CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Generalul francez Henri Mathias Berthelot și misiunea sa în România

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze.

GENERALUL BERTHELOT – UN FRANCEZ CU INIMĂ DE ROMÂN « FSCR

Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoștință pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, a fost declarat cetățean de onoare al României și a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Generalul Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze din România în timpul Primului Război Mondial, a devenit o figură legendară în țara noastră, scrie Dumitru Popa în https://ziarulnatiunea.ro.

Și aceasta pentru că, prin faptele sale, el a știut să întruchipeze într-o singură persoană două idealuri – cel francez și cel român – și să contribuie, astfel, la izbânda lor.

Prezența Misiunii Berthelot timp de 18 luni în România, începând cu 15 octombrie 1916, a însemnat un important sprijin moral, politic și material pentru războiul de eliberare și întregire declanșat în vara aceluiași an de armata și națiunea română.

Decizia Franței de a trimite pe frontul român o misiune militară, ca urmare a cererii exprimate de Guvernul Brătianu, fusese luată din luna septembrie 1916.

Formată din oameni temeinic pregătiți profesional, curajoși, pătrunși de simțul datoriei, cu o bogată experiență de luptă, Misiunea l-a avut în frunte de la început pe generalul Berthelot.

Potrivit caracterizării transmise la București, acesta reunea „un ansamblu excepțional de cunoștințe de stat-major unite cu practica războiului modern” și se bucura de încrederea absolută a comandantului-șef francez, generalul Joseph J.C. Joffre, al cărui locțiitor eminent fusese în timpul hotărâtoarei Bătălii de pe Marna, din toamna anului 1914.

S-a născut la 7 decembrie 1861, la Feurs, în departamentul Loire, în familia unui căpitan de jandarmi din Nervieux.

Nu i-a fost niciodată rușine de originea sa modestă și va avea în firea sa multe trăsături caracteristice ale țăranului din Burgundia.

După temeinice studii clasice gimnaziale și liceale, a urmat cursurile celebrei Școli militare de la Saint-Cyr (1881-1883). Tânăr sublocotenent de infanterie, la cererea sa, fusese repartizat în trupele coloniale din Algeria; apoi va pleca în Indochina, fiind numit comandant al unui post de graniță. Aici s-a distins prin decizie și stăruință în executarea misiunilor, fiind citat pe armată.

Reîntors în țară în 1887, Berthelot absolvea cu succes Școala Superioară de Război din Paris, doi ani mai târziu intrând în corpul de stat-major în cadrul Statului Major General francez. Aici calitățile native și puternica sa personalitate s-au întărit prin studii serioase, valorificate, mai târziu, în anii Primului Război Mondial.

Nu s-a căsătorit niciodată, dedicându-se educației nepotului său de frate, Georges, rămas orfan de mic. Toți cei care l-au cunoscut i-au apreciat omenia, căldura sufletească și camaraderia.

Dotat cu o mare putere de gândire și cu o inteligență vie – după cum îl caracteriza însuși Joffre -, Berthelot avea un înalt simț al datoriei și al disciplinei, dublat de un optimism tonifiant, chiar în clipele cele mai dramatice, redând astfel încrederea colaboratorilor și subordonaților săi.

Toate aceste calități aveau să-l impună în Marele Război și mai ales în misiunea pe care a îndeplinit-o pe frontul român, probabil cea mai strălucită etapă a lungii și bogatei sale cariere ostășești.

Iată cum îl descrie unul dintre apropiații săi colaboratori și prieteni români, generalul Radu R. Rosetti:

„Ca fizic, o namilă de om, atât de înalt – încât nu se băga de seamă cât de gros era și atât de gros încât înălțimea sa părea mai mică decât era în realitate. În proporție cu talia saera și pofta sa de mâncare neegalată, după cunoștința mea, decât de aceea a generalului (Traian) Moșoiu. Un cap mare, rotund, cu ochi albaștri și un mic barbișon completau înfățișarea sa.

Atât mâinile, cât și labele picioarelor erau foarte mari. Era înzestrat cu o memorie fenomenală și cu o judecată rece. Muncitor, era de o meticulozitate deosebită și cerea preciziune în toate. Subșef de stat-major al lui Joffre în 1914, trecuse la comanda unei divizii și apoi a unui corp de armată dovedind destoinicie și tenacitate în bătăliile din Champagne (1915) și mai ales de la Verdun (1916). […] Berthelot, au recunoscut contemporanii, avea să ne fie un real și prețios colaborator, fără a înceta să pună la inimă cauza țării sale. Scopul misiunii sale (misiuni similare aumai fost trimise în Serbia și Rusia) era astfel definit prin ordinul din 28 septembrie 1916: generalul Berthelot reprezenta pe lângă M.C.G. român pe generalul Joffre, tratând în numele acestuia și potrivit instrucțiunile sale „toate problemele interesând războiul de coaliție dus în prezent împotriva Puterilor Centrale și a aliaților lor”; el urma să țină la curent M.C.G. francez asupra situației materiale și morale a armatei române, asupra operațiilor în curs, ca și a proiectelor sale de manevră; totodată, el trebuia să asigure legătura necesară între Înaltul Comandament român și generalul Maurice Sarrail, comandantul-șef al Armatei aliate de la Salonic, Misiunea Militară Franceză din Rusia și Stavka; generalul Berthelot era pus la dispoziția Înaltului Comandament român în funcția de «consilier tehnic»”, în timp ce rolul ofițerilor francezi urma să fie stabilit În acord cu Statul Major General român.

Inițial, „Misiunea Berthelot”, care părăsea teritoriul Franței la 1 octombrie 1916, avea să fie alcătuită din 21 ofițeri.

După ce au traversat Marea Britanie, Marea Nordului, Norvegia, Suedia și Finlanda, aceștia au ajuns la 9 octombrie la Petrograd, fiind primiți de țarul Nicolae al II-lea, de președintele Consiliului de Miniștri și ministrul afacerilor străine, Boris Vl. Stürmer, ca și de principalele autorități militare, în frunte cu generalul Mihail V. Alekseev, șeful Statului Major rus.

Generalul Berthelot sesiza cu această ocazie o anumită iritare a Comandamentului Suprem țarist față de prezența Misiunii Franceze în România. Convingerea sa că dificultățile cooperării ruso-române vor dăuna efortului militar aliat în Răsărit era accentuată chiar în momentul despărțirii de generalul Alekseev, acesta indicându-i că singura linie de apărare posibilă pentru români nu putea fi decât cursul Siretului.

Stupefiat, el și-a păstrat calmul, căutând în lunile următoare să aducă o îmbunătățire în relațiile dintre Rusia și România.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 13007090-misiunea-franceza18-februarie-1919.jpg

Foto: Misiunea Militară Franceză trimisă în sprijinul logistic și militar al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. In primul rând, în centru, generalul Berthelot.

Pășind pe pământul țării noastre la 2/15 octombrie și primit a doua zi la gara Periș (unde era sediul Marelui Cartier General (M.C.G.) de înaltele oficialități române, Berthelot va acționa cu energie în scopul impulsionării rezistenței românești în fața amplei contraofensive a Puterilor Centrale. Vizitele pe front, contactul cu comandanții și cu ostașii români i-au arătat situația și nevoile reale ale frontului ce trebuia apărat.

Cu toate insuccesele ei, Berthelot și-a afirmat neîncetat încrederea în armata română, iar ofițerii și soldații francezi (peste 1.500 în februarie 1917), împărțind umăr lângă umăr primejdiile luptelor cu camarazii lor români, mai târziu înfruntând și flagelul epidemiilor din iarna anului 1917, s-au putut convinge de vrednicia, de curajul și de abnegația acestora. Asperitățile, inerente oricărui început, generate și de atitudinea mai distantă uneori, de superioritate a ofițerilor francezi, aveau să dispară, consolidându-se în schimb o exemplară frăție de arme între români și francezi, pecetluită prin jertfa de sânge comună.

Bătălia de la porțile Bucureștilor, de la sfârșitul lunii noiembrie 1916, a fost o probă elocventă a colaborării Misiunii Militare Franceze cu Secția Operațiilor din Marele Cartier General român; această operație a clătinat un moment planurile armatelor inamice ce invadaseră dinspre vest și dinspre sud țara.

Dar apatia aliatului rus și o întâmplare nefericită – capturarea unor documente operative de către inamic – au făcut ca situația strategică să nu poată fi totuși restabilită. Pierderea Capitalei, retragerea spre Moldova continuă să rămână episodul cel mai tragic al războiului României.

În acele momente, în care însăși soarta statului român independent era pusă în joc, când două treimi din teritoriul național se aflau sub ocupația inamică, prezența Misiunii Berthelot a însemnat un factor de întărire a poziției guvernului român în raporturile cu Rusia.

Susținând ideea continuării rezistenței pe propriul teritoriu și a refacerii aici, în colțul liber al Moldovei, a forțelor armate române, generalul Berthelot va avea serioase conflicte cu Comandamentul rus, fiind acuzat chiar de a fi „mai român decât românii”.

În realitate, așa cum a afirmat fostul său șef de stat-major, francezii nu erau mai români decât românii, ci susțineau energic, prin acțiunea lor, interesele franceze pe Frontul de Est.

Iar aceste interese ale Franței nu erau numai de moment, ci vizau dezvoltarea relațiilor cu România pe toate planurile, implicit dobândirea unui rol și a unui loc preferențial în afacerile externe postbelice ale acestuia.

Subliniind că „este de cel mai mare interes pentru Coaliție ca armata română să se reconstituie cât mai rapid și să prezinte cea mai mare valoare militară posibilă”, Înaltul Comandament francez avea să intervină energic cu toate că a căutat să menajeze susceptibilitățile aliatului rus, pentru menținerea și întărirea Misiunii Berthelot, considerând că aceasta era singura soluție care putea să ducă la un rezultat pozitiv în procesul de refacere a armatei române.

Aprecierile și încrederea acordată de Franța aliatei sale, având la bază rapoartele și activitatea lui Berthelot și ale ministrului de Saint-Aulaire, se vor dovedi corecte, tocmai, România fiind elementul care a salvat interesele Antantei în Est, în 1917, în condițiile dezangajării armatei ruse sub impactul revoluției.

02/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 11 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 11 mai în istoria noastră

1529: În jurul acestei date s-a încheiat un acord între prințul ardelean Ioan I. Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–1538; 1541–1546).

Imagini pentru petru rares photos

În imagine: Petru Rareș, frescă bisericească

Petru Rareș a obținut de la Zapolya recunoașterea vechilor posesiuni, Ciceul și Cetatea de Baltă, precum și dreptul de stăpânire asupra unora noi: Ungurașul, cu 34 de sate, Valea Rodnei, cu 23 de sate, și Bistrița, cu peste 50 de sate, în schimbul ajutorului acordat de domnul moldovean împotriva lui Ferdinand de Habsburg.

1643: Sinodul de la Iași a adoptat Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului Kievului, Petru Movilă.Hotărîrea sinodului, publicată la Iași, este cea dintîi tiparitură din Moldova.

Lucrarea, argumentată cu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii și scrierile Sfinților Părinți, a avut scopul să expună învățătura ortodoxă de credință și în același timp, morala creștină.

Mărturisirea lui Petru Movilă, ediţia princeps (studiu) – Discipulus Simplex

Mărturisirea a fost scrisă în limba latină și se numea Expunerea credinței ortodoxe pentru Rusia Mică, cum i se spunea atunci Ucrainei. Mitropolitul Movilă nu gândea nicicum că aceasta va fi generalizată în tot spațiul ortodox. El o concepuse pentru Biserica Ucraineană“ (pr. prof. Ion Vicovan).

Prima ei redactare, în limba latină, a fost formulată sub formă de întrebări și răspunsuri, structurată în trei părți: Despre credință – parte care explică CrezulDespre nădejde – în care este explicată rugăciunea Tatăl nostru; și Despre iubire – parte care explică Decalogul.Pentru recunoașterea acestei scrieri s-a întrunit Sinodul de la Kiev din anul 1640.

Sinodul a cercetat lucrarea, dar nu s-a pronunțat în totalitate asupra ei. Din această cauză a fost convocat un Sinod panortodox la Iași, care a aprobat Mărturisirea lui Petru Movilă la data de 11 mai 1643, ea devenind în mod oficial Mărturisirea de credință a Bisericii de Răsărit.

1713: A încetat din viață în Rusia, Casandra Cantacuzino;( n.1683).

casandra | Ovidiupecican's Blog

A fost prima soție a domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir, fiica lui Șerban Cantacuzino.

1784: Limba germană a fost introdusă printr-o lege specială semnată de de împăratul Iosif al II-lea, ca limbă oficială în Transilvania, înlocuind  limba latină folosită până atunci ca limbă oficială în acest principat.

1830: S-a născut fizicianul, matematicianul și chimistul român Emanuel Bacaloglu.

1830: Este pusă piatra de temelie a Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău, în  Basarabia ţaristă, edificiu conceput de arhitectul A.I.Melnicov.

Catedrala Nasterea Domnului din Chisinau, sec.XIX, sursă:monument.sit.md

 

                        Foto: Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău, sec.XIX

Concomitent cu înălţarea Catedralei, în faţa ei, la o depărtare de 40 metri este ridicată o clopotniţă cu 4 niveluri, care a fost dăramată în noaptea de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici.

La 15 octombrie 1836 Catedrala a fost sfinţită și începe să funcționeze.

1845: A murit la Veneţia, Carl Filtsch, pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea; (n. 28 mai 1830, Sebeșul Săsesc, Transilvania). Tatăl său, Joseph Filtsch era pastor (preot) evanghelic.

A început cursurile de pian la vârsta de trei ani si pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educație muzicală și tovarăș de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.

A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.

În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch.

Foto: Karl Filtsch, cca.1843

Din nefericire, în scurt timp  Filtsch s-a îmbolnăvit de tuberculoză și  a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinerețe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găsește la cimitirul San Michele din Veneția.

Filtsch, care a început să improvizeze la pian încă de tânăr, a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele care au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843.

În ciuda influențelor ușor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie și un talent remarcabil.

1849: A murit la Cluj (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar), pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania, participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni; (n. 1796).

Imagine similară

Foto: Stephan Ludwig Roth (n. 24 noiembrie 1796, Mediaș).

În 1842 cand  Dieta de la Cluj  procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, Roth a scris revoltat  în celebra sa broșură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.

În 1846, Roth a alcătuit Istoria Transilvaniei în 3 volume și a tradus în limba germană (traducere rămasă netipărită) și a prefațat lucrarea de istorie bisericească „Istorie pe scurt a credinței românilor” scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845, mai târziu episcop unit al Orăzii (Oradei).

Stephan Ludwig Roth a participat și la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut deșteptată conștiința națională a românilor și hotărârea zecilor de mii de țărani da a sfărâma lanțurile iobăgiei și de a cere drepturi politice pentru elita românească.

Puternicele sale impresii de la aceasta Adunare populara și o descriere a Marii Adunări, au fost publicate în ziarul săsesc „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848.

Articolul lui Ștephan Roth, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, „Walachen” pentru „români”.

Roth justifica expresia: „…un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” (transilvănenii revendicaseră printre altele la Blaj, să fie numiți români și nu doar, de multe ori injurios, numele de „olahi”.

Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările și voința românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”.

1864: Are loc a doua sesiune a Dietei Transilvaniei de la Sibiu, prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revoluția de la 1848 (3/15 iulie 1863 – 17/29 octombrie 1864) și prima în care românii au avut majoritatea reprezentanților.

A avut două sesiuni: prima, între 3/15 iulie–7/20 octombrie 1863 și a doua între 11/23 mai–17/29 octombrie 1864.

A avut pe ordinea de zi opt din cele 11 proiecte originale, sesiunea fiind dominată de discuțiile aprinse pe marginea proiectului de lege pentru înființarea unui Tribunal suprem al Marelui Principat și a celui pentru legea electorală. Viena a decis ca sediul Tribunalului să fie în capitala imperiului și nu în Transilvania, la Blaj, așa cum propuseseră deputații români. Noul for avea să-și înceapă activitatea anul următor, la Viena, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop.

În afara proiectelor existente, în decursul lucrărilor au fost înaintate Dietei și alte proiecte: reglementarea împărțirii administrativ-teritoriale; organizarea administrației publice, organizarea tribunalelor de primă instanță; bugetul provinciei pe 1865, etc. A discutat inițiative legislative, cele mai importante privind construirea primei căi ferate a Transilvaniei; desființarea vămilor interne; reducerea serviciului militar.

1877: Guvernul României a sistat plata tributului către Turcia, iar suma, in valoare de 914.000 de lei, a fost pusa la dispoziția Ministerului de Război, pentru înzestrarea armatei intrată în război cu forțele otomane.

1884: S-a născut la Iași, celebra soprană,cântăreață de operă, Alma Gluck (Reba Feinsohn) ; (d. 27 octombrie 1938, la New York).

Alma Gluck (1884-1938)

 A emigrat în SUA la 16 ani (1910), devenind una din cele mai faimoase cântărețe de operă ale lumii din epocă. A fost căsătorită cu Bernard Gluck și ulterior cu violonistul Efrem Zimbalist.

A debutat la Metropolitan Opera din New York. Înregistrarea sa, Carry Me Back to Old Virginny la Victor Talking Machine Co. i-a adus celebritatea de muziciană clasică, vânzând un milion de exemplare, pentru care a primit un disc de aur, cel de-al șaptelea acordat până în acel moment.

A fost fondatooare a Asociației Femeilor Americane.

1885: A încetat din viață la Sibiu, publicistul și omul politic Visarion Roman (n.5 iulie 1833, Seuca–Gănești, Mureș); membru corespondent al Academiei Române.

Hermannstädter Persönlichkeiten

De profesie economist, a fost fondatorul Băncii Albina din Sibiu și de asemenea autorul primului calendar cu alfabet latin din Transilvania.

1886: A fost inaugurată, în fața Universității din București, statuia cărturarului iluminist Gheorghe Lazar, fondatorul primei școli în limba română din București.

Statui si monumente din Bucuresti: Gheorghe Lazar

Monumentul de marmură este opera sculptorului lui Ion Georgescu, viitorul profesor al lui Constantin Brancusi, la mai mult de o jumatate de secol de la moartea lui Lazar.

1905: S-a născut in satul Giuleşti, jud. Suceava, biologul Vasile Jitariu, profesor universitar, iniţiator al şcolii româneşti de biomagnetism.; rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări şi studii.

În 1929 a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Secţia de Ştiinţe Naturale, de la  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

În 1930 şi-a început activitatea didactică, în calitate de asistent la Catedra de Fiziologie generală şi comparată, de la aceeaşi facultate.

În 1938, şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe naturale la Universitatea din Iaşi, cu o teză privind fiziologia ficatului, iar apoi, în perioada 1938-1939, şi-a desăvârşit specializarea în domeniul fiziologiei animale la Universitatea din Göttingen (Germania), sub îndrumarea renumiţilor fiziologi H. Rein, E. Lehnartz şi R. Pohl.

În 1947 a devenit profesor titular la Catedra de Fiziologie animală de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, predând cursuri de fiziologie animală comparată şi ecologică până în 1975, când a devenit profesor consultant.

De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”.

A fost  membru titular al Academiei Române din 1974, fiind iniţial secretar al Filialei din Iaşi şi apoi preşedinte al acesteia (1974-1989). De asemenea, a fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate şi i s-au decernat multiple titluri onorifice, diplome, ordine şi medalii. Şi-a continuat activitatea până în ultima clipă, când a încetat din viaţă la 30 iunie 1989.

1911: O echipă de gimnaști români a participat la cel de al 5-lea Turneu Internațional  de gimnastica de la Torino, cucerind medalii de argint  în perioada 11 – 14 mai. Au participat 8 țări între care s-a aflat și România anul 1911 fiind anul de debut al gimnasticii românești la Campionatele Mondiale

Echipa României de gimnastică la Torino 1911

Între 11–14 mai, Torino a fost gazda unui Turneu Internațional (numit ulterior al 5-lea Campionat Mondial), desfășurat pe fondul celei de a 8‑a ediții a Serbărilor Federației Italiene de Gimnastică, la care a participat și o echipă de „gimnastici” români, formată din șapte concurenți și condusă de prof. D. Ionescu.

Românii au concurat la exercițiile libere, săritura cu prăjina, aruncarea greutății, alergare și urcare pe frânghie, cucerind cupa de argint.

Au primit Cupa Orașului Sestri Ponente (acum unul dintre cartierele Genovei), consemnându-se, astfel, cea de a doua prezență internațională a gimnaștilor noștri și prima la Campionatele Mondiale.

La cererea organizației sportive Sokol din Cehia, gimnaștii cehi au fost autorizați să vină cu propria lor bară fixă, în timp ce ceilalți sportivi au avut posibilitatea de a utiliza propriile aparate sau pe cele ale cehilor.

După 39 de ani, începând cu întrecerile mondiale de la Basel (Elveția)din 1950, această permisiune a fost anulată de către Federația Internațională de Gimnastică.

1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina), actriţa şi profesoara de actorie din România, de origine evreiasca, Beate Fredanov; (m. 20 martie 1997 la Düsseldorf, in Germania).

A absolvit  Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Viena (promoţia 1933). A  fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967),  „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A interpretat roluri in  filmele „Fii cuminte, Cristofor ! „; (TV) / (1967), „Trecătoarele iubiri”; (1974),
„Bietul Ioanide”; (1980).

 1914: S-a născut Aurora Gruescu, prima femeie inginer silvic din țara noastră și din lume; (m.2005).

În 1933 a fost admisă la Facultatea de Silvicultură, care pe atunci aparținea Politehnicii. Era singura persoană de sex feminin studentă la acea facultate, alături de 130 de băieţi. 

Într-o perioadă marcată de prejudecăți misogine, o astfel de carieră era considerată tipic bărbătească.

A avut parte de desconsiderare  în timpul regimului comunist, când a fost expropriată, fiind considerată „dușman al poporului”, dar a fost,  și decorată, apreciată și lăudată.

A practicat meseria din 1938 până în 1973, când s-a pensionat. A condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovații legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor și a publicat în acest sens mai multe articole în „Revista Pădurilor”.

Numele său a intrat și în GuinessBook și este legat de primul plan de împădurire națională, pentru o suprafață de 100.000 ha.

1923: Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării  ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”.

Imagini pentru Foto: Mormantul ostasului necunoscut din Bucuresti

Foto: Mormântul ostasului necunoscut din Bucuresti

La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr.4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”.

În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor.

Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul „Carol I”.

Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989. 

1924: S-a născut în localitatea Iclănzel, jud. Mureș, poetul, traducătorul şi publicistul Aurel Gurghianu ; (m. 1987).

Aurel Gurghianu - biografia lui Aurel Gurghianu referate

A decedat la 28 septembrie  1987, in orasul  Cluj-Napoca. A fost asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua.

1924 : Echipa de rugby a României a câștigat prima medalie olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 1924.

Această a VIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, în Franța în perioada 4 mai–27 iulie 1924. Au participat 44 de țări și 3.089 de sportivi, care s-au întrecut în 126 de probe din 17 sporturi.

La cea de-a doua participare a României la Jocurile Olimpice, echipa de rugby a câștigat medalia de bronz, prima medalie olimpică a României, clasându-se pe locul trei din trei țări participante: SUA, Franța și România.

Cele două partide s-au desfășurat în 4 mai, cu Franța și respectiv 11 mai cu SUA, dată la care a avut loc și festivitatea de premiere.

Echipa de rugby a României 1924

Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931

1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; (m. 2008).

Constantin Dinischiotu (1927-2008)

A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București.

Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași (1952–1953), a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul Alexandru Davila din Pitești (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroșani (1958–1959), Teatrul din Constanța (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanța (1991–1994), Teatrul din Galați (1995–1996), Teatrul din Reșița (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000).

În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.

1931: Conferința șefilor Statelor Majore ale țărilor semnatare ale Micii Ințelegeri, desfășurată la București, a definitivat textul Convenției militare unice a Micii Intelegeri.

 Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă), a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României, cu participarea şefilor de Stat Major, pentru a contracara creşterea activităţii revizioniste pe continentul european, după încheierea Primului Război Mondial.

Mica Înţelegere a fost o organizaţie de securitate regională defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe între Cehoslovacia-Iugoslavia (14.VIII.1920), România-Cehoslovacia (23.IV.1921) şi România-Iugoslavia (7.VI.1921).  

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU  CURRICULUM ŞI EVALUARE Îţi dorim mult succes!

Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state semnatare, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor.

Construită pe principii democratice, a reprezentat efectiv a cincea putere europeană şi a  constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor.

Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München. 

In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state, s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale, prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria.

Conventia militara dintre Romania si Iugoslavia, semnata la 23 ianuarie 1922, prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei conventii, prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari, in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de forte armate bulgare sau ungare.

Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat, la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluand, insa, cu unele modificari, prevederile acestora.

Astfel, alianta opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie si 14 divizii escadrile aviatie.

1931: S-a născut in localitatea Cerneţi-Mehedinţi, prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonimul lui Laurenţiu Bobleanţă).

A  fost elev  la Liceele Militare „D. A. Sturdza” din Craiova si  Liceul „Traian” din Turnu-Severin, dupa care a urmat Liceul seral la Timişoara (1950–1951) si Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, la Universitatea din Timişoara (1968–1973).

A fost funcţionar la C.F.R., om de serviciu, contabil, redactor la revista „Orizont” (1971–1979).

A colaborat la: „Scrisul bănăţean”, „Orizont”, „Tribuna”, „Cronica”, „Ateneu”, „Urzica”, „Tvaranie” (Titograd), „Bagdala” (Crusevac), „Ahoj na sobotu” (Praga), „Luceafărul”, „Literatorul”, „Meridianul Timişoara”, „Anotimpuri literare”, „Amfitrion”, „Banatul”, „Pardon”, „Orient Latin”, „Delvilag” (Szeged), „Păcală” etc.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1978), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997, 1999), Diploma de onoare „Opera Omnia” a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (2001).

1933: S-a născut la Orăștie, în județul Hunedoara, Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA; (m. 2009).

A urmat  cursurile de Regie Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, pe care le-a absolvit în 1955, devenind regizor.

În 1954 a turnat un prim film, „Aurel Vlaicu – Povestire cinematografică” după un scenariu de Eugenia Busuioceanu, dupa care a făcut filmul „Blanca”, în colaborare cu Constantin Neagu, în 1955, prima ecranizare după o operă de Mihai Eminescu.

Au urma două filme făcute împreună cu regizorul Mircea Drăgan, „Dincolo de Brazi”, în 1957, și „Setea”, în 1960.

Tot regizorului Mihai Iacob îi revine și meritul de a fi făcut și prima biografie din cinematografia românească, filmul „Darclée”, turnat în 1960, după viața cântăreței de renume mondial Haricleea Darclee, cu Silvia Popovici în rolul principal, alături de Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Critea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici., care a vea să devină și cel mai cunoscut film al său, cu care a reprezentat România la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1961.

În 1961 a făcut iarăși un film în colaborate, „Celebrul 702”, împreună cu Alexandru Mirodan, căruia îi apartine piesa. Este vorba de o lovitura data de niste gangsteri, într-o tara fictiva „Alergica”, vina fiind data pe Kid, care ajunge la puscaria „Bing-Bing”, dar scapa de scaunul electric, fiindca scrie o carte etc., aluzii si paralele foarte stravezii la America… cu actorii: Ilarion Ciobanu…

În 1963 toarna filmul „Strainul”, dupa romanul scriitorului Titus Popovici, cu Radu Beligan, Colea Rautu, Flavia Buref.

Apoi mai turnat  si episodul „Întoarcerea” din filmul „De trei ori Bucuresti” în 1967.

A fost  nu numai profesor de regie la IATC, si începând din 1966, si Secretar de Partid la Studiourile Buftea.

Participa, în 1968 la doua filme în colaborare, într-o coproductie cu regizorul vest-german Wolfgang Liebeneiner, „Moarte lui Joe, Indianul” din „Die Ledertrumpf-Erzählungen” dupa autorii americani James Fenimore Cooper, respectiv „Tom Sawyer”, dupa Mark Twain.

Mai toarna doua filme, „Castelul Condamnatilor” împreuna cu Nicolae Țic și Mircea Drăgan în 1970, și „Pentru ca se iubesc” în colaborare cu Ion Omescu, în 1971.

Cu ocazia unei calatorii de documentare în SUA cere însa azil politic, si ramâne acolo, stabilindu-se la Los Angeles, spre surprinderea tuturor.

A murit pe 5 iulie 2009, la 76 de ani, la Los Angeles.

1934: A murit la Paris, lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), stabilit în Franţa în anul 1901.

Elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta în primul rând ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice.

Este autorul unor valoroase lucrări despre limba şi folclorul român; (n. 23 aprilie1859, Ploiesti).

Imagini pentru Lazăr Şăineanu photos

A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.  Lazăr Șăineanu și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. 

În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. 

Este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais).

A inițiat cercetări de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze.

Lazăr Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță cu  numele de scenă Elizabeth Nizan.

1939: Se semnează acordul economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizații comerciale engleze în România, înființarea de zone libere în porturile românești, etc.

1940: S-a născut în satul Limpeziş, judeţul Buzău, poetul şi publicistul Gheorghe Istrate.

  Și-a facut debutul în poezie în anul 1956  în ziarul „Viaţa Buzăului”.

   Câţiva ani a fost  respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. A fost o vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al Şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”.

  Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.

In timp ce se afla incorporat pentru serviciul militar, a participat la  un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară” si obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat  lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară.

 Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu – şi e lăsat la vatră.

Va fi coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965).

Isi ia licenţa în Litere, cu nota maxima in 1968.

A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”, „Tribuna României”) si a fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii.

A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005).

   A participat  în grupul lui Mircea Dinescu la emisiunile in direct de la  Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.

Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000).

S-a stabilit in Germania unde este membru al „Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern” – asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilorsai, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene.
Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literar㠄V.Voiculescu” –din Buzău.

A publicat articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi „Curierul Romanesc”, in revista Asociatiei, „Observator-München”, „Adioletea” (apare cu sprijinul fundatiei „Amprenta” – Buzau) etc.

1949: A apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, va apărea un decret privind organizarea radioficării în RPR)

 1950: A avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, în regia lui Nicolas Bataille, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, academician francez de origine franco- romana.

Eugene Ionesco
Premiera Cântăreaţa Cheală (1950)

1955: Au inceput lucrarile Conferinței de la Varșovia, în cadrul cărora a fost creat Tratatul cu același nume prin care erau integrate într-un sistem politico-militar dominat de Uniunea Sovietică, forțele militare ale statelor socialiste

Conferința de la Varșovia (1955)

Principalul obiectiv declarat al Pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi.

Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest; astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.

 Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev.

Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor sovietice baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator.

Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe.

Singura țară europeană comunistă europeana care nu a fost prezentă era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

1956: România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa .

Creată la 11 aprilie 1919, OIM era o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor; (din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva).

Intre anii 1946 şi 1956 România nu mai participase la lucrările OIM.

1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar autor al unor apreciate  cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”) si studii de literatură comparată; (n. 1901).

  1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia.

DOCUMENTAR ÎN IMAGINI: 50 de ani de la inaugurarea Uzinei de Autoturisme  Piteşti, prima de acest fel din România | AGERPRES • Actualizează lumea.

Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate, şi avea o capacitate de producţie de 55.000 de bucăţi pe an.

În cinstea zilei de 23 august 1968  a  început  si producţia de serie.

1980: A încetat din viața sculptorul băimarean Vida Geza. Artistul s-a născut in Baia Mare in 28 februarie 1913 si inca din copilărie a început să cioplească în lemn.

Din 1931 și pâna în 1935, a studiat cu celebrul pictor Sandor Ziffer, iar debutul său a avut loc cu ocazia expoziției artiștilor plastici băimareni din 1937.

A prezentat mai multe lucrari realizate in lemn, printre care si opera „Mineri”. De altfel, de-a lungul carierei sale, Vida Gheza a avut ca modele minerii maramureseni, mai multe opere surprinzand chipurile aspre ale acestora.

Intre 1938-1939, a luat parte ca voluntar la Razboiul Civil din Spania, alaturi de brigazile internationale ale Armatei republicane.

A revenit in tara doi ani mai tarziu, insa pentru o scurta perioada pentru ca a plecat la Budapesta, unde s-a inscris la cursurile Academiei de Arta.

Pe timpul studiilor a realizat numerose sculpturi, toate in lemn, surprinzand prin maniera bruta de a lucra materialul. A fost recompendat cu numerose distinctii, printre cere Premiul de Stat – 1953,

Titlul de Artist al Poporului – 1964, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta – 1971, iar din 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Romane.

A realizat monumentele de la Moisei si de la Carei, precum si Sfatul batranilor – ultima lucrare amplasata in fata Palatului Administrativ din Baia Mare.

1987: S-a născut la Bacău, gimnasta română Monica Roșu.

Monica Roșu (n. 1987)

A început gimnastica la vârsta de patru ani și s-a antrenat în primii ani la CSS Bacău. Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, în Grecia. 

A făcut parte din echipa României care a reușit să își apere titlul olimpic, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată.

Monica a fost cea mai puternică concurentă la sărituri, reușind să câștige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiție.

A participat și la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 (Amsterdam) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

1990: Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale  de la 20 mai in Romania.

 CPUN fusese constituit la 9 februarie 1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai.

Era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

1991: A fost semnat, la București, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui „regim de cer deschis”.

1994: La Strasbourg, în cadrul Sesiunii Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei, Teodor Meleșcanu, ministul de externe al României, a semnat Protocolul 11 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, considerat document cheie al Convenției și care prevede, printre altele, dreptul cetățenilor de a se adresa Curții Drepturilor Omului.

1995: La Palatul Europei din Strasbourg, România a fost prima țară care a depus la Consiliul Europei instrumentele de ratificare a Conventiei-cadru privind minoritățile naționale.

1995: A murit George Uscăţescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române; (n. 5 mai 1919).

1999: Legea privind accesul la propriul dosar de Securitate si deconspirarea Securității ca poliție politică, a intrat în dezbaterea plenului Camerei Deputatilor a României, dupa ce, timp de 16 luni, s-a aflat la Senat, iar pentru o perioada de șapte luni a fost analizată în Comisiile juridică și de apărare ale Camerei.

2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010); (n. 1930, la Beirut, Liban).

 2010: A murit inginerul Radu P. Voinea, specialist în mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitate elastică şi dinamica autovehiculelor şi maşinilor; membru titular al Academiei Române din 1974, preşedinte al acestui for (1984-1990); (n. 1923).

2010: A murit, la Paris, Imre Tóth, filosof și filolog român de origine maghiară (n. 1921, la Satu Mare).

2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov, fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara.

A colaborat la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont”; (n. 1951).

2012: A murit matematicianul şi profesorul Dan Brânzei, o personalitate a științei care a avut contribuţii deosebite în topologia algebrică, fundamentele matematicii, geometria sintetică şi geometria proiectivă; (n. 1942).

  2014: A decedat  actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat; (n. 1933).

Margareta Pogonat - Actor - CineMagia.ro

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959 si desfășoară o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii” ).

Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, regizor Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, regizor Virgil Calotescu).

După 1990, a desfasurat o intensa activitate didactică, la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat actoria.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/14/o-istorie-a-zilei-de-11-mai-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Mochie; Sfinții Metodie si Chiril, luminătorii slavilor


Sfantul Mucenic Mochie

Sfantul Mochie a trait in secolului al IV-lea si a fost preot in Amfipol. El a suferit mucenicia in timpul imparatului Diocletian.

Pentru ca propovaduia pe Hristos si ii invata pe oameni sa renunte la cinstirea idolilor a fost supus la multe chinuri: a fost aruncat in temnita, in foc, la fiare, dar din toate a iesit nevatamat.

Din Sinaxar aflam ca intrand Sfantul Mochie in capistea idoleasca, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si a stat unde era idolul lui Dionis, zicand:

“Stapane, Cel ce tii toata faptura si toate le-ai zidit prin Hristosul Tau; Cel ce ai rusinat pe diavolul cel instrainat de adevarul Tau si ai daruit fericirea intelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, si cinstesc numele Tau cel sfant; Cel ce ai sfaramat idolii Babilonului si ai aratat adevarata credinta a prorocului Daniil, Cel ce ai facut zadarnic uratul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tai si ai stins vapaia focului in cuptor; Cel ce ai inecat pe invartosatul Faraon in adancul marii, Cel ce ai ascultat rugaciunile lui Moise si ai scos prin toiag apa din piatra; Tu, Cel ce esti acum si ai fost si mai inainte si vei fi Imparat vesnic, auzi-ma pe mine robul Tau, ca iata ma rog Tie; vino in ajutorul meu si arata puterea Ta acelora care socotesc adevarul drept minciuna, sa Te cunoasca pe Tine unul, adevaratul si vesnicul Dumnezeu si sa izgoneasca intunericul ratacirii inchinarii de idoli!”

Apoi a strigat cu mare glas catre idol: “Dionise, netrebnic si desert, mut si surd, iti poruncesc tie, in numele cel mare si preaslavit al Hristosului meu, Cel ce locuieste intru cei de sus, sa cazi din intarirea ta si sa te intinzi pe pamant, ca sa se arate la toti neputinta ta”.

Indata s-a cutremurat pămantul si capistea si a cazut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful.

Sfantul Mucenic Mochie a murit pentru Hristos fiind decapitat.

Pe 11 mai Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinţii Chiril şi Metodie numiţi „apostolii slavilor” pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă.

Fișier:Cyril and Methodius.jpg

Chiril și Metodie au fost doi frați care au dus credința ortodoxă popoarelor slave din centrul Europei în secolul al IX-lea.

Pregătindu-și propovăduirea printre slavi, ei au inventat alfabetul glagolitic pentru a putea traduce Sfânta Scriptură și alte lucrări creștine în ceea ce în prezent se numește slavona veche. Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave.  

Fraţii Chiril şi Metodie sunt cei care au creat alfabetul „glagolic”, care vine de la slavonescul „glagol”, în traducere – cuvânt.

Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic.

Cei doi frați au fost canonizați și li s-a recunoscut rangul de Întocmai cu Apostolii pentru munca lor misionară. Numeroase detalii ale vieții lor au fost însă deformate de legendele care au apărut pe seama lor.  

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. ro.wikipedia.org.
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro
  8. http://www.rador.ro;
  9. Cinemagia.ro;
  10. Creștin Ortodox.ro.

11/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ZIUA DE 10 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 10 mai în istoria noastră

1600 : Mihai Viteazul și oastea munteană înfrâng în lupta de la Bacău armata domnitorului moldovean Ieremia Movilă.

Expediția de cucerire a Moldovei a început la 14/24 aprilie 1600, când Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia, lăsându-l în locul său pe Banul Mihalcea. Armata sa a trecut prin Miercurea Sibiului, Făgăraș, Codlea, Brașov, Prejmer, iar la 26 aprilie/6 mai 1600, trupele muntene au pătruns în Moldova prin trei sau patru puncte. Toate coloanele au susținut lupte cu forțele moldo-polone care se retrăgeau spre nord, înaintând cu greutate din cauza ploilor torențiale. Armata lui Mihai Viteazul s-a întâlnit la Bacău cu trupele trimise de Ieremia Movilă. Moldovenii au fost înfrânți, dar pierderile au fost la fel de mari de ambele părți. Mihai Viteazul l-a alungat pe Ieremia Movilă, punând pe fugă armata trimisă în ajutor de Polonia în Moldova vasalului său, Ieremia Movilă. Mihai Viteazul a ocupat Moldova iar Ieremia Movilă a fugit, găsind refugiu împreună cu familia sa la Hotin. „Victoria de la Bacău a adus Moldova la picioarele lui Mihai și i-a dus faima până la Roma” (Alexandru I. Gonța, Studii de istorie medievală).

1838 : In Principatele Române se introduce în Regulamentul Organic un articolul adițional care stipula că textul Regulamentului nu poate fi modificat fără acordul comun al curților de la Istanbul și Sankt Petersburg

Adunarea Obştească a Ţării Româneşti (1838)

Imediat după confirmarea Regulamentului Organic, Rusia a început să reclame celor două Adunări aprobarea unui nou articol care să stipuleze că textul Regulamentului nu poate fi modificat fără acordul comun al curților de la Istanbul și Sankt Petersburg. Adunarea Obștească a Țării Românești a votat, la 10 mai 1838, introducerea unui articol adițional în Regulamentul Organic, care prevedea obligativitatea aprobării puterii suzerane (Poarta Otomană) și puterii protectoare (Rusia) pentru orice modificare constituțională.Faptul a semnificat o restrângere a autonomiei Țării Românești și o întărire a protectoratului Rusiei asupra acesteia.

1848: (La 10 mai stil vechi /22 mai 1848, stil nou) se constituie Comitetul revoluționar din Valahia, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Al. C. Golescu (Negru), C. A. Rosetti, Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Boliac (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu.

Comitetul Revoluționar din Valahia (1848)

Totodată e adoptat un program al revoluției în 22 de articole, prin care se avea în vedere cucerirea puterii politice, prevederea cea mai înaintată fiind cuprinsă în articolul 13 (emanciparea și împroprietărirea clăcașilor prin despăgubire) și se stabilește ziua de 9 / 21 iunie, pentru declanșarea revoluției din Valahia.

1854: S-a născut sculptorul român de origine germană Carol Storck, fiul cel mare al sculptorului Karl Storck şi frate cu Frederic Storck; (m. 1926).
Din 1871 a studiat la Academia Regală de Artă din Florența, cu sculptorul Augusto Rivalta (1837-1925).

În perioada 1876-1880 a studiat și în SUA, la Philadelphia, unde a și expus lucrările sale.

Printre operele sale se numără statuile alegorice pentru Palatul de Justiție din București, numeroase busturi și sculpturi funerare, precum și Statuia dr. Carol Davila, inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, odată cu clădirea Facultății de Medicină, la intrarea căreia este amplasată

1858: Se desfasoara Conferinţa de la Paris a reprezentanţiilor celor şapte puteri  europene (Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi regatul Sardiniei), privind organizarea Principatelor Române.

La 10 mai 1858, stil vechi (22 mai 1858, stil nou) începe Conferința reprezentanților celor șapte puteri  de la Paris, privind organizarea Principatelor Române.

Congresul de la Paris_1856

Conferinta de la Paris (mai-august 1858) a prilejuit indelungate dezbateri; propunerea de unire deplina a Principatelor – de data aceasta cu un Domn pamantean – a intampinat opozitia inversunata a  Austriei si Turciei,  in ciuda rezolutiilor adoptate in tara si a exemplului de solidaritate pe care il oferisera patriotii romani.

Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri – Marea Britanie, Franţa, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi Regatul Sardiniei – privind organizarea Principatelor Române, adoptă documentul final intitulat „Convenţia de la Paris”, document prin care se stabileşte viitorul statut politic, social şi administrativ al Moldovei şi Ţării Româneşti.

Intrarea în vigoare a acestei Convenţii, căreia i se conferea valoare de noua Constituţie a Principatelor Române, marchează încetarea de jure a aplicării Regulamentului Organic

In Conferința de la Paris, se stabilește viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor:

  • cele două țări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare cu domn, guvern și adunare legislativă proprie;
  • se înființează Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani;
  • se desființează privilegiile și rangurile boierești;
  • se instituie responsabilitatea ministerială;
  • se reglementează prin lege relațiile dintre proprietari și țărani etc.

Statutul politic stabilit de Conferința de la Paris, devenit lege fundamentală a țării, rămînînd în vigoare pînă în 1864.

 1859: Incep la Focșani, lucrările Comisiei Centrale pentru elaborarea legilor comune ale Principatelor Moldovei și  Munteniei (Valahiei).

Primul parlament al celor două Principate, Comisia Centrală a fost adunarea legislativă care avea ca scop unificarea legislației celor două Principate, elaborarea legilor de care avea nevoie noul stat astfel încât Mica Unire să fie consolidată. Lucrările comisiei s-au desfășurat între 10 mai 1859–12 februarie 1862.

Sediul Comisiei Centrale Focșani (1859)

Sediul comisiei a fost în cea mai veche clădire din orașul Focșani, cu o formă aproape neschimbată fata de aspectul inițial, fostul Hotel Cimbru, actualul Muzeu al Unirii.

1864: Principele Alexandru Ioan Cuza a organizat un plebiscit pentru aprobarea unei noi Constituții.

Al.I. Cuza (1864)

Numită, prudent, Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris, în realitate, nu dezvolta, ci modifica dispozițiile Convenției, sporind drepturile puterii executive în dauna celei legislative.

Au fost chemați la urne, între 10/22–14/26 mai, circa 754 mii de alegători, din care s-au prezentat 90,7%.

Dintre aceștia, 99,8 au votat favorabil propunerea domnitorului. 

Statutul prevedea înființarea unei noi camere parlamentare, Senatul, alături de Adunarea Deputaților, instituindu-se astfel sistemul bicameral care a permis înfăptuirea reformei agrare

1866: Carol I al României,  ales prin plebiscit principe suveran al Principatelor Unite, dupa abdicarea principelui Al. Ioan Cuza, depune jurământul în fața Parlamentului României.

Fișier:Prince Karl of Hohenzollern Sigmaringen later King of Romania.jpg -  Wikipedia

Foto: Carol I depune  jurământul pe Constituţie

Carol I. Desen de D. William - Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi

A intrat în București pe 10/22 mai. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de circa 30.000 de oameni. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului; în Dealul Mitropoliei a fost binecuvântat de către Mitropolitul Nifon, apoi a depus jurământul pe legile țării în Parlament.

Colonelul Haralambie a citit formula de jurământ românesc, comunicată prințului în traducere franțuzească: „Jur de a păzi legile României; de a menține drepturile sale și integritatea teritoriului”, după care prințul Carol, cu mâna dreaptă pe Evanghelie, a rostit în românește, cu voce fermă: „Jur”.

Din acest moment a început domnia sa ca principe suveran al Principatelor Unite Moldova și Muntenia. 

Proclamat domnitor al României în ziua de 10/22 mai 1866, a păstrat acest titlu până în 15 martie 1881, când a fost proclamat primul rege al României

 1866: S-a născut la  Siminicea, Suceava, botanistul Emanoil Teodorescu considerat întemeietor al şcolii române de algologie şi al învăţământului universitar de fiziologia plantelor.

A fost licentiat în științe naturale (1893), al Universitatii Sorbona din Paris, fiind șef de promoție.

Întors în țarã a ocupat un post de asistent la Universitatea din Iași, apoi la Institutul Botanic din București. În 1898 a plecat din nou la Paris pentru a lucra la Laboratorul de Biologie Vegetalã de la Fontainebleau.

Sub conducerea profesorului Gaston Bounier își susține (1899) teza de doctorat „Influența diverselor radiațiuni luminoase asupra formei și structurii plantelor”.

Între anii 1907 – 1935, a fost profesor titular la Catedra de Anatomie și Fiziologie Vegetalã din cadrul Facultãții de științe a Universitãții din București și director al Institutului Botanic

A organizat, la Bucureşti, primul laborator de fiziologie vegetală din România si a fost membru titular al Academiei Române din 1945, vicepreşedinte al acestui for (8.VI-2.VIII.1948).

A decedat la 26 aprilie 1949 in Bucuresti.

1876:  S-a născut la Paris, Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România; (d. 27 iulie 1973, Paris).

  Primele „Vederi româneşti”, filmate de operatorul de origine franceză Paul Menu au fost proiectate la 25 iunie 1897. Acesta a fost  practic actul de naştere al cinematografiei naţionale.

Paul Menu a avut un destin foarte ciudat. El a făcut parte din „armata” operatorilor francezi (cam o sută la număr) trimişi de fraţii Lumière în lumea întreagă pentru a populariza noua „invenţie” de la sfârşitul veacului al XIX-lea, cinematograful.

Ajuns în România, a fost o vreme ca fotograf al ziarului „L’Indépendance Roumaine”, pentru ca, peste ani, să-şi deschidă în Bucureşti un atelier fotografic  pe fosta Cale a Moşilor.

În mod cu totul şi cu totul paradoxal, autorul primelor filmuleţe de actualităţi româneşti, operatorul franco-român Paul Menu, cel care avea să trăiască 97 de ani! (între 1876 şi 1973), a fost operator cinematografic doar 40 de zile din lunga sa viaţă (şi acelea încă în secolul XIX, în vara anului 1897). În rest a fost fotograf, decenii la rând în Bucureşti.

În cele 40 de zile dintre 10 mai şi 20 iunie 1897, primul cineast român a realizat 17 „actualităţi” de câte un minut, developate la firma Lumière din Lyon şi prezentate în aceeaşi vară la Bucureşti, printre care Defilare de 10 Mai, Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundaţiile de la Galaţi ş.a.

1877: Senatul României votează Proclamația de Independență față de Imperiul Otoman, care va fi  recunoscută pe plan international în Tratatul de la Berlin din 1878.

 La 10 mai 1877, a doua zi dupa proclamarea in fata Adunarii Deputatilor  de catre primul ministru Mihail Kogalniceanu , a independentei de stat a Romaniei, Senatul României a votat-o la rândul său, iar Principele României, Carol I, a semnat declarația de independență a României, aflată alaturi de Rusia, în  razboi  cu Turcia.

Acest act a căpătat, prin semnarea lui de către principele Carol I, putere de lege.

In aceeasi zi, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat, felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent.

 Au avut loc manifestaţii în numeroase judeţe, iar 10 mai a fost de atunci o sărbătoare cu dublă semnificaţie, devenind Ziua Naţională.

10 mai (numita si Ziua Regelui sau Ziua Regalității), a fost  Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918 – 1948. (În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României).

1877: Prima decorație românească – Steaua României

Steaua României (1877)

Este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă; denumirea originală, propusă de domnitor era Ordinul Unirii. Cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decorația doar câtorva prieteni apropiați, majoritatea însemnelor rămânând în pivnițele palatului. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuțiile pentru înfințarea unui ordin național s-au redeschis. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu s-a decis instituirea legală a distincției în forma ei de bază, fiind aprobată și noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit Steaua României.După proclamarea independenței, Camera Deputaților a votat proiectul de lege privind instituirea ordinului, în 9 mai, iar domnitorul Carol I-a promulgat în 10 mai. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998.

1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe Domnitor  al României (1866-1881).

Regele Carol I şi copiii – Lectia de istorie

Foto: Carol I, Domnitor si Rege al României între anii 1866-1914.

Regele a cerut să fie încoronat cu o coroană confecționată din oțel. Președintele Parlamentului a înmanat regelui Carol I și reginei Elisabeta, coroanele făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci, în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878). Solemnitatea încoronării a avut loc la Mitropolie, de unde cortegiul s-a reîntors la Palatul Cotroceni. La ceremonii a participat și prințul Leopold, fratele lui Carol I și tatăl prințului Ferdinand, viitorul rege. Între 10–13 mai au fost organizate numeroase manifestări omagiale, consacrate evenimentului. La serbările din Cișmigiu au fost fi instalate fântâni luminoase care foloseau proiectoare cu arc electric, acționate de primul motor cu ardere internă adus în țara noastră.

1887: In România se promulgă Codul comercial care va intra în vigoare la 1 septembrie 1887.

Codul comercial a fost întrocmit după model italian și a fost ulterior modificat în 1895, 1900, 1902, iar din 1928 va fi aplicabil și în Basarabia, unde pană atunci funcționau legile comerciale ale Imperiului Rus.

1894: S-a nascut Elvira Popescu, actriță franceză de origine română; (d. 11 decembrie 1993 la Paris).

 

Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a manifestat încă din copilărie  talent scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.

A absolvit cu brio Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti,  și a fost angajată la  Teatrul National, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale.

A intemeiat in Bucuresti, Teatrul Mic si Teatrul Excelsior, împreună cu  marii actori Ion Manolescu si  Ion Iancovescu.

A fost actriță  de teatru și film, directoare de scenă, cu o strălucită carieră în Franta; („La Présidente”; „Ils étaient neuf célibataires”; „Austerlitz”; „Plein Soleil”).

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) menţionează ca dată a naşterii 10 mai 1896; unele surse precizează că însăşi actriţa, din cochetărie, se declara cu doi ani mai tânără.

1894: S-a redeschis la București, după o întrerupere de 10 ani, Expoziția artiștilor în viață.

Prima Expoziție a artiștilor în viață a avut loc în anul 1865 la București. Între 1865–1881, organizatorul Expoziției artiștilor în viață, expoziții ce pot fi considerate primele saloane oficiale de artă din România, a fost pictorul Theodor Aman. Prin lipsa unei piețe de artă reale și viabile și prin lipsa de entuziasm de care au dat dovadă autoritățile timpului, seria de evenimente culturale oficiale a fost întreruptă pentru câțiva ani de zile; ultima avusese loc în 1883 la Iași, fără o participare remarcabilă. A fost organizată de C.I. Stăncescu, director al Școlii de Belle-Arte.

1897: S-a născut la Sankt Petersburg (Rusia), pictorul de origine danezo- norvegiană George Lövendal (cunoscut și ca George Baron de Lövendal); (d. 18 februarie 1964, București).

A urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg (1914–1917) dovedind un mare talent de portretist. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. În revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917, tatăl său, Lorentius Löwendal, ofițer de marină în armata țaristă, aflat la comada fortăreței Kronstadt, a fost ucis de bolșevici, George fiind obligat să-și câștige singur existența, ca actor și balerin. 

George Lövendal (1897-1964)

După 1918, când Basarabia s-a unit cu România, a profesat în noua sa patrie, inițal ca scenograf la teatrul din Chișinău. A fondat în 1928, la Cernăuți, primul teatru cult de păpuși și marionete din România, a creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (din 1945).

A fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți al Teatrului Național din Craiova, a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase” din capitală. La București, unde, între 1950–1964, a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, având studenți personalități remarcabile ale artei românești.

1903: Are loc dezvelirea statuii lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București, opera artistului francez Ernest Dubois.

Imagini pentru statuia lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București,photos

 In 1948, dupa venirea regimului comunist la putere, monumentul a fost demolat si dat la topit.

Recent, s-a luat decizia reconstruirii statuii lui Ion C Bratianu  care va fi reconstruita si amplasata in Piata Universitatii,  langa Palatul Ministerului Agriculturii si Spitalul Coltea, vis a vis de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti”, potrivit unei hotarari din  2014 a Consiliuului General al Municipiului Bucuresti.

1906: A apărut, la București ziarul „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

Ziarul a fost editat cu întreruperi până în 1940.

1906: În România a fost înființat Ordinul Carol I.

Ordinul Carol I în grad de Colan (1906)

Ordinul Carol I este un ordin dinastic, de familie, acordat de Casa Regală a României. Ordinul a fost înființat pe data de 10 mai 1906 de către Regele Carol I al României pentru a comemora jubileul a 40 de ani de domnie.De la înființare și până la abdicarea forțată a Regelui Mihai și abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947, ordinul a fost cea mai înaltă decorație acordată de către Regele României. După abdicarea regelui ordinul a devenit inactiv pentru o lungă perioadă, fiind ulterior reînviat pe data de 5 ianuarie 2005.

 1913: S-au născut la Constanța, surorile gemene  Florica Cordescu-Jebeleanu (pictoriţă şi graficiana) și  Marcela Cordescu, graficiană).

CORDESCU FLORICA - facsimil din ARTISTI DOBROGENI de Florica Cruceru Ed.Muntenia Constanta 2005 pag.139

Marcela Cordescu – autoportret

Florica Cordescu-Jebeleanu a decedat in anul 1965 la Sinaia, iar sora sa, Marcela Cordescu  in anul 1984, la Bucuresti.

1918: Este adoptată legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din vechiul Regat, care a fost extinsă prin decret regal și în Basarabia.

Dupa votarea de către Sfatul Țarii a actului unirii Basarabiei cu România, Legea din 1871, Legea de organizare a personalului administrației poștelor, telegrafelor și telefoanelor din România s-a aplicat și în Basarabia, prin decret regal, iar Ministerul Căilor de comunicație, Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Basarabia s-a transformat în Directoratul Lucrărilor Publice.

1921: Principele Carol al României (prinț moștenitor din 27 martie 1914), se căsătorește cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, Constantin, și al reginei Sofia din Prusia, avand un singur copil, pe viitorul rege Mihai I; (n. 25 octombrie 1921).

1925: S-a născut politicianul comunist Ilie Verdeț, fost prim ministru al Republicii Socialiste România.

Imagini pentru Ilie Verdeț

A fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989 si a deținut de asemenea funcția de prim-ministru al României în perioada 1979-1982.

După Revoluția din decembrie 1989, Verdeț a înființat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român.

După fuga lui Nicolae Ceaușescu, la 22 decembrie 1989 , Ilie Verdeț a anunțat demisia guvernului Dăscălescu și formarea unui guvern ad-hoc format din disidenți. 
El s-a autoproclamat președinte al unui guvern provizoriu, guvern care a durat doar 20 minute, datorită opoziției mulțimii care nu dorea un guvern format din activiști comuniști.

La 16 noiembrie 1990, Verdeț a înființat un partid intitulat Partidul Socialist al Muncii care a intrat în Parlamentul României în urma alegerilor din 27 septembrie 1992. în urma cărora a obținut 3,18% din voturi  pentru Senat și 3,04% din voturi pentru Camera Deputaților.

La următorul scrutin din 3 noiembrie 1996, Partidul Socialist al Muncii nu a mai intrat în Parlament, obținând 2,16% din voturi la alegerile pentru Senat și 2,15% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaților.

În iunie 2000, la Plenara Comitetului Național al PSM, Ilie Verdeț s-a retras din funcția de președinte al Partidului Socialist al Muncii, acceptând calitatea de președinte-fondator, din dorința de a păstra unitatea partidului, aflat în degringoladă după ce a devenit partid neparlamentar și ca urmare a acțiunii îndelungate a unui grup de presiune condus de vicepreședintele PSM, Ion Sasu.

 A  încetat din viață la data de 20 martie 2001 în orașul București, în urma unui infarct, la vârsta de 76 ani.

1925: A încetat din viață la Buzău, omul politic român Alexandru Marghiloman ( n.4 iulie 1854, Buzău).

Omul de stat conservator, a fost prim-ministru al României în anul 1918 și a avut un rol important în timpul Primului Război Mondial.

1927: S-a semnat Concordatul dintre România și Vatican.

Acordul dintre Regatul României pe de o parte și Sfântul Scaun pe de altă parte, a permis reorganizarea Bisericii Catolice de rit latin și a garantat credincioșilor exprimarea libertății religioase, așa cum fusese recunoscută, în Constituția din 1923, pentru ortodocși și greco-catolici. Din partea României a semnat ministrul Vasile Goldiș, ministru al Cultelor în guvernul Averescu, iar din partea Sfântului Scaun a semnat cardinalul Pietro Gasparri, cardinal secretar de stat.

1929 : Radioul național a difuzat primul festival de muzică românească.

1931: S-a născut pictorul Vasile Celmare

1931: S-a născut actorul Damian Crâşmaru. NOTĂ: Data oficială la care este înregistrată naşterea sa este 2 iunie 1931; decalajul este dat de faptul că tatăl său l-a declarat cu trei săptămâni mai târziu.

A absolvit ca sef de promoţie Institutul de Teatru din Bucuresti in 1953, la clasa profesorilor George Timică şi Ion Finteşteanu. A debutat pe scena cu rolul principal din spectacolul ,,Tartuffe’’ de Molière, in regia lui Ion Fintesteanu, in 1952.

De la absolvire joacă pe scena Teatrului Naţional din capitală. A interpretat roluri ca Othello – „Othello” de William Shakespeare, Leandre – „Doctor fără voie” de J.B.P. Molière, Sebastian – „Furtuna” de William Shakespeare, Alexandr – „Cei din urmă” de Maxim Gorki, Mortimer – „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, Don Felix – „Castiliana” de Lope de Vega, Cyrano – „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand  etc.

Damian Crasmaru - Home | Facebook

Este societar al Teatrului Naţional. Din 1955 a fost căsătorit cu actriţa Carmen Stanescu.

A jucat puţin in filme, a apărut in ,,Pepe şi Fifi”, regia Dan Piţa, 1994, „Încrederea”, regia Tudor Mărăscu, 1984.

A regizat spectacole prezentate de Asociaţia culturala Ind Art, in 2009 a regizat spectacolul „Atelier de teatru” , produs de Teatrul “EU si UE”, a primit premiile Nicolae Băltăţeanu la Gala Premiilor Păcală- 2007, Premiul de simpatie–UNITER şi SIVECO- 2003.

A decedat la 11.07.2019.

1936 : A fost inaugurat oficial  Muzeul Satului din București

Dimitrie Gusti la inaugurarea Muzeului Satului (1936)

Prof. Dimitrie Gusti, realizând că expozițiile temporare organizate aveau un caracter de improvizație, a propus organizarea Muzeului Satului Românesc din București.La înfăptuirea și concretizarea acestei idei și-a adus contribuția un grup de specialiști, care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc. Primăria Municipiului București a oferit o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa, în Parcul Național „Carol al II-lea” (ulterior, Parcul Herăstrău, acum Parcul „Regele Mihai”).

Inaugurarea oficială a Muzeul Satului (1936)

Lucrările de amenajare a terenului au început în martie 1936. Construcțiile, selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativității, au fost demontate și aduse la București în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcție, au sosit și 130 de meșteri, cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp scurt.

Ceremonia inaugurării oficiale a avut loc în prezența regelui Carol al II-lea al României, ca manifestare în cadrul Festivalului Luna Bucureștiului. Pentru public, deschiderea a avut loc pe 17 mai.

1937: S-a nascut in Bucuresti actorul Constantin Diplan, unul dintre cei mai cunoscuți actori români ai perioadei 1970-1989.

A fost declarat admis la a doua încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, alături de Marin Moraru, Camelia Zorlescu și de regretații Gheorghe Dinică, Marian Hudac.

A absolvit institutul în anul 1962, iar în 1963 a fost repartizat împreună cu Alexandru Arșinel, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga și Harry Zomenov la Teatrul de Stat din Targu Mureș, unde alături de aceștia înființează secția de limba româna a acestui teatru.

După o perioadă se transferă la Teatrul Național din București, unde și începe cu adevărat activitatea de actor. Colaboreaza in spectacole de teatru radiofonic si de televiziune, unde  interpreteaza numeroase roluri cum ar fi cele din piesele Un cuib de nobili, Toboganul, Seducatorul, Hamlet, Comoara din deal, Cu toata dragostea, Inspectorul broastelor etc.

Debutul în cinematografie a avut loc în anul 1966, cu filmul Ultima noapte a copilariei.

Au urmat: Stejar-extremă urgență, Pirații din Pacific, Zile fierbinți, Cursa, Pintea , E atât de aproape fericirea, Iarna bobocilor, De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de București, Zbor periculos, Vară sentimentală, Declarație de dragoste, Secretul lui Nemesis, Cuibul de viespi, Duminica in familie, Șobolanii roșii.

Constantin Diplan (n. 1937)

În anul 1990 a emigrat în Statele Unite, în acest moment locuiește în Montgomery Village, statul Maryland. A revenit ocazional în țară pentru a lucra la filmele Oglinda și Călătorie de neuitat.

Imediat după revoluția din 1989, mai precis în 1990 a emigrat în Statele Unite, în acest moment locuiește în Montgomery Village, Montgomery County,in statul american Maryland.

A revenit ocazional în țară pentru a lucra la unele proiecte cinematografice, cum ar fi filmele Oglinda (1993) și Călătorie de neuitat (1994).

1939 : Se inaugurează in Bucuresti, în fața Fundațiilor Regale, peste drum de  Palatul Regal, statuia regelui Carol I, creatie a sculptorului sârb Ivan Mestrovic).Cântărea 1200 kg și a fost inaugurată de Ziua Națională a României, în prezența Regelui Carol al II-lea al României și a Marelui Voevod Mihai, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Carol I.

S-a dezvelit la București statuia Regelui Carol I (1939)

În noaptea de 30/31 decembrie 1947, imediat după ce Regele Mihai a semnat abdicarea forțată și România a devenit Republica Populară Română, comuniștii au dat jos de pe soclu monumentul, care a fost tăiat și topit , iar din bronzul său a fost turnată statuia lui Lenin din București, realizată de sculptorul Boris Caragea.

Monumentul ridicat de  regimul comunist lui Lenin, a stat în  fața Casei Scânteii la București din 21 septembrie 1960 si pana in 3 martie 1990, cand a fost  dat jos de pe de pe soclu de o mulțime anticomunistă furioasă.

La 6 decembrie 2010 a fost inaugurată o nouă statuie a regelui Carol I, concepută de sculptorul Florin Codre, fiind amplasată în aceeași Piață (numită în prezent a Revoluției), între Palatul Regal, ce găzduiește Muzeul Național de Artă al României, și Biblioteca Centrală Universitară.

1945: S-a născut la Brașov actorul român Sorin Postelnicu.


A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din București in 1967. Încă din ultimii ani de facultate a jucat pe scena Studioului Cassandra in spectacole ca Straniu Interludiu de Eugene O’Neill, ca Ned Darell, rolul lui Aemilian din Romulus cel Mare de Durrenmatt, in Caligula de Camus.


A fost repartizat la Teatrul din Bacău, unde a jucat in Vicleniile lui Scapin de Moliere ( Silvester), Câinele gradinarului de Lope de Vega (Tristan), Pogoară iarna de Maxwell Anderson (Mio), Omul care… de Horia Lovinescu (căpitanul Constantin), Pâine amară de Claude Spaack (Garcia). A recitat in spectacolul de poezie Clavirele plâng in oraș versuri ale lui George Bacovia si a fost laureat al festivalului dedicat marelui poet, in 1971 a obținut premiul criticii la Decada dramaturgiei originale de la Iași.
In 1972 s-a transferat la Teatrul de Stat din Arad iar în 1975 ajungea la București, la Teatrul Ion Vasilescu și apoi la Teatrul Giulești o perioada.
A debutat în cinematografie in anul 1964, cu filmul Cartierul veseliei. A jucat si in Zodia Fecioarei (1966), Profetul, aurul si Ardelenii (1978), Stop cadru la masă (1980), Exista joi? (1988).
A emigrat in Germania in 1990. A fost căsătorit cu actrița Rodica Mureșan și are o fiica actriță, Cesonia Postelnicu.

1946: S-a născut  fotbalistul român Răducanu Necula (Rică Răducanu).

Imagini pentru Rică Răducanu)photos

1947:  Ca o recunoaştere a contribuţiei României la cauza Naţiunilor Unite, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai I cea mai înaltă distincţie de război a SUA.

1962: A decedat la București, compozitorul şi cântăreţul Dumitru Mihăilescu-Toscani, fost prim-tenor al Operei Române ; (n. 1 octombrie 1888, București).

1963: S-a născut în satul Crivina, județul Mehedinți, actrița română Cecilia Bârbora.

 Este soția  cunoscutului scenaristul si regizor Mircea Daneliuc.

1971: A decedat compozitorul, dirijorul, pianistul şi pedagogul român Mihail Jora, membru al Academiei Române; (n. 2 august 1891).

1981: A murit in Bucureşti, arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia Internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.); (n. 8 ianuarie 1902, Braila).

Imagine similară

La sfârşitul anilor 30, a scris  împreună cu Marcel Iancu şi Horia Creangă, broşura „Către o arhitectură a Bucureştilor„, o încercare de a prefigura un Bucureşti modern care păstrează valorile trecutului.

Concomitent, apare revista „Simetria„, redactată de George Matei Cantacuzino, Matila Ghyka, Tudor Vianu, Titu Evolceanu, Ştefan (Fanică) Constantinescu, Mac Constantinescu şi Octav Doicescu.

Ultimul număr a apărut în 1945.

Revista a fost  singura publicaţie a epocii care pune problema Orient – Occident în estetica vremii sau problemaMitocanului Român, articol scris în 1939.

A conceput chite pentu proiectul monumentului din Indore (India), monument ce trebuia sa adaposteasca o pasare maiastra a lui Brancusi. (New – York Times , 1974). Inceputul razboiului a pus capat constructiei din India.

A fost membru titular al Academiei Române din 1974 si Cetăţean de onoare al oraşului New York, 1939, titlu dat lui de celebrul primar La Guardia.

Nu a fost membru al unui partid politic, nici înainte şi nici după 1944. Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din oraşul său natal, Brăila.

O altă strada Octav Doicescu se afla la Timişoara, dar nu  si la Bucuresti , orasul pe care a incercat sa-l modernizeze scotandu-l din amprenta stilului greoi, cel Brancovenesc.

 1994: A decedat la Bucuresti, Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (n. 20 februarie 1924, Bucuresti).

  Licentiat in drept si absolvent al Facultatii de Litere, sectia filologie clasica, din Bucuresti, a profesat avocatura pana in 1948, cand a fost exclus din barou.

Dupa un stagiu de cativa ani la Biblioteca Academiei, adevenit redactor la Editura Litera. 
A colaborat la  revistele Viata Romaneasca, Romania literara, Teatrul (unde a semnat constant cronica dramatica).

S-a afirmat ca istoric literar cu volumul  Antim Ivireanul si vremea lui (1962).

A desfasurat o activitate intensa ca traducator si  de asemenea este autorul versiunii romanesti  a lucrarii Viata lui Constantin Cantemir de Dimitrie Cantemir.  si al textelor din volumul  Proza istorica latina.

A scris  libretul Anton Pann sau Povestea vorbii (in colaborare) pentru Operata din Bucuresti (1963) si numeroase scenarii si comentarii pentru Sahia-Film.

In anii din urma, revine decis la proza, trezind aprecierea criticii cu volumul  de povestiri Desculțe  (1984) si Făpturile paradisului (1987).

2011 : Transformarea Casei Regale a României în Dinastie cu caracter național și independent.

Regele Mihai I anunțat că toate legăturile istorice și dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern – Siegmaringen au luat sfârșit, renunțând la titlurile conferite de capii familiei princiare și anulând astfel și orice drept sau pretenție a acestei dinastii asupra Casei Regale a României.

2020: A murit Ion Ceaușescu, fost inginer agronom, fratele mai mic al dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu; (n.1932).

A murit Ion Ceaușescu. Cine era și cu ce se ocupa, de fapt, fratele lui  Nicolae Ceaușescu - IMPACT

10 Mai în Istoria Românilor

10 mai a devenit Sărbătoare naţională, hotărâtă de Camera Deputaţilor la 22 aprilie 2015 și marchează începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenţei de Stat a României (1877) şi încoronarea primului rege al ţării noastre (1881).

Sarbatorită încă de la venirea pe tronul României a principelui Carol I, ziua de 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus în țara noastră regimul comunist.

Fișier:Prince Karl of Hohenzollern Sigmaringen later King of Romania.jpg -  Wikipedia

REGELE CAROL I AL ROMÂNIEI (1866-1914)

Aducerea pe tronul României a unui principe străin era necesară, in conditiile de instabilitate internă create după abdicarea forţată a lui Cuza la 11 februarie 1866, când unele puteri străine îşi puneau întrebarea dacă unirea celor două principate mai putea fi recunoscută.

Pentru depăşirea acestor momente de nesiguranţă politică şi urmând exemplul grecesc, românii au propus aducerea unui principe străin. Propunerea i-a fost făcută prinţului Filip de Flandra, însă acesta a refuzat oferta.

 După mai multe discuţii, s-a hotărât aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani.

Hotărârea fiind luată, deşi nu primise binecuvântarea familiei cu toată inima, Carol a plecat incognito, străbătând Austria cu teamă, deoarece aceasta era într-un conflict cu Prusia. Călătorind cu trenul, la clasa a doua, sub numele de Carol Hettingen, până la Buziaş, de unde a luat vaporul.

Prima imagine a noii capitale: porcii din curtea hotelului de pe Calea Victoriei

Până la Bucureşti a călătorit într-o căruţă a poştei, unde „opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte…”, cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României”.

În timpul acestei călătorii şi-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în ţară, situaţia nefiind deloc roz.

De pildă, prima imagine pe care și-o amintește din Capitală, este a unei șatre care trăsese în spatele hotelului în care era cazat, printre porcii ”evadați” din curtea unei gospodării din preajmă.

Hotelul era situat  pe… Podul Mogoșoaiei, actuala Cale a Victoriei. Femeile din lumea bună nu puteau traversa străzile din centru, din cauza noroaielor, circulând doar cu trăsura.

Toate acestea se vor schimba sub domnia lui Carol, până la începutul noului secol Bucureștiul fiind numit micul Paris, iar România, Belgia Orientului.

Moțiunea ”Independenței”, promulgată pe 10 Mai

La 10 mai 1866, Carol I intră în Bucureşti. Acest moment a reprezentat naşterea Dinastiei şi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească.

România avea încă, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitatea turcă. Carol I, aflat în faţa Parlamentului, jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor.

La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie la Plevna, Griviţa şi Smârdan.

La 10 mai 1881 este și momentul când are loc proclamarea Regatului României.

Principele Carol  a devenit Regele României, cu numele de Carol I.

Istoricul Ion Bulei se întreba dacă 10 Mai reprezenta ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor.

La început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. „Sărbătoarea acestei zile avea şi semnificaţia aducerii aminte, având mereu persoana principelui (regelui) şi familia sa în centru.

Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la Şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu.

Carol I, Ferdinand, dar şi Carol II şi Mihai I voiau să fie în această zi cât mai mult văzuţi, să ilustreze apropierea de popor (pentru orice suveran şi, prin imitaţie, pentru orice om politic în epoca modernă, imaginea publică era esenţială).

10 Mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale.

„Sărbătoarea regelui Carol e şi sărbătoarea României! Netrebnic românul care nu-şi uită astăzi de păsurile lui”, arăta Pompiliu Eliade într-o conferinţă la o serbare populară în 1903, îndemnând locuitorii Bucureştilor să petreacă, să uite de necazuri şi să trăiască laolaltă cu semenii o clipă de înălţare sufletească.

Stema Principatelor Romane (1859-1881).

Sub domnia lui Carol I, semnificaţia sărbătorii de 10 Mai a fost amplificată an de an.

În 1947 a fost înlăturată monarhia şi odată cu ea şi sarbatoarea de la 10 Mai din calendarul sărbătorilor românilor.

Regimul comunist care a venit la putere şi-a găsit 23 august ca zi naţională.

 In acelaşi timp s-a căutat ca 10 Mai să nu mai reprezinte altceva decât venirea în ţară a unei monarhii străine, care nu se încadra în tiparele orânduirii nou instalate la conducerea României. (dcnews.ro).

VIDEO: IMNUL REGAL AL ROMANIEI :

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

  Sfântul Simion Zilotul

Sfantul Apostol Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii. La nunta acestuia, Iisus a facut prima minune – prefacerea apei in vin. I s-a dat numele de “Canaanitul” si de “Zilotul” spre a-l deosebi de Sfantul Petru si de Sfantul Simeon “fratele Domnului”, urmasul Sfantului Iacob la Episcopia Ierusalimului.

Sfantul Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret.

Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el, alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat.

Moastele Sfantului Simon Zilotul

In Bucuresti, la Biserica Podeanu aflata pe strada Dornei (in apropierea Pietei Chibrit) se afla o particica din sfintele sale moaste. Moastele Sfantului Simon Zilotul sunt acoperite de un baldachin construit dupa modelul celui aflat la Roma, intr-una din catacombele unde se afla moastele Sfintilor Chiril si Metodiu.

Cele mai multe persoane vin aici sa sa ceara ajutorul in casatorie. Sfantul Simon Zilotul este grabnic ajutator celor care vin cu aceasta rugaminte.

Despre felul minunat in care moastele Sfantului Simon Zilotul au ajuns la biserica Podeanu, parintele paroh Vasile Ailioaei ne-a marturisit: “Moastelor Sfantului Simon Zilotul au fost aduse aici din 1971, atunci cand episcopul Valerian (n.r.

Prea Sfintitul Valerian Zaharia – episcop al Oradiei) a venit si s-a salasluit intr-una din casele parohiale ale acestei parohii. Preasfintitul Valerian ajunge in Bucuresti pentru ca s-a opus autoritatilor comuniste care doreau inchiderea manastirilor in urma decretului 410.

Din 1971 si pana in 1996 a fost cu adevarat o taina. Episcopul Valerian era cel care pastra moastele Sf. Apostol Simon Zilotul, se inchina lor si nu lasa pe nimeni sa intre in acea camera, decat numai pe cei apropiati. Inainte de a-si da sfarsitul in mainile lui Dumnezeu a lasat ca aceasta taina sa fie cunoscuta.”

Preasfintitul a daruit aceste odoare de pret Bisericii Podeanu ca urmare a dragostei cu care a fost inconjurat, in ultimii ani ai vietii, de parintele paroh Vasile Ailioaei, de familia acestuia si de toti enoriasii bisericii.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/10/o-istorie-a-zilei-de-10-mai-video-2/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. ro.wikipedia.org.;
  4. mediafax.ro;
  5. Istoria md.;
  6. worldwideromania.com;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro;
  8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
  9. Cinemagia.ro.

10/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: