CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 4 august 1919, Armata Regală Română cucerea Budapesta și lichida Republica Sovietică Ungară, eliberând Ungaria de comunism

 Harta la data de 4 august 1919

Războiul româno-ungar din 1919 (13 noiembrie 1918 – 3 August 1919) – Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria.

În contextul în care la finele Primului Război Mondial, operațiunile militare se încheiaseră în noiembrie 1918, provinciile românești Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră rând pe rând cu țara-mamă, România.

Situația nu era însă deloc ușoară. Atât Rusia sovietică a lui Lenin cât și Republica Sovietică Ungară – condusă de guvernul bolșevic reprezentat de Bela Kun – refuzau recunoașterea României Mari și planificau operațiuni militare împotriva țării.

Dacă pe de o parte Rusia era scufundată într-un război civil între trupele comuniste și cele fidele vechii administrații țariste, fapt ce a împiedicat o ofensivă militară asupra României, Republica Sovietică Ungară condusă de Bela Kun a atacat Armata Regală Română în primăvara anului 1919.

Desigur, Lenin îi transmitea lui Bela Kun că Armata Roșie avea să ofere sprijin trupelor bolșevice maghiare prin Basarabia, Bucovina și Galiția.

La finalul războiului româno-ungar de la 1919 la 4 august 1919, ora 18:00, armata română ocupă fără niciun ajutor militar aliat Budapesta, capitala Ungariei.

Foto. Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Aceasta operatiune a fost condusa de generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul aflat in fruntea trupelor din Transilvania începînd din 12 aprilie 1919.

A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerînd războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui.

Primii militari români care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

În seara zilei de 3 august, la bariera de est a Budapestei, forţele române au fost întâmpinate pe o ploaie torenţială de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie puse în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş.

Cu toate acestea, istoriografia a consemnat ca dată a eliberării Budapestei de bolşevism ziua de 4 august 1919, ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea trupelor române în capitala Ungariei…

Dar fără îndoială cel mai cunoscut episod al ocupației române rămâne celebra opincă românească atârnată deasupra Parlamentului Ungariei de către un soldat român, în semn de răzbunare simbolică pentru ocuparea Bucureștiului în 1916 de către Puterile Centrale.

Însă mai mult decât orice, opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, atârnată în 1919, simbolizează victoria României Regale în războiul pentru întregire națională și eliberarea Transilvaniei.a

Ocuparea Ungariei și alungarea comuniștilor de la putere a presupus numeroase și dureroase jertfe suferite de Armata Română. De la începutul ostilităților, în martie 1919, și până la sfârșitul lor, în august 1919, pierderile suferite de Armata Română s-au ridicat la 188 de ofițeri și 11.478 de soldați, dintre care 69 de ofițeri și 3.556 de soldați au făcut supremul sacrificiu pe câmpul de luptă.

9-Parlamentul-Ungariei-1919-Armata-Romana-la-Budapesta-Foto-Roncea-Ro-Ziaristi-Online-Arhivele-Nationale

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului din Budapesta – august 1919

După ce a restabilit ordinea, la 14 noiembrie 1919 Armata Română a început pe etape retragerea din Ungaria, ocupația fiind încheiată la începutul anului 1920.

Meritul armatei române a fost imens, ţinînd cont și de faptul că în această acţiune militară a România a acţionat singură, fără sprijinul aliaţilor.

Atît trupele franco-sîrbe din sud, cît şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai tîrziu şi fără lupte, doar ocupînd zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară fusese zdrobită de cea română.

Coroborată cu victoria Poloniei împotriva Armatei Roșii în 1920, lichidarea regimului comunist ungar a amânat timp de două decenii instaurarea bolșevismului în Europa Centrală și de Est.

Victoria românească apare cu atît mai importantă,cu cît România ducea în acea perioadă un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercînd să răscoale populaţia şi să tîrască teritoriul dintre Prut şi Nistru în “marea familie sovietică“, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.

La data de 4 iunie 1920, Ungaria a semnat Tratatul de pace de la Trianon, socotit de maghiari un Diktat.

Într-adevăr, Ungaria s-a considerat după semnarea Tratatului de la Trianon nedreptăţită de prevederile acestuia, iar în următorii ani, şi chiar şi în prezent, independent de regimul politic aflat la conducerea acesteia a căutat să modifice frontierele în detrimentul vecinilor, visând la ceea ce fusese cândva „Ungaria Mare”.

Totuşi, pe 4 iunie 1920, după aproape patru secole de la dezastrul de la Mohacs, Ungaria redevenea independentă şi, pentru prima dată în istorie, devenea un stat naţional, dar, atunci când condiţiile politice internaţionale au fost prielnice, Ungaria nu a ezitat chiar să încerce revizuirea prevederilor Tratatului de la Trianon.

Astfel în anii 1938 – 1941, Ungaria a anexat sudul Slovaciei – în 1938, Ucraina Subcarpatică – în 1939, nordul Transilvaniei în 1940 precum şi mai multe teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia – în 1941.

Cu toate acestea, frontierele Ungariei prevăzute în actul semnat la Trianon au fost restabilite în 10 februarie 1947, după încheierea Tratatului de Pace de la Paris, între Puterile Aliate și Ungaria.

Surse:

https://www.defenseromania.ro;

https://timpul.md.

Publicitate

04/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria efemeră a Republicii Sovietice Ungaria

Foto: Trupele române din Regimentul 27 Infanterie în faţa Parlamentului de la Budapesta

Republica Sovietică Ungaria sau Republica Ungară a Sfaturilor a fost un regim comunist ce a existat în Ungaria între 21 martie şi 6 august 1919 sub conducerea lui Béla Kun. A fost primul regim comunist din Europa constituit după Revoluţia din Octombrie din Rusia.

A fost format ca urmare a eşecului guvernului condus de contele Mihály Károlyi de a organiza statul după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar. Regimul comunist ungar a durat doar patru luni, până la intervenţia armatei române care a ocupat Budapesta, scrie istoricul și jurnalistul  Ioan Botis în http://www.gazetademaramures.ro.

Statul succesor a fost Regatul Ungariei, constituit după retragerea trupelor române. 
 

Ioan BOTIŞ

Ca urmare a înfrângerii în răz­boi şi a presiunii mino­rităţilor naţionale, Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat. Partea austriacă s-a separat într-un mod organizat, fără violenţă, în schimb în partea un­gară a imperiului au avut loc confruntări armate, întinse şi pe par­cursul anului 1919. La 29 octombrie 1918, regatul Croaţiei, Sloveniei şi Dal­maţiei şi-a proclamat independenţa, devenind ulterior componentă Iugos­laviei.
La semnarea armistiţiului (3 noiembrie), în Ungaria era la putere un gu­vern condus de Mihály Károlyi, aristocrat cu ve­deri pro-Antanta. La 16 noiem­brie 1918 a fost abolită monarhia proclamată Re­pu­blica Ungară. Károlyi a devenit pre­şe­dintele republicii, iar Dénes Berin­key prim-ministru. Guver­nul ungar a încercat să ofere minori­tă­ţilor naţionale autono­mie culturală şi administrativă, dar acestea au refuzat, cerând separarea de statul ungar.

La întâlnirea dintre generalul francez Louis Franchet d’Esperey (comandantul armatei aliate din Balcani) şi contele Károlyi (Belgrad, 13 noiembrie 1918),
s-a încheiat o convenţie, în principal de natură militară, stabilindu-se o linie de demarcaţie între România şi Ungaria (în Transilvania), iar la sud de Mureş Banatul şi Baranya au fost puse sub ocu­paţie franco-sârbă. Viitoarele gra­niţe ale Ungariei cu România, Slovacia şi Iugoslavia nu erau stabilite. Tratatul de la 16 august 1916, dintre România şi Antanta (prevăzând ca România să primească  toată Transilvania, Banatul, Maramureşul, Crişana, graniţa trecând la numai câţiva kilometri de Debreţin şi Seghedin) nu mai era în vigoare, deoa­rece fusese încălcat de România, care încheiase la 7 mai 1918 cu Puterile Centrale Pacea de la Bucureşti.

La începutul lunii noiembrie, unităţi ale armatei cehe şi unităţi paramilitare slovace au încercat să cucerească Slovacia (încă parte a Ungariei), dar au fost res­pinse de armata ungară. În urma unui apel lansat de ministerul de exter­ne al Franţei, s-a creat o linie de demarcaţie cu Cehoslovacia, iar armata ungară a părăsit, incomplet însă, teritoriul slovac.

La 13 noiembrie 1918 armata română (re­mobilizată la 10 noiembrie) a traversat Carpaţii în Transilvania şi a intrat în Târgu Mureş (25 noiembrie), Bistriţa (4 decembrie), Braşov (7 decembrie), atin­gând, pe la mijlocul lui decembrie, linia de demarcaţie fixată  la Belgrad de fran­cezi.
La Sibiu s-a instalat un consiliu guvernamental

. Având sprijinul generalului Henri Mathias Berthelot (comandantul forţelor aliate din România şi sudul Rusiei), românii au depăşit linia de demarcaţie, deşi acest lucru nu a fost agreat de Franchet d’Esperey şi Georges Clemenceau, invocându-se şi deci­zia Adunării Naţionale de la Alba-Iulia.
La 24 decembrie a fost ocupat Clujul, înaintarea continuând până la 22 ia­nuarie, la aliniamentul Sighetu Marma­ţiei – Zalău – Zam.

La 28 decembrie, ce­hoslovacii, conduşi de generalul italian Luigi Piccione, au ocupat oraşul Koši­ce, iar la 1 ianuarie 1919 Bratislava, insta­lând acolo, la 4 februarie, guvernul pro­vi­zoriu al lui Vavro Srobar.

În februarie 1919 s-a hotărât la Paris crearea unei zone neutre între români şi unguri. Acordul celor patru a luat numele de Nota Clemenceau. Se crea o zonă neutră în care urmau a se stabili trupele franceze, pentru a împiedica un conflict între români şi unguri. Pentru a-şi asigura participarea armatei ro­mâne la războiul antisovietic din est, aliaţii au fixat noi linii de demarcaţie, mai defavorabile Ungariei decât precedentele, între România, Slovacia şi Ungaria. Acestea au fost prezentate la 20 martie, sub formă de ultimatum, guvernului Károlyi, care însă a refuzat să semneze şi şi-a dat demisia.

A doua zi, puterea a fost preluată de Partidul Comunist şi Partidul Socialist, care au fuzionat şi au proclamat Republica Sovietică Ungară.
Preşedintele noii republici era socialistul Sándor Garbai, de profesie zidar, puterea reală având-o însă ministrul de externe Béla Kun.

Foto: Bela Kun

Din cei 26 de comi­sari ai poporului, 18 erau evrei.
Primele acte ale guvernării au fost naţio­na­lizarea industriei, abolirea titlurilor şi privilegiilor aristocraţiei şi separarea statului de Biserică.

În pofida sfatului dat de Lenin, Béla Kun a refuzat să împartă pământ ţăranilor, îndepărtându-şi din această cauză o mare parte din suportul popular. Armata, condusă de ofiţeri ai vechiului regim, a fost dezamăgită de măsurile comuniste luate de noul guvern.
Instalat la Budapesta, bolşevismul putea contamina Europa Centrală. Noul guvern ungar a declarat chiar de la instalare că rupe orice legătură cu Puterile Antantei şi întinde o mână fră­ţească Sovietului de la Moscova.

Făcea, toto­dată, un apel la muncitorii şi ţăranii din Boemia, România, Serbia şi Croaţia, pe care îi chema la o alianţă mili­tară, „contra boierilor, marilor proprietari funciari şi dinastiilor”. Repu­blica Sfaturilor de la Budapesta complica întreaga situaţie a Europei Centrale.
Cele 20 de divizii româneşti au primit, în aceste condiţii, dintr-o dată o altă va­loare.
Într-o comunicare identică, trimisă de miniştrii Franţei şi Angliei la Bucureşti, Saint-Aulaire şi Barclay, se preciza limpede că România a devenit „singura barieră contra mareei în creştere a bolşevismului; învinsă şi contaminată,
s-ar termina cu ordinea şi pacea în Orient. Cauza pe care o apără în mo­mentul de faţă nu este numai o cauză românească, ci o cauză europeană”.
Înainte de a decide o intervenţie (Antanta nu a aprobat imediat o inter­venţie la Budapesta a trupelor române, sârbe şi franceze), Antanta l-a trimis la Buda­pesta pe generalul sud-african Jan Chris­tian Smuts. Guvernul maghiar a respins condiţiile Aliaţilor şi a cerut ca zona neutră să fie fixată pe Mureş, acolo unde o stabilise Convenţia de la Belgrad.

La 6 aprilie, generalul Franchet d’Esperey a vizitat Bucureştiul. S-a în­tâlnit cu generalul Prezan şi a fost pri­mit de regele Ferdinand, căruia a avut nedelicateţea de a-i propune ca generalii francezi să preia comanda armatelor române pentru o mai bună coordonare a eforturilor militare în estul şi vestul României. Generalul francez a dus la Bucureşti acordul Franţei la o inter­venţie în forţă contra Budapestei.

În acest scop colonelul Ion Antonescu s-a dus la Belgrad, pentru a discuta concret o colaborare militară contra Buda­pes­tei. Armata română din Transilvania a fost întărită cu două divizii ale ardelenilor.
Au fost elaborate mai multe proiecte de operaţiuni, la 13 aprilie fiind definitivat acela care prevedea operaţiunea prin­cipală între Valea Someşului şi Valea Crişului Repede şi cea secundară pe văile Crişului Alb şi Negru.

Regele Ferdinand l-a anunţat printr-o scrisoare trimisă la Paris pe I. I. C. Brătianu că „înaintarea noastră în Transilvania e o necesitate absolută, atât din punct de vedere al politicii noastre externe, cât şi din acela al situaţiei interne. În ultimul Consiliu de Miniştri am hotărât în unanimitate să nu mai aşteptăm şi să dăm trupelor noastre ordin să înainteze”. Generalul Prezan nu a susţinut ofensiva şi a propus prudenţă şi o acţiune de­fensivă. Cel care l-a făcut să-şi schimbe părerea a fost generalul Văitoianu.

La 7 aprilie, cehoslovacii au avansat din nou spre sud, cu intenţia de a ajunge la noua linie de demarcaţie. Spre est, ei au ocupat Rutenia. În noaptea de 15/16 aprilie, armata ungară a atacat trupele române pe valea Crişului. Acţiunea a avut drept urmare reluarea înaintării armatei române în Ungaria. Cu excepţia diviziei de secui, armata română nu a întâlnit o rezistenţă prea serioasă.

La 20 aprilie a fost atins aliniamentul Hust (în Ucraina subcarpatică) – Satu Mare – Carei – Valea lui Mihai – Oradea, pe flancul sudic ajungând la Orosháza.
La 5 mai, tot teritoriul până la Tisa, inclusiv podurile peste râu, era ocupat de armata română, continuarea înain­tării fiind interzisă de Consiliul Suprem Aliat.

În nord s-a stabilit legătura cu armata cehoslovacă, în oraşele Muka­chevo şi Tokaj, fiind tăiată astfel ruta prin care Béla Kun ar fi putut primi întăriri de la Armata Roşie.

La 6 mai s-a  constituit la Arad un guvern maghiar contrarevolu­ţionar, sub conducerea lui Gyula Károlyi (văr al fostului prim-ministru) şi în care Miklós Horthy, con­ducătorul „Armatei naţionale” anticomuniste, avea funcţia de ministru de război. La 30 mai, guvernul s-a mutat la Szeged, iar la 12 iulie conducerea lui a fost preluată de Dezs Pattantyús-Ábrahám.
Prin oprirea înaintării române, guvernul lui Béla Kun a câştigat timp. Situaţia continua însă să fie grea.

Între comu­nişti şi conducerea armatei persista neîncre­derea, iar soldaţii jefuiau populaţia civilă. Mobilizarea generală a muncitorimii nu a adus rezultatele scontate, înrolarea în­ce­pând să se facă cu forţa. Măsurile disciplinare din armată s-au înăsprit. Lenin a promis sprijin Republicii Sovietice Ungare, dar acesta nu s-a materializat.

Béla Kun intenţiona să recâştige teritoriile ungare pierdute, ceea ce i-a asi­gurat sprijin din partea naţionaliştilor. Kun a început să manifeste moderaţie faţă de burghezie, să facă unele concesii opozi­ţiei şi să încetinească programul de co­munizare a Ungariei.

Ame­nin­ţarea ofensivei române nu a reuşit însă să determine realizarea unei coeziuni între noua guvernare comunistă şi societatea ungară.

O parte semni­fi­cativă a popu­laţiei dorea intervenţia armatelor străine pentru a înlătura guvernarea comunistă. La 17 mai 1919, armata română a intrat în Arad, în pofida obiecţiilor franceze.

Cea mai slabă verigă din „încercuirea capitalistă” a Ungariei o reprezenta Slo­vacia. La 20 mai, armata ungară a atacat în acea direcţie  şi a obţinut câteva succese. În iunie, a ocupat oraşul Košice şi a ameninţat Bratislava.

În est, trupele un­gare au ajuns la Bardejov, scopul fiind joncţiunea cu unităţile Armatei Roşii din vestul Ucrainei.

Generalul Piccione a fost înlocuit de la conducerea armatei ceho­slo­vace cu generalul francez Maurice Pelle, care a pornit contraofensiva.

La 7 iunie, guvernul Ungariei a primit o telegramă-ultimatum din partea primului ministru francez Clemenceau, în care era somat să înceteze imediat osti­lităţile, sub ameninţarea unei ofensive generale împotriva Ungariei.

Mulţu­mită răspun­sului conciliant dat de Béla Kun, gene­ralul Pelle a oprit contraofensiva, dar a reluat-o câteva zile mai târziu.

La 13 iunie, Aliaţii au decis asupra frontierei definitive dintre Ungaria şi Slovacia.

Având aproximativ două treimi din Slovacia sub controlul lor, comuniştii au instaurat la 16 iunie 1919 în acest teritoriu Republica Sovietică Slovacă.

Cu toate acestea, pe 20 mai 1919, armata bolşevică a Ungariei reuşea să ocupe întreaga Slovacie.

Foto: Trupele Ungariei sovietice ocupă Kassa / Košice, in Slovacia de est.

Această formaţiune statală s-a desfiinţat la 7 iulie, după retragerea armatei ungare (30 iunie-3 iulie) şi revenirea forţelor cehoslovace.

La 24 iunie 1919 a avut loc o lovitură de stat eşuată, organizată de social-democraţi.

A fost format un nou guvern comunist, condus de Antal Dov­csák, care a de­clanşat „teroarea roşie”. Au fost constituite aşa-zise „tribunale revoluţionare” care au ordonat executarea persoanelor suspecte de implicare în lovitura de stat.

Detaşa­mentul „Lenin-fiúk” (Bă­ieţii lui Lenin), condus de József Cser­ny şi compus din 200 de inşi înarmaţi, a jefuit şi terorizat populaţia.

Reorganizată şi întărită, armata ungară a declanşat la 20 iulie atacul împotriva unităţilor române staţionate de-a lungul Tisei.

Unicul scop declarat al atacului era obligarea românilor de a se conforma deciziei Antantei privind linia de demarcaţie.

Foto: Bolșevici unguri veniți pentru negocieri de armistițiu la Szolnok.

Atacul a fost pornit în zona de sud (Mindszent–Csongrád) şi în centru (Szolnok), unde s-a şi concentrat atacul.

În primele patru zile ale ofensivei, ungurii au obţinut câteva succese. Armata română s-a retras organizat, apoi, la 25 iulie, a contraatacat.

Avan­sul a fost foarte rapid. La 1 august  a fost ocupat oraşul Mezőkövesd, la 2 august oraşul Cegléd.
Vizitând dispozitivul de la Tisa, gene­ralul francez Victor Petin aprecia că la acel moment trupele române „pot fi comparate cu cele mai bune trupe care există actualmente în Europa”.

În acel moment, România dispunea de cea mai puternică forţă armată din centrul şi sud-estul Europei şi era un factor foarte important în zonă.

Numărul total al militarilor români antrenaţi în luptă era de 84.000. Aceştia au fost sprijiniţi de 98 de baterii de artilerie.
De teama de a nu fi încercuite, trupele ungare au început retragerea. Aceasta a luat forma unei degringolade generale în care au fost abandonate chiar şi armele şi muniţiile.

Armata ungară s-a dizolvat, la 4 august fiind ocupată capitala Buda­pesta, în care armata română a organizat o defilare. La 1 august, Béla Kun a fugit la Viena, unde a fost arestat.

S-a format un guvern nou, condus de socialistul Gyula Peidl. La numai 6 zile a fost înlăturat de un alt guvern, condus de István Friedrich.

Armata română a înaintat spre vest, până la 28 august, când a atins linia dintre oraşele Györ şi Veszprém.

Retragerea armatei române din Ungaria a început la 4 octombrie 1919. La 18 noiembrie s-a încheiat evacuarea până la Tisa, iar la 30 martie 1920 toate trupele române erau retrase.

Horthy Miklós Szatmárnémetiben, 1940. szeptember 5-én | Europeana

La 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fost comandant al marinei imperiului Aus­tro-Ungar, a preluat puterea la Buda­pesta. Horthy a instituit „teroarea albă” îm­potriva comuniştilor şi evreilor.

La 1 martie 1920, Adunarea Na­ţio­nală a Ungariei a restabilit Regatul Ungariei, dar a hotărât să nu-l recheme din exil pe Carol al IV-lea al Ungariei şi l-a ales pe Horthy ca regent pe o perioadă nede­terminată.

Bana­tul, ocupat de trupe franceze şi sârbe, a fost împărţit între România, Serbia şi Un­garia (august 1919), ca urmare a hotărârii Conferinţei de Pace. În 1924 a avut loc o modificare minoră a frontierei, România primind Jimbolia, iar Serbia Modoşul.

La 4 iunie 1920, a fost semnat Tratatul de la Trianon, care a stabilit graniţele Ungariei, în vigoare şi astăzi.

09/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Băieții lui Lenin”, Bela Kun și Republica Sovietică Ungară

Republica Sovietica Ungară – a doua țară bolșevică din istorie, după Rusia lui Lenin

La sfârșitul primului Razboi Mondial, trei mari imperii – Imperiul Rus, Austro-Ungar si German – s-au prabusit.
In absența unei autoritati cât de cât credibilă, haosul si confuzia politica si sociala au cuprins o buna parte din Europa Centrala si de Est. Haosul si confuzia au permis ca, la Budapesta, sa apara o Republica Sovietica Ungara, care a functionat vreo patru luni si jumatate. Mai exact, intre 21 martie si 6 august 1919. In total, 133 de zile.
In acest foarte scurt interval, in Ungaria s-a instalat un regim care a proclamat oficial „Teroarea Rosie”, avand „vârful de lance” în gruparea paramilitara „Baietii lui Lenin”, scrie Vladimir ALEXE în  http://www.ziua.ro/.
Simbolul „Terorii Rosii” din Ungaria sovietica a fost, fără îndoială, liderul Bela Kun.


Ascensiunea la puterea lui Bela Kun.

Foto: Bela Kun la un miting

Nascut Bela Kohn, la Cehul Silvaniei (Romania), la 20 februarie 1886, Bela Kun (foto sus) si-a maghiarizat numele in 1906 devenind din Kohn – Kun. Tatal lui evreu, era un notar evreu din Cehul Silvaniei, iar mama o protestanta practicantă.

Inainte de Primul Razboi Mondial, Bela Kun s-a lansat in ziaristică la Cluj. Simpatiza cu Partidul Social Democratic Ungar din acest oras.A lucrat o vreme pentru „Consiliul de Asigurari Sociale” din Cluj, unde insa a fost acuzat pentru delapidare de fonduri.

Se bucura de o proasta reputatie si a fost implicat in mai multe dueluri. In mai 1913, Bela Kun se insoara cu Iren Gal, o profesoara de muzica de conditie burgheza. Poetul Ady Endre este cel care l-a introdus pe Bela Kun in mediul intelectual de stânga de la Budapesta.

A fost mobilizat in armata austro-ungară pe frontul de Est și n 1916 cade prizonier la rusi.

Este expediat intr-un lagar de prizonieri de razboi din Ural, unde il cunoaste pe Imre Nagy. In 1917, Bela Kun si alti prizonieri austro-ungari – printre care si Imre Nagy – se convertesc la bolsevism. Invata limba rusa si sunt integrati in cadrul „Armatei Rosii”.

In martie 1918, la Moscova, Bela Kun formeaza „Grupul Ungar” al Partidului Bolsevic Rus, care va fi predecesorul Partidului Comunist Ungar. Il cunoaste pe Lenin, dar Bela Kun (impreuna cu Matyas Rakosi) se apropie mai mult de Grigori Zinoviev (Apelbaum) si Karl Radek (Sobelson).Pragmatismului proverbial al lui Lenin, Kun ii opusese ideea unei „ofensive revolutionare prin toate mijloace”.

Ceea ce il facea pe Bela Kun mai radical chiar decat Lenin. De altfel, Lenin i-a numit pe acesti bolsevici extremisti „kuneristi”. Iar curentul de practici violente „kunerism”. In acest timp, Bela Kun facea planuri pentru a „exporta” revolutia bolsevica din Rusia in Ungaria.

Nucleul viitorului Partid Comunist Ungar a fost alcatuit de Bela Kun pe 4 noiembrie 1918, intr-un hotel din Moscova. Comitetul Central ii cuprindea pe fostii prizonieri austro-ungari, trecuti de partea bolsevicilor, printre care si pe Imre Nagy.

In aceeasi luna, Bela Kun si Comitetul Central (impreuna cu cateva sute de militari din „Armata Rosie”) s-au infiltrat in Ungaria, finantati de bolsevicii rusi, si au inceput recrutarile: fosti soldati (ajunsi someri), tineri intelectuali de stanga si minoritati etnice.

Pana in februarie 1919, Bela Kun inregistrase deja intre 30.000 si 40.000 de membri.Situatia economica si sociala din Ungaria dupa razboi devenise de-a dreptul dezastruoasa. Infrangerea de pe front, urmata de destramarea Imperiului Austro-Ungar, inflatia galopanta, somajul de proportii, foametea, frigul, haosul si lipsa oricarei autoritati adusesera populatia la disperare.


Revolutia Aster si revolutia lui Bela KunIn octombrie 1918, in Ungaria a avut loc „Revolutia Aster”, care a adus insa la putere o coalitie subreda. Contele Mihaly Karolyi a incercat zadarnic sa coaguleze cu aliatii social-democrati o anumita autoritate in Ungaria. Bela Kun si camarazii sai bolsevici l-au atacat insa imediat.

Bun orator, Bela Kun a inceput o campanie de manifestatii deosebit de agresive, sustinute de cotidianul „Stirile Rosii”. In urmatoarele cateva luni, comunistii au devenit tot mai populari datorita promisiunilor facute populatiei. In primul rand, promisiunea de a face Ungaria Mare.
Pe 20 februarie 1919, o manifestatie violenta a comunistilor asupra principalului cotidian social-democrat „Cuvantul Poporului” s-a terminat cu uciderea a patru politisti. Arestat, Bela Kun a fost batut de un politist chiar in fata catorva ziaristi.

Ziarul a fost interzis si s-au sechestrat toate sediile Partidului Comunist, ceea ce a sporit simpatia ungurilor fata de bolsevici. Aceasta simpatie generala a determinat, in cele din urma, guvernul sa redeschida la 1 martie 1919ziarul „Stirile Rosii”, care a reinceput să publice.

Pe 20 martie, Presedintele Karolyi a anuntat demisia guvernului condus de Denes Berinkey si a cerut social-democratilor sa formeze un nou guvern.

Acestia au inceput tratativele cu comunistii, aflati in acel moment in inchisoare. In urma tratativelor, cele doua partide au fuzionat sub denumirea de „Partidul Socialist Ungar”.

Presedintele Karolyi, un anticomunist declarat, nu a fost insa informat de fuziune. Astfel ca s-a pomenit in fața cu un partid socialist dominat de comuniști.

Pe 21 martie 1919, presedintele Karolyi demisioneaza, iar Bela Kun anunța noua forma de guvernare a statului: Republica Sovietica Ungaria.

A fost al doilea stat bolsevic dupa Rusia, aparut in Europa. Coabitarea kuneristilor cu social-democratii a durat doar pana la 24 iunie 1919, cand Bela Kun si ai lui au preluat integral puterea si i-au eliminat pe social-democrati de la guvernare.

Teroarea Roșie maghiara:”Băieții lui Lenin”

Pe plan intern, guvernarea bolsevica din Ungaria a introdus, din primele momente, „Teroarea Rosie” – copie fidela a celei din Rusia, dintre 2 septembrie si sfarsitul lui octombrie 1918 – predicata de cei doi ideologi ai bolsevismului maghiar, George Lukacs si Tibor Szamuely, cei care sustineau necesitatea „terorii revolutionare”.

La 20 aprilie 1919, Tibor Szamuely, de pilda, afirma intr-un discurs tinut la Gyor:

„Acum, puterea este in mâinile noastre. Cine vrea restaurarea vechiului regim trebuie spanzurat imediat. Acestia trebuie sa atarne imediat in streang. Victoria proletariatului din Ungaria a facut destule victime printre noi. Asa ca acum este nevoie sa varsam sangele dusmanilor nostri.

Nu trebuie sa ne ferim sa le varsam sângele. Sangele este ca oțelul: intareste sufletul si proletariatul! Sa curga, asadar, cât mai mult sange. Vom extermina toata burghezia dacă va fi cazul”.

In aceasta atmosfera este creat de Jozsef Cserny (foto jos), grupul paramilitar „Băieții lui Lenin”.

Read Cserny József Online

Acest grup cuprindea circa 200 de tineri, care initial asigurau garda personala a lui Tibor Szamuely, Comisar pentru Afacerile Militare.

Restul erau infractori de drept comun. Imbrăcati in haine de piele neagra, „Baietii lui Lenin” constituiau varful de lance al „Terorii Rosii”, dezlantuita de kuneristi.

Foto: Băieții lui Lenin


Numeroase atrocitati, arestari si executii pe loc, trenuri-spanzuratoare au fost inregistrate in cele patru luni cat a functionat regimul Republicii Ungaria (Bodo Bela: „Paramilitary Violence in Hungary After the First World War”, East European Quarterly, vol. 38, 2004).”Baietii lui Lenin” apareau in autocamioane, peste tot in Ungaria, unde se semnala cel mai mic semn de opoziție la regimul bolsevic de la Budapesta.

Ei atacau ceremoniile religioase cu grenade si focuri de mitraliere. Executau victimele pe loc,fără judecata. Formau asa-numite „patrule de rechizitie”, care jefuiau casele oamenilor.

Potrivit unui raport din 1922 al avocatului Albert Vary, „Baietii lui Lenin” au facut in 133 de zile ale regimului Bela Kun, 590 de victime, ucise prin executii sumare, fără proces.

Personal, Tibor Szamuely – prizonier austro-ungar la rusi, convertit la bolsevism impreuna cu Bela Kun, intrat in Armata Rosie, devenit apoi Comisar pentru Afacerile Militare in guvernul bolsevic de la Budapesta – era unul dintre cei care pledau pentru utilizarea masurilor de violenta extrema, in cadrul „Terorii Rosii”.


Cu mana lui, Tibor Szamuely a ucis si torturat zeci de unguri, cu un sadism greu de imaginat. Modelul „Terorii Rosii” a fost imprumutat de la bolsevicii rusi, unde a devenit oficial la 2 septembrie 1918.

Atunci cand Lenin a recomandat „Teroarea Rosie”,, el a avut in vedere perioada 1792-1794 din ceea ce se considera „Revolutia franceză”.
O lovitura de stat a lui „Ordo Iluminati” („Ordinul Iluminatilor”, pregatita inca din 1782, prin Congresul de la Wiesbaden. Intre 1792 si 1794, perioada „Marii Terori” din Franta – care a facut aproape un milion de victime, executate sumar, din randul artistocratiei, preotilor catolici, functionarilor, regalistilor, militarilor etc. – a avut ultimele 6 luni, pana la 28 iulie 1794 (cand au fost ghilotinati Robespierre si Saint Just, simbolurile „Marii Terori”), denumita „Teroarea Rosie”.

„Revolutionarii” se confruntau in exterior cu razboaie contra Austriei si Prusiei – mai tarziu s-au adaugat Marea Britanie si Spania – iar pe plan intern cu mari rascolae taranesti. „Marea Teroare” din Franta a fost singurul mijloc prin care „revolutionarii” (Ordo Iluminati) s-au putut mentine la putere.

In 1918, firava putere bolsevica, instalata la Petrograd cu un an inainte, se confrunta si ea cu mari greve, care paralizau economia, cu rascoale taranesti si cu armatele albe (protariste), care afluiau spre Petrograd din cele 4 puncte cardinale.

In plus, interventia externa punea o presiune in plus asupra fortelor, mult mai slabe, ale lui Lenin si Trotki. In 1918, puterea bolsevicilor se clatina de la o zi la alta.
Asa ca Lenin a apelat la mijloacele „Terorii Rosii” doar pentru a-i putea mentine la putere pe bolsevici.Chestiunea este aprig disputata, insa, de istorici.

Robert Conquest in „Reflections on a Ravaged Century” (2000), la pag. 98, scrie ca „teroarea fara precedent era motivata ideologic de incercarea de a transforma societatea, masiv si rapid, contra circumstantelor naturale”.
Richard Pipes, dimpotriva, sustine in „Communism: A History” (2001), pag 39, ca „Teroarea Rosie” este intrinseca oricarui regim comunist.
In biografia consacrata lui Stalin, Edvard Radzinsky aminteste la pag. 152-155, de o nota scrisa de Iosif Vissarionovici pe o lucrare a lui Karl Marx: „Teroarea este cel mai rapid mod de a fauri o noua societate”.


Cand au venit la putere, Bela Kun si kuneristii nu erau amenintati de nimeni. Dimpotriva. Datorita promisiunilor, comunistii unguri se bucurau chiar de popularitate. „Teroarea Rosie” din Ungaria a fost, asadar, absolut gratuita.

O violență fara rost, excesiva.
Practicantii acestui gen de violenta gratuita au fost denumiti de Lenin kuneristi.
Pe langa „Teroarea Rosie” („Baietii lui Lenin”) si „tribunalele revolutionare”, regimul Bela Kun a adoptat o serie de masuri care au creat nemultumirea populatiei si a redus drastic sprijinul pentru puterea bolsevica.
Altfel, guvernul bolsevic de la Budapesta a decretat nationalizarea intregii industrii, a intreprinderilor comerciale, a magazinelor, profesiilor liberale, transportului, bancilor, sanatatii si invatamantului, institutiilor culturale.
A anulat dreptul la proprietate asupra locuintelor, a rechizitionat toate palatele, vilele si casele de odihna, a abolit titlurile artistocratice si toate privilegiile, a separat biserica catolica de stat si a cenzurat sever libertatea de exprimare.
Desi Lenin l-a sfatuit pe Bela Kun sa imparta pamant taranilor, acesta a trecut direct la faza rechizitionarilor moșiilor si transformarii lor in kolhozuri.
Se stie ca primele masuri luate de Lenin, dupa instalarea puterii bolsevice in Rusia, au fost emiterea „Decretului asupra Pacii” (prin care Rusia se retragea unilateral din razboi si aducea acasa, de pe front, milioane de rusi) si „Decretul asupra Pamantului” (prin care acestia erau improprietariti).
Aceste doua decrete, semnate rapid de Lenin, au permis supravietuirea firavei puteri bolsevice din Rusia.

Punctul crucial al guvernarii Bela Kun au fost însa aventurile militare din Slovacia și Transilvania (România), care au grăbit prăbușirea regimului instaurat de bolșevici în Ungaria.

08/06/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: