CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Povestea lui Alexandru Macedon şi un emoţionant cântec aromân: Alexandru, Tu Makidunii. VIDEO

 

 

 

 

Cântecul aromân care urmează este dedicat lui Alexandru Macedon, un strămoș revendicat și de alte etnii din Macedonia istorică şi Grecia.

 

 

 

16/02/2017 Posted by | AROMANII DIN BALCANI | , , , , , , , , | 4 comentarii

ARHIVA SECRETĂ: ÎN AUGUST 1924, la ordinul Moscovei, politrucii A. L. GRINSTEIN ŞI IOSIF ISAAKOVICI SUSLIK (alias I. I.BADEEV), AU EMIS UN DOCUMENT ÎN CARE SE AFIRMA EXISTENŢA UNEI AŞA ZISE „LIMBI MOLDOVENEŞTI”

limba-moldoveneasca-1

ARHIVA SECRETĂ: CUM A FOST CREATĂ LIMBA MOLDOVENEASCĂ ÎN AUGUST 1924

 

Conform documentelor de arhiva, dupa crearea RASS Moldoveneşti, în stânga Nistului, Secretariatul Comitetului Gubernial Odessa al Partidului Comunist din Ucraina a numit o comisie insarcinată cu  propaganda.

Cei trei membri ai comisiei erau A. L. Grinstein (evreu), I. I. Badeev ( Iosif Isaakovici Suslik, evreu) şi Gr. I. Starîi. Chestiunea existentei limbii moldovenesti a fost discutata intens, mai ales dupa naşterea publicatiei de propaganda anti-romaneasca „Plugarul Roşu”, aparuta la 1 mai 1924.

S-a pus problema limbii in care sa fie publicata aceasta revista. Limba vorbită de românii din Transnistria nu avea un caracter unitar si nici literar, ea nefiind nici până atunci cultivata in scoli de administraţia ruseasca.

Pornind de la aceasta chestiune, comisia s-a divizat: Starâi era de parere ca trebuia folosita limba româna si grafia latină, in timp ce ceilalţi doi susţineau ca ar exista o “limba moldovenească” distinctă de cea română.

Evident ca niciunul dintre ei nu era specialist in filologie astfel încât sa fie cât de cât indreptatiti să emita asemenea opinii. Starîi a susţinut ca era imposibilă crearea unei noi “limbi moldoveneşti”, şi că acest lucru nu poate fi rezultatul unei decizii politice arbitrare.

In schimb, Badeev spunea ca exista o “limba moldovenească” diferita de cea română, aşa cum rusa diferă de ucraineană. In plus, el a argumentat ca nu exista o limba moldovenească literara, dar ca cele doua limbi sunt intr-un proces de diferenţiere continuă, româna primind influenţe din Occident, iar “moldoveneasca” din rusă. Şi, bineinţeles, pentru publicaţiile in “limba moldovenească” trebuia folosita grafia slavă.

De cealalta parte, Starîi susţinea ca din moment ce obiectivul final este proclamarea României sovietice, limba română ar fi cel mai bun (si mai accesibil) mod de propagandă.

Toate aceste discuţii ale comisiei s-au finalizat intr-un raport realizat de Badeev la sfarşitul lunii august in 1924.

Raportul a fost  primul document oficial sovietic care vorbea despre “limba moldovenească”. In urma dezbaterilor comisiei s-a luat decizia finală de “dezvoltare a limbii populare moldoveneşti” şi de a se folosi caractere chirilice.

Aşa a apărut  „limba moldovenească”, rezultat al unei decizii politice luate fără consultarea vreunui specialist in filologie.

 

 

 

15.11.27

Foto : Ziarul sovietic ”Plugarul Roș”, 15 noiembrie 1927, (scris „pi moldovineşti”, evident cu alfabetul chirilic)

 Când a luat naştere Republica Autonomă Sovietică Socialistă  Moldovenească, in octombrie 1924, s-a folosit noţiunea de “norod moldovenesc”, popor care potrivit propagandei sovietice, se afla în mare parte ”subjugat de burghezia română.”

Punctul de vedere oficial sovietic era că Basarabia, recent unită cu România, era parte a RASS Moldoveneşti şi că trebuia eliberată de sub “jugul românilor”.

 

Memoriu cu privire la necesitatea creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASS Moldoveneşti) – Moscova, 4 februarie 1924

 

 

1.“Crearea acestei republici va genera o serie întregă de consecinţe de ordin intern (din punctul de vedere al intereselor nemijlocite ale URSS) şi internaţional (…).

2. Republica Moldovenească ar putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Carelă – faţă de Finlanda. Ea ar focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi ar crea pretexte evidente în pretenţiile alipirii la Republica Moldovenească a Basarabiei.

Din acest punct de vedere devine imperioasă necesitatea de a se crea anume o republică socialistă, şi nu o regiune autonomă în componenţa URSS. Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului ar servi drept breşă strategică a URSS faţă de Balcani (prin Dobrogea) şi faţă de Europa centrală (prin Bucovina şi Galiţia), pe care URSS le-ar putea folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice. (…)

Ruperea Basarabiei de România, la rândul său, va avea o serie de consecinţe, de ordin internaţional.

a. În primul rând, acest fapt va zdruncina unitatea “României Mari”, naţional-consolidate şi va lovi autoritatea morală a burgheziei, care mai bravează până în prezent cu realizarea idealului naţional român.

b. Acelaşi fapt va servi drept un impuls suplimentar în tendinţa provinciilor nou-alăturate (la România) la autodeterminarea lor naţională. Iar organizarea (de stat) a minorităţilor naţionale (a bulgarilor, a găgăuzilor), care vor trăi în limitele viitoarei Republici Moldoveneşti, va servi drept exemplu pentu minorităţile naţionale, care populează Vechiul Regat român (…)”

Semnează: Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tkacenko, Sol. Tinkelman (S. Timov), A.Nicolau, A. Zalic, Ion. Dic, T. Diamandescu, T. Chioran

 

CARE A FOST ROSTUL  ACESTEI DIVERSIUNI ?

 

Raspunsul e simplu : ocupanţii sovietici au dorit sa demonstreze ca moldovenii nu sunt romani din moment ce, iata, au alta limba (cea”moldovineasca”) şi alt alfabet (chirilic, nu-i asa?) !…

Blogul implicat al lui Vitalie Spranceana  incearca sa dea explicatii pentru o posibila  istorie  a unei istorii :

genealogic – așa ar fi putut fi limba oficială a statului. Abundența neoglogismelor ruse (atenție nu a slavismelor, de care e plin fondul limbii române) și a unor modalități curioase de construcție a cuvintelor (în româna nu se prea obșinuiește ca un cuvânt nou să fie format din bucăți de alte cuvinte, ci se unesc ambele cuvinte întregi) indică un drum posibil pe care evoluția lingivistică a “limbii moldovenești” ar fi putut s-o ia. Așa se mai vorbeste și azi în unele sate din Transnistria.

 Că acest tip de limbă nu a devenit totuși limba oficială a RSSM și la școala moldovenească s-a învățat o limbă apropiată de româna literară, e meritul unor oameni adevăraţi din anii ’60. 

istorico-politic – prin introducerea masivă a neologismelor limbajului administrativ se urmărea atât socializarea politică a cetățenilor RASSM cât și crearea unei limbi publice moldo-ruse, în opoziție cu cea privată.

Cum cetățeanul sovietic era prins aproape în majoritatea timpului său în activități colective limba publică urma încet-incet să se instaureze limba publica …

filosofic – arhitecții limbii “moldovenești” au pornit să construiască limba de jos, adică după modelul Vorbei…Scrisul trebuia să imite vorba, nu invers, cum e practica…Cum zicea L.A.Madan cel mai mare promotor al noii limbi: Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramatică.

 
După semnarea de către Germania nazistă şi URSS a  Pactului Ribbentrop-Molotov şi anexarea Basarabiei în 1940 de către URSS, a fost organizată la est de Prut, Republica Sovietica Socialistă Moldovenească, iar autoritaţile sovietice de ocupaţie au impus şi aici teoria falsă ce susţinea existenţa poporului şi a limbii moldoveneşti. Pe masură ce istoriografia din România lua în anii ’60 un curs pregnant naţional, cea din Moldova a suferit de pe urma intensei activitaţi  de propagandă sovietice.

In această perioadă apar studiile semnate de  J.Mosul si N.Mohov, istorici sovietici emblematici pentru “teoria moldovenismului”.

Cu precadere dupa 1964, dupa apariţia volumului al treilea din Istoria României la Bucureşti (in care se vorbea despre problema Basarabiei) şi a lucrarii lui Karl Marx „Insemnari despre romani”, o preocupare permanentă a autoritatilor din RSS Moldoveneşti a devenit  combaterea aşa zişilor “naţionalisti români”, mai ales după ce în 1965 a avut loc o manifestaţie a scriitorilor moldoveni, în favoarea introducerii grafiei latine.

Numeroase documente arătau existenţa unei coerspondenţe intense intre Chişinau si Moscova cu privire la aceasta problemă. Autoritaţile de la Chişinău se arătau îngrijorate de  faptul  că pătrunderea presei, radioului si televiziunii româneşti în Moldova de peste Prut, precum şi a posturilor de radio occidentale, “derutează poporul moldovenesc”.

Astfel, in 1967 s-a luat  decizia  realizării unor  “studii ştiinţifice” cu privire la existenţa unui  aşa numit “norod moldovenesc”, diferit de poporul român.

De asemenea, din 1966 s-a interzis studierea cărţilor româneşti in bibliotecile publice şi introducerea în RSS Moldovenească a lucrărilor unor autori „reacţionari şi fascişti” precum Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga etc.

Curând, singurele publicaţii româneşti admise erau cele tehnice, medicale şi dicţionarele. Cărţile de istorie erau strict interzise. In plus, s-a decis bruierea statiilor de radio occidentale.

Tot prin  1966-67 autoritaţile au început sa organizeze sărbătorirea unor aşa zise evenimente din istoria Moldovei, precum ziua de 28 iunie: “eliberarea de sub ocupaţia românească”, iar în anii ’70 istoriografia  RSS Moldoveneşti a luat o direcţie vehement antiromanească.

În deceniul următor, criticarea istoricilor români devenise un fapt curent, în timp ce propaganda oficială  vorbea chiar de existenta unor “campanii anti-moldoveneşti in România”.

După câştigarea independenţei R.Moldova, campaniile propagandistice prin care se încerca menţinerea stupidităţii diversioniste numite „limba şi narodul moldovenesc” au continuat, crescând chiar în intensitate sub conducerea comunistului Vladimir Voronin, iar acum a „socialistului” Igor Dodon, când  „moldovenismul” şi  antiromânismul au devenit politică de stat.

Nu este de loc neglijabil nici faptul că marea majoritate a mijloacelor de informare din mass media acestei ţări au finanţare rusească.

Vom vedea cât timp va mai reuşi propaganda sordidă de sorginte  moscovită să-şi bată joc de românii moldoveni de la est de Prut.

Timpul este cel mai bun judecător şi este de partea adevărului …

 

 

Surse:

http://basarabialiterara.com.md; https://cersipamantromanesc.wordpress.com/ /mostra-de-limba-moldovineasca-inventata-de-ocupantul-rus

15/02/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 3 comentarii

Rădăcinile bolșevice ale unor politici publice contemporane. Educația sexuală, de la Rusia Sovietică la Organizația Mondială a Sănătății. VIDEO

 

 

 

 

 

Image result for revoluţia sexuală in rusiaphotos

 
 
 Educația sexuală, de la Rusia Sovietică la Organizația Mondială a Sănătății. Rădăcinile bolșevice ale unor politici publice contemporane

Acest articol își propune să explice că:

  • educația sexuală este la origine un concept educațional sovietic preluat în politicile publice occidentale sub influența neomarxismului

  • educația sexuală este o necesitate artificial creată de revoluționarii bolșevici (mai vechi), respectiv neomarxiști (mai noi), care, sub pretextul „eliberării omului”, au promovat o cultură a iresponsabilității sexuale și a comportamentului sexual de risc, apoi au pretins că trebuie să ajute oamenii să se ferească de bolile sexuale și sarcinile „neplanificate”

  • viziunea europeană despre educația sexuală nu doar că urmează fidel, ci duce la extrem preceptele sovietice: bolșevicii promovau educarea copiilor cu privire la riscurile de boli cu transmitere sexuală și de sarcini nedorite, în timp ce biroul european OMS cere azi predarea principiilor plăcerii sexuale la copiii de creșă

  • în continuare, nu se adresează cauza problemei, respectiv disoluția familiei, iar politicile publice nu promovează educația pentru viața de familie, nu sprijină maternitatea și familiile numeroase și nu recunosc contribuția femeilor casnice la creșterea și educarea noilor generații

  • neomarxismul este urmașul ideologic al comunismului, care a mutat „lupta de clasă” de la nivel macrosocial la nivel microsocial, respectiv în interiorul familiei, astfel încât răsturnarea ierarhiilor firești se face pornind de la baza piramidei sociale în sus, nu de sus în jos, cum a făcut Lenin, care a impus un regim dictatorial cu forța, de la vârful societății înspre bază

Pe vremuri, chestiunile intime se discutau în privat între mamă și fiică, respectiv între tată și fiu. Sexualitatea era explicată în familie ca acțiune care duce în mod natural și nedezmințit la conceperea unui copil. De aceea, erau în mod firesc încurajate relațiile sexuale în cadrul stabil și asumat al instituției căsătoriei.

Dar astăzi tot mai multe voci susțin că părinții nu sunt specialiști și că e nevoie de experți în educație care să facă acest lucru. Se cere instituționalizarea educației sexuale și realizarea ei pe baze „științifice”, în clasele mixte (fete alături de băieți) din școlile publice.Se spune că societatea informațională le aduce copiilor informații despre sexualitate care oricum nu sunt bine ierarhizate și conduc la o practică deficitară a sexualității.

Se spune că adolescenții vor să pună în practică ceea ce oricum văd pe la televizor și pe internet, dar nu se informează suficient pentru a se feri de bolile cu transmitere sexuală și de „sarcinile nedorite”.

Însăși această sintagmă de „sarcină nedorită” arată că la ora actuală sexualitatea este văzută ca un act în sine, un exercițiu „sportiv” care nu trebuie să meargă până la scopul și consecința sa firească, de împlinire a iubirii prin nașterea de copii.Dar sunt aceste principii noi? Și cât de științifice sunt? 
Revoluția și educația sexuală în Rusia Bolșevică

Ideea educației sexuale a copiilor nu este nouă. Prima promotoare a educației sexuale a fost comisarul sovietic Alexandra Kollontai, care propovăduia, în primii ani ai Revoluției Bolșevice din Rusia, iubirea liberă ca mijloc de eliberare. Aceasta vedea familia naturală ca pe o structură opresivă, viziune preluată de teoreticienii neomarxiști ai Școlii de la Frankfurt (construcția creată de sovietici în Germania anilor 1920 și exportată în SUA după venirea naziștilor la putere în Germania).

În Rusia anilor 1920, Kollontai îndemna oamenii să se dezbare de viziunea tradițională asupra familiei. Dezideratul preconizat era iubirea liberă și tratarea copiilor rezultați drept bunuri ale întregii societăți, ceea ce presupunea instituționalizarea obligatorie a tuturor copiilor din societate. Pentru a gestiona noile principii ale iubirii libere, și atunci, ca și acum, se promova introducerea educației sexuale în școli.Kollontai spunea:

„Educația sexuală în școli trebuie să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, ne vom confrunta tot mai mult cu astfel de excese, cum ar fi începutul sarcinii la o vârstă mică. Nu este o raritate faptul că astăzi se dă naștere la această vârstă de 14 de ani.”

În acest scop, guvernul bolșevic a importat aproximativ 300 de psihologi și sexologi din străinătate, în principal din Germania.Ca prima țară care a recunoscut oficial teoria lui Sigmund Freud, Uniunea Sovietică s-a situat în ceea ce oficialii internaționali de azi, ca și cei sovietici de atunci, ar numi drept „avanpostul progresului științific”.

Tot guvernul bolșevic a fost și primul din lume care, în numele eliberării de „moravurile burgheze”, a eliminat din codul penal articolul care penaliza relațiile sexuale între persoane de același sex.

Image result for Alexandra Kollontai photos

Alexandra Kollontai

 

Dar vederile radicale ale Alexandrei Kollontai au fost temperate de Lenin, care s-a opus continuării revoluţiei în Rusia pe această linie. Iar sub conducerea lui Stalin codul penal sovietic incrimina din nou relațiile homosexuale.

Revoluția sexuală și educația sexuală în Ungaria Sovietică

A existat și un emul al Alexandrei Kollontai în Europa de Est. Puțină lume își amintește de regimul de 133 de zile al lui Bela Kuhn în Ungaria. La 21 martie 1919, Partidul Comunist Maghiar (fabricat la Moscova în anul anterior) a luat puterea și a proclamat Republica Sovietică Ungaria, care a supraviețuit doar până la intrarea armatei romane în Budapesta.

 

 

 

 
Image result for Georg Lukacs,photos

Georg  Lukacs

Dar, până atunci, în cele câteva luni, comunistul maghiar Georg Lukacs, membru al guvernului, cu funcția de Comisar pentru Educație și Cultură, a introdus educația sexuală obligatorie în școlile publice, accesul liber la contracepție și înlesnirea legii divorțului.

El era promotorul conceptului de „terorism cultural”, prin care copiii erau instruiți despre „iubirea liberă” și raporturile sexuale în afara căsătoriei, despre natura învechită a familiei „burgheze” și a monogamiei, despre irelevanța religiei, care privează omul de plăceri.

Revoluția sexuală din Occident (anii 1960) are rădăcini marxisteAceste concepte promovate de Lukacs s-au regăsit întru totul în programul promovat de Școala de la Frankfurt, brațul ideologic al bolșevicilor în Occident, înființată în anii 1920 pe lângă universitatea din orașul cu același nume, cu scopul secret de a cuceri ideologic Vestul.

În 1933, când naziștii au venit la putere în Germania, Școala de la Frankfurt a trecut oceanul și s-a instalat temeinic în zona universitară americană, punând umărul la ceea ce în anii 1960 a fost îndeobște cunoscut sub numele de „revoluția sexuală”.

Teoria suna cam așa: familia tradițională oprimă instinctele creatoare și libere ale omului; omul este prin definiție ființă sexuală; manifestarea sexualității echivalează cu manifestarea deplină a umanității și trebuie să depășească barierele și limitele arbitrar impuse de familie; aceasta se face în principal contestând figura autorității paterne.

Treptat, s-a făcut joncțiunea cu feminismul neomarxist, care prezenta femeia ca fiind oprimată de statutul ei de născătoare de viață și cerea eliberarea ei din acest șablon social prin care se spunea că bărbatul și-o supunea.

În paralel s-a promovat teoria minorităților reprimate de autoritate: minoritățile rasiale, sexuale, femeile (văzute ca „minoritate” oprimată de bărbații care dominau pozițiile-cheie din familie și societate).

 

 

 

Related image

Alfred Kinsey

Între timp a apărut și studiul lui Alfred Kinsey, un zoolog american în haină de sexolog, care pretindea că a studiat populația generală din SUA, când în realitate făcuse studii pe un eșantion de delincvenți sexuali (inclusiv pedofili), publicând concluzia că bărbatul american este incapabil de monogamie și că până la o treime din bărbații americani ar fi non-heterosexuali.

Toate acestea, coroborate cu inventarea pilulei anticoncepționale (1960, SUA) și cu legalizarea avortului (1973, SUA), care îi promiteau femeii eliberarea din constrângerile ciclului ei biologic firesc (sexualitate-concepție-naștere), a condus la mutarea „luptei de clasă” marxiste de la nivel macrosocial la nivel microsocial, respectiv în interiorul familiei și al relației bărbat-femeie.

Ca orice comuniști care se respectă, și teoreticienii marxismului numit „cultural” au promis libertate și egalitate. Desigur, pentru aceste deziderate trebuia să te lupți.Așa a început în familii lupta: dintre bărbat și femeie, dintre tată și fiu.

Treptat, lupta aceasta avea să propage unde și la nivelul societății. O răsturnare a valorilor, ierarhiilor și priorităților în familii nu putea conduce decât la aceeași mișcare revoluționară în întreaga societate. Era doar o chestiune de timp.

Revoluția sexuală a învins

Această revoluție culturală a trecut oceanul în Europa de Vest și a cuprins întreaga lume. Rezultatul este că, în prezent, femeia a devenit (cu voia ei) obiect sexual, bărbații nu își mai asumă copiii concepuți în urma relațiilor sexuale, ceea ce conduce la multe avorturi și la realitatea că până la o treime din copiii americani cresc azi în familii monoparentale.

Divorțurile sunt la ordinea zilei, iar femeile se căsătoresc tot mai târziu sau deloc, fiind ocupate să profite de „egalitatea de șanse” pentru a-și urma visul de emancipare socială printr-o carieră cot la cot cu bărbații.

 

Educația sexuală tratează doar simptomele

Pe vremea bolșevicilor, oamenii nu erau pe deplin pregătiți să internalizeze aceste principii „revoluționare”. Dar acum, după zeci de ani de reeducare subtilă prin formatori de opinie formați în universitățile dominate de ideologia neomarxistă, a venit momentul potrivit pentru reintroducerea principiilor călăuzitoare ale sovieticilor în politicile publice din întreaga lume.

Astăzi aproape că nu există reclamă, program de televiziune sau conținut online care să nu bombardeze utilizatorii cu imagini în care mesajul este unul explicit sexual. Pornografia online face ravagii și circulă viral pe telefoanele inteligente ale copiilor, inclusiv printre școlarii de 6-7 ani.

Dar, în loc să se ceară curățarea mediilor de comunicare în masă de astfel de conținuturi sau împiedicarea ori îngreunarea accesului la acestea, se încearcă doar stăvilirea efectelor vizibile.Adică se urmează fidel preceptele comisarului Kollontai, care prescria educarea copiilor cu privire la riscurile de boli cu transmitere sexuală și de sarcini nedorite.

Dar rădăcina răului nu este atinsă: promovarea iubirii „libere” care duce la disoluția familiei continuă, iar politicile publice nu promovează educația pentru viața de familie, nu sprijină maternitatea și familiile numeroase și nu recunosc contribuția femeilor casnice la creșterea și educarea noilor generații.Educația sexuală în epoca revoluției sexuale victorioase: știință sau ideologie?

Principiile „știintifice” după care se dorește educarea sexuală a copiilor astăzi sunt menționate într-un document oficial emis în 2010 de Organizația Mondială a Sănătății – Biroul European. Acesta spune că un copil este ființă sexuală de la 0 ani și trebuie educat ca atare.

O organizație pro-familie din Italia care a evaluat și a împins până la ultimele consecințe logice cele scrise în documentul OMS citat, a constatat ca aplicarea acestuia ar echivala cu abuzarea sexuală a copiilor de grădiniță:

„Cum poate fi, de fapt, informat în mod eficient un copil de 2 sau 3 ani despre plăcerea masturbării infantile precoce fără a deschide posibilitatea de a efectua cu copilul sau a reprezenta acte sexuale în prezența lui? Mai ales atunci când se recunoaște că educația la vârsta respectivă trece prin stadii incipiente, ale mesajelor non-verbale, care constau din gesturi și imagini?” (Sursa: Petiție italiană împotriva standardelor OMS de educație sexuală).

Incidență sporită a comportamentului sexual de risc la tinerii din țările cu îndelungată tradiție în educația sexualăÎn țările care s-au grăbit să introducă educația sexuală în programa școlară încă din anii 1970-1980, după revoluția de eliberare sexuală, rezultatele au fost exact pe dos decât cele scontate.

Marea Britanie este un exemplu bun. Au introdus materia în anii 1970, iar peste decenii au constatat o creștere îngrijorătoare a bolilor cu transmitere sexuala la tineri (la fel și în SUA) și a sarcinilor la adolescență.Opinia unui educator britanic este că

„toate celelalte aspecte ale educației pentru societate și sănătate îi avertizează pe copii cu privire la comportamentul de risc, dar numai în privința educației sexuale școlile ajung să le spună:

«Știm că o să o faceți oricum, așa că vă oferim posibilitatea să o faceți mai bine». Această abordare subminează celelalte obiective [educaționale] … și …a condus la o confuzie.”

 

 

Related image

 
 
Dar să vedem și opinia tinerilor britanici de astăzi în această privință. Unul din răspunsurile libere primite de la adolescenți în cadrul unui sondaj realizat de o companie din Marea Britanie cu privire la educația sexuală este următorul:

„Întotdeauna m-am simțit presată de profesori atunci când, de exemplu, îmi spuneau că «sexul e normal, doar să vă protejați cum trebuie», când de fapt eu nu eram interesată să fac sex la momentul respectiv și eram fericită să aștept persoana potrivită.”

În același sondaj tinerii au spus că se simt presați către promiscuitate prin abordarea pedagogică a acestei materii și că pornografia este „omniprezentă” în viețile lor.De altfel, un caz care a făcut vâlvă tot în Marea Britanie a fost al băiatului care a violat o fată la școală imediat după ora de educație sexuală.

Sursa:  Ștefania Armanca –  Știri pentru viață

 

 

Documentar despre abordarea educației sexuale în școlile publice din lume la ora actuală: Războiul împotriva copiilor. Scopul educației sexuale comprehensive

 

Apăsaţi  butonul CC pentru subtitrarea românească .

 

 

 

15/02/2017 Posted by | FORUM | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: