Câteva din falsurile care abundă atât în istorie cât şi în ştiinţă

Falsurile abundă atât în istorie cât şi în ştiinţă. Nu vorbim aici de teorii greşite cu intenţie, ci de artefacte, obiecte din piatră, os, sau metal, din aur şi argint, vorbim de texte de tot felul, de hărţi şi chiar de.. oameni şi animale!!!

Toate reprezentau dovezi pentru anumite creaţii mentale, fie ele în istorie sau ştiinţă. Multe dintre ele au fost dovedite, dar şi mai multe aşteaptă să le dovedească cineva fiind în mod evident imposibile.

Există şi o serie de obiecte, scrieri şi hărţi ce nu au nici o logică, sau care se opun evident întregii noastre cunoaşteri. Dacă primele sunt scoase în faţa reflectoarelor, introduse ca obiect de studiu ştiinţific şi şcolar, cea de a doua categorie este ascunsă şi ignorată.

Uneori, teorii adevărate sunt probate prin falsuri, din lipsa oricăror altor dovezi, dar în cea mai mare măsură, dovezile false „probează” teorii false.

În alte situaţii, nevoia de celebritate, sau pur şi simplu pecuniară, îi îndeamnă pe oameni la realizarea unor obiecte mincinoase.

Archaeopteryx lithographica (foto) este unul dintre cele mai celebre obiecte mincinoase şi care a făcut istorie și pare o impregnare în straturile de rocă vechi de 150 milioane de ani a unei şopârle-pasăre.

Ea a fost timp de 100 de ani cea mai bună dovadă a teoriei lui Darwin privind evoluţia speciilor.

A fost „descoperită” în nişte straturi jurasice din Germania (Bavaria) şi se află şi acum la British Museum din Londra.

Deşi cunoscuta instituţie londoneză nu o oferă nimănui spre studiu, un fizician american a demonstrat fără echivoc că ea este creaţia imaginaţiei unui medic bavarez pe nume Erns Haberlein, puţin înainte de anul 1861, anul „descoperirii”.

Şi când te gândeşti că există şi astăzi profesori care o mai predau în şcoli, ca dovadă a faptului că „ne tragem” din maimuţă!

În anul 1912, un colecţionar englez a pretins că a găsit la Piltdown (Susex-Anglia) o parte dintr-un craniu uman, ce dovedea veriga lipsă, adică omul nici om, nici maimuţă. Timp de 40 de ani englezii s-au mândrit cu descoperirea lor, iar Arthur Keit, un renumit evoluţionist ce l-a însoţit pe „descoperitor” în săpăturile sale, a fost făcut cavaler în semn de recunoaştere.

Norocul nostru s-a numit Kenneth Oakley, savant ce în anul 1953 declara stupefiat: „Omul de Piltdown este un fals ordinar, o tâlhărie fosilieră!” De remarcat că din acel moment a început verificarea tuturor fosilelor umane. Foarte multe dintre ele erau falsuri sau fuseseră cercetate superficial. În acest mod au dispărut din vocabularul evoluţioniştilor „Sinanthropii”, „Ramapithecii” şi „Hesperopithecii”!!

Profesorul von Zeiten, de la Universitatea din Frankfurt a fost până de curând cel mai mare specialist în „Omul de Neanderthal”, el fiind şi susţinătorul teoriei că această populaţie a trăit în…nordul Europei. Datările pe care Zeiten le-a făcut asupra unor fosile umane erau falsificate cu 20.000-25.000 de ani!! Întreaga breaslă de antropologi este în criză şi chiar se pune problema dacă neanderthalienii au existat sau nu!!

Profesorul Stringer, conducătorul compartimentului de antropologie de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra spunea şocat: „Mă tem că va trebui să rescriem preistoria!” („Nu sunteţi singurii”- i-aş răspunde eu!)

După cum spuneam, teoria evoluţionistă a fost şi din nefericire încă mai este o mare minciună. Pentru susţinerea ei au fost fabricate sute de falsuri, unul mai hilar decât altul. „Omul de Java”, descoperit de olandezul Dubois în 1881, a dispărut din bibliografii. După ce Dubois a primit o recunoaştere a cercetărilor sale timp de o viaţă, pe patul de moarte el a recunoscut că omul de Java nu era altceva decât un craniu de maimuţă obişnuită!! Timp de zeci de ani „americanul” Om de Nebraska a ţinut paginile manualelor şcolare. Până în clipa în care s-a dovedit că oasele şi dinţii mincinoşi erau ale …unui porc!! Despre Ramapithecus, ce să mai vorbim! Cu toate că a fost dovedit falsul celor câteva oase şi dinţi ce îi dăduseră numele şi astăzi în şcolile noastre el este învăţat ca fiind primul „om” în poziţie verticală! Identitatea acelor oase cu cele de babuin de Etiopia nu mai este contestată de nimeni şi cu toate acestea le umplem capul copiilor noştri cu minciuni.

Schinichi Fujimura este cel mai mare arheolog şi istoric al Japoniei. În 1981 el face o descoperire epocală, găsind bucăţi de ceramică având o vechime de 40.000 de ani! În 2000 descoperă obiecte de piatră şi alte artefacte ce erau datate în urmă cu …600.000 de ani! Se scriu tratate, se ţin conferinţe şi apariţii la televiziuni. În jurul acelor obiecte se inventează o lume şi o istorie. Numai că, după o vreme, apar într-un ziar japonez fotografii cu Fujimura ce săpa de zor ca să ascundă artefactele … pe care tot el avea să le descopere! Savantul, dacă mai putem să-i spunem aşa, îşi recunoaşte falsul în faţa opiniei publice, cu naivitatea unui copil prins la furat de cireşe!

Este cunoscut faptul că multe din descoperirile arheologice evreiești sunt suspectate de contrafacere, unele dintre ele fiind chiar dovedite. Această constatare porneşte de la .. priorităţile istoriei israeliene, ce au nevoie de confirmare. (Mai ştim noi şi pe alţii!).

De curând, cercetătorul Israel Knohl susţine că a decriptat o veche stelă ce se află în posesia unui evreu elveţian şi în care multe elemente ale creştinismului sunt contestate. Să ne mire asta? Nu ne miră, aşa cum nu îi miră nici pe mulţi arheologi ce consideră textul …un fals. Cuvintele sunt scrise… cu cerneală (!!) direct pe piatră, iar cercetărorul nu oferă nicio explicaţie cu privire la locul şi timpul descoperirii. Probabil că numai sensul traducerii îl interesa!

Un alt fals celebru, creştin şi de ceva timp mediatic este Giulgiul din Torino. Surse ce îşi spun „istorice” spun că după decesul lui Iisus, giulgiul, pânza în care a fost acoperit la coborârea de pe cruce, a fost adus la Ierusalim. Regele din Edessa, Abgar, l-a ascuns într-un perete al cetăţii unde …este uitat. Este redescoperit în sec.VI şi păstrat la Edessa până în 944 când giulgiul ajunge la Constantinopol. După 250 de ani, în 1204 este luat de Cruciaţi şi dus în Europa, mai exact în Franţa.

Publicul, atât cât era la acea vreme, îl vede pentru prima dată în anul 1357 la Lirey. Nu mult mai târziu este donat casei de Savoia, iar în 1578 ajunge la Domul din Torino. În martie 1983 intră în proprietatea Vaticanului, cu condiţia păstrării în continuare la Torino.

Celebritatea giulgiului este dată de impregnarea în ţesătură a unei forme umane, foarte asemănătoare cu imaginea noastră despre Christos. Giulgiul are lungimea de 4,36 m. şi lăţimea de 1.10 m. ţesătura şi urzeala sunt manuale. Au existat de-a lungul timpului câteva comisii de experţi ce au încercat să elucideze misterul autenticităţii lui, dar de fiecare dată lucrurile au rămas suspendate ..în aer!

Nimeni nu avea interesul să alunge misterul. Şi totuşi, în anul 2008, revista franceză „Science et vie” propune unui medic şi chimist, Jackues di Constanzo un experiment prin care se dorea să se stabilească dacă în Evul Mediu se putea realiza un astfel de fals.

Doctorul şi chimistul francez a reuşit să realizeze în laborator, cu metodele şi dotările Evului Mediu, un giulgiu, practic identic cu cel din Torino.

Deşi experimentul se vrea ştiinţific, el nu face decât să întreţină un mister, pentru elucidarea căruia nu era nevoie de nicio comisie. Dar, întortochiate sunt căile Domnului şi ale… istoriei.

Sunt convins că fiecare dintre noi a simţit, nu o dată, falsitatea unor teorii sau dovezi, uneori elaborate, alteori pline de naivitate. Numai că, ne plac poveştile, misterele şi tainele într-atât, încât ne şi bucură un strop de falsitate, mai ales dacă ea pare inofensivă.

Text din “Stăpânii timpului” de Dan Elias apărut la editura ELIAS EXPRES 2010

mai multe în https://www.voci.ro/falsuri-ale-istoriei-si-stiintei/

Publicitate

PRESA GERMANĂ: MONOPOLUL gazelor rusești ar putea fi spart de România dacă uriașele sale rezerve de gaze naturale din Marea Neagră ar intra în exploatare

România e țara care ar putea sparge monopolul gazelor rusești

România este dependentă de gazul rusesc în fiecare iarnă, importând între 20 și 30 la sută din necesarul de consum.

Dar asta s-ar putea schimba dacă țara și-ar dezvolta uriașele rezerve de gaze naturale din Marea Neagră, potrivit publicației Mitteldeutscher Rundfunk.

Jurnaliștii de la publicația germană se întreabă și cât de sigură este producția de gaze naturale în Marea Neagră, în contextul războiului din Ucraina.

Jurnaliștii de la publicația germană Mitteldeutscher Rundfunk, citați de https://www.stiridiaspora.ro., susțin că țara noastră are capacitatea să spargă monopolul gazelor rusești, în contextul în care de câteva săptămâni România beneficiază pentru prima dată de propriile rezerve de gaze naturale, pe care le-a dezgropat din adâncurile Mării Negre.

Sărbătorind primele livrări la sfârșitul lunii iunie, ministrul României al Energiei, Virgil Popescu, a spus că românii au așteptat mai bine de opt ani ca legislația să permită extragerea gazelor. Noua Lege Offshore a fost modificată abia luna mai 2022.  

Producția de gaze naturale a început în luna iunie

Potrivit materialului citat, volumul actual de producție al companiei Black Sea Oil & Gas acoperă în prezent cinci la sută din necesarul anual de gaze al României – doar o fracțiune, dar cel puțin e un început.

România are zăcăminte imense de gaze în zona sa economică de la Marea Neagră, care trebuie doar dezvoltate. Zăcământul ar permite României să-și acopere propriile nevoi de gaze naturale timp de mai bine de un deceniu.Compania internațională de consultanță financiară Deloitee își asumă un depozit de până la 170 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

La urma urmei, aceasta este atât cât oferă Rusia UE într-un an. Acest lucru ar permite României să-și acopere propriile nevoi de gaze naturale timp de mai bine de un deceniu.

Potențial enorm neexploatat până acum

Cu toate acestea, țara amână de ani de zile visul independenței energetice. „Am pierdut timp prețios, iar acum criza energetică ne lovește pe fondul unor investiții nefinalizate”, spune Eugenia Gusilov de la think tank-ul românesc „Romania Energy Center”, ca răspuns la o întrebare a redacției Europa de Est a MDR. „Am fi putut fi complet independenți de importurile de gaze încă din acest an. Statul român a avut toate atuurile necesare pentru a face acest lucru”.

Cu toate acestea, timp de ani de zile, factorii de decizie din România nu au avut un sentiment de urgență pentru investiții, în special în instalații offshore în Marea Neagră.

Este nevoie de investitori străini pentru a extrage materia primă de pe fundul mării, deoarece companiile românești de gaze naturale, care până acum au extras materia primă în principal de pe uscat, nu dispun de know-how-ul necesar.

Ani de zile, Parlamentul României s-a luptat cu privire la cât de mult să impoziteze investitorii străini din Marea Neagră. În 2018, acestea au fost obligate să plătească un impozit special pe profit printr-o lege offshore.

De asemenea, jumătate din gazele extrase trebuiau să rămână în țară și să nu fie exportate către vecini.

Compania energetică internațională americană ExxonMobile s-a retras din cel mai mare proiect de gaze naturale din Marea Neagră: câmpul de gaze Neptune Deep. 

România a schimbat legea zăcămintelor offshore în acest an

Jumătate din zăcământul de gaze a fost cumpărat de compania energetică românească de stat Romgaz, care, însă, nu are experiență în extragerea de gaze naturale din adâncurile marine. Cealaltă jumătate aparține companiei energetice austriece OMV, care este, de asemenea, operatorul și titularul licenței pentru întregul bloc de 7.500 de kilometri pătrați. OMV se va decide până lanul viitor dacă va continua sau nu cu dezvoltarea proiectului.

În luna mai, parlamentul român a modificat ușor controversata lege offshore și a redus impozitele pentru a readuce compania ca investitor. Statul român va avea acum un drept de preemțiune doar în cazul unei crize energetice.

În urmă cu câteva zile, OMV a declarat că salută legea, dar că mai este nevoie de anumite clarificări în ceea ce privește piața liberă.

Rezervele de gaze naturale și petrol din Marea Neagră ale României sunt situate în apropiere de Insula Șerpilor din Marea Neagră. imagine: CENTRAL DEUTSCHER RUNDFUNK

Zăcăminte de gaze naturale în apropierea zonelor de război

Dar ar trebui companiile energetice să facă o investiție de miliarde de dolari în Marea Neagră tocmai acum, când războiul Rusiei împotriva Ucrainei face ravagii?

Navele de război rusești traversează apele zonei economice românești din Marea Neagră. Acest lucru nu este interzis, însă aduce războiul periculos de aproape de zona de interes.

„Desigur, riscul în Marea Neagră este semnificativ mai mare pentru investitori în acest moment decât în Marea Nordului„, spune Johannes Peters, șeful Departamentului de Strategii și Securitate Maritimă din cadrul Institutului pentru Politici de Securitate de la Universitatea din Kiel, într-un interviu acordat MDR.

Insula Șerpilor, bombardată intens 

De luni de zile, de exemplu, au avut loc lupte aprige între Ucraina și Rusia pentru Insula Șerpilor din Marea Neagră, care se află la doar 45 de kilometri de coasta României.

Chiar dacă Ucraina a reușit să își recucerească insula, noi atacuri rusești în Marea Neagră nu pot fi excluse, spune expertul în securitate Johannes Peters: „Rusia are capacitatea de a efectua lovituri de precizie pe distanțe mari”.

Oricine dorește să facă explorări de materii prime într-un mediu de securitate atât de volatil trebuie să ia în considerare așa-numitele daune colaterale, mai scriu jurnaliștii germani.

La 4 august 1919, Armata Regală Română cucerea Budapesta și lichida Republica Sovietică Ungară, eliberând Ungaria de comunism

Harta Europei centrale la 4 august 1919

Războiul româno-ungar din 1919 (13 noiembrie 1918 – 3 August 1919) – Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria.

În contextul în care la finele Primului Război Mondial, operațiunile militare se încheiaseră în noiembrie 1918, provinciile românești Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră rând pe rând cu țara-mamă, România.

Situația nu era însă deloc ușoară. Atât Rusia sovietică a lui Lenin cât și Republica Sovietică Ungară – condusă de guvernul bolșevic reprezentat de Bela Kun – refuzau recunoașterea României Mari și planificau operațiuni militare împotriva țării.

Dacă pe de o parte Rusia era scufundată într-un război civil între trupele comuniste și cele fidele vechii administrații țariste, fapt ce a împiedicat o ofensivă militară asupra României, Republica Sovietică Ungară condusă de Bela Kun a atacat Armata Regală Română în primăvara anului 1919.

Desigur, Lenin îi transmitea lui Bela Kun că Armata Roșie avea să ofere sprijin trupelor bolșevice maghiare prin Basarabia, Bucovina și Galiția.

La finalul războiului româno-ungar de la 1919 la 4 august 1919, ora 18:00, armata română ocupă fără niciun ajutor militar aliat Budapesta, capitala Ungariei.

Foto. Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Aceasta operatiune a fost condusa de generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul aflat in fruntea trupelor din Transilvania începînd din 12 aprilie 1919.

A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerînd războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui.

Primii militari români care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

În seara zilei de 3 august, la bariera de est a Budapestei, forţele române au fost întâmpinate pe o ploaie torenţială de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie puse în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş.

Cu toate acestea, istoriografia a consemnat ca dată a eliberării Budapestei de bolşevism ziua de 4 august 1919, ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea trupelor române în capitala Ungariei…

Dar fără îndoială cel mai cunoscut episod al ocupației române rămâne celebra opincă românească atârnată deasupra Parlamentului Ungariei de către un soldat român, în semn de răzbunare simbolică pentru ocuparea Bucureștiului în 1916 de către Puterile Centrale.

Însă mai mult decât orice, opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, atârnată în 1919, simbolizează victoria României Regale în războiul pentru întregire națională și eliberarea Transilvaniei.a

Ocuparea Ungariei și alungarea comuniștilor de la putere a presupus numeroase și dureroase jertfe suferite de Armata Română. De la începutul ostilităților, în martie 1919, și până la sfârșitul lor, în august 1919, pierderile suferite de Armata Română s-au ridicat la 188 de ofițeri și 11.478 de soldați, dintre care 69 de ofițeri și 3.556 de soldați au făcut supremul sacrificiu pe câmpul de luptă.

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului din Budapesta – august 1919

După ce a restabilit ordinea, la 14 noiembrie 1919 Armata Română a început pe etape retragerea din Ungaria, ocupația fiind încheiată la începutul anului 1920.

Meritul armatei române a fost imens, ţinînd cont și de faptul că în această acţiune militară a România a acţionat singură, fără sprijinul aliaţilor.

Atît trupele franco-sîrbe din sud, cît şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai tîrziu şi fără lupte, doar ocupînd zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară fusese zdrobită de cea română.

Coroborată cu victoria Poloniei împotriva Armatei Roșii în 1920, lichidarea regimului comunist ungar a amânat timp de două decenii instaurarea bolșevismului în Europa Centrală și de Est.

Victoria românească apare cu atît mai importantă,cu cît România ducea în acea perioadă un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercînd să răscoale populaţia şi să tîrască teritoriul dintre Prut şi Nistru în “marea familie sovietică“, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.

La data de 4 iunie 1920, Ungaria a semnat Tratatul de pace de la Trianon, socotit de maghiari un Diktat.

Într-adevăr, Ungaria s-a considerat după semnarea Tratatului de la Trianon nedreptăţită de prevederile acestuia, iar în următorii ani, şi chiar şi în prezent, independent de regimul politic aflat la conducerea acesteia a căutat să modifice frontierele în detrimentul vecinilor, visând la ceea ce fusese cândva „Ungaria Mare”.

Totuşi, pe 4 iunie 1920, după aproape patru secole de la dezastrul de la Mohacs, Ungaria redevenea independentă şi, pentru prima dată în istorie, devenea un stat naţional, dar, atunci când condiţiile politice internaţionale au fost prielnice, Ungaria nu a ezitat chiar să încerce revizuirea prevederilor Tratatului de la Trianon.

Astfel în anii 1938 – 1941, Ungaria a anexat sudul Slovaciei – în 1938, Ucraina Subcarpatică – în 1939, nordul Transilvaniei în 1940 precum şi mai multe teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia – în 1941.

Cu toate acestea, frontierele Ungariei prevăzute în actul semnat la Trianon au fost restabilite în 10 februarie 1947, după încheierea Tratatului de Pace de la Paris, între Puterile Aliate și Ungaria.

Surse:

https://www.defenseromania.ro;

https://timpul.md.