Cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat

Scenariul Bugeac [sudul Basarabiei] ar putea fi pe masa lui Putin. Poate să îl joace?

Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat, scrie https://www.defenseromania.ro, preluat de Romanian Global News.

Surprinzător sau poate pentru avizați nu atât de surprinzător, printre variantele luate în calcul de Coffey, este și scenariul Bugeac [sudul Basarabiei], în care Rusia provoacă probleme politice în zona Bugeac din regiunea ucraineană Odesa.
Potrivit lui Coffey, scopul principal ar fi producerea unei crize politice locale care să cauzeze probleme guvernului de la Kiev. Moscova a încercat acest lucru în urmă cu câțiva ani, prin așa-numitul Consiliu Național al Basarabiei, dar reacția rapidă a autorităților ucrainene nu a permis o dezvoltare a situației în faza de secesiune.
Importanța controlului Bugeacului pentru Moscova nu este una mică, deoarece la granița sa se află regiunea autonomă Găgăuzia a Republicii Moldova cu vederi pro-ruse și la mai puțin de 20 de km se află Transnistria, unde Moscova are dislocat un contingent militar de mărimea unei brigăzi. Din această poziție, Rusia amenință mult mai bine Odesa, al treilea oraș ca mărime al Ucrainei, precum și Republica Moldova aflată și ea în afara ariei de protecție a NATO.
Controlarea Bugeacului de către Rusia, corelat cu ocuparea Insulei Șerpilor, ar permite Rusiei să închidă accesul Ucrainei la căile maritime internaționale, ceea ce ar însemna o lovitură economică gravă dată Kievului.

Regiunea Bugeacului a aparținut în ultima mie de ani tătarilor, țărilor române/României, Imperiului Otoman, Imperiului Țarist/URSS și în ultimii 30 de ani – Ucrainei, fiind una dintre zonele în care s-au stabilit populații diverse.

Conform recensământului din 2001, structura etnică a celor aproximativ 600.000 de locuitori ai regiunii este formată din 40% ucraineni, 21% bulgari, 20% ruși, 13% români, 4% găgăuzi, restul alte naționalități.
Deși există diversitate etnică, regiunea Bugeacului este mai degrabă pro-rusă datorită legăturilor istorice cu Moscova, acest fapt putând cântări destul de mult în ipoteza unei crize politice.
Din punct de vedere militar, Bugeacul odată intrat sub controlul Rusiei, ar fi relativ ușor de apărat, deoarece este despărțit de restul țării de estuarul larg al Nistrului.

Există doar două căi comunicație terestră care leagă Bugeacul de Ucraina, din care una primită din partea Republicii Moldova, la schimb pentru portul Giurgiulești, iar cealaltă aflată pe un istm destul de îngust la vărsarea Nistrului în Marea Neagră.
Privită din aceste perspective, regiunea Bugeacului pare destul de tentantă pentru războiul hibrid de durată al Rusiei împotriva Ucrainei, în care Moscova mută economic din punct de vedere al costurilor umane și obține beneficii mari.
Cu toate acestea, Bugeacul nu este deloc la îndemâna sprijinului direct al armatei ruse, cum este regiunea Donbas, cu care Rusia se învecinează. În plus, elementul surpriză pentru o operație de tip ”omuleți verzi” nu mai există, serviciile speciale ucrainene fiind în stare de alertă permanentă. De asemenea, pe teritoriul Bugeacului au fost înființate mai multe unități militare, care au o capacitate ridicată de luptă și care pot răspunde eficient în cazul unei operații militare clasice.
Desigur, Kievul are capacitatea să controleze situația într-o regiune cum ar fi Bugeacul, însă problema se pune dacă poate gestiona simultan mai multe regiuni în care apar tulburări, concomitent cu preocuparea permanentă de a face față unei invazii, pentru care Moscova se pare că va aduce într-un final 175.000 de militari.
Scenariul Bugeac este pus de Luke Coffey pe poziția a cincea, fiind cotat, probabil, cu cele mai mici șanse de pus în aplicare de către Rusia.
Însă pentru România, numele de Bugeac, faptul că acolo trăiește o importantă comunitate de etnici români și posibila vecinătate cu un conflict deschis, au o rezonanță aparte.

Scenariul non-cinetic

Cu cea mai mare probabilitate este luat în calcul scenariul non-cinetic: Rusia folosește acumularea militară pentru a încerca să obțină concesii din partea Occidentului cu privire la extinderea NATO. Scopul strategic al Rusiei este să țină Ucraina la distanță de organizații precum NATO și Uniunea Europeană.
Într-o analiză publicată pe 9 decembrie de Breaking Defense, expertul în relații transatlantice, Luke Coffey, de la influentul think thank american Heritage Foundation, a prezentat cinci scenarii de evoluție a unui posibil conflict militar între Rusia și Ucraina în viitorul apropiat.

Cea mai eficientă modalitate prin care Rusia poate atinge acest obiectiv este menținerea „înghețată” a conflictului din estul Ucrainei – ceea ce înseamnă că luptele majore se opresc, dar luptele localizate rămân și nu se întrevede un sfârșit definitiv al conflictului. Asta înseamnă folosirea trupelor de la graniță ca pârghie politică, nu ca invadatori reali.

Scenariul de ofensivă limitată

Cel de-al doilea scenariu enunțat de Coffey are în vedere o ofensivă limitată, pentru a consolida separatiștii. Aceasta ar implica capturarea nodurilor majore de comunicație și tranzit (cum ar fi orașul Mariupol) și centrala electrică de la Lugansk. Deși acest lucru s-ar putea face fragmentar, o astfel de mișcare ar necesita, de asemenea, abandonarea completă a oricărei noțiuni de încetare a focului.

Scenariul coridor terestru până în Crimeea

Pe locul trei este realizarea unui coridor terestru către Crimeea. Conectarea Rusiei de Crimeea de-a lungul coastei ar atenua unele dintre provocările logistice ale Moscovei, mai ales în ceea ce privește apa dulce, transformând în același timp Marea Azov într-un lac rusesc. Dar o asemenea operație ar necesita o forță militară considerabilă care să străpungă pozițiile puternic fortificate de-a lungul liniei de front a Donbasului, capturarea Mariupolului și a întregii coaste până în Crimeea.

Scenariul de ocupare a întreg sudului Ucrainei

Al patrulea scenariu implică o ofensivă de proporții pentru capturarea orașelor mari, fiind cel mai agresiv dintre toate, prin faptul că Moscova va încerca să ocupe tot sudul Ucrainei, inclusiv orașul Odesa. Acest lucru ar necesita o mobilizare pe scară largă a forțelor ruse.

Dacă va avea succes, acest lucru ar schimba fundamental peisajul geopolitic și de securitate din Europa de Est într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial, concluzionează Coffey.

„ Noua Rusie” (sau rusă  Novorossia > Новороссия ) este un teritoriu anexat de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei în secolul  al XVIII- lea (1764). Teritoriul cuprindea stepele din sudul Imperiului Rus, situate între Marea Azov și de-a lungul Mării Negre, care corespunde în prezent sudului Ucrainei, inclusiv regiunea Kuban situată la estul Crimeei, dar fără celelalte teritorii care vor fi anexate ulterior. Toate aceste regiuni au fost locuite timp de câteva secole de tătari, care au devenit vasali ai Imperiului Otoman.

Celelalte teritorii au fost cedate de otomani Rusiei imperiale: Taurida (Crimeea) în 1774 și Meotida în 1783, Edisan în 1792, Basarabia și Bugeacul în 1812. Anexiunile au devenit imediat oficiale, rușii s-au stabilit acolo și au fondat colonii și au dezvoltat mai multe orașe: Odesa, Tiraspol, Nikopol, Herson, Theodosia, Eupatoria, Sevastopol, Simferopol, Melitopol, Stavropol etc.

Pe lângă slavi, Imperiul Rus a încurajat aici colonizarea de germani, armeni, bulgari, sârbi și greci, care au înlocuit populația musulmană, în special tătari, care se refugiase masiv în Imperiul Otoman. 

Publicitate

George Damian: ”Republica Moldova este un teritoriu sub ocupație rusească, unde viața politică este dominată de frica unei eventuale intervenții militare ruse”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

George Damian : Ce este Republica Moldova?
 

Toți cei care vorbesc despre Republica Moldova ar trebui să înțeleagă o afirmație simplă: distanța dintre Chișinău și primul soldat rus înarmat este de circa 50 km și nu există nici un obstacol pe drum, scrie George Damian pe http://www.moldnova.eu, preluat de Romanian Global News.

Toți experții, politicienii și jurnaliștii de la București, Bruxelles și aiurea ar trebui să înțeleagă acest fapt simplu și clar. Soldații ruși înarmați și aflați în misiune de luptă se găsesc la 50 de km de Chișinău și nimic nu îi poate împiedica să ocupe capitala Republicii Moldova.

Altfel spus, în maxim 60 de minute Chișinăul poate fi ocupat de trupele ruse. Să nu ne facem iluzii că nu ar exista planuri și scenarii pentru așa ceva sau că rușii nu ar îndrăzni să facă asta – ori că s-ar găsi cineva să dea un ordin de rezistență sau că armata Republicii Moldova ar putea rezista. Rușii nu ocupă Chișinăul nu pentru că nu ar putea, ci pentru că le convine situația existentă.

Iar asta ne duce la răspunsul pentru întrebarea din titlu: Republica Moldova este o mască pentru baza militară rusă de la Nistru. Asta a fost teritoriul dintre Prut și Nistru în ultimii 200 de ani, hinterlandul unui castru ce a găzduit o legiune rusească, un tampon, o zonă de siguranță pentru forța militară de la Nistru cu direcția de acțiune către gurile Dunării.

În 1807 rușii s-au angajat să se retragă din Moldova și Valahia, însă au uitat s-o mai facă: din considerente militare. Generalii țarului doreau să pună presiune la Dunăre asupra Imperiului Otoman, nu să fie siliți de fiecare dată să traverseze mai multe cursuri de apă. Într-un mod specific de gândire rusească, imediat după ce au promis că se retrag din țările române au luat decizia să rămână.

Anexarea Basarabiei a fost un act pur militar în 1812: rușii rămâneau la Dunăre și puteau lovi rapid Imperiul Otoman. (Povestea acestei decizii am scris-o aici).

Basarabia țaristă a fost un hinterland agricol pentru trupele ruse staționate aici, bază de aprovizionare și concentrare a trupelor ațintite către Imperiul Otoman. Oamenii serioși ai epocii au înțeles asta, tocmai din acest motiv după războiul Crimeei a fost retrocedat românilor sudul Basarabiei, din același motiv rușii au luat înapoi sudul Basarabiei în 1878.

Ideea bazei militare permanente de la Nistru nu a fost abandonată nici în perioada când Basarabia a făcut parte din România în interbelic. Atunci Moscova a creat în 1924 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Transnistria de azi). În documentele publicate de istoricul Gheorghe Cojocaru sovieticii afirmă clar că sarcina RASSM este de a fi vârful de lance al re-anexării Basarabiei și sovietizării României, obiectivul fiind dominarea (și sovietizarea) peninsulei Balcanice.

La pachet a venit și inventarea limbii moldovenești, a poporului moldovean separat de cel român și tot restul construcției identitare făcute cu Nagant-ul în ceafă. Planul a fost respectat: sovietizarea României a fost făcută sub supravegherea agenților pregătiți la Tiraspol în perioada interbelică. Vedeți la Viktor Suvorov ce concentrare de trupe era în Transnistria și Basarabia înainte de Al Doilea Război Mondial.

În timpul și după dizolvarea Uniunii Sovietice, Moscova a avut un obiectiv simplu în regiune: menținerea cu orice preț a bazei militare de la Nistru. Iar Republica Moldova este o perdea de fum care acoperă din punct de vedere politic și diplomatic această bază militară. Poduri de flori, unionism, Elveția Estului, identitate civică, românism, aderare la UE, reforme și progres – toate sunt false dezbateri. Marea majoritate a politicienilor de la Chișinău sunt paralizați de frica armatei ruse.

Nimic din ceea ce se discută la Chișinău nu are vreo valoare reală și cam tot ce se discută în dezacord cu Moscova rămâne doar la nivel de discuție. De frica soldaților ruși se păstrează cultul Armatei Roșii, istoriografia de tip sovietic, simbolistica sovietică.

Mesajul e simplu: „Vedeți? Suntem cuminți, facem ce trebuie, facem ca voi, nu vă supărați!”

Să recapitulăm: Republica Moldova este un teritoriu sub ocupație rusească, unde viața politică este dominată de frica unei eventuale intervenții militare ruse. Orice discuție sau proiect referitor la Republica Moldova trebuie să pornească de la această realitate.

Independența și suveranitatea Republicii Moldova sunt doar niște chestii imaginare, nu există în realitate.

 

Avertisment: Un plan periculos al Federației Ruse de transformare a regimului Dodon într-un regim de ocupație,cu scopul anexării R.Moldova și restaurării fostei URSS

 

Foto: Țarul Putin al tuturor Rusiilor și sluga lui preaplecată, Igor Dodon, președintele R.Moldova

 

UN SCENARIU PLANIFICAT 

 

Regimul Dodon, va fi un regim de ocupație prin confederalizarea R.Moldova cu Transnistria, Uta Gagauză și  transformarea sa ulterioară în Republica populară Basarabia,după ocuparea regiunii Odesa de armata rusă din Transnistria, urmând ca în etapa finală să fie incorporată în Federația Rusă.

Prima etapă se va încheia când Stoianoglo va deveni Procuror General, apoi va urma confederalizarea etc. Va trebui să ne întoarcem la o Mișcare de Eliberare Națională, dacă nu-l vom opri la timp pe Dodon și trădători rămași din PD. Coaliția PSRM, PD și Partidul ȘOR de la Primăria Chișinău e un început și un exemplu cert. Guvernul CHICU este alt exemplu. 

Federația Rusă practic a luat sub controlul său  toate organele de forță.  Rusia a avut și are în prezent nevoie de Chișinău.

Acum se va întări câțiva ani, va instaura republica prezindențială, va prelua aeroportul din Chișinău și  cel din Tiraspol care va fi destinat nevoilor militare. Federația Rusă va ajunge la frontieră cu UE pentru a șantaja Balcanii, după care va urma cucerirea UCRAINEI  și  altor foste republici sovietice, pentru restaurarea puterii de odinioară a URSS.

Ce-i de făcut ? Demiterea Președintelui DODON prin PROTEST NAȚIONAL și condamnarea lui pentru trădare de țară. Totul se face la timp. Asta este legea vieții scrie http://basarabialiterara.com.md/ 

 

Alexandru Cozer: 2019 e anul care demonstrează cu prisosință că puterea, mai multă decât pot să suporte unii, sau venită prea brusc, strică de tot caracterele sau arată adevărata față a oamenilor.

De asta eu chiar mă bucur de toată importanța pe care și-o dă Igor Dodon în ultimele zile. Își asumă totul omul ăsta. În fața sa îngenunchează unii pupând drapele. Se așează în locul premierului, în clădirea Guvernului, în timp ce omul pus șef al Executivului stă cu capul plecat, într-o parte.

Asta e cam un fel de hibrid între Voronin și Plahotniuc. Și niciunul dintre ei, ambii fiind mai destoinici totuși (unul ca politician, celălalt ca mafiot), nu a sfârșit prea bine.

Eu chiar îl îndemn pe domnul președinte să-și asume absolut totul în acest stat. Cât mai mult și cât mai repede.

Eu vreau să văd ce mari succese va avea acest Guvern atât de asumat de el, după criticile aduse precedentului. Și sper să vadă și votanții săi.

Poate, poate… Așa încep să înțeleagă și cei care merg la alegeri precum niște roboței că cei pe care-i aleg cu ochii închiși nu sunt deloc așa cum par. Chiar dacă au deja 4 televiziuni personale și alte 5 puse la dispoziție pentru o perioadă.

 

Alexandru Cozer: Recunosc, am marele defect (pentru un stat precum Republica Moldova), de a crede în bunele intenții ale oamenilor.

De aia am sperat că Dodon va avea măcar un pic de bun simț și de respect pentru cetățeni și partenerii externi ai Republicii Moldova, atunci când va desemna un candidat la funcția de premier.

Dar Dodon a sfidat pe toată lumea în cel mai josnic hal.

În primul rând pe cei din UE, pentru că a desemnat un premier care a atacat, cu doar câteva săptămâni în urmă, de o modalitate mizerabilă Uniunea Europeană, statele care o formează și reprezentanții lor diplomatici la Chișinău.

A provocat chiar o reacție, foarte rară în asemenea cazuri, din partea lui Peter Michalko, noul ambasador al UE la Chișinău.

Mă întreb cum acest premier se va mai așeza la masă cu Excelența Sa. Sfidează o țară, atunci când la 12 ore după ce a desemnat un premier, ăsta deja vine la Parlament pentru vot de încredere. Fără a vedea cine sunt miniștrii, fără o dezbatere publică, fără a vedea măcar programul de guvernare.

Iar prin acest gest demonstrează și că era un plan bine gândit din timp, că erau deja pregătiți toți miniștrii și doar se aștepta căderea Guvernului. E imposibil în 48 de ore să identifici un cabinet de miniștri sau să scrii un program de guvernare.

Merge hotărât pe urmele lui Plahotniuc. Numai că nu știu dacă pe el cineva îl va primi la Miami