CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

AMESTECUL RUSIEI în împiedicarea proclamării independenței R. Moldova: Eliberarea trădătorului separatist transnistrean Igor Smirnov

După colapsul Uniunii Sovietice, mai bine de două treimi dintre locuitorii fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti doreau o apropiere mai strânsă de România şi de țările occidentale, în vreme ce localnicii de la est de răul Nistru pledau pentru întărirea relațiilor cu Rusia şi Ucraina.

 Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană (RMN), iar la 25 august 1991 Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici.

În decembrie 1990 mișcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul tacit al autorităților centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești ale RSS Moldovenești așa-numita Republica Găgăuzia.

Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului.

Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.

 Pe 2 martie 1992, Republica Moldova devenea membru ONU, ceea ce a condus la recunoașterea pe plan internațional a caracterului ilegal al auto-proclamatelor “republici” nistreană si găgăuză.

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU , președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului.

În aceeaşi zi, Federaţia Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova, operaţiile militare desfăşurându-se în estul statului.

Unităţile armatei a 14-a ruse s-au angajat activ în luptă, utilizând tancuri, maşini blindate, aruncătoare de mine, tunuri antitanc împotriva moldovenilor.

Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

În acele zile fierbinţi, R. Moldova nu avea o armată naţională şi nici efective militare cu care s-ar fi putut apăra. Frontul de luptă a fost sustinut de poliţişti şi de voluntari. 

Cine au fost  voluntarii si cine erau eroii care s-au ridicat din proprie voinţă în apărarea independenţei R. Moldova murind in anonimat?

Separatiştii de peste Nistru, conduşi de rusul Igor Smirnov, se pregăteau de război încă din 1989.

Tânărul stat R.Moldova a trimis pe front voluntari şi poliţişti  fără muniţie şi fara un echipament adecvat de lupta. 

„Aveam misiunea să culegem informaţii şi am ştiut că ei se înarmează. Ne-am trezit că începuse războiul, cu echipe de băieţi care-o făceau pe partizanii”, spunea  Alexandru Ganenco, colonelul de Securitate care a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, în timpul războiului din 1992.

Pe 27 august 1991, în ziua în care la Chișinău trebuia să aibă loc Marea Adunare Națională și să fie proclamată Independența R. Moldova, colonelul Panteleev a fost chemat de urgență la ministrul Costaș care i-a înmânat ordonanța de arest în care era scris că Smirnov a săvârșit crima prevăzută de art. 67 Cod Penal de atunci, a întreprins acțiuni de dezmembrare a teritoriului R. Moldova, motiv pentru care trebuia să fie arestat.

La acel moment, MAI avea informații că Smirnov era plecat la Kiev ca să ceară de la conducerea Ucrainei ca Transnistria să fie primită în componența acestei țări ca o republică autonomă separată.

Ca să nu atrag atenția mi-am luat doi carabinieri înarmați, mi-am luat și eu arma din dotare, ne-am urcat în mașină și am plecat în Kiev să-l căutăm”, își amintea colonelul Chiril Panteleev.

Pentru că echipa operativă nu știa unde se ascunde separatistul nistrean, locotenent- colonelul a apelat la ministrul de Interne al Ucrainei.

„Și în Ucraina erau atunci tulburări în masă. Pe ministru nu l-am găsit, am dat peste prim-viceministrul, general-locotenentul Berdov, care i-a spus: „Fiule, cară-te acasă, că altfel te arestăm”.

Am mai avut tentative să le cer ajutorul, dar n-au vrut să mă ajute”, povestește colonelul, subliniind faptul că ulterior, din această cauză, autoritățile ucrainene au intentat un dosar penal pe numele lui, a fost persecutat el și familia sa și a fost pus sub urmărire penală de către Procuratura Generală a Ucrainei.

Incontestabil, capturarea în plină stradă a lui Igor Smirnov (foto) de sub nasul KGB-ului sovietic, a fost una dintre cele mai reuşite operaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, din întreaga existenţă a acestei instituţii.

Reţinerealui Smirnov a fost efectuată fără implica­rea forţelor securităţii statului moldovean.

După arestarea separatistului nr. 1, agitaţia din presă în jurul arestării transnistrenilor s-a amplificat şi mai mult.

Liderul separatist transnistrean Mărăcuţă l-a sunat noaptea pe Snegur. La revendicările acestuia, preşedin­tele a răspuns demn, afirmând: „Dumneavoastră aţi dormit liniştit prea mult timp!“.

Această frază ar fi putut să devină istorică, dacă Smirnov nu ar fi fost eliberat.

În Tiraspolul separatist decapitat s-a instalat panica. S-a înregistrat un val masiv de ştiri din partea presei simpatizante moscovite şi ucrainene, care şi aşa era sub arm­e: Chişinăul a fost acuzat de „fărădelegi“ şi că ar practica „cele mai rele tradiţii ale represiunilor din anii ’30“.

Toate acestea aveau un singur scop – eliberarea lui Smirnov. 

Forţele Tiraspolului au încercat, ca răz­bunare, să-i prindă pe toţi participanţii la operaţiunea de capturare a lui Smirnov. Cei implicaţi în operaţiunea de arestare a liderilor separatişti nici acum nu doresc să facă publice detaliile acelor evenimente, după ce au fost ameninţaţi de multe ori.

Chiril Panteleev, conducătorul strălucitei acțiuni de capturarea trădătorului Smirnov la Kiev, a făcut obiectul unei tentative de răpire, iar membrii familiei sale au fost supuşi presiunilor…

Moscova a înţeles că, pentru prima dată după puci, Chişinăul avea şansa de a opri procesul care începuse la mijlocul anului 1989, când URSS i-a susţinut pe separatiştii din Transnistria.

Condamnarea lui Smirnov ar fi fost o lecţie şi pentru ceilalţi. Doritorii de „separatizm“ ar fi fost repede nevoiţi să „ascundă coada între picioare“. Foarte mulţi s-ar fi răzgândit să se joace „de-a separatizmul“ dacă ar fi realizat că Repu­blica Moldova era capabilă să îşi apere statalitatea şi integritatea. nu este exclus ca acest conflict să fi luat o cu totul altă întorsătură. Dar, vai, politi­cienii au cedat în faţa Moscovei, ca nişte copii speriaţi!

  La 1 octombrie, după negocieri îndelungate, Smirnov, la fel ca şi ceilalţi lideri ai separatiştilor, a fost eliberat cu obligaţia scrisă de a nu părăsi localitatea şi, sub cuvânt de onoare, că nu va mai face politică.

După mulţi ani, în 2010, la întâlnirea deputaţilor Parlamentului ’90, deputatul Slabu i-a pus o întrebare lui Snegur: ”De ce a fost eliberat Smirnov, de ce nu a fost tras la răspundere conform legii, pentru dez­membrarea ţării, de ce nu a fost deferit justiţiei?”

Răspunsul lui Snegur a fost următorul: „nu am luat de unul singur această decizie, ea a fost luată în co­lectiv“.

Cine anume a luat decizia absurdă şi criminală, ce co­lectiv anume nu se ştie nici în ziua de azi….

La şedinţa Guvernului Muravschi din toamna anului 1991, când, la insistenţa delegaţiilor Moscovei şi ai Transnistriei a fost acceptat memorandumul de reglementare a situaţiei și de eliberare a lui Smirnov şi a altor lideri separatişti, documentul a fost semnat în numele Parlamentului Moldovei, de vicepreşedintele Par­lamentului, Ion Hadârcă, de preşedintele Comisiei parlamentare, Victor Berlinschi, și în numele guvernului,de prim-ministrul Valeriu Muravschi.

Acestea au fost persoanele care au intervenit cel mai mult în favoarea lui Smirnov şi au fost primii care au susţinut planul semnării unui acord de pace între Parlamentul Moldovei şi Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, în care se menţiona clar că Smirnov va fi lăsat în libertate, la Tiraspol.

Ce a fost asta? Naivitate, sau un anume inte­res?

Voluntarii moldoveni au fost instruiţi sumar şi încadraţi în grupurile coordonate de Ministerul Securităţii din R.Moldova: Burunducii, Scorpionii, Răzeşii şi Dacii.

Toate grupurile au acţionat în zona Dubăsari și numărau circa 600 de oameni.

În anul 1992, miliția Republicii Moldova a dus un război dur de apărare a Transnistriei împotriva rușilor, care, cu sprijinul voluntarilor ucraineni, au ucis peste 1000 de moldoveni.

Partizanii moldoveni, numiți ”Burunducii, Scorpionii, Răzeşii şi Dacii, au purtat greul luptelor pentru ca Transnistria să rămână un teritoriu românesc în cadrul Republicii Moldova. Din păcate Chișinăul, la presiunea Moscovei și în apaluzele voluntarilor ucraineni, aliați cu armata rusă, și-a retras forțele armate de la Tiraspol.

O parte din burunducii români, antrenați încă din primăvara lui 1989 de cadre ale DSS-ului din România care militau pentru anularea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, au fost masacrați de armata ruso-ucraineană unită din Transnistria, teritoriul românesc care făcea și face parte din Republica Moldova.

Chișinăul poate trece legal la anihilarea regimului separatist și neconstituțional de la Tiraspol, doar bazându-se pe armata Republicii Moldova și pe sprijinul Armatei Române, care are datoria morală, ca membră NATO și UE, de a apăra democrația, drepturile, libertățile și identitatea românilor din R.Moldova și din Transnistria, conform normelor europene.

La acea dată în R.Moldova nu exista Ministerul Apărării, rolul lui fiind îndeplinit de aceşti combatanţi, care au luat de bunăvoie arma în mână, precum şi de poliţiştii aduşi din toată ţara

 Fostul ministru de interne din acea perioadă, generalul Ion Costaş, a evidenţiat greutăţile tânărului stat moldovean care, neavând armată, s-a apărat de agresiune cu poliţişti şi voluntari.

 In fotografie presedintele de atunci Mircea Snegur si generalul Ioan Costas. 

“Noi n-am avut armată naţională. Noi am avut nişte TAB-uri şi acelea le-am primit în ’91, le-am primit în eşaloane care ni le-au trimis din România, le-am primit aici.

Generalul Spiroiu, a fost omul care şi-a asumat răspunderea respectivă.

Sigur cu consimţământul domnului Iliescu, că am fost şi la domnul Iliescu atunci.

De tancuri nu se vorbeşte nici până în ziua de astăzi. Noi eram cu beţele şi cu curajul pe care îl avem şi am încercat să apărăm integritatea teritorială şi libertatea acestui popor, care se numeşte român”.

 În urma războiului, partea de est a Moldovei aflată sub protecția deschisă a Rusiei şi-a declarat independența, sub denumirea de Republica Moldoveneasca Transnistria, rămînând  nerecunoscută oficial de statele lumii, până în zilele noastre.

Forțele loiale R. Moldova au pierdut în luptele din anii nouăzeci, aproape 300 de combatanți, alte sute fiind răniți.

Conform informațiilor existente, separatiștii transnistreni susținuți de Federație Rusă au pierdut în lupte 1200 de oameni.


Moarte cotropitorilor


Moarte canibalilor români

Razboiul din Transnistria

La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la „principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”.

Practic, Conducerea Moldovei fără să se consulte cu Parlamentul, Guvernul și partidele politice din acea vreme, personal Președintele Mircea Snegur, care a negociat și semnat la Moscova la 21 iulie 1992, împreună cu președintele Rusiei, Boris Elțin, un armistițiu de încetare a războiului, au renunțat pas cu pas la toate cuceririle dobândite cu mari jertfe de sânge de combatanții războiului de la Nistru.

Foto: Președintele R.Moldova, Mircea Snegur și președintele rus Boris Elțîn , schimbă documentele privind încetarea ostilităților din Transnistria

Prin acest act de trădare, Mircea Snegur a cedat din teritoriul Republicii Moldova partea dreaptă a Nistrului, cetatea și oraşul medieval Tighina și alte localități între care: Gâsca, Copanca și Chițcani.

Incompetența, lașitatea și trădarea din partea unor ofițeri cu grade și funcții înalte în conducerea armateiîntre care se aflau: Şeful de stat major generalul Pavel Creangă, locțiitor al ministrului apărării Tudor Dabija-Cazacu, col. Anatolie Cociug, col. Grama, Știrbu, Parinov, nu se pot uita, pentru că acțiunile militare organizate de ei au dus la mari pierderi de vieți omenești.

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie față de R. Moldova.

Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (”ROG”), fosta Armată a 14-a, începând cu iunie 1992, a amenințat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

După mai mult de trei decenii de la tragicele evenimente petrecute pe Nistru, OSCE are de foarte mulți ani o misiune de observatori la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului.

Trupele ruse staționează în continuare pe teritoriul R.Moldova, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001, prin care se angaja să-și retragă trupele și armamentul din zona până în anul 2002.

SĂ NU ȘTIE VLADIMIR PUTIN ÎN CE AN NE AFLĂM ?

19/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihail Saakașvili,fostul președinte al Georgiei, spune că Ucraina este pur și simplu obligată să alunge trupele ruse din Transnistria


Armata ucraineană ar trebui să intre în Transnistria, pentru a asigura integritatea teritorială a R.Moldova. Declarația afost făcută de fostul lider de la Tbilisi, Mihail Saakașvili, care a mai declarat că o asemenea operațiune ar putea avea loc până la sfârșitul anului, consemnează Realitatea.md.

Conform fostului președinte al Georgiei, armata rusă care staționează în stânga Nistrului nu va putea fi aprovizionată de Rusia pentru mult timp.

În context, el face referire la ofensiva ucraineană în Ucraina.

„Una dintre următoarele ținte necesare Forțelor Armate ale Ucrainei este Transnistria. Ucraina este pur și simplu obligată să înlăture această amenințare la granițele sale. Luarea Transnistriei este o chestiune de 2-3 zile pentru armata ucraineană. Asta va reda integritatea teritorială a Moldovei și va crea un precedent pentru Georgia. Operațiunea Transnistria va fi realizată până la sfârșitul anului”, declară el.

Saakașvili oferă și recomandări conducerii R.Moldova. El vrea ca administrația de la Chișinău să înceapă imediat dialogul cu Kievul referitor la acest subiect.

14/09/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.MOLDOVA,UCRAINA, GEORGIA, AZERBAIDJANUL ȘI KAZAHSTANUL – ȚINTE ALE POFTELOR EXPANSIONISTE RUSEȘTI

O OPERAȚIUNE SPECIALĂ RUSEASCĂ LA EREVAN Foto: vіdkritі dzherela

În Armenia, pe clădirile din centrul capitalei Erevan au apărut afișe colorate cu simbolurile Kremlinului și litera „Z”, care anunță anexarea unor teritorii aparținând statelor suverane ale Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Azerbaidjanului și Kazahstanului.

Publicația https://www.5.ua/ru relatează că pe

lângă lozinca imperialistă „Crimeea este Rusia!” anexată ca fapt împlinit, sunt menționate și orașele Donețk, Lugansk, Mariupol, Zaporojie, Herson, Tiraspol (Transnistria) și Tskhinvali (Osetia de Sud).

 Pe afișe sunt inscrise și sloganuri de genul: „Kazahstanul de Nord – va fi Rusia!”, „Artsakh – să fie Rusia!”.

Toate aceste teritorii sunt fie deja ocupate de Federația Rusă, fie sunt sub amenințarea ocupației și anexării iminente sub pretextul protejării minorităților etnice pretins oprimate acolo. 

Prima categorie include orașele și regiunile capturate temporar din Ucraina, precum și teritoriile ocupate deja din Moldova (Transnistria) și Georgia (Osetia de Sud); a doua categorie- Karabakhul, aparținând Azerbaidjanului și parțial populat de armeni, precum și Kazahstanul de Nord, unde în unele zone există un procent semnificativ de populație rusă

Mai mult, în toate aceste teritorii există trupe de ocupație ale Kremlinului (estul și sudul Ucrainei, Transnistria, Osetia de Sud) sau baze militare și contingente ale armatei Federației Ruse (Karabah, Kazahstanul de Nord).

Aceste teritorii mai au în comun și împrejurarea că pentru fiecare dintre ele, Kremlinul pregătește deja false referendumuri care să justifice anexarea lor la Rusia, sau să „sondeze terenul” pentru o astfel de „perspectivă”. 

Aleksei Arestovich, consilier al șefului Președinției Ucrainei, a avertizat pe 26 mai că pentru 11 septembrie se pregătește un „referendum” general privind restabilirea „mini-URSS” .

 În acest sens, el a menționat separat teritoriile ocupate din regiunile Herson și Zaporojie, precum și Osetia de Sud.

 Pe 14 iulie, unul dintre principalii arhitecți ai agresiunii împotriva Ucrainei, șeful Ministerului rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat:

„Țara noastră va fi din nou mare și puternică. Va fi din nou Uniunea Sovietică și nimeni nu va pleca. ” 

După cum a relatat pe 26 iulie, „Canalul 5”, premierul moldovean Natalia Gavriliță a recunoscut că „nimeni nu este imun” în fața agresiunii lui Putin și că „ multe țări sunt îngrijorate ”.

Acum, o „operațiune specială” de propagandă desfășurată de slujitorii Kremlinului, la Erevan, în Armenia, a indicat clar ce state ar trebui să fie cele mai îngrijorate de anexarea iminentă prin ocupație militară și referendumuri false.

R.MOLDOVA

„Tiraspol este Rusia!” – apare scris pe afișe cu simboluri imperiale lipite în centrul capitalei Armeniei. După cum a declarat pentru Moscovskaia Gazeta.ru din 8 aprilie a.c., locotenent-colonelul Nikolai Lizunov, fost ofițer al sediului armatei a 14-a a Federației Ruse, care a participat la ocuparea Transnistriei, în prezent contingentul militar local al Federației Ruse în această regiune este de 1.700 de persoane. 

„Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale de ieșire către „transnistria”, unde există și fapte de oprimare a populației de limbă rusă”, a declarat, pe 22 aprilie,  comandantul adjunct al Districtului Militar Central al Federației Ruse,Rustam Minnekaev.

La 1 mai, ediția britanică a prestigioase publicații britanice The Times a publicat informații provenite de la serviciile secrete ucrainene, care avertizau că Federația Rusă a elaborat deja un plan de invadare a Moldovei. Pe 10, această informație a fost confirmată de șeful Serviciului National de Informații al SUA, Avril Haynes.

Pe 7 iunie, Mihail Podolyak, consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a spus că Moldova ar trebui să se pregătească pentru o „invazie a trupelor ruse”. Iar pe 25, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a remarcat: „Trebuie ținut cont de faptul că în Transnistria locuiesc aproximativ 220.000 de cetățeni ruși ”.

 Pe 28, ofițerul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei al Administrației Militare Regionale Nikolaev, Dmitri Pletenciuk, a amintit că autoritățile ruse „visează la un coridor terestru către Transnistria nerecunoscută cu ocuparea ulterioară a Moldovei ” .

Pe 14 iulie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu , a admis pentru prima dată public posibilitatea ca „o astfel de tragedie să ni se întâmple” – precum ceea ce „face Rusia în Ucraina”. Iar pe 21, Vladimir Dzhabarov, prim-vicepreședintele Comitetului Consiliului Federației al Federației Ruse pentru Relații Externe, a avertizat autoritățile moldovenești despre probabilitatea „reluării vărsării de sânge”. 

El a mai amintit că „220.000 de cetăţeni ruşi locuiesc în Transnistria”. Câteva ore mai târziu, Vitaly Ignatiev, „ministrul de Externe” al enclavei pro-ruse din Transnistria, a subliniat acest lucru într-un interviu acordat agenției de presă de stat a Federației Ruse. El a adăugat că, potrivit rezultatelor referendumului din 2006, obiectivele autoproclamatei nerecunoscute „Republici Moldovenești Transnistria” sunt: ​​„independența”, urmată de aderarea liberă la Federația Rusă .”

Pe 25 iulie, premierul moldovean Natalia Gavriliță a recunoscut într-un interviu acordat The Wall Street Journal că autoritățile țării sunt îngrijorate de o posibilă invazie rusă.

Pe 29, președintele Maia Sandu a confirmat: „Noi suntem ingrijorati. Luăm în considerare cele mai pesimiste scenarii .”

În același timp, fostul senator al Federației Ruse Franz Klintsevici a declarat uneia dintre sursele mass-media de propagandă ale Kremlinului:

„Sunt necesare doar decizii ale parlamentului și ale președintelui Rusiei. Pridnestrovie ar putea deveni parte a țării în această toamnă”, adică planificarea sincronizată cu anexarea Donbassului, a regiunii Herson și a Zaporijiei în urma unor referendumuri false.

GEORGIA

Osetia de Sud, care face parte din Georgia, este controlată de aproximativ 4.000 de soldați ruși. În martie, unele dintre aceste unități au fost implicate în agresiunea împotriva Ucrainei. „Băieții noștri merg în Ucraina pentru a-i termina pe naziști”, a etalat atunci pe canalul său TG fostul „președinte” al Osetiei de Sud , Eduard Kokoity .

La 30 martie, Anatoli Bibilov, care ocupa atunci funcția de „președinte”, a declarat aderarea la Federația Rusă un „ scop strategic ”. În aceeași zi, președintele parlamentului din Osetia de Sud, Alan Tadtaev, a remarcat: „Avem toate motivele să ne alăturăm Federației Ruse, nu există obstacole legale în acest sens. Principalul lucru astăzi este să organizăm un referendum și să ne alăturăm Federației Ruse. Federație .”

„Este inacceptabil să vorbim despre vreun referendum pe fondul faptului că teritoriul Georgiei este ocupat”, a declarat viceprim-ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, David Zalkaliani , la 31 martie. În condițiile ocupației, niciun referendum nu va avea niciun referendum. forță legală, mai ales în lumina faptului că sute de mii de cetățeni noștri au fost expulzați din casele lor…”.

Dar Moscova a susținut imediat această inițiativă. Încă din 31 martie, Viktor Vodolatsky, vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei „pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții”, a declarat că un referendum în Osetia de Sud ar putea avea loc în mai-iunie. 

La 1 aprilie, secretarul de presă al dictatorului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a adăugat că „vorbim despre exprimarea opiniei oamenilor din Osetia de Sud, îi tratăm cu respect”.

 Iar șeful Comitetului Dumei de Stat „pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții” Leonid Kalashnikov, a remarcat că Osetia de Sud „are dreptul de a organiza un referendum și acum este momentul potrivit pentru a efectua toate procedurile legale.„.

În același timp, această inițiativă a fost salutată cu căldură de „liderii” marionete ai Crimeei anexate și ai Donețkului ocupat de trupele ruse. La 8 aprilie, o delegație reprezentativă a senatorilor ruși și a liderilor republicilor din Caucazul de Nord a sosit la Tskhinvali în Osetia de sud. Ei au vorbit în sprijinul referendumului.

Cu toate acestea, Kremlinul și-a revizuit ulterior poziția. S-a decis amânarea referendumului pentru a folosi această problemă ca pârghie pentru a face presiuni asupra autorităților georgiene în ceea ce privește abordarea lor asupra agresiunii împotriva Ucrainei.

 Drept urmare, s-a anunțat că ideea referendumului a fost o inițiativă privată a lui Anatoli Bibilov, care și-a pierdut postul de „președinte” în mai. S-a remarcat chiar că nu a coordonat deloc această idee cu Moscova. 

„Decizia de a organiza un plebiscit a fost luată în Osetia de Sud fără a ține cont de opinia părții ruse, contrar acordurilor noastre, contrar spiritului și literei alianței noastre”, a declarat ambasadorul Rusiei la Tskhinvali Marat Kulakhmetov.

„Teoretic, acest lucru ar putea duce la alegeri anticipate și la o schimbare a politicii Georgiei care nu este în interesul Moscovei. Federația Rusă ține cont de acest lucru și, prin urmare, ia măsuri pentru a împiedica desfășurarea referendumului”, a declarat fostul ministru georgian pentru Reintegrareb a explicat Paata Zakareishvili ziarului din Moscova Izvestia. 

Astfel, Georgia a primit un mesaj clar: atâta timp cât se comportă „corect” în raport cu agresiunea lui Putin din Ucraina, proiectul referendumului din Osetia de Sud va rămâne în aşteptare. „De îndată ce va fi un semnal și se va înțelege că a venit momentul, cu siguranță vom organiza acest referendum ”, a anunțat noul „președinte” al acestei entități, Alan Gagloev pe 11 mai

Dar, în același timp, pe 28 mai, Putin a aprobat o procedură simplificată pentru acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din Osetia de Sud, iar pe 15 iunie au avut loc la Moscova consultări între conducerea Osetiei de Sud și oficialii administrației prezidențiale a Federației Ruse cu privire la perspectivele viitoare pentru un referendum. În urma discuției,au fost desemnate „organismele abilitate să conducă consultările necesare cu partea rusă privind formele de integrare ulterioară a Republicii Osetia de Sud și a Federației Ruse”.

Și deși referendumul a fost amânat pe termen nelimitat, statutul real al Osetiei de Sud este evidențiat elocvent de afișe lipite în centrul Erevanului, care spun fără echivoc: „Tskhinvali este Rusia!”. 

AZERBAIDJAN 

Părți ale celei de-a 15-a brigăzi motorizate din Federația Rusă, în număr de 1960 de soldați, sunt desfășurate pe teritoriul Karabakhului în Azerbaidjan adaugându-se celor 5.000 de militari ruși staționați în Armenia vecină, care sunt dotați cu sisteme de rachete antiaeriene S-300 și avioane de luptă MiG-29.

În Karabakh, unitățile militare ale Federației Ruse ar fi prezente pentru a „proteja” minoritatea națională armeană, ai cărei lideri se prezintă drept conducerea nerecunoscutei „Republici Nagorno-Karabah Artsakh”. În octombrie 2020, într-o scrisoare deschisă adresată dictatorului de la Kremlin, „președintele” acestei pseudo-republici Arayik Harutyunyan a amintit cu nostalgie: „De mai bine de un secol (de la începutul secolului al XIX-lea până la sfârșitul celui de-al doilea deceniu al al XX-lea) Karabakh a făcut parte din imperiul rus. pentru Karabakh o lungă perioadă de pace, creație…”. 

Pe 22 februarie 2022, chiar a doua zi după ce Putin a semnat „decretul de recunoaștere” a capetelor de pod ruse din Donbass, Harutyunyan a scris pe pagina sa de Facebook: „În numele autorităților și al poporului Republicii Artsakh, salut decizia președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, de a recunoaște independența Republicilor Populare Donețk și Lugansk… Felicităm oamenii din Donbass despre acest eveniment istoric.”

Pe fundalul agresiunii lui Putin împotriva Ucrainei, personalități din Artsakh, politicieni și activiști publici din Armenia vecină au început să pledeze din ce în ce mai mult pentru consolidarea contingentului militar rus în Karabakh, necesitatea șederii acestuia pe o perioadă nedeterminată aici, precum și pentru organizarea unui referendum privind aderarea la Federația Rusă. 

Pe 18 martie, fostul șef al delegației Adunării Naționale a Armeniei la Adunarea Parlamentară a OSCE, Artashes Geghamyan, a declarat pentru site-ul de știri Oragir.news : „Ar trebui organizat un referendum la Artsakh pe una dintre problemele de pe ordinea de zi, care preocupările de aderare cu Rusia, ca în Crimeea în urmă cu opt ani”.

Pe 25 martie, Consiliul de Securitate din Artsakh a aprobat un apel adresat dictatorului de la Kremlin cu o solicitare de „revizuire a numărului actual de soldați ruși de menținere a păcii și a numărului de facilități care îi deservesc și, în consecință, de a crește numărul personalului militar și al echipamentului militar ” în Azerbaidjan. Karabakh.

Pe 31 martie, fostul șef al regiunii Askeran din Karabakh, Sasun Barseghian, a cerut autorităților din „Artsakh” să „organizeze cât mai curând un referendum național pe tema aderării Artsakh-ului la Federația Rusă”. Pe 6 aprilie, ediția armeană a revistei Grapark a citat o sursă informată din Stepanakert („capitala” enclavei armene din Karabakh): „Dacă Armenia se va spăla pe mâini în Artsakh și va recunoaște integritatea teritorială a Azerbaidjanului, nu vom avea de ales decât să se alăture Rusiei.De aceea, să începem strângerea de semnături. Pe 8 aprilie, în cadrul unui miting de susținere a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, desfășurat în Parcul Victoriei din Erevan, fostul actor. despre. Directorul Serviciului Național de Securitate al Armeniei, Mikael Hambardzumyan, a spus: „pentru a ridica problema aderării Rusiei”.

Pe 12 aprilie, „președintele” Harutyunyan a spus că „Artsakh” „ar putea avea un fel de relație cu Rusia în formatul unei verticale directe”. 

În acest sens, el a menționat că prezența militară a Federației Ruse în Karabakh „ar trebui să fie garantată și pe termen nedeterminat, cu o creștere corespunzătoare a personalului militar și a echipamentului militar ”.

Pe 14 aprilie, fostul prim-ministru al Armeniei Hrant Baggratyan a declarat pentru News.am: ​​„ Artsakh( Karabah) vrea să devină parte a Rusiei”. El a considerat pozitiv faptul că „Artsakh și Rusia au relații verticale”. A doua zi, colonelul de rezervă Hayk Nahapetyan a subliniat în emisiunea canalului Armenian Live News că singura modalitate prin care „Artsakh” își asigură securitatea este să devină parte a Rusiei. 

Una dintre modalitățile de atingere a acestui obiectiv, este achiziția masivă de pașapoarte rusești de către populația armeană din Karabakh – conform schemei derulate în anexarea Crimeei, ocuparea Donbassului, Transnistriei și Osetiei de Sud. Nahapetyan a explicat sincer că armenii din Karabah ar trebui să se adreseze la ambasada Rusiei în Armenia pentru acordarea cetățeniei ruse, adică să beneficieze de dubla cetățenie a Rusiei și Armeniei. 

 În acest caz, e nu numai moral, ci și Dreptul legal al Rusiei de a interveni în acest proces”.

Pe 10 mai, fostul șef al delegației Adunării Naționale a Armeniei la Adunarea Parlamentară a OSCE, Artashes Geghamyan, a declarat în emisiunea canalului de YouTube Hayeli AM: „Republica Artsakh Karabahul) trebuie să se adreseze oficial autorităților ruse,pentru a deveni parte a Federației Ruse. Așa cum sa întâmplat în 2014 în Crimeea” .

În același timp, fruntași politici armeni din „Artsakh” (Karabah) au continuat să participe la sprijinul propagandistic al agresiunii lui Putin împotriva Ucrainei. Pe 24 mai, „ministrul de externe” al enclavei armene din Karabakh, David Babayan, împreună cu „ministrul de externe” al enclavei pro-ruse din Osetia de Sud, Dmitri Medoev, și-au exprimat speranța „pentru victoria rapidă a Luganskului și Republicile Populare Donețk în lupta lor de separare de Ucraina și stabilirea păcii mult așteptate în Donbass”.

Pe 3 iunie, „ministrul de stat al Republicii Nagorno-Karabah” Artak Beglaryan a declarat agenției de presă a Federației Ruse că armata rusă „ ar trebui să rămână în Nagorno-Karabah pe termen nelimitat ”.

Pe 30, „președintele” Harutyunyan a repetat pe ArtsakhPress despre necesitatea „ desfășurării forțelor ruse de menținere a păcii pe o perioadă nedeterminată ” și „o creștere semnificativă a numărului de personal”. 

„A face parte din Rusia astăzi este dorința sinceră a oamenilor din Artsakh”, a declarat Grigory Gabrielyants , „Consilier de stat al Republicii Artsakh”, în numărul din iunie al ziarului internațional armean Noah’s Ark .

În acest context, devine evident că reprezentanții minorității naționale armene din Karabakh joacă în mod activ rolul „coloanei a cincea” a Kremlinului din Caucazul de Sud. De aici sloganul „Artsakh – să fie Rusia!”, distribuit în centrul Erevanului împreună cu „recunoașterea” anexării Crimeei, care, după cum reiese din citatele de mai sus, servește drept model marionetelor armenești ale lui Putin.

KAZAHSTAN

Înapoi pe 6 ianuarie 2009, pe paginile The New York Times, foști diplomați din UE și SUA, ținând cont de experiența invadării Georgiei de către Rusia cu cinci luni în urmă, au desemnat Crimeea și Kazahstanul drept „puncte potențiale de aprindere”. 

La 24 februarie 2014, concomitent cu începerea anexării Crimeei, vicepreședintele de atunci al Dumei de Stat a Federației Ruse, Vladimir Jirinovsky, a susținut despre Kazahstan că ar trebui inclus în „Districtul Federal din Asia Centrală” și a susținut că „ Orașul principal este Verny. Astăzi are un alt nume – Alma-Ata.”

La 11 martie a aceluiași an, revista americană The New Republic nota: „A existat o anexare reală a Crimeei… Estul Ucrainei și nordul Kazahstanului, cu procentul lor mare de ruși, vor fi următoarele la rând?”

La 9 aprilie 2014, publicația online Khakass Chance l-a citat pe Vladimir Shtygashev, șeful fracțiunii Rusia Unită și președintele Consiliului Suprem al Republicii Khakassia (RF), spunând: „Oblastul Kazahstanului de Est sau Rudny Altai – Rudny Altai a făcut dintotdeauna parte din Rusia … În total, noi am transferat cinci regiuni în Kazahstan”. 

El a adăugat: „Poporul vor avea dorința de a restaura țara… Dorința oamenilor pentru unificare rămâne. Și acesta este un fapt. Acum a fost realizat un sondaj de opinie publică în Kazahstan : 80% din oameni sunt pentru unificare.” 

Chiar a doua zi, Putin a anunțat că decizia de a anexa Crimeea a fost luată în urma unui sondaj sociologic, potrivit căruia 80% din populația peninsulei ar fi fost în favoarea aderării.

Pe 29 august 2014, dictatorul de la Kremlin a declarat că „nu a existat niciodată un stat” pe teritoriul Kazahstanului modern. Și în aceeași zi, într-un interviu acordat postului de radio Echo of Moscow, politicianul Jirinovski sublinia: „Kazahstanul este membru al Uniunii Vamale, dar acolo sunt cultivate și sentimente rusofobe”, după care a adăugat: „Vom aștepta. Acum să ne ocupăm de Ucraina”.

În 2016, într-un interviu pentru Exclusive.kz, sociologul kazah Serik Dzhaksilykov a remarcat că anexarea Crimeei a contribuit la creșterea tensiunii interetnice în regiunile de nord și nord-est ale țării sale, unde o parte semnificativă a populației este rusă. 

„Poate fi considerată o greșeală politică să numim diasporă pe compatrioții ruși din Kazahstan, pentru că acestea sunt pământurile noastre care sunt înstrăinate temporar. Granițele nu sunt eterne. Și ne vom întoarce la granițele statului rus, a declarat politicianul Pavel Șperov, menționând în acest sens teritoriile Kazahstanului de Nord și Ucrainei de Est. 

„Dacă problemele reunificării cu patria-mamă în aceste țări ar fi supuse unui referendum, rezultatele votului general i-ar surprinde pe cei mai înveterați sceptici”, a notat el câteva zile mai târziu pe site-ul oficial al filialei din Crimeea a partidului lui Jirinovski.

„Se pune întrebarea: dacă aceasta sau alta republică a devenit parte a Uniunii Sovietice, a primit o suprafață imensă de pământuri rusești, teritorii istorice tradiționale rusești și apoi a decis să părăsească uniunea. Ei bine, cel puțin atunci se va vedea cu ce a venit și ce a primit cadou de la poporul rus”, s-a plâns Putin pe postul de televiziune Rusia-1 pe 21 iunie 2020.

Mulți oficiali ai Federației Ruse au vorbit despre Kazahstanul de Nord tocmai ca despre un „cadou de la poporul rus”. 

La 10 decembrie a aceluiași an, șeful comitetului pentru educație și știință al Dumei de Stat a Federației Ruse și un membru al consiliului general al Rusiei Unite, Viaceslav Nikonov, au declarat în emisiunea Pervîi kanal a unei televiziuni din Rusia : „Teritoriul Kazahstanului este un mare cadou din partea Rusiei”. 

Pe 14 decembrie, un alt deputat al Dumei de Stat și membru al consiliului politic central al Rusiei Unite, Evgheni Fedorov, adresându-se conducerii acestui stat din Asia Centrală, a spus în emisiunea Belrusinfo: „Rusia trebuie să ceară, pentru că nu recunoașteți aceste teritorii drept daruri să fie date înapoi. Pentru că au fost luate ilegal… Hai să ieșim cu aceste teritorii din statul Kazahstan! Dați înapoi teritoriul!”. 

La aceasta, el a adăugat indignat: „Și de ce naiba ar trebui să suportăm faptul că Donețkul a fost dat Ucrainei?! Acesta este teritoriul Rusiei în 1922, așa că vă rog, dați-l înapoi!” 

Două zile mai târziu, Jirinovski , a declarat la Belarusianinfo despre Kazahstan că „a fost creat artificial de guvernul sovietic… pe pământurile rusești” : „Rusia trebuie să ceară, să o dați înapoi. Pentru că ați luat-o ilegal… Dați teritoriul înapoi!.  Din moment ce nu recunoașteți cadourile teritoriale pe care le-ați primit, dați-le înapoi Rusiei”…

Pe 10 aprilie 2021, Jirinovski, la emisiunea LDPR TV, a spus: „Unde ai fost, Kazahstan, acum 300 de ani? Nu ai fost acolo…”, și a avertizat că „statul rus își va restabili granițele și ordinea va fi restaurată!”.

În august același an, în presa centrală a Federației Ruse a început o amplă campanie de propagandă, acuzând Kazahstanul de „oprimarea rușilor” și „rusofobie”. „Autoritățile încearcă să facă ceea ce s-a făcut în Ucraina înainte de 2014. Și există o mulțime de tendințe similare anti-ruse”, s-a plâns Andrey Grozin, cercetător principal la Institutul de Studii Orientale al Academiei de Științe a Federației Ruse. pe site-ul Pravda.ru. 

„Discriminarea împotriva populației ruse din Kazahstan poate deveni cu adevărat sistemică”, i-a speriat pe cititorii săi Agenția Lenta.ru., iar pe 11 august, agenția Rossotrudnichestvo din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse a raportat că „atacurile asupra rușilor și vorbitorilor de limbă rusă” în Kazahstan sunt o „tendință periculoasă”. Pe 19, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, a avertizat amenințător: „Rusia va lua măsuri pentru a preveni acest lucru”. 

Și pe 31 a aceleiași luni, Serghei Tsvetkov, membru al comitetului internațional al Consiliului Federației din Federația Rusă, a anunțat „o încălcare a drepturilor cetățenilor vorbitori de limbă rusă din Kazahstan”. Mai mult, ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse s-a alăturat personal acestei campanii. 

Pe 11 septembrie, articolul autorului său a fost publicat pe site-ul oficial al acestui minister care a menționat: „Din păcate, recent am asistat la o serie de manifestări rezonante de xenofobie împotriva cetățenilor vorbitori de limbă rusă din Kazahstan”. Și pe 23 decembrie, Putin a subliniat public că Kazahstanul este „o țară de limbă rusă în sensul deplin al cuvântului”. 

Și deja pe 6 ianuarie 2022, într-un interviu acordat Radio Komsomolskaia Pravda, Jirinovski a spus: „În Kazahstan, rușii după Ucraina sunt pe locul doi. Cei mai mulți dintre ei sunt în Ucraina, iar pe locul doi sunt în Kazahstan.”

 „Acesta este un stat atât de artificial, fragil. Aproape întregul teritoriu al Kazahstanului este foste teritorii rusești… Teritoriul lor se află în sudul Kazahstanului. Totul a fost dat de Stalin, prezentat, ca să spunem așa, așa cum Hrușciov a dat mai târziu Crimeea către Ucraina”, a subliniat liderul LDPR. 

În aceeași zi, Birsultan Khamzayev, membru al Comitetului pentru Securitate al Dumei de Stat, a scris pe pagina sa de Facebook: „Susțin organizarea unui referendum în Kazahstan privind reunificarea Kazahstanului cu patria sa istorică – Rusia”. Trei zile mai târziu, într-un interviu acordat postului de radio Echo of Moscow, Jirinovski a cerut să vorbească despre rușii din Kazahstan.

„Kazahstanul trebuie să înțeleagă că naționalismul va duce la ceea ce Ucraina a ajuns astăzi”, a avertizat un canal de propagandă al Kremlinului, Pravda.ru, la scurt timp după începerea agresiunii împotriva Ucrainei.

 „Se pare că Federația Rusă atacă Polonia, țările baltice și Kazahstanul pe scară largă, ca parte a unei operațiuni militare speciale globale pentru… demilitarizare și denazificare”, a notat pe contul său de Twitter pe 26 martie,  Mihail Podolyak, consilier al șefului Oficiului Președintelui Ucrainei

Pe 27 aprilie, unul dintre principalii propagandişti ai Kremlinului, Tigran Keosayan, a atacat Kazahstanul cu ameninţări teribile: 

„ Fraților kazahi, ce fel de ingratitudine este asta?” s-a indignat el în fața refuzului autorităților kazahe de a sprijini agresiunea împotriva Ucrainei. 

„Uitați-vă la Ucraina cu atenție și gândiți-vă serios… Dacă credeți că puteți continua să fiți vicleni, vă înșelați, nu veți câștiga nimic pentru asta!” , a avertizat Keosayan.

Același subiect și cu aceeași ocazie pe 18 iunie la postul de radio „Vorbește Moscova” a fost dezvoltat de vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat pentru afacerile CSI Konstantin Zatulin: „… Într-o serie de regiuni cu o preponderență rusă, populația a avut legătură slabă cu ceea ce se numea Kazahstan… Dacă vedem prietenie, cooperare și parteneriat, atunci nu se ridică probleme teritoriale, dar dacă nu, atunci totul este posibil! La fel ca și în cazul Ucrainei .”

Și, în sfârșit, pe 2 august, pe pagina oficială a vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, pe rețeaua de socializare VKontakte, a fost postată, „prematur”, o publicație programatică care dezvăluie planurile lui Putin de expansiune. Și deși a fost ștearsă după câteva minute, capturile acestui text s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare.

 Acesta spunea că :„După eliberarea Kievului și a tuturor teritoriilor Rusiei Mici de sub dominația naționaliștilor care propovăduiau ucrainismul , Rusia va deveni din nou unită, puternică și invincibilă, așa cum a fost acum o mie de ani în timpul Vechiul stat rus.

După aceea, sub conducerea unică a Moscovei, în fruntea poporului slav, vom merge în următoarea campanie de restabilire a granițelor patriei noastre care, după cum știți, nu se termină nicăieri. pământurile luate de la noi au fost udate cu sângele strămoșilor noștri,Și nu le vom ceda nimănui .”

În acest sens, autorul a reamintit: „Înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, 62,5% din populația Kazahstanului de Nord era slavă. Kazahstanul este un stat artificial, foste teritorii rusești.”

Aceasta este chintesența tuturor discursurilor anterioare ale vorbitorilor regimului lui Putin despre ambițiile de mare putere și despre Kazahstan în special.  

Este evident că , distribuirea în Erevan a afișelor cu simboluri imperiale și a inscripțiilor „Kazahstanul de Nord – va fi Rusia!”reprezintă o continuare a campaniei agresive a Kremlinului și a sateliților săi împotriva unor state suverane. 

Apropo, cele mai mari baze militare ale Federației Ruse din străinătate, care se întind pe 11 milioane de hectare, sunt situate pe teritoriul Kazahstanului. 

30/08/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: