ZIUA DE 30 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 30 aprilie în istoria noastră 313 e.n: Împăratul roman Licinius unifică sub conducerea sa Imperiul Roman de Răsărit.

Flavius Licinius s-a născut în provincia Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia.

A îmbrățișat cariera militară și a ajuns să fie un favorit al imparatului Galerius, iar după moartea a cestuia (in anul 311), Licinius ocupă proviincile danubiano-balcanice până la Hellespont.

În 312  se apropie de Constantin cel Mare, alianță întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanția, sora acestuia, în martie 313.

În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care creștinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

Victorios în războiul cu Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile orientale deținute de acesta, devenind stăpân al întregului Orient.

In anul 324 imparatul  Constantin, ii va declara razboi lui Licinius si il va înfrânge în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) și Chrysopolis în Asia Mica (septembrie).

Cu flota distrusă de Crispus, fiul lui Constantin, Licinius  cade  prizonier și este executat în anul următor la Tesalonic.

1638: Patriarhul Chiril Lukaris sfințește .Mănăstirea cunoscută și ca Bisericuța dintre vii, este o mănăstire ortodoxă de maici, ctitorită în anul 1638 de domnitorul Vasile Lupu, cu hramul Sfinților Atanasie și Chiril.

Biserica a fost zidită anterior ctitoriei lui Vasile Lupu de la Mănăstirea Trei Ierarhi, fiind închinată Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos.

Legenda spune că, în timpul unei invazii a tătarilor în Iași, Doamna Tudosca (Teodosia), soția lui Vasile Lupu, a fugit în pădure și s-a ascuns într-o scorbură de copac. Odată trecut pericolul, domnitorul și-a căutat soția pe aceste dealuri și a găsit-o cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou. Voievodul a tăiat copacul scorburos și, în semn de mulțumire că și-a găsit soția nevătămată, a hotărât zidirea unei mănăstiri.

1676: Un incendiu devastator pustiește cetatea Sighișoara din Transilvania.  În decurs de șase ore, au ars 624 de case, 120 de ferme, șapte turnuri de apărare, printre care și cel cu ceas, și două biserici.

Judele regal Andreas Gobbel consemna: „…bătea atunci un vânt strașnic care a dat focului o forță extraordinară. În acest incendiu au pierit vreo 20 de oameni, astfel încât nu li s-au mai găsit nici oasele”.

1835: Împăratul rus Nicolae I sancţionează decizia Consiliului de Miniştri de a permite duhoborilor (membri a două secte creştine apărute în Rusia la începutul secolului XVIII-lea), care au locuit în Delta Dunării sa se înapoieze  în Rusia si să se stabilească printre coreligionarii lor din Basarabia ţaristă.

1844: Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.

Cu acest prilej, viitorul domn al Principatelor Unite  a refuzat sa primeasca țiganii robi trecuti in lista dotala a soției, fiind astfel primul care a acceptat hotararea Adunării Obștești din 31 ianuarie 1844, de dezrobire a țiganilor.

1848: Are loc la Blaj, pe Cîmpia Libertăţii, prima adunare a românilor din Transilvania –   Adunarea din duminica Tomii, în timpul căreia s-a hotarat să se convoace, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj.

La aceasta prima adunare, Avram Iancu a fost însoţit de Ioan Buteanu şi de circa 2.000 de moţi.

Cu toate că adunarea fusese interzisă de autorităţi, încă din timpul acesteia fruntaşii români au formulat mai multe revendicări, cerând între altele desfiinţarea iobăgiei şi spunând, în frunte cu Simion Bărnuţiu, care a prezidat adunarea, cu Avram Iancu, Ioan Buteanu, Alexandru Papiu-Ilarian şi alţii că „prezenţa comisarilor guvernului şi a armatei nu-i intimidează şi că sunt hotărâţi să-şi câştige drepturile ce li se cuvin”.

 1857: S-a introdus in  Bucuresti iluminatul public cu lampi cu petrol lampant, capitala României fiind primul oras din lume luminat astfel, iar petrolul românesc a devenit  primul combustibil intrat în circuit comercial.

La începutul lui 1857, la Râfov, Prahova s-a dat în funcțiune Fabrica de gaze a lui Marin Mehedințeanu, prima rafinărie din România,  cu o dotare primitivă, dar însemnând un mare pas către civilizație. Petrolul lampant (kerosen) pe care-l oferea era incolor, inodor, ardea cu o flacără luminoasă, fără fum, cenușă sau alți compuși.

Acesta se folosea în felinare cu un aspect destul de frumos, dând orașului un aspect romantic. În plus, oferta de preț, de doar 335 lei/an pentru fiecare felinar a exclus orice concurență, soluțiile alternative de iluminat public la acea vreme fiind uleiul de rapiță sau cel de nucă, la costuri mai mari.

14 ani mai târziu, în 1871, în Bucureşti erau peste 785 de felinare alimentate cu petrol lampant, urmând ca – la începutul secolului 20 – să existe 3.060 de felinare cu petrol, 990 cu ulei mineral, 400 cu gaz aerian şi 200 cu becuri electrice, numite şi „lămpi cu arc voltaic”.

1858: S-a născut la Brăila, intr-o familie de aromâni originară din Balcani, medicul legist Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti; (m. 25 aprilie 1933, București).

Este faimos pentru studiile aprofundate despre alacaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală.

Până în 1885, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină, lucrând în acelaşi timp şi ca diurnist auxiliar în laboratorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie. Timp de trei ani se specializează în toxicologie şi medicină legală la Paris. Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicina la 7 iunie 1888 cu lucrarea „Étude medico-legale sur la mort subite à la suite de coups sur l’abdomen et le larynx”. În acelaşi an a fost ales membru al Societăţii de Medicină Legală din Franţa.

A  fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892,  fondator al sistemului medico-legal modern românesc, a si  una dintre cele mai proeminente personalităţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

Pe 15 iunie 1919 a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, demnitate pe care o va onora încă de trei ori (1923, 1925 şi 1930).

A încetat din viaţă, la vârsta de 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost citată în aceeaşi zi în faţa familiei şi a foştilor colaboratori: „Oriunde voi muri, corpul meu să fie adus la Institutul Medico-Legal, unde voi fi depus în capelă. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o paradă. Voi fi transportat la cavoul meu din cimitirul Bellu cu dricul automobil. Soţia mea, care dispune de corpul meu, este rugată să nu-mi calce ultima dorinţă. Mina Minovici, 30 aprilie 1932.”

1860: În Moldova (Principatele Unite), se formează  un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu (30 aprilie, stil vechi/12 mai 1860, stil nou).

Consiliu de miniștri susținători ai lui Al.I. Cuza, condus de Mihail Kogălniceanu, a guvernat Principatul Moldovei în perioada 30 aprilie/12 mai 1860–17/29 ianuarie 1861. Kogălniceanu deținea și postul de ministrul de Interne.

A avut un rol hotărâtor în adoptarea și punerea în aplicare a unui șir de reforme care să pună bazele constituirii statului român modern.

1863 : Prima adunare generală a Asociației Naționale Arădane pentru Cultură și Conservarea Poporului Român

Asociație regională din Crișana și Banat pentru promovarea culturii românilor, apărută după modelul ASTRA din Sibiu, pe fondul unei conjuncturi politice favorabile, epoca liberalismului în Imperiul Habsburgic.

Înființată din 5/17 septembrie 1862, la 30 aprilie/12 mai 1863 a avut loc prima adunare generală la Hotelul Crucea Albă din Arad.

Președinte a fost ales episcopul ortodox Procopie Ivașcovici, vicepreședinți, canonicul greco-catolic Mihail Naghi din Lugoj și Gheorghe Popa de Teiuș, ca director prim a fost ales Anton Mocioni, iar ca director secund Sigismund Popovici.

1870: A murit la Budapesta, juristul și profesor de filosofie român Eftimie Murgu, unul din conducătorii Revoluţiei române de la 1848 ;  (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin; azi satul natal îi poartă numele).

A  fost deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin), apoi avocat în Budapesta.

A urmat facultatea de filosofie din Seghedin, pe care a terminat-o în 1827. În 1830 termină facultatea de drept de la Universitatea din Pesta si în 1834 obține titlul de doctor al acestei universitati, specialitatea – drept universal.
Toate diplomele obținute în decursul timpului au fost obținute cu titlul de „EMINENCE”. Pe lângă română, vorbea fluent latina, maghiara, germana, greaca și slavona.

Iși începe activitatea în 1830, cand intră în viața publică odată cu tipărirea in limba germana a lucrării sale „Combaterea dizertației” – (Wiederlegung), in colaborare cu Damaschin  Bojinca – un răspuns indreptat împotriva defăimărilor maghiarului Sava Tököly, care publicase la Halle in 1923  o broşură in care nega  cu vehemenţă originea latină a românilor si  punea la îndoială autenticitatea limbii și istoriei poporului român.

Eftimie Murgu a fost un mare adversar al absolutismului, lucrul dovedit în 1849 în Dieta de la Debrețin unde votează detronarea habsburgilor, fapt care va constitui unul din principalele acte de acuzare în urma cărora va fi condamnat la moarte.
S-a declarat împotriva oligarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbești conduse de Iosif Rajacič, dispută ce avea ca temei și scop obținerea dreptului ca Biserica Ortodoxă din Banat și Transilvania să-și desfășoare activitatea în limba maternă.

În concepția sa revoluționară, Eftimie Murgu era un adept înflăcărat al ideii de republică, un neobosit luptător pentru desființarea relațiilor feudale cat și pentru unitate națională a românilor.

În 1834 pleacă în Moldova pentru a preda filosofia la Gimnaziul de la Trei-Ierarhi din Iaşi. Anul următor gimnaziul s-a transformat în Academia Mihăileană, unde Eftimie Murgu întemeiază catedra de filosofie. Are statut de „doctor în filozofie, mădular al Universităţii din Pesta, diplomat cesaro-crăesc, pravilist şi profesor de filozofie”.

Ideile pe care le-a propagat la Iaşi, atât în rândul cunoscuţilor cât şi în rândurile elevilor săi, au iscat nemulţumiri în rândurile boierimii conservatoare. Responsabil cu învăţământul moldovenesc, Gheorghe Asachi l-a denunţat pe Murgu lui Mihail Sturza pentru atitudinea sa revoluţionară şi legăturile cu oponenţii domnitorului. În consecinţă Murgu a fost nevoit să-şi dea demisia

Nevoit să părăsească Iaşiul, Eftimie Murgu s-a stabilit la Bucureşti, unde intenţiona să intre la Colegiul Sfântul Sava. A trebuit să aştepte un an de zile până la numire, timp în care a trăit din avocatură şi lecţii particulare de filozofie. Motivul era că Eforia Şcoalelor din Bucureşti era preocupată de renumele de revoluţionar şi de ideile lui Murgu şi de aceea a întârzia pe cât posibil numirea sa. Printre elevii care au luat lecţii particulare de filosofie de la Eftimie Murgu s-au aflat şi Nicolae Bălcescu şi C.A. Rosetti, care vor deveni ulterior lideri de marcă ai revoluţiei din Ţara Românească.

În timpul şederii la Bucureşti, Murgu se împrieteneşte cu Dimitrie Filipescu şi profesorul francez I. A. Vaillant. Împreună cu aceştia pune bazele unei societăţi secrete a cărei activitate începe cu 1840. Mişcării i s-au alăturat la scurt timp Nicolae Bălcescu, D. Macedonski, Cezar Bolliac, Marin Serghiescu, Constantin Telegescu şi alţii.

Societatea îşi propunea să militeze pentru independenţa ţării, pentru instaurarea unei republicii democratice, pentru egalitatea în faţa legii şi constituirea unei armate revoluţionare. Societatea este descoperită în data de 20 octombrie şi singurul anchetat a fost Murgu, ceilalţi lideri reuşind să scape. În raportul comisiei de anchetă s-a dezvăluit printre altele că revoluţionarii urmăreau să înfiinţeze o guvernare revoluţionară „alcătuită din 6 mădulare şi un prezident”, să promulge o constituţie republicană şi să dea un nou nume ţării: Noua Românie. 

Altă idee propagată de Murgu care a stârnit reacţia negativă a cercurilor conducătoare a fost exproprierea latifundiilor în favoarea ţăranilor.

Arestat, el este expulzat  din Ţara Românească la Sibiu şi eliberat acolo.

• 1. Înarmarea poporului român să se facă în timp de 6 zile pentru defensivă, apoi, după ce Statul a înarmat poporul să treacă în ofensivă.
• 2. Armele confiscate de Stat să fie redate poporului.
• 3. Eftimie Murgu să fie ales căpitan suprem al Banatului
• 4. Episcopii bănăţeni să fie supuşi căpitanului.
• 5. Să se ia în seamă şi naţionalitatea românilor.
• 6. Introducerea limbii române în toată administraţia din Banat.
• 7. Poporul depune jurământ pentru frăţietate, patrie şi pentru naţionalitate română.
• 8. Adunarea îl numeşte pe protopopul Petrovici din Lipova în funcţia de vicar episcopesc pentru dieceza Timişoara, iar pe protopopul Vuia pentru dieceza Vârşeţului.

Eftimie Murgu a înaintat această moţiune, împreună cu un raport, guvernului maghiar. El a arătat faptul că românii din Banat au decis în unanimitate să se desprindă de ierarhia bisericească sârbească şi că vor în fruntea bisericii româneşti reprezentanţi ai românilor. Tot el a ideat înfiinţarea unui voievodat românesc al Banatului şi reorganizarea bisericii româneşti în jurul mitropoliei româneşti de la Timişoara.

La alegerile care au avut loc în 1848, Eftimie Murgu a fost ales deputat în trei circumscripţii deodată: Lugoj, Oraviţa şi Făget, însă când s-a făcut validarea a optat pentru mandatul de Lugoj. Intrat în parlamentul lui Kossuth, s-a remarcat ca foarte bun orator (maghiara sa era extrem de aleasă) şi a luat chiar parte la şedinţa Consiliului de Miniştri din 13 aprilie 1849. Guvernul maghiar provizoriu i-a încredinţat misiunea de a-i împăca pe românii ardeleni.

După înăbuşirea revoluţiei şi capitularea de la Şiria, tribunalul militar austriac, Murgu a fost arestat la 1 septembrie 1849 şi condamnat la moarte prin spânzurătoare. Prin sentinţa din 7 octombrie 1851, pedeapsa i-a fost comutată la 4 ani de închisoare şi confiscarea bunurilor. La proces Murgu a refuzat să se apere, invocând faptul că „nu este supus al ţării ungureşti”.

Eliberat în 1853, s-a retras din viaţa politică. A mai trăit o perioadă la Vaţ, apoi s-a refugiat în Vechiul Regat. S-a reîntors în Ungaria abia după reinstaurarea sistemului constituţional, dar lugojenii nu l-au mai primit la fel de bine, astfel că s-a stabilit la Budapesta.

Totuşi, în 1861 a fost ales din nou deputat în Dieta de la Budapesta pentru circumscripţia Stamora-Moraviţa, alături de Vincenţiu Babeş şi de Aloisiu Vlad, vechiul său camarad de la 1848.

S-a stins din viaţă la Budapesta, în data de 8 mai 1870 şi înmormântat în cimitirul Rerepesy. Osemintele sale au fost aduse în ţară în 1932 şi reînhumate în cimitirul de la Lugoj.

1881:  Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotăra unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă. Conferinţa l-a însărcinat pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică (30.IV/12.V)

Crearea partidului şi adoptarea programului său au grupat pentru prima dată toate elementele politice din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, pe baza unei platforme programatice şi de acţiune comune.

 Partidul Naţional Român a avut un rol important în înfăptuirea actului unirii Transilvaniei cu România şi în pregătirea, împreună cu Partidul Social-Democrat din Transilvania, a Adunării Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918).

În februarie 1923, P.N.R. a fuzionat cu foştii membri ai Partidului Conservator-Democrat, iar în 1925, cu Partidul Naţionalist al Poporului. În octombrie 1926, P.N.R. a fuzionat cu Partidul Ţărănesc, punîndu-se astfel bazele Partidului Naţional-Ţărănesc.

Preşedinţi ai Partidului Naţional Român au fost: Nicolae Popea (1881-1882), Patenie Cozma (1882-1883), Gheorghe Bariţiu (1884-1888), Ioan Raţiu Băseşti (1903-1918), Iuliu Maniu (1919-1926). Partidul publică ziarele Tribuna (1884-1903), Lupta (1906-1910), Românul (1911-1916, oct.-dec. 1918), Patria (1919-1926).

1895: S-a născut poetul şi traducătorul român Ion Vinea;  (d. 1964).

1896 (30.IV/12.V): În România se adoptă legea învăţământului primar şi normal-primar – Legea Poni, care diferenţiază timpul de studii (cinci ani la sate şi patru ani la oraşe pentru aceeaşi programă de studii).

Prin aceasta lege  se înființează Casa Școalelor, care va avea în atribuție administrarea fondurilor destinate construirii de edificii școlare și achiziționarea mobilierului aferent (desfiinţată în timpul regimului comunist).

1897: Mihail Sadoveanu debutează în ziarul umoristic „Dracul” din București sub pseudonimul Mihai din Pașcani, viitorul romancier publica schița umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnișoara Mxxxx Falticeni„.

1906: S-a născut la Targoviște poetul, prozatorul şi cronicarul literar Matei Alexandrescu; (m. 1979).

 Debutul poetic din 1926 i-a fost patronat de Perpessicius, la „Universul literar”, al cărui colaborator intermitent rămâne până în 1946.

Va publica în „Propilee literare”, „Bilete de papagal”, „Tribuna”, „Vremea”, „Azi”, „Facla”, „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Societatea de mâine”, „Pagini literare”, „Gândirea”, „Studio Teatrul Naţional”, „Duminica”, „Seara”, „Fapta”, „Săptămâna CFR” etc., iar după 1967, în „Luceafărul”, „Steaua”, „Tomis”, „Argeş”, „Orizont” etc.

A fost student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti,  si a frecventat in acelasi timp şedinţele Institutului de Literatură şi cenaclul lui Mihail Dragomirescu.

Profesorul l-a remarcat şi, după licenţă (1931), l-a inclus în suita sa de asistenţi onorifici. În 1935 îşi pregătea doctoratul cu o teză despre umorul lui I.L. Caragiale.

A publicat  În insula unde-nfloreau coralii (1931), Leagăn de îngeri (1935), Jocul cuvintelor (1939), Vămile văzduhului (1942), Donna Sixtina (1970) şi volumul retrospectiv Catarg (1973). În 1944 face să apară antologia Ardealul cântat de poeţi.

A fost Şef de cabinet la prefectura judeţului Dâmboviţa, de unde va trece apoi la Prefectura Poliţiei Capitalei, urcând treptele ierarhice până la gradul de comisar şi şef al serviciului Controlul străinilor (1932-1942). Va funcţiona apoi la Ministerul Propagandei Naţionale.

După epurarea din 1946, urmează pentru el o perioadă tulbure. Lucrează la Consiliul de Miniştri (1946-1947) şi la Adu­narea Deputaţilor (1946-1947). Din 1950, reprofilat în contabil, se va pierde în reţeaua unor întreprinderi şi instituţii mărunte.

Când revine în viaţa literară, după 1967,  frecventează cenaclul „G. Călinescu” al Academiei Române şi se relansează ca poet şi publicist.Va sfârşi, după nouă ani de ţintuire la pat, fără a apuca să-şi vadă reeditată opera.

 1908: A decedat la București, fizicianul Dimitrie Negreanu, autorul unor lucrări importante în domeniile  electricității, magnetismului și mineralogiei.

În 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române din 1893; (n. 25 octombrie 1858, Botoșani).

  Între 1889-1908 a fost profesor la Facultatea de Științe din București (catedra de electricitate).

A publicat unele dintre primele manuale de fizică pentru liceu și universitate (Electricitatea, 1907; Gravitația, 1908). Rezultatele cercetărilor sale le-a prezentat pe larg în numeroase lucrări, între care: Componenta horizontală a forţei magnetice terestre pentru Bucureşti (1895); Câteva observaţiuni asupra maşinii electrostatice Wimshurst (1896); Lucrări practice de gravitate, căldură şi electricitate (2 vol., 1896–1897); Gravitatea. I. Noţiuni de mecanică. II. Unităţile C.G.S. Centrele de gravitate, Căderea corpurilor. Pendulul (1896).

1912: La Bender (Tighina), gubernia țaristă Basarabia, începe să fie publicat „Bessarabskii telegraf”(Telegraful Basarabiei), prima publicaţie periodică din acest oraş, o gazetă politică, socială și comercială, care a apărut în perioada 30 aprilie1912–1915.

1918: A fost înființat la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina, condus de pionierul aviației mondiale, Traian Vuia, unul din neobosiții militanți transilvăneni pentru unitate națională, în scopul coordonării acțiunilor politice ale emigrației românilor din Franța și celelalte state europene aliate

În actul constitutiv se sublinia că „românii din Transilvania și din celelalte teritorii românești aflate sub dominație străină erau convinși de victoria cauzei românești”, a eliberării și unității naționale, „din clipa în care tineretul a trecut Carpații pentru a se înrola în armata română”, care ducea războiul de eliberare și unitate națională a tuturor românilor.

În numele românilor din Transilvania și din celelalte provincii românești aflate sub dominația străina. stabiliți în Franța, Comitetul Național depunea legământ de a continua, cu sprijinul și participarea fraților din România, lupta pentru eliberare, cu toate mijloacele posibile. Următorul președinte al Comitetului a fost dr. Ioan Cantacuzino.

1920: În România intră în vigoare Legea pentru organizarea Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale, în atribuțiile căruia intrau: “pregatirea, aplicarea si supravegherea aplicarii legilor privitoare la asigurarile sociale”.

1926: S-a născut la Turda, actorul român de teatru și film, Septimiu Sever.

A absolvit Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (promoţia 1947, clasa Marioarei Voiculescu). Actor la Teatrul Dramatic ”Radu Stanca” din Sibiu și la Teatrul Bulandra din București.

A fost asistentul profesorului George Vraca la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A avut o carieră frumoasă jucând pe scene şi în filme, alături de numr msri ale teatrului românesc precum  Lucia Sturdza-Bulandra, Ştefan Ciubotaraşu, Clody Bertola, Fory Etterle,  Mircea Albulescu, Tantzi Cocea, Viorel Branea.

În Canada a jucat în filme, seriale de televiziune și a fost profesor de teatru la College Brebeuf sau la College Notre Dame din Montreal. A fost distribuit în serialul care l-a făcut cunoscut în Quebec “Grand-papa”, după care au urmat, până în 1991, alte serii televizate (vreo 10). Până în 2002 a fost președinte al Teatrului din Marieville (Quebec), unde a jucat în piesa “Ah ! Six bons moines !”. La acest spectacol (comedie muzicală de mare succes) scenariul a fost scris de Serge Tourbide la solicitarea lui Septimiu Sever, care semna regia.

1933: A decedat scriitoarea franceză de origine română Anna de Noailles; (născută Brâncoveanu,1876).

 

Mama ei, Raluca Musuruș, era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride, o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu; (n. 1827 – d. 1886).
Grigore Brâncoveanu și mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptați de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.

Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele  Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles în 1987.

Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil.

A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură.

A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris.

A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.

La insistențele lui Nicolae Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română, ca membru de onoare.

Dupa deces, a fost inhumata in cimitiru Père-Lachaise din Paris in cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care a fost înmormântata și Martha Bibescu.

1937: S-a născut la Băcia, Hunedoara, pictorul  Francisc Bartok; d.1987, Franța.

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, stabilit din anul 1982 în Franța, nepot al lui Bela Bartok.

A absolvit în 1963 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, cu profesorul Corneliu Baba.

Este unul dintre reprezentanții sintezei dintre expresionismul abstract și o nostalgie a figurării.

A fost profesor la Institutul de Arte Plastice din Iași.

A executat fresce și mozaicuri monumentale (Institutul Agronomic din Iași), a participat la expoziții de grup și personale.

1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard, autorul unor studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice, membru corespondent al Academiei Române din 1993; (m. 1993).

1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor” (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie.

A urmat cursuri de Regie Film la Institutul Superior de Cinematografie din Paris.

Din 1973, la 26 de ani, a revenit în țară, a devenit asistent la IATC, pe același post vreme de 15 ani, deși „eram singurul din catedră cu doctorat în filosofie la Sorbona” (o confesiune a regizorului).

A regizat: Vis de ianuarie, Sezonul pescărușilor, film după care a fost interzis.

Fiind urmărit și hărțuit de securitate, în 1988 a emigrat în Franța, fiind căsătorit cu o franțuzoaică și a lucrat ca profesor la Universitatea din Nantes, în Bretania.

După 1990 a revenit în România, unde a realizat diverse proiecte.

1948: A decedat  Aurel Petrescu, regizor, operator, grafician si publicist, pionier al filmului de animatie; (n. 30 august 1897, București ).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale 18 aprilie 1948

 În anul 1920, Aurel Petrescu a realizat filmul de animație „Păcală în lună“ (la casa de producție Soarele a germanului Erich Pommer), care a fost prezentat în aprilie 1920, la Cinematograful militar din București.

Succesul acestui film l-a determinat să continuie, realizând noi filme despre Păcală: „Păcală amorezat“ (1925) și apoi „Păcală și Tândală la București” (1926).

Apoi între anii 1923 și 1927, realizează un ciclu de desene animate umoristice grupate sub denumirea de „D’ale zilei“.

Un număr de circa 70 de pelicule de animație îi aparțin.

Unele sunt independente, altele au reprezentat reclame pentru diferite companii.

A avut curajul să continue producția și în epoca filmelor sonor.

1949: S-au constituit primele detașamente de pionieri din Republica Populară Română.

Organizația Pionierii României, a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8–14 ani). Pentru aceasta a fost creată în 1945 revista Înainte. Doi ani mai târziu, pionierii au fost încadrați în UAER – Uniunea Asociațiilor de Elevi din România.

Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și de stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giulești (pe-atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier.

1949: A fost fondat Teatrul pentru Copii si Tineri „Merlin” din Timișoara.

Înființat, printre primele din țară, ca Teatrul de Păpuși din Timișoara, la 30 aprilie 1949, ca secție a Teatrului de Stat Timișoara. Fondatoarea teatrului, regizor Florica Teodoru, a reunit un grup de studenți în prima formație de păpușari din vestul României și a prezentat mici adaptări și dramatizări după basme românești.

În anul 1954 a devenit instituție independentă, iar din 1956, teatrul a dobândit un sediu propriu, într-o clădire de patrimoniu. Actualmente, se numește Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin.

1966: Moare la București, istoricul literar Gheorghe Bezviconi, cunoscut istoric literar, heraldist si genealogist român, membru al Academiei Române, membru fondator al Societății Scriitorilor din Basarabia; n. 14 aprilie 1910, la Edineț, în Basarabia țaristă.

A fost membru onorific al Societății publiciștilor și scriitorilor străini din Bulgaria.

1966: A decedat Nicolae Gh. Lupu, medic internist şi anatomopatolog; contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc; membru titular al Academiei Române din 1948; (n. 1884).

1979: S-a stins din viaţă la Bucureşti, publicistul şi omul politic român originar din gubernia Basarabia, Pantelimon Halippa ; (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca, Basarabia ţaristă).

Foto: Pantelimon Halippa, preşedinte a Sfatului Ţării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România la 27 martie 1918.

Pantelimon Halippa a fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea drepturilor nationale ale  românilor din Basarabia, patriot si fruntas al luptei pentru cauza unirii Basarabiei cu România.

A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918.  

După 1918 a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru Basarbia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940).

În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim.

În 1950 a fost arestat şi închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia.

A fost mutat apoi la închisoarea de la Aiud, unde a fost reţinut până în 1957.

A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939).

Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001). În colaborare, a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).

Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, este repus în drepturi post- mortem  în 1990, dupa prabusirea regimului comunist din Romania.

 1992: Prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu desprinsă din Frontul Salvării Naţionale (la a treia Convenţie a formaţiunii, desfăşurate în perioada 27 – 29.III.1992,) a fost înregistrată ca partid politic sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naţionale (în iulie 1993 va deveni Partidul Democraţiei Sociale din România/PDSR).

Despărțirea celor două grupări s-a concretizat la Convenția de la 27–29 martie 1992. Un grup de 65 de deputați și 60 de senatori, 5 miniștri și 18 prefecți, susținători ai președintelui Iliescu, au părăsit FSN, iar o lună mai târziu au fondat o nouă formațiune politică, FDSN. Printre liderii noii grupări se numărau Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Octav Cozmâncă, Doru Ioan Tărăcilă, Dan Mircea Popescu

1994: A murit la București, actorul de teatru si film George Constantin („Domnisoara Christina”, „O vara de neuitat”, „Cel mai iubit dintre pamanteni”, „Cuibul de viespi”, „Cu mainile curate”, „Burebista”); ( n. 3 mai 1933, București).

A fost distins cu Ordinul Muncii clasa a III-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”, Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și clasa a II-a (1971, „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, George Constantin a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

1996: În urma dezbaterilor din Camera Deputaţilor s-a hotărît că lucrările de amenajare a Canalului Bucureşti-Dunăre să fie continuate, acestea fiind prevăzute în proiectul de lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional.

2006: Are loc, la Blaj, ceremonia ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,  la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi a întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan.

2010: Deputaţii din Comisia de învăţământ au aprobat, după patru ore de dezbateri la proiectul Legii educaţiei, ca învăţământul obligatoriu să fie de zece clase, prin includerea clasei pregătitoare în ciclul primar şi a clasei a IX-a, în ciclul gimnazial.

 2017: A murit artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu; (n. 1942).

2018: A murit cântăreţul și compozitorul român de muzică folk Vasile Mardare; (n. 1970).

30 aprilie este Ziua Infanteriei Române.

La 30 aprilie 1830 s-a hotărât „formăluirea in Valahia a șase batalioane pedestrime și 6 escadroane călărime a strajii pământești”, după ce  Principatele  Române au primit, în baza Tratatului de la Adrianopol (1829), dreptul să-și inființeze propriile lor forțe militare („un număr de gărzi înarmate pământene”), ceea ce însemna propria lor putere militară, „ale cărei număr și întreținere aveau să fie stabilite de domni împreună cu divanele lor”.

Au fost create în Muntenia trei regimente mixte: unul la București, unul la Ploiești și altul la Craiova.

În același timp, au luat ființă în Moldova un batalion de infanterie și un escadron de cavalerie și  primul regiment mixt, cu garnizoana la Iași.

În urma Unirii de la 1859 a celor două provincii românești, Moldova și Țara Românească, infanteria a cunoscut progrese importante.

În 1860, efectivele infanteriei atingeau cifra de 10.848 oameni.

După reorganizarea armatei din 1917, infanteria a fost structurată în 15 divizii.

În anul 1938, infanteria reprezenta 52% din efectivele Armatei României.

 Calendar Creștin Ortodox

Sfântul Apostol Iacov

Sfântul Apostol lacov, fratele Sfantului loan Evanghelistul, a fost unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Mântuitorului.

Atât Sfantul Apostol Iacov, cat si fratele său, l-au parasit pe tatal lor, Zevedei, precum si activitatea de pescar, pentru a urma lui Hristos.

Sfintele Evanghelii amintesc faptul ca Apostolul Iacov a fost de fata la Schimbarea la fata, de pe Muntele Tabor, dar si la cele intamplate Mantuitorului in gradina Ghetsimani.

Dupa Cincizecime, Sfantul Apostol lacov a predicat Evanghelia in mai multe locuri, ajungand pana in Spania. Intors in Ierusalim, avea sa patimeasca multe chinuri din partea iudeilor.

Sfantul Apostol Iacov, prin cuvatarile sale, pline de harul Duhului Sfant, a reusit sa aduca multi iudei si păgâni la credința in Hristos. Dintre aceștia, tradiția i-a consemnat pe vrăjitorul Hermoghen, pe ucenicul acestuia, Filip, si pe Iosia, toti opozanti a Apostolului. Acesta din urma a fost chiar condamnat la moarte, impreuna cu Sfantul Apostol Iacov, luand amandoi cununa muceniciei in anul 45.




Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfantului Ignatie Briancianinov;
– Sfantului Clement;
– Sfantului Mucenic Maxim;
– Sfantului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei;
– Sfantului Donat, episcopul Evriei;
– Sfinta Mucenita Arghira

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/30/o-istorie-a-zilei-de-30-aprilie-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.;
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
9. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox;
10. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 29 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 aprilie în istoria noastră

 1459: Încep represaliile domnitorului muntean Vlad Ţepeş, împotriva negustorilor saşi transilvăneni care nu respectau poruncile sale.

Voievodul Vlad Țepeș (n. 1431, Sighișoara, Regatul Ungariei – d. 14 decembrie 1476, București, Muntenia), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Muntenia în anii 1448, 1456-1462 și în 1476.

Se pare că sașii din Brașov complotau, mai pe față, mai pe ascuns, să-l alunge de la domnie.

Cronicile timpului spun ca Țepeș a strâns în ziua de Paște a anului 1459 câteva sute de negustori brașoveni (sau aflați în trecere) și că 43 au fost trași în țeapă, iar Țepeș a luat micul dejun printre țepele în care agonizau cei osândiți.

Alți 300 ar fi fost arși de vii, dupa care oştile muntene năvălesc in Transilvania, atacând ţinutul Sibiului, apoi al Barsei, prăpădind şi arzînd numeroase sate.

1600: Papa Clement al VIII-lea adresează o a treia scrisoare, dintr-un total de cinci, voievodului Mihai Viteazul, prin care îi cerea în mod expres să treacă împreună cu supușii săi ortodocși la catolicism, în schimbul acordării unui ajutor în lupta antiotomană:

 

”Iubitului fiu, nobilului bărbat Mihai, principele Valahiei

Iubite fiu (şi) nobil bărbat, mântuire şi binecuvântare apostolică. Scrisoarea pe care Domnia ta ne-ai trimis-o în trecuta lună februarie şi în care arăţi osebita râvnă întru ajutorarea creştinătăţii împotriva turcilor, vrăjmaşi comuni şi atât de cruzi, ne-a fost foarte plăcută şi îţi lăudăm foarte mult acea nobleţe sufletească pe care tu o arăţi, precum şi statornicia (ta); dar scrisoarea ta ne-ar fi fost, desigur, cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi vestit despre tine acel lucru pe care, din voinţă proteguitoare către tine, îl aşteptam cu nerăbdare încă de multă vreme şi, fără îndoială, dorim să fi ascultat de sfatul cel bun, ca lepădând orice schismă şi orice greşeli, să primeşti cu toată inima unirea cu biserica catolică şi apostolică pe care Dumnezeu, tatăl îndurării, a voit să o păstorim noi, nevrednicul, care, deşi nu-i stăm alături prin merite, avem locul şi puterea preafericitului Petru, întâiul între apostoli, pe care domnul Hristos l-a rânduit mai-marele întregii sale biserici şi păstor al tuturor oilor sale şi cel mai mare propovăduitor (al său).

Iar nouă ne este de ajutor şi ne face plăcere să nădăjduim că se va întâmpla aceasta: că, cu voia Domnului , te vei alătura nouă în legătura credinţei unite şi a iubirii (de aproape şi) că, întru nădejdea chemării noastre, vei fi vlăstar al bisericii propovăduitoare şi parte din trupul nostru, şi cu adevărat fiu al nostru iubit întru Hristos, aşa cum sunt şi ceilalţi principi catolici care recunosc şi cinstesc biserica romană drept maică şi povăţuitoare a tuturor bisericilor.

Nu se poate spune că este ceva mai de trebuinţă pentru mântuirea sufletului tău, ceva mai de seamă pentru o glorie trainică, ceva mai presus pentru folosul deplin, decât această singură hotărâre; de fapt, tu ne ceri să-ţi fim de ajutor şi printr-un sprijin bănesc; întotdeauna ne-am zorit să ajutăm creştinătatea (şi) n-am nesocotit pe nimeni, dar totuşi trecătoarele putinţe ale sfântului Scaun nu sânt atât de mari ca singure să facă faţă unei asemenea poveri şi, împărţite în mai multe locuri, să poată fi îndestulătoare; de aceea încă de multă vreme ne străduim şi ne ocupăm de acestea pe care, dacă Dumnezeu, cu binecuvântarea sa, ne va îngădui, după cum nădăjduim, să le împlinim, atunci, unindu-se forţele mai multora şi rânduindu-se şi împărţindu-ne poverile, nu va fi greu să le sprijinim pe celelalte şi să purcedem (la alte fapte) strălucite, iar ţie, care, după cum speri, pui la cale (lucruri) mari, să-ţi venim la vreme într-ajutor.

Între timp, tu, aşa cum stă bine unui viteaz, păstrează-ţi tăria statorniciei sufleteşti împotriva înverşunaţilor vrăjmaşi şi, mai ales, respectă cu toată râvna tratatul de sinceră prietenie prin care te-ai legat de fiul nostru preaiubit, Rudolf, împărat ales, să nu cumva să îngădui ca prin vreo (altă) înţelegere să fii abătut de la acea prietenie, căci acest lucru este vrednic de tine şi te umple de slavă, şi, după cum înţelegi tu, în marea ta înţelepciune, este cel mai potrivit pentru mai trainicele temeiuri ale folosului (comun).

Iar Dumnezeu să-ţi lumineze din plin gândul tău cu strălucirea întregii milostiviri şi a luminării dumnezeieşti, aşa încât să nu-şi rămână nici o umbră în cuget, iar noi şi toţi principii catolici să ne bucurăm pe deplin de adevărata unire a (bisericii) tale cu biserica (romană), fără de care nu există mântuire. Dată la Roma, la Sfântul Petru, (întărită) cu inelul Pescarului, în ziua de 29 aprilie anul 1600, în al nouălea an al pontificatului nostru.”

 Refuzul lui Mihai, de fiecare dată, direct sau diplomatic, dar cu precizarea că el luptă pentru creştinătate, a făcut din Papa de la Roma un adversar consecvent, autor moral, împreună cu Rudolf al II-lea de Habsburg, al asasinării viteazului voievodului român.

 1818 : La Chişinău, Basarabia ţaristă, ţarul Alexandru I sancţionează un nou regulament de administrare a Basarabiei – Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (Aşezămîntul constituirii regiunii Basarabia).

Alexandru I, ţar al Imperiului Rus, 1801-1825.

Această Lege organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o veritabilă constituţie), a fost elaborată în limbile română şi rusă.

Conform acestei legi se menţineau vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lîngă vechele privilegii, primeau drepturile şi avantajele nobilimii ruseşti.

Judecata civilă se făcea în limba română, iar cea penală în limba rusă şi în română. Jalbele catre  guvernatori se puteau face în română şi în greacă.
Partea nefasta a Legii a constat in înlesnirea colonizării Basarabiei, care s-a observat mai ales pe teritoriile mai puţin populate de băştinaşi, precum era Bugeacul (Basarabia istorică).
Paralel cu coloniştii alogeni, adusi din strafundurile imperiului, au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, aceștia fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.

1830 (29.04/11.05):  S-a născut Emanoil (Emanuel) Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist român de origine bulgară, cu contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; (d. 30 august 1891).

A studiat la Leipzig și Paris. Din 1859 este profesor de chimie la Școala Națională de Medicină și Farmacie din București și de algebră și trigonometrie la Colegiul Sfântul Sava.

În 1863 este profesor de fizică la Școala Superioară de Științe.

A fost profesor de fizică la Universitatea București și membru titular al Academiei Române din 1879. A participat la Revoluția de la 1848.

Este creditat cu primele lucrări științifice românești de matematică, fizică și chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii.

Este și unul dintre principalii inițiatori ai „Societății de științe fizice”, înființată în 1890.

1866 : Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat domnia Principatelor Române.

Sfătuit de cancelarul Otto Bismarck al Prusiei să pună puterile garante în fața faptului împlinit, încurajat de împăratul Napoleon al III-lea al Franței și cu aprobarea tacită a regelui Wilhelm al Prusiei, Prințul Carol de Hohenzollern Siegmaringen s-a hotărât să accepte tronul principatelor unite, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.

1868, 29.04 / 11.05:  S-a înfiinţat, la Bucureşti, (după alte două tentative, în 1833 şi în 1865), Societatea Filarmonică Română, prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906).

Etapele premergătoare constituirii societății se datorează lui Alexandru Flechtenmacher și Eduard Wachmann, care a pus bazele unei orchestre cu circa 30 de instrumentiști, cu care a dat câteva concerte.

„Actul de naștere“ al Societății Filarmonica Română, sub oblăduirea Societății Atheneului Român s-a semnat în prezența a 54 de membri fondatori.

Primul concert a avut loc la 15/27 decembrie 1868.

Foto: Ateneul Român din București

În luna februarie a anului 1888, a fost inaugurată clădirea Ateneului Român din București, devenit de atunci un simbol al culturii naţionale.  Filarmonica a primit numele „George Enescu” din anul 1955.

 1877: Camera Deputaților a votat o moțiune prin care au fost declarate rupte toate legăturile României cu Imperiul Otoman, căruia țara noastră i-a declarat în mod oficial război, la 29 aprilie/11 mai.

În aceeași după-amiază, Senatul a votat moțiunea, iar după aceea s-a format o procesiune cu calești și torțe prin tot Bucureștiul.

Imperiul Otoman a reacționat, luând o serie de măsuri:, printre care, suspendarea diplomaților români de la Constantinopol, sechestrarea navelor românești încărcate cu cereale, bombardarea localităților române de la Dunăre, atacarea pichetelor de frontieră ș.a.

Drept urmare, ministrul de război român Alexandru Cernat, a ordonat trupelor să riposteze ferm față de orice tentativă otomană de traversare a Dunării.

După declararea stării de razboi, turcii au organizat bande înarmate care terorizau populația din zona Dunării și au deschis focul împotriva a pozițiilor armatei române situate pe malul românesc. Ca represalii artileria română a executat puternice bombardamente asupra pozițiilor armatei turcești aflate de-a lungul Dunării.

1878: A murit Dimitrie Petrino, poet elegiac, jurnalist şi traducător (a tradus din poeziile lui Goethe, Heine, Hugo şi Lenau). 

Istoria literaturii l-a retinut mai ales ca inamic şi detractor al lui Mihai Eminescu; a fost membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877; (n. 1838).

1879: (16/29 aprilie) : S-a născut in comuna Didești, jud. Teleorman, Gala GALACTION; ( d. 8 martie 1961, București).

Foto: Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână

Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu), a fost un scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română.

Urmează Facultatea de litere și filosofie apoi Facultatea de teologie și dă doctoratul în teologie.

Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Rîmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).

În perioada interbelică a desfășurat o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi. A editat revistele”Cronica” și ”Spicul”, care apar în perioada 1915-1918.

Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.

Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

După 1944, este prezent în viața literară sau politică, este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în 1947, deputat în Marea Adunare Națională și primește Ordinul Muncii, clasa întîi în 1954.

A fost membru al Academiei Române (1947).

După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață în pat.

În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile cand omenirea a fost pusă greu la încercare.

La Mangalia și Rosiorii de Vede, cate o școală îi poartă numele.

 1882: S-a născut matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al teoriei ecuaţiilor funcţionale; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1948; (m. 1964).

1885 (29.04/11.05): A decedat Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul„Amicul poporului” (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin. S-a nascut la 5 iulie 1833 în satul Seuca din actuala comună Găneşti, judeţul Mureş.

  În 1852 s-a înscris la Institutul de Teologie şi Pedagogie, ale cărui baze au fost puse de Andrei Şaguna la Sibiu. După doi ani termină teologia şi pedagogia cu cele mai bune note. Dintre cele două alege mai departe pedagogia şi intră ca profesor-suplinitor la Institutul de Teologie şi Pedagogie din Sibiu.

Pentru că era foarte apreciat de mitropolitul ortodox Andrei Şaguna, acesta din urmă l-a numit contabil şi supraveghetor al Tipografiei Arhidiecezane, iar apoi i-a încredinţat redactarea publicaţiei „Telegraful Român”.

A participat la Revoluţia de la 1848. 

Din 1861 a fost  bibliotecar la ASTRA. Va redacta publicaţia „Amicul Şcoalei” şi „Călindarul pentru popor” şi va colabora cu „Instrucţiunea Publică” a lui August Treboniu Laurian şi „Buletinul Învăţământului” al lui Vasile Alexandrescu-Urechia, ambele publicaţii pedagogice cu cea mai mare autoritate în România acelor vremuri.

A organizat prima instituţie de credit român din Transilvania. La 24 aprilie 1867, la Răşinari, a pus bazele „Societăţii de Păstrare şi Împrumut”, prima societate românească de acest gen. La scurt timp instituţia s-a răspândit şi în alte comune: Săcădata, Marpod, Fofoldea, Nucet, Sădăuş etc.

A constituit un Comitet de iniţiativă pentru înfiinţarea unei bănci româneşti cu sediul la Sibiu. Banca, infiintata in 1871, avea să se numească „Albina”si din   comitetul fondator au făcut parte: Alexandru Mocioni (preşedinte), Paul Dunca (vicepreşedinte), Ioan Hannia (casier).

Visarion Roman a fost numit director interimar, apoi definitiv al Bancii Albina, pe care a  condus-o până în anul 1884.

Banca Albina s-a constituit în timp drept cea mai importantă instituţie financiară românească din Transilvania şi un model pentru instituţiile de credit româneşti care au împânzit Ardealul, contribuind mult la emanciparea economică a românilor.

Mai mult, banca va avea o bogată activitate filantropică, dand ajutoare şi subvenţii unor şcoli şi cantine si  sprijinind  apariţia unor lucrări de specialitate cu profil economic, comercial şi contabil.

Visarion Roman nu a apucat să vadă decât începuturile acestei mari bănci româneşti, fiind răpus de o congestie cerebrală în data de 11 mai 1885, pe când avea 52 de ani.

A fost membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 .

1890: S-a născut la Sighișoara, omul politic Hans Otto Roth, reprezentant de frunte al comunității sașilor transilvăneni; m.1 aprilie 1953, închisoarea Ghencea, București.

A studiat Dreptul la Budapesta, Viena, Berlin și Zürich. În 1918, în calitate de secretar al Comitetului Central Săsesc a susținut aderarea sașilor la unirea Transilvaniei cu România și a făcut parte din delegația care a predat Regelui Ferdinand I și Guvernului român Hotărârea adunării reprezentanților sași de la Mediaș din 8 ianuarie 1919, prin care se proclama Unirea „poporului sas din Transilvania” cu Regatul României.

A fost ales de zece ori deputat în Parlamentul României (1919–1938), iar din anul 1932 a condus grupul parlamentar al Partidului German din România. În anul 1938, Curtea de Casație l-a proclamat senator pe viață.

A fost un jurist eminent, un foarte bun cunoscător al situației minorităților naționale europene, fiind, între anii 1932–1934 președinte al Uniunii Grupurilor Etnice Germane din Europa. În această calitate, a solicitat o audiență lui Adolf Hitler, în cadrul căreia a protestat împotriva politicii antievreiești germane, arătând că felul în care erau tratați evreii în Germania va avea repercusiuni directe asupra situației minorităților germane în Europa.

Convingerile sale politice, de orientare creștin-liberală, l-au plasat în opoziție față de conducerea nazistă a Grupului Etnic German din România, fiind exclus din această organizație etnică, după ce refuzase și oferta lui Antonescu de a prelua conducerea Ministerului Justiției sau a Ministerului Instrucțiunii.

A fost președinte al Casei Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter Allgemeine Sparkasse), președinte al consiliului de administrație al Uzinei Electrice din Sibiu, precum și prim-epitrop al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România. 

Imediat după 23 august 1944, Roth a adresat un apel în care le cerea minoritarilor sași și șvabi să nu părăsească România și să aibă un comportament loial față de statul român, făcând un rechizitoriu aspru nazismului, condamnând politica de transformare a Grupului etnic german în coloana a cincea a Reichului. Demersurile sale n-au avut succes: deportarea a 70.000 de etnici germani în URSS și exproprierea totală a țăranilor șvabi și sași neputând fi împiedicate. A fost arestat în 1952 de către autoritățile comuniste și a murit în închisoare ca urmare a relelor tratamente la care a fost supus.

1902: Regele Carol I al Romaniei a instituit Prin Înalt Decret Regal calitatea de «veteran de razboi», care avea in vedere atunci pe cei care luptaseră în Războiul de Independenţă din 1877 – 1878. La articolul 2, Înaltul Decret Regal prevedea: „Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”.

Astfel, participanților la Războiul de Independență li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent și diferite înlesniri, în semn de recunoaștere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

În Războiul de Independență s-au sacrificat 10.000 de ostași din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operații.

Calitatea de veteran de război s-a perpetuat, prin hotărârea Guvernului României, care a declarat în anul 2008 ziua de 29 Aprilie «Zi naţională a Veteranilor de Război», prilej de omagiere a foştilor combatanţi, supravieţuitori ai celui de al Doilea Război Mondial, încă în viaţă, toţi în vârstă de peste 80 de ani, dar şi a camarazilor trecuţi, între timp, în eternitate.

1918: La Iaşi în România, s-a stins din viaţă Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, orator şi avocat român, fost membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) și primar al Capitalei; (n. 11 aprilie 1858, București).

În 1882, își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București,Pedeapsa, natura și însușirile ei, pe care o publică în același an, semnată Barbu G. Ștefănescu.Scriitorul își va semna operele cu varianta definitivă Barbu Delavrancea (ortografiată la început „de la Vrancea“, după acel ținut de mare originalitate etno-culturală, de care scriitorul se simțea foarte legat sufletește).

În perioada 1880 – 1882, în România liberă foiletoanele intitulate Zig-Zag, semnând cu pseudonimul Argus. De acum datează și debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu Sultănica (România liberă, 9 – 15 martie, 1883), semnată Argus. După un scurt popas la Paris (1882 – 1884), pentru a-și desăvârși studiile juridice, Delavrancea publică în 1885 volumul de nuvele Sultănica.

A fost tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

În perioada 1880 – 1882, Barbu Ștefănescu publică în România liberă foiletoanele intitutale Zig-Zag, semnînd cu pseudonimul Argus.
De acum datează și debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu Sultănica (România liberă, 9 – 15 martie, 1883), semnată Argus.

1920: În România s-a înființat prin Decretul-Lege nr. 1327/29 martie 1920, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale care a funcționat în baza Legii pentru organizarea Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale din 29 aprilie 1920, având ca scop pregătirea, aplicarea și supravegherea aplicării tuturor legilor și regulamentelor referitoare la asigurările sociale, ocrotirea și organizarea muncii, cooperarea orășenească, asistența socială, precum și a oricăror alte legi și regulamente referitoare la ocrotirea socială.

 1927: S-a născut la Focșani, istoricul Virgil Cândea, membru titular al Academiei Române din 1993; (d. 2007).

  A fost unul dintre cei mai cunoscuți istorici ai culturii și vicepreședinte al Academiei Romane. 

A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, Facultatea de Filosofie a aceleiași universități și Institutul de Teologie Ortodoxă, București.

 Si-a luat doctoratul in filosofie in 1970, cu teza Filosofia lui Dimitrie Cantemir. A lucrat la Biblioteca Academiei, la Oficiul Național de Turism Carpați, a fost director al Secretariatului Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (1963–1968), director științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (1965–1968) și redactor al revistei acesteia.

Din operele sale: Introducere în documentarea științifică, Pagini din trecutul diplomației românești. A fost profesor asociat la Facultatea de Drept din Bucuresti, la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu, la Facultatea de Teologie si la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti, profesor invitat la Institut Universitaire des Hautes Etudes Internationales din Geneva, la Institut Universitaire d’Etudes Europeenes, la Universitatea din Beirut, la Universitatea din Strasbourg si la Universitatea La Sapienza din Roma. 

 A fost membru corespondent al Societăţii sud-est europene din Munchen (1990), Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de studii sud-est europene (1988-1994), apoi Secretar general de onoare (din 1994); redactor al revistei “Studii şi Cercetări de Bibliologie” (1955-1960) şi al “Buletinului Asociatiei Internaţionale de Studii sud-est europene” (1963 -1968 şi 1988 – 1994).

1928: La Chişinău, în România, este inaugurat, la a 10-a aniversare a unirii Basarabiei cu România, monumentul lui Ştefan cel Mare, operă a  sculptorului  basarabean Alexandru Plămădeală.

Monumentul a fost montat pe un soclu din piatră extrasă din cariera de la Cosăuți, proiectat de E.A. Bernardazzi, arhitectul orașului Chișinău, și de inginerul G.A. Levițchi.

1936: S-a născut la București, poetul român Gheorghe Tomozei.

 A urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu” , avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș si a debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.

Foto: Gheorghe Tomozei

 A urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu” , avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș si a debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.

A fost redactor la revistele Cinema, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București.

A fost marcat toata viața de mari prietenii literare, cea pentru Nicolae Labiș și cea pentru Nichita Stănescu.

În memoria acestora a publicat volume de amintiri și albume memoriale, precum Urmele poetului Labiș în 1985.

S-a stins din viață la 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral.

 1941: S-a născut la Târgu Jiu, regizorul român Mircea Veroiu; (d. 26 decembrie 1997, in București).

Tatăl său a murit in cel de-al doilea război mondial. A fost crescut de mama sa, artistul plastic Livia Veroiu.

A absolvit Regia de Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (IATC) din București, în 1970, după ce urmase „Institutul de Educație Fizica si Sport” și a fost fost profesor de sport până în 1965.
Primele filme regizate de el au fost scurtmetrajele „Cercul” (1968) si „Preludiu” (1969).

Se distinge în 1970 la realizarea documentarului despre inundațiile din acel an, „Apa ca un Bivol negru”, facut în colaborare cu colegii sai, Andrei Catalin Băleanu, Stere Gulea, Pierre Bokor, Iosif Demian, Roxana Pana, Dan Pita si Youssouff Aidaby. 

În 1973 a regizat filmul „Șapte Zile”, iar în anul următor era apreciat pentru regizarea filmului „Nunta de Piatră”, ecranizare a povestirilor lui Ion Agârbiceanu, alături de regiorul Dan Pita. A continuat cu „Hyperion” (1975), „Miniá” (1977), „Duhul Aurului” (1977), „Dincolo de Pod” (1977), „Intre Oglinzi paralele” (1978), „Profetul, Aurul si Ardelenii” (1979), „Artista, Dolarii si Ardelenii” (1981), „Sfârsitul Nopții” (1982), „Asteptand un Tren” (1982), „Semnul Șarpelui” (1984), „Adela” (1985), „Sa mori rănit din Dragoste de Viată” (1985), „Umbra Soarelui” (1986).

Mircea Veroiu a fost premiat de ACIN pentru filmele regizate si a obținut premiul Festivalului de la San Remo pentru „Adela”. Criticii italieni l-au numit „Il Visconti romeno”.

A fost căsătorit cu criticul de artă si scriitoarea Silvia Kerim, de care a divorțat si care în anul 2009 a publicat in memoria lui cartea „Mircea Veroiu – Ultima Vară a Tinereții”. In 1986 a emigrat in Franța si s-a stabilit la Paris împreună cu a doua soție, actrița Elena Albu, unde n-a fost primit, si atunci a trecut în Italia.

După 1990 a revenit in România. A regizat „Somnul Insulei” în 1994, pentru care a primit premiul Festivalului de la Arcachon (Franța), „Craii de Curtea Veche” (1995), „At the Orient’s Gate” (1995), „Femeia în roșu” (1997).

A scris scenarii de film, a jucat ca actor in câteva filme, cel mai cunoscut fiind rolul Legionarului din filmul „Actorul și Sălbaticii”, regizat de Manole Marcus, cel din urmă fiind serialul TV „Vertiges”.

După succesul filmului sau Adela, încununat cu premiul cel mare acordat la Festivalul de Film de la San Remo din 1985, a plecat în Franța, la Paris, unde se va stabili  în 1986 insa  lumea filmului francez nu îi oferă primirea sperată.

După revoluția din decembrie 1989, Veroiu revine în țară.

În 1994 este numit directorul Studioului de Creație „Profilm”.

1947: A decedat la Vața de Jos, Hunedoara, preotul și publicistul român ardelean, Gheorghe Ciuhandu, fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și membru de onoare al Academiei Române; (n.23 aprilie 1875, Roșia, Bihor).

1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog. A fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955) și a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; (n. (n. 12/25 aprilie 1884, București).

A fost autorul a numeroase monografii de specialitate și a abordat printre primii în lume, o concepție nouă în descrierea funcțiilor biologice, concepție denumită astăzi biocibernetică, legată de prezentarea organismelor și a funcțiilor organelor ca pe niște sisteme.

Este autorul unor studii clasice privind gușa endemică, reumatismul, angina pectorală și a introdus noi metode de tratament. Alături de intensa sa activitate științifică, Danielopolu a avut și o importantă activitate socială. Astfel, în 1935 propune crearea Academiei de Medicină și devine secretarul perpetuu al acestei instituții.

A fost membru de titular al Academiei Române (1938) și al Academiei de Științe din România începând cu 5 iunie 1943. În primăvara anului 1944, împreună cu alți profesori universitari, a semnat un memoriu care cerea ieșirea României din alianța militară fascistă. A fost Ministrul sănătății și asistenței sociale (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945) în guvernul Rădescu.

A avut un rol esențial în crearea Institutului de Fiziologie Normală și Patologică (1948), care astăzi îi poartă numele. Daniel Danielopolu a fost membru al mai multor foruri științifice internaționale, al academiilor de Medicină din Paris, Madrid și Buenos Aires, precum și al societăților de medicină din Paris și Viena.

1956: S-a născut actorul si realizatorul român de emisiuni televizate Florin Călinescu.

A debutat în cinematografie în 1981 în serialul TV Lumini și umbre.

A colaborat des cu regizorul Nae Caranfil, care l-a distribuit în filme precum E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango, Filantropica.

La începutul anilor ‘90 a debutat ca prezentator radiofonic cu emisiunea Duminicile celor singuri la Pro FM, în 1996 la PRO TV a realizat emisiunea Ora șapte, bună dimineața, urmată de Chestiunea Zilei.

Între 2000–2014 a fost director al Teatrului Mic, iar din 2015 este jurat al emisiunii Românii au talent la ProTV.

1959: S-a născut la Chișinău, în RSS Moldovenească, interpretul vocal, chitaristul, compozitor, orchestrator și maestru de sunet, Victor Buruiană.

S-a remarcat și ca textier și prezentator de emisiuni radio și TV. Activează în domeniul muzicii folk, a muzicii ușoare și a muzicii de spectacol, în radio, dar și în domeniul proiectării de echipamente electronice, în special a celor de studio.

A fost președintele Asociației Folkiștilor din Moldova, unul dintre organizatorii festivalului de muzică folk Galbenă Gutuie, prezentator de emisiuni de radio și TV, inițiatorul creării posturilor Euro TV, Radio Antena C, Radio 10.

Deține brevete de invenții și inovații în domeniul electronicii.

1975: A decedat la București, patriotul și luptatorul anticomunist Radu Gyr (Radu Demetrescu), un apreciat poet, dramaturg, eseist român ; (n. 1905).

 

S-a nascut la  2 martie 1905  la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde și pseudonimul literar Gyr,  prin derivație.

A fost fiul actorului  craiovean Coco Demetrescu si  membru de seamă al Miscarii Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, si conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Miscarii Legionare, al Imnului  lui Moța și Marin ( legionari căzuți în luptă  în 1937  în timpul  razboiului anticomunist din Spania), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

A fost de mai multe ori laureat ( in  1926, 1927,1928 și 1939) – al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și al Academiei Romane.

A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană, Ramuri, Adevărul literar și artistic, Axa, Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc.

Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul).

În timpul scurtei coguvernări legionare , septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în Bucuresti, teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioada tulbure  în care puterea o dețineau regimuri autoritare sau fasciste.

Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional.

Tadu Gyr a fost detinut  în timpul  a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui  Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea ciuc  alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade,și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui  Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sarata.

Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În  1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului,Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.

Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

  A decedat la 29 aprilie 1975 la Bucuresti.

Condamnat la moarte pentru o poezie…

A revenit acasă în  1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru.

Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală.

1990: S-a născut la Buzău, cântăreața română de muzica pop Lucia Dumitrescu.

A fost solistă a trupelor Blue Motors, Cardinal Show Orchestra, Trupa Arena și prezentatoare TV. A prezentat emisiuni de copii la Radio România Cultural în colaborare cu Daniel Horhocea, a făcut parte din orchestra emisiunii ”O la la” de la Pro TV, a făcut backing vocals la piesa The Balkan Girls interpretată de Elena Gheorghe la concursul Eurovision 2009.

A primit numeroase distinctii la festivaluri de muzică ușoară : Festivalul Național ”Mamaia 2010” – Premiul I la secțiunea creație, cu piesa „La umbra ta”, compusă de Robert Anghelescu și Dragoș Dincă (Proconsul)

 A participat la Selecția Națională «EUROVISION» cu piesa «See you in Heaven, Michael», compozitor Mircea Romcescu.

In 2007 la  Festivalul Național Mamaia 2007, a castigat TROFEUL FESTIVALULUI si  Premiul de excelență Radio România pentru interpretare.

2014: A murit la Ierusalim, Reuven Feuerstein, medic şi pedagog israelian de originar din România;  (n. 21 august 1921, la Botoșani).

Partizan al teoriei că inteligenţa poate fi învăţată, este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare.

Reuven Feuerstein a studiat psihologia la Universitatea din Geneva cu Jean Piaget, Barbel Inhelder și André Rey și a fost coleg cu Lev Vygotsky. A asistat la cursuri ale lui Carl Gustav Jung, Karl Jaspers și Leopold Szondi.

 A fost profesor la Universitatea Bar Ilan din Ramat Gan și la Universitatea Vanderbilt.

A elaborat  program compact, extins pe o durată de 3 ani și destinat elevilor de peste vârsta de 9 ani, program devenit cunoscut sub numele de Feuerstein Instrumental Enrichment (FIE), care l-a condus la concepția fundamentală că inteligența este plastică și nu fixă și că, prin urmare, poate fi învățată (modificabilitatea cognitivă structurală).

 Feuerstein a dezvoltat o versiune de bază a FEI care poate fi folosită, printre altele, pentru adolescenții cu handicap intelectual sever.

În statul american Alaska, în Japonia, Marea Britanie, Italia etc. se derulează în prezent proiecte, care investighează efectele utilizării FEI la copiii cu vârste mici, în scopul de a preveni o categorizare pripită a acestora ca „având dificultăți de învățare” sau „handicap intelectual”.

2015: A încetat din viață istoricul și criticul literar român, Ovidiu Drîmba, fost profesor la universitățile din Cluj și București  (n. 2 septembrie 1919, Margine–Abram, Bihor ).

În anul 1948, a obţinut licenţa în filosofie şi doctoratul, cu teza „Primele influenţe ale simbolismului francez asupra poeziei romane”.

Va avea trei mentori spirituali recunoscuţi – Lucian Blaga, Tudor Vianu şi D. Popovici – care vor influenţa în mod hotărâtor formaţia istoricului literar.

În anii 1948 şi 1949, este asistent al lui Lucian Blaga – căruia i-a luat apararea, în perioada comunistă, atunci când cand poetul şi filosoful era frecvent atacat şi denigrat – , iar după ce predă câţiva ani literatura universală şi comparată la Facultatea de Filologie şi Istorie din Cluj, se transferă, în anul 1955, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”din Bucureşti, ca profesor titular la Catedra de literatură universală, al cărei şef va deveni între anii 1962-1968.

În 1956, publică lucrarea „Însemnări despre teatrul lui Ibsen”, o exegeză a dramaturgiei scriitorului scandinav din punct de vedere al esteticii materialiste.

În acest timp, între anii 1962 şi 1968, conferenţiază şi la Universitate, la catedra condusă de Tudor Vianu.

Între anii 1968 – 1979, este detaşat în Italia ca şef al Catedrei de limbă şi literatură română de la Universitatea din Torino, predând şi la Universitatea Catolică din Milano.

Este şi autorul a patru remarcabile monografii: „Leonardo da Vinci” (1957), „Ovidiu, poetul Romei şi al Tomisului” (1960),  „Rabelais” (1963) şi „Federico Garcia Lorca. Rapsodul” (1981).

Între anii 1984-1995, Ovidiu Drimba şi-a concentrat eforturile exclusiv în elaborarea unei noi lucrări monumentale,  „Istoria culturii şi civilizaţiei”, volumele I-IV, prima de acest gen de la noi, o lucrare destinată să ofere informaţii esenţiale privind apariţia şi evoluţia marilor civilizaţii, evidenţiind specificul fiecăreia şi principalele influenţe pe care le-a primit sau le-a exercitat, acoperind evoluţia umanităţii de la epocile preistorice până la Renaştere inclusiv.

Drimba a şi tradus din literaturile franceză, italiană, spaniolă şi suedeză – printre aceste volume aflându-se „Cuceritorul”, de Elsa Triolet, apărut la Veritas în anul 1946, „Esteiros” – Pereira Gomes, Editura Tineretului, 1956 şi „Mathias Sandorf” – Jules Verne, Editura Tineretului, 1959 , a participat la numeroase colocvii, congrese şi a organizat expoziţii.

A colaborat cu publicaţii precum „Revista Fundaţiilor Regale”, „Revista de filologie romanică şi germană”, „Viaţa Românească” sau „Scrisul bănăţean”.

2015: A încetat din viață în Statele Unite la Rives Junction, Michigan, arhimandritul român basarabean Roman Braga; (n. 2 aprilie 1922, Condrița, Lăpușna, Basarabia/Moldova).

Marele duhovnic al neamului românesc a fost deținut politic în timpul regimului ateu comunist.

2018: A încetat din viață la Craiova, actorul de teatru și film Ilie Gheorghe; (n.21 septembrie 1940, Giubega, Dolj).

A fost mai întâi invățător, a absolvit Scoala Normala din Craiova in 1958, apoi a intrat al doilea la I.A.T.C. si l-a absolvit în anul 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu. De la absolvire a jucat pe scena Teatrului National Marin Sorescu din Craiova.
A debutat cu rolul lui Iamandy din spectacolul Iancu Jianu de Octav Măgureanu. A jucat și pe cele mai mari scene ale lumii.

A fost angajat timp de 8 luni la Nottingham, la teatrul Playhouse unde a jucat rolul lui Caliban din Furtuna in 85 de spectacole, cu turnee in toata lumea, sase luni in Franta, cu Marchizul de Sade, trei luni in Italia.
A jucat in filme ca: Soarele și infinitul, Morometii, Aurul alb, Ochii care nu se văd, Răzbunarea Robertei- serial Tv, Amantul marii doamne Dracula- serial Tv. A fost casatorit 50 de ani cu bucovineanca Oltea, decedata, si au avut impreuna 2 copii.A jucat timp de 50 de ani pe scena Teatrului Național din Craiova.A fost de asemenea regizor de teatru și profesor la Departamentul de Teatru al Facultății de Litere a Universitatății din Craiova.
Premii: 2004 – Meritul cultural în grad de Cavaler, Premiul Amza Pellea al revistei Lamura, Premiul national Marin Sorescu, acordat de Academia Română și TNC, Nominalizat pentru titlul Omul anului 1996 de American Biographical Institute, Premiul I la Gala dramaturgiei românești de la Timișoara- 1986, Premiul I și titlul de laureat la Festivalul National de teatru -1985, etc.

2019: A decedat în urma unui accident rutier, la Năvodari- Săcele, Constanța,creatorul de modă român Răzvan Ciobanu; a colaborat cu branduri cunoscute ca Lowe, Armand Basi, Westwood și o divizie Zara; (n.București, 28 ianuarie 1976).

2020: A încetat din viață jurnalistul și revoluționarul român Romulus Cristea; (n. 1967). A murit în urma unui infarct miocardic la vârsta de 52 de ani.

A petrecut cea mai mare parte a activității sale de jurnalist ca redactor la ziarul România liberă.

A participat la Revoluția Română din 1989 și este cunoscut pentru un număr de cărți publicate despre acest eveniment, despre manifestațiile din Piața Universității și despre mineriade.

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/29/o-istorie-a-zilei-de-29-aprilie-video

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Nouă Mucenici din Cizic

Cetatea Cizicului se afla intr-o parte a Asiei, care se numea Misia-mica, ce era veche si slavita, langa marea Elespontului, care desparte Asia de Europa invecinandu-se cu Troada, cea pe care picioarele invatatorului limbilor, adica ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au strabatut-o. Aceasta cetate a primit samânța Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfantul Pavel, vasul alegerii.

Desi era stralucita cu lumina sfintei credinte, la inceput nu avea multi crestini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de catre pâganii imparati ai Romei, care au imparatit mai inainte de marele Constantin, si care dadeau infricosate porunci prin toate tarile si se trimiteau ighemoni păgâni, ca pe toti cei ce marturiseau numele lui Hristos, sa-i sileasca la inchinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci si cu moarte sa-i pedepseasca.

Atunci multi credinciosi se ascundeau, fugind prin munti si prin pustie, iar altii petrecand intre pagani, isi tainuiau buna lor credinta in Domnul.

Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor si rivneau dupa El marturiseau pe fata Preasfant Numele Lui si de bunavoie se dadeau in mainile muncitorilor si isi puneau sufletele lor pentru El.

Sfintii Noua Mucenici din Cizic au luat cununa muceniciei in secolul al treilea, in timpul persecutiilor impotriva crestinilor. Numele Sfintilor Noua Mucenici sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie si Filimon. Acestia, desi aveau origini diferite, s-au intalnit in cetatea Cizic, unde au propovaduit credinta crestina.

Fiind prinsi de catre autoritati au refuzat sa se lepede de credinta in Hristos. Sfintii Noua Mucenici din Cizic au fost apoi supusi la numeroase chinuri, si, intr-un final, omorati prin taierea capului.

Pe locul in care acesti mucenici au primit martiriul, a fost ridicata o biserica, in vremea domniei imparatului Constantin cel Mare, in care au fost asezate sfintele lor moaste. Traditia a consemnat numeroase minuni petrecute la racla cu moastele acestor sfinti.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantul Nectarie de la Optina – socotit drept „ultimul stareț de la Optina”.

– Sfantului Memnon Marturisitorul;

– Sfantului Avxivie;

– Sfantului Vasile de Ostrog – unul dintrei cei mai iubiți sfinți ai sârbilor.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.;
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
9.  https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox;
10. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 28 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 aprilie în istoria noastră

1502: Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”.

Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, ea relatează evenimentele domniei acestuia cuprinse între 1457-1502.

Cronica începe cu prezentarea anului 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupa scaunul domnesc al Moldovei.

Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de Ştefan, exceptând unii ani neimportanţi pentru autor (1458, 1459, 1460 etc.).

Printre evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre moldoveni şi armata Ţării Româneşti.

Este cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova păstrate până azi si a fost descoperită de profesorul polonez Olgierd Górka, în anul 1937.

În anii ’30, conform lui Ştefan  Ciobanu, cronica era păstrată în Biblioteca Statului din München, în Germania.

1601: Papa Clement al VIII-lea îi trimite o scrisoare lui Mihai Viteazul, unificatorul Țării Românești cu Transilvania și Moldova.

Aceasta făcea parte dintr-un număr de cinci scrisori adresate viteazului domn Mihai, în care Papa îi promitea în mod expres, sau subtil principelui român să-l ajute cu bani pentru susţinerea luptei împotriva Imperiului otoman,cu condiția trecerii sale și a supușilor săi ortodocși la catolicism.

În cea de-a patra scrisoare, datată în 28 aprilie, Papa spunea :

„Principelui Ţării Româneşti

Iubite fiu şi nobil bărbat – salutul şi binecuvîntarea noastră apostolică. Am primit scrisoarea Domniei Tale, pe care ne-ai dat-o din Praga la calendele lunii aprilie şi în care era scris amănunţit despre acele lucruri care în zilele anterioare, prin schimbările sorţii, ţi se întâmplaseră. Sufletul nostru este plin de bunăvoinţă faţă de tine şi vrerea noastră este cu tine, din care pricină chiar cu mare stăruinţă te îndemnăm ca, în truda prea împovărătoare pentru credinţa comună şi în acele treburi care ţin de credinţa catolică cea singură adevărată, să te porţi cu suflet curat, cum este potrivit, şi să te arăţi în chip neprefăcut de orice parte, cu inima neprihănită şi cugetul drept, în ce priveşte mântuirea sufletului tău şi întreaga lui norocire; atunci, întru aceste lucruri îndestul vom avea chezăşuire despre tine, vom putea fi cu sufletul întreg şi fără teamă şi abia atunci te vom sprijini cu întreagă vrerea şi dragostea şi ţie, orice prilej s-ar ivi, îţi vom fi, cu voia Domnului, într-ajutor, în cele solicitate de tine cu întîietate şi în cele ce le socoteşti potrivite pentru a acţiona cel mai bine; de vei face aceasta şi vei chema mai statornic bunăvoinţa noastră faţă de tine, toate ţi se vor rîndui cu folos şi noroc, cu milostivirea lui Dumnezeu. Dată la Roma, în Sfîntul Petru, întărită cu inelul Pescarului, în ziua de 28 aprilie 1601, în anul al zecelea al Pontificatului Nostru”.

1653 (8 mai 1653, stil nou): Se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova, aceasta fiind disputată cu domnitorul Vasile Lupu.

Foto: Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei

În următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, împreună cu alte evenimente ce vizau atât Ţara Moldovei, cât şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe turci să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe Vasile Lupu , care domnise aproape două decenii.

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

“Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Ţinut sub pază la închisoarea Yedikule cunoscuta si sub denumirea de „Inchisoarea celor Sapte Turnuri”, din Constantinopol, Vasile Lupu (foto sus) îi scria cu indignare “succesorului” său:

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele până la bătrîneţe…”.

1672: S-a născut la Sighișoara, în Transilvania, teologul și istoricul sas Georg Haner (15 decembrie 1740, Biertan).

A studiat, începând cu 1691 la Universitatea din Wittenberg, după un an obținând diploma de „magistru” al Facultății de Filosofie.

 La Wittenberg a scris prima carte, o istorie a bisericii luterane transilvănene.

În anul 1695 a fost numit rector al gimnaziului din orașul natal, ulerior a preluat postul de pastor al orașului.

A fost numit preot la Apold, Saschiz, Cincu, Mediaș, Biertan și episcop al Bisericii Luterane Săsești din Transilvania. A fost un opozant al pietismului.

Din operele sale: Historia ecclesarum Transsilvanicarum, Dissertatio philologica de Literarum hebraicarum origine et auJentia, Acroasium Theologicarum Disputatio prima, etc.

1764: S-a născut la Vărădia, în Caraș Severin, omul de cultură bănățean, Paul Iorgovici Brâncoveanu, jurist, istoric, filolog, scriitor, adept al ideilor Școlii Ardelene; d. 21 martie 1808, Vârșeț, Serbia.

A urmat Filosofia la Pojon (Bratislava, 1782–1784), Dreptul la Pesta și Dreptul public austriac la Viena, după absolvire (1789) având dreptul de a profesa. A continuat studiile în Occident: la Roma, la Institutul Propaganda Fide; a cercetat lucrări și documente la Biblioteca Vaticanului, adunând materiale pentru o lucrare privind originea, vechimea și continuitatea poporului român în spațiul ancestral; după trei ani la Paris, asistând la desfășurarea revoluției franceze, iar apoi la Londra, unde s-a angajat conțopist la Curtea Regală și s-a ocupat cu „instrucția unor studenți”.

În 1794, s-a întors în Imperiu, oprindu-se la Viena, a fost cancelist imperial, ulterior „Hofkonz-epist” la guvern, a desfășurat o intensă viață culturală, fiind și cenzor al cărților ce se imprimau la tipografia ilirică. Împreună cu dr. Ioan Molnar-Piuariu a înființat Societatea filosoficească a neamului rumânesc în mare Prințipatul Ardealului, din care făcea parte intelectualitatea românească a vremii.

În 1796, s-a întors în Banat și a fost avocat consistorial la Vârșeț, avocat la Timișoara, contabil privat, profesor de latină la gimnaziul din Vârșeț, directorul Școlilor naționale din Regimentul român iliric de la Caransebeș. Acumulase cunoștințe vaste, devenise unul din cei mai culți români ai timpului, poliglot, cunoscător al limbilor: latină, greacă, italiană, franceză, engleză, germană, maghiară, sârbă etc.

Cercetător de elită, a conceput mai multe lucrări, parte din acestea publicate: Dicționar în patru limbi: română, germană, latină și franceză (ajuns la «Litera M»), Bucoavnă (abecedar), Scurtă istorie a românilor din Dacia, Calendarul istoric-literar, Viața și pildele lui Esop, Observații de limbă românească (a abordat problema originii latine a limbii române). Este considerat „întâiul iluminist propriu-zis din Banat”.

1849 (28 aprilie /10 mai): În timpul Revoluției din Transilvania , moţii eliberează Abrudul ocupat de trupele maghiare comandate de maiorul Hatvani. 

Prin atacurile pe care le-a condus în luna mai 1849 împotriva orașului Abrud, Hatvani a fost responsabil de ruperea armistițiului stabilit în urma negocierilor între Avram Iancu  și deputatul Ioan Dragoș, reprezentantul lui Kossuth, liderul guvernului revoluționar maghiar de la Budapesta, precum și de pierderea încrederii românilor în intențiile de pace ale guvernului maghiar.

Ioan Dragoş, trimisul lui Kosuth, cade victimă nerespectării armistiţiului, care, fiind considerat trădător de către moţi,a fost executat.

1859 (28.IV/10.V): Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei, a semnat decretul pentru înfiinţarea Biroului de statistică şi il numeşte ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian (foto).

Odată cu înfăptuirea unirii Principatelor Române, la 24 aprilie 1859 Consiliul Administrativ al Principatelor a aprobat proiectul de lege pentru înfințarea unui Birou de Statistică, precum și întocmirea unor statistici ale țării.

Astfel Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul domnesc nr. 117 din 28 aprilie/10 mai 1859, care poate fi socotit actul înființării oficiale adevenit ulterior nucleul Serviciului Român de Statistică.

 1861: S-a născut în localitatea  Rugineşti, Vrancea, geologul şi paleontologul român Sava Athanasiu, membru de onoare al Academiei Române din 1942;  (m. 8 aprilie 1946, București).

Este considerat fondator al şcolii româneşti de stratigrafie.

A absolvit Facultatea de Științe de la Iași, apoi s-a specializat la Viena, unde a obținut doctoratul în anul 1899.

A fost profesor la Institutele Unite din Iași, profesor la Școala Comercială din Iași, profesor la Liceul „Matei Basarab” din București, profesor la Universitatea din București, a lucrat la Institutul de Geologie al României.

A făcut numeroase studii de specialitate, asupra flișului și neogenului din Carpații Orientali și asupra problemei scidienilor din depozitele neogene, despre care a scris un mare număr de lucrări, printre care: Studii geologice din districtul Suceava, Curs de geologie generală, Asupra prezenței petrolului în Suceava.

1874: S-a născut Viktor Roth, preot şi istoric român de naţionalitate germană, primul istoric al artei plastice săseşti din Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1926; (m. 1936).

Unele surse (http://www.tourismguide.ro/html/orase/Alba/Sebes/informatii_utile_sebes.php), dau ca dată a naşterii 28 august 1874.

A urmat studii de Germanistică, Latină și Teologie la Tübingen, Cluj, Halle și Erlangen. 

După absolvire a ocupat posturi de învățător și profesor în diferite localități, a fost pastor evanghelic în Laslea.

În anul 1918 s-a stabilit definitiv la Sebeș, unde a activat până la sfârșitul vieții ca pastor evanghelic.

A efectuat călătorii de documentare în Austria, Germania, Boemia și Italia.

A publicat lucrări științifice, articole și studii în reviste de specialitate.

A lăsat o serie de scrieri în special tratând istoria arhitecturii și artelor germane, săsești și ardelenești.

Este considerat ca fiind primul cercetător care a abordat problematica artelor și arhitecturii autohtone pe baze științifice moderne.

1877: Armata română a deschis focul asupra localității Turtucaia.

Ca răspuns la atacurile de artilerie ale Imperiului Otoman asupra porturilor românești de la Dunăre, la declararea războiului Ruso–Turc, după atacul asupra Vidinului, în 28 aprilie/10 mai artileria din Oltenița a bombardat Turtucaia. Declararea stării de razboi româno–turce a venit în 29 aprilie/11 mai.

1884: A decedat Lascăr Rosetti, om politic român, fost ministru; (n. 1816).

1887 (28.o4/ 10.05): A apărut Legea pentru înfiinţarea la Bucureşti a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş.

In prezent acesta poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”.

După sosirea lui Victor Babeș la București în luna august a aceluiași an, institutul a intrat în subordinea Ministerului Instrucțiunii Publice, iar denumirea instituției a devenit Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a ființat până la 2 martie 1925, când, prin lege, a primit titlul de Institutul „Dr. Victor Babeș”.

În prezent poartă titulatura de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș” și activitatea sa este concentrată pe cercetarea medicală fundamentală, dar și orientată pe aplicații clinice, farmacologice, profilactice și igienice.

1887: S-a născut basul Edgar Istratty, membru fondator al Operei Române; (m. 1967).

1893: A decedat omul politic Emilian Pache-Protopopescu, doctor în drept al universităţilor din Paris, Bruxelles şi Geneva, membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A fost primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n. 1845)

Este considerat unul din cei mai buni primari pe care i-a avut Bucureştiul, fiind cel care a modernizat oraşul: a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei ş.a. În numai 3 ani a contribuit foarte mult la „europenizarea” oraşului prin impunerea unor reguli arhitecturale foarte riguroase, de construire.

În vremea sa s-au realizat axele nord-sud şi est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar şi 28 de şcoli, şcoala de comerţ de pe strada Domniţa, Morga, un azil de noapte cu 40 de locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital şi al morţilor la morgă.

Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal şi a amenajat Cişmigiul cu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea (1661-1715).

De asemenea au fost pavate cu piatră numeroase străzi ale Capitalei.

1908: S-a înfiinţat la Bucureşti,  Societatea Scriitorilor Români. Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. A funcţionat sub această denumire până în martie 1949.

La adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români (S.S.R.), desfasurata in  28.04/11.05 1908, alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei.

Preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. 

 

 Cincinat Pavelescu

La adunarea generală din anul următor a fost ales preşedinte Mihail Sadoveanu.

Societatea a funcţionat sub această denumire până în martie 1949, cand a apărut Uniunea Scriitorilor din România, prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici.

  1923: S-a născut generalul-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1992; (m. 1995).

 1930: România a semnat, la Paris, patru acorduri prin care erau reglementate complet şi definitiv obligaţiile financiare ce îi reveneau Ungariei potrivit prevederilor Tratatului de la Trianon şi armistiţiului din data de 3 noiembrie 1918.

1940: S-a născut pianista română Elena Cosma; (d. 2001).

1943: S-a născut la Lipova, jud. Arad,  pictorul român Augustin Costinescu.

Lucrările sale se afla răspândite în numeroase muzee şi colecţii cum ar fi:

Muzeul Naţional de Artă al României (Cabinetul de Grafica), Muzeul din Sf.Gheorghe, Zalau, Botosani, Muzeul de Arta Craiova, Muzeul Tarii Crisurilor,Oradea, Colectia Camerei Deputatilor, Bancorex, Banca “Ion Tiriac”, Banca Turco-Romana, Muzeul de Arta Constanta, Rm.Valcea si in colectii particulare din Romania, Germania, Franta, S.U.A., Japonia, Canada, Filipine, Spania, Israel, Venezuela, Grecia, Italia, Noua Zeelanda, Olanda, Anglia, Brazilia, Australia, Turcia, Suedia.
A primit  Premiul pentru pictură la Expoziţia Tineretului (Atheneul Roman, 1975);
Premiul pentru pictură (Organizaţia Naţională a Pionierilor, 1987).

1948: A fost arestat fruntașul comunist român  Lucrețiu Pătrășcanu, sub acuzația de „naționalism burghez, șovinism, colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică și complot. A fost un reprezentant al comunismului naţional, unul dintre liderii PCR care a participat la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948.

A fost sechestrat într-o casă conspirativă pentru a fi anchetat. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane. În prima fază a anchetei a fost cercetat de o comisie din care făceau parte Teohari Georgescu, Iosif Rangheț, Al. Drăghici.

În perioada următoare s-a trecut la pregătirea unui proces-spectacol în care, alături de Pătrășcanu, să fie implicați și alți membri ai Biroului Politic și ai Secretariatului, cu stagii importante în ilegalitate. Procesul ar fi urmat să se desfășoare în momentul în care Moscova ar fi cerut acest lucru.

Victimele procesului trebuiau să fie neapărat de la vârful partidului pentru a arăta Kremlinului că Bucureștiul îi este credincios, că supravegherea e maximă și că nimeni nu rămâne nesancționat pentru abateri de la linia partidului.

1953: S-a născut în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia scriitorul basarabean Ion Mânăscurtă.  

În 1975 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie.

A editat publicistică, proză, care au fost traduse în mai multe limbi ale lumii. A fost redactor la publicațiile „Tinerimea Moldovei”, „Femeia Moldovei”.

1953: S-a născut Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.

 

1965: A murit la Sinaia, Florica Cordescu-Jebeleanu, pictoriță și graficiană română,(soră geamănă cu graficiana Marcela Cordescu), sotia poetului Eugen Jebeleanu; (n.10 mai 1913, la Constanţa).

A fost o ilustratoare şi o graficiană înzestrată care a lasat o creaţie plastică de o mare forţă emoţională. A reprezentat arta plastică românească la expoziţii internaţionale organizate la Budapesta, Zagreb, Moscova, Saint Petersburg, Paris, Atena, Varşovia, ş.a.

Pentru lucrările sale artista a primit distincţia de Artist Emerit în anul 1964.

1965: S-a născut Carol Sebastian, jurnalist, editor la Biroul BBC din Bucuresti.

1972: A decedat Gabriel Barta, regizor român de film documentar; (n. 1923).

 

1976:  S-a născut in București, Alessandra Stoicescu, prezentator de televiziune și editor tv.

Este  cunoscuta ca moderatoare a emisiunii 100 de minute de pe postul Antena 3.

A mai fost şi prezentatoarea jurnalul principal de ştiri de pe Antena 1 (Observator) şi realizatoare a emisiunii News First de la fostul radio News FM.

1990: Consiliul European adoptă o declarație comună, prin care hotărăște extinderea relațiilor cu țarile Europei Centrale și de Est, printre care și România.

1992: Se încheie procesul fostului şef al Securităţii, Iulian Vlad, care este condamnat la 12 ani închisoare şi degradare militară.

S-a născut la 23 februarie 1931 în satul Gogoșiţa, comuna Gogoşu, judeţul Dolj.

 Si-a început cariera ca activist de partid încă de la vârsta de 16 ani, deţinând mai multe funcţii pe linie de partid până la încadrarea în Ministerul Afacerilor Interne/Securitate, la 1 mai 1952.

Între 1947-1950, viitorul general de Securitate a deţinut mai multe funcţii pe linie de partid: secretar de plasă al organizaţiei Tineretul Sătesc din Dolj (1947),  membru în Biroul de plasă PMR Băileşti, secretar de plasă UTM şi membru în Comitetul Judeţean UTM Dolj (1948), membru în Comitetul Central al UTM (1950).

A absolvit Institutul Pedagogic, Facultatea de Drept, cu examen de diplomă, cursul pentru cadrele de conducere de pe lângă Academia <<Ştefan Gheorghiu>> şi Universitatea politică şi de conducere”.

Ascensiunea sa a fost prefigurată încă din 1956-1957, când a urmat un curs de securitate în Uniunea Sovietică.

Majoritatea ofiţerilor de Securitate care au deţinut funcţii de conducere în prima parte a regimului comunist au urmat astfel de „specializări”.

După acest curs, a fost numit în august 1957 locţiitor al şefului Serviciului învăţământ din Direcţia Cadre, iar după aceea şef al acestui serviciu.

În 1960 a fost promovat locţiitor al şefului Direcţiei cadre, iar în iunie 1967 şef al Direcţiei Învăţământ din Consiliul Securităţii Statului.

El a deţinut o funcţie similară până în 1974, inclusiv în urma reorganizărilor Securităţii şi ale Ministerului de Interne din prima parte a anilor ’70[41].

În paralel cu ascensiunea sa profesională, Iulian Vlad a fost ridicat în grad militar (23 august 1954 – locotenent major, 23 august 1957 – căpitan, 23 august 1962 – maior, 23 august 1964 – locotenent colonel, 30 decembrie 1967 – colonel, 6 iunie 1971 – general maior)

În 1974, Iulian Vlad a fost numit comandant al Şcolii militare de ofiţeri activi de la Băneasa, iar în mai 1977 a fost avansat la gradul de general locotenent şi propulsat în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne, răspunzând de activitatea de contraspionaj

A  fost implicat în campania de urmărire şi represiune declanşată de Securitate împotriva cunoscutului disident anticomunist, Vasile Paraschiv, dar şi asupra intelectualilor Ana Blandiana, Dorin Tudoran şi Gheorghe Ursu.

De asemenea, a fost unul dintre ofiţerii de Securitate cu funcţii de conducere în aparatul represiv al statului comunist, care a participat la elaborarea măsurilor de reprimare adoptate de autorităţi după revolta minerilor din Valea Jiului (august 1977) si a fost implicat în urmărirea celor care au aderat la Meditaţia Transcendentală, dispunând „filarea si deschiderea dosarelor de urmărire informativă a tuturor persoanelor implicate în această mișcare – câteva sute – sub bănuiala ca acestea ar putea întreprinde acțiuni de spionaj.”

În „ultimul deceniu comunist”, Iulian Vlad a făcut parte constant din conducerea Securităţii. Din 1983 a fost adjunct al ministrului de Interne, fiind responsabil cu „problemele de securitate internă” din Departamentul Securităţii Statului, iar ultima lui funcţie în principala structură represivă a regimului comunist a fost cea de şef al acestui departament.

A fost numit în această poziţie cu puţin timp înainte de greva muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987.

 Generalul Vlad a pretins că din ziua de 22 decembrie 1989 Securitatea nu a mai executat ordinele lui Nicolae Ceauşescu, trecând de partea revoluţionarilor.

Întrebările despre trădarea Securităţii rămân, deocamdată, fără un răspuns clar. În mod cert, ultimul şef al Securităţii a dispus de o „seamă de date şi informaţii” care l-au convins că „situaţia era de aşa natură în acel moment că nu putea să fie altul deznodământul”.

După decembrie 1989, Iulian Vlad şi alţi ofiţeri de Securitate au fost implicaţi în mai multe procese deschise unor cadre ale fostei Securităţi.

Condamnat la 24 ani pentru genocid, ultimul şef al Securităţii a fost amnistiat la sfârşitul anului 1993[68] de către preşedintele Ion Iliescu.

Începând de la această dată, Iulian Vlad s-a remarcat printr-o discreţie totală, fiind însă prezent la o serie de manifestări organizate de foştii lui subordonaţi.  

1994: În urma negocierilor purtate cu Ministerul Afacerilor Externe si ca urmare a rezultatului acestora, vizita Regelui Mihai s-a anulat, ca urmare a interdicției  autoritatilor române  de a i se acorda viza de intrare in țară.

1996: A murit în București, poetul roman Alexandru Jebeleanu, membru al PCR ;  (n. 7 octombrie 1923, Șipet, Timiș ).  

 A urmat cursurile Facultatii de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.

 A debutat în revista “Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul “Oglinzi sonore”

 În 1952 publicația Scrisul bănățean a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972.

În ianuarie 1964 revista Scrisul bănățean și-a schimbat denumirea, devenind revista Orizont.

Din 1972 a devenit redactor, apoi director al Editurii Facla din Timișoara

Între cele mai cunoscute volume publicate de Eugen Jebeleanu se evidențiază :

Schituri cu soare, 1929; Inimi sub săbii, 1934; Ceea ce nu se uită 1945; Bălcescu, 1952; Surîsul Hiroshimei, 1958; Cântece împotriva morții 1963; Elegie pentru floarea secerată– (soției sale, graficiana Florica Cordescu) 1967; Hanibal, 1973.

 În Timişoara o stradă îi poartă numele.

1997:  Se semnează  Protocolul de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău.

 2001: S-a lansat Teatrul Național pentru Copii, proiect acceptat de Teatrul Național I. L. Caragiale, director general Dinu Săraru, la inițiativa Fundației „Abracadabra”, condusă de actorul Marian Râlea.

Foto: Marian Rîlea

 2002: A murit generalul Aleksandr Lebed, fost comandant al Armatei a 14-a ruse din Transnistria, guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk, candidat la preşedinţia Rusiei, socotit un posibil succesor al președintelui Federației Ruse, Boris Elţîn; (n. 20 aprilie 1950).

A ajuns în prim-planul vieții publice din Rusia după tentativa de lovitură de stat din 1991, în timpul căreia un grup de conspiratori din vechea gardă comunistă conservatoare sovietică au încercat să-l răstoarne pe președintele Mihail Gorbaciov și să stopeze cursul reformelor inițiate de acesta din urmă.

În momentul critic al crizei, comuniștii conservatori au dat ordin armatei să încercuiască , sediul Parlamentului Rusiei, generalului Lebed fiind însărcinat cu trimiterea tancurilor, dar el a refuzat să acționeze împotriva parlamentarilor și a lui Boris Elțin, președintele RSFS Ruse.
Mai târziu, Lebed a fost avansat, devenind adjunct al comandantului VDV – trupelor de parașutiști, Pavel Gracev.

După ce a luat parte la acțiunile violente de înăbușire ale mișcărilor naționale din Caucaz, (printre care și a marșului pentru independență din fața guvernului din Tbilisi (Georgia), în urma căruia au fost uciși 20 de protestatari), Alexandr Lebed a fost numit în iunie 1992 comandant al Armatei a 14-a, dislocată în Moldova.
Prezența trupelor rusești este considerată unul dintre factorii puternic destabilizatori din zonă, în timpul conflictului din autoproclamată republică transnistreană.

Pe 7 septembrie 1997, Leded a afirmat în cadrul unui interviu din emisiunea 60 de minute că fosta Uniune Sovietică a pierdut urma câtorva „bombe nucleare de dimensiunea unei valize”.

Atât guvernul Statelor Unite, cât și cel al Federației Ruse au respins imediat afirmațiile lui Lebed, autoritățile ruse mergând până acolo încât au afirmat că asemenea arme nici măcar nu au fost create.

Pe 17 mai 1998, Lebed a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al ținutului Krasnoiarsk.

A rămas în funcție până la moartea sa din 28 aprilie 2002, cauzată de prăbușirea elicopterului în care se afla.

Cauza oficială a prăbușirii a fost coliziunea aparatului de zbor cu liniile de înaltă tensiune în timpul zborului, pe timp cu ceață.

Până în zilele noastre se mai fac auzite diferite teorii despre conspirații care ar fi dus la moartea lui Lebed.

2006: A decedat la București , scriitorul Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist; (n. 11 noiembrie 1934 la Florești, Bistrița Năsăud, România).

A studiat la Facultatea de filologie din București (promoţia 1957) și a debutat în 1956 în Tânărul scriitor.

Începând din 1969 a fost director la Studioul de radio din Cluj.

  În perioada 1969-1985 director la Radiodifuziunea Română, apoi la TVR Cluj.

A fost  mulți ani redactor la ziarul Tribuna.Devine redactor-şef al Editurii Dacia din Cluj.

 Prima sa carte, “În plină zi”, îi apare în 1959. Colaborează la „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Gazeta literară”, „Viaţa românească”, „Familia”, „Steaua”, „Utunk” etc.

Este deţinătorul a cinci premii ale Uniunii Scriitorilor din România şi a şase premii internaţionale.

 2009: A murit în urma unui stop cardiac, interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu; (n.24 octombrie 1947 în satul bistriţean Telciu, de pe Valea Sălăuţei).

A inceput sa cante in 1972, iar primele înregistrări le-a făcut la Radio Cluj cu redactorul şi culegătorul de folclor Dumitru Vartic.

În 1973, a realizat înregistrări la Radiodifuziunea Română cu orchestra Radio, dirijată de George Vancu, iar, în următorul an, a susţinut prima etapă a Concursului „Floarea din grădină”, concurs pe care l-a  câştigat in 1977,cu maximum de puncte.

A fost referent de specialitate în cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, culegătoare de folclor, Valeria Peter Predescu a strâns, în cei 35 de ani de carieră, 61 de albume, patru cărţi şi culegeri folclorice, diplome, titluri onorifice şi premii primite în ţară şi la diverse festivaluri folclorice internaţionale.

În municipiul Bistriţa a pus bazele unui grup folcloric format din copii, „Mioriţa”, cărora a ţinut să le împărtăşească toate cunoştinţele sale despre muzica şi tradiţiile năsăudene.

 2010: A murit istoricul Cornelia Bodea, membru titular al Academiei Române din 1992, autoare a numeroase lucrări de istorie a românilor; (n. 9 apr. 1916).

2012: A murit fiziciana Margareta Giurgea, membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 19 august 1915).

A absolvit Facultatea de Știinṭe, secṭia Fizico-Chimice ṣi, în 1937, a devenit asistent la catedra de Acustică ṣi Optică. În anul 1943 și-a susținut doctoratul cu o teză din domeniul descărcărilor electrice.

A devenit apoi conferenṭiar la Universitatea din Bucureṣti, conferenṭiar la Facultatea de Chimie Industrială a Politehnicii. În paralel, din 1949, a fost cercetător la Institutul de Fizică al Academiei ṣi la Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor. A făcut cercetări ṣtiinṭifice în domeniile descărcărilor electrice în gaze, spectroscopiei de absorbție, împrăștierii luminii în lichide pure. 

În 1991 a fost aleasă membru corespondent și, în 1992, membru titular al Academiei Române. Pentru trei ani, a fost președinte al Secției de Științe Fizice a Academiei Române (1992-1995)

2013: A murit in urma unui infarct, „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989 ; (n. 1951).

A fost un nume de referinţă al artelor marţiale din România, fiind deopotrivă, după 1989, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de profil .

Ulterior, maestrul a pus bazele unei noi federaţii în România: Federaţia Română de Karate Tradiţional, înfiinţată în anul 1993. A fost  absolvent al Şcolii Internaţionale de antrenori din San Diego, SUA.

A devenit vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice.

  În 1995, a fost numit antrenor emerit al sportului, devenind şi antrenorul lotului naţional de karate tradiţional.

A primit mai multe premii  şi distincţii  printre care amintim : Ordinul “Serviciul Credincios” acordat de Preşedintele României.

Lucrări publicate: „Manualul antrenorului de karate tradiţional”.

2018: A decedat la Craiova, actorul Ilie Gheorghe (n. 21 septembrie 1940, Giubega, Dolj), absolvent al Institutului de Teatru și Film în 1967.

A fost mai întâi învățător, a absolvit Scoala Normală din Craiova in 1958, s-a căsătorit, apoi a intrat al doilea la I.A.T.C. si a absolvit facultatea in anul 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu.

De la absolvire a jucat pe scena Teatrului National Marin Sorescu din Craiova.
A debutat cu rolul lui Iamandy din spectacolul Iancu Jianu de Octav Măgureanu.

A jucat pe cele mai mari scene ale lumii, a fost angajat timp de 8 luni la Nottingham, la teatrul Playhouse unde a jucat rolul lui Caliban din Furtuna in 85 de spectacole, cu turnee in toata lumea, sase luni in Franta, cu Marchizul de Sade, trei luni in Italia.
A jucat si in filme ca: Soarele și infinitul, Morometii, Aurul alb, Ochii care nu se văd, Răzbunarea Robertei- serial Tv, Amantul marii doamne Dracula- serial Tv.
Premii: 2004 – Meritul cultural în grad de Cavaler, Premiul Amza Pellea al revistei Lamura, Premiul national Marin Sorescu, acordat de Academia Română și TNC.

De asemenea, a fost nominalizat pentru titlul ”Omul anului 1996” de American Biographical Institute, Premiul I la Gala dramaturgiei românești de la Timișoara – 1986, Premiul I și titlul de laureat la Festivalul National de teatru -1985, etc.

2021: A încetat din viață artista plastică Doina Artemiza Boceanu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Brașov; (n. 20 octombrie 1940, Câmpina, Prahova ).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru

Sfântul Apostol Iason a fost Episcop al oraşului Tars de către Sfântul Apostol Pavel, în timp ce Sfântul Apostol Sosipatru a fost hirotonit Episcop în Iconium.

Aceşti doi Apostoli au ajuns să predice cuvântul Evangheliei în Insula Corfu, unde au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan.

Aflând de activitatea lor misionară, regele insulei i-a trimis în închisoare, unde au fost închişi împreună cu şapte tâlhari. Apostolii le-au propovăduit acestora învăţătura lui Hristos şi i-au adus la dreapta credinţă. Auzind despre schimbarea tâlharilor, regele a poruncit ca aceştia să fie omorâţi.

 Când regele îi tortura pe Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru, fiica lui, fecioara Cherchira, privea pătimirile lor. În acel moment s-a declarat şi ea creştină. Regele a poruncit apoi că ea să fie închisă în temniţă. Văzând că fiica să nu doreşte să se lepede de credinţa în Hristos, regele a poruncit să se dea foc temniţei în care era închisă.

Printr-o minune dumnezeiască fecioară a rămas nevătămată. Văzând aceasta, regele a ordonat că fiica lui să fie omorâtă de către arcaşi. La scurtă vreme însă, s-a întâmplat ca regele să moară, iar Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru au rămas în viaţă.

Noul rege al insulei primind Sfantul Botez, a oprit persecutiile impotriva crestinilor. Sfintii Apostoli lason si Sosipatru au predicat Evanghelia si au pastorit Biserica din Insula Corfu pana la sfârșitul vieții.

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Sfintilor Mucenici Dada, Maxim si Cvintilian;

– Sfintei Mucenite Cherchira;

– Sfintilor Mucenici Zinon si Vitalie;

– Sfantului Mucenic Eusebie;

 – Sfintilor Apostoli Onisifor si Evod;

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/28/123692/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.;
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
9.   Caietele CNSAS, an VII, nr. 1(13)/2014;
10. Cinemagia.ro.