CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 10 DECEMBRIE. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

10 decembrie, istoricul zilei

949: A decedat Herman I de Suabia, primul membru al dinastiei Conradinilor, fiul ducelui Gerhard de Lorena si văr al regelui Conrad I al Germaniei .

In anul 926 a devenit duce de Suabia. A întemeiat biserica Sfântului Florin din Koblenz  și a fost înmormântat pe insula Reichenau din Lacul Konstanz.

La moartea sa, a fost succedat in ducatul Suabia de  Liudolf, fiul lui Otto I cel Mare, dat fiind că acesta se căsătorise  cu fiica acestuia, Ida.

 Suabia a fost unul dintre ducatele Germaniei medievale, iar ducii care au guvernat-o au fost printre cei mai puternici magnați care au condus Germania.

 Ca zonă istorică Suabia acoperea toate regiunile unde se vorbesc dialecte alemanice, inclusiv partea de sud din Baden , partea Elvetiei vorbitoare de germană precum și Vorarlberg  in  Austria, dar fără Alsacia (Elsass), Franța.

 

1041: A decedat imparatul bizantin Mihail al IV-lea Paflagonianul; ( n. 1010). A venit la putere datorită împărătesei Zoe Porfirogenet, fiica lui Constantin al VIII-lea și soția lui Romanos al III-lea Arghir.

A condus imperiul din 11 aprilie 1034, până la moartea sa, cand pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Mihail al V-lea, fiul adoptiv al imparatesei  Zoe Porfirogenet.

1198: A murit  medicul si filosoful arab  Averroes (Abu al-Walid Muhammad ibn Rushd);  (n. 1126 in Cordoba, Spania).

A fost unul din cei mai importanți filosofi  arabi ai Evului Mediu si de asemeni, medic, teolog si expert în jurisprudenta islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.

 https://i0.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9d/Averroes.jpg

 

Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180. Sistemul filosofic al lui Averroes încearcă să reconcilieze filosofia luiAristotel cu Islamul.

Conform lui, nu se poate vorbi despre nici un conflict între religie si filosofie, existand  două căi distincte de atingere a Adevărului: calea filosofiei si cea a religiei.

1389:  Se incheie intre domnul muntean Mircea cel Batran si regele Poloniei, Wladislaw Iagello, Tratatul de la Radom. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani.

Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele Ungariei – iar sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt.

Tratatul a fost înnoit în 1404 si  în 1410.

Mircea cel Batran

 

 

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d.30 ianuarie 1418), a fost domn  al Tarii Romanesti între  23 septembrie 1386 – noiembrie 1394  (sau mai 1395)  și între ianuarie 1397 – 30 ianuarie 1418) .

1475: A murit Paolo Dono di Pratovecchio, zis Uccello (n.15 iunie 1397 la Florenta)pictor italian  din perioada timpurie a Renascerii  florentine.

 

Portrait - Paolo Uccello

 

A fost unul dintre  cei mai importanți pictori renascentiști italieni ai secolului al XV-lea.

1510 Portughezii condusi de amiralul Albuquerque cuceresc orasul indian Goa, puternic centru comercial aflat sub stapanire musulmana.

Albuquerque, Afonso de, the Great

 

 

 

1588 : S-a nascut Isaac Beeckman , om de stiinta olandez şi filosof; (d. 1637).

1787: S-a nascut  pedagogul american Thomas Hopkins Gallaudet, fondatorul şcolii pentru copii surdo-muţi; (d. 10.09.1851).

https://i1.wp.com/content.answers.com/main/content/img/webpics/gallaudet.jpg

 

1799: Franta adopta oficial  metrul ca unitate de masura a lungimii.

1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii.

Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim, este oficial dezmembrat.

 

 

1822: S-a nascut compozitorul belgian Cesar Franck; ( d.8 noiembrie 1890, Paris).

 

César Franck

 

A adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic, care e referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți.

Muzicianul a scris și poeme simfonice,propunand  o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă.

 

 

1830:  S-a nascut in Amherst, Massachusetts, Statele Unite,

poeta Emily Dickinson.

Intreaga viata a trait doar in orasul natal si a inceput sa scrie inspirata fiind de o intalnire cu reverendul Charles Wadsworth. Mentorul ei a fost insa scriitorul Thomas Wentworth Higginson, cu care a purtat o corespondenta indelungata; (d. 15.05.1886).

File:Emily Dickinson daguerreotype.jpg

 

Emily Dickinson s-a stins din viata la numai 56 de ani. In timpul vietii, doar doua dintre poemele ei au fost publicate, restul operei sale aparand postum.

Sora ei, Lavinia Dickinson, a descoperit sute de poeme in biroul de lucru al acesteia si le-a publicat in mai multe volume.

Opera sa a avut o mare influenţă asupra liricii americane, fiind  precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză .

1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.

1848:  Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost ales presedinte al Frantei, functie pe care a detinut-o pana in 2 decembrie 1852, cand s-a proclamat imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Charles Louis Napoleon Bonaparte, III

 

A fost nepotul de frate al împăratului Napoléon I, fiul fratelui acestuia Louis Bomaparte , care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoléon, Josephine de Beauharnais.

Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție si  Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost intr-adevar conceput de Louis Bonaparte și Hortense.

1865:  A murit  regele Leopold I al Belgiei ; (n. 4 iunie 1790).

 

Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg și Gotha a fost ales ca primul rege al belgienilor pe  4 iunie 1831 și a depus  jurământul pe constituție pe 21 iulie 1831. 

La vârsta de 5 ani a fost numit colonel al regimentului Imperial Izmailovski din Rusia. Șapte ani mai târziu, a devenit general-maior.

După ce, în 1806, trupele franceze au cucerit ducatul de Saxa-Coburg-Saalfeld, Leopold a plecat pentru scurt timp la curtea lui Napoleon .

Acolo refuză gradul de aghiotant oferit de împăratul Franței și se duce în Rusia unde  calitate de colonel al unui regiment de cavalerie rusă participă la campania din 1813 și la bătăliile de la Lutzen, Bautzen si Leipzig,  împotriva trupelor lui Napoleon.

În urma acestor bătălii, primește titlul de Mareșal al Rusiei.

Congresul Național la Belgiei, țară ce câștigase independența pe 4 octombrie 1830 fata de Tarile de Jos, i-a propus lui Léopold să devină rege al belgienilor, apreciind  trecutul său militar, în luptele duse împotriva lui Napoleon.

1868: A fost dat in folosinta primul semafor, in Piata Parlamentului din Londra.

1870: S-a nascut  la Craiova, Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român, membru titular al Academiei Române.

Nicolae Vasilescu Karpen - Pila Karpen

 

A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticitatii, termodinamicii,electrochimiei si a ingineriei civile.

A realizat pilele Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura mediului ambiant;  (d. 02.03.1964, Bucuresti).

1872: S-a nascut  Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi fondatorul grafologiei stiinţifice; (d. 29.07.1956).

Ludwig Klages

 

1884: S-a nascut  Albert Steffen, poet, pictor, dramaturg, eseist, şi romancie elvetian.

Albert Steffen.jpg

 

El s-a alăturat Societăţii Teozofice în Germania în 1910, şi Societăţii Antroposofice în 1912 şi a devenit preşedinte după moartea fondatorului său, Rudolf Steiner , în 1925; (d. 13.07.1963).

1896: A încetat din viaţă Alfred Nobel, inventatorul dinamitei , cel mai cunoscut geniu tehnic al Suediei din secolul al XIX-lea.

Alfred Nobel (1833-1896)

Alfred Nobel, tînăr, preluat de pe nobelprize.org

La 10 decembrie 1896 a încetat din viaţă Alfred Nobel (n.21 octombrie 1833 Stockholm, Suedia), inventator, cel mai cunoscut geniu tehnic al Suediei în secolul al XIX-lea, cel care a inventat dinamita în 1866. Mai tîrziu, a fondat companii şi laboratoare în peste 20 de ţări din întreaga lume.

Savantul a murit din cauza unei hemoragii cerebrale la reşedinţa sa din San Remo, în Italia, nu înainte de a fi semnat cu un an în urmă un testament prin care înfiinţa Premiul Nobel.

Întreaga mea avere va fi administrată în următorul mod: capitalul investit de executorii mei va constitui un fond a cărui dobîndă va fi distribuită anual, în forma unor premii, celor care în timpul anului precedent au adus cele mai mari bineficii umanităţii “. Savantul cerea ca dobînda să fie împărţită în cinci părţi egale, ca să fie acordate persoanelor care au avut cele mai semnificative realizări în fizică, chimie, medicină, literatură şi “persoanei care a făcut cel mai mult pentru fraternitate între naţuni, pentru desfiinţarea sau reducerea armatelor şi pentru ţinerea sau promovarea congreselor pentru pace.

Primul an în care s-a acordat Premiul Nobel a fost 1901. Din 1969, la cele cinci premii stabilite de Nobel prin testament s-a mai adăugat unul pentru economie. Premiul este oferit de Banca Suediei, în memoria lui Alfred Nobel.

1898: Războiul Hispano-American a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Paris, prin care Spania  a recunoscut independența Cubei și a cedat Guamul, Filipinele și Porto Rico, Statelor Unite ale Americii.

1901: La Stockholm, Suedia, au fost decernate primele premii Nobel pentru cercetarile in fizica, medicina, chimie, literatura si pace.

Ceremonia a avut loc la comemorarea a cinci ani de la moartea savantului Alfred Nobel, care si-a donat intreaga avere pentru premierea anuala a celor mai importante descoperiri.

In prezent, premiile Nobel sunt considerate cele mai importante distinctii care se acorda in diverse domenii de activitate.

Chiar si acum s-a pastrat obiceiul ca premiile sa fie acordate in cadrul unei impozante ceremonii pe data de 10 decembrie.

 

  1903: Savanta franceza de origine poloneza, Marie Curie, a primit, alături de soțul ei  Pierre Curie  și de fizicianul Henri Bequerell, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.

 

1904: S-a nascut Antonín Novotný, politician comunist  şi preşedinte de stat cehoslovac; (d. 28.01.1975).

1904: Cercetatorul rus Ivan Pavlov a fost recompensat cu premiul Nobel pentru cercetarile sale privind sistemul digestiv, in cadrul carora a descoperit asa-numitele reflexe conditionate.

1919: Romania a semnat tratatele de pace cu Austria si Bulgaria, dupa incheierea Primului Razboi Mondial.

1919: S-a nascut  Sile Dinicu (Vasile Dinicu), dirijor, pianist, compozitor de muzică de estradă şi uşoară român; (d. 07.01.1993).

1922: Are loc in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din Bucuresti, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti  din Romania , care  initiaza  lupta miscarii studentest impotriva amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma  fata de primejdia care se ridica  la granita de rasarit a Romaniei , ca urmare  a provocarilor sovietice.

 Congresul  condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii.

Jandarmii trag focuri de arma, cad raniti  si se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.

1924: S-a nascut  Mitzura Arghezi, (pseudonim pentru Domnica Theodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi.

A avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi in cca. 17 filme.

După 1993 s–a implicat în viaţa politică romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare.

Mizura Arghezi (n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București)

1929: Se inugureaza, in Bucuresti, Biserica studenteasca Sf. Anton (Curtea-Veche).

 1933:  Guvernul liberal din România dizolvă Garda de Fier (organizaţie anexă a Mişcării Legionare, înfiinţată in 1930 de Corneliu Zelea Codreanu).

Garda de Fier urma să cuprindă în rîndurile sale orice partid sau grupare din România, indiferent de adversităţile politice, care dorea să lupte împotriva expansiunii comunismului din U.R.S.S.

Ulterior  Mişcarea Legionară a fost denumită si Garda de Fier.

Mişcarea legionară a fost  o mişcare naţională românească şi anticomunistă,iar  începuturile sale au fost  la Iaşi, fiind promovată în rîndurile studenţilor români  patrioti.

1934: S-a nascut (la Paulesti Jud. Vrancea), renumita  actriţă de teatru şi film Leopoldina Balanuta; (d.15.10 1998).

Leopoldina Bălănuţă - poza 3

 

Leopoldina Balanuta

 

1935: Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama cetățean de onoare al capitalei României , pe compozitorul George Enescu.

 

 

1936: A murit la varsta de 69 de ani, scriitorul italian Luigi Pirandello, unul din  intemeietorii teatrului modern european.

Luigi Pirandello

 

A fost  laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea”;  (n.28.06.1867).

1936: Regele Marii Britanii Edward VIII a abdicat de pe tron pentru a se putea casatori cu americanca Wallis Simpson, o femeie divortata, fara sange albastru.

Edward VIII: duke and duchess of Windsor

A fost singurul monarh din istoria acestei tari, care a renuntat la atributiile sale fara sa fi fost constrans.

1948: Adunarea Generală a Națiunilor Unite  a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului.

1948 : S-a nascut Abu Abbas, politician palestinian, membru fondator Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei; (d. 08.03.2004).

Abu Abbas

 

1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru pace.

1959: S-a nascut  Toni Grecu, membru al grupului  de comedie “Divertis”.

Toni Grecu: Cu o frunza nu se face nici primavara, nici turism

1967: A incetat din viata, la 26 de ani, cantaretul american Otis Redding (n.9 septembrie 1941),  unul dintre cei mai mari cantareti americani de muzica soul.

Imagini pentru Otis Redding

 

 

1971: A decedat  marele actor român Miluță Gheorghiu.

A fost cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni); (n. 02.10.1897).

 

Miluta Gheorghiu

1975:  Elena Bonner, soţia dizidentului  rus Andrei Saharov, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apararea Drepturilor Omului,  a primit  la Oslo  in numele sotului sau, Premiul Nobel pentru Pace.

1981: BBC informa că o boala misterioasă ucide homosexuali in America şi că epidemia care facea victime printre bărbaţii homosexuali, era în creştere în Statele Unite ale Americii, unde 4.000 de persoane au fost infectate în doi ani, timp in care  a devenit evident că boala nu s-a limitat doar la homosexuali, fiind descoperite cazuri si  in randul  consumatorilor de droguri şi a unor  pacienţi carora li s-au facut  transfuzii de sange.

Boala care a provocat panică  în Statele Unites-a numit SIDA şi este declansata de virusul imunodeficienţei umane (HIV), pentru prima dată decoperit în 1983.

1983: Liderul sindicatului “Solidaritatea”, Lech Walesa, a primit premiul Nobel pentru pace.

Wałęsa, Lech

 

 

1984: Adunarea Generala a ONU adopta “Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante” (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987).

1984: In Plenara CC al PCR este ales prim-secretar al UTC, Nicu Ceausescu, fiul dictatorului comunist  Nicolae Ceausescu.

1990: A avut loc, la Oslo, ceremonia decernarii premiului Nobel pentru pace, presedintelui sovietic  Mihail Gorbaciov.

Click to show "gorbaciov" result 2

 

 

1992: La Geneva, a fost semnat Acordul privind zona de comert liber dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

1993: A avut loc la Oslo ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace, liderului Congresului National African, Nelson Mandela si presedintelui Africii de Sud, Frederik de Klerk.

1999:  A murit Franjo Tudjman, președintele Croației, considerat părintele Croației independente; (n. 1922).

Imagini pentru Franjo Tudjman,

10 decembrie este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

 

Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului , prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite.

 

 

 

 

Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423 , prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate să sărbătorească aceasta  zi.

Ziua este marcată în mod normal atât de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt cât și de evenimente culturale și expoziții care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf

https://i0.wp.com/str.crestin-ortodox.ro/foto/983/98231_sf-mina-ermoghen-si-evgraf.jpg

Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf au trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Sfintii Mina si Ermoghen s-au nascut amandoi la Atena. Acestia au locuit insa in Bizant fiind in slujba imparatului Maximian.  Mina, vestit pentru marea sa invatatura si darul elocintei a fost trimis de catre  imparat la Alexandria pentru a restabili linistea orasului.

Sfantul Mina a mers si a restabilit cu adevarat ordinea, dar pe crestini i-a lasat in pace, declarandu-se crestin. Afland despre ceea ce s-a intamplat, imparatul l-a trimis pe prefectul Ermoghen pentru a-l convinge pe Mina sa renunte la credinta crestina, si pentru a-i persecuta pe crestini.

Ermoghen a implinit ordinul imparatului: el l-a adus pe Sfantul Mina inaintea judecatorului, i-a taiat picioarele si limba, i-a scos ochii, apoi l-a aruncat in inchisoare.

 Dar acolo S-a pogorat la Sfantul Mina tamaduindu-l, Domnul Iisus Hristos. Vazandu-l pe Sfantul Mina vindecat cu desavarsire, Ermoghen s-a convertit si el la crestinism,  fiind  botezat de Sfantul Mina. Ermoghen a propovaduit Cuvantul lui Dumnezeu si a fost numit Episcop al Alexandriei.

Imparatul i-a supus pe amandoi la chinuri, pe care sfintii le-au indurat. Privind la vitejia celor doi marturisitori si la minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ei, secretarul si prietenul Sfantului Mina, pe nume Eugraf, a stat inaintea tribunalului si i-a strigat imparatului:  “Si eu sunt crestin!”.

Auzind aceasta insusi Imparatul l-a decapitat atunci pe Sfantul Eugraf dupa care a ordonat calailor sa-i decapiteze pe Sfintii Mina si Ermoghen. Sfintele lor moaste au fost duse in Constantinopol, unde au facut multe minuni.

Tot astazi, facem pomenirea:

–  Sfantului Ghemel;

– Cuviosului Parintelui nostru Toma Defurchinu;

– Sfantului Mucenic Teotecn;

– Sfantului Mucenic Marian;

–  Sfantului Eugeniu;

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

http://www.youtube.com/watch?v=PbmtZrW_djk

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. e.maramures.ro;

  4. Istoria md.;

  5. Istoriculzilei blogspot.com;

  6. Wikipedia.ro

 

 

Anunțuri

10/12/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: