Învierea Domnului

SFINTELE PAȘTI
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Stihuri:
Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur.
După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat.
Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă, scrie https://basilica.ro/invierea-domnului-sfintele-pasti-3.
În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.
Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.
Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.
Iar învierea Domnului, așa s-a petrecut: La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena.
Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”.
Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Mărie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucurați-vă!” Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”.
Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit Ia groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).
Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul.
Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Mărie!”; iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El.
Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit”; și Magdalena a făcut așa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu.
Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor; alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată.
Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat. în seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!” Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh.
În ce privește însă, învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi: Joi seara și Vineri ziua, fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă, fac altă zi; – iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul), deci altă întindere de zi. I
ată dar și ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înțelegeți-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua și noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. în sfârșit ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt.
A Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin!
Hristos e viu ! Dacă în biserici creștinii nu au au avut voie să slăvească Învierea Domnului, atunci s-au adunat în magazine ! VIDEO
Dacă în biserici creștinii nu au au avut voie, atunci bănățenii s-au adunat în magazine pentru a celebra cea mai mare sărbătoare a românilor: Invierea lui Hristos.
De unde au apărut în tradiţia creştină iepuraşul de Paşte şi ouăle de ciocolată?
Cuvântul Paşti (acceptat şi ca Paşte) provine în limba româna din forma latină „Pastihae” a cuvântului de origine evreiasca Pesah (trecere), moştenit de evrei de la vechii egipteni.
Evreii numeau Paseha (Pasti) sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului, celebrare care coincidea cu prima luna plina de dupa echinocţiul de primavară.
Termenul ebraic de Paşti a trecut deci in vocabularul creştin pentru ca patimile, moartea şi Invierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33. Deşi semnificaţia lor este profund diferită, denumirea a fost preluată de la sărbătoarea iudaică pentru cea creştină probabil ca o coincidenţă cronologică.
Multe sărbători au devenit astăzi atât de comerciale, încât si-au pierdut esenţa si povestea initială. Pentru creştinii din toata lumea, Paştele inseamnă sărbătorirea vieţii si a Invierii Domnului.
Paştele – marea sărbătoare a creştinătătii, este o perioadă în care, pe lânga învierea lui Cristos, ne bucurăm de viaţă, de primavară, de familie şi de prieteni. Este de asemenea o ocazie sa ne bucuram de ouale incondeiate, de cozonaci,de pască, drob de miel si iepuraşi de ciocolată.
Paştele este o sărbătoare de care se bucură copiii care asteapta Iepuraşul să vina cu cadouri şi ouă incondeiate.
Dar de unde au apărut în tradiţiile creştine Iepuraşul de Paşte şi ouale de ciocolată?
Iepuraşul de Paşte
Iepuraşul aducător de ouă roşii s-a răspţndit în lume de pe meleaguri germane şi simbolizează fertilitatea.
Stabilirea unor paralele cu ouăle pascale poate fi datată în Germania, în vremea când catolicismul domina zona şi asimilase credinţele păgâne preexistente. Primele legende ale iepuraşului care face daruri datează din aceeaşi perioadă.
Mai mult, in unele regiuni din Germania oamenii credeau ca iepuraşul este cel care se face responsabil de aducerea ouălor roşii in Joia Mare si pe cele colorate în alte nuante in noaptea premergatoare Paştelui.
Ba prin 1680 se şi publica o poveste despre iepurele care ascundea darurile pascale într-o grădină. Aceste legende au fost exportate în SUA datorită imigranţilor germani, care au colonizat Pennsylvania .
Germanii sunt, de altfel şi primii care au inventat pe la 1800 dulciurile in forma de iepuraşi, din aluat şi zahăr. In aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată.
“Deşi a fost adoptat în numeroase culturi Creştine, iepuraşul de Paşte nu a primit nicio interpretare specific Creştina.” [Mircea Eliade, The Encyclopedia of Religion, p. 558]
Iepurele este un vechi simbol al fertilităţii, prezent în toate mitologiile. Sălbatic sau de casă, el se leagă de ideea de regenerare şi înnoire neîntreruptă a vieţii.
Potrivit cercetătorilor de la Centrul pentru Literatură şi Cultură a Copiilor al Universităţii din Florida, originea Iepuraşului de Paşte ar fi undeva în secolul al 13-lea, într-o Germanie încă necreştinată în întregime, în care mulţi dintre locuitorii săi se închinau încă la zei şi zeiţe.
Zeiţa teutonă Eostra (cel mai probabil derivata din numele zeiței grecești și feniciene a fertilității, Astarte), era zeiţa primăverii şi a fertiliăţii.
Grecii o numeau Eos si romanii Aurora.
În timpul Echinocţiului de Primăvară erau organizate petreceri şi sărbători păgâne în cinstea sa, numite Osterhase. Majoritatea limbilor germanice numesc Paştele dupa zeiţa Eostra (Eostra/Eastre) – Zeita Fertilităţii. Saxonii sarbatoreau intoarcerea primaverii cu un festival prin care îi mulţumeau zeitei Eastre. Zeiţa era slavita prin simbolul ei pamantesc, iepurele.
Iată aşadar originea Iepuraşului de Paşti, şi iata originea Paştelui în anglo-saxonul – Easter, pentru că serbările păgâne dedicate zeiţei Eostra, s-au intamplat să cadă în timpul în care creştinii sărbătoreau Invierea lui Cristos.
Mai înainte, saxonii celebrau venirea primăverii cu serbări tumultoase, pe care misionarii creştini le-au integrat sub mantiea creştină.

Legenda spune că zeiţa Eostra a gasit intr-o iarna o pasăre rănită pe câmp şi că, pentru a o salva de la moarte, a transformat-o într-o iepuroaică, dar i-a lăsat însă capacitatea de a depune ouă.
Pentru a-i mulţumi binefăcătoarei sale, iepuroaica decora ouăle făcute şi i le dăruia zeiţei. Din aceasta legenda s-a născut şi tradiţia ca iepuraşul să aducă daruri copiilor.
Deşi nu este o vietate prea impresionantă ca aspect, iepurele este un mesager sacru al divinităţii în multe culturi.
La chinezi, este animalul care trăieşte pe Lună, unde are datoria de a măcina orezul, esenţa vieţii, iar în religia budistă, iepurele este de asemenea o creatura selenară. Conform legendelor, datorita faptului ca nu avea ce ofranda să îi aduca zeitei Indra, iepurele s-a gatit pe sine insusi în focul sacru, iar ca rasplată acesta a fost aşezat pe Lună.
Pe continentul american, legendele unor triburi oamenii spuneau ca iepurele a adus oamenilor focul, iar triburile de mayaşi credeau ca iepurelui i se datoreaza inventarea scrisului.
Indiferent de natura sa păgână sau creştină, Iepuraşul de Paşte este un personaj îndrăgit în toată lumea, pe care am ales să îl asociem cu drag Sărbătorii Paştelui.
Iepuraşul şi coşul său cu ouă au devenit simbolul cel mai adorat al Paştelui, cel puţin pentru cei mici.