ZIUA DE 29 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 mai în istoria noastră

 1329: Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).

Prin documentul din 29 mai 1329 regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat.

Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

De asemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urbei” cuvenite regelui.

1848: Se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la  30 mai proclama unirea Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand l-a sancționat la 10 iunie 1848.

Dieta din Cluj, Transilvania, a votat  fără a ține seama  de opoziția Adunării  românilor de la Blaj și a unor părţi importante ale saşilor şi maghiarilor ardeleni privitoare la anexarea Principatului Transilvania la Ungaria. Dieta maghiară nu a ținut cont nici de cererea Adunării de la Blaj (3/15–5/17 mai) și a ignorat realitatea etnică existentă, faptul că românii reprezentau două treimi din populație.

În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria.

Foto: Prima Adunare Națională de la Pesta din 1848

Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de liderii maghiarilor în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării,  prin omogenizarea forţată a etniilor diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale.

 Însuşi poetul maghiar Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia între cei 300 reprezentanţi se aflaseră numai 3 români și 24 de saşi, restul fiind unguri.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care se declara alipirea Ardealului la Ungaria și lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni și revoluționarii maghiari.

În scurt timp aveau să izbucnească ciocniri armate între românii conduși de Avram Iancu și armata revoluționară maghiară.

1889 (29 mai/ 10 iunie): Este adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur (va intra în vigoare la 17/29 martie 1890).

În Proiectul de lege pentru înființarea unui nou sistem monetar, se înlocuia definiția leului din Legea monetară din 1867, respectiv „cinci grame de argint cu titlul 835/1000 compun unitatea monetară a României sub denumirea de leu” cu o nouă definiție, care arată că „unitatea monetară a României este leul aur”.

Dezbătută și aprobată de Camera Deputaților și Senat, în martie 1889, prima variantă a acestei legi nu a fost promulgată din cauza lipsei de pregătire a mijloacelor necesare transformării monedelor de argint, aflate în circulație, în monede de aur, iar BNR nu stabilise posibilitățile tehnice de punere în aplicare, astfel încât a fost menținută vechea definiție a leului-aur dat de Legea Monetară din 1867 (a intrat în vigoare la 17/29martie 1890).

1890 : S-a născut la Botoșani, generalul și diplomatul român Ioan Aurelian Racovitză; d.24 iunie 1957, București,descendent al unei vechi familii boierești și domnești, luptător în cele două războaie mondiale.

A urmat Liceul Militar din Iași, Școala militară de Cavalerie la Târgoviște, absolvind în 1910 ca sublocotenent la Regimentul de Cavalerie 7 Roșiori „Cuza Vodă”, apoi Școala specială de Cavalerie, absolvind-o pe primul loc (1913). 

A participat la campania din Bulgaria (1913), unde s-a remarcat în misiuni de cercetare, fiind avansat la excepțional la gradul de locotenent și comandant de pluton în Regimentul 7 Roșiori. A fost ofițer adjutant de regiment, a lucrat la Biroul Mobilizări, iar la începutul primului război mondial, în Regimentul de Escortă Regală din București.

Detașat la Biroul de Operații al Comandamentului Diviziei 18 Infanterie la Călugăreni, a urmat și Școala Superioară de Război. A fost înaintat la gradul de căpitan (1916), maior (1917), iar după absolvirea Școlii Superioare de Război (1920) a fost ofițer la Marele Stat Major, comandantul Regimentului 11 Roșiori în Cernăuți, subșef de Stat Major, avansat locotenent-colonel de cavalerie, apoi atașat militar în Cehoslovacia, acreditat și în Austria.

A fost comandant al Școlii de Ofițeri de Cavalerie și a pregătit trupele la începerea celui de al doilea război mondial și a trecut în rezervă pe 31 august 1941, pe bază de demisie ân urma unor divergențe cu superiorii ierarhici legate de forțarea trecerii Prutului.  Bolnav de cancer s-a stins din viață in patul Spitalului CFR 2 la vârsta de numai 67 de ani. 

1893 (29 mai/ 10 iunie): A apărut Legea clerului mirean și a seminariilor, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, controlul administrativ şi disciplinar în biserică, limitarea numărului total al parohiilor, numirea și pregătirea clerului mirean.

Legea mai prevedeacă înființarea unei noi biserici era condiționată de garantarea de către ctitor a finanțării acesteia.

1895: S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România.

A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie; (m. 1960).

1899: S-a născut în satul Poieni, comuna Godineşti (azi, Parincea), judeţul Bacău, prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov; ( m. 16 aprilie 1984, la Bucureşti).

Numele său la naştere era Maria Jurgea-Negrilești, iar numele său de botez, Gherghina.
A fost soția politicianului și academicianului Mircea Cancicov (1884-1958).
Studii: Liceul internat „Victor Duruy” de la Mănăstirea Sacré-Coeur din Paris (1906-1925).

A debutat literar în 1936 cu culegerea de poeme Un vis (1936), continuând în anul 1938, cu romanele și culegerile de nuvele Poeni, Moldovenii, Dealul Perjilor, Pustiuri, Amurg, Călătorul, Îndrăgostitele și Din viața văilor.

A fost o femeie plăcută și inteligentă, care a pătruns în anturajul feminin al lui Ion Antonescu, reușind împreună cu soțul său, avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov, să intervină în favoarea Comunității evreilor obținând printre altele anularea ordinului de a se face ghetouri evreiești în Moldova.

1901: S-a născut la Târgoviște, Ionel Fernic; (d. 22 iulie 1938, la Stulpicani, Suceava).

A fost un compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

În ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară.

În scurt timp a  devenit autorul a peste patru sute de șlagăre, multe dintre compozițiile sale bucurându-se  de faimă în epocă până în ziua de astăzi.

În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic. Ionel Fernic plecat din viaţă în urma unui accident de aviaţie.

Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică Să nu te superi că te-njur.

În aer Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător.

Tot atunci s-a arătat interesat de parașutism.A executat primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa, dar mai târziu a trebuit să renunțe la parașutism din pricina unui accident la o aterizare.

A fost numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți și  va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

1910: S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu, autorul unor importante lucrări în domeniul chimiei organice, cu cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1989).

 În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. 

În 1965 a obținut titlul de Doctor Docent în Chimie. A început cariera didactică în Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București, a fost director al Secției de Biochimie a Institutului „Victor Babeș” din București.

De asemenea a fost șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București, profesor titular la Catedra de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975) și, în paralel, la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.

1912: A avut loc la Alba-Iulia, un Congres prezidat de Gh.Pop de Băsești, la care a participat peste 20.000 de reprezentanti ai populației române din întreaga Transilvanie.

Congresul a protestat împotriva proiectului de înființare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog.

Punerea în practică a proiectului era sinonimă cu transformarea Bisericii într-un instrument politic de deznaționalizare și de silnicie a românilor ardeleni.

De asemenea, a fost aleasă o comisie formată din 100 de persoane pentru redactarea proiectului de rezoluții și pregătirea hotărârilor acesteia, toate măsurile legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

Totodată, a fost adoptată o rezoluție de protest față de proiectul de inființare a episcopiei greco-catolice maghiare, care făcea din biserică un instrument politic de deznaționalizare a băstinașilor de etnie română și s-a hotărât totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare  pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

1922: S-a născut la Brăila, cunoscutul compozitor originar din România, Iannis Xenakis; d.4 februarie 2001, Paris.

 S-a născut într-o familie de greci din Brăila, iar mama lui, o bună pianistă, i-a deschis dragostea pentru muzică, dar a murit în 1927. În 1932 a plecat în Grecia, ulterior s-a stabilit la Atena, a fost admis la Institutul Politehnic, dar nu a mai apucat să înceapă școala, închisă după intrarea trupelor lui Mussolini în Grecia.

S-a implicat în mișcarea de rezistență, fiind închis de italieni și apoi de germani. Rănit grav de un obuz britanic (1945), odată ieșit din spital a continuat activitățile politice clandestine de stânga.

Urmărit de autoritățile din Grecia, a reușit să scape refugiindu-se in Franța, unde și-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea efectelor electronice și a teoriilor matematice, în Grecia fiind condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic.

Din 1947 a lucrat ca inginer la atelierul Le Corbusier. A înființat Centre d’études de mathématique et automatique musicales CÉMAMU (Centrul de studii de matematică și automatică muzicală), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică, folosind calculatorul pentru realizarea compozițiilor sale.

Printre compozițiile sale se remarcă : Métastasis, Nomos Alpha pentru violoncel, Jonchaies, Shaar, Akea, Waarg, Roaï.

1924: Este inaugurat la Bucuresti  Institutul Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania.

 Înființarea unui centru cultural francez la București a avut loc la inițiativa de Henry Focillon, critic de artă și teoretician francez, care a manifestat un interes special pentru România, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. Ceremonia de inaugurare a Institutului francez de înalte studii (Institut français des hautes études) a avut loc în 29 mai 1924, în prezența Regelui Carol al II lea și a Prințului Moștenitor.

Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez. Astăzi se numește Institutul Francez.

1925: S-a născut la Cluj, fizicianul american de origine română, Erwin Friedländer, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității bucureștene;(m. 2004, California, SUA).

A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1963, calitate retrasă după plecarea din țară, repus în drepturi în 1990).  În SUA a fost co-șef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California.

A cercetat radiația cosmică a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

1929: S-a născut la Piatra Neamț, istoricul  Șerban Rădulescu-Zoner; (d. 14 martie 2012, Moroeni, Dâmbovița).

De meserie a fost istoric, având un doctorat în istorie.

În perioada 1945-1947 a fost membru al Tineretului Liberal, participând la manifestațiile din 11 februarie și 8 noiembrie 1945 și la campania electorală din 1946, prin lipirea de afișe și distribuirea de manifeste.

Deținut politic între anii 1959 și 1962, pentru uneltire contra ordinei sociale, Rădulescu-Zoner a trecut prin penitenciarele Ploiești, Galați, Jilava și prin lagărele de muncă Salcia, Stoenești și Strâmba din Balta Brăilei.

El a fost grațiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în libertate, a refuzat categoric să colaboreze cu Securitatea.

În 1975 a fost exclus din Institutul de istorie „Nicolae Iorga” , în contextul „revoluției culturale” a lui Ceaușescu, fiind reîncadrat în 1990 unde a fost cercetător științific principal. 

Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia).După revoluția anticomunistă din 19189, fost ales deputat în legislaturile 1992-1996 (județul Dâmbovița) și 1996-2000. Șerban Constantin Rădulescu-Zoner a fost ales în legislatura 1992-1996 pe listele Partidului Alianța Civilă iar în legislatura 1996-2000 a fost ales pe listele PNL. Între anii 2001-2007 a fost președintele Alianței Civice.

În 1993 i s-a conferit premiul „Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.

Dintre scrierile sale: Scrieri politice 1900–2006, Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale, România și Tripla Alianță la începutul secolului XX.

1933: S-a născut Stan Velea, specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător.

S-a dedicat  aproape în exclusivitate studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri; (m. 2007).

1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1881).

1945: A murit într-un accident la București, Mihail Sebastian (nume la naştere Iosif Hechter), romancier, dramaturg şi eseist român, de origine evreiască; (n. 18 octombrie 1907, București). 

Romanele sale publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940), au fost influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi.

Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.

1947: Vizita Patriarhului Aleksei I al Moscovei în România.

Vizita în România a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Aleksei I (29 mai–12 iunie) avea scopul declarat al unor discuții cu înalții prelați români în vederea pregătirii Congresului Ortodoxiei, programat să se desfășoare în martie 1948, la Moscova.

Remarca lui Nicodim: „– Dar de ce la Moscova?“, i-a fost raportată de către agenții Siguranței care protejau delegația rusă, lui Emil Bodnăraș, care declara cu acest prilej apropiaților: „Lasă, Înalt Prea Sfinte, nu te teme, că nu mai ajungi să participi la acest Sinod, indiferent unde s-ar ține el”.

Legăturile legitime și tradiționale dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Română au fost înlocuite începând cu anul 1947, printr-o încercare de propagare a bolșevismului prin intermediul unor instituții religioase milenare, de pervertire a ideii de creștinism răsăritean. Pe 30 mai a ajuns în București, fiind cazat la Palatul Mogoșoaia, după care a vizitat toată țara.

1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti).

A fost membru onorific al Academiei Române din 1930; (n. 1861).

1956: S-a născut la Coșernița, Soroca, în R.Moldova, scriitorul  Teo Chiriac, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în 1979. A fost redactor la Radioul național, redactor și redactor-șef la Editura Literatura Artistică (ulterior, Hyperion) din Chișinău. 

A participat la Programul Internațional de Instruire Marshall plan for Moldova (1998-2004) și a făcut stagii în Cehia și Italia.

A fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România în Filiala Chișinău a acesteia.A fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de poezie Lucrare de control, Salonul 33 – prima carte de poezie apărută cu grafie latină în fosta RSSM, Critica irațiunii pure, Monstrul Sacru (Scările lui Teo).

Figurează printre cei 20 de autori ai antologiei Portret de grup (O altă imagine a poeziei basarabene). A fost distins cu Titlul onorific Maestru al Literaturii (2010). Versurile sale au fost publicate în reviste literare și antologii de poezie editate în România, Germania, Franța, Italia, Belgia, R. Macedonia de Nord, Bulgaria și Rusia.

1962: A murit executat la închisoarea Jilava din București, eroul luptei împotriva regimului comunist,  Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Munții Făgăraș.

Lt. Col. Gheorghe Arsenescu a format împreună cu cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, un grup numit Haiducii Muscelului, care a operat în sudul Munților Făgăraș.

Arsenescu a fost capturat de Securitate la 1 februarie 1960.

Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.

Prin sentința nr. 11/12 februarie 1962 a Tribunalului Militar al Regiunii Militare București, a fost condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă”.

A fost executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava, București.

1962: A murit actorul Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt).

Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele „La Moara cu noroc”(1955), Eruptia (1958) sau  Valurile Dunarii (1959).

1980: S-a născut la București actrița română Irina Cojar.

A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, promoția 2003. Joacă la Teatrul Național București, a avut roluri în Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Toți fiii mei de Arthur Miller, Ivan Turbincă după Ion Creangă,Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu, etc.

1980: La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1989: A murit la București, Adrian Petringenaru, un regizor de film care a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune; (n. 19 octombrie 1933, Bucuresti).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secţia istoria şi teoria artei (promoţia 1969).

În 1983 publică, la editura Meridiane, volumul „Imagine şi simbol la Brâncuşi”.

A regizat printre altele, filmele Tatăl risipitor (1974), Rug şi flacără (1979), Cireşarii (1984).

 1991: A murit la Bucuresti, pictorul Brăduţ Covaliu; (n. 1 aprilie 1924, Sinaia).

 Între 1942-1947 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi.

A avut mai multe expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Cluj, Budapesta, Atena, Calcuta, Bruxelles, Helsinki, Viena etc.

A lucrat ca redactor la revista „Arta plastică”, în 1963 a fost ales secretar al Uniunii Ariştilor Plastici din România, iar în 1968 a fost ales preşedinte al aceluiaşi for.

Din 1960 a desfăşurat activitate didactică la Institutul Pedagogic din Bucureşti apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A publicat volumele „Rugul de taină” (poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969) şi „Pe ţărmurile artei” (eseuri, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977).

A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Ordinul Meritul Cultural, cls. a II-a (1968), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România (1971), Marele Premiu al U.A.P. (1981), Grand premio internationale „Trionfo”, Premiul „Oamgio a Picasso”, Roma (1981) s.a.

1992: A decedat la București, regizorul de film documentar Ion Bostan; (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

Regizor de film documentar cu o filmografie de peste o sută de titluri, dintre care se impun cu precădere ciclurile dedicate Deltei Dunării, precum și filmele consacrate monumentelor de arhitectură religioasă din Bucovina.

A avut o contribuie hotărâtoare la evoluția documentarului științific în România.

Printre filmele documentare pentru care a fost  premiat se numară:

 Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964), Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968), Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969), Stârcul, pasăre – reptila (Rio de Janeiro, 1970), Pădurea scufundată (ACIN 1972), Pădurea scufundată (Teheran, 1973); Premiul pentru întreaga activitate (ACIN 1979), Glasuri în desişuri (ACIN 1988).

1995: A încetat din viață la București, muzicianul român Mircea Basarab, fost dirijor, compozitor și profesor universitar; (4 mai 1921, București ).

A fost dirijor al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București.

2000: A murit la București, inginerul Vlad Ionescu, specialist electro-energetician, membru corespondent al Academiei Române; (n.22 aprilie 1938, București).

2017: A încetat din viață regizorul român Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă și film și profesor universitar; (n.18 ianuarie 1957).

A debutat în cinematografie filmând alături de importanţi regizori români, printre care s-a aflat şi regretatul Sergiu Nicolaescu.

La Baia Mare, Gheorghe Dinu a fost cameraman pentru TVR, TVR Cluj şi Antena 1. A fost şi profesorla Facultatea de Jurnalism din cadrul Centrului Universitar Nord – Baia Mare.

2022: A decedat la Ploiești, cunoscutul fotbalist și antrenor de fotbal Virgil Dridea; (n.17 noiembrie 1940, la Ploiești).

Era cunoscut și sub numele de Dridea II sau Puiu Dridea, fiind fratele mai mic al lui Mircea Dridea, renumit de asemenea ca fotbalist și antrenor.

Virgil Dridea a jucat ca mijlocaș și atacant (extremă stânga) în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968. În 1968, Dridea II s-a transferat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, și-a început cariera de antrenor de fotbal, ca antrenor secund al lui Gheorghe Bărbulescu.

De-a lungul carierei sale a condus mai multe cluburi, precum Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Prahova Ploiești, Dacia Unirea Brăila, Midia Năvodari, Cimentul Fieni și Chindia Târgoviște. De asemenea, a antrenat în Angola și Siria, unde a condus Atlético Petróleos do Huambo⁠, Al-Jaish SC (Siria)⁠ și Echipa națională de fotbal a Siriei.

Spre finalul vieții, a fost oficial al AJF Prahova, dar și unul dintre fondatorii noului club Petrolul, începând cu 2016, când echipa a luat-o de jos, din Liga a IV-a, reușind, în 2022, revenirea în prima ligă a fotbalului din România.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfanta Teodosia s-a apropiat de creștinii inchisi in temnita pentru ca nu mai jertfeau idolilor si i-a intarit in mucenicia lor.

Din aceasta cauza, sfanta a fost dusa de soldatii care pazeau temnita inaintea judecatorului. Acesta auzind cele intamplate, a poruncit sa i se lege o piatra de gat si sa fie aruncata in mare. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, ingerii au adus-o la mal nevatamata.

Cand ea s-a infatisat inaintea judecatorului, purtand in maini piatra care fusese legata de grumajii ei, el a poruncit ca sa i se taie capul. In urmatoarea noapte, Teodosia s-a infatisat parintilor ei inconjurata de o lumina cereasca negraita, si de multe alte fecioare, si ele mantuite, si le-a zis: „Vedeti voi ce mare este slava si harul Hristosului meu, de care voiati sa ma lipsiti?”

Ea a rostit catre parintii ei aceste cuvinte, pentru ca acestia o oprisera sa-si marturiseasca pe fata credinta in Hristos si sa se faca mucenica.

Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Cuvioase Mucenite Teodosia din Constantinopol;
– Sfantului Cuvios Mucenic Olivian;
– Sfantului Cuvios Alexandru, papa al Alexandriei;
– Sfantului Mucenic Nan.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/29/o-istorie-a-zilei-de-29-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. agerpres.ro.

Publicitate

ZIUA DE 11 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 11 mai în istoria noastră

1529: În jurul acestei date s-a încheiat un acord între prințul ardelean Ioan I. Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–1538; 1541–1546).

Foto: Ioan I. Zapolya și Petru Rareș

Domnul moldovean a obținut de la Zapolya recunoașterea vechilor posesiuni, Ciceul și Cetatea de Baltă, precum și dreptul de stăpânire asupra unora noi: Ungurașul, cu 34 de sate, Valea Rodnei, cu 23 de sate, și Bistrița, cu peste 50 de sate, în schimbul ajutorului acordat de Petru Rareș împotriva lui Ferdinand de Habsburg.

1643: Sinodul de la Iași a adoptat Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Hotărîrea sinodului, publicată la Iași, este cea dintîi tiparitură din Moldova.

Lucrarea, argumentatăcu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii și scrierile Sfinților Părinți, a avut scopul să expună învățătura ortodoxă de credință și în același timp, morala creștină.

„Mărturisirea a fost scrisă în limba latină și se numea Expunerea credinței ortodoxe pentru Rusia Mică, cum i se spunea atunci Ucrainei. Mitropolitul Movilă nu gândea nicicum că aceasta va fi generalizată în tot spațiul ortodox. El o concepuse pentru Biserica Ucraineană“ (pr. prof. Ion Vicovan).

Prima ei redactare, în limba latină, a fost formulată sub formă de întrebări și răspunsuri, structurată în trei părți: Despre credință – parte care explică Crezul; Despre nădejde – în care este explicată rugăciunea Tatăl nostru; și Despre iubire – parte care explică Decalogul.

Pentru recunoașterea acestei scrieri s-a întrunit Sinodul de la Kiev din anul 1640.

Sinodul a cercetat lucrarea, dar nu s-a pronunțat în totalitate asupra ei.

Din această cauză a fost convocat un Sinod panortodox la Iași, care a aprobat Mărturisirea lui Petru Movilă la data de 11 mai 1643, ea devenind în mod oficial Mărturisirea de credință a Bisericii de Răsărit.

1713: A încetat din viață în Rusia, Casandra Cantacuzino;( n.1683).

A fost , fiica principelui lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești între 1678 și 1688 și prima soție a domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir .

1784: Limba germană a fost introdusă ca limbă oficială în Transilvania, printr-o lege specială semnată de de împăratul Iosif al II-lea, înlocuind latina folosită până atunci ca limbă oficială în acest principat.

1830: S-a născut fizicianul, matematicianul și chimistul român Emanuel Bacaloglu.

1830: În Basarabia ţaristă, este pusă piatra de temelie a Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău, edificiu conceput de arhitectul A.I.Melnicov.

                        Foto: Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău, sec.XIX

Concomitent cu înălţarea Catedralei, în faţa ei, la o depărtare de 40 metri este ridicată o clopotniţă cu 4 niveluri, care a fost dăramată în noaptea de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici.

La 15 octombrie 1836 Catedrala a fost sfinţită și începe să funcționeze.

1845: A murit la Veneţia, Carl Filtsch, pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea; (n. 28 mai 1830, Sebeșul Săsesc, Transilvania). Tatăl său, Joseph Filtsch era pastor (preot) evanghelic.

A început cursurile de pian la vârsta de trei ani si pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educație muzicală și tovarăș de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.

A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.

În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

Foto: Karl Filtsch

A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

Din nefericire, în scurt timp  Filtsch s-a îmbolnăvit de tuberculoză și  a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinerețe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găsește la cimitirul San Michele din Veneția.

Filtsch, care a început să improvizeze la pian încă de tânăr, a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele care au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843.

În ciuda influențelor ușor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie și un talent remarcabil.

1849: A murit la Cluj (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar), pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania, participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni; (n. 24 noiembrie 1796 la Mediaș).

În 1842 când  Dieta de la Cluj  procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, Roth a scris revoltat  în celebra sa broșură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.

În 1846, Roth a alcătuit Istoria Transilvaniei în 3 volume și a tradus în limba germană (traducere rămasă netipărită) și a prefațat lucrarea de istorie bisericească „Istorie pe scurt a credinței românilor” scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845, mai târziu episcop unit al Orăzii (Oradei).

Stephan Ludwig Roth a participat și la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut deșteptată conștiința națională a românilor și hotărârea zecilor de mii de țărani da a sfărâma lanțurile iobăgiei și de a cere drepturi politice pentru elita românească.

Puternicele sale impresii de la aceasta Adunare populara și o descriere a Marii Adunări, au fost publicate în ziarul săsesc „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848.

Articolul lui Ștephan Roth, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, „Walachen” pentru „români”.

Roth justifica expresia: „…un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” (transilvănenii revendicaseră printre altele la Blaj, să fie numiți români și nu doar, de multe ori injurios, numele de „olahi”.

Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările și voința românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”.

1864: Are loc a doua sesiune a Dietei Transilvaniei de la Sibiu, prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revoluția de la 1848 (3/15 iulie 1863 – 17/29 octombrie 1864) și prima în care românii au avut majoritatea reprezentanților.

A avut două sesiuni: prima, între 3/15 iulie–7/20 octombrie 1863 și a doua între 11/23 mai–17/29 octombrie 1864.

A avut pe ordinea de zi opt din cele 11 proiecte originale, sesiunea fiind dominată de discuțiile aprinse pe marginea proiectului de lege pentru înființarea unui Tribunal suprem al Marelui Principat și a celui pentru legea electorală. Viena a decis ca sediul Tribunalului să fie în capitala imperiului și nu în Transilvania, la Blaj, așa cum propuseseră deputații români. Noul for avea să-și înceapă activitatea anul următor, la Viena, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop.

În afara proiectelor existente, în decursul lucrărilor au fost înaintate Dietei și alte proiecte: reglementarea împărțirii administrativ-teritoriale; organizarea administrației publice, organizarea tribunalelor de primă instanță; bugetul provinciei pe 1865, etc. A discutat inițiative legislative, cele mai importante privind construirea primei căi ferate a Transilvaniei; desființarea vămilor interne; reducerea serviciului militar.

1877: Guvernul României a sistat plata tributului către Turcia, iar suma, in valoare de 914.000 de lei, a fost pusa la dispoziția Ministerului de Război, pentru înzestrarea armatei intrată în război cu forțele otomane.

1884: S-a născut la Iași, celebra soprană, cântăreață de operă, Alma Gluck (Reba Feinsohn) ; (d. 27 octombrie 1938, la New York).

 A emigrat în SUA la 16 ani (1910), devenind una din cele mai faimoase cântărețe de operă ale lumii din epocă.

A fost căsătorită cu Bernard Gluck și ulterior cu violonistul Efrem Zimbalist.

A debutat la Metropolitan Opera din New York. Înregistrarea sa, Carry Me Back to Old Virginny la Victor Talking Machine Co. i-a adus celebritatea de muziciană clasică, vânzând un milion de exemplare, pentru care a primit un disc de aur, cel de-al șaptelea acordat până în acel moment.

A fost fondatooare a Asociației Femeilor Americane.

1885: A încetat din viață la Sibiu, publicistul și omul politic Visarion Roman (n.5 iulie 1833, Seuca–Gănești, Mureș); membru corespondent al Academiei Române.

De profesie economist, a fost fondatorul Băncii Albina din Sibiu și de asemenea autorul primului calendar cu alfabet latin din Transilvania.

1886: A fost inaugurată, în fața Universității din București, statuia cărturarului iluminist Gheorghe Lazar, fondatorul primei școli în limba română din București.

Monumentul de marmură este opera sculptorului lui Ion Georgescu, viitorul profesor al lui Constantin Brâncuși, la mai mult de o jumatate de secol de la moartea lui Lazăr.

1905: S-a născut in satul Giuleşti, jud. Suceava, biologul Vasile Jitariu, profesor universitar, iniţiator al şcolii româneşti de biomagnetism.; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii.

În 1929 a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Secţia de Ştiinţe Naturale, de la  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

În 1930 şi-a început activitatea didactică, în calitate de asistent la Catedra de Fiziologie generală şi comparată, de la aceeaşi facultate.

În 1938, şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe naturale la Universitatea din Iaşi, cu o teză privind fiziologia ficatului, iar apoi, în perioada 1938-1939, şi-a desăvârşit specializarea în domeniul fiziologiei animale la Universitatea din Göttingen (Germania), sub îndrumarea renumiţilor fiziologi H. Rein, E. Lehnartz şi R. Pohl.

În 1947 a devenit profesor titular la Catedra de Fiziologie animală de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, predând cursuri de fiziologie animală comparată şi ecologică până în 1975, când a devenit profesor consultant.

De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1974, fiind iniţial secretar al Filialei din Iaşi şi apoi preşedinte al acesteia (1974-1989). De asemenea, a fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate şi i s-au decernat multiple titluri onorifice, diplome, ordine şi medalii. Şi-a continuat activitatea până în ultima clipă, când a încetat din viaţă la 30 iunie 1989.

1911: O echipă de gimnaști români a participat la cel de al 5-lea Turneu Internațional  de gimnastica de la Torino, cucerind medalii de argint  în perioada 11 – 14 mai. Au participat 8 țări între care s-a aflat și România anul 1911 fiind anul de debut al gimnasticii românești la Campionatele Mondiale.

Între 11–14 mai, Torino a fost gazda unui Turneu Internațional (numit ulterior al 5-lea Campionat Mondial), desfășurat pe fondul celei de a 8‑a ediții a Serbărilor Federației Italiene de Gimnastică, la care a participat și o echipă de „gimnastici” români, formată din șapte concurenți și condusă de prof. D. Ionescu.

Românii au concurat la exercițiile libere, săritura cu prăjina, aruncarea greutății, alergare și urcare pe frânghie, cucerind cupa de argint.

Au primit Cupa Orașului Sestri Ponente (acum unul dintre cartierele Genovei), consemnându-se, astfel, cea de a doua prezență internațională a gimnaștilor noștri și prima la Campionatele Mondiale.

La cererea organizației sportive Sokol din Cehia, gimnaștii cehi au fost autorizați să vină cu propria lor bară fixă, în timp ce ceilalți sportivi au avut posibilitatea de a utiliza propriile aparate sau pe cele ale cehilor.

După 39 de ani, începând cu întrecerile mondiale de la Basel (Elveția)din 1950, această permisiune a fost anulată de către Federația Internațională de Gimnastică.

1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina), actriţa şi profesoara de actorie din România, de origine evreiasca, Beate Fredanov; (m. 20 martie 1997 la Düsseldorf, in Germania).

A absolvit  Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Viena (promoţia 1933). A  fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967),  „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A interpretat roluri in  filmele „Fii cuminte, Cristofor ! „; (TV) / (1967), „Trecătoarele iubiri”; (1974),
„Bietul Ioanide”; (1980).

 1914: S-a născut Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din țara noastră și din lume; (m.2005).

În 1933 a fost admisă la Facultatea de Silvicultură, care pe atunci aparținea Politehnicii.

Era singura persoană de sex feminin studentă la acea facultate, alături de 130 de băieţi. 

Într-o perioadă marcată de prejudecăți misogine, o astfel de carieră era considerată tipic bărbătească.

A avut parte de desconsiderare  în timpul regimului comunist, când a fost expropriată, fiind considerată „dușman al poporului”, dar a fost,  și decorată, apreciată și lăudată.

A practicat meseria din 1938 până în 1973, când s-a pensionat. A condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovații legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor și a publicat în acest sens mai multe articole în „Revista Pădurilor”.

Numele său a intrat și în GuinessBook și este legat de primul plan de împădurire națională, pentru o suprafață de 100.000 ha.

1923: Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării  ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”.

Foto: Mormântul ostasului necunoscut din Bucuresti

La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr.4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”.

În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor.

Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul „Carol I”.

Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. 

1924: S-a născut în localitatea Iclănzel, jud. Mureș, poetul, traducătorul şi publicistul Aurel Gurghianu ; (m. 1987).

A decedat la 28 septembrie  1987, in orasul  Cluj-Napoca. A fost asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua.

1924: Echipa de rugby a României a câștigat prima medalie olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 1924.

Această a VIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, în Franța în perioada 4 mai–27 iulie 1924. Au participat 44 de țări și 3.089 de sportivi, care s-au întrecut în 126 de probe din 17 sporturi.

La cea de-a doua participare a României la Jocurile Olimpice, echipa de rugby a câștigat medalia de bronz, prima medalie olimpică a României, clasându-se pe locul trei din trei țări participante: SUA, Franța și România.

Cele două partide s-au desfășurat în 4 mai, cu Franța și respectiv 11 mai cu SUA, dată la care a avut loc și festivitatea de premiere.

Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931

1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; (m. 2008).

A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București.

Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași (1952–1953), a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul Alexandru Davila din Pitești (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroșani (1958–1959), Teatrul din Constanța (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanța (1991–1994), Teatrul din Galați (1995–1996), Teatrul din Reșița (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000).

În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.

1931: Conferința șefilor Statelor Majore ale țărilor semnatare ale Micii Ințelegeri, desfășurată la București, a definitivat textul Convenției militare unice a Micii Intelegeri.

 Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă), a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României, cu participarea şefilor de Stat Major, pentru a contracara creşterea activităţii revizioniste pe continentul european, după încheierea Primului Război Mondial.

Mica Înţelegere a fost o organizaţie de securitate regională defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe între Cehoslovacia-Iugoslavia (14.VIII.1920), România-Cehoslovacia (23.IV.1921) şi România-Iugoslavia (7.VI.1921).  

Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state semnatare, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor.

Construită pe principii democratice, a reprezentat efectiv a cincea putere europeană şi a  constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor.

Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München. 

In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state, s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale, prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria.

Conventia militara dintre Romania si Iugoslavia, semnata la 23 ianuarie 1922, prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei conventii, prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari, in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de forte armate bulgare sau ungare.

Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat, la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluand, insa, cu unele modificari, prevederile acestora.

Astfel, alianta opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie si 14 divizii escadrile aviatie.

1931: S-a născut in localitatea Cerneţi-Mehedinţi, prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonimul lui Laurenţiu Bobleanţă).

A  fost elev  la Liceele Militare „D. A. Sturdza” din Craiova si  Liceul „Traian” din Turnu-Severin, dupa care a urmat Liceul seral la Timişoara (1950–1951) si Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, la Universitatea din Timişoara (1968–1973).

A fost funcţionar la C.F.R., om de serviciu, contabil, redactor la revista „Orizont” (1971–1979).

A colaborat la: „Scrisul bănăţean”, „Orizont”, „Tribuna”, „Cronica”, „Ateneu”, „Urzica”, „Tvaranie” (Titograd), „Bagdala” (Crusevac), „Ahoj na sobotu” (Praga), „Luceafărul”, „Literatorul”, „Meridianul Timişoara”, „Anotimpuri literare”, „Amfitrion”, „Banatul”, „Pardon”, „Orient Latin”, „Delvilag” (Szeged), „Păcală” etc.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1978), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997, 1999), Diploma de onoare „Opera Omnia” a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (2001).

1933: S-a născut la Orăștie, în județul Hunedoara, Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA; (m. 2009).

A urmat  cursurile de Regie Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, pe care le-a absolvit în 1955, devenind regizor.

În 1954 a turnat un prim film, „Aurel Vlaicu – Povestire cinematografică” după un scenariu de Eugenia Busuioceanu, dupa care a făcut filmul „Blanca”, în colaborare cu Constantin Neagu, în 1955, prima ecranizare după o operă de Mihai Eminescu.

Au urma două filme făcute împreună cu regizorul Mircea Drăgan, „Dincolo de Brazi”, în 1957, și „Setea”, în 1960.

Tot regizorului Mihai Iacob îi revine și meritul de a fi făcut și prima biografie din cinematografia românească, filmul „Darclée”, turnat în 1960, după viața cântăreței de renume mondial Haricleea Darclee, cu Silvia Popovici în rolul principal, alături de Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Critea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici., care a vea să devină și cel mai cunoscut film al său, cu care a reprezentat România la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1961.

În 1961 a făcut iarăși un film în colaborate, „Celebrul 702”, împreună cu Alexandru Mirodan, căruia îi apartine piesa. Este vorba de o lovitura data de niste gangsteri, într-o tara fictiva „Alergica”, vina fiind data pe Kid, care ajunge la puscaria „Bing-Bing”, dar scapa de scaunul electric, fiindca scrie o carte etc., aluzii si paralele foarte stravezii la America… cu actorii: Ilarion Ciobanu…

În 1963 toarna filmul „Strainul”, dupa romanul scriitorului Titus Popovici, cu Radu Beligan, Colea Rautu, Flavia Buref.

Apoi mai turnat  si episodul „Întoarcerea” din filmul „De trei ori Bucuresti” în 1967.

A fost  nu numai profesor de regie la IATC, si începând din 1966, si Secretar de Partid la Studiourile Buftea.

Participa, în 1968 la doua filme în colaborare, într-o coproductie cu regizorul vest-german Wolfgang Liebeneiner, „Moarte lui Joe, Indianul” din „Die Ledertrumpf-Erzählungen” dupa autorii americani James Fenimore Cooper, respectiv „Tom Sawyer”, dupa Mark Twain.

Mai toarna doua filme, „Castelul Condamnatilor” împreuna cu Nicolae Țic și Mircea Drăgan în 1970, și „Pentru ca se iubesc” în colaborare cu Ion Omescu, în 1971.

Cu ocazia unei calatorii de documentare în SUA cere însa azil politic, si ramâne acolo, stabilindu-se la Los Angeles, spre surprinderea tuturor.

A murit pe 5 iulie 2009, la 76 de ani, la Los Angeles.

1934: A murit la Paris, lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), stabilit în Franţa în anul 1901.

Elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta în primul rând ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice.

Este autorul unor valoroase lucrări despre limba şi folclorul român; (n. 23 aprilie1859, Ploiesti).

A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.  Lazăr Șăineanu și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. 

În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. 

Este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais).

A inițiat cercetări de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze.

Lazăr Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au avut o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță cu  numele de scenă Elizabeth Nizan.

1939: Se semnează acordul economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizații comerciale engleze în România, înființarea de zone libere în porturile românești, etc.

1940: S-a născut în satul Limpeziş, judeţul Buzău, poetul şi publicistul Gheorghe Istrate.

  Și-a facut debutul în poezie în anul 1956  în ziarul „Viaţa Buzăului”.

   Câţiva ani a fost  respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. A fost o vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al Şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”.

  Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.

In timp ce se afla incorporat pentru serviciul militar, a participat la  un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară” si obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat  lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară.

 Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu – şi e lăsat la vatră.

Va fi coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965).

Isi ia licenţa în Litere, cu nota maxima in 1968.

A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”, „Tribuna României”) si a fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii.

A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005).

   A participat  în grupul lui Mircea Dinescu la emisiunile in direct de la  Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.

Este Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000).

S-a stabilit in Germania unde este membru al „Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern” – asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilorsai, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene.
Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literar㠄V.Voiculescu” –din Buzău.

A publicat articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi „Curierul Romanesc”, in revista Asociatiei, „Observator-München”, „Adioletea” (apare cu sprijinul fundatiei „Amprenta” – Buzau) etc.

1949: A apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, va apărea un decret privind organizarea radioficării în RPR).

 1950: A avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, în regia lui Nicolas Bataille, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, academician francez de origine franco- română.

1955: Au inceput lucrarile Conferinței de la Varșovia, în cadrul cărora a fost creat Tratatul cu același nume prin care erau integrate într-un sistem politico-militar dominat de Uniunea Sovietică, forțele militare ale statelor socialiste.

Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev. Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator. Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene:Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Unharia, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă care nu a fost prezentă era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

Principalul obiectiv declarat al Pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi.

Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest; astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.

1956: România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa .

Creată la 11 aprilie 1919, OIM era o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor; (din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva).

Intre anii 1946 şi 1956 România nu mai participase la lucrările OIM.

1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar autor al unor apreciate  cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”) si studii de literatură comparată; (n. 1901).

  1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia.

Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate, şi avea o capacitate de producţie de 55.000 de bucăţi pe an.

În cinstea zilei de 23 august 1968  a  început  si producţia de serie.

1980: A încetat din viața sculptorul băimarean Vida Geza. Artistul s-a născut in Baia Mare in 28 februarie 1913 si inca din copilărie a început să cioplească în lemn.

Din 1931 și pâna în 1935, a studiat cu celebrul pictor Sandor Ziffer, iar debutul său a avut loc cu ocazia expoziției artiștilor plastici băimareni din 1937.

A prezentat mai multe lucrari realizate in lemn, printre care si opera „Mineri”. De altfel, de-a lungul carierei sale, Vida Gheza a avut ca modele minerii maramureseni, mai multe opere surprinzand chipurile aspre ale acestora.

Intre 1938-1939, a luat parte ca voluntar la Razboiul Civil din Spania, alaturi de brigazile internationale ale Armatei republicane.

A revenit in tara doi ani mai tarziu, insa pentru o scurta perioada pentru ca a plecat la Budapesta, unde s-a inscris la cursurile Academiei de Arta.

Pe timpul studiilor a realizat numerose sculpturi, toate in lemn, surprinzand prin maniera bruta de a lucra materialul. A fost recompendat cu numerose distinctii, printre cere Premiul de Stat – 1953,

Titlul de Artist al Poporului – 1964, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta – 1971, iar din 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Romane.

A realizat monumentele de la Moisei si de la Carei, precum si Sfatul batranilor – ultima lucrare amplasata in fata Palatului Administrativ din Baia Mare.

1987: S-a născut la Bacău, gimnasta română Monica Roșu.

A început gimnastica la vârsta de patru ani și s-a antrenat în primii ani la CSS Bacău.

Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, în Grecia. 

A făcut parte din echipa României care a reușit să își apere titlul olimpic, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată.

Monica a fost cea mai puternică concurentă la sărituri, reușind să câștige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiție.

A participat și la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 (Amsterdam) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

1990: Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale  de la 20 mai in Romania.

 CPUN fusese constituit la 9 februarie 1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai.

Era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

1991: A fost semnat, la București, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui „regim de cer deschis”.

1994: La Strasbourg, în cadrul Sesiunii Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei, Teodor Meleșcanu, ministul de externe al României, a semnat Protocolul 11 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, considerat document cheie al Convenției și care prevede, printre altele, dreptul cetățenilor de a se adresa Curții Drepturilor Omului.

1995: La Palatul Europei din Strasbourg, România a fost prima țară care a depus la Consiliul Europei instrumentele de ratificare a Conventiei-cadru privind minoritățile naționale.

1995: A murit George Uscăţescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române; (n. 5 mai 1919).

1999: A intrat în dezbaterea plenului Camerei Deputatilor a României, Legea privind accesul la propriul dosar de Securitate si deconspirarea Securității ca poliție politică, dupa ce, timp de 16 luni, s-a aflat la Senat, iar pentru o perioada de șapte luni a fost analizată în Comisiile juridică și de apărare ale Camerei.

2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010); (n. 1930, la Beirut, Liban).

 2010: A decedat inginerul Radu P. Voinea, specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor. A fost membru titular al Academiei Române din 1974 și preşedinte al acestui for (1984-1990); (n. 1923).

2010: A murit, la Paris, Imre Tóth, filosof și filolog român de origine maghiară (n. 1921, la Satu Mare).

2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov, fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara.

A colaborat la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont”; (n. 1951).

2012: A murit matematicianul şi profesorul Dan Brânzei, o personalitate a științei care a avut contribuţii deosebite în topologia algebrică, fundamentele matematicii, geometria sintetică şi geometria proiectivă; (n. 1942).

  2014: A decedat la București,  actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat; (n. 6 martie 1933, Iași).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959 si desfășoară o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii” ).

Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , regia Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, regizor Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, regizor Virgil Calotescu). .

După 1990, a desfășurat o intensă activitate didactică, la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat actoria.

A fost distinsă cu premiul Asociației Cineaștilor din România, primit înainte de 1990, Medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice” (1967) și cu premiul UNITER pentru întreaga activitate (2009).

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/14/o-istorie-a-zilei-de-11-mai-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Mochie; Sfinții Metodie si Chiril, luminătorii slavilor

Sfantul Mucenic Mochie

Sfantul Mochie a trait in secolului al IV-lea si a fost preot in Amfipol. El a suferit mucenicia in timpul imparatului Diocletian.

Pentru ca propovaduia pe Hristos si ii invata pe oameni sa renunte la cinstirea idolilor a fost supus la multe chinuri: a fost aruncat in temnita, in foc, la fiare, dar din toate a iesit nevatamat.

Din Sinaxar aflam ca intrand Sfantul Mochie in capistea idoleasca, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si a stat unde era idolul lui Dionis, zicand:

“Stapane, Cel ce tii toata faptura si toate le-ai zidit prin Hristosul Tau; Cel ce ai rusinat pe diavolul cel instrainat de adevarul Tau si ai daruit fericirea intelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, si cinstesc numele Tau cel sfant; Cel ce ai sfaramat idolii Babilonului si ai aratat adevarata credinta a prorocului Daniil, Cel ce ai facut zadarnic uratul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tai si ai stins vapaia focului in cuptor; Cel ce ai inecat pe invartosatul Faraon in adancul marii, Cel ce ai ascultat rugaciunile lui Moise si ai scos prin toiag apa din piatra; Tu, Cel ce esti acum si ai fost si mai inainte si vei fi Imparat vesnic, auzi-ma pe mine robul Tau, ca iata ma rog Tie; vino in ajutorul meu si arata puterea Ta acelora care socotesc adevarul drept minciuna, sa Te cunoasca pe Tine unul, adevaratul si vesnicul Dumnezeu si sa izgoneasca intunericul ratacirii inchinarii de idoli!”

Apoi a strigat cu mare glas catre idol: “Dionise, netrebnic si desert, mut si surd, iti poruncesc tie, in numele cel mare si preaslavit al Hristosului meu, Cel ce locuieste intru cei de sus, sa cazi din intarirea ta si sa te intinzi pe pamant, ca sa se arate la toti neputinta ta”.

Indata s-a cutremurat pămantul si capistea si a cazut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful.

Sfantul Mucenic Mochie a murit pentru Hristos, fiind decapitat.

Pe 11 mai Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinţii Chiril şi Metodie numiţi „apostolii slavilor” pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă.

Chiril și Metodie au fost doi frați care au dus credința ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea.

Pregătindu-și propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură și alte lucrări creștine în ceea ce în prezent se numește slavona veche.

Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave.  

Fraţii Chiril şi Metodie sunt cei care au creat alfabetul „glagolic”, care vine de la slavonescul „glagol”, în traducere – cuvânt.

Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic.

Cei doi frați au fost canonizați și li s-a recunoscut rangul de Întocmai cu Apostolii pentru munca lor misionară. Numeroase detalii ale vieții lor au fost însă deformate de legendele care au apărut pe seama lor.  

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. http://www.rador.ro;
9. Cinemagia.ro;
10. Creștin Ortodox.ro.

ZIUA DE 29 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 martie în istoria noastră

1599: Cardinalul Andrei Bathory (n. 1566 – d. 3 noiembrie 1599, Sândominic), a devenit principe al Transilvaniei.

A fost din 1589 arhiepiscop de Varmia, apoi, în anul 1599, principe al Transilvaniei și suzeran al Țării Românești.

Andrei Bathory (foto) a venit pe tronul Transilvaniei după ce vărul său Sigismund Bathory (1572–1613) care a domnit în Transilvania de patru ori, a renunțat la domnie în favoarea sa la data de 29 martie 1599.

„Nu trecură însă alte câteva luni și Sigismund, dovedind încă odată cât era de schimbăcios și de ușuratec [bine spunea despre el Mihai Viteazul că „nu știe nici ce face, nici ce vrea”] părăsi pentru a două oară tronul, făcând sa fie ales, în locu-i, vărul său cardinalul Andrei Bathory” (Constantin N. Giurescu, Istoria Românilor).

La  16 octombrie în satul Şelimbar  din Transilvania, Andrei Bathory s-a confruntat cu  armata lui Mihai Viteazul, fiind infrânt.

Andrei Bathory a incercat să scape cu fuga, dar fost prins de secuii aliaţi cu Mihai Viteazul şi decapitat în coliba unui tăietor de lemne.

Capul său avea sa fie adus lui Mihai în prezenta  sotiei sale, doamna Stanca,  care se spune ca a exclamat  „săracul popă, săracul popă !”.

În imagine: Predarea capului lui Andrei Bathory lui Mihai Viteazul; (Pictură de Theodor Aman)

La 1 noiembrie 1599, Mihai a patruns în Alba Iulia, asemenea unui mare invingător, iar în curând, acesta avea să unească și Moldova cu Muntenia și Transilvania.

1677: Scaunul mitropolitan al Modovei a fost mutat oficial de la Suceava la Iași.

La solicitarea turcilor, care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iași. Scaunul mitropolitan a rămas încă un veac în vechea capitală. Printr-un hrisov din 29 martie 1677, domnitorul Antonie Ruset (1675–1678) a hotărât mutarea reședinței Mitropoliei Moldovei de la Suceava la Iași, întrucât, potrivit practicii bizantine, scaunul mitropolitan sau patriarhal trebuie să fie în aceeași localitate cu administrația domnească.

Domnitorul a construit chilii încăpătoare în jurul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iași, în care s-a mutat mitropolitul Dosoftei Bărilă (1671–1674, 1675–1686), unul dintre cei mai mari cărturari români ai vremii.

1815: S-a născut Costache Caragiale, dramaturg și actor român, primul director al Teatrului Național din Craiova (d.13 februarie 1877).

Era unchiul marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, frate cu Luca (actor si conducator al teatrului de vodevil) si cu Iorgu Caragiale (tatal marelui dramaturg I.L. Caragiale).

A studiat la Scoala Domnita Balasa si la Scoala de declamatiune a Filarmonicii, unde s-a înscris în 1835.
A debutat în teatru cu rolul Întâiul american din Alzira de Voltaire, pe scena teatrului Manolo.
În anul 1838, în urma închiderii Societatii Filarmonice, pleaca la Botosani pentru a organiza o stagiune teatrala în limba ţării, iar în 1839 pune bazele trupei nationale din Iaşi. Revine la Bucureşti, unde înfiinţează Teatrul de diletanţi (1844).

Dupa Revolutia din 1848, prigoniti pentru ideile lor, Costache Caragiale si Costache Mihaileanu vin la Craiova unde organizeaza prima trupa profesionista de teatru. Teatrul National va fi inaugurat la 29 iunie 1850.

În prima stagiune teatrala se prezinta: Duelurile de Costache Caragiale, Piatra din casa de V. Alecsandri si Moartea lui Mihai Bravul de C. Halepliu.
În anul 1851 obtine conducerea trupei Teatrului National din Bucuresti, iar în anul urmator inaugureaza noua cladire a teatrului.

În anul 1855, este îndepartat de la conducerea Teatrului National din Bucuresti, în favoarea vesnicului sau rival, Matei Millo. Se retrage din teatru si devine judecator de pace.

Este solicitat de C.A. Rosetti la Teatrul cel Mare ca profesor de declamatiune.
Aici va interpreta, ocazional, diferite roluri în spectacole de binefacere silit de conditiile materiale precare în care traia.

În anul 1866 apare pentru ultima oara în piesa Doamana Ruxandra de B.P. Hasdeu.
Îsi traieste ultimii ani într-o casa modesta de pe strada Brezoianu, în mizerie si împovarat de o familie numeroasa (G.Franga în Teatrul, nr.2, februarie 1957, p.111-112).

1821: Domnitorul Mihai Şuţu anunţă hotărîrea sa de a părăsi temporar Moldova şi instituie o căimăcănie care sa asigure conducerea treburilor țării.

Mihail Suțu (Soutzo) sau Mihail Suțu al II-lea (foto) s-a nascut in 1784 Constantinopol – și a decedat la 12 iunie 1864 la Atena, în Grecia.

A fost domnitor al Moldovei în perioada 12/24 iunie 1819 (data firmanului de numire) – si 29martie/10 aprilie 1821.

Era nepotul de fiu al lui Mihai “Draco” Suțu din familia de greci Soutzos. A fost Dragoman al Porții (1815 – 1819) si a fost numit a fost numit domnitor în locul lui Scarlat Callimachi.

A favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul, liderul miscarii de eliberare a grecilor, în februarie 1821, apoi fuge în Basarabia, de unde pleacă în Austria, unde Metternich îl arestează, fiind reținut la Brunn (Brno) si inchis timp de 4 ani la Göritz.

Intors in Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra și Paris.

 1828: Se deschide la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în Principatul  Moldova, Şcoala normală şi gimnaziul, unde studiile se făceau în limba română.

1830 (perioada 29 martie – 8 octombrie): Conform Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol, au început lucrările Comisiei pentru delimitarea granițelor dunărene dintre Principatele române și Imperiul otoman.

Comisia era formată din delegaţii Moldovei, Ţării Româneşti, Rusiei şi Imperiului Otoman. 

Fostele raiale Brăila, Giurgiu, Turnu, împreună cu 30 de insule din Dunăre au fost efectiv reîncorporate Țării Românești, iar lacul Brateş, Moldovei.

1848: Domnitorul  Moldovei, Mihail Sturdza, a refuzat să accepte din cele 35 de puncte ale Petiţiei-program din 27.III.1848, înaintate de revoluționari, pe cele referitoare la dizolvarea Adunării Obşteşti şi înfiinţarea Gărzii cetăţeneşti.

Cu toate că memoriul nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de ordin administrativ și cultural, în spiritul Regulamentului Organic, domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării.

În seara aceleiaşi zile, domnitorul înăbuşea mişcarea revoluţionară cu forţa armată, operând numeroase arestări.Alexandru Ioan Cuza, Lascăr Rosetti, Răducanu Rosetti, Mitică Rosetti, Grigore Romalo, Manolache Costache Epureanu, Alexandru Moruzi, Zaharia Moldovanu, Alexandru Miclescu, Nicolae Catargiu, Vasile Canta și Dimitrie Filipescu au fost trimiși sub stare de arest la Galați, pentru a fi exilați în Turcia. Șase dintre cei 13 arestați au reușit să scape de sub pază la Brăila, de unde au trecut în Transilvania aflată sub stăpânire austriacă.

1857: S-a născut la București, actorul român  Grigore Manolescu, unul dintre marii artiști ai teatrului românesc de la sfârșitul veacului al 19-lea, rămas celebru, între altele, ca primul Hamlet român; ( d.14 iulie 1892, Paris).

Făcea parte dintr-o familie de boieri, descendenți ai familiei Bolintineanu, la 14 ani a fost izgonit de tatăl său din casa părintească, după ce a hotărât să aleagă cariera actoricească. Elev al lui Ștefan Vellescu la Conservatorul de muzică și declamație din București, a jucat de la 16 ani alături de Matei Millo. 

A debutat în comedia Poetul romantic pe scena Sălii Dacia, în fostul Han al lui Manuc. După absolvire, a jucat pe scena teatrului din Iași, apoi a Societății dramatice din București. În 1879 a plecat la Paris, ca bursier, împreună cu partenera sa de scenă și viitoarea soție, Aristizza Romanescu.

S-a perfecționat cu profesorul Arsène Louis Delaunay și cu vedete ale Comediei Franceze, ca Jean Mounet-Sully, Sarah Bernhardt și Edmond Got. Din 1880 a jucat la Teatrul Național din București, unde, din 1882 a devenit director de scenă. A jucat din nou la Iași, a plecat în primul turneu la Viena al trupei Teatrului Național din București, jucând în Hamlet și Romeo și Julieta pe scena Karltheater-ului.

Originalitatea interpretării sale, ajutată de un fizic avantajos, i-au permis realizarea de roluri variate în piese din repertoriul clasic național și universal: Despot Vodă și Ovidiu de Vasile Alecsandri, Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, Năpasta și O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Don Carlos de Friedrich Schiller, Ruy Blas de Victor Hugo, Discipolul diavolului de George Bernard Shaw, Romeo și Julieta și Hamlet de Shakespeare.

1878:  S-a născut la Barlad, poeta Elena Paximade. A compus mai ales poezie pentru copii semnând cu pseudonimul Elena Farago; (d. 4 ianuarie 1954, Craiova).

În 1895 se stabileşte  la București, unde se  angajeaza ca guvernantă în familia lui Ion Luca Caragiale.

Aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma, iar in 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.

În anul 1906  a publicat  primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga.

Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească, a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. 

Elena Farago a fost  distinsă de Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

În 1921 a fost numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. 

În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară „Năzuința”, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu.

De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

1879: A fost promulgată Legea prin care s-a înființat Academia Română.

Carol I „prin grația lui Dumnezeu și voința națională, domn al românilor”, a promulgat prin Decretul nr. 749/29 martie 1879, Legea prin care Societatea Academică Română, a fost decretată instituție națională cu numele de Academia Română, funcționând ca for al moralității și independenței științifice.

A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879, Academia Română. Conform celor șase articole ale Legii, Academia Română, având reședința în Capitala României, avea rolul principal de cultivare a limbii și literaturii române: „cultura limbii și a istoriei naționale, a literelor, a științelor și a frumoaselor arte”; stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. „Academia Română este și rămâne persoană morală și independentă în lucrările sale de orice naturăˮ, se organizează pe baza propriilor regulamente și își administrează averea prezentă și viitoare.

Statul se obliga să facă o dotațiune fixă anuală de 30.000 lei „care se va înscrie în bugetul Statuluiˮ; din această sumă, o partea va fi „purureaˮ afectată de Academia Română pentru acordarea a două premii de cel puțin 5000 de lei fiecare, premiul „Gheorghe Lazăr” pentru merite în domeniul științelor și premiul „Ion Heliade Rădulescu” pentru merite în domeniul literar.

De asemenea, prin articolul 5 era prevăzut ca Academia Română să primească din partea Statului un loc pentru construirea unui edificiu al său; Academia întreținea relația cu Guvernul prin Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

Până în 1890, când a fost dat în folosință imobilul din Calea Victoriei nr. 135 (foto sus), Academia a fost găzduită în câteva camere în Palatul Universității.

În aceeași zi, membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I.

În cadrul audienței la palatul Cotroceni a membrilor academicieni, conduși de președintele Ion Ghica, domnitorul a spus: „Sunt mândru că sub Domnia Mea s-a fondat Societatea care azi devine Academia Română. Primesc cu o vie satisfacție a fi Președintele Onorar al acestui doct Corp, precum am fost fericit de a fi, chiar de la fundarea ei, Președintele Societății Academice”.

Din inițiativa și pe cheltuiala sa, Academia Română a început publicarea lucrării lui Hașdeu, Etymologicum Magnum Romaniae.

Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor.

1881: La Teatrul Național din București, a  avut loc premiera  piesei lui Vasile Alecsandri, „Sânziana şi Pepelea”, „feerie naţională”.

  1889: În România, se formează în urma demisiei guvernului junimist condus de Theodor Rosetti, un guvern conservator Lascăr Catargiu

Consiliu de miniștri al Partidului Liberal-Conservator, prezidat de Lascăr Catargiu, care a guvernat în perioada 29 martie 1889–3 noiembrie 1889.

Diferendele politice din interiorul arcului guvernamental au blocat activitatea Guvernului junimist Theodor Rosetti (2), care a fost silit să demisioneze.

În timpul mandatului Guvernului Lascăr Catargiu (3) s-a înființat Școala Superioară de Război.

Conflictele politice dintre grupările conservatoare au accentuat criza guvernamentală.

1903: Intră în vigoare Legea băncilor populare sătești și a Casei lor centrale.

Prima lege a cooperației a apărut la 28 martie 1903 și a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 martie. Prin această lege s-a creat prima instituție centrală cooperatistă, numită Casa Centrală a Băncilor Populare instituție cu funcții multiple, organizată inițial numai pentru băncile populare, care a influențat apariția a noi forme de asociație cooperativă.

Concret, în acest moment, s-a produs apropierea între cooperativele de credit și cele de meseriași; în contextul în care și sistemul bancar era limitat (capitalul, în proporție ridicată, străin, dobânzile, la nivel cămătăresc și alte inconveniente), cele două forme de cooperative s-au sprijinit, cele de credit oferind surse financiare mai accesibile producătorilor.

Au apărut și alte tipuri de cooperative (obști de arendare, obști de cumpărare, cooperative forestiere, cooperative de producție diversă, cooperative de consum, etc.). Prin modificările ulterioare, și-a extins aria asupra tuturor categoriilor de organizații cooperatiste.

1908: S-a născut poetul român Virgil Carianopol; (d.6 aprilie 1984).

După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei.

Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.

Virgil Carianopol a colaborat la revista „Viața literară”, condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.

A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la ”unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum ”neoclasice”.

În plus, a mai fost afiliat și imagismului, din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin

Opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).

1910: La Viena se semnează Convenţia de comerţ româno-daneză, care va intra în vigoare la 21 iunie 1910.

1912: S-a născut la Arad,matematicianul român Caius Iacob,om politic țărănist,  fost membru al Academiei Române şi al Societăţii Matematice Franceze; (d.6 februarie 1992, București).

Și-a făcut studiile universitare la Facultatea de Matematică a Universității din București (1928–1931), devenind licențiat la 19 ani; a susținut doctoratul la Facultatea de Științe a Universității din Paris, cu teza Sur la determination des fonctions harmoniques conjuguees par certaines conditions aux limites. Applications a l’hydrodynamique sub conducerea profesorului Henri Villat.

Și-a dedicat viața învățământului superior și cercetării științifice, parcurgând toate treptele universitare, începând cu cea de asistent la Școala Politehnică din Timișoara și terminând cu cea de profesor la Facultatea de Matematică a Universității București.

A adus contribuții în domeniile mecanicii fluidelor și analizei matematice, preocupându-se în special de mișcările plane ale fluidelor incompresibile, de mișcările la mari viteze subsonice și supersonice, de soluțiile aproximative în dinamica gazelor, precum și de problema de limită din teoria potențialului. În 1940 a primit Premiul pentru mecanică „Henri de Parville” al Academiei de Științe din Paris.

A fost președintele Secției Matematice a Academiei Române începând din 1980 și până la sfârșitul vieții sale. La inițiativa sa, în 1991 a fost înființat Institutul de Matematică Aplicată al Academiei Române, care în anul 2001 a fuzionat cu Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române, devenind actualul Institut de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gh. Mihoc – Caius Iacob”. Opere principale: Introducere matematic.

1923: A intrat în vigoare Constituțiunea României.

Promulgată prin decret regal la 28 martie 1923, a fost una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

Art. 7 din noua Constituție acorda din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor aflați pe teritoriul României, precizând că : „Deosebirea de credințe religioase și confesiuni, de origina etnică și de limbă, nu constitue în România o piedică spre a dobândi drepturile civile și politice și a le exercita. Numai naturalizarea aseamănă pe străin cu Românul pentru exercitarea drepturilor politice”.

 Liga Apărării Național-Creștine s-a împotrivit acestei măsuri și a îndemnat studențimea la manifestări de protest. Au avut loc ciocniri cu poliția.

În aceste mișcări studențești un rol important l-a avut Corneliu Zelea Codreanu, pe atunci membru LANC, ulterior fondator al Mișcării Legionare.

1926: S-a înființat la București, Institutul de Studii Bizantine , cu scopul de a contribui la dezvoltarea cercetărilor privind istoria civilizaţiei bizantine şi a influenţei ei asupra istoriei României.

Nicolae Iorga, recunoscut azi în lume ca unul dintre cei mai de seamă bizantiniști, a ținut în București primul Congres Internațional al Studiilor Bizantine, la care au luat parte cei mai importanți experți în domeniu.

Rodnicele interferențe culturale româno-grecești au influențat înființarea de către străluciții noștri savanți N. Iorga, V. Pârvan și Gh. Murgoci a Institutului pentru Studiul Europei Sud-Orientale, a Institutului de Studii Bizantine și a Institutului de Studii și Cercetări Balcanice.

1927: A încetat din viață la Cluj, juristul român Iuliu Coroianu , autorul textului Memorandumului, frate al Clarei Maniu; (n.1847, Craidorolț, Satu Mare).

Afost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia , care a votat Marea Unire la 1 decembrie 1918.

1929: A murit Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie din România care a obţinut brevetul internaţional de pilotaj (eliberat la 22 ianuarie 1914 de către Federaţia Aeronautică Internaţională).

Este consemnată  în analele presei mondiale, drept primul corespondent de război care şi-a realizat reportajele din avion.

Elena Caragiani-Stoienescu (n. 13 mai, 1887, Tecuci), a fost prima femeie aviator din România şi unul dintre primele 10 din lume. A fost şi unul dintre deschizătorii de drumuri în  aviaţia sanitară din România.

În anul 1913 și-a luat licența în drept, devenind una dintre primele femei din România licențiată în științe juridice.

Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912 cu un avion Wright adus special în țară pentru școlarizarea piloților, însoțită de profesorul său de echitație și de cel care a sprijinit-o permanent, cumnatul său, Andrei Popovici, viitor general de aviație] iar brevetul de pilot aviator cu numărul 1591 din 22 ianuarie 1914 i-a fost eliberat de Federația Aeronautică Internațională la 22 ianuarie 1914, în Franța, după ce a urmat Școala de pilotaj a Ligii Naționale Aeriene de la Băneasa, fondată de prințul Valentin Bibescu și apoi Școala civilă de aviație a lui Roger Sommer, care funcționa la Mourmelon le Grand (Paris) (1913). 

Deoarece autoritățile române nu i-au admis să zboare Elena Caragiani a plecat în Franța unde a deven it  primul corespondent de război din lume, care scrie „reportaje din avion”. Ulterior va  face o deplasare în America, pentru a participa la survolarea oceanului alături de piloții americani (26 februarie 1914).

Revenită în țară în 1916, deși autoritățile române nu i-au admis să zboare ca pilot, au acceptat-o ca infirmier la Iași și, ulterior, la Tecuci. Fără să mai aștepte sfârșitul războiului, se hotărăște să plece iar în Franța, pentru a-și relua cariera de reporter, unde se căsătorește cu avocatul Virgil Stoenescu și se stabilește la Paris.

Când se îmbolnăvește de tuberculoză, revine în țară unde își află sfârșitul. Este înmormântată într-o criptă la Cimitirul Bellu.

1938: A murit la Cernăuți, Constantin Isopescu-Grecul, jurist român, politician  bucovinean implicat activ în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român ; (n.2 februarie 1871, Cernăuți). În 1908, Isopescu-Grecul a înființat, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici, Partidul Independent, care susținea un program moderat. Ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare a acestuia în privința cauzei naționale.

A denunțat persecutarea românilor din Transilvania și a fost dezamăgit de oferta austriacă de anexare a Bucovinei la Republica Populară Ucraineană. La sfârșitul anului 1918, Isopescu-Grecul încă sprijinea autonomia sau independența Bucovinei și Transilvaniei în dauna Unirii cu Romania.

În timpul dezordinilor din Viena de după război, el și Iuliu Maniu au organizat unități de apărare formate din români, care au restabilit ordinea. Odată procesul de unire dintre Bucovina–Transilvania și România fiind inițiat, Isopescu-Grecul a acceptat rezultatul. A continuat să servească drept consul român la Viena și Praga în timpul Războiului româno-ungar.

În 1920, Isopescu-Grecul s-a întors în Bucovina în calitate de consilier al guvernelor românești. A revenit în politică opt ani mai târzidin Paralamentul României Unite.. În 1930–1933, a deținut poziția de rector al Universității din Cernăuți.

1940: Comisarul poporului  la Externe, Viaceslav Molotov, a ţinut în Sovietul Suprem al URSS un discurs- avertisment privitor la raporturile cu România.

Cu trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de URSS guvernului român – ministrul de Externe sovietic Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin),  ţine un important discurs în faţa Sovietului Suprem, privind pretenţiile URSS,in acel moment aliata Germaniei, faţă de România.

Afirmînd că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era  neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunţate), spunea că aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS.

Discursul a rămas inedit şi vom vadea de ce. Iata pasajul cu privire la Basarabia:

‘’Dintre statele vecine din sud pe care eu le-am mentionat, România esre cea cu care noi nu avem un pact de neagresiune. Acest fapt se datorează existenţei unei dispute nerezolvate, şi anume problema Basarabiei, a cărei ocupare de către România, Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată problema recîştigării Basarabiei prin mijloace militare. De aceea nu există nici un temei pentru înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române. Este adevărat că, de mult timp, noi nu avem un ministru plenipotenţial în România, iar îndatoririle acestuia au fost îndeplinite de un însărcinat cu afaceri. Faptul acesta s-a datorat unor împrejurări specifice din trecutul apropiat.’’

Care erau  „împrejurările specifice’’?

Molotov s-a  grăbit  sa le explice:’’Dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă, atunci trebuie sa reamintim rolul dubios pe care l-au jucat autorităţile române în anul 1938 în legătura cu Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România. Este binecunoscut faptul că ulterior el a dispărut în înprejurări misterioase nu numai din incinta legaţiei, ci şi din România, şi nici pînă astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vre-o informaţie autentică cu privire la dispariţia lui şi, ceea ce este şi mai mult, s-a sperat ca noi vom crede ca autorităţile române nu au nimic de-a face cu această afacere scandaloasă şi criminală.

Nu mai este nevoie să spunem că astfel de lucruri ne se întîmplă într-o ţară civilizată sau întru-n stat bine organizat în acest scop. În urma acestei afaceri, motivul pentru care am întîrziat să numim un ministru al Uniunii Sovitice în România, este cît se poate de clar. Este de presupus însa că România va întelege că astfel de lucruri nu pot fi tolerate.’’

După cum se observă, Molotov pune cu ipocrizie neincherea unui tratat de neagresiune cu Romania nu pe seama ambiţiilor sovietice şi ale Kominternului, manifestate încă de la începutul anilor ’20, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit, în care România nu a avut, de altfel, nici un rol: dispariţia subită a ambasadorului sovietic Butenko la Bucureşti, în urma proceselor politice staliniste instrumentate la Moscova.

Declaraţia lui Molotov va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S..

În scurt timp, pe 21 iunie 1940, Şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev şi Odessa precizarea că Basarabia „să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boieresti„; erau precizate obiectivele pe care trebuie să le aiba Armata Roşie, în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România :

„rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii să obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină„.

La 26 iunie 1940 U.R.S.S. emite autoritatilor  române o Nota Ultimativă în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord în favoarea U.R.S.S.

La 28 iunie 1940 România  a cedat fără luptă U.R.S.S. teritoriile de mai sus, la care  agresorul sovietic a adaugat in ultimul moment si Tinutul Herţa,nespecificat in pretentiile ultimative oficiale ale acestuia.

1940: S-a născut la Pașcani, jud.Iași, compozitorul și muzicologul român Octavian Nemescu;(d.6 noiembrie 2020).

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1956–1963), având profesori pe Mihail Jora, Paul Constantinescu, Alexandru Pașcanu și Anatol Vieru. În 1972 a luat parte la cursurile de vară din Darmstadt.

A predat Analiză muzicală și contrapunct la Universitatea din Brașov, a fost profesor de Contrapunct, armonie și Istorie a muzicii la Academia de arte „George Enescu”, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.

Din opera sa muzicală se evidențiază: Sonate für Klarinette und Klavier, Four Dimensions in Time – IV, Gradeatia für Tonband, Finalis-septima für Klarinette, Fagott, Violine, Cello, Klavier und Schlagzeug, String Quartet for Midnight, PostSymphony No. 3.

1941: S-a născut la București, poeta Constanța Buzea; d.31 august 2012, București .

A urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. A debutat în revista Tânărul scriitor în anul 1957.

 Primul volum i-a apărut în anul 1963. A fost o prolifică autoare de versuri: Norii, Sala nervilor, Pasteluri, Limanul orei, Ultima Thule, Pelerinaj, Roua plural, Netrăitele, etc. În ultimii ani s-a consacrat poeziei de inspirație mistică.

De asemenea, a semnat numeroase culegeri de poezie pentru copii: Cărticica de doi ani, Cărticica de patru ani, Zgomotocicleta. Jurnalul său din anii 1969–1971 a apărut sub titlul Creștetul Ghețarului.

A fost redactor la revistele Amfiteatru și România literară, la cea din urmă a semnat rubrica de corespondență Post-restant. I s-au decernat premii literare importante, precum Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române și Premiul Național „Mihai Eminescu” (2001).

1941 : S-a născut la Braşov, actrița română Violeta Andrei.

Violeta Andrei

 A absolvit  U. N. A. T. C. Ion Luca Caragiale din București  si a debutat pe ecrane cu filmul „Golgota” (1966, reg. Mircea Drăgan).

 A fost soția ministru de externe comunist Ștefan Andrei.

 1945: Ministrul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, a emis un Decret-lege ce viza epurarea administratiei publice de functionarii angajati de regimurile anterioare instalarii la 6 martie 1945, a guvernului procomunist marionetă a ocupanţilor sovietici condus de dr. Petru Groza.

Pe baza Decretului-lege nr. 996 privind epurarea administrației publice, a început epurarea funcționarilor regimurilor anterioare instalării la 6 martie 1945 a guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza și au fost eliminați toți acei care „au activat, sub orice formă, în scopul instaurării sau menținerii regimurilor dictatoriale în România”. După demiteri au urmat sute de arestări.

1945 : A încetat din viață la București, magistratul român Mihail Oromolu (n.6 februarie 1875, Râmnicu Vâlcea), fost prefect al județului Dolj;,guvernator al Băncii Naționale a României (1922–1926).

1949: S-a născut la București, compozitorul român  Călin Ioachimescu, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1978.

 S-a format la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, având profesori muzicieni de renume ai secolului 20 – Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Adrian Rațiu, Nicolae Beloiu, Tudor Ciortea.

Și-a completat pregătirea componistică la Darmstadt în perioada 1980–1984, a urmat și un stagiu de informatică muzicală pentru compozitori, la IRCAM din Paris, beneficiind de o bursă de documentare din partea statului francez.

A pus bazele unui studio de muzică electronică pe care l-a condus până în anul 2010.

A obținut numeroase premii de compoziție, lucrările sale fiind interpretate în concerte și festivaluri atât în România, cât și în străinătate.

1962: S-a născut Dan Bittman, solistul renumitei trupe românesti de muzică pop Holograf si  lider al acestei formații începând cu 1985, compozitor, actor și prezentator de televiziune.

În 1994 a reprezentat România în cadrul concursului muzical Eurovision, unde a acumulat 14 puncte, ocupând la final locul 21.

Între 2001 și 2003, a moderat emisiunea-concurs Bravo Bravissimo, difuzată de TVR 1, iar din noiembrie 2004 a devenit prezentatorul emisiunii Dănutz SRL, difuzată tot de TVR 1.

În 2010 a fost desemnat consilier la Ministerul de Finanțe al României, dar la scurt timp după aceea a demisionat din această funcție.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Dan Bittman la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler,  „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

1963: A decedat omul de știință  Traian Săvulescu, preşedinte al Academiei Române.

Traian Săvulescu (n. 2 februarie 1889, Râmnicu Sărat), a fost un biolog și botanist român, fondator al Școlii românești de fitopatologie, primul care a făcut cunoscută în România flora Arabiei și Palestinei, membru și președinte al Academiei Române.

În 25 mai 1936, Traian Săvulescu a devenit membru corespondent al Academiei Române.

În 1938 a fost turnat filmul documentar Expediția Traian Săvulescu în Delta Dunării, în care se prezintă imagini din expediția desfășurată în iunie 1938, pentru „recunoașterea florei” din Delta Dunării.

În perioada 29 noiembrie 1946 – 30 decembrie 1947 a fost ministru al agriculturii și domeniilor în Guvernul Doctor Petru Groza și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. A fost deputat în Marea Adunare Națională.

În 1948 a devenit membru titular activ și secretar general al Academiei Române. În 1948, o dată cu naționalizarea inițiată de regimul comunist, Academia a încetat să mai existe ca instituție de drept privat, reorganizându-se sub titulatura de Academia Republicii Populare Romîne.

În această nouă organizare, Traian Săvulescu a fost președintele Academiei Republicii Populare Romîne în perioada 1948-1959 prin decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale.

 A rămas președinte de onoare al acesteia, până la decesul său, în 1963.

 A fost membru al unor academii străine, între care cele din Ungaria, Germania, New York (SUA).

De asemenea, a fost redactor responsabil al revistei Buletin de la section scientifique de L’Académie Roumaine, membru în comitetul de redacție al revistelor Phytopathologische Zeitschrift din Berlin și Sydowia din Bulgaria.

1965: S-a născut in oraşul Balş, judetul Olt, pictorul și sculptorul român Eugen Ilina.

Din 1998 este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Bucuresti. Lucrarile sale se gasesc în muzee si colecţii particulare din: Romania, S.U.A, Italia, Olanda, Germania, Franta, Grecia, Spania, Turcia, Japonia.

1966: A încetat din viață la București, compozitorul, pianistul, organistul, dirijorul de cor și pedagogul român de naționalitate germană Josef Paschill. ; ( n.17 septembrie 1877).

1971: A decedat in Bucureşti, scriitorul Dimitrie Panaitescu (Perpessicius), poet si critic literar, editor de marca al operei lui Mihai Eminescu, membru titular al Academiei Romane; (n.21 martie 1891, Braila).

A semnat  cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi.

Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. A fost profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck.

A colaborat la revistele   Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul.

De asemenea a  ținut cronica literară la Radio, între anii 1934-1938, si a fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) și al revistei Manuscriptum.

1974:  A decedat la Stuttgart, în R.F.Germania, generalul, istoricul militar  și omul politic român Platon Chirnoagă (n. 1894, Com.Poduri, jud. Bacău).

Gen. Platon Chirnoagă a fost ministru de război în Guvernul Național Român din exil de la Viena (10 decembrie 1944 – 8 mai 1945), constituit  ca reacție la guvernul instaurat în țară în urma loviturii de stat de la 23 august 1944.

Scopul principal al noului guvern era de a organiza o armată care să lupte contra invadatorului sovietic, armată formată din voluntari recrutați dintre prizonierii de război români capturați de germani sau din cei veniți la muncă sau instruire în Germania.

Gen. Platon Chirnoagă  a reușit formarea și trimiterea pe frontul de la Oder a unui regiment de voluntari români (martie 1945), în timp ce al doilea era gata de plecare pe front, iar al treilea era în curs de formare în tabăra de la Kaufholz.

În data de 8 mai 1945, după capitularea Germaniei, generalul Chirnoagă a fost internat în lagărul de la Gleisenbach, de unde va fi eliberat în aprilie 1947. După eliberare va locui în Austria, Franța, și din 1968 la Stuttgart, în Germania.

În 21 februarie 1946 a fost judecat în lipsă și condamnat la moarte, în baza Legii 312/1945, în cel de-al doilea lot al „criminalilor de război”, fiind acuzat că a făcut parte din „guvernul fantomă” de la Viena, constituit de Horia Sima.

 1988: S-a desfăşurat cea de-a 31-a ediţie a Festivalului filmului de autor de la San Remo (Italia), în cadrul căreia actorul român Victor Rebengiuc a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină pentru rolul din „Moromeţii” (ecranizare după romanul omonim al lui Marin Preda, în regia lui Stere Gulea).

 1996: A decedat eseistul şi scriitorul român Mircea Herivan; (n. 20 octombrie 1930).

1997: În România, s-a trecut din nou la ora de vară, reintroducându-se prin Ordonanța de Guvern 20/1997,  programul orar practicat în statele Uniunii Europene.

Astfel, din ultima duminica a lunii martie, ora 03.00 a devenit ora 04.00, orarul de vară  aplicându-se pâna in ultima duminica a lunii octombrie.
Ora de vara a fost introdusa, in România, pentru prima data în 1932 și pâna în 1939 a functionat în fiecare an, intre prima duminică din aprilie (in 1932 – 22 mai), ora 00.00 si prima duminica din octombrie, ora 01.00 (ore locale).

Intre 1 aprilie 1940, ora 00.00, si 2 noiembrie 1942, ora 03.00, ora de vara a fost in vigoare permanent in Romania.

Din 1943, practica trecerii la ora de vara a fost suspendata.
România a semnat Convenția fusurilor orare in 1979, iar in 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările Uniunii Europene.

Intre 1979-1996 s-a trecut la ora de vară in ultima duminica a lui aprilie si la ora de iarna in ultima duminica a lui septembrie.
Prin introducerea orei de vara s-a urmarit sa se beneficieze cat mai mult de lumina naturala (a Soarelui) si reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat introducerea acestei masuri in 1784, dar primii care au introdus ora de vara au fost germanii, începând cu anul 1916 (intre 30 aprilie – 1 octombrie).

Au urmat britanicii ce au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai – 16 octombrie), apoi tari precum: Belgia, Danemarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania. In prezent ora de vara, este folosita de doar 70 de tari din intreaga lume.
Nu toate tarile au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara.

Singura tara mare industrializata care nu a introdus ora oficiala de vara este Japonia.

De la 1 mai 1980, China a utilizat ora de vara din 1986 pana in 1991, incetand sa o mai faca de atunci.

Țările ecuatoriale si tropicale nu aplica ora de vara, deoarece durata zilei este egala de-a lungul anului. (Rompres)

2004: Șapte țări din Europa de Est, printre care și România, devin membre oficiale ale NATO.

La 29 martie 2004, cele sapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga in noiembrie 2002 sa devina membre ale Aliantei (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia),   au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Aliantei Nord Atlantice.
Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO a avut loc la Departamentul de Stat al SUA din Washington.

La festivitate au participat premierii celor sapte state – Romania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia si Slovenia -, alaturi de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si de presedintele SUA, George W. Bush. Romania a fost reprezentata de premierul Adrian Nastase, de ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, de ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, si de consilierul prezidential Corina Cretu.
Depunerea instrumentelor de ratificare a Protocoalelor de aderare la NATO a fost urmata, pe 2 aprilie, de ceremonia inaltarii drapelelor de stat ale noilor tari membre.

De aceasta data, la festivitate au luat parte numai ministrul Afacerilor Externe si ministrul Apararii Nationale.

Cei sapte ministri de externe au fost intampinati de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, fiind apoi salutati de omologii lor din celelalte 19 state membre.
Integrarea in NATO a marcat revenirea Romaniei in familia tarilor din comunitatea democratica euro-atlantica.

Pentru a accentua semnificatia si importanta istorica a integrarii Romaniei in organizatia nord-atlantica, a fost promulgata Legea nr. 390/2004 privind instituirea Zilei NATO in Romania, in prima zi de duminica a lunii aprilie.

2005: Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european.

A câștigat finala Campionatului European de la Aarhus, Danemarca, după victoria cu 3–2 în fața Croației.

2011 : A decedat muzicianul român Alin Constanțiu; (n.12 august 1939).

A fost un clarinetist de jazz de excepție, supranumit „regele swingului la clarinet”și „Benny Goodman al României”.

2020: A încetat din viață medicul Gheorghe Meclea  fost profesor și pionier al ecografiei în medicina românească (n.14 decembrie 1940, Fâlfani-Stolnici, Argeș).

De-a lungul carierei sale, a publicat numeroase lucrări științifice cu tematică în ultrasonografie, cu aplicație în medicină internă și cardiologie.

Activitatea sa a fost recompensată recent de către Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie cu Diploma de Excelență și cu medalia Gheorghe Jovin. Dr. Gheorghe Meclea a fost Director Medical al Sanador, funcție pe care a deținut-o încă de la deschiderea primei clinici Sanador, în februarie 2001, și până la decesul său.

2023: A decedat cunoscutul cântăreț de muzică populară bănățeană Tiberiu Ceia; (n.16 iulie 1940, la Timişoara).

După terminarea Liceului „C.D. Loga” din Timişoara, a urmat Şcoala Tehnică Financiară timp de doi ani. Apoi a mers la Universitatea din Timişoara, unde visul sau era să termine Facultatea de Filologie.

În 1967 a devenit profesor de limba şi literatura română, şi tot atunci a cântat în cadrul emisiunii de televiziune „Dialog la distanţă”, în concursul dintre Timişoara şi Iaşi.

La meseria de profesor a renunţat după 12 ani, timp în care a fost profesor şi la gimnaziu, şi la liceu. În perioada aceea începuse să fie chemat la spectacole. În 1978 a plecat definitiv din învăţământ A ales scena concertând alături de ansamblul Doina Oltului sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan.Au urmat o serie de colaborări cu majoritatea orchestrelor din ţară.

După spusele sale cele mai mari realizări sunt turneele pe care le-a făcut în America şi, în mod special, în Australia. Acesta din urmă i-a adus cea mai mare satisfacţie morală, dar şi financiară.

Tiberiu Ceia şi-a iubit munca, concepţia, creaţia. A fost director de şcoală, director de Ansamblu artistic, redactor şef, apoi director la Studioul TVR Timişoara.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor

Sfântul Mucenic Marcu, episopul Aretuselor, a distrus in timpul imparatului Constantin cel Mare (306-337) mai multe temple pagane, zidind in locul lor biserici.

Cand la tronul imparatesc ajunge imparatul pagan Iulian Apostatul (361-363), episcopul Marcu a fost supus la multe chinuri.
Despre suferintele Sfantului Marcu pentru credinta, ne scriu Sfantul Grigorie Teologul si Fericitul Teodorit.

A fost biciuit, batjocorit, defaimat, si tarat pe strazile cetatii. I s-au taiat urechile, a fost dezbracat, uns cu miere, legat de un copac spre a fi omorat de veninul insectelor.

Mucenicul lui Hristos a indurat toate fara jeluire. Rabdarea lui i-a impresionat puternic pe cetatenii orasului.

Datorita invățăturii sale, multi păgâni au primit credința in Hristos.
Atat de salbaticiti in lucrarea diavolului au fost tortionarii lui cei pagani, incat atunci cand l-au ucis, i-au sfasiat maruntaiele cu dintii.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/29/o-istorie-a-zilei-de-29-martie-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;
4. Wikipedia.ro;
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. Calendar Crestin Ortodox.ro
10. http://www.rador.ro/2019/03/29/calendarul-evenimentelor-29-martie-
11. Cinemagia.ro.