ZIUA DE 4 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 4 octombrie în istoria  noastră

1509: A avut loc Bătălia de la Hotin între oastea Moldovei condusă de Bogdan al III-lea, domn al Moldovei între 2 iulie 1504–20 aprilie 1517, fiul lui Ștefan cel Mare și cea poloneză condusă de hatmanul Mikołaj Kamieniecki.

Lupta s-a încheiat cu victoria polonezilor și a fost ultima bătălie a războiului moldoveano-polon, început în 1502 și încheiat prin tratatul de pace de la Camenița de pe 22 ianuarie 1510, prin care Bogdan a renunțat la pretențiile asupra Pocuției și la planul de căsătorie cu Elisabeta Jagello în schimbul unor avantaje politico-economice.

1848: A apărut săptămânalul cu text bilingv român şi german, ”Bucovina’’, Gazetă Românească (Romanische Zeitung) pentru politică, religie și literatură” editat de fraţii Gheorghe si Alecu Hurmuzaki până la data de 20 septembrie 1850.

A fost primul periodic al românilor bucovineni şi o tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale ale poporului român.

Foto: tiparituriromanesti.wordpress.com.

Articolul – program publicat în primul număr, era programul revoluţiei române de la 1848 din Bucovina, exprimat   în „Petiţia Ţării”, iar ziarul se adresa în paginile sale întregului neam românesc.

Ziarul Bucovina, a avut colaboratori străluciţi: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Mihail Kogalniceanu, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţ etc.

Referindu-se la activitatea literară desfăşurată de “Bucovina”, Nicolae Iorga o asemăna cu cea a ”Daciei Literare”.

1853: Turcia declară război Rusiei. Începe oficial războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia, pe de o parte şi Turcia, Anglia, Franţa şi Regatul Sardiniei, pe de altă parte.

Conflictul a început, de fapt, în 21 iunie 1853, când Rusia a ocupat principatele Moldovei și Valahiei, fără a declara război puterii suzerane, Imperiul Otoman; unii dintre generalii de la Sankt Petersburg doreau să stabilească granița rusească pe Dunăre și să anexeze cele două state românești, așa cum în 1812, imperiul țarilor cotropise Basarabia.

Diplomații ruși voiau chiar mai mult: ei credeau că este posibilă cucerirea Constantinopolului și chiar a Ierusalimului. Turcii, sprijiniți de englezi și francezi, au prezentat rușilor un ultimatum pentru retragerea trupelor, iar în urma refuzului, la 4 octombrie au declarat război Rusiei. Războiul s-a purtat pe două continente: la Dunăre, la Marea Baltică, în Crimeea, în Transcaucazia.

Operaţiunile militare au avut loc la Dunăre, în Transcaucazia, la Marea Baltică şi în Crimeea (unde a fost teatrul principal de război).

Rusia a fost înfrântă, iar Tratatul de Pace a fost semnat la 30 martie 1856 (18 martie 1856 pe stil vechi).

Principalele lui prevederi priveau transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare, pe țărmul acestei mări fiind interzisa construirea de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel.

Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pentru pretențiile sale de dominație a regiunii.

De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunare și la gurile ei sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunarene – Moldova și Valahia – care rămaneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative, instituții care aveau sa fie puse sub supravegherea puterilor victorioase, desființîndu-se astfel protectoratul Rusiei.

Turcia era obligată să respecte administrația independentă a principatelor Moldovei și Valahiei, deplina libertate a credinței și legislației, comerțului și navigației.

De asemenea a fost stabilită convocarea în principate a Divanurilor Ad-hoc (fapt realizat în 1857 la Iași și București) pentru exprimarea dorinței populației asupra unirii și altor principii fundamentale de organizare a statului; (art. 24).

Harta Principatelor Române la 1856

Din punct de vedere teritorial, pentru înlăturarea Rusiei din regiune, se hotărăște restituirea către Moldova a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail şi implicit controlul asupra gurilor Dunării.

Până în 1812 acestea fuseseră parte integrantă a Principatului Moldovei.

 1859: S-a născut la   Sasca Mare, Suceava, compozitorul român George Cosmovici; (d.14 februarie 1927, Paris).

1873:  S-a nascut matemaicianul român Gheorghe Țițeica, profesor universitar, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române; (d. 1939).

1881: S-a nascut la Craiova, George (Gogu) Constantinescu, inginer constructor român, stabilit din 1912 în Anglia, intemeietorul unei noi stiinte, “sonicitatea” (metoda de transmitere a puterii, prin unde de presiune, utilizând proprietatea de compresibilitate a lichidelor).

A construit cel mai performant sistem de sincronizare a tragerii la avioane, prin spaţiul lăsat de palele elicelor acestora.

A materializat primul tun sonic.

A proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive, fără ambreiaj şi roţi dinţate, bazată pe efectul inerţial al maselor în mişcare.

A gândit primul  hidroglisor care a fost materializat în jurul anilor 1970 de către ruşi.

A demonstrat efectul termic al sonicităţii prin realizarea primului calorifer sonic.

A fost membru titular al Academiei Române din 1965.

Revista engleză The Graphic il considera unul dintre cei 17 titani ai lumii, care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister ; (a decedat la Corniston, in Marea Britanie la 11 decembrie 1965).

1883 : A început să circule trenul Orient-Express, pe ruta Paris–Varna

La 5 iunie 1883, primul tren Express d’Orient a părăsit Parisul către Viena.Traseul inițial, folosit pentru prima dată pe 4 octombrie 1883, a fost de la Paris, Gare de l’Est, până la Giurgiu, prin Munchen și Viena.

La Giurgiu, pasagerii au traversat Dunărea cu feribotul spre Ruse, de unde au luat alt tren spre Varna și au încheiat apoi călătoria spre Constantinopol cu feribotul. În 1885, a operat altă rută, de data aceasta ajungând la Istanbul cu calea ferată de la Viena la Belgrad și Niš, transport cu trăsura către Plovdiv și feroviar din nou spre Istanbul. Trenul a fost redenumit oficial Orient Express în 1891.

1895: Se formează guvernul lui Dimitrie A. Sturdza în România, imediat după demiterea guvernului conservator a lui Lascăr Catargiu; (3 octombrie 1895).

Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu – (n. 10 martie 1833  — d.8 octombrie 1914 ) , om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii  1895- 1909.

A fost, de asemenea,  academician si Președintele Academiei Romane între anii  1882-1884.

Consiliu de miniștri liberal care a guvernat România în perioada 4 octombrie 1895–21 noiembrie 1896. În calitate de președinte al PNL, Sturdza a fost desemnat de patru ori să formeze un Consiliu de miniștri, ocupând și portofoliul altor ministere de însemnătate.

Ca ministru de Externe, a semnat un protocol de prelungire a Tratatului secret de alianță dintre România și Austro-Ungaria cu prilejul vizitei la București a împăratului Franz Josef I. Activitatea guvernului a fost marcată de „chestiunea Ghenadie” (val de manifestații și proteste organizate de opoziție împotriva guvernului având ca pretext îndepărtarea în condiții neobișnuite a mitropolitului primat Ghenadie de la conducerea Bisericii).

1895:  Se constituie societatea petrolieră “Steaua Română“, una dintre cele mai mari şi mai importante societăţi din istoria industriei petroliere din România.

Foto: O acţiune a Societății „Steaua Română”

 În anul 1897, după ce a achiziționat în întregime zona petrolieră din jurul orașului Câmpina, a fost construită o rafinărie modernă, pe o suprafață de 13,5 hectare. 

Rafinăria ”Steaua Română” din Câmpina în 1908 FOTO ziaruloglinda.ro Steaua Română SA

La darea ei in folosință, era considerată cea mai modernă și cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalații de export la Constanța și Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o stație de conducte de apă pe râul Doftana.

 1904: A murit la Botosani, Ioniţă Scipione Bădescu, publicist şi poet; membru al „Junimii” si prieten cu Mihai Eminescu;  (n. 15 mai 1847, Răstolț, județul Sălaj).

A studiat la Budapesta, continuand la București și la Iași. unde a devenit membru al Societății Junimea și s-a împrietenit cu Eminescu.

A avut o intensă activitate publicistică, fiind pe rând redactor la Curierul de Iași, Pressa, Trompeta Carpaților, Timpul din București.

Este numit revizor școlar pentru județele mai întâi pentru județele Neamț și Suceava, apoi pentru Botoșani și Dorohoi. Pe 2 martie 1886, scoate la Botoșani publicația Curierul român, publicația care va aparea până în 1904, anul morții sale.

A colaborat la o serie lungă de publicații, între care Albina (Pesta), Albina Carpaților (Sibiu), Amicul Familiei (Gherla și Cluj), Concordia și Federațiunea (Budapesta), Fenice (Oradea), Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina (Cernăuți), Glasul (București).

 1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a inaugurat Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty

1933: S-a născut Florea Firan, profesor universitar, critic şi istoric literar, publicist şi editor, fost director al revistei şi editurii „Scrisul Românesc” din Craiova.

1933: S-a născut George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator, stabilit la Paris, din 1971; (m. 2014).

1934: S-a născut la  Bucureşti, marele actor român de teatru și film,  Mircea Albulescu (Iorgu Constantin Albulescu), profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.

A decedat în ziua de  8 aprilie 2016, București.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în filme. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat.

Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, spune : “ Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.”

De asemenea a  jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu.

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea, Manole Marcus, Mircea Daneliuc , Alexa Visarion , Nicolae Mărgineanu, Nicolae Breban, Dinu Tănase , Mircea Drăgan , Mircea Moldovan, Andrei Blaier .

In perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București.

Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002), al Uniunii Cineaștilor din România, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A primit „Ordinul Meritul Cultural” și „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

Teatrul Proiect Campina a luat in anul 2013 numele lui Mircea Albulescu.

Actorul a fost  autorul unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”.

În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică .

1941: S-a născut la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin, pictorul Silviu Oravitzan Creţu, a carui artă este considerată de critica de specialitate a-și avea rădăcinile în arta religioasă a Răsăritului creștin-ortodox.

Este fondatorul  galeriei „Pro Arte” din Lugoj şi al unei galerii de artă la New York.

Intre 1960 și 1963 pe cele ale Universității din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice. În 1983 a obținut Bursa Logos, la Paris iar in 1984 a primit Bursa Fundației Peer Mattsson din Suedia.

Din 1985 până în 2006 a fost director al Galeriei Pro Arte din Lugoj si din 1997 a fost profesor invitat la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice (clasa profesorului Constantin Flondor).

Din 2005 este afiliat Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER). In 1997  a devenit Cetățean de onoare al Oraviței,iar 2004 a fost nominalizat  Cetățean de onoare al orașului Lugoj.

 A fost distins cu numeroase premii, intre care se remarca:

• 2004 – Premiul Ardaf
• 2004 – Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler, Președinția României
• 1980 – Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici a Ungariei la Hajduoszsormeny, Debrecen, Ungaria

1943: S-a născut actorul şi cântăreţul  de muzica folk Florian Pittiş, actor la Teatrul “L. S. Bulandra” (“Hamlet”, “Câinele grădinarului”, “Cântec despre mine însumi”).

  A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

A fost, de asemenea un apreciat  realizator de emisiuni radio in care a adus o contribuție notabilă la  popularizarea muzicii pop-rock

In 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, pentru ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, care emite exclusiv pe Internet.

A decedat în urma unui cancer la 5 august 2007, si a fost înmormântat cu onoruri masonice.

1943: S-a născut în  satul Fâlfani, comuna Stolnici, jud.Argeș, cantautorul român Marian Nistor, unul dintre fondatorii trupei Savoy al carei solist şi lider a fost.

A înființat propria trupă alături de Ionel Samuilă (chitară bas), Ionel Orban (clape), Nichi Rotărescu și George Mitrea (percuție), inițial numită „Stelele 23” (pentru că fusese formată la Uzina 23 August) și ulterior Portativ.
Formația, descoperită de Margareta Pîslaru, a mers la Teatrul de revistă Constantin Tănase de unde a luat denumirea de Savoy la sugestia lui Arșinel Stroe, după numele sălii Savoy unde prin anii 69-70 aveau loc repetițiile muzicale.

Deși formația Savoy a fost desființată în anul 1992, conducătorul acesteia compune și interpretează și astăzi sub titulatura de Savoy, împreună cu actuala soție, Dorina. Amândoi au scos mai multe compilații ce păstrează sound-ul original, având împreună 15 albume.

Până în vara anului 2011 artistul colaborase la 44 albume muzicale.

1947 (4-9 octombrie) : La Congresul al XVIII-lea al Partidului Social-Democrat din România, participanţii cedează presiunilor făcute de comunişti şi acceptă să intre în tratative pentru fuziunea cu Partidul Comunist Român, primul act prin care se pregătea transformarea partidului comunist în „partid unic”în ţara noastră.

A fost primul act prin care se transforma partidului comunist în Partidul Unic Muncitoresc. În februarie 1948 PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). Două luni mai tîrziu, liderii PSD au fost arestați, fapt care a cauzat dispariția partidului din viața politică.

1957: S-a născut la Turnu Severin, actriţa Valeria Sitaru.

 In 1981 este absolventă a Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru,şsi debutează alături de actori celebri, cum ar fi Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuţă si Costel Constantin în drama ” Semnul şarpelui” regizată de regretatul Mircea Veroiu.

  Se casatoreste de tânară cu colegul de actorie Florin Zamfirescu iar la 21 de ani, pe 9 noiembrie 1978 o naşte pe Ştefana fiica lor. Recasatorita mai are o fiica Cristina.

In 2004 o gasim  vicepresedinte al unui partid si candidata in Senatul Romaniei.

Recăsătorita, mai are o fiica Cristina.

În prezent este actrita la teatrul Odeon si teatrul Act din Bucuresti, regizor la Studioul de teatru „Casandra”, Teatrul ” Nottara ‘ si ” Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian”, profesoară de Arta actorului la UNATC, scriitoare şi realizatoare de emisiuni tv.

Foarte talentata in „arta scrisului scurt ” a lansat si castigat premiul de publicistica cu volumul ” La stradute ”  / 2006   (ed. Prier, Drobeta Turnu Severin) un volum de tablete si scurte meditatii asupra a 101 strazi din Bucuresti,  dedicat fiicei sale Stefana Samfira iar in iulie 2008 a lansat „În centrul atenţiei” – un volum de interviuri elegante şi provocatoare în acelaşi timp .

1958: S-a născut la Negreşti, judeţul Vaslui, cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocăriţa.

In 1979 a castigat echivalentul de atunci al titlului „MISS Romania” din zilele noastre, si anume locul 1 al primului concurs de frumusete feminina din Romania sub deviza „Munca, Tinerete, Frumusete”, concurs ce a avut loc la Costinesti.

S-a  stabilit impreuna cu al doilea sot, Stefan Cigu,  in orasul Bistrita (unde locuieste si in acest moment), alaturi de cei 3 copii ai lor (baiatul Matildei din prima casatorie si un baiat si o fata ai lui Stefan dintr-o casatorie anterioara). Cei trei copii ai familiei au urmat tot cariere muzicale.

A studiat la Facultatea de Muzica, in cadrul Universitatii Spiru Haret, de curand absolvind si masterul in folclor.

1873 (4/16) :  S-a nascut la Turnu Severin matematicianul român Gheorghe Țițeica, profesor universitar, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române; (d. 5 februarie 1939, București).

A fost profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București și membru al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica.

Concepte ca: Problema piesei de cinci lei (Teorema lui Țițeica), suprafață Țițeica sau curbă Țițeica îi poartă numele.

1978: S-a născut la Iaşi, actorul Marius Manole, considerat de critică un fenomen al teatrului românesc.

A absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Actorie, iar intre 2002 şi 2003, a urmat cursurile secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din București.

A jucat pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti, Bulandra, Metropolis, Odeon, ArCuB, de Comedie, Green Hours, Godot Cafe-Teatru, ale Televiziunii Române, dar și ale celei internaţionale.

În anul 2006, Marius Manole a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (Şarikov, Tipograf Tipografovici – „Inimă de câine“, după Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonski), alături de Victor Rebengiuc şi Marius Stănescu. De asemenea, în 2003 a fost nominalizat, tot în cadrul UNITER, pentru debut, cu rolul Paulie în spectacolul „Drept ca o linie“, de Luis Alfaro, în regia lui Radu Apostol.

În 2007, i-a fost acordat, în cadrul aceleiaşi gale, Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – Paul, „Stă să plouă“, Teatrul LUNI, Green Hours. A obţinut Premiul pentru tineri creatori, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru Puck din „Visul unei nopţi de vară“ de William Shakespeare

A participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante „Andrei Șerban“ la Horezu și New York, atelier realizat de Institutul Cultural Român din New York cu sprijinul ICR din București, în 2009.

La cea de-a nouăsprezecea ediţie a Galei UNITER, Marius Manole a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal, pentru Ermolai Alexeevici Lopahin din „Livada de vişini“. În 2009, a obţinut premiul FestCO pentru rolul principal din spectacolul „Ioana şi focul“ de la Teatrul de Comedie.

1977:  În cadrul unei festivităţi desfăşurate la Paris, fotbalistul Dudu Georgescu (Dinamo Bucureşti), a primit pentru a doua oară ‘’Gheata de aur’’, distincție care se acordă anual celui mai eficace jucător dintr–un campionat naţional.

Dudu Georgescu e născut pe 1 septembrie 1950, la Bucureşti.

A început fotbalul la Progresul, dar consacrarea a cunoscut-o la Dinamo, unde a jucat în perioada 1973 – 1983.

Cu „cîinii” a cîştigat 4 campionate şi o Cupă, a fost de patru ori consecutiv golgeterul României, între 1975 şi 1978, el păstrîndu-şi şi acum titlul de cel mai bun marcator din istoria Diviziei A: 252 de goluri în 370 de meciuri.

Apogeul carierei: cîştigarea Ghetei de Aur de două ori (1975 – 33 goluri și în 1977 – 47 goluri).

Pentru „naţională” a înscris 21 de goluri în 44 de meciuri.

1977: S-a născut  Cabral Ibacka, actor și prezentator TV din Romania.

În anul 1996 joaca in filmul „Je ne marcherais jamais seul”, film prezentat in anul 1997 la Cannes.

Îsi incepe cariera la Antena 1, în 1998 cu emisiunea „Roata de rezerva”. Din anul 1999 pana in anul 2000, prezinta mai multe emisiuni in cadrul televiziunii Prima Tv.

In anul 2000, trece la Acasa TV, un post de televiziune aflat sub „patronajul” celei mai mari institutii media romaneasca, MediaPro. In anul 2004 joaca in filmul „Catacombs” alaturi de celebra P!nk.

Cabral e un foarte bun sportiv. De la 6 ani practica kickbox si thaibox. Are multe titluri de campion si vicecampion national la kickbox si thaibox, pana la 23 de ani, concurand cu succes atat semi-contact cat si full-contact. Se antreneaza in paralel cu sora lui, Artemis, care la randul ei strange in palmares o panoplie impresionanta de titluri de campioana si vicecampioana la kickbox. La 17 ani devine vicecampion in Cupa Europei la kickbox. In 1997 incepe sa predea Tae-Bo, fiind primul promotor al acestui sport in Romania. A devenit licentiat in sport tocmai pentru a putea preda intr-un viitor apropiat, dorinta lui fiind de a avea cea mai tare echipa de kickboxeri juniori.

 1989: A murit la București, interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu; (n. Pâncești, județul Bacău,1927).

Piesa de referință a carierei lui rămâne „Lalele” compusă de Temistocle Popa. În anul 2001, grupul Suprem pune în circulație o inedită versiune a hitului (aranjament, remix DJ Phantom), în care se pot auzi și fragmente din înregistrarea originală, cu vocea lui Luigi Ionescu.

2006: După o perioadă de câteva luni de interimat, Serviciul Român de Informații (SRI) , a avut  un nou director în persoana lui George Maior, un politician   membru al PSD.

Claudiu Săftoiu, fostul consilier al președintelui  Traian Băsescu, a fost  numit director al Serviciului de Informații Externe român (SIE).

2006: A murit la București, fotbalistul şi antrenorul român Traian Ionescu; (n. 17.07.1923, Văleni, jud.Argeș).

Ca jucător de fotbal, a câștigat cu echipa C.C.A. București Campionatul Național de fotbal în 1951 și Cupa României (în edițiile 1948-1949, 1950, 1951). A îmbrăcat de cinci ori tricoul cu nr. 1 al Echipei Naționale a României.

Ca antrenor, a depus o rodnică activitate în cadrul clubului Petrolul Ploiești (1952-1957), realizând aici o puternică pepinieră, care a dat fotbalului românesc o serie de jucători valoroși (Sfetcu, Dridea I, Dridea II, Florea, Tabarcea, Badea, G. Marin). Între anii 1959-1969 a activat, cu unele intermitențe, la conducerea tehnică a echipei Dinamo București, aducându-și o importantă contribuție la obținerea unor performanțe de prestigiu pentru această echipă: titlul de campioană a României (1961/1962, 1962/1963, 1963/1964, 1964/1965) Cupa României la fotbal (1963/1964 și 1967/1968).

A promovat în fotbalul mare viitori jucători celebri precum Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ion Pîrcălab, Radu Nunweiller și Constantin Frățilă.

Apoi a lucrat ca antrenor de fotbal în Turcia, unde a câștigat campionatul Turciei cu echipa Fenerbahce Istanbul în sezonul 1969/1970. Revine la Dinamo București, unde activează în sezoanele 1970-1972, contribuind la cucerirea a încă un titlu de campioană națională în ediția 1970/1971.

2007: A murit la Viena, senatorul PSD Antonie Iorgovan; (n. 9 aug 1948 în satul Gornea din comuna Sichevița (județul Caraș-Severin).

Între anii 1992-1996, a fost judecător la Curtea Constituţională a României fiind  supranumit “Părintele Constituţiei”, deoarece a îndeplinit funcția de Președinte a Adunării Constituante.

Din anul 1972, Antonie Iorgovan a fost cadru didactic la Catedra de Drept Public a Facultății de Drept a Universității București.

A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent universitar stagiar (1972-1975); asistent universitar titular la disciplinele: Drept constituțional, Drept administrativ, Drept financiar, Dreptul muncii (1975-1980); lector universitar la disciplina Drept administrativ și știința administrației (1981-1990); conferențiar universitar la disciplina Drept administrativ, numit prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 6696/1993 (1990-1993). Din anul 1993, deține funcția de profesor universitar la aceeași universitate.

Începând din anul 1995 a fost conducător la doctorat la disciplina Drept administrativ. Între anii 1995-1996 și 2003-2004 a fost profesor invitat la Facultatea de Drept, Universitatea Paris 1 (Pantheon – Sorbonne). Din anul 1995 este președinte al Consiliului Științific al Institutului de Științe Administrative al României, cu sediul la Sibiu. În anul 1998 este ales ca rector al Universității Româno-Germane din Sibiu, din cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană. A lucrat și ca profesor titular al Universității „Nicolae Titulescu” din București.

În paralel cu activitatea didactică, prof. Iorgovan a devenit din anul 1996 avocat pledant în Baroul București, fiind coordonatorul Societății civile de avocați „Prof. Iorgovan și Asociații”, cu sediul în București.

2007: A decedat regizorul  de operă Hero Lupescu.

S-a născut în orașul Roman la 17 iunie 1927, într-o familie evreiască.

Tatăl său, Avram Wolfsohn, a fost un cunoscut cantor la Sinagoga Mare din Bucureșt

Hero Lupescu a terminat cursurile Facultății de Regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală „Anatoli Lunacearski” din Moscova (1951-1954) si a susținut examenul de diplomă la Opera Română din Timișoara, cu spectacolul Evgheni Oneghin de Ceaikovski (1954).

A lucrat timp de 34 de ani la Opera Română din București și a realizat, de-a lungul carierei sale, numeroase spectacole. A debutat pe scena Operei Române din București în 1955, cu spectacolul „Boema”, de Puccini, interpreți Valentina Crețoiu, Dinu Bădescu, Șerban Tassian etc.

Ultima sa premieră la aceeași operă bucureșteană a fost tot „Boema”, în 1993, însă a regizat spectacole și pe alte scene, inclusiv în străinătate – Opera din Sarajevo, din Ruse sau cea din Ankara.

A fost profesor la clasa de operă a Conservatorului bucureștean, printre studenții săi numărându-se mulți dintre maeștrii de ieri și de azi ai scenei lirice bucureștene sau soliști de prestigiu ai teatrelor de operă din țară sau din străinătate.

În 1983 regele Hassan al II-lea al Marocului i-a conferit distincția „Legiunea de Onoare”.
Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, i-a acordat in 1984,Premiul Olimpic „Colanul de Argint”, „pentru aportul artei în spectacolele sportive”, iar in 2001 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Cavaler.

2011: A decedat renumitul medic chirurg român Mircea Olteanu.

Născut la 15 decembrie 1926 la Galaţi, Mircea Olteanu a urmat studiile universitare la Facultatea de Medicină din Bucureşti. După ce, în 1968, şi-a dat doctoratul cu teza „Dinamica pătrunderii fosforului radioactiv în sistemul camerular al ochiului, sub forma unor medicamente administrate local, la animalul normal şi la om, în maladia de iradiere acută”.

Mircea Olteanu şi-a continuat specializarea la Paris, Lyon, Odessa, Barcelona, Boston, Baltimore.
Ctitor de şcoală medicală, Mircea Olteanu, fost bursier al ONU, a desfăşurat o bogată activitate didactică în calitate de profesor de oftalmologie şi şef al Catedrei de oftalmologie – ORL al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti si şef al Clinicii de Oftalmologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila’ din Bucureşti.

A fost profesor vizitator la Londra, Paris, Cordoba (Argentina) şi Tokyo. A fost medic militar cu gradul de general.

Din iniţiativa sa a fost creat în ţara noastră un centru de transplant de cornee şi a introdus tehnica protezării ochiului cu cornee şi cristalin din masă plastică.

Rezultatele întregii sale activităţi au fost prezentate în peste 140 de lucrări ştiinţifice (tratate, monografii, studii)

Este autorul a 16 cărţi, dintre care „Oftalmo-chirurgie. Atlas” a fost distinsă cu un premiu al Academiei Române, a cinci invenţii şi a 50 de filme ştiinţifice.

În anul 1981, la Roma, împreună cu prof. Cristian Barnard (Republica Sud-Africană), Mircea Olteanu a primit Premiul în chirurgie.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii Române de Oftalmologie, al Academiei de Ştiinţe din New York şi al altor instituţii ştiinţifice.

2016: A decedat la București, prozatorul și dramaturgul român Ion Ochinciuc (n. 21 august 1927, Sculeni, județul Iași), autor de romane polițiste și piese de teatru.

A debutat în domeniul jurnalistic în anul 1952, la „Veac nou” cu reportaje, în domeniul literaturii a debutat cu piesa de teatru „Stânca Miresei” în anul 1960, la Teatrul Armatei (azi Teatrul „C.I. Nottara”), iar prima carte, romanul polițist “Răzbunarea Ofeliei” ia fost publicat în anul 1967

A fost membru titular în Uniunea Scriitorilor din România începând din anul 1970.

A lucrat mai bine de 20 de ani în Radio.

2018 : Timișoara a devenit primul oraș din România care a folosit pe un curs de apă interior transportul în comun de persoane, ca alternativă de deplasare ecologică pe Bega.

Transportul regulat cu hidrobuze (vaporetto) a devenit cel mai nou subsistem de transport public în oraș, fiind asigurat de Societatea de Transport Public Timișoara. Se desfășoară pe o distanță de aproximativ 7 kilometri din Canalul Bega.

Bega a fost primul canal navigabil din România, primele curse de pasageri pe Bega fiind între 1869–1967.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Ierotei

Sfântul Mucenic Ierotei a primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel.

A fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul. Sfântul Ierotei a fost primul episcop al Atenei.

A participat la inmormântarea Maicii Domnului.

A trecut la cele veșnice pe 4 octombrie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/04/o-istorie-a-zilei-de-4-octombrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 2 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 octombrie în istoria noastră

1409: Cea mai veche pisanie, care s-a păstrat, aflată la Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din Streisângeorgiu (jud.Hunedoara).

Construită în stil romanic, între 1313–1314, pe locul unei biserici de lemn datate din 1130–1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune. Sunt menţionaţi „jupan” Chendreşu, ctitorul, şi soţia sa, „jupâniţa” Nistora, împreună cu fiii.

Foto: Absida altarului

În interiorul bisericii, pe fața estică a turnului clopotniței, s-a descoperit cea mai veche pisanie din câte se cunosc până în acest moment în întreaga artă medievală românească, având următorul text:

„În numele Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, au zidit jupân Cândreș și jupânița sa, Nistora, și fiii lui această mănăstire Sfântului mare mucenic și ataș a lui Hristos, Gheorghe, și s-a săvârșit și s-a scris, pentru pomenire și sănătate și mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon crai, voievozi ai plaiurilor fiind Ioanes și Iacov, anul 6917 (1409), octombrie 2 zile”.

 1569: Domnitorul Bogdan al IV-lea Lapusneanu depune omagiu regelui polon Sigismund al II-lea August.

Era născut în anul 1553 si a urmat la tronul Moldovei  după uciderea tatălui său, Alexandru Lapusneanu, la vârsta de  15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra.

Bogdan Lăpuşneanu a domnit în Moldova între anii 1568-1572. A ajuns  pe tronul Moldovei la o vîrsta fragedă. Grigore Ureche scrie că în 1568, cînd a venit la domnie, avea 15 ani. Un contemporan, preot armean din Camenița, în Podolia, care tinea o cronică și care l-a văzut personal pe Bogdan în acest oraș, scria că în 1571 tanărul prinț avea 17 ani.

A fost partizan politic al polonezilor, cu care a încheiat tratate de supunere și s-a înrudit.

Purtarea lui i-a nemulțumit  pe boierii țării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, care se temeau mai ales de introducerea catolicismului in Moldova.

La sfîrşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov, Ioan Tarlo, dar a fost atacat si făcut prizonier de către nobilul polonez C. Sborowski cu care se certase.

In timpul  scurtei lupte care s-a dat, Bogdan a primit mai multe răni, dintre care una la cap, avea să lase grave urmări.

Dupa  prinderea și închiderea lui, boierii se plâng la Poartă, iar aceasta îl numește domn, in mai 1572, pe Ioan Voda cel Viteaz.

Cîteva luni Bogdan a rămas prizonierul lui Sborowski, pană a putut plăti răscumpărarea.

Încercând zadarnic să mai revina pe  tron cu ajutorul polonezilor, alungat și rătăcind pe la Viena, apoi în Saxonia la Dresda, la Paris si  la Copenhaga. In cele din urmă soarta îl va duce pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la curtea lui Ivan cel Groaznic. Țarul l-a primit, i-a promis ajutorul pentru a relua domnia Moldovei și i-a acordat două domenii – Luh și Tarusa.

Boala de care suferise de pe urma rănii primite la cap s-a agravat și în septembrie 1575 Bogdan a murit la Moscova, aproape orb.

 1602: Boierul Stroe Buzescu, mare stolnic în timpul domniei lui Mihai Viteazul și  unul dintre marii sai generali, moare dupa luptele de la Ogretin şi Teişani. Era unul dintre fratii Buzesti, alaturi de  Preda și Radu, care i-au slujit cu credinta pe voievozii  Mihai Viteazul și Radu Șerban în bătălii, îndeplinind diferite misiuni care li s-au încredințat.

După asasinarea lui Mihai Viteazul, Movileștii din Moldova au vrut să-și pună domn în Țara Românească pe unul de-al lor, Simion Movilă.

Radu Șerban, unul dintre apropiații lui Mihai, a dus însă lupte cu Simion Movilă, pretendentul moldovean, care avea sprijin din partea tătarilor.

Foto: Fraţii Buzeşti într-o frescă de la Mănăstirea Călui În stânga este Preda, în dreapta Stroe.

Luptele s-au dat la Obretin și Teișani (Prahova), în zilele de 13 și 14 septembrie 1602, dramatismul confruntării fiind consemnat și într-un  document din vremea  voievodului Radu Șerban: 

„au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul”,

La un moment dat, pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru niciuna dintre părți, s-a convenit ca un viteaz din ambele tabere să se confrunte în luptă. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu și din partea tătarilor a fost trimis Mârza, cumnatul hanului tătar Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora.

Se spune că alura uriașă și figura îngrozitoare a „păgânului” i-a făcut pe români să amuțească atunci când l-au văzut.

„Cu toate că nu mai era în puterea tinereții, Stroe Buzescu a dovedit mult curaj și abilități deosebite în lupta cu uriașul tătar care a murit de sabia sa. Deși victorios, Stroe Buzescu a fost rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Această rană infectată cu venin de viperă nu s-a mai putut vindeca, cu toate insistențele doctorilor brașoveni și, după trei săptămâni, eroul de la Teișani s-a sfârșit din viață, la 2 octombrie 1602.

 Soția sa, Sima Stolniceasa, care se trăgea din neamul boierilor Rudeni, i-a luat trupul și l-a îngropat la mănăstirea Stănești din Vâlcea. Pe lespedea de piatră care-i acoperă mormântul a fost reprodusă, în basorelief, scena luptei cu tătarul. 

Foto: Piatra tombală a mormântului boierului-oştean Stroe Buzescu din  Biserica Mănăstirii Stănești

Inscripția, scrisă în română, concepută chiar de soția eroului, vorbește despre vitejia acestuia:

„(…) iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte !’ (C. Bălan, ‘Inscripții medievale…”).

 1847: S-a născut în localitatea Zam, comitatul Hunedoara, Regatul Ungariei memorialistul român Francisc Hossu-Longin. De profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor”;  (m. Băsești, Maramureș, Regatul României 1935).

A fost un reputat avocat și om politic. Între 1868–1872 a urmat Dreptul la Universitatea din Pesta, după care s-a stabilit ca avocat la Deva. A fost membru al Societății „Petru Maior”, în timpul studenției, și al Astrei. A lucrat în redacțiile revistelor Familia și Gura satului, în care a și publicat materiale literare sau de informație generală.

A mai colaborat la Calicul, Gazeta ilustrată, Gazeta Transilvaniei, Transilvania. A fost membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român, apărător în procesul Memorandului. Opera sa, Amintiri din viața mea, scrisă la bătrânețe, donată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca și publicată postum (1975), reconstituie, fără pretenții literare, dar cu savoarea autenticității, moravuri și întâmplări caracteristice vieții transilvănene din a doua jumatate a veacului trecut, oferind și un interesant material documentar istoric.

1858: Scoala regimentară provizornică din Iași se transformă în Scoală militară, cu o durata a studiilor de trei ani pentru ofiterii de infanterie si cavalerie si de patru ani pentru ofiterii de artilerie si de stat major.

Indrumatorul scolii pe probleme de conducere, invatamant si administratie, a fost numit colonelul Pavel Scheletti,  director fiind numit  capitanul Gheorghe Adrian.

1866: S-a născut în localitatea Lisa din jud. Brașov, istoricul și filologul român Gheorghe Popa-Lisseanu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 14 mai 1945, București.

A fost elevul lui B.P. Hașdeu și a lui G.Dem. Teodorescu, de la aceștia deprinzând meșteșugul căutării probelor existenței poporului român.

Și-a dedicat întreaga viață cercetării istoriei, culturii și limbii poporului român, în acest sens petrecând mult timp în arhive, unde a identificat și apoi publicat, materiale cu privire la daci și teritoriile acestora precum și texte medievale latine și grecești de până la constituirea formațiunilor statale românești.

Este autorul lucrării monumentale Fontes Historiae Daco-Romanorum (20 vol.), despre daci și teritoriul vechii Dacii. Alte lucrări: Breviarium historiae Romanae, Tablele cerate descoperite în Transilvania, Cetăți și orașe greco-romane în noul teritoriu al Dobrogei, Limba română în izvoarele istorice medievale, Dacia în autorii clasici.

 1875: A decedat la București, inventatorul român Petrache Poenaru,un strălucit pedagog și un luptător pentru dreptate socială şi naţională;(n.10 ianuarie 1799, Benești, Vâlcea).

A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris si participă la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu in timpul careia editeaza „Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, care a însemnat nu numai primul ziar românesc de propaganda  din istoria presei scrise din România dar si o publicatie de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor.

A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde a funcţionat apoi şi ca director.

Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. Este cel care a inventat “tocul rezervor” (stilograful), brevetat de guvernul francez la 25 mai 1827.

Foto: Brevet acordat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor (Nr. 3208, Paris, 25 mai 1927), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni.

 Poenaru a contribuit în 1831 la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, în 1845 intră în Asociaţia Literară, în 1861 devine membru de onoare al vestitei Societăţi Astra, este preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului, în 1870 devine membru al Societăţii Academice Române.

Îndeplineşte mai multe funcţii administrative de stat, cum ar fi „şef de masă” la Marea Postelnicie (1830-1855, la acea vrema aşa se numea Ministerul de externe al ţării), membru în Comisia documentelor (1857), membru în Comisia de Stat, membru în Comisia pentru eliberarea robilor (1848).

A fost militant pentru introducerea sistemului metric-zecimal in Ţara Românească.

A fost primul care a strâns date stiintifice despre Tezaurul de la Pietroasa; a publicat primul dictionar francez-român împreuna cu Aaron Florian si G. Hiel (n. 10 ianuarie 1799).

1877: Românul Radu Porumbaru a urcat (în timp ce se afla la studii la Paris), pe Mont Blanc, cel mai înalt munte din Alpi ( 4810 m ) si al doilea ca inălțime din Europa, după muntele Elbrus din Caucaz (5462 m).A fost primul român care a reuşit această ascensiune si a fost menţionat în vechea Carte de Aur de la sediul Clubului Alpin Francez din Chamonix.

Radu C. Porumbaru (n. București,30 ianuarie 1854, – d.1913).

„Licențiat în științele fizico-chimice de la Paris. Inginer de la școala de mine din același oraș.

A făcut în urmă studii speciale de inginerie industrială în diferite centre din străinătate. Reîntors în țară, a predat timp de doi ani cursul de chimie la școala militară de aplicație.

A părăsit însă profesoratul și s-a consacrat industriei și comerțului, în cari aptitudinile sale, studiile sale speciale, spiritul său întreprinzător găsea o întrebuințare mai practică. A condus câtva timp industria părintească de apă gazoasă, cea dintâi industrie de acest fel înființată în București.

La constituirea primei societăți române pentru fabricarea hârtiei a fost cel dintâi director al acestei societăți, în care calitate a instalat fabrica de la Letea.

Stabilit la Letea, d. Porumbaru a înființat acolo o cantina, o brutărie și o fabrică de glucoză, iar pentru a pune capăt speculei de care suferea comerțul și industria din jud. Bacău, a întemeiat sub președinția sa Banca Comercială, care a ajuns la o prosperitate uimitoare și aduce mari și incalculabile servicii.

În politică a fost un național-liberal statornic și devotat. În Parlament a fost ales pentru prima oară în noiembrie 1895, ca senator de Bacău.

A fost ales deputat în ianuarie 1901, în opoziție, și reales în martie 1901.

1878 (2/14): Austro-Ungaria recunoaşte independenţa României.

1878: În Parlamentul României sa fost votată o moţiune în legatură cu hotărârile Congresului de la Berlin în care manţiona:

“Silita de hotarârea Puterilor Mari şi spre a nu fi o piedică la întărirea păcii, Camera împuterniceste  Guvernul a se supune vointei întregii Europe,retrăgând autoritatile civile si militare din Basarabia … ”).

 

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Cele şapte mari puteri europene participante la Congresul de la Berlin au fost: Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Imperiul Rus, iar cel care a dat dovada de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

Prin tratat, România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Ţariste, respectiv judetele Cahul, Izmail si Bolgrad), retrocedat Moldovei în 1856 şi obține, dupa presiunile si masinatiunile Rusiei, Dobrogea.

Rusia a forţat acest schimb oferind Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, în schimbul sudului Basarabiei, deoarece era interesată de accesul la zona strategică a Gurilor Dunării.

Deşi se angaja să respecte toate prevederiile tratatului, Rusia a luat în considerare alipirea unor teritorii istorice care aparţinuseră României: Judeţul Cahul, Judeţul Izmail şi Judeţul Bolgrad.

Acestea sunt  astazi, dupa destramarea URSS, parte componentă a Ucrainei.

Faţă de această situaţie, delegaţia română, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu, şi din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justeţea faptului că se recunoştea independenţa României şi că Dobrogea şi Delta Dunării reveneau ţării-mamă, aratînd totodată că aceste teritorii istorice sunt în componenţa României, şi aici trebuie sa rămînă.

La 13 octombrie Rusia a început ocuparea Basarabiei istorice (judetele Cahul, Ismail si  Bolgrad).

1880: Trimisul diplomatic al României, Sergiu Voinescu, a fost primit în audienţă de Pedro al II-lea, împăratul Braziliei, căruia îi notifică independenţa României.

1880: S-a născut la Craiova, generalul Nicolae M. Condiescu, participant la Războiul de reîntregire naţională din anii 1916-1918, fost  profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război, ministru al armatei în perioada 1930-1931), scriitor (preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români între anii 1936 şi 1939), membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 15 iunie 1939, București).

• 1915 – A fost Comandant al Școlii Ofițerilor de Rezervă din București.
• 1916-1918 – A activat în Marele Cartier General.
• 1920 – A fost numit adjutant regal al prințului Carol al II-lea însoțindu-l într-o călătorie în jurul lumii.

În 1926 a demisionat din armată. A fost de asemenea membru al Societății Regale de Geografie, președinte al Consiliului de Administrație al Radiodifuziunii Române, secretar general al Fundațiilor Culturale Regale, Președinte de onoare al Societății Scriitorilor Olteni.

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999  si alte surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 20 octombrie 1880.

 1897: S-a născut la Iași, actorul  român Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri; (d. 10 decembrie  1971, la București ).

Celebru actor de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, pentru rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri, Coana Chirița, Muza de la Burdujeni. A avut numeroase roluri în teatru: Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului  de Caragiale, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, Crimă și pedeapsă după romanul lui Dostoievski, Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas, Revizorul de Gogol, Plicul de Liviu Rebreanu,  Androcle și Leul de G.B. Shaw, Mitică Popescu de Camil Petrescu, O noapte de vară, Mielul turbat de Aurel Baranga, Surorile Boga de Horia Lovinescu, etc. și apariții în filmele O noapte furtunoasă, Povestea Unirii.

1910: A murit naturalistul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907; (n. 15 iunie 1841,Cerneți, Mehedinți).

Este autorul monumentalei lucrari „Conspectul florei României”, carte fundamentală a științei românesti, în cuprinsul căreia a enumerat 2450 specii şi 550 varietăţi, indicând aria lor de răspândire, condiţiile de vegetaţie, denumirea ştiinţifică şi românească.

Pentru contribuţia la cercetarea şi dezvoltarea ştiinţei de care s-a ocupat cu pasiune, Dimitrie Grecescu este considerat unul dintre cei mai importanţi etnobotanişti români („Flora Bucegilor”, „Flora Ceahlăului”, „Contribuţii la flora Macedoniei”).

1911: S-a născut la Zimnicea, scriitorul, poetul  şi publicistul  Miron Radu Paraschivescu: “Tristele”, “Laude şi alte poeme”,”Cînticele ţigăneşti”,  ”Declaraţia patetică”;  (m. 17 februarie 1971, București).

A urmat  cursurile Facultatii de Litere din București si  a desfășurat o susținută activitate redacțională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter» (Poezia, I, 159) etc..

A debutat în cercurile de avangardă și a susținut în articole agresive radicalizarea liricii românești. După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice țigănești (cu mai multe ediții „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică și alte remarcabile volume de versuri.

La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, unde au publicat unii scriitori de avangardă  care nu erau agreați de către revistele literare ale vremii (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov etc.) .

1933: S-a născut la Bucureşti, actriţa Dana Comnea; (m. 2013).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1955 si a fost repartizata la Teatrul de Stat din Galati, împreuna cu colegii de generatie Gina Patrichi, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici,Victor Rebengiuc, Silviu Stanculescu, etc.

In 1957 a revenit in capitala, la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giulesti. 
A debutat pe marele ecran in 1955, cu filmul Alarma in Munti.

A susţinut recitaluri de poezie ca Sonata clarului de luna de Iannis Ritsos, sau Din lirica eminesciană, a jucat in spectacole de teatru radiofonic, iar în 1969 a prezentat la Televiziunea română apreciatul concert „În lumina reflectoarelor”, regizat de Alexandru Bocaneţ.

1935: S-a născut în satul Mana/judeţul Orhei,în România antebelică (azi în R. Moldova), dizidentul anticomunist român Paul Goma, prozator, memorialist, refugiat politic la Paris din 1977; d. 24 martie 2020,[3] Paris, Île-de-France, Franța).

Este poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori anticomunisti postbelici.

Paul Goma a fost  al doilea fiu al unei familii de învățători români care, odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

S-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul.

După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”.

În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidentalRadio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate.

Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu.

Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Nu a mai fost membru al Uniunii Scriitorilor din carefusese exclus în 1977 de conducerea de atunci., după părăsirea țării

Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh dizident Milan Kundera. Goma a rămas apatrid.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

 1938 (2/3) : A murit mareşalul şi omul politic român Alexandru Averescu participant la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919.

În timpul Primului Război Mo0ndial a condus marea bătălie de la Mărăşti din 1916 și a fost prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina).

1938: A fost finalizată statuia voievodului-martir Constantin Brâncoveanu din Piaţa Sf. Gheorghe  din Bucureşti, operă a sculptorului Oscar Han.

1939: S-a născut în localitatea Limanu din jud.Constanța, popularul cântăreţ  de muzică uşoară Dan Spătaru.

Dan Spataru a fost unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: “Te-aşteaptă un om”, “Tarancuta ,Tarancuta”, “Nu m-am gândit la despărţire”, “Trecea fanfara militară”, “Drumurile noastre”

În Cuba a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. 

A decedat in ziua de  8 septembrie 2004.

1940: S-a născut  la Bucureşti, marele handbalist român Gheorghe Gruia, campion mondial în Cehoslovacia și 1970 în Franța, medaliat cu bronz la München 1972 și campion european cu Steaua în 1968.

A fost cu echipa Steaua Bucureşti de opt ori campion al României, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.

Sportivul care are 1,92 inalţime si 91 de kg, a fost considerat cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor (distincţie oficială oferita în 1992 de catre IHF), a reprezentat  la nivel maxim sportiv Clubul Armatei Romane Steaua Bucuresti si Romania.

A  fost  multiplu campion national de juniori la aruncarea suliţei şi la triplu salt, discipline care i-au dezvoltat calităţile atletice native, forţa exploziva si detenta fabuloasa fiind câstigate la volei, acolo unde a şi debutat în prima ligă.

Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal.

Din 1978, el s-a mutat în Mexic, fiind trimis mai întâi cu scopul de a antrena echipa națională a acestei ţări. Ulterior, Gheorghe Gruia a lucrat ca director al Departamentului Sport de la Televisa, cea mai vastă reţea de televiziune din lumea hispanică, dar a fost şi profesor la prestigioasa universitate UNAM (Universidad Nacional Autonoma de Mexico), o instituţie de învăţământ cu 250.000 de studenţi.

A murit la Ciudad de Mexico, pe 9 decembrie 2015.

 1941: Prin decret-lege regimul muncii pe timp de război,   săptămânii de lucru în România se prelungeşte de la 56 la 72 ore.

Concediile de odihnă au fost suspendate, durata zilei de lucru putea crește de la 8 ore la 10–12 ore; comandanții militari detașați pe lângă întreprinderile militarizate puteau aproba lucrul duminicile și sărbătorile legale, dacă necesitățile producției o impuneau. Totodată, s-a instituit infracțiunea de „crimă de sabotaj”, care se pedepsea cu temniță grea pentru 5–20 de ani;

În această categorie intrau: orice încetare de lucru, individuală sau colectivă; distrugerea, deteriorarea, sustragerea, falsificarea, fabricarea defectuoasă ori erorile voite, manipulări sau manevrări frauduloase sau fără calitate a mașinilor, instalațiilor, instrumentelor de lucru, materialelor, mărfurilor și produselor.

1944: A murit în lagărul de la Auschwitz, Benjamin Wexler, poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane). 

A  participant la Rezistenţa franceză si a fost arestat de Gestapo. 

A tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi. Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998), dă ca dată a naşterii  sale ziua de 15 noiembrie 1898.

1953: S-a născut la Bucureşti, scriitorul şi istoricul Alex Mihai Stoenescu , („Patimile Sfîntului Tomaso D’Aquino”, „Istoria loviturilor de stat în România”, „Misiunea dominicană”).

La data de 15 iulie 1987 a devenit membru al Partidului Comunist.

Dupa revolutie, in 1991, a fost numit secretar general de redacție la „Viitorul românesc”, revista literară a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, in  1992, Consilier de presă al Ministrului Apărării, șeful Biroului de informare internațională din M.Ap.N.,in  1997,  Subsecretar de stat în guvern (Departamentul Informațiilor Publice) iar in 1997-1998, Șeful Direcției de Relații Publice a Armatei.

De asemenea, a îndeplinit funcția de director general-adjunct al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (2003-2004). Este realizatorul documentarului istoric de televiziune „Nașterea unei națiuni”. În anul 2006, a fondat Centrul de Istorie a Românilor „Constantin C. Giurăscu”.

In 2007, CNSAS a investigat  apartenențai lui Stoenescu la structurile fostei Securități din timpul regimului comunist.
CNSAS a constatat calitatea lui A.M. Stoenescu de colaborator al Securității. „Recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ „Gavrilescu Adrian”, istoricul Alex Stoenescu a primit bani de la Securitate”.
Din datele Notei de constatare CNSAS, rezultă că sub numele de cod „Gavrilescu Adrian”, în calitatea sa de colaborator al Securității, Stoenescu a furnizat din 1984 în 1987 nu mai puțin de 70 de note informative.
Conform dosarului CNSAS, calitățile sale de informatorau fost elogiate de superiorii ierarhici. Astfel, în data de 1 februarie 1986, căpitanul Sasu Dan, din Direcția a 2-a a Departamentului Securității Statului, raportează despre Stoenescu: „În perioada care a trecut de la recrutare, informatorul a desfășurat o activitate informativă corespunzătoare, desfășurată cu pricepere și pasiune, concretizată în 43 de informații scrise”.
Același căpitan Sasu Dan, un an mai târziu, îi reconfirmă lui Stoenescu calitățile de informator: „…Deosebit de dotat pentru activitatea de culegere de informații, cu spirit de inițiativă și multă promptitudine în îndeplinirea sarcinilor trasate”

In ceea ce-l priveşte, Stoenescu a declarat că această colaborare cu Securitatea s-a rezumat doar la expertize tehnice, efectuate în 1984, pe când lucra ca subinginer la o întreprindere din Băneasa.

1955: A avut loc Plenara CC al Partidului Muncitoresc Român.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales prim secretar al PMR, iar Nicolae Ceaușescu, Iosif Chișinevschi și Janos Fazekas au fost aleși secretari.

1956: S-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni, solistul şi compozitorul român Adrian Daminescu. Este al doilea copil al cuplului Constantin Daminescu, compozitor şi dirijor şi mama Aznif Elisabeta Daminescu, născută Ekmekgian – soprană a scenei lirice din Timişoara.

 În 1970 s-a înscris la Liceul de muzica din Timişoara, doi ani mai târziu debutează în grupul „Promuzica”, iar în 1974 pleacă din Promuzica şi infiinţează grupul de folk progresiv, „Helicoidal”, care, un an mai târziu, în vara lui 1975, la festivalul Primăvara baladelor va câştiga voturile publicului şi ale  juriului, condus de Adrian Paunescu şi Premiul de Popularitate.

În perioada studenţiei la Conservator, a pus bazele grupului „Basorelief „, impreuna cu Adrian şi Mircea Romcescu, iar în 1980 a infiinţat grupul rock „Blitz”.

In 1983 grupul se destramă şi Adrian devine solistul trupei „Columna” unde va activa până în 1990.

În vremurile tulburi din decembrie 1989 a participat la Revolutie, însă nu a vrut sa profite de acest lucru.  

 La data de 14 februarie 1990 pleacă la Londra şi în acelaşi an se va căsători cu englezoaica Francis Suzanne Wocker.

A participat în Marea Britanie la emisiuni despre evenimentele revoluţionare petrecute în ţară şi, afectat de evenimentele dramatice în plină desfăşurare, compune piesa profund patriotică „România”.

Doi ani mai târziu se desparte de Francis şi revine în ţară.

    Ultimii ani i-a dedicat pregătirii tinerelor speranţe, un grup de copii talentaţi promovaţi în emisiunile televizate.

 A cântat în duet cu  nume sonore ale muzicii uşoare româneşti.

2002: A încetat din viaţă  la Târgu Mureş, Tiberiu Olah (Oláh Tibor), compozitor şi muzicolog român de etnie maghiară; (n. 2 ianuarie 1928,în localitatea Arpad, azi Arpășel).

 În 1946 și-a început studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj, dupa care si le-a continuat între 1949 și 1954 la Conservatorul din Moscova.

Din 1958 a activat ca lector, apoi ca profesor la Conservatorul din București.

 A fost distins cu numeroase premii printre care se remarca: Premiul Academiei Române, in 1965, Premiul pentru muzică de film, Pelicanul alb,in 1966, Premiul internațional al disculuiKoussewitzky, SUA,in 1967, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga creație, 1993.

2006: Este infiinţată prima echipă de fotbal american din România, Constanţa Sharks.

2020: A decedat la București, actorul din R.Moldova, Vsevolod Gavrilov (n. 10 noiembrie 1942, Tiraspol, România), cunoscut pentru interpretarea rolului țiganului Danilo din filmul Șatra (1975).

A jucat roluri în 34 de filme, dar preferatul său a fost în continuare teatrul. Și a slujit V. Gavrilov teatrului peste 38 de ani. Vsevolod Sergheevici Gavrilov – membru al Uniunii Teatrale din Moldova din 1973, membru al Uniunii Cineaștilor din 1978.

A fost decorat cu medalia „Meritul Civic” și laureat al premiului A. Puşkin „Pentru măiestrie interpretativă” și a primit distincția Maestru în Arte a Republicii Moldova.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Sfantul Ciprian

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.Sfantul Ciprian – leapada vrajitoria si ajunge episcop.

Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid.

Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci.

In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat.

El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.

Sfantul Ciprian inlatură farmecele si vrajile

In Bucuresti,pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian – Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian.

Biserica Sf.Ciprian – Zlătari din București

Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop.

Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatură farmecele si vrăjile. Mana dreaptă a Sfantului Ciprian, făcătoare de minuni, se afla in partea stângă a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaște.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/02/o-istorie-a-zilei-de-2-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 28 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 septembrie în istoria noastră

1448:  Se desfăşoară la sud de Dunăre, campania militară antiotomană a trupelor transilvănene conduse de Iancu de Hunedoara

A fost o nouă încercare a lui Iancu de Hunedoara de a lovi puterea otomană în Balcani, cu ajutorul a armatelor Țării Românești, ale regelui Ungariei, Vladislav şi a celei sârbe ale lui Gheorghe Brancovici.

Oștile reunite au pornit către sud până la Kossovopolje (Câmpia Mierlei) în jurul zilei de 14–15 octombrie, unde trebuiau să se întâlnească cu trupele lui Scanderberg.

1737: Episcopul greco-catolic român Ioan Inochentie Micu – Klein, a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele “naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul  de a înlocui termenul “naţiune”, cu acela de “români” sau de “plebea românească”.

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma), a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraş. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” şi mănăstirea cu acelaşi hram.

A primit titlul de baron, devenind si  membru al Dietei – Adunarea legislativă a Principatului Transilvania.

Fiind primul român  care a intrat în Dieta Transilvaniei, a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:

Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;

Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;

Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);

Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.

Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai „plebs valahica”. 

Reprezentantii celor trei naţiuni privilegiate (ungurii,sasii si secuii),  s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde „nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”, iar Dieta nu a permis citirea documentului.

1847 (28 septembrie/10 octombrie) : S-a născut la  Scheii Brașovului, Gheorghe Dima, compozitor şi dirijor, membru de onoare al Academiei Române din 1919;  (m. 1925, la Cluj).

În tinerețe a cântat la operele din Klagenfurt și Zürich. După întoarcerea în orașul natal, a lucrat ca profesor de muzică și dirijor, fiind director al Școlii de Gimnastică și Cântări (1875 – 1879; 1899 – 1914) și cel dintâi director al Conservatorului din Cluj.

Din compozițiile sale, sunt foarte cunoscute: „Cucule cu peana sură” , „Mama lui Ștefan cel Mare”,„Ștefan Vodă și codrul”, „A venit un lup din crâng” (versuri de George Coșbuc) , „De ce nu-mi vii?” (versuri de Mihai Eminescu), Peste vârfuri ( versuri de Mihai Eminescu, tradus in germana de Mite Kremnitz şi cântat pentru prima oară la Sibiu, în 1897, dedicat „domnului Titu Maiorescu”, Somnoroase păsărele (trad. lb. germ. «Mude Vöglein»; versuri de Mihai Eminescu).

 1848 (28 septembrie/10 octombrie): Generalul Gheorghe Magheru hotărăşte dizolvarea taberei de voluntari de la „Câmpul lui Traian” din Râureni (Vâlcea), dupa ce imperiile rus şi otoman au pus capăt, prin forţă, tentativei  muntene de emancipare naţională şi socială, care era prea aproape de graniţele lor ca să fie tolerată.

Gheorghe Magheru își stabilise cartierul general la Schitul Troianu de la Râureni, începând cu 2 august 1848. Tabăra militară a fost dizolvată la 28 septembrie, în urma intervenției armatei turce în Țara Românească.

Printr-o proclamație către poporul român, după ce menționa scopul pentru care fusese organizată tabăra și țelurile nobile ale revoluției, Magheru condamna purtarea neloială a Porții otomane și anunța demobilizarea pentru a nu provoca un „război nepotrivit între noi și două puteri mari”.

Generalul Magheru, împreună cu grupul de ofițeri din statul său major, a trecut, pe la Câineni, în Transilvania, nu înainte de a adresa un apel către dorobanții și pandurii aflați la Râureni de a răspunde cu promptitudine la chemarea oricărui fruntaș al revoluției, într-o situație favorabilă pentru Țara Românească, în vederea reluării luptei de emancipare socială și națională.

A f9ost sfârşitul Revoluţiei în Ţara Românească. 

1848: A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena “Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.

 

La adunare au participat peste 20.000 de tarani romani condusi de Avram Iancu, Axente Sever si Iovin Bran. Recunoscuta ca ”Adunarea Martiala”, intrunirea a hotarat infiintarea de urgenta a unei armate revolutionare romanesti.

Simion Barnutiu, August Treboniu Laurian si Alexandru Papiu Ilarian au fost pasoptistii care au dat tonul adunarii. Participantii au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria si au refuzat sa recunoasca guvernul de la Pesta.

De asemenea, au decis sa infiinteze Comitetul National Roman ca organ de conducere a natiunii si au cerut reorganizarea constitutionala a Transilvaniei.

A treia adunare de la Blaj a dus la formarea unei armate de 300.000 de oameni.

La iniţiativa lui Avram Iancu, romanii s-au constituit în 15 legiuni comandate de un prefect, care au început lupta împotriva dominaţiei maghiare, chiar din luna octombrie.

1861: S-a născut la Dresda, entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti); membru titular onorific al Academiei Române din 1930; (m. 1955, București).

A trăit o mare parte a vieții sale pe domeniul sau din Grumăzești, aici a studiat și a colecționat o vestită colecție de fluturi care astăzi se află la Muzeul „Grigore Antipa” din București. 

Colecția număra aproximativ 120.000 exemplare, între care sunt circa 3 000 de tipuri de diverse categorii, construind un tezaur de însemnătate mondială. Întregul material a fost colectat cu ocazia expedițiilor științifice întreprinse în Asia Centrală, China, Tibet, Pamir, Siberia orientală, Asia Mică, Palestina, Algeria, Sicilia, Spania, America de Sud etc. Între 1899–1901 a publicat cel mai complet catalog al microlepidopterelor cunoscute până atunci în România, urmat până în 1905, de încă trei suplimente, apoi a publicat la Dresda trilogia „Bietrag zur Kenntnis uber die Geographische Verbreitung den Pyraliden, Tortriciden und Mikrolepidopteren” (Contribuții la cunoaștereadistribuției geografice a piramidelor, Tortricidae s Microlepidoptere).

1868:  S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, convocat de Andrei Șaguna, cu scopul de a stabili principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania și Ungaria și de a începe organizarea mitropoliei și a structurilor acesteia în baza unei noii constituții, s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 16/28 septembrie–7/19 octombrie.

Au participat câte 10 preoți și 20 de mireni din fiecare eparhie, aleși prin votul credincioșilor. Congresul a adoptat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, sancționat de autoritatea de stat la 28 mai 1869.

Foto: Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, Miskolc, Imperiul Austriac – d. 28 iunie 1873, Sibiu, Austro-Ungaria), mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române.

1876:  A decedat  Costache Negri, diplomat roman unionist,  participant la Revoluţia de la 1848; (n. la 14 mai 1812, la Iasi).

Tatal sau era Petrache Negrea, vel aga, mama, Smaranda, nascuta Donici. Este al doilea din cei cinci copii ai familiei.

Incepe sa invete acasa cu un dascal grec si continua scoala la Curtea domnitorului Ioan Sandu Sturdza, a carui sotie era matusa mamei lui.

In 1821, familia sa se refugiaza la Chișinău unde continuă să invețe la Școala Mitropoliei.

 Scriitor patriot si poet ,compune  ocazional poezii de dragoste transpuse in epoca pe muzica, poezii de inspiratie folclorica.

A scris câteva fabule, proza din ciclul Veneția, nuvela neterminata Manastirea, schita satirica neterminata Memoriile unei parechi de foarfici.
Cunoscand bine franceza, italiana, germana, engleza,a  tradus din Byron, Schiller.
De asemenea a scris scrisori, cu valoare documentara, in care se vede moralistul, sensibil, inclinat spre natura.  

1878: Parlamentul României a votat o moțiune privind hotărârile Congresului de la Berlin, după ce a fost obligat să accepte hotărârile Congresului de la Berlin.

În textul respectivei moțiuni se spuneau următoarele : „Silită de hotărârea Puterilor Mari și spre a nu fi o piedică la întărirea păcii, Camera împuternicește Guvernul a se supune voinței întregii Europe, retrăgând autoritățile civile și militare din Basarabia […]” Prin tratat, România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Țariste) retrocedat Moldovei în 1856 și a obținut, la presiunile Rusiei, Dobrogea. Rusia a forțat acest schimb oferind Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor în schimbul Județelor Cahul, Izmail și Bolgrad, fiind interesată de zona strategică a Gurilor Dunării. Delegația română, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu și din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justețea faptului că se recunoștea independența României și că Dobrogea și Delta Dunării reveneau țării-mamă, aratînd totodată că aceste teritorii istorice sunt în componența României, și aici trebuie sa rămînă. Cedarea efectivă a celor trei județe din sudul Basarabiei s-a făcut la 1/13 octombrie 1878, prin retragerea autorităților române, fără semnarea vreunui document, care să fie interpretat ca o recunoaștere oficială a acestei situații; Rusia a început ocuparea Basarabiei istorice.

1882: S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat  părintele arheologiei româneşti; membru al Academiei Române, fost membru titular al Academiei Române din 1913 și vicepreşedinte al acestui for; (d.26 iunie 1927).

A studiat la Universitatea din București (1904),după care a urmat cursuri de specializare și documentare la Jena, Berlin și Breslau (1905-1906). Doctor în filozofie al Universității din Breslau (1908). Funcționar la secția manuscrise a Bibliotecii Academiei Române (1903), profesor secundar (1904-1909), profesor suplinitor (din 1909) și titular (1913-1927) al catedrei de istorie veche, epigrafie și antichități greco-romane a Universității din București. Director al Muzeului Național de Antichități (1910-1927) și al Școlii Române din Roma (1922-1927, cel dintâi). Unul din fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene (1913). Membru corespondent (din 1911), titular (din 1913), vicepreședinte (1921-1922) și secretar-general (1923-1927) al Academiei Române. Este părintele școlii arheologice românești, lui datorându-i-se nu numai primul plan de efectuare a unor cercetări arheologice pe plan național, ci și punerea lui în practică, prin săpături realizate într-o serie de cetăți și așezări din Muntenia și Dobrogea. În 1913 a descoperit ruinele cetății Histria, iar în 1914 a început campania de săpături pentru dezvelirea ei”. Principala sa operă este Getica (1926), o istorie a Daciei în mileniul I î.e.n.

1884: S-a născut la București entomologul de origine germană Wilhelm Karl Knechtel, fondatorul şcolii româneşti de entomologie agricolă și membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 8 martie 1967, București).

A absolvit Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău în 1902 și a studiat la Școala Superioară de Agricultură Stuttgart–Hohenheim (Germania) între 1904–1907. S-a specializat în domeniul protecției plantelor în Italia la Napoli–Scatati și la Institutul de biologie din Berlin–Dahlem. Din 1937 a devenit Doctor în Științe.

A fost subinspector la Stațiunea pentru Cultura Tutunului, Secția fitopatologie, profesor de fitopatologie și entomologie la Școala de Viticultură din Chișinău și șef al Stațiunii de Bioentomologie din Chișinău, entomolog la Ministerul Agriculturii din București, șef al Secției de entomologie agricolă la Laboratorul de zoologie descriptivă al Facultății de științe la Universitatea din București. A publicat 65 de lucrări științifice în diverse reviste din țară și străinătate, a făcut cercetări asupra insectelor dăunătoare, în special asupra tizanopterelor: Thysanoptere din România. Studii morfologice, Insectele vătămătoare din România și mijloacele de combatere a lor.

1884: Se inaugurează tronsonul de cale ferată Adjud-Târgu Ocna,  una dintre cele mai importante realizări ale inginerului constructor Anghel Saligny, având o lungime de peste 50 de km și făcând legătura între Moldova și Ardeal.

Tronsonul face parte din calea ferată Adjud – Siculeni (Ciceu). În anul 1875, un antreprenor englez a primit concesiunea pentru a construi căile ferate Ploiești – Predeal și Adjud -Târgu Ocna.

Proiectul a fost gândit pentru a fi folosit pentru așa-zisele „drumuri ale sării”, așa cum erau cunoscute la acea vreme traseele Câmpina – Telega, Buda – Slănic și Adjud – Tg. Ocna.

 1888: S-a născut la Galați, compozitorul, ofițer, Emil Scarlat Skeletti, membru al Societății Compozitorilor Români; (m. 10 martie 1969, București).

Compozitor și ofițer, membru al Societății Compozitorilor Români. Ca ofițer, a urcat toate treptele armatei până la gradul de general, atașat militar al României în Italia. 

A fost inclus de criticii de specialitate printre compozitorii napolitani autohtoni, fiind membru al Società italiana degli autori ed editori din Roma. A compus albumele: Zece cântece napolitane, Cântece napolitane și piese de sine statatoare, partituri pentru voce si pian: Ti porto una lucciola verde, Canzonetta senza parole, Piccola rosa, etc. A compus muzică de teatru: Greierele și furnica, Do-Re-Mi, muzică corală: Vrăbiuța, Trenul, Mama, Marșul pionerilor, Marșul tineretului, muzică vocală: Aumône, La Palombe, Cântul Targeliei, Noapte bună, cunoscut publicului larg pentru compozitia pentru voce si pian Ce te legeni codrule pe versuri de Mihail Eminescu.

1902: A încetat din viață la București compozitorul și dirijorul Iosif Ivanovici (16/28 septembrie 1902, București).

A compus dansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri, cea mai cunoscută compoziție a sa fiind celebra Valurile Dunării.

 1914 (10 octombrie, stil nou): A urcat pe tronul României regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen (n.1865 – d. 1927). 

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul şi succesorul regelui Carol I, a jurat credinţă României,  promiţând că va fi “un bun român”.

A fost unul din făuritorii de seamă ai României Mari. 

 Foto: Majestatea Sa Ferdinand (1865-1927), Rege al României (1914-1927), Principe al României, Principe de Hohenzollern – Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen.

S-a căsătorit  în decembrie 1892 cu principesa Maria (1875-1938), nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, avînd şase copii: Carol, Nicolae, Elisabeta, Mărioara, Ileana şi Mircea.

Majestatea Sa Ferdinand al României,  a fost  protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române.

A decedat la 20 iulie 1927.

1916:  A luat sfârşit  Bătălia de la Sibiu, prima mare Bătălie de pe Frontul de Nord, in urma careia armata română e obligată să se retragă, in faţa ofensivei trupelor germano-austro-ungare.

Foto: Generalul Eremia Grigorescu, comandantul trupelor române

Imediat dupa Bătălia de la Sibiu, in perioada 28 septembrie – 11 octombrie 1916, se va desfasura Prima Bătălie de la Oituz, in care trupele române, comandate de generalul Eremia Grigorescu,vor opri  înaintarea armatei germano-austro-ungare şi printr-o singură contraofensivă, restabilesc linia frontului pe vechea frontieră din Carpaţi.

1918: Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o Proclamatie catre ostaşi, în care îi îndemna sa ia din nou armele pentru a înfaptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ati luptat cu atâta vitejie”.

1920: Se semnează, la Paris, Tratatul dintre Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia și România, prin care se recunoaște suveranitatea României asupra provinciei cuprinse între Prut și Nistru (unirea Basarabiei cu România).

1921: A murit la Bucureşti, Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877).

A fost  preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883; (n. 24 februarie 1839, Bucuresti).

1924: S-a născut (la Hânceşti-Lăpuşna, azi în R. Moldova), prozatorul Chiril Tricolici, autorul unor romane de factură poliţistă şi psihologică, precum şi al unor romane pentru copii şi adolescenţi); (m. 2006).

1931: S-a născut la Ploieștiori, Prahova, scriitorul și criticul literar român Valeriu Râpeanu, editor, profesor universitar, critic şi istoric literar.

A fost redactor la Gazeta literară timp de cinci ani (1954-1959) și trei ani la Luceafărul (1959-1962). Își schimbă locul de muncă și este, pe rând, redactor și redactor șef adjunct la Scânteia (1962-1970), vicepreședinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972) și director al Editurii Eminescu (1972-1 aprilie 1990, dată la care s-a pensionat). A mai fost lector universitar la Academia de Artă din București (1966-1969) și lector universitar suplinitor la Facltatea de Limbă și Literatură Română (1966-1970).

Valeriu Râpeanu este un exeget  de seama al operei marelui istoric Nicolae Iorga.

A scris si monografia “Al. Vlahuţă” si a  îngrijit antologia  “Dramaturgia contemporană românească”.

Din 1991 a fost conf. Univ. Dr. la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Spiru Haret”, predând cursurile Isoria presei românești și Cultură și Civilizație românească. Este membru al Uniunii Scriitorilor, membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari, membru în Consiliul Științific al Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu.

1939: A fost format Guvernul Constantin Argetoianu.

Consiliu de miniștri al Frontului Renașterii Naționale prezidat de Constantin Argentoianu, care a guvernat România în perioada 28 septembrie–23 noiembrie 1939, după Guvernul Gheorghe Argeșeanu (21 septembrie 1939–28 septembrie 1939), al cărui prim ministru a coordonat personal represaliile autorităților față de asasinarea lui Armand Călinescu.

A avut un mandat foarte scurt, pentru că activitatea cabinetului a fost considerată ineficientă de șeful statului; în plin război mondial, regele a considerat că primul ministru „n-are vlaga de care ritmul actual are nevoie” și a decis înlocuirea lui cu Gheorghe Tătărescu.

1939: S-a născut actorul Sorin Gheorghiu; (m. 2008).

In primii ani ai carierei a jucat pe scenele Teatrului de Stat „Ioan Slavici”” Arad (1961 – 1965), ale Teatrului „Alexandru Davila” Piteşti (1966 – 1969), precum şi ale Teatrului Valah Giurgiu (1969 – 1972).

În perioada maturităţii sale artistice, Gheorghiu a creat roluri pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti (1972 – 1993).

A  jucat în filmele „Examen”, de Titus Muntean, şi „Secretul lui Nemesis”, de Geo Saizescu, precum şi în producţia tv „Roşia de un kilogram”, în regia lui Petre Bokor.

Ultima sa premieră a avut loc în 2007, pe scena Teatrului Odeon, cu rolul Alfred din spectacolul „Sunt propria mea soţie”, de Doug Wright, în regia lui Beatrice Rancea.

1951: A murit Petre P. Negulescu, istoric al filosofiei şi al culturii, profesor şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1936; (n. 1872).

1966: A decedat compozitorul Ioan Danielescu; (n. 29 decembrie 1884, Ploieşti).

Eminentul profesor, compozitor si dirijor Ioan Cristu Danielescu, a inceput in  anul 1900 studiile muzicale la Conservatorul din Bucuresti, beneficiind de indrumarea unor straluciti maestri ai scolii muzicale romanesti din acea vreme.

Până la sustinerea examenului de capacitate, tanarul profesor I.C. Danielescu a predat gratuit muzica in diverse scoli din Municipiul Ploiesti, in vara anului 1904 reusind sa constituie un cor de aproape 500 de elevi, care in ziua de 2 iulie 1904, cu prilejul comemorarii a 400 de ani de la trecerea in eternitate a marelui voievod al Tarii Moldovei- Stefan cel Mare si Sfant, a sustinut in aer liber un splendid concert-spectacol.

In urma promovarii examenului de capacitate si pana la pensionare (1945), profesorul I.Danielescu s-a impus printre cei mai renumiti profesori de muzica din aceasta straveche urbe, cu deosebire la prestigiosul Liceu „Sf.Petru si Pavel”, precum si la Scoala Normala si Liceul de fete „Spiru Haret” din Ploiesti.

Dintre numerosii săi elevi, au avut fericirea de a-l avea dascal, maestrii: Dumitru D. Botez si Paul Constantinescu, istoricul si criticul literar Valeriu Rapeanu, profesorul emerit Paul D.Popescu, au remarcat in cuvinte elogioase calitatile sale de pedagog si de animator al vietii corale ploiestene.

Paralel cu prestigioasa sa activitate didactica, profesorul I.Cr. Danielescu, se afirma puternic realizand peste 150 de lucrari in domeniul muzicii de teatru, muzicii pentru voce si pian si cu deosebire in domeniul muzicii corale unde ramane „Unul dintre clasicii acestui gen muzical”.

Cateva titluri  au devenit permanente in repertoriul genului: „Se intorc eroii” (1913); „Frunza verde de sulfina” (1920); „Sus pe Arges ” – suita pentru cor mixt (1950), „Pe Valea Prahovei” (1956) si in mod exceptional corul mixt „Vointa Neamului”, un adevarat imn ce rasuna si astazi cu aceeasi intensitate pentru pacea si suveranitatea tarii, compus in preajma Marii Uniri de la 1918.
Profesorul I.Cr. Danielescu s-a impus si printr-o neobosita activitate de dirijor, la pupitrul Societatilor corale: „Doina Prahovei”, „Freamatul codrului” etc., cu care a sustinut numeroase concerte in Ploiesti, in judet si in turnee intreprinse in diverse zone ale tarii.

Manifestari omagiale au avut loc   – cu ocazia atribuirii titlului de Profesor emerit, iar in 1996, cu ocazia comemorarii a 30 de ani de la trecerea sa in  vesnicie, s-a dezvelit o placa omagiala, asezata in fata casei, in care a trait si creat renumitul profesor, compozitor si dirijor, eveniment onorat de conducerea Uniunii Compozitorilor in frunte cu presedintele acestei institutii si reputatul scriitor si om politic Mircea Ionescu Quintus.
Tot in acea zi (8 dec.1996), o placa omagiala s-a dezvelit si pentru distinsul sau fiu, compozitorul, dirijorul si profesorul Nelu Danielescu (n. 1919, Ploiești – d. 16 noiembrie 1971) , unul dintre fondatorii Teatrului de Revista din Ploiesti.

1991: Sunt aduse de la Mărăşesti şi înhumate în Parcul Libertăţii  din capitală, osemintele Eroului Necunoscut.

Citiţi povestea acestui erou  AICI

1993: La şedinţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consacrată dezbaterii cererii României de aderare la Comunitatea Europeană, ţara noastră a primit aviz favorabil de aderare.

2004: A decedat  Geo Dumitrescu, poet, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Române (« Nevoia de cercuri »,”Aventuri lirice »,”Libertatea de a trage cu puşca »); (n.18 mai 1920).

2006: A murit Edmond Deda, compozitor, muzicolog, pianist, dirijor şi profesor; (n. 1920).

 2006, 28/29: A murit jurnalistul Dan Goanţă; după 1990 şi-a început cariera jurnalistică ca producător şi prezentator la Televiziunea Română; în 1992 a plecat la Londra, unde a lucrat, timp de şapte ani, ca producător, editor şi prezentator la Redacţia în limba română a BBC World Service; întors în ţară, a colaborat cu trustul de presă Media On (n. 1955).

2006: A încetat din viaţăla Paris, în Franța, scriitorul, criticul  literar, publicistul şi poetul român Virgil Ierunca (Virgil Untaru): “Semnul mirării”, “Poeme de exil”, “Româneşte”;  (n. 16 august 1920, la Lădești, Vâlcea). A fost soțul cunoscutei jurnaliste și critic literar  Monica Lovinescu.

A trăit în Franța începând cu 1947 și a colaborat la postului de radio Europa Liberă cu rubricile Actualitatea Culturală Românească și Povesta vorbei.

2007: A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul  Savel Stiopul; (n. 15 iunie 1926).

Cariera sa a inceput in 1950, cele mai valoroase producţii ale sale fiind considerate „Anotimpuri” (1963) şi „Falansterul” (1979), ambele selecţionate la la Festivalul de la Cannes.

„Natura filmelor mele nu a avut un impact imediat in ţară, abia după 10-15 ani au fost văzute cu ochii care trebuie.

Ca atare, nu am căştigat niciodată vreun premiu aici, dar am luat premii importante in străinătate şi de trei ori am fost nominalizat la Cannes”, mărturisea Savel Stiopul intr-un interviu acordat unui cotidian bucurestean..

A fost inmormântat  la Cimitirul Armenesc din Bucureşti.

2012: A murit Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic, istoric literar, eseist, prozator şi traducător; (n. 1930).

2014: A decedat Î.P.S. Nicolae Corneanu, arhiepiscop al Timişoarei, mitropolit al Banatului (din 1962).

Între anii 1942-1946 a urmat Facultatea de Teologie la București. În aceeași perioadă a urmat cursurile Facultății de Filologie și a celei de Litere.

In 1949 și-a susținut teza de doctorat si a devenit profesor suplinitor la Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeș.

Între anii 1956-1958 a fost profesor de limbile greacă și franceză la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în 1959 conferențiar la Institutul Teologic din Sibiu, unde a predat teologia simbolică și limba greacă.

A conferențiat la Oxford, la Universitatea Humboldt din Germania și la Fundația „Pro Oriente” din Viena.

Începând din 1949 a activat în administrația Mitropoliei Banatului ca secretar și consilier. La 15 decembrie 1960 a fost ales episcop al Episcopiei Aradului. La 17 februarie 1962 a fost ales arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și mitropolit al Banatului.

Înscăunarea sa a avut loc la 4 martie 1962. Odată cu reînființarea în 1994 a Episcopiei de Caransebeș, funcția de episcop de Caransebeș a fost preluată de Emilian Birdaș.

Interimar, IPS Nicolae Corneanu a mai fost locțiitor de mitropolit al Ardealului (câteva luni în 1967) și locțiitor de mitropolit al Olteniei (în anii 1967-1968).

Nicolae Mihail Corneanu (n. 21 noiembrie 1923, Caransebeș – d. 28 septembrie 2014, Timișoara), a fost  arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului din 1962 până în 2014. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române

A fost printre primii ierarhi ortodocși români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea regimului comunist.   In 2007, o ezoluție a  CNSAS confirma  că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliției politice comuniste și că a furnizat, între 1950 și 1988, informații despre „dușmanii poporului”. În schimb, Securitatea l-ar fi ajutat să avanseze în ierarhia bisericească.

A fost criticat si pentru faptul ca la ceremonia de sfințire a bisericii greco-catolice „Sfânta Maria Regina Păcii și a Unității”, care a avut loc la 25 mai 2008, a plecat din mijlocul enoriașilor prezenți și a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăși.

Ca răspuns, excelența sa, monseniorul Francisco-Javier Lozano, nunțiul apostolic în România, conform tradiției, i-a dat în mână ÎPS Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului, din care Înalt Preasfinția Sa Nicolae s-a împărtășit singur. 

BOR și-a arătat rezervele față de acest gest, considerînd că, deși ortodocșii și catolicii își recunosc reciproc unele taine, „comuniunea potirului” nu este acceptabilă.

Această împărtășire a determinat protestul Patriarhiei Ruse prin vocea mitropolitului Kirill, cerând Bisericii Ortodoxe Române „să exprime un punct de vedere în legătură cu acest eveniment”.  Au protestat de asemeni mari duhovnici, precum și călugării de la Muntele Athos, care au solicitat caterisirea ÎPS Nicolae. 

În protestul lor aceștia l-au acuzat pe ÎPS Nicolae că s-ar fi împărtășit cu ereticii, ceea ce a determinat proteste vehemente.

ÎPS Bartolomeu Anania a luat de asemeni poziție împotriva ÎPS Nicolae.

La ședința Sfântului Sinod   programată pentru 8-9 iulie 2008, in plenul Sinodului, ÎPS Nicolae și-a recunoscut vina, „și-a cerut iertare și a fost iertat”.

Anterior, cazul a fost dezbătut de Comisia canonică, juridică și pentru disciplină, condusă de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei in ctimpul careia a fost adoptată o soluție de compromis: mitropolitul Banatului și-a făcut mea culpa în plenul Sinodului,  care i-a acordat ca urmare iertarea, însă a interzis categoric pe viitor împărtășirea clericilor și laicilor ortodocși în alte Biserici creștine, precum și concelebrarea Liturghiei, a Sfintelor Taine cu slujitori ai altor culte, sub pedeapsa unor sancțiuni canonice severe

2018: A încetat din viață la vârsta de 81 de ani,artistul de circ Siminică (numele său real Simion Avram), unul dintre cei mai mari comici români ai artei circului ; (n. 1936).

„Siminica” s-a născut într-o cuşcă de lei transformată în vagon de circ. Bunicul sau era instrumentist în Orchestra Circului „Bercuini”, tatăl său cânta la trombon şi interpreta pasaje comice, iar mama sa era „amazoană” şi, în timpul liber, vânzatoare la casa de bilete a circului.

2020: A murit geologul, profesor universitar și cercetător științific Dan C. Jipa, membru corespondent al Academiei Române din 2014; (n.20 decembrie 1935).

A fost absolvent al Institutului de Petrol, Gaze şi Geologie Tehnică din Bucureşti, Facultatea de Geologie Tehnică (1958).

Obține titlul de Doctor in geologie în 1994.
A lucrat ca inginer geolog la Intreprinderea de Prospectiuni a Comitetului Geologic (1958-1968),și a fost Cercetător stiinţific la Institutul Geologic al României (1968- 1993) și la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar (1993-2013).

A efectuat importante lucrări de prospecţiuni şi cartări geologice, precum şi studii sedimentologice în depozite clastice marine (fosile si actuale) şi
fluviale.

2020: A murit artistul plastic și profesorul de istorie Gigel Bîrliba; (n. 1968).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Sfantul Cuvios Hariton a vietuit in cetatea Iconiu, in timpul imparatului Aurelian (270-275). Pentru ca a marturisit ca este crestin, a fost supus la multe chinuri.

A fost torturat până când trupul sau s-a facut tot numai o rană. A fost eliberat din temniță dupa moartea imparatului Aurelian.

In timp ce se indrepta spre Ierusalim, a fost prins de niste talhari.

Din Sinaxar aflam ca un sarpe veninos a intrat in vasul cu vin din care beau talharii si le-a adus moartea acestora.

Sfântul Hariton a facut o biserica din peștera talharilor si cu aurul gasit la acestia a ridicat o manastire.

A trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/28/o-istorie-a-zilei-de-28-septembrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.