CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Legile de ratificare a Unirii cu România a Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei

Discursul Regelui Ferdinand I la inaugurarea primului Parlament (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

Reunit la Bucureşti la 29 decembrie 1919, primul Parlament al României reîntregite ales prin vot universal, care reunea reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români care ceruseră reunirea cu Țara Mamă, a votat Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei.

Alegerile parlamentare s-au desfășurat în zilele de 2, 3 și 4 noiembrie 1919 pentru Adunarea Deputaților, și de 7 și 8 noiembrie pentru Senat, notează https://revistaclipa.eu.

Acestea au avut la bază votul universal, înscris în Constituția României în iulie 1917, precum și în Declarația privind unirea Basarabiei din 27 martie 1918 și în Rezoluția de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului din 1 decembrie 1918. Au fost cele dintâi desfășurate pe întreg spațiul românesc, de la Nistru până la Tisa, și de la Dunăre până la granița cu Polonia.

Noul parlament s-a deschis în ziua de 20 noiembrie 1919, în aula Ateneului Român din București. În Mesajul său, regele Ferdinand a adresat deputaților și senatorilor cuvântul de bun venit:

„În aceste clipe înălțătoare pentru neamul românesc sunt mândru aflându-mă în mijlocul Domniilor Voastre, în mijlocul reprezentanților din vechiul Regat, Basarabia, Bucovina, Ardeal, Maramureș, Crișana și Banat unite pentru vecie cu statul român și din tot sufletul vă urez tuturor «Bine ați venit»!”

La 1 decembrie 1919 – când se împlinea exact un an de la Unirea Transilvaniei cu România – în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri a fost numit ardeleanul Alexandru Vaida-Voevod.

Ședința Parlamentului României din 1919 (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

Foto: Ședința Parlamentului României din 1919 (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

În ziua de 29 decembrie 1919 s-au desfășurat ședințele solemne ale Adunării Deputaților și Senatului, consacrate votării legilor privind Unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România. Potrivit articolului 46 din Constituție voturile se dădeau prin sculare și ședere, prin viu grai, sau prin scrutin secret.

La început, președintele a dat cuvântul lui Ion Inculeț, ministru secretar de stat pentru Basarabia, care a prezentat proiectul de lege privind unirea Basarabiei semnat de regele Ferdinand, Alexandru Vaida-Voevod, președintele Consiliului de Miniștri, și Ion Inculeț – ministru de stat pentru Basarabia. Conform Regulamentului, proiectul a fost trimis pentru discuție și aprobare în secțiile parlamentare. La reluare, deputatul basarabean Vasile Stroescu a citit Raportul în care se menționa că reprezentanții secțiilor au admis proiectul „întocmai cum a fost prezentat”.

Apoi a citit Expunerea de motive, care începea cu cuvintele: „Prin libera voință a norodului său, Basarabia, în 27 martie 1918, s-a reîntors la Patria Mamă, de care silnicia țarismului rus o ținuse despărțită timp de 106 ani”. În continuare s-a referit la evoluția Basarabiei în timpul ocupației țariste și dezvoltarea mișcării naționale a românilor, care a culminat cu actul de la 27 martie 1918, conchizând: „Unirea tuturor românilor într-un singur stat este un act al dreptății istorice și al civilizației umane”.

Tot Vasile Stroescu a prezentat Proiectul de lege „asupra unirii Basarabiei cu vechiul Regat” prin care se ratifica, investindu-se cu putere de lege, decretul-lege din 9 aprilie 1918. În acel decret era citată Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918 prin care „în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România”. Pe baza raportului Consiliului de Miniștri, regele Ferdinand a decis: „Promulgăm acest vot și această declarație și ordonăm să fie investită cu sigiliul statului și publicat în «Monitorul oficial»”. Decretul-lege a apărut în „Monitorul oficial” din 10 aprilie 1918.

Expunerea lui Vasile Stroescu și Proiectul de lege au fost întâmpinate cu „Aplauze furtunoase. Adunarea aclamă în picioare”. Pe acest fond, N. Iorga a declarat: „Domnilor deputați, consider aceste aclamațiuni ca expresiunea votului unanim al Adunării”. Aceste cuvinte au fost primite, potrivit stenogramei, cu „Aplauze furtunoase. Adunarea aclamă în picioare. Urale nesfârșite”.

A urmat la tribună Ion Nistor, ministru de stat pentru Bucovina, care a prezentat proiectul de lege privind unirea Bucovinei, semnat de regele Ferdinand, Alexandru Vaida-Voevod și Ion Nistor. La propunerea lui N. Iorga proiectul a fost trimis la secțiile reunite.

După o pauză, deputatul bucovinean Romul Reuț a prezentat Raportul secțiilor, care l-au admis „întocmai cum a fost prezentat”, și Expunerea de motive la proiectul de lege, în care se aprecia: „când prin intriga diplomatică tereziană [a Mariei Tereza] în anul 1775 a fost smulsă Bucovina din trupul Moldovei noastre iubite, a fost cea mai mare jale nu numai pentru Moldova, ci și pentru românimea întreagă”.

În Raport se prezenta situația tragică a românilor în timpul stăpânirii austriece, lupta lor pentru emancipare, la care „a contribuit și președintele nostru [N. Iorga]”, culminând cu decizia de unire a Bucovinei cu România, votată la 28 noiembrie 1918.

Apoi, Remus Răuț a citit proiectul de lege „asupra unirii Bucovinei cu vechiul Regat al României”, prin care se ratifica decretul-lege din 18 decembrie 1918, prin care se lua act de „hotărârea unanimă a Congresului general al Bucovinei din Cernăuți din 15 [28] noiembrie 1918” și se hotăra: „Bucovina, în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne unită cu Regatul României”. Decretul-lege a fost publicat în „Monitorul oficial” din 19 decembrie 1918.

Expunerea prezentată de Romul Reuț, precum și proiectul de lege au a primite cu „Aplauze generale, nesfârșite urale. Adunarea aplaudă în picioare”. Exprimând sentimentele celor prezenți, N. Iorga a declarat: „Domnilor deputați, consider aclamațiunile dumneavoastră ca exprimând votul unanim al Adunării”. Aceste cuvinte au primite cu aplauze și ovații.

Pentru prezentarea celui de-al treilea proiect de lege a urcat la tribună Ștefan Ciceo Pop, ministru pentru Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, care a citit documentul semnat de regele Ferdinand, Alexandru Vaida-Voevod și Ștefan Ciceo Pop. Proiectul a fost trimis în secții, care l-au aprobat fără nici o modificare.

Deputatul bănățean Vasile Goldiș a citit Raportul secțiilor și Expunerea de motive la proiectul de lege, în care se făcea o amplă analiză a situației românilor din acele teritorii: „în lungul șir de veacuri acest neam niciodată nu și-a pierdut conștiința unității sale sufletești, având aceeași limbă, credință și datine”, iar „când omenirea, pe scara civilizațiunii, a ajuns să consacre principiul de integrare a organismelor sociale de aceeași conștiință națională, neamul românesc în totalitatea sa și-a scuturat lanțurile robiei de veacuri și fără ezitare, uzând de libertatea manifestării dreptului firesc al autodeterminațiunii, el într-un gând și într-un suflet a dat dovada conștiinței despre unitatea națională și și-a declarat voința de ași împreuna energiile ființei sale integrale spre a servi astfel cu puteri unite de aici încolo interesele civilizațiunii ce tinde spre desăvârșirea geniului omenesc”.

Victoria a fost consacrată atunci când „românii din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș își luau drumul spre cetatea lui Mihai Vodă, sfințită de martiriul lui Horea”, Alba Iulia unde, la 1 decembrie 1918, au consacrat „idealul celor 14,000,000 de români, strigând într-un glas: «Trăiască România Mare»”.

După acest impresionant discurs, Vasile Goldiș a prezentat Proiectul prin care se ratifica, investindu-l cu putere de lege, decretul-lege din 11 decembrie 1918. În acest document se menționa: „Ținuturile cuprinse în Hotărârea Adunării Naționale din Alba Iulia de la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918 sunt și rămân deapururea unite cu Regatul României”. Acest document a fost publicat în „Monitorul oficial” din 13 decembrie 1918. Vasile Goldiș și-a încheiat intervenția, solicitând „sufragiile” deputaților.

Aceste cuvinte au fost întâmpinate cu „Aplauze unanime. Adunarea se ridică în picioare, strigăte de «Trăiască România Mare! Trăiască România unită! »”. Luând act de reacția celor prezenți, președintele a conchis: „Domnilor deputați, consider aceste aclamațiuni ca exprimând votul unanim al Adunării”, cuvinte întâmpinare cu aplauze și ovații.

Ședința s-a încheiat cu un scurt discurs rostit de Nicolae Iorga: „Ca președinte și ca unul din reprezentanții acestei Românii dintre Carpați și Dunăre, care a purtat șase sute de ani prin cele mai mari primejdii, odată cu steagul românesc, soarta însăși a neamului întreg, în numele României mutilate de ieri, care strângea în inima ei rănită atâta din jalea și nădejdile ținuturilor înstrăinate, în numele României care a plâns cu frații pierduți și a nădăjduit cu ei și în care n-a fost om cinstit care să nu păstreze în sfânta sfintelor a sufletului său dorul desăvârșitei uniri naționale și hotărârea de a ne jertfi toți pentru aceasta, simt nemărginita fericire de a putea face în numele dumneavoastră, al tuturor, acest legământ solemn pentru viitorul neamului în sfârșit și pentru vecie unit: România unită o avem, o vom apăra și o vom întregi”.

În aceeași zi a avut loc ședința solemnă a Senatului consacrată votării legilor privind Unirea. Deoarece președintele Paul Bujor era bolnav, ședința a fost condusă de vicepreședintele Corneliu Șumuleanu.

Rapoartele și Expunerile de motive au fost prezentate de Zamfir Arbore (Basarabia), Nicolae Coltarciuc (Bucovina) și Nicolae Ivan (Transilvania). Fiecare proiect de lege a fost votat „în unanimitate, cu aclamațiuni și aplauze frenetice și entuziaste”.

Marea Unire a reprezentat un proces istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România.

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României, a dus la consituirea României Mari și a fost un rezultat datorat următorilor factori principali:

– acțiunii politice decisive a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial.

– prăbușirii Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus

– afirmării principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.

ADDENDA:

Harta ținuturilor istorice românești

După MAREA UNIRE, au rămas in componența unor țări vecine unele teritorii locuite de români din timpuri străvechi, întrucât la Convențiile de pace de la Paris nu a fost acceptată cererea României de unire cu acestea.

Când Regele Ferdinand s-a adresat în ziua de 30 decembrie 1919, Camerei Deputaţilor şi Senatului, a ținut să evidențieze și această nedreptate făcută țării noastre.

Iată un fragment din aceste discursuri puţin cunoscute rostit în fața Senatului României Mari:

„Consiliul Suprem de la Paris, preocupat de necesitatea unei păci de mult dorite de lumea întreagă, a impus şi Ţării noastre să facă păcii sacrificii dureroase. (…)Cu toate sacrificiile dureroase ce ne-a impus areopagul de la Paris nutrim via dorinţă de a menţine legăturile de strânsă prietenie cu marii noştri aliaţi şi suntem siguri că ei vor recunoaşte mai târziu şi vor preţui cum se cuvine rolul important ce joacă România ca portar al civilizaţiei occidentale, în aceste părţi ale Europei.”

Din nefericire, multe dintre aceste străvechi teritorii românești se află și acum sub stăpânire străină

Publicitate

30/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , | Lasă un comentariu

11.11.1918, ora 11.00 – Ziua Armistiţiului, momentul în care pe toate fronturile Primului Război Mondial s-a instaurat PACEA

Astăzi, 11 noiembrie 2022 este celebrată Ziua Armistițiului și Ziua Veteranilor, ziua care amintește peste timp încheierea oficială a Primului Război Mondial, în data de 11.11. 1918, la ora 11.

Din anul 2014, România marchează această zi în acord cu prevederile Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. În completarea Articolului 6 a fost introdus un nou articol, care prevede că „în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, la data de 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale”.

În data de 28 iunie 1914, la Sarajevo, tanarul sârb bosniac Gavrilo Princip, ii asasinează pe Franz Ferdinand prințul mostenitor al Austro-Ungariei și pe soția sa, ducesa Sophie Albina Chotek.

Atentatul fusese pus la cale de nationaliștii sârbi membri ai unei rețele anarhiste coordonate de Danilo Ilić, care avea în spate organizația panslavistă Mâna Neagră.

Ceea ce a urmat a fost cu mult mai cumplit decat orice și-ar fi putut imagina cineva… Austro-Ungaria va declara razboi Serbiei, știind ca Germania va fi de partea sa, iar Rusia a luat apararea Serbiei.

Apoi Germania a declarat razboi Franței și a atacat Belgia neutră. Marea Britanie a sărit in apararea Belgiei, iar elor doua tabere beligerante – Puterile Centrale si Antanta – li s-au alăturat Bulgaria, Imperiul Otoman, Italia, Japonia, România și, intr-un final, Statele Unite.

A fost o incleștare uriașă, cu zeci de milioane de combatanți si victime. In teatrele de lupta au fost folosite cele mai moderne arme ale vremii: zepeline, avioane, submarine și cuirasate grele, gaze toxice, si cele dintâi tancuri.

Pornit în Europa s-a ajuns la un război global, unul dintre cele mai mari războaie din istorie, care a durat de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918, la care au participat peste 70 de milioane de militari, din care 60 de milioane erau europeni.

Termenul „primul război mondial” a fost folosit pentru prima dată în septembrie 1914 de biologul și filosoful german Ernst Haeckel, care a susținut că „nu există nici o îndoială că cursul și caracterul acestui război european de temut … va deveni primul război mondial în sensul deplin al cuvântului”.

Anii 1914-1918 au fost, în general, cunoscuți ca anii Marelui Război. Europenii contemporani l-au caracterizat, de asemenea, ca fiind „ războiul care trebuia să pună capăt războiului” sau „războiul pentru a pune capăt tuturor războaielor”, datorită percepției lor asupra scării și devastării sale, atunci neegalate.

Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au murit ca urmare a războiului, o rată a victimelor exacerbată de progresul tehnologic și industrial și impasul tactic cauzat de războiul de tranșee.

În septembrie 1918 Reichul german se clătina sub loviturile repetate ale armatelor franceză si britanică, în ajutorul cărora intrase in război un corp expediționar american (foto), care a adus în luptă încă două milioane de soldaţi.

La 11 noiembrie 1918, la două zile după abdicarea Kaiserului german, reprezentanţii germanilor au avut o întrevedere cu cei ai aliaţilor, într-un vagon de tren, în pădurea de la Compiegne, în nordul Franţei, unde au semnat acordul de încetare a conflictului. iar aliații lui se prăbușeau.

Bulgaria încheiase un armistițiu pe 30 septembrie, iar Imperiul Otoman a depus armele pe 31 octombrie.

Armistițiul semnat de austro-ungari pe 3 noiembrie a intrat în vigoare în ziua următoare și obliga Austro-Ungaria să-și demobilizeze armata, să renunțe la teritorii întinse și să cedeze aproape întreaga flotă.

Totodată, imperiul austro-ungar se angaja să expulzeze armata germană de pe teritoriul său și permitea Aliaților să folosească rețeaua sa feroviară.

Aceste clauze echivalau cu o capitulare necondiționată.

Prăbușirea Germaniei

În acest timp, frontul german cedase și toate armatele Reichului se aflau în retragere. Pe 3 octombrie, conducătorii săi cereau un armistițiu, iar înainte ca Aliații să hotărască asupra condițiilor, în marele port german Kiel a izbucnit o revoltă, care în curând s-a răspândit la Hamburg și Bremen.

Socialiștii independenți din Berlin și-au retras susținerea oferită guvernului. Conducătorii regatelor Bavariei și Württembergului au abdicat.

Pe 9 noiembrie, însuși kaiserul a abdicat, iar în ziua următoare s-a refugiat în Olanda. La Weimer a avut loc o convenție pentru formarea unei republici.

Clauzele armistițiului fuseseră finalizate, iar germanii au fost chemați să le asculte. O delegație germană a trecut linia frontului și a fost dusă la comandamentul mareșalului Foch, aflat într-un vagon de cale ferată lângă Compiegne, în Franţa, unde între Imperiul German, Franţa şi Imperiul Britanic a fost semnat armistițiul.

Momentul ales pentru intrarea în vigoare a armistiţiului a fost, în mod simbolic, a 11-a oră, a celei de a 11-a zi, a celei de a 11-a lună a anului 1918.

Primul Război Modial fost unul dintre cele mai distrugătoare conflicte din istorie și a provocat schimbări majore politice, inclusiv revoluțiile din 1917-1923⁠.

Primul razboi mondial a determinat o ruptura decisiva de vechea ordine mondiala, marcând prăbușirea absolutismului monarhic în Europa. Au fost doborâte patru imperii : German, Austro-Ungar, Otoman si Rus, iar dinastiile lor conducătoare care aveau radacini milenare, au pierdut puterea pentru totdeauna.

Ziua veteranilor este marcată în numeroase state de pe mapamond prin diferite manifestări de omagiere a victimelor Primului Război Mondial. Preşedintele american Woodrow Wilson a proclamat, pentru prima dată, Ziua Armistiţiului la 11 noiembrie 1919, motivând: „trebuie marcată cu mândrie solemnă pentru eroismul celor care au murit în slujba ţării şi cu recunoştinţă pentru victorie”. 

Surse:

Enciclopedia Universală Britannica, vol. 13, R-S, București, Editura Litera, 2010, p. 38-41

 www.loc.gov

https://epochtimes-romania.com.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial

11/11/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

3 februarie 1918 – În timpul Primului Război Mondial, bulgarii au furat din Dealul Mitropoliei moaștele Sfântul Dumitru cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

Cum l-au furat bulgarii pe Sfântul Dumitru din Dealul Mitropoliei în 1918

Sfântul Dumitru Basarabov, a fost lăsat în București in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), cand generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov de la sud de Dunăre, în apropierea orașului Ruse, a luat din biserica acestui sat cioplită în stâncă, moaștele unui sfânt localmoaștele sfântului cu intentia de a le trimite in Rusia.

FOTO: MĂNĂSTIREA RUPESTRĂ SF. DIMITRIE BASARABOV. E SINGURUL AȘEZĂMÂNT MONAHAL ÎNCĂ ÎN FUNCȚIUNE. AICI AU FOST PĂSTRATE MOAȘTELE CUVIOSULUI PÂNĂ ÎN 1774.

La rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum și a mitropolitului Grigorie II al Țarii Românesti, generalul Saltîcov le-a dăruit poporului român. Generalul Saltîcov a luat totuși mâna cea dreaptă a sfântului și a trimis-o la Kiev, unde se păstrează și astăzi în Lavra Pecerska.

Moaștele au fot asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti iar Sfântul Dimitrie este creditat de-a lungul timpului, cu mai multe minuni care au salvat orașul și locuitorii săi de foamete și boli.

Site-ul https://colectionaruldeistorie.ro, consemnează intre multele evenimente care au tulburat viața locuitorilor Bucureștiului în perioada de ocupație germană a orașului în Primul Război Mondial, episodul rămas de pomină în care bulgarii au furat moaștele Sfântului Dumitru.

După cum relatează în jurnalul său scriitoarea Pia Alimăneștianu, fiica lui Ion C. Brătianu și a Piei (Caliopi) Brătianu, neverosimila întâmplare s-a petrecut în noaptea de 2 spre 3 februarie 1918. Hoția a stârnit furia locuitorilor din teritoriul cotropit și enervarea teribilă a autorităților germane de ocupație.

Furtul Moaștelor Sfântului Dumitru, apogeul comportamentului sălbatic cu care bulgarii i-au oripilat până și pe camarazii lor nemți

Bulgarii își construiseră deja o reputație de hoți și de barbari atât în ochii celor ocupați, cât și ai aliaților germani. Trupele armatei bulgare și bandele de comitagii (trupe neregulate) săvârșiseră numeroase crime de război și se făcuseră răspunzătoare nu numai de atrocități, ci și de jafuri la drumul mare.

În Dobrogea, trupele bulgare au comis masacre împotriva populației române și a soldaților români capturați, iar în localitățile ocupate au furat tot ce s-a putut fura.

Până și nemții au rămas înmărmuriți de cruzimea și de apetitul pentru jaf al aliaților lor. “Turcii vor la Mangalia, ca să se roage, bulgarii vor la Constanța, ca să jefuiască”, observa generalul August von Mackensen în toamna lui 1916.
Într-un caz, germanii indignați au oprit un tren în care bulgarii încărcaseră pianele din Constanța, cu intenția să le care peste graniță. De furie că nu sunt lăsați să fure, soldații bulgari s-au urcat în vagoane și le-au spart cu topoarele.

Foto: Statuia lui Ovidiu din Constanţa, răsturnată de pe soclu de către ocupantii bulgari în 1916

Comitagiii bulgari bântuiau Lunca Dunării și înaintau până aproape de Craiova și București, violând femeile, ucigând bărbații și furând tot ce puteau.

La Sud de fluviu dispăreau zeci de mii de vite și cantități uriașe de grâne, haine, vehicule, mobilă. La fel ca sovieticii în 1944, bulgarii aveau o fascinație față de ceasuri. Pe lângă bani și bijuterii, oamenii erau jefuiți cu precădere de ceasornice.

Nici bisericile nu erau cruțate. Comitagiii și soldații bulgari prădau icoanele și tot ce era de preț, pentru ca apoi să dea foc clădirilor.

Hoții bulgari au spart ușa Mitropoliei, au înhățat sicriul de argint și l-au încărcat într-o mașină parcată pe Strada 11 Iunie

Dar episodul din noaptea de 2 spre 3 februarie 1918 le-a întrecut pe toate.

Constantin Bacalbașa a relatat în memoriile sale întregul episod. Mai întâi, bulgarii au furat documentele slave din biblioteca Academiei Române, sub pretextul că le-ar fi fost luate cândva de români.

Apoi l-au luat în vizor pe Sfântul Dumitru, ale cărui moaște sunt adăpostite în Catedrala Mitropolitană.

Foto: Racla de argint în care odihnesc moaștele Sfântului Dumitru Basarabov a fost furată de bulgari în noaptea de 2 spre 3 februarie 1918

Bulgarii pretindeau că osemintele Sfântului Dumitru Basarabov, din Dealul Mitropoliei Bucureștiului , erau “de-al lor”, deși el fuseseră aduse la București de către ruși, în 1769.

Așa că, într-o noapte, o parte din bandă a urcat cu o mașină pe Strada 11 Iunie, din spatele Mitropoliei, iar alți bulgari s-au dus la polițistul român care era de pază. L-au forțat pe acesta să-și părăsească ghereta și să-i însoțească în josul dealului, pe Strada Bibescu, pe motiv că au ceva important să-i comunice.

În acest timp, dinspre Strada 11 iunie, cealaltă echipă de bulgari a spart ușa Mitropoliei, a ridicat sicriul cu osemintele Sfântului Dumitru și l-a urcat într-o mașină.

Mahalalele au fremătat la aflarea veștii

Polițistul și-a dat imediat seama că se întâmplă ceva necurat și, după ce a scăpat de bulgari, a verificat obiectivul. A descoperit spargerea și a dat alarma.

Era ora 4 dimineața când emisari băteau deja la ușa mareșalului August von Mackensen, comandantul trupelor de ocupație din România, și a Prefectului Capitalei.

Foto. Feldmareșalul german August von Mackensen intrând în catedrala catolică din București, în dimineața zilei de Crăciun 1916. Capitala României tocmai fusese ocupată de trupele Puterilor Centrale

Pe Mackensen îl aștepta o scrisoare a Mitropolitului Primat Conon: “Excelenţa voastră, avem marea durere să vă aducem la cunoştinţă că astă-noapte s-a jefuit biserica Catedrală a sfintei noastre Mitropolii (…), faptul s-a întâmplat cu o trupă de soldaţi bine înarmaţi, care pe la orele 2.00 noaptea mai întâi au înlăturat pe sergentul de serviciu şi, ţinându-l la o parte şi servindu-se de instrumente puternice, au forţat ambele uşi ale bisericii Catedralei, au spart geamurile de la intrare, au năvălit în altar, au ridicat cu forţa preţiosul sicriu cu sfintele moaşte şi cu tot ce se afla, după care au plecat cu toate cele jefuite şi le-au transportat la automobilul pe care-l aveau îndosit, anume pregătit şi plasat jos, în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală, întunecoasă. Şi astfel automobilul a dispărut, încotro nu se ştie”.

Ofițerul german a rămas ca la dentist când a auzit noua ispravă a aliaților bulgari. A decis să trateze lucrurile cu cea mai mare seriozitate, nu avea nevoie în niciun caz de o răscoală dintr-un motiv atât de stupid.

S-a bănuit că bulgarii vor încerca să-l treacă pe sfânt peste Dunăre, așa că au fost trimise imediat, în toate direcțiile, patrule germane, pentru că bulgarii nu ezitau să-i omoare pe români dacă-i întâlneau.

În zorii zilei, exact așa cum se temuse Mackensen, Bucureștiul era deja în pragul răscoalei. Vestea că bulgarii îl furaseră pe Sfântul Dumitru făcuse ocolul mahalalelor, iar mii de oameni – mai ales femei – au apucat, furioși, drumul spre Dealul Mitropoliei.

Tulburările au luat amploare, așa că a fost nevoie de intervenția poliției, pentru a dispersa mulțimea, și de făgăduielile solemne ale lui Mackensen că situația se va rezolva.

Tâlharii bulgari au fost prinși de cavaleria germană, iar Sfântul Dumitru s-a întors la Mitropolie ca un erou, cu mare fast

Tâlharii bulgari goneau în acest timp cu automobilul în care se afla sicriul, către Dunăre. La Giurgiu îi aștepta, gata pregătită, o barcă.

Ghinionul a făcut ca mașina să aibă pană de motor la jumătatea drumului dintre București și Giurgiu.

La Călugăreni, cu nici 40 de kilometri înainte de malul Dunării, bulgarii au rămas blocați.

În disperare de cauză, hoții au rechiziționat o căruță în care au mutat sicriul de argint cu oasele sfântului. Acolo i-au prins din urmă cavaleriștii nemți. Scena este descrisă de generalul Zach, într-o scrisoare către Mackensen:

“Ajungând la Călugăreni, hoţii, care voiau să le transporte (n.r. – pe moaște) în Bulgaria, au schimbat automobilul cu o căruţă cu cai pentru a-şi şterge urmele. E meritul aghiotantului meu Rhefeld că a descoperit acest schimb. În dreptul satului Daia, el a găsit căruţa căutată, însoţită de soldaţi bulgari foarte înarmaţi. Le-a arătat revolverul , a oprit transportul”.

Revenirea sfântului la Mitropolie a fost, la rândul ei, memorabilă. Cu mare fast, înconjurat de cavaleria de elită germană, din corpul Ulanilor Morții, sicriul cu oasele Sfântului Dumitru a străbătut drumul întors către București, fiind întâmpinat pretutindeni de mase de țărani și târgoveți îngenunchiați, cu capetele descoperite.

Legenda confirmată: bulgarii n-au reușit să fure moaștele pentru că se lăsase sfântul greu

Întâmplarea cu furtul moaștelor Sfântului Dumitru a readus în prim-plan o legendă care circula în sânul poporului român. Se spunea că, atunci când sfântul nu voia să participe la sfeștaniile aducătoare de ploaie sau la alte ceremonii, se lăsa greu. Iar atunci, credeau oamenii, nicio forță omenească nu putea să-l urnească.

Faptul că sfântul se lăsase furat de către bulgari a zdruncinat, pentru moment, credința locuitorilor Bucureștiului. Ulterior, însă, când tâlharii au fost prinși și sicriul returnat la Mitropolie, mulțimea a răsuflat ușurată: legenda se confirmase. “Poporul spune că a fost găsit înnămolit, căci se lăsase Sfântul greu”, își încheia Pia Alimăneștianu propria relatare despre nemaipomenitul incident.

Sfântul Dimitrie Basarabov e de aproape 250 de ani patronul Bucureștilor și se serbează la 27 octombrie, o zi mai târziu după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Salonic.

Figura sa apare încă din 1865 pe stema Capitalei României, unde printr-o confuzie voită a fost reprezentat ca un tânăr războinic roman, deși toate legendele hagiografice (hagiografia e ramura teologiei care se ocupă cu viețile sfinților) spun despre el că a fost un păstor sihastru ce a trăit prin văile stâncoase din apropierea cetății Rusciuk (Ruse) din Bulgaria.

02/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: