CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: ”Dragostea pentru locul tău de naştere trebuie cultivată”

Ioan Aurel Pop: ”Lumea nu trebuie lăsată să se schimbe oricum, altfel  suntem pierduți!”

 

În timpul unei întâlniri online cu elevii unui liceu, cărora le-a vorbit despre cultivarea valorilor în şcoala şi societatea românească, istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române a spus că nu există naţiuni superioare şi inferioare, ci doar naţiuni ”cu istorie mai cunoscută şi altele cu o istorie mai puţin cunoscută”, scrie agerpres.ro.

„Ura faţă de străini e cea mai mare prostie care a apărut în relaţiile între oameni. Dar a apărut. Ea există. N-avem dreptul s-o cultivăm, s-o apărăm. Dar dragostea pentru locul tău de naştere trebuie cultivată dintr-un singur motiv cel puţin: nu poţi iubi şi înţelege locurile de naştere ale altora, dacă tu eşti un vântură-lume. Atunci, într-adevăr, e un pericol mare. Dacă am înţelege aceste lucruri, cred nu s-ar produce nici exagerări. Dar în lumea de astăzi ce nu e exagerat?”.

O parte din valori îţi vin din solul, din locul naşterii tale. Şi astea sunt de neegalat, de neînlocuit. Am umblat mult în străinătate. Toţi românii care trăiesc în străinătate, chiar şi cei care nu recunosc, prima generaţie – nu vorbesc de copiii şi nepoţii lor, care se pierd în alte naţiuni -, au nostalgia locului de naştere. Şi chiar şi aceia care critică foarte tare ţara în ansamblu vin acasă cu plăcere să asculte susurul unui izvor, să audă încă o dată cum cântă o femeie bătrână la ţară pe înserat, când crede că n-o aude nimeni, să mănânce o mămăligă aburindă, care n-are gust în altă parte, nu-i aşa ca aici; să râdă, să plângă, să vadă morminte. Repet, şi cei care nu recunosc treaba asta o fac. Ceea ce înseamnă că, totuşi, primele noţiuni pe care le-ai dobândit în viaţă de la mamă, de la bunici, de la părinţi, de la tată rămân legate şi de un loc anume”, a subliniat istoricul.

„Şi eu mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră: ‘De ce să-mi fie ruşine? De ce să-mi fie ruşine de acest lucru? Numai pentru că în numele naţiunii s-au produs războaie? V-am spus, în numele dragostei s-au produs războaie, în numele democraţiei s-au produs războaie, în numele credinţei s-au produs războaie. Trebuie să schimbăm logica în aşa măsură încât să condamnăm credinţa, libertatea, democraţia şi naţiunea pentru războaie?

10/12/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eroii care au infaptuit Marea Unire a românilor. VIDEO

Hora

Nicolae Grigorescu – Hora

 

 

 

Poporul român este printre cele mai vechi din Europa. Primele sale forme de organizare teritoriala după trecerea migratorilor s-au numit „romanii populare”, iar în secolele X-XIII au intemeiat structuri statale: ducate, cnezate sau voievodate, din care în secolele XIII-XIV s-au coagulat cele trei ţări române, de religie ortodoxă.
Românii din Transilvania s-au apărat trei secole de atacurile regatului Ungariei, însă în cele din urmă teritoriul dintre munţi a fost cotropit si colonizat de maghiari, secui şi saşi, uniţi în 1437 de actul Unio Trium Naţionum.

Transilvania a fost redenumită „Ardeal”, ortodoxia a fost scoasă în afara legii, iar terenurile au fost acordate fidelilor coroanei.

Austria a ocupat Transilvania în 1691 şi a anexat Bucovina în 1775, iar Rusia a cotropit în 1812 tinutul romanesc dintre Prut si Nistru pe care l-a numit Basarabia.

Ideea statului unitar român a apărut în 1744, cînd Inochentie Micu-Klein a scris Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania), urmat de intelectualii ardeleni greco-catolici Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, în 1784, a prefigurat Revoluţia de la 1848, cînd la Blaj s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”

După Unirea în 1859 a principatelor Moldova şi Ţara Românească, România şi-a proclamat independenţa în 1877.
Regele Carol I a susţinut lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria, în forme discrete şi indirecte. Lupta pentru unire a fost dusă pe plan politic, de Partidul Naţional Român din Transilvania, care în perioada 1882-1892 a redactat Memorandul în mai multe limbi, ceea ce a dus la cunoaşterea problemei românilor în toată Europa (maghiarizarea forţată).
La creşterea dorinţei de unire a contribuit şi progresul României sub domnia de 40 de ani a lui Carol I. După doi ani de neutralitate, armata română a intrat în război de partea Antantei şi contra Puterilor Centrale şi forţa armelor a dus, după alţi doi ani, la unirea Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918 / 18 noiembrie 1918 pe stil vechi) cu patria mamă. Statul naţional unitar a fost recunoscut internaţional şi consfinţit de Constituţia din 1923.

La sfîrşitul Primului Război Mondial, marile puteri aveau interesul ca naţiunile etnice să devină independente. Cele două mari imperii europene, Austro-Ungaria şi Rusia, au fost dezmembrate şi au apărut statele naţionale, republici şi regate.

La implinirea visului de a trăi într-un singur stat şi-a adus contribuţia o clasa politica insufletita de un patriotism de nezduncinat.
1 Decembrie, Ziua Naţională, este o sărbătoare, dar pentru romani are şi o notă de tristeţe, acum cand de la cel mai important eveniment din istoria României au trecut 100 de ani, însă ţara nu mai este aceeaşi ca in urma cu un secol.

Avem milioane de români în afara graniţelor, dar păstrăm speranţa să trăim laolaltă, intr-un viitor mai bun. Ne gîndim la românii din afara României şi nu putem uita că sîntem de acelaşi neam şi vorbim aceeaşi limbă.

La mulţi ani, România, la multi ani români, oriunde v-ati afla !

 

 Sursa: http://www.graiul.ro/2018/11/30/eroii-marii-uniri/

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/05/ziua-de-5-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/05/o-istorie-a-zilei-de-5-decembrie-video/

 

 

 

 

05/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Petre Țuțea: „Statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi. Ca-n colonii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La data de 3 decembrie 1991, a încetat din viață Petre Țuțea, filosof înzestrat cu talentul oralității, fost deținut politic între anii 1948–1953 și 1956–1964 (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creștină”, „Între Dumnezeu și neamul meu”, „Bătrânețea și alte scrieri filosofice”); (n.6 octombrie 1902).

In 1935, Petre Țuțea și alți patru autori, scriau Manifestul Revoluției Naționale, o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern.

Țuțea și ceilalți co-autori afirmă că România modernă este o creație a intereselor economice occidentale și a naționalismului românesc.

Aceștia fac o aprigă critică situației statului român modern, pe care-l numesc „o colonie”.

În volum sunt criticate liberalismul, bolșevismul, dar și conservatorismul.

Nu intamplator, directorul Institutului „Elie Wiesel”, domnul Alexandru Florian, spunea despre Țuțea că face parte dintre „autorii morali” ai crimelor din perioada interbelică și dorea ca Tutea să fie interzis.
Asta desi in doua procese rejudecate dupa Revolutia din 1989, Tutea a fost absolvit in justitie de toate acuzatiile pe care i le-a adus regimul bolsevic, impus de rusi, in anii ’50.

 

Iată ce se spunea in prefața acestui volum:

 

Rostul nostru

 

„Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

 

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei.

În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane.

Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă:

„Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma”.

Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.

Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii.

Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene.

Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii.

De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.

Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante.

Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor.

Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor.

Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor.

Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine.

Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea.

Naţiunea e în rezistenţă pasivă.

De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă”.

Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină.

Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare.

Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor.

Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită.

Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă.

Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.”

 

 

 

Surse: activenews.ro/Fluierul.ro

23/05/2016 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: