CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Intervenția armată americană în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920)

 

 


 

rusioa

 

 

 

 

În fosta URSS și astăzi în Rusia, prezența trupelor străine în timpul Războiului Civil a fost și este prezentată ca o intervenție armată în treburile interne ale Rusiei.

Rolul trupelor americane în Orientul Îndepărtat în 1918-1920 arată însă contrariul: au venit acolo pentru a împiedica Japonia să ocupe acest teritoriu al Rusiei.  

La începutul lunii august 1918, trupe americane  constând din două regimente de infanterie, o companie  de telegraf, o companie medicală și un spital de teren au fost trimise din Filipine la Vladivostok.

Unitățile combatante au fost consolidate cu 5 mii de militari din Divizia a 8-a, de la Camp Fremont (California).

Pe 16 august 1918, Regimentul 27 Infanterie a ajuns la destinație, iar câteva zile mai târziu i s-a alăturat  Regimentul 31 Infanterie.

Acesta a fost începutul participării directe a forțelor armate ale SUA în războiul intern al Rusiei în Orientul îndepărtat, care a durat până la începutul anului 1920.

Acțiunile trupelor americane din Orientul Îndepărtat era o continuare a rivalității în curs de desfășurare dintre Statele Unite și Japonia (care a durat în fapt o jumătate de secol – de la sfârșitul secolului al XIX-lea  până în 1945).

Cu toate că americanii aveau un contingent militar mai mic în comparație cu japonezii (8 mii de soldați împotriva a 70 de mii), ei încercau să împiedice creșterea influenței japoneze în regiune.

 

 

 

 


 

                              Sosirea trupelor japoneze la Vladivostok 

 

 

 



Formal, motivul intrării în Orientul Îndepărtat a „contingentului de menținere a păcii” de 25.000 de oameni (pe lângă Statele Unite și Japonia, participau și canadieni, italieni, britanici și chiar chinezi) a fost dorința de a asigura trecerea în siguranță a corpului cehoslovac din adâncurile Rusiei prin Siberia spre Vladivostok.

Cu toate acestea, japonezii și-au crescut imediat cota participării lor  de la 12 mii la 70 mii, punând astfel în discuție planurile inițiale ale țărilor membre ale Antantei de a restabili ordinea în Rusia Pacificului, scrie publicația de limbă rusă  http://ttolk.ru. 

Efectiv, trupele americane din Orientul Îndepărtat au fost nedorite  atât de japonezii cât și de Gărzile Albe, care în cea mai mare parte din această regiune erau întreținute cu  bani japonezi.

 

 

 




                     

                             Foto: Trupe americane la Vladivostok 

 

 

 

De-a lungul intervenției americane, serviciile speciale ale Gărzii Albe și-au informat liderii politici despre duplicitatea americanilor, care sprijineau partidele socialiste de dreapta și adesea pe bolșevici (americanii, într-adevăr, încă de la începutul anului 1917, s-au bazat pe socialiști-revoluționarii din Rusia și chiar au finanțat acest partid)

Un rol semnificativ în poziția americanilor l-a jucat și faptul că printre ei erau mulți imigranți din Rusia.

O sursă de contradicții între armata americană și Gărzile albe ruse a fost relația cu hatmanii ruși  pro-japonezi din Orientul Îndepărtat,  Semyonov și Kalmykov, care a dus adesea la conflicte directe și chiar la incidente armate între părți.

Unitățile americane erau staționate în Vladivostok, pe linia de cale ferată Iman-Spasskoye, pe linia de cale ferată Suchansky, în Habarovsk și mai târziu în Verkhneudinsk.

În primăvara – vara lui 1919, sudul regiunii Primorie din  Orientului Îndepărtat a devenit arena războiului de  partizani. Sarcina principală a trupelor americane a fost aceea de a proteja minele de cărbune Suchansk și linia de cale ferată, de-a lungul căreia era transportat cărbunele în portul Vladivostok.

Furnizarea de cărbune afecta direct continuitatea aprovizionării pe mare a aliaților. În politica sa, armata americană a încercat să evite confruntările directe cu partizanii roșii activi, motiv pentru care comandanții unităților americane a intrat adesea în negocieri directe cu conducerea detașamentelor de partizani.

 

 

 

 

 

 

           

    Foto: Ofițeri americani în Extremul Orient rus în timpul războiului     civil

 

 

 

 

Esența acordurilor era simplă: gherilele nu-i  atacau pe americani și nu distrugeau linia de cale ferată Suchanskaya, iar americanii nu se confruntau cu  gherilele, considerând acțiunile lor de resortul diferitelor grupări politice ruse.

În plus, armata americană a distribuit arme și muniții aprovizionându-i astfel pe partizani. Participanții la mișcarea de  partizani din Primorye N. Ilyukhov și M. Titov relatau că în martie 1919, americanii au încercat să vândă și uniforme partizanilor. Negocierile au avut loc în satul Periatino, dar după retragerea partizanilor din sat, 6 americani au fost prinși de albgardiști.

Colonelul Pendelton a dorit să negocieze cu partizanii cu privire la o ofensivă comună împotriva Gărzilor Albe pentru ajutorarea soldaților și ofițerilor americani capturați, însă o  acțiune comună nu a avut loc, partizanii eliberând singuri Periatino .

Această tactică a americanilor a dat inițial roade, ceea ce a provocat un val de indignare din partea  Japoniei și a albgardiștilo . Semnale despre duplicitatea americanilor veneau constant de la reprezentanții lui Kolciak și de la atamanii Kalmîkov și Semionov.

Relațiile dintre americani și opozanții bolșevicilor s-au agravat  în ianuarie 1919, după răscoala cazacilor din Hbarovsk .

După nereușita răscoalei cazacilor, americanii au internat aproape toți rebelii în tabăra lor de la Krasnaia Recika și, în ciuda cererilor repetate ale hatmanului de Kalmîkov de a-i preda lui, americanii  i-au eliberat mult mai târziu. Kalmîkov i-a învinuit de organizarea acestei revolte pe unii militari americani care emigraseră din Rusia.

Pe lângă participanții la revoltă, americanii au eliberat  și combatanții  capturați de aceștia, ceea ce spune mul  despre încercările lor de a-și menține neutralitatea în raporturile cu partizanii, dorința de a evita vărsarea de sânge și, mai ales, dorința  de a-și face existența cât mai ușoară, fără a se implica direct în ostilități.

Următorul caz poate fi considerat  un exemplu tipic al relației dintre americani și gherilă. În martie 1919, Gărzile Albe au încercat să-și deblocheze garnizoana asediată de partizani din zona satului Vladimir-Alexandrovskoie. În timpul luptelor desfășurate, o delegație americană a ajuns la partizani pentru negocieri cu comandanții acestora Teterin și Iliuhov.

După cum notează liderii partizanilor în memoriile lor, americanii  intrau adesea în astfel de negocieri, obiectivul acestora fiind acela de a avea o influență asupra partizanilor, spre deosebire de hatmanii antibolșevici care erau protejații japonezilor.

 

 

 

 





 

 

 

 

Când în timpul negocierilor au apărut unitățile albgardiștilor, comandanții partizanilor s-au retras de la negocieri , dar au invitat delegația americană să fie prezentă în timpul bătăliei în calitate de observatori neutri.

Americanii au fost de acord și pe parcursul întregii bătălii s-au aflat la postul de observație al partizanilor, oferindu-le chiar sfaturi. Partizanii au fost siliți să se retragă, iar americanii au fost reținuți de Gărzile Albe.

În mod firesc, acest fapt a devenit următorul subiect de  negocieri  între șeful garnizoanei americane de la minele Suhansky, colonelul Pendelton și reprezentanții trupelor conduse de Kolciak.

Uneori gherilele bolșevice capturau militari americani pentru a-i schimba cu partizani de-ai lor capturați de albgardiști.

Spre exemplu, când liderul partizanilor Samusenko a fost prins la 6 iunie 1919 de milițiile lui  Kolciak, drept răspuns bolșevicii au capturat 5 soldați americani, după care au inițiat negocieri cu comandamentul american, pentru a-i schimba  cu tovarășul lor aflat în captivitatea albgardiștilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Cu toate acestea, relația dintre americani și gherilă nu a fost întotdeauna pașnică. Unitățile americane erau bine dotate cu armament și echipate,  fapt care îi făcea pe partizani să fie atrași  de armele americane.

Ei apreciau în special celebrul pistol american Colt.  Așa se face că dorința de a pune stăpânire pe  excelentul echipament american  a devenit un motiv de  atac al partizanilor asupra americanilor, însă de regulă, americanii nu se opuneau ferm  pentru a evita confruntările armate, americanii renunțau la arme.

Presa anti-bolșevică ( în special ziarele „Extremul Orient” și „Echo”, care apăreau la Vladivostok) și-a concentrat întotdeauna atenția asupra multor infracțiuni disciplinare ale militarilor armatei americane și asupra compoziției lor etnice.

Ele relatau și că în detașamentele de partizani care operau  în regiunea Șkotovsky, activau un număr mare de emigranți evrei americani.

Așa se face că într-unul din numerele  ziarului „Echo” de la Vladivostok au apărut declarații ale hatmanului  Kalmîkov în care se spunea deschis că „în unitățile militare ale americanilor din Habarovsk sunt doar evrei americani”.

 

 

 

 

 

 

 



Generalul Grevs a cerut direct comandantului rus P.P. Ivanova-Rinova  să sisteze apariția luărilor de poziție  anti-americane în presa rusă. În septembrie 1919, la solicitarea comandamentului american  ziarul Vocea Primorie a fost închis.

Moralul scăzut al americanilor și problema propriei lor securități au fost remarcate pe scară largă atât de partizani, cât și de Gărzile Albe.

Astfel, la începutul verii anului 1919, partizanii au efectuat un al doilea atac asupra stației Sviagino. Stația era păzită de un mic detașament de Gărzi Albe și un detașament de americani.

Partizanii au înconjurat stația, Gărzile Albe au fugit fără rezistență. Partizanii au confiscat o cantitate mare de alimente aflate în gară.

În timp ce partizanii jefuiau alimentele , americanii nu și-au părăsit cazarma.

Ulterior, unul dintre partizani a scris cu ironie că „după ce detașamentul de partizani a plecat, curajosul căpitan Fentris al regimentului 31 infanterie american, a depus o cerere la comandantul detașamentului revoluționar siberian, solicitând ca  el, Fentris, să fie informat când partizanii vor mai veni în stație pentru ca drumul să nu mai fie distrus. “.
  Scrisoarea era  datată  25 mai 1919. Ofițerul american cerea să anunțe partizanii despre apariția sa la gară și să nu distrugă calea ferată. Apoi, gherilele vor întâlni „atitudinea pașnică și prietenoasă” a americanilor.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Într-un articol publicat la 2 aprilie 1920 despre retragerea americanilor ziarul„Vocea Patriei”, publicat în Vladivostok scria:

„Americanii au evitat participarea la ostilități pe frontul siberian, limitându-se doar la paza căilor ferate din Siberia de Est și a portului Vladivostok și au încercat întotdeauna să evite vărsarea de sânge.

 Clasa politică liberală americană a împiedicat guvernul de la Washington să  se implice excesiv în evenimentele din Rusia pe toată perioada intervenției.


Nu este o coincidență că unul dintre angajații misiunii siberiene pentru afaceri externe, într-un mesaj către președintele comitetului provincial Irkutsk, Y.D. Janson (începutul lunii aprilie 1920) era foarte optimist cu privire la poziția luată de Statele Unite cu privire la situația din Orientul Îndepărtat:

„În ceea ce privește evenimentele politice din Extremul Orient, cehii și americanii rămân complet neutri. Ei sunt prietenoși față de puterea sovietică … În America,tendințele sunt favorabile păcii cu Rusia sovietică. În opinia comuniștilor locali și al altor comuniști, America profită de pe urma unei  ciocniri între Rusia și Japonia, pentru a da mâna prietenoasă Rusiei în momentul decisiv și pentru a obține concesii și diverse beneficii . „


Evaluând retrospectiv situația din Orientul Îndepărtat în timpul Războiului Civil, președintele Comitetului Executiv Central al URSS Mikhail I. Kalinin, vorbind în 1923 la Vladivostok, a remarcat nu doar un „interes politic profund” care i-a obligat pe americani să-și trimită trupele în Extremul Orient rus, dar și „caracterul extrem de particular ”al intervenției americane în această regiune:

„ Dacă ne uităm serios la trecut , atunci tot timpul, când vine vorba de țărani și muncitori obișnuiți, când li se cere să aprecieze care dintre armatele invadatoare a făcut mai puțin rău, era mai civilizată și trata mai bine populația, vi se va spune că America și  trupele sale s-au comportat mai corect, au făcut mai puține daune morale și materiale pe acest teritoriu, iar acest lucru nu a  fost  accidental.

Fără îndoială, guvernul american nu căuta cuceriri teritoriale aici. Americanii  s-au dovedit a fi extrem de religioși: au adus pe teritoriul ocupat  Evanghelia, proprii propovăduitori, baptiști și metodiști .

Ce  a determinat America să facă toate acestea? Singurul motiv ar fi acela că predicatorii au pregătit terenul pentru a-și dezvolta afacerile comerciale aici. ”

(Citate: revista Army and Society, 2012, nr. 4) .

 



25/07/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

4 iunie 2020 – Prelegerea susținută Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române cu prilejul aniversării Centenarului semnării Tratatului de la Trianon

Academia Română are opt membri noi - 29.06.2018 | BURSA.RO

 

Importanța Tratatului de la Trianon

Trista istorie a „sărbătoririi” Centenarului României Mari s-a repetat şi în acest an, având ca temă centenarul Tratatului de la Trianon. În Ungaria, ziua de 4 iunie 2020 a fost declarată zi de doliu naţional. În România, pentru a nu-i deranja pe sensibilii noştri vecini iredentişti, şeful statului i-a sfidat din nou pe români nepromulgând  legea adoptată de Parlamentul României prin care ziua de 4 iunie a fusese declarata Ziua Tratatului de la Trianon.

Nu este prima dată când conducerea celor aproape şase ani a ţării slujeşte alte interese decât cele ale Neamului Românesc. Gestul şefului statului demonstrează o dată în plus, în faţa întregii lumi, că România şi-a pierdut nu doar suveranitatea, ci şi demnitatea! Apreciem poziţia Academiei Române drept corectă şi situată deasupra criteriilor prostituţiei şi slugărniciei politice străine de Neam şi Ţară.  (Ion Măldărescu, ART-EMIS)

Poziția oficială a Academiei Române în legătură cu un eveniment sau o situație poate fi exprimată, legal și statutar, numai de către Președintele Academiei Române sau de către membrii Biroului Prezidiului Academiei Române.

Orice alte puncte de vedere sau opinii ale altor persoane, exprimate în spațiul public, sunt doar păreri personale și nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Academiei Române. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței acestor opinii revine persoanelor în cauză. (Biroul Prezidiului Academiei Române).

 

 

 

Acad. Ioan-Aurel Pop, despre Trianon: Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918

 

 

 

 

Prelegere susținută de Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în adunarea Prezidiului Academiei Române din 4 iunie 2020 cu ocazia Centenarului semnării Tratatului de la Trianon.

Sărbătoririle, aniversările și comemorările fac parte din viața cotidiană a popoarelor civilizate. Ne gândim și la înfrângeri, așa cum ne gândim și la victorii, le readucem pe toate, din când în când, în memorie, fiindcă din toate avem de învățat.

Există regimuri politice și popoare care accentuează tragediile, precum sunt altele care glorifică împlinirile. Românii nu s-au gândit niciodată cu prea multă insistență la nereușitele lor istorice – și au fost destule de-a lungul vremii! – preferând amintirea, uneori prea apăsată, a victoriilor.

Poate să se reflecte în această atitudine și câte ceva din firea noastră de popor latin. Vecinii sârbi, de exemplu, dimpotrivă, au făcut din tragica bătălie de la Kossovopolje, din 1389 (în urma căreia turcii au luat inițiativa în regiune), un moment de referință pentru identitatea lor națională și un simbol al sacrificiului pentru credință.

Vecinii unguri au găsit cu cale să considere anumite înfrângeri situate de-a lungul istorieilor drept evenimente memorabile sau chiar sărbători naționale:

Epoca Modernă începe, de exemplu, în istoria ungurilor, în1526, odată cu „dezastrul” de la Mohács; 15 martie 1848 (când s-a decis, între altele, „unirea Transilvaniei cu Ungaria”) marchează gloria unei revoluții pierdute; 23 octombrie 1956 este ziua altei revoluții înăbușite în sânge,de data aceasta de tancurile sovietice; 4 iunie1920este ziua „catastrofei” de la Trianon etc.

În ultima vreme tot auzim de numele de Trianon, legat de semnarea,în urmă cu un secol, a unui tratat de pace.

La finele Primului Război Mondial, s-a încheiat câte un tratat de pace de către toate puterile învingătoare la un loc cu fiecare dintre statele învinse luate separat.

De aceea, în anii 1919-1920, s-au semnat la Paris și în împrejurimi cinci documente care puneau capăt oficial războiului. Tratatul de la Trianon este ultimul din seria celor cinci. Se cheamă așa după numele palatului numit Marele Trianon, de lângă somptuosul Versailles.

Dacă nu se semna acolo acest tratat dintre puterile aliate și asociate și Ungaria, probabil că puțini români ar fi auzit de Trianon.

Documentul regla toate problemele dintre învingători și Ungaria, care, la declanșarea războiului, nu fusese subiect de drept internațional.

De fapt, pentru prima oară după circa o jumătate de mileniu (1541-1920), Ungaria redevenea o țară independentă, recunoscută oficial ca atare tocmai prin acest înscris.

Tratatul consfințea, între multe alte lucruri, desprinderea din teritoriul Ungariei istorice („Ungaria coroanei Sfântului Ștefan”) a tuturor teritoriilor (țări, provincii) în care ungurii erau minoritari sub aspect demografic.

 

 

 

 

The Treaty of Trianon Ap World History, Hărți, Cartografie, Europa, Ungaria, Pace, Felicitări, Trecut

 

 

 

 

Aceste teritorii erau, în principal, Croația și Voivodina, Slovacia și Transilvania, care au fost recunoscute ca făcând parte din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și, respectiv, România.

Prin aceste decizii (și prin cele ale Tratatului de la Saint Germain), „Ungaria istorică” pierdea în favoarea populațiilor majoritare, care-și deciseseră destinul în 1918, camdouă treimi din teritoriu.

Acest document, ale cărui prevederi sunt valide, în general, și astăzi, este prezentat de propaganda maghiară drept „cea mai mare nedreptate istorică făcută de către marile puteri occidentale Ungarieieterne, stăpâna Bazinului Carpatic”.

De aceea, mulți maghiari văd în Tratatul de la Trianon momentul destrămării Ungariei, în urma „răpirii”de către marile puteri a „provinciilor sale istorice”, anume Transilvania, Slovacia, Croația etc.

Care este realitatea? Mulți spun astăzi, în plin relativism, că adevărul este așa cum îl vede fiecare („adevărul semnificație”), ceea ceeste, însă, evident, lipsit de consistență logică. Când vorbim despre noua arhitectură a Europei Centrale și de Sud-Est de după Primul Război Mondial, este obligatoriu să facem distincție între realitățile de fapt și cele de drept.

De fapt, toată ordinea veche a regiunii s-a prăbușit în anul 1918, când au căzut patru imperii și s-au format noi state ori s-au întregit altele, după criterii etnice și naționale.

Cauza acestei imense schimbări a fost, fără îndoială, lupta de emancipare națională a popoarelor, declanșată în secolul al XVIII-lea și ajunsă la apogeu în „secolul naționalităților” și la anii 1900.

Ocazia schimbării iminente a fost, fără îndoială, războiul mondial, „marele război”, care a favorizat împlinirea voinței popoarelor, pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale. De drept, noua ordine a fost acceptată în anii 1919-1920, prin pomenitele tratate de pace.

Pentru români, cehi, slovaci, croați etc., momentul culminant al schimbărilor a fost toamna anului 1918. Tratatul de la Trianon înseamnă pentru aceste popoare doar desăvârșirea procesului, prin consfințirea internațională a unei realități preexistente.

În viziunea acestor popoare, nu marile puteri au creat România Întregită, Slovacia (în cadrul Cehoslovaciei) și Croația (în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor), ci chiar popoarele respective, prin elitele lor, în urma mișcărilor de emancipare națională.

Este clar pentru oricine că nu Trianonul a hotărât destrămarea Imperiului Austro-Ungar, ci chiar națiunilecare nu au mai vrut să trăiască în „închisoarea popoarelor”. Pentru români, Tratatul de la Trianon nu are cum să fie considerat drept înfăptuitor al unirii Transilvaniei cu România, din moment ce acest document a oficializat doar, în plan internațional, o realitate mai veche.

Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918.

Unirea provinciilor românești, inclusiv a Transilvaniei,cu România nu s-a făcut în urma tratatelor încheiate de învingători cu statele învinse (prin urmare, nici în urma Trianonului), ci datorită mișcării de emancipare națională, culminate cu deciziile luate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918.

Frontierele României Întregite nu au fost recunoscute doar la Trianon, ci și la Saint-Germain (granița de nord-esta României, cu Polonia), Neuilly-sur-Seine (granița de sud-est, cuBulgaria; astfel, pentru români, Trianonul este doar un episod juridic, legat de granițade vesta României(este drept, extrem de importantă), din epopeea Marii Uniri.

În consecință, acțiunile organizate de România la cei o sută de ani trecuți de la semnarea Tratatului de la Trianon se corelează, în general, cu acelea ale țărilor și popoarelor eliberate la 1918 de sub dominația austro-ungară.

Este bine ca aceste acțiuni să se refere la recunoașterea internațională ale deciziilor popoarelor, la noua arhitectură europeană de după Marele Război, care nu este decizia Marilor Puteri; acestea din urmă nu au făcut decât să recunoască actele popoarelor eliberate.

Aceste popoare din vecinătatea României au învățat să nu fie la remorca ofensivei ungare, să nu răspundă mereu și punctual provocărilor venite de la Budapesta. Argumentele principale ale Ungariei împotriva Trianonului erau bazate, la 1920, pe dreptul istoric, pe dreptul sabiei, pe „misiunea civilizatoare a maghiarilor în Bazinul Carpatic”.

Dealtminteri, în anumite documente orchestrate de cercuri oficioaseale Budapestei, se iterează și astăzi ideea rasistă că, la 1920, marile puteri occidentale au dat Transilvania, „perla Regatului Ungariei” pe mâna „necivilizatei Românii balcanice”.

Argumentele României, Slovaciei, Croației etc. se centrează pe etnia majorității populației, pe decizia majorității populației, pe dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta (principiul autodeterminării popoarelor, susținut și impus de S.U.A. prin președintele Woodrow Wilson).

După cum se vede, este vorba despre două viziuni complet diferite. În dreptul internațional, nici la 1919-1920 și nici acum, argumentele Ungariei nu au validitate, nu fac parte din arsenalul democrației și nu au fost recunoscute de către comunitatea internațională.

Poziția Ungariei este singulară, izolată, pe când poziția României este împărtășită de mai mulți actori în cadrul configurației internaționale. Deciziile de recunoaștere a noilor state și a celor întregite la 1918 au fost revalidate (în mare măsură) după Al Doilea Război Mondial, apoi la Conferința de la Helsinki (1975) și apoi după căderea Cortinei de Fier.

Pentru noi, pentru români, este dureros că au rămas în vigoare urmările Pactului Ribbentrop-Molotov (încheiat la 23 august1939), care, deși a fost denunțat, produce, în continuare, efecte.

Dar acest fapt grav nu are legătură cu Trianonul. Granița de vest a României cu Ungaria, cu excepția episodului din 1940-1944 (petrecută în timpul unui regim totalitar fascist, condamnat de toate instanțele internaționale), a rămas de un secol neschimbată, fiind consideratăexpresia relațiilor democratice și a principiilor internaționale de conviețuire pașnică.

Unirea Transilvaniei cu România nu a fost actul unei elite(deși elita l-a votat), ci un act democratic cu caracter plebiscitar: 1228 de delegați, aleși și numiți din partea unităților administrativ-teritoriale, partidelor politice, bisericilor, asociațiilor profesionale, femeilor, studenților etc., au votat la 1 Decembrie 1918 nu doar în numele lor individual, ci și al milioanelor de români care le-au delegat dreptul de vot, prin documente de încredințare, numite „credenționale” (publicate recent, în cele opt volume ale lucrării monumentale numite „Construind Unirea cea Mare”, elaborate de Universitatea „Babeș-Bolyai”).

Prin urmare, un vot exprimat la Alba Iulia este votul a zeci și sute de români, iar toate cele 1228 de voturi reprezintă, de fapt, poziția tuturor românilor transilvani. Conform recensămintelor austro-ungare, românii reprezentau majoritatea absolută a Transilvaniei (cu Banatul, Crișana și Maramureșul).

După orice război, oriunde și oricând în lume, au fost învinși și învingători. Întotdeauna, învinșii au fost pedepsiți, iar învingătorii au decis soarta țărilor din zona lor de acțiune.

Însă, pentru prima oară în istorie, învingătorii din Primul Război Mondial au fost obligați să țină seama, în proporție covârșitoare, de voința popoarelor implicate.

Învinșii, ca întotdeauna, au avut frustrările și suferințele lor, dar, în cazul special al poporului maghiar, o parte din elită (cea de extracție nobiliară)a cultivat mentalitatea de victimă obligată să se răzbune.

În consecință, tot ceea ce face România legat de centenarul Trianonului trebuie să fie detașat de contingent, trebuie tratat fără înverșunare și încadrat în contextul general de recunoaștere a noii arhitecturi a Europei prin sistemul de tratate de la Paris (Versailles, Saint Germain, Neuilly-sur-Seine, Trianon și Sèvres) din 1919-1920. România de la 1918 s-a legitimat în lume, iar legitimarea au făcut-o instanțele internaționale de atunci și au repetat-o mereu cele care au urmat, până astăzi.Istoria este interpretată diferit de către diferitele popoare.

Românii, polonezii, cehii, slovacii, croații, lituanienii, letonii, estonienii și mulți alți europeni celebrează tratatele de pace de la Paris tocmai fiindcă acestea au acceptat deciziile popoarelor de formare a noilor state naționaleși federale, pe ruinele imperiilor german, austro-ungar, țarist și otoman.

Este drept că aceste realități noi au fost acceptate de către puterile aliate și asociate, învingătoare în cadrul Primului Război Mondial.

Dar așa s-a întâmplat de când este lumea.De-acum un secol și până astăzi, alte decizii cu putere juridică internațională au confirmat –în linii mari –tratatele din anii 1919-1920 și existența statelor naționale din regiune, așa că orice discuție nostalgică despre vechi imperii și state multinaționale devine caducă.

Mai ales că astăzi, statele și popoarele din fosta „Europă de Răsărit” comunistă militează pentru integrarea cât mai deplină în Uniunea Europeană.

Sau, mai exact, în viziunea României, așa ar trebui să facă.

Între pozițiile oficiale ale Ungariei și României este o diferență de accent, dar accentul este grav.

România vede noul eșichier politic-teritorial al Europei Centrale ca parte a unui proces înfăptuit de popoare (1918) și legitimat de marile puteri (1919-1920), pe când Ungaria vede doar legitimarea și doar momentul 1920, neglijând complet rolul popoarelor.

Evident, Tratatul de la Trianon are importanța sa internațională și națională greu de estimat și imposibil de minimalizat: el a legitimat voința dreaptă a poporului român și ne-a întărit în plan internațional o moștenire scumpă.

Popoarele cărora li s-a recunoscut dreptatea istorică prin tratatul de la Trianon au cuvânt să-l apere și să-i susțină justețea, din moment ce toate tratatele internaționale care i-au urmat l-au confirmat.

Cu alte cuvinte, cu excepția imperiului rusesc(care s-a refăcut mereu în diferite forme), toate celelalte imperii destrămate de popoare în 1918, au rămas doar o amintire istorică.

În schimb, statele polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, croaților, lituanienilor, letonilor, estonilor etc., create, recreate, întregite sau renăscute după Primul Război Mondial, au rămas și dăinuie și astăzi.

În consecință, prima noastră menire este să ducem mai departe moștenirea lăsată de acei mari bărbați de stat și„părinți ai patriei” care au construit deciziile de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia și care au făcut posibil Trianonul.

Este bine să medităm din când în când asupra acestei moșteniri și să nu ne întrebăm atât – ca să parafrazez o mare conștiință a lumii –ce ne-a dat nouă țara, cât ce i-am dat noi țării .

 

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

 

 Sursa:  https://acad.ro/com2020/doc/d0604-Tratatul-dela-Trianon-IAPop.pdf

08/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Camera Deputaţilor a decis  ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon.

 

Cum a fost trasată frontiera româno-ungară în urma Tratatului de ...

 

 

 

 

 

Camera Deputaţilor a decis ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon.

Proiectul de lege a fost adoptat de deputaţi cu 235 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 25 abţineri.

Iniţiativa legislativă prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon, consemnează https://www.defenseromania.ro 

Unul dintre inițiatorii proiectului, senatorul PSD Titus Corlățean,  a salutat importanța votului din Parlament pe care îl consideră un „vot istoric”.

„Forţe politice începând cu Jobbik şi Fidesz au determinat şi adoptarea, în 2010, în Ungaria, a două legi, una privind ”comemorarea” a aşa zisei tragedii a naţiunii maghiare prin Tratatul de la Trianon şi a doua lege privind acordarea, pe baze etnice, a cetăţeniei ungare etnicilor maghiari care trăiesc în alte state. Dacă vocea statului român rămâne tăcută în planul relaţiilor internaţionale, există riscul de a se auzi numai teoria cealaltă”, a adăugat Corlăţean.

Acesta și-a manifestat speranța că președintele Klaus Iohannis va promulga până la 4 iunie 2020 proiectul legislativ votat de Parlamentul României.

Vreau să salut votul de astăzi al Camerei Deputaţilor, care a adoptat cu o majoritate consistentă, 235 voturi pentru, 21 împotriva proiectul de lege care propune declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon în România. Ziua de 4 iunie 1920 este o dată istorică şi esenţială pentru devenirea statului român modern şi contemporan.

A reprezentat de fapt, prin tratatul de pace semnat de Puterile Aliate câştigătoare ale Primului Război Mondial cu Ungaria, ca stat succesor al imperiului Austro Ungar, stat învins în război, marcarea faptului că a fost recunoscut internaţional actul excepţional de unire a Transilvaniei cu România şi a însemnat o recunoaştere internaţională a frontierelor dintre Ungaria şi România. 

Această simbolistică excepţională trebuia marcată prin lege, cu atât mai mult cu cât în trei săptămâni vom aniversa centenarul acestui moment.

Pentru istorie, trebuie să menţionam că tratatul a fost semnat pentru România de către doctori Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru.

A marcat şi recunoaşterea drepturilor politice şi civile ale românilor care constituiau populaţie majoritară în Transilvania, drepturi de care nu beneficiaseră până atunci. În egală măsură, ni se permite să atestăm un adevăr istoric de necontestat la care s-a ajuns prin contribuţia puterilor Aliate, prin sacrificiul Armatei Române, dar şi prin incursiunea militară din 1919 din Ungaria, când a fost stopat regimul bolşevic condus de Bella Kuhn.

Atunci când un stat tace şi vocea sa nu se aude, există riscul ca la nivel internaţional să fie ascultată doar vocea celuilalt. Exista riscul ca vocea României să nu fie auzită. De asta cred că azi s-a dat un vot istoric în Parlament.

Aştept ca preşedintele să o promulge cât mai repede şi ea să intre în vigoare, pentru ca la 4 iunie să putem marca în mod corespunzător această zi”, a declarat senatorul Titus Corlățean, pentru DC News.

Proiectul privind ziua Tratatului de la Trianon depus de social-democrații Titus Corlățean și Șerban Nicolae, prevede organizarea unor manifestări în ziua de 4 iunie pentru a sărbători acest eveniment.

Propunerea legislativă stipulează arborarea drapelului României în această zi de către autoritățile administrative centrale și locale. UDMR consideră că proiectul face parte dintr-o competiție a partidelor tradiționale de a demonstra că sunt antimaghiare.

 Tensiunile din ultimele săptămâni s-au văzut și în timpul dezbaterilor din Camera Deputaților, liderul UDMR vorbind despre sentimentele diferite în privința Tratatului de la Trianon.

Reprezentanții comunității maghiare susțin că votul din Parlament nu face decât să înrăutățească relațiile cu comunitatea română. 

  • Tratatul a fost semnat în urmă cu o sută de ani, pe 4 iunie 1920, între puterile învingătoare din primul război mondial și Ungaria în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate, printre care și România. Documentul a trasat granițele Ungariei după război.

„Ceea ce pentru națiunea română a fost o bucurie imensă și pot să înțeleg acest aspect, pentru națiunea maghiară și pentru maghiarii din România a fost o pierdere uriașă și o tristețe imensă. Ce vreți să demonstrați cu acest proiect și cui vreți să demonstrați? Am auzit referire la Ungaria, oameni buni granițele au fost trasate acum mai bine acum 100 de ani!”, a spus Kelemen Hunor în intervenția sa.

Președintele Uniunii a afirmat că maghiarii care au rămas în România au acceptat că aceasta este și țara lor. Cu toate acestea, el a continuat criticile la adresa proiectului legislativ.

„O majoritate fără remușcări nu își demonstrează puterea în mod ostentativ, nu generează situații în care celălalt se simte umilit, ofensat, batjocorit, stigmatizat cum s-a întâmplat în aceste săptămâni cu comunitatea maghiară din România”, a adăugat reprezentantul UDMR.

Kelemen Hunor a subliniat că există o competiție lansată de președintele Klaus Iohannis prin care „săptămânal unii demonstrează că sunt antimaghiar”.

Inițiatorul proiectului, Titus Corlățean, a precizat că legea va oferi un cadru legal pentru ca românii și maghiarii să stea la masă pentru a discuta despre ce a însemnat Tratatul de la Trianon.

„Această lege propune marcarea cu demnitate națională, cu sobrietate a momentului 4 iunie. E important că generațiile viitoare să înțeleagă ce a însemnat Tratatul de la Trianon”, a spus Corlățean, care adăugat că Ungaria a adoptat o lege pentru comemorarea Tratului semnat în 1920.

Guvernul Dăncilă a trimis anul trecut un punct de vedere pozitiv asupra proiectului de lege, în timp ce guvernul Orban a anunțat Parlamentul că nu susține această inițiativă legislativă.

Acum, grupul parlamentar al PNL a decis să voteze inițiativa celor de la PSD.

„Viktor Orban ar trebui să-și modifice hărțile pe care le ține în biroul dumnealui”, a spus în intervenția sa deputatul PNL, Daniel Gheorghe.

 

 

 

Harta Ungariei Mari, Cu Transilvania Inclusă în Ea, Prezentată De ...

 

 

Fotografie postată de premierul ungar Viktor Orban pe contul său de Facebook, în care acesta apare în timp ce îi arăta premierului Poloniei harta Ungariei Mari, datând din vremea în care aceasta era anexată de statul maghiar. Croația  și Slovenia au criticat această postare a premierului Ungariei,  în care era prezentată o hartă a „Ungariei mari”, cu Transilvania, Slovacia și Croația în componența ei.

 

UDMR a criticat acest proiect pe care îl consideră ”inutil”, liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, menţionând că proiectul nu poate schimba nimic.

„Ceea ce în trecut, cu un secol în urmă, pentru naţiunea română a fost o bucurie imensă, pentru naţiunea maghiară şi pentru maghiarii din România a fost o pierdere uriaşă şi o tristeţe imensă.

Această stare de fapt nici unii, nici alţii nu mai pot schimba prin astfel de dezbateri şi adoptând acest proiect de lege. (…) Am convingerea că, în această instituţie, în Parlamentul României ar fi mult mai util, mult mai pragmatic, mai aproape de adevărul de azi şi de cel de mâine, dacă am căuta şi dacă am găsi fapte care ne apropie şi nu subiecte care ne despart”, a spus Kelemen Hunor.

El s-a întrebat ce se doreşte a se demonstra prin adoptarea acestui proiect.

„Cu Transilvania v-aţi îmbogăţit şi cu noi, cu moştenirea noastră culturală, cu trecutul nostru, cu tot. Condiţiile în care trăieşte o minoritate, felul în care se simte pe pământul natal – depind, în primul şi în primul rând, de dumneavoastră.

Noi, cei care am rămas în România, am acceptat că această ţară este şi ţara noastră, este şi căminul nostru şi aici vrem să construim viitorul copiilor noştri.

O majoritate puternică, sigură pe sine, o majoritate fără remuşcări, niciodată nu îşi demonstrează puterea în mod ostentativ, nu creează intenţionat situaţii în care celălalt se simte umilit, ofensat şi este batjocorit, stigmatizat, aşa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni cu comunitatea maghiară din România.

Până la urmă se pune întrebarea: ce vreţi să demonstraţi cu acest proiect? Şi cui vreţi să demonstraţi? (…) Constat că încă nu s-a terminat competiţia lansată acum trei săptămâni de preşedintele Republicii, competiţie prin care aveţi impresia că, dacă săptămânal veţi demonstra că sunteţi anti-maghiari, aţi rezolvat, automat, toate problemele României”, a declarat liderul UDMR, citat de Agerpres.

Prin vocea deputatlului PNL Daniel Gheorghe, liberalii au anunțat și ei că votează proiectul, la fel cum a făcut și PMP prin vocea lui Marius Pașcan.

 

 

 

 

Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

 

 

Tratatul de la Trianon

 

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate și Ungaria, ca stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, prăbușit în urma Primul Război Mondial.

Ca urmare a intrării Regatului României în Marele Război, cu scopul de a elibera Transilvania, țara noastră a semnat cu Ungaria din poziția de stat învingător Tratatul de la Trianon, care  consfințea unirea Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului cu România.

Tratatul a fost semnat și de alți vecini ai Ungariei care au preluat teritorii de la aceasta.

 

  Citiți mai mult pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/05/29/4-iunie-1920-tratatul-de-pace-de-la-trianon-si-ce-nu-au-invatat-din-istorie-revizionistii-unguri-2/

 

 

 

18/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: