ZIUA DE 8 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 8 iunie în istoria noastră

1593: S-a născut în Ungaria centrală,la Szerencs, Comitatul Zemplén, principele Transilvaniei (între anii 1630–1648), Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász; d.11 octombrie 1648, Alba Iulia, Principatul Transilvaniei.

În timpul domniei sale, Principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a trecut printr-o epocă de înflorire economică, de afirmare politică și culturală și de întărire a puterii centrale. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. A sprijinit folosirea limbii materne în liturghie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare, dar și în cazul românilor și sașilor.

La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana.

De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lorántffy a înființat prima școală românească medie la Făgăraș (1657).

1668: La puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungro-Vlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon, s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană.

Această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală.

Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

1838: În București, a fost deschisă la Colegiul Sf. Sava prima bibliotecă publică,indirect succesoare a Bibliotecii Mitropoliei Țării Românești, a fost stabilită conform Regulamentului Organic, la 1 iulie 1831.

S-a constituit prin legea Regulamentul școlilor din 1833, iar la 1836 Eforia Școalelor a elaborat și a pus în aplicare primul Regulament de organizare și funcționare a unei biblioteci publice românești.

Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sf. Sava (aproximativ 1000 de volume), urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic, iar custodele era însărcinat „a şedea în sala de citit a bibliotecii nelipsit în toate aceste ceasuri, priveghind a păzi liniştea şi buna orânduială între cititori, a le da îndată cărţile, ce vor cere şi a le aşeza iarăşi la locul lor…”

Director al bibliotecii, a fost numit Gheorghe Ioanid, profesor de limba greacă la Colegiul Sf. Sava, iar Nicolae Nenovici – custode-bibliotecar, înlocuit ulterior în anul 1843, pentru că „nu se îndeamnă a se acomoda cu regulile întocmite…” 

1839: S-a născut la Bârlad, generalul  Mihail Cristodulo Cerchez; d.12 iulie 1885, Iași.

A condus trupele române în Războiul de Independență (1877) la Grivița, Bucov, Opanez, Smârdan, Plevna, Vidin. A urmat Academia Mihăileană din Iași. S-a înrolat voluntar în armată, în anul 1855, cu gradul de cadet.

 A condus trupele din Diviziei 2 și 1 Infanterie în acțiunile de apărare de pe Dunăre. A asigurat spatele Armatei de operații și apoi încercuirea trupelor otomane de la Plevna, comandând Divizia de rezervă.

A participat la capitularea lui Osman-pașa, refuzând să primească sabia acestuia, pe motiv că nu are aprobarea Domnitorului Carol I, astfel că Osman-pașa i-a predat sabia generalul rus Ganețki.

A comandat Divizia 2 Infanterie în luptele de la Vidin. De la data de 6 septembrie 1877 a fost comandantul Armatei de Operații. A fost decorat cu: Steaua României în grad de ofițer, Virtutea Militară de aur, Trecerea Dunării, Apărătorii Independenței. A fost membru al Societății literare Junimea.

1862: A fost asasinat (20 iunie stil nou) de catre o persoana rămasă neidentificată, primul-ministru al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu a fost seful primului guvern  instituit de Alexandru Ioan Cuza la  22.01.1862.

Foto: Barbu Catargiu, Prim-ministrul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei.

Barbu Catargiu, om politic, personalitate de seamă a grupării politice conservatoare, s-a născut la 26 octombrie 1807. 

La 22 ianuarie 1862 devine întîiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei.

Mandatul său încetează brusc pe 8 iunie 1862 cînd este asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti.

Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stîrnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre.

Asasinarea pe Dealul Mitropoliei – „O crimă politică perfectă”.

După încheierea unui discurs virulent susţinut în Cameră împotriva unei mari adunări convocate pe 11 iunie pe Cîmpia Libertăţii din Dealul Filaretului, Catargiu iese din palat pentru a se întoarce la sediul Consiliului de miniştri.

În acel moment observă că trăsura îi lipseşte, astfel că prefectul poliţiei Capitalei, Nicolae Bibescu, îl invită la el în trăsură pentru a-l însoţi.

În momentul cînd trăsura ajunge sub clopotniţa de la Mitropolie se aude un foc de armă. Primul ministru fusese împuşcat în spate, la baza creierului.

Vestea asasinării a fost răspîndită în întreg oraşul şi a indignat opinia publică, căci era primul asasinat al unui înalt demnitar al statului.

Barbu Catargiu a încetat din viaţă la vîrsta de 54 de ani, fiind înmormîntat la conacul de la moşia din Maia, judeţul Dîmboviţa, conform testamentului său.

Scenarii privind asasinatul. Implicaţii politice. Un mister neelucidat.

Există trei scenarii ce au fost dezvoltate de istorici de-a lungul timpului. Primul se referea la o crimă comandată de adversarii politici, radicalii, motivul crimei putînd fi intensa dispută privind legea rurală, dar şi interzicerea manifestaţiilor din 11 iunie.

Istoricii au renunţat la această variantă, argumentînd că asasinatul ar fi stricat imaginea radicalilor, plus că aceştia aveau la îndemnă alte metode politice pentru a împiedica acţiunile lui Catargiu.

Foto: Clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din București, sub care a fost asasinat Barbu Catargiu

Cea mai plauzibilă variantă a rămas cea a asasinatului politic, mai ales că ulterior istoricii au putut cerceta felul în care s-a desfăşurat ancheta.

În primă fază cazul este înmînat procurorului Desliu, dar mai apoi îi este retras fără nici o explicaţie şi predat altui procuror, pe nume Şoimescu.

Acesta opreşte cercetările şi cazul este închis, ba mai mult dosarul crimei dispare fără urmă.

Se pare că cineva dorea ca acest caz să nu fie rezolvat niciodată, iar cînd Desliu s-a apropiat

de unele dovezi, instrumentele de investigaţie i-au fost luate.

Mai mult, cazul a fost închis cu puţin timp înainte ca liderii radicalilor, C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu, să fie chemaţi la audieri.

Pornind de la acest fapt, istoricii au analizat şi au ajuns la concluzia că singurul suspect real, unul dintre autorii morali, ar fi fost prefectul capitalei Nicolae Bibescu.

Acesta a fost cel care i-a luat cazul lui Desliu, iar declaraţiile sale cu privire la crimă erau cu totul contradictorii.

Conform autopsiei, focul a venit din spate, de jos în sus, aşadar asasinul ar fi trebuit să se urce din mers pe treapta trăsurii pentru a declanşa focul. Era de aşteptat ca Bibescu să poată descrie făptaşul, însă acesta a declarat că se uita în direcţia opusă în momentul producerii crimei.

Cel mai terifiant scenariu, susţinut numai de o parte a istoricilor, afirmă că însuşi Alexandru Ioan Cuza ar fi fost creierul din spatele întregii afaceri.

În pofida numeroaselor scenarii şi supoziţii, misterul ce a învăluit această odioasă crimă rămâne în continuare neelucidat.

1867: Împăratul Austriei Franz Joseph, încoronat la Buda, rege apostolic al Ungariei (1867-1916), a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867. Totodată el a abrogat Legea despre egala îndreptățire a națiunii române cu celelalte naționalități și religii, precum și Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania, votate de Dieta Transilvaniei de la Sibiu în 1865, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară prin crearea statului  dualist  Austro-Ungaria.

Domnia sa de 68 de ani a fost a patra ca durată între domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței , a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și cea a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

A  murit la 21 noiembrie  1916, la vârsta de 86 de ani la Palatul Schönbrunn din Viena  și a fost înmormântat în Cripta Imperială de la  Mănăstirea Capucinilor din Viena, după 9 zile, la 30 noiembrie.

I-a succedat la tron împăratul Carol I, iar Imperiul Austro-Ungar s-a destramat in 1918, dupa infrangerea suferită în primul război mondial.

1881: A demisionat Guvernul Dimitrie C. Brătianu, fratele lui Ion C. Brătianu, de la care a preluat guvernarea în perioada 10 aprilie 1881– 8 iunie 1881, când acesta a organizat ceremonia de încoronare a lui Carol I și a soției sale, Elisabeta, ca suverani ai României.

Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (foto) s-a născut pe 1818, la Pitești si a murit pe 8 iunie 1892, la București. A fost un diplomat și om politic român, ministru în diverse guverne și prim-ministru al României. A fost fratele liberalului Ion C. Brătianu și a fost fiul stolnicului Constantin „Dincă” Brătianu și al Anei Brătianu (n. Tigveanu).

Când ministrul de Război di8n guvernul său a primit vot de blam în Senat, înțelegând că a pierdut sprijinul majorității parlamentare liberale, primul ministru Dimitrie C. Brătianu a demisionat.

1882: S-a născut la Târgu Jiu, scriitorul şi filozoful maghiar ardelean György Ádám; (d.2 aprilie 1906, Cluj).

1884: Sunt aprobate modificarile a 25 de articole din Constitutia României din 1866.

Modificarea Constituției a fost aprobată în Cameră la 5 iunie și la Senat în 7 iunie, și a fost promulgată la 8 iunie. Legea electorală s-a aprobat în Cameră și Senat în 6 iunie și s-a promulgat la 9 iunie. Prin modificările la legea electorală, numărul senatorilor creștea de la 70 la 148, al deputaților de la 120 la 183 iar numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaților.

Votarea legii a condus la ruptura definitiva dintre cele doua principale grupari ale Partidului Liberal: “bratienistii” si “rosettistii”.

1892: A decedat la București, Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (n. 1818, Pitești), diplomat și om politic român.

A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și fratele mai mare al fruntașului liberal Ion C. Brătianu. A studiat împreună cu fratele său la Paris. Câtva timp membru în comitetul internațional al revoluționarilor, stabilit la Londra, se întoarce în 1857 în patrie și devine unul din fruntașii partidului liberal.

În calitate de primar al Bucureștiului, a fost martorul unui eveniment major în istoria țării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României.

Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ținut un discurs în fața a peste 30.000 de oameni.

A fost ministru la Culte și ad-interim, ulterior titular la Lucrări Publice. Sub guvernul fratelui său, Ion, de la 1876-1888, a fost mai întâi ministru al țării la Constantinopol, apoi (10 aprilie – 9 iunie 1881) devine prim ministru și ulterior președinte al Camerei.

Curând va trece la adversarii fratelui său mai mic, formând cu L. Catargi și G. Vernescu așa numita opoziție unită, care contribuie la răsturnarea cabinetului liberal în martie 1888.

Operă: Lettres hongro-roumaines, cu D. Iranyi, Paris, 1851; Lettres, Berlin, 1857; Napoleon III, București, 1873; O datorie de conștiință, 1877; Discurs, 1885; Din arhiva lui Dimitrie Brătianu, I-II, 1933-1934”.

1897: La sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine” din Bucuresti, Cinematograful “Lumiere” a prezentat in premiera primele trei subiecte de actualitati romanesti, filmate la 10 mai 1897, de catre operatorul francez Paul Menu.

Francezul Paul Menu  (1876-1973), a fost autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10 mai – 20 iunie 1897).

” Defilarea ” a fost  un film documentar-reportaj despre defilarea militara din Bucuresti, din 10 mai 1897, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, realizat de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fraților Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor in miscare).

Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmari realizate in aceeasi zi, de acelasi cineast si legate tot de sarbatorirea zilei de 10 mai 1897. Lucrarile de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.

1897: S-a născut  la Șerbănești–Nenciulești, Vâlcea, actorul și regizorul român A. Pop Marțian ( Atanasie V. Popescu), scriitor, membru al Societății Scriitorilor Români; d.14 ianuarie 1969, București.

A urmat Conservatorul Cornetti din Craiova, clasa lui Al. Dem-Dan. A jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Național și Teatrul Tineretului din București. 

A fost distribuit în: Legenda funigeilor de Șt. O. Iosif și D. Anghel, Asasinul, Mândrie și amor de G. Olmet, Fata din dafin de A. Maniu și S. Froda, O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu.

A fost secretar literar la Teatrul Național din Craiova, profesor, și decan o vreme, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A primit titlul de Artist emerit.

Ca scriitor, a debutat în revista Flamura din Craiova, iar primul său volum de versuri, Serile cătunului, a apărut în 1929.

A colaborat de asemenea la publicațiile Flamura, Gândul nostru, Universul literar, Ramuri, Gândirea, Viața literară, Convorbiri literare, Rampa, etc.

1898: A încetat din viață la Govora, Vâlcea, naturalistul, medic, pedagog, diplomat și om politic, fiu al doctorului Exarchos, licențiat la Viena.

Constantin Esarcu,a fost membru corespondent al Academiei Române; (n. 5 noiembrie 1836, București).

În mai 1870 este numit director în Departamentul Cultelor. În perioada 1871-1873 a făcut parte din comitetul de conducere al Teatrului Național.

La 25 februarie 1873 lansează propunerea de constituire a edificiului Ateneului Roman și inițiază alături de Vasile A. Urechia și Nicolae Kretzulescu (Cretzulescu) campania „Dați un leu pentru Ateneu” (s-au pus în vânzare 500.000 de bilete loterie în valoare de 1 leu).

În luna noiembrie 1873 este numit Agent diplomatic la Roma. În această calitate a făcut publice numeroase documente, din arhivele orașelor Veneția, Milano, Florența sau Roma, referitoare la istoria românilor.

A fost membru al Partidului Liberal-Conservator. A reprezentat în calitate de senator politica acestui partid în Parlamentului României. A deținut funcția de ministru al Afacerilor Străine (21 februarie – 26 noiembrie 1891).

A lăsat moștenire întreaga sa avere Ateneului Român.

1905: A decedat printul Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen (n. 22 septembrie 1835), primul fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern – Sigmaringen si tatal printului Ferdinand (1865–1927), devenit  Rege al României.

Fratele său mai mic a fost Regele Carol I al României.

După revoluția spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana regală.

Această ofertă a fost sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar a fost respinsă de împăratul francez Napoleon III.

Leopold a declinat oferta la presiunile franceze.

În 1861 Prințul Leopold s-a căsătorit cu Infanta Antónia a Portugaliei și au avut 3 baieti:

– Wilhelm (1864–1927), care a succedat ca Prinț de Hohenzollern; căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Teresa a Celor Două Sicilii și a doua oară cu Prințesa Adelgunde de Bavaria– Ferdinand (1865–1927), mai târziu Rege al României; căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh,– Karl Anton (1868–1919), căsătorit cu Prințesa Josephine Caroline a Belgiei.

1918: A fost instituită de regele Ferdinand I al României,prin Decretul Regal nr. 1744, medalia Crucea Comemorativă a Războiului 1916–1918.

Distincția a fost conferită tuturor participanților la Primul Război Mondial.

Pentru militarii care au participat la lupte, crucea comemorativă s-a conferit cu barete metalice pe care au fost înscrise localitățile sau zonele în care au avut loc luptele la care titularii au participat.

Decretul de instituire preciza 11 barete: Ardeal, Cerna, Jiu, Carpați, Oituz, București, Turtucaia, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Tg. Ocna, ulterior fiind instituite noi barete: Dunărea, Siberia (pentru Corpul voluntarilor romani din Siberia), Italia (pentru ofițerii și gradele inferioare din Legiunea Voluntarilor Români din Italia).

1922: A avut loc la Belgrad nunta  Principesei Maria-Mignon a Romaniei, cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici).

Logodna s-a celebrat la 20 februarie 1922, la București.

1922: A avut loc, la Belgrad, primul meci international de fotbal al echipei nationale a Romaniei (”Cupa prieteniei romano-iugoslave”).

Drumul până la Belgrad s-a facut cu trenul. Principesa Maria, fiica lui Ferdinand si a Mariei, se casatorea cu Alexandru al II-lea.Evenimentul trebuia marcat.. N-au fost bani de deplasare. și jucatorii au pus mana de la mana, leu pe leu. Au aparut si unii „sponsori”, prinsi de microbul foot-ball-ului. Elemer Hirsch, un lord, a comandat, pe cheltuiala sa, randul de echipament, in Anglia. A tinut, expres, ca pantalonii sa aiba, la spate, buzunar in care sa incapa batista spre a-si sterge sudoarea…

Antrenor era Teofil Moraru, fost sportiv de performanta, campion la aruncarea greutatii. Se juca in sistemul 1-2-3-5.Portar, Adalbert Ritter, de la Politehnica Timisoara. Apoi Hirsch, galantul, cel care avea sa scape de lagarul nazist dar murea, in 52, la finalul unui meci…Si Dezso Jakobi, ”romanizat” Dezideriu, de la Haggibor Cluj, echipa evreilor. .Si Guga, Rica Guga, „capitanul”, simbolul clujenilor de la „U”.

S-a terminat 2-1 pentru români , in fața a 5.000 de oameni. Jaroslav Sifer deschisese scorul, in minutul 35. Ronnay egalase, inainte de pauza.

Cu o jumatate de ora inainte ca Heinrich Retschuri să fluiere finalul meciului, Guga, pe care Ioan Chirila il considera cel mai mare jucator al vremurilor lui, puncta pentru victorie.

08.06.1922 Iugoslavia – Romania 1-2 (la pauză 1-1).

Au marcat: Sifer (penalty) / Ronnay , Guga.

Echipa Romaniei: Ritter – Szilagy, Hirsch – Jakobi, Honigsberg, Zimmermann – Guga, Frech, Schiller, Ronnay, Auer. Antrenor: Teofil Moraru

Stadion: „SK Jugoslavija”, Belgrad.

1924: S-a născut la Soroca, în Basarabia , poetul, membru al Mișcării Legionare, Alexandru (Șura) Bogdanovici, fost deținut politic în timpul regimului de dictatură comunistă; d.15 aprilie 1950, Pitești.

În 1947 s-a înscris la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, a urmat cursul de actorie al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din același oraș, înscriindu-se și student la Universitatea ieșeană.

Deținut politic în numeroase rânduri, în toamna lui 1948, în vreme ce era închis la Suceava, Bogdanovici a început să vorbească despre reeducare, dar nu în sensul ei violent, de mai târziu, ci sub forma unei deziceri formale de crezul legionar și înlocuirea acestuia cu idealurile comuniste.

Deși originile acestei idei rămân până astăzi necunoscute, intențiile lui Bogdanovici erau pragmatice, el vizând eliberarea înainte de termen și îmbunătățirea tratamentului deținuților, în condițiile în care mulți dintre cei care se opuseseră regimului ajunseseră deja după gratii.

Reeducarea în viziunea lui Bogdanovici includea intonarea cântecelor comuniste de propagandă și discutarea literaturii marxiste, însă majoritatea deținuților s-au opus acestei inițiative, luând-o în derâdere. A murit în închisoarea Pitești, ca victimă a reeducării , acțiune inițiată de el însuși, călcat în picioare, fără apă, incapabil să își mai controleze sfincterele și suferind halucinații.

1926: S-a născut la Iași, compozitorul român Anatol Vieru, pedagog și teoretician reprezentativ al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea; d.8 octombrie 1998, București.

A studiat muzicologia și compozi Paul Constantinescu și Constantin Silvestri. Ulterior și-a continuat studiile la Conservatorul din Moscova (1951–1954) cu muzicianul și compozitorul armean Aram Haciaturian . În 1978 a susținut, în Cluj, teza de doctorat în Muzicologie De la moduri, spre un model al gândirii muzicale intervalice. A fost cadru didactic la catedra de Orchestrație și mai târziu la catedra de Compoziție ale Conservatorului din București, unde a parcurs toată ierarhia universitară. A fost invitat să susțină lecții și conferințe la universități din SUA, Canada, Israel, Geneva etc.

A compus peste 120 de lucrări de toate genurile, între care șapte simfonii: Oda tăcerii, La un cutremur, M. Eminescu, Exodus, Anul soarelui; opt cvartete pentru coarde; muzică de film: Când primăvara e fierbinte, Ciucurencu, Procesul alb, Brâncuși la Târgu-Jiu, Soarele negru, O sută de lei, Felix și Otilia, Marele singuratic, Întoarcerea lui Vodă Lapușneanu; numeroase concerte și piese de muzică corală, cu sau fără orchestră: Miorița (oratoriu), Scene nocturne (pe versuri de Federico García Lorca), Vocale (pe versuri de Giuseppe Ungaretti), Daniil și multă muzică de cameră.

1930: Parlamentul îl proclama pe prințul Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, rege al României, sub numele de Carol al II-lea. 

S-a incheiat astfel prima domnie a regelui Mihai I (inceputa la 20.07.1927, începută după decesul regelui Ferdinand I, și desfășurată sub tutela unei Înalte Regențe).

Principelui moștenitor Mihai i se conferea titlul de “Mare Voievod de Alba Iulia ”.

1935: S-a născut la Dumitrești, Râmnicu Sărat/Vrancea  scriitorul și jurnalistul disident anticomunist Victor Frunză; d. 27 iulie 2007, Aarhus, Danemarca.

A fost considerat unul din cei mai tenace luptatori impotriva comunismului din diaspora si un mare ziaristi din a doua parte a secolului trecut.

A urmat facultatea de ziaristică din București și facultatea de ziaristică a Universității „Lomonosov” din Moscova. A lucrat ca redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română. A fost profesor de jurnalism audio-vizual la Facultatea de Ziaristică în cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu” București. În 1978 a publicat prin intermediul agenției de știri Reuters o scrisoare critică la adresa regimului de dictatură din RSR.

Anchetat și apoi expulzat din țară în 1980, s-a stabilit, împreună cu soția și fiul său, la Århus, Danemarca. A înființat editura Nord, a editat revista de studii asupra fenomenului politic românesc Alergătorul de la Marathon. A publicat o seamă de lucrări politice și istorice, între care eseurile consacrate drepturilor și libertăților omului, Pentru drepturile omului în România, și ampla lucrare istorică consacrată comunismului românesc Istoria PCR.

După 1989, a revenit în România, unde a tipărit o ediție jubiliară a poeziilor lui Mihai Eminescu. Pe lângă publicațiile editoriale de mai sus, a fost autorul unor volume de versuri: Globul din stânga; proză: Privegheați lângă privighetori; proză turistică: Muzeu Sentimental; teatru: Marea gară nouă; istorie: Istoria stalinismului în România, Istoria comunismului în România. Cea mai recentă apariție editorială: Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru. A fost membru fondator al Alianței Civice, membru în Consiliul Național, membru al Senatului AC.

1936: Catastrofa din Cotroceni.

La a sasea aniversare a “Restauratiei”, spectacolul omagial dedicat lui Carol al II-lea, de pe platoul Cotrocenilor s-a transformat intr-o tragedie dupa ce o tribuna s-a prabusit.15 oameni au murit, alte sute au fost raniti. Presa a relatat ca in tribuna care avea capacitatea de 1.000 de persoane, au fost inghesuite 5.000.Ziua Restauratiei se sarbatorea la 8 iunie. Restauratia desemna revenirea pe tron a lui Carol al II-lea, care isi pierduse drepturile de succesiune la tron in 1926.

In scurt timp, un ziar titra O EDITIE SPECIALA DESPRE CATASTROFA DIN COTROCENI. Scurtul text scris cu litere foarte mari spunea ca la sarbatorirea zilei tineretului, din 8 iunie, s-au prabusit o peluza si o tribuna și că „sunt trei morti si peste 100 de raniti”.(Ulterior, numarul răniților a fost estimat în presa de la 150 la circa 600, internati în peste 15 spitale din Bucuresti).

1939: S-a născut la Fâșca–Vârciorog, Bihor,cântăreața de muzică populară și profesoară de limba latină, Florica Ungur; d. 4 august 2011, Oradea.

Florica Ungur a urmat Școala Populară de Artă, apoi a absolvit cursurile Universității din București, secția Limbi clasice (latină și greacă veche) și a fost profesoară de latină în liceu.

Interpreta a reușit să culeagă, să interpreteze și să înregistreze peste 150 de melodii de o valoare inestimabilă pentru sufletul românesc.

A înregistrat primul disc Electrecord în anul 1970, la vârsta de 31 de ani.

A mai înregistrat încă nouă discuri, cinci casete audio și un CD.

A colaborat cu mari orchestre, ansambluri și dirijori, a participat ca invitată la cele mai mari festivaluri de folclor din țară și din străinătate, a avut emisiuni și înregistrări la toate posturile naționale de televiziune.

1948: Prin Decretul prezidențial nr. 76/8 iunie 1948 privind transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române, Academia Română a fost desființată, înființându-se în schimb o instituție complet nouă, subordonată direct Consiliului de Miniștri, sub numele de Academia Republicii Populare Române. Decretul a intrat în vigoare a doua zi, 9 iunie. Conform prevederilor decretului, nu era vorba despre o transformare a fostei academii, în prevederile decretului neexistând nicio clauză care să prevadă o continuitate între cele două instituții.

La 12 august al aceluiași an, a fost publicat și Statutul de organizare și funcționare a Academiei RPR. A fost organizată în șase secțiuni și 25 de subsecțiuni, punând accent pe științele exacte și aplicate și marginalizând științele socio-umane. În art. 3 al decretului se specifica în mod expres: „Nu pot fi membri ai Academiei RPR persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului și reacțiunii, dăunând prin aceasta interesele țării și ale poporului”.

Au fost înlăturați 113 membri ai Academiei Române (26 titulari, 58 corespondenți și 29 de onoare), aceștia fiind epurați din secțiile Academiei Române. Între aceștia se aflau mari nume ale culturii și științei românești: Lucian Blaga, Ioan A. Bassarabescu, Mihai Codreanu, Adrian Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Bănescu, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Scarlat Lambrino, Alexandru I. Lapedatu, Ioan Lupaș, Constantin Marinescu, Ștefan Meteș, Ion I. Nistor, Petre P. Panaitescu, Zenovie Pâclișanu, Radu R. Rosetti, Teofi l Sauciuc-Săveanu, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Nicolae Bagdasar, Petre P. Negulescu, Ion Petrovici, Constantin Rădulescu-Motru, Grigore Tăușanu, Simion Mehedinți, Mihai David, Vintilă Mihăilescu, Nicolae Al. Rădulescu, Gheorghe Ionescu-Sisești, Victor Bădulescu, Mircea Cancicov, Ion I. Lapedatu, Ion Rădu

Noua listă cuprindea o serie de nume noi, ale unor personalități, multe dintre acestea niște nulități al căror singur merita fost faptul că erau legate de Partidul Comunist,printre aceștia numărându-se Mihai Roller, Nicolae Profiri, Simion Iagnov, și alții.

1964: S-a parafat la București Acordul din 30 noiembrie 1963 privind realizarea și exploatarea Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier, pe fluviul Dunărea, publicat în Buletinul Oficial nr. 7/8 iunie 1964, dată la care a intrat în vigoare.

1967: A decedat  la Iași, poeta română  Otilia Cazimir (Alexandrina Gavrilescu); (n. 12 februarie 1884 in localitatea Cotu Vameş, judeţul Neamţ).

A debutat în anul 1912 în revista Viaţa românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicaţia Însemnări ieşene.

Cel dintâi volum de poezii, Lumini şi umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura ” Viaţa Românească ” , urmează volumul de versuri „ Fluturi de noapte” , Editura „Cartea Românească”, 1927, carte premiată de Academia Română şi de comitetul ” Femina Vie- Heureuse” de la Paris, cu premiul Femina.

A colaborat cu publicaţiile Însemnări ieşene, Adevărul literar şi artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iaşul nou, Iaşul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica şi altele.

Între anii 1937 – 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă şi sovietică.

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă şi sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ş.a.).

A  primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937), Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), Ordinul Muncii (1954), cl. I (1964).

1972: S-a născut la Arad , muzicianul Adrian „Baciu” Igrișan, solistul trupei Cargo.

A cântat de la vârsta de 13 ani, inițial la baterie, un an mai târziu începându-și activitatea ca vocalist, de atunci urmând aproximativ 22 de ani de studii canto și tehnici vocale, fiind autodidact. Cântă și la chitară, bas, clape și altele, însă abilitățile de instrumentist nefiind perfecționate, se axează în special pe compoziție.

A debutat cu trupa de cartier, ABIS, în 1992, a intrat pe postul de vocalist în trupa Sibiană RIFF, cu care a participat la Festivalul Internațional Rock ’92 de la Arenele Romane din București, alături de toate marile nume din rock-ul românesc, iar în 1994 înregistrat la Cluj, împreună cu trupa RIFF albumul Doi străini, care include 12 piese.

În 1995, a părăsit trupa RIFF, după ce a cântat împreună cu Cargo într-un concert de susținere pentru Ovidiu Ioncu Kempes care suferise un accident de motocicletă; după acest concert, a rămas în trupa Cargo pentru a-l suplini pe Kempes până la refacerea acestuia, iar după ce acesta s-a refăcut îndeajuns pentru a reveni pe scenă, a rămas pe post de vocea a 2-a și chitarist-armonie.

În 2003, Kempes a plecat în Australia, iar Baciu a rămas vocalist principal al trupei. În anul 2007 trupa Cargo, avându-l ca vocalist pe Adi Igrișan, a înregistrat 22 de piese pentru albumul aniversar XXII.

1990: A aparut primul numar al revistei “Romania Mare”, sub conducerea lui Corneliu Vadim Tudor.

1992: S-a deschis piaţa valutară în România.

1992: Parlamentul României a adoptat, în şedinţa comună a celor două Camere, Legea privind alegerea preşedintelui României.

1999:A fost publicată „Declaraţia de la Cluj”, semnată de mai mulţi intelectuali ardeleni, care s-au pronunţat pentru iniţierea unor dezbateri publice despre perspectivele unei autonomii administrative – pentru Transilvania şi Banat, cu adunări legislative regionale care să reprezinte în viitor o alternativă reală la modelul statului centralizat.

2001: Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Codului Penal, prin care abroga articolul 200, referitor la relaţiile homosexuale.

2007: Filmul „California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu a obţinut un premiu special la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Ibiza, desfăşurată între 29 mai şi 7 iunie.

Foto: Cristian Nemescu, regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic, nascut pe 31 martie 1979,  si decedat la numai 27 de ani intr-un groaznic accident de masina pe 24 august 2006 alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu (28 de ani)si si taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).

Cristian Nemescu a terminat Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 2003. In putinii sai ani de viata, Cristian Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York( pentru Poveste la scara C), Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. Filmul „California Dreamin” a primit in mai 2007 premiul „Un certain regard ” la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.

La 28 mai 2007, președintele României  i-a acordat  post mortem printr-un decret, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești”.

2007: Comisia Juridică şi pentru Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat, la Paris, raportul elaborat de Dick Marty privind închisorile CIA.

Raportorul special al Consiliului Europei, Dick Marty, a dezvăluit că în Polonia şi România au existat centre de detenţie ale CIA între 2002 şi 2005, cu acordul preşedinţilor celor două ţări.

2007: Actorul Adrian Pintea a murit la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese internat din cauza unor probleme grave de sănătate. A interpretat roluri memorabile în filmele: „Iancu Jianu, zapciul”, „Pădureanca”, „Iancu Jianu, haiducul”); (n. 9 octombrie 1954).

2008: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din localitate.

Foto: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan (stânga) şi Patriarhul Daniel (dreapta).

Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei  rămasese vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Un prim moment din cadrul acestei ceremonii a fost citirea gramatei patriarhale de întronizare, de către Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal şi secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A urmat apoi cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care s-a referit la misiunea noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

 2014: A decedat în Italia, actrița italiană de origine română Veronica Lazăr; (n. 16 octombrie 1938, București).

A debutat în filmul lui Bernardo Bertolucci, Ultimul tango la Paris (1973), apărând apoi în filme ca Luna (1979), Cerul ocrotitor (1990) sau Besieged (1998).

Lazăr este probabil cunoscută mai ales  pentru rolul demonicei Mater Tenebrarum din filmul lui Dario Argento, Inferno (1980). 
S-a căsătorit cu actorul italian Adolfo Celi în 1966 cu care a avut  doi copii: regizorul Leonardo Celi și actrița Alessandra Celi.

Ultimul său rol a fost în filmul lui Bertolucci, ”Eu și tu”, în 2012.

2016: A încetat din viață istoricul și criticul literar Henri Zalis, prozator, memorialist și traducător;  (n. 21 mai 1932, București ).

S-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din București (1951-1955), unde l-a avut ca model pe profesorul Tudor Vianu, care i-a insuflat pasiunea de a citi marile creații ale literaturii române și universale; îi va dedica ulterior o biografie interesantă și valoroasă.

A obținut titlul de doctor în filologie al Universității din București cu teza Aspecte și structuri neoromantice (1973). După absolvirea facultății, a lucrat ca redactor (1955-1958) și corector (1959-1962) la revista Gazeta literară, bibliotecar (1963-1967), documentarist (1967-1972), redactor (1973-1979) și cercetător științific la Biblioteca Centrală Universitară din București (1979-1987)

A urmat stagii de specializare în Franța (1979; 1980) și Elveția (1981; 1991). S-a pensionat în anul 1987.

2020: A decedat la București, actorul și cântărețul român Costin Mărculescu; (n. 29 iunie 1969, Craiova.

A debutat in televiziune in anul 1984, la vârsta de 15 ani, în doua piese TV “Misiune speciala” si “Ecaterina Teodoroiu”, iar in Cinematografie in 1985 in filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard langa debarcader”, in 1986 a avut sansa sa fie distribuit in cel mai bine vandut film romanesc din istorie, in regia lui Nicolae Corjos, celebrul “Liceenii” alaturi de Stefan Banica Jr., Oana Sarbu, Mihai Constantin, etc.

A absolvit Academia Nationala de Teatru si Film I.L. Caragiale promotia 1989 – 1993. A fost invitat in sute si sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune in calitate de actor sau cantaret. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.

A colaborat cu mai multe Teatre sustinand peste 2000 de spectacole in tara si in strainatate jucand impreuna cu mai multi actori ca Florin Piersic, Misu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Radulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, etc.

La 30 mai 1999 a pus bazele Scolii Artistice de Modelling si Dans Sportiv Compania de Manechine si Fotomodele Costin Marculescu.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Teodor Stratilat

Sfântul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea.

A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor.

Dupa cinci zile de temnita, a fost rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi.

Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei.”

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat.

Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor.

Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor.

Dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi.

Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei.”

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat.

Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor.

Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/08/o-istorie-a-zilei-de-8-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. Cinemagia.ro;
11. CreștinOrtodox.ro.
12. http://www.historia.ro

Publicitate

ZIUA DE 6 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 iunie în istoria noastră

1660: A decedat la Oradea, principele Gheorghe Rakoczy al II-lea (n.30 ianuarie 1621, Sárospatak).

Era fiul lui Gheorghe Rákóczi I si al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatalui sau. La 3 februarie 1643 s-a casatorit cu Sofia Báthory de Simleu.

La urcarea pe tron (octombrie 1648), si-a exprimat ambitia asupra tronului Poloniei. In vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii condusi de Bogdan Hmelnitki si cu domnii Moldovei si Țării Românesti, Vasile Lupu si Matei Basarab.

La urcarea pe tron (în octombrie 1648), si-a exprimat ambiția de a urca pe tronul Poloniei. In vederea atingerii acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii condusi de Bogdan Hmelnitki si cu domnii Moldovei si Țării Românesti, Vasile Lupu si Matei Basarab.

A fost Principe al Transilvaniei în perioada 19 februarie 1642 – 6 iunie 1660.

 1716: Domnul muntean Stefan Cantacuzino a fost ucis la Constantinopol, împreună cu tatăl său, învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino, în noaptea dintre 25-26 mai/6-7 iunie 1716 .

Corpurile lor au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali.

Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia.

Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu.

Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino.

Domnul muntean Stefan Cantacuzino (n. ~1650), a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700) si a fost autorul unei „Istorii a Ţării Româneşti” (neterminată), în care susţinea, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei.

Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714, până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean, înainte de instituirea domniilor fanariote.

În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia.

Ștefan a actionat in secret de partea  habsburgilor, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Ștefan a fost mazilit, ridicat din București de un capugiu si trimis de Poartă.

Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat, că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan a fost  înlocuit cu Mavrocordat, pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol ramasese chezășie.

1835: S-a născut generalul Ştefan Fălcoianu (fost şef al Statului Major în Războiul de independenţă al Romaniei /1877-1878), matematician şi istoric.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București (1856), apoi cursurile Școlii Imperiale de Aplicații de Stat Major și ale Școlii Politehnice din Paris, fiind atașat pe lângă Statul Major al Armatei Franceze. Întors în țară, a fost șef de cabinet al ministrului de Razboi, profesor la Școala Militară de Ofițeri, ajutor al șefului Direcției Stabilimentelor de Artilerie, șef de stat major al Diviziei 1 Militare Teritoriale, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice, director general al Poștelor si Telegrafului. 

În timpul Războiului de Independență a revenit în rândurile armatei fiind director general al Administrației Centrale a Ministerului de Război, apoi șef al Statului Major al Armatei Române de Operații. În anul 1883 a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Ca șef al Marelui Stat Major și ministru de Război (1884–1886), a avut un rol semnificativ în perfecționarea sistemului de apărare a Romaniei, în elaborarea și aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare, în elaborarea și aplicarea Legii asupra administrației militare, înființarea celor patru corpuri de armată în locul diviziilor militare teritoriale, demararea lucrărilor pentru Cetatea Bucureștilor și a regiunii fortificate Focșani –Nămoloasa–Galati, înființarea Consiliului Superior al Armatei, înființarea Comitetului Consultativ de Stat Major, adoptarea Decretului de organizare a Marelui Stat Major perfecționarea instrucției și a pregătirii de luptă. Opera vieții sale rămâne Școala Superioară de Război, astăzi Universitatea Naționala de Apărare, înființată la 8 august 1889, unde el însuși a oficiat.

A fost și fondator al revistei România Militară, a scris Istoria razboiului din 1877–1878, ruso-româno-turc, concepută și predată sub formă de lecții la Școala Superioară de Război.

A fost membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române în mai multe rânduri între anii 1886 şi 1899 (m. 1905). NOTĂ: Unele surse dau naşterea sa la 6 martie 1835.

1849: La solicitarea Curții de la Viena, trupele țariste au intrat  în Transilvania și Ungaria, pentru a înăbuși revoluția declanșată la 1848.

1858: Caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, consfinţea prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţii ruşi, în sudul Basarabiei, care fusese retrocedată de Rusia principatului Moldova, prin Tratatul  de la Paris (1856), încheiat  în urma înfrângerii Imperiului Țarist în Războiul  Crimeei (1853-1856).

1865: La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delicvenţilor.

1883: A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul român Ciprian Porumbescu; (n. 2/14 octombrie 1853).

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta  „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brasov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a carui muzica este astăzi in Albania imnul național „Hymni i Flamurit . De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei Culori ”.

 Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la  Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea sa, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara   la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

1884: În România a fost adoptată, pe baze cenzitare,o nouă Lege electorală.

” Fiecare candidat avea un buletin de vot pe care era înscris numele său. Alegătorul se prezenta la vot cu o carte de alegător. Președintele biroului tăia unul dintre colțurile cărții de alegător, ca dovadă că acesta s-a prezentat la vot și îi înmâna apoi alegătorului câte un buletin de vot al fiecărui candidat și câte un plic din hârtie destul de groasa, cu care acesta trecea singur în camera secretă.

Alegătorul introducea buletinul îndoit drept în patru în plic, îl lipea și apoi îl da președintelui care îl introducea țn urnă. Erau excluse de la vot persoanele supuse vreunei protecțiuni străine, servitorii carii priimescu simbrie, interdicții, faliții nereabilitați sau acei ce vor fi fost osanditi la pedepse aflictive și infamante sau numai infamante”.

Corpul electoral era împărțit în trei colegii pentru Camera Deputaților și două colegii pentru Senat. […]

1888: Savantul român Dr.Victor Babeș a inițiat la București primele campanii de vaccinări antirabice.

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854,Viena – d. 19 octombrie 1926, București),  a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893.

1894 (6/18 iunie): S-a născut la Seliște, jud Arad, Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1968).

A urmat Școala normală de stat din Arad (1909–1912), unde a studiat Muzica cu profesorul Matyas Zoltai, la absolvire primind și un certificat oficial de muzică. A fost învățător într-un sat lângă Budapesta, apoi înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. 

A fost luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani. În 1920, mobilizat la Cluj, a intrat la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde a studiat cu profesorii A. Bena, Herman Klee. A continuat studiile la Conservatorul de Stat din Praga, cu Vítězslav Novák, Otakar Ostrčil, Vaclav Stephan, absolvind în 1922. A obținut Premiul II la concursul de creație „George Enescu” (1922, 1923 cu Suită de dansuri populare românești pentru pian). A fost maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători Deva, unde a început să culeagă folclor, din zona Devei și Lipovei; profesor la Conservatorul municipal din Timișoara și dirijor al corurilor bărbătești Doina și Banatul, continuând să culeagă folclor din zona Hunedoarei; dirijor al corului mixt Crai nou din Timișoara, director al Operei din Cluj–Timișoara; dirijor la Corala Banatului.

În 1946 s-a înființat Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde a fost profesor de Armonie și contrapunct, de Compoziție, rector (1949–1950). Din 1950 a fost profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București și director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner, iar din 1957 a devenit membru, apoi membru executiv, la The International Folk Music Council din Londra.

A compus operă: Năpasta, după piesa lui  I.L. Caragiale (1928, Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român al Operei Române din București; Premiul I „George Enescu” pentru Divertisment rustic), Horia, Păcală, Constantin Brâncoveanu; lucrări simfonice: Petrecere populară, Divertisment rustic, Divertisment sacru, Rapsodia bănățeană, Dansuri simfonice: Ce aude Murășul; muzică de film: Mitrea Cocor și Monografia muzicală a comunei Belinț (90 melodii cu texte culese, notate și explicate).

1899: S-a născut  la Timișoara, scriitorul român de origine germană, Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter); (m. 18 decembrie 1989, Timișoara).

Inițial poet de limba maghiară, ulterior scriitor de limba germană, traducător, originar din Banat. Limba prin care a pătruns în lumea literaturii și a științelor a fost maghiara. A citit din literatura modernistă în publicația Nyugat (Vest), din literatura de avangardă în special de revistele A Tett (Acțiunea) și Ma (Astăzi), alături de publicații în limba germană, ca Der Sturm (Furtuna). În 1917 devenise un contribuitor regulat la revista Ma, la Budapesta. 

A studiat la Universitatea din Budapesta, devenind una din figurile principale ale cercului lui Kassák, talentul său fiind remarcat de editorii și contribuitorii Nyugat. După revoluția din 1919 din Ungaria, s-a întors la Timișoara, de curând devenită parte a României, unde lucrat ca editor al unor ziare social-democrate, publicate în germană și maghiară.

În 1922, s-a alăturat din nou cercului Ma, acum în Viena, contribuind cu poezii, traduceri și chiar cu două eseuri: Vázlat: Társadalom, művész, művészet (Schiță: Societate, Artist, Artă) și Dogma, szkepszis, konstrukció (Dogmă, Scepticism, Construcție). În 1926 încetat să mai scrie poezie în limba maghiară, și-a modificat semnătura, din Reiter Róbert, poet maghiar, în Robert Reiter, jurnalist german.

După câțiva ani a reînceput să scrie poezie, dar în limba germană, sub pseudonimul Franz Liebhard (numele unui prieten decedat), devenit celebru printre cititorii din România. A fost redactor, apoi redactor-șef al Banater Deutsche Zeitung. A publicat traducerea în limba germană a cuoscutei balade populare românești Miorița.

În ianuarie 1945, Reiter a fost deportat în Uniunea Sovietică, într-un lagăr de muncă forțată, până în 1948.

Din scrierile sale: Schwäbische Chronik, Menschen und Zeiten Aufsätze und Studien, Banater MosaikBeiträge zur Kulturgeschichte.

1906: S-a deschis, în Bucuresti, la aniversarea  împlinirii a 40 de ani de la venirea regelui  Carol I pe tronul  țării,“Expoziția generala română”.

Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume.

La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman.

Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei.

Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii.

Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor.

La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

1906: S-a născut chimistul George Petru Spacu, membru al Academiei Române; (d. 30 martie 1995).

1917: S-a nascut la Turda,  scriitorul, gazetarul, avocatul, omul politic ţărănist (membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului) si lider al Partidului National Taranesc crestin-Democrat, Ion Ratiu.

A locuit la Londra din 1940 si  s-a repatriat în ianuarie 1990, dupa caderea regimului comunist.

A candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1990; (m. 2000).

A încetat din viață la Londra, la data de  17 ianuarie 2000.

1930: Restaurația carlistă. Prințul Carol al II-lea s-a reîntors în țară, intrând ilegal, cu pașaport fals. Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, fusese scos din linia succesorală în 1926 (6/7 iunie). Carol al II-lea a fost proclamat rege după două zile de la intrarea in țară, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I.A devenit Regele Carol al II-lea în urma demisiei Consiliului de Regență și a Guvernului, proclamată de Parlament.

 Prințul Carol a purtat negocieri cu Iuliu Maniu, căruia i-a promis să renunțe la relația cu amanta sa Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care  adoptase numele de Nicolae Lupescu.

Ea fusese inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu. Carol a adus-o însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă a exilat-o pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat.

Foto: Elena Lupescu și Carol al II-lea

Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda.

Carol a influențat cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea  dictaturii regale.

  1932: În România, se formează un guvern naţional-ţărănesc în frunte cu Alexandru Vaida-Voievod.

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.

Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susţinător al drepturilor românilor transilvăneni.

După Unirea Transilvaniei cu România şi fuziunea membrilor Partidului Național transilvănean cu ţărăniştii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanţi ai noului Partid Naţional Ţărănesc.

1939: S-a născut în comuna vrânceană Sihlea, istoricul ieşean Gheorghe Buzatu, fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004 din partea Partidului România Mare si coordonator al prestigioasei colecţii „Românii în istoria universală”, care a ajuns la peste 140 de volume; (m. 2013).

 Absolvent al  al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie.

A studiat  în marile arhive din SUA, Anglia, Federaţia Rusă, aducând acasă adevărate comori ale istoriei românilor interferată cu mersul civilizaţiei şi ştiinţei universale. Este autorul   importantelor lucrari:  Românii în arhivele Americii; Românii în arhivele Kremlinului; Românii în scrieri şi documente străine.

Activitatea sa ştiinţifică a fost apreciată şi răsplătită din plin,  fiind de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, al Premiului de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele.

1940: S-a născutla București, artistul plastic Şerban Gabrea, autorul unor remarcabile lucrari de pictură, grafică, gravură şi tapiserie; d. 2 aprilie 2023,la Bad Nauheim, Germania. Este  fratele regizorului de film Radu Gabrea.

A executat numeroase lucrări de artă monumental-decorativă în țară și străinătate, printre care se numără tapiseria pentru Aeroportul internațional Otopeni–București, al cărei co-autor a fost împreună cu Florin Ciubotaru, a marii tapiserii Teatrul lumii de la Teatrul Național din București, una dintre cele mai mari tapiserii din lume (7,5 X 22 metri), realizată pe parcursul a 10 ani (1969–1979), tapiseriile din colecția Academiei Române din Roma, a Institutului The Liberty of Congress din Washington, a Muzeului orașului Groningen, în colecții de stat și particulare. În 1979 s-a stabilit în Germania.

A avut numeroase expoziții de grafică, pictură și sculptură în Germania, Franța, Italia, Austria, Polonia, Brazilia, Uruguay, Argentina, Chile. Din 2015, s-a stabilit la Modena, în Italia. A scris proză, ficțiune, memorialistică și poezie în limba română.

1942: Statele Unite ale Americii au declarat război României și Bulgariei. Declarația de război a avut consecințe imediate: bombardierele americane au atacat instalațiile petroliere de pe Valea Prahovei, iar apoi bombele s-au abătut și asupra Bucureștiului. Acesta a fost singurul război din istorie în care România și Statele Unite ale Americii au luptat ca adversari.

1944: S-a născut Mariana Vartic (având la naştere numele Maria-Ana Lungu), critic, istoric literar, prozator, dramaturg şi traducător.

1944: S-a născut la Crăcăoani, Neamț, clericul ortodox  Calinic (Constantin) Argatu. În fapt, s-a născut pe 4 iunie 1944, la Cracăul Negru, în județul Neamț, dar părinții săi, Elena și Haralambie, nu i-au putut înregistra certificatul în ziua în care se născuse, ci două zile mai târziu, pe 6 iunie.

În legislatura 1990-1992 a fost deputat de Argeș din partea FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Calinic Argatu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Republica Polonia, Statul Israel, Republica Argentina, Republica Coreea și Canada.

În prezent este arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2006. În anul 1964 a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anul 1964, episcopul Teofil Herineanu l-a hirotonit preot al parohiei Tioltiur, deși avea doar 20 de ani și nu absolvise studii superioare, iar în 1966 l-a mutat în parohia Inău. A finalizat cursurile universitare la Institutului Teologic Universitar din Sibiu, în anul 1968. La 31 decembrie 1972 a fost tuns în monahism.

A fost stareț al Mănăstirii Sinaia, al Mănăstirii Cernica, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, mutându-se la Mănăstirea Curtea de Argeș. În 1990 a fost ales episcop al nou înființatei Episcopii a Argeșului și Muscelului. Odată cu ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de arhiepiscopie, a devenit arhiepiscop (2009).

În legislatura 1990–1992 a fost deputat de Argeș din partea FSN. A publicat 14 volume. În anul 2007, Calinic Argatu a fost deconspirat ca fost colaborator al Securitații, cunoscut cu numele de cod „Zamfir”.

 1946: S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; (m. 18 mai 2007).

A  lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie,  datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi la Radio .

1954: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Craiova al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Craiova îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara).

1960: Atleta româna Iolanda Balas a stabilit  la Bucuresti, un nou record mondial la saritura in inaltime: 1,85 m.

A depășit recordul mondial de 14 ori și a fost multipla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale, reușind să ridice standardul la săritura în înălțime, de la 1,70 la 1,91 metri.

1961: La Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama, Valeriu Bularca  castiga primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român.

1982: S-a născut la Pitești, atletul  român Marian Oprea, campion la  triplu salt,  câștigator al  medaliei de argint la Jocurile Olimpice din 2004. Cel mai bun record al sau  a fost  de 17,81 metri.

A cucerit prima medalie la Campionatul mondial de atletism la  juniori în anul  2000, câștigând aurul cu un salt de 16,41 m.

A câștigat de asemenea medalia de bronz la triplu salt, la Campionatele Mondiale de Atletism din 2005 de la Helsinki, precum și la Campionatele  Europene de Atletism în Gothenburg (2006).

1987: S-a dat în folosinta Pasajul Unirea din centrul Bucurestiului, cel mai mare pasaj rutier subteran din tara, cu o lungime de 900 m, din care 600 acoperiti.

1988 : A încetat din viață la București, Gheorghe Eminescu, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu).  ( n.1 iunie 1895, Mizil ).

Militar și istoric, a fost deținut politic de regimul comunist.

1991: A murit poetul şi prozatorul român Gheorghe Pituţ; (n. 1940).

A scris printre altele și ”Călătorie în Uriaş”.

În cinstea sa are loc Festivalul de poezie „Gheorghe Pituţ” din Beiuş, iar în Beiuş şi Oradea există străzi numite în cinstea sa. A fost fratele interpretei de muzică populară Viorica Flintaşu.

2003: Premierul român Adrian Năstase şi premierul ungar Peter Medgyessy au inaugurat un nou punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări, la Urziceni – Vallaj.

2008: A murit muzicologul Jean (Ion) Barnea, fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română; (n. 1924).

2012: Organizația International Rugby Board a inclus în Hall of Fame echipa României de rugby din 1924, cea care câștigase prima medalie olimpică pentru țara noastră.

2012: Prințul Charles, moștenitorul Coroanei marii Britanii face o vizită privată în România, fiind salutat de președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta.

 2013: A decedat poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc; (n. 1 februarie 1935, la Fetești, Ialomița).

Isi petrece copilaria si adolescenta la Constanța, unde urmeaza scoala primara (194l-l945), gimnaziul (1945-l948) si, cu intreruperi, studiile liceale (1948-l964), luindu-si bacalaureatul la Liceul „Mircea cel Batrin” (1964).

Absolvent al Scolii de Literatura „Minai Eminescu” (1952-l954, fiind coleg de promotie cu N. Labis, Gh. Tomozei, . Gheorghe, FI. Mugur, L. Raicu, R. Cosasu, Doina Salajan. Doina Ciurea, St. Luca), si al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1964-l970). Lucreaza (avind un „statut incert”) la ziarul Dobrogea noua (1957-l960), unde va deveni redactor (1960-l966).

Redactor-sef adjunct si secretar general de redactie (1966-l974), redactor de rubrica (1975-l982), apoi secretar responsabil de redactie la revista Tomis, unde semneaza, alaturi de altii, cronica literara.

Debuteaza cu versuri (Trec printre frasini) la Tinarul scriitor (1953), iar editorial cu o antologie din creatia poetilor si prozatorilor dobrogeni de azi (in colab. cu Nicolae Motoc Porumbescu) -Secvente marine (1966).

Versuri de inspiratie marina in Ceasul umbrei (1969), Elementele (1974), Poem scris pe suflarea pamintului (1975), Erezii marine (1980) si un roman de dragoste, in maniera lui Carnii Petrescu -Golful salbatic (1977).

Colaboreaza cu versuri la Ramuri, Viața Românească, Luceafărul, România literară, Săptămîna, Tomis etc.

2013: Sportivii români au câștigat 24 de medalii de aur, 12 medalii de argint și 8 medalii de bronz la cea de-a V-a ediție a Campionatului Mondial de Karate WUKF, desfășurat la București, plasând România pe primul loc în clasamentul național.

2016: A murit prozatorul, eseistul și criticul literar român Mihai Dragolea; (n. 13 februarie 1955). S-a născut la Petroșani și s-a stabilit în Cluj-Napoca în anii studenției, începând să scrie articole de critică și eseistică în revista locală a studenților Echinox, în care a debutat în 1976.

În 1980, a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După anul 1990, a devenit redactor la secția de emisiuni culturale a TVR Cluj și, timp de câțiva ani, a predat la secția de jurnalism a Universității Babeș-Bolyai.

În 1998, a obținut doctoratul în filologie cu teza Literatura fragmentară,publicată în același an cu titlul Arhiva de goluri și plinuri. Tot spre finalul deceniului a renunțat la scrierea textelor critice și a început publicarea de volume în proză.

A murit în orașul natal, Petroșani, în care se retrăsese în urmă cu câțiva ani.

2021: Gimnasta română Larisa Iordache câștigă medalia de aur la bârnă la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Cairo (Egipt).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ilarion cel Nou

Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut in jurul anului 773, din părinți drept-credincioși.

S-a calugarit la vârsta de 20 de ani, la Manastirea Xirochipiu, din Constantinopol.

Pleaca la Manastirea Dalmat si ajunge staretul acesteia.A fost ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul si urmatorul vietii Sfantului Ilarion cel Mare, al carui nume cu cinste l-a purtat.

In anul 813 Ilarion l-a certat pe imparatul Leon Armeanul (813-820) pentru ca nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri.

Leon Armeanul a fost omorat cu sabia de propriile lui garzi, in locul din biserica in care el a aruncat icoana Mantuitorului la pamant.

Dupa moartea acestuia, la conducerea imperiului vine imparatul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care ii elibereaza pe toti cei care patimisera in temnite din cauza luptei impotrica sfintelor icoane.

Cand pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teofil (829-842), Sfantul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, pana cand la putere a venit binecredincioasa imparateasa Teodora (842-856), care a reintrodus icoanele in Biserica si a permis convocarea unui sinod in martie 843, la Constantinopol.

Hotărârile acestui sinod sunt citite in Biserică, în prima duminică din postul Sfintelor Paști, numită de atunci Duminica Ortodoxie.

Sfantul Ilarion cel Nou a revenit la Manastirea Dalmat si a trecut la cele vesnice la varsta de 70 de ani.

CITIȚI ȘI :

O ISTORIE A ZILEI DE 6 IUNIE. VIDEO

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. Cinemagia.ro.;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. referatele.com. ro.

ZIUA DE 5 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 5 iunie în istoria noastră

1419 : Regele Sigismund a emis o diplomă prin care confirma dreptul negustorilor din Brașov de a trece prin Ținutul secuilor spre Moldova (Moldowe) cu mărfurile lor. comitelui secuilor din Transilvania  Negustorii din Transilvania au primit un important privilegiu comercial din partea regelui Ungariei

Diploma dată de regele Sigismund comitelui secuilor, menționa ca negustorii din Brașov să nu fie împiedicați să treacă munții cu obiecte din fier și alte mărfuri. „Porunca lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, către secuii din scaunele Sebsy și Kysdy, la cererea judelui Valentinus, a notarului Johannes din Brașov (Brassou), a lui Johannes de Cristian (Keresthyenfalwa) și a lui Thomas de Codlea (Cydino), să respecte privilegiul comercial al brașovenilor privind libera trecere prin ținutul secuilor în relațiile comerciale cu Moldova (Moldowe). Michael, comitele secuilor este însărcinat cu supravegherea executării poruncii”.

Poziția geografică pivilegiată a contribuit enorm la dezvoltarea comerțului orașului Brașov cu țările române vecine.

Statut de breaslă 1589 (colecția Muzeului de Istorie)

Brașovul fiind o așezare autonomă, activitățile sale comerciale și meșteșugărești permiteau organizarea în bresle, adică în oraganizații care să deservească scopul meșterilor cu meserii de același tip, privitoare la apărarea intereselor comune.

Prima atestare documentară a prezenței breslelor brașovene apare în secolul al XV-lea odată cu afirmarea existenței produselor finite create în anumite meserii. Breslele aurarilor și argintarilor sunt menționate în secolul al XVI-lea.

1446: Dieta Ungariei  întrunită la Rakos, lângă Buda, îl  alege pe Iancu de Hunedoara guvernator al Ungariei (“Regni Hungariae Gubernator generalis”).

A deţinut această funcţie concomitent cu cea de comite al Timişoarei şi ban al Severinului.

Iancu de Hunedoara (n. cca.1407  – d. 11 august 1456, Zemun)

1456: La aceasta data a avut loc “Închinarea de la Vaslui”;  

 Marea adunare a Moldovei, convocata de  voievodul Petru Aron (Petru al III-lea Aron, domn al Moldovei între octombrie 1451 si februarie 1452; august 1454 si februarie 1455 si între mai 1455 si aprilie 1457), in frunte cu mitropolitul Teoctist si boierii țării, decid  in lipsa oricarui sprijin extern, accepatarea ultimatului sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul (sau Mahomed al II-lea, sultan intre 1444, 1444-1446 si 1451-1481), privind plata a unui tribut de 2000 de galbeni, ca pret al pacii cu otomanii.

Logofatul Mihu, este imputernicit sa duca Porții haraciul.

Sultanul va emite la 9 iunie 1456 un firman Yeni Derbent, care va pune capat stării de razboi între cele doua state și va acorda negustorilor din Cetatea Alba, dreptul de a face comerț cu Imperiul Otoman.

Acesta este considerat primul tratat moldo-turc, în care erau stipulate si privilegii pentru negustorii din Moldova.

1461: Prima incursiune a lui Ştefan cel Mare al Moldovei în Transilvania, ca  represalii asupra voievodului Sebastian de Rozgony, pentru ca luase la curtea sa pe  pe asasinul tatalui sau, Petru Aron.

Domnul Ştefan III-lea al Moldovei (Ştefan cel Mare).

După moartea lui Alexandru cel Bun, care domnise pe tronul Ţării Moldovei răstimp de 32 ani, au venit vremuri de cumpănă pentru Moldova.

În scaunul ţării urcă unul după altul diferiţi domnitori, lacomi de putere şi avuţie.

Tronul Moldovei seamănă mai degrabă cu o minge aruncată de partidele boiereşti de la o mlădiţă de os domnesc la alta.

Printre aceştia a fost şi Petru Aron care mişeleşte îl omoară pe Bogdan Vodă (tatăl lui Ştefan cel Mare), iar mai apoi şi pe partenerul său în acest complot, nepotul său Alexăndrel, astfel devenind domnitorul unic al Ţării Moldovei.

Dar nu i-a fost lungă domnia, pentru că în 1457 năvăleşte asupra lui ,“cu mulţime de oaste muntenească şi din ţară adunaţi”,  Ştefan, mai apoi numit “cel Mare“, fiul lui Bogdan al II-lea, ca să răzbune moartea tatălui său. Victoria a fost de partea lui Ştefan, şi acesta urcă pe tronul Moldovei la 14 aprilie 1457.

Pentru a-i închide toate drumurile lui Aron, Ştefan face o incursiune în Polonia în 1459 unde încheie Tratatul moldo-polon de la Overhelauti  prin care voievozii Rusiei mici şi ai Podoliei se obligau să nu permită lui Petru Aron să se apropie de graniţa Moldovei decît pînă la Smotric.

Aron însă a reuşit să părăsească Polonia în 1460, găsind adăpost în Transilvania, la curtea voievodului Sebastian de Rozgony.

Drept consecinţă Ştefan cel Mare înfăptuieşte la 5 iunie 1461 o primă incursiune în Transalvania.

Domnul Moldovei pradă în secuime ca represalii pentru că voievodul Sebastian de Rozgony luase la curtea sa pe Petru Aron pe care îl omoară abia în 1469 în timpul unei alte incursiuni.

1494: În Muntenia apare prima atestare documentară a Portarului, o dregătorie medievală care se ocupa de hotărnicirea moșiilor și de primirea soliilor la curte. Acest tip de dregătorie a apărut mai întâi în documentele moldovenești.

1779:  S-a născut carturarul iluminist ardelean Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog şi  inginer român, considerat fondatorul învăţământului în limba naţională din Ţara Românească; (d. 17 septembrie 1823). A tradus și a scris cărți în limba română. Prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti.

A fost promotorul ideii școlii românești, într-o vreme în care învățământul se desfășura în țările române în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, la 24 martie 1818 a început activitatea într-un local de la Sfântul Sava. Din prima generație de elevi ai săi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru,Daniel Tomescu, Simion Marcovici. Școala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu predare în limba română.

Aici au venit și copii de prăvăliași și copiii oamenilor de la marginea orașului, iar el i-a învățat cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă. În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu.

Colaborarea sa cu revoluționarii i-a atras mai târziu persecuții din partea autorităților. S-a întors bolnav în satul natal, Avrig, unde s-a stins din viață.

1859: S-a născut  marele actor si director de scenă român Constantin I. Nottara; (d.17 oct. 1935).

A participat, în 1912, la turnarea primului film artistic românesc, „Independenţa României”, regizat de Grigore Brezeanu, unde a interpretat rolul lui Osman Paşa

Nottara a avut o intensă activitate şi ca director de scenă şi profesor la Conservatorul dramatic din Bucureşti.

Printre elevii săi s-au numărat actori de renume: Tony Bulandra, Velimir Maximilian, Ion Manolescu, Maria Ventura, Maria Filotti, etc.

A fost tatăl compozitorului Constantin C. Nottara si una dintre personalităţile de seamă ale teatrului românesc.

1865 (5/17 iunie): România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris împotriva voinţei Porţii Otomane (care ar fi dorit ca aderarea să se producă concomitent cu a sa, considerând România parte integrantă a Imperiului).

Prin acest act, statul român s-a afirmat ca subiect de drept internaţional, alături de statele suverane

1865: Apare editata de Iosif Vulcan revista “Familia”.

 A fost editata la Pesta între 1865 – 1880 , apoi la Oradea, între 1880 – 1906. În paginile ei publicau personalităţi ale culturii române de-o parte şi de alta a Carpaţilor.

În revista „Familia” şi-a făcut debutul in 1866 Mihai Eminescu, cu poezia „De-aş avea…”, apoi cu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Iosif Vulcan avea să-i schimbe acestuia numele din Eminovici, în Eminescu.

George Coşbuc a trimis şi el primele inspiraţii către revista „Familia”, unde au fost publicate sub pseudonimul „Boscu”.

Revista publica materiale din cele mai diverse, de la literatură, critică şi istorie literară, la artă, istorie, ştiinţe naturale, biografii de oameni iluştri, folclor românesc, articole de călătorie, articole cu caracter moral şi în general articole de cultură. Revista milita deschis pentru unitatea spirituală a tuturor românilor.

Printre colaboratori au figurat Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron Densuşianu, Nicolae Densuşianu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Ion Pop-Reteganul precum şi mulţi alţi oameni de cultură.

Iosif Vulcan (n. 31 martie 1841, Holod, Bihor – d. 8 septembrie 1907, Oradea).

Varianta pentru sate a revistei „Familia” a fost revista „Şezătoarea”, apărută între anii 1875 – 1882.

Din 1926, Mihail Sadoveanu a publicat la Oradea a doua serie a revistei. Din 1965 şi până în prezent apa

 1871: S-a născut, la Botoşani,  istoricul, documentaristul, dramaturgul, enciclopedistul, omul politic, profesor universitar şi academician român, Nicolae Iorga. 

Marele critic George Călinescu spunea ca Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

A murit asasinat la 27 noiembrie 1940, la Strejnic (judeţul Prahova), asasinat de un comando legionar.

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999 şi Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dau ca dată a naşterii 5/17.I.1871; alte surse (www.bibliotecanicolaeiorga.blogspot.com) dau 6 iunie ca zi a naşterii, iar site-ul http://www.basilica.ro/ro/aniversari/18_iunie_1871.html , dă data de 18 iunie.

1884: Facultatea de medicina din Paris acorda titlul de doctor in medicina pentru Maria Cutzarida Crătunescu, prima femeie medic din România. Și-a luat doctoratul în medicină cu teza: Despre hidroreea și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin. Pentru a obține liberă practică în țară, și-a echivalat diploma din Franța trecând examenul cu cel mai mare calificativ, Magna cum laude.

S-a născut  la  10 februarie 1857 in  Călăraşi  și a  decedat  la  16 noiembrie 1919.

Prima femeie medic din România a fost o militantă feministă, a înfiinţat Societatea Materna (1897) si  a organizat prima creşă de fabrică,  in 1899.

  1887: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); (m. 1926, la Paris).

Era descendentul pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici .

A studiat la Seminarul Teologic din Sankt Petersburg, la Facultatea de Drept de la Universitatea din Iurevsk, Estonia, de unde s-a transferat la Universitatea din Petersburg la aceeași facultate. 

A locuit până în anul 1918 la Petersburg, unde a fost prieten cu mulți scriitori de vază ruși și unii politicieni, cum ar fi Kerenski. A debutat în literatură cu o narațiune intitulată profetic În căutarea veșnicului adevăr (1909). A publicat câteva romane cu numele Leonid Dobronravov: Mon plaisire, Noul seminar (tălmăcit în engleză, germană, franceză). Afirmarea sa în elita literară s-a produs fulgerător. Maxim Gorki constata: „L. Dobronravov este un scriitor de mare nădejde; având în vedere ceea ce a produs, așteptăm de la el cu speranță, el este o mare făgăduință a literaturii noi”.

A revenit în țară după revoluția din octombrie. Una dintre cărțile de excepție a lui Donici este Revoluția rusă – o cronică captivantă a evenimentelor din 1914–1918 din Rusia. În ultimii ani de viață a locuit la Paris unde a și decedat.

A fost înhumat la Chișinău, după ce Octavian Goga și Nichifor Crainic, i-au transportat trupul în patrie.

1893: A murit inginerul, cartograful si exploratorul român de etnie evreiască, Iuliu Popper.

A calatorit in America de sud, in “Tara de Foc” si   Patagonia, dand nume romanesti unor munti sau rauri (Monte Lahovari, Rio Ureche, Rio Rosetti).

A inventat un aparat pentru colectarea aurului din apa de mare.

1909 (18 iunie (stil vechi): A murit la Chișinău, Pavel (Pavalаchii) Alexandrovici Crușeveanu  (n. 27 ianuarie, stil vechi  1860, în satul Ghindești, Ținutul Soroca, gubernia Basarabia), jurnalist, publicist și politician rus de origine română, colaborator al tenebroasei poliții secrete ruse Ohrana (instituția țaristă de spionaj și diversiune) membru activ în organizația „Sutei Negre”, organizație monarhistă extremistă și xenofobă creată de Ohrana.

A început să scrie în 1882 în broșurile „Nedelia” (în rusă Неделя, în română Săptămâna), unde a publicat câteva nuvele și articole, romanul său „Sciastlivee vseh” (în rusă Счастливее всех, în română Fericiți cu toții) și nuvela „Cuib devastat” (Sankt Petersburg, 1882).

Între 1887-1896 a colaborat la „Minsky Listok” (în rusă Минский листок, în română Foaia Minskului), în „Vilensky Vestnik” (rusă Виленский вестник, în română Veștile din Wilno) și „Bessarabsky Vestnik” (rusă Бессарабский вестник, în română Veștile Basarabiei). O parte din scrierile sale din această perioadă au fost inclus în cărți editate separat: «Ce este Rusia» (schițe de voiaj, Мoscova, 1896), «Cazul lui Artabanov» (roman, Мoscova, 1896), «Stafiile» (roman și diverse povestiri, 1897).

În 1896 Crușeveanu a înființat la Chișinău ziarul cotidian „Basarabeț” (în rusă Бессарабец, în română Basarabeanul), singurul cotidian în limba rusă din Chișinău care, inițial s-a afiliat la jurnalistica liberală, mai târziu devenind o publicație de extremă dreaptă. Acest ziar a fost principalul incitator la Pogromul din Chișinău din aprilie 1903. Din 1905 a devenit organul de presă al secției basarabene al „Uniunii poporului rus”, înființată de către Crușeveanu, sub auspiciile Ohranei.

Pavel Crușeveanu a publicat un almanah al ziarului „Bessarabeț”- înființat de asemenea la inițiativa sa în 1903, în limba rusă, la Moscova – o monografie privind istoria, geografia, etnografia, economia și cultura Basarabiei. Lucrarea era intitulată „Basarabia. Almanah informativ de istorie, statistică, etnografie și literatură”.

La sfîrșitul anului 1903 el a fondat pentru puțin timp la Sankt Petersburg ziarul „Znamia” (în rusă Знамя, în română Drapelul) (1903—1904). În acest ziar, între 28 august și 7 septembrie (stil vechi), a publicat fragmente din celebra carte „Programul de cucerire a lumii de către evrei”, mai cunoscută sub numele de „Protocoalele înțelepților Sionului”. În 1906 a editat la Chișinău ziarul „Drug” (în rusă Друг, în română Prieten).

 1912: S-a născut la Teleac–Gornești, Mureș, cardinalul greco-catolic român Alexandru Todea, fost deţinut politic in timpul regimului comunist între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); d.22 mai 2002, Târgu Mureș.

Cardinal, mitropolitul Bisericii Greco-Catolice din România, profesor de religie, deținut politic (1951–1964), membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. În toamna anului 1933 a fost admis la Academia de Teologie din Blaj dar, după un an, mitropolitul Vasile Suciu l-a trimis pentru studii teologice superioare la Roma, la Colegiul De Propaganda Fide, fiind admis direct în anul al II-lea la Filosofie, iar apoi a urmat încă cinci ani de Teologie.  În timp ce era student în anul IV (1938), a fost hirotonit la Roma diacon de episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, iar în 1939, preot, de episcopul rus greco-catolic Alexander Evreinov. A obținut titlul de Doctor în Teologie cu teza De doctrina milenaria, tractatus exegetico-dogmaticus, în 1940.Revenit la Blaj a fost numit cu funcția de secretar mitropolitan. A fost apoi profesor la Școala normală română unită de învățătoare, la Liceul de băieți Sfântul Vasile și la alte școli din Blaj, unde a predat Religia, Latina și Italiana.

Din 1945 a fost paroh și protopop districtual la Reghin, în această perioadă fiind arestat de mai multe ori de către autoritățile comuniste. După arestarea episcopilor greco-catolici și scoaterea Bisericii Unite în afara legii în 1948, au avut loc în prima fază trei consacrări episcopale fără acordul autorităților comuniste, în clandestinitate, printre care și a lui Alexandru Todea, hirotonit ca episcop titular de Cesaropolis și auxiliar al episcopului de Alba Iulia și Făgăraș Ioan Suciu. 

A continuat să trăiască și să activeze clandestin, revenind la Reghin. În 1951, a fost arestat din nou și dus la sediul Securității din Reghin, apoi la cel din Târgu Mureș, după care a fost transferat la Ministerul de Interne, la Jilava și la Uranus, unde a fost anchetat timp de 13 luni.

La procesul din 15 februarie 1952, procurorul a cerut condamnarea sa la moarte, dar Tribunalul Militar București l-a condamnat la muncă silnică pe viață, fiind mutat la Sighet.

După 13 ani de închisoare, a fost grațiat în august 1964, odată cu toți deținuții politici. După eliberare, s-a stabilit la Reghin, unde a păstorit clandestin miile de credincioși din părțile locului.

După 22 decembrie 1989, mitropolitul Alexandru Todea și-a continuat activitatea, în condiții de libertate. În martie 1990, Sfântul Scaun l-a numit Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și l-a confirmat ca Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică). În 1991, papa Ioan Paul al II-lea a anunțat crearea a 22 de cardinali ai bisericii universale, între care se afla și arhiepiscopul de Făgăraș și Alba Iulia Alexandru Todea. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce (1999).

1914:  Omul politic Alexandru Marghiloman este ales preşedinte al Partidului Conservator din România, ca urmare a demisiei lui Titu Maiorescu.

Alexandru Marghiloman (n. 27 ianuarie 1854, Buzău – d. 10 mai 1925, Buzău), om politic, jurist, lider conservator. In  1918 şi-a asumat responsabilitatea formării unui Consiliu de miniştri de sacrificiu, care să semneze un armistiţiu umilitor pentru România.

Deşi semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Centrale de la Bucureşti, a permis supravieţuirea statului român, în conştiinţa publică Marghiloman a rămas cunoscut drept un „trădător de ţară”. Eforturile sale de a moderniza Partidul Conservator şi de a încerca să-l orienteze spre noile realităţi din societatea românească au fost sortite eşecului, astfel că decesul său a însemnat practic şi „decesul” conservatorismului românesc.

Simpatizant al ideilor junimiste, Alexandru Marghiloman a acumulat o bogată experienţă politică. S-a remarcat îndeosebi la conducerea Ministerului de Interne, a Ministerului de Externe şi a Ministerului Justiţiei.

1926 : S-a născut la Viștea, Cluj, scriitorul, publicistul și traducătorul român de etnie maghiară Vistai András János; d.25 februarie 2006, București.

A urmat studii universitare la Cluj și Bucureșt și a debutat ca publicist în revista Világosság din Cluj (1946). A fost activist pe probleme culturale al Uniunii Populare Maghiare (MNSZ).În paralel, a fost redactor la revista Művelődési Útmutató, apoi la Tanügyi Újság și Îndrumătorul Cultural, redactor-șef al revistei Művelődés, apoi a lucrat la Editura Kriterion din Cluj, de unde s-a pensionat în 1991. A colaborat cu Ambrus Miskolczy la elaborarea Encyclopedia Transylvanica și a seriilor de cărți publicate sub egida Europa Annales. A fost traducător și editor de carte, a tradus în limba maghiară opere literare (povestiri și romane) ale scriitorilor români N.D. Cocea, Marin Preda, Liviu Rebreanu,Mihail Sadoveanu și Zaharia Stancu, precum și studiul istoric Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui  Nicolae Bălcescu . A realizat, împreună cu Mihai Gafița o antologie a literaturii române. A fost distins în 1984 cu Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România.

1927: S-a născut la Budeasa, Argeș, Alexandra Mirodan (pseudonimul lui Alexandru Zissu Saltman), dramaturg, critic literar şi ziarist; d. 10 martie 2010, la Tel Aviv, în Israel.

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. A lucrat ca ziarist și dramaturg, a fost redactor la publicațiile Tinerețea, Tânărul muncitor, Scînteia tineretului. 

A publicat și în revistele Gazeta Literară, România Liberă, Contemporanul, Teatrul, Informația Bucureștiului, Flacăra, etc.

De asemenea, a fost secretar de redacție la Gazeta Literară, redactor la revista Teatrul.

În 1956 a debutat în teatru cu piesa Ziariștii, jucată la Teatrul Național din București, înregistrând un număr-record de peste 900 reprezentații. Teatrul de Comedie din București a fost inaugurat în 1961 cu piesa Celebrul 702 a lui Mirodan (care era și secretar literar al teatrului), avându-l în rolul principal pe Radu Beligan.

În anul 1977 a emigrat în Israel și s-a stabilit la Tel Aviv.

A lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei (Beth Hatefutsoth), apoi a înființat revista în limba română Minimum, pe care a editat-o singur.

Opera sa de referință a fost un Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limba română în 3 vol. Alte piese de teatru: Noaptea e un sfetnic bun, Șeful sectorului suflete, Camuflaj, Evreica din Toledo .

1934: S-a născut la Lugoj, judeţul Timiş,Constantin Atanasie Bona, imunolog american de origine română (stabilit în SUA în 1977), membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992.

A absolvit Facultatea de Medicină din București (1958) și a obținut Doctoratul în Științe medicale (1968).

A plecat din țară în 1968, s-a stabilit la Paris unde a obținut un al doilea doctorat la Universitatea din Paris. 

A fost șeful laboratorului de imunochimie al institutul „Dr. Ion Cantacuzino” din București, cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice și Institutul Pasteur din Paris. În anul 1997 s-a stabilit la New York.

A lucrat ca cercetător-invitat la NIH Bethesda, Maryland, profesor la catedra de imunologie, Facultatea de Medicină Mount Sinai din New York (din 1979).

A fost autorul a peste 220 de lucrări, monografii și tratate de imunologie, membru în comitetul de redacție a 16 reviste de imunologie, membru în mai multe organisme științifice internaționale: Societatea franceză de imunologie; Societatea Regală Microscopică din Oxford; Societatea Regală de Medicină din Londra; Societatea Britanică de Imunologie; Societatea internațională de Biologie Celulară (președinte, 1968–1971); Academia de Știinte din New York; Reticuloendothelial Society din Statele Unite; Asociația Americană de Imunologie.

A fost menționat în Enciclopedia Who’s Who – Românii din America – 500 de personalități din SUA și Canada.

1933: Corneliu Zelea Codreanu înființeaza Partidul “Totul pentru Țară”, expresia politica a Mișcării Legionare.

Membrii mișcării erau cunoscuți sub numele de legionari sau, „cămășile verzi”.

Foto: Emblema Gărzii de fier

Corneliu Zelea Codreanu (nume la naștere Corneliu Zelinski; n. 13 septembrie 1899,[1][2][3] Huși, Vaslui, România – d. 30 noiembrie 1938, Tâncăbești, Snagov, Ilfov, România), cunoscut și ca Corneliu Codreanu, a fost un politician român, fondatorul și liderul organizației de extremă-dreaptă Garda de Fier (cunoscută și sub denumirea de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Mișcarea Legionară), din România interbelică.

Codreanu, căruia legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul, a avut controlul absolut al organizației.

Din 1919, el era membru al Gărzii Conștiinței Naționale, iar în 1923, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), pe care a părăsit-o doi ani mai târziu, din cauza diferențelor ideologice.

În 1927 și-a înființat propria mișcare, Legiunea Arhanghelul Mihail. În 1938, a fost asasinat, în timpul detenției,alături de alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), la ordinul regelui Carol al II-lea.

1937: Filosoful  Lucian Blaga a rostit excepționalul său discurs Elogiul satului românesc.

Sub acest titlu, Elogiu satului românesc, scriitorul și filosoful Lucian Blaga rostea în 5 iunie 1937, în aula Academiei Române, discursul de recepție ca membru al Academiei Române: „Vă rog să-mi acordați totuși potrivit obiceiului statornicit, dreptul nescăzut de a face astăzi, aici, elogiul unei alte nemuritoare prezențe care n-a ocupat nici un scaun în această nobilă incintă. Prezența nemuritoare la care mă refer nu e legată de nici un nume, nu râvnește la nici o laudă, și e răspândită în spațiul din preajma noastră, cât ține întinderea împărătească a țării. Vreau să vorbesc despre singura prezență încă vie, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, despre unanimul nostru înaintaș fără de nume, despre: satul românesc. N-aș putea rosti cuvântul că aș fi făcut vreodată cercetări tocmai sistematice și cu stricte intenții monografice cu privire la satul românesc. Satul trăiește în mine într-un fel mai palpitant, ca experiență vie. Sunt fiu de preot – toată copilăria, o fantastic de lungă copilărie, adolescența, întîia tinerețe până la vârsta de douăzeci și atâția ani, le-am petrecut, cu întreruperi impuse de nomadismul sezonier al școlarului, la sat, sau în nemijlocită apropiere, în orice caz în necurmat contact cu satul natal. Sufletul, în straturile cele mai ascunse ale sale, mi s-a format deci sub înrâurirea acelor puteri anonime, pe cari cu un termen cam pedant m-am obișnuit să le numesc „determinante stilistice” ale vieții colective. Ceea ce școala românească sau străină au adăugat, cred că n-a putut să altereze prea mult o substanță sufletească modelată după niște tipare cu atât mai efective, cu cât se impuneau mai inconștient și mai neîntrerupt. Școala felurită, a noastră și uneori mai puțin a noastră, mi-a înlesnit doar disțanțarea contemplativă, care mi-a îngăduit să vorbesc cu oarecare luciditate despre realitatea sufletească a satului și despre tiparele ei. Voi vorbi prin urmare despre satul românesc, nu ca un specialist, care și-a potrivit în prealabil metodele în laborator și pornește pe urmă să examineze pe din afară un fenomen. Voi vorbi despre satul românesc din amintire trăită și făcând oarecum parte din fenomen. Voi încerca în puține cuvinte să actualizez mai ales ceea ce copilul știe despre sat și despre orizonturile acestuia. Copilăria petrecută la sat mi se pare singura mare copilărie. Cine nu privește în urma sa peste o asemenea copilărie, mi se pare aproape un condamnat al vieții (cer scuze tuturor citadinilor de față, pentru această afirmație!) Copilăria și satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. […]”. Discursul integral: Excepționalul discurs de recepție în Academia Română al lui Lucian Blaga ; Excepționalul discurs de recepție în Academia Română al lui Lucian Blaga (2); Excepționalul discurs de recepție în Academia Română al lui Lucian Blaga (3) 

1941: S-a născut la Vernești–Valea Danului, Argeș, poetul Ion Popa-Argeșanu; d. 29 decembrie 2001, Pitești.

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Institutul Pedagogic din Pitești (1972). A fost redactor la Stația de Radioficare Costești, la revista Argeș și bibliotecar la Casa Corpului Didactic Argeș.

A debutat în revista Argeș cu poezia Fresce (1969). A publicat volume de versuri: Subțire trecere (1977, debut editorial, cu o prezentare făcută de Nichita Stănescu, Zăpada umbrelor, Una sută poeme de dragoste, Citire de psalm, Sub roțile Ursei, Mirabile ninsori, Apocalipsa iubirii, Clepsidra câștigului, Tranziție romantică. A primit Premiul pentru Poezie al Asociației Scriitorilor din București (1977).

1945: A murit filologul Ilie Bărbulescu, specialist în slavistică autorul unor importante studii referitoare la slava veche, istoria literaturii bulgare vechi, istoria literaturii medio-bulgare şi istoria literaturii ruseA fost membru corespondent al Academiei Române din 1908; (n. 1873).

  1945: A murit criticul literar Dumitru Tomescu, redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); (n. 1886).

1946: S-a născut la București, cântăreața de muzică ușoară Luminiţa Hortenzia Dobrescu.

A debutat ca amatoare, în 1965, apoi a cântat la TVR, fiind remarcată de realizatorii emisiunii de muzică uşoară Clubul tinereţii.

George Grigoriu i-a compus prima melodie, Doar băieţii sunt de vină, care a ajuns şlagăr și a făcut-o cunoscută.

A fost admisă la Conservatorul „C. Porumbescu” la secţia Pedagogie și era studentă în anul III când a participat la Cerbul de Aur, cucerind în 1969 marele premiu. 

A devenit o prezenţă constantă în emisiunile muzicale ale TVR și ale Radioului,a colaborat cu Teatrul „Constantin Tănase” și a participat la turnee în URSS, Olanda, Belgia şi RDG, Iugoslavia, Israel, Bulgaria. 

A primit numeroase premii: Medalia de bronz la Festivalul Mondial al Tineretului de la Sofia, locul al II-lea la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară de la Bratislava, Marele Trofeu la Festivalul de Muzică Uşoară de la Sopot. S-a exilat în R.F.Germania unde a cerut azil politic,  după 7 ani primind cetăţenia germană.  În urma unui proces politic, a primit 10 ani condamnare în România ”socialistă”, fiind amnistiată ulterior.

În Germania a înregistrat 10 discuri, a susţinut spectacole cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, a colaborat cu televiziunea bavareză la realizarea unui film, a avut mai multe expoziţii de pictură pe sticlă. Ulterior şi-a deschis o galerie de artă. În 1989 a încheiat activitatea la galeria de artă, s-a stabilit în Italia, iar din 2006 locuieşte lângă Milano, fiind expert de artă. Între 1995–1999 a fost Consul Onorific al României în landurile germane Brandemburg şi Sachsen-Anhalt.

În 2012 a lansat un dublu album, la Sala Radio din Bucureşti, printr-un spectacol live de 2 ore. TVR i-a dedicat un film documentar – Drumul unui Cerb de Aur.

1953: S-a născut la Curtici, poetul şi criticul literar Gheorghe Mocuţa; d.28 noiembrie 2017, Curtici.

A fost redactor la revista de cultură ARCA și profesor. A absolvit Universitatea din Timișoara și s-a licențiat în Filologie (Română-Franceză), 1976.

A desfășurat o activitate variată: muncitor necalificat, funcționar Romtrans la Curtici, profesor de Limba franceză la Bârlad, Sânmartin și Curtici, primar al orașului Curtici, director al Liceului Curtici. 

A debutat în presa literară cu recenzii în revista Orizont din Timișoara în 1975, iar debutul editorial l-a făcut cu placheta Câmpia secretă în volumul colectiv Argonauții (1986). A colaborat cu poeme și articole la revistele: Orizont, Luceafărul, Vatra, Poesis, Viața Românească, Familia, ARCA, Zburatorul, Observator (München). 

 1958: România şi Afganistanul au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie. În 1969, relațiile au fost ridicate la nivel de ambasadă nerezidentă, iar la 1 august 2011, România a deschis o misiune diplomatică în Afganistan.

 1963: S-a născut la Constanța jurnalistul Liviu Mihaiu, membru fondator al săptămânalului ”Academia Caţavencu”.

A studiat la Institutul Politehnic București, Facultatea Electrotehnica, absolvită în 1990.De asemenea ocupă funcția de director editorial și inițiator al postului „Radio Guerrilla”.

Președintele organizației guvernamentale „Salvați Dunărea și Delta-A.C”,”Secolul XXI va fi ecologist sau nu va fi deloc!”, realizator al emisiunii TVR1 „Între Bine și Rău”și „Asta la Revista Mesei, Nene” pentru Radio Guerrilla.

A obținut premiul „Ion Rațiu” pentru cel mai bun editorial -1992 și premiul Galei Societății Civile în 2005 și 2006. Este inițiatorul „Lanțului Uman în Jurul Parlamentului pentru deconspirarea Securității” 2003, inițiatorul protestelor naționale și internaționale în cazul Bâstroe-Delta Dunarii și participant la delegația guvernamentala română, condusă de ministrul Mihai Răzvan Ungureanu – Kiev, 2005

A fost acționar al Grupului de Presă Cațavencu,redactor-șef adjunct la Academia Cațavencu, publisher la Tabu, director editorial al postului Radio Guerrilla,, realizator al emisiunii la TVR1 Între Bine și Rău, etc.

1970: La Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România din București s-a deschis prima expoziție retrospectivă a lui Constantin Brâncuși în Europa.

Au fost prezentate aproximativ 50 de opere ale sculptorului, atât din patrimoniul românesc, cât și împrumutate de la muzee din Statele Unite ale Americii și Franța, prezente anterior în cadrul unor expoziții mai ample la Muzeul Guggenheim New York, în 1969, la Philadelphia Museum of Art, în 1969, sau la Art Institute of Chicago, în 1970.

 1971: A murit la Lisabona, unde se stabilise,  filologul clasicist, poetul şi traducătorul Victor Buescu; (n. 1911).

In martie 1943 a fost numit lector de limbă şi literatură română la Facultatea de Litere din Lisabona, inaugurând, de fapt, acest lectorat şi, odată cu el, studiile de românistică din Portugalia.

1983: Atleta româna Anisoara Cuşmir – Stanciu, stabileşte un nou record mondial la săritura în lungime, cu 7,43 m, la internaţionalele României, care s-au desfăşurat pe fostul stadion „23 August” din Bucureşti

1993: S-a născut la București, atleta română săritoare în lungime, Alina Rotaru.

Atletă, săritoare în lungime. A început cu dans sportiv, a continuat cu atletism la CS Dinamo, apoi la CSA Steaua. Inițial a practicat toate probele, apoi s-a specializat în sărituri.

În 2009 a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de juniori de la Bressanone, la prima ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret (2010), a cucerit medalia de argint cu o săritură de 6,38 m. Din decembrie 2014 se antrenează în Germania.

În iulie 2015 a stabilit un nou record personal la 6,75 m. Și-a îndeplinit baremul pentru Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro cu o săritură de 6,72 m reușit la concursul IAAF de la Innsbruck.

La Campionatele Europene de tineret 2015 a obținut medalia de bronz. În anul 2017 a stabilit un nou record personal (6,78 m), în august a cucerit medalia de aur la Universiada de la Taipei, fiind numită cea mai bună atletă română al anului de Federația Română de Atletism.

1997: Este inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române (lucrările s-au efectuat cu sprijinul financiar al Băncii Naţionale a României).

2002: La Institutul de boli cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București a fost efectuat primul autotransplant cardiac, intreventie chirurgicala constand în explantarea cordului pacientului, repararea, redimensionarea în afara corpului pacientului si reîmplantarea sa.

2012: A murit (în urma unei boli necruţătoare) Mihai Pătraşcu, cercetător în informatică teoretică (a revoluţionat domeniul de structuri de date).

Este considerat unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai şcolii de informatică româneşti si a fost concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică şi printre primii 20 de pe glob ; (n. 1982).

Nascut pe 17 iulie 1982 la Craiova, Mihai Patrascu si-a finalizat studiile universitare la Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite, unde a si lucrat ulterior.

 A obtinut de 9 ori premiul I la nivel national si 7 medalii la fazele internationale: 4 de aur si 3 de argint.

A fost membru al Comitetului Stiintific al Olimpiadei Internationale de Informatica, presedintele Comitetului stiintific al Balcaniadei de Informatica (2011) si al Olimpiadei Europene de Informatica (2009).

A primit premiul Presburger, de la Asociatia Europeana de Informatica Teoretica, pentru „revolutionarea domeniului de structuri de date”.

2016 : Au loc în România legeri locale într-un singur tur de scrutin.

Prezența la vot a fost de 48,17%.Surpriza acestor alegeri a fost dată de procentul înregistrat de candidații independenți la nivel național, aceștia reușind să treacă pe al patrulea loc.

2017: A încetat prematur din viață în urma unui infarct, cântărețul și compozitorul de muzică folk Octavian Bud; (n.18 iunie 1958, Satu Mare).

A fost membru al „Cenaclului Flacăra”, din 1983 până în 1985 şi mai apoi al Cenaclului „Totuşi Iubirea”. Cea mai cunoscută piesă a cantautorului este „Niciodată”, aceasta luând premiul pentru cea mai bună compoziţie a anului 1983.

2020: A decedat actorul român Viorel Comănici (n. 15 mai 1941, București).

A fost actor al Teatrului Nottara din București.

Filmografia sa cuprinde următoarele titluri mai importante: „Săgeata căpitanului Ion” -1972, „Pistruiatul” -1973, „Porțile albastre ale orașului” -1974, „Ștefan cel Mare” -1975, „Revanșa” -1978, „Ultima noapte de dragoste” -1980, „Trandafirul galben” -1982, „Comoara” -1983, „Secretul lui Bachus” -1984, „Ciuleandra” -1985, „Mircea” -1989, „Oglinda” -1994, „Senatorul melcilor” -1995, „Asfalt Tango” -1996, „Amen” -2002, „Hârtia va fi albastră” -2006, „Amintiri din Epoca de Aur” -2009, „Ana, mon amour” -2017. 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Lunea Sfântului Duh; Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

Lunea Sfântului Duh

In a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:

„Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata facatorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu.”

În calendarele romanesti aceasta zi este trecuta ca sarbatoare a Sfintei Treimi.

Se pare ca aceasta denumire a fost data sub influenta catolica. La catolici, Sfanta Treime e sarbatorita in prima Duminica dupa Rusalii. In calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de dupa Rusalii este numita Lunea Sfantului Duh, ca in Penticostar.

La sinodul II ecumenic, tinut in anul 381 la Constantinopol, a fost respinsa invatatura lui Macedonie, care afirma ca Sfantul Duh este o „creatura”.

Aici s-au alcatuit celelalte articole din Crez si s-a marturisit ca Sfantul Duh purcede din Tatal si „este impreuna cu Tatal si cu Fiul inchinat si marit”.

Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

Sfântul Dorotei a trăit in timpul domniei imparatului Liciniu. Sfantul Dorotei a fost episcopul Bisericii din cetatea Tir până in vremea impăratului Iulian Apostatul, când, din cauza refuzului de a jerfi idolilor, este ucis.

Sfantul Dorotei  a avut parte de o educatie aleasa in tinerete.

De-a lungul vietii sale, invatatura sa a fost pusa in slujba Bisericii.

El a scris foarte multe carti in greaca si in latina. Cea mai cunoscuta scriere a lui este Syntagma greco-latină

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/05/o-istorie-a-zilei-de-5-iunie-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. Cinemagia.ro.
11. CreștinOrtodox.ro.