CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O PAGINĂ DE ISTORIE: Sfârşitul Războiului Crimeii, semnarea Tratatului de pace de la Paris și destinul Principatelor Române

Tratatul de la Paris (13/25 februarie - 18/30 martie 1856)

FRAGMENT DE ISTORIE: Semnarea Tratatului de pace de la Paris, sfârşitul Războiului Crimeii

Războiul Crimeii (1853-1856) a fost, la nivel continental, expresia confruntării între Rusia şi puterile europene, pe fondul juxtapunerii presiunii ruseşti asupra multiplelor interese europene, cu preponderenţă asupra Turciei, ceea ce avea să ameninţe indirect obiectivele comerciale şi strategice ale Marii Britanii în Orientul Mijlociu şi în India.

Franţa, folosind declanşarea războiului ca pe o oportunitate, a ţintit să sedimenteze alianţa cu Marea Britanie şi să îşi refacă prestigiul de putere militară, potrivit site-ului http://www.history.com.

Denumit generic Războiul Crimeii, conflictul a fost purtat în mai multe zone, având un teatru extins de operaţiuni – Marea Neagră, Marea Baltică, Caucaz, Marea Arctică şi Pacific. Germenii conflictului s-au manifestat, iniţial, în Balcani şi în Imperiul Otoman, trupele armate ale ţarului Nicolae I ocupând Principatele Române, aflate sub suzeranitate otomană, şi au impus administrarea acestora sub comanda unui general rus.

Rusia ţintea accesul la strâmtorile Bosfor şi Dardanele, obţinerea unei zone de influenţă în defavoarea Imperiului Otoman şi prioritate în consolidarea drepturilor şi privilegiilor aşezămintelor religioase de la locurile sfinte faţă de zonele de cult catolice, cerute de Franţa.

Colaborarea militară anglo-franco-turcă s-a consfinţit prin semnarea unei alianţe, în februarie 1854. Confruntările armate, declanşate în octombrie 1853, au evidenţiat aspecte similare unui conflict continental, printre care înverşunarea cu care s-au desfăşurat şi numărul victimelor înregistrate.

Războiul Crimeii a fost primul conflict în care corespondenţi de război şi fotoreporteri au relatat desfăşurarea ostilităţilor. Prin prisma tehnologiilor folosite şi a modalităţilor logistice de transfer a trupelor, respectiv pe calea ferată, avea să fie considerat drept un conflict modern, o parte dintre aspectele privind desfăşurarea sa urmând să fie regăsite în războaiele secolului următor, potrivit www.history.com şi http://www.historic-uk.com. La 27 august 1855, prin căderea Sevastopolului, Rusia a cerut încheierea conflictului, iar împăratul Napoleon al III-lea al Franţei a avansat necesitatea organizării unei conferinţe internaţionale prin care statul francez să îşi întărească prestigiul internaţional şi împăratul francez, pe al dinastiei din care făcea parte.

La 13/25 februarie 1856 au început, la Paris, lucrările Congresului de Pace, ale cărui lucrări aveau să consemneze înfrângerea oficială a Rusiei, care pierdea influenţa asupra Principatelor Române şi asupra aşezămintelor şi comunităţilor ortodoxe din Imperiul Otoman, potrivit site-ului jurist.org. Tratatul în sine reprezenta un răspuns direct adresat expansionismului rus, estompând ambiţiile acestui imperiu asupra bătrânului continent şi echilibrând, astfel, balanţa de putere la nivel european prin confirmarea existenţei, încă, a Imperiului Otoman drept un actor regional important, notează site-ul www.historic-uk.com., reluat de blogul Destin valah

Acceptarea de către Rusia a ultimatumului din 16 ianuarie 1856 a reprezentat momentul decisiv pentru încheierea conflictului şi declanşarea negocierilor de pace.

La 1 februarie 1856, a fost semnat, la Viena, protocolul prin care reprezentanţii forţelor beligerante stipulau necesitatea declanşării negocierilor pentru pace, a unui armistiţiu şi semnarea unei păci definitive. Totodată se stabilea data declanşării negocierilor în decurs de trei săptămâni, de la momentul semnării protocolului.

Contrar uzanţelor diplomatice ale vremii, condiţiile preliminare ale păcii nu au fost negociate şi semnate, ci s-a ataşat protocolul semnat la Viena la textul primului protocol al negocierilor de pace, ale căror lucrări s-au deschis la 25 februarie 1856, reprezentând dorinţa expresă a lui Napoleon al III-lea al Franţei pentru obţinerea rapidă a unei păci definitive, conform volumului ”The Crimean War: 1853-1856” (Winfried Baumgart, Second Edition, Bloomsbury Academic, London, 2020).

Ostilităţile militare au fost declarate încheiate la 29 februarie 1856, iar armistiţiul formal a fost încheiat la 14 martie 1856, în zona podului Traktir de la Cernaia.

Lucrările Congresului de pace de la Paris s-au desfăşurat până la 30 martie 1856, când a avut loc semnarea Tratatului de Pace care a pus capăt conflictului, considerat drept un veritabil război modern. Discuţiile s-au desfăşurat în cadrul a numeroase sesiuni. Au fost dezbătute trei chestiuni teritoriale, dintre care cea mai spinoasă a fost reprezentată de statutul Basarabiei. Marea Britanie a susţinut demersul ca Basarabia să fie parte a Principatelor Unite, Franţa nu dorea să exercite o influenţă sporită asupra Rusiei în timpul negocierilor, potrivit lucrării ”The Crimean War: 1853-1856”.

S-a avansat, printre altele, propunerea configurării unei zone tampon de apărare formată din linii de fortificaţii din nord de la Hotin, de-a lungul râului Prut, până la Dunăre. Rezultatul negocierilor avea să ofere anumite avantaje Rusiei asupra Basarabiei, care păstra o parte semnificativă, iar zona de sud-vest, delimitată celor trei judeţe Bolgrad, Ismail şi Cahul, revenea Principatului Moldovei. Întreaga zonă la care Rusia trebuia să renunţe a fost, în definitiv, mult mai mică, însă pierdea accesul la gurile Dunării. Rusia renunţa la protectoratul său asupra celor două principate române care se bucurau de o anumită autonomie faţă de Imperiul Otoman.

Libertatea navigaţiei pe Dunăre a reprezentat următoarea chestiune negociată, reprezentanţii statelor beligerante dorind să obţină aplicarea principiului internaţionalizării Dunării care traversa teritoriul mai multor state. Acest principiu fusese aplicat anterior râurilor Rin şi Elba. Pentru instituirea acestui principiu au fost configurate două comisii – Comisia europeană a Dunării care avea rolul să se ocupe de acţiunile de dragaj ale fluviului de la Isaccea până în zona Deltei Dunării în decurs de doi ani şi care avea în componenţa sa delegaţi din Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Sardinia şi Imperiul Britanic şi Comisia Riverană Permanentă, care avea în componenţa sa delegaţi din Austria, Bavaria, Wurttemberg, Turcia şi principatele dunărene, inclusiv Serbia, ce trebuia să realizeze un statut pentru navigarea şi politica fluviului Dunărea şi care, ulterior, avea să îşi asume şi operaţiunile de dragaj.

Statutul creştinilor din Imperiul Otoman a reprezentat o altă de negociere în cadrul lucrărilor congresului. Prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774), Rusia acţionase ca o putere protectoare a creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman, pentru ca la 18 februarie 1856, chiar înaintea de începutul Congresului de la Paris, sultanul să publice un edict prin care era proclamată solemn libertatea tuturor cultelor şi raselor din imperiu, potrivit lucrării ”The Crimean War: 1853-1856”. Prin această decizie, misiunile creştine puteau acţiona liber în imperiu fără să fie supuse persecuţiilor, creştinii aveau posibilitatea să activeze în funcţii publice, iar pentru chestiuni de natură juridică, se instituiau tribunale mixte formate din creştini şi musulmani.

Semnarea, la 30 martie 1856, a Tratatului de la Paris, după cele 19 sesiuni de negocieri, nu avea să încheie dezbaterile între forţele beligerante, negocierile continuând încă cinci sesiuni. Astfel, au fost supuse dezbaterilor, printre altele, chestiunea italiană şi posibilitatea apelării la mediere în eventualitatea unui conflict între Turcia şi o putere europeană pentru evitarea declanşării unui nou conflict. În 16 aprilie 1856, a fost adoptată Declaraţia de la Paris referitoare la Dreptul Maritim care statuta câteva principii viitoare precum eficienţa blocadelor, nerestricţionarea bunurilor inamicului aflate sub steag neutru, exceptând contrabanda de război, nesechestrarea bunurilor cu statut neutru aflate sub steag inamic şi abolirea navelor care ar fi putut desfăşura acţiuni de piraterie sau de angajare, în scop privat, într-un conflict maritim, indică volumul ”The Crimean War: 1853-1856”. Unele dintre chestiunile avansate în spaţiul public internaţional de această declaraţie aveau să fie limpezite în cadrul Convenţiei de la Haga din 18 octombrie 1907. Definitivarea discuţiilor privind dreptul maritim a consemnat încheierea Congresului de pace de la Paris.

Tratatul semnat la Paris a fost coagulat în jurul celor patru chestiuni principale dezbătute, fiind însoţit de două convenţii, dedicate Insulelor Aland şi dreptului maritim. Diferit de Congresul de la Viena din 1815 şi de Tratatul de la Versailles din 1919, Congresul de Pace de la Paris din 1856 nu a consemnat redistribuiri extinse de teritorii sau schimbări de regimuri ca urmare a desfăşurării conflictului Crimeii, potrivit lucrării ”The Crimean War in Imperial Context, 1854 – 1856” (Andrew C. Rath, Palgrave Macmillan, New York, 2015). Acceptarea de către Rusia privind cedarea doar a părţii de sud-vest a Basarabiei, demilitarizarea Mării Negre şi proiectarea suveranităţii sale în Marea Neagră strict la zona sa de coastă, convenirea asupra formatului garanţiilor multinaţionale pentru asigurarea navigaţiei comerciale, precum şi reglementarea statutului comunităţilor ortodoxe din Imperiul otoman şi principiile conexate dreptului maritim au reprezentat chestiunile de fond care au zugrăvit forma finală a tratatului.

Efectele imediate ale războiului Crimeii au vizat reglementarea câtorva aspecte ale relaţiilor ruso-turce, Imperiului Otoman fiindu-i asigurată integritatea cu concursul Franţei şi Marii Britanii şi, totodată, fiind inclus ca un actor important în sistemul garanţiilor colective la nivelul Concertului european.

Suveranitatea Rusiei în Marea Neagră redusă la zona sa de coastă şi cedarea părţii de sud-vest a Basarabiei aveau să constituie, în perioada următoare, obiective majore de politică externă pentru statul rus, beneficiind în acest demers şi de concursul anumitor state europene, conform lucrării volumului ”The Crimean War: 1853-1856”. Făgaşul relaţiilor cu Turcia avea să fie reaşezat pe noi traiectorii, pe fondul reformelor desfăşurate în Imperiul Otoman care au favorizat mişcările de autonomie pentru state din Balcani şi din estul continentului european, conducând, în cele din urmă, la un nou conflict ruso-turc în 1877-1878, încheiat prin Congresul de la Berlin. AGERPRES/(Documentare – Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)

Publicitate

08/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 8 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 8 iunie în istoria noastră

1593: S-a născut în Ungaria centrală,la Szerencs, Comitatul Zemplén, principele Transilvaniei (între anii 1630–1648), Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász; d.11 octombrie 1648, Alba Iulia, Principatul Transilvaniei.

În timpul domniei sale, Principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a trecut printr-o epocă de înflorire economică, de afirmare politică și culturală și de întărire a puterii centrale. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. A sprijinit folosirea limbii materne în liturghie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare, dar și în cazul românilor și sașilor.

La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana.

De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lorántffy a înființat prima școală românească medie la Făgăraș (1657).

1668: La puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungro-Vlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon, s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană.

Această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală.

Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

1838: În București, a fost deschisă la Colegiul Sf. Sava prima bibliotecă publică,indirect succesoare a Bibliotecii Mitropoliei Țării Românești, a fost stabilită conform Regulamentului Organic, la 1 iulie 1831.

S-a constituit prin legea Regulamentul școlilor din 1833, iar la 1836 Eforia Școalelor a elaborat și a pus în aplicare primul Regulament de organizare și funcționare a unei biblioteci publice românești.

Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sf. Sava (aproximativ 1000 de volume), urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic, iar custodele era însărcinat „a şedea în sala de citit a bibliotecii nelipsit în toate aceste ceasuri, priveghind a păzi liniştea şi buna orânduială între cititori, a le da îndată cărţile, ce vor cere şi a le aşeza iarăşi la locul lor…”

Director al bibliotecii, a fost numit Gheorghe Ioanid, profesor de limba greacă la Colegiul Sf. Sava, iar Nicolae Nenovici – custode-bibliotecar, înlocuit ulterior în anul 1843, pentru că „nu se îndeamnă a se acomoda cu regulile întocmite…” 

1839: S-a născut la Bârlad, generalul  Mihail Cristodulo Cerchez; d.12 iulie 1885, Iași.

1839-1885 Mihail Cristodulo-Cerchez

A condus trupele române în Războiul de Independență (1877) la Grivița, Bucov, Opanez, Smârdan, Plevna, Vidin. A urmat Academia Mihăileană din Iași. S-a înrolat voluntar în armată, în anul 1855, cu gradul de cadet.

 A condus trupele din Diviziei 2 și 1 Infanterie în acțiunile de apărare de pe Dunăre. A asigurat spatele Armatei de operații și apoi încercuirea trupelor otomane de la Plevna, comandând Divizia de rezervă.

A participat la capitularea lui Osman-pașa, refuzând să primească sabia acestuia, pe motiv că nu are aprobarea Domnitorului Carol I, astfel că Osman-pașa i-a predat sabia generalul rus Ganețki.

A comandat Divizia 2 Infanterie în luptele de la Vidin. De la data de 6 septembrie 1877 a fost comandantul Armatei de Operații. A fost decorat cu: Steaua României în grad de ofițer, Virtutea Militară de aur, Trecerea DunăriiApărătorii Independenței. A fost membru al Societății literare Junimea.

1862: A fost asasinat (20 iunie stil nou) de catre o persoana ramasa neidentificata, primul-ministru  al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu a fost seful primului guvern  instituit de Alexandru Ioan Cuza la  22.01.1862.

Foto: Barbu Catargiu, Prim-ministrul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei

Barbu Catargiu, om politic, personalitate de seamă a grupării politice conservatoare, s-a născut la 26 octombrie 1807. 

La 22 ianuarie 1862 devine întîiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei.

Mandatul său încetează brusc pe 8 iunie 1862 cînd este asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti.

Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stîrnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre.

Asasinarea pe Dealul Mitropoliei – „O crimă politică perfectă”.

După încheierea unui discurs virulent susţinut în Cameră împotriva unei mari adunări convocate pe 11 iunie pe Cîmpia Libertăţii din Dealul Filaretului, Catargiu iese din palat pentru a se întoarce la sediul Consiliului de miniştri.

În acel moment observă că trăsura îi lipseşte, astfel că prefectul poliţiei Capitalei, Nicolae Bibescu, îl invită la el în trăsură pentru a-l însoţi.

În momentul cînd trăsura ajunge sub clopotniţa de la Mitropolie se aude un foc de armă. Primul ministru fusese împuşcat în spate, la baza creierului.

Vestea asasinării a fost răspîndită în întreg oraşul şi a indignat opinia publică, căci era primul asasinat al unui înalt demnitar al statului.

Barbu Catargiu a încetat din viaţă la vîrsta de 54 de ani, fiind înmormîntat la conacul de la moşia din Maia, judeţul Dîmboviţa, conform testamentului său.

Scenarii privind asasinatul. Implicaţii politice. Un mister neelucidat.

Există trei scenarii ce au fost dezvoltate de istorici de-a lungul timpului. Primul se referea la o crimă comandată de adversarii politici, radicalii, motivul crimei putînd fi intensa dispută privind legea rurală, dar şi interzicerea manifestaţiilor din 11 iunie.

Istoricii au renunţat la această variantă, argumentînd că asasinatul ar fi stricat imaginea radicalilor, plus că aceştia aveau la îndemnă alte metode politice pentru a împiedica acţiunile lui Catargiu.

Foto: Clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din București, sub care a fost asasinat Barbu Catargiu

Cea mai plauzibilă variantă a rămas cea a asasinatului politic, mai ales că ulterior istoricii au putut cerceta felul în care s-a desfăşurat ancheta.

În primă fază cazul este înmînat procurorului Desliu, dar mai apoi îi este retras fără nici o explicaţie şi predat altui procuror, pe nume Şoimescu.

Acesta opreşte cercetările şi cazul este închis, ba mai mult dosarul crimei dispare fără urmă.

Se pare că cineva dorea ca acest caz să nu fie rezolvat niciodată, iar cînd Desliu s-a apropiat

de unele dovezi, instrumentele de investigaţie i-au fost luate.

Mai mult, cazul a fost închis cu puţin timp înainte ca liderii radicalilor, C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu, să fie chemaţi la audieri.

Pornind de la acest fapt, istoricii au analizat şi au ajuns la concluzia că singurul suspect real, unul dintre autorii morali, ar fi fost prefectul capitalei Nicolae Bibescu.

Acesta a fost cel care i-a luat cazul lui Desliu, iar declaraţiile sale cu privire la crimă erau cu totul contradictorii.

Conform autopsiei, focul a venit din spate, de jos în sus, aşadar asasinul ar fi trebuit să se urce din mers pe treapta trăsurii pentru a declanşa focul. Era de aşteptat ca Bibescu să poată descrie făptaşul, însă acesta a declarat că se uita în direcţia opusă în momentul producerii crimei.

Cel mai terifiant scenariu, susţinut numai de o parte a istoricilor, afirmă că însuşi Alexandru Ioan Cuza ar fi fost creierul din spatele întregii afaceri.

În pofida numeroaselor scenarii şi supoziţii, misterul ce a învăluit această odioasă crimă rămâne în continuare neelucidat.

1867: Împăratul Austriei Franz Joseph, încoronat la Buda, rege apostolic al Ungariei (1867-1916), a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867. Totodată el a abrogat Legea despre egala îndreptățire a națiunii române cu celelalte naționalități și religii, precum și Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania, votate de Dieta Transilvaniei de la Sibiu în 1865, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară prin crearea statului  dualist  Austro-Ungaria.

Imagini pentru Imparatul Austriei Franz Joseph photos

Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca durată între domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și  cea a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

A  murit la 21 noiembrie  1916, la vârsta de 86 de ani la Palatul Schönbrunn din Viena  și a fost înmormântat în Cripta Imperială de la  Mănăstirea Capucinilor din Viena, după 9 zile, la 30 noiembrie.

I-a succedat la tron împăratul Carol I , iar Imperiul Austro-Ungar s-a destramat in 1918, dupa infrangerea suferita in primul razboi mondial.

1881: A demisionat Guvernul Dimitrie C. Brătianu, fratele lui Ion C. Brătianu, de la care a preluat guvernarea în perioada 10 aprilie 1881– 8 iunie 1881, când acesta a organizat ceremonia de încoronare a lui Carol I și a soției sale, Elisabeta, ca suverani ai României.

1881 Dimitrie C. Brătianu. Fotografie de Franz Mandy

Când ministrul de Război a primit vot de blam în Senat, înțelegând că a pierdut sprijinul majorității parlamentare liberale, primul ministru Dimitrie C. Brătianu a demisionat.

  Regele Carol I şi regina Elisabeta au avut o fetiţă, principesa Maria, născută la 27 august 1870, însă aceasta a murit de scarlatină când era doar o copilă, pe 28 martie 1874. După această tragedie, cuplul regal nu a mai avut copii, aşadar regele nu avea un succesor direct la Tronul României. Pentru a asigura stabilitatea şi continuarea dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1881 s-a reglementat problema succesiunii la tron.

Articolul 83 din Constituţia României adoptată la 1 iulie 1866 prevedea ca succesiunea tronului să i se încredinţeze coborâtorilor pe linie bărbătească începând de la cel mai în vârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora. Atât principele Leopold, fratele lui Carol I, cât şi fiul cel mare al acestuia au refuzat tronul. Astfel, succesiunea i-a revenit principelui Ferdinand, cel de-al doilea fiu al principelui Leopold şi nepot de frate al regelui Carol I.

Noua linie succesorală a fost statuată prin „Pactul de familie” din 18 mai 1881, la încheierea Pactului de familie, la a cărui definire Dimitrie C. Brătianu, a participat.

1882: S-a născut la Târgu Jiu, scriitorul şi filozoful maghiar ardelean György Ádám; (d.2 aprilie 1906, Cluj).

1884: Sunt aprobate modificarile a 25 de articole din Constitutia României din 1866.

Modificarea Constituției a fost aprobată în Cameră la 5 iunie și la Senat în 7 iunie, și a fost promulgată la 8 iunie. Legea electorală s-a aprobat în Cameră și Senat în 6 iunie și s-a promulgat la 9 iunie. Prin modificările la legea electorală, numărul senatorilor creștea de la 70 la 148, al deputaților de la 120 la 183 iar numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaților.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 650f9-deschiderea-parlamentului-romaniei-1860-1862.jpg

Votarea legii a condus la ruptura definitiva dintre cele doua principale grupari ale Partidului Liberal: “bratienistii” si “rosettistii”.

1892: A decedat la București, Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (n. 1818, Pitești), diplomat și om politic român.

A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și fratele mai mare al fruntașului liberal Ion C. Brătianu. A studiat împreună cu fratele său la Paris. Câtva timp membru în comitetul internațional al revoluționarilor, stabilit la Londra, se întoarce în 1857 în patrie și devine unul din fruntașii partidului liberal.

În calitate de primar al Bucureștiului, a fost martorul unui eveniment major în istoria țării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României.

Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ținut un discurs în fața a peste 30.000 de oameni.

A fost ministru la Culte și ad-interim, ulterior titular la Lucrări Publice. Sub guvernul fratelui său, Ion, de la 1876-1888, a fost mai întâi ministru al țării la Constantinopol, apoi (10 aprilie – 9 iunie 1881) devine prim ministru și ulterior președinte al Camerei.

Curând va trece la adversarii fratelui său mai mic, formând cu L. Catargi și G. Vernescu așa numita opoziție unită, care contribuie la răsturnarea cabinetului liberal în martie 1888.

Operă: Lettres hongro-roumaines, cu D. Iranyi, Paris, 1851; Lettres, Berlin, 1857; Napoleon III, București, 1873; O datorie de conștiință, 1877; Discurs, 1885; Din arhiva lui Dimitrie Brătianu, I-II, 1933-1934”

1897: La sediul ziarului „L´Indépendance Roumaine” din Bucuresti, Cinematograful “Lumiere” a prezentat in premiera primele trei subiecte de actualitati romanesti, filmate la 10 mai 1897, de catre operatorul francez Paul Menu.

1897 Paul Menu

Francezul Paul Menu  (1876-1973), este autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10 mai – 20 iunie 1897).

” Defilarea ” a fost  un film documentar-reportaj despre defilarea militara din Bucuresti, din 10 mai 1897, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, realizat de opticianul si fotograful francez Paul Menu (1876-1973) pentru firma Lumiere (a fratilor Louis si Auguste Lumiere, cei care au aratat lumii minunea fotografiilor in miscare).

Filmul este considerat prima filmare din Romania, alaturi de alte doua filmari realizate in aceeasi zi, de acelasi cineast si legate tot de sarbatorirea zilei de 10 mai 1897. Lucrarile de laborator au fost executate la firma „Lumiere” din Lyon.

1897: S-a născut  la Șerbănești–Nenciulești, Vâlcea, actorul și regizorul român A. Pop Marțian ( Atanasie V. Popescu), scriitor, membru al Societății Scriitorilor Români; d.14 ianuarie 1969, București.

A. POP MARTIAN (1897-1969) Actor... - Nenciulesti - Valcea | Facebook

A urmat Conservatorul Cornetti din Craiova, clasa lui Al. Dem-Dan. A jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Național și Teatrul Tineretului din București. 

A fost distribuit în: Legenda funigeilor de Șt. O. Iosif și D. Anghel, AsasinulMândrie și amor de G. Olmet, Fata din dafin de A. Maniu și S. Froda, O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu.

A fost secretar literar la Teatrul Național din Craiova, profesor, și decan o vreme, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A primit titlul de Artist emerit.

Ca scriitor, a debutat în revista Flamura din Craiova, iar primul său volum de versuri, Serile cătunului, a apărut în 1929.

A colaborat de asemenea la publicațiile FlamuraGândul nostruUniversul literarRamuriGândireaViața literarăConvorbiri literareRampa, etc.

1898: A încetat din viață la Govora, Vâlcea, naturalistul, medic, pedagog, diplomat și om politic, fiu al doctorului Exarchos, licențiat la Viena.

Constantin Esarcu,a fost membru corespondent al Academiei Române; (n. 5 noiembrie 1836, București).

Constantin-Esarcu - Identitatea Românească

În mai 1870 este numit director în Departamentul Cultelor. În perioada 1871-1873 a făcut parte din comitetul de conducere al Teatrului Național.

La 25 februarie 1873 lansează propunerea de constituire a edificiului Ateneului Roman și inițiază alături de Vasile A. Urechia și Nicolae Kretzulescu (Cretzulescu) campania „Dați un leu pentru Ateneu” (s-au pus în vânzare 500.000 de bilete loterie în valoare de 1 leu).

În luna noiembrie 1873 este numit Agent diplomatic la Roma. În această calitate a făcut publice numeroase documente, din arhivele orașelor Veneția, Milano, Florența sau Roma, referitoare la istoria românilor.

A fost membru al Partidului Liberal-Conservator. A reprezentat în calitate de senator politica acestui partid în Parlamentului României. A deținut funcția de ministru al Afacerilor Străine (21 februarie – 26 noiembrie 1891).

A lăsat moștenire întreaga sa avere Ateneului Român.

1905: A decedat printul Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen (n. 22 septembrie 1835), primul fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern – Sigmaringen si tatal printului Ferdinand (1865–1927), devenit  Rege al României.

Fratele său mai mic a fost Regele Carol I al României.

După revoluția spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana regală.

Această ofertă a fost sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar a fost respinsă de împăratul francez Napoleon III.

Leopold a declinat oferta la presiunile franceze.

În 1861 Prințul Leopold s-a căsătorit cu Infanta Antónia a Portugaliei și au avut 3 baieti:

– Wilhelm (1864–1927), care a succedat ca Prinț de Hohenzollern; căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Teresa a Celor Două Sicilii și a doua oară cu Prințesa Adelgunde de Bavaria,

– Ferdinand (1865–1927), mai târziu Rege al României; căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh,

– Karl Anton (1868–1919), căsătorit cu Prințesa Josephine Caroline a Belgiei.

1918: A fost instituită de regele Ferdinand I al României,prin Decretul Regal nr. 1744, medalia Crucea Comemorativă a Războiului 1916–1918.

1918 Crucea Comemorativă a Războiului 1916–1918

Distincția a fost conferită tuturor participanților la Primul Război Mondial.

Pentru militarii care au participat la lupte, crucea comemorativă s-a conferit cu barete metalice pe care au fost înscrise localitățile sau zonele în care au avut loc luptele la care titularii au participat.

Decretul de instituire preciza 11 barete: Ardeal, Cerna, Jiu, Carpați, Oituz, București, Turtucaia, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Tg. Ocna, ulterior fiind instituite noi barete: Dunărea, Siberia (pentru Corpul voluntarilor romani din Siberia), Italia (pentru ofițerii și gradele inferioare din Legiunea Voluntarilor Români din Italia).

1922: A avut loc la Belgrad nunta  Principesei Maria-Mignon a Romaniei, cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici).

 

Logodna s-a celebrat la 20 februarie 1922, la București.

1922: A avut loc, la Belgrad, primul meci international de fotbal al echipei nationale a Romaniei (”Cupa prieteniei romano-iugoslave”).

Drumul pana la Belgrad s-a facut cu trenul. Principesa Maria, fiica lui Ferdinand si a Mariei, se casatorea cu Alexandru al II-lea.Evenimentul trebuia marcat.. N-au fost bani de deplasare. și jucatorii au pus mana de la mana, leu pe leu. Au aparut si unii „sponsori”, prinsi de microbul foot-ball-ului. Elemer Hirsch, un lord, a comandat, pe cheltuiala sa, randul de echipament, in Anglia. A tinut, expres, ca pantalonii sa aiba, la spate, buzunar in care sa incapa batista spre a-si sterge sudoarea…

Antrenor era Teofil Moraru, fost sportiv de performanta, campion la aruncarea greutatii. Se juca in sistemul 1-2-3-5.Portar, Adalbert Ritter, de la Politehnica Timisoara. Apoi Hirsch, galantul, cel care avea sa scape de lagarul nazist dar murea, in 52, la finalul unui meci…Si Dezso Jakobi, ”romanizat” Dezideriu, de la Haggibor Cluj, echipa evreilor. .Si Guga, Rica Guga, „capitanul”, simbolul clujenilor de la „U”.

S-a terminat 2-1 pentru români , in fața a 5.000 de oameni. Jaroslav Sifer deschisese scorul, in minutul 35. Ronnay egalase, inainte de pauza.

Cu o jumatate de ora inainte ca Heinrich Retschuri să fluiere finalul meciului, Guga, pe care Ioan Chirila il considera cel mai mare jucator al vremurilor lui, puncta pentru victorie.

08.06.1922 Iugoslavia – Romania 1-2 (la pauză 1-1).

Au marcat: Sifer (penalty) / Ronnay , Guga.

Echipa Romaniei: Ritter – Szilagy, Hirsch – Jakobi, Honigsberg, Zimmermann – Guga, Frech, Schiller, Ronnay, Auer. Antrenor: Teofil Moraru

Stadion: „SK Jugoslavija”, Belgrad.

1924: S-a născut la Soroca, în Basarabia , poetul, membru al Mișcării Legionare, Alexandru (Șura) Bogdanovici, fost deținut politic în timpul regimului de dictatură comunistă; d.15 aprilie 1950, Pitești.

MIP | Alexandru Bogdanovici

În 1947 s-a înscris la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, a urmat cursul de actorie al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din același oraș, înscriindu-se și student la Universitatea ieșeană.

Deținut politic în numeroase rânduri, în toamna lui 1948, în vreme ce era închis la Suceava, Bogdanovici a început să vorbească despre reeducare, dar nu în sensul ei violent, de mai târziu, ci sub forma unei deziceri formale de crezul legionar și înlocuirea acestuia cu idealurile comuniste.

Deși originile acestei idei rămân până astăzi necunoscute, intențiile lui Bogdanovici erau pragmatice, el vizând eliberarea înainte de termen și îmbunătățirea tratamentului deținuților, în condițiile în care mulți dintre cei care se opuseseră regimului ajunseseră deja după gratii.

Reeducarea în viziunea lui Bogdanovici includea intonarea cântecelor comuniste de propagandă și discutarea literaturii marxiste, însă majoritatea deținuților s-au opus acestei inițiative, luând-o în derâdere. A murit în închisoarea Pitești, ca victimă a reeducării , acțiune inițiată de el însuși, călcat în picioare, fără apă, incapabil să își mai controleze sfincterele și suferind halucinații.

1926: S-a născut la Iași, compozitorul român Anatol Vieru, pedagog și teoretician reprezentativ al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea; d.8 octombrie 1998, București.

1926-1998 Anatol Vieru

A studiat muzicologia și compozi Paul Constantinescu și Constantin Silvestri. Ulterior și-a continuat studiile la Conservatorul din Moscova (1951–1954) cu muzicianul și compozitorul armean Aram Haciaturian . În 1978 a susținut, în Cluj, teza de doctorat în Muzicologie De la moduri, spre un model al gândirii muzicale intervalice. A fost cadru didactic la catedra de Orchestrație și mai târziu la catedra de Compoziție ale Conservatorului din București, unde a parcurs toată ierarhia universitară. A fost invitat să susțină lecții și conferințe la universități din SUA, Canada, Israel, Geneva etc.

A compus peste 120 de lucrări de toate genurile, între care șapte simfonii: Oda tăceriiLa un cutremurM. EminescuExodusAnul soarelui; opt cvartete pentru coarde; muzică de film: Când primăvara e fierbinteCiucurencuProcesul albBrâncuși la Târgu-JiuSoarele negruO sută de leiFelix și OtiliaMarele singuraticÎntoarcerea lui Vodă Lapușneanu; numeroase concerte și piese de muzică corală, cu sau fără orchestră: Miorița (oratoriu), Scene nocturne (pe versuri de Federico García Lorca), Vocale (pe versuri de Giuseppe Ungaretti), Daniil și multă muzică de cameră.

1930: Parlamentul îl  proclama pe prințul Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, rege al României, sub numele de Carol al II-lea. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Caol_II_color.jpg
Imagini pentru carol al II lea

S-a incheiat astfel  prima domnie a regelui Mihai I (inceputa la 20.07.1927, ca urmare a mortii regelui Ferdinand I, si desfasurata sub tutela unei Inalte Regente).

Principelui mostenitor Mihai i se conferea titlul de “Mare Voievod de Alba Iulia ”.

1935: S-a născut la Dumitrești, Râmnicu Sărat/Vrancea  scriitorul și jurnalistul disident anticomunist Victor Frunză; d.27 iulie 2007, Aarhus, Danemarca.

1935-2007 Victor Frunză

A urmat facultatea de ziaristică din București și facultatea de ziaristică a Universității „Lomonosov” din Moscova. A lucrat ca redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română. A fost profesor de jurnalism audio-vizual la Facultatea de Ziaristică în cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu” București. În 1978 a publicat prin intermediul agenției de știri Reuters o scrisoare critică la adresa regimului de dictatură din RSR.

Anchetat și apoi expulzat din țară în 1980, s-a stabilit, împreună cu soția și fiul său, la Århus, Danemarca. A înființat editura Nord, a editat revista de studii asupra fenomenului politic românesc Alergătorul de la Marathon. A publicat o seamă de lucrări politice și istorice, între care eseurile consacrate drepturilor și libertăților omului, Pentru drepturile omului în România, și ampla lucrare istorică consacrată comunismului românesc Istoria PCR.

După 1989, a revenit în România, unde a tipărit o ediție jubiliară a poeziilor lui Mihai Eminescu. Pe lângă publicațiile editoriale de mai sus, a fost autorul unor volume de versuri: Globul din stânga; proză: Privegheați lângă privighetori; proză turistică: Muzeu Sentimental; teatru: Marea gară nouă; istorie: Istoria stalinismului în RomâniaIstoria comunismului în România. Cea mai recentă apariție editorială: Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru. A fost membru fondator al Alianței Civice, membru în Consiliul Național, membru al Senatului AC.

1936: Catastrofa din Cotroceni

La a sasea aniversare a “Restauratiei”, spectacolul omagial dedicat lui Carol al II-lea, de pe platoul Cotrocenilor s-a transformat intr-o tragedie dupa ce o tribuna s-a prabusit.15 oameni au murit, alte sute au fost raniti. Presa a relatat ca in tribuna care avea capacitatea de 1.000 de persoane, au fost inghesuite 5.000.Ziua Restauratiei se sarbatorea la 8 iunie. Restauratia desemna revenirea pe tron a lui Carol al II-lea, care isi pierduse drepturile de succesiune la tron in 1926.

In scurt timp, un ziar titra O EDITIE SPECIALA DESPRE CATASTROFA DIN COTROCENI. Scurtul text scris cu litere foarte mari spunea ca la sarbatorirea zilei tineretului, din 8 iunie, s-au prabusit o peluza si o tribuna și că „sunt trei morti si peste 100 de raniti”.(Ulterior, numarul ranitilor a fost estimat în presa de la 150 la circa 600, internati în peste 15 spitale din Bucuresti). 

1938: Moare la Bucuresti, Ovid Densusianu, filolog, folclorist, istoric literar si poet; ( n. 29  decembrie 1873, Fagaras).

Ovid Densusianu a întemeiat și a condus revistele Viața nouă (1905-1925) și Grai și suflet (1923-1938, publicaţie a Institutului de Filologie şi Folclor).

A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul si etnografia, fiind  unul dintre fondatorii școlii lingvistice de la București. 

În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

 

A fost   membru titular al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

In 1923 a fost  ales membru de onoare al Societăţii de Etnografie, iar in 1924  devine membru al Societăţii de Lingvistică de la Paris.

A iniţiat convocarea unui Congres al filologilor românila care a susţinut  comunicarea Vorbirea populară din puncte nouă de vedere (1925).

1939: S-a născut la Fâșca–Vârciorog, Bihor,cântăreața de muzică populară și profesoară de limba latină, Florica Ungur;d. 4 august 2011, Oradea.

1939-2011 Florica Ungur

A urmat Școala Populară de Artă, apoi a absolvit cursurile Universității din București, secția Limbi clasice (latină și greacă veche) și a fost profesoară de latină în liceu.

Interpreta a reușit să culeagă, să interpreteze și să înregistreze peste 150 de melodii de o valoare inestimabilă pentru sufletul românesc.

A înregistrat primul disc Electrecord în anul 1970, la vârsta de 31 de ani.

A mai înregistrat încă nouă discuri, cinci casete audio și un CD.

A colaborat cu mari orchestre, ansambluri și dirijori, a participat ca invitată la cele mai mari festivaluri de folclor din țară și din străinătate, a avut emisiuni și înregistrări la toate posturile naționale de televiziune.

https://www.youtube.com/results?search_query=florica+ungur

1948: Prin Decretul prezidențial nr. 76/8 iunie 1948 privind transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române, Academia Română a fost desființată, înființându-se în schimb o instituție complet nouă, subordonată direct Consiliului de Miniștri, sub numele de Academia Republicii Populare Române. Decretul a intrat în vigoare a doua zi, 9 iunie. Conform prevederilor decretului, nu era vorba despre o transformare a fostei academii, în prevederile decretului neexistând nicio clauză care să prevadă o continuitate între cele două instituții.

La 12 august al aceluiași an, a fost publicat și Statutul de organizare și funcționare a Academiei RPR. A fost organizată în șase secțiuni și 25 de subsecțiuni, punând accent pe științele exacte și aplicate și marginalizând științele socio-umane. În art. 3 al decretului se specifica în mod expres: „Nu pot fi membri ai Academiei RPR persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului și reacțiunii, dăunând prin aceasta interesele țării și ale poporului”.

Au fost înlăturați 113 membri ai Academiei Române (26 titulari, 58 corespondenți și 29 de onoare), aceștia fiind epurați din secțiile Academiei Române. Între aceștia se aflau mari nume ale culturii și științei românești: Lucian Blaga, Ioan A. Bassarabescu, Mihai Codreanu, Adrian Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Bănescu, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Scarlat Lambrino, Alexandru I. Lapedatu, Ioan Lupaș, Constantin Marinescu, Ștefan Meteș, Ion I. Nistor, Petre P. Panaitescu, Zenovie Pâclișanu, Radu R. Rosetti, Teofi l Sauciuc-Săveanu, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Nicolae Bagdasar, Petre P. Negulescu, Ion Petrovici, Constantin Rădulescu-Motru, Grigore Tăușanu, Simion Mehedinți, Mihai David, Vintilă Mihăilescu, Nicolae Al. Rădulescu, Gheorghe Ionescu-Sisești, Victor Bădulescu, Mircea Cancicov, Ion I. Lapedatu, Ion Răducanu, Victor Slăvescu ș.a.

1964 : S-a parafat la București Acordul din 30 noiembrie 1963 privind realizarea și exploatarea Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier, pe fluviul Dunărea, publicat în Buletinul Oficial nr. 7/8 iunie 1964, dată la care a intrat în vigoare.

1967: A decedat  la Iași, poeta română  Otilia Cazimir (Alexandrina Gavrilescu); (n. 12 februarie 1884 in localitatea Cotu Vameş, judeţul Neamţ).

 

A debutat în anul 1912 în revista Viaţa românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicaţia Însemnări ieşene.

Cel dintâi volum de poezii, Lumini şi umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura ” Viaţa Românească ” , urmează volumul de versuri „ Fluturi de noapte” , Editura „Cartea Românească”, 1927, carte premiată de Academia Română şi de comitetul ” Femina Vie- Heureuse” de la Paris, cu premiul Femina.

A colaborat cu publicaţiile Însemnări ieşene, Adevărul literar şi artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iaşul nou, Iaşul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica şi altele.

Între anii 1937 – 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă şi sovietică.

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă şi sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ş.a.).

A  primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937), Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), Ordinul Muncii (1954), cl. I (1964).

1972 : S-a născut la Arad , muzicianul solistul trupei Cargo.

Cântă de la vârsta de 13 ani, inițial la baterie, un an mai târziu începându-și activitatea ca vocalist, de atunci urmând aproximativ 22 de ani de studii canto și tehnici vocale, fiind autodidact. Cântă și la chitară, bas, clape și altele, însă abilitățile de instrumentist nefiind perfecționate, se axează în special pe compoziție. A debutat cu trupa de cartier, ABIS, în 1992, a intrat pe postul de vocalist în trupa Sibiană RIFF, cu care a participat la Festivalul Internațional Rock ’92 de la Arenele Romane din București, alături de toate marile nume din rock-ul românesc, iar în 1994 înregistrat la Cluj, împreună cu trupa RIFF albumul Doi străini, care include 12 piese.

În 1995, a părăsit trupa RIFF, după ce a cântat împreună cu Cargo într-un concert de susținere pentru Ovidiu Ioncu Kempes care suferise un accident de motocicletă; după acest concert, a rămas în trupa Cargo pentru a-l suplini pe Kempes până la refacerea acestuia, iar după ce acesta s-a refăcut îndeajuns pentru a reveni pe scenă, a rămas pe post de vocea a 2-a și chitarist-armonie.

În 2003, Kempes a plecat în Australia, iar Baciu a rămas vocalist principal al trupei. În anul 2007 trupa Cargo, avându-l ca vocalist pe Adi Igrișan, a înregistrat 22 de piese pentru albumul aniversar XXII.

1990: A aparut primul numar al revistei “Romania Mare”, sub conducerea lui Corneliu Vadim Tudor.

1992:  S-a deschis piaţa valutară în România.

1992: Parlamentul României a adoptat, în şedinţa comună a celor două Camere, Legea privind alegerea preşedintelui României.

1999:A fost publicată „Declaraţia de la Cluj”, semnată de mai mulţi intelectuali ardeleni, care s-au pronunţat pentru iniţierea unor dezbateri publice despre perspectivele unei autonomii administrative – pentru Transilvania şi Banat, cu adunări legislative regionale care să reprezinte în viitor o alternativă reală la modelul statului centralizat.

2001: Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Codului Penal, prin care abroga articolul 200, referitor la relaţiile homosexuale.

2007: Filmul „California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu a obţinut un premiu special la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Ibiza, desfăşurată între 29 mai şi 7 iunie.

Foto: Cristian Nemescu, regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic, nascut pe 31 martie 1979,  si decedat la numai 27 de ani intr-un groaznic accident de masina pe 24 august 2006 alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu (28 de ani)si si taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).

Cristian Nemescu a terminat Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 2003. In putinii sai ani de viata, Cristian Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York( pentru Poveste la scara C), Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. Filmul „California Dreamin” a primit in mai 2007 premiul „Un certain regard ” la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.

La 28 mai 2007, președintele României  i-a acordat  post mortem printr-un decret, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești”.

2007: Comisia Juridică şi pentru Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat, la Paris, raportul elaborat de Dick Marty privind închisorile CIA.

Raportorul special al Consiliului Europei, Dick Marty, a dezvăluit că în Polonia şi România au existat centre de detenţie ale CIA între 2002 şi 2005, cu acordul preşedinţilor celor două ţări.

2007: Actorul Adrian Pintea a murit la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese internat din cauza unor probleme grave de sănătate. (filme: „Iancu Jianu, zapciul”, „Pădureanca”, „Iancu Jianu, haiducul”); (n. 9 octombrie 1954).

2008: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din localitate.

Întronizarea celui de-al 80-lea mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan

Foto: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan (stânga) şi Patriarhul Daniel (dreapta)

Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei  rămasese vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Un prim moment din cadrul acestei ceremonii a fost citirea gramatei patriarhale de întronizare, de către Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal şi secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A urmat apoi cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care s-a referit la misiunea noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

 2014: A decedat în Italia, actrița italiana de origine română Veronica Lazăr; (n. 16 octombrie 1938, București).

A debutat în filmul lui Bernardo Bertolucci, Ultimul tango la Paris (1973), apărând apoi în filme ca Luna (1979), Cerul ocrotitor (1990) sau Besieged (1998).

Lazăr este probabil cunoscută mai ales  pentru rolul demonicei Mater Tenebrarum din filmul lui Dario Argento, Inferno (1980). 
S-a căsătorit cu actorul italian Adolfo Celi în 1966 cu care a avut  doi copii: regizorul Leonardo Celi și actrița Alessandra Celi.

Ultimul său rol a fost în filmul lui Bertolucci, ”Eu și tu”, în 2012.

2016 : A încetat din viață istoricul și criticul literar Henri Zalis, prozator, memorialist și traducător;  (n. 21 mai 1932, București ).

Henri Zalis

S-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din București (1951-1955), unde l-a avut ca model pe profesorul Tudor Vianu, care i-a insuflat pasiunea de a citi marile creații ale literaturii române și universale; îi va dedica ulterior o biografie interesantă și valoroasă.

A obținut titlul de doctor în filologie al Universității din București cu teza Aspecte și structuri neoromantice (1973). După absolvirea facultății, a lucrat ca redactor (1955-1958) și corector (1959-1962) la revista Gazeta literară, bibliotecar (1963-1967), documentarist (1967-1972), redactor (1973-1979) și cercetător științific la Biblioteca Centrală Universitară din București (1979-1987)

A urmat stagii de specializare în Franța (1979; 1980) și Elveția (1981; 1991). S-a pensionat în anul 1987.

2020: A decedat la București, actorul și cântărețul român Costin Mărculescu; (n. 29 iunie 1969, Craiova.

Costin Marculescu - poza 1

A debutat in televiziune in anul 1984, la vârsta de 15 ani, în doua piese TV “Misiune speciala” si “Ecaterina Teodoroiu”, iar in Cinematografie in 1985 in filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard langa debarcader”, in 1986 a avut sansa sa fie distribuit in cel mai bine vandut film romanesc din istorie, in regia lui Nicolae Corjos, celebrul “Liceenii” alaturi de Stefan Banica Jr., Oana Sarbu, Mihai Constantin, etc.

A absolvit Academia Nationala de Teatru si Film I.L. Caragiale promotia 1989 – 1993. A fost invitat in sute si sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune in calitate de actor sau cantaret. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.

A colaborat cu mai multe Teatre sustinand peste 2000 de spectacole in tara si in strainatate jucand impreuna cu mai multi actori ca Florin Piersic, Misu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Radulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, etc.

La 30 mai 1999 a pus bazele Scolii Artistice de Modelling si Dans Sportiv Compania de Manechine si Fotomodele Costin Marculescu.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Teodor Stratilat

Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor.

Dupa cinci zile de temnita, a fost rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi.

Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei.”

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat.

Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor.

Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

Sfantul Teodor Stratilat este praznuit pe 8 februarie, in vreme ce pe 8 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor sale moaste din cetatea Eracliei in Evhaita. Sfantul Teodor Stratilat a vietuit la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost supus la multe chinuri pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor.

Dupa cinci zile de temnita, este rastignit asemeni lui Hristos. I-au fost pironite mainile si picioarele, iar trupul i-a devenit tinta tinerilor arcasi.

Noaptea, ingerul Domnului l-a coborat de pe cruce si l-a facut sanatos. In urma acestei minuni, multi pagani s-au convertit la crestinism. I s-a taiat mai tarziu capul, din porunca imparatului Liciniu.

Amintim ca inaintea muceniciei sale, Sfantul Teodor a lasat urmatoarele porunci in testamentul pe care i l-a lasat lui Varus, ucenicul sau: „In Evhaita sa ingropi trupul meu, in pamantul stramosilor mei.”

Sfantul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfantului Teodor: In orasul Karast de langa Damasc se afla o biserica inchinata Sfantului Teodor Stratilat.

Cand Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat in biserica cu nevestele si copiii lor.

Acolo, in fresca, se afla pictat chipul Sfantului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o sageata si a lovit chipul Sfantului in fata. De indata, din fata Sfantului a inceput sa curga sange. Curand dupa aceea, toti saracinii aceia au pierit in acea biserica.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/08/o-istorie-a-zilei-de-8-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. Cinemagia.ro;
  11. CreștinOrtodox.ro.
  12. http://www.historia.ro

08/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Băieții lui Lenin”, Bela Kun și Republica Sovietică Ungară

Republica Sovietica Ungară – a doua țară bolșevică din istorie, după Rusia lui Lenin

La sfârșitul primului Razboi Mondial, trei mari imperii – Imperiul Rus, Austro-Ungar si German – s-au prabusit.
In absența unei autoritati cât de cât credibilă, haosul si confuzia politica si sociala au cuprins o buna parte din Europa Centrala si de Est. Haosul si confuzia au permis ca, la Budapesta, sa apara o Republica Sovietica Ungara, care a functionat vreo patru luni si jumatate. Mai exact, intre 21 martie si 6 august 1919. In total, 133 de zile.
In acest foarte scurt interval, in Ungaria s-a instalat un regim care a proclamat oficial „Teroarea Rosie”, avand „vârful de lance” în gruparea paramilitara „Baietii lui Lenin”, scrie Vladimir ALEXE în  http://www.ziua.ro/.
Simbolul „Terorii Rosii” din Ungaria sovietica a fost, fără îndoială, liderul Bela Kun.


Ascensiunea la puterea lui Bela Kun.

Foto: Bela Kun la un miting

Nascut Bela Kohn, la Cehul Silvaniei (Romania), la 20 februarie 1886, Bela Kun (foto sus) si-a maghiarizat numele in 1906 devenind din Kohn – Kun. Tatal lui evreu, era un notar evreu din Cehul Silvaniei, iar mama o protestanta practicantă.

Inainte de Primul Razboi Mondial, Bela Kun s-a lansat in ziaristică la Cluj. Simpatiza cu Partidul Social Democratic Ungar din acest oras.A lucrat o vreme pentru „Consiliul de Asigurari Sociale” din Cluj, unde insa a fost acuzat pentru delapidare de fonduri.

Se bucura de o proasta reputatie si a fost implicat in mai multe dueluri. In mai 1913, Bela Kun se insoara cu Iren Gal, o profesoara de muzica de conditie burgheza. Poetul Ady Endre este cel care l-a introdus pe Bela Kun in mediul intelectual de stânga de la Budapesta.

A fost mobilizat in armata austro-ungară pe frontul de Est și n 1916 cade prizonier la rusi.

Este expediat intr-un lagar de prizonieri de razboi din Ural, unde il cunoaste pe Imre Nagy. In 1917, Bela Kun si alti prizonieri austro-ungari – printre care si Imre Nagy – se convertesc la bolsevism. Invata limba rusa si sunt integrati in cadrul „Armatei Rosii”.

In martie 1918, la Moscova, Bela Kun formeaza „Grupul Ungar” al Partidului Bolsevic Rus, care va fi predecesorul Partidului Comunist Ungar. Il cunoaste pe Lenin, dar Bela Kun (impreuna cu Matyas Rakosi) se apropie mai mult de Grigori Zinoviev (Apelbaum) si Karl Radek (Sobelson).Pragmatismului proverbial al lui Lenin, Kun ii opusese ideea unei „ofensive revolutionare prin toate mijloace”.

Ceea ce il facea pe Bela Kun mai radical chiar decat Lenin. De altfel, Lenin i-a numit pe acesti bolsevici extremisti „kuneristi”. Iar curentul de practici violente „kunerism”. In acest timp, Bela Kun facea planuri pentru a „exporta” revolutia bolsevica din Rusia in Ungaria.

Nucleul viitorului Partid Comunist Ungar a fost alcatuit de Bela Kun pe 4 noiembrie 1918, intr-un hotel din Moscova. Comitetul Central ii cuprindea pe fostii prizonieri austro-ungari, trecuti de partea bolsevicilor, printre care si pe Imre Nagy.

In aceeasi luna, Bela Kun si Comitetul Central (impreuna cu cateva sute de militari din „Armata Rosie”) s-au infiltrat in Ungaria, finantati de bolsevicii rusi, si au inceput recrutarile: fosti soldati (ajunsi someri), tineri intelectuali de stanga si minoritati etnice.

Pana in februarie 1919, Bela Kun inregistrase deja intre 30.000 si 40.000 de membri.Situatia economica si sociala din Ungaria dupa razboi devenise de-a dreptul dezastruoasa. Infrangerea de pe front, urmata de destramarea Imperiului Austro-Ungar, inflatia galopanta, somajul de proportii, foametea, frigul, haosul si lipsa oricarei autoritati adusesera populatia la disperare.


Revolutia Aster si revolutia lui Bela KunIn octombrie 1918, in Ungaria a avut loc „Revolutia Aster”, care a adus insa la putere o coalitie subreda. Contele Mihaly Karolyi a incercat zadarnic sa coaguleze cu aliatii social-democrati o anumita autoritate in Ungaria. Bela Kun si camarazii sai bolsevici l-au atacat insa imediat.

Bun orator, Bela Kun a inceput o campanie de manifestatii deosebit de agresive, sustinute de cotidianul „Stirile Rosii”. In urmatoarele cateva luni, comunistii au devenit tot mai populari datorita promisiunilor facute populatiei. In primul rand, promisiunea de a face Ungaria Mare.
Pe 20 februarie 1919, o manifestatie violenta a comunistilor asupra principalului cotidian social-democrat „Cuvantul Poporului” s-a terminat cu uciderea a patru politisti. Arestat, Bela Kun a fost batut de un politist chiar in fata catorva ziaristi.

Ziarul a fost interzis si s-au sechestrat toate sediile Partidului Comunist, ceea ce a sporit simpatia ungurilor fata de bolsevici. Aceasta simpatie generala a determinat, in cele din urma, guvernul sa redeschida la 1 martie 1919ziarul „Stirile Rosii”, care a reinceput să publice.

Pe 20 martie, Presedintele Karolyi a anuntat demisia guvernului condus de Denes Berinkey si a cerut social-democratilor sa formeze un nou guvern.

Acestia au inceput tratativele cu comunistii, aflati in acel moment in inchisoare. In urma tratativelor, cele doua partide au fuzionat sub denumirea de „Partidul Socialist Ungar”.

Presedintele Karolyi, un anticomunist declarat, nu a fost insa informat de fuziune. Astfel ca s-a pomenit in fața cu un partid socialist dominat de comuniști.

Pe 21 martie 1919, presedintele Karolyi demisioneaza, iar Bela Kun anunța noua forma de guvernare a statului: Republica Sovietica Ungaria.

A fost al doilea stat bolsevic dupa Rusia, aparut in Europa. Coabitarea kuneristilor cu social-democratii a durat doar pana la 24 iunie 1919, cand Bela Kun si ai lui au preluat integral puterea si i-au eliminat pe social-democrati de la guvernare.

Teroarea Roșie maghiara:”Băieții lui Lenin”

Pe plan intern, guvernarea bolsevica din Ungaria a introdus, din primele momente, „Teroarea Rosie” – copie fidela a celei din Rusia, dintre 2 septembrie si sfarsitul lui octombrie 1918 – predicata de cei doi ideologi ai bolsevismului maghiar, George Lukacs si Tibor Szamuely, cei care sustineau necesitatea „terorii revolutionare”.

La 20 aprilie 1919, Tibor Szamuely, de pilda, afirma intr-un discurs tinut la Gyor:

„Acum, puterea este in mâinile noastre. Cine vrea restaurarea vechiului regim trebuie spanzurat imediat. Acestia trebuie sa atarne imediat in streang. Victoria proletariatului din Ungaria a facut destule victime printre noi. Asa ca acum este nevoie sa varsam sangele dusmanilor nostri.

Nu trebuie sa ne ferim sa le varsam sângele. Sangele este ca oțelul: intareste sufletul si proletariatul! Sa curga, asadar, cât mai mult sange. Vom extermina toata burghezia dacă va fi cazul”.

In aceasta atmosfera este creat de Jozsef Cserny (foto jos), grupul paramilitar „Băieții lui Lenin”.

Read Cserny József Online

Acest grup cuprindea circa 200 de tineri, care initial asigurau garda personala a lui Tibor Szamuely, Comisar pentru Afacerile Militare.

Restul erau infractori de drept comun. Imbrăcati in haine de piele neagra, „Baietii lui Lenin” constituiau varful de lance al „Terorii Rosii”, dezlantuita de kuneristi.

Foto: Băieții lui Lenin


Numeroase atrocitati, arestari si executii pe loc, trenuri-spanzuratoare au fost inregistrate in cele patru luni cat a functionat regimul Republicii Ungaria (Bodo Bela: „Paramilitary Violence in Hungary After the First World War”, East European Quarterly, vol. 38, 2004).”Baietii lui Lenin” apareau in autocamioane, peste tot in Ungaria, unde se semnala cel mai mic semn de opoziție la regimul bolsevic de la Budapesta.

Ei atacau ceremoniile religioase cu grenade si focuri de mitraliere. Executau victimele pe loc,fără judecata. Formau asa-numite „patrule de rechizitie”, care jefuiau casele oamenilor.

Potrivit unui raport din 1922 al avocatului Albert Vary, „Baietii lui Lenin” au facut in 133 de zile ale regimului Bela Kun, 590 de victime, ucise prin executii sumare, fără proces.

Personal, Tibor Szamuely – prizonier austro-ungar la rusi, convertit la bolsevism impreuna cu Bela Kun, intrat in Armata Rosie, devenit apoi Comisar pentru Afacerile Militare in guvernul bolsevic de la Budapesta – era unul dintre cei care pledau pentru utilizarea masurilor de violenta extrema, in cadrul „Terorii Rosii”.


Cu mana lui, Tibor Szamuely a ucis si torturat zeci de unguri, cu un sadism greu de imaginat. Modelul „Terorii Rosii” a fost imprumutat de la bolsevicii rusi, unde a devenit oficial la 2 septembrie 1918.

Atunci cand Lenin a recomandat „Teroarea Rosie”,, el a avut in vedere perioada 1792-1794 din ceea ce se considera „Revolutia franceză”.
O lovitura de stat a lui „Ordo Iluminati” („Ordinul Iluminatilor”, pregatita inca din 1782, prin Congresul de la Wiesbaden. Intre 1792 si 1794, perioada „Marii Terori” din Franta – care a facut aproape un milion de victime, executate sumar, din randul artistocratiei, preotilor catolici, functionarilor, regalistilor, militarilor etc. – a avut ultimele 6 luni, pana la 28 iulie 1794 (cand au fost ghilotinati Robespierre si Saint Just, simbolurile „Marii Terori”), denumita „Teroarea Rosie”.

„Revolutionarii” se confruntau in exterior cu razboaie contra Austriei si Prusiei – mai tarziu s-au adaugat Marea Britanie si Spania – iar pe plan intern cu mari rascolae taranesti. „Marea Teroare” din Franta a fost singurul mijloc prin care „revolutionarii” (Ordo Iluminati) s-au putut mentine la putere.

In 1918, firava putere bolsevica, instalata la Petrograd cu un an inainte, se confrunta si ea cu mari greve, care paralizau economia, cu rascoale taranesti si cu armatele albe (protariste), care afluiau spre Petrograd din cele 4 puncte cardinale.

In plus, interventia externa punea o presiune in plus asupra fortelor, mult mai slabe, ale lui Lenin si Trotki. In 1918, puterea bolsevicilor se clatina de la o zi la alta.
Asa ca Lenin a apelat la mijloacele „Terorii Rosii” doar pentru a-i putea mentine la putere pe bolsevici.Chestiunea este aprig disputata, insa, de istorici.

Robert Conquest in „Reflections on a Ravaged Century” (2000), la pag. 98, scrie ca „teroarea fara precedent era motivata ideologic de incercarea de a transforma societatea, masiv si rapid, contra circumstantelor naturale”.
Richard Pipes, dimpotriva, sustine in „Communism: A History” (2001), pag 39, ca „Teroarea Rosie” este intrinseca oricarui regim comunist.
In biografia consacrata lui Stalin, Edvard Radzinsky aminteste la pag. 152-155, de o nota scrisa de Iosif Vissarionovici pe o lucrare a lui Karl Marx: „Teroarea este cel mai rapid mod de a fauri o noua societate”.


Cand au venit la putere, Bela Kun si kuneristii nu erau amenintati de nimeni. Dimpotriva. Datorita promisiunilor, comunistii unguri se bucurau chiar de popularitate. „Teroarea Rosie” din Ungaria a fost, asadar, absolut gratuita.

O violență fara rost, excesiva.
Practicantii acestui gen de violenta gratuita au fost denumiti de Lenin kuneristi.
Pe langa „Teroarea Rosie” („Baietii lui Lenin”) si „tribunalele revolutionare”, regimul Bela Kun a adoptat o serie de masuri care au creat nemultumirea populatiei si a redus drastic sprijinul pentru puterea bolsevica.
Altfel, guvernul bolsevic de la Budapesta a decretat nationalizarea intregii industrii, a intreprinderilor comerciale, a magazinelor, profesiilor liberale, transportului, bancilor, sanatatii si invatamantului, institutiilor culturale.
A anulat dreptul la proprietate asupra locuintelor, a rechizitionat toate palatele, vilele si casele de odihna, a abolit titlurile artistocratice si toate privilegiile, a separat biserica catolica de stat si a cenzurat sever libertatea de exprimare.
Desi Lenin l-a sfatuit pe Bela Kun sa imparta pamant taranilor, acesta a trecut direct la faza rechizitionarilor moșiilor si transformarii lor in kolhozuri.
Se stie ca primele masuri luate de Lenin, dupa instalarea puterii bolsevice in Rusia, au fost emiterea „Decretului asupra Pacii” (prin care Rusia se retragea unilateral din razboi si aducea acasa, de pe front, milioane de rusi) si „Decretul asupra Pamantului” (prin care acestia erau improprietariti).
Aceste doua decrete, semnate rapid de Lenin, au permis supravietuirea firavei puteri bolsevice din Rusia.

Punctul crucial al guvernarii Bela Kun au fost însa aventurile militare din Slovacia și Transilvania (România), care au grăbit prăbușirea regimului instaurat de bolșevici în Ungaria.

08/06/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: