CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mancurtizarea prin școală și politica perseverentă de diluare a identității naționale a elevilor români

De la poezia ”Sergentul” de Vasile Alecsandri la ora de educație sexuală în programa școlară!

În ultimii ani, învățământul din România s-a schimbat foarte mult în direcția desprinderii de un model clasic de educație.

Programele școlare s-au schimbat gradual într-un mod radical, iar teme de istorie națională sau ale literaturii române pur și simplu au dispărut, scrie istoricul clujean Ionuț Țene, pe blogul http://www.napocanews.ro/ 

În general educația patriotică, textele literaturii române clasice au fost eliminate, introducându-se noi materii, ca educația civică europeană ideologizată și cea sexuală.

În general se preferă, ca în perioada URSS, eliminarea materiilor care se bazează pe rădăcinile, ierarhiile și tradițiile educaționale pentru a fi înlocuite cu direcții noi, care nu au nicio legătură cu identitatea și educația clasică.

Se repetă mancurtizarea, ceea ce critica Cinghiz Aitmatov în romanul ”Vaporul alb”. E o politică intenționată de diluare a identității pentru ca elevul să devină un cetățean european fără o legătură originară cu comunitatea locală și națională.

Zilele trecute m-am întâlnit cu niște tineri care nu cunoșteau texte literare clasice românești pentru că de mulți ani nu se mai fac acestea la școală. Erau mai informați despre un scriitor post-modernist din Germania decât despre Vasile Alecsandri.

Un singur tânăr știa de poezia ”Sergentul” învățată de la tatăl său care o recită în anumite momente emoționale.

S-a ajuns în România europeană ca în perioada fanariotă, în care tinerii află de texte literare și cronici de istorie națională de la părinți, într-un mediu privat, pentru că la școală se învăța în grecește despre istoria imperiului otoman, atunci, azi despre federația europeană.

Credeți-mă și azi îmi dau lacrimile când citesc poezia ”Sergentul” de Vasile Alecsandri, pe care am învățat-o pe de rost în clasa a cincea, când profesorul ne-a predat-o din manualul de litaratura română cu căldură și empatie.

”Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea „Sfântul Gheorghe” ş-a „României Stea”.

Se promova eroismul și patriotismul țăranului român ca bază funciară a educației civice de construcție a unui stat modern care și-a câștigat independența cu arma în mână.

Așa s-a făcut România mare, nu cu texte ideologice și propagandistice. Eroismul acestui țăran român a fost salutat de un colonel ce conducea un regiment de cavalerie, când a văzut pe pieptul soldatului valah strălucind ”Crucea Sfântul Gheorghe”.

Ofițerii ruși salutau cu respect eroismul țăranului român.

”Când crucea „Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede
Ş-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, străine?”
„Vin tocmai de la Plevna.” „Cum e acolo?” „Bine.”
„Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-a dat?”
„Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.”
„Dar pentru care fapte?” „Ştiu eu?… Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduţei… şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şant…”
„Dar ce rang ai, voinice?” „Am rang… de dorobanţ!”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.”

Poezia a fost compusă de Vasile Alecsandri la Mircești în decembrie 1877, înainte să cadă Plevna.

După noua programă pregătită de Ministerul Educației istoria, româna, latina , muzica și educația religioasă vor fi eliminate treptat, fapt ce a indignat Academia Română. Acest for important al națiunii consideră că diminuarea numărului de ore de ştiinţe, inclusă în cele patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial redactate de specialişti din Ministerul Educaţiei, compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf constituie motorul economiei mondiale.”

Academia Română a luat act de recenta publicare a celor patru variante ale planului cadru pentru învăţământul gimnazial din România redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie („dezvoltare personală”).

Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”, se arată într-un punct de vedere al Academiei pe această temă.

În document, semnat de Biroul Prezidiului acestui for, se reaminteşte că în februarie 2016, Academia Română şi 500 de membri ai comunităţii academice au făcut apel la Ministerul Educaţiei să nu elimine limba latină şi să nu reducă numărul de ore de istorie şi limba română din planurile cadru ale învăţământului gimnazial.

„Venim, aşadar, şi acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie şi geografie şi eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar şi a stimei de sine ca români şi europeni.

Fără conştiinţa rădăcinilor, a istoriei şi a trunchiului lingvistic şi civilizaţional latin comun împărtăşite de români cu celelalte naţiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea naţională, ci şi de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spaţiu cultural şi de civilizaţie.

Cultura generală, aceea pe care şcoala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtăşită de toţi membrii unei anumite societăţi, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăţi europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizaţională – a identităţii noastre”, arată Academia.

Viitorul care se pregătește, din păcate, elevului român este educația sexuală și cea civică, o pastișă propagandistă ideologică marxizantă.

Dacă nu se învață poezia ”Sergentul” de către tinerii României, atunci vor ști doar despre culisele sexului de la Bruxelles, devenind cetățeni perfecți ai unei brave noi lumi, de consumatori perfecți pentru marile corporații în care vor ști mai mult de Robert Schumann decât despre Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu.

Educația clasică oferă conținut și oferă inteligență unui bun cetățean român și european.

ADDENDA:

Constantin Ţurcanu (Peneş Curcanul) – Neamul Românesc

                         

                              Peneș Curcanul 

Peneş Curcanul, pe numele său adevărat Constantin Ţurcanu, s-a  nascut  în Principatul  de atunci al Moldovei, la 1 martie 1854, în ţinutul Vasluiului și a decedat la 15    noiembrie 1932.

Este mai puţin cunoscut faptul că acesta a fost  veteranul a patru campanii  purtate de armata româna : războiul de independenţă 1877 – 1878, al doilea război balcanic, 1913, primul război mondial 1916 – 1918 şi campania din Ungaria, 1919.

 La 15 mai 1875 a intrat  în rândurile Regimentului 13 Dorobanţi, iar la inceputul razboiului avea gradul de caporal, pentru ca in august 1877 sa ajunga sergent.

Fiind rănit la 4 octombrie 1877,  este evacuat în ţară unde se presupune că ar fi avut loc întâlnirea cu poetul Vasile Alecsandri, întâlnire care ar fi inspirat apariţia poemului  din volumul “Ostaşii noştri”.

Întâlnirea cu sergentul de la Vaslui, avea să-l fixeze în memoria colectivă a românilor drept ”Peneş Curcanul”, denumirea îşi avea originea la la penele pe care dorobanţii le purtau la căciuli. 

La 30 decembrie 1877 participă la decorarea drapelului unităţii iar, cu ocazia marii defilări ţinută pentru încheierea războiului pe Calea Victoriei, face parte din detaşamentul de paradă al regimentului.

În anul 1880 iese din rândul cadrelor active ale armatei.

Însă, cariera sa militară nu se încheie aici. În 1913, se prezintă voluntar pentru a lupta în cel de-al doilea război balcanic, în aceeaşi unitate vasluiană, transformată acum, după legiuirile militare de permanentizare a serviciului la infanterie, în Regimentul VII Rahova nr.  25 Vaslui.

De menţionat faptul că la momentul respectiv avea 59 de ani.

Şi nu trec nici trei ani şi iarăşi, la 62 de ani, de această dată, se prezintă voluntar la acelaş regiment 25 infanterie unde va face serviciul întregului prim război mondial distingându-se, de această dată, în luptele de la Oituz.

Anul 1919 îl găseşte cu gradul de plutonier major şi angajat în campania de pe Tisa.

Gradul de plutonier adjutant, cu care de altfel se găseşte în imaginea redată mai jos, este primit în perioada interbelică, când, de altfel, a şi apărut acest grad.

De menţionat faptul că s-a bucurat de mai multe onoruri, pregătite de obicei ofiţerilor, cum ar fi păstrarea între cadrele active pe viaţă, aşa cum numai marii generali au mai primit, ca sa nu mai vorbim de pleiada de decoraţii ce i-au umplut, pe drept merit, pieptul acestui curajos soldat, marcă vie a celor patru campanii militare la care a participat.

Eroul Constantin Ţurcanu, intrat în legendă cu numele de Peneş Curcanul,  îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Eternitatea din Vaslui, în memoria sa şi a celorlalţi nouă dorobanţi fiind ridicat un monument.

Problema atacurilor concertate pentru ștergerea memoriei colective în contextul mai larg al procesului de  globalizare este una generală. 

Președintele Trump deplânge la rândul lui această mișcare nocivă de ștergere a istoriei din memoria colectivă și atacul la valorile națiunii americane, pusă la cale de forțe oculte profund reacționare, în numele mondializării.

18/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Șarja eroilor cavalerişti români în atacul sinucigaş de la Prunaru

 

 

Foto: Basorelief pe soclul statuii – mausoleu a eroilor Diviziei 2 Cavalerie, reprezentînd un moment al eroicei şarje de la Prunaru din 27 noiembrie 1916

 

 

 

 

Eroismul ca noţiune este greu, daca nu chiar imposibil de definit…. Există definiţii în dicţionare, dar cu siguranta ca eroismul nu poate fi descris în cuvinte, oricat de alese şi vibrante ar fi ele.

  La Prunaru, în judeţul Teleorman, cavaleriştii din Regimentul 2 Roşiori au pierit aproape in  totalitate într-o eroică şarjă asupra poziţiilor germane, într-o misiune sinucigaşă, care a avut ca scop apărarea Capitalei.

Şarja de la Prunaru, poate cea mai eroică acţiune de luptă a oastei române din Primului Război Mondial, a avut loc pe data de 28 noiembrie 1916 şi a fost o operaţiune desfasurata in cadrul ”Bătăliei pentru Bucureşti”, atunci cand  Puterile Centrale urmăreau incercuirea si nimicirea armatei române între Dunăre şi Carpaţi, cucerirea Bucureştiului şi scoaterea României din război.

 Nimic insa nu este mai inaltator  decat sacrificiul  pentru o cauza nobila si pentru salvarea natiunii.

Astazi am sa va vorbesc despre povestea  adevarata a celor  300 de eroi care au luptat pana la jertfa suprema pentru  tara lor, Romania.

Si aceasta este povestea lor:

Dupa ruperea frontului de la Turtucaia, armata romana pierduse capul de pod pe care il avea in Bulgaria fiind nevoita sa se retraga la nord de Dunare. Divizia 18 infanterie asigura dispozitivul din sudul Romaniei si implicit capitala tarii pe linia de aparare Zimnicea-Draganesti-Vlasca-Bucuresti.

Armata Puterilor Centrale care  era condusa de feldmareșalul german Mackensen, si  grupul Donau (Dunarea), comandat de generalul Kosch, care era compus compus din 4 divizii – divizia germana 217, divizia turca 26, divizia 4 Preslav bulgara si divizia de cavalerie Von der Glotz, aveau in fata  numai o sigura divizie romneasca, cu foarte putine sanse de succes.

Batalionul Alpen korps (vanatori de munte) al diviziei 217, compus din elita infanteriei germane, reuseste sa se infiltreze in spatele armatei romane, cucerind satul  Prunaru, pereclitand astfel  iminenta retragere a romanilor.

Lucrurile au devenit si mai tragice, avand in vedere ca de la Prunaru germanii aveau drumul deschis  catre Bucuresti.

 In acelasi timp, infanteria germană şi turcă inaintasera  pe direcţia Zimnicea- Drăgăneşti Vlaşca-Bucureşti, iar infanteria bulgară pe direcţia Zimnicea-Giurgiu, ocupând oraşul Giurgiu.

Divizia 18 infanterie română a încercat să ţină piept duşmanilor de-alungul văii râului Teleorman.

Nemţii au ocupat satul Prunaru în după amiaza zilei de 27 noiembrie şi ameninţau cu încercuirea diviziei române, singura care le mai stătea în calea cuceririi Bucureştiului.

Pentru a evita încercuirea, comandantul Diviziei 18 Infanterie, generalul Alexandru Refendaru a decis atacarea duşmanilor în zona Dragăneşti-Vlaşca, cu Brigada 43 mixtă şi Regimentul 2 Roşiori.

În zorii zilei de 28 noiembrie s-au purtat lupte crâncene la marginea localităţii Prunaru, în urma cărora Brigada 43 a fost învăluită de duşmani.

Intre 14 si 15 noiembrie, au avut loc patru atacuri succesive ale trupelor romane, care cu toate pierderile grele suferite, nu au reusit sa disloce fortele germane.

In acel moment de incertitudine, generalul Refendaru il cheama pe comandantul Regimentului 2 Rosiori, colonelul Gheorghe Naumescu si ii ordona un atac de cavalerie, cu scopul de a deschide drum  de retragere  diviziei.

In ciuda sanatatii sale subrede, ( era bolnav de pneumonie și avea o rană de operație ce nu se închidea de câtăva vreme), colonelul Naumescu s-a  oferit sa isi conduca personal oamenii, in loc sa dea comanda unuia dintre ofiterii subordonati.

Locotenentul Constantin Postelnicu primeste misiunea de a informa comandamentul roman in privinta  planului de atac, dar a fost capturat de inamic si impuscat, in urma refuzului sau de a divulga informatii despre miscarile de trupe.

 

Soarta oştenilor români blocaţi de nemţi a ajuns astfel sa depinda  de  300 de membri ai Regimentului 2 Roşiori , din Detasamentul Zimnicea, condusi de colonelul Gheorghe Naumescu, care s-au lansat  într-o misiune sinucigaşă asupra pozitiilor nemtesti din localitatea Prunaru.

Cele trei sute de cavaleristi s-au adunat pe o culme din vecinatatea satului Prunaru. Se formeaza trei escadroane, conduse de capitanul Vasilescu Marin, locotenentii Danescu Ion si Budac Alexandru.

In fruntea lor se afla colonelul Gheorghe Naumescu.

  Odată primit ordinul de atac, cei 300 de cavaleristi  s-au năpustit asupra duşmanilor într-o scena de luptă cruntă.In afara satului, zeci de nemti sunt   zdrobiti de cai sau spintecati de ostasii romani.

Escadroanele isi  continua asaltul, in timp ce mitralierele germane executa un  foc incrucisat nimicitor.

În faţa  mitralierelor germane poziţionate strategic în sat, ostaşii eroi si-au facut scuturi din caii răpuşi de gloanţe.

Inamicul a fost  surprins de atac, iar  Regimentul 2 Roşiori, dând dovadă de o vitejie fara egal , a reuşit să creeze breşa de care aveau nevoie oştenii români.

Istoricii consemnează faptul că satul, transformat în câmp de luptă, a fost împânzit cu sute de cadavre. 

Constantin Kiriţescu descrie momentul Şarjei de la Prunaru în cartea ” Istoria Războiului pentru reîntregirea României :

„După garduri, din mărăcinişuri,  la  ferestrele caselor şi podurilor, duşmanul a ascuns zeci de mitraliere. A aruncat o grindină de gloanţe asupra falnicului regiment. Cai şi călăreţi cad grămadă unii peste alţii.

Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând impreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toţi ofiţerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”

Graţie sacrificiului acestor eroi, Divizia 18 infanterie a reuşit să spargă încercuirea nemţilor şi să se retragă spre Bucureşti, apărând Capitala.

 
La ora 12:30 a aceleiasi zile, in padurea Darzea, se facea apelul Regimentului 2 Rosiori. Din cei trei sute de oameni fusesera ucisi 209 soldati si 7 ofiteri.

Printre sutele de victime s-au mai aflat capitanul Vasilescu, maiorul Gheorghiu, locotenentul Munteanu, Dumitrescu, Ieremia, sublocotenentul Paia, Vintila, Alexandrescu, Georgescu, sergentul Medeleanu, soldatii Ionascu, Pintilie, Barsan si Toma.

Colonelul Gheorghe Naumescu a reusit sa supravietuiasca ranilor, nu a murit în timpul atacului, ci a fost luat prizonier și internat în Bulgaria, unde a murit la 3 iulie 1917, răpus de mizeria binecunoscută a lagărelor bulgărești de atunci.

O familie din sat l-a adapostit pe plutonierul Alexandru Chitan, care era ranit  si a avut  grija de el pana cand si-a  revinit complet.

Acesta, stiind ca isi asuma un risc imens, a  cautat sa ajunga la liniile romanesti, a reusit sa scape fara a fi capturat si s-a alaturat unitatii sale, spre surprinderea colegilor si a superiorilor, care il credeau mort.

Locotenent-colonelul Pop Emanuil (ajutorul comandantului) a preluat comanda regimentului pe care l-a condus cu destoinicie până în 1919  (participând la bătălia de la Marasesti   și campaniile pentru apărarea unirii din Basarabia și Ungaria).

Unii din eroii de la Prunaru au scăpat cu zile, devenind legende vii (sublocotenentul Ioan Hristea, viitor comandant al Regimentului 2 călărași-cercetare în campania din 1942 cand va savarsi  fapte deosebite și atunci, sergentul Alexandru Chițan, salvat miraculos și ajuns și mai miraculos la regiment înainte de bătălia de la Mărășești, locotenentul Constantin Postelnicescu și mulți alții)…

Posteritatea
 

La Iasi, pe data de 29 mai 1927, in prezenta familiei regale, este dezvelita „Statuia Cavaleristului in atac”. Statuia infatiseaza un cavalerist cu o lance in mana, acompaniat de un inger, simbol al victoriei si sacrificiului.

 

 

 

Amintirea acestor osteni neinfricati a fost cinstita dupa razboi, la Prunaru fiind inaltat in 1933  un monument dedicat eroilor care s-au jertfit  in luptele date pentru aceasta localitate.

 

Un vultur cu aripile larg deschise veghează somnul de veci al eroilor. 
Pe locul scenelor sângeroase din Primul Război Mondial, la Prunaru, se găseşte astăzi cimitrul în care zac eroii care au făcut posibilă şarja.

 

Pe cele câteva sute de cruci albe din cimitir  se pot citi şi acum numele eroilor  ” Ofiţer Florea” sau ”Ofiţer Mitrică”, care n-au sovait sa-si dea  viaţa pentru apărarea patriei.

 

 

 

 

 

Surse: rumaniamilitary.ro; adevarul.ro; ziare.com.

14/12/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Străinii despre vitejia ostaşului român

 

 

 

 

Nicolae Grigorescu : Atacul de la Smârdan

 

 

 

 

 

OSTAŞUL ROMÂN VĂZUT DE ALȚII

 


 

1877-1878

 

Marele Duce Nicolae, fratele ţarului Alexandru al II- lea, comandantul armatelor ruse din războiul ruso-româno – turc, după două înfrângeri severe în faţa turcilor  la Plevna, a trimis următoarea telegramă cifrată domnitorului Carol I (viitorul rege al României) la 19 iulie 1877:

Turcii … ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi dacă se poate să treci Dunărea, după cum doreşti ”.

Generalul A.Cernat ministrul de Război al Romaniei reţine în memoriile sale reacţia Marelui Duce Nicolae când l-a anunţat decizia lui principelui Carol de a trece Dunărea:

Vous tombez comme la Providence …

Generalul britanic  V.Baker declara: “Este clar pentru orice militar imparţial că fără ajutorul forţelor române, întreaga armată rusă ar fi fost inevitabil aruncată  înapoi în Dunăre. 

Istoricul turc contemporan T. Yilmaz admite  că “fără armata română, inamicul (ruşii) nu ar fi putut să învingă la Plevna.Istoricul rus N.V.Vinogradov în lucrarea “Războiul din anii 1877-1878” publicată de Academia de ştiinţe în 1979, scria: “(ofiţeri ruşi) vorbeau cu o profundă admiraţie despre virtuţiile militare ale aliaţilor lor români …

Lucrările de fortificaţie au fost admirate de mulţi ofiteri ruşi. S-au păstrat aprecieri din cele mai măgulitoare despre artileria română”. 

Periodicul belgian “Le Bien public”  din februarie 1878 scria: “Ei (românii) au luat marea parte la asaltul Plevnei şi la înfrângerea definitivă a lui Osman-paşa, care a hotărât rezultatul campaniei”.

Cotidianul “Daily News” arăta la rândul său: “a luat dintr-un singur pas locul său între armatele europene. Conseciiţele acestui fapt sunt mai mari pentru ţară şi pentru chestiunea Orientului decât s-ar părea la prima vedere …”.

Iar periodical vienez “Neue Freie Presse” trăgea un semnal: “… acum un an se putea ierta nesocotirea armatei române, azi e necesar şi chiar oportun ca în calculele militare armata română să fie pusă în cumpănă …

”Într-o scrisoare Friedrich Engels scria: “fără românii ruşii ar fi fost fără ieşire   la Plevna

 

1916-1919

 

Premierul britanic, Lloyd George aducea un omagiu ţăranului român la un an de la intrarea României în Primul Război Mondial, alături de Antanta: 

a dovedit omenirii că este soldatul cel mai viteaz din lume când I se dă posibilitatea să-şi demonstreze această vitejie

Generalul Henri Berthelot într-o declaraţie pentru ziarul “L Entente”,  ce apărea la Petersburg, referindu-se la luptele purtate de armata română în 1916 – 1917,  spunea:

poporul roman posedă până la cea mai înaltă treaptă calităţile esenţiale ale unui soldat, acelea care constituie armatele de elită:bravură, spirit de disciplină, energie, în fine, un puternic patriotism”.

Acelaşi general, bun cunoscător al realităţilor de pe frontal din Moldova, îi telegrafia generalului roman Eremia Grigorescu, scriind între altele: “Bravura ofiţerilor şi soldaţilor români atrag în acest moment admiraţia tutuiror armatelor aliate şi cărora duşmanii le aduc omagiile lor

Diplomatul român Raoul Bossy aminteşte ca, intr-o intrevedere la Helsinki din 1934, Carl Gustaf Emil Mannerheim i-a spus: 

Despre ostaşul român are numai cuvinte de laudă pentru vitejia si puterea lui de rezistenţă … imi vorbeste…cu deosebită prietenie de generalul Averescu„.

Mannerheim cunoscuse direct ostaşul roman, in timpul Primului Razboi Mondial, in calitate de ofiter superior in armata rusa, când a comandat diferite unitati ruse sau romano-ruse pe frontal din Moldova.

Iată ce scria ziarul britanic “Times”, la 17 august 1917 despre victoriile româneşti:

românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldaţii germani au fost atât de violent atacaţi încât aruncau armele pentru afugi mai iute, ca să nu fie făcuţi prizonieri. Această înfrângere este lovitura cea mai impăortantă pe care au primit-o germanii în răsăritul Europei

Ariside Briand, în Camera deputaţilor de la Paris, câţiva ani mai târziu remarca:

Din memoriile lui Ludendorff şi din constatările Marelui Stat Major Interaliat reiese că Germania şi aliaţii ei au fost nevoiţi să mobilizeze încâ 58 de divizii pe frontal oriental, din cauza intrării României în acţiune.

Victoria de la Mărăşeşti, unde s-au consumat peste 30 de divizii germano-austro-bulgaro-turce a salvat frontal oriental în 1917 până la venirea iernii, căci prin eventuala ocupare a Moldovei şi Basarabiei, s-ar fi prăbuşit mult mai devreme armata rusă, înainte ca Anglia să fi ajuns la maximul efortului său military şi America să-şi fi transportat în Franţa trupele sale, imense cantităţi de alimente şi muniţiuni care au hotărât Victoria pe frontal oriental

În numele primului ministru britanic Lloyd George într-o telegramă cifrată adresată primului mistru roman, Ionel Brătianu se spune “Rezistenţa de neîntrecut a armatei române din timpul verii trecute ne-a umplut de admiraţie

Comandantul forţelor ruse de pe frontal român, generalul Dimitri Scerbacev, scria la 15 august 1917, imediat după victoria de la Mărăşti şi părăsirea frontului din Galiţia  (dezastrul rus de la Tarnopol) şi nordul Bucovinei de către ruşi  şi victoriile de la  Mărăşeşti şi Oituz, când anarhia din armata rusă şi ostilitatea faţă de românii erau tot mai dăunătoare:

Sunt plin de admiraţie pentru eroismul trupelor române şi felicit comandamentul, ofiţerii şi soldaţii tuturor unităţilor, pentru felul strălucit în care au respins ofensiva inamicului

Monkewitz, şeful Statului Major al armatei IV ruse scria despre luptele din vara lui 1917 :

Chiar în cursul bătăliei, atitudinea unor unităţi (ruseşti –nn) a fost cu adevărat criminală  …numai patriotismul înălţător al trupelor române a salvat situaţia.

Generalul Kurt Ernst von Morgen şi-a notat, cu reţinere, în memoriile sale despre ofensiva germană de la Mărăşeşti condusă de feldmareşalul August von Mackenzen, oprită de români următoarele:

împotrivirea românilor a fost neînchipuit de dârză, dârzenie dovedită de cele 61 de contraatacuri în cursul celor 14 zile de luptă. Atacurile au fost duse de români la baionetă şi ne-au pricinuit pierderi foarte grele.

Ofensiva feldmareşalului von Mackensen  a fost zdrobită de soldaţii români la Mărăşti, în iulie 1917, în condiţiile în care “parteneri” ruşi atinşi de “revoluţie” părăseau poziţiile în timpul ofensivei.

O recunoaşte printre dinţi generalul Erich Ludendorff în memorii:

Armata română se consolidase cu concursul Franţei într-un asemenea grad că ni se păru cu neputinţă să obţinem un succes strategic … renunţarea la operaţiunea proiectată în Moldova mi-a fost penibilă

 

1941-1945

 

Generalul Eugen von Schobert, comandantuil Armatei XI germane, după eliberarea părţii de nord a Moldovei, ţara de sus a lui Ştefan cel Mare, mai nou numită şi Bucovina, şi-a exprimat “deplina recunoştiinţă” faţă de modul cum luptase Armata a III-a română, şi a felicitat Comandamentul roman la 7 iulie 1941.

Când au fost întrebaţi  mai mulţi ofiteri germani – care erau cei mai buni soldaţi din cadrul Axei neaparţinând Germaniei: finlandezii, croaţii sau ungurii –  generalul Hans Speidel – fost general al Wehrmachtului şi ulterior Şeful Statului Major NATO a răspuns:

Nici unii. Românii. Daţi-le nişte ofiţeri de treabă şi sunt cei mai buni soldaţi pe care îi puteţi avea”.

Fostul commandant german din Creta, generalul Heinrich Kreipe, care conduse o divizie pe frontul din Kuban (sud de Stalingrad) unde-i văzuse pe români în acţiune, a răspuns la întrebarea unui ofiţer britanic referitoare la cine a fost  cel mai bun aliat militar al germanilor:

“ A, românii desigur. Au fost neînfricaţi în atac şi dacă trebuiau să apere o poziţie erau ca nişte câini de pază! Rezistau uneori până la ultima suflare.

 

 

Octavian Căpăţină

Ciclul – Mica Enciclopedie a Valorilor Românești

Revista agero-stuttgart.de

10/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: