CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O lecţie de românism dată de preotul-scriitor Eginald Norbert Schlattner, un sas din Roşia-Sibiu

 

 

 

 

 

Foto: Ungaria înainte şi  după Tratatul de la Trianon

Pe măsură ce se apropie sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, la 1 Decembrie 2018, revizionismul maghiar repune în dezbatere „injusteţea prevederilor Tratatului de la Trianon”, declanşând acţiunea ,,Trianon-100”, susţinută de resurse financiare şi umane considerabile.

Realităţile prezente din Transilvania arată însă că populaţia majoritar românească dovedeşte un înalt spirit de toleranţă faţă de toate minorităţile care locuiesc pe acest teritoriu.

Statul român a elaborat un cadru legislativ adecvat, asigurând drepturi egale pentru toţi cetăţenii români, indiferent de naţionalitate, fiind un model de urmat pentru toate ţările, membre ale Uniunii Europene.

Felul în care este apreciată convieţuirea între populaţia majoritar – românească şi minorităţi, reiese şi din atitudinea marelui scriitor-preot din localitatea Roşia-Sibiu, de naţionalitate germană, Schlattner Eginald Norbert, care spunea  în scrierile sale:

 

“Ţin la această ţară şi ştiu că Dumnezeu mă vrea aici. Aici mă cunoaşte Dumnezeu după nume! Când în pădurile şi mlaştinile unde astăzi se află Berlinul creştea pir, aici, în Transilvania, se cânta nemţeşte şi se rosteau rugăciuni latineşti.

Asta înseamnă vechimea săsească! Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, România, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 – la 9 mai 1945, când Regatul român s-a aflat în război cu Reichul german. În septembrie 1944, fiecare copil de sas  s-a dus la şcoala lui germană, unde se predau două ore de limbă română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a”.

Cu aceste cuvinte şi-a întâmpinat preotul şi scriitorul Eginald Norbert Schlattner, în biserica din comuna Roşia (Rothberg), de lângă Sibiu, un oaspete de seamă sosit din Germania: ministrul federal de Interne, Otto Schily.

Publicat mai mult în străinătate decât acasă, adulat de milioane de cititori din Austria, Germania şi Elveţia, dar şi din Spania şi Polonia, Schlattner este considerat de critici drept cel mai cunoscut romancier din România.

După marea plecare a saşilor din anii 1990-1991, el a continuat să-şi îndeplinească îndatoririle de preot, trăind cu stoicism tristeţea de a sluji zilnic în Biserica evanghelică din Roşia (Rothberg) “doar pentru Dumnezeu şi pentru mine, de unul singur, şi mulţi îngeri”.

Din cei cinci saşi care mai vieţuiesc în comună, doar preotul şi câteodată preoteasa mai trec pragul sfântului lăcaş.  Biserica-cetate din Roşia este construită în secolul al XIII-lea , iar casa parohială din anul 1550.

Aici şi-a găsit familia Schlattner (al carei arbore genealogic coboară, cu documente, până la 1467) loc de vieţuire şi de slujire pe altarul credinţei, spaţiu de tihnă şi de creaţie literară.  

Când se retrage să-şi scrie cărţile, şapte uşi îl despart pe romancierul-preot de lume; şapte uşi ca tot atâtea praguri de amintiri răscolitoare.

Vorbele cu care a fost întâmpinat ministrul Otto Schily au făcut o impresie extraordinară asupra delegaţiei germane.

Scriitorul-preot a dorit să le demonstreze că românii sunt europeni prin vocaţie şi ţinută, că această ţară vine din istorie cu “acquis”- ul comunitar însuşit, pe care-l şi depăşeşte la capitolul toleranţă faţă de minorităţi, a demonstrat că în România ultimilor 87 de ani, domneşte caracterul umanitar al civilizaţiei româneşti.

Îl întristează nespus faptul că, în străinătate, România este percepută numai prin stradă, şi anume: câinii de stradă, copiii de stradă, fetele de pe stradă, hoţii de stradă,

S-a ajuns la aberaţii de genul celor întâmplate la Lisabona, unde a ţinut o conferinţă de presă despre România, organizată de Ambasada Austriei. Pe timpul conferinţei s-a apropiat un ataşat de presă oarecare şi i-a şoptit:

“N-ai voie să vorbeşti aşa de frumos despre România, că nu te crede nimeni”.

La  Academia Evanghelică din Sibiu, preotul scriitor i-a ţinut ministrului federal o adevărată dizertaţie despre învăţământul multicultural din România.  I-a prezentat, printre altele, situaţia abecedarelor. A formulat, mesajul României către Europa Unită:

,,… la noi în  ţară, abecedarul se tipăreşte în peste zece limbi! Asta înseamnă că la noi în ţară există tot atâtea sisteme şcolare în care limba de predare nu este cea românească, ci limba maternă a copilului. În Parlament, domnule ministru, sunt 19 etnii reprezentate, caz unic în Europa!”.

Acesta i-a explicat practic, domnului ministru german, ce înseamnă sistemul de învăţământ românesc:

“Dacă doriţi ca pe cele două fete ale dumneavoastră să le trimiteţi în Germania la o şcoala cu limbă de predare turcă, la 2-3 milioane de turci, nu puteţi. Dar trimiteţi-le aici, la Constanţa sau la  Babadag , unde există numai câteva mii de turci, şi acolo poate să termine liceul şi să dea şi bacalaureatul în limba turcă. Asta este, domnule ministru, România europeană. Nici măcar austriecii, care până în 1918 au gestionat 13 naţiuni, nici ei încă nu reuşesc să aprecieze corect mesajul românesc către Europa multiculturală”.  

Eginald Norbert Schlattner, prin operele sale este un cetăţean român gata integrat în Uniunea Europeană.

Ortodoxia aparţine în mod constitutiv spiritului european. Este convins că o ţară atât de ortodoxă cum e România va completa în mod fericit viaţa spirituală a Europei Occidentale.

Şi Andrei Pleşu declara că în fiecare român există un european care trebuie doar descoperit. Suspiciunea este că majoritatea românilor, când zic “european”, se gândesc la stilul de viaţă materială şi mentală din Europa de Vest, prelungit până în America.

Mulţi dintre ei cred ca trebuie să adoptăm şi să imităm acest stil, această formă de viaţă, această mentalitate care este în mod derivat tributară creştinismului catolic şi protestant.

Scriitorul a convieţuit peste 70 de ani cu românii, şi ştie că religiozitatea mistică a românilor a creat o relaţie specială cu Dumnezeu şi care are toate şansele să revigoreze creştinismul apusean.

De exemplu Grecia ortodoxă, este membră a UE de peste un deceniu. De ce n-a reuşit să influenţeze Apusul catolic şi protestant?

Pentru că Grecia, nu e prezentă în Europa prin religia ortodoxă, ci prin antichitate. Cine merge la Atena, nu merge să asiste la o slujbă ortodoxă, ci să-şi rupă pingelele pe Acropolis.

De aceea România, alături de Bulgaria mai mică, vor duce în Vest şi acest element al dimensiunii ortodoxe, al conceptului mental, intelectual şi spiritual bizantin.

Este tragic că saşii au părăsit această ţară şi au ajuns acolo unde au ajuns. Ei ar fi putut fi o punte între cele două lumi adiacente.

În continuare preotul-scriitor crede că:

,,… noi, saşii, putem trăi pe aceste plaiuri încă 900 de ani: cu români,  unguri, sârbi, evrei şi ceilalţi. Nimeni nu ne-a alungat din ţară!”.

Acesta explică printre altele de ce nu a părăsit România:

“Pentru că ţin la această ţară şi ştiu că Dumnezeu mă vrea aici. Aici mă cunoaşte Dumnezeu după nume!”.  

Acesta este de fapt mesajul către toţi cetăţenii români şi către toţi cei care vor să cunoască adevăratele realităţi româneşti.

Aceasta este de fapt adevărata viaţă în România, de după Trianon 1920!

De aceea, opinia publică are obligaţia de a urmări şi amenda, tendinţele cercurilor politice şi diplomatice revizioniste.

Fiindcă revizuirea, fie că este „brutală” sau „paşnică”, este o practică generatoare de război.

Luaţi aminte dragi români de această adevărată lecţie de românism, scrisă de preotul-scriitor Eginald Norbert Schlattner, din Roşia-Sibiu!

Încă din ziua ratificării Tratatului de la Trianon (13 noiembrie 1920), extremiştii unguri s-au angajat solemn, prin jurământ, să refacă ,,Ungaria Mare” sau ,,Ungaria Milenară”.

De-a lungul timpului, nu puţini au fost oamenii politici şi diplomaţi, care au atenţionat atât conducerea Ungariei, cât şi opinia publică, de pericolul pe care îl reprezintă extremismul maghiar.

Dar acesta, în loc să-şi diminueze intensitatea, dimpotrivă, s-a amplificat, reconfirmând încă odată constatarea lui Nicolae Bălcescu: „Ei n-au înţeles nimic, dar nici n-au învăţat nimic.”

Aceste precizări se cereau făcute, pentru că şi astăzi, după atâţia ani, propaganda maghiară revizionistă, susţine că problema graniţelor Ungariei n-a fost dezbătută serios si că din această cauză, Ungaria a fost pusă în faţa unui fapt împlinit, Tratatul de la Trianon fiind în realitate, un dictat.

Guvernul maghiar a elaborat o lege, numită „Legea statutului”, care prevede ajutorarea tuturor maghiarilor aflaţi dincolo de graniţele Ungariei, lege care încalcă legislaţia europeană (prevederile „Tratatului de la Nisa”), privind egalitatea cetăţenilor europeni şi nediscriminarea lor pe baza vreunui criteriu.

Se poate spune că, după Trianon, extremismul maghiar a antrenat Ungaria, ca stat, în cea mai puternică şi mai josnică acţiune revizionistă.

O acţiune îndreptată împotriva tuturor vecinilor, dar în primul rând, împotriva României.

Insinuând, printr-o propagandă fără precedent că Ungaria ar fi fost la Trianon grav nedreptăţită de Divinitatea însăşi, acest extremism a determinat crearea unor instituţii specializate ale statului maghiar, dar şi organe ale societăţii civile (ligi, comitete) de incitare şi pregătire a întregii naţiuni şi în primul rând a tineretului, împotriva României, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, precum şi un sistem de spionaj total, pe toate canalele, mergând până la utilizarea cultelor religioase şi a slujitorilor acestora, pentru „recuperarea”, într-o conjunctură favorabilă, a teritoriilor „răpite” prin Tratatul de la Trianon.

În aşteptarea şi în pregătirea acelui moment favorabil, profitând din plin şi de o politică externă insuficient de atentă şi de fermă a guvernelor de la Bucureşti, extremismul maghiar a iniţiat pregătiri intense şi perseverente, pe plan militar şi în mediile civile pe plan diplomatic, pentru o viitoare invazie „recuperatorie” în România.

După evenimentele din decembrie 1989, în care s-a implicat puternic, acest extremism a considerat că poate trece la atac.

O parte a presei, dar şi cărţi care au putut să apară şi la noi, au denunţat, cu dovezi incontestabile, această reluare a extremismului şi neorevizionismului maghiar, vizând România în etapa actuală.

 

 

Surse:

 

 

Col(r) dr.ing. Avădanei Constantin

Preşedintele Grupului de Iniţiativă ,,MAREA UNIRE-CENTENAR-Alba Iulia”

Preşedintele cercului ,,ASTRA” Cugir

Vicepreşedinte, Filiala judeţului Alba

a ANCE- ,,Regina Maria”

Vicepreşedinte, Filiala Judeţeană,,Gemina” a ANCMRR

 Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu, Ilie I. Puşcaş – Administraţia militară horthystă în nord-vestul Transilvaniei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988.

 * * * Istoria Statului Major General Român – Documente (1859 – 1947), Editura Militară, Bucureşti, 1994.

* * * Istoria militară a poporului român, Editura Militară, Bucureşti, 1988.

Zorin Zamfir – Istorie universală contemporană, Bucureşti, 1995, vol. 1.

 Mihai Stratulat – Revizionismul şi neorevizionismul ungar, Editura Globus, Bucureşti,1994.

 

http://www.dacoromania-alba.ro/

http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/eginald-schlattner-tin-la-aceasta-tara-si-stiu-ca-dumnezeu-ma-vrea-aici

 

 

 

 

ADDENDA:

 

 

 

Eginald Norbert Schlattner (n. 13 septembrie 1933, Arad), este un scriitor de limbă germană din România, pastor luteran în satul Roșia, județul Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  După 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, toți etnicii germani din Regatul României au fost declarați colaboratori ai lui Hitler. Tatăl lui, Felix Schlattner, a fost deportat în Rusia, la muncă silnică.

 În primăvara anului 1945, sașii și șvabii (populații de etnie germană din România) sunt expropriați. Nici familia lui Schlattner nu a fost cruțată de necazuri, fiind azvârlită în stradă într-o noapte de noiembrie 1948.

În perioada 1952-1953, Eginald Norbert Schlattner, a studiat timp de două semestre, la Institutul de Teologie Evanghelică la Cluj, după care a fost exmatriculat.

El a declarat că în acei ani, era ateu convins, fiind adept al lecturilor lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche.

A studiat timp de un semestru matematica și apoi, timp de 5 ani, în perioada 1952-1957, a studiat hidraulica.

În anul 1957, înainte de a-și susține examenul de stat, a fost arestat din motive politice şi deținut sub stare de anchetă timp de 20 de luni, în această perioadă fiind torturat fizic și psihic.

Pentru a-l face să colaboreze cu autoritățile comuniste, a fost maltratat de Securitate prin aplicarea tacticilor de bătaie și înfometare. Nemairezistând torturilor, Eginald Schlattner decide să colaboreze cu anchetatorii.

Este condamnat în noiembrie 1959 pentru „tăinuirea delictului de înaltă trădare” la doi ani închisoare corecțională cu interdicție civilă și confiscarea averii în întregime, pedeapsă care a fost compensată cu perioada de arest preventiv. Fratele său mai tânăr, Kurt Felix Schlattner, fusese deja arestat pentru nedenunț.

După ieșirea din închisoare, autoritățile comuniste i-au oferit lui Eginald Schlattner oportunitatea de a pleca în Germania. 

„Toți foștii deținuți politici au primit imediat pașaportul, pentru că regimul de atunci era mulțumit să scape de ei. Atunci, mie o voce interioară – n-am știut că era vocea lui Dumnezeu – mi-a spus: Nu pleca!“,  declara el mai târziu.

A lucrat mai întâi ca muncitor zilier la Fabrica de Cărămidă din Făgăraș, iar apoi ca tehnician în construcții rurale la Ferma de Stat Berzovia și pe urmă la construcția căii ferate Deva-Brad. S-a căsătorit cu Susana Dorothea Ohnweiler, o sibiancă în vârstă de 18 ani, iar în anul 1967 s-a născut Sabine Maya, singurul copil al familiei Schlattner (care trăiește acum la München).

Este angajat apoi la Uzinele Mârșa ca desenator tehnic. În anul 1969 i s-a îngăduit în cele din urmă să-și susțină examenul de stat în domeniul hidrologiei, la peste un deceniu după colegii lui, devenind astfel inginer. A lucrat apoi ca inginer hidrolog doar până în 1973, fiind pe rând șef de șantier, inginer coordonator la Investiții și inginer hidrolog la uzină.

În același an, deși fusese reintegrat în societate și avea o situație materială bună, Eginald Schlattner a reluat studiile teologice. După absolvirea acestora, din anul 1978, a fost până la pensionare pastor luteran în satul Roşia  din jud. Sibiu.

Credincioșii parohiei sale s-au împuținat an de an, emigrând în Germania, însă pastorul Schlattner a rămas la Roșia. De asemenea, a lucrat ca pastor şi în Penitenciarul Gherla (din 1992).

Chiar și după pensionare a continuat să lucreze ca pastor în penitenciar și la Roșia, unde între timp nu mai există comunitatea săsească .

Din 1991 este și preot misionar pentru penitenciarele din toată țara, având grijă nu numai de enoriașii evanghelici sași, ci și de femeile deținute și de cetățeni din Germania închiși în România.

În ianuarie 2002 Eginald Schlattner a fost numit „Ambasador cultural al României“. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Eginald_Schlattner)

 

 

 

 

 

Anunțuri

22/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Cântecul „Peste Prut, la răsărit” – un dar pentru românii de pretutindeni. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

Cântecul „Peste Prut, la răsărit” acompaniat de Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, este un dar pentru românii de pretutindeni, făcut de cântăreţii de muzică populară  Paul Ananie, Nicu Mâță și Gabriel Dumitru  .

Veniți din colțuri îndepărtate ale românităţii, Maramureș, Basarabia şi Argeș, trei artiști români cântă uniți de ideea reunificării naționale:

„Doamne, Doamne, fă dreptate / Ține frate lângă frate! / Dă-ne minte și credință / Stinge orice rea-voință!”

„Până la acest cântec, nu am înțeles pe deplin această durere. Abia după ce am interpretat versurile am simțit ce au avut în suflete acei români frumoși, care au fost despărțiți de țara mamă.

Prin acest cântec am învățat și experimentat și noi multe trăiri sufletești și sperăm ca și publicul să fie în asentimentul nostru”, a adăugat Paul Ananie.

 Melodia „Peste Prut, la răsărit” a ajuns în scurt timp de la lansare, virală  pe YouTube.

 

 

 

 

 

 

 

Iată şi versurile cântecului „Peste Prut, la răsărit”:

 

Paul Ananie:

Peste Prut, la răsărit

Sunt trei palme de pământ

Un meleag nedreptățit,

Cotropit și iar primit,

Părăsit și iar găsit.

Și de alții-ai fost furată

Și de noi ai fost cedată,

Basarabie-ncercată!

Refren: 

Doamne, Doamne, fă dreptate

Ține frate lângă frate!

Dă-ne minte și credință

Stinge orice rea-voință!

Nicu Mâță:

De copil eu am crescut

Cu privirea peste Prut

Și la voi când eu veneam

Vă zic drept, așa simțeam

Că acasă mă-ntorceam!

Fie-mi zici basarabean

Sau român, sau moldovean,

Inima-i cu voi de-un neam!

Refren.

Gabriel Dumitru:

Frate bun, cu vorb-aleasă,

Bine ai venit acasă!

De vii tu-n Argeșul meu,

De merg eu la Chișinău,

Tot acas’ om fi mereu!

La ospăț ne-om desfăta,

La necaz ne-om ajuta,

Alții nu ne-or dezbina!

Refren.

Trio:

Peste Nistru-n depărtare,

Urlă lupii la hotare!

Urlă și pândesc așa

Poate iar s-or înfrupta

Din pământul altuia!

Da’ să urle cât or vrea,

Noi uniți mereu vom sta!

Pentru neam, noi vom veghea!

Doamne, Doamne, fă dreptate

Pe dușman să-l ții departe

Și ascult-a noastră rugă

Sânge-n veci să nu mai curgă!

Doamne, Doamne, fă dreptate

Ține frate lângă frate!

Dă-ne minte și credință

Stinge orice rea-voință!

 

Surse:

http://www.napocanews.ro/2017/11/trei-artisti-au-compus-o-melodie-unionista-peste-prut-la-rasarit-e-virala-pe-net.html

https://www.activenews.ro/stiri-basarabia/Trei-artisti-au-lansat-un-cantec-popular-dedicat-unirii-cu-Basarabia-Peste-Prut-la-rasarit.-%E2%80%9EFie-mi-zici-basarabean-Sau-roman-sau-moldovean-Inima-i-cu-voi-de-un-neam-147603

21/11/2017 Posted by | MUZICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

O fată de 15 ani din România s-a calificat în finala concursului „Vocea Portugaliei”. VIDEO

O romanca a ajuns in finala de la Vocea Portugaliei (Video)

 

 

 Ana Paula Rada, o adolescentă în vârstă de 15 ani, originară din  Tătărani, județul Dâmbovița, i-a cucerit cu vocea sa pe portughezi şi va cânta în finala concursului „Vocea Portugaliei”.

Tânăra cântăreaţă a scris pe Facebook că melodia cu care s-a calificat în finala acestui popular concurs a fost „Copacul”, consacrată de regretatul Aurelian Andreescu, căreia artista Angela Gheorghiu i- a dat o noua interpretare.

 Fata a declarat că visează la o carieră în operă și teatru. Ea studiază canto de 6 ani, și pianul de cinci ani în Portugalia, acolo unde locuiește cu părinții, scrie gazetadambovitei.ro.

La audițiile pe nevăzute, Ana Pauda Rada a interpretat piesa „O mio babbino caro”, a Mariei Callas, fiind votată de toţi cei  patru juraţi. 

 

 

 

 

21/11/2017 Posted by | MUZICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: