ORIGINILE REVIZIONISMULUI UNGARIEI

Foto: Nostalgic, actualul premier maghiar Viktor Orban apare în timp ce îi arăta premierului Poloniei harta Ungariei Mari, cu Transilvania inclusă în ea.

În https://ziarulnatiunea.ro., prof.univ.dr. Corvin Lupu scrie că la data de 18 octombrie 1918, în timp ce în Parlamentul de la Budapesta se discuta strategia pe care Ungaria urma să o adopte în apropierea sfârșitului primului război mondial, deputatul român Alexandru Vaida-Voevod a luat cuvântul în numele poporului român din Transilvania, afirmând cu tărie că românii nu recunosc dreptul ungurilor de a negocia apropiata viitoare pace în numele lor.

Atmosfera din parlamentul maghiar în care vorbea Alexandru Vaida Voevod era deosebit de ostilă românilor. Vacarmul era îngrozitor. Ungurii se comportau de parcă ar fi vrut să-l mănânce pe deputatul românilor. Alexandru Vaida-Voevod, cu toate că era efectiv în pericol de moarte, a afirmat cu tărie că: „După suferințe și lupte de veacuri, națiunea română din monarhia austro-ungară își așteaptă și pretinde confirmarea drepturilor sale inalienabile și imprescriptibile la o viață națională integrală”.

Alexandru Vaida-Voevod exprima în puține cuvinte faptul că poporul român din Transilvania se descătușase și proclama cu tărie dorința de a duce o viață independentă, alături de frații săi din celelalte provincii românești, într-un stat unitar.

Gravitatea frământărilor ungurilor, datorate înfrângerii și perspectivei pierderii controlului asupra slovacilor, sârbo-croaților și mai ales asupra românilor a făcut ca la doar câteva zile, după ce în același parlament din Budapesta prim-ministrul Ungariei, Istvan Tisza, a declarat că Ungaria a pierdut războiul, el a fost asasinat. Conducătorii românilor din Transilvania, ca și guvernanții României aflați la Iași, se așteptau ca ungurii, obișnuiți de secole întregi să-i domine pe români și să stăpânească bogata Transilvanie, să nu se împace cu gândul pierderii stăpânirii.

În octombrie 1918 a izbucnit revoluția în Ungaria. Societatea maghiară era scindată, dar toate grupările doreau să continue stăpânirea asupra Transilvaniei. Nici o grupare ungurească nu propunea și nu accepta libertate națională pentru români.

Prima reacție a ungurilor, încă din luna octombrie 1918, când era evident că românii vor libertate națională și unitate națională, a fost aceea de furie năprasnică și de recurgere la măceluri groaznice săvârșite de gărzile ungurești asupra românilor din Transilvania. Toată iarna 1918-1919 au avut loc execuții în masă ale ungurilor împotriva românilor.

Istoricul Constantin Kirițescu, autorul valoroasei monumentale lucrări Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919), scria: „Românii însă n-au ucis; nici o picătură de sânge n-a mânjit mâinile românilor. În cele 300 de omoruri săvârșite în județul Arad, din noiembrie 1918 până în februarie 1919, toate victimele au fost români, uciși de unguri; un singur ungur a fost ucis, și acela de un gardist tot ungur!” Era doar un exemplu, dintr-un singur loc.

La nivelul elitelor românești, ca și la cel al românilor de rând s-a cristalizat ideea că raporturile cu ungurii nu pot fi reglate decât cu sabia! Consiliul Național Român din Transilvania a trimis delegați la Iași să ceară ajutor militar din partea regelui Ferdinand și a guvernului român. Răspunsul a fost prompt, în ciuda unor greutăți enorme ale armatei române. Trupele române au intrat în Transilvania în 16 noiembrie 1918 și au asigurat protecție românilor ardeleni.

Foto: Bolșevicul Bela Kun, un apropiat al lui Lenin

Pe parcursul lunilor următoare încheierii războiului, cu sprijin iudeo-bolșevic masiv din Rusia Sovietică, Bela Kun (nume real Cohen, ulterior Kohn, ulterior Kun) și Partidul Comunist pe care l-a creat el, au ajuns în fruntea Ungariei. La 16 aprilie 1919, după repetate acțiuni provocatoare efectuate de bolșevicii maghiari în Transilvania, Ungaria a declarat război României.

Armatele române, conduse de generalul Constantin Prezan și de alți generali valoroși ca George Mărdărescu și Traian Moșoiu, au fost trimise împotriva trupelor ungurești, a căror unitate de elită era divizia secuiască din Ardeal. Această unitate a fost încercuită de români, înfrântă și izolată de restul trupelor ungurești.

Foto: Trupele maghiare înfrânte și demoralizate se predau în masă sau se retrag în debandadă.

După confruntări militare, frământări politice și adversități din partea unor generali ai trupelor franceze care-i sprijineau pe unguri, la 21 iulie 1919 armata română controla întregul teritoriu care-i fusese recunoscut de Conferința de Pace de la Paris.

O importantă victorie a obținut armata română în luptele grele desfășurate de-a lungul râului Tisa, când ungurii au fost dezorganizați și alungați în dreapta râului. Consiliul Suprem Aliat de la Paris a cerut românilor să se oprească pe aliniamentul râului Tisa.

Conducerea României și comandamentul militar român și-au dat seama că oprirea înaintării ar permite ungurilor să se refacă și să-și reia atacul asupra teritoriilor românești. În ziua de 29 iulie, comandamentul român a ordonat trecerea Tisei și mărșăluirea către Budapesta, pentru înfrângerea definitivă a ungurilor.

Trecerea armatei române peste podul de peste Tisa, construit cu rapiditate de geniștii români, s-a făcut sub privirile umede de emoție ale regilor Ferdinand și Maria de România și ale prim-ministrului Ionel I.C. Brătianu.

Foto: Budapesta cucerită de Armata Română (Trupe române în fața Parlamentului din Budapesta)

La 4 august armata română a ocupat capitala Ungariei, mărșăluind în pas de paradă pe bulevardele Budapestei, în sunetele fanfarei militare și sub privirile mulțimilor îngrozite degeaba de pe trotuare.

Defilarea armatei române a fost primită de generalul Constantin Prezan, marele ei comandant, care avea să fie înaintat la gradul de mareșal. Populația Budapestei era îngrozită degeaba pentru că românii i-au cruțat pe unguri și s-au purtat mai mult decât omenos.

Armata română a luat mii de prizonieri, i-a dezarmat, de fapt a dezarmat întreaga Ungarie și a confiscat patru trenuri de alimente ale armatei ungare. Populația Budapestei de peste un milion și jumătate de oameni trăia în lipsuri foarte mari, era înfometată. Se ajunsese ca singura hrană a orașului să fie formată din dovleci. Cu alimentele confiscate de la armata ungară, românii au hrănit populația Budapestei.

Sunt elocvente fotografiile cu bucătăriile de campanie ale armatei române în jurul cărora se înșiruiau locuitorii Budapestei cu farfuriile în mână ca să-și primească hrana. În cazărmile din Budapesta, unde a fost încartiruită armata română, zilnic, erau primiți copiii săraci din Budapesta care mâncau din străchinile soldaților români. De asemenea, veneau și comeseni neinvitați, care erau și ei primiți. La porțile cazărmilor și în diferite alte centre din oraș se distribuia pâine și alimente calde populației ungurești.

În Ungaria autoritățile militare române i-au ocrotit pe evrei, întrucât ungurii au dorit să se răzbune pentru că evreii îi susținuseră pe bolșevicii lui Bela Kun. Ocrotirea românească a salvat evreimea din Ungaria de răzbunări, crime și alungare.

Armata română a capturat toate resturile diviziilor armatei ungare și a curățat Ungaria de bandele de soldați unguri care cutreierau țara fără nici o conducere săvârșind fapte reprobabile, a ocupat toate centrele industriale, toate fabricile de armament și toate depozitele de muniții.

În zona Lacului Balaton, pe o anumită suprafață, românii au permis ungurilor anti-bolșevici, sub conducerea amiralului Miklos Horty (foto), să-și refacă armata pentru momentul în care românii se vor retrage și s-a prevenit în acest fel revenirea iudeo-bolșevicilor la putere.

La retragerea armatei române, armamentul confiscat de români avea să fie încredințat lui Miklos Horty.

În acest fel, România a decis regimul politic care se va instaura în Ungaria pentru un sfert de veac. „Recunoștința” ungurilor se va vedea în perioada următoare Diktatului de la Viena (1940), când autoritățile ungurești ale lui Miklos Horty vor comite masacre asupra românilor, culminând cu îngrozitoarele crime de la Ip și Trăznea.

Același Horty al cărui regim a ucis români, evrei, sârbi și slovaci nevinovați are statuie în centrul Budapestei euro-atlantice, în timp ce legi aspre, nedrepte și vădit anti-românești nu permit în nici un fel vreun elogiu, portret, nume de stradă, nume de organizație, bust, evocare laudativă sau orice altceva în memoria mareșalului Ion Antonescu, dezrobitor al Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. 

De la soldați la generali și la mareșalul Constantin Prezan, armata română s-a dovedit la înălțime și datorită ei s-a putut împlini și apăra realizarea uriașă a înfăptuirii României Mari și a înfrângerii dușmanului secular de la Apus.

În noiembrie 1919, în urma insistențelor Consiliului Suprem Aliat de la Paris, armata română s-a retras din Ungaria, până la noul aliniament stabilit de Conferința Păcii și recunoscut de România.

Pe teritoriul Ungariei, între acest aliniament și Tisa au rămas 200.000 de etnici români care aveau să fie maghiarizați în deceniile viitoare, astăzi mai existând o mică minoritate românească și ea parțial maghiarizată.

La 4 august 1919, Armata Regală Română cucerea Budapesta și lichida Republica Sovietică Ungară, eliberând Ungaria de comunism

Harta Europei centrale la 4 august 1919

Războiul româno-ungar din 1919 (13 noiembrie 1918 – 3 August 1919) – Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria.

În contextul în care la finele Primului Război Mondial, operațiunile militare se încheiaseră în noiembrie 1918, provinciile românești Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră rând pe rând cu țara-mamă, România.

Situația nu era însă deloc ușoară. Atât Rusia sovietică a lui Lenin cât și Republica Sovietică Ungară – condusă de guvernul bolșevic reprezentat de Bela Kun – refuzau recunoașterea României Mari și planificau operațiuni militare împotriva țării.

Dacă pe de o parte Rusia era scufundată într-un război civil între trupele comuniste și cele fidele vechii administrații țariste, fapt ce a împiedicat o ofensivă militară asupra României, Republica Sovietică Ungară condusă de Bela Kun a atacat Armata Regală Română în primăvara anului 1919.

Desigur, Lenin îi transmitea lui Bela Kun că Armata Roșie avea să ofere sprijin trupelor bolșevice maghiare prin Basarabia, Bucovina și Galiția.

La finalul războiului româno-ungar de la 1919 la 4 august 1919, ora 18:00, armata română ocupă fără niciun ajutor militar aliat Budapesta, capitala Ungariei.

Foto. Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Aceasta operatiune a fost condusa de generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul aflat in fruntea trupelor din Transilvania începînd din 12 aprilie 1919.

A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerînd războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui.

Primii militari români care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

În seara zilei de 3 august, la bariera de est a Budapestei, forţele române au fost întâmpinate pe o ploaie torenţială de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie puse în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş.

Cu toate acestea, istoriografia a consemnat ca dată a eliberării Budapestei de bolşevism ziua de 4 august 1919, ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea trupelor române în capitala Ungariei…

Dar fără îndoială cel mai cunoscut episod al ocupației române rămâne celebra opincă românească atârnată deasupra Parlamentului Ungariei de către un soldat român, în semn de răzbunare simbolică pentru ocuparea Bucureștiului în 1916 de către Puterile Centrale.

Însă mai mult decât orice, opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, atârnată în 1919, simbolizează victoria României Regale în războiul pentru întregire națională și eliberarea Transilvaniei.a

Ocuparea Ungariei și alungarea comuniștilor de la putere a presupus numeroase și dureroase jertfe suferite de Armata Română. De la începutul ostilităților, în martie 1919, și până la sfârșitul lor, în august 1919, pierderile suferite de Armata Română s-au ridicat la 188 de ofițeri și 11.478 de soldați, dintre care 69 de ofițeri și 3.556 de soldați au făcut supremul sacrificiu pe câmpul de luptă.

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului din Budapesta – august 1919

După ce a restabilit ordinea, la 14 noiembrie 1919 Armata Română a început pe etape retragerea din Ungaria, ocupația fiind încheiată la începutul anului 1920.

Meritul armatei române a fost imens, ţinînd cont și de faptul că în această acţiune militară a România a acţionat singură, fără sprijinul aliaţilor.

Atît trupele franco-sîrbe din sud, cît şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai tîrziu şi fără lupte, doar ocupînd zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară fusese zdrobită de cea română.

Coroborată cu victoria Poloniei împotriva Armatei Roșii în 1920, lichidarea regimului comunist ungar a amânat timp de două decenii instaurarea bolșevismului în Europa Centrală și de Est.

Victoria românească apare cu atît mai importantă,cu cît România ducea în acea perioadă un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercînd să răscoale populaţia şi să tîrască teritoriul dintre Prut şi Nistru în “marea familie sovietică“, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.

La data de 4 iunie 1920, Ungaria a semnat Tratatul de pace de la Trianon, socotit de maghiari un Diktat.

Într-adevăr, Ungaria s-a considerat după semnarea Tratatului de la Trianon nedreptăţită de prevederile acestuia, iar în următorii ani, şi chiar şi în prezent, independent de regimul politic aflat la conducerea acesteia a căutat să modifice frontierele în detrimentul vecinilor, visând la ceea ce fusese cândva „Ungaria Mare”.

Totuşi, pe 4 iunie 1920, după aproape patru secole de la dezastrul de la Mohacs, Ungaria redevenea independentă şi, pentru prima dată în istorie, devenea un stat naţional, dar, atunci când condiţiile politice internaţionale au fost prielnice, Ungaria nu a ezitat chiar să încerce revizuirea prevederilor Tratatului de la Trianon.

Astfel în anii 1938 – 1941, Ungaria a anexat sudul Slovaciei – în 1938, Ucraina Subcarpatică – în 1939, nordul Transilvaniei în 1940 precum şi mai multe teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia – în 1941.

Cu toate acestea, frontierele Ungariei prevăzute în actul semnat la Trianon au fost restabilite în 10 februarie 1947, după încheierea Tratatului de Pace de la Paris, între Puterile Aliate și Ungaria.

Surse:

https://www.defenseromania.ro;

https://timpul.md.

„Băieții lui Lenin”, Bela Kun și Republica Sovietică Ungară

Republica Sovietica Ungară – a doua țară bolșevică din istorie, după Rusia lui Lenin

La sfârșitul primului Razboi Mondial, trei mari imperii – Imperiul Rus, Austro-Ungar si German – s-au prabusit.
In absența unei autoritati cât de cât credibilă, haosul si confuzia politica si sociala au cuprins o buna parte din Europa Centrala si de Est. Haosul si confuzia au permis ca, la Budapesta, sa apara o Republica Sovietica Ungara, care a functionat vreo patru luni si jumatate. Mai exact, intre 21 martie si 6 august 1919. In total, 133 de zile.
In acest foarte scurt interval, in Ungaria s-a instalat un regim care a proclamat oficial „Teroarea Rosie”, avand „vârful de lance” în gruparea paramilitara „Baietii lui Lenin”, scrie Vladimir ALEXE în  http://www.ziua.ro/.
Simbolul „Terorii Rosii” din Ungaria sovietica a fost, fără îndoială, liderul Bela Kun.

Ascensiunea la puterea lui Bela Kun.

Foto: Bela Kun la un miting

Nascut Bela Kohn, la Cehul Silvaniei (Romania), la 20 februarie 1886, Bela Kun (foto sus) si-a maghiarizat numele in 1906 devenind din Kohn – Kun. Tatal lui evreu, era un notar evreu din Cehul Silvaniei, iar mama o protestanta practicantă.

Inainte de Primul Razboi Mondial, Bela Kun s-a lansat in ziaristică la Cluj. Simpatiza cu Partidul Social Democratic Ungar din acest oras.A lucrat o vreme pentru „Consiliul de Asigurari Sociale” din Cluj, unde insa a fost acuzat pentru delapidare de fonduri.

Se bucura de o proasta reputatie si a fost implicat in mai multe dueluri. In mai 1913, Bela Kun se insoara cu Iren Gal, o profesoara de muzica de conditie burgheza. Poetul Ady Endre este cel care l-a introdus pe Bela Kun in mediul intelectual de stânga de la Budapesta.

A fost mobilizat in armata austro-ungară pe frontul de Est și n 1916 cade prizonier la rusi.

Este expediat intr-un lagar de prizonieri de razboi din Ural, unde il cunoaste pe Imre Nagy. In 1917, Bela Kun si alti prizonieri austro-ungari – printre care si Imre Nagy – se convertesc la bolsevism. Invata limba rusa si sunt integrati in cadrul „Armatei Rosii”.

In martie 1918, la Moscova, Bela Kun formeaza „Grupul Ungar” al Partidului Bolsevic Rus, care va fi predecesorul Partidului Comunist Ungar. Il cunoaste pe Lenin, dar Bela Kun (impreuna cu Matyas Rakosi) se apropie mai mult de Grigori Zinoviev (Apelbaum) si Karl Radek (Sobelson).Pragmatismului proverbial al lui Lenin, Kun ii opusese ideea unei „ofensive revolutionare prin toate mijloace”.

Ceea ce il facea pe Bela Kun mai radical chiar decat Lenin. De altfel, Lenin i-a numit pe acesti bolsevici extremisti „kuneristi”. Iar curentul de practici violente „kunerism”. In acest timp, Bela Kun facea planuri pentru a „exporta” revolutia bolsevica din Rusia in Ungaria.

Nucleul viitorului Partid Comunist Ungar a fost alcatuit de Bela Kun pe 4 noiembrie 1918, intr-un hotel din Moscova. Comitetul Central ii cuprindea pe fostii prizonieri austro-ungari, trecuti de partea bolsevicilor, printre care si pe Imre Nagy.

In aceeasi luna, Bela Kun si Comitetul Central (impreuna cu cateva sute de militari din „Armata Rosie”) s-au infiltrat in Ungaria, finantati de bolsevicii rusi, si au inceput recrutarile: fosti soldati (ajunsi someri), tineri intelectuali de stanga si minoritati etnice.

Pana in februarie 1919, Bela Kun inregistrase deja intre 30.000 si 40.000 de membri.Situatia economica si sociala din Ungaria dupa razboi devenise de-a dreptul dezastruoasa. Infrangerea de pe front, urmata de destramarea Imperiului Austro-Ungar, inflatia galopanta, somajul de proportii, foametea, frigul, haosul si lipsa oricarei autoritati adusesera populatia la disperare.

Revolutia Aster si revolutia lui Bela KunIn octombrie 1918, in Ungaria a avut loc „Revolutia Aster”, care a adus insa la putere o coalitie subreda. Contele Mihaly Karolyi a incercat zadarnic sa coaguleze cu aliatii social-democrati o anumita autoritate in Ungaria. Bela Kun si camarazii sai bolsevici l-au atacat insa imediat.

Bun orator, Bela Kun a inceput o campanie de manifestatii deosebit de agresive, sustinute de cotidianul „Stirile Rosii”. In urmatoarele cateva luni, comunistii au devenit tot mai populari datorita promisiunilor facute populatiei. In primul rand, promisiunea de a face Ungaria Mare.
Pe 20 februarie 1919, o manifestatie violenta a comunistilor asupra principalului cotidian social-democrat „Cuvantul Poporului” s-a terminat cu uciderea a patru politisti. Arestat, Bela Kun a fost batut de un politist chiar in fata catorva ziaristi.

Ziarul a fost interzis si s-au sechestrat toate sediile Partidului Comunist, ceea ce a sporit simpatia ungurilor fata de bolsevici. Aceasta simpatie generala a determinat, in cele din urma, guvernul sa redeschida la 1 martie 1919ziarul „Stirile Rosii”, care a reinceput să publice.

Pe 20 martie, Presedintele Karolyi a anuntat demisia guvernului condus de Denes Berinkey si a cerut social-democratilor sa formeze un nou guvern.

Acestia au inceput tratativele cu comunistii, aflati in acel moment in inchisoare. In urma tratativelor, cele doua partide au fuzionat sub denumirea de „Partidul Socialist Ungar”.

Presedintele Karolyi, un anticomunist declarat, nu a fost insa informat de fuziune. Astfel ca s-a pomenit in fața cu un partid socialist dominat de comuniști.

Pe 21 martie 1919, presedintele Karolyi demisioneaza, iar Bela Kun anunța noua forma de guvernare a statului: Republica Sovietica Ungaria.

A fost al doilea stat bolsevic dupa Rusia, aparut in Europa. Coabitarea kuneristilor cu social-democratii a durat doar pana la 24 iunie 1919, cand Bela Kun si ai lui au preluat integral puterea si i-au eliminat pe social-democrati de la guvernare.

Teroarea Roșie maghiara:”Băieții lui Lenin”

Pe plan intern, guvernarea bolsevica din Ungaria a introdus, din primele momente, „Teroarea Rosie” – copie fidela a celei din Rusia, dintre 2 septembrie si sfarsitul lui octombrie 1918 – predicata de cei doi ideologi ai bolsevismului maghiar, George Lukacs si Tibor Szamuely, cei care sustineau necesitatea „terorii revolutionare”.

La 20 aprilie 1919, Tibor Szamuely, de pilda, afirma intr-un discurs tinut la Gyor:

„Acum, puterea este in mâinile noastre. Cine vrea restaurarea vechiului regim trebuie spanzurat imediat. Acestia trebuie sa atarne imediat in streang. Victoria proletariatului din Ungaria a facut destule victime printre noi. Asa ca acum este nevoie sa varsam sangele dusmanilor nostri.

Nu trebuie sa ne ferim sa le varsam sângele. Sangele este ca oțelul: intareste sufletul si proletariatul! Sa curga, asadar, cât mai mult sange. Vom extermina toata burghezia dacă va fi cazul”.

In aceasta atmosfera este creat de Jozsef Cserny (foto jos), grupul paramilitar „Băieții lui Lenin”.

Acest grup cuprindea circa 200 de tineri, care initial asigurau garda personala a lui Tibor Szamuely, Comisar pentru Afacerile Militare.

Restul erau infractori de drept comun. Imbrăcati in haine de piele neagra, „Baietii lui Lenin” constituiau varful de lance al „Terorii Rosii”, dezlantuita de kuneristi.

Foto: Băieții lui Lenin

Numeroase atrocitati, arestari si executii pe loc, trenuri-spanzuratoare au fost inregistrate in cele patru luni cat a functionat regimul Republicii Ungaria (Bodo Bela: „Paramilitary Violence in Hungary After the First World War”, East European Quarterly, vol. 38, 2004).”Baietii lui Lenin” apareau in autocamioane, peste tot in Ungaria, unde se semnala cel mai mic semn de opoziție la regimul bolsevic de la Budapesta.

Ei atacau ceremoniile religioase cu grenade si focuri de mitraliere. Executau victimele pe loc,fără judecata. Formau asa-numite „patrule de rechizitie”, care jefuiau casele oamenilor.

Potrivit unui raport din 1922 al avocatului Albert Vary, „Baietii lui Lenin” au facut in 133 de zile ale regimului Bela Kun, 590 de victime, ucise prin executii sumare, fără proces.

Personal, Tibor Szamuely – prizonier austro-ungar la rusi, convertit la bolsevism impreuna cu Bela Kun, intrat in Armata Rosie, devenit apoi Comisar pentru Afacerile Militare in guvernul bolsevic de la Budapesta – era unul dintre cei care pledau pentru utilizarea masurilor de violenta extrema, in cadrul „Terorii Rosii”.

Cu mana lui, Tibor Szamuely a ucis si torturat zeci de unguri, cu un sadism greu de imaginat. Modelul „Terorii Rosii” a fost imprumutat de la bolsevicii rusi, unde a devenit oficial la 2 septembrie 1918.

Atunci cand Lenin a recomandat „Teroarea Rosie”,, el a avut in vedere perioada 1792-1794 din ceea ce se considera „Revolutia franceză”.
O lovitura de stat a lui „Ordo Iluminati” („Ordinul Iluminatilor”, pregatita inca din 1782, prin Congresul de la Wiesbaden. Intre 1792 si 1794, perioada „Marii Terori” din Franta – care a facut aproape un milion de victime, executate sumar, din randul artistocratiei, preotilor catolici, functionarilor, regalistilor, militarilor etc. – a avut ultimele 6 luni, pana la 28 iulie 1794 (cand au fost ghilotinati Robespierre si Saint Just, simbolurile „Marii Terori”), denumita „Teroarea Rosie”.

„Revolutionarii” se confruntau in exterior cu razboaie contra Austriei si Prusiei – mai tarziu s-au adaugat Marea Britanie si Spania – iar pe plan intern cu mari rascolae taranesti. „Marea Teroare” din Franta a fost singurul mijloc prin care „revolutionarii” (Ordo Iluminati) s-au putut mentine la putere.

In 1918, firava putere bolsevica, instalata la Petrograd cu un an inainte, se confrunta si ea cu mari greve, care paralizau economia, cu rascoale taranesti si cu armatele albe (protariste), care afluiau spre Petrograd din cele 4 puncte cardinale.

In plus, interventia externa punea o presiune in plus asupra fortelor, mult mai slabe, ale lui Lenin si Trotki. In 1918, puterea bolsevicilor se clatina de la o zi la alta.
Asa ca Lenin a apelat la mijloacele „Terorii Rosii” doar pentru a-i putea mentine la putere pe bolsevici.Chestiunea este aprig disputata, insa, de istorici.

Robert Conquest in „Reflections on a Ravaged Century” (2000), la pag. 98, scrie ca „teroarea fara precedent era motivata ideologic de incercarea de a transforma societatea, masiv si rapid, contra circumstantelor naturale”.
Richard Pipes, dimpotriva, sustine in „Communism: A History” (2001), pag 39, ca „Teroarea Rosie” este intrinseca oricarui regim comunist.
In biografia consacrata lui Stalin, Edvard Radzinsky aminteste la pag. 152-155, de o nota scrisa de Iosif Vissarionovici pe o lucrare a lui Karl Marx: „Teroarea este cel mai rapid mod de a fauri o noua societate”.

Cand au venit la putere, Bela Kun si kuneristii nu erau amenintati de nimeni. Dimpotriva. Datorita promisiunilor, comunistii unguri se bucurau chiar de popularitate. „Teroarea Rosie” din Ungaria a fost, asadar, absolut gratuita.

O violență fara rost, excesiva.
Practicantii acestui gen de violenta gratuita au fost denumiti de Lenin kuneristi.
Pe langa „Teroarea Rosie” („Baietii lui Lenin”) si „tribunalele revolutionare”, regimul Bela Kun a adoptat o serie de masuri care au creat nemultumirea populatiei si a redus drastic sprijinul pentru puterea bolsevica.
Altfel, guvernul bolsevic de la Budapesta a decretat nationalizarea intregii industrii, a intreprinderilor comerciale, a magazinelor, profesiilor liberale, transportului, bancilor, sanatatii si invatamantului, institutiilor culturale.
A anulat dreptul la proprietate asupra locuintelor, a rechizitionat toate palatele, vilele si casele de odihna, a abolit titlurile artistocratice si toate privilegiile, a separat biserica catolica de stat si a cenzurat sever libertatea de exprimare.
Desi Lenin l-a sfatuit pe Bela Kun sa imparta pamant taranilor, acesta a trecut direct la faza rechizitionarilor moșiilor si transformarii lor in kolhozuri.
Se stie ca primele masuri luate de Lenin, dupa instalarea puterii bolsevice in Rusia, au fost emiterea „Decretului asupra Pacii” (prin care Rusia se retragea unilateral din razboi si aducea acasa, de pe front, milioane de rusi) si „Decretul asupra Pamantului” (prin care acestia erau improprietariti).
Aceste doua decrete, semnate rapid de Lenin, au permis supravietuirea firavei puteri bolsevice din Rusia.

Punctul crucial al guvernarii Bela Kun au fost însa aventurile militare din Slovacia și Transilvania (România), care au grăbit prăbușirea regimului instaurat de bolșevici în Ungaria.