,Moldovei urma să i se retrocedeze teritoriile transformate în raiale turcești de către Poarta Otomană.

După conţinut, aceste două documente se deosebesc unul de altul.

Istoricul E.Rusev scria că “de fapt tratatul a fost încheiat de o grupă de boieri care pledau pentru stabilirea alianţei cu Rusia şi izgonirea turcilor – înrobitori din Moldova” (Istoria RSS Moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1954, p. 25).

 Documentele de arhivă şi lucrările istoricilor contemporani, ne arată că s-au dus tratative și s-au elaborat două variante, inclusiv proiectul de tratat propus de contele Golovkin.

Dar acest proiect a rămas ca o hârtie, ca un document începător, nefiind adus până la condiția de a fi numit “tratat”.

File:Peter the Great Russia-v1-front.jpg

Foto: Petru I (Petru cel Mare) (n. 10 iunie 1672 – 8 februarie 1725 / 30 mai 1672– 28 ianuarie 1725 după vechiul calendar) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682, până la moartea sa.

La sfârşitul proiectului lui Golovkin, s-a păstrat scris “Petru”, dar lipsesc semnăturile lui Petru I şi alui Dimitrie Cantemir.

Asa se face ca acest proiect n-a ajuns să devină un act juridic în conformitate cu dreptul internaţional.

După structura sa, proiectul lui Golovkin este alcătuit din 17 paragrafe, cele mai multe dintre acestea  nefiind  în folosul Moldovei.

 Acest document urmărea în fapt  trecerea Ţării Moldovei de sub jugul turcesc, în “supuşenia” rusească. 

1832: Se înfiinţează Eforia spitalelor din Bucureşti, o organizație fără scop lucrativ, care administra spitalele în Muntenia și Moldova. A fost fondată de generalul rus Pavel Kiseleff și a supraviețuit până în 1948, când a fost desființată de autoritățile comuniste.

Palatul Eforiei spitalelor civile (1832)
Palatul Eforiei spitalelor civile

Decretul de fondare, din 2 aprilie 1832 atribuia Eforiei doar administrația celor trei mari spitale bucureștene ale timpului: ColțeaPantelimon și Filantropia.

În timp, Eforia a devenit administrația tuturor spitalelor de stat din țară.

1839, 2/14: Apare la Iaşi (până la 24.VI/6.VII.1851), sub conducerea lui Gheorghe Asachi, periodicul „Foaia sătească a Prinţipatului Moldovii”, cu suplimente consacrate agriculturii, industriei şi negoţului.

Buletinul politic Foaia sătească a Prințipatului Moldovii a fost editată în tipografia Albinei. În Albina românească din 19 martie 1839 a fost publicată înștiințarea: „Această foaie, care va ieși în toată dumineca, va cuprinde înștiințările oficiale pe care guvernul va socoti de cuviință a le face cunoscut sătenilor […]”.

1851: S-a născut  la Iaşi, poeta română Matilda Cugler-Poni; (d. 9 septembrie 1931, Iasi).

A debutat  în 1867, la 16 ani în paginile revistei Convorbiri literare. A colaborat la această publicație permanent pană în anul 1888. De la anul debutului (1867) și până în 1926 (anul apariției ultimei poezii), Matilda Cugler-Poni a colaborat la peste 35 de reviste românești și străine.

La Convorbiri literare a publicat până în 1892, colaborând și la alte reviste, precum Familia, Columna lui Traian, Literatorul și Viața Românească.

Debutul în proză și l-a făcut cu povestirea Cînd vrea omul, apărută în 1884 în revista Tribuna din Sibiu. Povestirile sale sunt scurte schițe „din viața mea”, cu accente moraliste și moralizatoare.

 George Călinescu aprecia că versurile sale sunt scrise, „…în maniera album de domnișoare cu educație de pension, adresându-se unor cititoare sever supravegheate de guvernante. Ele aparțin acum istoriei literare, fără a rămâne în memoria contemporanilor.”

Ciprian Porumbescu a folosit versurile romanței „Lăsați-mă să cânt”, de Matilda Cugler-Poni, pe care le-a inclus în opereta Crai nou, unde a devenit cântecul Anicăi: „În aste haine”.

În 1872, s-a căsătorit cu filologul Vasile Burlă, dar s-au despărțit curând, iar patru ani mai târziu, în 1876, s-a recăsătorit cu chimistul Petru Poni.

În 1872, s-a căsătorit cu filologul Vasile Burlă, dar s-au despărțit curând, iar patru ani mai târziu, în 1876, s-a recăsătorit cu chimistul Petru Poni.

1864 2/14: In România sunt votate Legea comunală care prevedea organizarea comunelor urbane şi rurale, precum şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, prima care organiza sistematic şi metodic administraţia judeţelor ţării noastre.

Legea nr. 394 pentru comunele urbane și rurale și Legea nr. 396 pentru înființiarea Consiliuriloru județiane, promulgate la 31 martie de Domnul Al.I. Cuza au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 2/14 aprilie 1864.

În fiecare judeţ se alegea un consiliu care se întrunea periodic şi reprezenta interesele locale colective şi economice ale judeţului.

De inspirație franceză, Legea comunală prevedea organizarea și constituirea comunelor urbane și rurale, de la minimum 500 de locuitori și stabilea rolul Consiliului Comunal și al Primarului.

1866: A avut loc plebiscitul prin care populatia celor doua Principate Unite romanesti, Moldova si Muntenia, a fost consultata asupra aducerii ca domn al tarii a unui print strain, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

 În 10 aprilie 1866, o proclamație a Guvernului provizoriu ajuns la putere după alungarea lui Cuza de către coaliția formată din liberalii radicali și conservatori, a declarat că va organiza un plebiscit prin care populația cu drept de vot să accepte sau să respingă accederea lui Karl von Hohenzollern-Sigmaringen ca principe („domn”, sau „gospodar”) al Principatelor Unite (care din 1862 purtau numele de România).

Manifestaţie la București în favoarea Prinţului Carol de Hohenzollern (1866)
Adunare populară la București în favoarea Prinţului Carol de Hohenzollern

Adunare populară la București în favoarea Prinţului Carol de Hohenzollern

Plebiscitul a avut loc în data de 2/15 aprilie 1866, rezultatul arătând că 99.9% dintre electori sprijineau propunerea.

Termenul „plebiscit” trebuie, firește, înțeles în sensul acordat acestuia în epocă, anume de consultare a populației cu drept de vot (boieri și anumite segmente ale populației urbane), ceea ce în cazul dat reprezenta mai puțin de 16% din populația totală a Principatelor Dunărene (686.193 electori din aproximativ 4.400.000 locuitori).

Franța a susținut suirea pe tron a domnitorului Carol, Marea Britanie a oscilat între temerile că Rusia s-ar vedea invitată să intervină pentru a recaptura sudul Basarabiei (și a avansa astfel în Balcani), dacă românii continuă să agite apele politice de abia liniștite după războiul Crimeii și o neutralitate bine-voitoare, Prusia – țara de origine a prințului – a fost, firește de acord, în timp ce dușmanii păstrării unității administrative și politice a Principatelor au fost Imperiul Habsburgic (Austria), care constata cu îngrijorare cum românii de la sud de Carpați avansează pe drumul spre neatârnare, și, cum era de așteptat, Turcia, care înțelegea foarte bine că gestul românilor înseamnă un pas în plus în direcția destrămării imperiului lor colonial în Europa.

Turcii considerau că prințul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, acceptând cererile aristocraților români, s-a pus în fruntea unei insurecții armate contra Imperiului Otoman, drept pentru ca trupele sultanului vor invada provincia pentru a-l alunga.

Noul domn al românilor, știindu-se amenințat de Înalta Poartă, se va grăbi de altfel de îndată ce a ajuns în România, să promoveze o serie de reforme modernizatoare inspirate, care doar într-un deceniu distanță se vor fi dovedit salvatoare pentru națiune și dinastie.

Principele Carol-Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen (1866)

Principele Carol I

Obiecțiile adversarilor întronării prințului de Hohenzollern s-au materializat prin reclamarea respectării articolului XII din Convenția semnată în 9 august 1858, care cerea ca deputații moldoveni și valahi, în adunăre, să fie cei care aleg conducătorul.

Elitele românești n-au întârziat să îndeplinească această cerere, astfel încât la 10 mai 1866, cu o unanimitate de voturi, prințul prusac a fost ales domn al Principatelor.

La 10 mai 1881 Carol I a fost incoronat, devenind primul rege al Romaniei.

Alegerea unui print strain pe tronul tarii s-a datorat dorintei a se pune capat disensiunilor si luptelor politice interne, dar si de creare pe plan extern a condiţiilor pentru un sprijin diplomatic eficient în vederea obţinerii independenţei.

1867: Poetul Mihai Eminescu  a publicat în  revista ardeleana  „Familia”, condusa de Iosif Vulcan, poemul “Ce doresc eu ție, dulce Românie”,primit cu apreciere de cititori.

https://www.versuri.ro/versuri/mihai-eminescu-ce-ti-doresc-eu-tie-dulce-romanie-_7ly1.html#

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu (1867)

1877: Regele Carol I a convocat la Palat, primul Consiliu de Coroană, pentru a decide intrarea României în Războiul de Independență. 

Toți cei invitați au fost șefi de guvern: Constantin Bosianu, Manolache Costache Epureanu, Dimitrie Ghica, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica și Alexandru G. Golescu.

Consiliul de Coroană din 1877

În urma discuțiilor, la 4 aprilie 1877 a fost semnată convenția româno-rusă, care prevedea trecerea trupelor rusești pe un traseu prestabilit pe teritoriul României, respectând integritatea teritorială a țării, cheltuielile de transport fiind suportate de guvernul rus, iar după ce otomanii au început să bombardeze orașele românești din stânga Dunării, România a intrat în război.

De asemenea, a avut loc o remaniere guvernamentală. Generalul Alexandru Cernat era numit ministru de război în locul lui George Slăniceanu, iar Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine în locul lui Nicolae Ionescu.

 1877: S-a născut la Lugoj, compozitorul şi folcloristul Tiberiu Brediceanu (m. 19 decembrie  1968, București), unul dintre fondatorii Operei Române, Teatrului Naţional şi Conservatorului din Cluj-Napoca.

Tiberiu Brediceanu

Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul culegerii de folclor (peste 2 000 de melodii) în țară și peste hotare.

În politică a fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 – 1920. A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al Conservatorului „Astra” din Brașov, director al Băncii „Albina”, sucursala Brașov. Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și maramureșene.

A fost director al Operei din Bucureşti între anii 1941-1944.

O serie de distincții i-au recompensat activitatea: Premiul Național pentru muzică (1927), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1952) și Artist al poporului (1957).

 1879: Prințul Brâncoveanu, aflat în misiune specială la Copenhaga, a fost primit în audiență solemnă de regele Christian al IX- lea al Danemarcei, căruia i-a notificat independența României.

 1884: Academia Romana l-a  însărcinat pe  scriitorul si istoricul  Bogdan Petriceicu Hasdeu, cu realizarea monumentalului   dicționar Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane, subvenţionat de către regele Carol I. 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Wikipedia

La aceasta lucrare monumentala care a necesitat pentru desavarsirea sa   mai mult de un secol, si-au adus contribuţia peste 200 de lingvişti. 

 Societatea Academică Română, transformată apoi în Academia Română, a avut o prima tentativă  intre 1873 si 1876  realizată la 1873 de a concepe acest monumental dictionar, sub conducerea lui  Laurian şi Massim, dar din păcate  tentativa a fost  nereuşită.

După acest eşec, Academia l-a însărcinat pe Bogdan Petriceicu Haşdeu să preia înfăptuirea acestei opere. Haşdeu a depus o râvnă colosală, dar, din cauză că şi-a conceput lucrarea la proporţii mult prea vaste pentru o viaţă de om, nu a putut realiza decât primele litere: A şi o parte din B”. 

Răspunsurile primite la „Chestionarul lingvistic”,  conceput de Hasdeu şi transmis în toate spaţiile locuite de români, au constituit preţioase surse de informare pentru redactarea celor trei tomuri ale dicţionarului.

Haşdeu nota despre lucrul la Etymologicum, „în cruda singurătate la care sunt osândit, numai această colosală enciclopediă a poporului român, numai contactul zilnic cu spiritul unei întregi națiuni, numai satisfacțiunea că fac eu singur ceea ce chiar dușmanii mei au recunoscut că nu poate face nimeni, numai aceasta mă scapă de urâtul ce m-ar prăpădi. După vorba unui împărat roman, simțesc că mă fac zeu, și simțind-o – îmi vine a râde.”

După 1888, anul morţii fiicei sale, Iulia, epuizat de suferinţa psihică, B.P.Hasdeu încetinea ritmul de lucru la dicţionar.

În 189, Academia Română îl elibera de această sarcină.

Hasdeu ajunsese  doar până la cuvântul „bărbat”, publicând doar patru volume. Tomul al patrulea nu a mai apărut. A fost editata doar introducerea  de vaste dimensiuni a acestui volum .

Nou redactor a devenit Al. Philippide, care ntre 1897 și 1906 a redactat o primă formă a Dicționarului limbii române al Academiei (porțiunea A – „dăzvăț’, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.

 De la 1 ianuarie 1906, sarcina i-a fost încredinţată lui Sextil Puşcariu, cel care a reuşit să găsească drumul cel bun. Prin urmare, primul volum a apărut în 1913 (literele A şi B), următorul în 1934 (cuprinzând literele de la F la I), în 1937, litera J şi o parte din L, iar în 1940 volumul cu litera C

În 1949 s-a publicat volumul cu literele D şi L, după care… „urmează o împotmolire de vreo 16 ani, de fapt, o perioadă de muncă nevăzută, sub conducerea academicienilor Iorgu Iordan şi Ion Coteanu, la o nouă serie (care o ducea mai departe pe cea veche), şi din care au apărut, din 1965, literele M, N, O, P, R, S, Ş, T şi Ţ”.

In aprilie 2010, a fost publicat ultimul volum  din „Dicţionarul – tezaur al limbii române”.

Drumul lung al săvârşirii acestui „sfânt depozit lingvistic” cuprinde 37 de volume, ceea ce înseamnă 17.885 de pagini şi 170.000 de cuvinte şi variante.

1909: A murit Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza; Devenită după Unirea din 1859  prima doamnă a României, a contribuit la opera reformatoare a domnitorului, ea inspirând Legea instrucţiunii publice ; (n. 1825).

Elena Cuza 1

A fost şi o energică susţinătoare a reformei agrare şi de asemenea şi-a dedicat întreaga viaţă şi avere acţiunilor caritabile.

A patronat azilul de fete orfane de la Cotroceni (care i-a purtat numele, „Azilul Elena Doamna”), şi a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea” din Iaşi.

1912: S-a născut la București, medicul  Ion Emil Brückner, profesor universitar, membru titular (din 1974) al Academiei Române; d. 8 aprilie 1980, București.

Ion Emil Brückner (1912-1980)

A urmat studiile universitare la Facultatea de Medicină din București, obținând în anul 1935 diploma de medic. După susținerea concursului de secundariat, a fost medic secundar la clinica medicală a Spitalului Filantropia, sub conducerea prof. dr. D. Danielopolu. Angajându-se în activitatea didactică, a obținut prin concurs, în anul 1936, un post de preparator la catedra de bacteriologie a Institutului „Dr. I. Cantacuzino”, parcurgând succesiv treptele profesionale, devenind șef de lucrări, medic primar, profesor.

În 1966 a devenit șef al clinicii medicale din cadrul Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”, apoi a fost numit în fruntea clinicii medicale a Spitalului Colentina. Și-a desfășurat activitatea atât în cercetare fundamentală, cât și în cercetare clinică. A studiat biologia virusurilor, modificarea virulenței și a ritmului de dezvoltare a virusurilor pseudorabiei, toxina bacilului pertussis, acțiunea mediatorilor clinici, a ionilor și a unor agenți farmacologici asupra activității alexice a serului, asupra fagocitozei, fenomenul Schwartzman și a șocului anafilactic, etc. Activitatea sa publicistică însumează peste 250 de lucrări științifice. Face parte din grupul de autori care au scris cele două volume ale Manualului de medicină internă, apărute în cadrul Editurii Medicale, București, 1964.

1915: S-a născut  iubitul cântăreț și compozitor român de muzică uşoară şi populară,  Gică Petrescu; (d. 18 iunie  2006)

De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate. La 15 ani a urcat pentru prima dată pe scenă. 

Gică Petrescu (1915-2006)

Descoperit la o serbare de compozitorul Ion Vasilescu, a debutat la Radio. A făcut doi ani la Drept, dar a părăsit studiile juridice în favoarea muzicii.

A fost diseur la grădina restaurant Princiar de pe șoseaua Kiseleff, având un repertoriu de 60 de cântece – tangouri și romanțe, solist vocal la localul de lux Galeries Lafayette, cântând cu Orchestra James Kok.

La doar 18 ani era deja concurent al idolilor de atunci, răsfățații de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.

În 1937 cânta la Cazinoul de la Sinaia, solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Șerbănescu.

Din 1938, a colaborat cu Casa de discuri Electrecord decenii la rând, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere.

A cântat pe scenele teatrelor AlhambraGiocondaSavoy, a mers în turnee prin toată țara și în Germania, Uniunea Sovietică, Franța.

A fost timp de 34 de ani căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu.

După moartea soției sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susțină spectacole.

1922: S-a născut în satul Condrița, județul Lăpușna din Basarabia,(în Basarabia), arhimandritul Roman Braga, unul din marii duhovnici ai neamului românesc.

 Era al șaptelea copil dintre cei opt, ai lui Cosma și al Mariei Braga. În apropierea satului natal, se găsea Mănăstirea ortodoxă Condrița, având o obște de călugări, locaș ctitorit de un ieromonah venit de la Mănăstirea Căpriana, ulterior separându-se de aceasta și devenind mănăstire de sine stătătoare.

Întreaga familie frecventa biserica mănăstirii pentru că în sat nu exista biserică, iar rolul călugărilor în viața comunității era covârșitor.

 Copilul Roman Braga a crescut având în casă o bogată literatură creștin-ortodoxă, cărți religioase de o profundă însemnătate („Psaltirea”, „Ceaslovul”, „Triodul”), atmosfera din sânul familiei fiind una de excepție și insuflându-i de la o vârstă fragedă simțirea vieții duhovnicești.

Roman Braga

A stat 11 ani în temniţele comuniste, fiind supravieţuitor al experimentului Piteşti ; (m. 2015).

A fost misionar al Ortodoxiei în America în ultimii 40 de ani de viaţă.

1923: S-a născut la București, cântăreaţa de operă Iolanda Mărculescu, soprană de coloratură stabilită în SUA din 1969; (m.  19 decembrie 1992, Milwaukee, Wisconsin, SUA).

A manifestat un talent precoce de cântăreață, balerină și poetă, dar familia a decis să urmeze Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o după doi ani. 

A debutat într-un concert cameral, la sala Dalles, apoi s-a înscris la Academia Regală de Muzică, la clasa lui Constantin Stroescu. A făcut parte din Corul Radiodifuziunii (1946–1950), avându-i colegi pe Elisabeta Carțiș, Cornelia Gavrilescu, Mircea Lazăr, Ioana Nicola, Zenaida Pally, Emilia Petrescu, David Ohanesian și alții. In 1949 a fost angajată la Operă, unde a debutat în micuțul rol al Xeniei din Boris Godunov de Mussorgski.

A fost prim-solistă a Operei timp de 20 de ani, apărând în mai mult de 1.500 de spectacole, cele mai apreciate fiind LakméCosì fan tutteNunta lui FigaroDon GiovanniAmorul doctor de Pascal Bentoiu, Bărbierul din SevilliaRigoletto și Falstaff.

Era adorată de public în: operă, operetă, lied, muzică vocal-simfonică, romanțe, chiar și melodii de muzică ușoară, pe care le cânta în română, franceză, rusă, germană, spaniolă și italiană. Totuși, în mod surprinzător, în 1962 a fost transferată la Institutul Pedagogic și apoi la Conservatorul din București. Temându-se de ceea ce i-ar fi putut înscena Securitatea, cu care refuzase să colaboreze, a decis să emigreze în 1968.

A plecat în America, împreună cu soțul său, Alexandru Stern și s-au stabilit la Milwaukee, statul Wiskonsin, unde a fost profesor universitar la University of Wisconsin–Milwaukee și a înregistrat albume cu muzică de Enescu, muzică de inspirație folclorică română, lieduri

Imagini pentru de operă Iolanda Mărculescu,photos

1925: A decedat la Iaşi savantul român Petru Poni, chimist şi mineralog, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie, autor al celor dintâi manuale de fizică şi chimie în limba română, profesor la Universitatea din Iași, membru şi preşedinte al Academiei Române (1898-1901, 1916-1920); (n.4 ianuarie 1841, Cucuteni, jud.Iasi).

Imagini pentru photos Petru Poni,

 1929: La Timişoara a avut  loc Congresul Sindicatelor Unite din România.

1929: S-a născut la București, economistul și diplomatul Gheorghe Dolgu,

Gheorghe Dolgu (1929-2017)

membru de onoare (din 2010) al Academiei Române; d. 22 septembrie 2017, Brașov A absolvit Facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București în anul 1952.

 A susținut doctoratul în Economie în 1972, urmând stagii de specializare în Marea Britanie, SUA și Canada și a avut o carieră didactică universitară la ASE București.

A fost cercetător științific la Institutul Național de Cercetări Economice, rector la ASE București, ambsador în Elveția.

A fost distins cu Premiul „P.S. Aurelian” al Academiei Române (1976), diploma Opera Omnia pentru întreaga activitate (2000), ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2004).

Din opera sa: Economia și înarmărileTipologia economiilor raționaleEconomia mondială (în colaborare), Principia oeconomicaRevoluția financiară mondială.

1931: S-a născut la Tg.Mureș, operatorul de film român Tiberiu Olasz. Din 1971 a lucrat în Germania, unde a și decedat la 25 decembrie 2012.

A absolvit al Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoția 1956). Din 1955 a fost angajat la Studioul „Alexandru Sahia”. A fost operator de imagine pentru scurt și lung-metraje: Casa de pe strada noastrăCei mici despre lumea mareRitmuri potriviteSimfonie în albUn film cu o fată fermecătoareDe trei ori BucureștiCântecele Renașterii.

1934: S-a născut la Tg.Jiu,tenorul român  Vasile Martinoiu, solist al Operei Române.

 Vasile Martinoiu (n. 193)

Tenor, solist al Operei Române. A studiat la Conservatorul Cornetti din Craiova, continuându-și studiile la Conservatorul din Iași. După terminarea studiilor muzicale a devenit solist al Operei din Iași și al Teatrului Muzical din Galați, unde a debutat în 1959 cu rolul Contele de Luna din Trubadurul de Verdi. 

Odată cu primul său mare succes internațional – Marele Premiu la Concursul „Fr. Erkel” de la Budapesta – Vasile Martinoiu a devenit solist permanent al primei noastre scene lirice. A participat la numeroase turnee în Austria, Belgia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Rusia, Cehia, Slovacia, Olanda, Turcia, SUA.

Repertoriul, în întraga sa activitate pe scenele țării sau în străinătate, depășește 40 roluri principale de operă și 5 de operetă, colaborând cu cele mai mari nume ale operei din lume, sub bagheta dirijorilor autohtoni: Jean Bobescu, Mihai Brediceanu, Mircea Popa, sau în străinătate: Heinz Frike, Lamberto Gardelli, Robert Hanell, Anton Guadagno ș.a.

A avut și o activitate didactică, fiind preparator al soliștilor Operei Naționale din București. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

1937:  S-a născut la Bucuresti graficianul și gravorul  român Ștefan Iacobescu (d. 22 mai 2001, București), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Lucrările sale sunt prezente in Muzeul Național de Artă al României (București), Muzeul de Artă Vizuală (Galați) și Muzeul de Artă (Tulcea) și în colecții particulare din Belgia, Canada, China, Danemarca, Grecia, Italia, Suedia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Franța, Elveția, Japonia, SUA, Germania, India sau Malaesia.

1939: La Bucureşti  reapare săptămînalul România literară, sub direcţia lui Cezar Petrescu.

Pe parcursul existenței sale, revista România literară a cunoscut mai multe serii: 1885–1888, la București (foaie periodică sub direcția lui Vasile Alecsandri); martie–mai 1930 la Aiud; februarie 1932–ianuarie 1934 (sub conducerea lui Liviu Rebreanu, la București).

 

 Cezar Petrescu

Va fi editata apoi săptămânal în perioada 2 aprilie 1939–12 mai 1940, tot în Capitală.

România Literară, director Cezar Petrescu, Anul I, Nr. 3 (1939)

A fost o revistă tradiționalistă, supliment al cotidianului România.

1939: S-a născut  la Oradea, poetul şi dramaturgul  român Adrian Dohotaru; (d. 1 septembrie 1995, Germania).

Adrian Dohotaru

A fost absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie a Universitatii din Cluj (1959), redactor la Viata studenteasca (1960-l968) si Amfiteatru (1968-l974), unde ajunge si redactor-sef adjunct.

A lucrat si la revistele  Flacara (1973-1981; 1983-1985) şi Viata cooperatiei mestesugaresti (1981 -l983) si la Agenţia Agerpres (din 1985).

1942: S-a născut la Tg.Ocna, Bacău,  prozatoarea, publicista si  traducătoarea română, Gabriela Adameşteanu, fosta  redactor-şef al revistei „22”; („Dimineaţă pierdută”, „Vară-primăvară”).

Este in prezent redactor șef al suplimentului „Bucureștiul cultural” și membru al Grupului pentru dialog social.

Gabriela Adameșteanu (n. 1942)

A urmat cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română a Universității din București (1960-1965). A fost redactor la editura Enciclopedică, devenită ulterior Științifică și Enciclopedică și apoi la editura Cartea Românească.

După Revoluția din 1989, s-a implicat în  jurnalismul  cultural și politic.

În urma verificărilor efectuate de CNSAS în arhive, insituția a constatat că în ciuda faptului că Adameșteanu figura drept sursă a UM 0544 (fosta Direcție de Informații Externe), nu s-au putut găsi documente cu informații transmise, astfel că în ultima ședință din anul 2009 a acestei instituții s-a stabilit că scriitoarei „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității”.

1944: Guvernul sovietic, prin vocea ministrului de externe, Viaceslav Molotov, a declarat că “intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României este dictată exclusiv de necesităţi de război”, “fără scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orânduirea socială din România”.

Declaraţia era o manevră tactică, menită să satisfacă guvernele de la Londra şi Washington şi cercurile politice din România. În realitate, îndată după 23 august 1944 autorităţile militare sovietice au sprijinit activ şi continuu Partidul Comunist din România pentru preluarea puterii şi efectuarea tranziţiei spre regimul comunist.

1949: În România comunizată, a fost emis Decretul 134, privitor la naţionalizarea farmaciilor urbane, depozitelor de medicamente, a laboratoarelor chimico-farmaceutice şi de analiză medicală, precum şi a depozitelor de medicamente.

Unităţile sanitare naţionalizate au trecut în proprietatea Statului ca „bunuri comune ale întregului popor”, libere de orice sarcini, fiind administrate de Ministerul Sănătăţii.

1949: A murit  la Sibiu, Ioan Boeriu, baron de Polichna (n. 10 octombrie 1859, Vaida-Recea, Comitatul Făgăraș, azi Recea, județul Brașov), fost Feldmarschalleutnant al Armatei Imperiale Austro-Ungare, ridicat la rangul de baron, comandant al regimentului de infanterie 76, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în armata României Mari.

File:Johann Freiherr Boeriu von Polichna.png

La izbucnirea Primului Război Mondial regimentul său a fost staționat pe frontul rusesc. În dimineața zilei de 23 august 1914 colonelul a așteptat pe un front de 30 km lungime la Polichna, în apropiere de Krasnik, atacul cu puteri superioare ale forțelor țariste.

Soldații săi au reușit, cu Boeriu in frunte, într-o luptă de 13 ore, cu mari pierderi, a opri inamicii, până în cele din urmă regimentele de infanterie nr. 12, 71 și 219, precum și regimentul de arme de câmp nr. 14 sosiseră ca sprijin.

În sfârșit inamicul a fost complet învins. Trei steaguri, 18 tunuri si numeroase mitraliere au fost capturate și 6000 de soldați ruși au fost duși prizonieri. Prin cucerirea satului s-a creat premiza victoriei austriece în Bătălia de la Krasnik

La data de 24 noiembrie 1914 Boeriu a reușit, după mai multe zile de lupte grele, să recupereze pozițiile rusești de la Jangrot, care însă nu au putut fi menținute din cauza numărului superior de luptători ai dușmanului.

Colonelul a cerut retragerea regimentului său slăbit, care a fost aprobată pe ziua de 27 a lunii.

O zi mai devreme, Boeriu a fost rănit foarte grav într-o acțiune de luptă și dus în spatele frontului.

În ziua de 11 septembrie 1915, colonelul Ioan Boeriu a fost decorat pentru  vitejia sa ca soldat, dar și pentru realizarea victoriei de  la Polchina, cu Ordinul de Cavaler Maria Terezia , mai departe cu Ordinul Împărătesc Leopold de clasa a 3-a cu decorație de război (KD.) și numit general de brigadă (Generalmajor).

Până în 1916 a mai fost onorat între altele cu Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa a 3-a cu decorație de război, Crucea de Merit Militar de clasa II și Ordinul Militar Signum laudis.

După ieșirea din spital, rămas infirm, generalul a fost transferat la Ministerul Cezaro-Crăiesc de Război, unde a lucrat ca expert militar, dar a fost și președinte al Consiliului de Onoare al Ministerului.

În anul 1917 a obținut Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa 1 și în consecință a fost înnobilat, primind titlul de baron cu predicatul “de Poloichna”, după numele amplasamentului pe care l-a cucerit. La 11 noiembrie 1918 a avansat la gradul de “Feldmarschalleutnant”, al treilea in ordine de rang după “Feldzeugmeister” și Feldmareșal, poate în legătură cu evenimentele descrise mai jos.

Generalul a participat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională care a consfințit Unirea.

Dar baronul Ioan Boeriu a luat și parte la o acțiune deosebit de temerară, cand  impreună cu Iuliu Maniu, în toamna anului 1918, el s-a angajat într-o tentativă de a restaura ordinea în Viena, Capitala Austriei era în pragul revoluției bolșevice, iar armata era în descompunere.

Iuliu Maniu și Ioan Boeriu s-au prezentat la Ministerul de Război și au cerut să li se subordoneze armata aflată în cazărmile Carol și Ferdinand.  Acele unități militare erau formate mai ales din români.

Cei doi lideri au format o adevărată armată națională românească, ce dispunea de 60.000 de soldați în Viena și în împrejurimi, iar efectivele ei se ridicau la 160.000 de soldați în toată Austria.

Militarii au fost organizați in subordinea  unui Senat Militar Român, prezidat de baronul Ioan Boeriu. Ei au reinstaurat ordinea în Viena și în Praga,  impresionand  prin disciplină și prin vitejie.

După ce a pacificat Viena, armata condusă de Ioan Boeriu s-a întors în Transilvania.

Soldații săi au luat parte apoi, în anul 1919, la campania Armatei Regale Române împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor, condusă de comunistul Bela Kun, care s-a soldat cu ocuparea Budapestei.

Ioan Boeriu era, din ianuarie 1919, comandantul tuturor forțelor militare aflate în subordinea Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Iar după dizolvarea Consiliului Dirigent de către guvernul de la București, lui Boeriu i-a fost încredințată comanda corpului VII de armată din Sibiu.

Boeriu a primit în anul 1921 Marea Cruce a Ordinului Coroanei României, acordat de Regele Unirii, Ferdinand I și a intrat în pensie la 21 februarie 1921.

După aceea a mai fost membru al Senatului României pentru o perioadă și membru in Comitetul Central al despărțământului ASTRA (Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român).

S-a stins din viață la 2 aprilie 1949 la Sibiu, înmormântat în satul său natal, fără a avea urmași direcți.
În localitatea Recea a fost înființat un muzeu în memoria generalului erou Ioan Boeriu.

1954: A murit  la Brașov, avocatul, gazetarul și poetul Ioan-Alexandru Bran-Lemeny; (n.16 septembrie 1886, Brașov).

A fost gazetar și avocat, unul dintre militanții de seamă pentru cauza națională a românilor. Era nepotul lui Ion Bran-Lemeny, doctor în Drept, cel dintâi avocat român din Brașov, unul din organizatorii Adunării românilor în 3/15 mai 1848, pe Câmpul Libertății de la Blaj și din 1861 comite al districtului Făgăraș , apoi deputat în Dieta Transilvaniei de la Sibiu.
În anul 1906, după absolvirea liceului, începe facultatea de Drept la Budapesta, apoi se transferă la cea din Cluj, luându-și licența în 1911. În paralel a studiat la Viena limba germană și filozofia.
În toamna anului 1911 se întoarce acasă, la Brașov, pentru a efectua practica de avocat. Cu puțin înainte de izbucnirea primului război mondial, trece Carpații și rămâne până la terminarea războiului în Vechiul Regat. Aici începe o activitate susținută de publicist și poet, pe care o va continua toată viața. În 1919 revine la Brașov, unde este numit notar public, dar la scurt timp este obligat să demisioneze, urmare a scandalului declanșat de articolul său Anarhia din justiția brașoveană, publicat în ziarul Adevărul.

Devine apoi translator al primăriei municipiului Brașov pentru limbile maghiară și germană.
 A publicat mai multe volume de versuri: Poezii (1914), Lacrimi și clocot (1916), Ancore (1926), Taler (1933), Traista mea -antologie (1941).

În proză a publicat Deutschlands Wiedergeburt, lucrare în limba germană, prefațată de scriitorul Heinrich Mann.

 A înființat la Brașov periodicele: Ritmuri (1929 – 1930) și Prometeu (1934 – 1939).
A fost unul din redactorii revistei Brașovul literar și artistic, condusă de Cincinat Pavelescu. A colaborat la Gazeta Transilvaniei, România Viitoare, Adevărul, Dimineața, Patria, Românul, Cele trei Crișuri, Lanuri, Societatea de mâine, Țara Bârsei, Klingsor și Kronstädter Zeitung. 
A fost, până în anul 1946, unul dintre animatorii vieții culturale locale. În ultimii ani ai vieții a suferit datorită privațiunilor la care a fost supus de noua „putere populară”.

1957 : A încetat din matematicianul Nicolae Ciorănescu (28 martie 1903, la București – 2 aprilie 1957).

A fost profesor universitar și rector al Politehnicii din București,membru al Academiei de Științe din România; membru post-mortem al Academiei Române.

1963. S-a constituit Asociaţia Cineaştilor din Republica Populară Română, preşedinte fiind ales regizorul Victor Iliu (n. la Sibiu, la 24.11.1912 – d.04.09.1968 ).

În ultimii ani de viață a fost director artistic al Studioului București (1966 – 1967). 

1968: S-a născut apreciata  actriţa română Manuela Hărăbor.

Dramele prin care a trecut de-a lungul timpului actrița Manuela Hărăbor -  Tabu

A debutat la vârsta de 4 ani, în filmul Veronica (1972).

A absolvit în 1991 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București si a devenit cunoscută în rolul Siminei, din filmul Pădureanca; (1987).

Între anii 1986–1995 a făcut film, teatru, televiziune și publicitate. În 1995 s-a stabilit la New York unde a trăit până în 2001. A revenit în țară și în anul 2004 a pus bazele Studioului de producție Kentauros, unde lucrează ca Director de Marketing. Din 2005 colaborează cu Circ Varietee Globus. Dintre filmele sale: Gustul și culoarea fericiriiPădureancaSecretul lui NemesisRochia albă de dantelăCrucea de piatrăMagnatul.

 1969: A murit compozitorul român Ion Hartulary-Darclée, fiul sopranei Hariclea Darclé și al lui Iorgu Hartulari; (n. 1886, la Paris).

Ion Hartulari-Darclée - Wikipedia

A studiat la Paris cu maeștri de seamă, ca André Gédalge, Xavier Leroux și Charles-Marie Widor. S-a întors în țară în plină maturitate creatoare și a activat, ca dirijor al Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii, unde a activat timp de un sfert de veac.

Între timp, a continuat să compună.Este autor de opere și operete (Amorul mascat, Capriciu antic, Amazoana, Miracolul cameliilor, Zig-Zag, Operetta, Margery), muzică vocal-simfonică (poemul Visul lui Bălcescu), simfonii (Vârful cu dor) precum și suita Picturi de Grigorescu.

1973: A decedat la Iaşi,  compozitorul şi dirijorul român Achim Stoia; (n.8 iulie 1910, Mohu, județul Sibiu).

 A fost student la Conservatorul din București (1927-1931) și Paris (1934-1936). S-a stabilit din 1943 la Iași, unde devine profesor de teorie-solfegii și armonie și mai târziu rector al Conservatorului.

Colaborator apropiat al lui Constantin Brăiloiu, a  fost dirijor al Filarmonicii „Moldova” (1948-1961) si între 1950-1959 director al acesteia.

1973: S-a născut la Sighetul Marmației, atleta română Monica Iagăr.

Monica Iagăr (n. 1973)

S-a remarcat prin performanțe deosebite la săritura în înălțime, unde a obținut rezultatul maxim de 2,02 metri.

A ocupat locul I pe podium la Campionatele Europene Sevilla, Spania 1998, Campionatele Europene Budapesta, Ungaria 1998 și Cupa Mondiala Johannesburg, Africa de Sud 1998.

1989: A murit  la Bucureşti, realizatorul  TV român Tudor Vornicu.

S-a născut la 29 ianuarie 1926, la Angheleşti, Rugineşti, Vrancea.

A fost şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa, corespondent pentru Scînteia şi Agerpres.

A absolvit Academia Comercială din Bucureşti, în anul 1950.

Anul 1948 marchează începutul carierei sale de jurnalist: colaborează la ziarul Sportul Românesc şi la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române.

În anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1955 devine corespondent Agerpres la Paris, oraş din care transmite mai multe meciuri de rugby.

În anul 1960, a fost prezent la Jocurile Olimpice desfăşurate la Roma, alături de delegaţia României. Începând din anul 1964 începe colaborarea cu Televiziunea Română.

În cadrul instituţiei publice a deţinut mai multe funcţii, printre care: şef la redacţia Actualităţi, redactor-şef la redacţia emisiunilor culturale, director de programe, director adjunct al TVR. A realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale şi programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă.

A fost şi director coordonator la realizarea Festivalului Cerbul de Aur.

2001: A murit compozitorul de muzică uşoară Aurel Giroveanu; (n. 1916).

24 SEPTEMBRIE - NĂSCUŢI PENTRU MUZICĂ - Psihologul muzical

 2004: A avut loc (în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu şi a premierului Adrian Năstase) ceremonia solemnă a arborării drapelului naţional şi a drapelului NATO în faţa sediului Palatului Parlamentului din Bucureşti, ceremonie ce s-a desfăşurat simultan cu înălţarea drapelului României la sediul NATO de la Bruxelles (ora 10:45, ora locală – ora 9:45, la Bruxelles).

La 29.III.2004 România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (alături de alte şase state foste comuniste – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia), în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Washington, în prezenţa preşedintelui SUA, George W. Bush, a secretarului de stat american, Colin Powell, a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, şi a premierilor celor şapte state.

Drapelului naţional şi drapelului NATO

Acest lucru s-a petrecut după ce decizia summit-ului de la Praga (din 21-22.XI.2002, de invitare oficială de a adera la NATO a celor şapte state) a fost ratificată de Parlamentele tuturor statelor aliate. Astfel, numărul ţărilor membre ale Alianţei (fondate în 1949) se ridica la 26. În prezent organizaţia numără 28 de membri.

2001: S-a semnat Acordul de constituire a Grupului Naval de Acțiune Comună în Marea Neagră – Black Sea For.

Ambitiile Rusiei la Marea Neagra nu s-au incheiat cu Crimeea - analiza -  Hotnews Mobile

S-a semnat de către miniștrii de externe, sau reprezentanții lor din țările riverane Mării Negre (România, Bulgaria, Georgia, Federația Rusă, Turcia și Ucraina), la inițiativa Turciei.

Aceasta a fost prima organizație de cooperare navală militară din Marea Neagră, care reunește nave militare ale țărilor participante la acest Tratat.

 2008: A început la Bucureşti Summit-ul NATO, unul dintre cele mai mari evenimente politice internationale la acea data, care a reunit la Palatul Parlamentului României un număr de 26 lideri ai ţărilor aliate; (2-4 aprilie).

Astăzi se împlinesc zece ani de la summitul NATO de la București, cel mai  mare eveniment de politică externă organizat de România - caleaeuropeana.ro

2009: A murit matematicianul Lazăr Dragoş, autorul unor lucrări în domeniile mecanicii fluidelor, magnetoelasticităţii, aerodinamicii; (n. 1930).

Lazăr Dragoș - Wikipedia

A fost membru titular al Academiei Române din 1992.

2012: A murit Sziklavári Szilárd, solistul Operei Maghiare din Cluj; (n. 1980).

2015: A decedat dirijorul şi profesorul George Vintilă.

Maestrul George Vintilă s-a născut la 30 martie 1924 la Huşi, într-o familie de muzicieni, a studiat la Conservatorul ieşean, cu maestrul Antonin Ciolan. De asemenea a fost absolvent al Conservatorului P. I. Ceaikovski din Moscova, fiind coleg de generaţie cu Ghenadi Rojdestvensky, Igor Oistrach, Evgheni Svetlanov.

În perioada 1955-1959 a activat ca dirijor titular la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca şi ca lector la clasa de dirijat a Conservatorului Gh. Dima.

Din 1959 s-a stabilit la Iaşi, desfăşurându-şi activitatea pe mai multe planuri: dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Moldova, până în anul 1986, când s-a pensionat; director al aceleiaşi instituţii până în 1968, profesor de muzică de cameră şi orchestră la Liceul de Arte Octav Băncilă, profesor la clasa de orchestră şi dirijat a Conservatorului George Enescu, colaborator la Opera de Stat.

Cariera sa artistică a cuprins peste 1500 de concerte simfonice şi educative în ţară şi peste 150 de concerte în străinătate: Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Italia, Iugoslavia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Armenia, Uzbekistan etc. A colaborat cu peste 800 de muzicieni, între care nume de prestigiu precum David şi Igor Oistrach, Yakov Zak, Daniil Şafran, Boris Gutnikov,Viktor Tretiakov, Vladimir Spivakov.

2021: A decedat cântărețul Nelu Ploieșteanu (numele de scenă al lui Ion Dumitrache, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România ; n. 16 decembrie 1950, Ciorani, Prahova).

Și-a început cariera muzicală cântând în diverse localuri și a cântat o perioadă la  Teatrul de revistă Ion Vasilescu, avându-l ca dirijor pe Ion Albeșteanu.

În 1979 a plecat pentru prima oară într-un turneu în afara țării, cu Ansamblul Mugurelul (Franța, Italia, Belgia și Olanda). Au urmat după aceea alte turnee în Italia, Spania și Germania. Pleacă câte 6 luni, după care alte șase luni rămânea în țară. Ultima plecare a fost în 1996 în Germania.

După 1990 a lansat 18 albume. A cântat între 1990 și 1998 la Șarpele roșu și la restaurantul Perla, până în 2021. A avut de multe ori ocazia să rămână în străinătate dar a refuzat pentru că a dorit „să readucă în actualitate muzica veche românească”.

Îi lipsea mult de tot familia dar trebuia să plece pentru că, tot de dragul familiei pleacă de fiecare dată – să o poată întreține.

A avut cinci copii (patru fiice, un fiu) și doi nepoți. Fiul său, Mihai, a decedat în luna aprilie a anului 2018. Cele mai importante colaborări pe care le-a avut au fost acelea cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.

Nelu Ploieșteanu a decedat în dimineața zilei de 2 aprilie 2021, la Spitalul Floreasca, unde era internat în stare gravă ca urmare a complicațiilor provocate de virusul SARS-CoV-2.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/02/o-istorie-a-zilei-de-2-aprilie-video-4/


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfantul Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni | Doxologia

Cuviosul Tit a viețuit în timpul luptei împotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfantul Tit s-a călugarit de tânar și a dobandit doua mari virtuți: smerenia si ascultarea.

In vremurile prigoanelor impotriva sfinelor icoane si a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare si neclintit ca un adevarat Stalp al Ortodoxiei si al Bisericii lui Hristos.

Pentru marea sa dragoste, smerenie si curăție, Dumnezeu i-a daruit darul facerii de minuni, atât in timpul vietii, cat si dupa trecerea sa la cele veșnice. Sfantul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  4. ro.wikipedia.org.
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md.
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro.
  9. http://www.radioiasi.ro/fila-de-calendar-2-aprilie;
  10. Cinemagia.ro.

02/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: