CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 14 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1527: A murit Stefan al IV-lea, domnitorul Moldovei (din 1517), intrat în istorie sub numele de  Stefan cel Tânăr, sau Stefaniţă Voda. A fost  fiul domnului Bogdan al III-lea și nepotul lui Stefan cel Mare.

 Nascut in  1506 la Hotin, a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527.

În 1523, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă vodă, fire nestăpînită, i-a decapitat pe „povăţiitorul” său marele boier  Luca Arbore și pe fiii săi.

Ştefăniţă a ucis mulți dintre marii boieri astfel că din 1523 boierii au început să părăsească Moldova refugiindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție.  Ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată.

A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță urma să se căsătorească cu Ruxanda, fiica  lui Neagoe Basarab.

Însă cu aceasta se însurase  Radu de la Afumați în ianuarie 1526. Lui Ștefăniță îi rămînea Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia, astfel ca  a năvălit in Valahia(1526), „băgînd spaima în munteni”, după care au urmat încă două bătălii moldo-valahe.  Pînă la urmă neînțelegerea a fost remediată, Ștefăniță căsătorindu-se cu Stana.

Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în  1527 Ştefăniţă vodă moare la Hotin. Unele letopiseţe ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia.

Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.

1557:  Apare la Braşov, „Octoihul”(„micul Octoih”) în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi.

 Coresi a desfăşurat până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român).

1595: În lupta de la Putineiu, fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, în fruntea unor detaşamente ale oştii de ţară, i-au înfrânt pe tătarii care invadasera ţara. După alianţa antiotomane încheiată de conducătorii Transilvaniei, Munteniei şi Moldovei, principele Transilvaniei, Sigismund Báthory(1581 – 1599, 1601 – 1602), încearcă să cucerească Timișoara, domnul Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595), Tighina şi Ismail, în timp ce domnul muntean, Mihai Viteazul (1593 – 1601), s-a confruntat cu atacurile tătarilor lui Ghazi Ghirai II, aliatul turcilor. Avangarda oştirii tătare (cca. 4 000 de oameni) este surprinsă de căpitanii lui Mihai Viteazul, Radu Calomfirescu și frații Buzești, la Putineiu, în Vlaşca (14 ianuarie 1595) şi distrusă. Peste numai două zile, o nouă oaste, condusă de nepotul hanului, va fi nimicită la Stăneşti.

 1819 (5/14 ianuarie): Poarta otomană emite  un regulament prin care stabilea ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Valahiei să fie ocupate prin rotaţie, numai de familiile Scarlat Callimachi, Alecu Şuţu, Mihai Şuţu şi Dimitrie Moruzi.

1819: S-a născut în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu (unele surse avanseaza 1825 ca an al nașterii sale), poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat; (d.20.08.1872).

  Era fiul macedoromânului (aromânului) Ienache Cosmad, venit în țară din Ohrida. „Părinții lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga).

A urmat cursurile Colegiului Sfântul Sava, avându-i colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Crețulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron.

  15 mai 1842 , debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice.
In 1845, pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară, iar in
1847 ii apare la București, primul volum de versuri, „Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba”.

Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ș.a. revista „Poporul suveran”

  Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare față, dar avea proiecte mari, articolele publicate aici pregătind atmosfera revoluționară a momentului.

Ar fi vrut să tipăreasca un „jurnal al intereselor democratice și al progresului social”, pe potriva modelului francez – Le Peuple souverain, insa odata cu infrangerea  revoluției- a fost exilat și se refugie în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în sfârșit, la Paris ca să-și continue studiile întrerupte.
Se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului.

 Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și instrucțiune publică. Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia, sunt înființate primele școli pentru  românii macedoneni.

În același an, 1859, primește gradul al treilea în Loja masonica Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția

 Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istoriceFlorile BosforuluiBasmeleMacedonele și Reveriile.

1850: A decedat la Bucuresti, Neofit al II-lea (Neofit Gianoglu) , Mitropolit al Țării Românești (1840-1849), cunoscut mai ales pentru  participarea sa la Revoluția de la 1848; (n. 1 ianuarie 1787, București).

A fost  ierodiacon, ieromonah și arhimandrit în 1824, apoi tot în 1824 episcop al Râmnicului, între 1829-1833 locțiitor de mitropolit.

Ca mitropolit a înființat 4 seminarii teologice în Țara Româneasc, și a sprijinit trimiterea de tineri la burse în Grecia și Rusia.

A devenit membru al conducerii provizorii a Mitropoliei între 1834-1840, iar între 1840 și 1849 a fost Mitropolit al Țării Românești.

În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu.

După înăbușirea Revoluției a solicitat (ca mitropolit), restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor care se implicasera în acțiuni revoluționare, ceea ce a făcut să fie considerat o personalitate controversată.

La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit, cu putin inainte de decesul sau.

 1878: Rusia face cunoscute trimisului României la Petersburg intențiile sale de a reveni la granițele de la 1856 și de a reîncorpora cele trei județe din sudul Basarabiei Cahul,Izmail, Bolgrad).

1878: A început Bătălia de la Vidin (14/26 ianuarie – 23 ianuarie/4 februarie) pe teatrul de război din Nord Vestul Bulgariei.

Trupele române au încercuit cetatea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre, şi au deschis focul asupra acesteia, o zi mai târziu, beneficiind în acest sens şi de sprijinul logistic al bateriilor de artilerie de la Calafat, de pe malul românesc al Dunării. Tirul concertat al artileriei române a provocat pagube materiale iremediabile şi a pricinuit numeroase pierderi de vieţi omeneşti.

Vidinul era situat pe malul drept al Dunării, în dreptul Calafatului și dispunea de o garnizoană puternică care putea exercita un control eficient asupra traficului fluvial. Ea era supranumită și „Cetatea fecioară” deoarece nu fusese niciodată cucerită până atunci. Orașul era înconjurat de două centuri de fortificații, permanente, formate din ziduri de piatră și „pasagere”, din pământ și avea o garnizoană compusă din cca. 8.000 de militari, fiind capabilă să reziste oricăror atacuri declanșate de pe uscat sau de pe Dunăre. În afara garnizoanei, care dispunea de suficiente provizii și muniții, în oraș se mai aflau aproximativ 25.000 de locuitori, cărora li se adăugau alți 25.000 de refugiați musulmani, retrași din fața trupelor române.

Din raţiuni umanitare, generalul Cernat a ordonat, la 20 ianuarie/ 1 februarie, încetarea focului pentru un timp, în speranţa că misiunea de încheiere a păcii, condusă de colonelul Fălcoianu, va da rezultatele mult aşteptate. Trimisul special al armatei române a fost primit cu toate onorurile cuvenite de către Izzet paşa, demnitarul otoman sub comanda căruia se aflau trupele de la Vidin.

Acesta a refuzat negocierile cu privire la capitularea garnizoanei turceşti, preferând ca soarta acesteia să se decidă pe câmpul de luptă. În zilele de 21 ianuarie/2 februarie şi 22 ianuarie/3 februarie garnizoana de la Vidin a fost supusă unui tir violent de artilerie.

Pe 5/17 ianuarie 1878 a început negocierea armistițiului, la Kazanlâk, partea turcă fiind reprezentată de Server pașa, ministrul de externe, și Namik pașa, ministrul Listei Civile a sultanului. Deși marele duce Nicolae a fost informat de colonelul Eraclie Arion asupra motivului prezenței sale la Kazanlâk, rușii au refuzat sub diferite pretexte ca ofițerul român să fie prezent la discuțiile ruso-otomane fapt care a produs o mare nemulțumire și îngrijorare la București.

La 23 ianuarie/4 februarie, a survenit semnarea armistiţiului ruso-otoman, iar ostilităţile au încetat. Potrivit armistiţiului, trupele române intră în Vidin la 12/24 februarie şi în Belogradcik la 13/25 februarie 1878, ca urmare a înţelegerii dintre Süleyman Efendi, responsabil cu apărarea fortăreţei, şi cololonelul român Cantili Grigore.

La ocuparea Vidinului, Armata Română a găsit în depozitele de armament, rămase, conform armistițiului, proprietatea statului turc, armament, modern dar și vechi, format din 139 tunuri de diferite calibre, 27 obuziere, 26 mortiere, 6 mitraliere „Gatling”, 300.000 proiectile de tun, peste 12 milioane de cartușe pentru puști și carabine, 6.500 butoaie cu praf de pușcă, chiar și arcuri și săgeți datând din epoca medievală. La Belogradcik au fost inventariate 18 tunuri, patru mortiere, o mare cantitate de cartușe de infanterie și praf de pușcă.

Tratatul de pace dintre Rusia și Turcia a fost încheiat la San Stefano, o lună mai târziu, pe 18 februarie/2 martie 1878.

1880: Agenţia diplomatică română de la Roma, în Italia, a fost ridicată la nivel de ambasadă.

1885: S-a născut la Craiova, generalul de armată Constantin Sănătescu, fost preşedinte al Consiliului de miniştri și şef al Marelui Stat Major al Armatei Române; (d. 8 noiembrie 1947, Bucureşti). A avut o ascensiune rapidă în ierarhia militară, remarcându-se încă din timpul operaţiunilor din Primul Război Mondial. În Al Doilea Război Mondial a participat la campaniile din Crimeea şi Caucaz, fiind la comanda Corpului 4 armată, apoi la conducerea Armatei a IV-a.

A deținut și funcţia de mareşal al Palatului Regal, calitate în care a participat la toate consfătuirile secrete dintre regele Mihai şi liderii partidelor de opoziţie, care vizau demiterea mareşalului Ion Antonescu şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite.

A participat la arestarea mareșalului Antonescu din ziua de 23 august 1944. În aceeaşi zi a fost numit la conducerea Consiliului de miniştri al României care a aplicat ordinul regal de întoarcere a armelor împotriva Germaniei naziste, însă mandatul său a fost scurtat de criza politică declanşată de Partidul Comunist şi sateliţii săi, care acţionau pentru acapararea întregii puteri în stat. În acest context, Constantin Sănătescu şi-a depus mandatul pe 6 decembrie 1944.

Două săptămâni mai târziu, este numit Şef al Marelui Stat Major, poziţie pe care o va îndeplini până pe 19 iunie 1945. Din acest moment, va fi inspector general al Armatei Române. În ultimii ani de viaţă a fost martor al comunizării ţării. Generalul Constantin Sănătescu a decedat pe 8 noiembrie 1947, la vârsta de 62 de ani.

1900: A avut loc premiera, la Teatrul Constanzi din Roma a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore” fiind compusă special pentru ea.

1907: Începe editarea la Chişinău, în gubernia Basarabia, editarea săptămânalului „Moldovanul ”, cu subtitlul “Gazetă națională independentă”.

Foto: Gheorghe V. Madan  (n.5 octombrie  1872, sat Trușeni, regiunea Chișinău— d.1944, Pitești, România).

A fost  cea de-a doua publicație periodică de limba română din Basarabia si a apărut pană la data de 15 octombrie 1908. Redactorul publicaţiei a fost Gh.V.Madan.

Ziarul „Moldovanul”, contrar intențiilor autorităților țariste, a fost, cu siguranță, cea mai veritabilă publicație periodică românească din Basarabia de până la Unirea din 1918, si  grație eforturilor lui Gh. V. Madan, ceastă gazetă a fost net superioară altor publicații periodice de limbă română din Basarabia din acea epocă în privința popularizării clasicilor literaturii române, a poeților și scriitorilor români din toate provinciile înstrăinate și din regat, jucand un rol important în procesul de trezire a conștiinței naționale și de culturalizare a românilor basarabeni la început de secol XX.

1917: Între 14 și 18 ianuarie s-a desfășurat Batălia de la Pralea, parte a operațiunilor militare în vederea stabilizării frontului pe Siret. Luptele s-au dat între Divizia 15 Infanterie română aflată sub comanda generalului Eremia Grigorescu și Divizia 187 Infenaterie germană, aflată sub conducerea generalului Edwin Sunkel și s-au încheiat cu o importantă rectificare a liniei frontului în favoarea forțelor române.

1928 : S-a născut în satul Baraboi, Dondușeni, Basarabia, folcloristul român Grigore Botezatu

A absolvit în 1954 Facultatea de Istorie și Filologie, Secția de Limbă și literatură numită pe atunci „moldovenească” a Universității de Stat din Chișinău fiind încadrat cercetător științific și șef al secției de folclor și director adjunct al Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Și-a luat doctoratul în Filologie cu teza Genurile folclorice și realitatea istorică (pe baza folclorului haiducesc) (1966). 

A desfășurat o amplă activitate de culegător, traducător, editor și cercetător al folclorului literar. A înregistrat texte folclorice în satele din Republica Moldova, în localitățile românești din regiunile Odesa, Cernăuți, Nikolaev, Kirovograd, Caucazul de Nord etc. S-a consacrat culegerii textelor de proză populară.

Este unul dintre autorii Schițelor de folclor moldovenesc, ai culegerilor Poezie populară moldoveneascăCântece de luptă și biruințăFolclor moldovenesc: Crestomație. Ca cercetător de teren a descoperit mulți interpreți, în special povestitori populari. A fost distins cu titlul onorific Om Emerit (1990) și cu Premiul Dacia al Ministerului Culturii (1991), iar în 1995, cu Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române.

1933: În România se formează un nou guvern naţional-ţărănesc, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod.

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc.

Inaintea Unirii Transilvaniei cu Romania, a fost deputat in Parlamentul de la Budapesta.

Dupa Marea Unire s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe.

Pe durata mandatului său din 1933, guvernul s-a confruntat cu ample tensiuni sociale și mișcări de protest (greva petroliștilor de pe Valea Prahovei, greva de la Atelierele CFR Grivița), reprimate în forță, determinând cabinetul să renunțe la aplicarea unei a treia „curbe de sacrificiu”; a izbucnit scandalul politic legat de Afacerea Skoda.

A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei.

În 24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun. În 1946 a fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.

Mormântul lui Alexandru Vaida-Voevod se află în cimitirul Bisericii dintre Brazi din Sibiu.

1934: A murit Ioan Cantacuzino, medic şi bacteriolog, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena, Bordeaux, Bruxelles, Lyon, Montpellier, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.

Savantul român a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică recunoscută în istoria epidemiologiei ca „marea experienţă românească de vaccinare” (n.25.11.1863).

1939: S-a născut în localitatea Pufești, Vrancea, cântăreaţa şi dansatoarea română Naarghita (numele la naştere: Maria Amarghioalei); (m. 26 februarie 2013, București).

A fost o iubitoare necondiționată a muzicii şi a coregrafiilor din filmele indiene și s-a specializat pe acest repertoriu devenind cunoscută atât în ţară, cât şi în lume și a debutat ca solistă în revista O seară la estradă, interpretând populara piesă Ciand (Luna) din banda filmului Vagabondul. În toamna lui 1967, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă pe Naarghita în spectacol.

Fascinată de lumea filmului indian, a invatat limba hindi si a devenit o ambasadoare a muzicii indiene. A cântat intre anii 1959-1991 și a fost invitată in India de către vicepresedintele Indiei, la vremea aceea, Indira Ghandi.

La prima sa vizita in India, Naarghita a stat 6 luni, iar primul lucru pe care l-a facut a fost acela de a-si intilni idolul, actorul si producatorul Raj Kapoor, cu care deși a avut o relație speciala, i-a refuzat propunerea de a juca intr-un film de-al sau. 

Raj Kapoor s-a declarat insa un fan al Naarghitei si spunea despre aceasta ca”are în glas si în miscare perfectiunea pasarilor ce plutesc în vazduhul primaverii”.

1941: Are loc întâlnirea dintre generalul Antonescu și dictatorul german Adolf Hitler.
Pentru această vizită, Conducătorul statului român a întocmit o notă, pe care a prezentat-o ministrului de Externe al Reich-ului. „În principiu el a declarat că este gata să se angajeze alături de Germania „dacă este necesar” și că țara sa ar trebui „în cazul unei eventuale acţiuni împotriva sudului, să constituie flancul defensiv stâng”.


În dimineaţa zilei de 14 ianuarie 1941, însoţit de secretarul său personal, şi de ministrul plenipotenţiar Fabricius, generalul Antonescu a plecat cu avionul în Germania. În jurul orei 12.45 avionul a aterizat pe aeroportul din Salzburg, de unde a plecat la reședința lui Hitler de la Berghof, unde intrevederea cu Fuhrerul era fixată pentru ora 16.30.
De la început, generalul Antonescu i-a expus lui Hitler situaţia deosebit de confuză şi început de anarhie ce se instaurase în ţară datorită legionarilor, care s-au dedat la adevărate atrocităţi şi acte de insubordonare.
Mai mult, Legiunea nu mai dorea să coopereze cu el ci vroia întreaga putere, căutând să-l înlăture de la conducerea statului.
Generalul Antonescu l-a lăsat pe Hitler să tragă concluziile dacă în asemenea situaţie se mai poate menţine colaborarea cu Legiunea. Cum Hitler nu i-a dat nici un răspuns, în concluzie, generalul i-a declarat că este gata oricând să ia conducerea „fără Legiune, sau chiar împotriva Legiunii”.
Killinger, ministrul Reich-ului la Bucureşti a declarat ulterior că Antonescu s-a exprimat în felul următor: „Preiau întreaga răspundere, sunt gata să guvernez cu Horia Sima şi cu Legiunea, cu Legiunea fără Horia Sima, aşa cum sunt gata să guvernez fără Horia Sima şi fără Legiune”.
La cele spuse de general, Hitler a răspuns că „orice s-ar întâmpla, el rămâne convins că generalul Antonescu este singurul om capabil de a călăuzi destinele României”.
Aceste cuvinte au produs o uşurare imensă generalului, care şi-a dat seama că într-un conflict cu Legiunea, poziţia lui Hitler şi a conducătorilor germani va fi favorabilă.

1950: A fost publicat Decretul (nr. 6 din 6.I.1950) prin care erau trimişi în colonii (lagăre) de muncă şi condamnaţii care, la expirarea pedepsei, nu erau socotiţi de către autorităţile comuniste suficient de „reeducaţi”.

Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, conform căruia se instituiau legal „unităţile de muncă”, de fapt lagărele de muncă forțată destinate celor ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară” a reprezentat un nou pas în oficializarea exterminării elitelor și opoziției din România.

Decretul dădea Securității posibilitatea oficială de a condamna, ocolind elementarul parcurs al Justiției, deci fără proces, pe baza unor delațiuni și sub forma unor liste semnate de șefii Securității, zeci de mii de opozanți politici, clerici, comercianți, țărani fruntași (chiaburi), care erau trimiși în aceste lagăre pe perioade specificate, cu scopul declarat de a fi folosiți ca forță de muncă brută. „Reținuții administrativi” au fost cei care au fost folosiți asemenea sclavilor la construirea unor obiective economice sau edilitare, precum Canalul Dunăre- Marea Neagră, barajul de la Bicaz, uzina de la Borzești și altele.

Condițiile deosebit de grele viață și de muncă, adeseori în lipsa unei logistici elementar necesare, alimentația insuficientă și lipsa accesului la cele mai elementare servicii de sănătate, toate acestea au determinat înregistrarea unei mortalități uriașe în rândul „reținuților adminstrativi”, mii de persoane pierzându-și viața în aceste lagăre, mormintele lor rămânând până astăzi secrete, familiile neavând nici un loc unde să poată aprinde o lumânare la căpătâiul lor.

1952: S-a născut la București politicianul liberal Calin Popescu Tăriceanu,fost prim ministru al Guvernului Romaniei, între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009.

În data de 4 martie 2014, după retragerea PNL din guvernul Victor Ponta, Crin Antonescu, președintele PNL, a demisionat din funcția de președinte al Senatului.

În data de 10 martie 2014 Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales președinte al Senatului României, cu voturile PSD, din postura de senator independent

În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie.

Ocupă poziția a treisprezecea pe buletinul de vot.

Conform rezultatelor finale ale alegerilor pentru președinția României din noiembrie 2014, candidatul Popescu-Tăriceanu, Călin a obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 508.572 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 3 din 14, cumulând circa 5,36% din toate voturile exprimate și validate.

1953: S-a născut la Brașov, solistul român de muzica folk, realizator de emisiuni de televiziune și parlamentar, Victor Socaciu (d.27 decembrie 2921).

 A debutat pe scenă cu trupa rock Zodiac, a activat în cadrul Cenaclului Dacia Felix din Centrul Universitar Brașov cu primele sale cântece folk, TrenulȚintaÎntre bine și răuSub scutul amurgului. A debutat apoi în Cenaclul Flacăra, (1974) cu piesa Ținta și la radio (1975) cu piesa Nălucile amintirilor

1978: S-a nascut  la Constanța, cântărețul și compozitorul român de muzică ușoară, Costi Ioniţă.

1990: S-a constituit Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, asociaţie cu caracter social, cultural şi umanitar (recunoscută ca persoană juridică printr-o hotărâre judecătorească din 12.II.1990). În prezent, preşedinte al Consiliului de Conducere este Miron D. Ignat.

1993: Apărea, la Bucureşti, revista săptămânală de cultură „Dilema”, fondată de Andrei Pleşu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu şi Radu Cosaşu.

Revista, editată de Fundaţia Culturală Română, îşi întrerupe apariţia în 2000, fiind relansată în ianuarie 2004 sub numele de „Dilema Veche”, cu Andrei Pleşu director fondator

1999: Greva minerilor din Valea Jiului s-a transformat în a cincea mineriadă.. Peste 10 000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la Bucuresti.

Foto: Miron Cozma seful sindicatului minerilor din Valea Jiului

Sub comanda liderului sindical Romeo Beja, aproape 1.000 de mineri s-au urcat în autobuze parcate în fața sediului Companiei Naționale a Huilei, strigând că pleacă spre Capitală și au ajuns la primul baraj înălțat de oamenii de ordine, baraj format din pietre, humă și nisip. Lucrurile păreau a scăpa de sub control. 

2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina.

2008: A decedat Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român. A realizat prima varinată în limba română a epopeii naţionale finlandeze „Kalevala”), publicist şi poet.(n. 18.03.1909, București).

A fost deţinut politic (1952) în lagărul de muncă Capul Midia şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară .

 2010: A murit la Timișoara, Béla Kamocsa („Kamo”), instrumentist (chitară bas, chitară electrică) şi cântăreţ român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues şi jazz; cunoscut ca membru fondator (1962) al formaţiei „Phoenix”, cu care a cântat până în 1971, apoi a cântat în cadrul trupei Gramophon; (n. 1944).

Imagini pentru Béla Kamocsa

În 1982 a înfiinţat împreună cu Jonny Bota, trupa Bega Blues Band, una dintre primele formaţii româneşti dedicate muzicii blues. Înfiinţează Gala Blues Jazz Internaţional din Timişoara (1990), cel mai mare şi longeviv festival al oraşului.

A inițiat Festivalul de Jazz de la Gărâna.

2012: A decedat Mircea Ciumara, fost ministru de finanțe si membru al Partidului National- Taranesc creștin-democrat.

Fruntașul țărănist s-a născut pe 13 septembrie 1943, în orașul Călărași și a fost deputat   în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD.

Mircea Ciumara a fost Ministrul finanțelor în Guvernul Ciorbea în perioada 12 decembrie 1996 – 5 decembrie 1997, iar apoi a condus Ministerul Industriei și Comerțului până în 17 aprilie 1998.

În perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000 a fost Ministru de stat, președintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, ministru pentru relațiile cu Parlamentul.

2020: A decedat cardiologul Vasile Cândea, profesor universitar și general de armată, fost deputat de Teleorman în legislatura 1996-2000; (n. 1932 în localitatea Lisa, Teleorman).

 Timp de aproape 30 ani a lucrat la Spitalul Militar Central din București, mai întâi ca medic de chirurgie generală (1961–1971) și apoi ca șef al Secției chirurgie cardio-vasculară (1976–1990).

În paralel cu activitatea de medic, el a efectuat o serie de cercetări științifice – clinice și experimentale. Între anii 1972-1974 a fost asistent universitar la UMF București.

În anul 1975 a obținut titlul științific de doctor în științe medicale, cu teza: „Contribuții la participarea sistemului limfatic în șoc”, sub coordonarea științifică a prof. I. Teodorescu Exarcu. A efectuat apoi stagii de specializare în Franța (1979, 1980); Austria – Viena (1989, 1990); Israel (1992); S.U.A. (1993, 1995); Danemarca (1999) și Belgia (2001).

În anul 1990, a fost numit în funcția de director al Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei, apoi în perioada 1995-2002 a avut funcția de director general al Institutului de Cardiologie „Prof.Dr.C.C. Iliescu” din Fundeni.

În anul 1992 obținea prin concurs postul de profesor suplinitor al Catedrei de Chirurgie cardiovasculară II (nou înființată) din cadrul U.M.F. București, fiind promovat profesor titular în anul 1994 . De asemenea, în anul 1993, a devenit conducător științific de doctorat în chirurgie cardiovasculară.

A fost fondator și președinte de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România și a înfiinţat prima Societate de chirurgie cardiovasculară din România.

A implantat, în 2001, primul dispozitiv de asistare mecanică cardio-circulatorie cu inimă artificială (de tip Novacor) din Europa Centrală și de Est.

Este autor al unot brevete de invenții cum ar fi „Banca de organe prin crioprezervare pentru transplant” sau medicamentul RUXABION (în terapia bolilor vasculare periferice, în special a celor venoase).

Vasile Cândea a parcurs toate treptele ierarhiei militare începând cu gradul de locotenent major (1959), avansând pe rând la gradele de căpitan medic (1964), maior (1969), locotenent colonel (la excepțional, 1975), colonel (la excepțional, 1978).

La data de 27 decembrie 1987 a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), iar în anul 1995 primea gradul de general de divizie (cu 2 stele),și a fost trecut în retragere.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/14/o-istorie-a-zilei-de-14-ianuarie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric; 
  3. Calendar Creștin Ortodox.ro
  4. https://www.rador.ro/2019/01/07/calendarul-evenimentelor-7-ianuarie-selectiuni-5/;
  5. https://istoria.md/articol/695/7_ianuarie,_istoricul_zilei;
  6. Cinemagia.ro.
  7. https://www.bunicutavirtuala.com
  8. wwwWikipedia.ro.
  9. http://www.Historia.ro.

Publicitate

14/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 11 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 11 ianuarie în istoria noastră

1600: Împăratul Rudolf al II–lea din dinastia de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Romano- German, totodată rege al Boemiei și rege al Ungariei, principe al Transilvaniei, a  primit solia lui Mihai Viteazul, condusă de banul Mihalcea, care cerea recunoașterea domnului român ca principe al Transilvaniei.

Foto:

-Stânga: Mihai Viteazul (n. 1558, Târgu de Floci, Țara Românească – d. 19 august 1601,Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei

Dreapta: Îmăratul Rudolf II al Austriei (n. 18 iulie 1552, Viena – d. 20 ianuarie 1612, Praga), a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman de națiune germană (1576-1612)

Complicata ţesătură de rivalităţi între Turcia, Polonia şi Imperiul Austriac, în special problema Ardealului, îi cerea lui Mihai tratări delicate şi îndemânatice, căci altfel era ameninţat să piardă pe această cale ceea ce dobândise cu armele. Dar Țările Române nu aveau oameni pregătiţi pentru aşa ceva, foarte puţini erau cei ce cunoşteau măcar limbile din Apus, dar nici pe departe nu erau obişnuiţi cu eticheta curţilor şi cu politica europeană.

Mihai a întrebuinţat deci diplomaţi improvizaţi, câţiva boieri care ştiau limbi străine şi străini, care nu s-au dovedit însă oameni de încredere.

 Solia ce urma să trateze problema Ardealului avea în componența sa pe lângă banul Mihalcea și pe Stoica vistierul și a dus ca dar şi calul lui Andrei Bathory. Ei trecură prin Viena la 22 decembrie 1599 şi abia la 11 ianuarie următor avură audienţa la împărat, la Pilsen în Boemia. Ei, expuseră pe larg împrejurările ce siliseră pe domn să cucerească Ardealul, se plânseră de lipsa de ajutor din partea generalului Basta şi cerură ca Mihai sa fie recunoscut în Ardeal guvernator, cu titlul de duce, principe sau chiar rege, vasal al împăratului, să se trimită bani pentru oştire şi să i se cedeze şi cetăţile Hust, Satu-Mare şi Oradia, ocupate de oştirile imperiale, precum şi confirmarea privilegiilor secuilor.
Solii lui Mihai au vorbit apoi de tratativele cu turcii şi de încercarea făcută de aceştia asupra Ţării Româneşti.
Răspunsul împăratului zăbovi multă vreme şi între timp Mihai a trimis curieri solilor lui, modificând mereu instrucţiunile lor.
În noile sale instrucţiuni, în care cerea tot mai hotărât Ardealul pentru el şi urmaşii lui, Mihai îşi justifica astfel cererea:
„Împăratul, măria lui, să caute bine aceasta că Mihail voievod, măria lui, n-au gândit cu aceasta că ar fi el în gura turcilor şi în loc de pieire în Ţara Românească, ce toată frica lăsând-o înapoi, ispitit-au strâşte mare, n-au gândit de paguba ţării într-atâţia ani şi de chelciugul lui, ce în toate striştile au ispitit în băsăul turcilor […] iar Mihai voievod cu tocmeala lui şi cu pieire a mulţi vornici au luat Ardealul şi l-au închinat cinstitului împărat şi de acum înainte se făgădueşte domnealui până va fi viu cu mare credinţa va sluji împăratului şi ţării ungureşti şi toată creştinătatea.”

1812: S-a născut  pictorul, fotograful  si graficianul maghiar originar  din Transilvania, Carol Popp de Szathmary; (m.14 martie 1887).

A fost primul fotograf  de artă și documentarist din Regatul Roman și unul dintre primii fotografi din Europa.

În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii).În 1863 a fost desemnat pictor și fotograf oficial al Domnitorului Al.Ioan Cuza și a realizat portretele oficiale ale domnitorului și ale Prințesei Elena. În același an a creat un album de fotografii cu peisaje luate în jurul Bucureștiului, pentru Prințesa Elena.

În perioada 1860–1870 a publicat un volum cu 100 de fotografii, fiind printre primii 10 fotografi din Europa și a fost, în timpul Războiului Crimeii, autorul primului reportaj fotografic de război din lume. Prin aceasta, el este recunoscut ca primul foto-jurnalist de război.

A deținut un atelier de fotografie pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar. 

În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii.

A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război.

A călătorit în China, iar cu acordul Țarului Rusiei, a ajuns și în Siberia, unde a realizat fotografii artistice.

A deținut un atelier de fotografie pe terenul închiriat de la Ștefan Greceanu, pe Podul Mogoșoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar.

În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de Regina Angliei, Împăratul Austriei, Napoleon al III-lea al Franței și Regele Spaniei.

 În anul 1860 a contribuit la înființarea Bukuresti Magyar Közlöny, prima asociație culturală a maghiarilor din București.

1830: S-a constituit, la Iaşi, un „cerc de cetire medicinală”, prima societate ştiinţifică din România, denumită iniţial „Societatea Doftoricească Moldo-Romanika”, viitoarea „Societate de Medici şi Naturalişti”.

Fondatori acesteia au fost : doctorii Iacob Cihac, medic ceh de formație germană și medic șef al Miliției din Moldova, împreună cu doctorul Mihai Zotta, protomedic al orașului Iași și cu Gheorghe Asachi.

Aceștia au inițiat o societate care, prin contribuția tuturor membrilor, urma să facă abonamente la periodice medicale, pe care să le citească împreună, într-un cerc de lectură. Actul de constituire a fost scris în limba germană și datat 11 ianuarie 1830, cu titlul Iassyer medicinische Lesevereine.

Sunt subscriși în el 21 de aderenți care se obligă a plăti fiecare câte trei ruble de argint pe trimestru, cu care sumă să se poată abona la 11 reviste germane și una franceză”. Activitatea acestuia se desfășura în casa lui Czihak. Primii membrii ai cercului au fost 11 medici (Czihak, Zotta, Eustație Rolla, Jumette, Huber, Viola, Metz, Samurcaș, Kornhofer, Ilasciuc, Teodori), 5 farmaciști (Pădure, Johann Binder, J. Kraus, A. Abrahamfi, I. Vasiliu) și 7 membri aparținând altor profesii (Asachi, Wieckmann, Anton Winkler, Hyp. Wolanski, Hatman Bogdan, Al. Ghica și N. Ghica). S-au pus astfel bazele celei dintâi societăți științifice din România, denumită inițial Societatea Doftoricească Moldo-Romanikă, viitoarea Societate de Medici și Naturaliști.

 1838 : In seara zilei de 11 ianuarie (stil vechi)/23 ianuarie (stil nou), la ora 20:45, in regiunea Vrancea se producea al doilea seism distrugator din secolul al XIX-lea, pe teritoriul actualei Romanii,cutremur care a provocat pagube importante cu deosebire in Muntenia, inclusiv in Bucuresti.

Seismul vrancean de la 23 ianuarie 1838 (creditat cu o magnitudine Ms=7,3/Mw=7,5) a fost al doilea cutremur ca ordin de marime produs in zona Vrancea dupa cel din anul 1802.

A fost al doilea cutremur ca ordin de mărime produs în zona Vrancea după cel din anul 1802, afectând Transilvania, Țara Românească și Moldova și a fost resimțit inclusiv în țările vecine.

Ziarul România scria la acea vreme că „în seara zilei de 11 ianuarie, la ora 9 fără un sfert, clătinarea pământului a fost precedată de un șuier și un vâjâit atât de mare care au înghețat inimile tuturor de spaimă”.

Cutremurul s-a simţit puternic şi în Moldova, unde, printre alte consecinţe, s-a produs o masivă alunecare de teren.

Cutremurul a fost urmat de 3 șocuri puternice, conform lui Schuller (geologul în serviciul Ducelui de Saxonia). La Galați s-a produs fenomenul de lichefiere a solului.

În Țara Românească s-au prăbușit 217 biserici, cele mai multe în Râmnicu Vâlcea și Craiova.

În București, conform unui raport oficial, s-au prăbușit 36 de clădiri inclusiv Hanul lui Manuc și Biserica Sf. Silvestru.Șeful poliției București, Manolache Florescu a prezentat un raport care arăta că 73 de persoane au fost ucise și 14 rănite.

Chateaugiron, consulul francez la București, a raportat că au murit peste 720 de persoane, și că „dezastrele cauzate în acest oraș de acest eveniment sunt imense și nu pot fi evaluate

Desi de mai mica amploare fata de seismul catastrofal precedent (produs la 26 octombrie 1802, Mw=7,9), seismul din 1838 a afectat o arie vastă, si a fost resimțit inclusiv in tarile vecine, desi cele mai grave urmari au fost consemnate in sudul si estul Romaniei.

 1846: Pe scena Teatrului Naţional din Iaşi a avut loc reprezentaţia comediei „Băcălia ambiţioasă”, cea dintâi lucrare dramatică a lui Alecu Russo, care avea să-i atragă autorului domiciliul fortat la mănăstirea Soveja.

Cuprindea o satiră la adresa clasei burgheze dornice să parvină și de a se situa pe aceeași treaptă cu boierimea, ceea ce i-a atras autorului exilul la mănăstirea Soveja. Manuscrisul s-a pierdut.

1865: A avut loc la Cernăuți prima adunare a „Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina”.

A fost continuatoarea Societatii „Reuniunea pentru Leptură” infiintata la  1 mai 1862, la Cernăuți, în condițiile revenirii la un regim constituțional în Imperiul Habsburgic, de catre un grup de boieri și intelectuali în frunte cu frații Gheorghe și Alecu Hurmuzachi, sprijiniți de preoțimea românească a Bucovinei.

Aceasta avea să-și schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina în 1865, pentru a deveni, începând din 1869, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990.

1865: A decedat la Bucuresti, Alexandru Depărăţeanu, dramaturg şi poet român; (n. 25 februarie 1835, Deparați, județul Teleorman).

Și-a făcut studiile în România și apoi în Franța, la Paris. Implicat în politică, a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat din 1864, dar a murit la scurt timp după aceea.

Pe lângă drama Grigore-Vodă a mai publicat o colecția de poezii Doruri și amoruri în 1861. Criticii literari consideră că, deși avea talent, nu a ajuns decât în faza de imitație a maeștrilor săi, printre care posibil Ion Heliade-Rădulescu, dar mai ales francezi.

Influența acestora este evidentă în vocabularul întrebuințat, plin de neologisme care nu s-au păstrat și care îi fac versurile greu de înțeles pentru cititorul contemporan.

Depărățeanu este cunoscut astăzi mai ales prin „Vara la țară”, poezie postumă și care a ajuns de notorietate prin parodia lui George Topîrceanu „Al. Depărățeanu: Vara la țară…”, din ciclul Parodii originale (1916).

1872: S-a născut la București, statisticianul, demograf și economist Leonida Colescu; (d. 1940).

1872-1940 Leonida Colescu Statistician

Afost licențiat în drept în 1892 la Universitatea din București. A studiat mai departe la Paris, München și Bruxelles, unde a obținut în 1897 titlul de Doctor în Științe Economice și Financiare. A fost director general al Serviciului Statisticii Generale a Statului, pentru nu mai puțin de 23 de ani, ceea ce îl face cel mai longeviv conducător al statisticii oficiale.

În această calitate, a prezidat Consiliul Superior al Statisticii, a editat Buletinul Statistic al României (1899–1922), a organizat și condus primele recensăminte ale populației din România, în 1899 și 1912, precum și ancheta industrială din 1901–1902, a înființat Biblioteca Economică Română (1910).

Începând cu 1923 a fost administrator al Institutului Economic Român. Ca profesor, a predat demografia la Școala de Statistică înființată în 1930.

Sub conducerea lui, Serviciul de statistică a elaborat statistici oficiale care au stat la fundamentul conducerii moderne a statului român pe bază de date obținute în mod științific (recensămintele populației, recensăminte agricole, Buletinul Statistic General al României, statistica profesiunilor etc.).

1878: S-a născut în localitatea Sânpetru, în actualul județ Brașov,scriitorul, poetul, dramaturgul și directorul de teatru român Zaharia Bârsan; (d. 13 decembrie 1948, Cluj, Republica Populară Română).

A urmat Conservatorul de Artă Dramatică, audiind și cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București. A debutat în ianuarie 1897 la Convorbiri literare cu poezia În zori

Distribuit, încă de pe băncile Conservatorului, în diferite roluri, a absolvit în 1901 clasa de Declamație condusă de C.I.NOTTARA .

Împreună cu o mică trupă, a început, din 1903, o serie lungă de turnee teatrale în principalele orașe ale Transilvaniei. Inițiativa sa a trezit un interes deosebit în epocă. Societatea pentru fond de teatru român i-a acordat prima sa bursă de perfecționare, condiționată de organizarea și instruirea ulterioară a diletanților din această parte a țării.

Bursa i-a facilitat contacte profesionale la Viena și la Berlin, după care, în stagiunea 1905–1906, a practicat o scurtă asistență pe lângă actorul Ermete Novelli, la Florența. A debutat editorial cu volumul de versuri Visuri de noroc (1903). Cea mai importantă operă a sa este poemul dramatic în trei acte, în versuri, Trandafirii roșii (1915).

Cea mai importantă lucrare a sa este poemul dramatic în trei acte, în versuri, „Trandafirii roșii” (1915).

A fost fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director.

1883: S-a născut la Berbești în Maramureș, preot și culegător de folclor din Maramureș, Ion Bâlea, autorul celei mai bogate şi valoroase culegeri de folclor din Maramureş, realizată între anii 1905-1909 şi 1910-1913, parţial în colaborare cu Tiberiu Brediceanu şi Bela Bartok; (m.13 mai 1969 la București).

A făcut şcoala primară în satul natal apoi clasele gimnaziale la Sighet, „la şcoala ungurilor romano-catolici, condusă de ordinul piariştilor”. După terminarea lieului confesional reformat calvin, îşi continuă studiile la Academia Teologică din Gherla pe care o absolvă în anul 1905. Între anii 1905 şi 1909, a colindat satele culegând „însemnările de pe cărţile rituale biserceşti, de pe icoane, de pe iconostase, de pe clopote”, însemnări care – prin intermediul lui Nicolae Iorga, vor fi publicate în anul 1909 în volumul „Însemnări din bisericile Maramureşului”.

Între anii 1909-1913 este preot paroh la Ieud, între 1913-1920 la Călineşti apoi profesor de religie din 1920 la Sighet.

A fost preşedinte al Ligii Culturale din Maramureş, membru corespondent al secţiilor de istorie şi folclor ale „Astrei”, a condus „Gazeta de Maramureş” şi a colaborat la numeroase reviste. A continuat la Cluj şi Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti cariera de pedagog.

Dintre lucrări: „Contribuţii la Istoria Maramureşului” (1929), „Bartok Bela şi legăturile lui cu Maramureşul” (1957), „Balade, colinde şi bocete din Maramureş” (124), „Cântece poporane din Maramureş. Descântece, vrăji, farmece şi desfaceri” (1924).

1897: A murit medicul roman de origine evreiasca Ştefan Stâncă, considerat pionier al medicinii preventive; (n. 1865).

Lui îi aparţin primele încercări din România privind tratarea sistematică a problemelor de sănătate publică. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române in 1948 .

1903: Apare săptămînal la Timişoara, in  Transilvania, ziarul socialist „Votul poporului .

Acesta va apărea până la 17 mai 1905.

1904: S-a născut arhitectul Grigore Ionescu, important istoric de arhitectură căruia i se datorează organizarea învăţământului de istoria arhitecturii româneşti şi constituirea catedrei de specialitate. A fost membru titular al Academiei Române din 1992; (m. 1992).

 1906: S-a nascut sculptorul  român, Boris Caragea (  11/24 ianuarie 1906, la  Balcic, azi  în Bulgaria — d. 8 august 1982, București), membru corespondent al Academiei Române din 1955.

În tinerețe a fost barcagiu în Balcic, in Cadrilater. După Primul Război Mondial, între 1924-1925, a luat lecții de desen cu Hrandt Avakian si un an mai târziu, sprijinit de sculptorița Zoe Băicoianu, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck și Oscar Han. Și-a perfecționat sudiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând doi ani în atelierul maestrului, după ce, în 1932 câștigase bursa Paciurea.

Aflat intr-o situatie materiala precara, profesorul Oscar Han l-a ajutat să plateasca  examenele  doi ani într-unul singur și astfel Caragea a reușit să-și termine studiile

 1909: La Bucureşti, in România, are loc Congresul Partidului Naţional Liberal (PNL). Congresul l-a ales ca preşedinte pe Ionel I.C.Brătianu.

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

A jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.

Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori cel de-al 22-lea președinte al Consiliului de Miniștri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe. A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923.

Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice. În criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului.

Când regele Ferdinand I a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.

1910: A decedat la Iași, istoricul arheolog român Teohari Antonescu (n. 1 septembrie 1866, București), fost profesor universitar și membru al societății Junimea.

Teohari Antonescu, istoric si arheolog | Iasi | Ziare.com

În 1906, la îndemnul lui Dimitrie Onciul, profesorul ieșean a reconstuit într-o machetă cetatea Sarmizegetusa, pe baza Columnei lui Traian și ale ruinelor de pe Muntele Grădiștea.

1922: Într-un spital din Toronto, in Canada,  fiziologul şi farmacologul canadian Frederick Grant Banting (1891-1941) a folosit pentru prima data insulina pentru tratamentul diabetului.Pacientul a fost un tânăr canadian de 14 ani, Leonard Thompson.

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, dr.Nicolae Paulescu,  profesor la Facultatea de Medicină din București, a prezentat în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazuri de diabet, comunicările fiind publicate în revista Societății.

Omul de știință român a publicat de asemenea rezultatele privitoare la separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumea pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariție simultană în Franța și Belgia.

În anul 1922, Paulescu a obținut, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”.

Cu toate acestea, Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină i-a recompensat în 1923 pe Frederick G. Banting și John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.

Abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea doctorului Nicolae Constantin Paulescu (foto) în descoperirea insulinei, în faţa canadianului Frederick G. Banting şi a scoţianului John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi  care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923.

Cu toate acestea data de 14 noiembrie, ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting, este  marcată anual  începând din 1991, ca „Zi mondială de luptă impotriva diabetului” (la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet).

În data de 21 iulie 2021 Academia Română a organizat o comemorare a centenarului descoperirii insulinei. Printre vorbitorii care au adus un omagiu științific lui Nicolae Paulescu s-au aflat Irina Cajal Marin, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, și Aurel Vainer, președinte de onoare al Federației Comunităților Evreiești din România.

Un grup de intelectuali a protestat public contra acestei manifestări, arătând că doctorul Paulescu „A fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemitismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc”. Acest protest a fost considerat nefondat de președintele Ioan-Aurel Pop, care a declarat în 26 iulie 2021: „Nu mi se pare justificat și nu are legătură cu momentul. Oamenii nu s-au adunat pentru descoperitorul insulinei, denumită inițial pancreină, s-au strâns ca să marcheze pentru publicul larg o mare descoperire care s-a dovedit extrem de importantă pentru viitor, insulina, indiferent de confesiunea sau naționalitatea celui care a făcut-o.”

 1925: La Bucuresti apare ziarul „Socialismul„ organ al Partidului Social-Democrat din România, avînd în calitate de redactor-şef pe Conatantin Titel Petrescu.

Ziarul a fost ulterior redenumit în „Lumea nouă ” şi va fi editat pană în anul 1940.

1926: S-a născut la Ismail în Basarabia, Leonid Dimov (m.05.12.1987, București).

A fost unul dintre precursorii curentului Postmodernist românesc și un  membru marcant al curentului oniric.

Alături de  Dumitru Țepeneag  va teoretiza onirismul estetic.

În 1971, după Tezele din iulie lansate de Ceausescu, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul omiric se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

A fost redactor al revistei România literară. În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care a teoretizat onirismul estetic. Grupul oniric i-a inclus pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu. În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS. Dimov a murit în urma unui stop cardiac; este înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu).

1931: Este semnat decretul guvernului român prezidat de G.G.Mironescu privind dizolvarea Gărzii de Fier (primul decret de dizolvare al acestei organizatii), iar conducătorul ei, căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, a fost arestat.

Foto: Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul Mişcării Legionare din  România.

În februarie  însă, justiţia a decis în favoarea lui Codreanu şi a organizaţiei sale.

Ulterior, în martie 1932, Guvernul Iorga-Argetoianu a reînnoit  decretul de dizolvare, iar la 10 decembrie 1933 premierul liberal I.G. Duca operează a treia dizolvare a Gărzii de Fier, iar în urma presiunilor politice la 21 februarie 1938, Corneliu Zelea Codreanu este nevoit sa  dispuna autodizolvarea partidului „Totul pentru Ţară”

1943: Se încheie un Protocol germano-român prin care guvernul Antonescu se angajează să continue războiul împotriva U.R.S.S. cu condiţia ca Germania să sporească ajutorul in tehnica militara pentru echiparea unor noi unităţi, care să le înlocuiască pe cele pierdute  la Stalingrad, cotul Donului şi în Caucaz.

Discuțiile dintre Antonescu și Hitler începuseră in data de 10 ianuarie, iar în ziua de 11 ianuarie, la cartierul general al dictatorului german de la Rastenburg și au continuat până la 12 ianuarie fiind abordate probleme ale relațiilor politice, militare și economice româno-germane apărute în contextul gravelor înfrângeri înregistrate la Stalingrad.

1943: S-a născut Florin Manolescu, eseist, critic şi istoric literar, traducător şi profesor; s-a remarcat prin apropierea sa de literatura S.F., al cărei promotor a fost în anii ’80, iar mai apoi prin atenţia acordată literaturii exilului românesc, pe care a studiat-o timp de decenii, dar şi interferenţelor literaturii române şi germane cu alte domenii conexe; (m. 2015).

 1954: S-a născut hocheistul Doru Tureanu, multiplu campion naţional cu Dinamo şi unul dintre cei doi români incluşi în Hall of Fame-ul hocheiului pe gheaţă, după Eduard Pană; a evoluat în cariera sa numai la Dinamo Bucureşti, în perioada 1969-1987, echipă pentru care a debutat la 14 ani şi a făcut parte din cea mai bună generaţie pe care a avut-o hocheiul românesc, fiind considerat, neoficial, cel mai bun jucător pe care l-a avut România vreodată.

De asemenea, Doru Tureanu este marcatorul all-time al naţionalei, cu 112 puncte (74 de goluri şi 39 de pase decisive), participând la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck – 1976 şi Lake Placid – 1980) şi la 17 ediţii ale Campionatului Mondial (1971-1987); (m. 2014).

1958: Politicianul comunist Ion Gheorghe Maurer este ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romane.

A ocupat această funcție între 11 ianuarie 1958–21 martie 1961. Ulterior, Ion Gheorghe Maurer a fost și prim-ministru al României (1961–1974).

1958 : A avut loc revolta țărănească de la Cudalbi

1958 Revolta De La Cudalbi

În comuna Cudalbi din județul Galați a avut loc una dintre cele mai ample mișcări țărănești împotriva procesului de colectivizare. Câteva sute de persoane au protestat împotriva sosirii „de la București” a unui inginer de cadastru, care urma să facă măsurători pentru comasări, și au cerut președintelui Sfatului Popular să le dea înapoi declarațiile de înscriere. Președintele a refuzat și, când se pregătea să închidă sediul și să plece, a fost bătut.

Sediul Sfatului Popular și al GAC-urilor Drumul lui Lenin și Tudor Vladimirescu au fost devastate, iar cererile de adeziune la colectiv au fost rupte și incendiate.Trupele de Securitate sosite de la Galați au făcut arestări, urmate de anchetă și proces.

În urma intervenției autorităților comuniste, zeci de țărani au fost arestați. 27 de persoane au primit condamnări cuprinse între 6 ani închisoare corecțională și 25 de ani muncă silnică, fiind acuzate de delictul de „uneltire contra ordinii sociale” sau de „acte de teroare”.

Mai mult: Gheorghe Dodu, participant la revolta țărănească de la Cudalbi (11 ianuarie 1958) [MemorialSighet.ro]

1968: S-a nascut politicianul român Titus Corlățean, membru al Partidului social-democrat, fost ministru al afacerilor externe.Titus Corlățean.

  Titus Corlățean (n. 11 ianuarie 1968, Medgidia, Constanța) este un jurist și politician român, membru de frunte al Partidului Social Democrat.

Între august 2012- 2014 a fost ministrul Afacerilor Externe în guvernele Ponta II și III, după ce anterior fusese ministrul Justiției în guvernul Ponta I.

1972: A murit Eugeniu Speranţia, jurist, filosof, sociolog, poet, eseist, estetician, memorialist, publicist şi profesor, fiul folcloristului Theodor D. Speranţia.

 A fost  printre primii autori români care a alcătuit o lucrare de filosofie şi sociologie a Dreptului ; (n.18 mai 1888).

A participat la  mișcarea simbolistă reprezentată de  Macedonski, Densusianu și Gheorghe Bogdan-Duică. De asemenea, a fost apreciat de Constantin Radulescu-Motru pentru contributiile sale filozofice și sociologice.

Cărțile sale  includ colecții de poeme simboliste,  un roman (Casa cu Nalba, 1916) si studii estetice. A fost premiat de Academia Română si  membru al Societății Scriitorilor Români din 1916, precum și al asociațiilor internaționale pentru filosofi și sociologi juridice.

A luat parte la numeroase congrese în străinătate si a avut  de asemenea, o activitate culturală prodigioasă în Transilvania în primii ani după război. Savant multidisciplinar  cu un spirit enciclopedic, Sperantia face parte din tradiția umanistă a vietii inelectuale  din România.

El a ajuns la vârsta de pensionare în 1949, la începutul regimului comunist si a fost obligat sa se retraga după ce a trecut printr-o serie de atacuri concertate în cursul a  câțiva ani, atât din partea unor ideologi  comunisti cat  și a oportuniștilor care au aderat  la marxism peste noapte.

 2004: A murit Sorin Holban, prozator, poet, dramaturg şi publicist; (n. 1933).

2012: A decedat la Pitești actorul român de teatru și film și regizorul Ion Focșa; (n. 14 februarie 1925 la Peceneaga, județul Tulcea).

A debutat în 1945 pe scena Teatrului Național, jucând ulterior pe scenele mai multor teatre unde a fost angajat: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „CI. Nottara”, Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila” din Pitești.

A fost urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960-1961.

A colaborat cu cei mai mari regizori: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc.

Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru, reținem că a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500.

2014: A decedat în Germania, fosta handbalistă Mora Windt–Martini; a făcut parte din echipa României care a câştigat Campionatul Mondial de Handbal Feminin desfăşurat în Germania în anul 1956; (n. 1937).

 2016: A murit la vârsta de 76 de ani, actriţa Melania Ursu; (n.16 iunie 1940, Sibiu).

Cariera sa s-a întins pe aproximativ 50 de ani, din care majoritatea covârşitoare sunt legaţi de Teatrul Naţional din Cluj.

A fost absolventă Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, promoţia 1961, clasa prof. Moni Ghelerter. 

Cariera acesteia s-a întins pe mai multe de cinci decenii.

Actrița deţine Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, acordat în 2002. A obţinut diverse premii pentru roluri din teatru şi film, între care Premiul I de interpretare pentru rolul Ea din „Cerul înstelat de deasupra noastră” de Ecaterina Oproiu la Festivalul Naţional de Teatru „Cîntarea României“ 1985, Premiul de interpretare feminină pentru rol Doamna Chiajna în filmul „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, 1979 şi Premiul de interpretare feminină pentru rolul din „Pasărea Shakespeare” de D. R. Popescu, la Festivalul de artă teatrală, Iaşi ed. I, 1975.

În 2012, Melania Ursu a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.

2014: A decedat în Germania, fosta handbalistă Mora Windt–Martini ; (n. 1937).

Mora Windt-Martini: zwei Vereinen gleichzeitig gedient - Siebenbuerger.de

A făcut parte din echipa României care a câştigat Campionatul Mondial de Handbal Feminin desfăşurat în Germania în anul 1956.

 2018: A murit poeta și prozatoarea Elisabeta Isanos, fiica scriitorilor Magda Isanos și Eusebiu Camilar; (n. 1941, București).

A făcut studiile superioare la Universitatea din București, Facultatea de filologie, secția limba și literatura franceză, cu specialitate secundară în limba și literatura română, obținând diploma în 1965.

Elisabeta Isanos a fost profesoară de limba franceză și română la liceul economic „Nicolae Krețulescu” din București, și nu a încetat în tot acest timp să scrie.

Debutul editorial s-a produs în 1969, cu placheta de versuri „Orașe nostalgice”. A fost căsătorită cu inginerul Gabriel Goian, având un fiu și doi nepoți.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric; 
  3. Calendar Creștin Ortodox.ro
  4. https://www.rador.ro/2019/01/07/calendarul-evenimentelor-7-ianuarie-selectiuni-5/;
  5. https://istoria.md/articol/695/7_ianuarie,_istoricul_zilei;
  6. Cinemagia.ro.

11/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 9 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1438: A fost reprimata sângeros marea răscoala țărănească de la Bobâlna (începută în mai 1437). Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală din Transilvania înainte de marele război ţărănesc din 1514, condus de Gheorghe Doja.

Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranşă. Mai mult, micii nobili maghiari şi locuitorii români (care înainte erau scutiţi de plata zeciuielii, fiind ortodocşi) au fost şi ei obligaţi să o plătească.

Când ţăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntaşii clerului, saşii şi gărzile secuieşti au format o alianţă de ajutor reciproc împotriva ţăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio.

Imagini pentru răscoala taranească de la Bobâlna

Armata nobiliară maghiara comandată de Desideriu de Losoncz a asediat oraşul Cluj, care se alăturase răsculaţilor, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438.. Cea dintâi consecință majoră a înfrângerii răscoalei de la Bobâlna a fost uciderea conducătorilor țărănimii și schingiuirea groaznică a mii de țărani, dintre cei care se implicaseră în acea timpurie și energică încercare de eliberare de sub jugul pe care urmau să-l mai poarte câteva secole. Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani.

Pe 2 februarie a fost reînnoită alianţa de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianţa celor trei naţiuni (Unio Trium Nationum), prin care s-a reglementat situaţia socială în Transilvania în următoarele secole.

1780: A decedat la Râmnicu Valcea (probabil otrăvit), Chesarie de Râmnic, cărturar, tipograf şi traducător din Ţara Românească; (n. cca.1720).

Provenea dintr-o familie probabil de origine arabă din orașul Alep, s-a călugărit la Bucureşti şi a ajuns episcop de Râmnic (1773).

A fost un filosof al istoriei și  primul cărturar iluminist din Ţara Românească.

A facut studii la Şcoala domnească din Bucureşti. După ce a  fost tuns în monahism, ajunge eclesiarh la catedrala mitropolitană şi protosinghel al Mitropoliei. Acum a tradus şi tipărit  Iucrarea lui Simion al Tesalonicului „Voroavă de întrebări şi răspunsuri” (Bucureşti, 1765).

 In 1770 a făcut parte din delegaţia condusă de mitropolitul Grigorie al II- lea  care a plecat la Petersburg, pentru a cere sprijinul ţarinei Ecaterina a II-a.

Locţiitor de episcop la Râmnic (c. dec. 1771 – dec. 1773), apoi Episcop eparhiot (ales 26 dec. 1773, hirotonit 12 ian. 1774),  a păstorit până la moarte.

  • Ca episcop a înfiinţat o şcoală în Bucureşti, alta în Craiova, a refăcut tiparniţa de la Râmnic, în care a imprimat peste zece cărţi româneşti:
  • Octoihul (1776),
  • Triodul (1777),
  • Ceaslovul (1779),
  • Mineiele pe oct.- mart. (1776 – 1779), tipărite pentru prima data în române:te, după vechea traducere a episcopului Damaschin, revăzută acum de un grup de cărturari (mitropolitul Grigorie II, episcopul Chesarie, viitorul episcop Filaret, monahul Rafail de la Hurezi, ierodiaconul Anatolie de la Episcopie, lordan Capadocianul gramaticul),
  • Prezintă un mare interes prefeţele celor şase Mineie, scrise de episcop, în care se ocupă de originea române a poporului şi a limbii române, de continuitatea noastră în teritoriul fostei Dacii.
  • Mineiele au contribuit la progresul limbii literare române, prin ele au intrat în limba noastră o serie de neologisme, de origine greacă şi latină.

1792: S-a incheiat Tratatul de la Iași, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la sfârșitul războiului ruso-turc desfasurat intre anii  1787 și 1792. 

Tratatul a fost semnat  de către marele vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației rusești, după moartea acestuia.

Tratatul, confirmând creșterea puterii rusești în zona Mării Negre, a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul Rus, și a cedat Yedisanul acestei țări. Rusia obține Crimeea, Oceakov și litoralul Mării Negre până al Nistru, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa. Frontiera asiatică pe râul Kuban, a rămas neschimbată.

1844: Apare, la Iaşi, periodicul “Propăşirea” sau “Foaie ştiinţifică literară”, care continua programul Daciei Literare; (9.01-29.10.1844).

Revista era condusa de Kogalniceanu si Alecsandri si a publicat eseul „Puterea armata si arta militara de la intemeierea Printipatului Valahiei si pana acum” de Nicolae Balcescu, pe care Marele istoric Nicolae Iorga o consideră „un minunat capitol de istorie, care n-ar sta tocmai rău nici sub condeiul unui istoric de azi“.

 Tot în „Propășirea” apare studiul lui Nicolae Balcescu „Comentarii asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Coșovo, Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri” (1846).

1865: În România, se pune în circulaţie emisiunea filatelică “Alexandru Ioan Cuza”, cu efigia în oval, formată din trei timbre, cu valori nominale de 2, 5 şi 20 parale.

1865 Domnitorul Cuza LP 15-16-17 cu sarniera Mi 11-13 Yt 11-13

1885, 9/21: S-a născut Gheorghe Demetrescu, matematician, astronom și seismolog român, director al Observatorului Astronomic al Academiei, membru titular al Academiei Române din 1955.

Foto: prof. Gheorghe Demetrescu (n. 22 ianuarie 1885 la București – d. 15 iulie 1969, București).

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.

In 1935 a creat  la Observatorul Astronomic din Bucureşti, o secţie de seismologie.

Din iniţiativa sa a fost înfiinţată în România o reţea de staţii seismologice (la Focşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Iaşi, Vrâncioaia); membru titular al Academiei Române din 1955.  

 

1892 : Are loc la Sibiu, in Transilvania, in zilele de  8 si 9 ianuarie Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, care alcătuieşte un memorandum (Memorandumul Transilvaniei) către împăratul austro-ungar Franz Joseph, cuprinzînd revendicările românilor din monarhia austro-ungară. Conferinţa alege preşedinte al partidului pe dr. Ioan Raţiu.

 Dr. Ioan Raţiu de Noşlac (n.19 august 1828, Turda – d.1902, Sibiu), om politic şi avocat, Transilvania

După Ausgleich-ul din 1867 (n.r. termenul german se referă la „compromisul” din februarie 1867 prin care s-a fondat Dubla Monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph şi o delegaţie maghiară condusă de Ferenc Deák), românii deşi erau populaţie majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial ca  etnie.

Memorandumul Transilvaniei a fost scris de către liderii Partidului Naţional Român – Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu şi alţii. Românii din Imperiul austro-ungar solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.

Foto – Semnatarii Memorandumului din Transilvania:

Rîndul de sus (de la stînga la dreapta):

Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţa;

Rîndul de jos (de la stînga la dreapta):

Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Dr. Ioan Raţiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini.

Franz Josef a trimis memorandumul la Budapesta, iar autorii săi au fost judecaţi de trădare de ţară la Cluj între 25 aprilie şi 7 mai 1894, fiind condamnaţi la ani grei de temniţă în cadrul Procesului memorandiştilor. Cu această ocazie Ioan Raţiu a rostit celebra frază: „Ceea ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

Această situaţie a dus la scăderea încrederii în casa imperială habsburgică şi la creşterea numarului românilor care vedeau ca  unică soluţionare a situaţiei lor în Transilvania, unirea regiunii cu Regatul României.

Pe de altă parte, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei se arăta interesat de promovarea ideii unei federalizări a imperiului în Statele Unite ale Austriei Mari.

1918: Armata româna, care se îndrepta spre Chisinau, este atacata   între Cornesti si Straseni de bande  bolsevice, conduse de Iona Iachir.

Iachir Iona (n.15.08.1896 Chişinău intr-o familie evreiasca – m. 11.06.1937), a fost  unul dintre comandantii Armatei Rosii bolsevice.

A participat la luptele împotriva lui Krasnov din sectorul  Liski (1918), fiind unul dintre primii militari decoraţi cu ordinul comunist Drapelul Roşu.

După terminarea războiului civil, a fost comandant al Districtelor militare Ucraina (1925-1935) şi Kiev (1935-1937).

A fost supus represaliilor de către regimul stalinist, fiind  exterminat din ordinul lui Iosif Stalin, in timpul marilor epurari din deceniul al 4-lea al secolului trecut.

1918 : Reprezentantii Sfatului Țării au eliberat circa 1 000 de voluntari din Ardeal arestati de “Front”-ul bolsevic si tinuti în închisoarea din Chișinău.

  1931: S-a nascut regizorul, actorul și profesorul român Ion Cojar ; (d. 18 octombrie 2009).

 Este fondatorul unei metode unice ce a revoluționat școala românească de actorie

 La nivel teoretic, Ion Cojar și-a adunat toate cercetările și descoperirile în cartea sa intitulată „O poetică a artei actorului”, publicată la editura Unitext în 1996 și reeditată la editura Paideia în 1998.

1954: Este inaugurat Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, azi Opera Naţională Română. Actuala clădire a Operei Naționale București, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată după planurile arhitectului Octav Doicescu, în vederea a două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25–30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2–14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski.

 

Existența unei trupe artistice românești de teatru liric, s-a făcut cunoscută încă din 1885 sub numele de Compania Opera Română, însă înființarea Operei Române ca instituție independentă și finanțată de la bugetul de stat s-a finallizat abia în 1921.

  1980: A decedat la Iași, folcloristul și filologul român Petru Caraman (n. 14 decembrie 1898, Vârlezi, Galați).

A fost exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române.

1993: A decedat  la Saint-Louis in  SUA, Anton Crihan, avocat, economist, politician, profesor și publicist român basarabean,  fruntas al vietii politice si publice din Rusia, Basarabia, România si SUA, deputat in Sfatul Tarii din Moldova si ulterior in Parlamentul României Mari.

Se numara printre patrioții care au votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României și a fost conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia.

A predat la Universitatea din Iași și la Facultatea de Agronomie a universității ieșene, cu sediul la Chișinău. A fost numit de două ori subsecretar de stat. A fost doctor în economie al  Universitatii Sorbona din Paris în 1934.

 După război a s-a refugiat  din România în Iugoslavia, apoi la Paris, dupa care  s-a stabilit  în Statele Unite.

In  testamentul său  și-a exprimat dorință sa fie  înmormântat în Chișinău.

1996: S-a nascut  la Negrești Oaș, jud. Satu Mare, actrița americană de origine română Oana Gregory (nume la naștere – Oana Andreea Grigoruț).

La vârsta de 6 ani s-a mutat împreună cu familia în Statele Unite. La 10 ani a câștigat titlul de actrița anului la preadolescenți și a fost declarată primul Runner-up (modelul anului, tot la preadolescenți, în cadrul concursului organizat de International Models & Talent Association.

Imagini pentru Oana Gregory wiki

A jucat în filmul „Spork” (2010), în productiile Disney „Kickin’ It” (anul 2011) și „Lab Rats”, și a primit rolul principal în serialul „Crash & Bernstein”, unde o interpretează pe Amanda. Pentru rolul Amandei, Oana a fost aleasă din peste 2600 de persoane participante la casting. Serialul s-a difuzat deja în 26 de țări.

1998: A decedat la Bucuresti, atleta română de renume international, Lia Manoliu ; (n.25 aprilie  1932, Chisinau).

A fost laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 și Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.

De asemenea, în legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator în municipiul București pe listele partidului FSN.

Între anii 1990-1998, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.

 2007: A murit politicianul comunist  român Ion Dincă (n. 3 noiembrie 1928)

A  fost prim-secretar al Comitetului municipal București al P.C.R. și primar general al municipiului București, viceprimministru și ministru al construcțiilor industriale (februarie 1979 – aprilie 1980).

În ultimul guvern al României comuniste, condus de Constantin Dăscălescu, a îndeplinit funcția de prim-vice-premier (aprilie 1980 – decembrie 1989).

Imagini pentru Ion Dincă photos

Ion Dincă a fost mai cunoscut porecla „Te-leagă”, întrucât nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat. Însuși generalul Pleșiță, fostul șef al spionajului extern, a avut de-a face cu Dincă.

A fost condamnat pentru participare la reprimarea revoluției române din 1989, fiind eliberat cinci ani si trei luni mai târziu, din Penitenciarul Jilava.

Ulterior, s-a readaptat și a devenit consilier la firma ginerelui sau, Nicolae Badea, acționar la FC Dinamo.

2009:A încetat din viață Antal István (18 septembrie 1958, Frumoasa, Harghita – 9 ianuarie 2009, Miercurea Ciuc).

Jucător de hochei, antrenor; președinte al SC Miercurea Ciuc; a făcut parte din generația de aur a hocheiului românesc.

2020:A decedat jurnalistul Mircea Rucăreanu (n.8 februarie 1944 ).


A absolvit în 1967 Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura Română, după care alucrat timp de cinci ani, ca profesor de limba română la o şcoală generală din judeţul Ilfov.

Din iulie 1972, Mircea Rucăreanu a fost corespondent al Radio Televiziunii Române pentru judeţul Ilfov, iar de la începutul anilor ’90 până al anilor 2000, a fost redactorul acreditat la Guvernul României, din partea Radio România Actualităţi.

Până la pensionare, în anul 2007, a fost coordonatorul Secţiei Partide Politice din cadrul Redacţiei Informaţii de la RRA.

09/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: