CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Monitorizarea lui Eminescu de către serviciile secrete ruseşti

 

 

 

 

 

Dovada urmăririi lui Eminescu de serviciile rusești: o scrisoare a lui A. Cantacuzino către Maiorescu.

Începând din anul 1870, Eminescu a fost urmărit de serviciile secrete ale celor doua imperii (Austro-Ungar și  Țarist), ca urmare, pe de o parte, a celor trei articole publicate în „Federațiunea” sub pseudonimul de Varro („Să facem un Congres”, „În Unire e tăria” și „Equilibrul”), iar pe de altă parte ca urmare a evenimentelor de la comemorarea lui Ștefan cel Mare, de la Putna (1871).

Ca dovadă a „monitorizării” sale de către serviciile secrete rusești (fapt mai puțin cunoscut) și implicarea lui Titu Maiorescu în această combinație, cităm integral scrisoarea diplomatului român Alexandru Cantacuzino (1811-1884) adresată lui Titu Maiorescu, la data de 19/31 octombrie 1879.

Scrisoarea, descoperită la Arhivele Naționale de Prof. Univ. Dr. Florin Cristian Gheorghe (președintele pentru România al Asociației Europene a Cadrelor Didactice), a fost tradusă din limba germană de prof. Univ. Dr. Tiberiu Spircu și publicată în urmă cu câteva luni în revista „Cugetarea europeană”.

1879, București, joi, 19/31 oct
Dragă Domnule Maiorescu,

Mă văd încă o dată obligat să recurg la intervenția Dumitale. Dimineața știi cu câtă sinceritate ți-am manifestat în mod spontan simpatia mea pentru Eminescu și cât aș fi fost de mulțumit dea-l putea socoti printre colaboratorii noștri.

Ei bine, mă tem foarte mult să nu vină o zi când să mi se impună o despărțire. Acest tânar este atât de ură contra Rușilor încât cu toate recomandările mele și cu atât mai mult ale dumitale, el persistă să facă din Timpul dosarul personal al antipatiilor sale. Fii atât de bun și reia-ți misiunea pe lângă el;  eu i-am vorbit astăzi, fă și dumneata același lucru.

Fără a-i spune nimic care să-i poată deștepta susceptibilitatea sau sensibilitatea, să obți din partea sa NU CA SĂ NU SPUNĂ ADEVĂRUL CI SĂ NU-L SPUNĂ DECÂT ÎN MICĂ PARTE (s.n.).

În orice caz, imi faci și mie personal un serviciu, căci eu port foarte adesea plictiseala lipsei sale de a se situa în timp.Mulțumesc anticipat și la revedere, pe când?

Al tău,A Cantacuzino”

(traducere din germană de Prof. Univ. Dr. Tiberiu Spircu).

Din această scurtă epistolă rezultă cel puțin trei lucruri:

  1. Faptul că A. Cantacuzino își semnează scrisoarea punând înaintea numelui litera „f”, denotă că el și Maiorescu făceau parte din aceeași lojă masonică („f” vine de la „frate”, formula de adresare a masonilor între ei).

  2. Reacția lui A. Cantacuzino la filipicele lui Eminescu împotriva Rusiei, ni-l prezintă ca fiind omul rușilor. Iar avertismentul lui este similar și-l precede pe cel al lui Petre Carp din 1883: „Și mai potoliți-l pe Eminescu!”.

  3. Relația apropiată care rezultă din tonul scrisorii lui A. Cantacuzino (omul rușilor) către Titu Maiorescu (omul Austro-Ungariei), determină supoziția că acesta din urmă era „jucător” la ambele capete (Austro-Ungaria și Rusia), împotriva a intereselor României și, implicit, împotriva lui Eminescu.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA

17/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORIA BASARABIEI ȘI ÎNTÂLNIREA LUI MIRCEA DOGARU CU ALEKSANDR DUGHIN. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și cine este Aleksandr Dughin accesând :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/07/04/aleksandr-gelievici-dughin-adept-al-doctrinei-neo-imperialiste-a-eurasianismului-noi-rusii-am-comis-multe-greseli-in-relatia-cu-romania-video/

 

 

17/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mesaje peste timp de la Domnul Mihai Eminescu: ”Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine”

 

Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187

 

„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise;

ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari şi turci; ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.

Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

Mihai Eminescu – 14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169

„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională;

dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate;

despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.

Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.

Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…)

Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.”

Cine crede că România își va găsi un drum copiind modele mai mult sau mai puțin viabile se înșală, vrea să ne spună Eminescu atunci când avertizează pe cei care gândeau la un panaceu universal miraculos care poate să rezolve toate neajunsurile oricărei societăți.

„Cum numim pe aceia care zic c‑au descoperit o singură doctorie pentru toate bolile din lume, un leac fără greș, care, de ești nebun, te face cu minte, de‑ai asurzit, te face s‑auzi, în sfârșit orice‑ai avea, pecingine, chelie, ciupituri de vărsat, degerătură, perdea la ochi, durere de măsele, tot c‑o alipie te unge și tot cu‑n praf te‑ndoapă? Pe un asemenea doctor l‑am numi șarlatan. Ce să zicem acum de doctorii poporului românesc, care la toate neajunsurile noastre, tot cu‑n praf ne‑ndoapă, care cine știe de ce o fi bun? (…) Aceste prafuri și alifii le‑am luat de ni‑i acru sufletul de ele și tot rău. Or fi bune buruienile acestea pentru ceva, dar se vede că nu pentru ceea ce ne lipsește tocmai nouă” (Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989, pag. 25).

Nemulțumirea lui Eminescu exprimată atât în poezie, dar mai ales ca jurnalist venea din faptul că potențialul acestui neam nu e valorificat. El deplânge în Scrisoarea a III-a soarta românilor, blestemați parcă să li se predea lecții de patriotism, de cultură și viață autentice din partea unor nulități: „Tot ce‑n țările vecine e smintit și stârpitură/ Tot ce‑i însemnat cu pata putrejunii de natură/ Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții/Toți se scurseră aicea și formează patrioții”.

Eminescu știa că Dumnezeu dăruise acestui neam o țară rodnică, bogată, în care puteau trăi liberi de sărăcie și greutăți. Vorbind despre trecutul glorios și despre prezentul mizer în care se bălăceau românii spre sfârșitul secolului al XIX‑lea, ziaristul de la Timpul nu putea să nu constate cu tristețe:

„Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume; boala, darul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor. Sărăcia trebuie luată în înţelesul ei adevărat. Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.

Calităţile morale ale unui popor atârnă – abstrăgând de climă şi de rasă – de la starea sa economică. Blândeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţămit, c‑au avut ce‑i trebuia” (Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989, p. 30).

 

Imagini pentru Eminescu photos

Mihai Eminescu – n.15 ianuarie 1850, la Botoşani, d.15 iunie 1889, București. 

„Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.”

 

06/03/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: