CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dosar istoric. De ce se studiază la prestigioasa academie militară americană West Point bătălia de la Târgu Frumos ? VIDEO

 

 

 

tancuri

 

 

În luna aprilie 1944 au avut loc o serie de atacuri ale Armatei Roşii în zona Târgu-Frumos, cu scopul de a captura un important sector strategic, în vederea lansării ofensivei de vară asupra România.

Atacurile se pot încadra  în prima ofensivă Iaşi-Chişinău.

 

Forţele germano-române s-au apărat cu succes în decursul lunii aprilie şi mai, în bătălia de la Târgu Frumos fiind distruse  cca.350 de tancuri sovietice.

Timp de decenii, istoria Frontului de Est s-a scris folosindu-se aproape exclusiv documentele sovietice şi lucrările de mari dimensiuni editate la Moscova, „istorii oficiale”, a căror lectură trebuie făcută cu mult spirit critic.

Analize recente, realizate pe măsură ce arhivele germane au ajuns în atenţia specialiştilor, demonstrează că istoriografia sovietică a interpretat într-un mod subiectiv şi tendenţios campaniile militare, trecând sub tăcere eşecurile, diminuând pierderile proprii şi exagerându-le pe cele ale inamicului.

Una dintre aceste bătălii este cea de la Târgu Frumos, din primăvara anului 1944. Aici blindatele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în al doilea front ucrainian.

La 70 de ani distanţă de la încleştarea armatelor germană, română şi sovietică, o bătălie dată în apropiere de oraşul Târgu Frumos suscită însă interesul armatei SUA.

Istoria scrisă în apropierea oraşului Târgu Frumos este predată la Academia Militară „West Point“ de peste Ocean ca studiu de caz, subiectul fiind „disecat“ pe durata a mai multe ore de curs.

„Bătălia de la Târgu Frumos“, derulată în mai multe episoade în lunile aprilie-mai 1944, este dată drept exemplu cum o apărare mobilă poate înfrânge într-o bătălie de blindate.

 

Prima bătălie de la Târgu Frumos este folosită drept studiu de caz în educarea tactică a ofiţerilor din armata SUA, oferind un exemplu pentru cum o apărare mobilă poate învinge într-o bătălie de blindate.

Din documentele găsite în arhive, în 1944 au fost două bătălii numite Bătălia de la Târgu Frumos. Prima bătălie s-a desfășurat în aprilie (6 aprilie-12 aprilie) iar a doua în mai (2-7 mai) 1944 între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice.

În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași-Târgu Frumos-Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944.

Potrivit relatărilor lui Hasso von Manteuffel (unul din cei doi comandanți germani de divizie) și Frido von Senger und Etterlin, forțele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în rândurile Frontului II Ucrainean.

 

Prima bătălie de la Târgu Frumos a constat, de fapt dintr-o serie de încleștări de-a lungul mai multor zile, în timpul cărora forțele  ale Corpului de Blindate German LVI (Panzerkorps), în principal Diviziile Grossdeutschland (Germania Mare) și a 24-a Panzer, au angajat al 16-lea Corp de Tancuri al Armatei Roșii, care ataca dinspre nord.

În ciuda succesului inițial al atacului sovietic, care au reușit să ocupe orașul Târgu Frumos, o serie de contra-atacuri au reușit să distrugă „vârful de lance” al Armatei Roșii înaintea luării ca măsuri defensive adecvate să poată fi aplicate.

Principalul contraatac german a avut loc de-a lungul șoselei Iași-Târgu Frumos, în ziua de 10 aprilie 1944. Tancurile diviziei Grossdeutschland au înaintat spre Târgu Frumos venind dinspre est, pe două coloane (circa 70 blindate). Contraatacul a fost atât de rapid încât sovieticii s-au retras după 48 de ore din Târgu Frumos.

Succesul german a fost favorizat și de faptul că sovieticii au concentrat forțele lor mult spre sudul localității, neașteptându-se la un atac dinspre est. Germanii au reușit în înaintarea lor spre vest să izoleze și apoi să distrugă o parte a unităților sovietice rămase în sudul orașului.

Aviația germană a avut o contribuție extrem de importantă la distrugerea tancurilor sovietice.

S-a remarcat asul aviației germane, Hans-Ulrich Rudel, care a pilotat personal un Junkers Ju 87 dotat cu tun antitanc.

Luptele duse au slăbitatât de mult forțele blindate sovietice încât continuarea atacului în Romania nu mai era posibil.

În trei zile de lupte, trupele germano-române  au oprit Armata Roșie și au distrus peste 350 de tancuri sovietice.

Sursele sovietice fac puține referiri la această bătălie. Istoricul David Glantz a găsit câteva mențiuni ale operațiilor din România din lunile aprilie și mai 1944 în jurnale de divizie.

Sursa principală a sa este istoria Armatei a 2-a de Tancuri Sovietică, unde se află o referire directă la bătălie. Este menționat că, spre sfârșitul lunii martie 1944, corpul de tancuri a fost trimis în sectorul Armatei a 27-a cu misiunea de

atac în direcția Focuri și Podu Iloaiei. În continuare, armata va lovi și va ocupa orașul Iași.

Sunt menționate următoarele unități sovietice participante la ofensivă: Armata a 2-a de Tancuri și Armata a 27-a.

 

A doua bătălie de la Târgu Frumos, din luna mai 1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost, iarăși, respinși.

Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului (unitățile de blindate Großdeutschland și Totenkopf și Divizia 24 Panzer). Infanteria română a avut pierderi grele în această bătălie (lângă Târgu Frumos, Ruginoasa și Pașcani), dar a reușit să reziste.

De-a lungul frontului, Armata a 4-a română, comandată de generalul Mihail Racoviță, a aliniat trei corpuri de armată ce totalizau aproape 12 divizii.

Sectorul Târgu Neamț era apărat de Corpul 1 armată comandat de către generalul Gheorghe Radu și format din circa 5 divizii. Tot aici au luptat Grupurile 103 și 104 munte.

Sectorul Târgu Frumos era apărat de Corpul 5 armată român comandat de către generalul Constantin Niculescu și format din patru divizii situate între Pașcani și Târgu Frumos. Diviziile 1 și 4 române erau dispuse pe linia întărită.

Alte două noi divizii au fost trimise în acoperirea frontului Corpului 5: Divizia 6 la est de Pașcani și Divizia de Gardă la vest de Târgu Frumos (zona Strunga). Sectorul din fața Iașului era comandat de generalul Nicolae Stoenescu și avea 2-3 divizii.

S-a remarcat, de această dată, aviația română care, alături de cea germană, a reușit să distrugă numeroase tancuri.

Dintre așii aviației, au participat la câteva acțiuni pe acest front Constantin Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu, Ioan Milu (ași creditați cu circa 50 de avioane doborâte în Al II-lea Război mondial). În această perioadă aviația română lupta atât contra sovieticilor, cât și a americanilor.

 

 

Consecințe

După bătălia de la Târgu Frumos din aprilie, linia frontului s-a stabilizat, dar sovieticii au continuat atacurile în luna mai, când a avut loc a doua bătălie pentru Târgu Frumos, în care au fost iarăși opriți.

Tot din aceste poziții de lângă Târgu Frumos, sovieticii au lansat Bătălia pentru România (1944) (sau Operațiunea Iași-Chișinău) la sfârșitul lunii august 1944.

După bătăliile de la Târgu Frumos, germanii au fost extrem de solicitati pe frontul din Bielorusia și Polonia și au fost nevoiți să trimită toate blindatele spre acel front. Frontul românesc a rămas fără sprijinul acestor divizii de elită, având în rezervă doar Divizia 1 blindate a generalului Radu Korne.

Divizia 1 va lupta la 20 august 1944 la Scobâlțeni, unde a reușit să oprească pentru numai o zi blindatele sovietice, după care se va retrage spre sud.

Linia frontului a fost împânzită cu mii de mine antiinfanterie și antitanc.

La zeci de ani după război, încă se mai găsesc în Moldova mine și muniții neexplodate.


Sursa: topromani.ro

 Urmări

 

La 20 august 1944, în urma ofensivei de la Scobâlţeni, frontul s-a rupt, sovieticii ocupând ulterior şi Iaşul. Văduviţi de aportul blindatelor germane, dislocate pe frontul din Bielorusia şi Polonia, românii au fost o pradă facilă în calea tancurilor sovietice.

Profesorul Nicolae Ionescu, doctor în istorie şi un bun cunoscător al evenimentului,  consideră bătăliile de la Târgu Frumos drept o dovadă a rezistenţei eroice a Armatei Române.

„Lângă Târgu Frumos, oraş deschis aproape de Valea Siretului, s-a dat dovadă de rezistenţă eroică. Zona fiind situată în coasta Iaşilor, important punct strategic pentru Armata Română, sacrificiul soldaţilor a fost pe măsură.

Să nu uităm că o altă componentă strategică ce trebuia apărată era calea ferată ce lega Paşcaniul de sudul ţării.

Nu în ultimul rând, trebuiau apărate osemintele lui Cuza din Palatul de la Ruginoasa. Foarte multe aspecte ce ţin de patriotism au contribuit la îndârjirea cu care s-au luptat soldaţii români în bătălia pentru Moldova.

Unul dintre aceste simboluri invocate pentru determinarea ostaşilor era protejarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Cuza“, a declarat profesorul Ionescu pentru /www.ziaruldeiasi.ro/stiri/stiati-de-batalia-de-la-targu-frumos.

În perioada premergătoare bătăliilor de la Târgu Frumos, Armata Roşie înaintase în Moldova şi ocupase o mare parte a regiunii de nord a acestei provincii istorice.

La Botoşani chiar a fost constituit (mai ales din militanţi evrei) un aşa zis  „Comitet de conducere autonom” pe 7 aprilie 1944, structură sprijinită de militarii sovietici.

Evenimentul este cunoscut în istoriografie drept „Republica Sovietică Socialistă de la Botoşani“.

De aici, din nordul Moldovei, sovieticii se pregăteau să invadeze restul ţării.

Conform informaţiilor relatate de profesorul Ionescu, rezistenţa Armatei Române şi a celei naziste a respins primele atacuri sovietice şi frontul s-a stabilizat iniţial pe linia Rădăuţi-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamţ-Paşcani-Tg Frumos-Iaşi.

 

23/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În ziua de 16 noiembrie 1918, ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar, a fost proclamată Republica Populară Ungară (Magyar Népköztársaság)

 

 

 

 Foto: Harta României 1919 – 1920

În urmă cu  99 de ani , în ziua de 16 noiembrie 1918, după proclamarea independenţei Ungariei, la 29 octombrie 1918 şi abdicarea regelui Carol al IV-lea, la 13 noiembrie 1918, această ţară a abolit monarhia şi a proclamat Republica Populară Ungară (în limba maghiară Magyar Népköztársaság).

A fost un regim politic republican ce a existat în Ungaria între 16 noiembrie 1918 și 21 martie 1919, sub conducerea lui Mihály Károlyi,  conte de Carei.

 

Ca lider politic, Mihály Károlyi a proclamat şi condus  ca preşedinte prima republică ungară, iar Dénes Berinkey a avut funcţia de prim-ministru al guvernului.

În februarie 1919 s-a hotărât la Paris crearea unei zone neutre între români şi unguri. Acordul celor patru puteri învingătoare a luat numele de Nota Clemenceau. Se crea o zonă neutră în care urmau a se stabili trupele franceze, pentru a împiedica un conflict între români şi unguri. Pentru a-şi asigura participarea armatei ro­mâne la războiul antisovietic din est, aliaţii au fixat noi linii de demarcaţie, mai defavorabile Ungariei decât precedentele, între România, Slovacia şi Ungaria.

Acestea au fost prezentate la 20 martie, sub formă de ultimatum, guvernului Károlyi , care însă a refuzat să semneze, a respins condiţiile Aliaţilor. Neprimind satisfacţie din partea aliaţilor occidentali,  Károlyi şi şi-a dat demisia împreună cu întreg guvernul.

A doua zi, puterea a fost preluată de Partidul Comunist şi Partidul Socialist, care au fuzionat şi au proclamat Republica Sovietică Ungară.
Preşedintele noii republici era socialistul Sándor Garbai, de profesie zidar, puterea reală având-o însă ministrul de externe Béla Kun un apropiat al lui Lenin. Din cei 26 de comi­sari ai poporului, 18 erau evrei. 

 

 

 

Bela Kun la un miting

 

 

Republica Sovietică Ungaria sau Republica Ungară a Sfaturilor, a fost un regim comunist care a existat în Ungaria între 21 martie şi 6 august  1919, acesta fiind primul regim comunist din Europa constituit după Revoluţia din Octombrie din Rusia.

A fost format ca urmare a eşecului guvernului condus de contele Mihály Károlyi de a organiza statul după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar.

Instalat la Budapesta, bolşevismul putea contamina Europa Centrală. Noul guvern ungar a declarat chiar de la instalare că rupe orice legătură cu Puterile Antantei şi întinde o mână fră­ţească Sovietului de la Moscova. Făcea, toto­dată, un apel la muncitorii şi ţăranii din Boemia, România, Serbia şi Croaţia, pe care îi chema la o alianţă mili­tară, „contra boierilor, marilor proprietari funciari şi dinastiilor”. Repu­blica Sfaturilor de la Budapesta complica întreaga situaţie a Europei Centrale. 

Armata română  din Transilvania  a primit, în aceste condiţii, dintr-o dată o altă va­loare…
Într-o comunicare identică, trimisă de miniştrii Franţei şi Angliei la Bucureşti, Saint-Aulaire şi Barclay, se preciza limpede că România a devenit „singura barieră contra mareei în creştere a bolşevismului; învinsă şi contaminată, s-ar termina cu ordinea şi pacea în Orient. Cauza pe care o apără în mo­mentul de faţă nu este numai o cauză românească, ci o cauză europeană”. 

Înainte de a decide o intervenţie (Antanta nu a aprobat imediat o inter­venţie la Budapesta a trupelor române, sârbe şi franceze), Antanta l-a trimis la Buda­pesta pe generalul sud-african Jan Chris­tian Smuts. Guvernul maghiar a respins condiţiile Aliaţilor şi a cerut ca zona neutră să fie fixată pe Mureş, acolo unde o stabilise Convenţia de la Belgrad. 

La 6 aprilie, generalul Franchet d’Esperey a vizitat Bucureştiul. S-a în­tâlnit cu generalul Prezan şi a fost pri­mit de regele Ferdinand, căruia a avut nedelicateţea de a-i propune ca generalii francezi să preia comanda armatelor române pentru o mai bună coordonare a eforturilor militare în estul şi vestul României.

Generalul francez a dus la Bucureşti acordul Franţei la o inter­venţie în forţă contra Budapestei. În acest scop colonelul Ion Antonescu, viitorul conducător al României, s-a dus la Belgrad, pentru a discuta concret o colaborare militară contra Buda­pes­tei. Armata română din Transilvania a fost întărită cu două divizii ale ardelenilor. 

Cea mai slabă verigă din „încercuirea capitalistă” a Ungariei o reprezenta Slo­vacia. La 20 mai, armata ungară a atacat în acea direcţie  şi a obţinut câteva succese. În iunie, a ocupat oraşul Košice şi a ameninţat Bratislava.

În est, trupele un­gare au ajuns la Bardejov, scopul fiind joncţiunea cu unităţile Armatei Roşii din vestul Ucrainei. Generalul Piccione a fost înlocuit de la conducerea armatei ceho­slo­vace cu generalul francez Maurice Pelle, care a pornit contraofensiva. 

La 7 iunie, guvernul Ungariei a primit o telegramă-ultimatum din partea primului ministru francez Clemenceau, în care era somat să înceteze imediat osti­lităţile, sub ameninţarea unei ofensive generale împotriva Ungariei.

Mulţu­mită răspun­sului conciliant dat de Béla Kun, gene­ralul Pelle a oprit contraofensiva, dar a reluat-o câteva zile mai târziu.

La 13 iunie, Aliaţii au decis asupra frontierei definitive dintre Ungaria şi Slovacia. 

Având aproximativ două treimi din Slovacia sub controlul lor, comuniştii au instaurat la 16 iunie 1919 în acest teritoriu Republica Sovietică Slovacă. Această formaţiune statală s-a desfiinţat la 7 iulie, după alungarea armatei ungare (30 iunie-3 iulie) şi revenirea forţelor cehoslovace.

La 24 iunie 1919 a avut loc o lovitură de stat eşuată, organizată de social-democraţi. A fost format un nou guvern comunist, condus de Antal Dov­csák, care a de­clanşat „teroarea roşie”.

Au fost constituite aşa-zise „tribunale revoluţionare” care au ordonat executarea persoanelor suspecte de implicare în lovitura de stat.

Detaşa­mentul comunist „Lenin-fiúk” (Bă­ieţii lui Lenin), condus de József Cser­ny şi compus din 200 de inşi înarmaţi, a jefuit şi terorizat populaţia.

 

Foto: Băieţii lui Lenin, grupele de şoc comuniste

Reorganizată şi întărită, armata ungară a declanşat la 20 iulie atacul împotriva unităţilor române staţionate de-a lungul Tisei.

Atacul a fost pornit în zona de sud (Mindszent–Csongrád) şi în centru (Szolnok), unde s-a şi concentrat lovitura principală. În primele patru zile ale ofensivei, ungurii au obţinut câteva succese. 
Armata română s-a retras organizat, apoi, la 25 iulie, a contraatacat. Avan­sul a fost foarte rapid. La 1 august  a fost ocupat oraşul Mezőkövesd, la 2 august oraşul Cegléd. 
Vizitând dispozitivul de la Tisa, gene­ralul francez Victor Petin aprecia că la acel moment trupele române „pot fi comparate cu cele mai bune trupe care există actualmente în Europa”.

În acel moment, România dispunea de cea mai puternică forţă armată din centrul şi sud-estul Europei şi era un factor foarte important în zonă.

Numărul total al militarilor români antrenaţi în luptă era de 84.000. Aceştia au fost sprijiniţi de 98 de baterii de artilerie.

 

 

Armata lui Bela Kun, invinsă, se retrage demoralizată în debandadă

De teama de a nu fi încercuite, trupele ungare au început retragerea. Aceasta a luat forma unei degringolade generale, în care au fost abandonate chiar şi armele şi muniţiile.

La 3 august întreaga armată ungară era efectiv scoasă din luptă, iar la 4 august capitala Buda­pesta a fost eliberată de forţele române.

 

 

 

 

 

9-Parlamentul-Ungariei-1919-Armata-Romana-la-Budapesta-Foto-Roncea-Ro-Ziaristi-Online-Arhivele-Nationale

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului din Budapesta – august 1919

 

 

Fişier: RomanianCavalryBudapest.png

Foto: Cavalerişti români pe străzile Budapestei

 

 

Regimul comunist ungar a durat doar patru luni, mai exact 133 de zile. Armata română a fost prima armată din istorie care a eliberat un stat de comunism

Bela Kun a evitat capturarea fugind în după-amiaza zilei de 2 august la Viena cu un tren blindat împreună cu colaboratorii săi.

Au fost arestați și ținuți într-un lagăr până în iulie 1920 când a făcut obiectul unui schimb de prizonieri între Austria și Rusia care a permis refugierea unui număr de 415 comuniști unguri.

  S-a format un guvern nou, condus de socialistul Gyula Peidl. La numai 6 zile a fost înlăturat de un alt guvern, condus de István Friedrich.

 

 

 

4 august 1919- prima armată din istorie care a eliberat un stat de comunism

Foto: Marcă poştală din Ungaria în 1919. Supratipar cu inscripţia „Zona de ocupaţie română”. Mărci poştale cu supratipar românesc au circulat şi în Pocuţia (regiune din vestul Ucrainei, ocupată de armata română în perioada mai-august 1919, pentru a facilita intervenţia aliatului polonez în războiul cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale)

 

Retragerea armatei române din Ungaria a început la 4 octombrie 1919. La 18 noiembrie s-a încheiat evacuarea până la Tisa, iar la 30 martie 1920 toate trupele române erau retrase.

La 16 noiembrie 1919, după retragerea trupelor române din capitala Ungariei, amiralul Miklós Horthy, fost comandant al marinei imperiului Aus­tro-Ungar, a preluat puterea la Buda­pesta.

La 1 martie 1920, Adunarea Na­ţio­nală a Ungariei a restabilit Regatul Ungariei ca stat succesor, dar a hotărât să nu-l recheme din exil pe  prinţul Carol al IV-lea şi l-a ales pe Horthy ca regent pe o perioadă nede­terminată. 

Horthy a instituit „teroarea albă” îm­potriva comuniştilor şi evreilor. Bana­tul, ocupat de trupe franceze şi sârbe, a fost împărţit între România, Serbia şi Un­garia (august 1919), ca urmare a hotărârii Conferinţei de Pace.

La 4 iunie 1920, a fost semnat Tratatul de la Trianon, care a stabilit graniţele Ungariei, în vigoare şi astăzi.

În 1924 a avut loc o modificare minoră a frontierei, România primind Jimbolia, iar Serbia Modoşul.

 

  Războiului româno-ungar din anul 1919 nu i-au fost acordate nici măcar câteva rânduri în manualele şcolare alternative de istorie a românilor…

Este greu de înţeles cum se poate studia participarea României la Primul Război Mondial, dacă lipseşte perioada dintre momentul reintrării în război (10 noiembrie 1918) şi tratatele de la Paris.

Formarea statului naţional unitar nu s-a datorat numai contextului internaţional favorabil, ci mai ales sângelui vărsat de vitejii noştri soldaţi şi sacrificiilor făcute de înregul popor român.

Oare de ce îi sunt ascunse cu atâta încăpăţânare tinerei generaţii, şi nu de azi de ieri,  faptele de eroism de care au dat dovadă românii în lupta dusă în 1919 pentru nimicirea regimului bolşevic din Ungaria şi pentru reîntregirea Patriei ?


 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

 

http://www.rador.ro/2017/11/16/calendarul-evenimentelor-16-noiembrie-selectiuni-3/

http://www.gazetademaramures.ro/scurta-istorie-a-republicii-sovietice-ungaria-18934

16/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

In 1919 Armata Română a cucerit jumatate din Ungaria. VIDEO

la 21 martie 1919, comuniştii lui Béla Kun preiau puterea în Ungaria.

Se  instaurează teroarea bolşevică, un regim de opresiune care va dura 133 de zile, pană cand acesta va fi anihilat de Armata Română.

 

 

 

 

 Republica Sovietică Ungaria a fost prima guvernare comunistă formată în Europa, după Revoluția din Octombrie din Rusia.

Imediat dupa ce au acaparat puterea, comunistii lui Béla Kun au atacat  Cehoslovacia si Romania.

Pe  20 mai 1919, armata bolşevică a Ungariei reuşise să ocupe întreaga Slovacie.

 

 

 

Trupele Ungariei sovietice ocupa  Kassa / Košice, in Slovacia de est.

 

Următoarele atacuri ale comunistilor maghiari s-au concentrat impotriva Romaniei, conform planurilor lui Lenin, care le promisese  ajutor armat si care  preconiza declanşarea la scară europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti, in sprijinul Ungariei bolşevice.

 

 

 

Foto: Armata „muncitoreasca” maghiara

In noaptea de 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat armata româna, reuşind sa o respingă până la Oradea.

A avut loc o contraofensivă româneasca fulgerătoare şi, dupa şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta.

 

 

 

Armata lui Bela Kun, invinsa, se retrage demoralizata

 

 

Primele subunităţi ale armatei române care au intrat în Budapesta, au fost trei escadroane ale Brigăzii 4 Roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

 

 

File:1922 - Generalul Gheorghe Rusescu.PNG

Gheorghe Rusescu – un ofiter erou al armatei române

(foto:commons.wikimedia.org)

La bariera de est a oraşului, în seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţială, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie de notabilitati maghiare, care i-au solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie poziţionate în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş.

Pe timpul nopţii, efectivele sale au fost incartiruite în cazarma „Arhiducele Josef”.

Istoriografia a consemnat insa data eliberării Budapestei de bolşevism ca fiind 4 august 1919, ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea trupelor române în capitala Ungariei.

 

 

 

 

9-Parlamentul-Ungariei-1919-Armata-Romana-la-Budapesta-Foto-Roncea-Ro-Ziaristi-Online-Arhivele-Nationale

 

Foto: Trupele romane in fata Parlamentului din Budapesta

 

 Béla Kun a fugit din Ungaria, in Rusia sovietica,iar regimul sau comunist terorist s-a prabusit.

 

 

 

General Gheorghe Mărdărescu

 

 

 

 

La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. La 16 noiembrie 1919, amiralul Horthy a intrat în Budapesta si a preluat conducerea tarii.

Animatia de mai jos ne arata inaintarea armatei romane si pierderile teritoriale ale Ungariei in vara anului 1919. 

Romania a cucerit peste jumatate din teritoriul actual al Ungariei.

Ungurii daca ar fi fost  in situatia noastra, nu s-ar fi retras nici daca le dadeai foc la mustati !

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/19/o-istorie-mai-putin-cunoscuta-razboiul-romano-ungar-de-la-1919/

Surse: Glasul.info; http://www.art-emis.ro

 

 

VIDEO : Razboiul romano – maghiar din 1919

 

 

 

 

21/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: