CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GÂNDUL ZILEI

 

 

 

 

 

 

 

 

„România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni.”  

 

Petre P. Carp

 

 

 

 

 

 

 

 

Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași – d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator.

A fost unul dintre opozanții lui Alexandru Ioan Cuza și  s-a implicat activ în îndepărtarea sa de pe tronul Principatelor Unite. A fost numit secretar al Locotenenței Domnești care a organizat aducerea pe tronul românesc a lui Carol I.  Un an mai târziu, a fost numit secretar al Agenției Diplomatice a României la Paris.

În 1867, Petre P. Carp a devenit mason. Boierul moldovean s-a dovedit unul dintre cei mai buni oratori conservatori, considerat de istorici al doilea mare politician conservator după Barbu Catargiu.

A fost ales în repetate rânduri ca deputat și senator. De asemenea, a fost reprezentant diplomatic al României în Berlin, Viena și Roma. Întors în țară, Petre P. Carp, a devenit ministru de Externe, apoi ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, ministru al Agriculturii și Domeniilor, ministru al Industriilor și ministru al Finanțelor.

1907, Petre P. Carp a devenit președinte al Partidului Conservator, în urma fuziunii principalelor grupări conservatoare din România. Petre P. Carp a rămas în istorie drept un mare om de stat, dar și prin anecdotele legate de el. El provenea dintr-o familie boierească din Moldova și a fost unul dintre colaboratorii de încredere ai Regelui Carol I al României.

Era cunoscut drept „tăios ca un cuțit și rece ca o zi de iarnă”, cum spunea alt junimist, Nicolae Gane, lupta mai întotdeauna singur pentru cinste și dreptate, cu adepți puțini, fiind și poreclit ,,cavalerul dreptății mâncate de lupi” de către târgoveții care treceau pe lângă casa lui.

Tot Eugen Lovinescu scria despre Petre P.Carp că ,,era un mare caracter, doctrinar, autoritar, cu concepții politice puternice, intransigent și de înaltă demnitate morală”.

Deși conservator, în discursurile sale din Parlament era cunoscut ca un susținător al drepturilor țăranilor: ​,,Un lucru însă vă cer: să-mi garantați că aveți să pironiți proprietatea în mâinile țăranului, atât și nimic mai mult”, afirma P.P.Carp în 1884. „Bogăția unei țări atârnă de câtimea averilor celor mici”, o aserțiune a sa din 1882.

Se spune că în timpul unei călătorii spre Viena, după Războiul de Independență, când Imperiul Rus și-a încălcat angajamentul de a respecta integritatea teritorială a României, ministrul de Externe rus a aflat că în același tren călătorea și P.P. Carp.El și-a manifestat dorința să i se facă cunoștință cu Petre P. Carp, iar când l-a văzut, l-a întâmpinat exclamând: ,,În fine, pot să cunosc și eu pe faimosul filogerman Petre P.Carp”. Iar acesta i-a răspuns în acel moment : ,,Eu nu sunt filogerman, eu sunt rusofob!”

 

Regele Carol I a incetat din viata la 27 septembrie 1914 – un nou Consiliu de Coroana trebuia sa decida, odata cu iesirea din neutralitate a României de partea carei aliante urma sa fie legată soarta țării .

Părea evident ca numai alianta cu Antanta ne putea garanta intregirea tarii prin revenirea Transilvaniei la Regatul Romaniei. Atat Regele Ferdinand, majoritatea oamenilor politici cat si opinia publica se pronuntau hotarat pentru intrarea in razboi alaturi de tarile Antantei.

La Consiliul de Coroana de la Cotroceni, 14 / 27 august 1916, Regele Ferdinand i-a convocat pe cei mai importanti oameni politici si de stat ai țării pentru a le comunica hotărârea lui de a declara razboi Austro-Ungariei a doua zi. In randul conservatorilor exista o grupare proantantista reprezentata de Nicolae Filipescu, Take Ionescu, C. Olanescu si C. Cantacuzino-Pascanu, cealalta grupare favorabila intrarii Romaniei in razboi alaturi de Germania si aliatii ei avea in frunte pe Petre P. Carp, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu si Alexandru Marghiloman. Cuvintele rostite de regele Ferdinand celor prezenti dadeau glas dorintei si vointei intregii Romanii la un ceas de grea cumpana si inalta raspundere pentru tara: ” Am convocat aici pe mai marii tarii nu ca sa le cer un sfat, ci ca sa le cer sprijinul. Vad situatia in asa fel, incat nu mai putem ramane in Neutralitate.

De aici inainte victoria Puterilor Centrale este exclusă. Guvernul meu, (condus de Ion I.C. Bratianu n.n.) care crede si el ca a sosit momentul să incepem razboiul, a și avut consfatuiri cu unul din grupurile beligerante.”  

Marele om politic Petre P.Carp va trăi drama pierderii unui fiu, locotenentul Petre Carp cazut pe frontul din Transilvania in localitatea Magheruș, la vârsta de 29 de ani.

În 1918, la terminarea Primului Război Mondial Transilvania, Basarabia şi Bucovina se unesc cu România, ţara dublându-şi teritoriul. Dar România avea să mai continuie războiul şi pe parcursul anului 1919.

 La scurt timp după preluarea puterii de către comunistul Béla Kun, Ungaria ataca Transilvania. Simultan Rusia atacă Basarabia. Pe parcursul verii anului 1919 armata română contraatacă şi ajunge să cucerească Budapesta, iar ofensiva ruşilor este stopată. Ca urmare a înfrângerii definitive a comuniştilor maghiari, dar şi a imposibilităţii armatei ruse să cucerească Basarabia, România a rămas cu graniţele intacte până la debutul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deşi o parte a clasei politice româneşti şi a intelectualilor au regretat intrarea României în război alături de aliaţii tradiţionali, până la urmă s-a dovedit a fi o alegere înţeleaptă. Chiar dacă am fost nevoiţi să încheiem pace cu germanii şi austro-ungarii, printr-un tertip legislativ, tipic românesc aş zice, am terminat războiul ca ţară beligerantă.

Demn de remarcat ar fi că dintre toate ţările câştigătoare, România a obţinut prin acest război cele mai multe teritorii.
Să fi avut dreptate oare Petre P. Carp când afirma la finalul războiului că „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”?

Petre P. Carp se va retrage la conacul sau de la Tibanesti impovarat de anii ce ii marcau o viață și un destin, acum la zenitul lor. A incetat din viață la 19 iunie 1919 la aproape 82 de ani pe care i-ar fi implinit peste 10 zile.

 

12/01/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 Ziua Naţională a României 

 

 

 

 

 

Foto:  1 DECEMBRIE 1918 – MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA

 

 

 

 

 

1 decembrie 1918 reprezintă un eveniment astral în istoria românilor și a României.

Este data la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România, cerând totodată un singur stat naţional.

Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918, atunci când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie a adoptat declaraţia de Independenţă.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Legea Unirii a fost ratificată  la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

“Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puţină vreme, de doar 23 de ani, reprezintă Ziua Naţională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deşi Ziua Naţională era cu totul alta.

Era sărbătorită în luna mai şi dedicată regelui” (…) 

România nu s-a putut articula temeinic nici pe o suveranitate puternică până când nu a reuşit, în 1918, să aducă cu mare noroc şi Basarabia, Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul”, scria istoricul Adrian Majuru pe  https://identitatea.ro/ 

 

 

1 decembrie nu este prima zi naţională a României 

 

 

 

 

10 mai a fost zi de sărbătoare și ziua națională a românilor între anii 1866-1947, după ce Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite și după ce  la 10 mai 1877,  a promulgat Declarația de Independență a  României.

Ulterior, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română și în perioada  1948-1989 ziua de 23 august a înlocuit oficial sărbătoarea de 10 mai.

După revoluția anticomunistă din 1989, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

 

 

 

 

″Deşteaptă-te, române!″ este imnul de stat al României și a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu pe muzica lui Anton Pann. ″Deşteaptă-te, române!″ a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol.

A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ″Deşteaptă-te, române!″ a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

 

Ziua Imnului României este sărbătorită pe 29 iulie.

 

 

LA MULȚI ANI ROMÂNIA ! LA MULȚI ANI ROMÂNI!

 

 

 

 

01/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Jefuirea Bucureştiului aflat sub ocupaţia Puterilor Centrale (1916- 1918)

          Foto: Inceput de secol XX în Bucureşti

In faţa pericolului iminent de ocupare a Capitalei de catre trupele maresalului von Mackensen, autoritătile române, regele, armata si o parte a locuitorilor Bucureştiului s-au retras în Moldova.

Pe 20 noiembrie  şi Guvernul României se retrage din Muntenia  la Iasi, care devine capitala temporară a țării.

În urma lor au ramas doua treimi din teritoriul ţării în mâinile inamicului, populaţia fiind nevoita sa suporte un regim de ocupatie militara  foarte sever.

Capitularea Bucurestilor, la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916, a fost un moment greu, emotionant, perceput în modul cel mai profund de catre societatea româneasca.

O „radiografie” a momentului a fost posibila nu numai cu ajutorul memorialisticii acelor zile, dar si cu ajutorul documentelor oficiale care s-au pastrat în colectiile muzeale sau în arhive.

Istoricul Virgiliu N. Drăghiceanu (1879-1964) membru corespondent al Academiei Române și secretar al Comisiei Monumentelor istorice își amintea :

”23 noiembrie. Mirecuri. Astăzi trebuie să intre. Poliția toată pe Calea Victoriei ca la sărbători. Se crede că vor veni dinspre Calea Rahovei. Birje grăbite cu femei germane, ce duc jerbe de crizanteme.

Scrâșnim din dinți, în neputința noastră de a răspunde la insultă. Un cer îndoliat.

Pe la trei după-amiază, șuiere de alarmă ale gardiștilor. Rămânem în ezitare dacă trebuie să mergem mai înainte. Înaintăm totuși spre Calea Victoriei.

Îi văd venind încununați de crizanteme. Cu puștile, ca un jug atârnând la gât, pentru a contrabalansa greutatea din spinare.

Merg fără niciun elan, cântă încet imnuri, cu o intonație bisericească: pare că sunt transfigurați de un misticism religios.

Evident sunt într-un acces de nebunie morală, se simt în acest moment soldații Dumnezeului lor. Sunt trupe de elită, grenadierii armatei lui Falkenhayn, ce vin din luptele de la Chitila și fortul Mogoșoaia, care cade cel dintâi.

Merg în companii succesive, amestecate cu escadroane de cavalerie, plutoane de mitraliere, baterii și trenuri de muniție.

Nenorociți prizonieri printre ei.  

Lumea imensă iudeo-germană, cocotele internaționale ale varieteurilor, internații din Ialomița (cu toții în București, peste 50.000), aclamă și defilează prin spalirul de soldați .

Localurile, închise de la începerea războiului, sunt luminate și pline de lume.  Cofetăriile, cafenelele oferă spectacolul celei mai dizgrațioase orgii pantagruelice.

Îi privim și examinăm cu cuiozitatea cu care se privește o fiară de menajerie.

Toți au în degete patru-cinci inele de aur. Sunt stigmatele crimelor ce le-au comis în atâtea țări în care au semănat moartea.  

Imagini pentru armata germană în bucuresti 1916 photos

Foto: Trupele armatelor Puterilor Centrale defilează pe calea Victoriei din Bucureşti.

Ceea ce ne izbește mai ales acum la început este jena pe care o simt în mijlocul luxului și strălucirii ce încă o aveau Bucureștii.

Probabil se așteptau după atâtea denigrări să intre în cine știe ce capitală a unei cafrerii africane (Kaffraria= district din Africa de Sud).

Intră în localuri toți descoperiți, iau loc la mese după plicticoase formule de politeță. Ne izbește mai ales modul șoptit în care conversează și ținuta potolită, ce contrastează atât de mult cu felul nostru de a vorbi și a ne agita zgomotos.

 Undeva scriau ei mai târziu: ”Ca o imagine de vis trecea vesel vioi oraș, cu toate strălucirile ce le oferea strada și vitrina pe dinaintea ochilor mari, deschiși ai trupelor ce traversau Bucureștii”.

Întreaga lor purtare de mai apoi fu de a zdrobi în noi orice mândrie și credință, de a ne lăsa doar măgulirea că suntem tolerați a trăi mai departe, în casa și pământul care nu aveau să mai fie ale noastre.

Care fu impresia produsă în Germania, ne-o dovedește telegrama Kaiserului către împărăteasă:

”Bucureștiul este luat. Ce strălucit succes, prin pronia dumnezeiască pe drumul completei victorii.

 În repezi lovituri au bătut incomparabilele noastre trupe inamicul… Dumnezeu să ne ajute mai departe”.

Noaptea împușcături dese pe stradă. Sunt patrule care intimidează populația.

 

“NU UITATI ! SUNTEM INVIGATORI”

 

 

  Primele 24 de ore ale ocupaţiei

 

Capitularea Bucureştilor, un moment extrem de dureros pentru români, a avut şi o nota tragi-comica, în felul haotic în care s-a desfăşurat.

În ziua de 22 noiembrie 1916, sosea în Bucureşti un ofiter german cu un drapel si o scrisoare sigilata, de la Maresalul Mackensen, pentru comandantul Garnizoanei Bucuresti.

A fost condus la generalul Anghelescu caruia i-a comunicat verbal ca Maresalul Mackensen  cere ca, în 24 de ore, Garnizoana sa fie predata, în caz contrar urmând un bombardament puternic de artilerie grea.

Generalul român a raspuns însa ca în Bucuresti nu mai exista garnizoana si nici comandant, asa ca nu putea primi scrisoarea.

Noaptea ce a precedat intrarea trupelor de ocupație în București a fost o noapte lungă pentru toată lumea.

Mai ales locuitorii din Dealul Spirii nu au  lipit geană de geană,deoarece la interval scurte din incinta Arsenalului Armatei răbufneau explozii asurzitoare și se înălțau limbi de foc amenințătoare.

Personalul militar  al Arsenalului s-a retras   printre ultimii, a minat instalațiile ce nu puteau fi transportate pentru a nu cădea întregi în mana dușmanului.

Odată cu ivirea zorilor, toată suflarea capitalei era în picioare. Puţini au fost cei care au îndrăznit să iasă din casa.

Cei care totuşi o fac își zic pentru a-si face curaj: „vreau să văd în față invazia”.

Primăria a luat măsuri ca armatele germane si ale aliaților lor sa aibă parte de o primire oficiala, rezervata si demna.

La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului, aproximativ 300 de soldați germani şi-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare.

La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat in CapitalăRomâniei escortat de un regiment mixt de cavalerie si infanterie.

El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militara suprema in calitate de Şef al Marelui Cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen) .

 

 

Imagini pentru mackensen photos

 Foto: Maresalul german August von Mackensen

A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități române rămase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere si servicii in timpul ocupației.

Din primele ore suita lui Mackensen a început sa acţioneze  pentru a asigura grosului trupelor ce urmau sa intre in București în zilele următoare rații de alimente şi încartiruire.

Colonelul de intendenta Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natura economica asupra Capitalei.

El a ordonat ca zilnic sa i se pună la dispoziție de către autoritățile române pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, câte o pâine si jumătate litru de vin, cafea, ceai, orez, zahar, untură, „si câte altele”.

In caz contrar, amenința generalul, primarul oraşului va fi executat în primele 24 de ore.

La auzul amenințării, Emil Petrescu a replicat:

„O viaţa am. Ce voi putea da voi da, ce nu ,nu.”

 Încercând sa intervină in discuție pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, preşedintele Crucii Rosii – Române,  a fost apostrofat de către acelaşi general :

„Nu uitati ca noi suntem învingători si aţi făcut sa curgă mult sange german”.

Totodata oraşul a fost supus la o dare de un miliard de lei care la scurt timp a fost redusa la cinci sute de milioane văzându-se imposibilitatea de a fi plătită.

Prima noapte a ocupației a trecut.Patrulele germane care străbăteau străzile trăgeau focuri de arma fără nici un motiv aparent, doar pentru a intimida şi mai mult populația.

 ocuparea bucurestiului in primul razboi mondial

A doua zi a avut loc defilarea trupelor inamice cu toate armele și bagajele, cu furgoane, cu tot ceea ce o armata poarta cu dansa într-un razboi.

Au defilat pe Calea Victoriei, prin fața feldmareșalului Mackensen si a statului sau major, trupe germane, austro-ungare, turcești si bulgare.

Aceasta perioada istorica este absenta si din manualele scolare, deşi timp de aproape doi ani, între 1916 şi 1918, la Bucuresti a existat o administratie militară străină, alaturi de un guvern roman care a colaborat cu acea administratie.

 Un Crăciun cum nu a mai fost

În prima luna de ocupație, bucureștenilor li s-a oferit imaginea a ceea ce va însemna pentru mult timp regimul de ocupatie al inamicului: Sute şi mii de convoaie de care, furgoane, caruţe, trec zi şi noapte. Sunt pline cu trofeele pe care le aduna în marşul lor victorios.

Tronuri țărănești, velințe, cufere preţioase,  scurteici, scaune fantezii, pirostrii, cazane, plăpumi sărăcăcioase, portrete in ulei, plapumi de atlas peste care zac porci vii sau tăiați, gaini, raţe, urmate de cirezi intregi de oi, vaci elvetiene, cai etc.

Trupele inamice cărînd dupa ele prada adunata de prin satele si orașele românești prin care au  trecut, ajunse la București se dedau la tot felul de jafuri si siluiri terorizand Capitala.

Se inaugura astfel o perioada lunga in care bucureştenii  aveau să suporte pe langă o nemiloasa si apăsătoare exploatare economica,  şi un regim de teroare, persecuţii si umilinţe greu de înţeles şi  de explicat.

În oraş soldaţii inamici, individuali sau în grupuri rechiziţionau de prin pravalii (inclusiv farmacii si drogherii) tot ce le plăcea: se fura pe o strada mai ales ceasornicele sunt smulse cu forta de bulgari,  gainile şi porcii sunt predilecţia germanilor.

Autoritățile  de ocupație nu intervin decât intr-o măsură foarte mica, şi doar pentru a-i tempera pe bulgari care adeseori torturează pentru a intra în posesia bunurilor ce le doresc considerând că acest lucru reprezinta dreptul de pradă al soldatului asupra teritoriului ocupat.

 

Foto: Soldați germani, austro-ungari, bulgari şi civili, într-o piață din București.

Cand la 16 decembrie 1916, generalul de infanterie Tulff von Tscheppe und Weidenbach s-a instalat in Bucuresti în calitate de guvernator militar al României ocupate, mulţi cetaţeni au crezut ca situaţia va intra pe un făgaş cât de cât normal, câ nu mai sunt lăsați la discreția oricărui soldat.

 Nici nu bănuiau ca abia acum începe adevaratul jaf,  jaful organizat oficial, în locul jafului individual.

 

 

Foto: Santinela germana in fata Administrației Militare azi Str. Toma Caragiu  

Militär Verwaltung Rumänien  (Administrația militară România)

În Bucuresti, ordinea severă, riguroasă, exactă, lacomă – adica jaful organizat, încep  să fie simţite dupa 1 ianuarie 1917 stil nou.

Până atunci, ocupanții au continuat să golească seifurile băncilor, ale negustorilor, rafturile magazinelor şi pivnițele restaurantelor, cămările caselor particulare, şi vitrinele magazinelor de pe principalele artere ale Capitalei, pe care, în primele zile le priviseră muţi de uimire deoarece erau pline cu „lucruri care de mult au fost confiscate din Germania”

De fapt insuşi guvernatorul general Tulff s-a numarat printre jefuitorii oraşului Bucureşti.

Stabilindu-şi locuinta in Palatul Şuţu şi neplăcându-i mobila, a cerut ca imediat să fie schimbată cu alta în valoare de 80.000 lei pe care nu a plătit-o niciodată.

Nu a plătit nici mărfurile cumpărate de la magazinul Albina în valoare de 5.000 lei, constând din alese cusături româneşti pe care le-a fâcut cadou împaratului Germaniei.

In timp ce-şi însuşeau bunurile jefuitorii se mirau că după atata stoarcere depozitele oraşului mai aveau înca mărfuri din abundenţa.

Dar cât s-a jefuit din avutul locuitorilor nu se poate estima nici cu aproxmaţie.

Se ştie în schimb cât necaz a pricinuit cetaţenilor incartiruirea trupelor de ocupaţie.

Zilnic soldaţii la periferie şi ofiţerii în centrul oraşului umblau din casă în casă alegându-şi şi instalându-se dupa bunul plac.

Casele goale nu le plac, voiesc pe cele locuite şi din toate odăile întotdeauna voiesc pe cea a stăpânilor.

De fapt se întindeau în toată casa încât locatarii oricât de numeroşi ar fi fost se inghesuiau în una sau doua camere. Aveau totodata pretenţia să li se facă tot menajul de catre gazde.

La plecare, luau din lucruri şi le expediau familiilor lor. Cei care au locuit în casele părăsite ale refugiaţilor, dupa ce le-au jefuit, au distrus şi ce mai rămăsese, mobilier, podele, tot.

In casa lui Take Ionescu ofiterii  incartiruiţi au pus pe foc dulapurile si biblioteca. În școlile transformate în adaposturi pentru soldaţi nu a mai rămas bancă, catedră, tablă,  dulap – totul s-a ars.

Lucrurile nu s-au îndreptat cu nimic în lunile ce au urmat. Locuitorii Capitalei au trebuit sa suporte nu numai  în anul 1917 încartiruirea a aproximativ 53.000 de ofițeri ai armatelor de ocupație din care 43.000 au locuit in hoteluri si 10.000 în case particulare.

La aceste cifre trebuie neapărat adăugat si numarul foarte mare dar imposibil de stabilit al funcționarilor civili, veniți din tarile inamice pentru a lucra in administrația de ocupație.

Si cu câte pretenții…Baie ! unde nu era, se instala  în contul primariei, tablouri de pictori buni. Era o goana dupa ele, pentru că după fiecare incartiruire dispăreau,  scoarţe şi covoare. Tuturor ofiţerilor trebuia să li se asigure un apartament, iar pentru generali o casa întreagă.

Toți aceștia jefuiau în folosul personal fără nici o jenă.

 

 

 

 

 

 

  Foto: Un soldat al trupelor de ocupaţie mâna câteva oi pentru cina de Crăciun pe străzile din București, decembrie 1916

 

Au fost rechiziționate pentru armata de ocupație principalele cluburi si restaurante ale Bucureștiului, vestite in toată Europa pentru eleganţa şi rafinamentul lor, Casa Capşa a fost cedata bulgarilor la cererea expresa a lor,devenind Casa soldaților si ofițerilor de unde au jefuit mărfuri de milioane de lei.

Tot lor le-a fost cedat si localul Clubului Partidului National Liberal pe care l-au transformat în cazinou. Cafeneaua „Imperial” a devenit Restaurant zur Traube şi era frecventat de ofiţeri ai armatei austro ungare.

În afara de Athenee Palace, transformat în local destinat ofiţerilor de stat major şi comandament, au  mai fost rechiziţionate  Hotel de France  devenit In zum deutschen Kronpriz , Caffe de Paris a ajuns Kaisser Palast, Brasserie de la Paix transformata in Freidens Kafee şi înca multe altele.

Unele cluburi ca Jokeu, Tinerimea, Automobilul, Sportiv, Agricol, Rezervisti, Pensionari, Comercial etc.

Au fost transformate in Soldatenheim, unde gradele inferioare din armatele germana, austro-ungara, bulgara si turca luau masa, audiau muzica sau făceau sport.”

În zilele urmatoare, Statul Major si Komandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace unde s-au stabilit. Vechile nume românesti ale hotelurilor, cafenelelor, restaurantelor au fost înlocuite cu firme germane Berliner Kaffée, Kaiser, Palast etc. Strada Lipscani a devenit Leipziger Strasse, Hotelul Grant – Kronprinz Hotel.

De asemenea, o companie bulgara si una turceasca au ramas, ca garnizoana de ocupatie, pe lânga trupele germane.

Îmbracamintea si atitudinea acestora erau deplorabile. Bulgarii, înca din primul moment s-au îmbatat si au trecut la jafuri; au preluat Casa Capsa aducând-o într-o stare jalnica pentru multa vreme.

Ajunse în centrul Capitalei, trupele de ocupatie au început sa cumpere produse alimentare fara bani dând în schimb bonuri, stampilate de comandantul lor si platite de primarie.

La acestea se adaugă emisiunea de 2.172,020,000 lei fără acoperire în aur de Banca Generala a României (o filiala a băncii Diskonto Gesellshaft din Berlin), în fapt un mijloc fictiv de acoperire a cheltuielilor cu ocupaţia şi cu exploatarea nemiloasa a ţării, românii fiind obligaţi să plăteasca întreaga emisiune la un curs impus de ocupanţi.

Toate cheltuielile administraţiei militare au fost trecute pe seama populaţiei, sub forma unor împrumuturi impuse.

Criza de alimente şi cărbuni

Ocupanţii au impus Primariei Capitalei, înca de la început, obligatii referitoare la aprovizionarea trupelor si rechizitionarea caselor, automobilelor, alimentelor etc.

Dupa o saptamâna, pravaliile erau goale. Iar în mai putin de o luna se reglementa consumul luminii electrice la 1 kw pe saptamâna pentru fiecare persoana dintr-o familie (pâna atunci consumul mediu de familie era de 50-80kw).

Se interzicea iluminatul prăvăliilor dupa ora 19,00, iluminatul strazilor se reducea si se suprima circulaţia cu tramvaiul electric.

Mizeria si saracia ajunseseră la maxim, nu existau alimente si nici carbuni.

La începutul anului 1917, s-au introdussi cartele pentru pâine si carne din februarie pâna în aprilie, raţia era de 400 gr. pâine si 200 gr. carne pe saptamâna de persoană.

De la 1 aprilie, carnea se reduce la 150 gr. pe saptamâna.
O ordonanta oprea pe cofetari de a mai face cozonaci sau prajituri cu unt si oua, iar jumatate din alimentele declarate de cetateni pe formularele speciale erau ridicate de germani..

De asemenea, se rechizitionau saltele, plăpumi, perne, rufe, masini de scris.
Nici un supus român nu se mai putea urca într-o trasura chiar de piata fara învoirea expresa si scrisa a Komandaturii, asta dupa ce se interzisese si folosirea tramvaielor cu cai.

Arestarea personalitaţilor

O experienta trista au trait-o ostaticii luati de ocupantii germani, în schimbul supusilor Puterilor Centrale, deportati la Iasi.

Au fost arestate personalitati precum dr. C. Cantacuzino, I. Pillat, cumnaţii Brătienilor, Duca, prof. Constantin Radulescu-Motru, Mina Minovici, dr. Obreja, arh. I. Berindei, avocatul Cancicov si multi altii. Sabina Cantacuzino, sora lui Bratianu si Lia Bratianu, sotia lui Vintila Bratianu, au obtinut, prin intermediul lui Tzigara-Samurcas, care fusese numit Prefect al Politiei, sa nu fie deportate la Tismana. Cele doua doamne au fost „izolate” la Mânastirea Pasarea.

Femeile ascundeau carnea în cosciuge

Anul 1917 a însemnat înăsprirea masurilor si a foametei. Alimentele erau confiscate si trimise în Germania.

Românii au fost însa întotdeauna inventivi, astfel ca, locuitorii din jurul Bucurestiului, de exemplu, aduceau în Capitala carne în felul urmator: o puneau într-un cosciug, în caruta, pe care o urmau, bocind în urma ei, pâna treceau de santinele.

Alte femei aduceau purcei purtându-i în brate ca pe copii etc. Dar nici nemtii nu erau mai putin inventivi caci, încarcau untura si untul în vase persane sau Galle, furate de pe la casele bucurestenilor, pe care le expediau apoi la Berlin.

 

Începe rechizitionarea cuprului

 

 

Între timp, o data cu desfasurarea razboiului a aparut o presanta nevoie de materiale de razboi, astfel ca ocupantii au ordonat, la 28 octombrie 1917, rechizitionarea aramei si a cuprului.

Astfel, s-a ajuns la pericolul confiscarii clopotelor bisericilor.

Multe dintre ele au fost însa ascunse de calugari, iar pentru cele de interes artistic si istoric, Tzigara-Samurcaş a obtinut o scutire din partea maresalului Mackensen.

Spre sfârsitul anului 1918, un spirit de revolta plutea în aer, circulau manifeste clandestine tot mai multe, iar zvonurile ca mesajul Parlamentului de la Iasi ar fi acela care vorbeste de o „victorie finala” îmbarbatau sufletele românilor din Bucuresti.

Totusi, începutul anului 1918 aducea mari probleme tarii noastre care, dupa Tratatul de pace dintre Rusia Sovietica si Germania, din 18 februarie/2 martie 1918, se gasea izolata.

Începutul lunii februarie fusese marcat în Bucuresti de un eveniment iesit din comun: soldatii bulgari au furat moastele Sfântului Dumitru, de la Mitropolie, dupa ce le mai cerusera o data chiar lui Mackensen, sub pretextul ca sfântul ar fi fost de origine bulgara, cerere respinsa de maresal.

Moaştele au fost recuperate însă, spre marea bucurie a locuitorilor Capitalei,după intervenţia mitropolitului pe lângă comenduirea germană.

 

 

În fine, armistiţiul

 

 

Înfrângerile suferite de armatele Puterilor Centrale pe fronturile din vest si sud, în toamna anului 1918, au determinat Comandamentul german să semneze, la 29 octombrie/ 11 noiembrie 1918 un armistiţiu şi, ca urmare, era obligat sa îşi retraga forţele armate din toate teritoriile ocupate, inclusiv din România.

Mulţi refugiaţi din Moldova  încep sa se reîntoarcă.
Pe 15 noiembrie 1918, Capitala îşi schimba deja aspectul. Circulau maşini mici cu tricolorul francez agăţat de ele. Pe străzi, erau militari francezi, englezi, americani.

A sosit, de asemenea, generalul Berthelot, iar generalul Prezan a lansat o proclamaţie „… azi flutura din nou mândrele flamuri române, înfăptuind pentru veşnicie Unirea Tuturor Românilor„.

 

 

 

 

 

Intrarea în Piata Palatului din Bucureşti a familiei regale române şi a generalului Berthelot, pe sub un arc de triumf construit lângă hotelul Athenee Palace.

Dupa o absenţă de 2 ani, în ziua de 1 decembrie 1918, 101 tunuri anunţau, încă din zori, reîntoarcerea în Capitala României a Regelui Ferdinand, în fruntea armatei române şi a aliaţilor nostri.
De la rondul al doilea al Soselei Kiseleff, pâna în Piata Victoriei, de aici si pâna la Cercul Militar, la statuia lui Mihai Viteazul, iar de acolo, pâna la Mitropolie, o mare de oameni cu steaguri, pancarte, batiste si flori îi întâmpina pe cei ce revin din razboi.
Casca de fier da soldatilor o uniformitate severa, războinică.

Un imens cortegiu de drapele al tuturor regimentelor face o impresie puternica.
Toată ziua, Capitala a rămas în sarbatoare, iar seara, un nou banchet s-a dat cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul la Palatul Regal.

Dupa doi ani de război, ţara a reînviat într-o Românie Mare.

 

 

 

 

 

 Surse :

http://www.historia.ro ; FrontPress.ro;

http://turistinbucurestiro.blogspot.roart-

Corneliu Rades – Cartea “Bucureştii- în vâltoarea primului război mondial”

28/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: