ZIUA DE 8 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 8 iunie în istoria noastră

1593: S-a născut în Ungaria centrală,la Szerencs, Comitatul Zemplén, principele Transilvaniei (între anii 1630–1648), Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász; d.11 octombrie 1648, Alba Iulia, Principatul Transilvaniei.

În timpul domniei sale, Principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a trecut printr-o epocă de înflorire economică, de afirmare politică și culturală și de întărire a puterii centrale. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. A sprijinit folosirea limbii materne în liturghie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare, dar și în cazul românilor și sașilor.

La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana.

De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lorántffy a înființat prima școală românească medie la Făgăraș (1657).

1668: La puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungro-Vlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon, s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană.

Această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală.

Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

1838: În București, a fost deschisă la Colegiul Sf. Sava prima bibliotecă publică,indirect succesoare a Bibliotecii Mitropoliei Țării Românești, a fost stabilită conform Regulamentului Organic, la 1 iulie 1831.

S-a constituit prin legea Regulamentul școlilor din 1833, iar la 1836 Eforia Școalelor a elaborat și a pus în aplicare primul Regulament de organizare și funcționare a unei biblioteci publice românești.

Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sf. Sava (aproximativ 1000 de volume), urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic, iar custodele era însărcinat „a şedea în sala de citit a bibliotecii nelipsit în toate aceste ceasuri, priveghind a păzi liniştea şi buna orânduială între cititori, a le da îndată cărţile, ce vor cere şi a le aşeza iarăşi la locul lor…”

Director al bibliotecii, a fost numit Gheorghe Ioanid, profesor de limba greacă la Colegiul Sf. Sava, iar Nicolae Nenovici – custode-bibliotecar, înlocuit ulterior în anul 1843, pentru că „nu se îndeamnă a se acomoda cu regulile întocmite…” 

1839: S-a născut la Bârlad, generalul  Mihail Cristodulo Cerchez; d.12 iulie 1885, Iași.

A condus trupele române în Războiul de Independență (1877) la Grivița, Bucov, Opanez, Smârdan, Plevna, Vidin. A urmat Academia Mihăileană din Iași. S-a înrolat voluntar în armată, în anul 1855, cu gradul de cadet.

 A condus trupele din Diviziei 2 și 1 Infanterie în acțiunile de apărare de pe Dunăre. A asigurat spatele Armatei de operații și apoi încercuirea trupelor otomane de la Plevna, comandând Divizia de rezervă.

A participat la capitularea lui Osman-pașa, refuzând să primească sabia acestuia, pe motiv că nu are aprobarea Domnitorului Carol I, astfel că Osman-pașa i-a predat sabia generalul rus Ganețki.

A comandat Divizia 2 Infanterie în luptele de la Vidin. De la data de 6 septembrie 1877 a fost comandantul Armatei de Operații. A fost decorat cu: Steaua României în grad de ofițer, Virtutea Militară de aur, Trecerea Dunării, Apărătorii Independenței. A fost membru al Societății literare Junimea.

1862: A fost asasinat (20 iunie stil nou) de catre o persoana rămasă neidentificată, primul-ministru al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu a fost seful primului guvern  instituit de Alexandru Ioan Cuza la  22.01.1862.

Foto: Barbu Catargiu, Prim-ministrul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei.

Barbu Catargiu, om politic, personalitate de seamă a grupării politice conservatoare, s-a născut la 26 octombrie 1807. 

La 22 ianuarie 1862 devine întîiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei.

Mandatul său încetează brusc pe 8 iunie 1862 cînd este asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti.

Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stîrnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre.

Asasinarea pe Dealul Mitropoliei – „O crimă politică perfectă”.

După încheierea unui discurs virulent susţinut în Cameră împotriva unei mari adunări convocate pe 11 iunie pe Cîmpia Libertăţii din Dealul Filaretului, Catargiu iese din palat pentru a se întoarce la sediul Consiliului de miniştri.

În acel moment observă că trăsura îi lipseşte, astfel că prefectul poliţiei Capitalei, Nicolae Bibescu, îl invită la el în trăsură pentru a-l însoţi.

În momentul cînd trăsura ajunge sub clopotniţa de la Mitropolie se aude un foc de armă. Primul ministru fusese împuşcat în spate, la baza creierului.

Vestea asasinării a fost răspîndită în întreg oraşul şi a indignat opinia publică, căci era primul asasinat al unui înalt demnitar al statului.

Barbu Catargiu a încetat din viaţă la vîrsta de 54 de ani, fiind înmormîntat la conacul de la moşia din Maia, judeţul Dîmboviţa, conform testamentului său.

Scenarii privind asasinatul. Implicaţii politice. Un mister neelucidat.

Există trei scenarii ce au fost dezvoltate de istorici de-a lungul timpului. Primul se referea la o crimă comandată de adversarii politici, radicalii, motivul crimei putînd fi intensa dispută privind legea rurală, dar şi interzicerea manifestaţiilor din 11 iunie.

Istoricii au renunţat la această variantă, argumentînd că asasinatul ar fi stricat imaginea radicalilor, plus că aceştia aveau la îndemnă alte metode politice pentru a împiedica acţiunile lui Catargiu.

Foto: Clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din București, sub care a fost asasinat Barbu Catargiu

Cea mai plauzibilă variantă a rămas cea a asasinatului politic, mai ales că ulterior istoricii au putut cerceta felul în care s-a desfăşurat ancheta.

În primă fază cazul este înmînat procurorului Desliu, dar mai apoi îi este retras fără nici o explicaţie şi predat altui procuror, pe nume Şoimescu.

Acesta opreşte cercetările şi cazul este închis, ba mai mult dosarul crimei dispare fără urmă.

Se pare că cineva dorea ca acest caz să nu fie rezolvat niciodată, iar cînd Desliu s-a apropiat

de unele dovezi, instrumentele de investigaţie i-au fost luate.

Mai mult, cazul a fost închis cu puţin timp înainte ca liderii radicalilor, C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu, să fie chemaţi la audieri.

Pornind de la acest fapt, istoricii au analizat şi au ajuns la concluzia că singurul suspect real, unul dintre autorii morali, ar fi fost prefectul capitalei Nicolae Bibescu.

Acesta a fost cel care i-a luat cazul lui Desliu, iar declaraţiile sale cu privire la crimă erau cu totul contradictorii.

Conform autopsiei, focul a venit din spate, de jos în sus, aşadar asasinul ar fi trebuit să se urce din mers pe treapta trăsurii pentru a declanşa focul. Era de aşteptat ca Bibescu să poată descrie făptaşul, însă acesta a declarat că se uita în direcţia opusă în momentul producerii crimei.

Cel mai terifiant scenariu, susţinut numai de o parte a istoricilor, afirmă că însuşi Alexandru Ioan Cuza ar fi fost creierul din spatele întregii afaceri.

În pofida numeroaselor scenarii şi supoziţii, misterul ce a învăluit această odioasă crimă rămâne în continuare neelucidat.

1867: Împăratul Austriei Franz Joseph, încoronat la Buda, rege apostolic al Ungariei (1867-1916), a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867. Totodată el a abrogat Legea despre egala îndreptățire a națiunii române cu celelalte naționalități și religii, precum și Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania, votate de Dieta Transilvaniei de la Sibiu în 1865, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară prin crearea statului  dualist  Austro-Ungaria.

Domnia sa de 68 de ani a fost a patra ca durată între domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței , a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și cea a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

A  murit la 21 noiembrie  1916, la vârsta de 86 de ani la Palatul Schönbrunn din Viena  și a fost înmormântat în Cripta Imperială de la  Mănăstirea Capucinilor din Viena, după 9 zile, la 30 noiembrie.

I-a succedat la tron împăratul Carol I, iar Imperiul Austro-Ungar s-a destramat in 1918, dupa infrangerea suferită în primul război mondial.

1881: A demisionat Guvernul Dimitrie C. Brătianu, fratele lui Ion C. Brătianu, de la care a preluat guvernarea în perioada 10 aprilie 1881– 8 iunie 1881, când acesta a organizat ceremonia de încoronare a lui Carol I și a soției sale, Elisabeta, ca suverani ai României.

Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (foto) s-a născut pe 1818, la Pitești si a murit pe 8 iunie 1892, la București. A fost un diplomat și om politic român, ministru în diverse guverne și prim-ministru al României. A fost fratele liberalului Ion C. Brătianu și a fost fiul stolnicului Constantin „Dincă” Brătianu și al Anei Brătianu (n. Tigveanu).

Când ministrul de Război di8n guvernul său a primit vot de blam în Senat, înțelegând că a pierdut sprijinul majorității parlamentare liberale, primul ministru Dimitrie C. Brătianu a demisionat.

1882: S-a născut la Târgu Jiu, scriitorul şi filozoful maghiar ardelean György Ádám; (d.2 aprilie 1906, Cluj).

1884: Sunt aprobate modificarile a 25 de articole din Constitutia României din 1866.

Modificarea Constituției a fost aprobată în Cameră la 5 iunie și la Senat în 7 iunie, și a fost promulgată la 8 iunie. Legea electorală s-a aprobat în Cameră și Senat în 6 iunie și s-a promulgat la 9 iunie. Prin modificările la legea electorală, numărul senatorilor creștea de la 70 la 148, al deputaților de la 120 la 183 iar numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaților.

Votarea legii a condus la ruptura definitiva dintre cele doua principale grupari ale Partidului Liberal: “bratienistii” si “rosettistii”.

1892: A decedat la București, Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (n. 1818, Pitești), diplomat și om politic român.

A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și fratele mai mare al fruntașului liberal Ion C. Brătianu. A studiat împreună cu fratele său la Paris. Câtva timp membru în comitetul internațional al revoluționarilor, stabilit la Londra, se întoarce în 1857 în patrie și devine unul din fruntașii partidului liberal.

În calitate de primar al Bucureștiului, a fost martorul unui eveniment major în istoria țării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României.

Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ținut un discurs în fața a peste 30.000 de oameni.

A fost ministru la Culte și ad-interim, ulterior titular la Lucrări Publice. Sub guvernul fratelui său, Ion, de la 1876-1888, a fost mai întâi ministru al țării la Constantinopol, apoi (10 aprilie – 9 iunie 1881) devine prim ministru și ulterior președinte al Camerei.

Curând va trece la adversarii fratelui său mai mic, formând cu L. Catargi și G. Vernescu așa numita opoziție unită, care contribuie la răsturnarea cabinetului liberal în martie 1888.

Operă: Lettres hongro-roumaines, cu D. Iranyi, Paris, 1851; Lettres, Berlin, 1857; Napoleon III, București, 1873; O datorie de conștiință, 1877; Discurs, 1885; Din arhiva lui Dimitrie Brătianu, I-II, 1933-1934”.

1897: La sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine” din Bucuresti, Cinematograful “Lumiere” a prezentat in premiera primele trei subiecte de actualitati romanesti, filmate la 10 mai 1897, de catre operatorul francez Paul Menu.

Francezul Paul Menu  (1876-1973), a fost autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10 mai – 20 iunie 1897).

” Defilarea ” a fost  un film documentar-reportaj despre defilarea militara din Bucuresti, din 10 mai 1897, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, realizat de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fraților Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor in miscare).

Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmari realizate in aceeasi zi, de acelasi cineast si legate tot de sarbatorirea zilei de 10 mai 1897. Lucrarile de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.

1897: S-a născut  la Șerbănești–Nenciulești, Vâlcea, actorul și regizorul român A. Pop Marțian ( Atanasie V. Popescu), scriitor, membru al Societății Scriitorilor Români; d.14 ianuarie 1969, București.

A urmat Conservatorul Cornetti din Craiova, clasa lui Al. Dem-Dan. A jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Național și Teatrul Tineretului din București. 

A fost distribuit în: Legenda funigeilor de Șt. O. Iosif și D. Anghel, Asasinul, Mândrie și amor de G. Olmet, Fata din dafin de A. Maniu și S. Froda, O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu.

A fost secretar literar la Teatrul Național din Craiova, profesor, și decan o vreme, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A primit titlul de Artist emerit.

Ca scriitor, a debutat în revista Flamura din Craiova, iar primul său volum de versuri, Serile cătunului, a apărut în 1929.

A colaborat de asemenea la publicațiile Flamura, Gândul nostru, Universul literar, Ramuri, Gândirea, Viața literară, Convorbiri literare, Rampa, etc.

1898: A încetat din viață la Govora, Vâlcea, naturalistul, medic, pedagog, diplomat și om politic, fiu al doctorului Exarchos, licențiat la Viena.

Constantin Esarcu,a fost membru corespondent al Academiei Române; (n. 5 noiembrie 1836, București).

În mai 1870 este numit director în Departamentul Cultelor. În perioada 1871-1873 a făcut parte din comitetul de conducere al Teatrului Național.

La 25 februarie 1873 lansează propunerea de constituire a edificiului Ateneului Roman și inițiază alături de Vasile A. Urechia și Nicolae Kretzulescu (Cretzulescu) campania „Dați un leu pentru Ateneu” (s-au pus în vânzare 500.000 de bilete loterie în valoare de 1 leu).

În luna noiembrie 1873 este numit Agent diplomatic la Roma. În această calitate a făcut publice numeroase documente, din arhivele orașelor Veneția, Milano, Florența sau Roma, referitoare la istoria românilor.

A fost membru al Partidului Liberal-Conservator. A reprezentat în calitate de senator politica acestui partid în Parlamentului României. A deținut funcția de ministru al Afacerilor Străine (21 februarie – 26 noiembrie 1891).

A lăsat moștenire întreaga sa avere Ateneului Român.

1905: A decedat printul Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen (n. 22 septembrie 1835), primul fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern – Sigmaringen si tatal printului Ferdinand (1865–1927), devenit  Rege al României.

Fratele său mai mic a fost Regele Carol I al României.

După revoluția spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana regală.

Această ofertă a fost sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar a fost respinsă de împăratul francez Napoleon III.

Leopold a declinat oferta la presiunile franceze.

În 1861 Prințul Leopold s-a căsătorit cu Infanta Antónia a Portugaliei și au avut 3 baieti:

– Wilhelm (1864–1927), care a succedat ca Prinț de Hohenzollern; căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Teresa a Celor Două Sicilii și a doua oară cu Prințesa Adelgunde de Bavaria– Ferdinand (1865–1927), mai târziu Rege al României; căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh,– Karl Anton (1868–1919), căsătorit cu Prințesa Josephine Caroline a Belgiei.

1918: A fost instituită de regele Ferdinand I al României,prin Decretul Regal nr. 1744, medalia Crucea Comemorativă a Războiului 1916–1918.

Distincția a fost conferită tuturor participanților la Primul Război Mondial.

Pentru militarii care au participat la lupte, crucea comemorativă s-a conferit cu barete metalice pe care au fost înscrise localitățile sau zonele în care au avut loc luptele la care titularii au participat.

Decretul de instituire preciza 11 barete: Ardeal, Cerna, Jiu, Carpați, Oituz, București, Turtucaia, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Tg. Ocna, ulterior fiind instituite noi barete: Dunărea, Siberia (pentru Corpul voluntarilor romani din Siberia), Italia (pentru ofițerii și gradele inferioare din Legiunea Voluntarilor Români din Italia).

1922: A avut loc la Belgrad nunta  Principesei Maria-Mignon a Romaniei, cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici).

Logodna s-a celebrat la 20 februarie 1922, la București.

1922: A avut loc, la Belgrad, primul meci international de fotbal al echipei nationale a Romaniei (”Cupa prieteniei romano-iugoslave”).

Drumul până la Belgrad s-a facut cu trenul. Principesa Maria, fiica lui Ferdinand si a Mariei, se casatorea cu Alexandru al II-lea.Evenimentul trebuia marcat.. N-au fost bani de deplasare. și jucatorii au pus mana de la mana, leu pe leu. Au aparut si unii „sponsori”, prinsi de microbul foot-ball-ului. Elemer Hirsch, un lord, a comandat, pe cheltuiala sa, randul de echipament, in Anglia. A tinut, expres, ca pantalonii sa aiba, la spate, buzunar in care sa incapa batista spre a-si sterge sudoarea…

Antrenor era Teofil Moraru, fost sportiv de performanta, campion la aruncarea greutatii. Se juca in sistemul 1-2-3-5.Portar, Adalbert Ritter, de la Politehnica Timisoara. Apoi Hirsch, galantul, cel care avea sa scape de lagarul nazist dar murea, in 52, la finalul unui meci…Si Dezso Jakobi, ”romanizat” Dezideriu, de la Haggibor Cluj, echipa evreilor. .Si Guga, Rica Guga, „capitanul”, simbolul clujenilor de la „U”.

S-a terminat 2-1 pentru români , in fața a 5.000 de oameni. Jaroslav Sifer deschisese scorul, in minutul 35. Ronnay egalase, inainte de pauza.

Cu o jumatate de ora inainte ca Heinrich Retschuri să fluiere finalul meciului, Guga, pe care Ioan Chirila il considera cel mai mare jucator al vremurilor lui, puncta pentru victorie.

08.06.1922 Iugoslavia – Romania 1-2 (la pauză 1-1).

Au marcat: Sifer (penalty) / Ronnay , Guga.

Echipa Romaniei: Ritter – Szilagy, Hirsch – Jakobi, Honigsberg, Zimmermann – Guga, Frech, Schiller, Ronnay, Auer. Antrenor: Teofil Moraru

Stadion: „SK Jugoslavija”, Belgrad.

1924: S-a născut la Soroca, în Basarabia , poetul, membru al Mișcării Legionare, Alexandru (Șura) Bogdanovici, fost deținut politic în timpul regimului de dictatură comunistă; d.15 aprilie 1950, Pitești.

În 1947 s-a înscris la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, a urmat cursul de actorie al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din același oraș, înscriindu-se și student la Universitatea ieșeană.

Deținut politic în numeroase rânduri, în toamna lui 1948, în vreme ce era închis la Suceava, Bogdanovici a început să vorbească despre reeducare, dar nu în sensul ei violent, de mai târziu, ci sub forma unei deziceri formale de crezul legionar și înlocuirea acestuia cu idealurile comuniste.

Deși originile acestei idei rămân până astăzi necunoscute, intențiile lui Bogdanovici erau pragmatice, el vizând eliberarea înainte de termen și îmbunătățirea tratamentului deținuților, în condițiile în care mulți dintre cei care se opuseseră regimului ajunseseră deja după gratii.

Reeducarea în viziunea lui Bogdanovici includea intonarea cântecelor comuniste de propagandă și discutarea literaturii marxiste, însă majoritatea deținuților s-au opus acestei inițiative, luând-o în derâdere. A murit în închisoarea Pitești, ca victimă a reeducării , acțiune inițiată de el însuși, călcat în picioare, fără apă, incapabil să își mai controleze sfincterele și suferind halucinații.

1926: S-a născut la Iași, compozitorul român Anatol Vieru, pedagog și teoretician reprezentativ al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea; d.8 octombrie 1998, București.

A studiat muzicologia și compozi Paul Constantinescu și Constantin Silvestri. Ulterior și-a continuat studiile la Conservatorul din Moscova (1951–1954) cu muzicianul și compozitorul armean Aram Haciaturian . În 1978 a susținut, în Cluj, teza de doctorat în Muzicologie De la moduri, spre un model al gândirii muzicale intervalice. A fost cadru didactic la catedra de Orchestrație și mai târziu la catedra de Compoziție ale Conservatorului din București, unde a parcurs toată ierarhia universitară. A fost invitat să susțină lecții și conferințe la universități din SUA, Canada, Israel, Geneva etc.

A compus peste 120 de lucrări de toate genurile, între care șapte simfonii: Oda tăcerii, La un cutremur, M. Eminescu, Exodus, Anul soarelui; opt cvartete pentru coarde; muzică de film: Când primăvara e fierbinte, Ciucurencu, Procesul alb, Brâncuși la Târgu-Jiu, Soarele negru, O sută de lei, Felix și Otilia, Marele singuratic, Întoarcerea lui Vodă Lapușneanu; numeroase concerte și piese de muzică corală, cu sau fără orchestră: Miorița (oratoriu), Scene nocturne (pe versuri de Federico García Lorca), Vocale (pe versuri de Giuseppe Ungaretti), Daniil și multă muzică de cameră.

1930: Parlamentul îl proclama pe prințul Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, rege al României, sub numele de Carol al II-lea. 

S-a incheiat astfel prima domnie a regelui Mihai I (inceputa la 20.07.1927, începută după decesul regelui Ferdinand I, și desfășurată sub tutela unei Înalte Regențe).

Principelui moștenitor Mihai i se conferea titlul de “Mare Voievod de Alba Iulia ”.

1935: S-a născut la Dumitrești, Râmnicu Sărat/Vrancea  scriitorul și jurnalistul disident anticomunist Victor Frunză; d. 27 iulie 2007, Aarhus, Danemarca.

A fost considerat unul din cei mai tenace luptatori impotriva comunismului din diaspora si un mare ziaristi din a doua parte a secolului trecut.

A urmat facultatea de ziaristică din București și facultatea de ziaristică a Universității „Lomonosov” din Moscova. A lucrat ca redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română. A fost profesor de jurnalism audio-vizual la Facultatea de Ziaristică în cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu” București. În 1978 a publicat prin intermediul agenției de știri Reuters o scrisoare critică la adresa regimului de dictatură din RSR.

Anchetat și apoi expulzat din țară în 1980, s-a stabilit, împreună cu soția și fiul său, la Århus, Danemarca. A înființat editura Nord, a editat revista de studii asupra fenomenului politic românesc Alergătorul de la Marathon. A publicat o seamă de lucrări politice și istorice, între care eseurile consacrate drepturilor și libertăților omului, Pentru drepturile omului în România, și ampla lucrare istorică consacrată comunismului românesc Istoria PCR.

După 1989, a revenit în România, unde a tipărit o ediție jubiliară a poeziilor lui Mihai Eminescu. Pe lângă publicațiile editoriale de mai sus, a fost autorul unor volume de versuri: Globul din stânga; proză: Privegheați lângă privighetori; proză turistică: Muzeu Sentimental; teatru: Marea gară nouă; istorie: Istoria stalinismului în România, Istoria comunismului în România. Cea mai recentă apariție editorială: Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru. A fost membru fondator al Alianței Civice, membru în Consiliul Național, membru al Senatului AC.

1936: Catastrofa din Cotroceni.

La a sasea aniversare a “Restauratiei”, spectacolul omagial dedicat lui Carol al II-lea, de pe platoul Cotrocenilor s-a transformat intr-o tragedie dupa ce o tribuna s-a prabusit.15 oameni au murit, alte sute au fost raniti. Presa a relatat ca in tribuna care avea capacitatea de 1.000 de persoane, au fost inghesuite 5.000.Ziua Restauratiei se sarbatorea la 8 iunie. Restauratia desemna revenirea pe tron a lui Carol al II-lea, care isi pierduse drepturile de succesiune la tron in 1926.

In scurt timp, un ziar titra O EDITIE SPECIALA DESPRE CATASTROFA DIN COTROCENI. Scurtul text scris cu litere foarte mari spunea ca la sarbatorirea zilei tineretului, din 8 iunie, s-au prabusit o peluza si o tribuna și că „sunt trei morti si peste 100 de raniti”.(Ulterior, numarul răniților a fost estimat în presa de la 150 la circa 600, internati în peste 15 spitale din Bucuresti).

1938: A decedat la Bucuresti, Ovid Densușianu, filolog, folclorist, istoric literar si poet; ( n. 29  decembrie 1873, Fagaras).

A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul si etnografia, fiind  unul dintre fondatorii școlii lingvistice de la București. 

În domeniul literaturii, Densușianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

A fost   membru titular al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

In 1923 a fost  ales membru de onoare al Societăţii de Etnografie, iar in 1924  devine membru al Societăţii de Lingvistică de la Paris.

Ovid Densușianu a întemeiat și a condus revistele Viața nouă (1905-1925) și Grai și suflet (1923-1938, publicaţie a Institutului de Filologie şi Folclor).

A iniţiat convocarea unui Congres al filologilor românila care a susţinut  comunicarea Vorbirea populară din puncte nouă de vedere (1925).

1939: S-a născut la Fâșca–Vârciorog, Bihor,cântăreața de muzică populară și profesoară de limba latină, Florica Ungur; d. 4 august 2011, Oradea.

Florica Ungur a urmat Școala Populară de Artă, apoi a absolvit cursurile Universității din București, secția Limbi clasice (latină și greacă veche) și a fost profesoară de latină în liceu.

Interpreta a reușit să culeagă, să interpreteze și să înregistreze peste 150 de melodii de o valoare inestimabilă pentru sufletul românesc.

A înregistrat primul disc Electrecord în anul 1970, la vârsta de 31 de ani.

A mai înregistrat încă nouă discuri, cinci casete audio și un CD.

A colaborat cu mari orchestre, ansambluri și dirijori, a participat ca invitată la cele mai mari festivaluri de folclor din țară și din străinătate, a avut emisiuni și înregistrări la toate posturile naționale de televiziune.

1948: Prin Decretul prezidențial nr. 76/8 iunie 1948 privind transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române, Academia Română a fost desființată, înființându-se în schimb o instituție complet nouă, subordonată direct Consiliului de Miniștri, sub numele de Academia Republicii Populare Române. Decretul a intrat în vigoare a doua zi, 9 iunie. Conform prevederilor decretului, nu era vorba despre o transformare a fostei academii, în prevederile decretului neexistând nicio clauză care să prevadă o continuitate între cele două instituții.

La 12 august al aceluiași an, a fost publicat și Statutul de organizare și funcționare a Academiei RPR. A fost organizată în șase secțiuni și 25 de subsecțiuni, punând accent pe științele exacte și aplicate și marginalizând științele socio-umane. În art. 3 al decretului se specifica în mod expres: „Nu pot fi membri ai Academiei RPR persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului și reacțiunii, dăunând prin aceasta interesele țării și ale poporului”.

Au fost înlăturați 113 membri ai Academiei Române (26 titulari, 58 corespondenți și 29 de onoare), aceștia fiind epurați din secțiile Academiei Române. Între aceștia se aflau mari nume ale culturii și științei românești: Lucian Blaga, Ioan A. Bassarabescu, Mihai Codreanu, Adrian Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Bănescu, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Scarlat Lambrino, Alexandru I. Lapedatu, Ioan Lupaș, Constantin Marinescu, Ștefan Meteș, Ion I. Nistor, Petre P. Panaitescu, Zenovie Pâclișanu, Radu R. Rosetti, Teofi l Sauciuc-Săveanu, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Nicolae Bagdasar, Petre P. Negulescu, Ion Petrovici, Constantin Rădulescu-Motru, Grigore Tăușanu, Simion Mehedinți, Mihai David, Vintilă Mihăilescu, Nicolae Al. Rădulescu, Gheorghe Ionescu-Sisești, Victor Bădulescu, Mircea Cancicov, Ion I. Lapedatu, Ion Rădu

Noua listă cuprindea o serie de nume noi, ale unor personalități, multe dintre acestea niște nulități al căror singur merita fost faptul că erau legate de Partidul Comunist,printre aceștia numărându-se Mihai Roller, Nicolae Profiri, Simion Iagnov, și alții.

1964: S-a parafat la București Acordul din 30 noiembrie 1963 privind realizarea și exploatarea Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier, pe fluviul Dunărea, publicat în Buletinul Oficial nr. 7/8 iunie 1964, dată la care a intrat în vigoare.

1967: A decedat  la Iași, poeta română  Otilia Cazimir (Alexandrina Gavrilescu); (n. 12 februarie 1884 in localitatea Cotu Vameş, judeţul Neamţ).

A debutat în anul 1912 în revista Viaţa românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicaţia Însemnări ieşene.

Cel dintâi volum de poezii, Lumini şi umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura ” Viaţa Românească ” , urmează volumul de versuri „ Fluturi de noapte” , Editura „Cartea Românească”, 1927, carte premiată de Academia Română şi de comitetul ” Femina Vie- Heureuse” de la Paris, cu premiul Femina.

A colaborat cu publicaţiile Însemnări ieşene, Adevărul literar şi artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iaşul nou, Iaşul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica şi altele.

Între anii 1937 – 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă şi sovietică.

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă şi sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ş.a.).

A  primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937), Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), Ordinul Muncii (1954), cl. I (1964).

1972: S-a născut la Arad , muzicianul Adrian „Baciu” Igrișan, solistul trupei Cargo.

A cântat de la vârsta de 13 ani, inițial la baterie, un an mai târziu începându-și activitatea ca vocalist, de atunci urmând aproximativ 22 de ani de studii canto și tehnici vocale, fiind autodidact. Cântă și la chitară, bas, clape și altele, însă abilitățile de instrumentist nefiind perfecționate, se axează în special pe compoziție.

A debutat cu trupa de cartier, ABIS, în 1992, a intrat pe postul de vocalist în trupa Sibiană RIFF, cu care a participat la Festivalul Internațional Rock ’92 de la Arenele Romane din București, alături de toate marile nume din rock-ul românesc, iar în 1994 înregistrat la Cluj, împreună cu trupa RIFF albumul Doi străini, care include 12 piese.

În 1995, a părăsit trupa RIFF, după ce a cântat împreună cu Cargo într-un concert de susținere pentru Ovidiu Ioncu Kempes care suferise un accident de motocicletă; după acest concert, a rămas în trupa Cargo pentru a-l suplini pe Kempes până la refacerea acestuia, iar după ce acesta s-a refăcut îndeajuns pentru a reveni pe scenă, a rămas pe post de vocea a 2-a și chitarist-armonie.

În 2003, Kempes a plecat în Australia, iar Baciu a rămas vocalist principal al trupei. În anul 2007 trupa Cargo, avându-l ca vocalist pe Adi Igrișan, a înregistrat 22 de piese pentru albumul aniversar XXII.

1990: A aparut primul numar al revistei “Romania Mare”, sub conducerea lui Corneliu Vadim Tudor.

1992: S-a deschis piaţa valutară în România.

1992: Parlamentul României a adoptat, în şedinţa comună a celor două Camere, Legea privind alegerea preşedintelui României.

1999:A fost publicată „Declaraţia de la Cluj”, semnată de mai mulţi intelectuali ardeleni, care s-au pronunţat pentru iniţierea unor dezbateri publice despre perspectivele unei autonomii administrative – pentru Transilvania şi Banat, cu adunări legislative regionale care să reprezinte în viitor o alternativă reală la modelul statului centralizat.

2001: Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Codului Penal, prin care abroga articolul 200, referitor la relaţiile homosexuale.

2007: Filmul „California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu a obţinut un premiu special la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Ibiza, desfăşurată între 29 mai şi 7 iunie.

Foto: Cristian Nemescu, regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic, nascut pe 31 martie 1979,  si decedat la numai 27 de ani intr-un groaznic accident de masina pe 24 august 2006 alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu (28 de ani)si si taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).

Cristian Nemescu a terminat Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 2003. In putinii sai ani de viata, Cristian Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York( pentru Poveste la scara C), Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. Filmul „California Dreamin” a primit in mai 2007 premiul „Un certain regard ” la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.

La 28 mai 2007, președintele României  i-a acordat  post mortem printr-un decret, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești”.

2007: Comisia Juridică şi pentru Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat, la Paris, raportul elaborat de Dick Marty privind închisorile CIA.

Raportorul special al Consiliului Europei, Dick Marty, a dezvăluit că în Polonia şi România au existat centre de detenţie ale CIA între 2002 şi 2005, cu acordul preşedinţilor celor două ţări.

2007: Actorul Adrian Pintea a murit la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese internat din cauza unor probleme grave de sănătate. A interpretat roluri memorabile în filmele: „Iancu Jianu, zapciul”, „Pădureanca”, „Iancu Jianu, haiducul”); (n. 9 octombrie 1954).

2008: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din localitate.

Foto: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan (stânga) şi Patriarhul Daniel (dreapta).

Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei  rămasese vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Un prim moment din cadrul acestei ceremonii a fost citirea gramatei patriarhale de întronizare, de către Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal şi secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A urmat apoi cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care s-a referit la misiunea noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

 2014: A decedat în Italia, actrița italiană de origine română Veronica Lazăr; (n. 16 octombrie 1938, București).

A debutat în filmul lui Bernardo Bertolucci, Ultimul tango la Paris (1973), apărând apoi în filme ca Luna (1979), Cerul ocrotitor (1990) sau Besieged (1998).

Lazăr este probabil cunoscută mai ales  pentru rolul demonicei Mater Tenebrarum din filmul lui Dario Argento, Inferno (1980). 
S-a căsătorit cu actorul italian Adolfo Celi în 1966 cu care a avut  doi copii: regizorul Leonardo Celi și actrița Alessandra Celi.

Ultimul său rol a fost în filmul lui Bertolucci, ”Eu și tu”, în 2012.

2016: A încetat din viață istoricul și criticul literar Henri Zalis, prozator, memorialist și traducător;  (n. 21 mai 1932, București ).

S-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din București (1951-1955), unde l-a avut ca model pe profesorul Tudor Vianu, care i-a insuflat pasiunea de a citi marile creații ale literaturii române și universale; îi va dedica ulterior o biografie interesantă și valoroasă.

A obținut titlul de doctor în filologie al Universității din București cu teza Aspecte și structuri neoromantice (1973). După absolvirea facultății, a lucrat ca redactor (1955-1958) și corector (1959-1962) la revista Gazeta literară, bibliotecar (1963-1967), documentarist (1967-1972), redactor (1973-1979) și cercetător științific la Biblioteca Centrală Universitară din București (1979-1987)

A urmat stagii de specializare în Franța (1979; 1980) și Elveția (1981; 1991). S-a pensionat în anul 1987.

2020: A decedat la București, actorul și cântărețul român Costin Mărculescu; (n. 29 iunie 1969, Craiova.

A debutat in televiziune in anul 1984, la vârsta de 15 ani, în doua piese TV “Misiune speciala” si “Ecaterina Teodoroiu”, iar in Cinematografie in 1985 in filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard langa debarcader”, in 1986 a avut sansa sa fie distribuit in cel mai bine vandut film romanesc din istorie, in regia lui Nicolae Corjos, celebrul “Liceenii” alaturi de Stefan Banica Jr., Oana Sarbu, Mihai Constantin, etc.

A absolvit Academia Nationala de Teatru si Film I.L. Caragiale promotia 1989 – 1993. A fost invitat in sute si sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune in calitate de actor sau cantaret. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.

A colaborat cu mai multe Teatre sustinand peste 2000 de spectacole in tara si in strainatate jucand impreuna cu mai multi actori ca Florin Piersic, Misu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Radulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, etc.

La 30 mai 1999 a pus bazele Scolii Artistice de Modelling si Dans Sportiv Compania de Manechine si Fotomodele Costin Marculescu.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Teodor Stratilat

Sfântul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea.

A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor.

Dupa cinci zile de temnita, a fost rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi.

Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei.”

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat.

Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor.

Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor.

Dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi.

Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei.”

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat.

Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor.

Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/08/o-istorie-a-zilei-de-8-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. Cinemagia.ro;
11. CreștinOrtodox.ro.
12. http://www.historia.ro

Publicitate

ZIUA DE 7 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 7 iunie în istoria noastră

1535: Prima atestare documentară a localității Drăgășani este consemnată într-un hrisov al domnitorului muntean, Vlad al VII-lea Vintilă de la Slatina: despre „jupânul Fârtat pârcălabul și fiii lui, ca să-i fie în Lălești și Drăgașani și în Murgești, pentru că i-au fost bătrâne și drepte moșii de moștenire”.

1602: Începe  construcția Mănăstirii Secu (Neamţ). Ctitor a fost  vornicul Nestor Ureche.

Pisania originală, așezată pe peretele de sud al bisericii mari, scrisă în limba slavonă, mărturisește următoarele: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, cu rugăciunile Preacuratei Născatoare de Dumnezeu și cu ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul și cu ale tuturor sfinților […] s-au făcut acest locaș dumnezeiesc și s-au zidit spre lauda lui Dumnezeu celui Inalt… de smeritul și mult greșitul și nevrednicul rob al Stăpanului Hristos, Nestor Ureche, Marele Vornic al Țării de Jos și de Doamna lui Mitrofana și de copiii lui: Vasile și Grigore și de alți de Dumnezeu dăruiți copii ai lor… Și s-au început a se zidi la anul 7110 (1602), iunie 7, și s-a ispravit în același an, octombrie 5”.

Biserica poartă hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august) și se află pe domeniul feudal al Cetății Neamț.

În jurul anului 1500, pe valea pârâului Secu, s-a așezat un grup de sihaștri care vor întemeia mai apoi, în anul 1530, sub conducerea ieroschimonahului Zosima, călugar de la Mănăstirea Neamț, schitul cu același nume, „Schitul lui Zosima”.

Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550, de catre doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai.

Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte, la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia.

In vremea voievozilor Alexandru Lăpușneanu (1552-1561; 1564-1568), Petru Șchiopu (1574-1579; 1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), schitul lui Zosima mai primeste cateva danii spre folosinta si intretinerea calugarilor sihastri din aceste locuri.

Astfel, spre sfarsitul secolului al XVI-lea, schitul lui Zosima cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic.

In secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor, careia îi asează drept hram „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatorit in fiecare an, la data de 29 august.

Nestor Ureche ajunsese in rândurile celor dintai boieri ai Moldovei, sub domnia lui Ieremia Movila, prin bogatia casei sale, catre care se indreptau veniturile a peste saptezeci de sate, dar si prin istetimea mintii. El avea demnitatea de „mare vornic”, fiind judecatorul principal al tarii si „mai marele curtii domnesti”.

Marele boier a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului Ieremia Movila. Pe atunci in scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movila, fratele voievodului, egumen la Manastirea Secu fiind ieroschimonahul Dosoftei.

1821 (7/19 iunie) : În Țara Românească s-a desfășurat Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviș Pașa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti.

Bătălia s-a încheiat în favoarea turcilor. Zece zile mai târziu, pe 9/21 iunie 1821, a avut loc o nouă victorie turcă în bătălia de la Sculeni.

1848: În Muntenia, la Craiova, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu și Costache Romanescu au alcătuit, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revoluționar.

Revoluția Română de la 1848 s-a desfășurat în condițiile în care mari părți din teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina, Basarabia). Principatele Moldova și Muntenia erau constrânse să accepte protectoratul Rusiei țariste și suzeranitatea Imperiului Otoman.

1857: S-a încheiat la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane.

Insula Serpilor

În urma Războiului Crimeii, Rusia fusese obligata sa cedeze  Principatului Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812).

Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea de catre Rusia a Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”), către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor.

În final Turcia a recuperat Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.

Harta lui Adam Jonathan Felssecker. Sursă foto Muzeul Hărţilor (Colecţia Adrian Năstase).

Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilea că Insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman), care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odesa.

Tratatul adițional de la Paris din 2/19 iunie 1857, confirma aceste hotătâri.

1874: S-a născut la Pitești, poetul, prozatorul si  traducătorul Alexandru Iacobescu; (m. 1945, București).

A fost redactor la revista Curentul si a debutat cu versuri in revista Ramuri (1914); debut editorial cu volumul Balade (1919). A colaborat la Adevarul literar si artistic. Convorbiri literare, Gindirea, Universul literar etc, uneori sub pseudonimul Daniel Arama, Ion Arama, Teofil Roman, Pantagruel.

1875: S-a născut la Vaslui, compozitorul român Stan Golestan ; d. 21 aprilie 1956, la Paris, în Franța.

A studiat compoziție cu Vincent d’Indy, Albert Roussel și Paul Dukas (1897–1903). Și-a făcut debutul la Paris, unde a fondat revista L’Album Musical. A primit premiul pentru compoziție „George Enescu” în 1915. În 1930 a fost decorat de regele Mihai al României cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor. 

A fost critic muzical pentru revista Le Figaro, lucrând în paralel ca profesor de compoziție la L’Ecole Normale de musique din Paris. Muzica sa este în majoritate inspiratǎ din folclorul românesc. A compus muzică simfonică: La Dâmbovița, Lǎutarul și Cobzarul (dansuri românești), Simfonia în Sol Minor, în stil românesc, Concert Românesc pentru vioarǎ și orchestrǎ, Concert Moldav pentru violoncel și orchestrǎ, Pe potecile Carpaților, Concert pentru Pian; muzică de cameră: Sonatǎ pentru vioarǎ și pian, Serenadǎ micǎ pentru instrument mare, Sonatinǎ pentru flaut și pian, Baladǎ româneascǎ pentru harpǎ; muzică vocală: Somnoroase pǎsǎrele pentru voce, flaut și pian, Horǎ pentru voce și pian, Doine și cântece, Cântece folclorice, etc.

1882 (7/19 iunie) : S-a născut la Sankt Petersburg, în Rusia, inginerul și omul de afaceri american, Gheorghe Botezatu (George de Bothezat); d. 1 februarie 1940, Boston.

Era originar dintr-o familie nobilă basarabeană.

A urmat Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Institutul Politehnic din Harkov, Institutul Electrotehnic Montefiore din Liège, studii postuniversitare la Universitatea Göttingen și Universitatea Humboldt din Berlin. 

Și-a luat doctoratul la Sorbona cu teza Étude de la stabilité de l’aéroplane. Este recunoscut ca fiind primul om care a făcut un astfel de studiu în domeniul aviației. A ținut cursuri de Mecanică teoretică, Aerodinamică la Colegiul Militar de Aviație și la Facultatea de Construcții Navale din cadrul Institutului Politehnic Petrograd.

A proiectat și construit în 1917 un avion cu stabilitate absolută, pe care l-a testat în zbor. Sistemul Botezatu avea în compunere un sistem giroscopic de control reprezentând prima formă de pilot automat din aviație.

A fost director al laboratoarelor de aerodinamică din Odesa, consultant științific la Ministerul de Război și la Ministerul Educației din Rusia. După ce a primit invitația de a lucra în SUA, în mai 1918 a părăsit Petrogradul și, cu ajutorul personalului diplomatic american, a ajuns la Murmansk de unde a părăsit ilegal Rusia.

A devenit director al Laboratorului de Aerodinamică și profesor la Universitatea din Dayton, Ohio. A lucrat ca expert în aerodinamică la Comitetul Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA) din Washinghton.

În 1922 a fost construit în secret la Centrul de Aviație de la Dayton un elicopter, Caracatița zburătoare, unul dintre cele mai mari exemplare ale timpului, cu o greutate totală de 1650 kg. Suprafața portantă era de 90 mp asigurată de patru elice cu un diametru de 7,62 metri montate pe un șasiu cruciform din aluminiu. Fiecare elice avea șase pale cu incidență variabilă. Ele erau acționate de un motor Gnome et Rhône T de 170 CP prin intermediul unor reductoare. Elicopterul a zburat de mai multe ori la altitudine mică și pe distanțe scurte.

1886: La Bucureşti, a fost încheiat primul Tratat de comerţ între România şi Elveţia, prin care cele două ţări îşi acordau clauza naţiunii celei mai favorizate.

1886: S-a născut savantul român  Henri Coandă. A intrat in istorie ca pionier al aviatiei cu reactie. A decedat la 25 noiembrie  1972. 

A absolvit Scoala Superioara de Aeronautica din Paris si a urmat cursuri de specializare la cateva universitati europene.

In decembrie 1910, la Issy les Moulineaux, cu ocazia celui de-al doilea Salon International de Aeronautica de la Paris, Coanda a prezentat si pilotat primul avion cu reactie din lume.

Realizat dupa un proiect propriu, aparatul a intampinat probleme in timpul zborului, dar tocmai aceste neajunsuri de functionare l-au determinat pe savantul roman sa descopere efectul care ii va purta numele.

 In anul 1934, Coanda a obtinut brevetul pentru inventia “Procedeu si dispozitiv pentru devierea unui fluid intr-un alt fluid”.

Noul fenomen fizic descoperit – “devierea unui jet plan de fluid ce patrunde in alt fluid in vecinatatea unui perete convex” – a fost denumit “efectul Coanda”. A fost director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol (Anglia), unde a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. A construit în Franța un avion de recunoaștere (1916), prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele. A construit, în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni, primul avion cu propulsie reactivă, de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă–1910 și a descoperit efectul care îi poartă numele, efectul Coandă.

Alte invenții: Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer (Reims, 1911); mai multe aparate de zbor clasice (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă – unul dintre ele a câștigat premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia (Bristol, 1911–1914); un nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni; un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol; un rezervor din beton subacvatic, etc.

1888: Apare Legea pentru înființarea unui serviciu de navigație fluvială și maritimă în România.

Navigația Fluvială Română a fost un serviciu românesc de navigație pe Dunăre și afluenții acesteia, înființat în 1890 de către Regia Monopolurilor Statului. Creat cu scopul de a realiza transporturi de mărfuri și persoane, evoluția sa a fost rapidă.

Dacă în primul an deținea patru șlepuri și un remorcher, pentru transportul sării, la numai trei ani de la înființare serviciul avea deja 45 de șlepuri, 5 remorchere și vasul Orientul, care transporta pasageri pe ruta Galați–Brăila.

În această perioadă se infiinteaza Port Bazinul Nou in Galati, in interiorul caruia se infiripeaza si se dezvolta Atelierul de Reparatii – care va deservi compania de Navigatie Fluviala Romana (infiintata in anul 1890), cu sediul în acest oraș si care functioneaza in cladirile construite în anul 1892.

Serviciul Maritim Român, al cărui sediu era la București, dar ale cărui nave erau bazate la Constanța, a fost o companie de navigație de stat, înființată în anul 1895 pe baza legii din 7 iunie 1888, care deservea rutele maritime Constanța–Istanbul–Izmir–Pireu–Alexandria–Haifa–Beirut, cu vapoare vopsite tradițional în alb, și din acest motiv poreclite „lebedele albe ale Mării Negre”.

1917: Au sosit la Iași primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni.

Corpul de voluntari transilvăneni s-a constituit din circa 30.000 prizonieri de origine română din armata austro-ungară în timpul Primului Război Mondial, care se aflau în Rusia, pentru a lupta alături de armata refăcută.

În ziua de 7/20 iunie 1917, trenul voluntarilor ardeleni, împodobit cu ramuri verzi și cu o mulțime de steaguri tricolore, a intrat în gara Iași.

În semn de prețuire, într-o atmosferă de sărbătoare, trenul a fost întâmpinat de Regele Ferdinand  de prim-ministrul Ionel Brătianu, de ministrul război Vintilă Brătianu, de șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Constantin Prezan, de generalii Constantin Christescu, Nicolae Petala, Vlădescu, Vasilescu și Herescu, de Octavian Goga cu un grup de refugiați ardeleni și o mare mulțime de oameni.

Onorul a fost dat voluntarilor ardeleni în piața gării de către un regiment de vânători din armata română, prezenți cu garda la drapel și fanfara militară. Populația Iașilor a făcut o primire entuziastă voluntarilor.

Generalul Prezan cu voluntarii în Gara Iaşi

În dimineața zilei de 8 iunie, pe câmpul de instrucție al Brigăzii a III-a din Corpul I Armată, numit platoul Șorogari, a avut loc solemnitatea depunerii jurământului voluntarilor față de țară, în prezența regelui Ferdinand, a prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, a altor oficiali. În alocuțiunea sa, regele Ferdinand a spus că pe acești „întâi soli ai unirii neamului” armata îi primește „cu brațele deschise, ca niște frați iubiți”.

1921: A încetat din viaţă Luca Ion (Luchi) Caragiale, poet, fiul marelui scriitor român  I.L.Caragiale; (n. 3 iulie 1893).

A fost cel de al doilea fiu (după Mateiu Caragiale) al marelui dramaturg Ion Luca Caragiale din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly.

A aparținut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste.

A fost căsătorit cu Fany (fiica deputatului „Saşa” Alexandru Dobrogeanu-Gherea),si a  facut parteneriat cu Ioan Dobrogeanu-Gherea (cel de al doilea fiu al Constantin Dobrogeanu-Gherea dupa Alexandru), scriind primul şi singurul roman intitulat  Nevinovăţiile viclene, publicat în revista Viața Româneasca  în anul 1920.

Nu se poate discerne în ce anume a constat contribuţia fiecăruia dintre cei doi coautori: Luca Ion Cargiale şi Ionel Dobrogeanu-Gherea.

A rămas  în Bucureştiul ocupat de trupele germane, implicându-se în treburile administraţiei colaboraţioniste, formată din rândurile Partidul Conservator.

În octombrie 1917, Luca a fost şef de cabinet pentru Virgil Arion, Ministrul Culturii.

Romanul Nevinovăţiile viclene şi volumul de versuri Jocul oglinzilor, au apărut graţie criticului Barbu Cioculescu şi surorii lui Luca Caragiale, Ecaterina Logadi, abia în 1967, respectiv 1972.

1921: Se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri (Mica Antantă), ca organizaţie politică.

Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului,  un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a caror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale României.

Pe hartă, ţările participante la Mica Înţelegere (Mica Antantă). Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia – azi Regiunea Transcarpatia din Ucraina – era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.

Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului,  un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a caror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale României.

 Demersurile politico-diplomatice româneşti porneau de la considerentul că România, în alianţă cu alte state mici si mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acţiunilor agresive ale forţelor războiului.

Astfel pe 7 iunie 1921 se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică, din care facea parte şi Cehoslovacia.

 Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă prevedea ca, în caz de atac neprovocat împotriva uneia dintre părţi, în scopul modificării ordinii stabilite prin Tratatele de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi Neully-sur-Seine (27 noiembrie 1919), cealaltă parte semnatară să contribuie la apărarea părţii atacate.

Mica Înţelegere a fost rezultatul situaţiei internaţionale nesigure de după Primul Război Mondial, în care Societatea Naţiunilor abia fusese creată, iar puterile învingătoare exercitau presiuni asupra aliaţilor mai mici.

Mai mult, alianţa a fost grăbită de încercarea de restaurare intreprinsă de Carol de Habsburg, dar şi de planul francez de întemeiere a unei confederaţii danubiene, care ar fi presupus o slăbire a suveranităţii naţionale a celor trei state.

România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale.

Mica Înţelegere şi-a încetat existența în 1938.

1923: A fost adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti

În baza acestei legi, învățământul farmaceutic s-a separat de facultatea de medicină și s-a înființat Facultatea de Farmacie, cu patru catedre fundamentale: Farmacie chimică și galenică (M. Georgescu), Chimie analitică (Șt. Minovici), Botanică farmaceutică (T. Solacolu), Analiza alimentelor și băuturilor (I. Vintilescu).

Primul sau decan a fost  Ştefan Minovici (n. 18 iulie 1867, Râmnicu Sărat – d. 29 decembrie 1935, Bucureşti), fratele medicului legist Mina Minovici şi al profesorului Nicolae Minovici.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1925 și  membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.

1927: S-a născut sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad; (m. 2015).

1930: În România, regenţa instituită la moartea regelui Ferdinand I, demisionează.

Guvernul român a preluat puterile și prerogativele sale constitutionale și, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenţă.

Pe data de 8 iunie 1930  tatăl său, Carol al II-lea, revenit clandestin in ţară, a fost proclamat rege în fața camerelor reunite ale Parlamentului.

Guvernul Iuliu Maniu a demisionat și s-a instalat Guvernul Gheorghe Mironescu (1)

Guvernul țărănist condus de Iuliu Maniu s-a aflat la guvernare în perioada 10 noiembrie 1928–7 iunie 1930. Activitatea cabinetului a fost marcată de criza economică globală (scăderea nivelului de trai, creșteri de taxe și impozite, producția industrială a scăzut cu 37%); s-a contractat un împrumut extern de 100 milioane USD prin care s-a realizat stabilizarea monetară; s-a adoptat o politică economică de atragere a capitalului străin („porțile deschise”); s-a adoptat Legea Mihalache; s-a semnat Protocolul Litvinov; a avut loc greva minerilor de la Lupeni (22 de morți și 58 de răniți).

La sosirea inopinată în țară a principelui Carol, Maniu a demisionat deoarece regele a evitat să își ia angajamentele propuse de el (renunțarea la Elena Lupescu și la camarilă, etc.)

Pentru prima oară în istoria moderna a Europei, un tată urma la tron fiului său…

Foto: Regele Carol al II-lea și fiul său, principele Mihai de România

Guvernul Gheorghe Mironescu (1) a fost un Consiliu de miniștri țărănist, care a fost la guvernare în perioada 7 iunie 1930–8 iunie 1930 – o zi! În urma consultărilor, majoritatea clasei politice, cu excepția PNL, s-a pronunțat pentru restaurația carlistă; în ziua de 8 iunie 1930, cele două Corpuri legislative au votat numirea Alteței Sale Regale Carol al II-lea ca rege al României; a fost cabinetul cu cel mai scurt mandat având unica misiune de a organiza actul restaurației.

1937: S-a născut Paul Staïcu, compozitor, aranjor, pianist şi comedian stabilit în Franţa din 1989.

1940: S-a născut in localitatea  Zorleni, judeţul (interbelic) Tutova, actualmente judeţul Vaslui, poetul, prozatorul şi jurnalistul Ion Murgeanu.

A urmat cursurile Facultatiide Filologie a Universitatii Bucuresti.

A debutat în literatură cu versuri care s-au bucurat de comentarii pozitive din partea marelui George Călinescu.

A fost redactor la ziarul „Clopotul”, Botoşani, 1958-1070, Redactor coresp. „România liberă”, 1971-1974, Redactor la „Tribuna României”, 1979-89; Redactor şef secţie cultură şi civilizaţie, „Curierul Românesc”, serie nouă. 1989-2000; Redactor coordonator „Suplimentul Cultural”, „Meridianul Românesc”, Anaheim, California, USA, 1997-2009.

Membru titular al „Uniunii Scriitorilor din România”, din 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky şi Nicolae Manolescu. Urmărit de Securitate, Ion Murgeanu este unul dintre participanţii activi la Revoluţia din 1989, fără să se numere însă printre revoluţionarii declaraţi ulterior, care beneficiază şi de certificat.

1947: Reforma agrară din 23 martie 1945 este declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate unor ţărani împroprietăriţi, de foştii proprietari de pământ expropriaţi.

1947: In România  a luat fiinţă  prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul  Asociaţia Sportivă „Armata” (ASA) Bucureşti; din 1948 s-a numit Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1950 – Casa Centrală a Armatei (CCA), iar din 1961 – Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti.

Clubul a fost înființat pe 7 iunie 1947, la inițiativa mai multor ofițeri ai Casei Regale Române, printr-un decret semnat de generalul Mihail Lascăr, Comandant Suprem al Armatei Regale Romane.Inițial a fost denumit Asociația Sportivă a Armatei și avea șapte secții. Clubul și-a schimbat de mai multe ori numele: Clubul Sportiv Central al Armatei (1948); Casa Centrală a Armatei (CCA, 1950); Clubul Sportiv al Armatei Steaua București (1961).

1953: A decedatla închisoarea Gherla, Ion Flueraş, om politic social- democrat român, partizan al Marii Uniri de la 1918; (n. 2 noiembrie 1882).

Între 1918 – 1920 a fost membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei și Banatului, în care a deținut portofoliul sănătății. A redactat ziarul Tribuna Socialistă.

Neînțelegându-se cu socialiștii din Vechiul Regat, a preferat să candideze la alegerile din 1928 pe listele Partidului Național Țărănesc,  fiind ales deputat din partea acestei formațiuni.

A fost președinte al Confederației Generale a Muncii începând cu 1926 și până în 1938, când sindicatele au fost interzise în România.

A fost arestat de autoritățile comuniste în iunie 1948, condamnat la 15 ani temniță grea pentru “crimă de înaltă trădare” si  ucis în închisoarea din Gherla în 1953, de către deținuții Constantin Juberian și Ștefan Rek.

1958: Atleta română  Iolanda Balaş redevine deţinătoarea recordului mondial la săritura in inaltime cu performanţa de 1,78 m.

În decurs de trei ani va depăși recordul mondial  cu încă 13 cm,  ameliorându-l de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961.

Când  a ajuns la 1,91 m, nici o altă atletă nu trecea de 1,78 m., iar recordul său a rezistat alţi zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depăşească: austriaca Ilona Gusenbauer reuşeşte să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena.

1960: S-a născut la Iași, ASR Radu Duda, Principe al României.

În anul 1996 s-a căsătorit cu ASR Principesa Margareta de România, iar la data de 1 ianuarie 1999 i-a fost acordat numele, nu titlul de „principe de Hohenzollern-Veringen” de către ASR prințul Friedrich Wilhelm, șeful casei princiare de Hohenzollern – Sigmaringen la acea data, astfel ca numele său legal a devenit Radu Hohenzollern Veringen Duda.

Din 1999, principele Radu și-a încheiat cariera de actor și s-a dedicat exclusiv activităților de reprezentare a familiei regale și a României. A publicat mai multe cărți și albume pe tema monarhiei.

1969: S-a născut atleta română Alina Astafei (Galina Astafei).

A stabilit  record mondial de sală de 2,05 m.

La doar 19 ani obtinuse locul 5 la Jocurile Olimpice de la Seul si tocmai cucerise aurul continental la saritura in inaltime.

In 1992 a luat argintul la Jocurile Olimpice. Din 1995 a primit cetățenia germană și s-a mutat împreună cu soțul ei la Stuttgart. 

A plecat din tara dupa ce fratele sau a murit împușcat în Bucuresti, în timpul revoluției, în seara zilei de 22 decembrie 1989. Grav rănit în apropierea Comitetului Central, a decedat la data de 24 decembrie 1989, la Spitalul Colțea.

Desi erau cunoscute componenta subunității care a executat foc si persoana care comanda dispozitivul respectiv, ancheta procurorilor s-a incheiat in anul 1996 prin punerea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale.

Petre Astafei (foto) s-a născut în 1966 . Sora acestuia avea 17 ani când a aflat că fratele i-a fost împușcat în București, în timpul revoluției anticomuniste din decembrie 1989.

„Când am văzut ca după trei ani nu e găsit niciun vinovat, mi-am dat seama ca fratele meu, Petre, a murit degeaba la Revoluție!”.

 1976: A murit la Bucuresti, istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică; (n. 20 decembrie 1904 în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea).

 A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere (1923-1927) şi ale Şcolii Superioare de Arhivistică (1925-1927) din Bucureşti; a beneficiat de o bursa la Paris si  de un stagiu de specializare la Paris la École Roumaine din Franta  (1927 – 1929), iar în 1930 a obţinut doctoratul în istorie.

 A fost unul dintre iniţiatorii colecţiei naţionale Documente privind istoria României. 

A fost director general al Arhivelor Statului între anii 1938-1953 şi director al revistei „Hrisovul”.

A fost, timp de aproape două decenii, profesor la Şcoala Superioară de Arhivistică (1929-1948), apoi la Institutul de Arhivistică (1948-1950).

După desfiinţarea acestuia a trecut la Catedra de Arhivistică din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1950) unde a lucrat până la pensionarea sa în 1970.

A îndeplinit timp de 15 ani, funcţia de director general al Arhivelor Statului (1938 – 1953).

Contribuţiile sale ştiinţifice sunt axate pe istoria evului mediu, ştiinţele auxiliare ale istoriei, cu deosebire arhivistica, cronologia şi sigilografia.

A fost recompensat cu diferite distincţii, printre care Premiul de Stat „Gheorghe Asachi” şi „Meritul cultural în gradul de cavaler, clasa a II-a”.

Lucrări publicate (în volum): Marea invazie tătară şi sud-estul european (1933), Consideraţii asupra istoriei României în Evul Mediu. Dovezile continuităţii şi drepturile românilor asupra teritoriilor actuale (1936), Unirea Românilor (1938), Introducere în conologie (1943), Îndrumări în cercetările istorice (1945), Culegerea de facsimile pentru Şcoala de arhivistică (seria slavă), în colaborare (1943(EIR, pag. 290-291; MDE/2, pag. 1682; OSCA I, pag. 352-354)

1990: Curtea Supremă de Justiţie a validat alegerea ca preşedinte al României a lui Ion Iliescu.

1990: A fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” (CNS „Cartel Alfa”).

 1993: A apărut, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”.

1994: Senatul României a adoptat legea privind privatizarea prin metoda MEBO.

Proiectul fusese discutat şi adoptat anterior de Camera Deputaţilor.

1995: Regizorul roman Lucian Pintilie a primit importanta distincţie franceză Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

 2004: Printr-un decret emis pe 7 iunie de preşedintele Franţei, Jacques Chirac, marelui actor  român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, ca o recunoaştere a meritelor  sale excepţionale.

Ion Lucian (n. 22 aprilie 1924 – d. 31 martie 2o12).

2009: În România au loc alegeri pentru Parlamentul European.

2011: A decedat Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989; n. 23 aug. 1943, Valea Calugareasca, jud. Prahova.

A emigrat în Franţa în 1989 şi până în 1992 a fost colaborator permanent al postului de radio Europa Liberă.

Între 1992 şi 1995 a fost redactor la Europa Liberă, ocupând apoi, între 1996 şi 1999, funcţia de director adjunct al Serviciului românesc al postului.

Din 1989 până în 1992 şi din 2000 până în 2008 – când s-a pensionat – a fost şi colaborator şi al Radio France International (RFI).

Între 2006 şi 2008 a fost responsabilul redacţiei în limba română a RFI. 

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis un set de documente magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti prin care arată că Mircea Iorgulescu (66 de ani) a fost racolat de Securitate încă din anul 1976, sub numele conspirative „Dorin” şi „Mirel”.

 Conform CNSAS, Iorgulescu a fost racolat în 1976, sub numele conspirativ „Dorin”, „în scopul furnizării de informaţii despre o serie de scriitori români urmăriţi prin dosare pentru poziţie politică necorespunzătoare, creaţii literare ce contravin organelor de partid şi pentru atitudine protestatară şi relaţii suspecte cu cetăţeni străini”. 

Colegiul CNSAS a efectuat verificările la solicitarea scriitorilor Bujor Nedelcovici şi Florica Jebeleanu Vieru (fiica lui Eigen Jebeleanu) care studiindu-şi propriile dosare au constatat că au fost turnaţi la Securitate chiar de colegul lor Mircea Iorgulescu.

Pentru că era membru PCR, Iorgulescu a fost folosit de securişti cu aprobarea expresă a organelor de partid.

De asemenea, şi Tudor Dumitru Ţepeneag, fiul scriitorului Dumitru Ţepeneag, angajat al Radio France International – post în care până în 2008 a lucrat şi Mircea Iorgulescu – a cerut şi el constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Iorgulescu.

Bujor Nedelcovici a fost si el  unul dintre scriitorii turnaţi la Securitate de Iorgulescu.

2013: A decedat la vârstă de 84 de ani, actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani; (n. 1929).

A absolvit Institutul de Arta din Timisoara, specializarea Actorie unde  a  avut ca profesori personalitati ale artei scenice, precum Lilly Bulandra si stefan Braborescu.

A fost onorat cu distincții importante: Premiul de interpretare, pentru rolul Vasea, în spectacolul Așa va fi de N. Simeonov, regia: Lucian Pintilie, la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice – 1957;

Premiul de interpretare, pentru rolul Mihalache Dometie, din spectacolul Martorii sunt de față de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadjiculea, la Gala Teatrului Istoric – 1986;

Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (a interpretat rolul Ipingescu).

2018: A murit la Huși, Vaslui, părintele arhimandrit Mina Dobzeu,ieromonah român basarabean, statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă, când a făcut închisoare 6 ani; ( n.5 noiembrie 1921, Grozești, Lăpușna, Basarabia).

La închisoarea Jilava l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt; (n. 1921).

2o19: A decedat la București, handbalista română Elisabeta Ionescu; (n. 20 martie 1953, București).

A fost chemată pentru prima dată în 1971 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 81 de partide, pe postul de portar, fiind componentă a selecționatei României care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1973, desfășurat în Iugoslavia și a selecționatei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975, care a avut loc în URSS.

2021: A încetat din viață artistul plastic Constantin Plăvițu,membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara; (n.21 mai 1949, Șovarna, Mehedinți).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

                              Sfântul Teodot, episcopul Ancirei

 

Sfantul Teodot a trăit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El ii adapostea pe crestinii prigoniti.

Teodot ii ajuta in taina cu toate cele necesare pe crestinii care scapasera de persecutii. Aduna trupurile creștinilor omorâți și le îngropa.

In acea vreme, sapte fecioare au fost torturate pentru credinta lor in Hristos, iar in cele din urma inecate intr-un lac.

Una dintre ele, Sfanta Tecusa, i-a aparut in vis lui Teodot si i-a cerut sa scoata trupurile lor din lac si sa le ingroape. In urma acestui vis, Teodot a iesit impreuna cu un credincios sa implineasca dorinta mucenitei.

Condusi de un inger al Domnului, el a reusit sa afle trupurile fecioarelor si sa le ingroape.

Dar acest insotitor l-a tradat pe Teodot judecatorului. Dupa ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin taierea capului.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/07/o-istorie-a-zilei-de-7-iunie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. Cinemagia.ro;
11. CreștinOrtodox.ro.

ZIUA DE 6 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 iunie în istoria noastră

1660: A decedat la Oradea, principele Gheorghe Rakoczy al II-lea (n.30 ianuarie 1621, Sárospatak).

Era fiul lui Gheorghe Rákóczi I si al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatalui sau. La 3 februarie 1643 s-a casatorit cu Sofia Báthory de Simleu.

La urcarea pe tron (octombrie 1648), si-a exprimat ambitia asupra tronului Poloniei. In vederea acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii condusi de Bogdan Hmelnitki si cu domnii Moldovei si Țării Românesti, Vasile Lupu si Matei Basarab.

La urcarea pe tron (în octombrie 1648), si-a exprimat ambiția de a urca pe tronul Poloniei. In vederea atingerii acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii condusi de Bogdan Hmelnitki si cu domnii Moldovei si Țării Românesti, Vasile Lupu si Matei Basarab.

A fost Principe al Transilvaniei în perioada 19 februarie 1642 – 6 iunie 1660.

 1716: Domnul muntean Stefan Cantacuzino a fost ucis la Constantinopol, împreună cu tatăl său, învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino, în noaptea dintre 25-26 mai/6-7 iunie 1716 .

Corpurile lor au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali.

Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia.

Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu.

Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino.

Domnul muntean Stefan Cantacuzino (n. ~1650), a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700) si a fost autorul unei „Istorii a Ţării Româneşti” (neterminată), în care susţinea, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei.

Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714, până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean, înainte de instituirea domniilor fanariote.

În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia.

Ștefan a actionat in secret de partea  habsburgilor, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții.

Ștefan a fost mazilit, ridicat din București de un capugiu si trimis de Poartă.

Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat, că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan a fost  înlocuit cu Mavrocordat, pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol ramasese chezășie.

1835: S-a născut generalul Ştefan Fălcoianu (fost şef al Statului Major în Războiul de independenţă al Romaniei /1877-1878), matematician şi istoric.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București (1856), apoi cursurile Școlii Imperiale de Aplicații de Stat Major și ale Școlii Politehnice din Paris, fiind atașat pe lângă Statul Major al Armatei Franceze. Întors în țară, a fost șef de cabinet al ministrului de Razboi, profesor la Școala Militară de Ofițeri, ajutor al șefului Direcției Stabilimentelor de Artilerie, șef de stat major al Diviziei 1 Militare Teritoriale, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice, director general al Poștelor si Telegrafului. 

În timpul Războiului de Independență a revenit în rândurile armatei fiind director general al Administrației Centrale a Ministerului de Război, apoi șef al Statului Major al Armatei Române de Operații. În anul 1883 a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Ca șef al Marelui Stat Major și ministru de Război (1884–1886), a avut un rol semnificativ în perfecționarea sistemului de apărare a Romaniei, în elaborarea și aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare, în elaborarea și aplicarea Legii asupra administrației militare, înființarea celor patru corpuri de armată în locul diviziilor militare teritoriale, demararea lucrărilor pentru Cetatea Bucureștilor și a regiunii fortificate Focșani –Nămoloasa–Galati, înființarea Consiliului Superior al Armatei, înființarea Comitetului Consultativ de Stat Major, adoptarea Decretului de organizare a Marelui Stat Major perfecționarea instrucției și a pregătirii de luptă. Opera vieții sale rămâne Școala Superioară de Război, astăzi Universitatea Naționala de Apărare, înființată la 8 august 1889, unde el însuși a oficiat.

A fost și fondator al revistei România Militară, a scris Istoria razboiului din 1877–1878, ruso-româno-turc, concepută și predată sub formă de lecții la Școala Superioară de Război.

A fost membru titular al Societăţii Academice Române din 1876, vicepreşedinte al Academiei Române în mai multe rânduri între anii 1886 şi 1899 (m. 1905). NOTĂ: Unele surse dau naşterea sa la 6 martie 1835.

1849: La solicitarea Curții de la Viena, trupele țariste au intrat  în Transilvania și Ungaria, pentru a înăbuși revoluția declanșată la 1848.

1858: Caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, consfinţea prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţii ruşi, în sudul Basarabiei, care fusese retrocedată de Rusia principatului Moldova, prin Tratatul  de la Paris (1856), încheiat  în urma înfrângerii Imperiului Țarist în Războiul  Crimeei (1853-1856).

1865: La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delicvenţilor.

1883: A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul român Ciprian Porumbescu; (n. 2/14 octombrie 1853).

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta  „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brasov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, a carui muzica este astăzi in Albania imnul național „Hymni i Flamurit . De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei Culori ”.

 Ciprian Porumbescu s-a stins din viață în casa de la  Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea sa, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara   la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

1884: În România a fost adoptată, pe baze cenzitare,o nouă Lege electorală.

” Fiecare candidat avea un buletin de vot pe care era înscris numele său. Alegătorul se prezenta la vot cu o carte de alegător. Președintele biroului tăia unul dintre colțurile cărții de alegător, ca dovadă că acesta s-a prezentat la vot și îi înmâna apoi alegătorului câte un buletin de vot al fiecărui candidat și câte un plic din hârtie destul de groasa, cu care acesta trecea singur în camera secretă.

Alegătorul introducea buletinul îndoit drept în patru în plic, îl lipea și apoi îl da președintelui care îl introducea țn urnă. Erau excluse de la vot persoanele supuse vreunei protecțiuni străine, servitorii carii priimescu simbrie, interdicții, faliții nereabilitați sau acei ce vor fi fost osanditi la pedepse aflictive și infamante sau numai infamante”.

Corpul electoral era împărțit în trei colegii pentru Camera Deputaților și două colegii pentru Senat. […]

1888: Savantul român Dr.Victor Babeș a inițiat la București primele campanii de vaccinări antirabice.

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854,Viena – d. 19 octombrie 1926, București),  a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893.

1894 (6/18 iunie): S-a născut la Seliște, jud Arad, Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 1968).

A urmat Școala normală de stat din Arad (1909–1912), unde a studiat Muzica cu profesorul Matyas Zoltai, la absolvire primind și un certificat oficial de muzică. A fost învățător într-un sat lângă Budapesta, apoi înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. 

A fost luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani. În 1920, mobilizat la Cluj, a intrat la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde a studiat cu profesorii A. Bena, Herman Klee. A continuat studiile la Conservatorul de Stat din Praga, cu Vítězslav Novák, Otakar Ostrčil, Vaclav Stephan, absolvind în 1922. A obținut Premiul II la concursul de creație „George Enescu” (1922, 1923 cu Suită de dansuri populare românești pentru pian). A fost maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători Deva, unde a început să culeagă folclor, din zona Devei și Lipovei; profesor la Conservatorul municipal din Timișoara și dirijor al corurilor bărbătești Doina și Banatul, continuând să culeagă folclor din zona Hunedoarei; dirijor al corului mixt Crai nou din Timișoara, director al Operei din Cluj–Timișoara; dirijor la Corala Banatului.

În 1946 s-a înființat Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde a fost profesor de Armonie și contrapunct, de Compoziție, rector (1949–1950). Din 1950 a fost profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București și director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner, iar din 1957 a devenit membru, apoi membru executiv, la The International Folk Music Council din Londra.

A compus operă: Năpasta, după piesa lui  I.L. Caragiale (1928, Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român al Operei Române din București; Premiul I „George Enescu” pentru Divertisment rustic), Horia, Păcală, Constantin Brâncoveanu; lucrări simfonice: Petrecere populară, Divertisment rustic, Divertisment sacru, Rapsodia bănățeană, Dansuri simfonice: Ce aude Murășul; muzică de film: Mitrea Cocor și Monografia muzicală a comunei Belinț (90 melodii cu texte culese, notate și explicate).

1899: S-a născut  la Timișoara, scriitorul român de origine germană, Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter); (m. 18 decembrie 1989, Timișoara).

Inițial poet de limba maghiară, ulterior scriitor de limba germană, traducător, originar din Banat. Limba prin care a pătruns în lumea literaturii și a științelor a fost maghiara. A citit din literatura modernistă în publicația Nyugat (Vest), din literatura de avangardă în special de revistele A Tett (Acțiunea) și Ma (Astăzi), alături de publicații în limba germană, ca Der Sturm (Furtuna). În 1917 devenise un contribuitor regulat la revista Ma, la Budapesta. 

A studiat la Universitatea din Budapesta, devenind una din figurile principale ale cercului lui Kassák, talentul său fiind remarcat de editorii și contribuitorii Nyugat. După revoluția din 1919 din Ungaria, s-a întors la Timișoara, de curând devenită parte a României, unde lucrat ca editor al unor ziare social-democrate, publicate în germană și maghiară.

În 1922, s-a alăturat din nou cercului Ma, acum în Viena, contribuind cu poezii, traduceri și chiar cu două eseuri: Vázlat: Társadalom, művész, művészet (Schiță: Societate, Artist, Artă) și Dogma, szkepszis, konstrukció (Dogmă, Scepticism, Construcție). În 1926 încetat să mai scrie poezie în limba maghiară, și-a modificat semnătura, din Reiter Róbert, poet maghiar, în Robert Reiter, jurnalist german.

După câțiva ani a reînceput să scrie poezie, dar în limba germană, sub pseudonimul Franz Liebhard (numele unui prieten decedat), devenit celebru printre cititorii din România. A fost redactor, apoi redactor-șef al Banater Deutsche Zeitung. A publicat traducerea în limba germană a cuoscutei balade populare românești Miorița.

În ianuarie 1945, Reiter a fost deportat în Uniunea Sovietică, într-un lagăr de muncă forțată, până în 1948.

Din scrierile sale: Schwäbische Chronik, Menschen und Zeiten Aufsätze und Studien, Banater MosaikBeiträge zur Kulturgeschichte.

1906: S-a deschis, în Bucuresti, la aniversarea  împlinirii a 40 de ani de la venirea regelui  Carol I pe tronul  țării,“Expoziția generala română”.

Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume.

La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman.

Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei.

Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii.

Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor.

La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

1906: S-a născut chimistul George Petru Spacu, membru al Academiei Române; (d. 30 martie 1995).

1917: S-a nascut la Turda,  scriitorul, gazetarul, avocatul, omul politic ţărănist (membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului) si lider al Partidului National Taranesc crestin-Democrat, Ion Ratiu.

A locuit la Londra din 1940 si  s-a repatriat în ianuarie 1990, dupa caderea regimului comunist.

A candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1990; (m. 2000).

A încetat din viață la Londra, la data de  17 ianuarie 2000.

1930: Restaurația carlistă. Prințul Carol al II-lea s-a reîntors în țară, intrând ilegal, cu pașaport fals. Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, fusese scos din linia succesorală în 1926 (6/7 iunie). Carol al II-lea a fost proclamat rege după două zile de la intrarea in țară, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I.A devenit Regele Carol al II-lea în urma demisiei Consiliului de Regență și a Guvernului, proclamată de Parlament.

 Prințul Carol a purtat negocieri cu Iuliu Maniu, căruia i-a promis să renunțe la relația cu amanta sa Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care  adoptase numele de Nicolae Lupescu.

Ea fusese inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu. Carol a adus-o însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă a exilat-o pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat.

Foto: Elena Lupescu și Carol al II-lea

Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda.

Carol a influențat cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea  dictaturii regale.

  1932: În România, se formează un guvern naţional-ţărănesc în frunte cu Alexandru Vaida-Voievod.

Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.

Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susţinător al drepturilor românilor transilvăneni.

După Unirea Transilvaniei cu România şi fuziunea membrilor Partidului Național transilvănean cu ţărăniştii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanţi ai noului Partid Naţional Ţărănesc.

1939: S-a născut în comuna vrânceană Sihlea, istoricul ieşean Gheorghe Buzatu, fost senator de Iaşi în legislatura 2000 – 2004 din partea Partidului România Mare si coordonator al prestigioasei colecţii „Românii în istoria universală”, care a ajuns la peste 140 de volume; (m. 2013).

 Absolvent al  al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie.

A studiat  în marile arhive din SUA, Anglia, Federaţia Rusă, aducând acasă adevărate comori ale istoriei românilor interferată cu mersul civilizaţiei şi ştiinţei universale. Este autorul   importantelor lucrari:  Românii în arhivele Americii; Românii în arhivele Kremlinului; Românii în scrieri şi documente străine.

Activitatea sa ştiinţifică a fost apreciată şi răsplătită din plin,  fiind de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, al Premiului de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele.

1940: S-a născutla București, artistul plastic Şerban Gabrea, autorul unor remarcabile lucrari de pictură, grafică, gravură şi tapiserie; d. 2 aprilie 2023,la Bad Nauheim, Germania. Este  fratele regizorului de film Radu Gabrea.

A executat numeroase lucrări de artă monumental-decorativă în țară și străinătate, printre care se numără tapiseria pentru Aeroportul internațional Otopeni–București, al cărei co-autor a fost împreună cu Florin Ciubotaru, a marii tapiserii Teatrul lumii de la Teatrul Național din București, una dintre cele mai mari tapiserii din lume (7,5 X 22 metri), realizată pe parcursul a 10 ani (1969–1979), tapiseriile din colecția Academiei Române din Roma, a Institutului The Liberty of Congress din Washington, a Muzeului orașului Groningen, în colecții de stat și particulare. În 1979 s-a stabilit în Germania.

A avut numeroase expoziții de grafică, pictură și sculptură în Germania, Franța, Italia, Austria, Polonia, Brazilia, Uruguay, Argentina, Chile. Din 2015, s-a stabilit la Modena, în Italia. A scris proză, ficțiune, memorialistică și poezie în limba română.

1942: Statele Unite ale Americii au declarat război României și Bulgariei. Declarația de război a avut consecințe imediate: bombardierele americane au atacat instalațiile petroliere de pe Valea Prahovei, iar apoi bombele s-au abătut și asupra Bucureștiului. Acesta a fost singurul război din istorie în care România și Statele Unite ale Americii au luptat ca adversari.

1944: S-a născut Mariana Vartic (având la naştere numele Maria-Ana Lungu), critic, istoric literar, prozator, dramaturg şi traducător.

1944: S-a născut la Crăcăoani, Neamț, clericul ortodox  Calinic (Constantin) Argatu. În fapt, s-a născut pe 4 iunie 1944, la Cracăul Negru, în județul Neamț, dar părinții săi, Elena și Haralambie, nu i-au putut înregistra certificatul în ziua în care se născuse, ci două zile mai târziu, pe 6 iunie.

În legislatura 1990-1992 a fost deputat de Argeș din partea FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Calinic Argatu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Republica Polonia, Statul Israel, Republica Argentina, Republica Coreea și Canada.

În prezent este arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2006. În anul 1964 a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anul 1964, episcopul Teofil Herineanu l-a hirotonit preot al parohiei Tioltiur, deși avea doar 20 de ani și nu absolvise studii superioare, iar în 1966 l-a mutat în parohia Inău. A finalizat cursurile universitare la Institutului Teologic Universitar din Sibiu, în anul 1968. La 31 decembrie 1972 a fost tuns în monahism.

A fost stareț al Mănăstirii Sinaia, al Mănăstirii Cernica, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, mutându-se la Mănăstirea Curtea de Argeș. În 1990 a fost ales episcop al nou înființatei Episcopii a Argeșului și Muscelului. Odată cu ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de arhiepiscopie, a devenit arhiepiscop (2009).

În legislatura 1990–1992 a fost deputat de Argeș din partea FSN. A publicat 14 volume. În anul 2007, Calinic Argatu a fost deconspirat ca fost colaborator al Securitații, cunoscut cu numele de cod „Zamfir”.

 1946: S-a născut jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; (m. 18 mai 2007).

A  lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie,  datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi la Radio .

1954: Debutează programele emise de Studioul Teritorial Craiova al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Craiova îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara).

1960: Atleta româna Iolanda Balas a stabilit  la Bucuresti, un nou record mondial la saritura in inaltime: 1,85 m.

A depășit recordul mondial de 14 ori și a fost multipla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale, reușind să ridice standardul la săritura în înălțime, de la 1,70 la 1,91 metri.

1961: La Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama, Valeriu Bularca  castiga primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român.

1982: S-a născut la Pitești, atletul  român Marian Oprea, campion la  triplu salt,  câștigator al  medaliei de argint la Jocurile Olimpice din 2004. Cel mai bun record al sau  a fost  de 17,81 metri.

A cucerit prima medalie la Campionatul mondial de atletism la  juniori în anul  2000, câștigând aurul cu un salt de 16,41 m.

A câștigat de asemenea medalia de bronz la triplu salt, la Campionatele Mondiale de Atletism din 2005 de la Helsinki, precum și la Campionatele  Europene de Atletism în Gothenburg (2006).

1987: S-a dat în folosinta Pasajul Unirea din centrul Bucurestiului, cel mai mare pasaj rutier subteran din tara, cu o lungime de 900 m, din care 600 acoperiti.

1988 : A încetat din viață la București, Gheorghe Eminescu, fiul căpitanului Matei Eminescu (fratele poetului Mihai Eminescu).  ( n.1 iunie 1895, Mizil ).

Militar și istoric, a fost deținut politic de regimul comunist.

1991: A murit poetul şi prozatorul român Gheorghe Pituţ; (n. 1940).

A scris printre altele și ”Călătorie în Uriaş”.

În cinstea sa are loc Festivalul de poezie „Gheorghe Pituţ” din Beiuş, iar în Beiuş şi Oradea există străzi numite în cinstea sa. A fost fratele interpretei de muzică populară Viorica Flintaşu.

2003: Premierul român Adrian Năstase şi premierul ungar Peter Medgyessy au inaugurat un nou punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări, la Urziceni – Vallaj.

2008: A murit muzicologul Jean (Ion) Barnea, fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română; (n. 1924).

2012: Organizația International Rugby Board a inclus în Hall of Fame echipa României de rugby din 1924, cea care câștigase prima medalie olimpică pentru țara noastră.

2012: Prințul Charles, moștenitorul Coroanei marii Britanii face o vizită privată în România, fiind salutat de președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta.

 2013: A decedat poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc; (n. 1 februarie 1935, la Fetești, Ialomița).

Isi petrece copilaria si adolescenta la Constanța, unde urmeaza scoala primara (194l-l945), gimnaziul (1945-l948) si, cu intreruperi, studiile liceale (1948-l964), luindu-si bacalaureatul la Liceul „Mircea cel Batrin” (1964).

Absolvent al Scolii de Literatura „Minai Eminescu” (1952-l954, fiind coleg de promotie cu N. Labis, Gh. Tomozei, . Gheorghe, FI. Mugur, L. Raicu, R. Cosasu, Doina Salajan. Doina Ciurea, St. Luca), si al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1964-l970). Lucreaza (avind un „statut incert”) la ziarul Dobrogea noua (1957-l960), unde va deveni redactor (1960-l966).

Redactor-sef adjunct si secretar general de redactie (1966-l974), redactor de rubrica (1975-l982), apoi secretar responsabil de redactie la revista Tomis, unde semneaza, alaturi de altii, cronica literara.

Debuteaza cu versuri (Trec printre frasini) la Tinarul scriitor (1953), iar editorial cu o antologie din creatia poetilor si prozatorilor dobrogeni de azi (in colab. cu Nicolae Motoc Porumbescu) -Secvente marine (1966).

Versuri de inspiratie marina in Ceasul umbrei (1969), Elementele (1974), Poem scris pe suflarea pamintului (1975), Erezii marine (1980) si un roman de dragoste, in maniera lui Carnii Petrescu -Golful salbatic (1977).

Colaboreaza cu versuri la Ramuri, Viața Românească, Luceafărul, România literară, Săptămîna, Tomis etc.

2013: Sportivii români au câștigat 24 de medalii de aur, 12 medalii de argint și 8 medalii de bronz la cea de-a V-a ediție a Campionatului Mondial de Karate WUKF, desfășurat la București, plasând România pe primul loc în clasamentul național.

2016: A murit prozatorul, eseistul și criticul literar român Mihai Dragolea; (n. 13 februarie 1955). S-a născut la Petroșani și s-a stabilit în Cluj-Napoca în anii studenției, începând să scrie articole de critică și eseistică în revista locală a studenților Echinox, în care a debutat în 1976.

În 1980, a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După anul 1990, a devenit redactor la secția de emisiuni culturale a TVR Cluj și, timp de câțiva ani, a predat la secția de jurnalism a Universității Babeș-Bolyai.

În 1998, a obținut doctoratul în filologie cu teza Literatura fragmentară,publicată în același an cu titlul Arhiva de goluri și plinuri. Tot spre finalul deceniului a renunțat la scrierea textelor critice și a început publicarea de volume în proză.

A murit în orașul natal, Petroșani, în care se retrăsese în urmă cu câțiva ani.

2021: Gimnasta română Larisa Iordache câștigă medalia de aur la bârnă la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Cairo (Egipt).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ilarion cel Nou

Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut in jurul anului 773, din părinți drept-credincioși.

S-a calugarit la vârsta de 20 de ani, la Manastirea Xirochipiu, din Constantinopol.

Pleaca la Manastirea Dalmat si ajunge staretul acesteia.A fost ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul si urmatorul vietii Sfantului Ilarion cel Mare, al carui nume cu cinste l-a purtat.

In anul 813 Ilarion l-a certat pe imparatul Leon Armeanul (813-820) pentru ca nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri.

Leon Armeanul a fost omorat cu sabia de propriile lui garzi, in locul din biserica in care el a aruncat icoana Mantuitorului la pamant.

Dupa moartea acestuia, la conducerea imperiului vine imparatul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care ii elibereaza pe toti cei care patimisera in temnite din cauza luptei impotrica sfintelor icoane.

Cand pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teofil (829-842), Sfantul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, pana cand la putere a venit binecredincioasa imparateasa Teodora (842-856), care a reintrodus icoanele in Biserica si a permis convocarea unui sinod in martie 843, la Constantinopol.

Hotărârile acestui sinod sunt citite in Biserică, în prima duminică din postul Sfintelor Paști, numită de atunci Duminica Ortodoxie.

Sfantul Ilarion cel Nou a revenit la Manastirea Dalmat si a trecut la cele vesnice la varsta de 70 de ani.

CITIȚI ȘI :

O ISTORIE A ZILEI DE 6 IUNIE. VIDEO

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. Cinemagia.ro.;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. referatele.com. ro.