Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

Invierea Domnului, sarbatoarea sufletului

Invierea Domnului, cea mai mare sarbatoare a crestinismului, este dogma fundamentala a credintei crestine. Este o sărbatoare a bucuriei depline, a luminii divine, a comuniunii, a sufletului.

Învățătura despre învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinței creștine: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră”, spune apostolul Pavel (I Corinteni 15, 17). Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi și a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte și a treia zi a înviat din morți (Crezul).

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și rămâne taină. Oricât am vorbi noi despre Înviere nu putem ajunge la înțelegere deplină, pentru că este mai presus de fire.

Învierea Mântuitorului Hristos a constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos și prin putere dumnezeiască a înviat din morți. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat. (Arhimandritul Teofil Părăian, „Taina Învierii”, în volumul Gânduri bune pentru gânduri bune) Învierea Domnului în Noul Testament

În fiecare Evanghelie din cele patru ale Noului Testament avem istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul Hristos, și a arătărilor Mântuitorului care au urmat după Înviere.

Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu Învierea.

La fel, la Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul 16 al evangheliei sale astfel de relatări; în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 24, tot capitolul, și în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două capitole, 20 și 21. În Faptele Apostolilor, în capitolul 1, se fac la fel unele afirmații în legătură cu Învierea Domnului Hristos și cele ce s-au întâmplat între înviere și înălțarea Domnului. Sfântul Apostol Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.

Martorii Învierii Domnului au fost: Maica Domnului Maria Magdalena și celelalte femei mironosițe Apostolii Petru și Ioan și ceilalți apostoli mulți dintre ucenicii Domnului, bărbați și femei, în mai multe arătări

Evangheliștii nu au descris Invierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Ei au consemnat numai ceea ce s-a petrecut dupa ce Hristos a iesit din mormânt. Din evanghelii aflam ca in prima zi a săptămanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus.

Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormântului gol.

Gândul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Potrivit Scripturii, pe când plângea, i s-au arătat doi ingeri. După puțin timp, i s-a arătat si Hristos, pe care L-a aseamănat pentru inceput cu un grădinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce L-a recunoscut, Hristos, i-a dat misiunea să mergă sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Pe când femeile mironosițe se duceau către apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu cuvintele: „Bucurați-va” si „Nu va temeți”. El le repeta indemnul dat de inger: „Duceți-va si vestiți fraților Mei, sa meargă în Galileea si acolo mă vor vedea”.

La mormânt ajung și Ioan și Petru. Deși Ioan sosește primul, el intră in mormânt după Petru. In afara de prezența giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au văzut în mormânt ceva minunat. A fost o experiență invaluită în taină, care a constituit o adevarata iluminare. Din aceasta clipă, Ioan a crezut fără șovaială în Învierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vestească și celorlalți Invierea lui Hristos.

Hristos cel inviat este tot atât de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar după Înviere s-a aflat la alt nivel existential, deoarece trupul Său nu mai era supus morții iar in El stralucea Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omenească, firile vor continua sa rămână neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.

Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viața pământească, ci inceputul altei vieti: viața vesnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii. De aceea,în Biserica Ortodoxă se cânta in ziua de Paști: „Praznuim astazi omorârea morții și începutul unei alte vieți, veșnice”.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune că Mântuitorul a refacut chipul divin din om, lepădând in mormânt, in dimineata Invierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul mortii si a Învierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparația, aflata deocamdata in transcendent, tinde să înglobeze treptat toata creația. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.

Trebuie sa retinem ca Invierea nu-L indeparteaza pe Hristos de oameni. El continua, chiar sezand de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii.

Invierea Domnului ne daruieste, pe de o parte, o victorie asupra pacatului, pe de alta parte, o biruinta asupra morții insăși. Mai mult, aceasta mare taină ne aduce la o stare harică de trăire cu Dumnezeu care este fără de păcat si fără de moarte.

Cu Hristos, noi pășim in veșnicie!

Asadar, Invierea Domnului este, prin excelenta, aceea al indumnezeirii naturii noastre omenesti si a participarii trupului nostru trecător la bunurile vesnice, mai presus de fire, o călătorie in lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinți ai Bisericii, nu e altceva decât „o trăire a luminii dumnezeiești si o transfigurare anticipată”, când “Dumnezeu coboară în suflet, iar sufletul urcă la Dumnezeu“.

Hristos a Inviat!

https://basilica.ro

https://www.crestinortodox.ro/paste/invierea-domnului

https://ro.orthodoxwiki.org/Învierea_Domnului

ZIUA DE 10 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 10 decembrie în istoria noastră

1389:  Se încheie între domnul muntean Mircea cel Bătrân şi regele Poloniei, Wladislaw Iagello, Tratatul de la Radom. Tratatul era încheiat de pe poziții egale,ca între doi suverani.

Principala prevedere consta în sprijinul reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele Ungariei – iar sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt.

Tratatul a fost înnoit în 1404 si  în 1410.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 30 ianuarie 1418), a fost domn  al Tarii Romanesti între  23 septembrie 1386 – noiembrie 1394  (sau mai 1395)  și între ianuarie 1397 – 30 ianuarie 1418) .

1856: S-a născut la Bucureşti, generalul inginer Constantin Hârjeu, autorul unor importante lucrări de istorie şi teorie militară; (m. 24 mai 1928, la Bucureşti).

Cea mai importantă lucrare a sa este Istoria armei geniu, apărută în 1902.

Împreună cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici a întocmit un studiu monografie asupra Armatei României, publicat în limba franceză.

Foto: General Constantin Harjeu, Ministru de Razboi – 14.10.1912-3.01.1914; 6.03.1918-23.10.1918.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1909.

1858: A încetat din viaţă la Mănăstirea Gura Motrului, Eufrosin Poteca (prenumele la nastere: Radu), profesor de geografie şi religie la şcoala românească înfiinţată de Gheorghe Lazăr, traducător din limba franceză şi greacă ; (n. 1785, Nucşoara, districtul Teleajen din Prahova).

În jurul anului 1806 s-a călugărit la Mănăstirea Neamț, unde a primit numele de Eufrosin .

Eufrosin Poteca (foto) era bunicul filosofului lui Constantin Rădulescu-Motru care i-a închinat ilustrului său înaintaș la publicare în 1912, lucrarea sa Elemente de metafizică cu dedicația:

,,Memoriei veneratului arhimandrit EUFROSIN DIMITRIE POTECA, egumenul mânăstirei Motru, primul profesor de filosofie în școlile din București. PRINOS”.

Fost elev al Academiei  grecesti din Bucuresti, intre 1812 si 1816,este  retinut profesor la aceeasi institutie, de unde pleaca in 1818 la Scoala lui Lazar, ca profesor de geografie si religie.

Este trimis la Pisa si apoi la Paris. in 1820, unde a studiat filozofia, istoria și teologia impreuna cu S. Marcovici si altii, ca bursier al Eforiei. 

În 1825 și-a inaugurat cursul de filosofie la Sf. Sava, sub direcția lui Heliade Rădulescu. În 1829 a tipărit la Pesta „Filosofia cuvântului și a năravurilor”, traducere a operei filozofului german Johann Gottlieb Heineccius (1681 – 1741), prin care a adus o contribuție importantă la fixarea terminologiei filozofice în limba română.

În 1829 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. A mai tradus și din Jean Baptiste Massillon (1663 – 1742) și Bossuet.

În 1830 făcea parte dintr-o lojă masonică bucureșteană. În 1832 a fost numit egumen la Mânăstirea Gura Motrului.

Din motive legate de radicalismul ideilor sale, Poteca a fost demis în 1830 de generalul Kiseleff.

1870: S-a născut  la Craiova, Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român, membru titular al Academiei Române, realizatorul  faimoaselor pile Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura mediului ambiant.

A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticitatii, termodinamicii, electrochimiei şi a ingineriei civile; (d. 2 martie 1964, Bucureşti).

1877: A decedat omul politic român Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel).  A fost fiul boierului muntean Dinicu Golescu și a fost educat împreună cu cei trei frați ai săi acasă și apoi în Elveția.

Nicolae și fratele său Ștefan s-au întors acasă în 1830 pentru a intra în armată, unde Nicolae a ajuns maior în 1834.

 În același an a intrat în Societatea Filarmonică, o societate de tip masonic. În 1840, a fost acuzator în procesul participanților la complotul Filipescu, mai târziu Ministru de interne, iar în 1860, pentru o scurtă perioadă, Ministru de război.

În 1842, Muntenia fiind sub protectoratul Rusiei, Nicolae Golescu încearcă să obțină tronul, dar eșuează, rămânând în schimb ministru de interne până în 1847. Între timp participă la diverse comitete revoluționare. Deși provenea dintr-o familie de boieri, Nicolae Golescu s-a implicat în mișcarea liberalilor radicali, făcând parte din comitetul revoluționar din 1848 alături de Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu și alții.

După ce, pe 11 iunie 1848, a izbucnit la București revoluția, Nicolae Golescu devine din nou ministru de interne în guvernul provizoriu. Săptămâna următoare s-au ocupat cu mobilizarea populației împotriva unei mișcări contra-revoluționare.

Pe 25 iulie 1848, guvernul demisionează la presiunile Imperiului Otoman, iar după intervenția otomană din septembrie, Nicolae Golescu pleacă în exil, întorcându-se în anii 1850 pentru a-l susține pe Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române.

În 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I. După aceea, în 1868, a făcut parte din Partidul Liberal al lui Ion Brătianu, având mandat de prim-ministru al României.

1884: S-a născut la Huşi, jud.Vaslui, într-o familie de aromâni, Nicolae Malaxa, fondator al industriei naţionale moderne din România;(m. 1965, New Jersey, SUA).A efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, Germania (astăzi Karlsruher Institut für Technologie).

A iniţiat şi implantat în ţara noastră industriile de aparataj pentru material rulant (1932-1943), motoare Diesel (1935), transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937), tuburi de oţel fără sudură (1937, după procedeul Stiefel), locomotive Diesel pentru CFR (1938) şi aparatură optică (1938)

După naționalizarea uzinelor lui Malaxa, guvernul comunist l-a menținut în calitate de consultant specialist. În 1948, a făcut parte dintr-o delegație comercială la Viena și nu s-a mai întors în România, emigrând apoi în Statele Unite și stabilindu-se în orașul New York.

Malaxa a fost condamnat la moarte în contumacie de regimul comunist pentru crime de război, întrucât producția de armament din timpul războiului a fost considerată în folosul agresiunii împotriva URSS.

1902: S-a născut Dan Simonescu (numele la naştere, Simon), bibliolog şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1993). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români R-Z” (2002) dă naşterea la 11 decembrie 1902

1919: România a semnat Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi Tratatul minorităţilor, care prevedeau obligaţia de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplină şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”.

1919: S-a născut la Bacău, dirijorul şi  pianistul Sile Dinicu (Vasile Dinicu), compozitor de muzică de estradă şi uşoară ; (d. 7 ianuarie 1993).

A primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei” si de asemenea cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare (1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor.

A dirijat orchestra Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia şi a Festivalului „Cerbul de Aur” (1968-1971).

A compus peste 100 de melodii de muzică ușoară, printre care: București, București, Întotdeauna marea, Nu mă certa, Porți de aur, porți de vis, Seri la malul mării – Margareta Pâslaru – Mențiune pentru creație la Festivalul Mamaia 1965, Tu m-ai fermecat – Doina Moroșanu, Cine ți-a spus, Noapte bună București – Dan Spătaru, Sus paharul, la mulți ani – Gică Petrescu.

1920: A decedat la București, Dimitrie A. Grecianu (n. 10 august 1859, Iași), fost  politician membru al Partidului Conservator. A îndeplinit funcția de ministru al justiției în perioadele 15 iunie 1906 – 12 martie 1907 și 27 august 1920 – 1 ianuarie 1921, apoi pe cea de ministru al lucrărilor publice în perioadele 11 decembrie 1916 – 28 ianuarie 1918 și 13 iunie – 16 noiembrie 1920.

Între 6 ianuarie 1911 – 30 aprilie 1912 a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași.

A murit la spital în urma exploziei unei bombe artizanale plasate la 8 decembrie 1920, în Senatul României de către teroristul comunist Max Goldstein și de complicii acestuia, Saul Osias și Leon Liechtblau.

Ca urmare a atentatului, au mai murit episcopul greco-catolic de Oradea Mare, Demetriu Radu și senatorul Spirea Gheorghiu (decedat la spital), iar președintele Senatului, Constantin Coandă a fost rănit

1922: Are loc în marele amfiteatru al Facultății de Medicină din București, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti  din Romania, care  initiaza  lupta miscarii studentest impotriva amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma  fata de primejdia care se ridica  la granita de rasarit a Romaniei, ca urmare  a provocarilor sovietice.

 Congresul  condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii.

Jandarmii trag focuri de arma, cad raniti  si se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.

1924: S-a născut  Mitzura Arghezi, (pseudonim pentru Domnica Theodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu); (m. 2015).

A avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi in cca. 17 filme.

După 1993 s–a implicat în viaţa politică romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare.

A fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010) şi deputat PRM (1996-2004).

Mizura Arghezi (n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București).

A avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi in cca. 17 filme.

După 1993 s–a implicat în viaţa politică romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare.

A fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010) şi deputat PRM (1996-2004).

NOTĂ: Alte surse (www.cinemagia.ro; www.imdb.com/name), dau ca an al naşterii sale 1928.

1928: La Radiodifuziunea Română (a cărei emisie inaugurală avusese loc la 1 noiembrie 1928), a fost programată „o zi românească”, cuprinzând lucrări ale scriitorilor şi compozitorilor români; în aceeaşi zi au fost difuzate şi primele sfaturi cu caracter medical.

1929: Se inugurează, în București, Biserica studențească Sf. Anton (Curtea-Veche).

 1933: Guvernul liberal din România dizolvă Garda de Fier (organizaţie anexă a Mişcării Legionare, înfiinţată in 1930 de Corneliu Zelea Codreanu).

Aceasta hotărâse să cuprindă în rîndurile sale orice partid sau grupare din România, indiferent de adversităţile politice, care dorea să lupte împotriva expansiunii comunismului din U.R.S.S.

Mişcarea legionară a fost  o mişcare naţională românească şi anticomunistă, iar  începuturile sale au fost  la Iaşi, fiind promovată în rîndurile studenţilor români  patrioti.

1934: S-a născut (la Păulești Jud. Vrancea), renumita  actriţă de teatru şi film Leopoldina Balanuță; (d.15.10 1998, București).

A fost căsătorită cu marele actor Mitică Popescu.

Este considerată una dintre cele mai mari tragediene ale scenei româneşti ( s-a remarcat  și în filmele „Nunta de piatră”, „Bietul Ioanide”); (m. 15 octombrie 1998).

1935: Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama cetățean de onoare al capitalei României, pe compozitorul George Enescu.

1947: S-a născut dirijorul american de origine română Christian Badea.

A dirijat cele mai importante orchestre simfonice din Europa, Statele Unite, Asia şi Australiaşi  dirijează constant spectacole de operă la Metropolitan Opera /New York, din 1987.

1954: S-a născut Florentin Smărăndache, matematician american de origine română, scriitor, poet și profesor universitar.

Foto: Florentin Smarandache, primind Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria Ştiinţe şi Matematică pe anul 2012.

1959: S-a născut Toni Grecu, membru al grupului român de comedie “Divertis”.

1971: A decedat  marele actor român Miluță Gheorghiu.

A fost cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni); (n. 2 octombrie 1897).

1984: La Plenara CC al PCR este ”ales” prim-secretar al UTC, Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului comunist  Nicolae Ceaușescu.

1992: La Geneva, a fost semnat Acordul privind zona de comert liber dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

1995: A încetat din viaţă  la Bucureşti, sculptorul Constantin Popovici (n. 1 februarie 1938, Iaşi).

În 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Este autorul Monumentul Independenței din Oradea a fost realizat între 1981-1983 și premiat la nivel național în 1983 cu premiul „Ion Andreescu” al Academiei române.

În 1992, deși autorul lucrării s-a împotrivit, monumentul a fost demolat pentru a face loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic, iar piesele de bronz au fost transportare într-un depozit al Regimentului 21 Mecanizat din Garnizoana Oradea.

După desființarea unităților militare, grupul statuar a fost mutilat de hoți. Hoții au furat întâi basoreliefurile, iar în etapa a doua de vandalizare au tăiat și furat două dintre capetele statuilor, au amputat picioarele statuilor în dreptul gleznelor iar uneia dintre statui i-au retezat piciorul de la genunchi.

În urma procesului intentat celor ce au furat basoreliefurile din bronz ale Monumentului, hoţii au primit trei ani de puscarie, iar Primaria Municipiului Oradea a primit despagubiri de 220 miloane lei – o valoare infima fata de valoarea reala a acestora, Justitia evaluand doar pretul de piata al bronzului inglobat in lucrare, excluzand totalmente manopera .

Monumentul apare in inventar, chiar daca trecut in „conservare”.

1998: A decedat la Berlin, Banu Rădulescu (n. 12 februarie 1924, București), doctor în medicină, deținut politic în două rânduri, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1967, fondatorul din 1990 și redactorul-șef al revistei Memoria, președinte al Fundației cu același nume.

A fost absolvent al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, președinte al Fundației cu același nume, promotor al Memorialului „Fortul 13 Jilava”.  

Banu Rădulescu a fost arestat în 1948, pe când era student la medicină în anul VI, și a fost eliberat în 1954.

În cei 6 ani de pușcărie, Banu Rădulescu a schimbat 7 locuri de detenție

2000: Politicianul Ion Iliescu a câștigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale impunându-se în fața ultranaționalistului Corneliu Vadim Tudor.

2020: Autoritățile anunță că Bucureștiul va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene, prima structură a Uniunii Europene de pe teritoriul României.

Obiectivul acestui Centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice (ECCC), care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre. Bucureștiul a fost ales în urma unui vot, dintr-o listă de șapte orașe pe care se mai aflau Bruxelles, Munchen, Varșovia, Vilnius, Luxemburg și Leon.

10 decembrie este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului , prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite.

Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423, prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate să sărbătorească aceasta  zi.

Ziua este marcată în mod normal atât de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt cât și de evenimente culturale și expoziții care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf

Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf au trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Sfintii Mina si Ermoghen s-au nascut amandoi la Atena. Acestia au locuit insa in Bizant fiind in slujba imparatului Maximian.  Mina, vestit pentru marea sa invatatura si darul elocintei a fost trimis de catre  imparat la Alexandria pentru a restabili linistea orasului. Sfantul Mina a mers si a restabilit cu adevarat ordinea, dar pe crestini i-a lasat in pace, declarandu-se crestin. Afland despre ceea ce s-a intamplat, imparatul l-a trimis pe prefectul Ermoghen pentru a-l convinge pe Mina sa renunte la credinta crestina, si pentru a-i persecuta pe crestini.

Ermoghen a implinit ordinul imparatului: el l-a adus pe Sfantul Mina inaintea judecatorului, i-a taiat picioarele si limba, i-a scos ochii, apoi l-a aruncat in inchisoare. Dar acolo S-a pogorat la Sfantul Mina tamaduindu-l, Domnul Iisus Hristos. Vazandu-l pe Sfantul Mina vindecat cu desavarsire, Ermoghen s-a convertit si el la crestinism,  fiind  botezat de Sfantul Mina. Ermoghen a propovaduit Cuvantul lui Dumnezeu si a fost numit Episcop al Alexandriei. Imparatul i-a supus pe amandoi la chinuri, pe care sfintii le-au indurat. Privind la vitejia celor doi marturisitori si la minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ei, secretarul si prietenul Sfantului Mina, pe nume Eugraf, a stat inaintea tribunalului si i-a strigat imparatului:  „Si eu sunt crestin!”.  Auzind aceasta insusi Imparatul l-a decapitat atunci pe Sfantul Eugraf dupa care a ordonat calailor sa-i decapiteze pe Sfintii Mina si Ermoghen.

Imparatul a poruncit ca moastele sfintilor sa fi inchise intr-un cufar de fier si sa fie aruncat in mare. Insa, cufarul a plutit, iar dupa douazeci de zile a ajuns la Calcedon. Aici ele s-au aratat unora printr-un stalp de lumina, dar mai tarziu au fost date uitarii.

Dupa multe secole (sec.X) ele si-au aratat din nou puterea printr-un mare numar de minuni, dand marturie ca Sfantul Duh este prezent in trupurile sfintilor.

Mentionam ca aflarea moastelor Sfantului Mina se praznuieste pe 17 februarie.

Tot astazi, facem pomenirea:

–  Sfantului Ghemel;

– Cuviosului Parintelui nostru Toma Defurchinu;

– Sfantului Mucenic Teotecn;

– Sfantului Mucenic Marian;

– Sfantului Eugeniu.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro.
10. https://www.europafm.ro/9-decembrie  
11. https://www.crestinortodox.ro.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/10/o-istorie-a-zilei-de-10-decembrie-video-4/

Bibliografie (surse):

ZIUA DE 9 DECEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

9  decembrie în istoria noastră

1668 (9/19): a emis, după ce Mitropolitul Valahiei Teodosie și unii boieri i-au cerut să-i alunge pe greci din țară, un hrisov prin care ordona „îndepărtarea grecilor neîmpământeniți din Sfatul Domnesc”.

Radu Leon (n.sec. XVII – d.1669), autodeclarat fiul lui Leon Tomșa, a fost Domn al Țării Românești între 12/22 februarie 1665–3/13 martie 1669. A obținut tronul cu sprijinul marelui vizir Ahmed Fazil Köprülü, în schimbul plății unei mari sume de bani.

Pentru a plăti datoriile acumulate, a impus o politică fiscală aspră, numind în dregătorii numeroși greci și intrând în conflict cu marile grupări boierești, Cantacuzinii și Leurdenii, care au inițiat o mișcare de îndepărtare a sa de la tron, în urma căreia a fost mazilit.

1671: A izbucnit o revoltă  împotriva domnitorului moldovean Gheorghe Duca.

Gheorghe Duca (d. 1685) era un grec originar din Rumelia, venit de mic în Moldova, împreună cu părinţii săi. A fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 – mai 1666; noiembrie 1668 – 10 august 1672; noiembrie 1678 – 25 decembrie 1683 și al Munteniei: noiembrie/decembrie 1674 – 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc hatman al Ucrainei.

A fost crescut în casa domnului lui Vasile Lupu si a  venit  pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor.

 A  instituit un șir de dăjdii (dări) care au  sărăcit cumplit țara, ceea ce a dezlănțuit în octombrie 1671, răscoala lăpușnenilor și orheienilor conduși de boierii Mihalcea Hâncu şi Apostol Durac, nemultumiti  de fiscalitatea excesivă impusă de domnitor îl alungă pe Gheorghe Duca din ţară.

Răsculații au ocupat Iașiul, jefuind casele boierești și negustorești și omorând grecii pe care îi prindeau.

Gheorghe Duca a fugit peste Dunăre însoțit de câțiva boieri, dar s-a întors în scurt timp, cu o oaste venită în ajutor din partea turcilor și tătarilor.

Astfel, la Iepureni, armata lui Duca, comandată de boierul Alexandru Buhuș, i-a învins pe răsculați, dispersându-i. Ulterior, răsculații au fost înfrânți la Pașcanii din ținutul Orheiului și lângă satul Ulmu.

În timpul represiunii care a urmat, mulți oameni din ținuturile răsculate au fost pânzurați sau trași în țeapă.
În 1674 Mihalcea Hîncu este luat în robie de către tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hîncu, vinde o parte din avere pentru a-l răscumpăra, iar scăparea din robie l-ar fi  făcut să ctitorească în 1678 o mănăstire în inima codrilor – mănăstirea Hîncu (cu hramul Sf. Parascheva).

De numele lui Hîncu este legată si  denumirea orașului Hîncești din Republica Moldova.

Gheorghe Duca (d. 1685) era un grec originar din Rumelia, venit de mic în Moldova, împreună cu părinţii săi. A fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 – mai 1666; noiembrie 1668 – 10 august 1672; noiembrie 1678 – 25 decembrie 1683 și al Munteniei: noiembrie/decembrie 1674 – 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc hatman al Ucrainei.

A fost crescut în casa domnului lui Vasile Lupu si a  venit  pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor.

 A  pornit  un șir de dăjdii (dări) care au  sărăcit cumplit țara, ceea ce a dezlănțuit în octombrie 1671, răscoala lui Mihalcea Hâncu si Apostol Durac.

 În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetății.

În lipsa lui, dar și datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ștefan Petriceicu, iar polonezii și cazacii invadează țara.

Duca este prins la întoarcere la 25 decembrie 1683 și dus în Polonia  unde moare în închisoare în 1685.

A fost căsătorit cu Anastasia, fiica Dafinei, soția lui Eustatie Dabija. A ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația monumentului Trei Ierarhi din Iași.

1744: Episcopul greco-catolic român Ioan Inocenţiu (Inochentie) Micu (Klein), care fusese convocat în faţa unei comisii de anchetă, pleca la Vatican pentru a apăra cauza românilor din Transilvania (din cauza presiunilor Curţii de la Viena nu se va mai întoarce din autoexilul său la Roma).

La 9 decembrie 1744, după ce a aflat că împărăteasa Maria Tereza a Austriei ar vrea să-l închidă în faimoasa temniţă de la Graz, episcopul, sfătuit de nunţiul apostolic, a părăsit Viena, plecând la Roma. Aproape 7 ani s-au dus tratative între Sfântul Scaun şi Curtea de la Viena pentru întoarcerea episcopului în patrie, dar toate intervenţiile Romei au fost zadarnice, împărăteasa nemaiputând fi înduplecată, ba chiar ameninţând că dacă episcopul s-ar întoarce fără aprobarea ei, ar da dispoziţie să fie întemniţat.

După foarte multe stăruinţe din partea Sfântului Scaun, la 7 mai 1751, episcopul Inochentie Micu Klein a demisionat din funcţie, renunţând la episcopat, asigurându-i-se o pensie anuală de 1.200 florini aur, pe care succesorii lui la scaunul episcopesc, Petru Pavel Aron şi Atanasie Rednic, i-au plătit-o regulat până la 28 septembrie 1768, când a încetat din viaţă.

A fost înmormântat în Biserica „Madonna del Pascolo” din Roma.

În scrierile sale își exprimase dorința de a fi înmormântat în catedrala zidită de el la Blaj.

La 22 iunie 1997 a fost exhumat și transferat la Biserica „Buneivestiri” a Colegiului Român Pio Romeno din Roma, iar la 2 august 1997 sicriul cu rămășițele pământești ale episcopului a fost adus la Blaj și depus în altarul Catedralei Sf. Treime.

La 19 octombrie 1997 a fost înmormântat la loc de cinste, în cadrul unei liturghii festive, într-un mormânt aflat în fata iconostasului din Catedrala „Sfânta Treime”, ctitorită de el in Blaj.

1846: În sala „Momolo” din Bucureşti a avut  loc primul concert  susţinut în Țara Românească de marele compozitor maghiar Franz Liszt.

Foto: Franz Liszt (1811-1886)

 Voiajul a durat opt zile, vreme în care convoiul a făcut nenumărate opriri şi popasuri, prilejuri cu care muzicianul a ascultat tarafuri şi lăutari interpretând cu măiestrie frumoasele melodii populare româneşti.

Liszt a notat cu atenţie în carnetul său motive ale muzicii populare româneşti, în care a găsit „o mare vână muzicală”, pe care o va valorifica în viitoarele sale compoziţii.

Pe durata şederii sale la Bucureşti, Franz Liszt a locuit la palatul prinţului Mihail Ghica, tatăl scriitoarei Dora D’Istria. În acest oraş va susţine trei reprezentaţii, primele două, la 22 şi 30 decembrie, la sala „Momolo”, ultimul concert fiind susţinut, la 1 ianuarie 1847, la invitaţia domnitorului Gheorghe Bibescu, în saloanele palatului domnesc.

Despre acest ultim concert pe care l-a susținut in ziua de 1 ianuarie 1847, ziarul „Vestitorul românesc” scria că talentatul pianist a improvizat pe tema unor cântece populare româneşti pe care „le-a frământat cu variaţii atât de felurite şi de magice, încât persoanele ce erau de faţă, neştiind cu ce să-şi arate a lor mulţumire, murmurau cu sfială un «Bravo», care se repeta în tot salonul”.

Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit: „am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist”.

1864: Prin Decretul 1774 din 9.XII.1864, emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fotografia a fost recunoscută ca artă şi totodată, a fost atestată oficial pentru prima oară, fotografia românească.

Până în 2009, pe 9 decembrie a fost „Ziua naţională a artei fotografice”, iar din 2010 este marcată pe 11 ianuarie „Ziua artei fotografice în România”, în ziua de naştere a maestului fotograf Carol Popp de Szathmary , unul dintre primii fotografi români, precum şi unul dintre primii fotoreporteri de război ai lumii.

Prima fotografie atestată din țara noastră, este celebra calotipie din noiembrie 1848 a lui Carol Popp de Szathmari (11 ianuarie 1812 – 3 iulie 1887), care înfățișează un Cupidon cu brațele frânte.

1865: Deputaţii români din Dieta Transilvaniei  au protestat  împotriva “unirii”forțate Transilvaniei cu Ungaria.

La data de 24 noiembrie /6 decembrie 1865, în cadrul Dietei Transilvaniei (ale cărei lucrări au început la 8/20 noiembrie 1865, la Cluj), s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit unui decret imperial emis în august acelaşi an).

Autonomia Principatului Transilvania era astfel desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români, să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta.

1878: S-a născut juristul român Emil Hațieganu (d. 13 mai 1959), membru de onoare (1945) al Academiei Române.

 

A fost fondator și director între  1920 și 1923, al revistei Glasul Libertatii care a apărut la Cluj cu subtitlul Foaie pentru popor, organ al Partidului Național Român.

1885: S-a născut la Șirăuți, Briceni, în Basarabia anexată de Imperiul Rus, medicul și omul politic Daniel Ciugureanu, unul dintre conducătorii luptei pentru reunirea Basarabiei cu România; d.6 mai 1950, închisoarea Sighet.

Provenea dintr-o familie nobilă de intelectuali basarabeni. Studiile secundare le-a făcut la Seminarul Teologic din Chișinău și a absolvit în 1912 Facultatea de Medicină a Universității Sfântul Vladimir din Kiev cu diplomă de medic chirurg-urolog.

A practicat chirurgia la spitale din Vorniceni–Strășeni, Hîncești, apoi la Spitalul „Regina Maria” din Chișinău, Spitalul „Doctor Ion Cantacuzino” și Spitalul Central IOV din București. S-a manifestat de timpuriu în lupta pentru emanciparea românilor din Basarabia, în 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul Deșteptarea, fiind ales președintele cercului. A fost membru fondator al Partidului Național Moldovenesc, din partea căruia a fost deputat în Sfatul Țării. La 16/29 ianuarie 1918, Dr. Daniel Ciugureanu a fost ales de către Sfatul Țării în calitate de Președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Democratice Moldovenești.

A doua zi după Unire, împreună cu Pantelimon Halippa, Ștefan Ciobanu și Ion Pelivan a făcut parte din delegația care a dus la Iași Actul Unirii Basarabiei cu România, care a fost înmânat solemn Regelui Ferdinand I. După Unire a demisionat din funcția de Premier pentru a intra în guvernul României ca reprezentant al Basarabiei. Conform condițiilor Unirii, Basarabia urma să aibă asigurați doi reprezentanți proprii în guvernul României.

Liderii unioniști Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu au fost aleși miniștri pentru Basarabia în guvernul României. Daniel Ciugureanu a fost ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, apoi, deputat și senator, vicepreședinte al Camerei Deputaților, vicepreședinte și președinte al Senatului Regatului România Mare, rămas în istorie drept „prim-ministrul întregitor al Basarabiei”.

A fost arestat odată cu toată elita politică de Securitatea comunistă, în ceea ce avea să se numească Noaptea demnitarilor (5/6 mai 1950) .

A murit la 6 mai 1950, în urma unui atac de congestie cerebrală, în duba care-l transporta la închisoarea Sighet. Decesul său a fost înregistrat abia la 19 mai 1950, în închisoarea Sighet.

 1893: Se semnează la Bucureşti pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, o noua convenţie comerciala  româno-austro-ungară, care marchează încheierea “războiului vamal” început in 1886 între cele doua state.

Convenţia va intra în vigoare la 2 iunie 1894.

1894: A intrat în exploatare prima linie de tramvai electric din Bucureşti.

Inscripționat cu numărul 14, primul tramvai electric din București pleca de la Uzina Electrică, mergea pe Splaiul Independenţei, trecea Dâmboviţa pe Podul Domniţa Maria, traversa Bulevardul Regina Elisabeta via Splaiul Gării Centrale şi îşi continuă drumul pe bulevardele Academiei, Carol I şi Pache Protopopescu. Capătul de linie de la Obor se afla la Şcoala Iancului,fiind prima astfel de linie de transport din România şi printre primele şi din Europa.

La momentul introducerii în circulație, consilierii primăriei s-au opus înfiinţării tramvaiului electric, „considerându-l o calamitate pentru public, pentru că firele electrice pot trăsni oameni şi animale şi vedem cu toţii ce aspect hidos prezintă sârmele acestea spânzurate în aer pe nişte stâlpi imposibil de privit“, după cum s-a consemant în mărturiile unor contemporani.

Au existat și îngrijorări că noile tramvaie vor lăsa pe drumuri un număr mare de oameni – ”avem în țară cei mai buni potcovari din toate țările vecine, iar potcovarii noștri s-au dovedit cei mai buni luptători în timp de război. Dacă nu va mai fi nevoie de potcoave, ei se vor duce să lucreze în alte țări, iar prezența lor ne va lipsi tocmai în vremuri de restriște”, susțineau unii consilieri municipali.

În Monitorul Comunal, nr. 45 din 1900, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, pe atunci primar, combătea aceste argumente hilare:

“România, ţară eminamente agricolă, aceasta este o banalitate, toată lumea vede că e o necesitate absolută ca ţara noastră să nu mai rămână pe viitor eminamente agricolă (…) Mai sunt şi alte ţări care produc mult fân şi cresc multe vite: aşa este de pildă Elveţia, consideraţiunea aceasta n-a împiedicat-o câtuşi de puţin de a adopta tracţiunea electrică pentru tramvaiele lor”.

Odata cu inaugurarea primei linii de tramvai electrice,  Bucureştiul devenea o capitală în pas cu vremea sa.

 La data respectivă, bucureştenii se bucurau deja de beneficiile transportului în comun, la 23 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Române de Tramvaiuri”, care folosea însă tramvaie trase de cai.

Mai târziu, în luna aprilie a anului 1909, odată cu dezvoltarea şi creşterea numărului mijloacelor de transport comun în Bucureşti, Consiliul comunal al Primăriei a hotărât constituirea Societăţii de Transport Bucureşti (STB), cu scopul de a electrifica toate liniile de tramvai din Capitală şi de a construi noi trasee.

1916: În timpul Primului Război Mondial în Bătălia de la Caşin, trupele germane au fost oprite pe linia strategică de fortificaţii Focşani–Nămoloasa, trecând prin Valea Caşinului şi Valea Putnei.

Foto: Ofițer roman decorat de către Generalul Henri Mathias Berthelot, pe frontul de pe Valea Casinului, 1917 

Confruntarea militara din timpul Primului Razboi Mondial, dintre armatele  austro-ungaro-germane, si armatele romano-ruse, a avut loc în Munții Moldovei de Sud și s-a declanșat in urma unei ofensive a forțelor austro-ungaro-germane in zona de centru a dispozitivului de aparare român.

Atacul a eșuat, fiind respins de armata romano-rusa, iar in 30 decembrie are loc un contraatac al trupelor romano-ruse,la Magura Casinului care se finalizeaza cu ocuparea cotelor 1125 si 1167. Bătălia se încheie fără nici un rezultat pentru forțele Puterilor Centrale.

1916: După părăsirea Bucureștiului de către armată si administrație, ca urmare a invaziei armatelor Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria,Bulgaria și Turcia), în Sala Teatrului Național din Iași, s-au deschis lucrările Parlamentului României.

În octombrie, Regele Ferdinand I decisese retragerea în Moldova, iar Bucureștiul a fost ocupat de armatele Puterilor Centrale. În Moldova s-au refugiat Familia Regală, Guvernul, Parlamentul, armata și sute de mii de oameni care fugeau din calea războiului. Iașiul a devenit capitala de război a României, iar Moldova era ultimul pământ românesc liber.

Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului în care se sublinia hotărârea de a continua lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.

A fost una dintre cele mai importante sesiuni parlamentare din istorie. Acel Parlament a votat reforme decisive, printre care introducerea votului universal sau reforma agrară, promise de Regele Ferdinand I în proclamația sa adresată soldaților din tranșee, adică eroilor care au salvat Regatul României. Parlamentul a revenit în București abia în 1918, însă Parlamentul de la Iași a rămas în istorie pentru curajul cu care a acționat pentru schimbarea soartei României.

1917: În timpul primului război mondial, ca urmare a catastrofei militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk, între guvernele român și rus și guvernele Triplei Alianțe, a fost semnat Armistițiul de la Focșani al cărui principal obiect a fost suspendarea ostilităților pe Frontul Român.

Armistițiul care a deschis drumul păcii separate: Focșani, 26 noiembrie/9 decembrie 1917

Negocierile începute la 24 noiembrie/7 decembrie 1917, în Casa Apostoleanu din Focșani au durat până pe 26 noiembrie/9 decembrie, când a fost adoptată forma finală a armistițiului, semnat din partea română de generalul Alexandru Lupescu, iar din partea Puterilor Centrale de generalul Curt von Morgen. Între prevederile documentului se aflau obligația suspendării ostilităților pe întregul front răsăritean și interdicția dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front. Armistițiul a fost prelungit de mai multe ori, până la încheierea Păcii de la București.

1918: Partidul Social-Democrat din Țara Românească și Bucovina și Partidul Socialist din Transilvania, s-au unit și au adoptat denumirea de Partidul Socialist din România. Comitetul executiv al Partidului Socialist a adoptat o Declarație de principii în care se preciza foarte limpede că pentru Partidul Socialist, lupta pentru „cucerirea prin orice mijloc a puterii politice din mâinile burgheziei române și întronarea dictaturii proletare în vederea realizării idealului comunist formează unicul scop”.

1923: România a semnat la Geneva, Convenţia şi statutul privind regimul internaţional al căilor ferate,document prin care statele părţi se angajau să accepte Statutul referitor la regimul internaţional al căilor ferate, adoptat de cea de-a doua Conferinţă generală a comunicaţiilor şi tranzitului de la Geneva (1923). România va adera la această Convenţie la 13 ianuarie 1926.

1923: S-a născut la Cotul Ostriței, Cernăuți, Bucovina/Ucraina, luptătoarea anticomunistă Aspazia Oțel-Petrescu, memorialistă și mărturisitoare creștină Memorialistă care a pătimit în temnițele comuniste timp de 14 ani; A decedat în ziua de 22/23 ianuarie 2018.

Între 1944–1948 a urmat Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea „Babeș Bolyai” – primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, și apoi la Cluj. În studenție a conferențiat în cadrul Frăției Ortodoxe Române Studențești, cu lucrarea Iisus în poezia română. A lucrat ca dactilografă la Centrul de Studii Transilvane (1946–1948). În iulie 1948 a fost arestată, în plină sesiune de examene, pe motiv că aderase la  organizația de tineret a femeilor din Mișcarea Legionară din Cernăuți – Cetățuia. A fost condamnată la 10 ani de temniță grea, executați în închisorile Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. În 1958, în loc de eliberare, i s-au adăugat încă 4 ani de închisoare, la Mislea, Jilava, Botoșani și Arad – de unde a fost eliberată.

S-a mutat cu mama sa, pensionară și văduvă, în Roman, cu foarte mare dificultate a reușit să se angajeze pe un post de contabilă la o cooperativă, în 1964 s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu, văduv, împreună cu care a crescut cei doi copii orfani. După decembrie 1989 a fost coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor martirelor și sfintelor din temnițele comuniste. În 2007 a primit Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” pentru creație literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, Lancrăm-Sebeș-Deva.

1932: România a semnat la Madrid, Convenţia internaţională de telecomunicaţii, în vigoare de la 4 aprilie 1938.

1933:  Consiliul de Miniștri al României a hotarât dizolvarea Gărzii de Fier, la scurt timp înainte de organizarea alegerilor, pentru ca legionarii să nu poată participa la scrutin.

La momentul respectiv, în ciuda faptului că Garda de Fier era considerată de mulți o grupare extremistă, măsura guvernului a fost totuși criticată drept autoritară.

Primul ministru Gheorghe Duca Duca a motivat decizia  prin nevoia de a păstra ordinea socială și chiar existența statului.

Același argument fusese folosit în 1924, când Partidul Comunist a fost scos în afara legii, fiind definit drept organizație ce pune în pericol chiar existența statului.

În pragul alegerilor parlamentare, Zelea-Codreanu a întemeiat, ca expresie politică a Mișcării Legionare, partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime).

1934: Marele pianist roman Dinu Lipatti primeşte Premiul de compoziţie „George Enescu” pentru suita simfonică „Şătrarii”.

1941: S-a nascut Mircea Vaida, poet, eseist şi istoric literar român, nepotul marelui omul politic roman  Alexandru Vaida-Voievod.

1948: Adunarea Generală a ONU adoptă Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951. România a aderat la Convenţie la 3 noiembrie 1950.

1965: Primul tren electric al Căilor Ferate Române (CFR), circulă între Predeal și Brașov.

1966:  În România a intrat în funcţiune Hidrocentrala de la Vidraru, pe râul Argeş.

 La momentul inaugurării, barajul Vidraru, fabricat din beton în dublu arc,  cu cei peste 166 metri înălţime, 25 metri grosime la bază şi 6 metri grosime la coronament, era al 5-lea ca mărime în Europa şi al 9-lea în lume.

1967: S-a născut la Caracal, jurnalistul și politicianul Dan Diaconescu, realizator TV, patronul posturilor  de televiziune Oglinda si DDTV.

  În data de 4 martie 2015, Curtea de Apel București l-a  condamnat  la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantajarea lui Ion Moț, fost primar al comunei arădene Zărand și a omului de afaceri Paul Petru Țârdea, decizia fiind definitivă.

1967: Nicolae Ceaușescu a fost ales în funcția de președinte al Consiliului de Stat, luând locul lui Chivu Stoica.

 Ceauşescu deţinea şi funcţia de secretar general al partidului, încălcând, astfel, articolul 13 din Statutul PCR (adoptat la Congresul al IX-lea), care interzicea cumulul de funcţii (din 28 martie 1974, când MAN va aproba instituirea funcţei de preşedinte al republicii, Nicolae Ceauşescu va deţine trei funcţii).

1968: S-a născut fotbalistul român Ionuţ Angelo Lupescu, fost internaţional de fotbal, fost director general al Federaţiei Române de Fotbal în perioada noiembrie 2005 – august 2011, actualmente şef al Comisiei tehnice a UEFA

1972: România a aderat la Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, instituţii specializate ale ONU.

1991: S-a lansat postul TV SOTI („Societatea pentru Organizarea unei Televiziuni Independente”).

A fost primul post privat de televiziune nu numai din România, ci şi din Europa Centrală şi de Est.

Cu un spaţiu de emisie de patru ore zilnic (6:30-9:30, respectiv 19:30-20:30, în partaj cu Antena 1), difuzat prin intermediul televiziunii prin cablu, SOTI a atins o acoperire destul de largă la nivel naţional.

Prin Decizia 96/09.11.1994 de retragere a licenţei de emisie începând cu data de 30 noiembrie 1994 s-a oficializat încetarea activităţii acestui post de televiziune

1993: România a ratificat Convenţia privind interzicerea armelor chimice (adoptată la 3 septembrie 1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva, şi deschisă pentru semnare la 13 ianuarie 1993, Convenţia a intrat în vigoare la 29 aprilie 1997).

1993: S-a pronunţat sentinţa în procesul „grupului Ilaşcu” din Republica Moldova.

Pe 9 decembrie 1993, un tribunal ilegitim de la Tiraspol, in “autoproclamata republica moldoveneasca nistreana“, a pronunţat sentinţa în procesul grupului de patrioţi români cunoscut de opinia publică mondială sub numele de „grupul Ilaşcu”.

Membrii “grupului Ilaşcu” sunt români născuţi în diferite localităţi ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (fosta provincie romaneasca Basarbia cotropita de soviete), domiciliaţi  în Transnistria.

Între 2 şi 4 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz, au fost arestaţi la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni a  Rrepublicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.). Aceştia au fost acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism.

În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, in 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate, pe termene de la 2 la 15 ani.

„Procesul” a fost  neechitabil, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie  şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii “grupului Ilaşcu” fiind condmnati pentru “delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.), devenită stat independent din 1991.

Share

Unul din membrii “grupului Ilaşcu“, Valeriu Garbuz, a fost eliberat peste cîteva luni, după ce a recunoscut aşa zisa vină  de care a fost acuzat acest  grup de autorităţile transnistrene.

La scurt timp după eliberare, Garbuz a declarat că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol, el fiind  singurul dintre acuzaţi care a recunoscut învinuirile aduse “grupului Ilaşcu“.

Este considerat de membrii “grupului Ilaşcu” un securist infiltrat în randurile lor.

Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce i-a expirat termenul de doi ani de detenţie.

După ce a urmat tratatamente medicale  un timp îndelungat, Petru Godiac s-a stabilit în România.

Ilie Ilaşcu a fost eliberat în mai 2001, după 9 ani de detenţie, primind ulterior cetăţenie română şi devenind senator român din partea Partidului “România Mare“.

În iunie 2004 a fost eliberat Alexandru Leşco, şi el cu cetăţenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenţie la care fusese condamnat.

Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detanţie, în timpul unor momente de haos şi derută la graniţa transnistreană.

A fost adus aproape de bariera vamală de la Tighina cu o maşina, după 2 ore de la ora anunţată iniţial, iar reprezentanţii autorităţilor transnistrene i-au citit ordinul prin care era instiiţat că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei şi ca i se interzice  să revină pe teritoriul autoproclamatei republici transnistrene, adăugîndu-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităţilor Republicii Moldova.

Eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit abia la 4 iunie 2007, la două zile după eliberarea lui Andrei Ivanţoc, şi s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului, unde el era aşteptat de rude, de fostul său coleg de detenţie, Alexandru Leşco (eliberat în 2004), de personalităţi publice şi de ziarişti.

Astăzi toţi membrii grupului Ilaşcu sunt în libertate si locuiesc în România sau Republica Moldova avand interdicţie de a intra în Transnistria.

1998: A murit (la Berlin) Banu Rădulescu, medic-scriitor; fost deţinut politic; fondatorul (noiembrie 1990) şi redactorul-şef al revistei „Memoria” (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; iniţiator al proiectului Memorialul „Fortul 13 Jilava” (fortul militar, dezafectat în perioda 1970-1980, urma să fie readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist) (n. 1924). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 10 decembrie 1998

2011: A murit sportivul Mihai Botez, primul campion naţional absolut la gimnastică (1948), părintele judo-ului din România şi primul antrenor român de arte marţiale;(n. 31 mai 1922, Oradea).

  Mihai Botez este cel care a adus în România cele două sporturi, judo şi ju-jitsu, încă din anul 1946, el fiind şi întemeietorul primului club de arte marţiale din ţara noastră. Avea două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu.

A învăţat judo în lagărul american de prizonieri de la Chalon, de lângă Paris, de la ofiţerii japonezi, italieni şi germani. Datorită abilităţilor sportive şi a calităţilor deosebite, românul i-a impresionat şi cu delicateţe le-a intrat la inimă americanilor după ce a câştigat, printr-o înţelegere, o ladă de ciocolată. În faţa unei maşini Jeep, care se apropia cu viteză de el, a făcut un salt peste maşină, neavând nici o zgârietură. Observându-i calităţile remarcabile, un ofiţer japonez, un neamţ şi un italian care ştiau judo l-au luat ca discipol, fiind miraţi de uşurinţa şi rapiditatea la învăţătură pe care le dovedea „Micael”, cum îi spuneau ei lui Mihai Botez.

Între anii 1948 şi 1952 a fost campion naţional absolut de gimnastică, fiind component al lotului naţional de gimnastică până în 1961. La Sibiu în concurs a făcut istorie şi a câştigat tot: individual compus, paralele, sărituri, sol şi inele. În 1952 a participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki, iar în 1954 s-a clasat între primii 10 sportivi în proba de sărituri în lungime a Campionatului Mondial de la Roma.

În 1956 a înfiinţat prima secţie de judo oficială din România, la Clubul Sportiv „Vagonul” Arad. În 1968, la înfiinţarea Federaţiei Române de Judo, a fost numit Preşedintele Comisiei pentru acordarea centurilor negre.

În 1974 a devenit primul român care a obţinut titlul de antrenor emerit în judo. În anul 2004 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad.

În anul 2008, în Belgia, la vârsta de 86 de ani, a câștigat medalia de aur ultima dată.

2012: Au avut loc alegeri legislative în România. Prezenţa la vot a fost de 41,76 % din populaţia cu drept de vot. Alianța social-liberală  (USL), a obținut 54% din voturi , 273 de mandate la Camera Deputaţilor, iar la Senat, 122 de mandate.

2013: A decedat Hristu Cândroveanu, critic literar, poet, prozator, traducător şi publicist aromân (n. 1928, la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria).

După absolvirea Facultății de Filologie din București (1952), va fi profesor de limba și literatura română în câteva localități din județele Călărași și Prahova, apoi la Ploiești (1952-1969).

În 1966, devine secretar al Consiliului pentru Cultură și Artă al Municipiului Ploiești (până în 1980). A  fost  redactor la revistele Tomis și Tribuna școlii si din anul 1974 redactor-șef la revista Livres roumaines.

Activitatea de critic literar și-o face cunoscută în reviste precum Astra, Viața românească, Ateneu, Convorbiri literare, Cronica, Ramuri, România literară. După revoluția din decembrie 1989, Hristu Cândroveanu a editat si condus, în calitate de director, „Desteptarea – Revista Aromânilor”, având suplimentul „Dimândarea”.

În același timp a condus Editura Dimîndarea părintească a Fundației Culturale Aromâne cu același nume.

Editează lucrarile Antologia poeziei străine în graiul aromân (440 de pagini) si Caleidoscop aromân (în cinci volume).

 2015: A murit în Mexic, în urma unui infarct, handbalistul Gheorghe Gruia (nume complet: Gheorghe Gruia Marinescu), spranumit „mâna de aur a handbalului românesc”; (n.2 octombrie 1940).

A contribuit semnificativ la dezvoltarea handbalului în  ţara noastră.

În 1964, la turneul final din Cehoslovacia, a cîştigat primul său titlu mondial.

La Mondialul din 1967, în Suedia, Gruia a fost al doilea marcator al competiţiei, cu 34 de goluri, patru mai puţin decît golgeterul Lubking.

În finala mică, împotriva URSS, a marcat 12 goluri, iar România a cîştigat cu 21-19.

Ultimul mare turneu final l-a avut la Olimpiada de la Munchen, în 1972. A fost şi ultimul turneu la care a participat, după care s-a retras. A marcat 37 de goluri, cel mai bun marcator al Jocurilor Olimpice. România a terminat însă pe locul 3, 19-16 în finala mică împotriva RFG, după ce pierduse în semifinale, cu Iugoslavia, 13-14.Gheorghe Gruia a părăsit România în 1978, fiind trimis cu scopul de a antrena echipa din America de Nord. A devenit un adevărat promotor al acestui sport şi a fost profesor universitar la cea mai mare universitate din Mexic.

În 1992, Federaţia Internaţională de Handbal i-a conferit titlul de „cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor”. Supranumit „Mîna de aur”, Gruia a fost declarat de 7 ori cel mai bun handbalist al lumii.

2017: A murit poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul şi editorul român Radu Cârneci.

S-a născut pe 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal – comuna Pardoşi, jud.Râmnicu-Sărat (azi, Buzău).

A fost licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov (1954).

În 1964 a înfiinţat la Bacău revista de cultură  (serie nouă) pe care a condus-o până în 1972.

A fost secretar al Uniunii Scriitorilor (1972-1976), apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista Contemporanul (1976-1990).

Radu Cârneci  a publicat peste 40 de titluri, printre care se numără “Cântarea cântărilor”, “Heraldica Iu­birii”, “Temerile lui Orfeu” şi “So­ne­te”, iar dintre traducerile publicate în volume – Léopold Sédar Senghor (Se­negal), “Jertfe negre”, Kahlil Gi­bran (Liban), “Profetul” şi “Grădina Profetului”, Mousse Boulanger “Ini­mă de aur”, Delmira Agustini (Uru­guay), “Dulci elegii” şi “Integrala lirică Baudelaire”. 

În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista Neamul Românesc, publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. A înfiinţat şi a condus editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi director executiv al Fundaţiei Naţionale „Izvoare” pentru protecţia Naturii şi Artelor în România.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel:

„Sonete – Shakespeare – Voiculescu” – 1996; „Arborele neuitării” (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) – 1997; „Mioriţa” – în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu – 1997; „Poezia Pădurii române” (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) – 2001; „Cinegetica” (trei volume, texte din literatura universală şi română) – 2003; „Cântarea Cântărilor” – antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban – 1688 şi până în prezent) – 2009; „Antologia Sonetului Românesc” (trei volume) – 2009; „Amintiri din Paradis” (interviuri) – 2015.

A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru volumul  „Timpul Judecător”, iar cu cartea sa „Cântând dintr-un ar­bore”, a primit Pre­miul Uniunii Scriitorilor.

 2018: A decedat profesoara Elena Ionescu Cojocaru, una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară din Dobrogea ; (n. 1950).

2020: A murit matematicianul român Marius Iosifescu,fost membru corespondent (din martie 1991), apoi membru titular (din 2000) al Academiei Române, precum şi vicepreşedinte al acestui înalt for de cultură pentru două mandate, între anii 2002 – 2006 şi 2006 – 2010 ; (d.12 august 1936, Pitești).

A absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti (1963) devenind doctor în matematici, iar apoi a obţinut titlul de doctor docent (1969). S-a remarcat printr-o intensă activitate ştiinţifică, îndeosebi în teoria probabilităţilor, teoria proceselor stohastice şi analiza reală; a adus clarificări importante în teoria lanţurilor Markov neomogene; s-a preocupat de teoria proceselor statistice şi teoria lanţurilor cu legături complete şi aplicaţiile lor în medicină şi biologie, dar şi de aplicarea metodelor statistice în genetică, fiziologie, demografie, epidemiologie.

Cercetările sale s-au concretizat în peste 100 de lucrări printre care amintim: „Teoria jocurilor” (1965), „Ramdom processes and learning” (1969), „Lanţuri Markov finite şi aplicaţii” (1980), „Mică enciclopedie statistică” (1985).

A fost consultant la Direcţia Generală de Statistică (1959-1961), cercetător la Institutul de Matematici şi la Centrul de statistică matematică al Academiei (1963-1968), şef de secţie (1968-1975) şi director (1976-1989 şi apoi din aprilie 1990) al Institutului de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gheorghe Mihoc-Caius Iacob” al Academiei Române (până în 2001-Centrul de Statistică Matematică).

A fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2008).

2021: A încetat din viață artistul plastic român Horia Traian Gherghina, apreciat pictor, sculptor și restaurator; (22 decembrie 1954, Făget, Timiș).

A fost admis la facultatea de design arta interiorului și estetica formelor industriale din cadrul Universității Cluj. După facultate a lucrat în proiectare la Fabrica de mobilă Deva, dar și aici a desenat și a pictat tot timpul fiind atras și de sculptură în anii 1980-1986.Din 1986 până în 1991 a lucrat la Biserica din Ghelari, unde  s-a ocupat de consolidarea bisericii, mozaic, pictură, restaurare icoane, restaurare lemn, dar și de arhivarea documentelor acestor două locașuri ortodoxe deosebite.   S-a înscris ulterior în 1988 la clasa  de iconografie a profesorului Petre Achițenie să învețe pictura bisericească și  în 1990 a luat primul examen necesar pentru a putea fi iconar. În anul 2013 are prima expoziție personală cu o sută de lucrări la Galeriile de Artă Hunedoara.

A pictat si a donat Primariei Hunedoara un tablou istoric de mari dimensiuni  reprezentand Castelul Huniazilor si pe  Iancu de Hunedoara (foto).

A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici și președinte al organizației UAP Hunedoara.

Ultima sa lucrare  din 2021, cu care a participat la Iași la concursul internațional „ Calea suferinței” ca omagiu adus victimelor Holocaustului, lucrarea lui Horia a primit marele premiu al juriului.

2022: A decedat la Cluj-Napoca, criticul literar Ion Vlad, fost teoretician literar, eseist, profesor universitar; (26 noiembrie 1929, Archiud–Teaca, Năsăud/Bistrița-Năsăud).

Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Victor Babeș” din Cluj (1952). Doctor în litere, a debutat în presă cu o recenzie în publicația „Lupta Ardealului” (1949) și editorial în 1970, cu volumul Între analiză și sinteză.

A fost decan al Facultății de Filologie (1966-1968) și rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1976-1984). Profesor de teoria literaturii la Facultatea de Litere din Cluj. Publică studii, cronici literare și eseuri în revistele „Almanahul literar”, „Tribuna” (este redactor-șef adjunct în perioada 1970-1982), „Steaua” (membru în consiliul editorial), „Viața românească”, „Luceafărul”, „România literară”, „Astra”, „Transilvania”, „Familia”, „Studia Universitatis «Babeș–Bolyai»”, „Vatra”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Echinox”, „Revue roumaine”, „Apostrof”, „Transylvanian review” ș.a., precum și studii incluse în volume colective despre Marin Preda, Zaharia Stancu, Ion Barbu, Ion Agârbiceanu, Ioana Em. Petrescu. În octombrie 2019, profesorul Ion Vlad a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Cluj.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria este praznuita pe 9 decembrie. Amintim ca Sfantul Ioachim era din semintia lui Iuda si descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din semintia lui Levi.

Ana s-a casatorit in Nazaret cu Ioachim si la batranete a nascut-o pe Maica Domnului.Cei doi duceau o viata curata inaintea lui Dumnezeu si la fiecare praznic luau doua parti din câîstigul lor pentru a darui saracilor si lui Dumnezeu.

Din Sinaxar aflam ca intr-o zi, pe cand erau batrani, au ajuns in Ierusalim sa jertfeasca Domnului. Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: „De ce aduci darul inaintea mea? Oare nu stii ca nevrednic esti sa aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lasat semintie in Israel?”.

Dupa aceasta mustrare, Ioachim a plecat rusinat si defaimat si nu s-a mai intors acasa, ci a mers in pustie si s-a rugat lui Dumnezeu sa-i dea lui rod pantecelui Anei. La fel si Ana, inalta neincetat rugaciuni catre Dumnezeu. In urma acestor rugaciuni, Dumnezeu trimite pe ingerul Sau si le binevesteste nasterea Maicii Domnului, care a fost spre mantuirea a tot neamul omenesc.

Deci, Sfintii Ioachim si Ana au fost lipsiti de copii pana la vremea bătrâneții, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorat la fiecare din ei,  binevestindu-le zamislirea Fecioarei Maria. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a facut roditor pantecele sterp al Anei, care la vremea randuita a nascut prunc de parte femeiasca, pe Sfanta Fecioara Maria.

Interpretarea gresita a acestui eveniment minunat a facut ca, in sanul Bisericii Romano-Catolice, sa apara pentru prima data inovatia mariologica despre „imaculata conceptie”, in scrierile lui Paschasius Radbert. Potrivit dogmei „imaculatei conceptii”, Maica Domnului ar fi fost ferita de păcatul stramosesc, fiind nascuta asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca.

Impotriva acestei inovatii, Parintele Justin Popovici afirma: „a admite zamislirea neprihanita a Sfintei Fecioare Maria implica presupozitia unei imaculate conceptii a tuturor stramosilor pana la Adam, pentru ca insasi Sfanta Fecioara sa se poata naste fara pacatul ereditar, ceea ce conduce la respingerea intregii antropologii biblice”.

Intre zamis­li­rea Sfintei Fecioare Maria si cea a lui Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, este o diferenta fundamentala, lucru marturisit in Sinaxar: „Sfanta Fecioara Maria a fost zamislita din fagaduinta, dar din unire si sa­­manta barbateasca. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zamislit fara unire si fara samanta barbateasca si S-a nascut din Sfanta Fecioara Maria mai presus de intelegere, asa cum numai El stie; fiind Dumnezeu desavarsit a luat trup desavarsit.”

Vrednicia reala, autentica a Maicii Domnului, inainte de intrupare, n-a constat intr-o presupusa nasterea a ei fara pacatul stramosesc, ci in acceptarea ei („Fie mie dupa cuvantul tau!” Luca 1, 38) a planului lui Dumnezeu, in conditia omeneasca generala, adica aflata sub pacatul ereditar. „Prin acest „fiat”, in sensul doctrinei sinergiei asa cum e prezentata de Sfantul Pavel, prin Maria, omul e impreuna-lucrator cu Dumnezeu la mantuirea sa”.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro.
10. https://www.europafm.ro/9-decembrie  
11. https://www.crestinortodox.ro.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/09/o-istorie-a-zilei-de-9-decembrie-video-4/