CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Sociologul Ilie Bădescu, specialist în geopolitică și noologie, despre ce se întâmplă cu lumea noastră și cu popoarele Europei

 

 

 

 

 

 

 

De vorbă cu sociologul Ilie Bădescu

 

Genocidul pruncilor nenăscuți

 

 

 

 


 

 

Situația avorturilor în Europa. Linia roșie este pentru Românie. Sursa: WHO

Victor Roncea: Domnule Preofesor, ce se întâmplă cu lumea noastră și cu popoarele Europei? Se cuvine să vorbim despre europeni ca atare? Încotro ne îndreptăm ca civilizație? Ce va mai fi Europa peste un veac?

 

Prof. Ilie Bădescu: Îți propun să răspund la aceste întrebări într-o sucesiune. Să stăruim azi și aici asupra primelor două întrebări (la care oricum vom mai reveni), urmând ca la celelalte să venim cu răspunsuri potrivite acestui gen de interviu în dialogurile ulterioară cu mulțumirea că suntem găzduiți în acest cotidian.

Ca să ne dăm seama de ceea ce se întâmplă cu lmea noastră, cu lumea în genere, este bine să porinim de la puterile care țin o lume.

Care sunt acestea? Unii consideră că decisive sunt puterile economice, banii, averile materiale etc. Alții, adaugă la puterile care țin lumea în sistemele ei de ordine și control, și puterea militară, de la armamente la inteligence.

În fine, tot mai puțini, aleg să considere între puterile lumii și cultura sau puterea spirituală (într-o alocuțiune a sa la Zilele Culturii Naționale, academicianul Eugen Simion a vorbit despre puterea culturii).

Aș dori să atrag atenția asupra celei mai însemnate dintre puteri, fără de care cad și economiile, și armatele și, într-o măsură, și culturile. Care este aceasta?

Puterea progeniei sau genealogică. Aceasta garantează dăinuirea simplă a popoarelor, puterea dăinuitoare.

Fără de o asemenea putere, economiile, armatele, culturile se sting din lipsă de combatanți.

Chestiunea pare simplă la prima vedere. În realitate este ceva mai complicată și în fața ei au căzut la examen imperiile cele mari, în frunte cu Imperiul Roman.

Fenomenul declinului genealogic n-a putut fi oprit nici chiar de marii stăpânitori de imperii, remarcă Spengler. „Suverani după suverani în vremurile romane, de la Nerva la Marc Aureliu n-au putut să-l stopeze”.

Populaţia continua să descrească rapid şi masiv în ciuda “legii disperate a lui August în sprijinul căsătoriei şi al copiilor, lex maritandes ordinibus, care a exercitat o acţiune mai deconcertantă decât înfrângerea lui Varus, în ciuda adopţiunilor masive şi a stabilirii neîntrerupte a soldaţilor barbari care să populeze regiunile devenite pustii şi în ciuda enormelor facilităţi materiale instituite de Nerva şi Traian pentru a creşte copiii părinţilor săraci” (Spengler, Declinul Oocidentului, Editura Beladi, p 119).

Concluzia lui Spengler este de o remarcabilă severitate. “Pe această treaptă a tuturor civilizaţiilor începe etapa multiseculară a depopulării alarmante.

Întreaga piramidă a umanităţii capabile de cultură se prăbuşeşte chiar de la vârf: mai întâi metropola (oraşul mondial), apoi oraşele obişnuite de provincie şi, în sfârşit, satul, care mai întârzie câteva momente depopularea prin exodul constant şi nelimitat al celor mai buni oameni ai săi.

Până la urmă nu mai rămâne decât sângele primitiv, dar golit de elemente fecunde şi sănătoase. Reapare tipul fellahului” (ibidem). Acest tsunami civilizațional lovește cu forță devastatoare familia și sistemul ei de valori, ceea ce se traduce, evident, în regresul populației copiilor la scara întregii civilizații, așa cum constatăm chiar în cazul Europei postmoderne.

Cu aceasta răspund celei de-a doua întrebări pe care mi-ai pus-o: da, se cuvine să vorbim despre europeni, mai exact spus, despre neamul europenilor, precum marele istoric al antichității vorbea în străvechime despre neamul tracilor, ca fiind cel mai numeros dintre neamuri.

Europenii par a fi bântuiți azi de ceea ce s-ar cuveni să numim „bletemul tracic”, adică stingerea lor ca neam.

Să fie acesta adevărul? Să începem prin a distinge profilul lor genealogic, de neam. Ce fel de neam sunt europenii? Care este apartenența lor distinctivă la scara planetei?

Răspunsul, în acest caz, este la îndemână și te uluiește câtă mobilizare și cerneală se consumă pentru a subtiliza acest răspuns așa de evident.

Europenii sunt un neam iudeo-creștin, care au dezvoltat o civilizație creștină și un tip de ordine de același tip, pe care Toynbee o numește Respublica Christiana.

Aceasta a fost lovită de curentul secularizării și de „revoluția sexuală”, mai exact spus, de anarho-sexualismul postmodern, care pune pe picior de egalitate și demnitate cuplurile progenice, capabile să aducă pe lume copii, cu perechile homogenice, care n-au acces la fertilitate fiindcă se întemeiază pe regula excluziunii celui de alt sex (excluziunea regulii pe care se întemeiază actul constituirii familiei heterosexuale).

Nu sunt adeptul strategiilor de discriminare a vreunei forme de uniune sexuală, dar este absolut necesar să distingem între căsătoriile legitime care pot contribui la reproducerea capitalului genealogic și deci a puterii progenice a popoarelor și cuplurile care nu sunt căsătorii pentru că nu pot contribui structural și nuclear la acest proces de reproducere a stocului genealogic, adică a capitalului simbolic al apartenenței prin care se dobândesc și denominațiile de „căsătorie”, „familie” etc.

Instituția căsătoriei este monopolul genealogic al unui popor și se alocă celor care pot contribui virtualmente la reproducerea și deci la augmentarea capitalului genealogic al acelui popor.

Ceilalți au dreptul la orice formă de uniune sexuală dar nu la denumirea improprie lor de cuplu căsătorit, fiindcă ar fi ca și cum cineva ar pretinde să poarte același nume cu tine, el fiind diferit de tine, altcineva.

Căsătoria este o persoană morală cu identitate inconfundabilă și oricine preia în mod impropriu acest nume se face vinovat de furt de identitate.

Statele și deci legea trebuie să decidă dacă vor pune pe picior de comună identitate cele două tipuri de grupare sexuală, dacă le vor denumi la fel, când, în ralitate, ele sunt așa de diferite structural, funcțional, antropomarital etc.

Prin urmare, revenind, popoarele lumii, după neamul lor etnospiritual (iudeo-creștin, la europeni, islamic la musulmani, budist la indieni, sino-confucianist la chinezi etc.), se diferențiază în funcție de puterea lor progenică, adică de capacitatea de a-și reproduce stocurile genealogice, suportul bio-spiritual al neamului (al apartenenței).

Trec peste faptul că stocul genealogic este suportul biorelațional al ființei identitare a unui popor spre a sesiza lucrul extrem de important că stocul genealogic este singura formă de capital pe care popoarele o pot folosi în competiția lor genealogică, adică de neam.

Popoarele se află în competiție prin capitalurile lor, deci inclusiv prin capitalul genealogic sau de neam nu doar prin cel economic. Ele își afirmă neamul de apartenență deopotrivă discursiv dar și reproductiv, adică prin puterea lor progenică, de reproducere a capialului genealogic propriu.

Stocul genealogic dă unui popor forța de care dispune în spațiul de interfață cu alte popoare și înlăuntrul aceleiași civilizații între ramurile etnoidentitare, de neam, ale acestei civilizații.

Europenii se disting de alte neamuri civilizaționale prin aceea că sunt de neam iudeo-creștin, adică sunt popoare biblice, chiar dacă între ele există multe diferențieri, de la cele etnolingvistice, care fac parte și ele din bogăția spirituală a neamului europenilor, la scara lumii.

Dacă identificatorul acesta de neam spiritual (iudeo-creștin) se diminuează ori este abandonat, popoarele și deci neamul lor spiritual își pierd puterea între cei de neamuri diferite.

Una dintre căile declinului este diminuarea puterii progenice, adică a contribuției generațiilor la reproducerea stocului genealogic al celor de neam european.

Altfel spus, europenii adoptă culturi antigenice, care induc un fel de reacție intropunitivă, o auto-agresiune identitară, începând cu reducerea voluntară a ratei fertilității totale (folosită în calcularea indicelui de progenie).

Rata medie a fertilității totale a europenilor (cele 31 de popoare) este de circa 1,38 copii la o femeie fertilă (departe de rata de înlocuire genealogică a cuplurilor. La unele popoare rata fertilității este de 1,2, Italia, 1,1, Spania, 1,3, Germania, 1,3 România etc.).

Pe cale de consecință, europenii se auto-dezarmează diminuându-și, cu fiecare ciclu marital, stocul genealogic, adică singura formă de capital care le conferă putere de dăinuire sau de simplă reproducere. Dacă ți-ai pierdut sentimentul apartenenței de neam, toate cele care decurg de aici, de la fertilitate, la respectul spre cult față de mamă și copil, își pierd relevanța.

Zămislirea și nașterea de prunci sunt percepute ca fenomene zoologice (căci pruncului din pântece i se refuză statutul antropic, de făptură umană, iar această vicleană filozofie ne-a împins pe mulți, la vremea nemerniciei noastre, spre decizia abortivă) și medicina umană se confundă cu cea veterinară. În aceste condiții, mamele sunt dispuse să se alinieze, să se înregimenteze într-un tragic genocid împotriva pruncilor zămislți dar încă nenăscuți.

Acest război al mamelor rătăcite (și, finalmente, denaturate, cu știință sau fără de știință) contra pruncilor fără de nici un ajutor, de nicăieri, (Dumnezeu nu intervine, fiindcă Dumnezeu nu retrage libertatea umană sub nici o formă, de vreme ce aceasta este darul cel mai de preț acordat omului prin voie divină și deci prin libertate divină), coboară omenirea și popoarelor într-o zonă a tenebrelor.

Cine, câte din cuplurile, cununate ori ba, ar putea să stea drept și fără de spaimă în fața lui Dumnezeu în legătură cu această „crimă” admisă de legislația europeană, ba așezată sub ideea vicleană a drepturilor omului (ferească Dumnezeu!)? Trebuie să mărturisim și să ne căim în fața lui Dumnezeu și a pruncilor noștri fiindcă vinovați suntem și numai milostivrea divină ne va feri de osânda veșnică.

Închei aici și spun că numai lacrima căinței spală păcatul acesta. Să ne facem vrednici, bărbați și femei, soți și soții, de ofranda lacrimii de căință și să plângem împreună cu Rahila fiindcă pruncii aceia nu mai sunt.

Îți propun să urmărim împreună linia de evoluție a puterii progenice a popoarelor europene, fiindcă aceasta se reflectă în indicele puterii genealogice sau de neam, al puterii de dăinuire deopotrivă a fiecărui popor și a neamului europenilor în fața celor de alt neam decât al lor, adică decât neamul iudeo-creștinilor, la scara planetei.

E bine să ne reamintim că de 300 de ani s-au izvodit în Europa ideologii contrafamiliale, potrivnice ideii de neam și mai ales potrivnice iudeo-creștinismului ca identificator unic de aparatenență al europenilor în context planetar. Să continuăm.

 

16/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Planul ”Europei Unite”, strămoșul UE, în viziunea naziștilor germani

 

 

 

 

 



 

 

 

 

Cum vedeau naziștii „Europa Unită”

 

 

 

UE din zilele noastre se bazează în mare parte pe ideea „Europei Unite”, dezvoltată de birocrații naziști în perioada 1939-44.

Naziștii au văzut atunci axa principală a Europei ca o uniune între Berlin și Paris, iar în 1944, Dietz, un angajat al aparatului propagandistic german condus de Rosenberg,  a inventat termenul de „Eurosocialism”, deoarece considera viitoarea  UE ca socialistă, scrie http://ttolk.ru/?p=15795

În proiectata UE condusă de  germani, Rusia sovietică  ar fi trebuit să fie reprezentată de Leon Troțki, marele opozant din exil al lui Stalin.


Studiind planurile naziste pentru o „Europă Unită”, se poate prezice cum va fi viitorul pentru întregul continent și în special pentru Rusia. Ar putea părea ciudat, dar în ultimii 50 de ani construcția UE aproape că nu s-a abătut de la planul birocrației naziste.
 

La fel ca majoritatea deciziilor strategice naziste, acest plan nu a devenit doctrina oficială a Germaniei, deoarece decizia finală a rămas întotdeauna la Hitler.

Iar Hitler a respins încercările de a contura principiile Europei postbelice.

 

 

 





 

 

 

 

Proiectul „Noii Europe” a fost gestionat în Germania Național-Socialistă de mai multe departamente ale serviciilor ideologice naziste plecând de la Ministerul Propagandei, Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, Ministerul  Economiei Reich-ului, până la SS și Ministerul Agriculturii, acesta repetând soarta notoriului „plan Ost”, privitor la URSS și Rusia, dar rămânând în fază de plan, neajungând niciodată să reprezinte doctrina oficială a Germaniei .


Demn de subliniat este și faptul că planul „Europei Unite” nu era doar un proiect german. De-a lungul anilor 1930, și mai ales în timpul ocupației naziste, a fost dezvoltat activ de conservatorii din stânga și dreapta ai Franței, precum și din Belgia și Olanda.
În anii 1939-42  popoarele europene au fost studiate cu atenție în Reich, cu scopul  de a se determina locul fiecăruia dintre ele în Noua Europă.

Astfel, participanții la întâlnirea  istoricilor-germani ( din octombrie 1942) au discutat studiile  despre caracteristicile specifice atât ale popoarelor mari (german , englez, francez , italian, rus) cât și ale celor mici (balcanice-dunărene, scandinave etc.), subliniind nevoia de a se baza  în procesul de transformare a continentului, pe popoarele „puternice” capabile să se auto-guverneze singure.

Gestionarea popoarelor slabe era după opiniile acestora mai împovărătoare, deoarece acestea necesită implicarea unui personal  administrativ suplimentar.

O schemă  prezentată cu un an mai înainte prevedea crearea unei guvernării aliate, de tip colonial în „state slabe” (în special, a celor  baltice, a bielorușilor și ucrainenienilor).

Aceasta era considerată  „misiunea europeană a Germaniei”.

 

 

 

 




 

 

 

 

În septembrie 1939, la inițiativa marelui chimist (inventatorul cauciucului sintetic) Werner Dietz, a fost fondată ”Societatea pentru planificare economică europeană și economia spațială”

În ceea ce privește  persoana lui Dietz este necesar să i se acorde o atenție specială .

Confident al Reichsleiterului Rosenberg, membru al consiliului economic imperial al NSDAP din 1931, cu conexiuni mari în cercurile industriale și financiare, Dietz a aparținut unui cerc restrâns de dezvoltatori ai conceptelor economice din  partidului nazist. Din aprilie 1933, a condus departamentul de comerț exterior, iar după 1936, departamentul pentru soluționarea sarcinilor speciale ale biroului de politică externă NSDAP.

În fapt, el a fost tatăl teoretic al Uniunii Europene.

Ideea unei structuri confederale a Europei postbelice a fost exprimată pentru prima dată, în noiembrie 1941, într-o notă din Ministerul de Externe german de către  un angajat al Biroului Ribbentrop, profesorul Albert Haushofer .

 

Principala sa poziție (chiar înainte de prima înfrângere majoră a Wehrmachtului german, lângă Moscova) a fost aceea că, probabil, războiul nu va fi câștigat de nimeni  .

După aceasta, vor fi păstrate spațiile economice deja existente ale comunității anglo-americane,  o sferă de influență în Asia de Est pentru Japonia , nucleul asiatic al Marii Rusii de la Volga la Urali și lacul Baikal, în timp ce Germania va ține Europa sub influența sa.


Haushofer a văzut  continentul european condus de Reich ca un conglomerat a trei grupuri de state.

Primul – Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Croația și, eventual, Serbia,  trebuiau să fie anexate Germaniei

Al doilea grup va fi format din statele uniunii: Ungaria, România, Bulgaria, în anumite condiții – Finlanda, Grecia, Ucraina și, în cazuri extreme, regiunile Caucaz.

 

În cel de-al treilea grup, se propunea unirea Suediei, Norvegiei, Danemarcei, Elveției și Italiei.

 

Franța, Belgia, Olanda, Spania și Portugalia au rămas în afara Europei planificate, deoarece „includerea acestor țări chiar și în cea mai slabă formă a Federației Europene este de neconceput”,spunea Haushofer, care considera aceste țări „calul troian al lumii anglo-saxone”.

 

 

 

 

 

 





 

 

 

 

În toamna anului 1942, Ministerul german de Externe a început să-și elaboreze propriul plan, iar ministrul de externe, Joachim von Ribbentrop i-a trimis lui Hitler mai multe memorandumuri prin care îl îndemna să proclame Confederația Europeană imediat ce Germania va obține un succes major în războiul cu URSS.

El a subliniat că Mussolini, Antonescu, Laval, alături de politicieni de vârf din Finlanda, Spania și țările balcanice au inițiat recent un plan de  formare a unei „Noi Europe”.

 

Ministrul a recomandat constituirea unei Confederații  din Germania, Italia, Franța, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Croația, Grecia Serbia și Spania. Acestea ar putea fi atribuite educației Reich, care va apărea pe teritoriile ocupate.

Toate aceste planuri au fost însă respinse de Hitler.

Ultimul proiect de creare a „Uniunii Europene” a fost elaborat în ianuarie 1944 de către menționatul Werner Dietz.  Deitz a publicat cartea „Renașterea Europei cu ajutorul socialismului european. Carta europeană. ” În ea, a emis o declarație anti-atlantică. Locul central al cărții a fost luat de ideea Eurosocialistă.

 

 A fost o încercare disperată de a salva Germania în înfrângere.

În ianuarie 1944 poate fi datată prima mențiune, a termenului de „Eurosocialism” și baza sa teoretică.

  Werner Ditz a unificat într-o singură idee Eurosocialismul și noțiunea unei Europe Unite.

El a proclamat  „inevitabilitatea luptei împotriva sistemelor imperialiste – liberalismul Occidentului și bolșevismul Orientului, insistând asupra necesității de a rupe Europa Occidentală de America și Europa de Est și de relațiile nefirești cu Asia Centrală, „reînnoind integritatea biologică a familiei europene de națiuni”.

„Acesta este singurul mod de abordare a socialismului european, a organizării pașnice a Europei și a întregii lumi. O astfel de restructurare planetară conținea sensul profund al celui de-al Doilea Război Mondial, dând naștere moralei europene, fără de care un socialism autentic este de neconceput ”, scria profesorul Werner Deitz.

 

În ciuda ultimului refuz al lui Hitler de a lua în considerare planul Dietz, Alfred Rosenberg nu și-a pierdut speranța.

Sub conducerea lui și a lui Dietz, s-a organizat un cerc de intelectuali europeni, numit Conversația Europeană, a cărui primă reuniune a avut loc în noiembrie 1944 când au fost  publicate prevederile noului memorandum Rosenberg, intitulat „Un continent”, bazate pe aceleași idei despre Europa, în care nu ar exista loc pentru confruntarea marilor puteri, coaliții și grupuri ostile.

Dar era prea tarziu. Nimeni nu credea în mântuirea Germaniei, cu excepția lui Hitler. 

 

 

 

 

Les personnages de l'Histoire » Hitler, Adolphe

 

 

 

 

Hitler a fost principalul vinovat la izbucnirea războiului și tot el  a fost cel care a ratat ocazia de a acționa ca un împăciuitor.

 Totuși, ideile aparatului birocratic nazist despre „Europa Unită” continuau încă să fie promovate.

De asemenea, este interesant de știut că poziția lui  Hitler de principal obstacol în încheierea păcii în 1942 și viziunea imaginii UE a fost  consemnată și  în notele lui Walter Schellenberg, șeful informațiilor al  RSHA (Gestapo).

 

După cum se știe în toamna anului 1941, Schellenberg a început să pună la cale planuri pentru o pace separată cu aliații occidentali.

El era la curent cu contactele bancherului american Stalforth cu Ulrich von Hassel, pe care îl  informase că președintele Roosevelt este gata să dea o mână de ajutor germanilor, cu condiția ca Hitler să fie eliminat fizic.

În august 1942, acesta și-a anunțat planurile lui Himmler, care i-a indicat lui Schellenberg să continue activitatea în această direcție.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citat din cartea Walter Schellenberg, ” Memorii ale cercetașului hitlerist. 1991, p. 290-306 „:

 

 





„Cea mai mare preocupare a fost potențialul militar al SUA, care încă nu a fost pus în acțiune, și puterea Armatei Roșii, pe care liderii aroganti din Wehrmacht erau încă subestimate. Nimeni nu a dorit să facă un pas de la recunoașterea faptelor la concluzia inevitabilă că posibilitatea unei victorii finale este exclusă.

Conform informațiilor noastre, în august 1942, Stalin era nemulțumit de aliații occidentali. Atâta timp cât aliații occidentali s-au abținut să invadeze Europa, exista o șansă reală de a începe negocierile pentru o pace separată. A fost o singură persoană care l-ar putea impresiona pe Hitler – Himmler.

I-am conturat echilibrul de putere din lume. În general, Himmler a fost de acord cu planul meu. Întorcându-se pe perete, a început să studieze harta Europei atârnată de el. „Să vorbim despre ce bază specifică poate fi atins un compromis”, a spus el.

Conform informațiilor mele, am spus, „britanicii vor insista în mod insistent mai ales că plecăm, cel puțin din nordul Franței.”

– Prin urmare, nu credeți în posibilitatea de a încheia o mare unire cu o națiune frățească?

„În viitorul apropiat, nu”, am răspuns.

– Ce facemcu Franța? –  a intrebat el.

– Ar fi frumos să ne gândim la o soluție care să vizeze combinarea intereselor Germaniei și Franței în domeniul economiei. Franța trebuie să își recâștige fața politică . Apropierea între Germania și Franța este inevitabilă, iar prezența posesiunilor coloniale în Franța va oferi Germaniei avantaje enorme.

Apoi aruncă o privire spre Elveția, arătându-o cu un creion (ca pe un   chilipir).

„Lasă Elveția”, am spus repede. Constituția sa poate servi drept un model bun pentru Noua Europă. De asemenea, vom avea nevoie de Elveția ca punte care duce către Occident, ca bursă europeană și de schimb valutar.

– Se va ajunge la sfârșit la o rivalitate economică cu Marea Britanie și vor  apărea  tensiuni ?

– Să nu ne mai gândim la tensiunea care va apărea în viitor. În primul rând, actualele tensiuni care împiedică crearea unei Noi Europe ar trebui înlăturate.

– Ce  faci cu Rusia?

– Trebuie să așteptăm, am răspuns.

– Dacă te înțeleg corect, atunci crezi că baza unei lumi de compromis ar trebui să fie păstrarea Marelui Imperiu German, aproximativ în interiorul granițelor sale de la 1 septembrie 1939?

– În general, da.

 

 – Și, prin urmare, trebuie să folosim toate achizițiile noastre teritoriale suplimentare ca obiecte pentru negocieri?

 – Da.

 

 

 

 





 

 





Am mai spus că, devenind nucleul Europei, reconstruit pe o nouă bază, Marele Imperiu German va putea să-și asume o nouă energie pentru a rezolva problemele sociale prin combinarea  inițiativelor  private cu un leadership și planificare de sus.

„Cred”, am continuat, „că pentru a crea o nouă Europă trebuie să se înlăture tendințele naționaliste. Dar cel mai important, este benefic pentru noi să căutăm un compromis acum, când Germania este la apogeul puterii sale. „

După cum vedem, planurile lui Schellenberg pentru Rusia erau incerte. Desigur, în calitate de șef de informații, nu a putut să nu știe că,URSS dispunea de forțe care se apropiau implacabil.

Imediat după Revoluție, Lenin, Radek, Zinoviev și alții au văzut necesitatea alianței dintre  Rusiași  Germania.

În anii 1930, numeroși generali sovietici, au fost eliminați  de Stalin în 1936-38, iar Schellenberg a recunoscut că știa despre cauzele masacrului din Armata Roșie.

El a scris că fostul general al Gărzii Albe Skoblin a predat șefului biroului de informații din Ministerul de Externe german, Kurt Jank și Heydrich, documente despre o posibilă unire a generalilor din Wehrmacht și Armata Roșie  într-o conspirație împotriva lui Stalin, care ulterior au servit drept bază pentru „procesul Tukacevsky”.

Schellenberg însuși s-a ocupat de transferul acestor documente la Moscova.

În 1943, generalul Vlasov a devenit o  figură care se potrivea cu interesele  Germaniei și foarte  important, cu cele ale unei părți semnificative a populației sovietice.

S-a dovedit că Germania negocia cu o altă persoană care ar fi putut conduce guvernul colaboratorist al sovieticilor.

Acest era Leon Troțki. S-a scris deja că anumite cercuri din Germania erau gata să faciliteze întoarcerea lui Troțki în URSS, în calitate de conducător pro-german.

 

Și iată un alt document care vorbește despre realitatea unui astfel de plan. Acesta este citat din cartea „Private Secret Service of IV Stalin. Compune V.V. Vakhaniya. Colecția de documente. Moscova, 2004, p. 27-28 „: Sov. Secret.

 

Doar pentru tovarășul Ivanov (adică, pentru Stalin). În decembrie 1935, Troțky l-a cunoscut pe adjunctul lui Hitler, Hess.

 

 

 











A fost garantat următorul acord:



A) garantează o atitudine favorabilă generală față de guvernul german și cooperarea necesară cu acesta pe probleme critice;

B) sunt de acord cu concesiunile teritoriale;

C) să permită antreprenorilor germani sub formă de concesiune (sau orice alte forme) să opereze astfel de întreprinderi în URSS, care sunt un supliment economic necesar economiei germane (minereu de fier, mangan, petrol, aur, cherestea);

D) creează condiții favorabile activităților întreprinderilor private germane în URSS;

D) să dezvolte în timpul războiului activități de sabotaj activ la întreprinderile militare și pe front.

2 februarie 1936 „

Desigur, NKVD ar fi putut elabora acest raport pentru a-i denigra din nou pe  Trotzki și pe trotzkiștii care   rămași în URSS.

Dar de fapt, așa cum a arătat istoria, toate aceste prevederi ale articolelor de la A până la D au fost îndeplinite în timpul „ reformelor” din ultimii 20 de ani, fără Troțki.

 

 

 

 

 

 

 

 


 
 

 

 

Dacă Troțki ar fi rămas în viață atunci, până în iarna anului 1941/42, ar fi putut conduce un guvern colaboraționist rus și exista o mare șansă ca acest leninist să fie urmat nu numai de soldații Armatei Roșii prizonieri și de rezidenții teritoriilor ocupate, ci și de cetățeni sovietici care s-ar fi răsculat în spatele liniilor.

 

 

 

 

 





 

Foto: Leon Troțki

 

 

 

***

 
  În decembrie 1943, autoritățile germane de ocupație au permis colaboratorilor lor bielorusi să aleagă Rada (Parlamentul) pentru a-și crea de jure propriul stat. Parlamentul din Belarus a reușit să existe  șase luni și chiar să mobilizeze populația împotriva bolșevicilor.

 

 

 

 

 


 







 

 

 

 


 
Istoricii sovietici-ruși încă nu pot explica (sau nu doresc) să explice clar ce s-ar fi  întâmplat cu URSS dacă germanii ar fi  câștigat în Al Doilea Război Mondial. Ei se referă doar la notoriul „plan Ost”, care în Germania nu a fost niciodată un document oficial.

Dar germanii aveau mai multe planuri privitoare la reorganizarea postbelică a URSS și, în practică, au creat chiar un Partid al național-democraților și al comuniștilor-leninisti. 

 

 

 
 
 
 
 





  

03/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hărțile etnice și KURZII, cel mai mare popor fără țară

Kurds in Germany slam Ankara

Foto: Manifestație a kurzilor pentru independență

Kurzii pe hărțile etnice

Când se discută despre ofensiva militară lansată recent în zonele din nord-estul Siriei controlate de kurzi (Rojava)  revine în actualitate, în special în ceea ce privește relațiile etnice și problema kurdă.

În cele ce urmează, situl maghar  https://pangea.blog.hu/ kurdok_etnikai_terkepeken,  prezintă  câteva hărți etnice / etnografice, care  ilustrează distribuția populației kurde și prezintă o serie de date importante privitoare la istoria postbelică a regiunii.

De asemenea, se încearcă  evidențierea unor posibilele paralele cu Ungaria după pierderile teritoriale suferite  în urma Tratatului de la Trianon.Războiul civil din Siria, care a început după primăvara arabă din anul 2011, și a crescut în amploare după 2017, odată cu statul islamic pare să înceteze să existe în sens teritorial, majoritatea militanților săi fiind prinși  într-un război de gherilă.

Kurzii au preluat controlul asupra marilor zone din nord-estul Siriei, în principal în detrimentul statului islamic, controlând și fosta „capitală” a acestuia, Rakka. 

szerdogan.jpg

Foto: 24 septembrie 2019 – Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan prezintă limitele zonei de securitate planificate pe o hartă la o reuniune a ONU de la New York. sursă

Cu toate acestea, nu înseamnă că aceste zone din Siria au o populație kurdă uniformă în interiorul zonei care este ținta ofensivei turcești.

Pe de altă parte, turcii, care au ei înșiși o minoritate kurdă semnificativă pe terioriul lor, văd în kurzii sirieni ca o sursă de amenințare la adresa securității țării , fiind acuzați că ar avea legături cu PKK, o organizație pe care o califică drept grup terorist.

nov7isis.jpg

Harta: Teritoriile dominate de diferite grupuri etnice in Siria și nordul Irakului; sursă

Poporul kurd este estimat la 30 și 40 de milioane de persoane și reprezintă astăzi cea mai mare minoritate etnică din lume care nu are o țară. Din acest număr, aproximativ 15 milioane locuiesc în Turcia (15-20% din populația țării), 6-8 milioane în Irak (15-20% din populația țării), aceeași în Iran (10% din populația țării) și În Siria, 1-2 milioane de oameni, 5-10% din populația țării.

Alte surse au evaluat populația kurdă (dinainte de războiul civil) în Siria la 10% din totalul populației estimând-o la 2,4 milioane de oameni. În plus, numărul de diaspora este semnificativ, aproximativ 6-800 de mii de kurzi care trăiesc în Germania.

În Siria, kurzii trăiesc în principal în nordul, nord-estul țării, dar distribuția lor este departe de a fi uniformă majoritatea orașelor lor fiind înregistrată în în imediata apropiere a frontierei cu Turcia. Kurzii sunt musulmani, aproximativ 75% dintre ei fiind de confesiune sunită. Kurzii  șiiti trăiesc și în anumite părți din Turcia, Irak și Iran.

Există, de asemenea, kurzi creștini, Jazid și Zoroastrienin.

Ei nu sunt complet omogeni din punct de vedere lingvistic, vorbind trei dialecte diferite ale limbii kurde, care face parte din familia de limbi indo-europene , kurzii din Turcia folosesc litere latine, în timp ce celelalte grupuri kurde utilizează scrierea arabă. 

 

 

sznepeloszlas.jpg

Distribuția populației în Siria.sursă

sznyelv.jpg

Condiții lingvistice în Siria.sursă

Au existat semne ale apariției sentimentului de conștiință naționale și  de apartenenței lor în raport cu  alte popoare încă din  secolul al XII-lea, dar începând cu secolul al XVI-lea teritoriile kurde au fost împărțite între Imperiul Otoman și Persia, ceea ce a dus la lupte îndelungate.

În Orientul Mijlociu, conceptul de minoritate națională în sens european nu a fost cunoscut  mult timp, întrucât minoritățile erau organizate în primul rând pe  bază religioasă, în funcție de raportul dintre islamism, care este religia dominantă, și alte religii prezente în regiune.

Conducerea politică musulmană arabă și turcă  privește creștinii și evreii drept „popoare ale cărții” (concept monoteist privitor la descendenții biblicului  Avraam), astfel încât în cea mai mare parte a perioadei respective, credincioșii acestor religii ale lumii au coexistat mai mult sau mai puțin pașnic (fapt ilustrat și de cartierele confesionale existente în orașele istorice din Orientul Mijlociu).

Ideea unui stat kurd independent a apărut pentru prima dată în timpul șeicului Obajdalláh , la sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea condusă de el fiind  considerată  prima mișcare naționalistă în sens european, care viza independența și unificarea teritoriilor kurde aflate atât sub dominația Turciei, cât și a Persiei. Mișcarea a fost strivită Imperiul Otoman în 1881 .

În același timp, kurzii au luat parte la Primul Război Mondialde partea turcilor și mai târziu au luptat și împotriva populației armene, diverse estimări evaluând numărul victimelor genocidului armean din Turcia între 300.000 și un milion și jumătate de oameni.

Soldații din jandarmeria turcă și  luptători din triburile kurde   au mânat armenii pe jos în lagărele din deșert aflate la granița dintre actualul Irak și Siria, unde mulți și-au pierdut viața din cauza lipsei de alimente și a brutalității soldaților turci din pază.

Deși genocidul armean  este recunoscut oficial de aproximativ două duzini de state, existența acestuia este în continuare respinsă de Turcia.

Comunitățile armene derulează de mai multă vreme o intensă campanie de sensibilizare a opiniei publice în această privință, însă multe țări continuă  inclusiv  Ungaria refuză și acum să recunoască crimele și genocidul de care s-a făcut vinovată Turcia.

După Primul Război Mondial, Turcia a pierdut o parte semnificativă a teritoriului său sub tratatul de pace de la Sèvres, dar trupele lui Kemal Atatürk, cu sprijinul sovietic, au reușit să recapete teritorii semnificative și să lupte pentru un nou tratat de pace . 

Tratatul de pace de la Sèvres, deși a fost  anulat prin Tratatul de pace de la Lausanne, este încă unul dintre cele mai citate documente ale aspirațiilor de independență kurde, întrucât acesta a proclamat pentru prima dată posibilitatea autonomiei kurde și chiar a independenței.

Tratatul de pace de la Sèvres, 10 august 1920

„SECȚIUNEA III.

KURDISTAN.

ARTICOLUL 62.

Comisia stă la Constantinopol și este formată din trei membri desemnați de guvernele britanice, franceze și italiene, respectiv, redactează în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului tratat la sud de granița sudică a Armeniei, după cum se poate determina ulterior, iar la nord de frontiera Turciei cu Siria și Mesopotamia, astfel cum sunt definite la articolul 27 alineatele (2) și (3). Dacă unanimitatea nu poate fi asigurată cu privire la nicio întrebare, aceasta va fi transmisă membrilor Comisiei guvernelor lor respective. Schema trebuie să conțină garanții complete pentru protecția asyro-caldeenilor și a altor minorități rasiale sau religioase din aceste zone și, cu acest obiect, o Comisie compusă din britanici, francezi, italieni,

 

ARTICOLUL 64

Dacă în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, popoarele kurde din zonele definite la articolul 62 se vor adresa Consiliului Ligii Națiunilor pe un astfel de continent pentru a arăta că majoritatea populației din aceste zone dorește independența față de Turcia și, în cazul în care Consiliul consideră că aceste popoare sunt capabile de o astfel de independență și recomandă acordarea acestora, Turcia este de acord să execute o astfel de recomandare și să renunțe la toate drepturile și titlurile asupra acestor domenii. Dispozițiile detaliate pentru o astfel de renunțare vor face obiectul unui acord separat între Puterile Aliate Principale și Turcia. Dacă și când are loc o astfel de renunțare,

Ulterior, când în Turcia Kemalismul a devenit ideologia dominantă, a rezultat un sistem de stat bazat pe modelul francez.

În urma concepției naționale, oricine trăia  pe teritoriul Turciei a fost considerat turc, însă această circumstanță a catalizat semnificativ aspirațiile kurde de secesiune.

Primul Război Mondial a adus, de asemenea, schimbări politice fundamentale în regiunea largă. Teritoriile de est ale Imperiului Otoman au fost împărțite între puterile Antantei (francezii și britanicii – cu acordul tacit al rușilor) încă din 1916 într-un acord secret, Convenția de la Sykes-Picot.

sykes_picot_agreement_map.jpg

Diviziunea fixată în Convenția Sykes-Picot. sursă

Deși convenția nu a fost implementată în primul tur, ulterior, în urma deciziilor Societății Națiunilor, logica convenției a rezolvat  în mare măsură hotarele zonei.
 Ca urmare a convenției, au fost, de asemenea, hotărâte secțiuni de graniță care pot fi găsite în zonă până în zilele noastre și care reprezintă un punct dureros pentru arabi astăzi reprezentând un  simbol al „trădării marilor puteri”.

Britanicii,  i-au convins pe arabii aflați sub stăpânirea otomană, să atace turcii, promițând în schimb crearea unui stat arab, mare și unificat.
În cele din urmă, kurzii nu și-au câștigat independența și chiar teritoriile kurde fragmentate dintre statele succesoare prezintă unele semne de dezintegrare istorică. 

Deși există o conștiință națională kurdă unificată, au existat perspective destul de diferite pentru minoritățile kurde care trăiesc în zone diferite. 

În timp ce în Iran, pentru o perioadă scurtă de timp după cel de-al Doilea Război Mondial, cu sprijin sovietic, a existat un stat kurd independent (Republica Mahabadi), care a fost curând abolit de guvernul central, în Irak, de exemplu, mai întâi de facto după Războiul din Golf și apoi în Irak, în 2003. au reușit, de asemenea, să obțină autonomie de jure după ce, cu toate acestea, referendumul pentru independență din 2017 a eșuat din punct de vedere politic și încă nu există șanse foarte bune de independență .Istoria kurzilor din Turcia s-a schimbat din nou diferit.

Populația kurda din teritoriile anatoliene recucerită de Atatürk s-a trezit confruntată cu un naționalism turc bazat   bazat pe un model francez, unde naționalitatea cetățenilor este determinată de cetățenii țării (percepția statului-național), mai degrabă decât de cea lingvistică, culturală, religioasă se simt aparținând (percepția națiunii culturale) Această poziție de bază a redus semnificativ oportunitățile kurzilor din Turcia.

Cea mai semnificativă mișcare de rezistență până în prezent este Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) condus de Abdullah Öcalana fost marcat de o răscoală care a început în 1984. Öcalan a plasat inițial PKK ideologic pe o bază ideologică marxist-leninistă. Și în acest sens, considerații politice reale l-au determinat să câștige sprijinul Uniunii Sovietice.

 Răscoala militară a pretins între 30 și 40.000 de vieți din 1984, iar membrul NATO Turcia a declarat PKK o organizație teroristă, urmată de câțiva membri aliați ai NATO. Aceasta are o serie de consecințe practiceexistă, iar acest impuls stă la baza afirmației turcești conform căreia ofensiva împotriva teritoriilor kurde din Siria, deși kurzii au luat cota unui leu în destrămarea Statului Islamic, face parte din lupta împotriva terorismului. 

După prăbușirea Uniunii Sovietice, lupta armată a PKK a eșuat și Öcalan a fost încarcerat ulterior. 

Până atunci, transformarea ideologică a PKK poate fi urmărită. În locul unei ideologii marxiste-leniniste, s-a urmărit un fel de concepție radicală de stânga asupra democrației, al cărei scop nu mai era (clar) obținerea independenței naționale, ci crearea unui fel de autonomie democratică și un sistem social alternativ bazat pe comunități mici și feminism. 

Aceasta, pe de o parte, a ajutat PKK și Öcalan să supraviețuiască politic după revolta pierdută, iar pe de altă parte, a ajutat la câștigarea de noi susținători din comunitățile emoționale de stânga din lumea occidentală. 

În Siria, unde trăiesc mult mai puțin de o zecime cât mai mulți kurzi ca în Turcia, gândurile politice ale lui Öcalan au influențat și chiar mai devreme, în baza acordului dintre regimul Assad și PKK, PKK ar putea folosi teritoriile kurde siriene ca bază. 

La început, Ocalan era interesat doar de situația kurzilor din Turcia, nu și a sirienilor. Astfel, s-ar fi putut întâmpla ca regimul Assad, în timp ce sprijinea PKK, să fi suprimat kurzii din Siria. 

În urma primăverii arabe și a izbucnirii războiului civil sirian, în vara anului 2012, YPG a luat puterea în mai multe orașe din nord-estul Siriei și a început să se poziționeze împotriva capitalismului promovând un soi de confederalism democratic , ale cărui obiective includ prezentarea unei alternative la statul național și la capitalism, bazat pe economia cooperativă și controlul democratic al mijloacelor de producție, luarea deciziilor de către comunitățile locale, comunele, consiliile și autodeterminarea organizațiilor de femei și etnice. 

                                         

Mii de comune au fost organizate în zonă și există, de asemenea, un accent puternic pe reprezentarea politică a femeilor. 
În cele ce urmează , vom reproduce câteva hărți etnice ale regiunii. 

 

kezirat1917.jpg

Meyer, E .: Harta etnografică a Turciei în Asia care prezintă distribuția raselor. 1917thsursă

Harta ar fi putut fi făcută pentru raportul Fundației Rockefeller, ca inscripție, în 1917.  

german.png

Naționalități subiecte ale alianței germane. 1917?sursă

Harta realizată în ultimii ani ai Primului Război Mondial arată relațiile etnice ale teritoriului puterilor centrale din punctul de vedere al Antantei. 

Gruparea diferitelor etnii este oarecum neobișnuită:   marcate cu negru sunt etniile care formează statul și  nu au fost separate una de cealaltă, iar utilizarea negrului le-a dat un strat de semnificație clar negativ.În monarhia austro-ungară, în urma compromisului, maghiarii au fost considerați și un stat-națiune.

În schimb, minoritățile au fost, de asemenea, înfățișate într-un mod clar distinctiv, astfel încât mesajul principal al întregii hărți sublinia cât de diversificate etnic erau puterile centrale și  numărul mare de minorități etnice din afara statelor naționale .Așa au fost reprezentați kurzii pe hartă ca una dintre cele mai mari minorități din Imperiul Otoman târziu.

Se poate observa că limitele etnice descrise pe această hartă și pe cea anterioară coincid practic, în ciuda faptului că hărțile folosesc o metodă de colorare a suprafeței în care nu este întotdeauna posibil să fie desemnată o limită clară, mai ales în zone slab populate sau care au o populație foarte amestecată.

 

gabrys.jpg

Gabrys, J: harta etnografică a Europei. 1918 (detaliu)sursă

 

1918kurd.jpg

Schwabe, Ernst: Völkerkarte von Europa. 1919. (detaliu)colectie privata

 

kurd3.jpg

Harta Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest (etnografic). 1919thsursă

Harta de mai sus a fost făcută ca parte a pregătirilor pentru pace după primul război mondial. Harta a fost întocmită de Secția Geografică a Diviziei de Informații Navale, care reunește activitatea geografică a pregătirilor de pace britanice. 

Unitatea organizațională a funcționat alături de Universitățile din Oxford și Cambridge, iar activitatea sa principală a fost compilarea unei serii de manuale cu o serie de hărți cu o abordare geografic-statistică pentru fiecare țară și colonie.

Cu toate acestea, hărți mai mari au fost publicate într-un folder separat. Harta de mai sus se află într-un dosar tematic cu date etnice datate din aprilie 1919 ( hărți etnografice din Europa Centrală și de Sud-Est și Asia de Vest) a fost adăugată ca o a cincea foaie lângă harta cu patru secțiuni a situației etnice din Europa Centrală, indicând faptul că britanicii au arătat un interes crescut pentru situația etnică din cele două regiuni îndepărtate. 

Conform legendei hărților, kurzii locuiau în zone marcate în galben și maro deschis, unde galbenul indică zona de așezare principală, iar maro deschis indică zone slab populate.

m4.jpg

4. Harta întocmită conform hărții etnografice înaintată de guvernul britanic la Leauge of Nations în septembrie 1924. 1925.Locație: MTA CSFK FTI Library D-345 (Budapesta)

m5.jpg

5. Harta întocmită conform hărții etnografice a Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest, publicată de Royal Geographic Society în 1910.Locație: MTA CSFK Biblioteca FTI D-346 (Budapesta)

6.jpg

6. Teleki, Paul: Harta etnografică a teritoriului în litigiu întocmită de Comisie conform ultimelor statistici elaborate de Guvernul Irakului. 1925th Locație: Biblioteca MTA CSFK FTI D-347 (Budapesta)

Din punct de vedere maghiar, de fapt, cele trei hărți de mai sus, în special cele din urmă, sunt cele mai importante documente cartografice legate de kurde. István Klinghammer, cartograf și fost secretar de stat pentru învățământul superior, a publicat mai multe articole pe această temă . 

În 1924, cartograful ungur Pál Teleki a fost invitat să participe la Comisia Mossul cu trei membri, înființată de Liga Națiunilor pentru a soluționa problema frontierei turco-irakiene. Așa cum am arătat deja Imperiul Otoman a  suferit mari pierderi teritoriale la sfârșitul Primului Război Mondial în urma tratatului de pace de la Sevres.  

Turcia a pierdut marea majoritate a teritoriilor arabe pe care le stăpânise.

Cu toate acestea, trupele lui Kemal Atatürk au reușit să recâștige numeroase teritorii, fapt care a dus la renegocierea condițiilor de încheiere a păcii cu Antanta.

Cartograful maghiar Pál Teleki a avut un rol, punând la dispoziția comitetului materiale  cartografice bazate pe cercetări personale în  teren.

magyarazat.jpg

Figuri comparative din broșura explicativă a ediției în limba engleză a Hărții Roșiisursă

În cele din urmă, comitetul a propus împărțirea regiunii, astfel încât teritoriile kurde să rămână împreună și a sugerat, de asemenea, ca kurda să fie limba administrației în aceste zone. 

Posibilitatea unui Kurdistan independent nu a mai fost discutată , comitetul  acționând exclusiv în legătură cu problema zonei petroliere kurde Mosul-vilayet.

Decizia cu privire la propunerea comisiei a fost amânată în cele din urmă de Liga Națiunilor (câmpurile petroliere au jucat și ele un rol) și abia în 1926 s-a stabilit frontiera finală în Tratatul de la Ankara.

  

 Conservatorii maghiari au, în general, simpatie pentru kurzi. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că văd paralele între vitejia națiune din Orientul Mijlociu și maghiarii care au fost, de asemenea, exploatați și abandonați de marile puteri din istorie, (…) Maghiarii de peste graniță (cu excepția Csángós) sunt moștenitorii jefuitori ai unui stat istoric continuu și recunoscut, dar kurzii nu au avut aproape niciodată propriul lor stat și niciun plan concret în acest sens.

Maghiarii pot fi considerați un popor unit în sens european, în timp ce nu se poate spune despre kurzi. (…)În mod inconștient, logica Wilson care a fondat Trianon este, de asemenea, preluată de partea conservatoare maghiară când vine vorba de drepturile naționale ale kurzilor.  

 Poate fi util să examinăm mai îndeaproape paralelele și diferențele dintre argumentul teritorial ungar și relația kurdo-turcă. În timp ce kurzii nu au un stat și – ținând cont de particularitățile și condițiile politice locale – problema poate fi descrisă practic pe linia unei aspirații de autonomie / independență bazate pe etnie pur, etnice, aspirațiile maghiare după pierderea teritoriului în primul război mondial au arătat o dualitate: atât discursurile politice în legătură cu discuțiile de pace, cât și discursurile politice din următorii douăzeci și cinci de ani s-au bazat esențial pe o abordare integrată,  considerat că întreaga zonă pierdută ar trebui recuperată în contextul revizuirii teritoriale. 

Revizuirea completă, integrală, deși nu este o realitate istorică, a jucat totuși un rol fundamental în consolidarea și legitimitatea regimului din Horthy, formând astfel baza propagandei oficiale de stat în perioada respectivă și, în acest sens, putem descoperi câteva paralele  bazate în cea mai mare parte pe statalismulul în stil francez și pe fundalul ideologic al ideii hungarismului.

A fost ideea de stat a Sfântului Ștefan. Activitatea de propagandă bazată pe conceptul de națiune  a fost puternic construită pe reprezentarea vizuală a Ungariei istorice, astfel încât diverse reprezentări ale hărților ar putea deveni unul dintre cele mai importante și mai des utilizate instrumente de propagandă de revizuire .

 Argumentul nu ocolea  considerentele religioase, iar paralelele biblice erau adesea folosite ca elemente de propagandă în prezentarea nedreptății tratatului de pace, în special în reprezentările răstignite ale Ungariei istorice, care putea fi găsită pe afișele sau copertele de carte contemporane.

igazsagot_mo.jpg

Foto: Ottó Légrády: „Adevărul pentru Ungaria!” Greșelile crude ale lui Trianon c. copertă de carte din 1931.

sursă

Abordarea etnică  a jucat un rol determinant în propaganda organizațiilor sociale susținute de stat, numărul   maghiarilor trăitori peste graniță fiind întotdeauna un punct de referință important  la nivelul propagandei.

O serie de materiale bazate pe etnie au fost create în institutele științifice din Ungaria (în special Institutul de Științe Politice), fiind apoi utilizate pentru prima și cea de-a doua decizii de la Viena în favoarea obiectivelor revizuirii granițelor.

Planul de revizuire din 1934 al lui Gyula Gömbös a avut ca scop recuperarea unor zone mai mici în comparație cu revizuirea integrală totuși, nu se bazează atât pe distribuția etnică, ci mai degrabă pe considerente de distribuție a materiilor prime și geografice. 

Abordarea etnică, pe de altă parte, spre deosebire de abordarea integrală, este mult mai asemănătoare cu aspirațiile naționale ale kurzilor, cu toate acestea, în conformitate cu principiile Wilson, mulți români și slovaci sunt identificați și cu kurzii.

 Deși partea maghiară nu s-a angajat într-o răscoală prelungită sau război de gherilă similar cu cel declanșat de PKK, au existat exemple de pași distructivi în Ungaria contemporană, cum ar fi scandalul de contrafacere francez din 1925 .

În cazul în care anumite cercuri, care se presupun că se întorc la guvernare, doreau să se răzbune în Franța prin falsificarea bancnotelor de 1.000 de franci la scară industrială (acest episod are și implicații istorice: bancnotele contrafăcute, ca să apară la mâna a doua, au fost călcate în subsolul Institutului de Științe Politice).

În acea perioadă, abordarea integrală și etnică în spațiul public rareori se contraziceau, dar opoziția era cu atât mai spectaculoasă. 

Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens poate fi găsit în domeniul cartografiei etnice în legătură cu harta etnografică din 1927 a Károly Kogutowicz. 

Harta publicată în trei ediții a fost destinată publicului larg Kogutowicz, este una dintre cele mai cunoscute hărți etnice maghiare. 

 

  Dr. Kogutowicz Károly: Harta etnografică a Ungariei. 1: 1.000.000. Budapesta, 1927. I-III. ediție. Publicat de Lajos Kókai. În: Anunțuri geografice. 927. 266-269.

Károly Kogutowicz: Harta etnografică a Ungariei. 1927 (prima ediție)

sursă

800px-population_map_syria_liban_1935.jpg
Institut français du Proche-Orient:  Syrie și Liban. 1935thsursă

kurd1935_1.JPG

Services Spéciaux du Levant: Siria și Liban. Repartition par races and religions des divers groupements habitant les etats sous mandat francais. În jurul anului 1935. (detaliu)sursă

Terenuri-of-the-kurzilor-1946.png

Afaceri externe: Zonele locuite de kurzi. 1946 sursă

1_near-est-etnografie-rus.jpg

Narodü Perednej Azii. 1960 sursă

De fapt, există o hartă etnică puțin a kurzilor înșiși, în care majoritatea apare la periferia hărților car4e înfățișează zone mai mari .

Până la 1924 au fost făcute puține hărți etnice ale zonei. Hărțile etnice ulterioare bazate pe un teritoriu mai restrâns,  sunt aproape fără excepție bazate pe Convenția Sykes-Picot și statele succesoare ale acesteia.

O excepție din domeniu este harta etnică a lui Teleki din 1924/5 pentru Comisia Mosul, care, cu toate acestea, înfățișa doar zona vilayetului Mosul.

Prin urmare,  putem vedea că lupta kurzilor de a deveni o națiune unitară și posibilitățile independenței lor, precum și organizarea lor socială, este o problemă destul de complexă. 

Ofensiva turcă lansată recent este un episod  extrem de trist al acestei istorii, dar interpretarea evenimentelor este extrem de politizată, bazată mai degrabă  pe argumente retorice care pot servi interese conjuncturale de moment.

Despre kurzi și Orientul Mijlociu mai larg, există o mulțime de hărți suplimentare pe  edmaps.com și, în mod special, hărți moderne ale etnicului Michael Izady legate de laturile proiectului Golful / 2000.

Bibliografie (surse):

                                                               

Hărţi

4. Harta întocmită conform hărții etnografice înaintată de guvernul britanic la Leauge of Nations în septembrie 1924. 1925.

5. Harta întocmită conform hărții etnografice a Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest, publicată de Royal Geographic Society în 1910.

6. Teleki, Paul: Harta etnografică a teritoriului în litigiu întocmită de Comisie conform ultimelor statistici elaborate de Guvernul Irakului. 1925 

Afaceri externe: Zonele locuite de kurzi. 1946th Gabrys, J: Carte etnografie a Europei.

1918 Institut français du Proche-Orient: Syrie și Liban. 1935thhttps://isis.liveuamap.com/Károly Kogutowicz: Harta etnografică a Ungariei.

 1927 Harta Turciei de Est în Asia, Siria și Persia de VestMeyer, E .: Harta etnografică a Turciei în Asia care prezintă distribuția raselor. 1917 Narodü Perednej Azii.

1960 Divizia de Informații Navale Secțiunea geografică: Hărți etnografice din Europa Centrală și de Sud-Est și Asia de Vest.

1919 Distribuția populației în SiriaSchwabe, Ernst: Völkerkarte von Europa. 

1919 Servicii Spéciaux du Levant: Siria și Liban. Repartition par races and religions des divers groupements habitant les etats sous mandat francais.

În jurul anului 1935.Siria: compoziție lingvistică.Naționalități subiecte ale alianței germane. 1917?Teleki, Paul: Harta etnografică a Ungariei bazată pe densitatea populației. 1919 Documente istorice   textul tratat vres-i-pace Textul raportului final al Comisiei Mossul

Alte

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/sy.htmlhttp://edmaps.com/html/kurdistan.htmlhttp://gulf2000. columbia.edu/maps.shtml#ethno

https://jogaszvilag.hu/vilagjogasz/buntetheto-ea-kurd-terroristavezernek-tekintett-ocalan-velemenyenek-meghallgatasara-buzdito-nyilatkozat/https://en.wikipedia.org/wiki/Naval_Intelligence_Handbookshttp://konfliktuskutato.hu/index.php?option=com_content&view=article&id=345:az-oermeny-nepirtas-1915&catid=42:nepirtasok&Itemid=210https://wwi.lib.byu.edu/index.php/Sykes-Picot_Agreement

https://www.spglobal.com/platts/en/market-insights/latest-news/oil/062119-middle-east-attacks-intensify-iraq-eyes-vital-oil-gatewayOttó Légrády: „Adevărul pentru Ungaria!” Greșelile crude ale lui Trianon. 

1931 http://www.ormenygenocidium.hu/http://www.oxfordislamicstudies.com/print/opr/t236/e0440https://hu.wikipedia.org/wiki/Lausanne-i_b%C3%A9keszerz%C5%91d%C3%A9s

 

02/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: