ZIUA DE 11 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 11 mai în istoria noastră

1529: În jurul acestei date s-a încheiat un acord între prințul ardelean Ioan I. Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–1538; 1541–1546).

Foto: Ioan I. Zapolya și Petru Rareș

Domnul moldovean a obținut de la Zapolya recunoașterea vechilor posesiuni, Ciceul și Cetatea de Baltă, precum și dreptul de stăpânire asupra unora noi: Ungurașul, cu 34 de sate, Valea Rodnei, cu 23 de sate, și Bistrița, cu peste 50 de sate, în schimbul ajutorului acordat de Petru Rareș împotriva lui Ferdinand de Habsburg.

1643: Sinodul de la Iași a adoptat Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Hotărîrea sinodului, publicată la Iași, este cea dintîi tiparitură din Moldova.

Lucrarea, argumentatăcu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii și scrierile Sfinților Părinți, a avut scopul să expună învățătura ortodoxă de credință și în același timp, morala creștină.

„Mărturisirea a fost scrisă în limba latină și se numea Expunerea credinței ortodoxe pentru Rusia Mică, cum i se spunea atunci Ucrainei. Mitropolitul Movilă nu gândea nicicum că aceasta va fi generalizată în tot spațiul ortodox. El o concepuse pentru Biserica Ucraineană“ (pr. prof. Ion Vicovan).

Prima ei redactare, în limba latină, a fost formulată sub formă de întrebări și răspunsuri, structurată în trei părți: Despre credință – parte care explică Crezul; Despre nădejde – în care este explicată rugăciunea Tatăl nostru; și Despre iubire – parte care explică Decalogul.

Pentru recunoașterea acestei scrieri s-a întrunit Sinodul de la Kiev din anul 1640.

Sinodul a cercetat lucrarea, dar nu s-a pronunțat în totalitate asupra ei.

Din această cauză a fost convocat un Sinod panortodox la Iași, care a aprobat Mărturisirea lui Petru Movilă la data de 11 mai 1643, ea devenind în mod oficial Mărturisirea de credință a Bisericii de Răsărit.

1713: A încetat din viață în Rusia, Casandra Cantacuzino;( n.1683).

A fost , fiica principelui lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești între 1678 și 1688 și prima soție a domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir .

1784: Limba germană a fost introdusă ca limbă oficială în Transilvania, printr-o lege specială semnată de de împăratul Iosif al II-lea, înlocuind latina folosită până atunci ca limbă oficială în acest principat.

1830: S-a născut fizicianul, matematicianul și chimistul român Emanuel Bacaloglu.

1830: În Basarabia ţaristă, este pusă piatra de temelie a Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău, edificiu conceput de arhitectul A.I.Melnicov.

                        Foto: Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău, sec.XIX

Concomitent cu înălţarea Catedralei, în faţa ei, la o depărtare de 40 metri este ridicată o clopotniţă cu 4 niveluri, care a fost dăramată în noaptea de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici.

La 15 octombrie 1836 Catedrala a fost sfinţită și începe să funcționeze.

1845: A murit la Veneţia, Carl Filtsch, pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea; (n. 28 mai 1830, Sebeșul Săsesc, Transilvania). Tatăl său, Joseph Filtsch era pastor (preot) evanghelic.

A început cursurile de pian la vârsta de trei ani si pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educație muzicală și tovarăș de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.

A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.

În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

Foto: Karl Filtsch

A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

Din nefericire, în scurt timp  Filtsch s-a îmbolnăvit de tuberculoză și  a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinerețe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găsește la cimitirul San Michele din Veneția.

Filtsch, care a început să improvizeze la pian încă de tânăr, a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele care au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843.

În ciuda influențelor ușor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie și un talent remarcabil.

1849: A murit la Cluj (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar), pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania, participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni; (n. 24 noiembrie 1796 la Mediaș).

În 1842 când  Dieta de la Cluj  procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, Roth a scris revoltat  în celebra sa broșură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.

În 1846, Roth a alcătuit Istoria Transilvaniei în 3 volume și a tradus în limba germană (traducere rămasă netipărită) și a prefațat lucrarea de istorie bisericească „Istorie pe scurt a credinței românilor” scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845, mai târziu episcop unit al Orăzii (Oradei).

Stephan Ludwig Roth a participat și la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut deșteptată conștiința națională a românilor și hotărârea zecilor de mii de țărani da a sfărâma lanțurile iobăgiei și de a cere drepturi politice pentru elita românească.

Puternicele sale impresii de la aceasta Adunare populara și o descriere a Marii Adunări, au fost publicate în ziarul săsesc „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848.

Articolul lui Ștephan Roth, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, „Walachen” pentru „români”.

Roth justifica expresia: „…un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” (transilvănenii revendicaseră printre altele la Blaj, să fie numiți români și nu doar, de multe ori injurios, numele de „olahi”.

Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările și voința românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”.

1864: Are loc a doua sesiune a Dietei Transilvaniei de la Sibiu, prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revoluția de la 1848 (3/15 iulie 1863 – 17/29 octombrie 1864) și prima în care românii au avut majoritatea reprezentanților.

A avut două sesiuni: prima, între 3/15 iulie–7/20 octombrie 1863 și a doua între 11/23 mai–17/29 octombrie 1864.

A avut pe ordinea de zi opt din cele 11 proiecte originale, sesiunea fiind dominată de discuțiile aprinse pe marginea proiectului de lege pentru înființarea unui Tribunal suprem al Marelui Principat și a celui pentru legea electorală. Viena a decis ca sediul Tribunalului să fie în capitala imperiului și nu în Transilvania, la Blaj, așa cum propuseseră deputații români. Noul for avea să-și înceapă activitatea anul următor, la Viena, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop.

În afara proiectelor existente, în decursul lucrărilor au fost înaintate Dietei și alte proiecte: reglementarea împărțirii administrativ-teritoriale; organizarea administrației publice, organizarea tribunalelor de primă instanță; bugetul provinciei pe 1865, etc. A discutat inițiative legislative, cele mai importante privind construirea primei căi ferate a Transilvaniei; desființarea vămilor interne; reducerea serviciului militar.

1877: Guvernul României a sistat plata tributului către Turcia, iar suma, in valoare de 914.000 de lei, a fost pusa la dispoziția Ministerului de Război, pentru înzestrarea armatei intrată în război cu forțele otomane.

1884: S-a născut la Iași, celebra soprană, cântăreață de operă, Alma Gluck (Reba Feinsohn) ; (d. 27 octombrie 1938, la New York).

 A emigrat în SUA la 16 ani (1910), devenind una din cele mai faimoase cântărețe de operă ale lumii din epocă.

A fost căsătorită cu Bernard Gluck și ulterior cu violonistul Efrem Zimbalist.

A debutat la Metropolitan Opera din New York. Înregistrarea sa, Carry Me Back to Old Virginny la Victor Talking Machine Co. i-a adus celebritatea de muziciană clasică, vânzând un milion de exemplare, pentru care a primit un disc de aur, cel de-al șaptelea acordat până în acel moment.

A fost fondatooare a Asociației Femeilor Americane.

1885: A încetat din viață la Sibiu, publicistul și omul politic Visarion Roman (n.5 iulie 1833, Seuca–Gănești, Mureș); membru corespondent al Academiei Române.

De profesie economist, a fost fondatorul Băncii Albina din Sibiu și de asemenea autorul primului calendar cu alfabet latin din Transilvania.

1886: A fost inaugurată, în fața Universității din București, statuia cărturarului iluminist Gheorghe Lazar, fondatorul primei școli în limba română din București.

Monumentul de marmură este opera sculptorului lui Ion Georgescu, viitorul profesor al lui Constantin Brâncuși, la mai mult de o jumatate de secol de la moartea lui Lazăr.

1905: S-a născut in satul Giuleşti, jud. Suceava, biologul Vasile Jitariu, profesor universitar, iniţiator al şcolii româneşti de biomagnetism.; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii.

În 1929 a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Secţia de Ştiinţe Naturale, de la  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

În 1930 şi-a început activitatea didactică, în calitate de asistent la Catedra de Fiziologie generală şi comparată, de la aceeaşi facultate.

În 1938, şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe naturale la Universitatea din Iaşi, cu o teză privind fiziologia ficatului, iar apoi, în perioada 1938-1939, şi-a desăvârşit specializarea în domeniul fiziologiei animale la Universitatea din Göttingen (Germania), sub îndrumarea renumiţilor fiziologi H. Rein, E. Lehnartz şi R. Pohl.

În 1947 a devenit profesor titular la Catedra de Fiziologie animală de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, predând cursuri de fiziologie animală comparată şi ecologică până în 1975, când a devenit profesor consultant.

De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1974, fiind iniţial secretar al Filialei din Iaşi şi apoi preşedinte al acesteia (1974-1989). De asemenea, a fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate şi i s-au decernat multiple titluri onorifice, diplome, ordine şi medalii. Şi-a continuat activitatea până în ultima clipă, când a încetat din viaţă la 30 iunie 1989.

1911: O echipă de gimnaști români a participat la cel de al 5-lea Turneu Internațional  de gimnastica de la Torino, cucerind medalii de argint  în perioada 11 – 14 mai. Au participat 8 țări între care s-a aflat și România anul 1911 fiind anul de debut al gimnasticii românești la Campionatele Mondiale.

Între 11–14 mai, Torino a fost gazda unui Turneu Internațional (numit ulterior al 5-lea Campionat Mondial), desfășurat pe fondul celei de a 8‑a ediții a Serbărilor Federației Italiene de Gimnastică, la care a participat și o echipă de „gimnastici” români, formată din șapte concurenți și condusă de prof. D. Ionescu.

Românii au concurat la exercițiile libere, săritura cu prăjina, aruncarea greutății, alergare și urcare pe frânghie, cucerind cupa de argint.

Au primit Cupa Orașului Sestri Ponente (acum unul dintre cartierele Genovei), consemnându-se, astfel, cea de a doua prezență internațională a gimnaștilor noștri și prima la Campionatele Mondiale.

La cererea organizației sportive Sokol din Cehia, gimnaștii cehi au fost autorizați să vină cu propria lor bară fixă, în timp ce ceilalți sportivi au avut posibilitatea de a utiliza propriile aparate sau pe cele ale cehilor.

După 39 de ani, începând cu întrecerile mondiale de la Basel (Elveția)din 1950, această permisiune a fost anulată de către Federația Internațională de Gimnastică.

1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina), actriţa şi profesoara de actorie din România, de origine evreiasca, Beate Fredanov; (m. 20 martie 1997 la Düsseldorf, in Germania).

A absolvit  Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Viena (promoţia 1933). A  fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967),  „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A interpretat roluri in  filmele „Fii cuminte, Cristofor ! „; (TV) / (1967), „Trecătoarele iubiri”; (1974),
„Bietul Ioanide”; (1980).

 1914: S-a născut Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din țara noastră și din lume; (m.2005).

În 1933 a fost admisă la Facultatea de Silvicultură, care pe atunci aparținea Politehnicii.

Era singura persoană de sex feminin studentă la acea facultate, alături de 130 de băieţi. 

Într-o perioadă marcată de prejudecăți misogine, o astfel de carieră era considerată tipic bărbătească.

A avut parte de desconsiderare  în timpul regimului comunist, când a fost expropriată, fiind considerată „dușman al poporului”, dar a fost,  și decorată, apreciată și lăudată.

A practicat meseria din 1938 până în 1973, când s-a pensionat. A condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovații legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor și a publicat în acest sens mai multe articole în „Revista Pădurilor”.

Numele său a intrat și în GuinessBook și este legat de primul plan de împădurire națională, pentru o suprafață de 100.000 ha.

1923: Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării  ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”.

Foto: Mormântul ostasului necunoscut din Bucuresti

La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr.4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”.

În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor.

Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul „Carol I”.

Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. 

1924: S-a născut în localitatea Iclănzel, jud. Mureș, poetul, traducătorul şi publicistul Aurel Gurghianu ; (m. 1987).

A decedat la 28 septembrie  1987, in orasul  Cluj-Napoca. A fost asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua.

1924: Echipa de rugby a României a câștigat prima medalie olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 1924.

Această a VIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, în Franța în perioada 4 mai–27 iulie 1924. Au participat 44 de țări și 3.089 de sportivi, care s-au întrecut în 126 de probe din 17 sporturi.

La cea de-a doua participare a României la Jocurile Olimpice, echipa de rugby a câștigat medalia de bronz, prima medalie olimpică a României, clasându-se pe locul trei din trei țări participante: SUA, Franța și România.

Cele două partide s-au desfășurat în 4 mai, cu Franța și respectiv 11 mai cu SUA, dată la care a avut loc și festivitatea de premiere.

Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931

1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; (m. 2008).

A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București.

Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași (1952–1953), a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul Alexandru Davila din Pitești (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroșani (1958–1959), Teatrul din Constanța (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanța (1991–1994), Teatrul din Galați (1995–1996), Teatrul din Reșița (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000).

În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.

1931: Conferința șefilor Statelor Majore ale țărilor semnatare ale Micii Ințelegeri, desfășurată la București, a definitivat textul Convenției militare unice a Micii Intelegeri.

 Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă), a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României, cu participarea şefilor de Stat Major, pentru a contracara creşterea activităţii revizioniste pe continentul european, după încheierea Primului Război Mondial.

Mica Înţelegere a fost o organizaţie de securitate regională defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe între Cehoslovacia-Iugoslavia (14.VIII.1920), România-Cehoslovacia (23.IV.1921) şi România-Iugoslavia (7.VI.1921).  

Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state semnatare, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor.

Construită pe principii democratice, a reprezentat efectiv a cincea putere europeană şi a  constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor.

Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München. 

In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state, s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale, prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria.

Conventia militara dintre Romania si Iugoslavia, semnata la 23 ianuarie 1922, prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei conventii, prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari, in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de forte armate bulgare sau ungare.

Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat, la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluand, insa, cu unele modificari, prevederile acestora.

Astfel, alianta opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie si 14 divizii escadrile aviatie.

1931: S-a născut in localitatea Cerneţi-Mehedinţi, prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonimul lui Laurenţiu Bobleanţă).

A  fost elev  la Liceele Militare „D. A. Sturdza” din Craiova si  Liceul „Traian” din Turnu-Severin, dupa care a urmat Liceul seral la Timişoara (1950–1951) si Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, la Universitatea din Timişoara (1968–1973).

A fost funcţionar la C.F.R., om de serviciu, contabil, redactor la revista „Orizont” (1971–1979).

A colaborat la: „Scrisul bănăţean”, „Orizont”, „Tribuna”, „Cronica”, „Ateneu”, „Urzica”, „Tvaranie” (Titograd), „Bagdala” (Crusevac), „Ahoj na sobotu” (Praga), „Luceafărul”, „Literatorul”, „Meridianul Timişoara”, „Anotimpuri literare”, „Amfitrion”, „Banatul”, „Pardon”, „Orient Latin”, „Delvilag” (Szeged), „Păcală” etc.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1978), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997, 1999), Diploma de onoare „Opera Omnia” a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (2001).

1933: S-a născut la Orăștie, în județul Hunedoara, Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA; (m. 2009).

A urmat  cursurile de Regie Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, pe care le-a absolvit în 1955, devenind regizor.

În 1954 a turnat un prim film, „Aurel Vlaicu – Povestire cinematografică” după un scenariu de Eugenia Busuioceanu, dupa care a făcut filmul „Blanca”, în colaborare cu Constantin Neagu, în 1955, prima ecranizare după o operă de Mihai Eminescu.

Au urma două filme făcute împreună cu regizorul Mircea Drăgan, „Dincolo de Brazi”, în 1957, și „Setea”, în 1960.

Tot regizorului Mihai Iacob îi revine și meritul de a fi făcut și prima biografie din cinematografia românească, filmul „Darclée”, turnat în 1960, după viața cântăreței de renume mondial Haricleea Darclee, cu Silvia Popovici în rolul principal, alături de Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Critea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici., care a vea să devină și cel mai cunoscut film al său, cu care a reprezentat România la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1961.

În 1961 a făcut iarăși un film în colaborate, „Celebrul 702”, împreună cu Alexandru Mirodan, căruia îi apartine piesa. Este vorba de o lovitura data de niste gangsteri, într-o tara fictiva „Alergica”, vina fiind data pe Kid, care ajunge la puscaria „Bing-Bing”, dar scapa de scaunul electric, fiindca scrie o carte etc., aluzii si paralele foarte stravezii la America… cu actorii: Ilarion Ciobanu…

În 1963 toarna filmul „Strainul”, dupa romanul scriitorului Titus Popovici, cu Radu Beligan, Colea Rautu, Flavia Buref.

Apoi mai turnat  si episodul „Întoarcerea” din filmul „De trei ori Bucuresti” în 1967.

A fost  nu numai profesor de regie la IATC, si începând din 1966, si Secretar de Partid la Studiourile Buftea.

Participa, în 1968 la doua filme în colaborare, într-o coproductie cu regizorul vest-german Wolfgang Liebeneiner, „Moarte lui Joe, Indianul” din „Die Ledertrumpf-Erzählungen” dupa autorii americani James Fenimore Cooper, respectiv „Tom Sawyer”, dupa Mark Twain.

Mai toarna doua filme, „Castelul Condamnatilor” împreuna cu Nicolae Țic și Mircea Drăgan în 1970, și „Pentru ca se iubesc” în colaborare cu Ion Omescu, în 1971.

Cu ocazia unei calatorii de documentare în SUA cere însa azil politic, si ramâne acolo, stabilindu-se la Los Angeles, spre surprinderea tuturor.

A murit pe 5 iulie 2009, la 76 de ani, la Los Angeles.

1934: A murit la Paris, lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), stabilit în Franţa în anul 1901.

Elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta în primul rând ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice.

Este autorul unor valoroase lucrări despre limba şi folclorul român; (n. 23 aprilie1859, Ploiesti).

A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.  Lazăr Șăineanu și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. 

În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. 

Este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais).

A inițiat cercetări de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze.

Lazăr Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au avut o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță cu  numele de scenă Elizabeth Nizan.

1939: Se semnează acordul economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizații comerciale engleze în România, înființarea de zone libere în porturile românești, etc.

1940: S-a născut în satul Limpeziş, judeţul Buzău, poetul şi publicistul Gheorghe Istrate.

  Și-a facut debutul în poezie în anul 1956  în ziarul „Viaţa Buzăului”.

   Câţiva ani a fost  respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. A fost o vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al Şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”.

  Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.

In timp ce se afla incorporat pentru serviciul militar, a participat la  un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară” si obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat  lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară.

 Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu – şi e lăsat la vatră.

Va fi coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965).

Isi ia licenţa în Litere, cu nota maxima in 1968.

A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”, „Tribuna României”) si a fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii.

A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005).

   A participat  în grupul lui Mircea Dinescu la emisiunile in direct de la  Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.

Este Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000).

S-a stabilit in Germania unde este membru al „Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern” – asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilorsai, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene.
Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literar㠄V.Voiculescu” –din Buzău.

A publicat articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi „Curierul Romanesc”, in revista Asociatiei, „Observator-München”, „Adioletea” (apare cu sprijinul fundatiei „Amprenta” – Buzau) etc.

1949: A apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, va apărea un decret privind organizarea radioficării în RPR).

 1950: A avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, în regia lui Nicolas Bataille, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, academician francez de origine franco- română.

1955: Au inceput lucrarile Conferinței de la Varșovia, în cadrul cărora a fost creat Tratatul cu același nume prin care erau integrate într-un sistem politico-militar dominat de Uniunea Sovietică, forțele militare ale statelor socialiste.

Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev. Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator. Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene:Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Unharia, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă care nu a fost prezentă era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

Principalul obiectiv declarat al Pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi.

Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest; astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.

1956: România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa .

Creată la 11 aprilie 1919, OIM era o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor; (din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva).

Intre anii 1946 şi 1956 România nu mai participase la lucrările OIM.

1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar autor al unor apreciate  cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”) si studii de literatură comparată; (n. 1901).

  1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia.

Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate, şi avea o capacitate de producţie de 55.000 de bucăţi pe an.

În cinstea zilei de 23 august 1968  a  început  si producţia de serie.

1980: A încetat din viața sculptorul băimarean Vida Geza. Artistul s-a născut in Baia Mare in 28 februarie 1913 si inca din copilărie a început să cioplească în lemn.

Din 1931 și pâna în 1935, a studiat cu celebrul pictor Sandor Ziffer, iar debutul său a avut loc cu ocazia expoziției artiștilor plastici băimareni din 1937.

A prezentat mai multe lucrari realizate in lemn, printre care si opera „Mineri”. De altfel, de-a lungul carierei sale, Vida Gheza a avut ca modele minerii maramureseni, mai multe opere surprinzand chipurile aspre ale acestora.

Intre 1938-1939, a luat parte ca voluntar la Razboiul Civil din Spania, alaturi de brigazile internationale ale Armatei republicane.

A revenit in tara doi ani mai tarziu, insa pentru o scurta perioada pentru ca a plecat la Budapesta, unde s-a inscris la cursurile Academiei de Arta.

Pe timpul studiilor a realizat numerose sculpturi, toate in lemn, surprinzand prin maniera bruta de a lucra materialul. A fost recompendat cu numerose distinctii, printre cere Premiul de Stat – 1953,

Titlul de Artist al Poporului – 1964, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta – 1971, iar din 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Romane.

A realizat monumentele de la Moisei si de la Carei, precum si Sfatul batranilor – ultima lucrare amplasata in fata Palatului Administrativ din Baia Mare.

1987: S-a născut la Bacău, gimnasta română Monica Roșu.

A început gimnastica la vârsta de patru ani și s-a antrenat în primii ani la CSS Bacău.

Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, în Grecia. 

A făcut parte din echipa României care a reușit să își apere titlul olimpic, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată.

Monica a fost cea mai puternică concurentă la sărituri, reușind să câștige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiție.

A participat și la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 (Amsterdam) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

1990: Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale  de la 20 mai in Romania.

 CPUN fusese constituit la 9 februarie 1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai.

Era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

1991: A fost semnat, la București, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui „regim de cer deschis”.

1994: La Strasbourg, în cadrul Sesiunii Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei, Teodor Meleșcanu, ministul de externe al României, a semnat Protocolul 11 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, considerat document cheie al Convenției și care prevede, printre altele, dreptul cetățenilor de a se adresa Curții Drepturilor Omului.

1995: La Palatul Europei din Strasbourg, România a fost prima țară care a depus la Consiliul Europei instrumentele de ratificare a Conventiei-cadru privind minoritățile naționale.

1995: A murit George Uscăţescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române; (n. 5 mai 1919).

1999: A intrat în dezbaterea plenului Camerei Deputatilor a României, Legea privind accesul la propriul dosar de Securitate si deconspirarea Securității ca poliție politică, dupa ce, timp de 16 luni, s-a aflat la Senat, iar pentru o perioada de șapte luni a fost analizată în Comisiile juridică și de apărare ale Camerei.

2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010); (n. 1930, la Beirut, Liban).

 2010: A decedat inginerul Radu P. Voinea, specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor. A fost membru titular al Academiei Române din 1974 și preşedinte al acestui for (1984-1990); (n. 1923).

2010: A murit, la Paris, Imre Tóth, filosof și filolog român de origine maghiară (n. 1921, la Satu Mare).

2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov, fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara.

A colaborat la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont”; (n. 1951).

2012: A murit matematicianul şi profesorul Dan Brânzei, o personalitate a științei care a avut contribuţii deosebite în topologia algebrică, fundamentele matematicii, geometria sintetică şi geometria proiectivă; (n. 1942).

  2014: A decedat la București,  actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat; (n. 6 martie 1933, Iași).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959 si desfășoară o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii” ).

Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , regia Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, regizor Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, regizor Virgil Calotescu). .

După 1990, a desfășurat o intensă activitate didactică, la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat actoria.

A fost distinsă cu premiul Asociației Cineaștilor din România, primit înainte de 1990, Medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice” (1967) și cu premiul UNITER pentru întreaga activitate (2009).

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/14/o-istorie-a-zilei-de-11-mai-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Mochie; Sfinții Metodie si Chiril, luminătorii slavilor

Sfantul Mucenic Mochie

Sfantul Mochie a trait in secolului al IV-lea si a fost preot in Amfipol. El a suferit mucenicia in timpul imparatului Diocletian.

Pentru ca propovaduia pe Hristos si ii invata pe oameni sa renunte la cinstirea idolilor a fost supus la multe chinuri: a fost aruncat in temnita, in foc, la fiare, dar din toate a iesit nevatamat.

Din Sinaxar aflam ca intrand Sfantul Mochie in capistea idoleasca, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si a stat unde era idolul lui Dionis, zicand:

“Stapane, Cel ce tii toata faptura si toate le-ai zidit prin Hristosul Tau; Cel ce ai rusinat pe diavolul cel instrainat de adevarul Tau si ai daruit fericirea intelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, si cinstesc numele Tau cel sfant; Cel ce ai sfaramat idolii Babilonului si ai aratat adevarata credinta a prorocului Daniil, Cel ce ai facut zadarnic uratul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tai si ai stins vapaia focului in cuptor; Cel ce ai inecat pe invartosatul Faraon in adancul marii, Cel ce ai ascultat rugaciunile lui Moise si ai scos prin toiag apa din piatra; Tu, Cel ce esti acum si ai fost si mai inainte si vei fi Imparat vesnic, auzi-ma pe mine robul Tau, ca iata ma rog Tie; vino in ajutorul meu si arata puterea Ta acelora care socotesc adevarul drept minciuna, sa Te cunoasca pe Tine unul, adevaratul si vesnicul Dumnezeu si sa izgoneasca intunericul ratacirii inchinarii de idoli!”

Apoi a strigat cu mare glas catre idol: “Dionise, netrebnic si desert, mut si surd, iti poruncesc tie, in numele cel mare si preaslavit al Hristosului meu, Cel ce locuieste intru cei de sus, sa cazi din intarirea ta si sa te intinzi pe pamant, ca sa se arate la toti neputinta ta”.

Indata s-a cutremurat pămantul si capistea si a cazut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful.

Sfantul Mucenic Mochie a murit pentru Hristos, fiind decapitat.

Pe 11 mai Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinţii Chiril şi Metodie numiţi „apostolii slavilor” pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă.

Chiril și Metodie au fost doi frați care au dus credința ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea.

Pregătindu-și propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură și alte lucrări creștine în ceea ce în prezent se numește slavona veche.

Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave.  

Fraţii Chiril şi Metodie sunt cei care au creat alfabetul „glagolic”, care vine de la slavonescul „glagol”, în traducere – cuvânt.

Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic.

Cei doi frați au fost canonizați și li s-a recunoscut rangul de Întocmai cu Apostolii pentru munca lor misionară. Numeroase detalii ale vieții lor au fost însă deformate de legendele care au apărut pe seama lor.  

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.;
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro;
8. http://www.rador.ro;
9. Cinemagia.ro;
10. Creștin Ortodox.ro.

Publicitate

ZIUA DE 10 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 10 mai în istoria noastră

1600: Mihai Viteazul și oastea munteană înfrâng în lupta de la Bacău armata domnitorului moldovean Ieremia Movilă.

Expediția de cucerire a Moldovei a început la 14/24 aprilie 1600, când Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia, lăsându-l în locul său pe Banul Mihalcea.

Oastea sa a trecut prin Miercurea Sibiului, Făgăraș, Codlea, Brașov, Prejmer, iar la 26 aprilie/6 mai 1600, trupele muntene au pătruns în Moldova prin trei sau patru puncte și au susținut lupte cu forțele moldo-polone care se retrăgeau spre nord, înaintând cu greutate din cauza ploilor torențiale. Armata lui Mihai Viteazul s-a ciocnit la Bacău cu trupele trimise de Ieremia Movilă. Moldovenii au fost înfrânți, dar pierderile au fost mari de ambele părți.

Mihai Viteazul l-a alungat pe Ieremia Movilă, punând pe fugă armata trimisă în ajutor de Polonia în Moldova vasalului său, Ieremia Movilă. Mihai Viteazul a ocupat Moldova iar Ieremia Movilă a fugit, găsind refugiu împreună cu familia sa la Hotin. „Victoria de la Bacău a adus Moldova la picioarele lui Mihai și i-a dus faima până la Roma” (Alexandru I. Gonța, Studii de istorie medievală).

1838 : În Principatele Române se introduce în Regulamentul Organic un articolul adițional care stipula că textul Regulamentului nu poate fi modificat fără acordul comun al curților de la Istanbul și Sankt Petersburg.

Imediat după confirmarea Regulamentului Organic, Rusia a început să reclame celor două Adunări aprobarea unui nou articol care să stipuleze că textul Regulamentului nu poate fi modificat fără acordul comun al curților de la Istanbul și Sankt Petersburg. Adunarea Obștească a Țării Românești a votat, la 10 mai 1838, introducerea unui articol adițional în Regulamentul Organic, care prevedea obligativitatea aprobării puterii suzerane (Poarta Otomană) și puterii protectoare (Rusia) pentru orice modificare constituțională.Faptul a semnificat o restrângere a autonomiei Țării Românești și o întărire a protectoratului Rusiei asupra acesteia.

1848: (La 10 mai stil vechi /22 mai 1848, stil nou) se constituie Comitetul revoluționar din Valahia, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. C. Golescu (Negru), C. A. Rosetti, Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Boliac (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu.

Comitetul a ales o comisie executivă compusă din Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Alexandru G. Golescu, care exprima interesele claselor și păturilor sociale preocupate de schimbarea orânduirii feudale și de obținerea independenței țării, pentru cucerirea puterii politice.

Prevederea cea mai progresistă a fost cuprinsă în articolul 13 (emanciparea și împroprietărirea țăranilor clăcași prin despăgubire). De asemenea, s-a stabilit ziua de 9/21 iunie pentru declanșarea revoluției. [Istoria României în date, coord. Constantin C. Giurescu].

1854: S-a născut sculptorul român de origine germană Carol Storck, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck şi frate cu Frederic Storck; (m. 1926).
Din 1871 a studiat la Academia Regală de Artă din Florența, cu sculptorul Augusto Rivalta (1837-1925).

În perioada 1876-1880 a studiat și în SUA, la Philadelphia, unde a și expus lucrările sale.

Printre operele sale se numără statuile alegorice pentru Palatul de Justiție din București, numeroase busturi și sculpturi funerare, precum și Statuia dr. Carol Davila, inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, odată cu clădirea Facultății de Medicină, la intrarea căreia este amplasată.

1858: Se desfasoara Conferinţa de la Paris a reprezentanţiilor celor şapte puteri  europene (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi regatul Sardiniei), privind organizarea Principatelor Române.

La 10 mai 1858, stil vechi (22 mai 1858, stil nou) începe Conferința reprezentanților celor șapte puteri  de la Paris, privind organizarea Principatelor Române.

Conferinta de la Paris (mai-august 1858) a prilejuit indelungate dezbateri; propunerea de unire deplina a Principatelor – de data aceasta cu un Domn pamantean – a intampinat opozitia inversunata a  Austriei si Turciei,  in ciuda rezolutiilor adoptate in tara si a exemplului de solidaritate pe care il oferisera patriotii romani.

Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri – Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi Regatul Sardiniei – privind organizarea Principatelor Române, adoptă documentul final intitulat „Convenţia de la Paris”, document prin care se stabileşte viitorul statut politic, social şi administrativ al Moldovei şi Ţării Româneşti.

Intrarea în vigoare a acestei Convenţii, căreia i se conferea valoare de noua Constituţie a Principatelor Române, marchează încetarea de jure a aplicării Regulamentului Organic.

În Conferința de la Paris, se stabilește viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor:

• cele două țări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare cu domn, guvern și adunare legislativă proprie;
• se înființează Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani;
• se desființează privilegiile și rangurile boierești;
• se instituie responsabilitatea ministerială;
• se reglementează prin lege relațiile dintre proprietari și țărani etc.

Statutul politic stabilit de Conferința de la Paris, devenit lege fundamentală a țării, rămînînd în vigoare pînă în 1864.

 1859: Incep la Focșani, lucrările Comisiei Centrale pentru elaborarea legilor comune ale Principatelor Moldovei și  Munteniei (Valahiei).

Primul parlament al celor două Principate, Comisia Centrală a fost adunarea legislativă care avea ca scop unificarea legislației celor două Principate, elaborarea legilor de care avea nevoie noul stat astfel încât Mica Unire să fie consolidată. Lucrările comisiei s-au desfășurat între 10 mai 1859–12 februarie 1862.

Sediul comisiei a fost în cea mai veche clădire din orașul Focșani, cu o formă aproape neschimbată fata de aspectul inițial, fostul Hotel Cimbru, actualul Muzeu al Unirii.

1864: Principele Alexandru Ioan Cuza a organizat un plebiscit pentru aprobarea unei noi Constituții.

Numită, prudent, Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris, în realitate, nu dezvolta, ci modifica dispozițiile Convenției, sporind drepturile puterii executive în dauna celei legislative.

Au fost chemați la urne, între 10/22–14/26 mai, circa 754 mii de alegători, din care s-au prezentat 90,7%.

Dintre aceștia, 99,8 au votat favorabil propunerea domnitorului. 

Statutul prevedea înființarea unei noi camere parlamentare, Senatul, alături de Adunarea Deputaților, instituindu-se astfel sistemul bicameral care a permis înfăptuirea reformei agrare

1866: Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost ales prin plebiscitul din 2/14-8/20 aprilie, principe suveran al Principatelor Unite, după abdicarea principelui Al. Ioan Cuza, depune jurământul în fața Parlamentului României.

Foto: Carol I depune  jurământul pe Constituţie

A intrat în București pe 10/22 mai. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de circa 30.000 de oameni. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului; în Dealul Mitropoliei a fost binecuvântat de către Mitropolitul Nifon, apoi a depus jurământul pe legile țării în Parlament.

Colonelul Haralambie a citit formula de jurământ românesc, comunicată prințului în traducere franțuzească: „Jur de a păzi legile României; de a menține drepturile sale și integritatea teritoriului”, după care prințul Carol, cu mâna dreaptă pe Evanghelie, a rostit în românește, cu voce fermă: „Jur”.

Din acest moment a început domnia sa ca principe suveran al Principatelor Unite Moldova și Muntenia. 

Proclamat domnitor al României în ziua de 10/22 mai 1866, a păstrat acest titlu până în 15 martie 1881, când a fost proclamat primul rege al României

 1866: S-a născut la  Siminicea, Suceava, botanistul Emanoil Teodorescu considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor.

A fost licentiat în științe naturale (1893), al Universitatii Sorbona din Paris, fiind șef de promoție.

Întors în țarã a ocupat un post de asistent la Universitatea din Iași, apoi la Institutul Botanic din București. În 1898 a plecat din nou la Paris pentru a lucra la Laboratorul de Biologie Vegetalã de la Fontainebleau.

Sub conducerea profesorului Gaston Bounier își susține (1899) teza de doctorat „Influența diverselor radiațiuni luminoase asupra formei și structurii plantelor”.

Între anii 1907 – 1935, a fost profesor titular la Catedra de Anatomie și Fiziologie Vegetalã din cadrul Facultãții de științe a Universitãții din București și director al Institutului Botanic

A organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România si a fost membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-2.VIII.1948).

A decedat la 26 aprilie 1949 in Bucuresti.

1876:  S-a născut la Paris, Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România; (d. 27 iulie 1973, Paris).

  Primele „Vederi româneşti”, filmate de operatorul de origine franceză Paul Menu au fost proiectate la 25 iunie 1897. Acesta a fost  practic actul de naştere al cinematografiei naţionale.

Paul Menu a avut un destin foarte ciudat. El a făcut parte din „armata” operatorilor francezi (cam o sută la număr) trimişi de fraţii Lumière în lumea întreagă pentru a populariza noua „invenţie” de la sfârşitul veacului al XIX-lea, cinematograful.

Ajuns în România, a fost o vreme ca fotograf al ziarului „L’Indépendance Roumaine”, pentru ca, peste ani, să-şi deschidă în Bucureşti un atelier fotografic  pe fosta Cale a Moşilor.

În mod cu totul şi cu totul paradoxal, autorul primelor filmuleţe de actualităţi româneşti, operatorul franco-român Paul Menu, cel care avea să trăiască 97 de ani! (între 1876 şi 1973), a fost operator cinematografic doar 40 de zile din lunga sa viaţă (şi acelea încă în secolul XIX, în vara anului 1897). În rest a fost fotograf, decenii la rând în Bucureşti.

În cele 40 de zile dintre 10 mai şi 20 iunie 1897, primul cineast român a realizat 17 „actualităţi” de câte un minut, developate la firma Lumière din Lyon şi prezentate în aceeaşi vară la Bucureşti, printre care Defilare de 10 Mai, Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundaţiile de la Galaţi ş.a.

1877: După ce la 9 mai Parlamentul României a votat Proclamația de Independență față de Imperiul Otoman, la 10 mai 1877, a doua zi dupa proclamarea in fata Adunarii Deputatilor de catre primul ministru Mihail Kogalniceanu, a independentei de stat a Romaniei, Senatul României a votat-o la rândul său, Principele Carol I, a semnat declarația de independență a României, aflată alaturi de Rusia, în  razboi  cu Turcia.

In aceeasi zi, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat, felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent.

 Au avut loc manifestaţii în numeroase judeţe, iar 10 mai a fost de atunci o sărbătoare cu dublă semnificaţie, devenind Ziua Naţională.

10 mai (numita si Ziua Regelui sau Ziua Regalității), a fost  Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918 – 1948. (În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României).

1877: Prima decorație românească – Steaua României

Este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă; denumirea originală, propusă de domnitor era Ordinul Unirii. Cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decorația doar câtorva prieteni apropiați, majoritatea însemnelor rămânând în pivnițele palatului. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuțiile pentru înfințarea unui ordin național s-au redeschis.

Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu s-a decis instituirea legală a distincției în forma ei de bază, fiind aprobată și noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit Steaua României.După proclamarea independenței, Camera Deputaților a votat proiectul de lege privind instituirea ordinului, în 9 mai, iar domnitorul Carol I-a promulgat în 10 mai. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998.

1881: Domnitorul Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe Domnitor  al României (1866-1881).

Foto: Carol I, Domnitor si Rege al României între anii 1866-1914.

Regele a cerut să fie încoronat cu o coroană confecționată din oțel. Președintele Parlamentului a înmanat regelui Carol I și reginei Elisabeta, coroanele făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci, în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878). Solemnitatea încoronării a avut loc la Mitropolie, de unde cortegiul s-a reîntors la Palatul Cotroceni.

La ceremonii a participat și prințul Leopold, fratele lui Carol I și tatăl prințului Ferdinand, viitorul rege. Între 10–13 mai au fost organizate numeroase manifestări omagiale, consacrate evenimentului. La serbările din Cișmigiu au fost fi instalate fântâni luminoase care foloseau proiectoare cu arc electric, acționate de primul motor cu ardere internă adus în țara noastră.

1887: In România se promulgă Codul comercial care va intra în vigoare la 1 septembrie 1887.

Codul comercial a fost întrocmit după model italian și a fost ulterior modificat în 1895, 1900, 1902, iar din 1928 va fi aplicabil și în Basarabia, unde pană atunci funcționau legile comerciale ale Imperiului Rus.

1894: S-a nascut Elvira Popescu, actriță franceză de origine română; (d. 11 decembrie 1993 la Paris).

Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a manifestat încă din copilărie  talent scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.

A absolvit cu brio Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti,  și a fost angajată la  Teatrul National, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale.

A intemeiat in Bucuresti, Teatrul Mic si Teatrul Excelsior, împreună cu  marii actori Ion Manolescu si  Ion Iancovescu.

A fost actriță  de teatru și film, directoare de scenă, cu o strălucită carieră în Franta; („La Présidente”; „Ils étaient neuf célibataires”; „Austerlitz”; „Plein Soleil”).

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) menţionează ca dată a naşterii 10 mai 1896; unele surse precizează că însăşi actriţa, din cochetărie, se declara cu doi ani mai tânără.

1894: S-a redeschis la București, după o întrerupere de 10 ani, Expoziția artiștilor în viață.

Prima Expoziție a artiștilor în viață a avut loc în anul 1865 la București. Între 1865–1881, organizatorul Expoziției artiștilor în viață, expoziții ce pot fi considerate primele saloane oficiale de artă din România, a fost pictorul Theodor Aman. Prin lipsa unei piețe de artă reale și viabile și prin lipsa de entuziasm de care au dat dovadă autoritățile timpului, seria de evenimente culturale oficiale a fost întreruptă pentru câțiva ani de zile; ultima avusese loc în 1883 la Iași, fără o participare remarcabilă. A fost organizată de C.I. Stăncescu, director al Școlii de Belle-Arte.

1897: S-a născut la Sankt Petersburg (Rusia), pictorul de origine danezo- norvegiană George Lövendal (cunoscut și ca George Baron de Lövendal); (d. 18 februarie 1964, București).

A urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg (1914–1917) dovedind un mare talent de portretist. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. În revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917, tatăl său, Lorentius Löwendal, ofițer de marină în armata țaristă, aflat la comada fortăreței Kronstadt, a fost ucis de bolșevici, George fiind obligat să-și câștige singur existența, ca actor și balerin. 

După 1918, când Basarabia s-a unit cu România, a profesat în noua sa patrie, inițal ca scenograf la teatrul din Chișinău. A fondat în 1928, la Cernăuți, primul teatru cult de păpuși și marionete din România, a creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (din 1945).

A fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți al Teatrului Național din Craiova, a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase” din capitală. La București, unde, între 1950–1964, a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, având studenți personalități remarcabile ale artei românești.

1903: Are loc dezvelirea statuii lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București, opera artistului francez Ernest Dubois.

 In 1948, dupa venirea regimului comunist la putere, monumentul a fost demolat si dat la topit, odată cu alte monumente și statui considerate „dăunătoare”.

Recent, s-a luat decizia reconstruirii statuii lui Ion C Bratianu  care va fi reconstruita si amplasata in Piata Universitatii,  lânga Palatul Ministerului Agriculturii si Spitalul Coltea, vis a vis de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti”, potrivit unei hotărâri din  2014 a Consiliuului General al Municipiului Bucuresti.

Refacerea monumentului a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București în ședința din 30 ianuarie 2014, în urma căreia a fost organizat un concurs în vederea reamplasării pe locul inițial, soluția câștigătoare fiind propunerea sculptorului Ionel Stoicescu. A fost executat în ateliere din București și din țară.

Inaugurarea oficială, stabilită inițial pentru 10 octombrie, și amânată din motive politice, a avut loc la 26 noiembrie 2019. 

1906: A apărut, la București ziarul „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

Ziarul a fost editat cu întreruperi până în 1940.

1906: În România a fost înființat Ordinul Carol I.

Ordinul Carol I este un ordin dinastic, de familie, acordat de Casa Regală a României. Ordinul a fost înființat pe data de 10 mai 1906 de către Regele Carol I al României pentru a comemora jubileul a 40 de ani de domnie.De la înființare și până la abdicarea forțată a Regelui Mihai și abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947, ordinul a fost cea mai înaltă decorație acordată de către Regele României. După abdicarea regelui ordinul a devenit inactiv pentru o lungă perioadă, fiind ulterior reînviat pe data de 5 ianuarie 2005.

 1913: S-au născut la Constanța, surorile gemene  Florica Cordescu-Jebeleanu (pictoriţă şi graficiana) și  Marcela Cordescu, graficiană).

Florica Cordescu-Jebeleanu a decedat in anul 1965 la Sinaia, iar sora sa, Marcela Cordescu  in anul 1984, la Bucuresti.

1918: Este adoptată legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din vechiul Regat, care a fost extinsă prin decret regal și în Basarabia.

Dupa votarea de către Sfatul Țarii a actului unirii Basarabiei cu România, Legea din 1871, Legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din România s-a aplicat și în Basarabia, prin decret regal, iar Ministerul Căilor de comunicație, Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Basarabia s-a transformat în Directoratul Lucrărilor Publice.

1921: Principele Carol al României (prinț moștenitor din 27 martie 1914), se căsătorește cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, Constantin, și al reginei Sofia de Prusia. Au avut un singur copil, pe viitorul rege Mihai I; (n. 25 octombrie 1921).

1925: S-a născut politicianul comunist Ilie Verdeț, fost prim ministru al Republicii Socialiste România în timpul dictaturii ceaușiste.

A fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989 si a deținut de asemenea funcția de prim-ministru al României în perioada 1979-1982.

După fuga lui Nicolae Ceaușescu, la 22 decembrie 1989 , Ilie Verdeț a anunțat demisia guvernului Dăscălescu și formarea unui guvern ad-hoc format din disidenți. 
El s-a autoproclamat președinte al unui guvern provizoriu, guvern care a durat doar 20 minute, datorită opoziției mulțimii care nu dorea un guvern format din activiști comuniști.

La 16 noiembrie 1990, Verdeț a înființat un partid intitulat Partidul Socialist al Muncii care a intrat în Parlamentul României în urma alegerilor din 27 septembrie 1992. în urma cărora a obținut 3,18% din voturi  pentru Senat și 3,04% din voturi pentru Camera Deputaților.

La următorul scrutin din 3 noiembrie 1996, Partidul Socialist al Muncii nu a mai intrat în Parlament, obținând 2,16% din voturi la alegerile pentru Senat și 2,15% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaților.

În iunie 2000, la Plenara Comitetului Național al PSM, Ilie Verdeț s-a retras din funcția de președinte al Partidului Socialist al Muncii, acceptând calitatea de președinte-fondator, din dorința de a păstra unitatea partidului, aflat în degringoladă după ce a devenit partid neparlamentar și ca urmare a acțiunii îndelungate a unui grup de presiune condus de vicepreședintele PSM, Ion Sasu.

 A  încetat din viață la data de 20 martie 2001 în orașul București, în urma unui infarct, la vârsta de 76 ani.

1925: A încetat din viață la Buzău, politicianul român Alexandru Marghiloman ( n.4 iulie 1854, Buzău).

Omul de stat conservator, a fost prim-ministru al României în anul 1918 și a avut un rol important în timpul Primului Război Mondial și la realizarea Marii Uniri din 1918.

1927: S-a semnat Concordatul dintre România și Vatican.

Acordul dintre Regatul României pe de o parte și Sfântul Scaun pe de altă parte, a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin și a garantat credincioșilor exprimarea libertății religioase, așa cum fusese recunoscută, în Constituția din 1923, pentru ortodocși și greco-catolici. Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiș, ministru al Cultelor în guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat.

1929 : Radioul național a difuzat primul festival de muzică românească.

1931: S-a născut pictorul Vasile Celmare

1931: S-a născut actorul Damian Crâşmaru. NOTĂ: Data oficială la care este înregistrată naşterea sa este 2 iunie 1931; decalajul este dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu.

A absolvit ca sef de promoţie Institutul de Teatru din Bucuresti in 1953, la clasa profesorilor George Timică şi Ion Finteşteanu. A debutat pe scena cu rolul principal din spectacolul ,,Tartuffe’’ de Molière, in regia lui Ion Fintesteanu, in 1952.

De la absolvire joacă pe scena Teatrului Naţional din capitală. A interpretat roluri ca Othello – „Othello” de William Shakespeare, Leandre – „Doctor fără voie” de J.B.P. Molière, Sebastian – „Furtuna” de William Shakespeare, Alexandr – „Cei din urmă” de Maxim Gorki, Mortimer – „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, Don Felix – „Castiliana” de Lope de Vega, Cyrano – „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand  etc.

Este societar al Teatrului Naţional. Din 1955 a fost căsătorit cu actriţa Carmen Stanescu.

A jucat puţin in filme, a apărut in ,,Pepe şi Fifi”, regia Dan Piţa, 1994, „Încrederea”, regia Tudor Mărăscu, 1984.

A regizat spectacole prezentate de Asociaţia culturala Ind Art, in 2009 a regizat spectacolul „Atelier de teatru” , produs de Teatrul “EU si UE”, a primit premiile Nicolae Băltăţeanu la Gala Premiilor Păcală- 2007, Premiul de simpatie–UNITER şi SIVECO- 2003.

A decedat la 11.07.2019.

1936 : A fost inaugurat oficial Muzeul Satului din București.

La inaugurarea Muzeului Satului din București au participat prof. Dimitrie Gusti și regele Carol al II-lea.

Prof. Dimitrie Gusti, era conștient că expozițiile temporare organizate aveau un caracter de improvizație, a propus organizarea Muzeului Satului Românesc din București.La înfăptuirea și concretizarea acestei idei și-a adus contribuția un grup de specialiști, care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc. Primăria Municipiului București a oferit o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa, în Parcul Național „Carol al II-lea” (ulterior, Parcul Herăstrău, acum Parcul „Regele Mihai”).

Lucrările de amenajare a terenului au început în martie 1936. Construcțiile, selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativității, au fost demontate și aduse la București în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcție, au sosit și 130 de meșteri, cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp scurt.

Ceremonia inaugurării oficiale a avut loc în prezența regelui Carol al II-lea al României, ca manifestare în cadrul Festivalului Luna Bucureștiului. Pentru public, deschiderea a avut loc pe 17 mai.

1937: S-a nascut in București actorul Constantin Diplan, unul dintre cei mai cunoscuți actori români ai perioadei 1970-1989.

A fost declarat admis la a doua încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, alături de Marin Moraru, Camelia Zorlescu și de regretații Gheorghe Dinică, Marian Hudac.

A absolvit institutul în anul 1962, iar în 1963 a fost repartizat împreună cu Alexandru Arșinel, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga și Harry Zomenov la Teatrul de Stat din Targu Mureș, unde alături de aceștia înființează secția de limba româna a acestui teatru.

După o perioadă se transferă la Teatrul Național din București, unde și începe cu adevărat activitatea de actor. Colaboreaza in spectacole de teatru radiofonic si de televiziune, unde  interpreteaza numeroase roluri cum ar fi cele din piesele Un cuib de nobili, Toboganul, Seducatorul, Hamlet, Comoara din deal, Cu toata dragostea, Inspectorul broastelor etc.

Debutul în cinematografie a avut loc în anul 1966, cu filmul Ultima noapte a copilariei.

Au urmat: Stejar-extremă urgență, Pirații din Pacific, Zile fierbinți, Cursa, Pintea , E atât de aproape fericirea, Iarna bobocilor, De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de București, Zbor periculos, Vară sentimentală, Declarație de dragoste, Secretul lui Nemesis, Cuibul de viespi, Duminica in familie, Șobolanii roșii.

Imediat după revoluția din 1989, mai precis în 1990 a emigrat în Statele Unite, în acest moment locuiește în Montgomery Village, Montgomery County, in statul american Maryland.

A revenit ocazional în țară pentru a lucra la unele proiecte cinematografice, cum ar fi filmele Oglinda (1993) și Călătorie de neuitat (1994).

1939 : Se inaugurează in Bucuresti, în fața clădirii Fundațiilor Regale, peste drum de  Palatul Regal, statuia regelui Carol I, creație a sculptorului sârb Ivan Mestrovic).

Cântărea 1200 kg și a fost inaugurată de Ziua Națională a României, în prezența Regelui Carol al II-lea al României și a Marelui Voevod Mihai, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Carol I.

În noaptea de 30/31 decembrie 1947, imediat după ce Regele Mihai a semnat abdicarea forțată și România a devenit Republica Populară Română, comuniștii au dat jos de pe soclu monumentul, care a fost tăiat și topit , iar din bronzul său a fost turnată statuia lui Lenin din București, realizată de sculptorul Boris Caragea.

Monumentul ridicat de  regimul comunist lui Lenin, a stat în  fața Casei Scânteii la București din 21 septembrie 1960 si pana in 3 martie 1990, cand a fost  dat jos de pe de pe soclu de o mulțime anticomunistă furioasă.

La 6 decembrie 2010 a fost inaugurată o nouă statuie a regelui Carol I, concepută de sculptorul Florin Codre, fiind amplasată în aceeași Piață (numită în prezent a Revoluției), între Palatul Regal, ce găzduiește Muzeul Național de Artă al României, și Biblioteca Centrală Universitară.

1945: S-a născut la Brașov actorul român Sorin Postelnicu.

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din București in 1967. Încă din ultimii ani de facultate a jucat pe scena Studioului Cassandra in spectacole ca Straniu Interludiu de Eugene O’Neill, ca Ned Darell, rolul lui Aemilian din Romulus cel Mare de Durrenmatt, in Caligula de Camus.

A fost repartizat la Teatrul din Bacău, unde a jucat in Vicleniile lui Scapin de Moliere ( Silvester), Câinele gradinarului de Lope de Vega (Tristan), Pogoară iarna de Maxwell Anderson (Mio), Omul care… de Horia Lovinescu (căpitanul Constantin), Pâine amară de Claude Spaack (Garcia).

A fost laureat al festivalului dedicat marelui poet, in 1971 a obținut premiul criticii la Decada dramaturgiei originale de la Iași.
In 1972 s-a transferat la Teatrul de Stat din Arad iar în 1975 ajungea la București, la Teatrul Ion Vasilescu și apoi la Teatrul Giulești o perioada.
A debutat în cinematografie in anul 1964, cu filmul Cartierul veseliei.

A jucat si in Zodia Fecioarei (1966), Profetul, aurul si Ardelenii (1978), Stop cadru la masă (1980), Exista joi? (1988).
A emigrat in Germania in 1990. A fost căsătorit cu actrița Rodica Mureșan și are o fiica actriță, Cesonia Postelnicu.

1946: S-a născut  fotbalistul român Necula (Rică) Răducanu.

1947:  Ca o recunoaştere a contribuţiei României la cauza Naţiunilor Unite, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai I cea mai înaltă distincţie de război a SUA.

1962: A decedat la București, compozitorul şi cântăreţul Dumitru Mihăilescu-Toscani, fost prim-tenor al Operei Române ; (n. 1 octombrie 1888, București).

1963: S-a născut în satul Crivina, județul Mehedinți, actrița română Cecilia Bârbora.

 Este soția  cunoscutului scenaristul si regizor Mircea Daneliuc.

1971: A decedat la București, compozitorul, dirijorul, pianistul şi pedagogul român Mihail Jora, membru al Academiei Române; (n. 2 august 1891, la Roman, jud. Neamț).

Era descendentul unei vechi familii de aristocrați români cu conexiuni armenești din partea mamei, proprietari de pământuri. Familia este menționată în documente moldovenești încă în anul 1392.El a fost văr cu Maruca Cantacuzino, soția lui George Enescu. Și-a început educația muzicală cu mama sa, care era absolventă a Conservatorului din Dresda.

De la vârsta de 10 ani, în anii 1901-1909 a început să învețe pianul la Iași cu Eduard Meissner și apoi, în anii 1909-1912, cu Hélène André. În 1909-1911 Jora a învățat la Conservatorul din Iași – teoria muzicii și solfegiu cu Sofia Teodoreanu, armonia cu Alexandru Zirra.S-a perfecționat la Leipzig. Izbucnirea Primului Război Mondial l-a silit să-și întrerupă studiile în Germania. La întoarcerea în patrie i s-a decernat Premiul George Enescu pentru compoziție. În 1916, anul intrării Romaniei în război, Jora s-a înrolat în armată, iar în octombrie 1916 a fost rănit și și-a pierdut un picior.

Vreme de doi ani a petrecut în sanatoriu pentru reabilitare. După terminarea războiului, în anii 1919-1920 și-a finalizat studiile muzicale la Conservatorul din Paris, unde a fost elevul lui Florent Schmitt. Jora s-a casatorit cu Elena (Lily) Gafencu, sora lui Grigore Gafencu, care in anii 1938-1939 a fost ministrul de externe al României, și în 1940-1941 legat al României la Moscova.

Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai liedului în muzica românească. De remarcat faptul că și-a numit cele peste o sută de partituri de gen Cântece, tocmai pentru a sugera caracterul românesc și particularitățile specifice care despart aceste lucrări de tradiția liedului german, reprezentat în special de compozițiile lui Schubert, Schumann și Brahms.El a compus, pe versuri ale marilor poeți români, numeroase lucrări de acest gen, care se disting prin expresia lor originală.

A fost profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București.

Uniunea Criticilor Muzicali organizează anual la București „Concursul Național de Interpretare Muzicală Mihail Jora”.

Numele Mihail Jora îl poartă și Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România (1000 de locuri). 1991 – Filarmonica din Bacău i-a primit numele .

La Roman s-a organizat un concurs Mihail Jora de interpretare și compoziție pentru tinere talente, iar Fundația Mihail Jora acordă premii pentru interpretarea de lieduri.

1981: A murit la Bucureşti, arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia Internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); (n. 8 ianuarie 1902, Braila).

La sfârşitul anilor 30, a scris  împreună cu Marcel Iancu şi Horia Creangă, broşura „Către o arhitectură a Bucureştilor„, o încercare de a prefigura un Bucureşti modern care păstrează valorile trecutului.

Concomitent, apare revista „Simetria„, redactată de George Matei Cantacuzino, Matila Ghyka, Tudor Vianu, Titu Evolceanu, Ştefan (Fanică) Constantinescu, Mac Constantinescu şi Octav Doicescu.

Ultimul număr a apărut în 1945.

Revista a fost  singura publicaţie a epocii care pune problema Orient – Occident în estetica vremii sau problemaMitocanului Român, articol scris în 1939.

A conceput chite pentu proiectul monumentului din Indore (India), monument ce trebuia sa adaposteasca o pasare maiastra a lui Brancusi. (New – York Times , 1974). Inceputul razboiului a pus capat constructiei din India.

A fost membru titular al Academiei Române din 1974 si Cetăţean de onoare al oraşului New York, 1939, titlu dat lui de celebrul primar La Guardia.

Nu a fost membru al unui partid politic, nici înainte şi nici după 1944. Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din oraşul său natal, Brăila.

O altă strada Octav Doicescu se afla la Timişoara, dar nu  si la Bucuresti, orașul pe care a incercat sa-l modernizeze scotandu-l din amprenta stilului greoi, cel Brancovenesc.

 1994: A decedat la Bucuresti, prozatorul Radu Albala, traducător, critic şi istoric literar; (n. 20 februarie 1924, Bucuresti).

  Licentiat in drept si absolvent al Facultatii de Litere, sectia filologie clasica, din Bucuresti, a profesat avocatura pana in 1948, cand a fost exclus din barou.

Dupa un stagiu de cativa ani la Biblioteca Academiei, adevenit redactor la Editura Litera. 
A colaborat la  revistele Viata Romaneasca, Romania literara, Teatrul (unde a semnat constant cronica dramatica).

S-a afirmat ca istoric literar cu volumul  Antim Ivireanul si vremea lui (1962).

A desfasurat o activitate intensa ca traducator si  de asemenea este autorul versiunii romanesti  a lucrarii Viata lui Constantin Cantemir de Dimitrie Cantemir.  si al textelor din volumul  Proza istorica latina.

A scris  libretul Anton Pann sau Povestea vorbii (in colaborare) pentru Operata din Bucuresti (1963) si numeroase scenarii si comentarii pentru Sahia-Film.

In anii din urma, revine decis la proza, trezind aprecierea criticii cu volumul  de povestiri Desculțe  (1984) si Făpturile paradisului (1987).

2011 : Transformarea Casei Regale a României în Dinastie cu caracter național și independent.

Regele Mihai I anunțat că toate legăturile istorice și dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern – Siegmaringen au luat sfârșit, renunțând la titlurile conferite de capii familiei princiare și anulând astfel și orice drept sau pretenție a acestei dinastii asupra Casei Regale a României.

2020: A murit Ion Ceaușescu, fratele mai mic al dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, fost inginer agronom; (n.1932 la Scornicești, Olt).

În 1939 s-a înscris la școala elementară, terminând șapte clase în 1948, din cauza unei întreruperi de doi ani. Și-a continuat studiile la Școala Medie din București pe care a absolvit-o în 1953.

În această perioadă, a devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) unde a ocupat pozițiile de secretar de grupă, membru al comitetului UTM pe școală și membru în Biroul Regional București.

Primind ajutor de la fratele său mai mare, Nicolae, care devenise influent în partidul comunist, Ion Ceaușescu a fost trimis pentru calificare la Școala Medie de Energie Electrică din Moscova, pe care a întrerupt-o din cauza problemelor de sănătate în anul 1956. În perioada 1957–1961 a urmat cursurile Facultății de Agronomie din București, devenind inginer agronom.

În anul 1960, Ion Ceaușescu a fost confirmat membru al Partidului Muncitoresc Român. A deținut funcția de prim-vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării (cu rang de ministru secretar de stat) în perioada 29 iulie 1983 – 22 decembrie 1989, fiind în această calitate membru al guvernelor Dăscălescu (1) și Dăscălescu (2).

10 Mai în Istoria Românilor

10 mai a devenit Sărbătoare naţională, hotărâtă de Camera Deputaţilor la 22 aprilie 2015 și marchează începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenţei de Stat a României (1877) şi încoronarea primului rege al ţării noastre (1881).

Sarbatorită încă de la venirea pe tronul României a principelui Carol I, ziua de 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus în țara noastră regimul comunist.

REGELE CAROL I AL ROMÂNIEI (1866-1914)

Aducerea pe tronul României a unui principe străin era necesară, in conditiile de instabilitate internă create după abdicarea forţată a lui Cuza la 11 februarie 1866, când unele puteri străine îşi puneau întrebarea dacă unirea celor două principate mai putea fi recunoscută.

Pentru depăşirea acestor momente de nesiguranţă politică şi urmând exemplul grecesc, românii au propus aducerea unui principe străin. Propunerea i-a fost făcută prinţului Filip de Flandra, însă acesta a refuzat oferta.

 După mai multe discuţii, s-a hotărât aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani.

Hotărârea fiind luată, deşi nu primise binecuvântarea familiei cu toată inima, Carol a plecat incognito, străbătând Austria cu teamă, deoarece aceasta era într-un conflict cu Prusia. Călătorind cu trenul, la clasa a doua, sub numele de Carol Hettingen, până la Buziaş, de unde a luat vaporul.

Prima imagine a noii capitale: porcii din curtea hotelului de pe Calea Victoriei.

Până la Bucureşti a călătorit într-o căruţă a poştei, unde „opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte…”, cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României”.

În timpul acestei călătorii şi-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în ţară, situaţia nefiind deloc roz.

De pildă, prima imagine pe care și-o amintește din Capitală, este a unei șatre care trăsese în spatele hotelului în care era cazat, printre porcii ”evadați” din curtea unei gospodării din preajmă.

Hotelul era situat  pe… Podul Mogoșoaiei, actuala Cale a Victoriei. Femeile din lumea bună nu puteau traversa străzile din centru, din cauza noroaielor, circulând doar cu trăsura.

Toate acestea se vor schimba sub domnia lui Carol, până la începutul noului secol Bucureștiul fiind numit micul Paris, iar România, Belgia Orientului.

Moțiunea ”Independenței”, promulgată pe 10 Mai

La 10 mai 1866, Carol I intră în Bucureşti. Acest moment a reprezentat naşterea Dinastiei şi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească.

România avea încă, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitatea turcă. Carol I, aflat în faţa Parlamentului, a jurat că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor.

La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie la Plevna, Griviţa şi Smârdan.

La 10 mai 1881 este și momentul când are loc proclamarea Regatului României.

Principele Carol  a devenit Regele României, cu numele de Carol I.

Istoricul Ion Bulei se întreba dacă 10 Mai reprezenta ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor.

La început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. „Sărbătoarea acestei zile avea şi semnificaţia aducerii aminte, având mereu persoana principelui (regelui) şi familia sa în centru.

Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la Şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu.

Carol I, Ferdinand, dar şi Carol II şi Mihai I voiau să fie în această zi cât mai mult văzuţi, să ilustreze apropierea de popor (pentru orice suveran şi, prin imitaţie, pentru orice om politic în epoca modernă, imaginea publică era esenţială).

10 Mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale.

„Sărbătoarea regelui Carol e şi sărbătoarea României! Netrebnic românul care nu-şi uită astăzi de păsurile lui”, arăta Pompiliu Eliade într-o conferinţă la o serbare populară în 1903, îndemnând locuitorii Bucureştilor să petreacă, să uite de necazuri şi să trăiască laolaltă cu semenii o clipă de înălţare sufletească.

Stema Principatelor Române (1859-1881).

Sub domnia lui Carol I, semnificaţia sărbătorii de 10 Mai a fost amplificată an de an.

În 1947 a fost înlăturată monarhia şi odată cu ea şi sarbatoarea de la 10 Mai din calendarul sărbătorilor românilor.

Regimul comunist care a venit la putere şi-a găsit 23 august ca zi naţională.

 In acelaşi timp s-a căutat ca 10 Mai să nu mai reprezinte altceva decât venirea în ţară a unei monarhii străine, care nu se încadra în tiparele orânduirii nou instalate la conducerea României. (dcnews.ro).

VIDEO: IMNUL REGAL AL ROMANIEI :

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

  Sfântul Simion Zilotul

Sfântul Apostol Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii. La nunta acestuia, Iisus a facut prima minune – prefacerea apei in vin. I s-a dat numele de “Canaanitul” si de “Zilotul” spre a-l deosebi de Sfântul Petru si de Sfântul Simeon “fratele Domnului”, urmașul Sfântului Iacob la Episcopia Ierusalimului.

Sfantul Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret.

Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el, alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat.

Moastele Sfantului Simon Zilotul

In Bucuresti, la Biserica Podeanu aflata pe strada Dornei (in apropierea Pietei Chibrit) se afla o particica din sfintele sale moaste. Moastele Sfantului Simon Zilotul sunt acoperite de un baldachin construit dupa modelul celui aflat la Roma, intr-una din catacombele unde se afla moastele Sfintilor Chiril si Metodiu.

Cele mai multe persoane vin aici sa sa ceara ajutorul in casatorie. Sfantul Simon Zilotul este grabnic ajutator celor care vin cu aceasta rugaminte.

Despre felul minunat in care moastele Sfantului Simon Zilotul au ajuns la biserica Podeanu, parintele paroh Vasile Ailioaei ne-a marturisit: “Moastelor Sfantului Simon Zilotul au fost aduse aici din 1971, atunci cand episcopul Valerian (n.r.

Prea Sfintitul Valerian Zaharia – episcop al Oradiei) a venit si s-a salasluit intr-una din casele parohiale ale acestei parohii. Preasfintitul Valerian ajunge in Bucuresti pentru ca s-a opus autoritatilor comuniste care doreau inchiderea manastirilor in urma decretului 410.

Din 1971 si pana in 1996 a fost cu adevarat o taina. Episcopul Valerian era cel care pastra moastele Sf. Apostol Simon Zilotul, se inchina lor si nu lasa pe nimeni sa intre in acea camera, decat numai pe cei apropiati. Inainte de a-si da sfarsitul in mainile lui Dumnezeu a lasat ca aceasta taina sa fie cunoscuta.”

Preasfintitul a daruit aceste odoare de pret Bisericii Podeanu ca urmare a dragostei cu care a fost inconjurat, in ultimii ani ai vietii, de parintele paroh Vasile Ailioaei, de familia acestuia si de toti enoriașii bisericii.

Tot astazi, facem pomenirea:

Sfintilor Mucenici Alfiu, Filadelf si Ciprian;
Sfantului Isihie Marturisitorul;
Sfantului Cuvios Lavrentie.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/10/o-istorie-a-zilei-de-10-mai-video-2/

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

ro.wikipedia.org.;

mediafax.ro;

Istoria md.;

worldwideromania.com;

Enciclopedia Romaniei.ro;

rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox.;

Cinemagia.ro.

ZIUA DE 9 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 9 mai în istoria noastră

1688: Transilvania a renunțat „de bunăvoie” la suzeranitatea turcească, intrând „sincer și cu bună-credință” sub protecția împăratului Austriei.

Austria a început tratativele pentru anexarea Transilvaniei încă din 1685, prin trimisul său imperial iezuitul Antide Dunod.

 Principele ardelean Mihai Apafi I, opunându-se împăratului Leopold I, a susținut interesele turcești până la înfrângerea otomană în asediul Vienei (1683). Ulterior, a dus tratative cu împăratul Leopold I, fără să rupă legăturile cu Poarta, plătind în continuare și tributul turcesc.

În fruntea armatelor imperiale austriece a venit generalul Antonio Caraffa, un militar sever și crud,care, intrând în Sibiu (februarie 1688), a chemat delegația stărilor să trateze condițiile trecerii țării sub dominația împăratului.

 Tratativele s-au concretizat în Declarația din 9 mai 1688, prin care Transilvania renunța „de bunăvoie” la suzeranitatea turcească și intra „sincer și cu bună-credință” sub protecția împăratului fiind gata,dacă va fi nevoie, să ridice armele împotriva turcilor.

Transilvania era de acord să primească garnizoane imperiale în încă patru din cetățile sale: Chioar, Hust, Gurghiu și Brașov.

În schimb, stările s-au mulțumit doar „cu preaumila cerere” ca împăratul să le confirme în libertățile și privilegiile și, în special, în liberul exercițiu al credințelor lor religioase.

1735: Are loc lupta de la Pădureni, dintre iobagii răsculați români și maghiari din zona Mureșului inferior, sprijiniți de grăniceri mureșeni, conduși de căpitanul Petru Seghedinaț și forțele austriece. Răscoala a început prematur, la 27 aprilie 1735, Petru Seghedinaț fiind arestat în cetatea Arad, de trupele loiale împăratului Austriei.

Răsculații au abandonat planul inițial de cucerire a cetății Arad și au încercat, fără succes, să cucerească cetatea Gyula după care s-au retras în localitatea Pădureni. Tabăra era mărginită de păduri, mlaștini și râul Crișul Alb, fiind la adăpost de atacuri inamice prin surprindere. Ea a fost înconjurată cu căruțe, pe post de zid de apărare.

Bătălia de la Pădureni a început în zorii zilei de 9 mai, la ora 4 dimineața și s-a încheiat cu retragerea răsculaților.

1877: La Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a fost proclamată Independenţa de Stat a României.

Ministrul de externe Mihail Kogalniceanu (foto), a rostit în timpul lucrărilor acesteia celebrul discurs :
„În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă.

Marele istoric român Nicolae Iorga, a scris că ”După amiază, un mare număr de bucureșteni, care se strânsese în jurul clădirii Adunării, primind cu entuziasm vestea proclamării independenței, au manifestat pe străzi până seara târziu, împreună cu „vreo mie de studenți”, cu drapele și torțe, cântând Deșteaptă-te române.

În seara acelei zile au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași. Această zi a devenit în țara noastră, mai târziu, Ziua Independenței.

Foto: Domnitorul Carol I

În următoarea zi, pe 10 mai, Senatul a votat „Legea independenței”, care a fost promulgată imediat de catre regele Carol I și s-a produs efectiv în urma înfrângerii Imperiului Otoman în razboiul ruso-româno-turc.

Atât independența României, cât și cea a Serbiei și a Muntenegrului, precum și unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute în Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, din 3 martie 1878 și a fost consfințită prinTratatul de la Berlin (13 iulie 1878), care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani.

1877: A murit compozitoarea, pianista şi cântăreaţa română de origine austriacă Elena Asachi (Teyber), soţia cărturarului român Gheorghe Asachi; (n. 1789, la Viena).

1878: A fost inaugurată oficial linia de cale ferată Vârciorova–Pitești.

Foto: Vechea gară Pitești

În septembrie 1866, Parlamentul României a aprobat construcția unei linii de 915 km, de la Vârciorova până la Roman, care să trecă prin orașele Pitești, București, Buzău, Brăila, Galați, Tecuci.Costul construcției a fost de 270.000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg.

Linia a fost deschisă în mai multe etape. Primul tronson: Pitești–București–Galați–Roman, a fost deschis la 13 septembrie 1872, iar tronsonul Vârciorova–Pitești pe 9 mai 1878.

1883: A murit preotul şi istoricul Gavriil Pop, autorul unor lucrări de istorie antică sau privind Transilvania şi Banatul. A fost membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871; (n. 1818).

1885: S-a născut poetul român Alexandru T. Stamatiad, prozator, publicist şi traducător din poezia clasică persană și chineză; (m. 1956).

 A frecventat cenaclul lui Alexandru Macedonski, a fost prim-redactor la revista Literatorul și la alte reviste ale timpului, a  editat unicul număr al publicației Grădina Hesperidelor, iar la Arad a înființat și condus revista Salonul literar. A debutat în anul 1904 în revista Pleiada, iar primul volum, Din trâmbițe de aur, i-a apărut în anul 1910.

A colaborat la Românul, Vieața nouă, Viața literară și artistică, Convorbiri critice, Rampa, Scena, Flacăra, Sburătorul, Adevărul literar și artistic, Universul literar, Convorbiri literare, Însemnări ieșene, Revista Fundațiilor Regale, etc.

A mai publicat: Doi dispăruți: Iuliu Săvescu – Ștefan Petică, Mărgăritare negre, Cetatea cu porțile închise, Pe drumul Damascului, Câțiva scriitori, Poezii, Peisagii sentimentale, Cortegiul amintirilor.

A primit Premiul Academiei Române (1923, 1925, 1935), Premiul Național pentru Poezie (1938).

A tradus din Charles Baudelaire, Oscar Wilde, Maurice Maeterlinck, Edgar Allan Poe, Omar Khayyam și a întocmit antologii din poezia chineză și japoneză

1895: S-a născut la Lancrăm–Sebeș, Alba, poetul, dramaturgul, filosoful şi eseistul român Lucian Blaga; (d. 6 mai 1961, Cluj) .

Lucian Blaga, poet si filosof român (foto), membru al Academiei din 1936, nascut in satul Lancram, in judetul Alba, a fost o personalitate marcantă a literaturii române, autor al „Trilogiei” cunoașterii, culturii și valorilor.
A absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, imediat dupa finalizarea studiilor înregistrandu-se si debutul sau in publicatia „Tribuna”. A urmat Facultatea de Teologie din Sibiu și Oradea (1914–1916), obținând licența în 1917, apoi filosofia și biologia la Universitatea din Viena (1916–1920), obținând titlul de Doctor în Filosofie și luând contact cu expresionismul. S-a căsătorit cu Cornelia Brediceanu.În 1926 a intrat în diplomație, fiind succesiv atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna și Viena, subsecretar de stat la Ministerul de Externe și ministru plenipotențiar al României în Portugalia.

In 1935 Academia Română îl răsplătește cu Marele Premiu „C. Hamangiu”, pentru „opera sa dramatică și poetică”.
A avut o activitate diplomatica in mai multe state europene, dar si pedagogica – la Universitatea din Cluj.În 1939 a devenit profesor de Filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu după Dictatul de la Viena. În refugiu la Sibiu (1940–1946), a redactat, revista Saeculum, care a apărut un an.  A fost profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră pentru motive de natură politică – se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. 
În 1956 a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură.
Printre operele sale se numără: „Poemele luminii”, „Meşterul Manole”, „Cruciada copiilor”, „Avram Iancu”, „Trilogia cunoaşterii”, Trilogia culturii”, „Trilogia valorilor”(d. 6 mai 1961).
S-a stins din viata pe data de 6 mai 1961 si a fost inmormântat chiar la data in care s-a nascut, in cimitirul din localitatea natala.

1907: Parlamentul Ungariei a adoptat la 1 aprilie, respectiv 9 mai, Legile școlare Appónyi.

Cele două legi școlare vizau desființarea școlilor confesionale românești, slovace și sârbe și înlocuirea lor cu școli de stat cu limba de predare maghiară, urmărindu-se întărirea procesului de maghiarizare forțată a naționalităților din Transleithania (Regatul Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar).

În Transilvania, Banat și Părțile Ungurești, recensământul din 1910 consemnează 54% vorbitori de limba română, 32% de maghiară, și 14% altele (majoritatea vorbitori de limba germană).

A cunoaște limba oficială (maximum 30% dintre români și aproape 40% dintre sași știau să scrie și să citească în limba maghiară, la nivelul anilor 1910-1918).

Legile Apponyi au lovit și în legea liberală a naționalităților (legea XLIV/7 decembrie 1868), fapt care a acutizat nemulțumirea minorităților din Transleithania. Prin cele două legi școlare Appónyi, școlile germane, române, slovace și sârbe puteau fi desființate oricând, „din rațiuni superioare de stat” (fără să se explice care sunt rațiunile), putând fi înlocuite cu școli de stat cu limba de predare maghiară, urmărindu-se întărirea procesului de maghiarizare forțată a naționalităților din Ungaria.

Ca urmare, în 3 ani de zile de la aplicarea legii, școlile românești s-au redus cu 600. Legile Appónyi veneau în continuarea altor reglementări care, după creerea statului dualist austro-ungar în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forțată și desființarea ca națiune a românilor majoritari în Transilvania, Intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninațional, oficializând în consecință mai vechea politică de maghiarizare și asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naționalitățile care trăiau aici și care erau supuși unei deznaționalizări ridicate la rangul de politică de stat.

Din îndemnul și la indicațiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conții Iuliu Andrássy, ministru de interne, și Albert Appónyi, ministru al cultelor și instrucțiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria” [Budapesta, 1907, 953 p.], semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conținea planurile și măsurile pentru desființarea românilor ca națiune.

După intrarea României în război în 1916 împotriva Austro-Ungariei, în anul 1917 acelaşi ministru al învăţământului, contele Appónnyi înfiinţează în Transilvania, la graniţa cu România, „Zona culturală”: pe toată lungimea graniţei cu România, din nordul Ardealului şi până jos la Dunăre pe o adâncime în interior între 60-120 km, toate şcolile româneşti au fost desfiinţate şi înlocuite cu şcoli de stat maghiare.

1913 : S-a încheiat Protocolul de la Sankt Petersburg.

Conferința internațională a ambasadorilor de la Petersburg s-a desfășurat în perioada 18/31 martie–26 aprilie/9 mai, în urma încheierii Primului Război Balcanic, fiind convocată pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.

La Conferință au participat delegații din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia și Franța și s-a finalizat cu Protocolul de la Sankt Petersburg. La propunerea Angliei, Conferința Ambasadorilor a decis: „Silistra să fie cedată României, Bulgaria să nu construiască fortificații la noua graniță de la Dunăre la Marea Neagră și să dea autonomie școlară și religioasă kuțovlahilor macedoneni”.

1918: A decedat în București marele poet român ardelean George Cosbuc ; (n. 20 septembrie 1866 în localitatea Hodou din Transilvania.

Opera sa îl aseaza intre autorii clasici al literaturii române, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi.
A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de raspandire a culturii in randurile țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste.
A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. si a tradus foarte mult din lirica străină, a adaptat Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) si a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română.
A fost membru titular al Academiei Romane din anul 1916.

1923:A încetat din viață la București, generalul Constantin Christescu (n.2 decembrie 1866, Pădureți ).

General al armatei române în timpul primului război mondial, fost Șef de Stat Major al Armatei a 2-a române,Comandant al Armatei de Nord române și șef al Marelui Cartier General.

1928: A încetat din viață la București, compozitorul Constantin Dimitrescu; ( n.7/19 martie 1847, Blejoi, Prahova.

A fost unul dintre principalii promotori ai muzicii de cameră în România.

1935: S-a deschis, până la data de 9 iunie, printr-o ceremonie solemnă în Parcul Carol, prima ediţie a Festivalului “Luna Bucureştilor”, desfăşurat sub îndrumarea primarului Capitalei, Alexandru Donescu.Festivalului “Luna Bucureştilor”

Punctul de atracţie a fost expoziţia urbanistică din Parcul Carol, apreciată de contemporani ca o adevărată “istorie vie a oraşului”.
Pentru amenajarea zonei din Parcul Carol, arhitectul Octav Doicescu a proiectat o fântână arteziană în faţa intrării principale, care a purtat numele de Fântâna Zodiacului.
Festivalul a continuat cu regularitate până în 1940, când, din motive politice, a fost întrerupt şi nu a mai fost reluat după război.

Festivalului “Luna Bucureştilor”

Punctul de atracție a fost expoziția urbanistică din Parcul Carol, apreciată de contemporani ca o adevărată „istorie vie a orașului”. Cu ajutorul a numeroase machete, expoziția prezenta trecutul, prezentul și viitorul orașului.

  Un mare punct de atracție al acestei expoziții a fost Macheta orașului București pentru anul 2000.

În cadrul acestei prime ediții s-a inagurat și Grădina Botanică, urmând să funcționeze ca parc public.

Foto: Marele Voievod Mihai și colegii de clasă însotiti de Al. G. Donescu, primarul general al Capitalei, vizitând expozitia din Parcul Carol.

Festivalul a căpătat o amploare care a favorizat dezvoltarea zonei peisagistice din Parcul Herăstrău, si construirea de bulevarde noi (Cotroceni sau Moşilor).

1936: S-a desfășurat doua ediție a Festivalului Luna Bucureștilor.

Din 1936, festivalul Luna Bucurestiului (9 mai–9 iunie) a devenit o manifestare cu caracter internațional, prin participarea țărilor din Mica Înțelegere (Cehoslovacia și Iugoslavia). Festivalul s-a mutat de această dată în Parcul Herăstrău. În cadrul acestei ediții a fost inaugurat Muzeul Satului, precum și Fântâna Miorița din zona de nord a Capitalei.

 Luna Cărții, parte a festivalului Luna Bucureștiului a reprezentat de asemenea, un punct central al ediției din acest an. Festivalul s-a bucurat de sprijinul unor sponsori precum: Casa Capșa, Cofetăria Nestor, Hotel Athenee Palace, Bazinul de valuri Lido (Hotel Lido), Galeriile Lafayette, Banca Comercială Română, Banca Românească.

1937: S-a născut la Cluj, chimistul și profesorul universitar Ionel Haiduc, , membru titular (din 1991) și președinte (2006–2014) al Academiei Române, membru de onoare (din 2002) Academiei de Științe a Moldovei, membru ales (din 2002) al London Europaea Academy, membru de onoare (din 2007) al Academiei de Științe din Ungaria.

A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din Cluj în 1959. În 1964 a obținut titlul de Doctor în Chimie la Institutul „M.V. Lomonosov” din Moscova. Toată viața sa științifică s-a desfășurat la Facultatea de Chimie a Universității din Cluj, începând din 1959. Profesor de la 36 de ani, și-a completat formarea ca cercetător în SUA între 1966–1972, cu profesorii Henry Gilman și Bruce King.

A fost rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990–1993) și vicepreședintele Consiliului Național al Rectorilor. În calitate de președinte al Academiei Române, a prezentat punctul de vedere al acestui for, combătând cu argumente efectele economice și de mediu privind disputatul și controversatul proiect de exploatare minieră la suprafață prin cianurare, a zăcământului aurifer de la Roșia Montană (2013), promovat în ciuda protestelor publice masive, de către Guvernul României, împotriva Companiei Roșia Montană Gold Corporation.

Din lucrările sale: Chimia compusilor metalorganici, The Chemistry of Inorganic Ring Systems, etc. A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale, dintre care: Premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române (1974), Humboldt Forschungsaufenthalt (1997), Gauss Professorship, Göttingen Academy (1999), Pro Colaboratione al Academiei de Științe din Ungaria, Filiala Debrecen (1999), etc.

1939: S-a născut Ion Ţiriac, unul dintre marii campioni de tenis români și om de afaceri de succes.

Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale.
În 1970, a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de tenis la Roland Garros.
Talentul său pe teren s-a materializat mai ales la dublu, câștigând alături de Ilie Nastase, în afară de Roland Garros, numeroase alte turnee precum Foro Italico, Open Philadelphia Indoor (1970), Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open și Canadian Open (1972), Arymehr Cup (1977), alături de Guillermo Villas la Baltimore International și Nice International (1977), Volvo International (1979) și, alături de Adriano Panatta, Campionatului Mondial de tenis, Sao Paolo (1974).

Țiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între 1959 și 1978, disputând trei finale, cu SUA, în 1969, 1970 și 1972, în toate trei avându-l ca partener pe Ilie Năstase.
Din 1984 până în 1993 a fost managerul tenismanului de clasă mondială, Boris Becker,
Între anii 1998 – 2004, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.
Ion Țiriac este de asemenea unul dintre cei mai bogați români, fiind proprietarul unui număr mare de firme în domeniul bancar, auto și cel al transporturilor.
Este primul român care a intrat în lista Forbes a miliardarilor lumii, având o avere personală în jur de 1,1 miliarde dolari în martie 2007.
În noiembrie 2007, revista Capital a estimat averea lui Ion Țiriac la 2,2-2,4 miliarde de dolari.
Țiriac a fost căsătorit între 1963 și 1965 cu Erika Braedt, jucătoare de handbal si are copii cu Mikette von Issenberg (model; mama lui Ion Țiriac jr.) și cu Sophie Ayad (ziaristă; doi copii, Karim Mihai și Ioana Natalia).

1939: În România intrat în vigoare Legea electorală.

Legea electorală din 1939 a fost un act legislativ adoptat pentru a detalia prevederile Constituției din 27 februarie 1938 cu privire la reforma electorală, urmând a se aplica în alegerile parlamentare din 1/2 iunie 1939.

Decretul-lege asupra reformei electorale a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 106 bis/9 mai 1939. Legea a diminuat substanțial rolul Parlamentului, sporind totodată influența și puterile regelui în actul legislativ.

Aveau drept de vot numai știutorii de carte, iar femeile primeau drept de vot pentru prima dată în istoria României.

1942: S-a născut la Uspenca, Cetatea-Albă, Basarabia/Ucraina , jurnalistul și realizatorul de emisiuni radio român Ionel Corneliu Chiriac(d.4/5 martie 1975, München, Germania).

A absolvit Institutul pedagogic, secția Filologie din Pitești. Încă din adolescență a dovedit o pasiune pentru jazz, strângând toate informațiile posibile despre reprezentanții acestui gen și ascultând melodii pe unde putea. Copia pe caietele sale cărți, cronici, interviuri și știri din reviste de specialitate, apoi le traducea în limba română. 

A scris articole de presă precum și texte pentru coperțile discurilor de vinil din colecția Jazz–Electrecord (volumele 4, 5, 6 și 7). În 1965 a publicat în revista Secolul XX un articol despre jazz, iar un an mai târziu a scris prefața cărții Viața mea la New Orleans a lui Louis Armstrong. Mare iubitor al acestui gen, membru fondator al Federației europene de jazz, a copiat discuri întregi pe benzi și le-a aranjat în arhiva Radiodifuziunii.

Din 1967, a realizat la Radio România cea mai populară emisiune de muzică de atunci, Metronom. Ca producător, a sprijinit în special formațiile Phoenix (Timișoara) și Sideral (București). În 1969 a fugit din România, s-a stabilit, după multe peripeții, în Germania și a continuat activitatea la München, la secția în limba română a postului Radio Europa Liberă unde a reluat emisiunile Metronom, Jazz magazin și a inaugurat o a treia emisiune, Jazz à la quarte.

1945: S-a născut la Resița, compozitorul și solistul român de muzica ușoară, Marius Ţeicu.

A absolvit Liceul de muzică din Timișoara, la secția Oboi-Pian și Academia de muzică din București, la secția dirijat.

A fost profesor (1991–2002) al Facultății de Teatru din cadrul Universității Ecologice, iar din 2002 al Facultății de Teatru din cadrul Universității „Spiru Haret” din București. Creația sa muzicală cuprinde un număr de peste cinci sute de melodii de muzică ușoară

Creația sa muzicală cuprinde un număr de peste cinci sute de melodii de muzică ușoară.

Marius Țeicu este de asemenea instrumentist (pian, instrumente cu clape, oboi), orchestrator, dirijor și profesor de muzică.

1945: Al doilea război mondial – La cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei – act care a marcat sfârșitul celui de–al doilea război mondial pe teatrul european de război (dar nu și în Asia).
În rândul statelor învingătoare se afla și țara noastră, care la 23 August 1944 iese din alianța cu Germania nazistă și trece în alianța cu țările din Națiunile Unite, cu întreg potențialul economic, cu armata de peste 600 de mii de oameni.
Pierderile armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial 1939-1945 au fost de peste 850 de mii de militari morți, răniți și dispăruți, iar din 1944-23 august până la 25 octombrie același an, 62.000 militari, pagube materiale și mari distrugeri comise de armatele germane și hortiste ungare.
In fapt, au existat doua ceremonii de capitulare a Germaniei naziste.
Primul act al capitulării a fost semant la Reims in Franța, la ora 02:41 , în noaptea zilei de 7 mai 1945.
Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de Generaloberst Alfred Jodl, din partea Oberkommando der Wehrmacht (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului după sinuciderea lui Hitler, Marele Amiral Karl Dönitz.

Foto: Generalul colonel german Alfred Jodl la momentul semnării documentelor capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims.

Militarii germani au semnat documentul in prezenta unei largi asistențe, jurnalisti, fotografi, precum si numeroși ofiteri aliati.
Singurul reprezentant al Uniunii Sovietice de la Cartierul General Aliat de la Rheims a fost generalul Ivan Susloparov, ofițerul de legătură al Armatei Roșii cu Aliații occidentali.
Stalin a fost nemulțumit de condițiile în care a fost semnat actul capitulării, considerand că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii și a insistat ca actul de la Rheims să fie considerat doar unul preliminar, ceremonia finală urmând să fie semnată la Berlin, unde se afla cartierul general al mareșalului Gheorghi Jukov.
Aliatii occidentali au fost de acord sa semneze a doua oara actul de capitulare, asa cum au solicitat sovieticii, care au motivat ca oficialul rus prezent la actiunea din 7 mai, nu avea rang inalt.
Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai, într-o suburbie a Berlinului.
Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA, au sosit la scurtă vreme după miezul nopții.
După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale, fiind parafat de generalul feldmaresal Keitel, generalul Stumpf si amiralul Friedeburg din partea Germaniei, maresalul G.K. Jukov din partea Comandamentului suprem sovietic, maresalul Arthur B. Tedder, din partea Comandamentului suprem britanic, generalul C. Spaatz, reprezentantul Comandamentului american si generalul J. de Lattre de Tassigny, din partea Comandamentului francez.

Foto Wikipedia: Mareșalul Uniunii Sovietice Gheorghi Jukov citind actul capitulării Germaniei la Cartierul său General din Berlin. La dreapta sa se află Mareșalul Forțelor Aeriene al Regatului Unit, Arthur Tedder.

Foto: Mareșalul german Wilhelm Keitel semnând actul capitulării la Berlin.

Aceasta este explicația faptului că „Ziua victoriei” este sărbătorită până în zilele noastre de ruși și occidentali, în două zile diferite.

1945: Parada Armatei Române la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.

Foto: Parada Armatei române. București, 1945

România a intrat în război la 22 iunie 1941, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare).

La 23 august 1944, regele a anunțat „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”, întorcând armele împotriva Germaniei. Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu românesc.

Participarea României la războiul împotriva Germaniei lui Hitler s-a desfășurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostașii români au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unor zone din Austria.

La 8 mai 1945, când războiul s-a încheiat cu victoria Națiunilor Unite și capitularea Germaniei, Armata Română se găsea în apropiere de Praga și în estul Austriei. Deși Europa de Vest serbează Ziua Victoriei în data de 8 mai, Uniunea Sovietică o celebrează în 9 mai. Din acest motiv, la București, Guvernul Petru Groza a organizat o mare paradă militară pentru a celebra încheierea războiului, în data de 9 mai

1946: A încetat din viaţă în urma unui infarct miocardic, criticul literar Pompiliu Constantinescu; (n. 17 mai 1901).

A urmat cursurile Seminarului pedagogic din București si ale Facultății de Filosofie și Litere din București,. A publicat la Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Mișcarea literară, Sburătorul, Viața literară și Vremea.
Traduceri: Sainte-Beuve, Pagini de critică, Alese și traduse de Pompiliu Constantinescu, Fundația pentru Literatură și Artă «Regele Carol II», București, 1940.
Intre cele mai importante opere ale sale se numara: Mișcarea literară, Critice, Figuri literare, Eseuri critice, Scrieri, vol. I-IV, Studii și cronici literare, Poeți români moderni,Caleidoscop, Romanul românesc interbelic.

a susținut primul său spectacol, pe scena  Ateneului Român cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României și Zilei Victoriei în al doilea război mondial.

Ansamblul Artistic al Armatei, a fost fondat la 1 mai 1947, după modelul Ansamblului Armatei Roșii din URSS, și avea în componența sa un cor bărbătesc, o orchestră simfonică, o orchestră populară, un colectiv de dansuri, două secții de estradă și valoroși soliști vocali și instrumentiști.

1963: A încetat din viață la închisoarea Gherla, Primul episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului, Alexandru Rusu (n. 22 noiembrie 1884, Șăulia, Mureș).

A fost mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma și unul din liderii rezistenței greco-catolice din Transilvania în timpul prigoanei comuniste.

1966: A decedat Alfred Mendelsohn, compozitor, pedagog şi dirijor; (n. 1910).
Alfred Mendelsohn (născut la 17 februarie 1910 în Bucureşti), a studiat 1927-1931 la Academia de Muzica din Viena cu Joseph Marx şi Franz Schmidt şi la Conservatorul din Bucureşti la Mihail Jora.

In perioada 1944-1963, a fost dirijor la Opera Naţională Bucureşti. A predat ca profesor de contrapunct la Conservator.
El a compus mai multe opere şi de balet, opt simfonii şi o simfonie dramatică în şapte scene, un poem simfonic, o suită de coarde, un concert pentru violoncel, doua pentru vioară şi două concerte pentru pian, lucrări de cameră, oratorii, cantate, muzica de teatru şi film, lucrări corale.

În cvasi-totalitatea biografiilor întocmite de autori evrei, lui Alfred Mendelsohn i se menționează exclusiv opera muzicală, de compozitor și profesor la Conservator, dar se omite faptul că a fost membru de partid (PMR) din 1945,secretarul subsecției (1946-50), respectiv președintele secției Muzică a A.R.L.U.S. (1950-?), membru al Comitetului pentru Arte subordonat Direcției Propagandă și Agitație a C.C. (1946-1948); director în cadrul Ministerului Artelor (și Informațiilor) (1948-1952); deputat în Sfatul Popular București (1948-1952); în anii ’50 secretar al organizației de partid a Societății/Uniunii Compozitorilor, calitate în care în 1956 declama:
“Uniunea Compozitorilor […] desființează din rădăcini caracterul mercantil al vechii Societăți […] și orientează eforturile creatorilor și ale muzicologilor spre o concepție nouă spre crearea unor opere importante, legate de viața și aspirațiile poporului nostru, creatorul socialismului”.
A fost redactor la revista Muzica, unde opina că “în artă se duce o bătălie aprigă între nou și vechi”, si acuza “tendințele retrograde, reacționare, care vor să izoleze arta de popor” și proslăvea “marea lumină care a răsărit în octombrie 1917”
A fost si un autor prolific de compoziții omagiale la adresa liderilor comunisti, partidului comunist și ideologiei comuniste, între care “Simfonia a III-a, Reconstrucția” (1949), oda “Cântec pentru Stalin” (1950), poemul simfonic “Prăbușirea Doftanei” (1950), piesele “Zorii secerătorilor”, “Cântec pentru marea prietenie” [româno-sovietică], cantata “Glasul lui Lenin” (1957) ș.a.

1972: S-a născut la Deva, gimnasta campioană Daniela Silivaș, celebră pentru cucerirea a șase medalii (trei de aur, două de argint și una de bronz) la Jocurile Olimpice de vară din 1988 (Seul, Coreea de Sud).

A început să practice gimnastica la vârsta de 6 ani și a fost antrenată de antrenorul Béla Károlyi, timp de șase luni, înainte ca acesta să părăsească România în 1981.

În 1981 a devenit Campioană Națională de Junioare. În 1985, Federația Română de Gimnastică i-a schimbat anul nașterii din 1972 în 1970 pentru a-i permite participarea la Campionatele Mondiale de la Montreal. Deși avea doar 13 ani la Campionatele Mondiale din 1985, Silivaș a obținut nota 10 în drumul spre cucerirea titlului mondial la bârnă, învingând-o pe deținătoarea titlului Olimpic la acest aparat, Ecaterina Szabo, colega sa de echipă.

Cel mai mare triumf a fost la Campionatele Europene de Gimnastică de la Moscova din 1987, unde a câștigat concursul de individual compus precum și finalale pe aparate la paralele inegale, bârnă și sol și argintul la sărituri. În 2002, Daniela Silivaș a devenit cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.

1979: La cea de–a XII–a ediţie a Campionatului european de gimnastică de la Copenhaga, reprezentanta României, Nadia Comăneci, a câştigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut şi a intrat în posesia trofeului – performanţă unică în istoria competiţiei.

1990: În Piaţa Universităţii, 68 oameni fac greva foamei pentru susţinerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

În acest punct al Proclamației se propunea ca legea electorala să interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al foștilor activisti comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate.
Se considera că prezenta lor în viata politica a țării este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framântau societatea romaneasca.
Se cerea de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al țării.

Președintele României trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism.
”Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebită.”

1994: România obţine statutul de partener asociat al Uniunii Europei Occidentale.

1994: Senatul SUA aproba aderarea României la Alianţa Nord–Atlantică (NATO).

2003: A avut loc o premieră mondială medicală la Clinica de Urologie și Transplant Renal din Cluj: un bărbat a fost operat concomitent în partea stângă și în partea dreaptă a corpului, folosindu-se o singură cale de acces; cei doi medici care au condus operațiile sunt profesorul Mihai Lucan și profesorul Ralph Senner, şeful Clinicii de Chirurgie Robotică din München.

2005: Fostul rege al României, Mihai I, singurul șef de stat din timpul celui de-al doilea Război Mondial rămas în viață la acea dată, a fost decorat de preşedintele rus Vladimir Putin cu medalia „60 de ani de la victorie”, pentru acţiunile sale din timpul celui de-al doilea război mondial.

Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la căderea Germaniei Naziste, la Moscova a fost organizată o fastuoasă ceremonie în Piața Roșie, la care au asistat numeroși lideri europeni și americani.
La tribuna oficială din Piața Roșie luau atunci loc președintele american George W. Bush, președintele francez Jacques Chirac, cancelarul german Gerhard Schroder, președintele chinez Hu Jintao si premierul italian Silvio Berlusconi.
La ceremonie a asistat și Traian Băsescu, devenit de doar câteva luni președinte ale României, în decembrie 2004.

2012: A avut loc, la Arena Naţională din Bucureşti, Finala Europa League 2012, disputată între echipele spaniole Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.
Cu ocazia meciului, zeci de mii de suporteri spanioli au invadat Capitala, între ei aflandu-se Prinţul Felipe de Asturias, moştenitorul tronului Spaniei, susţinător al echipei Atletico Madrid; scorul final a fost 3 – 0 pentru madrileni.

2013: A decedat profesorul şi regizorul de teatru Cătălin Naum, fondator în anul 2006 al Asociaţiei „Teatrul Podul”; (n. 1 aprilie 1939).
Acest teatru studenţesc îşi desfăşoară activitatea în mansarda Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, loc bine-cunoscut de întâlnire a artiştilor şi studenţilor preocupaţi de activităţi culturale, a cărui istorie depăşeşte deja 75 de ani.

2017: A decedat iubita cântăreața de muzică populară românească Florica Duma; (n. 1946).

2019: Se desfășoară la Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.

Cei 27 de lideri europeni au adoptat la finalul Summitului o declarație în zece puncte privind viitorul Uniunii Europene.

Foto: Liderii UE la finalul Summitului informal al șefilor de stat sau de guvern din UE, de la Sibiu.

La Consiliul European informal, care a avut loc în România la Sibiu, în data de 9 mai 2019, au participat șefii de stat sau de guvern din UE care s-au concentrat asupra unor planuri strategice pentru Uniune pentru anii care urmează.

De asemenea, aceștia au convenit să se reunească din nou la 28 mai 2019 la Bruxelles pentru a discuta despre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. „Am vorbit atât despre chestiuni interne, cât și despre provocări globale, ținând cont de faptul că lumea în care trăim devine tot mai schimbătoare și mai imprevizibilă” (Donald Tusk, președintele Consiliului European).

Ziua de 9 mai este:

– Ziua declararii Independenţei Romaniei – La 9 mai 1877, Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declarat, în plenul Parlamentului, în numele guvernului, că România rupe legăturile cu Turcia si se declara independenta.
“În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare “.
Declaratia de Independenta a Romaniei a fost adoptata in sesiunea extraordinara a Adunarii Deputatilor, iar in urmatoarea zi Senatul a votat „Legea independentei”, care a fost promulgata imediat de catre principele Carol I.

In imagine: Romania rupându – și lanțurile pe Câmpia Libertătii, pictură de Constantin Daniel Rosenthal (Wikipedia.ro).

– Ziua Europei – Consiliul European, întrunit la Milano în anul 1985, a hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europeii, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Proroc Isaia

Sfântul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia – regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: “Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3).

Marile prorocii ale lui Isaia se refera la intruparea Domnului, la Nasterea Lui din Fecioara Maria, la loan Botezatorul si la multe evenimente din viata Mantuitorului Hristos.

Acest Proroc a primit si darul facerii de minuni. Astfel, cand Ierusalimul era asediat de dusmani si era o seceta cumplita, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu si a curs apa de sub Muntele Sion.

Aceasta apa s-a numit Siloam, care inseamna «trimis». Mai tarziu, Domnul avea sa indrepte pasii celui orb din nastere catre aceasta apa, in care sa se scalde si astfel sa-si recapete vederea.

In timpul domniei Regelui Manase, Sfantul Proroc Isaia s-a ridicat impotriva obiceiurilor pagane. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate si taiat in doua cu fierastraul.

Isaia a trait si a prorocit cu sapte sute de ani inaintea venirii Mantuitorului Hristos.

A fost numit “Evanghelistul Vechiului Testament” datorita faptului ca a prorocit nasterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile si moartea, si in sfarsit preaslavirea Lui.

Aceasta apa s-a numit Siloam, care inseamna «trimis». Mai tarziu, Domnul avea sa indrepte pasii celui orb din nastere catre aceasta apa, in care sa se scalde si astfel sa-si recapete vederea.

In timpul domniei Regelui Manase, Sfantul Proroc Isaia s-a ridicat impotriva obiceiurilor pagane. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate si taiat in doua cu fierastraul.

Isaia a trait si a prorocit cu sapte sute de ani inaintea venirii Mantuitorului Hristos. A fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament” datorita faptului ca a prorocit nasterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile si moartea, si in sfarsit preaslavirea Lui.

Trebuie mentionat ca Isaia este cel care a grait cuvintele pe care Biserica le-a cantat in serile de Denie: „Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii lumina va straluci peste voi” (9, 1). Si tot el a vestit Intrarea Domnului in Ierusalim: „Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta, si slava Domnului peste tine a rasarit!” (60, 1).

Aducerea moaștelor Sfantului Ierarh Nicolae la Bari

Pe 9 mai facem pomenirea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpânind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, şi Vladimir cel de bun neam, fiul lui, domnul Cernigovului, care după aceea s-a numit Monomah, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii greceşti de pe cealaltă parte de mare, pentru că, începând de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Hristofor;
– Sfintelor Mucenite Calinica si Achilina;
– Sfintilor Mucenici Epimah si Gordian;
– Sfantului Cuvios Mucenic Nicolae cel Nou din Vunena.
– Sfantului Iosif de la Optina

CITIȚI ȘI :

O ISTORIE A ZILEI DE 9 MAI. VIDEO

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
ro.wikipedia.org.;
mediafax.ro;
Istoria md.;
worldwideromania.com;
Enciclopedia Romaniei.ro;
rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-isaia;

Cinemagia.ro.