ZIUA DE 15 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

15 octombrie, istoricul zilei

1451: Este asasinat de către Petru Aron,  domnul Moldovei Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare.

Bogdan al II-lea Muşat, Domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451.

 După unii istorici Bogdan al II-lea era fiul din flori al voievodului moldovean Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută, iar dupa altii, acesta era chiar frate cu Alexandru cel Bun.

A fost în relații foarte bune cu Iancu de Huneoara, care l-a susținut la luarea tronului.

Bogdan al II-lea era tatăl lui Ștefan cel Mare, cel mai longeviv și iubit domnitor român moldovean din toate timpurile.

A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria și care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din județul Suceava.

Petru Aron (n. 1419 – d. 1469 ) a fost domn al Moldovei prima oară între octombrie 1451 și februarie 1452, a doua oară între august 1454 și februarie 1455, respectiv a treia oară între mai 1455 și aprilie 1457. Era fiul natural al domnului Moldovei Alexandru cel Bun, cu cea de-a patra sotie, Marina.

În 1456, Petru Aron se învoise să plătească turcilor un tribut de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul ce îl amenința din această parte, însă el nu s-a bucurat prea mult timp de domnie, deoarece Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan pe care îl ucisese mișeleștela Reușeni, s-a ridicat cu oaste în 1457 împotriva uzurpatorului care îi asasinase tatăl și după două lupte – la Orbic și Doljești – l-a biruit, urcându-se pe scaunul Moldovei și domnind glorios până în anul 1504.

La data de 14 decembrie 1470, Petru Aron, refugiat în Transilvania, a fost prins de Ștefan cel Mare și executat.

Pe locul unde a fost tăiat capul tatălui său, Ștefan cel Mare și Sfânt a început la data de 8 septembrie 1503 construirea unei biserici cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , care a fost finalizată la 18 septembrie 1504 (foto) de către fiul său, domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517).

 1522: Incepe a doua campanie în Țara Românească a domnitorului muntean Radu de la Afumaţi , aliat cu principele transilvanean Ioan Zapolya, turcii fiind înfrânţi în bătăliile de la Rucăr şi Didru (Dridu).

Fiu al lui Radu cel Mare, domn al Ţării Româneşti între 1495 şi 1508, Radu de la Afumaţi a dus o politică antiotomană. A fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529. A devenit in cursul domniei sale ginerele postum a lui Neagoe Basarab, prin căsătoria cu Ruxandra, fiica acestuia (21 ianuarie 1526).

La începutul domniei sale a reuşit să-l înfrângă pe Mehmed, beiul de Nicopole.

A izgonit trupele turceşti prin victoriile de la Glubavi, Ştefeni şi Clejani (ian.-febr. 1522), dar a trebuit să se refugieze în Transilvania după înfrângerea de la Ciocăneşti (1522).

Aliat cu Ludovic al II-lea, regele Ungariei (1516-1526), şi cu Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei (1510-1526), Radu de la Afumaţi şi-a refăcut forțele în vederea declanşării campaniei de revenire la tron. În iunie 1522 a trecut în Muntenia prin Rucăr, câştigând bătălia de la Grumazi, apoi a forţat Dunărea, atacând garnizoanele din Nicopole şi Şiştov.

Respins în bătălia de la Gherghiţa, din august 1522, a încercat să reziste turcilor la Bucureşti şi Slatina. Refugiat la Braşov, Radu de la Afumaţi a pregătit o nouă armată, de 30.000 de ostaşi, în fruntea căreia a trecut munţii tot pe la Rucăr (oct. 1522), alături de Ioan Zapolya. După ce a câştigat lupta cu detaşamentele ce încercau să-i bareze ieşirea din munţi (oct. 1522), a recuperat teritoriul pierdut. După victoria de la Dridu, din noiembrie 1522, a încheiat un armistiţiu cu Mehmed-bei în 1523.

Într-o perioadă în care Soliman al II-lea „Magnificul” mărşăluia spre Buda şi Viena, Radu de la Afumaţi a obţinut importante victorii antiotomane, care au asigurat autonomia Ţării Româneşti.

Inscripția de pe mormântul lui Radu de la Afumați de la Curtea de Argeș (foto sus), amintește de 20 de bătălii.

La îndemnul Craioveștilor s-a supus un timp sultanului, dar, la sfârșitul domniei, când a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot și l-au ucis. Se spune că a fost asasinat împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe și Drăgan în timp ce se afla în biserica Cetățuia (sec. XV), situată în nordul orașului Râmnicu Vâlcea.

1529: Ia sfârsit Primul asediu al Vienei, inceput in data de 27 septembrie,  invadatorii turci aliati cu moldovenii fiind siliti sa se retraga dupa  aproape un secol de cuceriri în întreaga Europa de Est şi Centrala.

  Oastea sultanului otoman Soliman I s-a retras cu pierderi însemnate. Cifra pierderilor este   controversată, ea variind între 20.000 și 40.000 de soldați turci căzuți în luptă.

Înainte de atacul asupra Vienei, Imperiul Otoman atinsese apogeul. După această înfrângere, armata turcă, cu elita ei de ieniceri, și-a pierdut renumele de “neînvinsă”.

Dupa o suta saizeci de ani, in 1683, un al doilea asediu otoman asupra Vienei  a eșuat în același fel, acesta fiind  inceputul declinlui puterii otomane.

1582: Această  dată a devenit prima zi a calendarului gregorian. La 24.II.1582 Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, anunţa că a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic.

Calendarul gregorian (de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi).

Pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar. Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582. Doar câteva ţări au adoptat imediat noul calendar pe 15 octombrie 1582.

Este vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia.

În România, s-a trecut la calendarul gregorian (calendarul de stil nou) în anul 1919, când ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie. Modificarea a fost adoptată prin Decretul-lege din 5/18.III.1919.

 1595: Începe atacul oastei munteano-transilvanene conduse de  Mihai Viteazul asupra armatei otomane in batalia de la Giurgiu.

Trupele conduse de Mihai Viteazul zdrobesc ariergarda comandantului otoman Sinan-Paşa.

După un bombardament efectuat de artileria toscană, cetatea Giurgiu a fost cucerită de aliații creștini in data de 20 octombrie.

Cu două săptămâni în urmă, la 8 octombrie 1595, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele lui Sinan-Paşa) fusese recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase şi un corp de oaste toscan.

În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa va fi destituit din demnitatea de mare vizir pe care o detinea.

1800: S-a născut Mihai Zotta, medic şi naturalist; unul dintre primii medici români; împreună cu Iacob Cihac a întemeiat, în 1833, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi; (m. 1864).

1836: Este sfinţită Catedrala Naşterea Domnului din Chişinău, Basarabia ţaristă.

Catedrala Nasterea Domnului din Chisinau, a fost ridicata dupa planurile arhitectului  A.I. Melnikov, iar piatra sa  de temelie a fost pusă la 11 mai 1830.

Iniţiativa înălţării acesteia îi aparţine mitropolitului Chișinăului și Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812-1821), locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chişinăului din 1817.

Construcţia s-a realizat pe timpul succesorului său, între anii 1832-1836 de către arhiepiscopul Dumitru Sulima (1821-1844).

Biserica are trei altare, central – Naşterea Domnului, laterale: sudic – Sf. Alexandru Nevski, nordic – Sf. Nicolai Mirlikysky și este executată în stilul empire  rus (stil neoclasic tîrziu).

Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică, o clopotniţă cu patru niveluri şi de Porţile Sfinte.

Clopotniţa de patru niveluri a fost construită concomitent cu catedrala, amplasată la 40 m distanţă de ea, simetric cu catedrala şi faţă de centrul geometric al cartierului catedralei.

La primul nivel al clopotniței se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Clopotnița a fost demolată în noapte de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici şi reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.

Complexul Catedralei Nașterea Domnului din Chișinău este considerat monument de arhitectură de însemnătate naţională în Republica Moldova și introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

1874 15/28 octombrie: S-a născut la Câmpulung, medicul Constantin I. Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie; unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare.

A fost membru titular al Academiei Române din 1939 şi preşedinte de onoare al acestui for (1948-1969) (m. 1969).

1878, 15/27 octombrie : Rusia recunoaşte independenţa României.

1884: S-a născut inginerul Ion (Iancu) C. Constantinescu, autorul unor importante contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România.

A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne. (m. 1963).

1892: Inaugurarea Şcolii de Arhitectură din Bucureşti.

Învăţămîntul de Arhitectură a fost înfiinţat în temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1 octombrie 1864, cu denumirea de „Şcoala de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură„.

Această primă secție de arhitectură a şcolii de Belle Arte din Bucureşti, a dispărut în scurt timp, din lipsa fondurilor şi a elevilor.

În aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a luat hotărîrea să constituie, sub auspiciile sale, o şcoală particulară de arhitectură.

Aprobată în august 1892 şi tutelată de Alexandru Orascu, Şcoala de Arhitectură a fost inaugurată la 15 octombrie 1892 la Bucureşti, România. Şcoala de Arhitectură din Bucureşti cu două secţii, de arhitecţi şi de conducători-desenori a funcţionat cu regularitate timp de 5 ani.

Această şcoală particulară a fost oficializată ca învăţămînt de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţămîntului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.

Ulterior, printr-o decizie ministerială, în toamna anului 1904, arhitectura a fost scoasă de sub tutela şcolii de Belle Arte, creîndu-se Şcoala Superioară de Arhitectură, ca instituţie independentă de învăţămînt superior, cu un director propriu, în persoana lui Emil Pangrati.

1893:  S-a născut Carol al II-lea, rege al României  între 8 iunie 1930 si 6 septembrie 1940.

Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferinand I al Romaniei și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern – Sigmaringen (devenit mai târziu de Ferdinand în Principe al României).

După accederea la tron a părinților săi, a devenit Principele moștenitor Carol al României; (a decedat în refugiu în data de 3 aprilie 1953, în Portugalia).

1908: S-a născut, la Corabia, actriţa Pola Illéry (Paula Iliescu), stabilită în Statele Unite ale Americii.

Este considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute.

A decedat la varsta de 103 ani la 15 februarie 2012 in localitatea Scranton, Pennsylvania, SUA.

1916 : A sosit în România misiunea militară franceză, condusă de generalul de divizie Henri Berthelot.

A fost denumirea sub care a fost cunoscut detașamentul francez trimis în România în timpul Primului Război Mondial, între 2/15 octombrie 1916–26 feb/10 martie 1918, cu misiunea de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea unităților și autorităților militare române.

Generalul Henri Berthelot (foto) a asigurat simultan și rolul de consilier militar al regelui României, Ferdinand comandantul suprem al Armatei României. Pentru meritele sale, Henri Berthelot a fost ales membru de onoare al Academiei Române și Cetățean de onoare al României.

1918: Fruntașul unionist basarabean Pantelimon Halippa a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

  Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca – d. 30 aprilie 1979, București), a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România.

A fost președintele Sfatului Țării din Republica Democrata Moldoveneasca in care s-a votat Unirea cu Romania în 1918.

A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

1921: S-a născut Angelica Adelstein – Rozeanu, prima campioană mondială la simplu din istoria tenisului de masă românesc ; (d.21.02.2006, Israel).

1922 (15-17 octombrie ): Au avut loc, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în România reunită, festivitățile solemne ale  încoronarii  lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen,  rege al tuturor românilor – Ferdinand I şi a reginei Maria .

La festivităţi au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene si din SUA şi Japonia, fapt ce semnifica o largă recunoaştere internaţională a noii realităţi statale.

Succesor al regelui Carol I, Ferdinand I (n. 1865 – m. 1927), a fost monarhul de numele căruia se leagă participarea României la prima conflagraţie mondială de partea Antantei şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Coroanei regale de oţel a regelui Carol I al României, ce amintea de Plevna, i se adăugau însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizînd actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

Cu acest prilej, regele Ferdinand se adresează către ţară cu o proclamaţie. “Punînd pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte am făcut-o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas de simţire de la Tisa şi pînă la Nistru şi pînă la Mare“.

A doua zi s-a desfăşurat  la Arcul de Triumf din Bucureşti un spectacol, evocând lupta poporului român pentru unitate statală.

Regele Ferdinand I, intregitorul  de țară, a a domnit intre anii 1914-1927.

1923:  A fost inaugurată oficial Facultatea de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti, după separarea învăţământului farmaceutic de facultatea de medicină.

(Legea privind înfiinţarea ei a fost adoptată la 7 iunie 1923 si publicata in Monitorul oficial nr. 54 din 12 iunie 1923).

Facultatea de Farmacie avea  patru catedre fundamentale: Farmacie chimică şi galenică (M. Georgescu), Chimie analitică (Şt. Minovici), Botanică farmaceutică (T. Solacolu), Analiza alimentelor şi băuturilor (I. Vintilescu) şi 9 conferinţe.

Primul sau decan a fost profesorul Ştefan Minovici.

1923: S-a născut la Roman, actorul 1923 actorul Sandu Sticlaru; (m. 3 octombrie 2006).

Absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, a sustinut o vie activitate pe scenele din provincie si din capitala, la radio si TV, relevandu-se ca interpret de planul doi, extrem de dotat pentru registrul de caracterizare realista, comico-dramatica.

Sandu Sticlaru a pasit pentru prima data pe scena in 1946 si si-a inceput cariera la Teatrul din Petrosani. Din 1953 pana la pensie a jucat la Teatrul Nottara.

A interpretat roluri in piese ca „Richard al III-lea” de Shakespeare, „Jocul de-a vacanta” de Mihail Sebastian sau „Asteptandu-l pe Godot” de Samuel Beckett. Pe marele ecran a aparut in filme ca „Pustiul”, „Baltagul” sau „Rascoala”.

Prima aparitie in cinema: 1956. Autenticitatea portretizarilor din „Mingea”, „Pustiul” si „Lupeni ’29” il include pe Sandu Sticlaru printre cei mai eficienti actori ai ecranului romanesc. Stilul sau de joc simplu si direct, servit de un fizic dens si puternic, confera o acuta tenta de veracitate rolurilor din „Baltagul”, „Rascoala” si „Asediul”.

Cu anii, personajul volitiv si pitoresc al acestui interpret de roluri secundare va demonstra ca este capabil sa fixeze o situatie dramatica, oricat de fulguranta, aparent fara nici o dificultate profesionala.

A fost distribuit in numeroase filme romanesti. A incantat cu arta lui toate generatiile din ultimii cincizeci de ani. Intotdeauna il vom aplauda cu aceeasi bucurie.

Sandu Sticlaru a interpretat pana in ultimele luni de viata teatru radiofonic pe postul national, el fiind „vocea” naratorului „Amintirilor din copilarie” ale lui Ion Creanga.

Personalitate de o vitalitate iesita din comun, la varsta de 80 de ani Sandu Sticlaru a inceput sa ia lectii de informatica, pentru a ramane la curent cu noile descoperiri ale tehnicii si a stapani eficient limbajul Internetului.

1925: A apărut sub auspiciile Asociaţiei Prietenii Radiofoniei, publicaţia bilunară “Radiofonia”.

A avut în colectivul de redacţie profesori şi ingineri de prestigiu ca: prof. Dragomir Hurmuzescu, ing. E. Petraşcu, ing. Mihai Konteschveller, inventator şi autor de manuale de specialitate, ing. I. Constantinescu, autor de cursuri de telecomunicaţii pentru studenţi şi alţii.

În anul 1928 revista este reeditată ca organ de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

1938:  În Romania se înfiinţează Ministerul Înzestrării Armatei.

1964: S– au  stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Republica Islamică Pakistan.

1967: A decedat dr. Ștefan S.Nicolau, membru al Academiei Române, din iniţiativa căruia s-a înfiinţat, în 1950, la Bucureşti, Institutul de Inframicrobiologie; (n.15 februarie 1896, Ploiești)

A înfiinţat, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Catedra de Inframicrobiologie, prima din România şi din lume .

1976: A murit poetul Traian Tr. Lalescu, fiul matematicianului Traian Lalescu; (n. 1920).

 1982: A murit prozatorul Nicolae Jianu (pseudonimul literar al lui Nicolae Popescu) (n. 1916).

1985 : A fost adoptată  la Strasbourg, Carta Europeana a Autonomiei Locale.

România a ratificat Carta prin Legea 199 din 17.XI.1997.

1992: Isi reia activitatea  Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR)  sub președenția lui  George Constantin Păunescu.

1993: A decedat Irina Răchițeanu-Sirianu, actriță română de teatru și film; (n. 1920, la Brăila).

A  făcut studii de actorie la Conservatorul din București fiind colegă de generație cu Raluca Zamfirescu, Eugenia Bădulescu, Corina Constantinescu.

A fost una dintre elevele preferate ale Mariei Filotti, angajată imediat după absolvire de  Victor Ion Popa. A debutat în Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, la Teatrul din Sărindar.

1998: A decedat  actrița română de teatru și film Leopoldina Bălănuță.

S-a născut la 10 decembrie 1934 in localitatea Paulesti, jud. Vrancea.

2001: A apărut, la București, primul număr al cotidianului „Realitatea românească„deținut de frații Ioan și Viorel Micula.

În iunie 2007conducerea ziarului a anunțat că acesta va mai apărea doar în varianta online.

 2016: A decedat meşterul ceramist Nicolae Diaconu, supranumit şi „părintele ceramicii figurative” (n. 1955).

2019: A decedat la București, marea actriță română de teatru și film Tamara Buciuceanu-Botez; n. 10 august 1929, la Tighina în Basarabia, România, azi în R.Moldova).

A absolvit cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti la clasa profesorului Ion Baltateanu in 1952, dupa ce isi incepuse studiile de actorie in 1948 la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iasi.

Tamara Buciuceanu-Botez reprezinta o imagine plina de viata pentru fiecare generatie de spectatori, fiind unul dintre acei actori fermecati a caror aparitie nu poate trece neobservata, fie ca e vorba de scenele marilor teatre din Romania sau de marele si micul ecran.

Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952.

Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 56 de ani de cariera impresionantă în teatru și film.

A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu.

De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Luchian

Sfântul Mucenic Luchian s-a nascut din parinti nobili, in cetatea Samosata (Siria). Rămas orfan la varsta de 12 ani, si-a daruit averea saracilor.

De tânăr se hranea doar cu paine si apa o data pe zi, iar uneori nu gusta nimic toata saptamana.

Datorita invataturii si sfinteniei sale a fost hirotonit preot in Antiohia.

A indreptat multe texte evreiești, pe care ereticii le strâmbaseră.

Sfantul Luchian s-a aflat pe lista celor pe care imparatul Maximian dorea sa-i omoare in vremea persecutiilor. In timp ce era adus spre a fi judecat, converteste  la crestinism 40 de soldati, persoane care vor primi moarte muceniceasca.

Sfantul Luchian a fost aruncat in temnita si supus unui regim de exterminare prin infometare.

Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, au venit cativa crestini in temnita unde era prezent Sfantul Luchian cu paine si vin.

Cand acestia l-au intrebat unde anume sa puna painea si vinul pentru savarsirea Sfintei Liturghii, acesta le-a raspuns: ”Pe pieptul meu sa le puneti si va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”. Si asa s-a savarsit dumnezeiasca Liturghie in temnita, pe pieptul sfantului. A doua zi de la acest minunat eveniment, a trecut la cele vesnice.

Amintim ca pe mormantul Sfântului Luchian, Sfanta Elena, mama Sfantului împarat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică.

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/15/135625/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. Istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 14 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 14 octombrie în istoria noastră

1465: Bucureştiul este menționat  ca reşedinţă domnească într-un document emis în timpul voievodului muntean Radu cel Frumos (1462 – 1478).

Localitatea a fost  atestată documentar pentru prima data la 20 septembrie 1459, într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti.

La 14 octombrie 1465, Bucureştiul a fost ales de către Radu cel Frumos (foto), fratele lui Vlad Țepeș, ca cetate de scaun, dar oraşul avea să devină capitală permanentă a Ţării Româneşti mult mai târziu, în decembrie 1659, după preluarea tronului de către Gheorghe Ghica (20 noiembrie 1659  – 1 septembrie 1660), când cetatea Târgoviştei, distrusa de campaniile turco-tătare din 1658 – 1659, a încetat să mai fie reşedinţă domnească.

În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş care s-a păstrat în forma sa iniţială.

Video: Curtea Veche din Bucuresti

http://www.youtube.com/watch?v=OLaz4bFqlKg

1777:  S-a născut poetul Costache Conachi,  scriitor şi om politic din Moldova, unul dintre primii poeţi romani moderni.

Lirica sa, cu foarte rare excepţii, este prin excelenţă erotică, senzuală şi sentimentală; (d. 4 februarie 1849).

1802 (14/26 octombrie) : A avut loc un puternic cutremur de pământ in Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente.

Seismul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7 – 7,9 pe scara Richter.

Bucureştiul a fost grav afectat, aici prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii.

 1812: In baza raportului prezentat de amiralul P.V. Ciciagov, ţarul Alexandru I al Rusiei a  dispus ca suburbia Cetăţii Ismail, care avea un număr de circa 1 500 case şi prăvălii si era locuită de colonişti armeni, greci, bulgari, evrei şi alte naţionalităţi, să se numească „oraşul Tucikov„nume dat în onoarea generalului-maior rus S.A. Tucikov (1767 – 1839), care a fost guvernator al Ismailului în perioada 1830–1836, el fiind cel care a fondat localitatea, până atunci neexistând decât Cetatea Ismail.

Denumirea „oraşul Tucikov„ s-a păstrat până la mijlocul secolului al XIX-lea.

1833: S-a născut la București, generalul și omul politic Constantin Barozzi, ofițer genist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române; d. 5 aprilie 1921, București.

A urmat Școala Militară de Ofițeri din București (1854–1856). Și-a continuat studiile la Institutul Geografic al Armatei din Viena specializându-se ca ofițer de geniu. Întors în țară, a fost numit director de studii, subdirector și în final director al Școlii Militare din București. A luat parte la lucrările Comisiei internaționale însărcinată cu delimitarea frontierei dintre România și Austro-Ungaria (1885) și, respectiv, cu Bulgaria (1886), la diferite congrese internaționale de geodezie. A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general de divizie (1892).

Din inițiativa sa, în 1895, a luat ființă Institutul Geografic al Armatei, îngrijindu-se și de activitatea de procurare a aparaturii necesare. A fost membru fondator și vicepreședinte al Societății Geografice Române.

1853: S-a nascut in localitatea Șipot, in actualul judet Suceava, compozitorul  Ciprian Porumbescu, un inaintas de seama al muzicii românesti.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn.

În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.

A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op.29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

S-a format in perioada cand dobandirea drepturilor nationale era o prioritate pentru romani, astfel incat s-a orientatîn direcția compunerii de cântece patriotice si pe valorificarea folclorului național.

Legatura cu muzica populara a fost determinanta in formarea sa profesionala. in perioada studiilor la Viena a editat o “Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani”, prima de acest fel in literatura noastra.

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori.

A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese.  Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „la malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele.

Porumbescu este autorul a  peste 250 de lucrari vocale si instrumentale, care-si trag seva din cantecul popular romanesc. Opereta “Crai nou”, “Balada” sa pentru vioara si pian, “Cantecul pentru 1 Mai”, “Serenada” se bucura de o larga popularitate.

A decedat mult prea devereme, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883,  fiind bolnav de tuberculoza, la numai 29 de ani, in localitatea Stupca, numita azi Ciprian Porumbescu, in onoarea sa.

1857: S-a născut la Piteşti, publicistul şi istoricul român George I. Ionescu-Gion ; (m. 29 iunie 1904).

A debutat în publicistică în anul 1876, în ziarul Telegraful din București, unde colabora, ca și la Binele public, încă din perioada studiilor în străinătate. A fost redactor la Românul, apoi la Revista nouă, colaborând și la alte publicații. A început activitatea didactică la douăzeci și șase de ani, mai întâi fiind profesor de istorie la Școala normală de institutori din capitală, și, după desființarea acesteia, profesor de Limba franceză la liceul „Matei Basarab”.

Pe o durată scurtă a fost inspector școlar și apoi secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, inspector general în învățământul secundar, vicepreședinte al Ateneului Român.

A fost de asemenea membru corespondent al Academiei Române

Principala sa operă este Istoria Bucureşcilor, publicată la Bucureşti în 1899, prin care a pus în circulaţie numeroase documente inedite şi informaţii din străinătate despre Bucureşti.

Dupa moartea sa, in data de 6 octombrie 1911 a fost dezvelit, în Grădina Publică din Piteşti, bustul său în bronz, realizat în 1907 de  marele sculptor Frederick Stork . În prezent, acesta este amplasat în faţa Colegiului Naţional I. C. Brătianu. 

În 28 octombrie 1928, pe lângă biblioteca publică din Piteşti a fost înfiinţat Ateneul popular Gheorghe Ionescu-Gion. Fundaţia Culturală Ateneul Popular Prof. Gheorghe Ionescu-Gion a fost desfiinţată în 1948 de autorităţile comuniste. 

În Piteşti există de asemenea o stradă cu numele Gheorghe Ionescu Gion.

1872:  S-a născut la Ploiești, filosoful, profesorul universitar și omul politic, Petre P. Negulescu, membru titular (din 1936) al Academiei Române; (m. 1951, la București). A urmat cursurile Facultății de Litere de la Iași, fiind unul dintre discipolii renumitului profesor  Titu Maiorescu.

A făcut parte, alături de C. Rădulescu-Motru, S. Mehedinți, Mihail Dragomirescu, Ion A. Rădulescu-Pogoneanu, I.Al. Brătescu-Voinești, din grupul selectat de Maiorescu pentru a-i urma direcția și a le preda conducerea Convorbirilor literare. 

A fost licențiat cu teza Critica apriorismului și a empirismului, ulterior publicată în volum. S-a specializat, cu o bursă de studii, în Germania și Franța. Reîntors în țară a fost numit, la intervenția Profesorului, conferențiar de Filosofie la Universitatea din Iași. În 1895, împreună cu ceilalți colegi de generație, a preluat conducerea celei mai importante reviste a țării, Convorbiri literare.

În 1910, la moartea lui Maiorescu, s-a transferat la București, la catedra fostului său profesor. În 1917 a devenit membru fondator și fruntaș al unei noi formațiuni politice, Liga Poporului, devenită Partidul Poporului sub conducerea generalului Averescu iar din 1919 a fost senator, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, președinte al Camerei Deputaților. A scris: Impersonalitatea și morala în artă, Filosofia în viața practică, Filosofia Renașterii (vol.I-II), Geneza formelor culturii, Istoria filosofiei contemporane (vol.I-V).

1907: S-a născut la Maglavit, jud.Dolj,localitate aflată la 10 kilometri de Calafat,  Petrache Lupu, un cioban neștiutor de carte care a avut în cursul anului 1935 mai multe viziuni divine; d.14 decembrie 1994, Maglavit.

Orfan de tată, s-a îmbolnăvit de vărsat, în urma căruia a rămas surd și gângav. A fost scutit de armată în 1931, cu diagnosticul „otită medie supurată, bilaterală, cu perforația timpanelor și ușoară idioție”. De la vârsta de 12 ani a devenit cioban.

De-a lungul a trei săptămâni – în 31 mai, 7 iunie și 14 iunie 1935 – Petrache Lupu a avut o serie de trei revelații, prezentate în relatările vremii, după ce a spus că a vorbit cu Dumnezeu. Potrivit spuselor lui, Dumnezeu îi dăduse porunca de a îndrepta lumea.

 Ciobanul în vârstă de 28 de ani, îl descria pe Cel de sus drept „moșul cu barbă albă“, care i s-a arătat când era cu oile, pe câmp, la marginea satului Maglavit de pe malul Dunării.

„În ziua de 31 mai 1935, era într-o vineri, trecând Petrache Lupu în dreptul a trei buturugi din pădure, i-a ieşit în cale un moş cu barbă albă şi lungă până la brâu, cu mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba.

În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea, care îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, ca un fel de sarică ciobănească. Sta în aer, la vreo souă palme de pământ. De la el venea un miros aşa de frumos cum nu se întâlneşte la nicio floare pe câmp sau în grădină, ceva care aduce cu mirosul de smirnă“, nota medicul savant Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, în cartea „Lourdes şi Maglavit“, publicată la Tipografia ziarului Universul în 1936.

După ce povestea lui Petrache Lupu a fost intens mediatizată, satul său natal şi pădurea unde i s-ar fi arătat Dumnezeu s-au transformat în locuri de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni, veniți acolo din toată țara.

Ulterior, fenomenul a căpătat rapid amploare. A contribuit și presa vremii, care a acoperit pe larg subiectul: Sfarmă Piatră, Gândirea, Dimineața, Realitatea Ilustrată, etc. În decurs de aproximativ un an (1935–1936), se estimează că peste 2 milioane de oameni ar fi fost în pelerinaj la Maglavit. În 1935 s-a pus piatra de temelie pentru construirea unui așezământ monahal pe locurile unde Petrache Lupu a susținut că a avut viziunile.

Deși fenomenul „Maglavit” și-a diminuează din intensitate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas îndeajuns de puternic pentru a îngrijora autoritățile comuniste în politica lor de instaurare a ateismului.

Petrache Lupu a fost arestat în august 1949 și închis fără judecată la închisoarea Jilava.

Eliberat în luna octombrie a aceluiași an, și-a încetat aparițiile publice.

1911: Apare la Bucureşti, din iniţiativa lui N.D. Cocea şi Alexandru Davila, “Rampa”, revistă de teatru, muzică, artă şi literatură,  organ de informație, de critică și de îndrumare pentru artiști și pentru public, având ca model care apărea în Franța.

Din primul număr s-au vândut 3.000 de exemplare și a fost nevoie să se mai tipărească alte 7.000, pentru a putea satisface cererea nesperat de mare. Pe toată durata apariției, titlul cotidianului a rămas neschimbat, dar subtitlul a variat, de-a lungul timpului. Între anii 1911–1946, Rampa a apărut de șase ori pe săptămână, iar între 1946–1948, săptămânal.

După o întrerupere de doi ani (1913-1915), apare din nou cu titlul de “Rampa nouă ilustrată”, existînd pînă în anul 1948.

Revista “Rampa nouă ilustrată” a fost  mult timp singurul cotidian de specialitate din lume.

1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu, membru al Academiei Române; (m. 2 noiembrie 1998).

 1916 (28 septembrie – 14 octombrie):  Are loc prima bătălie de la Oituz. Trupele române comandate de generalul Eremia Grigorescu, rezistă eroic, oprind înaintarea armatei germano-austro-ungare.

1918  Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante.

Adunarea a ales un Consiliu Național al Bucovinei condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

1919: Au luat sfârsit la Bucureşti, lucrarile Congresului  extraordinar al Partidului Socialist Român.

1924: Biserica Ortodoxă Română a trecut, oficial de la calendarul iulian la calendarul gregorian.

Conducerea laică a țării adoptase calendarul gregorian la 14 aprilie 1919, iar în urma Conferinței pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie. 

România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite.

Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi.
Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură.

Aşadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie.

Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, ai cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulia se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în 1582 erau circa 10 zile).

Papa Grigore a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele.
Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul XX, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.

Marea Unire a repus în discuţie problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate.

În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie.

A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă.

Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.

În scrisoarea pastorală adresată cu ocazia Crăciunului din anul 1924, Roman Ciorogariu, episcopul de Oradea, s-a simțit dator să explice modificarea pe înțelesul tuturor:

„Un învățat italian a apropiat anul calendariului de anul ceriului, ștergând din calendar cele zece zile cu care el întârzia și în anul 1582 a scris 15 octombrie în loc de 5 octombrie.

Biserica Ortodoxă n-a primit acest calendar îndreptat, pentru că anul acestui calendar îndreptat tot nu este egal cu anul ceriului, nici Paștele nu se socotește cum le socotim noi, nici sfinții de peste an în acest calendar nu sunt aceiași cu cei din calendarul vechiu. Așa am rămas noi tot cu calendarul vechiu, cu toate că știam că e greșit. În veci însă nu puteam să rămânem cu el, căci după un timp oarecare s-ar fi întâmplat ca primăvara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna și toamna să fie iarna; Nașterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paștile vara și Rusaliile toamna. Vremea nu așteaptă, ea merge înainte, iar noi cu calendarul rămânem în urmă. Și atunci învățații bisericii noastre au făcut ceea ce a făcut mai înainte acel învățat italian, și ceea ce ar face fiecare om, al cărui ceasornic întârzie: au tăiat cele 13 zile cu care anul calendariului nostru întârzia față de anul ceriului, au dus deci înainte anul calendariului, cum muți înainte ceasornicul ce întârzie și la 1 octombrie din anul acesta am scris 14 octombrie”

1933: S-a născut Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară; (m. 2006).

1937: A apărut primul număr al revistei “Fotbal”, subintitulată “revistă săptămânală pentru deprinderea jocului curat în sport, artă, literatură şi viaţă socială”.

Revista era condusă de scriitorul Camil Petrescu.

1938: Se înfiinţează “Teatrul de Muncă şi Lumină”, avându-l ca director pe scriitorul Victor Ion Popa.

1944 : Masacrul de la Moisei

După 23 august 1944, au început luptele cu armatele germane și maghiare pentru recâștigarea Transilvaniei de Nord.

La începutul lunii octombrie, frontul înainta în interiorul Ardealului , iar stăpânirea maghiară intrată în panică, încercând să țină în frâu românii majoritari, a trecut la crime în masă. Un masacru barbar s-a petrecut la Moisei, localitate di Transilvania în care, trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei, au ucis 29 de români.

Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supraviețuitori sunt Vasile Petean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu, un sătean care ulterior avea să-și piardă mințile.

 Masacrul a avut loc pe la orele 15, în aceeași noapte, militarii unguri incendiind satul și arzând circa 300 de case.

1948: S-a născut criticul şi istoricul literar, Marian Papahagi, remarcabil italienist, fost director la „Accademia di Romania” din Roma.

A coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (m. 1999, la Roma).

NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România), premiul ce-i poartă numele.

Distincţia se acordă anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.).

1950: S-a nascut  Iosif Dan (București), politician român, membru al Partidul Social Democrat, luptator in Revolutia anticomunista din 1989; (d. 5 decembrie 2007, Novosibirsk, Federatia Rusa).

1975: S-a nascut la Bistrita, multipla campioana mondiala si olimpica, atleta Gabriela Szabo, fost  ministru al tineretului si sporturilor in guvernul Guvernul Ponta, dupa data de 5 martie 2014.

A fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din anul 2000, la proba de 5.000 m şi cu bronz şi respectiv argint la proba de 1.500 m, de la Jocurile Olimpice din 1996 şi 2000.

De asemenea  a cucerit de patru ori titlul de campioană mondială la seniori şi o dată la juniori.

Este vicecampioană olimpică în Atlanta, la 10.000 de metri.

A avut un singur antrenor, pe Zsolt Gyöngyössy, cu care s-a și măritat.

 A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei.

A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, şi la 5.000 m, în 1999, la Dortmund. În mai 2005, Gabriela Szabó şi-a anunţat retragerea din sportul profesionist.

Din data de 19 august 2013 deţine şi titlul onorific de Ambasador al turismului Românesc alături de alte 7 personalităţi din viaţa culturală şi sportivă românească.

1978:  A încetat din viaţă Cezar Grigoriu, renumitul interpret de muzică uşoară, membru impreună cu fratii săi, al popularului grup  Trio Grigoriu, regizor de teatru, film şi TV; (n. 8 mai 1929).

1983:  A încetat din viaţă scriitorul Horia Stancu (“Planul ne stă înainte”, “Fanar”, “Când scapătă luna”);  (n. 1926).

1998: A murit actrița română de film, radio, televiziune, Leopoldina Bălănuță (10 decembrie 1934, Păulești, Vrancea – 14 octombrie 1998, București).

A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu.

2013: A plecat dintre noi,  Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naștere: Alexandra Ecaterina Nicolau), șahistă olandeză de origine română.

S-a născut in ziua de 21 iulie 1940 în Bucureşti si a decedat pe 14 octombrie 2013, în Olanda, țară în care se stabilise dupa căsătorie.

A fost profesoară de limba chineză si campioană naţională a României: 1960, 1961, 1963, 1964, 1965, 1973. Dupa plecarea din Romania, a fost campioană naţională a Olandei: 1974, 1976, 1977, 1978, 1979.

A participat la turneele zonale de la Sinaia (1960), Lodz (1963), Nisipurile de Aur (1966), Pernik (1972), Pola (1975) şi la turneele interzonale de la Menorca (1973), Roosendaal (1976) şi Alicante (1979), precum și la Turneul Candidatelor de la Vrnjacka Banja (1961), Menorca (1973) – loc 6, cea mai bună clasare a unei jucătoare românce în turneele individuale pentru titlul suprem.

A făcut parte din echipa naţională a României la Olimpiadele de la Split, 1963 (medalie de argint pentru rezultatul de 10/12 puncte la masa 1), Oberhausen 1966 (medalie de argint cu echipa, precum şi medalie de argint pentru rezultatul de 8/10 puncte la masa 1) şi Skopje 1972 (medalie de argint cu echipa, precum şi medalie de bronz pentru rezultatul de 7/9 puncte (la masa 2) şi din cea a Olandei în 1976 (la masa 1) !

S- a remarcat cu victorii in multe turnee internaţionale în care a jucat: Haga (1963), Emmen (1964), Beverwijk (1965, 1966, 1968 – loc 1-3), Ulan Bator (1968), Sinaia (1970), Tbilisi (1970), Belgrad (1972, 1973), Cala Galdana (1980) loc 1-2.

În 1966 a ocupat în marele turneu de la Belgrad,  locul 1-2 la egalitate cu campioana mondială Nona Gaprindașvili.

A fost de şase ori campioană naţională a României la şah,maestră internaţională din 1960, maestră emerită, mare maestră internaţională din 1977,înainte de plecarea sa în Olanda în 1974, unde a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979.

Tatăl Alexandrei Nicolau a fost academicianul Ştefan S. Nicolau, unul din marii savanți ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie, al cărui nume a fost dat Institutului de inframicrobiologie din Bucureşti.

2013: A izbucnit la câteva zile după ce compania americană Chevron a obținut permisul de construcție a sondelor de explorare a gazelor de șist în județul Vaslui, Revolta de la Pungești,

Compania americană obținuse toate avizele necesare de la autoritățile statului român pentru explorarea solului în perimetrul Siliștea. Protestatarii intitulau aceste manifestații drept Mișcarea de rezistență de la Pungești. Acestea au început cu aproximativ 150 de protestatari, care au blocat accesul utilajelor Chevron pentru instalarea sondelor de explorare.

Protestele au escaladat în următoarele trei zile, inițiindu-se manifestări de sprijin și la București.

Mișcarea a fost suspectată de influențe rusești.

2018 : A încetat din viață la Cluj-Napoca, sociologul și antropologul român Achim Mihu, filosof și profesor universitar;  (n.12 iunie 1931, la Cluj).

A contribuit substanțial la consolidarea învățământului sociologic și antropologic clujean.

2020 : A încetat din viață la București, poetul, prozatorul român, filosof și estetician, Grigore Smeu; (26 octombrie 1928, Runcu, Gorj).

ANIVERSARI :

La 14 octombrie  este  Hramul orasului Chişinău.

Biserica Măzărache – biserica Acoperământului Maicii Domnului, este cea mai veche biserică a Chişinăului, (fondată în 1752), care se înalţă pe dealul, de unde a pornit oraşul nostru, care s-a întins în jurul izvorului de la poalele dealului.
Chisinăul a primit statutul de oraş în 1818, îla cativa ani după intrarea în componenţa Imperiului Rus ( la 1812).

In anul 1436, considerat ca an de fondare al Chişinăului, pe acest loc era doar o fîntînă şi o aşezare tătărească în apropierea unei păduri.

Aşa se spune într- unul din cele mai vechi documente ajunse pînă la noi, care menţionează Chişinăul: «…Кишинеул луй Акбаш, ла Фынтына, унде есте селиштя тэтэриаскэ…» (gramota voievodului Ilii şi Ştefan Oancea de la 17 iulie 1436).
Ziua oraşului o este sărbătorita la 14 octombrie, de marea sărbătoare religioasă a Acoperământului Maicii Domnului ( S.V.)– adică sărbătoarea acelei prime biserici a Chişinăului.

La 14 octombrie 2012, in premieră în Capitala Republicii Moldova, de Hramul Chişinăului, Garda de Onoare a Cetăţii Alba-Iulia a defilat  în centrul oraşului.

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfânta Cuvioasa Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).

Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani.

De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti.

 Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma.

Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva.

Iar imparateasa pe care o vazuse in vis ” si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica.

Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica “Sfintii Trei Ierarhi” si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granițe.

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, sunt intr-un numar foarte mare.

Astfel, în Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul “Sfanta Parascheva”, construita in anul 1834.

Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA),  au biserici al caror hram este al Sfintei Cuvioase  Parascheva.

CITITI SI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/14/o-istorie-a-zilei-de-14-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro.;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 13 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 13 octombrie în istoria noastră

1368: A început campania militară a regelui Ungariei, Ludovic I, împotriva Ţării Româneşti.

Vladislav I (n.  1325- d. 1377) a fost domnitor al Ţării Românesti în perioada  1364 si cca. 1377,  fiul lui Nicolae Alexandru  si Klara Dobokay provenită dintr-o familie de nobili maghiari şi frate al voievodului Radu I.

Este cunoscut  și sub numele de Vlaicu Vodă, datorită piesei de teatru omonime a lui Alexandru Davila.

A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul.

Vladislav I a fost primul voievod român care, în preajma anului 1365 a emis monedă.

In 1365, printr-o proclamație regală ungară, Vlaicu era considerat uzurpator, deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate și și-a însușit un titlu ce nu-i aparținea.

Relațiile cu Ungaria rămân încordate dar, înainte să aducă la supunere pe voievodul Țării Românești, regele maghiar Ludovic I  și-a îndreptat lovitura asupra țarului bulgar de la Vidin, Strațimir, cumnatul lui Vladislav.

Cucerirea cetății de scaun și îndepărtarea familiei domnitoare din această țară, au condus la constituirea Banatului Bulgariei aservit coroanei maghiare, care a dorit să-l transforme într-un punct de sprijin al ofensivei catolice, atât asupra ținuturilor de la nord de Dunare  si in Balcani.

Când, în 1368, Vladislav a refuzat să se alăture regelui maghiar  spre a-i consolida stăpânirea asupra Vidinului, soarta Tării Românești a fost hotărâtă.

Oștile maghiare au înaintat pe două direcții: dinspre Vidin spre Severin și dinspre nord, din Transilvania  spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul transivan Nicolae Lackfi.

Operațiunea preconizată nu a dat rezultatele așteptate.

În noiembrie, Vlaicu a învins pe râul Ialomița,oastea voievodului transilvanean.

Victoria i-a permis lui Vladislav-Vlaicu sa intervina in problema Vidinului, pe care l-a atacat in iarna urmatoare, probabil profitand de inghetarea Dunarii.

In 1369 s-a ajuns la un compromis in urma caruia  a fost restaurat tarul Stracimir in Bulgaria de la Vidin, cu garantia lui Vladislav-Vlaicu si a lui Dobrotici, jupanul Dobrogei.

1479: O puternică oaste (c. 40.000 oşteni) condusă de paşa de Vidin, Ali Mihaloglu şi Iskender bey , a trecut Dunărea pe la Orşova şi după ce i s-a alăturat un corp de oaste muntean condus de Basarab Ţepeluş (1474 – 1475, 1478 – 1482), a atacat Transilvania.

Trupele au înaintat pe Valea Oltului, mergând până la confluenţa cu Lotrul, după care s-a despărțit, pentru a cuprinde o arie cât mai largă.

Oastea condusă de Ali bey a coboarât pe Valea Sebeşului, cealaltă, condusă de Iskender bey, a înaintat spre Haţeg şi Caransebeş.

Turcii atacă şi jefuiesc oraşele Sebeş, Alba Iulia, Haţeg şi Hunedoara, după care fac joncţiunea pe Valea Mureşului.
Lângă Orăştie, in ziua de 13 octombrie otomanii au întâlnit armata creştină, din care făceau parte trupele voievodului Transilvaniei Ştefan Báthory de Ecsed (1479 – 1493), oastea condusă de primarul Sibiului, Georg Hecht, un mic corp ce avea în frunte pe comitele Timişoarei şi căpitanul general al armatelor maghiare, Pavel Chinezul (Pál Kinizsi), un grup de munteni, strânşi de fostul domn Laiotă Basarab, alături de sârbii despotului Vuk Branković (1471 – 1497), în total 12.000 – 15.000 de oşteni.

Trupele voievodului Ştefan Báthory dau primul atac, cea mai mare parte a muntenilor, plasaţi în fruntea oştilor otomane, fiind ucisă. Pavel Chinezul atacă fulgerător din spatele turce şi obţine o victoria.

Cei rămaşi se retrag în neorânduială, fiind urmăriţi de creştini până la graniţă.

Bătălia a avut un important ecou, atacurile otomane asupra Transilvaniei rărindu-se

Pierderile turcești au fost foarte mari, câteva mii de turci au murit, împreună cu o mie de soldați munteni.

Cei câțiva turci care au reușit să scape, s-au refugiat în munți unde au fost macelariți de populația locală.

O legendă populară spune că după luptă, s-a încins între soldații creștini un ospăț mare, la care Pavel Chinezul a jucat bătuta, ținând la fiecare subțioară câte un turc, iar pe al treilea în dinți.

A fost unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seamă din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman.În amintirea victoriei împotriva turcilor, principele Ștefan Bathory a ridicat o capelă lângă comuna Aurel Vlaicu.

1843: S-a nascut in localitatea Borlești, județul Neamț, Ştefan G. Vîrcolici, critic literar, publicist şi traducător român, membru corespondent al Academiei Române (din 1887).

A  arătat un interes deosebit tălmăcirilor din limba spaniolă, traducerea sa  a celebrului roman „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu.

A urmat cursurile secundare la Acad. Mihaileana, iar pe cele superioare la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Iasi. Dupa licenta (1864), si-a continuat studiile la Madrid, la Paris, unde obtine doctor in litere, si la Berlin.

A fost profesor  secundar la Barlad si Iasi, iar din 1875, profesor  la Catedra de limba si literatura franceza, transformata in Catedra de istoria literaturilor moderne, mai cu seama a celor neolatine, a Universitatii din Iasi.Din 1871, membru al „Junimii”, participind activ la toate formele de manifestare ale acesteia: sedinte de cenaclu, „prelectiuni populare”, publicatii.

A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iaşi. Debutează în revista Din Moldova(1862) si Colaborează la revista Convorbiri literare. 

Admirator consecvent al lui Mihai Eminescu şi unul dintre discipolii credincioşi ai lui Titu Maiorescu, Ştefan Vârgolici a rămas junimist până la moarte.Despre el, lacob Negruzzi scris: „Statornic junimist în timpurile bune, ca şi în timpurile rele, Vârgolici este tipul unui foarte bun profesor”.

A decedat in ziua de  29 iulie 1897, la Iași şi a fost înmormântat la cimitirul „Eternitatea”.

1850: S-a născut (la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet, unul dintre  pionierii istoriei literare româneşti.„Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) este o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (m. 1909).

NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii sa data de 18 octombrie 1850.

1858 (13/25): S-a născut Take Ionescu (numele la naştere: Dumitru Ghiţă Ioan), om politic conservator, jurist şi diplomat.

A deţinut de mai multe ori posturi de ministru si a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară, precum şi în calitate de corespondent al ziarului londonez „The Times”S-a remarcat în viaţa politică prin calităţile sale de orator talentat.

În perioada Vechiului Regat, Ionescu s-a remarcat îndeosebi în funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice şi ca ministru de Finanţe.

Take Ionescu a fost exponentul cel mai autorizat al diplomaţiei româneşti în perioada imediat următoare Primului Război Mondial, de numele său legându-se crearea Micii Înţelegeri, o alianţă la nivel regional, care urmărea să creeze un climat de pace şi securitate în centrul şi sud-estul Europei.

Ambiţionându-se să devină măcar o dată în viaţă şef de guvern, el a căzut victimă manevrelor politice din umbră ale lui Ion I. C. Brătianu.Take Ionescu este cel care a produs prima mare scindare din istorie a Partidului Conservator. Astfel, pe 3 februarie 1908, el fondează Partidul Conservator-Democrat.

Cu toate acestea, colaborarea dintre takişti şi conservatori nu a încetat, iar între 14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913, mai mulţi „takişti” au fost cooptaţi în al doilea cabinet condus de Titu Maiorescu.Take Ionescu a primit portofoliul Internelor.

În perioada ministeriatului său a fost dată o nouă lege pentru organizarea Ministerului de Interne, potrivit căreia în compunerea lui au intrat servicii centrale şi speciale, între care şi Direcţiunea Generală a Închisorilor.

De perioada lui este legată şi crearea Bibliotecii de specialitate a Ministerului de Interne şi „Regulamentul de circulaţie a automobilelor”.
De asemenea, a reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucureşti, care a încheiat Al Doilea Război Balcanic şi în urma căreia ţara noastră a primit Cadrilaterul.

A  detinut de mai multe ori posturi de ministru, în perioada 18 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922.S-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi s-a stins din viaţă pe 21 iunie 1922, la vârsta de 63 de ani.

Decesul său produs in ziua de 2 iunie 1922 a reprezentat şi sfârşitul activităţii partidului pe care l-a fondat. Pe 21 noiembrie 1922, PD va fuziona cu Partidul Naţional Român, condus de Iuliu Maniu. 

1861: S-a născut in comuna Siria, judetul Arad, prozatorul Iuliu Traian Mera, membru şi apoi preşedinte al societăţii „România jună” din Viena, un  animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului si membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”.
A fost fiul lui Atanasie Mera, preot ortodox, si al Elenei.

A urmat scoala primara la Siria, liceul la Timisoara si la Brasov si Facultatea de Medicina din Viena (1880- 1886).

A fost medic la Karlsbad, vechiul nume al celebrei stațiuni balneare Karlovy Vary din Cehia de azi.

Contaminat de junimism la Brasov, a devenit membru si apoi presedinte al Soc. „Romania Juna” din Viena in anii cind se sarbatorea victoria „Junimii” si aparea celebrul Almanah(1883).  

A fost ales membru in Comitetul Central al Partidului National Roman care a elaborat Memorandumul, a fost inculpat in celebrul proces de la Cluj.

Si-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti”; (m. 1909, la Viena).

1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituţia României, care acorda cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decât cea creştină. Primeau astfel cetăţenia română evreii pământeni.

Adoptarea “Regulamentului Organic” în 1831 a însemnat aparitia primei “Constitutii” românesti.

Aceasta prevedea obligatia ca toti evreii sa fie înregistrati la autoritatile locale, specificându-se ocupatia fiecaruia. «Evreii care nu-si puteau dovedi utilitatea trebuiau evacuati din localitatile respective».

În pofida faptului ca, atât în Moldova, cât si în Muntenia revolutionarii români de la 1848 cereau emanciparea evreilor,  si în pofida bunavointei manifestate fata de evrei de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, in  secolul al XIX-lea numarul legilor, dispozitiilor si regulamentelor  care ingradeau emigrarea evreilor creste.

Abdicarea, în 1866, a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza si urcarea pe tronul României a membrilor familiei Hohenzollern au reprezentat tot atâtea lovituri date curentului favorabil evreilor români.

Ion Bratianu, fostul revolutionar pasoptist, a inaugurat în calitate de Ministru de Interne, începând din primavara anului 1867, o sistematica politica antievreiasca.

Circularele lui Bratianu ordonând izgonirea evreilor din sate si chiar arbitrara expulzare din tara au fost aplicate cu strasnicie de catre autoritati .

În martie 1868 se depune la Camera Deputatilor un proiect de lege referitor la activitatea evreilor în mediul rural, prevazând alungarea acestora din sate.

În iulie 1869, ca raspuns la protestul guvernului francez în legatura cu statutul evreilor din România, Mihail Kogalniceanu trimite Parisului o nota în care refuza sa-i considere pe evrei ca cetateni români.

Tot Mihail Kogalniceanu enumera în Parlament, la 16 decembrie 1869, masurile discriminatorii anti-evreiesti în vigoare atunci, pentru a raspunde astfel protestului formulat de la tribuna Camerei de catre deputatul de Bârlad, I. Codreanu, nemultumit de ceea ce acesta numise “comportamentul” evreilor si de asistenta pe care populatia evreiasca din România o primea din partea “Aliantei Israelite Universale”.

În lunile iunie si iulie 1878 are loc Congresul de la Berlin, care, în schimbul recunoasterii independentei României, statu­eaza egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor tarii si acordarea de drepturi civile evreilor.

Articolul 44 elaborat de participantii la Congres prevedea: «În România deosebirile de confesiune sau credinta religioasa nu vor putea fi invocate nimanui ca motiv de excludere sau de împiedicare de a se bucura de drepturi civile si politice de interzicere de a practica functii publice si de a obtine onoruri, sau de a exercita orice mestesug sau profesie în nici un fel de localitate» .

La 17 ianuarie 1879 guvernul depunea mesajul de revizuire a articolului 7 din Constitutia României.

Aceasta ar fi trebuit sa conduca la acordarea cetateniei române evreilor români,dar, de fapt, guvernul a adoptat un sistem de tergiversari, paralel cu o sustinuta campanie antievreiasca.

Mihail Kogalniceanu si Ion Bratianu îi prezentau pe evrei atât strainatatii cât si Parlamentului României ca pe dusmani ai tarii.

În octombrie 1879 Parlamentul vota legea de revizuire a articolului 7 din Constitutie, care avea sa împiedice, practic pâna dupa sfârsitul primului razboi mondial, naturalizarea în masa a evreilor români.

Legea votata în 1879 acorda cetăţenia româna în bloc doar unui numar de 888 de evrei care luptasera în Razboiul de Independenta a României din 1877, astfel ca, la  38 de ani dupa 1866, fusesera  încetateniti doua mii de evrei, inclusiv fostii combatanti evrei din Războiul pentru Independenţă.

1887: A încetat din viaţă pictorul paşoptist Constantin Lecca; (n. 4 aug. 1807).

A fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental.

A pictat numeroase compoziții și portrete de inspirație istorică, precum și portrete ale protipendadei momentului.

A colaborat timp de cincisprezece ani cu pictorii Misu Popp  și Barbu Stanescu  împreună cu care a pictat numeroase biserici din București (Curtea Veche, Sfanta , Sfântul Gheorghe-Nou, Răzvan Vodă, Radu Vodă) și din țară.

Ca editor, a înființat prima tipografie din Craiova și prima revistă culturală din Oltenia, revista Mozaic, în 1838.

Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen la Școala Centrală din Craiova, iar după Revoluţia din 1848 a fost profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava din București.

A fost un susținător necondiţionat al  Unirii și independenței Principatelor Române. 

1898: S-a născut la București,scriitorul George Mihail Zamfirescu ; (m. 8 august 1939, București), un continuator al speciei literare inaugurate în dramaturgia română de Mihail Sorbul, comedia tragică.

A debutat în 1918 cu versuri publicate în „Literatorul”. A fost redactor la „Facla”, „Adevărul” ș.a., conducător de companii teatrale, director de scenă la Teatrul național din Iași (1933-1939).

Primul său volum, „Flamura albă” (1924), cuprinde, tratate în spirit polemic, episoade de război și din anii imediat următori.

Este cunoscut publicului larg datorita creatiilor sale  din ciclul epic „Bariera”, dedicate  periferiei bucureștene și alcătuit din „Maidanul cu dragoste” (1933), „Sfânta mare nerușinare” (1935), „Cântecul destinelor” (1939) și „Bariera” (publicat postum), dar mai ales datorita  comediei  tragice „Domnișoara Nastasia” (1927).

1901 (13/26): S-a născut îla  Focșani, istoricul Constantin C. Giurescu, fondator al Institutului de Istorie Naţională (1941) şi unul dintre întemeietorii „Revistei istorice române” (1930) A fost membru titular al Academiei Române din 1974; (m. 1977).Este tatăl istoricului Dinu C.Giurescu, membru titular al Academiei.

Doctor în Litere (1925) și docent în istoria românilor (1925), a fost membru al Școlii Române din Franța (1923-1925).
Este numit  Rezident Regal al ținutului Dunărea de Jos din  februarie 1939 si Ministru al F.N.R. in perioada  28 septembrie 1939 – 4 martie 1940, după care va îndeplini functia de Ministru al Propagandei Naţionale (4 martie – 28 iunie 1940) si ministru al Cultelor şi Artelor (28 iunie – 4 iulie 1940).

S-a numărat printre membrii delegaţiei trimise de ministrul de externe al României, Mihai Antonescu, pentru a negocia armistiţiul cu Naţiunile Unite, la Istanbul (1943-1944).
În 1948, după adoptarea unei noi legi a învăţământului conformă cu ideologia noului regim, C. C. Giurescu împreună cu alţi profesori universitari din ţară sunt retraşi din viaţa academică.

După instalarea regimului comunist, a fost arestat în locuința sa din strada Berzei nr 47, București, în zorii zilei de sâmbătă, 6 mai 1950, odată cu lotul foștilor demnitari.În momentul arestării, era cercetător științific al Institutului de Istorie al Academiei R.P.R., transferat acolo în iulie 1948, după ce a fost suspendat de la facultatea de Istorie, unde a fost profesor timp de 22 ani.

A fost transportat cu o dubă la închisoarea din Sighet, unde a ajuns duminică, 7 mai, către 6:30 seara. A stat în detenție până la 5 iulie 1955, când i s-a comunicat ”eliberarea”, dar cu domiciliu obligatoriu în satul Măzăreni, raionul Brăila, sat constituit numai din bănățeni deportați acolo încă din vara anului 1951.În noiembrie 1955, profesorul a primit ”aprobarea” de a reveni în București, la familia sa.

Plecarea din Măzăreni a avut loc pe 25 noiembrie.”Aprobarea” Ministerului de Interne fusese dată în urma intervenției lui Petru Groza, președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale. Fusese solicitat în acest sens de familia profesorului, care a beneficiat de ajutorul direct și eficient al avocatului Adrian Brudariu. A fost reîncadrat la Universitate începând cu 1963, odată cu distanţarea regimului comunist de la Bucureşti faţă de Moscova.
Om de ştiinţă emerit (1971) şi membru al Academiei R.S.R. (1974), a primit premiul „Bălcescu” al Academiei (1966) şi premiul Ministerului Învăţământului (1969).
A participat la mai multe congrese, reuniuni internaţionale de specialitate şi misiuni ştiinţifice în Austria, Grecia, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie şi S.U.A.

Considerat de către academicianul Ştefan Ştefănescu „una din personalităţile de frunte ale istoriografiei române contemporane”, C. C. Giurescu a excelat cu aceeaşi competenţă în istoria antică, medie, modernă sau contemporană, precum şi în geografie istorică, toponimie, drept, literatură, artă, metodologie istorică. 

1902: S-a născut în comuna Izvorul Anestilor, judetul Mehedinti. Ştefan Odobleja, medic român, membru al Academiei Române; (d. 4 septembrie 1978).Fiu al unor tarani saraci, a facut facultatea la Bucuresti ca bursier al Institutului medico-militar.

Ca medic militar si-a exercitat functiile profesionale in diferitele garnizoane din Braila, Severin, Lugoj, Targoviste, Bucuresti, Dej si in alte orase.  

Publica in 1929 studiul „Metoda de transonanta toracica” in care el enunta pentru prima oara legea reversibilitatii, prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice.Astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”. A fost distins cu premiul „General doctor Papiu Alexandru” cu lucrarea „La phonoscopie” aparuta la Paris.

Odata cu participarea sa la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937) anunta aparitia operei sale capitale „Psihologia consonantista”, lucrare prin care a facut publica prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si a demonstrat caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Lucrarea savantului român a fost prezentata in Psychological Abstracts (1941), dar in general a avut foarte putine recenzii si a fost practic ignorata multa vreme.
Abia dupa peste 10 ani, americanul Norbert Wiener publica o carte în care vorbea despre aceeaşi conexiune inversă şi devine cunoscut în lumea întreagă drept întemeietorul ciberneticii.

Ştefan Odobleja s-a stins aproape neştiut în 1978. Academia Română îi recunoaşte meritele şi in semn de aleasă recunoastere față de intreaga sa opera, față de pozitia sa unica de precursor mondial al psihologiei consonantiste, a ciberneticii si a ciberneticii generalizate, l-a ales în 1990  post-mortem, printre membrii sai.

1916: A decedat în timpul luptelor din Munții Coți, generalul român David Praporgescu ( n. 13 decembrie 1866, Turnu-Măgurele).

Erou al Primul Război Mondial, gen.Praporgescu a murit eroic pe câmpul de luptă în bătălia de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane.

1917: Marele Cartier General Român hotărăşte înfiinţarea Corpului de voluntari transilvăneni (ce se va constitui la 4/17 noiembrie 1917, la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu).

1919: La Bucuresti are loc Congresul extraordinar al Partidului Socialist din România.

1922: S-a născut la Târgu-Mureș, medicul filolog, Sergiu Al-George, orientalist, eseist și traducător; 9 noiembrie 1981, București.

În 1947 a intrat la Facultatea de Medicină printre primii zece din cei două sute de candidați. A debutat cu studiul Le mythe de l’atman et la genese de l’absolu dans la pensee indienne iar în perioada 1950–1958, a lucrat intens în domeniile indianistică, sanskrită, tibetană, filosofie, lingvistică, împreună cu prietenul său, Arion Roșu, publicând articole la Paris și Berlin. În 1952 a fost îndepărtat, pe motive politice, din clinica universitară ORL unde era asistent, ceea ce nu l-a împiedicat să continue cercetările; a devenit foniatru al Operei și a ajuns la două realizari neobișnuite pentru acea epocă: confecționarea primului stroboscop mecanic românesc pentru investigarea laringelui și redactarea primului tratat de foniatrie. A fost arestat în 1958 și implicat în așa-numitul lot Noica. A pierdut cinci ani jumătate în închisoare, din care trei (1960–1963) în lagărele de muncă forțată din Balta Brăilei. Mult mai târziu a devenit lector extern la Facultatea de Limbi Orientale din București – Secția Indologie, ținând un curs de Filosofie și civilizație indiană. A tradus Istoria Indiei, Bushido, la care a lucrat împreună cu Nicolae Steinhardt. I-a dedicat tatălui său cartea cea mai dragă, Bhagavad-gita.

1925: Comisia Radio a aprobat primele cereri de instalare a unor posturi de recepție din România.

Au primit astfel aprobare de a avea un aparat de radio: Generalul Moșoiu, Ziarele Viitorul și Universul, Compania Română de Radiofonie, Banca Națională, Institutul de Fizică – Cosmică a Universității din Cernăuți ș.a.

1930: Se încheie la Atena prima Conferinţă balcanică cu participarea României, Greciei, Iugoslaviei, Bulgariei, Turciei şi Albaniei.

Delegaţii s-au pronunţat pentru încheierea unui Pact Balcanic.

1939: La inceputul celui de-al doilea război mondial, România declară  “poziţia ei paşnică”.

1954: S-a născut în oraşul Brasov,cantautorul  român Alexandru Andrieş. 

Alexandru Andrieș (n. 13 octombrie 1954, Brașov) este un cântăreț de blues / jazz / folk, arhitect, scriitor, poet, traducător, pictor și grafician.

A studiat arhitectura la București absolvind facultatea în 1980 și devine conferențiar doctor la Institutul de Arhitectură Ion Mincu

A debutat solistic în 1974 – Club A, și scenic în 1979 la Festivalul de jazz & rock Brașov, cu trupa Basorelief. Debut discografic în 1984 la Electrecord (cu albumul „Interioare”).

Are la activ peste 3100 concerte până în 2002. Este membru al Uniunii Arhitecților din România (din 1980), al Uniunea Scriitorilor din România (din 1994),al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1994) și al Asociației Ziariștilor din România.

Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

1967: S-a desfăşurat la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei lui Constantin Brâncuşi; (13-15 octombrie). 

 1969: Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Noua Zeelandă la nivel de consulat.

 1973: A fost inaugurat edificiul Teatrului de Stat din Târgu-Mureş. 

 

1974: A murit Reuven Rubin (Rivn Zelicovici), pictor israelian, de origine româna, cel dintâi reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotenţiar, al statului Israel în România; (n.13 noiembrie 1893, Galati). 

1977: Un grup de teroristi a deturnat un avion de pasageri german cu aproape 90 de oameni la bord.
Patru membri ai gruparii teroriste de stanga  “Factiunea Armata Rosie” au deturnat un avion al companiei Lufthansa, care efectua o cursa pe ruta Palma de Mallorca-Frankfurt, cerând sa fie eliberati 11 prizonieri palestinieni si 15 milioane de dolari.

Piratii aerului au declansat astfel o criza de proportii, pentru ca acestia au purtat avionul in sase tari pana sa fie capturati.

Dupa o calatorie de patru zile, au aterizat pe aeroportul din Mogadishu din Somalia, dupa ce unul dintre piloti a fost impuscat.

A doua zi dimineata, un comando german a luat cu asalt avionul, a eliberat cei 86 de prizonieri si a ucis trei dintre teroristi.

Dupa incident, liderii gruparii palestiniene care se aflau dupa gratii si pe care colegii lor de arme i-au dorit eliberati, s-au sinucis in celule.“Factiunea Armata Rosie” a terorizat Germania vreme de 30 de ani. 

1984: S-a născut pictoriţa română Anca-Irina Lefter.

 

1986: A decedat  la Paris, sculptorul român, stabilit in Franta, George Apostu; (n. 20 decembrie 1934, Stănișești, Bacău).Este considerat unul dintre cei mai înzestraţi urmaşi ai lui Brâncuşi în sculptura românească.

Este autorul unor sculpturi în aer liber la Grenoble, 1967; Măgura, 1970, 1975; Costinești, 1972; Voroneț, 1972; Balta Albă-București, 1972.A fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris. 

1992: Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale din România din data de 11 octombrie 1992, potrivit cărora Ion Iliescu urma să fie, conform preferinţelor electoratului, preşedintele României în următorii 4 ani. 

1993:  Organizaţia Alianţa Civică  din România a propus Legislativului, proiectul unei Legi privind declararea responsabilităţii istorice a regimului comunist, care să facă posibilă condamnarea oficială a comunismului şi un cod de deontologie politică.

1998: Regizorului român Lucian Pintilie i-a fost decernat  pentru filmul său Terminus Paradis, premiul special al juriului, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia .
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care  piesa Revizorul (1974), interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație, precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.

Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea, narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.

După scandalul interzicerii piesei Revizorul si interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975, continuandu-si activitatea regizorala in strainatate.  După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, toate coproducții româno-franceze. 
Imediat a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. S -a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social.

Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.1999:  Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România însă a condiţionat acest demers de reglementarea situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi de redresarea macroeconomică.

2001: La Teatrul Naţional din Bucuresti a avut loc primul festival de Internet din România – “INTERNETIC”. 

2002: Cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), la Catedrala mitropolitană din Iaşi, era proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.

Proclamarea canonizarii  a venit  în Romania, dupa ce, in anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul.

2009: A decedat cineastul român Paul Barbăneagră;  (n.11 februarie 1929).

A fost un regizor român stabilit in Franța in 1965, cineast, eseist, scenarist, colaborator al  posturilor de televiziune France 2, France 3, Radio Europa Libera.S-a stabilit în Franța după ce a cerut azil politic cu ocazia participării la un festival de film in  Tours.

S-a remarcat ca autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă.

A câştigat premiul întâi pentru scenariul filmului său Versailles Palais-Temple du Roi Soleil  laFestival International du Film d’Art(Festivalul internațional al filmului de artă).

Acest film a devenit primul dintr-o serie numită Architecture et Géographie sacrée („Arhitectură și geografie sacră”) , din care mai face parte și documentarul Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré(„Mircea Eliade  și redescoperirea sacrului”). În anul 1990 a câștigatMarele Premiu francez al artelor audiovizuale pentru întreaga sa activitate.

Este înhumat în parcela românească a cimitirului parizian de la Thiais.

2011: A murit la București, antrenorul de handbal Oprea Vlase. A cucerit, cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo București  printre altele, opt titluri naționale și Cupa Campionilor Europeni (1965).

Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naționale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 și 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 și cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972; (n. 1927, Buzau).

A antrenat printre altele Dinamo București echipa portugheză Sporting Lisabona și Constructorul Arad.În 2009 a fost decorat cu ordinul „Meritul Sportiv” Cl. I.Este înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din București.

2013: A murit Vasile Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor; (n. 1934).

2013: A decedat  renumita cântăreaţă de muzică populară Angela Moldovan, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei.

S-a nascut in data de 19 septembrie  in anul 1927, la Chişinău, azi în R. Moldova şi s-a mutat alaturi de familie la Targu-Mures, apoi la Timisoara si Suceava.Despre copilaria sa, Angela Moldovan povesteste ca a fost una tumultoasa, in timpul careia a colindat toata tara:

”Cele opt clase de liceu, cum era pe atunci, le-am facut in cinci orase. Cand aveam un an, in 1928, am stat la Targu Mures. Acolo am invatat sa vorbesc si in romana si in maghiara. Apoi, la Timisoara, Suceava, Orhei. La Orhei ai mei revenisera in 1941, dupa ce armata romana eliberase Basarabia. Am facut doar un an de scoala acolo. Pentru a-mi continua gimnaziul, am fost trimisa la Iasi, unde am stat in internatul Liceului “Doamna Cuza”.O frumusete de palat, unde acum este televiziunea ieseana. Cand ai mei s-au refugiat iarasi de la Orhei, in 1944, ne-am stabilit la Alba Iulia, apoi la Dej, unde mi-am terminat liceul. Bacalaureatul l-am dat la Bistrita-Nasaud, caci acolo era centrul de sustinere a examenului”, povesteste insasi artista.Angela Moldovan a absolvit doua facultati, Conservatorul si Facultatea de Litere.In timpul studentiei, a cantat in corul Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani.Melodia cu care s-a lansat Angela Moldovan este `La Oglinda`, inclusa pe albumul  „Mi-am facut bundita noua”,cantec pe care l-a invatat de la bunica sa din Basarabia.In anul 1952, interpreta s-a casatorit cu regretatul actor si regizor Victor Moldovan.

In 1956, a intreprins cu Ansamblul Ciocarlia un turneu international pe traseul China, Coreea de Nord, Vietnamul si Uniunea Sovietica.Mai bine de sase luni a durat deplasarea, dintre care patru luni si jumatate au fost rezervate Chinei.In anul 1957, a fost acceptata în Ansamblul Armatei si a participat la Festivalul International al Tineretului de la Moscova, unde a castigat trofeul si Marele premiu pentru muzica populara.In 1962, Angela Moldovan a sustinut un turneu in Statele Unite Ale Americii, cu 64 de spectacole in 56 de orase.
Repertoriul interpretei a fost facut, in marea lui majoritate, din culegerile sale personale.Artista emerita (1962), laureata a Ordinului “Muncii” clasa a III-a (1957) si clasa a II-a (1962), a Ordinului “Meritul Cultural” clasa a II-a (1967), Cavaler al Ordinului “Meritul National” (2003).Numeroase premii la festivaluri şi concursuri naţionale si internationale  au  incununat cariera de peste jumatate de veac în slujba cântecului popular românesc, a doamnei  cântecului românesc Angela Moldovan.

2017: Parlamentul albanez a votat Legea privind protecția minorităților etnice,în baza căreia aromânii din Albania au primit statutul oficial de minoritate națională. Aceștia sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni.

Foto: Wikipedia org.După unele surse numărul lor în Albania ar fi de peste 300.000 de persoane de persoane. Se denumesc ei înșiși rămâni, și aparțin grupului fărșeroților și sunt concentrați în zona muntoasă din sud-vestul Albaniei în jurul orașului Korcea. O altă parte a aromânilor a fost sedentarizată în zona de câmpie din jurul orașelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice.

Cea mai cunoscută așezare istorică aromână este localitatea Moscopole din sud-estul Albaniei  (distrusă aproape în totalitate de trupele otomane conduse de Ali Pașa în 1788). Aromânii din Albania nu au fost până acum recunoscuți de către autoritățile albaneze ca minoritate națională (singurele minorități recunoscute ca naționale fiind grecii, macedonenii și muntenegrenii, ultimele două minorități fiind mai puțin numeroase ca aromânii), dar în schimb au fost recunoscuți sub denumirea impusă de „Vlahi”. Ei nu beneficiază de mijloace destule (școli, mass-media, instituții culturale, susținere guvernamentală) pentru a-și păstra identitatea proprie.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 13 octombrie si Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. Menționam ca în anul 1996 a fost adusa la Iasi, racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala mitropolitanădin Patras (Grecia).

La propunerea IPS Mitropolit Daniel, astazi Patriarhul BOR, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca in data de 13 octombrie sa se faca pomenirea „Aducerii moastelor Sfantului Apostol Andrei la Iasi”.

Aceasta sărbătoare apare consemnată în calendarul creștin ortodox român cu cruce neagră, din anul 1997.

Sfântul Mucenic Carp a fost episcopul Tiatirei, iar Sfântul Papil a fost diaconul sau. Ei au patimit in locul nasterii lor – cetatea Pergam, in vremea imparatului Decius si a proconsulului Valerius. Au fost legati si târâti de cai, insa, un inger al Domnului le-a vindecat ranile. Agatodor, servitorul lui Carp a marturisit ca si el este crestin si a fost supus si torturii. Au fost legati din nou si tarati de cai.

Sfantul Carp a fost atat de rau batut, incat tot trupul ii era o rana. Cu toate acestea el zambea, marturisind ca face acest lucru pentru ca a vazut cerurile deshise si pe Domnul sezand pe tron, inconjurat de heruvimi si serafimi.

Sfântul Papil, desi era supus chinurilor, a vindecat un orb, minune care i-a facut pe multi sa primeasca credinta in Hristos.

Au fost aruncati la fiare, dar au iesit nevatamati. Apoi au fost pusi intr-un cuptor de foc. In flacari a sarit si Agatonica, sora Sfantului Carp, insa, focul nu s-a atins de ei. Dupa alte chinuri, au fost decapitati cu sabia.

Pe lângă cei trei sfinți, astăzi, 13 octombrie, Biserica pomenește și următoarele nume sfinte:

• – Sfantului Mucenic Florentie;
• – Sfantului Mucenic Dioscor;
• – Sfantului Nichita Patriciu, marturisitorul;
• – Sfantului Mucenic Veniamin, diaconul;
• – Sfantului Mucenic Antigon;

Citiţi şi :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/13/o-istorie-a-zilei-de-13-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.