CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ADEVĂRUL din spatele propagandei și criza rachetelor din Cuba

george-popescu

Fotografie aeriană : amplasamente militare sovietice din Cuba. Credit: https://www.defencematters.org/ro/toate-stirile/criza-rachetelor-strategia-lui-hrusciov-cuba/174/

De ce a trimis Hrusciov arme atomice inutile in Cuba?! De ce i-a intărâtat pe americani, până aproape de final?!

Multi dintre noi au crescut cu povestea crizei cubaneze. Filme, documentare, etc, toate astea ne spuneau ca atunci, in 1962, ne-a trecut glonțul razboiului atomic pe la ureche. Ca lumea asa cum o stim noi astazi a fost pe punctul sa fie trimisa in neant.

Adevarul, pentru ca despre el vorbim in acest articol, este pe undeva pe la jumatate. Adică razboiul atomic a fost destul de aproape, nici pe departe insa atat de aproape precum ne-a fost prezentat.

A fost adica o cacialma jucată foarte prost de rusi….Dar sa incepem cu inceputul.

URSS-ul era in floare varstei, avea un avans foarte mare in tehnologia rachetelor, erau primii oameni in spatiu! Primul cosmonaut, primul satelit, primul stat din lume al carui steag flutura, vorba vine, pe Luna.

Pe baza acestei idei, Occidentul era absolut sigur ca rusii au o gramada de rachete nucleare cu raza de acțiune scurta, medie, dar mai ales lunga, capabile sa atingă SUA.

Bineinteles ca URSS-ul alimenta aceste legende, umflându-și muschii cat mai mult si parând cat mai fioros, dar realitatea era departe de imaginea pictata in exterior. Pe langa faptul ca in Raiul Comunist se statea la cozi kilometrice pentru alimentele de bază, inca din anii”60, industria lor militara era departe de performantele presupuse de occidentali , in primul rand de americani.

Si atunci a aparut tovarasul Hrusciov. Deloc prost si foarte viclean, Secretarul general al PCUS si stapanul absolut a jumatate de lume avea un plan. Ideea era destul de logica de altfel! Daca noi in URSS nu putem ajunge la nivelul de trai din Occident, atunci sa-i aducem si pe ei la nivelul nostru. Sau mai clar, exportul revolutiei comuniste trebuie sa continue. Problema venea din RDG si hemoragia de populație aproape fatala din Berlin.

Cum RDG-ul pierduse aproximativ o jumatate de million de oameni foarte repede, fiind in pericol chiar de desfintare a statului, din lipsa de cetățeni, s-a trecut la construirea celebrului Zid al Berlinului.

Pâna aici toate bune si la locul lor, dar ce are Zidul cu criza rachetelor din Cuba?! Pai…are, ca Zidul, sau mai exact ce reprezenta el, este motivul pentru care Hrusciov a jucat una intre cele mai mari cacialmale din istorie! Si a pierdut.

Miza era reunificarea Germaniei, insa reunificarea trebuia facuta sub sceptrul Moscovei, al proletariatului liber si mandru, bla,bla, bla. Blocada Berlinului a fost doar o incercare, nu au reusit atunci, mai incearca odata. Asadar URSS-ul dorea o reunificare a germanilor sub stindardul rosu al socialismului, insa in RFG erau trupe. Si erau trupe multe si americane si franceze si britanice, dar dintre toti doar americanii contau cu adevarat. Dar cum sa-i scoti pe americani din Germania fara sa intri peste ei?!

Prin santaj si amenintare of course! Zis si facut, astfel Hrusciov a ticluit un plan de plasare in Cuba a peste 150 de focoase nucleare si aproximativ 60000 de militar sovietici, sisteme de rachete AA S-75 Volhov,  avioane de vanatoare MIG-21, ca mai apoi sa le arate lumii intr-un spectacol de zile mari, sa puna lațul pe gatul americanilor, iar apoi sa ofere alternativa: retragem rachetele din Cuba, contra retragerii trupelor aliate din Germania!

Planul, in mintea sovieticilor, era genial si fara cusur! Dar…

Nu toti rusii erau atat de  increzatori si erau unii dintre ei care stiau ca in acel moment URSS-ul era departe de forta etalata prin mass-media occidentala. Mai clar daca lucrurile o luau razna si se ajungea la razboi atomic, URSS-ul pierdea cu lautari, ca sa zic asa, mai exact sovieticii nu aveau la inceputul crizei decat cateva, sub 10 rachete capabile sa loveasca teritoriul SUA, mai mult teoretic decat practic. Puteau sa prefaca Europa intr-un desert radioactiv! Asta da, aveau peste 2000 de rachete cu raza scurta si medie, dar rachete intercontinentale…ioc! Iar maresalii sovietici stiau asta. Problema atunci cand joci la cacialma,este aceea că trebuie sa nu-ti stie nimeni cartile si sa ai nervi tari si foarte tari.

Mai exact atunci cand Hrusciov le-a spus diplomatilor europeni la Moscova: “O sa va ingropam”, la sfarsitul anilor “50, toata lumea l-a crezut, iar cand s-a dus neinvitat la reuniunea ONU, aceea in care a batut cu pantoful in tribuna, absolut toti liderii Occidentali au fost siguri ca vorbeste serios si trebuie luat in seama! Si l-au luat foarte in seama, poate mult mai in seama decat ar fi vrut liderul de la Moscova. Iar militarii americani, care erau absolut convinsi ca sovieticii erau mult inaintea lor in materie de rachete si nu numai, s-au dus cu caciula in mana in fata Congresului si au cerut bani.

Cu imaginea lui Hrusciov, batand cu pantoful in tribuna, si cu amenintarile in urechi, Congresul a desfacut barierele bugetului si asa a inceput cea mai mare cursa a inarmarilor vazuta vreodata pe Terra, cursa care va duce in final la colapsul celui care a pornit-o: sistemul comunist si URSS.

Astfel in fiecare an al domniei lui Hrusciov,  SUA  a dat in folosinta cate unul portavion greu din clasa “Forrestal”, cu cate 70 de avioane de lupta, echivalentul a doua regimente de aviatie sovietice. Doar in 1960 americanii nu au lansat portavioane, dar au revenit in 1961 cu doua portavioane: Unul din clasa “Kitty Hawk”, 80000 de tone si unul nuclear “Enterprise”, 90000 de tone.

Tot in 1961 Flota Americana a mai primit si patru submarine nucleare de atac din clasa “Skipjack”,  patru “Thresher” si trei sub-uri lansatoare de rachete “Ethan Allan”, urmate rapid de inca 15 submarine de atac si noua bucati lansatoare de rachete “Lafayette”.

In aceeasi perioada URSS-ul detinea UN SINGUR submarin capabil sa lanseze rachete. K-19, dar si ala vai de el. Trebuia sa iasa la suprafata, sa scoata racheta, iar “pasarica” lui zbura numai 600km, si avea doar trei bucati!

La capitolul bombardiere strategice situatia era la fel de tuciurie. Rusii nu au avut in WW2 aviatie strategica, asadar atunci cand au pus pana pe un B-29 american, s-au apucat sa-l numere la suruburi, rezultand de aici Tu-4, practic un B-29, mai slab oricum. In acelasi timp si pentru ca chiar si copiatul costa si dureaza, adaptarea productiei, scule, utilaje, etc, americanii au creat si scos pe piate B-36, cel mai mare bombardier din istoria aviatiei. Atat de mare incat B-29 ii incapea sub o aripa! Iar Tu-4, semanand ca doua picaturi de apa cu B-29, ii incapea perfect sub cealalta aripa.

B-36, B-29 si in poza de jos…Tu-4

Surse poze: United States Air Force Historical Research Agency & www.fas.org

Astfel fara flota si aviatie, singura modalitate prin care URSS-ul se putea lua de par nuclear cu SUA erau rachetele intercontinentale. Ori tocmai aici era marea buba comunista: nu aveau asa ceva! Este drept, aveau rachete care puteau ajunge in SUA, insa erau rachete de tip 8K71 si 8K72, 8K74, rachete construite de Koroliov pentru zborul in spatiu si care nu se pretau deloc la aplicatie militara.

Lungimea unei astfel de rachete era de 32 de metri si diametrul cu tot cu flapsuri, de 10.3 m. La asa marime era aproape imposibil sa o ascunzi intr-un siloz subteran, fiind astfel foarte vulnerabila la orice atac. Chiar daca s-ar face un siloz, greutatea capacului ar fi de mii de tone. Fiecare racheta ar avea nevoie de un timp foarte indelungat de pregatire pentru lansare, o infrastructura imensa si o fabrica proprie de oxigen langa ea. Bașca faptul ca platforma de lansare ar fi ciclopica.

8K72 

La 26 octombrie 1961 lucrurile se complicau. Ca raspuns la Zidul Berlinului, in acea zi 10 tancuri americane M48, cu lame de buldozer in fata, s-au postat in fata punctului de control”Charlie”, din zona de granita a Berlinului, cu intenția probabila de a sparge zidul. Imediat, de partea sovietica a frontierei, zece tancuri T-54, gata de lupta s-au prezentat in fata americanilor. Apoi fiecare s-a retras incetisor, iar dupa numai 48 de ore, cea mai puternica bomba creată vreodata “Bomba Tarului” a detonat deasupra arhipealgului Novaia Zemlia. Coincidenta, sau declaratie de forta?!

Sovieticii au lasat sa se inteleaga ca a fost un avertisment, dar in realitate a fost doar o coincideta. Planul era pus la punct de luni de zile. In paranteza fie spus Tar Bomb, era o gluma! Prea mare si prea grea pentru a putea fi montata pe o racheta, a fost lansata de pe un bombardier Tu-95V modificat si unic, insa datorita modificarilor, aeronava abia mai zbura, ceea ce facea respectiva solutie impractica pentru razboi. Si mai trebuie spus ca initial bomba nu se numea asa, ci “Mama lui Kuzka”. Aceasta mama are legatura intr-un fel, in folclorul rus, cu diavolul.

Tu-95V singurul de acest tip realizat.

Dar sa revenim la Cuba. Din ordinul lui Hrusciov, rusii incep sa duca pe insula rachete nucleare, sisteme AA, logistica si tot ce aveau nevoie pentru a putea apoi sa-i ”roage ” pe americani sa plece din Berlin, numai ca…

Acest “numai ca” se refera la anumite aspecte, care arata ca daca s-ar fi ajuns la o confruntare directa, URSS-ul ar fi fost ras de pe suprafata pamantului, SUA insa nu. Sovieticii au dus in Cuba doar 24 rachete ale caror raza era suficienta pentru a atinge coasa americana, 8K63. Aveau, cei drept si rachete cu o raza  mai mare, dar din pacate pentru ei, aceste rachete erau pe nave, in mars spre Cuba in momentul in care Kennedy a declansat blocada, si astfel nu ar fi putut sa participe la lupte.

Rusii aveau in Cuba rachete 8K63 a caror raza era suficienta pentru a atinge Coasta de Est si rachete tactice R310 cu raza de 32 km.

Adevarat ca mai aveau si lansatoare si focoase pentru 8K65, aceasta din urma mult mai puternice, numai ca, asa cum spuneam, aveau doar focoasele si lansatoarele, racheta in sine nu a mai apucat sa ajunga, fiind blocata de navele americane de razboi. Ba mai mult decat atat, timpul necesar pentru ca rachetele, care erau totusi sosite, sa fie lansate era foarte mare, cateva ore! Ori americanii stateau cu ochii pe cubanezi ca pe butelie si orice aducere a rachetelor in pozitie de alimentare si pregatire a lansarii, ar fi fost urmata de un atac masiv al aviatiei americane, care avea dislocate numai pe aeroporturile terestre sute de A-4  Skayhawk.

8K63

Ori chiar daca rusii aveau si ei S-75 Volhov( poate opera de la 500m in sus), capacitatea A-4 de a azbura foarte jos le faceau aproape invulnerabile, iar fata de MIG -21 dislocate deja, americanii puteau angaja F-4 Phantom. Cel mai probabil, daca sovieticii se apucau sa pregateasca rachetele de lansare, in mai putin de o ora, sute de avioane americane erau in ceafa lor, sau poate chiar mai rau.

In acelasi timp URSS-ul nu avea practic nici macar o singura racheta intercontinentala, demna de acest nume. Cele cateva asa-zis operative, aveau nevoie de aproximativ 24 de ore pentru a fi pregatite de lansare, si asta deoarece erau rachete derivate din cele folosite pentru explorarea spatiului si avand deci o foarte mica importanta militara.

Americanii aveau, in aceeasi perioada: 450 de rachete pe combustibil solid de tip “Minutaman”, care puteau fi lansate in cateva zeci de minute, 256 de rachete, tot cu combustibil solid, “Polaris”, pe 16 submarine strategice, care, spre deosebire de sub-urile sovietice de tip K-19, puteau lansa din imersiune.

Revenind la capitolul bombardiere  strategice, situatia era chiar mai jenanta. URSS detinea doua tipuri de avioane capabile sa atinga teritoriul amertican: 3M si TU-95, in variantele purtatoare de arme nucleare.

Potrivit unor estimari diferite, numarul bombardierelor sovietice capabile sa lanseze arme nucleare, era undeva intre 68 si 152 de bucati, toate subsonice si toate zburau sub plafonul de 12000 de metri. Teoretic, sansa ca aceste aparate sa treaca de vanatoarea NATO, era pur teoretica.

3M bombardier strategic sovietic

SUA insa detineau bombardiere  supersonice B-58A-115 aparate, B-47-1260 de aparate si B-52, care in cazul unui conflict ar fi atacat sub protecția propriei vanatori.

Asadar despre ce criza a rachetelor vorbim?! Europa ar fi fost parjolita, adevarat, dar atunci rachetele intercontinentale americane ar fi facut scrum tot teritoriul URSS-ului, fara ca acesta sa poata riposa impotriva teritoriului american…Si atunci?!

Convair B-58A

Cum americanii stiau de slabiciunea sovieticilor, Kennedy a putut juca dur, iar rusii au pus coada intre picoare si sub zgomotul continuu al avioanelor americane de supraveghere, s-au carabanit inapoi.

“Marea” victorie a Sovietelor, a fost trambitata in presa din Lagarul Socialist pe motiv ca in urma acestei miscarii eminente, americanii au fost obligati sa-si retraga rachetele nucleare “Jupiter” din Turcia (15 bucati), si s-au jurat sa nu invadeze Cuba!

Dar, caci exista un mare dar, cu un an inainte de Criza Rachetelor, in 1961 Pentagonul se hotarase deja sa retraga rachetele de tip “Jupiter” din dotare, pe motiv ca erau vechi, pe combustibil lichid si deci greu de operationalizat, si in acelasi timp industria americana scotea pe banda rulanta, noile rachete cu combustibil solid Minuteman si Polaris, net superioare din toate punctele de vedere.

B-47

Asadar daca sovieticii chiar asta ar fi vrut, sa scape de rachetele din Turcia, ar fi fost suficient sa citeasca ziarele de limba engleza, stirea fiind facuta publica de americanii din “61.

Adevarul este insa ca Hrusciov a vrut Berlinul, si cu el toata Germania, a blufat si a pierdut, nu numai respectiva confruntare, ci intregul Razboi Rece!

Daca pana atunci americanii se inarmau si nu prea, in momentul in care Hrusciov a inceput sa-i ameninte ca-i ingroapa si sa bata cu pantoful in pupitrul Natiunilor Unite, orice retinere a disparut, iar Congresul a pus la dispozitia armatei orice suma ceruta.

Putem spune acum, privind in urma,  ca de fapt Criza Rachetelor cubaneze s-a incheiat abia in 1990, odata cu caderea Zidului Berlinului si intregului sistem comunist si asta deoarece adevarata confruntare intre Est si Vest a inceput in Caraibe.

Dar dacă…Dar daca Criza Rachetelor cubaneze a plecat tocmai de la inferioritatea evidenta a URSS-ului in fața rachetelor intercontinentale americane?! Daca de fapt scopul real al acestei manevre a fost tocmai faptul ca Rusia nu avea cu ce sa loveasca teritoriul american?!

Poate ca Zidul Brlinului a fost doar motivul, realitatea fiind insa alta. URSS-ul era practic sub tirul american cu ICMB, si atunci s-or fi gandit sa echilibreze un pic situatia, sa tina si ei o parte a teritoriului american sub amenintarea proprilor rachete.

Cum racheta lor de baza, 8K65 avea o raza de +2000 de km, amplasarea ei in Cuba aducea un pic de echilibru strategic, pana cand URSS-ul ar fi putut recupera decalajul in materie de rachete ICMB.

Daca ne uitam la ce tipuri de rachete au dus in Cuba, ipoteza poate sta in picioare: asadar aveau 8K63-24 de bucati lansabile, R310, racheta strict tactica, cu raza mica, care ar fi urmat sa protejeze Cuba de o eventuala invazie si 8K65, racheta strategica cu raza medie, pentru atacul asupra teritoriului american.

Daca…acest plan ar fi reusit, daca sovieticii apucau sa operationalizeze ambele tipuri de rachete?! Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat, poate americanii ar fi dat inapoi, sau poate ar fi atacat Cuba prin surprindere nuclear, stiind ca daca lovitura ar fi reusit si rachetele cubaneze ar fi fost distruse inainte de lansare, URSS-ul nu ar fi indraznit sa atace Europa de tema ICMB-urilor americane gata de atac!

Este doar o parere personala, dar cred ca miza rachetelor cubaneze nu era numai reunificarea Germaniei, ci poate si reechilibrerea balantei strategice nucleare, in asa fel incat URSS-ul sa aiba timp sa-si creeze o flota de rachete intercontinentale, la nivelul SUA.

Sursa: Victor Suvorov-“O sa va ingropam!”preluat de https://rumaniamilitary.wordpress.com/tag/mama-lui-kuzka/

21/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1999 – DECIZIA CURAJOASĂ A PREȘEDINTELUI EMIL CONSTANTINESCU DE A INTERZICE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DIN IUGOSLAVIA SURVOLUL AVIOANELOR RUSEȘTI CĂTRE SERBIA

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, la vremea respectivă președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

 România a ales cartea câștigătoare

Emil Constantinescu povestește cum în 1999 a anulat survolul avioanelor militare rusești către Serbia. România a ales SUA.

Fostul președinte Emil Constantinescu, în una din rarele apariții publice, a vorbit despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, parteneriat care a împlinit 25 de ani și care a schimbat destinul țării noastre, atât în ceea ce privește securitatea, cât și rolul geopolitic pe Flancul Estic al NATO.

Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, a reprezentat o piatră de hotar în consolidarea securității naționale și a favorizat admiterea în NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Consecințele sale s-au manifestat nu numai în plan geopolitic, dar și economic, social și cultural, așa cum reamintește ISACCL.

Despre cele petrecute atunci, și mai ales ulterior, prin criza de proporții din 1999 care a culminat cu intervenția NATO ca urmare a operațiunilor militare ale Serbiei împotriva populației din Kosovo și a crizei umanitare uriașe declanșate de regimul ultranaționalist de la Belgrad, condus la vremea respectivă de Slobodan Miloșevici.

Președintele Emil Constantinescu a discutat despre toate aceste evenimente care au jucat un rol esențial în istoria României, în cadrul unei emisiuni la Televiziunea Română.

Încă din 1992 existau două opțiuni „de care eram conștient”, își începe discursul fostul președinte Emil Constantinescu.

„Prima era consolidarea a ceea ce se realizase din interiorul fostului lagăr socialist. Pentru că prăbușirea URSS și sfârșitul Războiului Rece se datorează glasnost și perestroikăi care au dărâmat regimul comunist, apoi statele din Europa Centrală și de Est s-au eliberat (…) În această situație ori se consolida ceea ce se realizase fără niciun merit de către Occident, prin revoluțiile pașnice din Europa Centrală și de Est – pașnice, cu excepția celei sângeroase din România -.

A doua variantă era încercarea unei alte generații sau acelor din planul doi, serviciile secrete și Armata rusă care avea un mare sentiment de frustrare, să revină. Acest lucru s-a realizat doi ani mai târziu când Parlamentul din Belarus a votat unirea cu Rusia, Parlamentul sârb a votat și el iar în Ucraina a picat la câteva voturi.

Pe tabla de șah, așa cum o vedea Brzezinski (n.r. – Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate la Casa Albă), România era cea care ori „lega” Rusia, Belarusul și Ucraina de Serbia, ori „intra” și asigura flancul estic alături de Polonia și Turcia cu care SUA aveau parteneriate strategice. Deci ori eram pe flancul care apără și azi Europa de o revenire a forței armate în fața forței dreptului, ori intram în celălalt joc”, rememorează președintele Emil Constantinescu.


Emil Constantinescu: Trebuia să fiu suspendat și supus unui referendum de demitere, dar Ion Iliescu nu a invocat Tratatul

Fostul președinte a adăugat că „datele” nu indicau parteneriatul cu SUA, în contextul unui Tratat important pe care România l-a încălcat și pentru care el ar fi putut fi suspendat și supus unui referendum de demitere.

„Aveam toate „datele” să intrăm în varianta a doua deoarece aveam un tratat aprobat și ratificat în Parlament de alianță cu Serbia, prin care am fi trebuit să avem acordul Serbiei și Rusiei să intrăm în NATO, sau dacă, așa cum se preconiza, teritoriul României avea să fie folosit cu drept de survol. În litera Tratatului acest lucru nu putea fi aprobat. Aceasta era situația în 1997. Eu nu am respectat acest Tratat. În mod normal trebuia să fiu suspendat de către Parlament și supus referendumului”, a explicat Emil Constantinescu, vorbind despre criza din 1999.

El a adăugat, având în vedere importanța drumului european ales de România, că nici opoziția nu a făcut apel la acest Tratat, fiind un consens general cu privire la calea de urmat și a amintit de politica de reconciliere pe care a promovat-o.

„De această dată datorită politicii de reconciliere națională pe care am promovat-o în cei patru ani, președintele Iliescu care semnase acest Tratat nu l-a invocat. Nu știu câți din cei care ne ascultă sau care au scris despre această perioadă știu aceste lucruri”, a mai adăugat Constantinescu care a afirmat că în 1997 România nu era sub nicio formă pregătită să adere la NATO, fiind departe de a îndeplini criteriile. 


Emil Constantinescu își amintește cum a anulat survolul deasupra României a avioanelor militare rusești care se îndreptau spre Serbia

Președintele Emil Constantinescu a mai precizat că Parteneriatul Strategic și garanțiile de securitate oferite de SUA au stat la baza deciziei de a interzice survolul României avioanelor militare rusești, încărcate cu armament și trupe militare.

Acest lucru a stat la baza deciziei mele de a anula survolul avioanelor rusești care trasportau armament pe aeroportul din Priștina, ocupat de cei de la baza rusă din Serbia. Prin această decizie m-am bazat că România avea un parteneriat cu SUA și dădusem drept de survol SUA, a conchis fostul președinte Emil Constantinescu, care a amintit că ulterior Boris Elțîn, fostul președinte al Federației Ruse, a ordonat ca avioanele militare ruse să se întoarcă.

Declarațiile au fost făcute de președintele Emil Constantinescu în cadrul emisiunii Radar Geopolitic de la TVR, preluate de https://www.defenseromania.ro.

18/07/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ABSENȚA GEOPOLITICII ÎN PREOCUPĂRILE POLITICIENILOR DE LA BUCUREȘTI

Seișanu (1936), aria comunităților istorice românești (consângenii)

Geopolitica este politica cu conștiința geografiei

Geopolitica este politica practicată cu conștiința geografiei.Geopolitica este o știință a acțiunii vectorizării politice a unui spațiu, intern (propria țară) sau extern (interesele externe ale țării).  

Ea revine în sarcina elitelor care au rostul de activa (vectoriza) un spațiu, prin intermediul resurselor, în special a celor simbolice așa încât acesta să fie utilizat sau servit cum se cuvine.

În plan intern, mobilizarea  resurselor se face pentru a utiliza cât mai aproape de potențial un spațiu în beneficiul societății (al națiunii).

În termeni economici, o geopolitică eficientă înseamnă că societatea se află pe curba maximei posibilități productive: făcută cu grija de a fructifica cât mai mult potențialul fără a limita alte posibilități.

În plan extern, geopolitica are în vedere spațiul de proximitate, al vecinilor mai îndepărtați, al intereselor de peste mări, așa încât acesta să servească cât mai bine interesului național. Sunt situații în care România trebuie să servească, nu numai să se servească.

Este cazul comunităților istorice, care constituie un halou extraordinar, aproape unic în Europa, România fiind înconjurată de o mare de consângeni, de câteva milioane de persoane, de a căror evoluție s-a dezinteresat cu succes în ultimii 30 de ani, fără a socoti comunismul.

Geopolitica interesului național întemeiată pe consângeni a fost formulată la noi de Golopenția:

„Națiunea nu se confundă cu unitatea net conturată, cuprinsă între granițele statului ei. Orice națiune se prelungește dincolo de granițele organizației ei politice. Are uneori grupuri însemnate de consângeni în statele vecine, dincolo de aceste granițe. Și are totdeauna mai mulți sau mai puțini cetățeni așezați, statornic sau pentru timp limitat, în «străinătate», care-și agonisesc acolo traiul.

Fiecare din aceste prelungiri sporește puterea și posibilitățile de afirmare în lume ale unei națiuni. […] Cetățenii care-și agonisesc traiul în străinătate înmulțesc posibilitățile de trai ale națiunii, câștigându-i spații suplimentare pe teritoriu străin. Sunt ca rădăcinile prin care unii pomi sug sevă din pământul altuia.” (Golopenția, p.528) 

    În absența acestui element cheie, geopolitica își pierde din legitimitate și se întemeiază tot mai mult pe dreptul forței.

România nu a practicat în relațiile cu vecinii dreptul forței decât ca răspuns la forță (invadarea URSS) pentru a rectifica o nedreptate (răpirea Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și a Basarabiei). 

    Desigur, ca orice alt lucru inventat de om, geopolitica poate fi și ea practicată ca o formă fără fond, sau poate fi exagerată. Până în 2007 România a practicat o geopolitică indirectă, politica externă a țării fiind tractată la discursul integrării euro-atlantice care a căpătat proporții aproape cvasimitologice, mai ales prin eticheta subiacentă, aceea de „a fi european”, „a fi cu Europa”. Aceasta a fost posibilă prin nivelul superficial al conținturilor acestei politici externe, foarte apropiată de formele fără fond.

Dovadă negocierile de aderare la UE și privatizările însoțitoare, net defavorabile României. Reversul integrării euro-atlantice a României a fost dezindustrializarea ei accelerată. Pe de altă parte, cine nu reușea să fie încadrat zona etichetelor pozitive ale „europenizării” și „integrării” devenea paria.

Prima victimă au fost, desigur, „naționalismul” și gândirea națională. Adică tocmai elementul de conștiință al aparatului geopoliticii naționale. Instituțiile s-au emasculat treptat de reflexele gândirii naționale, adică de tot ceea ce însemnează urmărirea interesului național. 

Dosarul intern al geopoliticii: capitalului și educația

    Bucureștiul a renunțat să facă geopolitică în perioada ocupației sovietice (1944-1956), a reluat ideea puțin în perioada Dej și ceva mai mult în perioada lui Ceaușescu (după 1968). În general, acestea au fost formule de căpătare a autonomiei față de lagărul sovietic și s-au bucurat de oarecare succes.

Prăbușirea comunismului ceușist la noi s-a datorat, din punctul nostru de vedere, atât formidabilelor eforturilor rusești de subminare a României dar mai ales eșecului politicilor interne de menținere a coeziunii sociale – regimul a consumat România constant, nereușind să plaseze țara pe curba maximei posibilități productive, dezvoltarea industrială însemnând pauperizare. 

    După 1990, Bucureștiul a început să practice o geopolitică a absenței factorului național, ceea ce este o contradicție în termeni. De fapt, nici nu a fost geopolitică propriu-zisă, pentru că Bucureștiul a renunțat la atributele lui de vectorizare pozitivă a geografiei interioare, Budapesta făcând ce dorește în Transilvania (DW, 17 iunie 2020), iar în plan extern practicând o politică exterioară tractată sau de mimetism al intereselor unor mari puteri, funcție de conjunctură. 

    Problema este că inacțiunea Bucureștiului a creat în flancul sudic al NATO un vid de putere și de inițiativă românească. Vorbim nu doar de spațiul național, ci și de zona legitimă de interes dintre Nistru și Tisa, Carpații Păduroși și Kavalla.

Budapesta, oricât de activă, nu are mijloacele (încă) de a se substitui Bucureștiului pe atâta spațiu.

Prima urmare a inacțiunii geopolitice a statului român a fost estropierea elementului identitar din aria de competență a instituțiilor românești. Două victime importante: capitalul românesc și educația. Faptul că nu faci mișcare lezează nu doar mușchii, care se lenevesc, ci și inimii care moare sufocată de colesterol (capitalul).

În timp mintea o ia razna și devii ipohondru (educația).  Instituțiile românești macină în gol probleme secundare făcând o uriașă risipă a banului public.

Numai ancorarea țării la fluxul regional de împrumuturi a ținut aparatul de stat pe picioare, în condițiile în care economia națională se stinge de la an, ponderea capitalului românesc în economie ajungând în 2017 la 45% (Hotnews, 22 martie 2019).

În ceea ce privește educația, ca urmare a dezangajării Ministerului Educației față de marea cultură (și, implicit, față de valorile naționale) România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește abilitatea tinerilor de a scrie, calcula și gândi în termenii științei realitatea.

 Interesant de observat parcursul Poloniei care, în 1999 se afla într-o poziție comparabilă cu aceea a României.

În 20 de ani Polonia a ajuns între primele patru state europene la capitolul educație! „Pe lângă numărul mare de analfabeți funcțional, avem [în 2015] foarte puțini elevi excepționali: doar 4%, în comparație cu 20% în Estonia, 16% în Polonia, 14% în Cehia.” (Școala 9, 21 mai 2019)

Urmări externe. Cazul Ucrainei. Dezastrul 

    Situația, succint: 

Românii, împărțiți între „români” și „moldoveni”

    Din 1924, URSS a inițiat politica de deznaționalizare a românilor de pe cuprinsul său, inventând temenul de „națiune moldovenească”. Kievul operează cu această logică sovietică în continuare. Conform statisticilor oficiale: 

– peste 258.600 identificați în statistici drept „moldoveni”, locuind majoritar în Basarabia de Sud și parțial în Bucovina de Nord

– peste 151.000 identificați în statistici drept români, locuind majoritar în Bucovina de Nord și Maramureșul istoric (Transcarpatia).

Eliminarea școlilor în limba română

    În 1944, în zona Cernăuți erau 144 școli românești (astăzi mai sunt 62),  în zona Odessa erau 62 (astăzi mai sunt două). În fiecare an Ucraina închide o serie de școli cu predare în limba română. În 1990, în Ucraina erau 126 de școli cu predare în limba română („moldovenească”). În prezent, acestea mai sunt în număr de 62.  Din 2017 Ucraina a modificat Legea Educației reducând și mai mult drepturile de instruire în limba maternă, urmând ca din 2023 școlile românești să se desființeze. 

Dizolvarea administrativă a concentrărilor etnice românești

  Din 2020 a fost demarată reforma administrativă a Ucrainei. Comunitățile românești din Nordul Bucovinei sunt cele mai afectate, acestea urmând să fie comasate în masa ucrainizată înconjurătoare. Din cele 11 raioane existente vor rămâne doar 3.

Ponderea acestora se va reduce la 10%, ceea ce le va anula dreptul de a avea reprezentant în Rada Superioară, în condițiile în care românii sunt cea mai numeroasă minoritate din Ucraina după ruși! (Radio Europa Liberă, 16 iulie 2020).

În felul acesta asimilarea lor se va desfășura cu și mai mare agresivitate. Trebuie precizat că România a făcut excepții economice importante permițând importuri din Ucraina fără să condiționeze scăderea taxelor vamale de interesele sale legitime în această țară, recte dreptul la identitate a consângenilor români!

Astfel,

    Spre deosebire de alte state, societatea la noi a fost cu succes izolată de problema identitară. Practic, România e cel mai progresist stat din Europa, din acest punct de vedere. Până și finlandezii, care sunt atât de corecți politic în cazul Simicală,  au reușit să țină problema în termenii LOR, cu agresivitate.

Calea aceasta a fost încununată în ultimii doi ani, când, în câteva luni, Bucureștiul și-a lichidat instituțiile care se ocupau de comunitățile istorice, pe care oricum le finanța în bătaie de joc (din ICR, MAE, MPRP). În felul acesta, România a reușit să fie singurul stat care nu face politică națională în politica externă – nu îndrăznim să ne gândim la geopolitică. Situația din Ucraina a ajuns critică în privința ritmului și perspectivelor deznaționalizării comunității românești.

Singura țară care mai ține în frâu Kievul este Ungaria. În siajul bătăliei acestora de a-și proteja conaționalii (de câteva ori mai puțini decât românii care sunt circa o jumătate de milion) ar putea să se ancoreze și comunitățile românești din Maramureș, Cernăuți, Herța/Storojineț și Cetatea Albă.

Acestea au fost aduse la disperare de limbajul de lemn și de lipsa de acțiune a MAE și, în general a Bucureștiului.

Este aici o veritabilă ramificație geopolitică, un prim element de posibilă colaborare „la firul ierbii”, la nivel comunitar, între români și Budapesta. Nu credem că  va fi, însă, mai mult de-atât, având în vedere paradigma eurasianistă rusească în care lucrează Budapesta în Transilvania, și despre care inculții de la noi plătiți prea bine să ne apere au impresia că e „europeană” și „multikulti”.

    Situația este aceeași în Timoc (Bulgaria și Serbia), românii din Bulgaria fiind în pragul extincției, cei din Serbia fiind continuu presați să se identifice ca vlahi nu români, în Grecia – unde nu au dreptul să existe ca minoritate națională, în Macedonia și Croația – unde se sting ultimii megleni, respectiv istro-români.

Acolo unde situația pare mai încurajoare, în Albania, MAE își doarme unul dintre cele mai reconfortante somnuri, aromânii neavând școală, liturghie în limba română, partid, într-o țară care le recunoaște aceste drepturi. 

Încheiere

Oricât s-ar feri ignarii de geopolitică, cum că dacă ar fi mai patrioți ar face „politica Rusiei” (!!!?), aceasta se face și prin absență. În sensul că orice vid invită. Invită pe unii și pe alții să își facă treaba pe seama statului român, pe seama fiecăruia dintre noi.

Și, oricât de multilateral dezvoltați am fi noi, până la urmă acest lucru se simte: ai noștri sărăcesc, au demnitatea călcată în picioare, pentru că unii dintre cei mai bine plătiți inși din instituțiile românești își permit luxul să nu aibă conștiința importanței actului politic în adâncimea geografiei și în sprijinul semenilor.

Din Harghita-Covasna, Carei și până în Timoc și spre Cernăuți sau Cetatea Albă, românitatea este abandonată de politica românească de stat. 

Sursa: http://radubaltasiu.blogspot.com/geopolitica-absenta-bucurestiului

Referințe

Anton Golopenția, Opere Complete, vol. II, Statistică, Demografie și Geopolitică, [SDGII], ediție alcătuită și adnotată de prof.dr. Sanda Golopenția, introducere și evocare de acad. Prof. Vladimir Trebici, Ed. Enciclopedică, Editura Univers Enciclopedic, [2001]

Deutsche Welle, 17 iunie 2020, „Bogdan Aurescu: Cum răspunde România provocărilor venite dinspre Budapesta (SpotMedia.ro)”, https://www.dw.com/ro/bogdan-aurescu-cum-răspunde-românia-provocărilor-venite-dinspre-budapesta-spotmediaro/a-53841094 

Hotnews, 22 martie 2019, „Ponderea firmelor private cu capital românesc a coborât în ultimii 4 ani de la 47% la 45%. Companiile străine și-au urcat ponderea la 51%, iar firmele de stat rămân la 4% din economie”, https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23043405-ponderea-firmelor-private-capital-romanesc-coborat-ultimii-4-ani-47-45-companiile-straine-urcat-ponderea-51-iar-firmele-stat-raman-4-din-economie.htm

Radio Europa Liberă, 16 iulie 2020,  Românii din Ucraina reclamă lipsa de interes a autorităților de la București, https://romania.europalibera.org/a/romanii-din-ucraina-reclama-lipsa-de-interes-a-autoritatilor-de-la-bucuresti-/30729562.html

Romanian Global News, 21 sept 2020, „Dan Dungaciu: Românii din Ucraina sunt lăsați de izbeliște și mă tem că printr-un consens politic! RGN: O fi consensul politic sau impus de către părțile oculte ale Sistemului?”, https://rgnpress.ro/2020/09/21/dan-dungaciu-romanii-din-ucraina-sunt-lasati-de-izbeliste-si-ma-tem-ca-printr-un-consens-politic-rgn-o-fi-consensul-politic-sau-impus-de-catre-partile-oculte-ale-sistemului/

Școala 9, „Ce spun testele PISA despre calitatea școlii din România?”, 21 mai 2019,https://www.scoala9.ro/ce-spun-testele-pisa-despre-calitatea-scolii-din-romania-/380/

15/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: