ZIUA DE 9 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

9 octombrie în istoria noastră

1621: Polonia restituie Moldovei cetatea Hotin.

Spre sfârşitul secolului XVI, Moldova avea legături strânse cu Republica Nobiliară Polonă (Rzeczpospolita).

În Moldova a existat o perioadă de instabilitate şi dese schimbări de domnii la intervenţia Otomanilor şi Poloniei deteriorînd relaţiile dintre Poartă şi Polonia.

Aceasta neînţelegere s-a înteţit şi prin atacurile frecvente ale cazacilor zaporojeni şi tătarilor.

Planurile de hegemonie polone asupra întregului spaţiu românesc, au fost zădărnicite de războiul Ruso-Polon din 1609-1618.

 Foto: domnitorul Radu Mihnea.

În această perioadă tulbure, pe tronurile Moldovei și Munteniei s-a aflat alternativ domnitorul Radu Mihnea (n. 1586, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 13 ianuarie 1626, Moldova). Acesta a fost domn al Țării Românești: noiembrie 1601 – martie 1602, aprilie 1611 – mai 1611, 12 septembrie 1611 – august 1616, august 1620 – august 1623 și al Moldovei: 24 iulie 1616 – 9 februarie 1619 și 4 august 1623 – 20 ianuarie 1626.

În urma unei expediţii otomane în frunte cu Iskander Paşa împotriva cazacilor, se încheie Pacea de la Jarucha (Busza) 1617, prin care urmau să fie sistate intervenţiile armate polone în arealul dunăreano-pontic.

Turcia se pregătea pentru prima dată în istorie să atace Polonia.

 Bătălia de la Hotin (2 septembrie–9 octombrie), între armata otomană, condusă de sultanul Osman al II-lea, și o oaste a Uniunii Polono-Lituaniene, condusă de Comandantul Uniunii, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz,sprijinită de trupe de cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici și o oaste moldovenească, formată din 5.000 răzeși,s-a soldat cu retragerea armatei lui Osman al II-lea.

 Foto: Cetatea Hotin

În urma Păcii de la Hotin, această regiune este restituită de poloni Moldovei. Influenţa Polonă în principatele române a slăbit, iar în Moldova şi Valahia s-a accentuat dominaţia otomană care s-a manifestat prin pătrunderea a numeroase elemente greco-levantine în conducerea acestor principate.

Cu ocazia campaniei Porţii împotriva Poloniei, turcii au ocupat la Dunăre ținutul Reni și câteva sate care ţineau de ocolul Galaţilor.

1643: S-a născut la Caransebeș poetul și cărturarul umanist Mihail Halici-fiul, d.1712, Londra, Anglia.

A învățat la Colegiul academic reformat din Aiud și a debutat în 1664 cu poezia Carmen, dedicată prietenului sau, Franck von Franckenstein.. În 1665 s-a înscris la universitatea din Nümberg, iar între 1667–1669 a fost student al Colegiului din Orăștie. Atras de puritanismul englez, a învățat limba engleză și a participat la disputele ideologice din colegiu, fiind nevoit să se refugieze la Sibiu. A scris în română, Oda pe care a tiparit-o la Basel, împreună cu alte poezii, într-un volum omagial, Vota solennia, dedicat lexicografului, doctor în medicină, Francisc Pariz Papai. În 1679, a părăsit Transilvania, a devenit student la drept la Leiden, Țările de Jos, fiind ulterior, angajat la Foreign Office pentru chestiuni orientale (1694) la Londra.

Cea mai importantă operă a lui Mihail Halici este un vocabular româno-latin, „Dictionarium valachico-latinum”, cu 5.000 de cuvinte.

Scris cu litere latine şi cu ortografia ungaro-săsească obişnuită în cercurile românilor calvini, dicţionarul este foarte valoros, întrucât redă limba ţărănească din Banat.

Însemnătatea acestei lucrări nu stă numai în bogăţia materialului lexical ci, mai ales, în faptul că pentru întâia oară se pune alături, într-o lucrare lexicografică, limba română cu cea latină din care această limbă s-a născut.

Semneaza un Tatăl nostru în latină si maghiară. Este ultima lui scriere.

Astăzi, numele omului de cultură este purtat de Biblioteca Municipală din Caransebeş.

1874: A fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită  în 1878 Uniunea Poştală Universală (din 1947 – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna). România este membru fondator.

O Conferința Internațională  a Postelor a fost deschisă la Bernala 15 septembrie  1874, cu scopul de a crea o organizație internațională poștala care  standardizeze diferitele sistemepoștale ale statelor membre.

Reprezentanți din 22 de țări, au discutat timp de mai multe zile, înainte de semnarea  Tratatului de la Berna care a stabilit crearea Uniunii Poștale Generale, semnat și de România, care devenea astfel membru fondator al acestei organizații.

Patru ani mai târziu aceasta organizatie si-a schimbat numele în Uniunea Poștală Universală, prin semnarea Tratatului de la Berna de către cei 22 de membri fondatori, între care se număra și George Lahovari, directorul  general al Poștelor și Telegrafului din România. Țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă.

Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875, iar din 1878, s-a numit Uniunea Poștală Universală. Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, în Japonia, în 1969, a declarat această dată Ziua mondială a poștei

În ziua de 9 octombrie se sărbătoreste „Ziua Mondială aPostei” in  peste 150 de țări, administrațiile poștale lansând emisiuni filatelice dedicate acestei date sau noi servicii poștale, organizând festivități și evenimente speciale, precum și conferințe și seminarii cu specific poștal și filatelic.

1883: S-a născut  în satul Batogu, com. Cireşu, jud. Brăila, actriţa Maria Filotti; d. 5 noiembrie 1956.

A studiat Literele şi Filosofia la Universitate şi Arta Dramatică la Conservatorul din Bucureşti, la clasa  pe care l-a absolvit, în 1906 pe scena Naţionalului bucureştean, cu piesele Fraţii şiFântâna Blanduziei.

A fost remarcată de noul director, Alexandru Davila, care-i propune să joace aici, dar ea a preferat să rămână la Iaşi, unde semnase un contract începând cu 1 septembrie 1906.

După o scurtă perioadă petrecută la Naţionalul bucureştean, primeşte o bursă şi pleacă la Viena pentru specializare, în 1909 – 1910. În timpul Primului Război Mondial s-a refugiat la Iaşi, unde a organizat un spital de campanie, a îngrijit răniţii şi a continuat să joace pe scenele locale. În 1919, a devenit profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică, înlocuindu-l pe Tony Bulandra, unde preda un curs de mimică, pentru prima dată acceptat în România.

Aleasă în 1930 preşedinta Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici, a mai fost membră în Comitetul Internaţional al Societăţii Universale de Teatru şi societară de onoare a Teatrului Naţional din Bucureşti.

A reprezentat România la diferite congrese internaţionale, Hamburg (1930), Paris (1931), Roma (1932), Zürich (1933). A apărut şi în patru filme: Independenţa României (1912), Pe valurile fericirii (1920)- film neterminat , Visul unei nopţi de iarnă (1946) şi Amintirea unei artiste (documentar).

Teatrul din Brăila,  poartă numele marii actriţe; (m. 1956).

1888: S-a născut la Chișinău marele sculptor și pictor român basarabean Alexandru Plămădeală; d.15 aprilie 1940, la Chișinău.

Este considerat cel mai important sculptor basarabean din prima jumătate a sec. XX. A studiat la Școala superioară de pictură, sculptură și arhitectură din Moscova, în atelierul sculptorului rus Volnuhin.

A lucrat la monetăria din Petrograd, după 1918 a fost profesor și director, timp de 11 ani, la Școala de Arte Plastice din Chișinău (care azi îi poartă numele).

 Capodopera sa este Monumentul lui Ștefan cel Mare (foto) din Grădina Publică cu același nume din Chișinău (1927).

A sculptat bustul funerar al poetului Alexei Mateevici de la Cimitirul Central din Chișinău.

A realizat portrete ale oamenilor de creație și intelectualilor români și basarabeni: portretele cântăreței Lidia Lipcovschi, bustul lui Alexandru Donici, portretul lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, portretul Valentinei Tufescu, portretul soției și autoportret cu soția – Olga Plămădeală, portretul pictorului Ion Theodorescu-Sion, portretul poetului Ion Minulescu.

În anul 1934 a pictat interiorul catedralei din Tighina. A fondat Pinacoteca municipală din Chișinău.

1890: La 9 octombrie 1890, Regele Carol I pune piatra de temelie a podului peste Dunare, ingropand un document purtand sigiliul statului în zidaria care formeaza primul picior pe malul stang al Dunarii, impreuna cu câteva monede in circulatie pe vremea respectiva. O copie a acestui document se pastreaza la Arhivele Statului. Podul Feteşti-Cernavodă, a fost o lucrare proiectată şi condusă de inginerul Anghel Saligny.

Planurile lui Saligny au adus la acea vreme două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului turnat (moale) în locul fierului pudlat, ca material de construcție pentru tabliere de poduri. A rezultat un complex de poduri feroviare peste Dunăre, Balta Ialomiței și brațul Borcea, între Cernavodă și Fetești, având o lungime de 21 km. Costul total al lucrărilor, inclusiv liniile de cale ferată și construcția gărilor, a fost de 35 milioane lei, în aur.

Denumit, initial, Regele Carol I si, ulterior, Anghel Saligny, dupa numele „parintelui” sau. Podul de la Cernavoda a fost realizat in decurs de cinci ani, intre 1890 si 1895. Este inscris in Lista Monumentelor Istorice sub denumirea de Podul Carol I .

Scopul strategic acestei constructii era acela de a face legatura feroviara intre București, Dobrogea și Portul Constanța de la Marea Neagră, de curând unite cu România (1878).

Podul a fost inaugurat in data de 26 septembrie 1895, in prezenta regelui Carol I, prilej cu care au fost organizate ample festivitati. Un prim convoi de incercare, format din 15 locomotive grele, a trecut peste pod. Ele aveau o viteză de 60 km/h. Acestea au fost urmate de un tren, rezervat oaspetilor, care a traversat podul cu o viteza de 80km/h.

Desi multa lume s-a indoit de rezistența podului, Anghel Saligny era convins de siguranta proiectului sau. Acesta a stat, in tot acest timp sub pod, intr-o șalupîă, alaturi de familia sa.

1908: S–a născut în satul Mănăstirea, din județul Ilfov, scriitorul şi publicistul de orientare comunistă Alexandru Sahia,(pseudonimul lui Alexandru Stanescu, m. 13 aug. 1937 în satul natal). A fost ales post-mortem membru al Academiei Republicii Populare Române în 1948.

Sahia, ca de altfel și scriitorul Panait Istrati, au fost simpatizanți ai socialismului și comunismului, dar Sahia era un naiv care nu a perceput că realitatea vieții cetățenilor sovietici nu era ce li se arăta oaspeților străini în URSS.

Cu un an înainte de deces, el se înscrisese în PCR. A murit la numai 29 de ani, ca urmare a unei tuberculoze.

În 1946, după preluarea puterii politice în România, PCR l-a transformat în erou al clasei muncitoare. Desigur istoriografia comunistă tăcea trecerea sa prin viața monahală. Faptul că a murit de tuberculoză le-a permis biografilor oficiali să scrie că se trage din țărani săraci. De fapt era fiul unui țăran înstărit, ajuns chiar primar liberal în comuna sa.

1912: Începutul Primului Război Balcanic în care s-au confruntat Alianța Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru) pe de o parte și Imperiul Otoman pe de altă parte, încheiată prin victoria coaliției antiotomane, pe data de 17/30 mai 1913. România s-a declarat neutră.

1916: Trupele germane si bulgare ocupă orasul-port românesc  Constanţa,  devastat de bombardamente si pustiu. Autoritatile române si populaţia locală au fost  în prealabil evacuate.

Ceea ce se cunoaste mai putin, este ca ocuparea vechii cetati a Tomisului a reprezentat un episod tragic, soldatii bulgari comitand acte de o mare cruzime, in ciuda regulilor razboiului si a acordurilor internationale in vigoare atunci, privitoare la comportamentul trupelor fata de  populatia civila si prizonierii de razboi, in teritoriile ocupate.

Armata bulgara  nu s-au oprit doar la deposedarea de bunuri a civililor, inceputa imediat dupa intrarea in oras, dar a permis si etnicilor bulgari din Constanța sa dispuna dupa bunul plac  de avutul romanilor. 

Ocupantii au interzis scolilor românesti sa mai functioneze, au jefuit bisericile credinciosilor români, au ucis numero localnici, au violat femei si torturat copii, iar statuia poetului latin Ovidius de la Constanța a fost dărâmată de pe soclu.

Doar la interventia  militarilor  germani, statuia avea sa fie repusă la locul său.

Limba bulgară a fost declarata limba oficiala pe intreg teritoriul dobrogean ocupat, facându-se totodata importante schimbari de denumiri toponimice, conform intereselor Regatului Bulgar.

Constanta si intreaga Dobroge aveau sa rămână sub ocupație timp de doi ani, pâna la eliberarea lor de catre trupele române, la sfarsitul razboiului.

1918: A fost promulgată în Basarabia,legea de administrare judecătorească .

1918: Apare la Cernăuţi primul număr al publicaţiei “Glasul Bucovinei”, întemeiat de Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Alexandru Popovici şi Radu Sbiera, care înlocuia  publicația oficiala de limba germana Czernowitzer Zeitung.

Cotidianul Glasul Bucovinei a fost editat de Partidul Democrat al Unirii din Bucovina în perioada 1918-1923.

Editor și redactor responsabil a fost Dionisie Bejan

În primul număr al ziarului a fost publicat articolul „Ce vrem?”, semnat de 14 intelectuali bucovineni, care cuprindea aspirațiile tuturor românilor aflați sub dominația austriacă:

„Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești. Nu vrem să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”.

1922: S-a născut în satul Manu, Mehedinți, criticul istoric literar și poet, Emil Manu (Emil Cismărescu); d.19 septembrie 2005.

A urmat Facultatea de Litere și Filosofie, timp în care a urmat cursuri și la Facultatea de Drept din București. A întrerupt facultatea în 1944 pentru a urma Școala de Ofițeri de Rezervă (Infanterie Arad) până în 1945, după care a continuat studiile la București. A fost profesor secundar la Baia de Aramă și la Turnu Severin, secretar științific și cercetător la Societatea de Științe Filologice din București.

A fost arestat, judecat și condamnat pentru „uneltire” împotriva societății socialiste și „huliganism” în anul 1958. fiind deținut la pușcăriile din Jilava și Peninsula, amândouă închisori de muncă forțată, până în 1962. După eliberare a fost nevoit să lucreze pe mai multe șantiere de construcții ca muncitor necalificat, până în 1964 când, la cererea Editurii Muzicale, a fost numit redactor documentarist, apoi a fost angajat (prin concurs) cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”. În 1973 a devenit Doctor în Filologie, cu teza Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc. A scris poezie: Incunabule, Ultima corabie cu pânză, Utopia nopții; proză: Mica eroica, Spațiu etern, Galaxia Eros; critică și istorie literară: Prolegomene argheziene, Sinteze și antisinteze literare, Cafeneaua literară și Istoria poeziei române moderne.

 1931: A decedat la București, mitropolitul ortodox Athanasie Mironescu, membru de onoare al Academiei Române ; (n.12 august 1856, Trohan, Vaslui).

Numele sau de botez era Alexandru Mironescu si a deținut demnitatea de mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 februarie 1909 până la 28 iunie 1911, când s-a retras din scaun. 

Atanasie a trăit apoi pentru restul vieții la Mănăstirea Cernica, trecand  la cele veșnice la 9 octombrie 1931, în București, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Dupa studii la Seminarul “Veniamin” de la Socola (1870-1877), a fost hirotonit preot pentru satul natal (1979-1881), dar ramanand vaduv s-a inscris la Faciltatea de Teologie din Bucuresti (1881-1992), apoi la cea din Cernauti (1882-1886), unde a obtinut doctoratul Spiritual.

Director la Internatului teologic din Bucuresti (1896-1987), profesor suplinitor la Seminarul “Central” (1886-1887), profesor de Morala la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1897 – 1997), iconom stavrofor (1897).

La 27 iun. 1895 ales arhiereu cu  titlul “Craioveanul”, calugarit la Cernica sub numele Atanasie, hirotonit la 5 februarie  loctiitor de episcop al Ramnicului din decembrie 1997, ales apoi episcop eparhiot tot acolo, la 12 martie 1998.

A scris sau a tradus lucrari de Istorie bisericeasca si de Morala, articole in “Biserica Ortodoxa Romana” si “Cuvantul Adevarului” de la Ramnic, pastorale, conferinte si cuvantari membru de onoare al Academiei Romane (25 mai 1909).

1942: Avea loc prima transmisiune în direct a Radiodifuziunii Române , de la o slujba religioasa (de la Biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti).

1943: S-a născut (la Grozeşti/Lăpuşna, Romania, azi în R. Moldova), istoricul şi criticul de artă, Marius Porumb,  membru titular al Academiei Române din 2009.

A colaborat la organizarea Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti si este fondatorul primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”.

 A fost numit preşedinte al Comisiei Zonale a Monumentelor şi Siturilor Istorice pentru Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. A fost solicitat să ţină cursuri la Universitatea de Arte din Bucureşti (1984–1985) şi la Universitatea din Chişinău (1990). Din 1990 este profesor asociat şi conducător de doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este fondator şi redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transsilvaniae”. Desfăşoară o bogată activitate ştiinţifică, concretizată în numeroase lucrări, studii şi articole. Este membru al Comitetului Naţional Român ICOMOS, al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, al Institutului „Magna Grecia” din Taranto (Italia), membru în Arbeitskreis für Siebenburgische Landeskunde e.V Heidelberg, membru al Comitetului Naţional Român pentru Istoria Artei, preşedinte fondator al Asociaţiei „Ars Transsilvaniae, România”, preşedinte executiv al Fundaţiei „Virgil Vătăşianu”, fondator al Centrului Cultural Internaţional Cetatea Câlnic. Doctor honoris causa al Universităţii din Oradea (2015).

A fost distins cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, „Crucea Transilvană” de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Clujului. Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Republicii Franceze. Este cetăţean de onoare al municipiilor Cluj-Napoca (2002), Baia Mare (2002), al comunei Vad, jud. Cluj (2005), al comunei Câlnic (jud.Alba).

1944: În timpul Conferinței de  la Moscova,  primul ministru britanic W. Churchill a propus şi Stalin a acceptat, înţelegerea cu privire la împărţirea zonelor de influenţă în Balcani.

România  va intra  în sfera de interese sovietice.

Relatarea lui Churchill privind aceast incident este urmatoarea: Churchill a scris pe o bucată de hârtie (unii pomenesc de un şerveţel) propunerea ca sferele de influenţă să se împartă procentual după cum urmează:

România –  Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influenţă, iar Marea Britanie 10%;

Grecia –  Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influenţă, iar Marea Britanie 90%;

Ungaria şi Iugoslavia – Uniunea Sovietică şi Marea Britanie ambele  cu 50%;

Bulgaria –  Uniunea Sovietică cu 75% influenţă, iar Marea Britanie cu 25%.

El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat-o şi a dat-o înapoi lui Churchill.

„Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia”, ar fi spus Churchill.

„Nu, păstraţi-o”,  ar fi răspuns Stalin.

Churchill a propus și Stalin a acceptat împărțirea, negociind procentele.

Foto: Winston Churchill, W. Averell Harriman, Joseph Stalin și Vyacheslav Molotov la Conferința de la Moscova

In zilele de  10 şi 11 octombrie 1944, in cursul negocierilor  dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii şi Viaceslav Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă de 80%.

În afara acestor două ţări nu au fost menţionate altele.

1954: S-a născut la Beiuș, Bihor, actorul Adrian Pintea, cunoscut pentru rolurile din spectacolele de teatru „Pescăruşul”, „Hamlet”, „Mania”, ”Corida”, „Lumini şi umbre” sau din filmul „Iancu Jianu”; (d. 11 iulie 2007, București).

În anul 1979 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București – secţia actorie, la clasa profesorului Petre Vasilescu.

În anul 1977 a debutat în teatru în piesa „Oedip salvat” de Radu Stanca, la studioul Cassandra şi în rolul lui Treplev în „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra.

Debutul în film s-a produs un an mai târziu, în drama de război „Între oglinzi paralele”, regia Mircea Veroiu, alături de nume mari ca Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin şi Fory Etterle.

Spre sfârșitul anilor ’80, Pintea a devenit asistent universitar la IATC, la clasa Olgăi Tudorache, iar după pensionarea acesteia a devenit titular pe postul de profesor universitar, în 1990, fiind foarte iubit de studenții săi, cărora le era, deopotrivă, pedagog și prieten, critic și admirator.

A jucat la Teatrul „Nottara” din București, aducând o contribuție deosebita scenei și cinematografiei românești.

În anul 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea „Hamlet sau actorul lucid”, iar în anul 2004 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la secția regie film, clasa Elisabeta Bostan.

A publicat şi câteva volume: „Pămîntul americanului” (nuvele) – Editura Eminescu – 1996 pentru care doi ani mai târziu a obţinut Premiul Luceafărul, volumul de poezie „Umbrit” – în 1998 şi eseul său de doctorat – „Hamlet sau actorul lucid” apărut în 2002 la Editura Alfa.

Nu era doar un scriitor şi poet talentat, dar recita în mod foarte expresiv versuri din creaţia românească sau străină, rămânând unul dintre cei mai mari recitatori ai creaţiilor eminesciene. 

1967: S-a născut la Targu Jiu, interpretul de muzică uşoară Tavi Colen, fost membru al formaţiei „Talisman”, din 1996 până în 2007.

In anul 1992 devine solist vocal al formatiei VOLTAJ,  cu care sustine o serie de turnee in tara.

In 1996 este lansat primul album al acestei  formatii “PERICOL DE MOARTE”.  Intr-o seara a aceluiasi an,  in camera de camin din complexul  Regie,  acolo unde locuia impreuna cu Alin Oprea,  pune bazele formatiei  “TALISMAN”,  formatie careia i-a dat numele si al carei membru a fost  până în 2007.

În anul 2008 a înfiinţat grupul „Tavi Colen Band”.

1967: S-a născut la Calafat, fotbalistul român Gică (Gheorghe) Popescu.

1977: A murit soprana Margareta Metaxa,  artistă lirică de prestigiu internaţional, una dintre  membrii fondatori ai Operei Române din capitală; (n. 31 ianuarie 1895, Galati).

1978: A încetat din viaţă etnomuzicologul Vasile Dinu; (n. 25 februarie 1927).

1995: A murit juristul şi istoricul Valentin Georgescu; contribuţii în istoria dreptului roman şi românesc vechi şi modern şi a instituţiilor medievale,  membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 1908).

 2011: A decedat la 44 de ani, Cătălin Neagu, fost toboşar al formaţiei „Timpuri Noi”, pe care a înfiinţat-o alături de Adrian Pleşca (Artanu), Dan Iliescu, Adrian Borţun şi Marian Moldoveanu, în 1980; (n. 1966).

2013: S-a născut academicianul Eugen Segal,  fondator al şcolii de cinetică neizotermică si autorul unor lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice).

A fost membru titular al Academiei Române din 2009; (n. 23 mai 1933, la Iasi).

Este autorul a aproape 500 de lucrari editate in tara si in strainatate, printre care „Studiul cinetic al reactiilor heterogene cu ajutorul datelor termogravimetrice”, „Introducere in chimia fizica”, „Méthode non isothermiques utilisées pour la dètermination des paramètres cinétiques des réactions hétérogènes décrites par des équations cinétiques non encadrées dans le modèle d’ordre de réaction” si „Effect of NO and Oxygen upon the Deactivation of Cu/ZSM-5 in NO decomposition”.

De asemenea, este coautor al 12 brevete de inventii. S-a impus in comunitatea stiintifica si in calitate de presedinte al Comisiei de Analiza Termica si Calorimetrie si membru in Consiliul Internationale de Analiza Termica si Calorimetrie.

Valoarea contributiilor sale stiintifice este atestata si de o serie de distinctii pe care le-a primit de-a lungul anilor.

Astfel, acesta a fost distins cu premiile I si II ale Ministerului Invatamantului, pentru activitate stiintifica, premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Romane, premiul „Opera Omnia” al CNSIS.

Mai multe universităţi din ţară i-au acordat academicianului Eugen Segal, titlul de Doctor Honoris Causa, iar Universitatea din Bucuresti i-a acordat Diploma de Excelenţă.

In anul 2003, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

2016: A murit Marin Petrache Pechea, cântăreţ de jazz şi saxofonist, fondatorul Grupului Cromatic; (n. 1944).

2017: A murit la Onești, județul Bacău, poetul Gheorghe Izbăşescu, fost publicist și profesor.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (1990). Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesionişti din România (1994) şi al Filialei Piteşti a U.S.R. (2002).
Cetăţean de onoare al municipiului Oneşti (2018).

Studii: Liceul „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte (1953); Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” (1953-1970).
Profesor suplinitor de limba şi literatura română la şcolile din Viişoara şi Oituz, judeţul Bacău (1962-1970); profesor la Liceul Industrial de Chimie Oneşti (1973-1975).Din 1975,a fost profesor şi apoi director la Casa Pionierilor din Oneşti (transformată în Clubul Elevilor, după 1989). Înfiinţează aici Cenaclul literar „Zburătorul” şi întemeiază, în 1990, revista cu acelaşi nume, al cărei redactor-şef este pe toată durata apariţiei.
A debuta publicistic cu grupajul de poeme „Ulise al oraşului”, în revista „Ateneu” din Bacău (iunie 1979) și editorial cu volumul de versuri „Viaţa în tablouri” (1984).
Este înhumat în cimitirul Mănăstirii Viforâta, judeţul Dâmboviţa.

2017: Simona Halep a devenit cea mai bună jucătoare de tenis din lume și prima din România clasată pe locul 1 în Clasamentul WTA. În august 2018, aflându-se pentru a 40-a săptămână în fotoliul de lider al clasamentului WTA, l-a egalat pe Ilie Năstase, primul lider din istoria ierarhiei tenisului profesionist masculin, în perioada 23 august 1973 – 2 iunie 1974.

Campioana română a câştigat, pe 9 iunie 2018, turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, primul din cariera sa.

Aflată pentru a patra oară într-o finală de Grand Slam, a învins-o în ultimul act al Openului Franţei pe americana Sloane Stephens.

La data de 13 iulie 2019, jucătoarea română de tenis a câştigat al doilea titlu de Grand Slam, pe cel de la Wimbledon, unde a învins-o pe americana Serena Wiliams.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu

Sfântul Iacob a fost fratele Sfantului Apostol Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu.

A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și a propovaduit cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei și în Egipt.

Tradiția spune ca Sfantul Iacob a murit rastignit pe cruce. A vestit Evanghelia in sudul Palestinei si in Egipt.

Datorita lucrarii sale, multi păgâni au crezut în Hristos, au fost construite biserici și au fost hirotoniți preoți și episcopi.

Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost răstignit pe cruce de păgâni.

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/09/o-istorie-a-zilei-de-9-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. info-sud-est.ro/constanta-veche-piata-ovidiu
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 8 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

8 octombrie în istoria noastră

1207: Moare în timpul asedierii Salonicului, ţarul  Imperiului româno–bulgar Ioniţă Caloian, din dinastia Asăneştilor, ucis de cumanul Manastăr, unul dintre comandanţii săi.

Ioniță Caloian, numit și „Omorâtorul de romei (greci)”, (n. 1168 – d. 8 octombrie 1207), a fost țar de al celui de al doilea Imperiu Româno-Bulgar între anii 1197 și 1207. Vlahul Caloian a fost fratele mai tânăr și totodată urmașul împăraților Petru și al lui Ioan Asan I, din noua dinastie vlahă a Asăneștilor. Lui Ioniță Caloian îi revine meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol.

Papa Inocențiu al III-lea a început un șir de schimburi de epistole cu Caloian încă din 1199, invitându-l să se ralieze Bisericii Catolice.

Între altele, Papa îi scria împăratului Ioniță Asan :

”Nos autem audito quod de nobili Urbis Romanae prosapia progenitores tui originem  traxerint, et tu ab eis et sanguinis generositatem contraxeris, et sincerae devotionis aflfectum quem ad apostolicam sedem geris quasi haereditario jure, jampridem te proposuimus litteris et nunciis visitare.”

 „Noi, știind că strămoșii tăi erau la origine din neamul Romei și că tu ești urmaș atât de sânge nobil cât și că porți sentimente de sinceră credință Scaunului Apostolic, deci cu drept de succesiune, ne-am propus de multă vreme să-ți scriem sau să-ți trimitem reprezentanții noștri […]”

 

Foto: Imperiul româno-bulgar în timpul țarului Caloian

Dornic să restaureze prestigiul, bogăția și stăpânirile din timpul Primului Țarat Bulgar, Caloian a ridicat în 1202 problema trimiterii de către Statul Papal a coroanei imperiale și a sceptrului care fuseseră purtate de către conducătorii Simeon I, Petru I și Samuil.Papa Inocențiu i-a rezervat doar coroana regală, cu titulatura de rege al bulgarilor si vlahilor (românilor) (rex Bulgarorum et Blachorum) și nu pe cea imperială. După ce la 25 februarie 1204 papa îl recunoştea ca „rege al bulgarilor şi blachilor”, iar pe mitropolitul Vasile ca „arhiepiscop primat al întregii Bulgarii şi Blachii”, la 8 noiembrie acelaşi an, Ioniţă Asan era încoronat de legatul papal, cardinalul Leon.

Caloian i-a propus o alianţă împăratului Balduin I, conducătorul Imperiului latin de la Constantinopol, însă oferta sa a fost refuzată.

Acesta a asediat Adrianopolulul, însă Ioniţă Caloian a sprijinit cetatea asediată, reuşind să le provoace cruciaţilor o înfrângere puternică.

Ioniţă, rege al Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată,alcătuită din valahi , bulgari şi peste 40.000 de cumani, care nu fuseseră niciodată botezaţi”.

În 12o7, Ioniţă Caloian a încheiat o alianță antilatină cu Theodor I Laskaris, conducătorul Imperiului Bizantin de Niceea si pe parcursul aceluiași an, trupe ale lui Ioniță l-au atras într-o ambuscadă pe regele cruciat al Salonicului, Bonifaciu de Montferrat, în urma căreia, la 4 septembrie 1207, acesta și-a pierdut viața.

Căutând să profite de pe urma acestui eveniment, Caloian s-a îndreptat cu toate forțele sale către Salonic și a început asediul, însă a fost asasinat de către unul dintre comandanții cumani din armată, Monastăr, la începutul lunii octombrie.

Anii în care Caloian a domnit, coincid cu o perioadă de creștere și ascensiune politică a statului bulgar, care și-a extins atât frontierele, cât și puterea și influența în Balcani.

1408: Prima atestare documentară a localității Cernăuți din nordul Moldovei.

Hrisovul care menţionează pentru prima dată Cernăuțiul a fost emis de către domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, şi poartă data de 8 octombrie 1408, fiind întărit şi cu pecetea Muşatinilor. Acest hrisov deosebit de important pentru naşterea capitalei Bucovinei noastre istorice, culmea!, se păstrează la Moscova!

Cernăuți, ca și alte târguri moldovenești, Iași, Bacău, Tighina, Tîrgu Neamț, Bîrlad, Dorohoi, au fost menționate la această dată într-un privilegiu comercial (hrisov) acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), „sfetnicilor și orășenilor din târgul Liovului” și negustorilor din Galiția.

1434: Cea mai veche atestare scrisă a Curții domnești din Iași.

Foto: Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa

Cercetarile arheologice au demonstrat insa ca asezarea exista inainte de vremea domnitorului Alexandru cel Bun.

Dat fiind faptul ca existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată.

Curtea domneasca din Iasi era construita pe un promontoriu care îi asigura vizibilitatea de la distanta, îi punea în valoare tinuta maiestoasa. Imaginea ei domina intrarea principala în oras, la acele vremuri, care se facea dinspre sud, pe podul de peste Bahlui.

 Aceasta ocupa spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare ea facand  parte din sistemul de resedinte domnesti locuite ocazional de catre voievozii Moldovei si suita lor.

Abia dupa ce resedinta principala a Domniei s-a stabilit mai cu temei la Iasi, curtea de aici a dobândit mai multa importanta, acordându-i-se un statut privilegiat.

Potrivit cronicii lui Ioan Neculce, acest fapt s-a petrecut în a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu, pe la anul 1564, dar istoricii considera ca este vorba de un proces mult mai îndelungat.

Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor.

Totusi, înfatisarea Curtii domnesti înainte de jumatatea secolului XVII, când a fost reamenajata de domnitorul Vasile Lupu, este greu de reconstituit. Numeroase incendii au afectat edificiile de piatra si caramida din incinta Curtii, de-a lungul secolelor.

Acestea au fost refacute cam dupa aceleasi forme traditionale (vernaculare), modelul fiind foarte asemanator cu palatul construit de Gheorghe Duca Voda la manastirea Cetatuia, de lânga Iasi. 

1856: S-a născut  la Suceava, Dimitrie Dan, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina), membru corespondent al Academiei Române din 1904 (d. 25 mai 1927, Cernăuți).

Încă din 1870 a fost membru al Societății literare a junimii române studioase din Suceava, printre conducătorii căreia s-a numărat. 

Odată cu implicarea sa în studierea trecutului istoric, a devenit membru al Comisiunii Centrale pentru întreținerea monumente lor de artă și istorie din Viena. A publicat în reviste de specialitate documente referitoare la monumente istorice sau familii românești de seamă din Bucovina: Documente și acte privitoare la istoria răzeșilor și mazililor din Bucovina, Documente privitoare la istoria Românilor din Bucovina, Inscripția de pe peatramormântală a Silioneștilor în mănăstirea Sucevița, Un document românesc cu marele sigil. A scris monografii: Obiceiuri și credințe armene la naștere, nuntă și înmormântare, Rutenii din Bucovina, Poezii populare adunate în comuna Bâlca, Doine și hore din Bucovina, jurnale de călătorie: O plimbare În Ceahlău, Isvorul și cataractul râului Suceava, dar și lucrări de istorie bisericească: Rolul preoțimii în menținerea Românismului de la robirea (1775) la desrobirea Bucovinei (1918), Un adaos la istoria Protestantismului în Bucovina, Monofisitismul în biserica armeană.

1856: S-a născut la Roman, Petru Th.Missir, jurist, critic literar şi publicist, membru al „Junimii”. Era descendentul unei cunoscute familii armenesti; (m. 10 ianuarie 1929, Bucuresti).

A făcut parte din „comisiunile pentru negocierea unei convenții de comerț cu Turcia” și a fost reprezentantul României la conferințele de drept internațional privat ținute la Haga în anii 1893, 1894, 1900 și 1904. Datorită activității sale la aceste conferințe a fost ales membru asociat al Institutului de Drept Internațional. În 1910, a fost vice-președinte al Senatului.

A fondat, alături de Nicolae Volenti și de Alexandru C. Cuza, săptămânalul junimist Era nouă (1889-1900), devenit din 1891 publicație apropiată de Partidul Constituțional, care grupa o dizidență conservator-junimistă condusă de Petre P. Carp și din care făceau parte Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, grupare care s-a întors în 1900 la Partidului Conservator.

Missir a colaborat la Revista de drept și sociologie și a fost autorul a 17 cărți și broșuri, unele scrise în colaborare cu Constantin G. Dissescu sau Take Ionescu.

În 1926, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1857: Preşedintele Comitetului Unirii de la Bucureşti, Constantin A. Kretzulescu, deputat şi secretar în Divanul ad-hoc, prezintă Adunării ad-hoc din Valahia spre aprobare, o rezoluţie care cuprindea “doleanţele fundamentale” ale românilor.

Foto: Constantin A.Kretzulescu și  (n.1809 – d.1884) Harta Principatelor Unite

Aceasta continea  cereri asemănătoare Rezoluţiei moldovene prezentate de Mihail Kogălniceanu in 7 octombrie 1857 si  exprima “doleanţele fundamentale” ale românilor munteni, arătînd că ”dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generaţiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru ca în Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceeaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, acelaşi temeiuri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe, aceeaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri de trecut, acelaşi viitor asigurat şi în sfîrşit, aceeaşi misie de îndeplinit“.

Pe 9 octombrie 1857, la a doua zi după citire, rezoluţia lui C.A.Kretzulescu a fost adoptată în unanimitate.

Membru al Adunării Elective din Ţara Românească politicianul l-a  susţinut la domnie pe Alexandru Ioan Cuza, contribuind astfel la Unirea Principatelor Române.

1860 (8/20): Împăratul Austriei, Franz Joseph I, promulga actul organic cunoscut sub numele de „Diploma din octombrie”, care punea capăt sistemului absolutist şi deschidea o eră de guvernare constituţională („regimul liberal”, 1860-1867).

Potrivit prevederilor acestui act, Transilvania redevenea principat autonom, cu Guvern şi Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic .

1878: Armata română victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

Arcul de Triumf din București în 1878 – fotografie de Franz Mandy (Wikipedia.ro).

1878(8/20): România obţinea la Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878)(în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878), recunoaşterea  independenţei de stat şi revenirea între graniţele sale a Dobrogei (fără Cadrilater), cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor.

1897: S-a înfiinţat Şcoala Militară de Maiştri de Marină. Prin Înaltul Decret nr. 3110, regele Carol I a aprobat şi  „Regulamentul de funcţionare al Şcolii de sub-mecanici şi sub-maeştri de marină”. Elevii școlii erau recrutați doar dintre fiii marinarilor din marina de război sau civilă și din fii de militari.

Foto: Primul local în care a funcționat școala
în perioada 1899 – 1902

În 1908, școala s-a mutat la Constanța.

În prezent, Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie de învăţământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forţelor Navale.

1900: S-a născut la Bocșa, Caraș Severin, compozitorul și criticul muzical Zeno Octavian Vancea, muzicolog, dirijor de cor, pianist și profesor; (m.15 ianuarie 1990, București).

A studiat la Lugoj cu Ion Vidu și Iosif Willer, la Cluj cu Gheorghe Dima și Augustin Bena, apoi la Viena, la Neues Wiener Konservatorium cu Ernst Kanitz. Ulterior, a aderat la atonalismul și principiile promovate de cea de a doua școală vieneză (Arnold Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg), principii care se vor regăsi, selectiv, în creația sa, fără a renunța complet la tradițiile școlii românești. În timpul șederii sale la Viena a activat și ca dirijor al corului Catedralei ortodoxe din Viena.

A predat contrapunct și istoria muzicii la Conservatorul din Târgu Mureș și la cel din Timișoara, a fost apoi director general al învățământului artistic din București, profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secretar apoi vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a lucrat la Revista Muzica, al cărei redactor șef a fost.

A fost laureat al premiului „Gottfried von Herder” al Universității din Viena (1974). Dintre compozițiile sale se remarcă: Rapsodiile bănățene nr. 1 și nr. 2, Priculiciul (suită de balet), Tripticul: Peambul, Intermezzo, Marș, Cinci piese pentru orchestră de coarde, Prolog simfonic, Sonata pentru orgă și orchestră de coarde, muzică corală bisericească: Psalmul 127, Liturghia pentru cor mixt pe melodii de strană din Banat.

1914: A decedat  Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu,  istoric şi om politic liberal, fiul lui Mihail Sturdza; (n.10 martie 1833).

A fost numit hatman al miliției pământene și s-a căsătorit cu Catrina Sturdza, o rudă mai îndepărtată din ramura sturdzeștilor de la Bârlad. Au avut trei copii: Mihai, Grigore și Maria.

Educat la Academia Mihăileană, și-a continuat studiile în Germania, unde a luat parte la mișcările politice ale vremii. Ulterior, a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza.

După aceea, s-a întors împotriva lui Cuza, devenind membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu.

În 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Brătianu. În această calitate a fost ales de patru ori prim-ministru. Deși un om cu mare capacitate de muncă, era reprezentantul al celui mai strâmt naționalism și disprețuia tot ce era „străin”, făcând astfel foarte mult pentru a întârzia dezvoltarea politică și industrială a țării sale.

A fost membru şi preşedinte al Academiei Române.

1915 (8/21): A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător căruia îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864).

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) îi dă moartea la data de 21 octombrie 1915.

 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan; (m. 1990).

 1917: S-a nascut in localitatea  Jorăști, jud. Galați,  Aurel Savin, teolog, jurist și activist al societății civile român, președintele YMCA România. A decedat 11 noiembrie 2007.

Din 1936 devine membru activ al Asociației Creștine a Tinerilor (ATC)– (Young Men’s Christian Association YMCA) din România si ulterior Secretar General al acestei asociații pană la venirea comuniștilor.

După desființarea ATC de către comuniști și confiscarea bunurilor de patrimoniu precum și a actelor organizației, Aurel Savin a fost sistematic hăituit și marginalizat fiind dat afară din orice loc de muncă. Abia în 1964 a reușit să se angajeze corist la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” de unde s-a pensionat în 1974.

După revolutie, Aurel Savin a reînregistrat ATC ca persoană juridică și timp de 7 ani s-a luptat să recupereze bunurile confiscate și să refacă activitatea asociației.

în 1995, președintele Poloniei i-a acordat lui Aurel Savin “Crucea de cavaler al legiunii Polonia” pentru activitatea de la Timișul de Sus în tabăra ACT (YMCA) cînd în 1939, 600 de tineri polonezi au fost adăpostiți și salvați.

Aurel Savin a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Cernica, lângă București.

 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească; (m. 1991).

A văzut lumina zilei într-o familie de muzicanți renumiți, care își luase numele de Budișteanu de la denumirea comunei.

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică (1933–1936), și apoi la Conservatorul particular de muzică Pro Arte. 

S-a dedicat muzicii populare. A fost violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și în cea a lui Petrică Moțoi, violonist-solist în Orchestra Ansamblului Banu Mărăcine, al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru”, iar din 1953, dirijorul acesteia conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970.

Între 1970–1991 a fost dirijorul Orchestrei Rapsodia română din București, susținând turnee în numeroase țări ale lumii. A fost laureat al Premiului de Stat, clasa I (1950,1951), Artist emerit al R.P.R. (1957), Artist al Poporului (1962), distins cu Ordinul Muncii, clasa a III-a (1953), Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a (1966).

1923: S-a nascut  la Bucuresti, violonistul român Ion Voicu ; (d.24.02.1997).

La 14 ani a dat examen de admitere la Academia Regală de Muzică, unde a intrat direct în anul V, reușind să absolve cursurile în doar trei ani.

Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg.

George Enescu i-a oferit lecții gratuite. În cei 50 de ani de carieră, a susținut sute de concerte în întrega lume. Statul român i-a dat în folosință o vioară Stradivarius, fabricată în 1702, care aparținuse lui Joseph Joachim. A fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea Orchestrei de Cameră în 1969, cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.

Artist de reputaţie mondiala, Ion Voicu a fost în perioada 1972-1982  director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.

1927: S-a născut regizorul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti ; (m. 2012).

1929:S-a născut la Vașcău, Bihor , poetul și traducătorul Alexandru Andrițoiu; d.1 octombrie 1996, București.

A debutat în presă la ziarul Lupta Ardealului din Cluj, și în presa culturală la Almanahul literar. 

După ce, în 1961, a absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, a lucrat în redacțiile a diferite reviste, precum Contemporanul, Luceafărul, Gazeta Literară, Viața militară, a fost redactor-șef al revistei Familia din Oradea timp de aproape 25 de ani, de la primul număr până în 1989.

Alexandru Andrițoiu a alcătuit antologii și a tradus din lirica rusă, maghiară, greacă, vietnameză, etc.

Din scrierile sale reținem: Constelația lirei, Vârful cu dor, Simetrii, Euritmii, Versuri.

1930 : A demisionat guvernul condus de Iuliu Maniu (2).

A fost un cabinet național-țărănesc, prezidat de Iuliu Maniu (13 iunie–8 octombrie 1930). În timpul mandatului, Elena Lupescu a sosit în țară și s-au pus bazele camarilei regale; s-au accentuat divergențele politice dintre rege și Maniu în privința „ordinii constituționale”; în semn de protest, primul ministru a demisionat, invocând probleme de sănătate.

 1937: Era înființată printr-un decret-lege organizația sportivă şi paramilitară pentru tineret, „Străjerii țării” din România, continuatoare a tradiţiei corpului de „Cercetaşi” care-şi desfăşurase activitatea  între anii 1913 şi 1937.

Temeliile organizației Straja Țării au fost puse în 1934, a fost reorganizată la 24 ianuarie și apoi, la 8 octombrie 1937, la decizia regelui Carol al II-lea, cercetășia a fost transformată în Străjerie, care a devenit singura organizație națională (având și caracter obligatoriu) pentru copii și tineret (7–18 ani). Organizația a fost desființată în septembrie 1940.

1939: A murit , scriitorul român George Mihail Zamfirescu; (Domnişoara Nastasia”, “Idolul şi Ion Anapoda”, “Maidanul cu dragoste”, “Sfânta mare neruşinare”); (n.13.10.1898).

1939: Inaugurarea oficială a postului „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune si a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. 

Radio Basarabia a funcționat doar 300 de zile. Postul a fost preluat de puterea sovietică,în iunie 1940, iar în 1941, odată cu retragerea Armatei Roșii din Basarabia, clădirea, emițătorul și antena au fost aruncate în aer.

aer.

Foto: Clădirea Radio Basarabia, înainte și după dinamitarea ei  de sovietici

în timpul retragerii din 1941.

NOTĂ: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României.

SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova.

1944: Armata Română a început operaţiunile militare de pe teritoriul Ungariei; (8.10.1944 – 19.01.1945).

1954: A decedat la Bucuresti, Dimitrie D. Pompeiu, unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti, membru al Academiei Române; (n. 22 septembrie 1873, Broscăuți, județul Botoșani).

 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu; (n. 1885).

1997: Aproape 90 de revoluționari, conduși de Dan Iosif, au intrat in greva foamei, în Piata Revolutiei din Bucuresti, pentru a protesta fata de proiectul de modificare a Legii 42/1990, înaintat de Guvern Parlamentului, pe 22 septembrie si care prevedea restrângerea drepturilor acordate luptătorilor anticeaușiști din decembrie 1989.

1998: A murit la Bucureşti, compozitorul român de origine evreiască, Anatol Vieru, pedagog și teoretician al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea; (n. 8 iunie 1926, Iaşi

A studiat muzicologia și compoziția la Conservatorul de Muzică din București (1946 – 1949) și le continuă la Conservatorul din Moscova (1951 – 1954) cu muzicianul și compozitorul armean Aram Haciaturian.

În 1978 își susține, în Cluj, teza de doctorat în muzicologie.A fost cadru didactic la catedra de orchestrație și mai târziu la catedra de compoziție ale Conservatorului din București, unde a parcurs toată ierarhia universitară.

A fost invitat să susțină lecții și conferințe la universități din SUA, Canada, Israel, Geneva etc. Anatol Vieru a compus peste 120 de lucrări de toate genurile, între care șapte simfonii, opt cvartete pentru coarde, numeroase concerte și piese de muzică corală, cu sau fără orchestră, și multă muzică de cameră.

2009: Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2009 a fost atribuit scriitoarei germane Herta Muller, ale cărei scrieri prezintă viaţa sub dictatura comunistă în România.

Herta Müller (n. 17 august 1953, în localitatea  Nițchidorf, fosta Regiune Timișoara, actualul județul Timiș), este o scriitoare de origine şvabă (germană), din Banatul românesc, care scrie în limbile  germană și română. 

2012: A murit Aureliu Busuioc, scriitor, ziarist şi dramaturg din R. Moldova; S-a născut pe 26 octombrie 1928 în satul Codreanca, din județul interbelic Orhei.

A urmat liceul „T. Boga” din Timișoara. A învățat și la Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, pe care a abandonat-o în timpul examenelor finale pentru a fi „repatriat”.

Revine în Moldova în 1949si studiază la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

A fost șef de sector la ziarul oficial al comunistilor din RSS Moldoveneasca, „Moldova socialistă”, redactor- șef adjunct la revista „Chipăruș”, redactor-șef la ziarul „Tinerimea Moldovei”, consultant literar, iar în 1977-1987 secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 

Romanul său „Singur în fața dragostei” (1966) a fost ecranizat la Moldova-film. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.

2013: A incetat din viata  graficianul, desenatorul, gravorul şi ilustratorul de carte Ion Panaitescu; (n. 1936).

Lucrările sale de gravură și grafică de șevalet au fost premiate în România, Italia, Franța și Polonia.

A făcut parte din colectivul de artiști ai  Atelierului de Gravură din București, locul de referință al gravurii românești în perioada anilor ’70 și ’80.

A absolvit in 1969 institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” si in anul urmator a devenit membru al Uniunii artiștilor plastici din România.

A avut expoziții personale la Turda (1976), București (1978, 1986, 1989, 1996, 2000, 2002), Mogoșoaia (2003), Bacău (1997), Roma (1974, 1988), Copenhaga (1983), Veneția (2001).

A participat la saloanele de carte ilustrată de la München, Leipzig, Bratislava, Brno și la cele mai importante expoziții naționale și internaționale de grafică, gravură, desen și ilustrație de carte în peste 30 de orașe de pe patru continente.

2019: A murit la Bruxelles-Ville, Regiunea Capitalei Bruxelles,în Belgia, pianistul, profesorul și compozitorul Corneliu Gheorghiu; (n.14 septembrie 1924, Botoșani).

Căsătorit cu muziciana Florica Gheorghiu, cu care s-a stabilit în Belgia din 1978, Corneliu Gheorghiu și-a continuat cariera. S-a consacrat de asemenea compoziției, publicând primele două volume de lucrări, „Rezonanțe Sonore” și „Meleagurile dorului” care au apărut la Editura Grafoart, ce a publicat și cartea sa „Despre pianistică”.

Împreună cu fiica sa, Corneliu Gheorghiu a creat la Bruxelles Fondul Fortuna, în memoria soției sale.

Acest fond ajută, sub egida Fondation Roi Baudouin, tineri muzicieni la început de carieră.

2019: A încetat din viață în localitatea Bălți din R.Moldova, activistul anticomunist din Basarabia ocupată de URSS, scriitorul român Ion Moraru (n. 9 martie satul 1929, Mîndîc, azi în r. Drochia, Republica Moldova)

A fost unul dintre fondatorii grupului antisovietic Sabia Dreptății; prizonier politic în Uniunea Sovietică, supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia.

2021 : A murit la Cluj- Napoca, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Vasile Flueraş; (n.30 decembrie 1948, Cluj ).

A fost membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A urmat școala generală în Mănăștur (1955-1962), școala profesională la Cluj (1962-1965),iar la absolvirea ei s-a angajat la Uzina „16 Februarie”, unde a lucrat ca strungar până în 1972. În paralel a urmat cursurile serale la liceu în Cluj, unde a susținut și bacalaureatul. Între anii 1968-1970 și-a satisfăcut stagiul militar.

În 1972 a fost admis la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1972-1976). În 1976 a obținut licența în Teologie. În 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama parohiei Tureni, protopopiatul Turda, de către episcopul vicar Iustinian Chira. La 1 ianuarie 1977 a fost numit preot slujitor în Cluj.La 25 martie 1991 (de Buna Vestire) a fost tuns in monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezatorul” din Alba-Iulia, avându-l ca naș de călugărie pe episcopul Andrei Andreicuț, actualul mitropolit al Clujului.

Ca monah a îndeplinit ascultarea de stareț la Mănăstirea Nicula, din 1 octombrie 1991 – februarie 1994. În februarie 1994 arhiepiscopul Bartolomeu Anania l-a numit eclesiarh al Catedralei Ortodoxe din Cluj și exarh al mănăstirilor din Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului.

A fost hirotesit apoi și în rangul de arhimandrit. În vara anului 1998 a fost numit episcop-vicar al Episcopiei Clujului și hirotonit întru arhiereu, la 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către patriarhul Teoctist și arhiepiscopul Bartolomeu Anania, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Pelaghia

Sfânta Pelaghia a trăit in secolul al V lea. A fost inzestrată de Dumnezeu cu o frumusețe trupească nemaivazută.

Înainte de a se converti la creștinism, se numea Margareta și își folosea frumusețea spre desfrânare.

Trecând pe lângă biserica în care predica episcopul Non, s-a oprit sa-i asculte predica, iar cuvintele acestuia au facut-o să-și schimbe radical viața.

A primit botezul după care s-a retras într-o chilie pe Muntele Maslinilor.

După trei ani a fost cercetata de Iacov, diaconul episcopului Non, care, când a revenit după trei zile, a aflat-o moartă.

I-a îngropat trupul cu cinste.

Astfel, datorită pocăinței sale, desfrânata de mai înainte, a fost iertată de noianul păcatelor săvârșite.

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 5 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 5 iulie în istoria noastră

Anul 328:  Este inaugurat, în timpul domniei împăratului roman Constantin cel Mare (306-337), podul care lega malurile fluviului Dunărea, între localitățile Celei – în apropierea orașului Corabia din județul Olt (Cetatea Sucidava – de pe malul românesc) și satul Oescus (azi Ghighen) situat în Regiunea Plevna din Bulgaria de azi.

 Acesta a fost al doilea pod peste Dunăre, după cunoscutul Pod al lui Traian, de la Drobeta – Turnu Severin, construit de romani  în timpul razboiului pentru cucerirea Daciei între anul 103 și 105.

Podul a fost opera arhitectului roman Theophilus Patricius și avea lungimea de 2.437 metri, din care 1.137 metri peste albia Dunării, lățimea de 5,70 metri, ridicându-se la 10 metri înălțime deasupra apelor fluviului. A rămas în uz următorii 40 de ani, fiind considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă  şi unul din cele mai lungi din toate timpurile.

Arhitectul Theophilus Patricius a conceput şi o monografie despre podul lui Apollodor de la Drobeta.

     Podul lui Constantin cel Mare pe hartă

Odată cu construirea acestui important edificiu şi din cauza atacurilor goţilor (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii şi cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului.

Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă, presupunandu-se că   a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C.

Podul figureaza pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). 

Primele cercetari științifice reale in legatura cu aceasta constructie au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric si arheolog,  român ) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902.

Foto: Podul lui Constantin cel Mare (reconstituire)

În anul 1934 Dumitru Tudor (1908-1982; istoric, arheolog  și profesor universitar român, cu importante descoperiri și studii despre Dacia romană, Drobeta, Cavalerii danubieni),  publică prima lucrare completă privind acest pod, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării în zona podului a fost efectuată în 1968, de către istoricul și arheologul Octavian Toropu.

O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica, dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac.

În împrejurări puţin cunoscute, dar legate se pare  de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul da fost distrus.

  Se presupune că podul a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C.

După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă.

Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană.

1419: Negustorii din Transilvania primesc un important privilegiu comercial din partea regelui Ungariei.

1450: Se semnează la Suceava, judeţul Suceava, un tratat de asistenţă şi de ajutor între Iancu de Hunedoara, guvernatorul Transilvaniei, şi Bogdan al II-lea, voievodul Moldovei. 

Bogdan al II-lea Muşat (1409 – 1451), domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451

Pentru a învinge în luptele cu Alexăndrel, Bogdan al II-lea, voievodul Moldovei, a făcut o înțelegere cu Ditrih Buczacki, starostele Podoliei și castelanul Cameniței, pentru ca acesta să intervină pe lângă regele Poloniei în vederea îndepărtării din preajma hotarelor a fostului domn al Moldovei.

Cu toată înțelegerea făcută polonii îl vor sprijini în continuare pe Alexăndrel, ceea ce îl va face pe Bogdan să se întoarcă spre vechiul său aliat, Iancu de Hunedoara, guvernatorul Transilvaniei. Tratatul de asistență și ajutor dintre Iancu de Hunedoara și Bogdan al II-lea s-a încheiat la 11 februarie 1450, fiind înnoit la 5 iulie același an. Bogdan al II-lea a domnit în Moldova timp de doi ani, între 1449 – 1451. Era fiul nelegitim al voievodului Alexandru cel Bun.A fost căsătorit cu Maria şi este tatăl viitorului voievod Ştefan cel Mare.

A venit la domnia Moldovei la 12 octombrie 1449, în urma bătăliei cîştigate împotriva lui Alexăndrel, voievodul de pînă atunci al ţării. Bătălia a avut loc la nord de Roman, pe rîul Siret, la Tămăşeni. Bogdan, susţinut de oaste ajutată şi de Iancu de Hunedoara, l-a înfrînt pe Alexăndrel şi boierii lui. Alexăndrel a fugit în Polonia, în timp ce Bogdan a intrat în cetatea Sucevei, preluând domnia. Bogdan era căsătorit cu Maria-Oltea, sora boierului Vlaicu și avea copii pe Ștefan, Maria și Sora.

Pent

1463: Voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt se căsătoreşte la Suceava cu Evdochia de Kiev.

Foto: Evdochia de Kiev, în singura reproducere cunoscută, din Biserica Sf. Nicolae din Iaşi, descoperită şi îndosariată de Nicolae Iorga în lucrarea „Portretele doamnelor române”.

Ștefan avea atunci 25 de ani, iar mireasa Evdochia Olelkovici, prima soție a voievodului Ștefan cel Mare, era rusoaică sau lituaniancă rusificată, cu nume ortodox.

Bunicul său, Vladimir, mare cneaz de Kiev, era descendentul marilor duci ai Lituaniei, din care se trăgea de altfel și familia regală a Poloniei.

Mormântul Evdochiei de Kiev a fost descoperit abia recent, în urma unor cercetări întreprinse în perioada 1991-1998, la Mirăuţi, în judeţul Suceava, primul sediu al Mitropoliei Moldovei.

Arheologii au constatat că mormântul a fost unul simplu, săpat în grabă, cel mai probabil din cauza situaţiei tulburi cauzate de război.A fost înmormântată în Biserica Mirăuţilor, fosta Mitropolie a Moldovei. O lespede bine lucrată a fost pusă abia mai târziu, probabil după ce lucrurile intraseră în normal în ţară.

„Evdochia n-a dispărut fără urme. A lăsat trei copii: Alexandru, Elena (Olena) şi Petru. Fiul cel mare al lui Ştefan, Alexandru, născut înainte de 28 aprilie 1467, stins din viaţă la 26 iulie 1496, cel care trebuia să moştenească scaunul marelui său părinte, pe care l-a însoţit întreaga sa viaţă, nu a fost tatăl lui Ştefan Lăcustă, cum s-a crezut. Petru e menţionat alături de fratele său, Alexandru în documentele tatălui lor între 13 septembrie 1471 şi 15 septembrie 1480. Cum era un descendent legitim, născut înainte de recăsătorirea lui Ştefan cu Maria de Mangop în 1472, nu putea fi decât un fiu al Evdochiei. Este posibil chiar ca doamna să fi decedat la naşterea acestui fiu, de vreme ce a murit foarte tânără, brusc, fără să se ştie că ar fi suferit de vreo boală gravă”, adaugă cercetătorul Constantin Rezanchevici.

1484 (5-14): În timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie – august 1484), turcii cuceresc cetatea Chilia Nouă (ridicată de Ştefan cel Mare, în 1479, pe malul stâng al braţului Chilia al Dunării); după opt zile (la 14 iulie) cetatea este cucerită de invadatori şi devine raia turcească.

 La 22 iulie-7/8 august 1484 turcii vor cuceri şi Cetatea Albă.

Prin cucerirea celor două cetăţi, precum şi a teritoriului înconjurător, turcii se vor instala pentru peste patru secole pe teritoriul Moldovei

1814: S-a născut la Abrud, în Transilvania, arhitectul sas Anton Kagerbauer; (d. 8 octombrie 1872, Turda). A studiat cu celebrul arhitect și profesor Georg Winkler, devenind asociatul acestuia în cadrul biroului de arhitectură din Cluj.

Printre lucrările semnate de el se numără clădiri importante, precum Palatul Primariei, Biserica Sf. Petru și Biserica cu Două Turnuri din Cluj, sau aripa de vest a castelului Bánffy din Bonțida – în anul 1850.

1824: A murit la Sibiu, preotul român Radu Tempea, pedagog, lingvist, vicar al Episcopiei ortodoxe din Sibiu, director (1796-1808) al şcolilor ortodoxe româneşti din Transilvania.

În 1797 a tipărit, la Sibiu, o „Gramatică românească”(foto pagina de titlu), una dintre primele lucrări de acest gen, în care încerca să pună bazele unei terminologii gramaticale moderne şi unitare (n. 1768, la Cața, Brașov).

1832: S-a născut Ioan Popescu, pedagog şi teolog, autor de lucrări de pedagogie şi manuale.

A urmat studii teologice la Institutul de Teologie și Pedagogie din Sibiu (1855–1857) și studii de pedagogie și filosofie la Universitățile din Jena și Leipzig (1859–1861). 

Ca membru al Partidului Naţional Român, a militat pentru drepturile românilor din Transilvania.

A fost profesor la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu (1861-1892), autor de manuale de Pedagogie și Psihologie, prim-secretar al Astrei și redactor al revistei „Transilvania”, membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român din Transilvania, membru corespondent al Academiei Române (1877). Paralel, a îndeplinit și funcțiile de director al școlii civile de fete a Asociațiunii din Sibiu, prim secretar al Astrei și redactor al revistei acesteia, Transilvania, membru al Societății pentru pedagogia știintifică din Germania, militant pentru drepturile poporului român, membru în Comitetul Partidului Național Român. A publicat numeroase lucrări de pedagogie, manuale didactice (apreciate elogios de Titu Maiorescu), diferite Studii pedagogice în Telegraful Român, Transilvania, Educatoru – București, ș.a., iar în 1863 a redactat Organul Pedagogic la Sibiu, prima revistă de specialitate la noi

A decedat la  Sibiu la 15 martie 1892.

1833: S-a născut la Seuca, judeţul Mureş, economistul, bancherul, publicistul şi omul politic Visarion Roman, întemeietorul Băncii Albina si membru corespondent al Societăţii Academice Române.

Sub direcţia lui Visarion Roman, Banca Albina s-a constituit în timp drept cea mai importantă instituţie financiară românească din Transilvania şi un model pentru instituţiile de credit româneşti care au împânzit Ardealul, contribuind mult la emanciparea economică a românilor.

Mai mult, banca avea o bogată activitate filantropică, dădea ajutoare şi subvenţii unor şcoli şi cantine, sprijinea apariţia unor lucrări de specialitate cu profil economic, comercial şi contabil.

Visarion Roman nu a apucat să vadă decât începuturile acestei mari bănci româneşti, fiind răpus de o congestie cerebrală la Sibiu, în data de 11 mai 1885, pe când avea 52 de ani.

1852: S-a născut la Bulgăruș, Banat/Timiș Johann Szimits, poet popular de limbă germană din România; (m. 1910 la Viena).

Poetul era de origine sârbă, dar a crescut și a fost educat în dialectul șvăbesc al limbii germane. S-a ocupat de culegerea de cântece populare șvăbești din Banat.

1880: S-a născut la Vaslui, marele actor de revistă Constantin Tănase, cel care a  întemeiat în 1919 primul teatru de profil din România; (m. 29 august 1945, București). Dupa efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, absolvit în 1905. A inceput să lucreze în teatru și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, care a creat o tradiție de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”.

În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră si bastonaș, la care a adăugat un nas foarte mare, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce l-a adus de multe ori in atenția cenzurii.

A jucat și în filme: Peripițiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București, Visul lui Tănase, Răbdare Tănase!

1896: S-a născut regizorul şi scenaristul Jean Mihail, pionier al artei cinematografice româneşti, atât în domeniul filmului de ficţiune cât şi al celui documentar.

A absolvit  Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti clasa maestrului Nottara. În 1920 pleacă la Viena şi la Studioul Vita Film lucrează până în anul 1923 ca şi asistent de regie a lui Max Neufeld şi Eduard Seckler.
În 1923 debutează ca asistent de regie al cineastului berlinez Alferd Halm, la filmul Ţigănuşa de la iatac.
Între 1950 şi 1952 a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

La prima ediţie a Festivalului internaţional de Film de la Cannes (20 sep. – 5 oct. 1946), Jean Mihail a obţinut un premiu la secţiunea documentare de scurt metraj, cu filmul “Rapsodia rustică” (m. 12 martie 1963). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 6 iulie 1896.

 1902: S-a nascut la Orăştie, Ion I.Moța, unul dintre fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail (Mișcarea Legionară); ( d. 13 ianuarie pe frontul antibolșevic de la Majadahonda în Spania).

A fost fiul preotului și publicistului Ioan Moța si în 1936 a plecat să lupte  împotriva forțelor comuniste in Spania, unde a cazut  în luptă langa Madrid, la Majadahonda, alături de camaradul său Vasile Marin.

 În 1970, cu sprijinul statului spaniol, chiar pe locul în care au murit cei doi camarazi, legionarii au construit un mausoleu, unde, în fiecare an, la 13 ianuarie se ține o ceremonie de comemorare.

 1908: S-a născut matematicianul român Nicolae Victor Teodorescu; (d. 25 februarie 2000).Este autorul unor importante  lucrări de fizică matematică.

Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale.

A fost membru corespondent al Academiei Române di 2 iulie 1955 și membru titular din 21 martie 1963.

1917: În timpul Primului Război Mondial, în țara noastră s-a introdus pentru prima dată ora de vară.

Regina Maria nota în jurnalul său, la 5/18 iulie 1917: „De azi se schimbă ora – se dă înainte, ora șapte e deja ora opt și așa mai departe. A trebuit să o facem pentru că rușii așa procedează, ca să evităm confuziile – motivul e economia la electricitate. La început va pricinui totuși încurcături, fără îndoială.

1918: S-a infiinţat, la Washington, “Liga sociala română”, organizatie care isi propunea influentarea opiniei publice americane in problema unirii Transilvaniei cu România.

Mulțumită activității depuse de Vasile Lucaciu împreună cu fiul său, Epaminonda, cu Vasile Stoica, Paul Negulescu, Ioan Podea, Gavril Barbul, în 22 iunie/5 iulie 1918 s-a înființat la Youngstown Liga Națională Română, sub președinția lui Vasile Stoica, reunind 182 de organizați și parohii, care a desfășurat o activitate de lobby fructoasă, influențând într-o mare măsură oficialitățile și opinia publică americană, în favoarea unității poporului român.

A reunit pe toți românii din organizațiile culturale și filantropice, indiferent de credințe politice și religioase. Semnificația Ligii americane a fost subliniată chiar în comunicatul oficial al Casei Albe din 18 mai 1918: „Românii din toate părțile SUA s-au întrunit de curând și au format o organizație națională activând în folosul României Mari. Totul e supus ideii eliberării nu numai pentru cei din Transilvania, dar și pentru cei care au fost siliți să facă o pace asa de nenorocoasă în România”. La 13 septembrie, a fuzionat cu Comitetul național român.

1930: S-a născut muzicologul și criticul muzical Ada Brumaru. A realizat, începând din 1950, emisiuni muzicale la Radiodifuziunea şi, apoi, şi la Televiziunea Română precum şi emisiuni dedicate culturii muzicale româneşti la France Musique în perioada 1982-1986 în colaborare cu Michel Godard; (m.2008).

In afara numeroaselor articole publicate în presă, a publicat şi volume de muzicologie, . „Romantismul în muzică”, „Vârstele Euterpei”, „Clasicismul” sau „Jocul permanenţelor”; (m. 2008).

1931: S-a născut in comuna Goruneşti (actualmente Balceşti), judetul Vâlcea, Alexandru Oprea, editor, istoric şi critic literar; (m.4/5 decembrie 1983, București ).

A debutat editorial cu monografia Panait Istrati (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor).

A urmat Școala de Literatură „M. Eminescu” din București; fiind repartizat în redacția revistei Viața românească, în secția de teorie și critică literară. A frecventat Institutul „Maxim Gorki” din Moscova (1952–1955).

Revenit în țară, s-a înscris la Facultatea de Filosofie, secția Ziaristică, a Universității din București, pe care a terminat-o în 1959. A fost numit șef al secției de teorie și critică literară la Viața românească, apoi redactor-șef adjunct la Luceafărul și redactor-șef adjunct al revistei Gazeta literară.

În 1968 a devenit adjunctul lui Perpessicius la conducerea Muzeului Literaturii Române, iar după moartea acestuia, din 1971 până la sfârșitul vieții a fost director, dar și redactor-șef adjunct și redactor-șef al revistei Manuscriptum. S-a impus ca istoric literar, ca director al Muzeului Literaturii Române, ca director al revistei „Manuscriptum”, ca profesor şi autor de cărţi.

In anul 1980 a obţinut două mari şi importante premii: „Timotei Cipariu” şi „Perpessicius”, pentru contribuţia adusă la editarea „Operelor complete” ale lui M. Eminescu: „Publicistica” (1870-1877);  Doctor în Filologie, conferențiar universitar, Oprea a fost numit șef al Catedrei de limba și literatura română a Academiei de Științe Politice „Ștefan Gheorghiu”.

A mai colaborat la publicațiile Tânărul scriitor, Contemporanul, Secolul 20, Ramuri, Steaua, Cronica. Din opera sa: Mișcarea prozei, Al. Oprea prezintă 5 prozatori iluștri, 5 procese literare, Fața nevăzută a literaturii, În căutarea lui Eminescu – gazetarul.

1936: A decedat la Brăila filologul clasicist de origine aromână Cezar Papacostea,fost profesor de limba și literatura elină la Universitatea din Iași, scriitor şi traducător, membru corespondent al Academiei Române; (n.11 noiembrie 1886, Malovište, Macedonia).

Este autorul unor importante studii asupra filosofiei şi religiei antice greceşti.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1935 .

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a naşterii doar anul, 1886, iar moartea la 6.VII.1936

 1941: Armata Română a eliberat oraşul Cernăuţi, cotropit de sovietici cu un an înainte.

Primele unități române care au pătruns în Capitala Bucovinei istorice, în după-amiaza zilei de 5 iulie, au fost batalioanele 3 și 23 vânători de munte.Vestea eliberării Cernăuțiului a provocat în toată țara un entuziasm „de nedescris”, după cum aprecia presa vremii.

„Copii soldaților care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani [se arăta în ziarul Universul] intră azi, la rândul lor, în Cernăuți, frați de sânge și de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus […] Ne închinăm cu recunoștință adâncă și sinceră pietate în fața tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

1943: S-a născut la Iași, actrița română Melania Cîrje.

Începe să filmeze înca din primul an de studenție, cand debutează alături de Ana Szeles, Ileana Sandu, Iurie Darie și Alexandru Repan în filmul „Vacanța la mare”.

Devine actriță a Teatrului de Comedie din București, debutează în regia lui Constantin Dinischiotu, iar după aparițiile sale la televiziune ajunge o actriță mult îndrăgită de public. Ultimul film românesc în care a jucat a fost Am o idee.

În 1981, după premiera fulminantă la cinematograful Scala din capitală, cu o sală arhiplină, imediat a doua zi de dimineață, filmul a fost interzis de către cenzura comunistă, iar actrița a părăsit țara imediat după premieră, stabilindu-se în același an în SUA.

1958: S-a născut la Bucuresti, poetul, publicistul şi traducătorul Bogdan Ghiu.

A absolvit Facultatea de Litere (secția română-franceză) a Universității București și a urmat studii de filosofie sub îndrumarea lui Jacques Derrida la École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris.

A sebutat in 1982, in volumul colectiv Cinci (Editura Litera).

A fost membru al Cenaclului de Luni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al comitetului de conducere al PEN Club România (responsabil „Traducere și Drepturi Lingvistice”), al ATLAS (Association pour la Promotion de la Traduction Littéraire, Franța) și al ARTLIT (Asociația Traducătorilor Literari din România).

A primit în 1987, medalia de Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” acordată de Președinția României. A fost titular al rubricilor săptămânale „De-clic(k)/Atelier deschis” (Observator cultural), „Evul Media” (www.liternet.ro) și al rubricii zilnice de cultură urbanistică „Unde ne oprim în București” (Radio România Cultural) și colaborator permanent al revistei Arhitext (www.arhitextdesign.ro) și, ocazional, al revistei Sinteza.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru volumele de poezie „Poemul cu latura de un metru” si „Arta consumului”.

  1958: S-a născut artistul plastic Teodor Vescu.

 A absolvit Academia de Arte Plastice „N. Grigorescu” – Bucureşti, promoţia 1982.

– Bursa de creaţie „Costin Petrescu”.

– Membru titlar Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1990.

– „Diploma de creaţie” acordată de C.Arnal (revista”Pif”, Franţa), la concursul internaţional de benzi desenate (1973).

– „Diploma de onoare” cu prilejul aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea Cercului Militar Naţional (2001).

– Menţionat în enciclopedia personalităţilor contemporane (1997) „Who’s who in the Balkans”.

– „Diploma de onoare” cu prilejul aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea Cercului Militar Naţional (2006).

– Menţionat în „Lexicon critic şi documentar” – (Mircea Deacc, 2008).

– Menţionat în „Dicționarul personalităților din România” – (ediția 2010).

1968: S-a născut politicianul român Radu Ştefan Mazăre, fost primar al Constanţei.

În cursul celui de-al patrulea mandat la conducerea primăriei Constanței, cercetat într-un dosar de corupție, Radu Mazăre a fost arestat preventiv și a demisionat din funcția de primar.

Ulterior a fost eliberat din arest și pus sub control judiciar.

La sfârșitul anului 2017, având mai multe dosare pe rol, Radu Mazăre a fugit în Madagascar, unde a cerut azil politic.

 Pe 3 februarie 2022, Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese 

Autoritățile române, prin Interpol, au emis un mandat de căutare a acestuia, iar pe 8 mai 2019, el a fost reținut de autoritățile malgașe.

12 zile mai târziu, a fost extrădat și încarcerat la Penitenciarul Rahova.

1991 (5-7 iulie): Are loc, la Bucureşti, Congresul Alianţei Civice la care se decide crearea unui nou partid politic – Partidul Alianţei Civice/PAC (preşedinte, Nicolae Manolescu).

Alianţa Civică nu s-a asociat noului partid şi a desemnat-o în fruntea sa pe poeta Ana Blandiana (PAC şi-a încetat activitatea la 28.III.1998, când a fuzionat, prin absorbţie, cu Partidul Naţional Liberal).

1994: A decedat dr.Constantin N. Arseni, medic neurochirurg, profesor universitar, creator de şcoală în neurochirurgia românească; (n. 3 februarie 1912).

A organizat un serviciu modern în cadrul Spitalului de Neurochirurgie Bagdasar din Bucureşti (azi Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni”). S-a preocupat de introducerea unor procedee chirurgicale omologate în scurt timp pe plan inernaţional; membru titular al Academiei Române din 1991.

1996: A murit Tompa Miklós, regizor maghiar de teatru din România, unul dintre fondatorii Teatrului Secuiesc din Târgu-Mureş; (n. 1910).

1999: A decedat la Cluj, filologul Liviu Petrescu, critic şi istoric literar, eseist („Realitate și românesc”, „Studii transilvane”, „Romanul condiției umane”); (n. 17 decembrie 1941 la Râmnicu Sărat, județul Buzău).

După absolvirea liceului clujean „Gh. Barițiu” (1959), Liviu Petrescu a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, secția limba și literatura română, pe care le-a încheiat în 1964. În 1977 a obținut titlul de doctor cu teza Romanul condiției umane, publicată doi ani mai târziu.

A făcut mai multe stagii de specializare în afara țării: la Oxford (1966), la Oslo (1971) și la Universitatea California din Los Angeles (1981-1983).

A debutat în revista „Tribuna” (1966). A fost profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere din Cluj, decan la aceeași facultate și director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.

2000: Parlamentul European a adoptat raportul Comisiei Europene care propunea includerea României şi Bulgariei în rândul statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de vize pentru a intra în spaţiul UE.

2006: Guvernul României a aprobat proiectul de lege privitor la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ca structură care va verifica declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor, funcţionarilor publici şi magistraţilor.

2006: Pentru prima dată în România, a fost organizată Conferinţa internaţională „Ziua Agenţiilor de Presă”.

Agenţia de ştiri a Radioului naţional – RADOR, în parteneriat cu revista „Săptamâna Financiară”, a organizat prima ediţie a manifestării, la Hotel Marriott, având ca temă „Agenţiile de presă în faţa unei decizii capitale: tabloidizare sau specializare?”

2009: A murit regizorul de film şi scenaristul Mihai Iacob, realizatorul  primei  ecranizari  eminesciene din istoria cinematografului românesc, prin filmul „Blanca” şi al primului  film biografic romanesc , „Darclée” (1960).

„Darclée” a fost şi cel mai cunoscut film al său, care a reprezentat România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în anul 1961.

Din anul 1972 a trăit în Statele Unite ale Americii (n. 1933).

NOTĂ: Unele surse  menţionează ca dată a morţii sale ziua de 2 iulie 2009.

2010: A decedat Geavit Musa, fizician român de origine tătară, autorul unor contribuţii importante în fizica plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică, în procese fizice implicând vid ultra înalt, în conversia energiei termice în energie electrică, precum şi în studiul proprietăţilor optice a unei game extinse de sisteme.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 2009. Născut la 23 decembrie 1931, în satul dobrogean Palazu Mare, comuna Ovidiu, jud.Constanța. A urmat cursurile Facultăţii de Fizică-Matematică a Universităţii din Bucureşti, unde l-a avut profesor pe acad. Eugen Bădărău. La terminarea facultatii a fost repartizat la Institutul de Fizică atomică  din Măgurele.

În perioada 1980-2003 s-a dedicat activității didactice fiind profesor asociat la Facultatea de Fizică al Universitatii București. A mai profesat la Eskișehir în Turcia în cadrul Universității Osman Gazi.

La Universitatea „Ovidius” din Constanța a avut ore și cu d-na Vlădoiu Rodica –Ciupină a realizat Laboratorul de Plasmă.

În străinătate a mai fost trimis în Germania, în Japonia având cooperări științifice internaționale de importanță majoră cu colegi din Dortmund, Essett, Einohoven, USA, Magoya, Humboldt.

Prin activitatea sa a contribuit la promovarea școlii românești de fizică a plasmei.

2019: A decedat poetul Alexandru Miran (pseudonimul lui Mircea Alexandru Pop), apreciat traducător (din greacă), de profesie medic pediatru; (n. 1926, la Deda, Mureș).

A absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti (1945-l951) fiind repartizat medic la Spitalul de copii din Tecuci (1951-1956). Din 1956, a activat ca asistent, apoi șef de lucrari la Institutul de Medicina si Farmacie din Bucuresti (clinica de pediatrie).

Debuteaza cu traduceri din Euripide (Medeea si Ciclopul) în volum Tragicii greci (1958), sub numele Alexandru Pop. Debutul ca poet in revista Ramuri (1968).

Debut editorial cu volum Adevarata intoarcere (1969), urmat de: Locul soarelui (1970), Moartea Penelopei (1971), Alegerea lemnului (1974) si Cronica, I-II (1977-l979). A tradus din literatura greaca (Aristofan, Epictet, Eschil, Euripide). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1976.

CITIŢI ŞI :

O ISTORIE A ZILEI DE 5 IULIE. VIDEO

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Atanasie de la Aton

Sfântul Atanasie s-a nascut in Trapezunt, din parinti crestini. Ramas orfan la o varsta frageda, a fost crescut de un ofiter. Pe cand era copil, isi conducea prietenii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, caci mai tarziu avea sa ajunga staret.

Dupa ce si-a desavarsit educatia, a intrat in monahism.La rugamintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfantul Atanasie va ridica o biserica inchinta Sfintei Fecioare Maria.

Cand participa la masa cu fratii din manastire, isi impartea partea lui in asa fel incat, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu manca mai nimic in afara anafurei impartite dupa Sfanta Liturghie. Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a invrednicit de venirea la el a Nascatoarei de Dumnezeu.

Aceasta a scos in chip minunat apa dintr-o stanca, si i-a fagaduit ca ea va fi intotdeauna Stareta Lavrei.Trecerea sa la cele vesnice i-a fost descoperita de Dumnezeu. Inainte de a inspecta lucrarile de extindere a bisericii, Sfantul Atanasie si-a imbracat hainele de sarbatoare. In momentul in care urca pe schele, se prabuseste cupola bisericii atat peste Sfantul Atanasie, cat si peste ceilalti frati care lucrau la zidurile bisericii.

Desi cupola a cazut peste el, trupul sau a ramas nevatamat, neavand decat o rana la picior.

Din aceasta rana a curs atunci sange, care a fost luat de frati cu graba si cu care s-au facut multe vindecari. Dupa trecerea sa la cele vesnice, Sfantul Atanasie s-a infatisat de mai multe ori inaintea fratilor lui, uneori ca sa-i mangaie si sa-i intareasca, iar alteori ca sa-i certe. 

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md;
10. agerpres.ro.;
11. CreștinOrtodox;
12. Cinemagia.ro.