CE DATORII ARE ROMÂNIA față de statul Republica Moldova?

Rațiunea fundamentală a creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în 1924, a fost ofensiva împotriva României.

Nu există nici un fel de datorie morală sau istorică a statului România față de actualul stat Republica Moldova, dincolo de cele din tranzacțiile comerciale cuprinse în diverse înțelegeri, scrie istoricul și jurnalistul George Damian în publicația https://timpul.md. de la Chișinău.

Asta în primul rând pentru că statul Republica Moldova este esențial un stat inamic al statului România – inamiciția provenind din calitatea Republicii Moldova de stat continuator al Republicii Autonome Sovietice Socialiste (RASS) Moldovenești înființată în 1924.

Rațiunea fundamentală a creării RASS Moldovenești a fost ofensiva împotriva României, anexarea Basarabiei și impunerea sistemului sovietic-marxist în România.

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost creată în anturajul Armatei Roșii, este o idee militară la origini, a primit mai apoi binecuvântarea CC al PCUS și a intrat ulterior în siajul sovieticilor ucraineni de la Kiev.

În RASS Moldovenească au avut loc experimentele inițiale de „moldovenizare”, de principiu un proiect de epurare etnică a românilor, pus în mișcare ulterior la o scară mult mai mare în tot spațiul dintre Prut și Nistru.

RASSM și-a atins obiectivul: Basarabia a fost anexată la RASSM și a devenit parte a Uniunii Sovietice, iar România a fost sovietizată.

Din RASSM au fost transferați în România „experții” care au pus în mișcare teroarea comunistă împotriva românilor, lipsește o lucrare care să-i înmănuncheze pe toți transnistrenii care au coordonat sistemul represiunii comuniste de la București. Proiectul militar al RASSM din 1924 a fost unul de succes.

Tradiția ofensivă și anti-românească a RASSM este continuată în Republica Moldova sub forma moldovenismului, indiferent de culoarea lui pro-rusă sau pro-europeană. Bineînțeles, Republica Moldova singură nu reprezintă o amenințare la adresa României, însă în calitate de vector al unui imperiu Republica Moldova poate deveni pana care spintecă bușteanul.

Foto: Putin îi înmânează slugii Igor Dodon (dreapta), fostul președinte al R.Moldova, o hartă veche a Moldovei Mari, de la Carpați până în Transnistria, creație a cartografului italian Bartolomeo Borghi,ceea ce reprezintă o declarație a unui proiect, posibil mult exagerat – dar asta nu-i scade nivelul de amenințare.

Proiectul militar din 1924 are nevoie de susținerea unui imperiu pentru a se reactiva. Moldovenismul civic reprezintă o altă formă de amenințare, este o variantă ușor îndulcită de epurare etnică, prin anihilarea identității românești dintre Prut și Nistru.

Un eventual succes al moldovenismului civic nu ar face altceva decât să încheie proiectul început în 1924 și să dovedească că este posibilă smulgerea unei bucăți din spațiul românesc și epurarea etnică a populației de etnie română din zonă. Moldovenismul civic este periculos pentru identitatea românească tot cu sprijinul unui imperiu.

Repet: Republica Moldova nu reprezintă o amenințare pentru România decât în condițiile în care elita politică a acestui stat acționează sub protecția și în calitatea de vector al unui imperiu.

Având în vedere toate cele de mai sus, este destul de greu de imaginat că ar exista oarecare datorii morale sau istorice ale statului România față de statul Republica Moldova.

Relațiile dintre București și Chișinău nu ar trebui să fie cu nimic diferite față de relațiile dintre București și Sofia. Confuzia perpetuată de elita politică de la Chișinău creează imaginea distorsionată a unei închipuite „datorii” a României față de Republica Moldova.

Confuzia provine de la vocabular: Basarabia este o provincie românească a fostului principat medieval al Moldovei, nu are nici o legătură cu Republica Moldova moștenitoare a RASSM din 1924. Datoria istorică a României este față de provincia Basarabia, care se suprapune doar parțial actualei Republici Moldova.

Iar folosirea termenului de Moldova pentru Republica Moldova este absolut abuzivă, o parte a întregului nu poate avea pretenția că reprezintă întregul în totalitatea sa.

Circulă o teză interesantă (și falsă) cu privire la abandonarea Basarabiei în 1940, este falsă pentru că România a intrat în Al Doilea Război Mondial pentru a recupera Basarabia.

Nu a fost vorba de abandonare: românii s-au bătut pentru Basarabia, au murit cu sutele de mii pe front și în lagăre – dar au pierdut războiul.

Așa zisa datorie a abandonării a fost plătită cu sânge.

Teza asta de origine rusofonă am văzut-o recent reluată cu privire la Ardeal: statul român ar fi vinovat pentru retragerea din Ardealul de nord-vest, iar victimele terorii horthyste de aici ar trebui trecute în contul statului român pe cale de consecință. Apropierile Moscova-Budapesta via Chișinău sunt înduioșătoare, vorba lui Ion Gavrilă Ogoranu: „Mă! Ăștia ne cred proști!”

Datoria morală și istorică a României este față de cetățenii români oriunde s-ar găsi ei, și față de cei care își asumă identitatea românească, restul sunt pe același plan cu celelalte popoare ale lumii.

George Damian este un istoric și jurnalist care scrie pentru publicațiile ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul – Chișinău, Adevărul și blogurile Historice și moldNova.

ALTERNATIVA LA UNIRE SAU CALEA SPRE NICĂIERI

Un mare geopolitician, am impresia că Samuel Huntington, spunea că o dată la 30-40 de ani, în lume se produc cutremure geopolitice majore, care reconfigurează regiuni întregi de pe glob și schimbă substanțial paradigmele politice.

Mai mult decât atât, acestea se soldează cu prăbușirea unor imperii, reîmpărțiri teritoriale, schimbarea hotarelor și apariția unor state noi pe harta lumii, constată  https://federiuc.net.

Harta României după Marea Unire

În Europa secolului 20, am avut trei astfel de seisme – 1914-1918 (Primul Război Mondial), 1939-1945 (Al Doilea Război Mondial), 1988-1991 (destrămarea Uniunii Sovietice).

Asupra României și actualului stat independent Republica Moldova, aceste conflagrații au avut efecte directe – la 27 martie 1918, Basarabia s-a unit cu România, iar la 1 decembrie, odată cu revenirea Transilvaniei la trupul țării, a fost constituit statul național unitar român.

În urma celui de-al doilea cutremur geopolitic, Basarabia a fost ruptă din nou din trupul României și încorporată în URSS, iar după cel de-al treilea a devenit stat „independent” și așa a rămas până în prezent.

Astăzi, dacă ținem cont de această ciclicitate, dar și de turbulențele majore, provocate, mai ales, de invadarea Ucrainei de către Rusia, putem afirma aproape cu certitudine că ne aflăm în mijlocul unui nou cutremur geopolitic.

Conform logicii enunțate mai sus, ar urma să fim din nou martori ai prăbușirii unor imperii, reîmpărțirilor teritoriale, schimbării hotarelor și/sau apariției unor state noi pe harta lumii. Și, desigur, la renunțarea unor vechi paradigme și la apariția unor noi dominante politico-ideologice.

„Independența” și „aderarea la UE” versus unirea cu România

Acum, referitor la afirmația din titlu. Vedem că, în cazul Basarabiei (Republica Moldova, cum se numește astăzi), în primele două faze (dacă facem abstracție de ceea ce s-a întâmplat cu acest teritoriu în secolul al 19-lea), existau doar două opțiuni – fie cu Rusia, fie cu România.

A treia s-a conturat abia spre sfârșitul secolului, când am asistat la prăbușirea Uniunii Sovietice. Atunci a apărut și opțiunea „independenței”, ca soluție „de compromis” între marile puteri.

Am accentuat intenționat ultima parte din enunț, pentru că am certitudinea că „independența definitivă” a reprezentat o soluție de alternativă, agreată de străini, în locul „independenței tranzitorii”, agreată de românii de pe cele două maluri ale Prutului.

Pentru că, inițial, „independența” Republicii Moldova nu reprezenta decât o etapă, o primă fază, premergătoare reunirii cu România.

Exact așa cum s-a întâmplat în 1917-1918 – întâi am devenit subiect de drept internațional, apoi am aplicat dreptul la autodeterminare.

De altfel, dacă citiți Declarația de Independență, veți vedea că ea vorbește cu text deschis despre intenția reunirii Republicii Moldova cu România, nicidecum despre independență permanentă.

Prin urmare, nu noi am vrut să fim „independenți”, alții au vrut acest lucru. Noi doar ne-am lăsat „convinși” sau am fost constrânși, mai exact.

„Ceea ce cereți voi e prea mult, dar noi vă propunem așa o variantă, acceptabilă pentru toți”, cam acesta a fost mesajul, cred eu. Nu doar din partea Rusiei, insist, deoarece ea era prea slăbită atunci, ca să poată impune o asemenea decizie finală (cu tot cu războiul ei din Transnistria).

Pentru că, dacă Occidentul ar fi fost de partea noastră, ar fi denunțat Pactul Ribbentrop-Molotov și în cazul nostru, nu doar în cazul balticilor, polonezilor și cine a mai fost acolo. Dar în cazul nostru pactul nu a fost denunțat, de facto, cel puțin.

Acum istoria se repetă – un nou cutremur geopolitic, respectiv, o nouă șansă pentru… reunire.

Și, din nou, apare de nicăieri o soluție de alternativă – statutul de „țară-candidat” pentru integrarea în UE, de această dată. Nu vi se asociază cu nimic? Credeți că e o mișcare clar antirusească?

Dar dacă e și asta o soluție de compromis, nu v-ați gândit? La fel ca și „independența permanentă” și care ar putea fi agreată de marile puteri, inclusiv Rusia?!

„Decât Unirea, mai bine așa”. Iar noi suntem, din nou, „convinși” sau constrânși să o acceptăm (?). Ah, da, guvernarea antirusească și proeuropeană de la Chișinău și… ce mai era acolo… Se poate să zâmbesc?

Nu știu cât de proeuropeană și cât de antirusească este guvernarea de la Chișinău, dar conștientizez destul de clar, mai ales ținând cont de context, cât de antiromânească este.

Și nu doar cea de la Chișinău, ci și cea de la București. Două inimi gemene, București și Chișinău… Inimi străine, nu românești, ca să nu reinterpretăm vorba poetului.

În loc de Post Scriptum

Chiar dacă ceea ce spun vine în contradicție flagrantă cu opinia euroentuziaștilor de pe ambele maluri ale Prutului, eu cred că atât Rusia, cât și Occidentul colectiv nu-și doresc în coaste o Românie mare, puternică, autosuficientă și, cel mai important, care să dea dovadă de caracter și capacitate de rezistență.

Or, unirea cu Republica Moldova ar reprezenta, pentru România, în mod special, nu doar recuperarea unor teritorii pierdute și corectarea unor nedreptăți istorice. Asta e o nimica toată pentru cei care privesc lucrurile global. Ar reprezenta, în primul rând, un energizant puternic, care ar stimula sentimentul de mândrie națională.

Având un moral ridicat, poporul român ar deveni mult mai sigur pe sine și mai combativ, ceea ce ar produce metamorfoze profunde la nivel psiho-social și ar duce, în definitiv, la o reevaluare totală a paradigmei social-politice, dar mai ales economice. De ce ar avea nevoie străinii de așa ceva, nu-i mai ok așa cum este?

De altfel, Ucraina se află cam tot pe aici, dar ea merită o analiză aparte.

R.Moldova între nostalgiile sovietice și gloria ștearsă a defunctei URSS

©Mădălin Necșuțu  |   Memorialul Eternitate, Chișinău, 9 mai, 2022

Ziua de 9 mai a fost așteptat cu anxietate la Chișinău: o lege recentă interzice afișarea simbolurilor armatei ruse și invadării Ucrainei, panglica Sf. Gheorghe și literele Z și V, iar filo-rușii spuseseră că vor ignora legea.

Existau temeri că vor fi tulburări. N-au fost, iar manifestarea a părut mai degrabă cea a unor nostalgici comuniști decât una de solidarizare cu Rusia, relatează jurnalistul Mădălin Necșuțu,în publicația online https://www.veridica.ro.

Nostalgici la paradă retro

Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a început să se aglomereze încă de la primele ore ale dimineții. Nostalgici septuagenari purtau pancarte cu poze ale unor foști soldați sovietici, cel mai probabil rude de-ale lor, și murmurau în surdină cântecele sovietice amplificate de o boxă mare urcată pe o dubiță.

Alții fluturau steaguri ale Uniunii Sovietice, ale Partidului Socialiștilor, ale Transnistriei și unii pe cele ale Republicii Moldova. Mașini de epocă sovietice lustruite, cu veterani pe băncile din spate și motociclete cu motorul pornit întregeau peisajul.

„Serbăm Ziua Victoriei împotriva naziștilor. Nimeni nu ne poate lua această bucurie. Eu vin în fiecare an”, spune Vitalie, în vârstă de 75 de ani. Bătrânul cu pantaloni gri strânși cu o curea veche și cămașă albă cu dungi subțiri albastre poartă cu mândrie un steag al Uniunii Sovietice pe care îl flutură fără prea multă vlagă din când în când.

„Nouă ne-a fost bine atunci. Nu ne lipsea nimic. Dacă munceai – aveai!”, ne spune el oftând.

Dar Vitalie era doar unul dintre miile de oameni strânși în piață. Majoritatea erau grupați pe căprării de partid din toate raioanele Republicii. Fuseseră aduși cu noaptea-n cap cu microbuzele din toate colțurile Moldovei.

Odată cu interdicția prin lege de pe 20 aprilie, socialiștii pro-ruși de la Chișinău, care au organizat marșul dedicat Zilei Victoriei, serbată încă de pe vremurile URSS-ului, au găsit o metodă de a fenta legea care interzice simbolurile războiului în Ucraina, precum literele „V” și „Z”, dar și panglica bicoloră negru-oranj a Sfântului Gheorghe.

Astfel, i-au îmbrăcat pe adolescenții din Garda Tânără a Partidului Socialist în negru și portocaliu pentru a forma un fel de drapel mobil ce simbolizează panglica bicoloră a Sfântului Gheorghe. 

Și unii lideri și membri s-au îmbrăcat în culorile panglicii, iar alții chiar și-au pus în piept panglica Sfântului Gheorghe, sau substitutul local inventat ad-hoc înainte de marș – o panglica roșie cu însemnele Moldovei medievale, dar și poza Sfântului Gheorghe.

Foto: Mădălin Necșuțu

Dodon și aghiotanții sfidători

Tonul plecării în marș l-au dat motocicletele mai vechi și mai noi care au demarat zgomotos, umplând de fum gros și înecăcios colțul dinspre Parcul Central din Chișinău, aproape de statuia lui Ștefan cel Mare.

Foto: Mădălin Necșuțu

Apoi au plecat și mașinile de epocă cu foști ofițeri sovietici cu piepturile pline de medalii și decorații de pe vremea URSS. Fanfara de alămuri și toboșarii au început să cânte marșuri sovietice și melodii rusești. Copiii din Garda Tânără s-au întrecut în țipat sloganuri: „Pobeda!” [Victorie -n.red.] sau „Nu uităm”.

S-au alăturat și Igor Dodon și cohorta sa de deputați socialiști, mulți dintre cu o atitudine sfidătoare împotriva legii și panglica bicoloră în piept. Dodon s-a purtat ca vedeta marșului, deși în scripte nu mai este decât un președinte onorific și șeful unui soi de cameră de comerț moldo-rusă.

Alături de el, mai mulți fruntași ai socialiștilor au organizat desfășurarea evenimentului. Printre ei Vlad Bătrâncea, vicepreședintele al partidul și un fel de numărul doi nedeclarat al Socialiștilor, dar și Nichita Țurcan, șeful fermelor de troli ale Socialiștilor.

Ceva mai cuminți au stat deputatul Bogdan Țîrdea, șeful propagandei pe rețelele de socializare ale PSRM-ului și un „content producer” de știri false și dezinformări în favoarea Rusiei, dar și fosta șefa a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care a purtat ostentativ panglica bicoloră interzisă de lege.

La intersecția străzilor Alecsandri cu Ismail, Dodon a făcut joncțiunea cu fostul său mentor, comunistul Vladimir Voronin, alături de care a mărșăluit doar câteva sute de metri.

Cei doi adversari s-au luat în brațe și s-au pupat, după ce timp de un deceniu s-au înjurat ca la ușa cortului, apoi au coborât împreună pe jos până la Complexul Memorial „Eternitatea”.

Foto: Mădălin Necșuțu

Sub uralele corului din Garda Tânără, Dodon și Voronin au intrat pe poarta Complexului Memorial Eternitate, unde au dat drumul la câteva zeci de porumbei albi simbolizând pacea.

În aceeași zi, „eliberatorii ruși”, cărora li se închinau osanale la Chișinău, bombardau cu rachete orașul Odessa din Ucraina.

Fostul șef de stat Igor Dodon, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, deputatul Oleg Reidman, dar și deputata socialistă Zinaida Greceanîi au fost surprinși la Marșul Victoriei de la Chișinău cu panglica Sf. Gheorghe pe piept, care este interzisă prin lege în Republica Moldova, scrie Unimedia.

La eveniment a luat parte și liderul PCRM, fostul președinte Vladimir Voronin, care, la rândul lui, a purtat la piept panglica Sf. Gheorghe.

Șeful Inspectoratului General al Poliției din R.Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat că persoanele care poartă panglica vor fi amendate.

Dodon amenință cu CEDO

Igor Dodon este un obișnuit al băilor de mulțime. Politician mediocru, mereu dispus să îndeplinească ordinele Moscovei, el a ținut să se apere când a fost întrebat ce va face în cazul în care va fi sancționat pentru încălcarea legii prin purtarea panglicii Sfântului Gheorghe.

„Eu consider că aprobarea legii prin care s-a interzis această panglică a fost o greșeală. Fiecare cetățean al Republicii Moldova are opinia sa și marea majoritate a cetățenilor astăzi sărbătoresc Ziua Victoriei. Zeci de mii de oameni au mers astăzi la „marșul victoriei” de la Chișinău.

În pofida faptului că liderii țării nu au vrut astăzi să sărbătorească Ziua Victoriei, totuși oamenii au ieșit la acest eveniment. Noi avem cu ce ne mândri. Noi suntem urmașii învingătorilor în cel mai groaznic război, în Marele Război pentru Apărarea Patriei. De aceea, eu cred că nu trebuie să ne temem de nimic”, a declarat Dodon.

El a mai spus că va lăsa juriștii să se ocupe în cazul în care va avea într-un fel sau altul probleme cu legea.

„Eu cred că vom merge în instanța de judecată din interiorul țării, dacă nu va fi acceptată o să mergem la CEDO. Vom merge și ne vom apăra poziția, inclusiv în judecată.Îi îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova care vor fi penalizați să se adreseze juriștilor mei, avocații o să-i ajute”, a declarat într-o manieră populistă Dodon.

Pe de altă parte, șefa statului nu fost prezentă la eveniment, motivând că are unele probleme de sănătate.

În schimb, șefa Guvernului, Natalia Gavrilița, și președintele Parlamentului Igor Grosu, au depus flori la Memorialul „Eternitate” din Chișinău în memoria soldaților căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Foto: Mădălin Necșuțu

„Din păcate, avem mai puțini veterani. Având în vedere că într-o țară vecină are loc un război, este foarte important să ne amintim ororile războiului, să cinstim memoria morților și să facem tot posibilul pentru a păstra o societate unificată. Trebuie să menținem pacea și stabilitatea. Și la Bălți, și în Găgăuzia, și la Chișinău, oamenii spun că vor pace – acesta este sentimentul lor comun”, a declarat Gavrilița.

Evenimentul s-a încheiat fără incidente majore, dar cu mesajul ranchiunos al lui Putin către Maia Sandu de „felicitare” cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la „Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.