TRECUTUL ESTE ÎNCĂ VIU LA CHIȘINĂU, CHIAR DACĂ PROPAGANDA IMPERIALĂ RUSĂ DOREȘTE SĂ FIE UITAT ! VIDEO

1989: Înainte de atacul maselor populare asupra sediului din Bucureşti al CC al Partidului Comunist Român, a existat asaltul asupra sediului de la Chişinău al CC al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. VIDEO

 

 

 

 

Înainte de asaltul mulțimii asupra sediului CC al Partidului Comunist Român, din decembrie 1989, a existat asaltul asupra sediului CC al Partidului Comunist din RSS Moldovenească .  

Pe youtube scrie că ar fi vorba de evenimentele din 19 februarie 1989, nu știu însă dacă datarea e corectă (anterior era pusă altă datare – 22 februarie), scrie Marius mioc pe blogul său https://mariusmioc.wordpress.com/ 

În 12 martie 1989, la Chişinău sediul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei era luat cu asalt de mulţime.

Încă din 1988 mişcarea naţională din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, încurajată de politica lui Mihail Gorbaciov, începuse să organizeze adunări populare în care se cerea conducerii republicii să accepte decretarea „limbii moldoveneşti” ca limbă de stat în RSS Moldovenească, revenirea la alfabetul latin şi recunoaşterea identităţii dintre limba moldovenească şi cea română.

Ca argumente în sprijinul acestor revendicări se aduceau scrierile lui Lenin, care criticase şovinismul rusesc, precedentul existent în alte republici sovietice (Armenia sau Gruzia aveau precizat în constituţie că limba locală este limbă oficială) şi afirmaţiile unor savanţi ruşi (în marile centre ale Imperiului Sovietic, precum Moscova sau Leningrad, exista mai multă libertate de expresie decît în Chişinău; este un paradox că oameni de cultură moldoveni înfieraţi oficial sau neoficial ca „naţionalişti” la Chişinău, îşi găsiseră refugiu la Moscova unde s-au putut afirma).

Devenise deja o tradiţie ca în fiecare duminică mişcarea naţională să organizeze o adunare populară într-unul din parcurile Chişinăului, în favoarea acestor revendicări. Conducerea republicii a răspuns iniţial cu un „nu” hotărît, prin documentul intitulat „tezele Comitetului Central”, care a fost supus dezbaterii în organizaţiile de partid din RSS Moldovenească.

Cînd mişcarea naţională a luat amploare, fapt vizibil prin creşterea numărului de participanţi la mitingurile acesteia şi a numărului de cititori ai ziarelor care susţineau revendicările naţionale, conducerea comunistă a RSS Moldoveneşti a adoptat o politică de tergiversare.

S-au format nişte comisii şi comitete pentru „studierea” problemelor, dar fără rezultate concrete. Răbdarea oamenilor începea să se epuizeze.

Prologul evenimentelor din 12 martie 1989 l-a constituit mitingul din 8 martie 1989. Ziua femeii, zi de sărbătoare în URSS, a fost prilejul unui nou miting al mişcării naţionale.

Oamenii n-au stat cuminţi în parcul care le fusese rezervat de autorităţi ci au năvălit pe bulevardul central al Chişinăului, oprind circulaţia. Agenţia de presă ATEM aflată în subordinea guvernului de la Chişinău, transmitea un articol indignat cu titlul „Este nevoie de o poziţie principială”.

Conform obiceiului vremii, articolul a fost preluat de mai toate ziarele din RSS Moldovenească.

 

 

Citez din articol, aşa cum a fost reprodus de „Tinerimea Moldovei” din 12 martie 1989 (intervenţiile mele între paranteze drepte): „În ziua de 8 martie au avut loc la Chişinău un miting nesancţionat[neautorizat], iar apoi o procesiune nesancţionată [neautorizată] pe bulevardul Lenin, la care, potrivit datelor oficiale, au participat circa 5 mii de oameni [subestimare, conducerea comunistă vrînd să minimalizeze importanţa protestelor].

Îndreptîndu-se spre Piaţa Eliberării, manifestanţii au inundat partea carosabilă a străzii centrale a capitalei, blocînd astfel pe cîteva ore circulaţia intensă a mijloacelor de transport în această zi de sărbătoare. Participanţii la procesiune purtau lozinci cu cererea de a fi decretată limba moldovenească drept limbă de stat, de a o trece la grafia latină.

Alături de aceste lozinci erau şi chemări cu un alt caracter, bunăoară lozinca „jos colonizarea!”. S-au făcut auzite, de asemenea, strigăte defăimătoare la adresa unor conducători ai republicii.

Totodată, răsunau scandări speculative în cinstea lui M. S. Gorbaciov (…) Indignaţi de tulburarea liniştii în oraş, de dispoziţia stricată în ziua de sărbătoare, majoritatea covîrşitoare a orăşenilor, oaspeţii Chişinăului întreabă: există oare în oraş Puterea Sovietică? Vor fi oare, în cele din urmă, asigurate aici ordinea, odihna liniştită a oamenilor?

De ce organele de ocrotire a drepturilor nu-i scot la iveală şi nu le spun pe nume organizatorilor concreţi ai acestor dezordini, pentru ca obştimea să-i cunoască, să li se poată reţine despăgubiri pentru daunele pricinuite organizaţiilor de transport din oraş (…) Comitetele de partid din oraş nu s-au situat pe o poziţie fermă şi consecventă în situaţia creată”.

În 12 martie 1989 a avut loc un nou miting în centrul Chişinăului, prilej pentru un nou articol indignat al agenţiei de presă ATEM, cu titlul „Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”.

Reproduc din acest articol (după bisăptămînalul „Tinerimea Moldovei” din 15 martie 1989):

„Duminica trecută în partea centrală a Chişinăului au avut loc din nou mitinguri şi procesiuni de masă nesancţionate [neautorizate] ale cetăţenilor, care au încălcat grav ordinea publică, destabilizînd [destabilizare – un cuvînt des folosit şi în România de FSN, după decembrie 1989] astfel situaţia din oraş (…) mulţimea a ieşit în Piaţa Biruinţei, deşi în recenta hotărîre a Sovietului Orăşenesc se menţiona inadmisibilitatea desfăşurării în ea a unor oarecare demonstraţii, cu excepţia celor festive.

Mulţi tineri s-au îndreptat spre tribuna centrală, rupînd cordoanele de miliţieni, mulţi dintre care au avut de suferit. Nu pot fi calificate altfel decît un sacrilegiu acţiunile indivizilor care au urcat cu picioarele pe parapetul monumentului lui V. I. Lenin. La această acţiune au fost atraşi şi copiii.

Un micuţ, după toate probabilităţile un elev de clasa întîia, a fost pus să ţină o lozincă a cărui conţinut el, desigur, nici nu-l înţelegea (…) Mai tîrziu anume unui copil i s-a poruncit să arboreze pe un pom de lîngă clădirera Comitetului Central drapelul tricolor. Şi din nou, la fel ca în duminicile precedente, a fost paralizată principala arteră de transport a oraşului – bulevardul Lenin.

Unii au întîrziat la aeroport, la alţii n-a putut veni la timp salvarea, numeroşi chişinăueni n-au putut să-şi petreacă ziua de odihnă aşa cum ar fi vrut. (…) participanţii la procesiune s-au îndreptat apoi spre clădirea CC al Partidului Comunist al Moldovei.

Unii au încercat să pătrundă în ea cu forţă. Dar au fost opriţi de miliţieni care s-au văzut nevoiţi să recurgă la ajutorul militarilor.

Cei mai înrăiţi infractori au fost reţinuţi şi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. (…) În presă, la televiziune şi radiodifuziune s-a comunicat despre mitingul şi procesiunea nesancţionate [neautorizate], care au avut loc la Chişinău în ziua de 8 martie. Atunci organelor de ocrotire a drepturilor li s-a reproşat: de ce nu sînt scoşi la iveală şi nu sînt numiţi organizatorii concreţi ai dezordinilor, pentru ca obştimea să-i cunoască?

Astăzi putem să-i numim. În acea zi cei mai activi, după cum ne informează organele competente, au fost: L. Lari şi N. Josu – poetese, A. Mîndîcanu – corector la revista Scînteia Leninistă, S. Guşilova – arhitect superior la Direcţia Moldghiprostroi, V. Ştepa – lector de educaţie fizică la Institutul de medicină din Chişinău, V. Movilă – lector la catedra de filologie franceză a Universităţii de stat din Chişinău, V. Buzilă – colaboratoare la Muzeul etnografic de stat, E. Cojocaru – muncitoare la Direcţia de exploatare a spaţiului locativ nr. 6. Concluzia este univocă: trebuie să se pună capăt evoluţiei primejdioase a evenimentelor. Chemarea la raţiune trebuie să fie auzită”.

 

 

Evenimentele din 12 martie 1989 le-au pregătit pe cele din 31 august 1989, cînd Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti avea să proclame limba moldovenească ca limbă de stat şi să decreteze revenirea la alfabetul latin, cât şi pe cele din noiembrie 1989, când Simion Grosu, prim-secretarul Partidului Comunist din Moldova, care se manifestase ca un adversar al revendicărilor mişcării naţionale, avea să fie înlăturat de la putere (fapt care a ajutat electoral Partidul Comunist la alegerile din 1990) consemnează https://mariusmioc.wordpress.com/2009/03/12/12-martie-1989-la-chisinau-multimea-ia-cu-asalt-sediul-cc-al-partidului-comunist/

Ministrul de externe al R.Moldova a dat asigurări că gazoductul Ungheni-Chișinău va fi terminat la timp

 

 

 

 

 

Șeful diplomației de la Chișinău consideră că proiectul gazoductului Ungheni-Chișinău este esențial pentru securitatea energetică a R. Moldova și descrie relația cu România ca fiind una extraordinară, transmite Radio Chișinău, preluat de Romanian Global News.

„Relațiile cu România sunt foarte bune. Statul Român contruiește un gazoduct pe teritoriul R. Moldova, care trebuie să fie gata până în luna februarie și va fi gata la timp datorită României. În fiecare zi sunt construiți câte 600 de metri. Mai avem alte 23 de proiecte finanțate de către România, dar așteptăm formarea guvernului ca să mergem mai departe” a declarat Nicu Popescu.

La fel, Nicu Popescu afirmă că R. Moldova nu-și va asuma niciun angajament față de Uniunea Eurasiatică și că nu există nicio înțelegere în interiorul partidelor aflate la guvernare referitor la modificarea vectorului de politică externă. „Când vorbim de Uniunea Eurasiatică, trebuie să spune că nu aveam nici un angajament, aceasta este o continuitate a politicii externe a Republicii Moldova.

Nu există nicio înțelegere între partidele majorității parlamentare, ca să schimbăm această politică. Am vorbit cu Lavrov, ministrul rus de externe. Noi avem probleme comerciale doar cu Rusia și încercă să le rezolvăm pe o platformă bilaterală” a mai spus Popescu la sesiunea specială a forumului Parteneriatului Estic care se desfășoară la Chișinău.